ORDIN nr. 525 din 8 iunie 2018privind modificarea Schemei de ajutor de stat pentru organizarea și derularea de programe de formare a adulților, având ca obiectiv "Creșterea numărului de angajați care beneficiază de instrumente, metode, practici, standard de management al resurselor umane și de condiții de lucru îmbunătățite în vederea adaptării activității la dinamica sectoarelor economice cu potențial competitiv identificate conform Strategiei naționale de competitivitate/domeniilor de specializare inteligentă conform Strategiei naționale de cercetare, dezvoltare și inovare 2014-2020", aferentă Programului operațional Capital uman 2014-2020, axa prioritară 3 "Locuri de muncă pentru toți", obiectivul specific 3.8, aprobată prin Ordinul ministrului delegat pentru fonduri europene nr. 5.795/2017
EMITENT
  • MINISTERUL FONDURILOR EUROPENE
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 492 din 14 iunie 2018



    Având în vedere prevederile Regulamentului (UE) nr. 1.303/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor dispoziții comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime, precum și de stabilire a unor dispoziții generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.083/2006 al Consiliului, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 347 din 20 decembrie 2013,luând în considerare prevederile Regulamentului (UE) nr. 651/2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piața internă în aplicarea articolelor 107 și 108 din tratat,în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat, precum și pentru modificarea și completarea Legii concurenței nr. 21/1996, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 20/2015, cu modificările ulterioare,ținând cont de prevederile Hotărârii Guvernului nr. 398/2015 pentru stabilirea cadrului instituțional de coordonare și gestionare a fondurilor europene structurale și de investiții și pentru asigurarea continuității cadrului instituțional de coordonare și gestionare a instrumentelor structurale 2007-2013, cu modificările și completările ulterioare, precum și de prevederile Hotărârii Guvernului nr. 399/2015 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operațiunilor finanțate prin Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european și Fondul de coeziune 2014-2020,având în vedere Avizul Consiliului Concurenței nr. 6.698 din 4.06.2018,în temeiul art. 12 alin. (8) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2017 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul administrației publice centrale și pentru modificarea și completarea unor acte normative, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 129/2017, cu modificările și completările ulterioare,luând în considerare prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2018 pentru aprobarea unor măsuri de reorganizare în cadrul administrației publice centrale și pentru modificarea unor acte normative,în temeiul art. 14 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 52/2018 privind organizarea și funcționarea Ministerului Fondurilor Europene,ministrul fondurilor europene emite prezentul ordin.  +  Articolul ISchema de ajutor de stat pentru organizarea și derularea de programe de formare a adulților, având ca obiectiv „Creșterea numărului de angajați care beneficiază de instrumente, metode, practici, standard de management al resurselor umane și de condiții de lucru îmbunătățite în vederea adaptării activității la dinamica sectoarelor economice cu potențial competitiv identificate conform Strategiei naționale de competitivitate/domeniilor de specializare inteligentă conform Strategiei naționale de cercetare, dezvoltare și inovare 2014-2020“, aferentă Programului operațional Capital uman 2014-2020, axa prioritară 3 „Locuri de muncă pentru toți“, obiectivul specific 3.8, aprobată prin Ordinul ministrului delegat pentru fonduri europene nr. 5.795/2017, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 748 din 18 septembrie 2017, se modifică după cum urmează:– La capitolul VII „Modalitatea de acordare a ajutorului de stat“, articolul 10 va avea următorul cuprins:  +  Articolul 10Valoarea maximă a ajutorului pentru un proiect de formare este de 250.000 euro - echivalentul în lei la cursul Inforeuro din luna intrării în vigoare a schemei.  +  Articolul IIPrezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    p. Ministrul fondurilor europene,
    Mihaela Virginia Toader,
    secretar de stat
    București, 8 iunie 2018.Nr. 525.----