ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 48 din 30 iunie 2017pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu
EMITENT
  • GUVERNUL ROMÂNIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 506 din 30 iunie 2017



    Având în vedere necesitatea completării cadrului legislativ necesar pentru asigurarea îndeplinirii de către România a obiectivelor politicii Uniunii Europene în materie de deșeuri și politici de mediu, necesitatea identificării și implementării unor modalități eficiente de impunere în sarcina operatorilor economici responsabili care să stimuleze îndeplinirea obiectivelor anuale de valorificare a deșeurilor statuate prin directivele Uniunii Europene,date fiind consecințele negative ale neadoptării în regim de urgență a actului normativ, generate, în primul rând, de riscul de avansare a procedurii de infringement și de impunere a unor sancțiuni pecuniare de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene pentru nerespectarea obligațiilor de stat membru al Uniunii Europene,ținând cont de faptul că actuala formă a taxelor prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările și completările ulterioare, a condus la majorarea tarifelor practicate pentru activitățile specifice serviciului de salubrizare a localităților cu contravaloarea acestei obligații fiscale datorată la Fondul pentru mediu, reflectându-se asupra veniturilor populației, care în final va suporta această cheltuială,având în vedere necesitatea de a se asigura cadrul legal necesar pentru creșterea progresivă a obiectivului prevăzută la art. 9 alin. (1) lit. p) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 196/2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările și completările ulterioare, pentru conformarea contribuabililor în sensul creșterii nivelului de colectare a deșeurilor municipale,luând în considerare faptul că implementarea treptată a obiectivului prevăzut la art. 9 alin. (1) lit. p) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 196/2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările și completările ulterioare, pe o perioadă de trei ani are scopul de a reduce cantitatea de deșeuri care se depozitează și stimulează, în primul rând, utilizarea instalațiilor de gestionare a deșeurilor finanțate și construite cu ajutorul fondurilor Uniunii Europene și, în al doilea rând, pregătirea de depozite de deșeuri conforme pentru deșeurile inerte, apreciem că prin prezenta ordonanță de urgență se va asigura creșterea cantităților de deșeuri colectate, sortate, tratate mecanobiologic, urmând ca în anul 2020 să fie atins obiectivul minim prevăzut în Directiva 2008/98/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 19 noiembrie 2008 privind deșeurile și de abrogare a anumitor directive.Având în vedere recentele modificări aduse Legii nr. 211/2011 privind regimul deșeurilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prin care se reglementează în sarcina producătorilor de deșeuri și a autorităților administrației publice locale obligația de a atinge, până la 31 decembrie 2020, un nivel de pregătire pentru reutilizare și reciclare a deșeurilor, cel puțin pentru deșeurile de hârtie, metal, plastic și sticlă, provenind din deșeurile menajere sau, după caz, din alte surse, în măsura în care aceste fluxuri de deșeuri sunt similare deșeurilor care provin din gospodării, de minimum 50% din masa totală,în considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul general public și constituie situații extraordinare, a căror reglementare nu poate fi amânată,în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.  +  Articolul IOrdonanța de urgență a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.193 din 30 decembrie 2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:1. Articolul 7 se modifică și va avea următorul cuprins:  +  Articolul 7Cheltuielile curente și de capital ale Administrației Fondului se asigură din Fondul pentru mediu, în limita a 10% din veniturile acestuia.2. La articolul 9 alineatul (1), literele d), p), v), w) și x) se modifică și vor avea următorul cuprins:d) o contribuție de 2 lei/kg, datorată de operatorii economici care introduc pe piața națională bunuri ambalate, care distribuie pentru prima dată pe piața națională ambalaje de desfacere, și de operatorii economici care închiriază, sub orice formă, cu titlu profesional, ambalaje, pentru diferența dintre cantitățile de deșeuri de ambalaje corespunzătoare obiectivelor minime de valorificare sau incinerare în instalații de incinerare cu recuperare de energie și de valorificare prin reciclare prevăzute în anexa nr. 3 și cantitățile de deșeuri de ambalaje încredințate spre valorificare sau incinerare în instalații de incinerare cu recuperare de energie și valorificate prin reciclare;(...)p) o contribuție de 50 lei/tonă, datorată de unitățile administrativ-teritoriale sau, după caz, subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor, în cazul neîndeplinirii obiectivului anual de reducere cu procentul prevăzut în anexa nr. 6 a cantităților de deșeuri eliminate prin depozitare din deșeurile municipale colectate prin operatorii serviciului public de salubrizare, plata făcându-se pentru diferența dintre cantitatea corespunzătoare obiectivului anual și cantitatea efectiv încredințată spre reciclare și alte forme de valorificare;(...)v) o contribuție de 2 lei/kg, datorată de operatorii economici autorizați pentru preluarea obligațiilor anuale de valorificare a deșeurilor de ambalaje, respectiv de gestionare a anvelopelor uzate, plata făcându-se pentru diferența dintre cantitățile de deșeuri corespunzătoare obiectivelor anuale, stabilite de legislația în vigoare, și cantitățile încredințate spre valorificare, respectiv gestionate în numele clienților pentru care au preluat obligațiile;w) o contribuție în cuantumul prevăzut în anexa nr. 5, datorată de operatorii economici care introduc pe piața națională echipamente electrice și electronice, astfel:1. de la data de 1 ianuarie 2017 până la data de 31 decembrie 2019, pentru diferența dintre cantitățile de echipamente electrice și electronice declarate ca fiind introduse pe piața națională și cantitățile constatate de Administrația Fondului ca fiind introduse pe piața națională;2. de la data de 1 ianuarie 2020, pentru diferența dintre cantitățile de deșeuri de echipamente electrice și electronice corespunzătoare obligațiilor anuale de colectare, prevăzute în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 5/2015 privind deșeurile de echipamente electrice și electronice, și cantitățile efectiv colectate;x) o contribuție de 4 lei/kg de baterii și acumulatori portabili, datorată de operatorii economici care introduc pe piața națională baterii și acumulatori portabili, astfel:1. de la data 1 ianuarie 2017 până la data de 31 decembrie 2019, pentru diferența dintre cantitățile de baterii și acumulatori portabili declarate ca fiind introduse pe piața națională și cantitățile constatate de Administrația Fondului ca fiind introduse pe piața națională;2. de la data de 1 ianuarie 2020, pentru diferența dintre cantitățile de deșeuri de baterii și acumulatori portabili corespunzătoare obligațiilor anuale de colectare, prevăzute în Hotărârea Guvernului nr. 1.132/2008 privind regimul bateriilor și acumulatorilor și al deșeurilor de baterii și acumulatori, cu modificările și completările ulterioare, și cantitățile efectiv colectate; (la 30-06-2018, Punctul 2. din Articolul I a fost modificat de Punctul 1, ARTICOL UNIC din LEGEA nr. 143 din 20 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 530 din 27 iunie 2018 ) 2^1. La articolul 11, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:  +  Articolul 11(1) Sumele prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. a), b), e), f) și s) se declară și se plătesc lunar de către persoanele juridice și fizice care desfășoară activitățile respective, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care s-a desfășurat activitatea. (la 30-06-2018, Articolul I a fost completat de Punctul 2, ARTICOL UNIC din LEGEA nr. 143 din 20 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 530 din 27 iunie 2018 ) 2^2. La articolul 11, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:(1^1) Sumele prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. c) se declară și se plătesc trimestrial de către persoanele juridice și fizice care desfășoară activitățile respective, până la data de 25, inclusiv, a lunii următoare trimestrului în care s-a desfășurat activitatea. (la 30-06-2018, Articolul I a fost completat de Punctul 2, ARTICOL UNIC din LEGEA nr. 143 din 20 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 530 din 27 iunie 2018 ) 2^3. La articolul 13 alineatul (1), după litera bb) se introduce o nouă literă, litera cc), cu următorul cuprins:cc) Program de finanțare a investițiilor în infrastructura de mediu pentru colectarea selectivă, tratarea și reciclarea deșeurilor; (la 30-06-2018, Articolul I a fost completat de Punctul 2, ARTICOL UNIC din LEGEA nr. 143 din 20 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 530 din 27 iunie 2018 ) 3. Articolul 19 se modifică și va avea următorul cuprins:  +  Articolul 19Anexele nr. 1-6 fac parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență.4. Anexa nr. 2 se modifică și se înlocuiește cu anexa nr. 1 la prezenta ordonanță de urgență.5. După anexa nr. 5 se introduce o nouă anexă, anexa nr. 6, având cuprinsul prevăzut în anexa nr. 2 la prezenta ordonanță de urgență.  +  Articolul II(1) Taxele prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările și completările ulterioare, se suspendă până la 1 ianuarie 2019.(2) Prevederile art. 9 alin. (1) lit. y) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările și completările ulterioare, intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2020. (la 30-06-2018, Articolul II a fost completat de Punctul 4, ARTICOL UNIC din LEGEA nr. 143 din 20 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 530 din 27 iunie 2018 )  +  Articolul IIIObiectivul de 25% de reducere a cantităților de deșeuri municipale și asimilabile eliminate prin depozitare prevăzut la art. 9 alin. (1) lit. p) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările și completările ulterioare, se aplică pentru întreg anul 2017.  +  Articolul IVPrezenta ordonanța de urgență intră în vigoare la data de 1 a lunii următoare publicării în Monitorul Oficial al României.
    PRIM-MINISTRU
    MIHAI TUDOSE
    Contrasemnează:
    Viceprim-ministru, ministrul mediului,
    Grațiela Leocadia Gavrilescu
    Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale, administrației publice și fondurilor europene,
    Sevil Shhaideh
    Ministrul economiei,
    Mihai-Viorel Fifor
    Ministrul energiei,
    Toma-Florin Petcu
    Ministrul afacerilor externe,
    Teodor-Viorel Meleșcanu
    Ministrul transporturilor,
    Alexandru-Răzvan Cuc
    Ministrul sănătății,
    Florian-Dorel Bodog
    Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale,
    Petre Daea
    Ministrul delegat pentru afaceri europene,
    Victor Negrescu
    Ministrul pentru mediul de afaceri, comerț și antreprenoriat,
    Ilan Laufer
    Ministrul delegat pentru fonduri europene,
    Rovana Plumb
    Ministrul finanțelor publice,
    Ionuț Mișa
    București, 30 iunie 2017.Nr. 48.  +  Anexa nr. 1(Anexa nr. 2 la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 196/2005)
    Taxele încasate pentru deșeurile inerte și nepericuloase
    încredințate în vederea eliminării finale prin depozitare
            Anul               Taxa    (lei/tonă)
            2019               80    
    Începând cu anul 2020     120    
     +  Anexa 2(Anexa nr. 6 la ORDONANȚA DE URGENȚĂ A GUVERNULUI NR. 196/2005)Obiectivul anual de reducere a cantităților de deșeuri municipale eliminate prin depozitare, prevăzut la art. 9 alin. (1) lit. p)
    AnulObiectivul anual de reducere a cantităților de deșeuri municipale eliminate prin depozitare (procent)
    Totaldin care:
    ReciclareAlte forme de valorificare
    201835%minimum 30 %5%
    201942%minimum 35 %7%
    202060%minimum 50 %10%
    (la 30-06-2018, Anexa nr. 2 a fost modificată de Punctul 3, ARTICOL UNIC din LEGEA nr. 143 din 20 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 530 din 27 iunie 2018 )
    -----