REGLEMENTĂRI din 8 decembrie 2005 privind certificarea încadrării vehiculelor înmatriculate sau înregistrate în normele tehnice privind siguranța rutieră, protecția mediului și în categoria de folosință conform destinației, prin inspecția tehnică periodică - RNTR 1**)
EMITENT
  • MINISTERUL TRANSPORTURILOR, CONSTRUCȚIILOR ȘI TURISMULUI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 1160 din 21 decembrie 2005



    Notă
    *) Aprobate de Ordinul nr. 2.133/2005, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1160 din 21 decembrie 2005.
     +  Capitolul IDispoziții generale  +  Articolul 1(1) Prezentele reglementări stabilesc cerințele, procedurile și aparatura necesare efectuării inspecției tehnice periodice, denumită în continuare ITP, pentru aprecierea, fără demontare, a stării tehnice a vehiculelor înmatriculate în România, precum și a existenței dotărilor obligatorii, din punct de vedere al siguranței circulației rutiere, protecției mediului și folosinței conform destinației.----------Alin. (1) al art. 1 a fost modificat de pct. 37 al art. I din ORDINUL nr. 1.033 din 18 iunie 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 495 din 3 iulie 2014, prin înlocuirea sintagmei "siguranța rutieră" cu sintagma "siguranța circulației rutiere".(2) ITP include în cazul autovehiculelor și inspecția tehnică pentru poluare.  +  Articolul 2Lucrările prevăzute în prezentele reglementări constau în controlul ansamblurilor, subansamblurilor și pieselor accesibile direct, precum și a dotărilor obligatorii prevăzute de normele privind siguranța circulației rutiere, protecția mediului și folosința conform destinației. Informațiile privind gradul de uzură și starea acestora, pentru care ar fi necesară demontarea lor, se obțin de către deținător cu ocazia lucrărilor de întreținere sau de reparații.----------Art. 2 a fost modificat de pct. 37 al art. I din ORDINUL nr. 1.033 din 18 iunie 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 495 din 3 iulie 2014, prin înlocuirea sintagmei "siguranța rutieră" cu sintagma "siguranța circulației rutiere".  +  Articolul 3(1) ITP se efectuează de Regia Autonomă "Registrul Auto Român", denumită în continuare RAR, organism tehnic specializat al Ministerului Transporturilor, prin reprezentanțele sale teritoriale sau prin operatori economici autorizați și monitorizați de RAR.(2) Activitatea de ITP se poate realiza prin operatori economici autorizați, numai pe baza unui contract de franciză încheiat cu RAR de către aceștia, în condițiile legii.(3) În activitatea de ITP, autoritatea RAR se concretizează prin folosirea mărcii înregistrate RAR de către operatorii economici autorizați sau de către instituțiile publice autorizate, denumite în continuare persoane autorizate, cu asumarea în consecință a drepturilor și obligațiilor ce decurg din aceasta.(4) Persoanele autorizate care au încheiat cu RAR contracte de franciză pentru ITP nu au dreptul să cesioneze această activitate.(5) Aparatura utilizată în stațiile de inspecție tehnică periodică, denumite în continuare SITP, trebuie să respecte cerințele prevăzute de legislația în vigoare privind activitatea de metrologie, precum și cerințele specifice activității de ITP prevăzute de prezentele reglementări.(6) Pregătirea tehnică specifică și atestarea personalului care efectuează ITP și controlul tehnic în trafic al vehiculelor se realizează de RAR.----------Alin. (6) al art. 3 a fost modificat de pct. 39 al art. I din ORDINUL nr. 1.107 din 29 iunie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 503 din 23 iulie 2012, prin înlocuirea sintagmei "vehicul rutier" cu sintagma "vehicul".(7) Monitorizarea persoanelor autorizate să execute ITP cuprinde:a) supravegherea tehnică a SITP, inclusiv prin mijloace informatice;b) controlul executării ITP în SITP, inclusiv prin reverificarea vehiculelor inspectate;c) controlul executării ITP prin reverificarea vehiculelor inspectate în stațiile reprezentanțelor RAR;d) controlul tehnic în trafic.(8) În vederea asigurării monitorizării prevăzute la alin. (7):a) Persoanele autorizate trebuie să asigure posibilitatea conectării informatice la sistemul național de supraveghere informatică a ITP, gestionat de RAR, și prin personalul implicat în activitatea de ITP trebuie să respecte cerințele de utilizare a programelor informatice furnizate de RAR;b) Vehiculul va fi reținut în SITP maximum 45 de minute după finalizarea verificărilor din planul de operațiuni, la solicitarea RAR, efectuată prin mijloace informatice sau prin intermediul personalului său abilitat, în vederea reverificării ulterioare de către inspectorii RAR în cadrul SITP respective;----------Lit. b) a alin. (8) al art. 3 a fost modificată de pct. 39 al art. I din ORDINUL nr. 1.107 din 29 iunie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 503 din 23 iulie 2012, prin înlocuirea sintagmei "vehicul rutier" cu sintagma "vehicul".c) Inspectorul tehnic din cadrul SITP, denumit în continuare inspector tehnic, are obligația de a înștiința persoanele ce prezintă vehiculele la ITP asupra posibilității selectării vehiculului pentru reverificare de inspectorii RAR, cu toate consecințele ce decurg din aceasta, inclusiv timpi suplimentari de așteptare, va pune la dispoziția inspectorului RAR vehiculul și documentele referitoare la acesta care trebuie prezentate obligatoriu la ITP. SITP și inspectorul tehnic vor asigura toate condițiile pentru efectuarea reverificării de inspectorul RAR (de exemplu: aparatură, calculator, cameră digitală etc.). În toate cazurile, reverificările efectuate de inspectorii RAR vor acoperi integral planul de operațiuni corespunzător categoriei vehiculului.(9) În urma reverificării prevăzute la alin. (7) lit. c) personalul abilitat al RAR poate anula ITP în condițiile prevăzute de prezentele reglementări.  +  Articolul 4În funcție de categorie, destinație și masa totală maximă autorizată, denumită în continuare MTMA, vehiculele ce vor fi supuse ITP sunt grupate în trei clase de ITP, astfel:----------Partea introductivă a art. 4 a fost modificată de pct. 39 al art. I din ORDINUL nr. 1.107 din 29 iunie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 503 din 23 iulie 2012, prin înlocuirea sintagmei "vehicul rutier" cu sintagma "vehicul".a) clasa I: mopede, motociclete, mototricicluri, cvadricicluri și remorcile acestora;b) clasa a II-a: vehicule cu MTMA până la 3.500 kg inclusiv, cu excepția celor din clasa I;----------Lit. b) a art. 4 a fost modificată de pct. 39 al art. I din ORDINUL nr. 1.107 din 29 iunie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 503 din 23 iulie 2012, prin înlocuirea sintagmei "vehicul rutier" cu sintagma "vehicul".c) clasa a III-a: vehicule cu MTMA mai mare de 3.500 kg.----------Lit. c) a art. 4 a fost modificată de pct. 39 al art. I din ORDINUL nr. 1.107 din 29 iunie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 503 din 23 iulie 2012, prin înlocuirea sintagmei "vehicul rutier" cu sintagma "vehicul".  +  Articolul 5(1) Vehiculele înmatriculate pot fi menținute în circulație numai dacă se face dovada încadrării acestora în cerințele tehnice specifice prevăzute în prezentele reglementări, prin efectuarea ITP, precum și a existenței dotărilor obligatorii.----------Alin. (1) al art. 5 a fost modificat de pct. 39 al art. I din ORDINUL nr. 1.107 din 29 iunie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 503 din 23 iulie 2012, prin înlocuirea sintagmei "vehicul rutier" cu sintagma "vehicul".(2) Obligația efectuării ITP, precum și a respectării periodicității acestora, în funcție de categoria vehiculului, revine deținătorului legal al vehiculului.(3) Periodicitatea efectuării ITP, în funcție de categoriile vehiculelor supuse ITP, este următoarea:a) la 6 luni:i) autovehicule destinate transportului de persoane care au, în afara locului conducătorului, mai mult de 8 locuri pe scaune;----------Pct. i) de la lit. a) a alin. (3) al art. 5 a fost modificat de pct. 37 al art. I din ORDINUL nr. 1.033 din 18 iunie 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 495 din 3 iulie 2014, prin înlocuirea sintagmei "locuri șezând" cu sintagma "locuri pe scaune".ii) autovehicule utilizate pentru transportul de persoane în regim de taxi sau în regim de închiriere;----------Pct. ii) de la lit. a) a alin. (3) al art. 5 a fost modificat de pct. 1 al art. I din ORDINUL nr. 682 din 27 mai 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 422 din 15 iunie 2015.iii) autovehicule utilizate pentru învățarea conducerii auto care au, în afara locului conducătorului, mai mult de 8 locuri pe scaune.----------Pct. iii) de la lit. a) a alin. (3) al art. 5 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 682 din 27 mai 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 422 din 15 iunie 2015.b) la 1 an:i) autovehicule destinate transportului de mărfuri cu MTMA mai mare de 3.500 kg;ii) remorci și semiremorci cu MTMA mai mare de 3.500 kg;iii) tractoare cu MTMA mai mare de 3.500 kg;----------Pct. iii) de la lit. b) a alin. (3) al art. 5 a fost modificat de pct. 7 al art. I din ORDINUL nr. 1.107 din 29 iunie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 503 din 23 iulie 2012.iv) autovehicule speciale ambulanță.v) autovehicule destinate transportului de mărfuri cu MTMA care nu depășește 3.500 kg.----------Pct. v) de la lit. b) a alin. (3) al art. 5 a fost introdus de pct. 8 al art. I din ORDINUL nr. 1.107 din 29 iunie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 503 din 23 iulie 2012.vi) autovehicule utilizate pentru învățarea conducerii auto, cu excepția autovehiculelor prevăzute la lit. a) pct. iii).----------Pct. vi) de la lit. b) a alin. (3) al art. 5 a fost introdus de pct. 3 al art. I din ORDINUL nr. 682 din 27 mai 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 422 din 15 iunie 2015.c) la 2 ani:i) mopede, motociclete, mototricicluri și cvadricicluri;----------Pct. i) de la lit. c) a alin. (3) al art. 5 a fost modificat de pct. 1 al art. I din ORDINUL nr. 42 din 20 ianuarie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 118 din 16 februarie 2012.ii) autovehicule destinate transportului de persoane care au, în afara locului conducătorului, cel mult 8 locuri pe scaune;----------Pct. ii) de la lit. c) a alin. (3) al art. 5 a fost modificat de pct. 37 al art. I din ORDINUL nr. 1.033 din 18 iunie 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 495 din 3 iulie 2014, prin înlocuirea sintagmei "locuri șezând" cu sintagma "locuri pe scaune".iii) mașini și utilaje autopropulsate pentru lucrări, cu excepția mașinilor și utilajelor autopropulsate pentru lucrări cu o viteză maximă constructivă care nu depășește 25 km/h;----------Pct. iii) de la lit. c) a alin. (3) al art. 5 a fost modificat de pct. 3 al art. I din ORDINUL nr. 1.033 din 18 iunie 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 495 din 3 iulie 2014.iv) remorci și semiremorci cu MTMA care nu depășește 3.500 kg, cu următoarele excepții:- remorci și semiremorci agreate pentru transportul mărfurilor periculoase, pentru care periodicitatea este de un an;- remorci și semiremorci apicole, precum și rulote, pentru care periodicitatea este de 3 ani.----------Pct. iv) de la lit. c) a alin. (3) al art. 5 a fost modificat de pct. 3 al art. I din ORDINUL nr. 1.033 din 18 iunie 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 495 din 3 iulie 2014.v) tractoare cu MTMA care nu depășește 3.500 kg.----------Pct. v) de la lit. c) a alin. (3) al art. 5 a fost modificat de pct. 9 al art. I din ORDINUL nr. 1.107 din 29 iunie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 503 din 23 iulie 2012.d) abrogată;----------Lit. d) a alin. (3) al art. 5 a fost abrogată de pct. 4 al art. I din ORDINUL nr. 1.033 din 18 iunie 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 495 din 3 iulie 2014.(4) Autovehiculele destinate transportului de persoane care au, în afara locului conducătorului, mai mult de 8 locuri pe scaune, inclusiv cele utilizate pentru învățarea conducerii auto, precum și autovehiculele utilizate pentru transportul de persoane în regim de taxi sau în regim de închiriere se supun primei ITP la un an, dacă la data primei înmatriculări în România au fost noi.----------Alin. (4) al art. 5 a fost modificat de pct. 4 al art. I din ORDINUL nr. 682 din 27 mai 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 422 din 15 iunie 2015.(4^1) Autorulotele care au, în afara locului conducătorului, cel mult 8 locuri pe scaune se supun primei ITP la 4 ani, dacă la data primei înmatriculări în România au fost noi.----------Alin. (4^1) al art. 5 a fost modificat de pct. 37 al art. I din ORDINUL nr. 1.033 din 18 iunie 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 495 din 3 iulie 2014, prin înlocuirea sintagmei "locuri șezând" cu sintagma "locuri pe scaune".(4^2) Autovehiculele destinate transportului de mărfuri, cu MTMA care nu depășește 3.500 kg, se supun primei ITP la 2 ani, dacă la data primei înmatriculări în România au fost noi, cu excepția autovehiculelor agreate pentru transportul mărfurilor periculoase pentru care termenul este de un an.----------Alin. (4^2) al art. 5 a fost introdus de pct. 11 al art. I din ORDINUL nr. 1.107 din 29 iunie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 503 din 23 iulie 2012.(5) Termenul pentru efectuarea primei ITP se socotește de la data primei înmatriculări, iar pentru următoarea ITP, de la data celei precedente.  +  Articolul 6În intervalul dintre două ITP, deținătorul vehiculului are obligația de a asigura menținerea acestuia într-o stare tehnică corespunzătoare, în vederea încadrării în normele tehnice privind siguranța circulației rutiere, protecția mediului și în categoria de folosință conform destinației, utilizând în acest scop numai sisteme, echipamente, componente, entități tehnice, piese de schimb, materiale de exploatare și dotări obligatorii de origine sau omologate/certificate conform legislației în vigoare.----------Art. 6 a fost modificat de pct. 37 al art. I din ORDINUL nr. 1.033 din 18 iunie 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 495 din 3 iulie 2014, prin înlocuirea sintagmei "siguranța rutieră" cu sintagma "siguranța circulației rutiere".  +  Articolul 7(1) ITP la vehiculele agreate pentru transportul mărfurilor periculoase, la vehiculele destinate exclusiv transportului de butelii de gaze, la remorcile-cisternă lente destinate transportului de mărfuri periculoase, la vehiculele istorice, la autovehiculele destinate competițiilor sportive, la vehiculele cu caracteristici speciale, la vehiculele înregistrate prevăzute la art. 5 alin. (3) lit. c) pct. iii), la vehiculele radiate din evidență care au fost înmatriculate ori înregistrate anterior în România, în vederea înmatriculării sau a înregistrării acestora, la vehiculele înmatriculate în alte state, precum și inspecția tehnică în vederea redobândirii certificatului de înmatriculare sau a certificatului de înregistrare se efectuează numai de personalul RAR.----------Alin. (1) al art. 7 a fost modificat de pct. 5 al art. I din ORDINUL nr. 682 din 27 mai 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 422 din 15 iunie 2015.(1^1) Abrogat.----------Alin. (1^1) al art. 7 a fost abrogat de pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 682 din 27 mai 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 422 din 15 iunie 2015.(2) ITP la autovehiculele echipate cu instalații de alimentare cu gaz petrolier lichefiat (GPL) și la autovehiculele echipate cu instalații de alimentare cu gaz natural comprimat (GNC) se efectuează în stațiile reprezentanțelor RAR sau în SITP autorizate în acest scop de RAR.  +  Articolul 8(1) La ITP, vehiculele supuse agreării pentru transportul de mărfuri periculoase, vehiculele destinate exclusiv pentru transportul de butelii de gaze și remorcile-cisternă lente destinate transportului de mărfuri periculoase, trebuie să corespundă cerințelor aplicabile din prezentele reglementări, precum și cerințelor suplimentare aplicabile pentru ITP prevăzute prin reglementările specifice în vigoare.----------Alin. (1) al art. 8 a fost modificat de pct. 14 al art. I din ORDINUL nr. 1.107 din 29 iunie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 503 din 23 iulie 2012, prin înlocuirea sintagmei "certificării" cu sintagma "agreării" și de pct. 39 al art. I din același act normativ, prin înlocuirea sintagmei "vehicul rutier" cu sintagma "vehicul".(2) Abrogat.----------Alin. (2) al art. 8 a fost abrogat de pct. 7 al art. I din ORDINUL nr. 682 din 27 mai 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 422 din 15 iunie 2015.(3) ITP la autovehiculele pentru competiții sportive și la vehiculele cu caracteristici speciale se efectuează ținându-se seama de cerințele tehnice specifice pe baza cărora acestea au fost omologate.----------Alin. (3) al art. 8 a fost modificat de pct. 39 al art. I din ORDINUL nr. 1.107 din 29 iunie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 503 din 23 iulie 2012, prin înlocuirea sintagmei "vehicul rutier" cu sintagma "vehicul".(4) ITP la vehiculele istorice se efectuează prin raportare la caracteristicile tehnice ale acestora de la data fabricației.  +  Capitolul IIOrganizarea SITP  +  Articolul 9(1) SITP este o (sub)unitate care aparține unui operator economic sau unei instituții publice, având prevăzută în obiectul de activitate cuprins în actul constitutiv sau actul de înființare desfășurarea de activități de testări și analize tehnice. SITP poate funcționa numai dacă deține autorizație tehnică în termen de valabilitate eliberată de RAR, conform prezentelor reglementări. Spațiul destinat activității de ITP trebuie să fie separat de spațiul destinat altor activități ale operatorului economic sau instituției publice și toată aparatura destinată acestei activități trebuie să fie amplasată într-o singură incintă, astfel încât activitatea de ITP să nu fie influențată de alte activități desfășurate de operatorul economic sau instituția publică respectivă.----------Alin. (1) al art. 9 a fost modificat de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 42 din 20 ianuarie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 118 din 16 februarie 2012.(2) În cadrul SITP nu se admite efectuarea de operațiuni de întreținere și reparații în timpul programului pentru efectuarea ITP.(3) Utilajele și aparatura SITP pot fi utilizate pentru diagnosticare și pentru verificarea calității reparațiilor și reglajelor efectuate în cadrul atelierului propriu sau de către alte ateliere de reparații, în baza unui document de lucru însoțitor care se va înregistra în registrul prevăzut la art. 12 alin. (1) lit. j).  +  Articolul 10(1) SITP trebuie amenajată și dotată cu următoarele:1. SITP pentru clasa Ia) dispozitiv de ridicare/suspendare a vehiculului; se admite și un dispozitiv ce asigură suspendarea vehiculului roată cu roată;b) lampă portabilă de 12 V sau 24 V.2. SITP pentru clasa a II-a și/sau a III-aa) canal de vizitare dotat cu o instalație de iluminare de 12 V sau 24 V.Pentru SITP aflate la prima autorizare începând cu data intrării în vigoare a prezentului ordin, dimensiunile canalului de vizitare trebuie să fie: adâncime de minimum 1,5 m, lățime de minimum 0,8 m și lungime de minimum 6 m pentru clasa a II-a, respectiv 12 m pentru clasa a III-a.b) cric mobil pentru suspendarea vehiculului roată cu roată, cu capacitatea de încărcare de minimum 2.000 kg pentru clasa a II-a;----------Lit. b) de la pct. 2 al alin. (1) al art. 10 a fost modificată de pct. 3 al art. I din ORDINUL nr. 42 din 20 ianuarie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 118 din 16 februarie 2012.c) pentru clasa a II-a, în locul canalului de vizitare se admite un elevator cu capacitatea de încărcare de minimum 2.500 kg, caz în care este necesară și dotarea cu dispozitiv de ridicare/suspendare cu picior cu capacitatea de încărcare de minimum 1.000 kg. Amenajarea SITP trebuie să permită în dreptul elevatorului suspendarea vehiculului la o înălțime de minimum 1,5 m.d) platforme culisante pentru verificarea jocurilor care să permită minimum patru mișcări liniare sau minimum două mișcări liniare și două mișcări circulare - opțional pentru clasa a II-a, obligatorii pentru clasa a III-a. Pentru SITP de clasa a III-a ce efectuează ITP la autobuze articulate, sunt necesare platouri cu minimum opt mișcări.e) instalație pentru evacuarea forțată a gazelor arse;f) lampă portabilă de 12 V sau 24 V.(2) SITP trebuie dotată cu următoarea aparatură:1. Stand de frânare cu role corespunzător clasei de ITPa) pentru clasa I - pentru mopede cu 2 roți și motociclete fără ataș a1) standul de frânare cu role trebuie să fie dotat cu dispozitiv de sesizare a alunecării relative la o valoare de 24% a acesteia, dispozitiv pentru măsurarea efortului la pedală și dispozitiv pentru măsurarea efortului la manetă. Diametrul rolelor trebuie să fie de minimum 160 mm, iar coeficientul de frecare dintre rolă și anvelopă trebuie să fie de minimum 0,6 în stare umedă.----------Lit. a1) de la pct. 1 al alin. (2) al art. 10 a fost modificată de pct. 4 al art. I din ORDINUL nr. 42 din 20 ianuarie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 118 din 16 februarie 2012. a2) standul de frânare cu role trebuie să aibă viteza periferică a rolelor de minimum 5 km/h. a3) standul de frânare cu role trebuie să fie prevăzut cu afișaj analogic (grafică analogică pe monitor) sau cu indicatoare analogice. a4) standul de frânare cu role trebuie să permită măsurarea rezistenței la rulare, a forței de frânare și să permită aprecierea ovalității. Forța maximă de frânare trebuie să fie măsurată la o alunecare relativă de 24%. a5) cerințele pentru mărimile măsurate sunt următoarele:i) pentru rezistența la rulare și forța de frânare - clasa de exactitate 3; ii) pentru masă - clasa de exactitate 2. a6) programul standului de frânare cu role trebuie să permită determinarea cel puțin a coeficientului de frânare pentru frâna de serviciu și pentru frâna de staționare. a7) standul de frânare cu role trebuie să permită transmiterea datelor către un calculator și o imprimantă sau numai către o imprimantă. a8) programul standului de frânare cu role trebuie să permită tipărirea rezultatelor măsurării. Pe buletinul de probă trebuie să fie tipărite cel puțin următoarele date:----------Partea introductivă a lit. a8) de la pct. 1 al alin. (2) al art. 10 a fost modificată de pct. 45 al art. I din ORDINUL nr. 42 din 20 ianuarie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 118 din 16 februarie 2012, prin înlocuirea termenului "măsurătorii" cu termenul "măsurării".i) marca, tipul și numărul de înmatriculare al vehiculului verificat - aceste date pot fi introduse de la tastatură sau completate manual de inspectorul tehnic pe buletinul de probă; ii) data, ora și minutul la care a fost efectuată verificarea;iii) masa efectivă a vehiculului sau masele efective pe roata față și spate, în momentul efectuării probei; iv) sistemul de frânare verificat (serviciu sau de staționare);v) roțile verificate(față/spate) și valorile forțelor de frânare măsurate; vi) valorile coeficienților de frânare (pentru frâna de serviciu și de staționare).vii) valoarea măsurată a forțelor de acționare (la pedală și/sau la manetă).----------Pct. vii) de la lit. a8) a pct. 1 al alin. (2) al art. 10 a fost introdus de pct. 5 al art. I din ORDINUL nr. 42 din 20 ianuarie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 118 din 16 februarie 2012. a9) nu este obligatorie tipărirea pe buletinul de probă a valorilor limită pentru coeficienții de frânare, precum și a rezultatului verificării. Totuși, în cazul respingerii vehiculului pentru neconformități ale sistemului de frânare, inspectorul tehnic va consemna manual pe buletinul de probă valorile limită ale parametrilor ce au condus la respingerea vehiculului.a10) se admit numai standurile de frânare cu cântărire dinamică și care au dispozitiv de fixare față/spate pe durata încercării frânelor.b) pentru clasa a II-a și a III-ab.1 standul de frânare cu role trebuie să fie dotat cu dispozitiv de sesizare a alunecării relative la o valoare de 24% a acesteia, dispozitiv pentru măsurarea efortului la pedală (recomandabil fără cablu de legătură), iar pentru clasa a III-a și cu dispozitiv pentru măsurarea presiunii în instalația de frânare (0 - 10 atm). Diametrul rolelor trebuie să fie de minimum 160 mm, iar coeficientul de frecare dintre rolă și anvelopă trebuie să fie de minimum 0,6 în stare umedă.----------Lit. b.1 a pct. 1 al alin. (2) al art. 10 a fost modificată de pct. 44 al art. I din ORDINUL nr. 42 din 20 ianuarie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 118 din 16 februarie 2012, prin înlocuirea termenului "pneu" cu termenul "anvelopă".b.2. b.2 standul de frânare cu role pentru clasa a II-a trebuie să aibă viteza periferică a rolelor de minimum 5 km/h, iar standul de frânare cu role universal, de minimum 5 km/h pentru clasa a II-a și de minimum 2,5 km/h pentru clasa a III-a.b.3. b.3 standul de frânare cu role trebuie să fie prevăzut cu afișaj analogic (grafică analogică pe monitor) sau cu indicatoare analogice. Afișajul analogic trebuie amplasat astfel încât să permită vizualizarea sa de către operator, indiferent de poziția ansamblului de vehicule pe stand.b.4. standul de frânare cu role pentru clasa a III-a trebuie să fie dotat cu dispozitiv de simulare a încărcării vehiculului pentru efectuarea ITP la vehiculele cu sistem de frânare pneumatic. Acesta trebuie să fie capabil să simuleze o încărcare de minimum 3.000 kg pe axă.----------Lit. b.4 a pct. 1 al alin. (2) al art. 10 a fost modificată de pct. 15 al art. I din ORDINUL nr. 1.107 din 29 iunie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 503 din 23 iulie 2012.b.5. în cazul SITP cu flux discontinuu, standul de frânare cu role trebuie echipat cu capace de protecție a rolelor.b.6. standul de frânare cu role trebuie să permită măsurarea rezistenței la rulare, a forței de frânare, a forței de apăsare la pedală și a presiunii în instalația de frânare pneumatică și să permită aprecierea ovalității. Forța maximă de frânare trebuie să fie măsurată la o alunecare relativă de 24%.b.7. cerințele pentru mărimile măsurate sunt următoarele:i) pentru rezistența la rulare și forța de frânare - clasa de exactitate 3;ii) pentru forța de apăsare la pedală - clasa de exactitate 2;iii) iii) pentru presiunea din instalația de frânare pneumatică - clasa de exactitate 1;iv) pentru masă - clasa de exactitate 2.b.8. programul standului de frânare cu role trebuie să permită determinarea cel puțin a coeficientului de frânare pentru frâna de serviciu și pentru frâna de staționare, precum și a dezechilibrului dintre forțele de frânare la roțile aceleiași axe pentru frâna de serviciu și pentru frâna de staționare.b.9. pentru ITP la autovehiculele cu tracțiune integrală permanentă, stația trebuie să fie dotată cu stand de frânare care să permită efectuarea acestui tip de verificare.b.10. standul de frânare cu role trebuie să permită transmiterea datelor către un calculator și o imprimantă sau numai către o imprimantă.b.11. programul standului de frânare cu role trebuie să permită tipărirea rezultatelor măsurării. Pe buletinul de probă trebuie să fie tipărite cel puțin următoarele date:i) marca, tipul și numărul de înmatriculare al vehiculului verificat - aceste date pot fi introduse de la tastatură sau completate manual de inspectorul tehnic pe buletinul de probă;ii) data, ora și minutul la care a fost efectuată verificarea;iii) masa efectivă a vehiculului sau masele efective pe axe, în momentul efectuării probei;iv) sistemul de frânare verificat (serviciu sau staționare);v) axa verificată (axa 1, axa 2 etc) și valorile forțelor de frânare măsurate;vi) valorile coeficienților de frânare (pentru frâna de serviciu și cea de staționare);vii) vii) valorile dezechilibrelor forțelor de frânare pe axe (pentru frâna de serviciu și cea de staționare);viii) viii) valoarea măsurată a forței de apăsare la pedala de frână - după caz, calculul forței maxim admisibile la pedală pentru autovehiculul respectiv va fi efectuat manual de către inspectorul tehnic pe buletinul de probă. Această cerință se aplică numai în cazul dispozitivelor care pot asigura transmiterea semnalului;ix) valoarea măsurată a presiunii din instalația de frânare pneumatică.b.12. nu este obligatorie tipărirea pe buletinul de probă a valorilor limită pentru coeficienții de frânare și dezechilibre, precum și a rezultatului verificării. Totuși, în cazul respingerii vehiculului pentru neconformități ale sistemului de frânare, inspectorul tehnic va consemna manual pe buletinul de probă valorile limită ale parametrilor ce au condus la respingerea vehiculului.b.13. b.1 3 în cazul utilizării standurilor în regimul de măsurare pentru autovehicule cu tracțiune integrală permanentă, nu este obligatorie tipărirea pe buletinul de probă a valorilor dezechilibrelor forțelor de frânare pe axe, valorile respective urmând a fi calculate și înscrise de inspectorul tehnic pe buletinul de probă.2. Analizor de gaze pentru stațiile ce efectuează ITP la autovehiculele echipate cu motor cu aprindere prin scânteie (mas)2.1. Pentru stațiile ce efectuează ITP la autovehiculele echipate cu mas fără catalizator tricomponent și sondă lambda, este necesară dotarea cu analizor de gaze pentru măsurarea cel puțin a CO cu o precizie de minimum ± 0,2% și a HC cu o precizie de minimum ± 30 ppm, iar dacă măsoară și alte componente, cu o precizie de minimum ± 1% pentru CO(2) și ± 0,2% pentru O(2) (conform OIML R 99 clasa II);2.2. Pentru stațiile ce efectuează ITP la autovehiculele echipate cu mas, inclusiv la cele cu catalizator tricomponent și sondă lambda, este necesară dotarea cu analizor cu 4 gaze (pentru HC, CO și (lambda)) conform OIML R 99 - clasa I, cu precizie de minimum:± 0,06% pentru CO;± 0,5% pentru CO(2);± 0,1% pentru O(2);± 12 ppm pentru HC.2.3. Pentru ambele tipuri de analizoare de gaze timpul de răspuns nu trebuie să depășească 15 s. Ele trebuie dotate cu dispozitiv pentru măsurarea temperaturii uleiului, dispozitiv pentru măsurarea turației motorului și imprimantă. De asemenea, trebuie să aibă posibilitatea de conectare la un calculator.2.4. Se admit numai sondele de prelevare a gazelor și dispozitivele pentru măsurarea temperaturii uleiului de motor, de origine sau certificate în conformitate cu prescripțiile fabricantului.2.5. Programul analizorului de gaze trebuie să permită tipărirea rezultatelor măsurării. Pe buletinul de probă trebuie să fie tipărite cel puțin următoarele date:----------Partea introductivă a pct. 2.5. al alin. (2) al art. 10 a fost modificată de pct. 45 al art. I din ORDINUL nr. 42 din 20 ianuarie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 118 din 16 februarie 2012, prin înlocuirea termenului "măsurătorii" cu termenul "măsurării".a) data, ora și minutul efectuării probei;b) temperatura uleiului de motor, la momentul efectuării probei;c) turația de mers în gol încet la care s-a efectuat proba;d) valoarea CO(cor) la turația de mers în gol încet;e) valoarea HC măsurată la turația de mers în gol încet;f) turația de mers în gol accelerat la care s-a efectuat proba - numai în cazul analizoarelor cu 4 gaze;g) valoarea CO sau CO(cor) la turația de mers în gol accelerat - numai în cazul analizoarelor cu 4 gaze;h) valoarea coeficientului lambda la turația de mers în gol accelerat - numai în cazul analizoarelor cu 4 gaze;i) valoarea HC măsurată la turația de mers în gol accelerat.2.6. Analizoarele de gaze cu care sunt echipate SITP care efectuează ITP la autovehiculele echipate cu instalații de alimentare cu gaz petrolier lichefiat (GPL) și/sau la autovehiculele echipate cu instalații de alimentare cu gaz natural comprimat (GNC) trebuie să aibă posibilitatea de a efectua măsurarea emisiilor poluante pentru aceste autovehicule.3. Opacimetru pentru stațiile ce efectuează ITP la autovehiculele cu motoare cu aprindere prin comprimare (mac)3.1. Opacimetrul trebuie să permită măsurarea în flux parțial conform Regulamentului 24 CEE ONU*1), cu o precizie de minimum ± 0,3 m^(-1). Notă
    *1) Regulamentul nr. 24 al Comisiei Economice pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite (CEE-ONU)- Dispoziții uniforme privind:
    I. Omologarea motoarelor cu aprindere prin comprimare (AC) în ceea ce privește emisiile de poluanți vizibili
    II. Omologarea autovehiculelor în ceea ce privește instalarea motoarelor cu aprindere prin comprimare de tip omologat
    III. Omologarea autovehiculelor echipate cu motoare cu aprindere prin comprimare în ceea ce privește emisiile de poluanți vizibili
    IV. Măsurarea puterii motoarelor cu aprindere prin comprimare
    3.2. Camera de măsură a opacimetrului trebuie să fie mobilă.3.3. Opacimetrul trebuie prevăzut cu dispozitive adecvate măsurării temperaturii de intrare a gazelor, cu posibilitatea de a afișa valoarea echivalentă a opacității la temperatura de 100°C, dispozitiv pentru măsurarea temperaturii uleiului de motor, dispozitiv pentru măsurarea turației motorului care să poată măsura turația motorului indiferent de diametrul conductelor de injecție montate, precum și imprimantă. De asemenea, trebuie să aibă posibilitatea de conectare la un calculator.3.4. Se admit numai sondele de prelevare a gazelor și dispozitivele pentru măsurarea temperaturii uleiului de motor, de origine sau certificate în conformitate cu prescripțiilefabricantului.3.5. 3.5 Pentru clasa a III-a, dispozitivul pentru măsurarea temperaturii uleiului de motor trebuie să aibă lungimea de minimum 2,5 m.----------Subpct. 3.5, pct. 3 al alin. (2) al art. 10 a fost modificat de pct. 7 al art. I din ORDINUL nr. 1.033 din 18 iunie 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 495 din 3 iulie 2014.3.6. Programul aparatului va fi conform cu prevederile anexei nr. 13 la reglementări și trebuie să permită măsurarea timpului de bază (durata accelerării motorului).3.7. Programul opacimetrului trebuie să permită tipărirea rezultatelor măsurării. Pe buletinul de probă trebuie să fie tipărite cel puțin următoarele date:----------Partea introductivă a pct. 3.7. al alin. (2) al art. 10 a fost modificată de pct. 45 al art. I din ORDINUL nr. 42 din 20 ianuarie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 118 din 16 februarie 2012, prin înlocuirea termenului "măsurătorii" cu termenul "măsurării".a) data, ora și minutul efectuării probei - numai pentru prima probă;b) temperatura uleiului de motor la momentul efectuării probei;c) timpul de bază;d) turația de mers în gol încet;e) turația de mers în gol maximă (de regulator);f) indicele de opacitate măsurat.3.8. Valoarea indicelui de opacitate mediu se calculează ca medie aritmetică a valorilor măsurate în cel puțin ultimele 3 cicluri de accelerare liberă cu condiția să nu se înregistreze diferențe semnificative între turațiile minime măsurate la ciclurile de accelerare sau între turațiile maxime măsurate la ciclurile de accelerare, în conformitate cu procedura prevăzută de anexa nr. 13 la reglementări.
    4. Aparat de control al farurilor prevăzut cu nivelă5. Manometru pentru măsurarea presiunii în anvelopelele vehiculelor, cu domeniul de măsurare 0 - 10 bar și cu clasa de exactitate 2,5.----------Pct. 5 al alin. (2) al art. 10 a fost modificat de pct. 44 al art. I din ORDINUL nr. 42 din 20 ianuarie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 118 din 16 februarie 2012, prin înlocuirea termenului "pneu" cu termenul "anvelopă".6. Dispozitiv de măsurare a adâncimii profilului anvelopelor vehiculelor, cu o precizie de ± 0,1 mm----------Pct. 6 al alin. (2) al art. 10 a fost modificat de pct. 44 al art. I din ORDINUL nr. 42 din 20 ianuarie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 118 din 16 februarie 2012, prin înlocuirea termenului "pneu" cu termenul "anvelopă".7. Cântar pentru măsurarea maselor (independent sau în cadrul standului de frânare), cu o precizie de minimum ± 2% din valoarea măsurată. Cântarul trebuie să fie conectat la același calculator ca și standul de frânare cu role.8. Decelerometru cu compensare și înregistrare a datelor pentru verificarea eficacității sistemului de frânare prin probe funcționale în parcurs (numai pentru tractoarele, autoremorcherele, autovehiculele speciale și autovehicule specializate care nu pot fi verificate pe standul de frânare cu role, pentru autovehiculele cu tracțiune integrală permanentă nedecuplabilă - legătură rigidă, precum și pentru mopede cu 3 roți, motociclete cu ataș, mototricicluri și cvadricicluri).Programul decelerometrului trebuie să permită tipărirea rezultatelor măsurării. Pe buletinul de probă trebuie să fie tipărite cel puțin următoarele date:a) marca, tipul și numărul de înmatriculare ale vehiculului verificat - aceste date pot fi introduse de la tastatură sau completate manual de inspectorul tehnic pe buletinul de probă;b) data, ora și minutul la care a fost efectuată verificarea;c) sistemul de frânare verificat (serviciu sau staționare);d) valoarea decelerației;e) valoarea măsurată a forței de acționare la pedală;f) viteza la care s-a efectuat proba (viteza de la care s-a efectuat frânarea).----------Al doilea paragraf de la pct. 8 al alin. (2) al art. 10 a fost introdus de pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 42 din 20 ianuarie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 118 din 16 februarie 2012.9. Dispozitiv de simulare a forței de împingere la proțapul remorcii sau dispozitiv de ancorare dotat cu întinzător, pentru SITP ce efectuează ITP la remorcile cu sistem de frânare cu acționare prin inerție.10. 10. Dispozitiv de ancorare dotat cu întinzător, pentru SITP ce efectuează ITP la tractoare - cu excepția SITP dotate cu decelerometru.11. Calculator pentru evidența ITP (desktop):----------Titlul pct. 11 al alin. (2) al art. 10 a fost modificat de pct. 7 al art. I din ORDINUL nr. 42 din 20 ianuarie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 118 din 16 februarie 2012.11.1. Calculatorul trebuie să aibă următoarea configurație minimală:a) procesor: minimum 1,5 Ghz;b) memorie internă: Ram minimum 1 Gb, Hdd minimum 40 Gb;c) CD-ROM sau CD-W;d) placa video pentru rezoluție de minimum 800x600 pixels;e) port paralel și port USB;f) sistem de operare: Windows XP SP 2 cu Internet Explorer 6;g) modem adaptat modului de transmisie: 56 Kb - obligatoriu numai pentru SITP ce utilizează același calculator și pentru activitățile de verificare a tahografelor și/sau a limitatoarelor de viteză.11.2. Calculatorul trebuie folosit numai pentru activități legate de ITP sau de verificare a tahografelor și/sau a limitatoarelor de viteză, nefiind permisă instalarea altor programe decât cele furnizate de RAR. Instalarea și întreținerea programelor se fac numai de personalul RAR abilitat pentru această activitate.12. Cameră foto digitală care să permită, la salvarea imaginilor prelevate în sistemul informatic, afișarea datei și orei prelevării imaginii.13. Ruletă cu lungimea de minimum 10 m.14. Ciocan cu cap rotund cu o masă de maximum 200 g.15. Leviere (2 bucăți) de mărime corespunzătoare clasei de ITP - minimum 300 mm pentru clasa a II-a și minimum 500 mm pentru clasa a III-a.16. Riglă cu bulă de nivel (2 bucăți): 200/5/30 mm și 1000/5/30 mm (pentru clasa a III-a).17. Șubler cu tijă cu o lungime de minimum 15 cm și cu o precizie de ± 0,1 mm pentru clasa a II-a, respectiv cu o lungime de minimum 20 cm și cu o precizie de ± 0,1 mm pentru clasa a III-a sau calibre de măsurare pentru clasele a II-a și a III-a, în vederea verificării sistemelor de cuplare.----------Pct. 17 al alin. (2) al art. 10 a fost modificat de pct. 8 al art. I din ORDINUL nr. 42 din 20 ianuarie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 118 din 16 februarie 2012.18. Jaloane reflectorizant - fluorescente (5 bucăți), în vederea verificării câmpului de vizibilitate spre înapoi în conformitate cu anexa nr. 3 la reglementări.
    (3) SITP trebuie să asigure instalarea analizorului de gaze și a opacimetrului într-o incintă echipată cu instalație de încălzire și climatizare, după caz, care să asigure, pe perioada desfășurării activității, menținerea temperaturii între 5°C și 37°C.(4) Utilizatorii aplicației informatice de ITP nu au voie să altereze baza de date cu înregistrări incomplete, eronate sau fictive prin folosirea necorespunzătoare și neavizată a aplicației pentru această activitate sau prin alte mijloace software.(5) Aparatele de măsură trebuie să aibă dovada conformității realizată periodic, potrivit prevederilor tabelului următor:
    [poziție conform art. 10] Denumirea aparatului de măsură Dovada conformității Tipul aparatului sau mărimii certificate
    [art. 10 alin. (2) pct. 1 lit. a)]Stand de frânare cu role corespun-zător clasei I de ITP - pentru mopede cu 2 roți și motociclete fără ataș  Certificat de etalonare     Forță de frânare Cântărire (masă) Forță de apăsare la pedală Forță de apăsare la manetă
    [art. 10 alin. (2) pct. 1 lit. b)]Stand de frânare cu role corespun-zător clasei a II-a și a III-a de ITP      Buletin de verificare metrologică Forță de frânare   
    Certificat de etalonare    Forță de apăsare la pedală Cântărire (masă) Presiune (traductor de presiune)
    [art. 10 alin. (2) pct. 2] Analizor de gaze pentru stațiile ce efectuează ITP la autovehicu- lele echipate cu motor cu aprin- dere prin scânteie (mas) Buletin de verificare metrologică   Analizor de gaze de evacuare    
    [art. 10 alin. (2) pct. 3] Opacimetru pentru stațiile ce efectuează ITP la autovehiculele cu motoare cu aprindere prin comprimare (mac) Buletin de verificare metrologică   Opacimetru pentru gazelede evacuare ale mac    
    [art. 10 alin. (2) pct. 4] Aparat de control al farurilor prevăzut cu nivelă  Certificat de etalonare   Unghiuri (aparat pentru reglarea și verificarea farurilor la autovehicule)
    [art. 10 alin. (2) pct. 5] Manometru pentru măsurarea presiunii în anvelopele vehiculelor Buletin de verificare metrologică  Manometru pentru verifi-carea presiunii în anvelopele vehiculelor  
    [art. 10 alin. (2) pct. 6] Dispozitiv de măsurare a adâncimiiprofilului anvelopelor Certificat de etalonare  Lungimi (șubler)   
    [art. 10 alin. (2) pct. 8] Decelerometru cu compensare   Certificat de etalonare sau buletin de măsurare Decelerație Forța de apăsare la pedală  
    [art. 10 alin. (2) pct. 13] Ruletă cu lungimea de minimum 10 m    Buletin de verificare metrologică Ruletă   
    Certificat de etalonare Lungimi (ruletă)  
    [art. 10 alin. (2) pct. 17] Șubler cu tijă cu o lungime de minimum 15 cm și cu o precizie de ± 0,1 mm pentru clasa a II-a, respectiv cu o lungime de minimum 20 cm și cu o precizie de ± 0,1 mm pentru clasa a III-a sau calibre de măsurare pentru claselea II-a și a III-a Certificat de etalonare   Lungimi (șubler)    
    Buletin de măsurare   Lungimi (calibre)    
    Aparatele de măsură pentru care sunt necesare buletine de verificare metrologică fac parte din categoria mijloacelor de măsurare supuse controlului metrologic legal și obligatoriu au aprobare de model în România sau aprobare de model CE.----------Alin. (5) al art. 10 a fost modificat de pct. 9 al art. I din ORDINUL nr. 42 din 20 ianuarie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 118 din 16 februarie 2012.
    (6) Certificatele de etalonare pot fi emise și de laboratoare acreditate de RENAR.(7) SITP trebuie să asigure posibilitatea de transmitere a datelor în timp real. În acest scop trebuie asigurată posibilitatea conexiunii prin internet cu următoarele caracteristici:a) lărgime de bandă: minimum 128 kbps;b) timpul de răspuns: maximum 200 ms;c) rata erorilor: aprox. 1/1000;d) sla: minimum 99,99%.(8) În cazul aparaturii de măsurare pentru care este necesară imprimarea rezultatelor, furnizorul echipamentului sau firma care a modernizat aparatul trebuie să pună la dispoziția RAR un model al buletinului de probă, în limba română, care va fi folosit în SITP din România, iar la orice modificare de soft va trebui pus la dispoziția RAR un model al noului buletin de probă. RAR poate verifica în cadrul SITP folosirea exclusivă a buletinului de probă și a versiunii de soft declarate.----------Alin. (8) al art. 10 a fost modificat de pct. 8 al art. I din ORDINUL nr. 1.033 din 18 iunie 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 495 din 3 iulie 2014.(8^1) SITP trebuie să asigure posibilitatea imprimării certificatului de inspecție tehnică periodică.----------Alin. (8^1) al art. 10 a fost introdus de pct. 9 al art. I din ORDINUL nr. 1.033 din 18 iunie 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 495 din 3 iulie 2014.(9) SITP trebuie să dispună de o linie telefonică dedicată în permanență activității de ITP.(9^1) SITP trebuie să asigure, prin intermediul unui sistem video, înregistrarea activității efectuate pe linia de ITP, înregistrare care trebuie păstrată pe o perioadă de 6 luni de la data efectuării ITP. Aceste înregistrări vor fi puse la dispoziția RAR în scopul monitorizării activității de ITP.Sistemul de supraveghere video necesar trebuie să conțină minimum două camere de supraveghere și un înregistrator digital DVR (Digital Video Recorder) care să permită înregistrarea la rezoluții înalte HD (High Definition), având caracteristicile tehnice corelate cu dimensiunile și particularitățile spațiului destinat activității de ITP; sistemul trebuie să fie astfel proiectat, dotat și instalat încât să asigure înregistrarea continuă a activităților desfășurate pe linia de ITP. Sistemul de supraveghere video instalat în fiecare SITP trebuie să asigure următoarele funcționalități:a) să permită vizualizarea tuturor înregistrărilor realizate pe un ecran corespunzător și accesibil inspectorului RAR;b) să permită înregistrarea și vizualizarea pe fluxul de ITP a vehiculului inspectat, a culorii exacte a acestuia și a plăcii/plăcilor cu numărul de înmatriculare, indiferent de condițiile de iluminare existente;c) să permită înregistrarea activității de pe linia de ITP pe durata maximă de funcționare, respectiv de luni până vineri între orele 8,00 și 20,00 și sâmbătă între orele 8,00 și 14,00;d) să permită înregistrarea și vizualizarea corespunzătoare a indicațiilor afișajului/afișajelor analogic/analogice sau a indicatoarelor analogice ale standului/standurilor de frânare instalate pe linia de ITP;e) să permită stocarea înregistrărilor realizate, vizualizarea lor selectivă pe toată durata stocării și ștergerea automată a înregistrărilor realizate după 6 luni de la data preluării lor.În cazul SITP care dispun de mai multe linii de ITP se acceptă utilizarea unui singur sistem de supraveghere video, cu condiția ca acesta să fie astfel proiectat, dotat și instalat încât să asigure toate funcționalitățile prevăzute la lit. a)-e) pentru toate liniile de ITP utilizate, iar acestea să fie amplasate alăturat, în aceeași incintă. (la 01-11-2016, Alineatul (9^1) din Articolul 10 , Capitolul II a fost modificat de Punctul 1, Articolul I din ORDINUL nr. 1.319 din 21 octombrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 857 din 27 octombrie 2016 ) (10) În cazul SITP care dispun de mai multe linii de ITP, se acceptă utilizarea echipamentelor prevăzute la alin. (2), pct. 2 - 6, 8 și 11 - 18 la efectuarea ITP pe oricare din liniile de ITP, cu condiția ca liniile de ITP să fie amplasate alăturat, în aceeași incintă.
     +  Articolul 11(1) Persoanele care efectuează ITP trebuie să fie atestate de RAR. Ele trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute în anexa nr. 7^1.(2) Inspectorul tehnic căruia i s-a anulat sau i-a fost retras permisul de conducere își pierde dreptul de a efectua ITP până la redobândirea unui nou permis de conducere.(3) În situația prevăzută la alin. (2), inspectorul tehnic trebuie să aducă la cunoștința RAR anularea sau retragerea permisului de conducere; de asemenea, acestuia îi revine obligația predării la RAR a ștampilei de inspector tehnic ce i-a fost anterior distribuită. (la 22-12-2017, Articolul 11 din Capitolul II a fost modificat de Punctul 9, Articolul I din ORDINUL nr. 1.678 din 20 noiembrie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 996 din 15 decembrie 2017 )  +  Articolul 12(1) SITP vor deține în mod obligatoriu următoarele:a) registru de control al stației;b) formulare - tip raport de ITP care se completează corespunzător categoriei vehiculului și ale căror modele sunt prevăzute în anexele nr. 4 și 5 la reglementări;c) formular - tip anexă la certificatul de înmatriculare, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 6 la reglementări;d) ecuson de ITP al cărui model este prevăzut în anexa nr. 7 la reglementări;e) elemente de securizare pentru anexa la certificatul de înmatriculare;f) norme tehnice și instrucțiuni de utilizare a aparaturii;g) avizier care va cuprinde:i) autorizația tehnică a stației, în copie (față - verso);ii) metodologia de verificare a emisiilor poluante care se efectuează conform prevederilor anexei nr. 13 la reglementări;iii) tarifele de ITP;iv) iv) precizarea categoriilor de vehicule rutiere pentru care SITP nu efectuează ITP;iv) precizarea categoriilor de vehicule pentru care SITP nu efectuează ITP;----------Pct. iv) de la lit. g) a alin. (1) al art. 12 a fost modificat de pct. 39 al art. I din ORDINUL nr. 1.107 din 29 iunie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 503 din 23 iulie 2012, prin înlocuirea sintagmei "vehicul rutier" cu sintagma "vehicul".v) precizarea actelor necesare efectuării ITP;vi) programul de lucru al SITP;vii) schița fluxului de efectuare a ITP;----------Pct. vii) de la lit. g) a alin. (1) al art. 12 a fost modificat de pct. 15 al art. I din ORDINUL nr. 1.033 din 18 iunie 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 495 din 3 iulie 2014.viii) instrucțiunile și dispozițiile specifice de detaliere și precizare a prezentelor reglementări și pentru care se prevede în mod expres a fi afișate la avizier;h) dosarul stației care va cuprinde documentele ce atestă funcționarea legală a SITP:i) în original: autorizația tehnică, certificatele de atestare ale inspectorilor tehnici, buletinele de verificare metrologică, certificatele de etalonare și/sau buletinele de măsurare pentru aparatură întocmite conform prevederilor art. 10, precum și tarifele pentru ITP;----------Pct. i) de la lit. h) a alin. (1) al art. 12 a fost modificat de pct. 16 al art. I din ORDINUL nr. 1.107 din 29 iunie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 503 din 23 iulie 2012.ii) în copie: raportul de evaluare a capabilității tehnice și contractul de franciză;i) dosar cu reglementări, norme, proceduri privind efectuarea ITP;j) registru de evidență a vehiculelor la care se efectuează pe linia de ITP diagnosticare sau verificarea calității reglajelor sau reparațiilor.(2) De asemenea, pentru informarea persoanelor care prezintă vehicule la ITP, SITP va afișa la loc vizibil sau va pune la dispoziție, la cerere, prezentele reglementări.----------Alin. (2) al art. 12 a fost modificat de pct. 39 al art. I din ORDINUL nr. 1.107 din 29 iunie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 503 din 23 iulie 2012, prin înlocuirea sintagmei "vehicul rutier" cu sintagma "vehicul".
     +  Capitolul IIICerințe și proceduri  +  Articolul 13ITP se execută numai la vehiculele la care se prezintă:----------Partea introductivă a art. 13 a fost modificată de pct. 39 al art. I din ORDINUL nr. 1.107 din 29 iunie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 503 din 23 iulie 2012, prin înlocuirea sintagmei "vehicul rutier" cu sintagma "vehicul".a) certificatul de înmatriculare sau dovada înlocuitoare a certificatului de înmatriculare, eliberată de autoritățile competente și completată în mod corespunzător cu datele necesare identificării sau, după caz, autorizația provizorie de circulație;b) cartea de identitate a vehiculului.  +  Articolul 14Vehiculele prezentate la ITP trebuie să fie curate, în special caroseria, șasiul, ansamblurile și subansamblurile ce urmează să fie controlate. Ele trebuie prezentate cu anvelopele umflate la presiunea nominală.----------Art. 14 a fost modificat de pct. 39 al art. I din ORDINUL nr. 1.107 din 29 iunie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 503 din 23 iulie 2012, prin înlocuirea sintagmei "vehicul rutier" cu sintagma "vehicul".  +  Articolul 15La ITP se execută operațiunile prevăzute în Planul de operațiuni, al cărui model este prevăzut, în funcție de categoria vehiculului, în anexele nr. 1 și 2 la reglementări, pct. A. Ordinea de executare a operațiunilor precizate va fi stabilită de fiecare SITP în funcție de fluxul propriu de efectuare a ITP declarat în dosarul de autorizare, cu excepția identificării, care va fi prima operațiune efectuată.----------Art. 15 a fost modificat de pct. 39 al art. I din ORDINUL nr. 1.107 din 29 iunie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 503 din 23 iulie 2012, prin înlocuirea sintagmei "vehicul rutier" cu sintagma "vehicul".  +  Articolul 16(1) Pentru fiecare vehicul prezentat la ITP se completează de inspectorul tehnic sau de inspectorul RAR un raport de ITP corespunzător categoriei vehiculului sau un raport de verificare RAR, după caz, corespunzător categoriei vehiculului. Raportul de ITP sau raportul de verificare RAR se înregistrează după finalizarea ITP a vehiculului respectiv în calculator.----------Alin. (1) al art. 16 a fost modificat de pct. 39 al art. I din ORDINUL nr. 1.107 din 29 iunie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 503 din 23 iulie 2012, prin înlocuirea sintagmei "vehicul rutier" cu sintagma "vehicul".(2) Defectele constatate în cadrul ITP se încadrează de inspectorul tehnic sau de inspectorul RAR în una dintre următoarele grupe: defect minor (DMi), defect major (DMa) sau defect periculos (DP), definite în conformitate cu planurile de operațiuni prevăzute în anexele nr. 1, 2 și 2^1 la reglementări. Este obligatorie menționarea pe raportul de ITP a tuturor defectelor constatate, indiferent de grupa în care a fost încadrat defectul.----------Alin. (2) al art. 16 a fost modificat de pct. 16 al art. I din ORDINUL nr. 1.033 din 18 iunie 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 495 din 3 iulie 2014.(3) Prima operațiune care se efectuează în cadrul ITP este identificarea.(4) În cazul în care la identificare se constată necesitatea respingerii pentru motivele precizate la cod 0.2, grupa DMa, se interzice continuarea efectuării ITP, persoana care a prezentat vehiculul fiind îndrumată la o reprezentanță RAR sau la celelalte organisme abilitate legal. În acest caz nu se acceptă efectuarea unei noi ITP decât după rezolvarea problemelor care au condus la respingere pentru motivele precizate la cod 0.2, grupa DMa. Este obligatorie înregistrarea în calculator a vehiculelor respinse pentru neconformități legate de identificare.----------Alin. (4) al art. 16 a fost modificat de pct. 9 al art. I din ORDINUL nr. 682 din 27 mai 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 422 din 15 iunie 2015.(5) Dacă vehiculul nu prezintă la identificare motive de respingere dintre cele precizate la cod 0.2, grupa DMa, se efectuează după aceea toate verificările prevăzute în Planul de operațiuni corespunzător categoriei vehiculului și tipului de ITP efectuată, precum și verificarea dotărilor obligatorii.----------Alin. (5) al art. 16 a fost modificat de pct. 39 al art. I din ORDINUL nr. 1.107 din 29 iunie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 503 din 23 iulie 2012, prin înlocuirea sintagmei "vehicul rutier" cu sintagma "vehicul".(6) În continuare se procedează după cum urmează:a) Dacă vehiculul corespunde cerințelor tehnice precizate în planul de operațiuni corespunzător sau prezintă numai defecte încadrate în grupa DMi, inspectorul tehnic sau inspectorul RAR:i) consemnează în raportul de ITP sau în raportul de verificare RAR «Bun tehnic» sau «Bun tehnic cu DMi»;ii) semnează și ștampilează raportul, îl înregistrează în baza națională de date cu inspecții tehnice periodice și aplică pe raport matca elementului de securizare;iii) consemnează în anexa la certificatul de înmatriculare data-limită până la care trebuie efectuată următoarea ITP, semnează și ștampilează anexa, notează în anexă codul de tranzacție/numărul de înregistrare al ITP și aplică pe anexă elementul de securizare corespunzător;iv) emite certificatul de inspecție tehnică periodică, îl semnează, îl ștampilează și îl înmânează persoanei ce a prezentat vehiculul la ITP;v) aplică pe placa cu numărul de înmatriculare din față ecusonul corespunzător ITP, cu excepția remorcilor, a autovehiculelor cu două sau 3 roți și a cvadriciclurilor, în cazul cărora acesta se aplică pe placa cu numărul de înmatriculare din spate;vi) arhivează raportul de ITP sau raportul de verificare RAR completat, la el atașându-se, după caz, buletinul de probă de la operațiunea de verificare a emisiilor poluante și/sau buletinul de probă de la operațiunea de verificare a eficacității sistemului de frânare. Suplimentar, pentru autovehiculele echipate cu tahograf digital, atașează și două rapoarte zilnice de activitate, unul pentru ziua efectuării ITP și al doilea pentru precedenta zi cu activitate, cea mai apropiată de ziua efectuării ITP, rapoarte listate de conducătorul autovehiculului la finalizarea ITP. (la 01-11-2016, Punctul vi) din Litera a) , Alineatul (6) , Articolul 16 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 2, Articolul I din ORDINUL nr. 1.319 din 21 octombrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 857 din 27 octombrie 2016 ) Dacă autovehiculul ce a efectuat ITP este destinat transportului de persoane în regim de taxi, atunci pe anexa la certificatul de înmatriculare se va menționa textul «ITP TAXI». Dacă vehiculul inspectat este utilizat pentru învățarea conducerii auto, atunci pe anexa la certificatul de înmatriculare se va menționa textul «ITP ȘCOALĂ».Nu se va efectua pentru același autovehicul simultan ITP pentru activitățile de transport de persoane în regim de taxi (TAXI) și, respectiv, de învățare a conducerii auto (ȘCOALĂ). Implicit, nu se poate completa un singur rând din anexa la certificatul de înmatriculare pentru ambele activități.----------Al treilea paragraf de la lit. a) a alin. (6) al art. 16 a fost modificat de pct. 10 al art. I din ORDINUL nr. 682 din 27 mai 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 422 din 15 iunie 2015.b) În cazul în care vehiculul este prezentat la una dintre reprezentanțele RAR pentru inspecția tehnică în vederea redobândirii certificatului de înmatriculare, verificarea se va efectua numai la subansamblurile (sistemele) la care sunt localizate defectele înscrise în raportul de control tehnic în trafic sau în dovada înlocuitoare a certificatului de înmatriculare. Dacă vehiculul corespunde cerințelor tehnice precizate pentru subansamblurile (sistemele) la care au fost menționate defecte sau prezintă numai defecte încadrate în grupa DMi, inspectorul RAR:i) consemnează în raportul de verificare RAR «Bun tehnic» sau «Bun Tehnic cu DMi pentru... [subansamblurile (sistemele) la care au fost menționate defecte]»;ii) semnează și ștampilează raportul și aplică pe raport matca elementului de securizare;iii) consemnează pe versoul dovezii înlocuitoare a certificatului de înmatriculare «Bun tehnic» sau «Bun tehnic cu DMi pentru... [subansamblurile (sistemele) la care au fost menționate defecte]»;iv) semnează și ștampilează pe versoul dovezii înlocuitoare a certificatului de înmatriculare, notează numărul de înregistrare al activității și aplică elementul de securizare;v) înmânează dovada înlocuitoare a certificatului de înmatriculare persoanei care a prezentat vehiculul la inspecția tehnică pentru redobândirea certificatului de înmatriculare; în acest caz nu se fac mențiuni în anexa la certificatul de înmatriculare;vi) arhivează raportul de verificare RAR completat, menționându-se la rubrica «Defecte constatate» numărul, seria și emitentul dovezii înlocuitoare a certificatului de înmatriculare; la raport se atașează, după caz, buletinul de probă de la operațiunea de verificare a emisiilor poluante și/sau buletinul de probă de la operațiunea de verificare a eficacității sistemului de frânare.În cazul în care se constată alte defecte conform prevederilor art. 18 alin. (4), se procedează la reverificarea vehiculului, conform prevederilor art. 18.În vederea redobândirii certificatului de înmatriculare se efectuează întreaga ITP dacă certificatul de înmatriculare a fost reținut ca urmare a constatării lipsei ITP sau a expirării valabilității acesteia ori dacă valabilitatea ITP a expirat în intervalul de timp scurs de la data reținerii certificatului de înmatriculare până la data prezentării vehiculului la una dintre reprezentanțele RAR. În acest caz se va completa anexa la certificatul de înmatriculare, respectându-se cerințele precizate anterior, iar elementul de securizare se va aplica pe anexa la certificatul de înmatriculare. În cazul în care nu se poate prezenta anexa la certificatul de înmatriculare, se va elibera și completa în mod corespunzător anexa la certificatul de înmatriculare, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 6 la reglementări.c) Se efectuează întreaga ITP la una dintre reprezentanțele RAR și în cazul în care ITP a fost anulată în condițiile prevăzute de Reglementările privind controlul tehnic în trafic al vehiculelor rutiere - RNTR 11, aprobate prin Ordinul ministrului transporturilor și al ministrului internelor și reformei administrative nr. 510/230/2007, cu modificările și completările ulterioare, respectându-se cerințele precizate anterior.d) Dacă vehiculul inspectat nu corespunde cerințelor tehnice precizate, prezentând defecte din grupele DMa și/sau DP, inspectorul tehnic sau inspectorul RAR consemnează defectele în raportul de ITP sau în raportul de verificare RAR la rubrica «Defecte constatate» și marchează codurile defectelor constatate în momentul identificării acestor defecte. Vehiculul nu va avansa la alt post de verificare până nu sunt consemnate explicit și amănunțit pe raport neconformitățile constatate la postul curent. La finalizarea ITP, raportul de ITP sau raportul de verificare RAR se înmânează persoanei care a prezentat vehiculul la ITP.----------Alin. (6) al art. 16 a fost modificat de pct. 16 al art. I din ORDINUL nr. 1.033 din 18 iunie 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 495 din 3 iulie 2014.(7) În cadrul ITP va fi respectată ordinea posturilor de verificare comunicată RAR și existentă în dosarul de autorizare al SITP. În eventualitatea modificării succesiunii posturilor de verificare, noua organizare a acestora trebuie comunicată RAR. Inspectorul tehnic nu va începe o altă ITP până nu o finalizează pe cea curentă, inclusiv înregistrarea în calculator și, după caz, completarea anexei la certificatul de înmatriculare și eliberarea certificatului de inspecție tehnică periodică.----------Alin. (7) al art. 16 a fost modificat de pct. 16 al art. I din ORDINUL nr. 1.033 din 18 iunie 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 495 din 3 iulie 2014.(8) Pentru fiecare vehicul inspectat se realizează două înregistrări fotografice digitale, una dintre ele cu vehiculul amplasat pe standul de frânare, iar cealaltă la finalizarea ITP. Suplimentar, pentru fiecare autovehicul inspectat din clasa a II-a de ITP se realizează o înregistrare fotografică digitală de ansamblu a compartimentului motor al autovehiculului cu capota ridicată, pentru autovehiculele dotate cu odometru (și, după caz, cu tahograf) se realizează la finalizarea ITP o înregistrare fotografică digitală care să surprindă indicația numărului de kilometri parcurși, iar pentru autovehiculele destinate transportului de persoane, care au, în afara locului conducătorului, mai mult de 4 locuri pe scaune, se realizează și o înregistrare fotografică digitală a amenajării interioare. Toate înregistrările fotografice realizate vor fi salvate în calculatorul SITP. În cazul inspecției pentru redobândirea certificatului de înmatriculare prevăzute la alin. (6) lit. b) sau a ITP prevăzute la alin. (6) lit. c) se realizează o înregistrare fotografică digitală la finalizarea inspecției, care se salvează în sistemul informatic al RAR. (la 01-11-2016, Alineatul (8) din Articolul 16 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 2, Articolul I din ORDINUL nr. 1.319 din 21 octombrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 857 din 27 octombrie 2016 ) (9) După finalizarea operațiunilor de verificare tehnică prevăzute în Planul de operațiuni corespunzător, inspectorii RAR pot efectua reverificarea vehiculului inspectat, prevăzută la art. 3, alin. (7), lit. b).(10) Reverificarea va fi efectuată integral, în conformitate cu Planurile de operațiuni corespunzătoare, indiferent dacă este efectuată la prima prezentare a vehiculului sau la revenire.Dacă în urma reverificării efectuată de inspectorul RAR sunt constatate alte defecte, acesta consemnează defectele respective pe raportul ITP în câmpurile aferente și apoi efectuează înregistrarea acestora în calculator, urmând ca finalizarea ITP să se realizeze în funcție de constatările inspectorului RAR.(11) Inspectorul tehnic va proceda la finalizarea ITP fără reverificarea vehiculului în următoarele situații:a) nu s-a solicitat de RAR prin mijloace informatice sau prin intermediul personalului său abilitat reverificarea vehiculului;b) RAR solicită reverificarea unui vehicul, dar inspectorul RAR nu se prezintă în intervalul de timp prevăzut la art. 3, alin. (8), lit. b).(11^1) Vehiculul inspectat va rămâne permanent în incinta SITP, până la finalizarea înregistrărilor în baza națională de date și eliberarea documentelor aferente ITP.----------Alin. (11^1) al art. 16 a fost introdus de pct. 11 al art. I din ORDINUL nr. 682 din 27 mai 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 422 din 15 iunie 2015.(11^2) În toate cazurile, ultima mențiune din anexa la certificatul de înmatriculare este cea valabilă și le anulează pe precedentele.----------Alin. (11^2) al art. 16 a fost introdus de pct. 11 al art. I din ORDINUL nr. 682 din 27 mai 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 422 din 15 iunie 2015.(12) Se interzice completarea a două anexe la certificatul de înmatriculare pentru același vehicul.(13) Datele de identificare și rezultatele ITP se înregistrează în calculator.----------Alin. (13) al art. 16 a fost modificat de pct. 16 al art. I din ORDINUL nr. 1.033 din 18 iunie 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 495 din 3 iulie 2014.  +  Articolul 16^1Respingerea la ITP a unui vehicul pentru defecte majore sau defecte periculoase determină încetarea valabilității ITP (în cazul în care ITP este încă valabilă) pentru vehiculul respectiv și, coroborat cu legislația în vigoare privind circulația pe drumurile publice, i se interzice acestuia circulația pe drumurile publice până la obținerea unei noi ITP. În acest sens, inspectorul tehnic trebuie să procedeze la anularea ITP consemnată în anexa la certificatul de înmatriculare, iar RAR va anula ITP pentru acel vehicul în baza de date cu înregistrări."----------Art. 16^1 a fost introdus de pct. 12 al art. I din ORDINUL nr. 42 din 20 ianuarie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 118 din 16 februarie 2012.  +  Articolul 16^2Anularea ITP prevăzută la art. 16^1 nu se aplică în cazul defectelor majore încadrate la codul 0. (Identificare vehicul/Identificare autovehicul) din Planurile de operațiuni prevăzute prin prezentele reglementări.----------Art. 16^2 a fost introdus de pct. 17 al art. I din ORDINUL nr. 1.107 din 29 iunie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 503 din 23 iulie 2012.  +  Articolul 17(1) Dacă în termen de 30 de zile calendaristice de la data primei prezentări la ITP defectele constatate au fost remediate, verificarea se face numai la ansamblurile (sistemele) la care s-au constatat defectele și se procedează potrivit art. 16, alin. (6), lit. a), data următoarei ITP urmând să fie stabilită în funcție de data la care s-a constatat remedierea.(2) Dacă aceste verificări evidențiează și alte defecte la subansamblurile (sistemele) respective, produse în intervalul precizat de 30 de zile, acestea trebuie consemnate, iar admiterea la ITP este condiționată de remedierea acestor defecte. În cazul în care controlul vizual general evidențiază defecte produse în intervalul precizat de 30 de zile, acestea trebuie consemnate, iar admiterea la ITP este condiționată de remedierea acestora.(3) Aceste verificări impun în mod obligatoriu efectuarea identificării vehicului prezentat.----------Alin. (3) al art. 17 a fost modificat de pct. 39 al art. I din ORDINUL nr. 1.107 din 29 iunie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 503 din 23 iulie 2012, prin înlocuirea sintagmei "vehicul rutier" cu sintagma "vehicul".(4) În cazul depășirii termenului de 30 de zile calendaristice de la data primei prezentări se va efectua o nouă ITP.----------Alin. (4) al art. 17 a fost modificat de pct. 12 al art. I din ORDINUL nr. 682 din 27 mai 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 422 din 15 iunie 2015.  +  Articolul 17^1(1) După finalizarea ITP se eliberează prezentatorului vehiculului un certificat de inspecție tehnică periodică, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 5^1 la reglementări.(2) Certificatul de inspecție tehnică periodică nu se eliberează pentru vehiculele înmatriculate în alte state.(3) Clasele de vehicule menționate la pct. 5 din certificatul de inspecție tehnică periodică sunt prevăzute în anexa nr. 5^2 la reglementări.(4) La cerere, la schimbarea numărului de înmatriculare al vehiculului, se eliberează un certificat de inspecție tehnică periodică nou, cu menționarea noului număr de înmatriculare, dar cu respectarea periodicității certificatului inițial.(5) Un nou certificat de inspecție tehnică periodică, cu respectarea periodicității certificatului inițial, se eliberează la cerere și în cazul în care certificatul inițial a fost eliberat de către RAR pentru un vehicul care nu era încă înmatriculat în România la data respectivă și din acest motiv numărul de înmatriculare nu a fost menționat în certificat.(6) În cazul eliberării unui duplicat al anexei la certificatul de înmatriculare, se eliberează și se completează în mod corespunzător un nou certificat de inspecție tehnică periodică, cu respectarea periodicității certificatului precedent, precedentul certificat de inspecție tehnică periodică eliberat pentru respectivul vehicul pierzându-și valabilitatea.----------Art. 17^1 a fost modificat de pct. 17 al art. I din ORDINUL nr. 1.033 din 18 iunie 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 495 din 3 iulie 2014.  +  Articolul 18(1) Reverificarea unui vehicul prevăzută la art. 3, alin. (7), lit. c) se poate efectua cu ocazia prezentării acestuia la RAR pentru efectuarea activităților pentru care RAR este abilitat prin legislația în vigoare.(2) Abrogat.----------Alin. (2) al art. 18 a fost abrogat de pct. 18 al art. I din ORDINUL nr. 1.033 din 18 iunie 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 495 din 3 iulie 2014.(3) Stabilirea oportunității reverificării unui vehicul, precum și reverificarea acestuia se efectuează numai de personal RAR atestat pentru activitatea de ITP.----------Alin. (3) al art. 18 a fost modificat de pct. 19 al art. I din ORDINUL nr. 1.033 din 18 iunie 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 495 din 3 iulie 2014.(4) Reverificarea unui vehicul constă în:a) verificarea sistemului de frânare, în cazul constatării de către inspectorul RAR, în timpul conducerii vehiculului, a unei eficacități reduse a sistemului de frânare;b) verificarea sistemului de direcție, în cazul constatării de către inspectorul RAR, în timpul conducerii vehiculului, a unui joc excesiv în sistemul de direcție;c) verificarea emisiilor poluante, în cazul constatării vizuale de către inspectorul RAR, în timpul funcționării motorului, a fumului în exces de orice culoare;d) verificarea tubulaturii de evacuare, de reducere a emisiilor și a amortizoarelor de zgomot, în cazul constatării auditive de către inspectorul RAR, în timpul funcționării motorului, a unor zgomote anormale;e) verificarea punților, suspensiei, șasiului sau caroseriei, după caz, în cazul constatării auditive de către inspectorul RAR, în timpul deplasării vehiculului, a unor zgomote anormale;f) verificarea caroseriei, în cazul constatării vizuale de către inspectorul RAR a unor coroziuni străpunse.----------Alin. (4) al art. 18 a fost modificat de pct. 13 al art. I din ORDINUL nr. 42 din 20 ianuarie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 118 din 16 februarie 2012.(5) Reverificarea unui vehicul se efectuează conform Planurilor de operațiuni precizate prin prezentele reglementări.(6) În cazul în care la un vehicul reverificat conform prevederilor alin. (4) și (5) se constată de către inspectorul RAR defecte majore sau defecte periculoase conform Planurilor de operațiuni prevăzute prin prezentele reglementări, inspectorul RAR procedează la anularea ITP. De asemenea, inspectorul RAR procedează la anularea ITP, fără efectuarea unei reverificări a vehiculului, în cazul în care vehiculul prezintă defecte evidente vizual și care se încadrează în categoria defectelor periculoase conform Planurilor de operațiuni prevăzute prin prezentele reglementări. În situația în care vehiculul prezintă defecte evidente vizual care se încadrează în categoria defectelor majore, inspectorul RAR va finaliza activitatea/activitățile pentru care vehiculul a fost prezentat doar după remedierea acestora. (la 01-11-2016, Alineatul (6) din Articolul 18 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 3, Articolul I din ORDINUL nr. 1.319 din 21 octombrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 857 din 27 octombrie 2016 ) (7) Pentru fiecare reverificare inspectorul RAR completează un raport de verificare RAR. De asemenea, inspectorul RAR completează un raport de verificare RAR și pentru fiecare vehicul a cărui ITP a fost anulată fără a fi fost efectuată o reverificare a acestuia.----------Alin. (7) al art. 18 a fost modificat de pct. 13 al art. I din ORDINUL nr. 42 din 20 ianuarie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 118 din 16 februarie 2012.(8) Pe raportul de verificare RAR se vor menționa defectele care atrag anularea ITP, precum și celelalte defecte evidente vizual sau constatate cu ocazia reverificării și care sunt precizate în Planurile de operațiuni din prezentele reglementări. (la 01-11-2016, Alineatul (8) din Articolul 18 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 3, Articolul I din ORDINUL nr. 1.319 din 21 octombrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 857 din 27 octombrie 2016 ) (9) Raportul de verificare RAR se înmânează persoanei care a prezentat vehiculul la ITP.----------Alin. (9) al art. 18 a fost modificat de pct. 13 al art. I din ORDINUL nr. 42 din 20 ianuarie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 118 din 16 februarie 2012.(10) În cazul anulării ITP conform prevederilor prezentului articol, după remedierea defectelor, vehiculul se supune ITP în SITP autorizate sau în stațiile reprezentanțelor RAR.  +  Articolul 19SITP va pune la dispoziția RAR datele privind activitatea de ITP.  +  Capitolul IVAutorizarea SITP  +  Articolul 20(1) Operatorii economici sau instituțiile publice pot presta activitatea de ITP în SITP autorizate, numai sub marca RAR, pe baza unui contract de franciză.----------Alin. (1) al art. 20 a fost modificat de pct. 44 al art. I din ORDINUL nr. 42 din 20 ianuarie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 118 din 16 februarie 2012, prin înlocuirea sintagmei "persoană juridică" cu sintagma "operator economic sau instituție publică".(2) Funcționarea SITP trebuie să se încadreze în perioada de activitate de luni până vineri între orele 8,00 și 20,00 și sâmbătă între orele 8,00 și 14,00, cu respectarea prevederilor legislației muncii.----------Alin. (2) al art. 20 a fost modificat de pct. 14 al art. I din ORDINUL nr. 42 din 20 ianuarie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 118 din 16 februarie 2012.(3) Autorizarea SITP deținute de operatorii economici sau instituțiile publice se face de RAR, pe baza cererii de autorizare și a rezultatului favorabil al Raportului de evaluare a capabilității tehnice, întocmit de personal RAR certificat pentru evaluarea conformității.----------Alin. (3) al art. 20 a fost modificat de pct. 44 al art. I din ORDINUL nr. 42 din 20 ianuarie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 118 din 16 februarie 2012, prin înlocuirea sintagmei "persoană juridică" cu sintagma "operator economic sau instituție publică".(4) SITP pot efectua ITP la autovehiculele echipate cu instalații de alimentare cu gaz petrolier lichefiat (GPL) sau la autovehiculele echipate cu instalații de alimentare cu gaz natural comprimat (GNC) numai dacă îndeplinesc cerințele specifice precizate prin prezentele reglementări.  +  Articolul 21(1) Autorizația tehnică se acordă operatorilor economici sau instituțiilor publice care dețin spații corespunzătoare desfășurării activității de ITP, îndeplinesc condițiile precizate la art. 10 și au personal atestat pentru activitatea de ITP, conform prevederilor cap. V. Modelul autorizației tehnice este prezentat în anexa nr. 8 la reglementări.----------Alin. (1) al art. 21 a fost modificat de pct. 44 al art. I din ORDINUL nr. 42 din 20 ianuarie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 118 din 16 februarie 2012, prin înlocuirea sintagmei "persoană juridică" cu sintagma "operator economic sau instituție publică".(2) Hala de ITP trebuie să permită accesul corespunzător al tuturor categoriilor de vehicule pentru care se solicită autorizarea. Fluxul de efectuare a ITP poate să fie continuu sau discontinuu. Dacă fluxul este discontinuu, SITP nu va fi autorizată în vederea efectuării ITP pentru vehicule tractate (remorci și semiremorci).(2^1) Lățimea spațiului delimitat în care se desfășoară activitatea de ITP, măsurată în orice punct pe lungimea acestuia, cu excepția stâlpilor din structura de rezistență, nu trebuie să fie mai mică de 2,5 m pentru SITP ce solicită autorizarea pentru clasa I de ITP, de 4,5 m pentru SITP ce solicită autorizarea pentru clasa a II-a de ITP și de 5,5 m pentru SITP ce solicită autorizarea pentru clasa a III-a de ITP.----------Alin. (2^1) al art. 21 a fost modificat de pct. 13 al art. I din ORDINUL nr. 682 din 27 mai 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 422 din 15 iunie 2015.(2^2) (2^2) În scopul asigurării efectuării ITP în mod corespunzător în spațiul precizat la alin. (2^1) pentru vehiculele din clasa de ITP pentru care se solicită autorizarea, indiferent de dimensiunile de gabarit ale acestora, se recomandă centrarea canalului de vizitare, elevatorului și a standului de frânare pe axa de simetrie a spațiului dedicat activității de ITP.----------Alin. (2^2) al art. 21 a fost introdus de pct. 21 al art. I din ORDINUL nr. 1.033 din 18 iunie 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 495 din 3 iulie 2014.(3) SITP pentru clasa a III-a care efectuează verificarea câmpului de vizibilitate spre înapoi la autovehiculele care se supun cerințelor privind echiparea ulterioară fabricației cu dispozitive de vizibilitate indirectă în conformitate cu prevederile din anexa nr. 3 la reglementări trebuie să dispună de o platformă orizontală, plană și betonată cu o suprafață minimă de 30 x 20 m.(3^1) (3^1) SITP care efectuează probe funcționale de verificare a performanței și eficacității sistemului de frânare prin probe în parcurs trebuie să dispună de o suprafață betonată sau asfaltată, marcată corespunzător și cu dimensiuni corespunzătoare categoriei de vehicule pentru care se solicită autorizarea.----------Alin. (3^1) al art. 21 a fost introdus de pct. 15 al art. I din ORDINUL nr. 42 din 20 ianuarie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 118 din 16 februarie 2012.(4) SITP dotate numai cu elevator (fără canal de vizitare) nu se autorizează în vederea efectuării ITP pentru vehicule tractate (remorci și semiremorci), iar în cazul în care SITP este dotată cu elevator cu brațe nu se vor efectua ITP la tractoare.(5) Incinta SITP trebuie să asigure funcționarea corespunzătoare a aparaturii din dotare.(6) În incinta SITP trebuie menținută, pe perioada desfășurării activității, o temperatură constantă de minim 10°C și maxim 30°C.(7) SITP trebuie să dispună de:a) spații de parcare suficiente care să permită staționarea vehiculelor în așteptarea efectuării ITP sau în așteptarea eliberării documentelor; în cazul în care intrarea/ieșirea din SITP se face direct pe un drum public, iar în curte nu există spațiu de parcare, se va prezenta un accept de la autoritățile locale pentru parcarea pe drumul public. Spațiile de parcare trebuie delimitate și marcate corespunzător, iar pe perioada de funcționare a SITP ele trebuie utilizate numai de vehiculele care efectuează ITP;----------Lit. a) a alin. (7) al art. 21 a fost modificată de pct. 39 al art. I din ORDINUL nr. 1.107 din 29 iunie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 503 din 23 iulie 2012, prin înlocuirea sintagmei "vehicul rutier" cu sintagma "vehicul".b) spații sociale pentru personal - vestiar și grup sanitar;----------Lit. b) a alin. (7) al art. 21 a fost modificată de pct. 16 al art. I din ORDINUL nr. 42 din 20 ianuarie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 118 din 16 februarie 2012.c) spații sociale accesibile clienților - spațiu de așteptare (cu o suprafață de minimum 4 m²) și grup sanitar;----------Lit. c) a alin. (7) al art. 21 a fost modificată de pct. 16 al art. I din ORDINUL nr. 42 din 20 ianuarie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 118 din 16 februarie 2012.d) birou inspector tehnic necesar înregistrărilor aferente ITP și pentru activitatea de supraveghere efectuată de RAR, cu o suprafață de minimum 4 mp.(8) SITP trebuie să asigure circulația pe standul de frânare în sensul stabilit de constructor.(9) Autorizația tehnică eliberată va fi în conformitate cu caracteristicile constructive și cu dotarea existentă a SITP, ținându-se cont de prevederile art. 10.(10) Pe autorizația tehnică eliberată se vor menționa clasele de ITP pentru care a fost autorizată SITP, precum și eventualele interdicții, limitări sau observații referitoare la efectuarea ITP din motive tehnice, constructive sau administrative.----------Alin. (10) al art. 21 a fost modificat de pct. 22 al art. I din ORDINUL nr. 1.033 din 18 iunie 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 495 din 3 iulie 2014.(11) Autorizația tehnică se eliberează de RAR după încheierea contractului de franciză cu operatorul economic sau instituția publică ce deține SITP.----------Alin. (11) al art. 21 a fost modificat de pct. 44 al art. I din ORDINUL nr. 42 din 20 ianuarie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 118 din 16 februarie 2012, prin înlocuirea sintagmei "persoană juridică" cu sintagma "operator economic sau instituție publică".(12) Dacă operatorul economic sau instituția publică deține mai multe SITP, RAR va elibera autorizații tehnice pentru fiecare SITP.----------Alin. (12) al art. 21 a fost modificat de pct. 44 al art. I din ORDINUL nr. 42 din 20 ianuarie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 118 din 16 februarie 2012, prin înlocuirea sintagmei "persoană juridică" cu sintagma "operator economic sau instituție publică".  +  Articolul 22(1) În vederea autorizării, operatorii economici sau instituțiile publice vor depune la RAR, pentru fiecare SITP pe care o dețin, un dosar de autorizare.----------Alin. (1) al art. 22 a fost modificat de pct. 44 al art. I din ORDINUL nr. 42 din 20 ianuarie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 118 din 16 februarie 2012, prin înlocuirea sintagmei "persoană juridică" cu sintagma "operator economic sau instituție publică".(2) Dosarul de autorizare va conține următoarele documente:1. cerere - tip de autorizare a SITP, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 9 la reglementări, semnată de reprezentantul legal al operatorului economic sau instituției publice; în cuprinsul acesteia vor fi prezentate principalele date de identificare ale operatorului economic sau instituției publice și ale SITP;----------Pct. 1 al alin. (2) al art. 22 a fost modificat de pct. 44 al art. I din ORDINUL nr. 42 din 20 ianuarie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 118 din 16 februarie 2012, prin înlocuirea sintagmei "persoană juridică" cu sintagma "operator economic sau instituție publică".2. chestionar de autoevaluare a capabilității tehnice, completat și semnat pe propria răspundere de reprezentantul legal al operatorului economic sau instituției publice;----------Pct. 2 al alin. (2) al art. 22 a fost modificat de pct. 44 al art. I din ORDINUL nr. 42 din 20 ianuarie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 118 din 16 februarie 2012, prin înlocuirea sintagmei "persoană juridică" cu sintagma "operator economic sau instituție publică".3. Abrogat.----------Pct. 3 de la alin. (2) al art. 22 a fost abrogat de pct. 17 al art. I din ORDINUL nr. 42 din 20 ianuarie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 118 din 16 februarie 2012.4. certificat constatator emis de oficiul registrului comerțului în baza Legii nr. 26/1990 privind registrul comerțului, republicată, cu modificările și completările ulterioare, eliberat de cel mult 3 luni în raport cu data depunerii cererii (original sau copie legalizată), cuprinzând date privind valabilitatea sediului social și a punctelor de lucru, persoanele împuternicite, domeniul de activitate, sedii și/sau activități autorizate, conform prevederilor art. 15 din Legea nr. 359/2004, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv activitatea «Activități de testări și analize tehnice»;----------Pct. 4 de la alin. (2) al art. 22 a fost modificat de pct. 18 al art. I din ORDINUL nr. 42 din 20 ianuarie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 118 din 16 februarie 2012.5. Abrogat.----------Pct. 5 de la alin. (2) al art. 22 a fost abrogat de pct. 17 al art. I din ORDINUL nr. 42 din 20 ianuarie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 118 din 16 februarie 2012.6. copii de pe documentele care atestă angajarea inspectorilor tehnici de către operatorul economic sau instituția publică solicitantă a autorizării, însoțite de extrasul din registrul general de evidență a salariaților transmis inspectoratului teritorial de muncă;----------Pct. 6 de la alin. (2) al art. 22 a fost modificat de pct. 18 al art. I din ORDINUL nr. 42 din 20 ianuarie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 118 din 16 februarie 2012.7. copii de pe certificatele de aprobare de model, buletinele de verificare metrologică, certificatele de etalonare și/sau buletinele de măsurare pentru aparatură, după caz (conform prevederilor art. 10);----------Pct. 7 de la alin. (2) al art. 22 a fost modificat de pct. 20 al art. I din ORDINUL nr. 1.107 din 29 iunie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 503 din 23 iulie 2012.8. schița SITP, la scara 1/100, cu amplasarea aparatelor și a utilajelor din dotarea SITP, amplasarea posturilor de lucru, parcare, vecinătăți, semnată pentru confirmare de reprezentantul SITP;9. fluxul de efectuare a ITP, semnat pentru confirmare de reprezentantul SITP.(3) Durata maximă de valabilitate a autorizației tehnice este de 2 ani și este condiționată de asigurarea respectării de titular a condițiilor legale de desfășurare a activității de ITP.(4) Fără a depăși acest termen, operatorul economic sau instituția publică va solicita RAR reautorizarea SITP. Reautorizarea se acordă în condițiile respectării prezentelor reglementări.----------Alin. (4) al art. 22 a fost modificat de pct. 44 al art. I din ORDINUL nr. 42 din 20 ianuarie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 118 din 16 februarie 2012, prin înlocuirea sintagmei "persoană juridică" cu sintagma "operator economic sau instituție publică".(5) Pe durata de valabilitate a autorizației tehnice, titularul acesteia poate solicita încetarea activității, restrângerea sau extinderea domeniului autorizării.(6) Autorizația tehnică cu termenul de valabilitate depășit devine nulă.  +  Articolul 23(1) Pentru verificarea în timp a menținerii capabilității tehnice a SITP, RAR va efectua supravegherea activității acesteia.(2) Neconformitățile constatate în cursul acestei activități vor fi menționate în registrul de control al SITP și, după caz, în certificatului de atestare a inspectorului tehnic.(3) În urma activității de supraveghere, RAR poate adopta una dintre următoarele măsuri:a) măsura de restrângere a domeniului de activitate se adoptă pentru perioada în care SITP și-a pierdut temporar capabilitatea tehnică de efectuare a ITP pentru o gamă de vehicule cuprinse în autorizația tehnică eliberată;----------Lit. a) a alin. (3) al art. 23 a fost modificată de pct. 39 al art. I din ORDINUL nr. 1.107 din 29 iunie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 503 din 23 iulie 2012, prin înlocuirea sintagmei "vehicul rutier" cu sintagma "vehicul".b) măsura de suspendare a autorizației tehnice se adoptă în cazul comiterii uneia dintre abaterile grave referitoare la desfășurarea activității de ITP ce sunt explicitate în cadrul art. 28, alin. (2), lit. a), b) și d)-i), ori în conformitate cu prevederile contractului de franciză;c) măsura de anulare a autorizației tehnice se adoptă în cazul comiterii în mod repetat a uneia dintre abaterile grave referitoare la desfășurarea activității de ITP ce sunt explicitate în cadrul art. 28, alin. (2), lit. a), b) și d) - i), ori în conformitate cu prevederile contractului de franciză.(4) În cazul suspendării autorizației tehnice, SITP va fi restricționată informatic, se vor retrage elementele de securizare neutilizate până la acel moment și va fi încheiat un proces verbal în registrul de control al SITP în care se va menționa codul de tranzacție și data ultimei ITP efectuate. În cazul anulării autorizației tehnice, se procedează ca și în cazul suspendării, suplimentar reținându-se de RAR autorizația tehnică a SITP.(5) Efectuarea de ITP în SITP neautorizate, cu autorizația tehnică suspendată, anulată sau cu termenul de valabilitate depășit atrage măsuri de sancționare corespunzător legislației în vigoare.  +  Articolul 23^1Pe durata de valabilitate a autorizației tehnice, operatorul economic autorizat trebuie să comunice către RAR orice modificare ce se referă la condițiile în baza cărora a fost acordată autorizația tehnică.----------Art. 23^1 a fost introdus de pct. 23 al art. I din ORDINUL nr. 1.033 din 18 iunie 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 495 din 3 iulie 2014.  +  Capitolul VAtestarea personalului care efectuează ITP  +  Articolul 24(1) Atestarea/Reatestarea personalului care efectuează ITP se face după absolvirea unui program de atestare/reatestare organizat de RAR, urmată de eliberarea unui certificat de atestare.(2) Atestarea/Reatestarea se realizează în conformitate cu anexa nr. 7^1. (la 22-12-2017, Articolul 24 din Capitolul V a fost modificat de Punctul 13, Articolul I din ORDINUL nr. 1.678 din 20 noiembrie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 996 din 15 decembrie 2017 )  +  Articolul 25Abrogat. (la 22-12-2017, Articolul 25 din Capitolul V a fost abrogat de Punctul 14, Articolul I din ORDINUL nr. 1.678 din 20 noiembrie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 996 din 15 decembrie 2017 )  +  Articolul 26Abrogat. (la 22-12-2017, Articolul 26 din Capitolul V a fost abrogat de Punctul 14, Articolul I din ORDINUL nr. 1.678 din 20 noiembrie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 996 din 15 decembrie 2017 )  +  Articolul 27(1) După angajarea de o persoană autorizată ce deține o SITP, persoana atestată va primi din partea RAR o ștampilă individualizată pentru SITP respectivă care va fi utilizată în activitatea ca inspector tehnic. Ștampila respectivă va fi retrasă de RAR la expirarea valabilității certificatului de atestare, la anularea acestuia în conformitate cu prevederile art. 28, alin. (2) sau la încetarea activității în cadrul SITP respectivă.(2) În cazul transferului la o altă SITP deținută de aceeași persoană autorizată, se va atribui de RAR o nouă ștampilă, în baza unei solicitări a persoanei autorizate.(3) În cazul transferului la o altă SITP deținută de un alt operator economic sau de o altă instituție publică, se va atribui de RAR o nouă ștampilă, numai după transmiterea dovezii privind angajarea de către operatorul economic sau instituția publică respectiv/ă.----------Alin. (3) al art. 27 a fost modificat de pct. 44 al art. I din ORDINUL nr. 42 din 20 ianuarie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 118 din 16 februarie 2012, prin înlocuirea sintagmei "persoană juridică" cu sintagma "operator economic sau instituție publică".(4) Un inspector tehnic nu poate deține și folosi în aceeași perioadă de timp decât o singură ștampilă ITP, cu respectarea condițiilor prevăzute la alin. (1), (2) și (3).  +  Articolul 28(1) Se consideră abatere de la cerințele de desfășurare a activității de ITP de către un inspector tehnic și se menționează pe certificatul de atestare al acestuia următoarele cazuri:a) confirmarea drept corespunzătoare a stării tehnice a unui vehicul care nu îndeplinește cerințele tehnice precizate prin prezentele reglementări;----------Lit. a) a alin. (1) al art. 28 a fost modificată de pct. 39 al art. I din ORDINUL nr. 1.107 din 29 iunie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 503 din 23 iulie 2012, prin înlocuirea sintagmei "vehicul rutier" cu sintagma "vehicul".b) nerespectarea cerințelor, procedurilor și a instrucțiunilor de efectuare a ITP conform legislației și reglementărilor în vigoare;c) nemenționarea în raportul de ITP a tuturor defectelor constatate, din grupele DMa și DP, care impun respingerea unui vehicul la ITP conform prezentelor reglementări;d) transmiterea către RAR sau în baza națională de date privind ITP de date incomplete, eronate sau fictive cu privire la activitatea de ITP prestată;e) utilizarea unui aparat cu verificarea metrologică expirată;f) completarea raportului de ITP de către o persoană, alta decât inspectorul tehnic atestat ce are distribuită ștampila ce a fost aplicată pe raportul ITP;g) menționarea în raportul de ITP a unor neconformități tehnice, din grupele DMa și DP, pe care vehiculul nu le prezintă;h) lipsa inspectorului tehnic din incinta SITP la reverificarea de către inspectorul RAR a unui vehicul ce a fost selectat în acest scop;i) lipsa documentelor minime necesare pentru o ITP în cazul unui vehicul reverificat de un inspector RAR;j) divulgarea către o altă persoană sau realizarea de acțiuni prin care se facilitează cunoașterea de către o altă persoană a numelui de utilizator și/sau a parolei proprii de acces la sistemul național de supraveghere informatică a ITP gestionat de RAR;k) divulgarea către o altă persoană sau realizarea de acțiuni prin care se facilitează cunoașterea de către o altă persoană a parolei de acces a SITP la sistemul național de supraveghere informatică a ITP gestionat de RAR;l) neanularea ITP valabile pentru vehiculul la care au fost constatate defecte majore sau periculoase în cadrul ITP.----------Lit. l) a alin. (1) al art. 28 a fost introdusă de pct. 24 al art. I din ORDINUL nr. 42 din 20 ianuarie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 118 din 16 februarie 2012.(2) Certificatul de atestare se anulează în cazul în care:a) în decursul unei perioade de 12 luni se constată două abateri de la cerințele de desfășurare a activității de ITP de către un inspector tehnic, menționate pe certificatul de atestare al acestuia;b) se certifică starea tehnică a vehiculului în lipsa acestuia;----------Lit. b) a alin. (2) al art. 28 a fost modificată de pct. 39 al art. I din ORDINUL nr. 1.107 din 29 iunie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 503 din 23 iulie 2012, prin înlocuirea sintagmei "vehicul rutier" cu sintagma "vehicul".c) se certifică starea tehnică a vehiculului în perioada în care autorizația tehnică a SITP este suspendată, anulată sau expirată;----------Lit. c) a alin. (2) al art. 28 a fost modificată de pct. 39 al art. I din ORDINUL nr. 1.107 din 29 iunie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 503 din 23 iulie 2012, prin înlocuirea sintagmei "vehicul rutier" cu sintagma "vehicul".d) se certifică starea tehnică a vehiculului în perioada în care aparatura specifică necesară efectuării ITP nu îndeplinește cerințele specificate;----------Lit. d) a alin. (2) al art. 28 a fost modificată de pct. 39 al art. I din ORDINUL nr. 1.107 din 29 iunie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 503 din 23 iulie 2012, prin înlocuirea sintagmei "vehicul rutier" cu sintagma "vehicul".e) se certifică starea tehnică a vehiculului fără a fi utilizată aparatura de verificare impusă prin procedura de efectuare a ITP;f) se constată modificări sau intervenții neautorizate la aparatura utilizată sau la programele utilizate;g) se efectuează ITP la vehicule pentru care SITP are interdicție de a efectua ITP;h) se efectuează ITP la vehicule pentru care inspectorul nu are atestat corespunzător clasei respective;i) se aplică alt element de securizare, pe anexa certificatului de înmatriculare, decât cel care a fost generat de programul de evidență.(3) Certificatul de atestare al unui inspector tehnic poate fi suspendat pe o perioadă de maximum 30 de zile în cazul în care analizarea abaterilor menționate la alin. (2) necesită un timp suplimentar.(4) În cazul în care pentru aceeași SITP se anulează două certificate de atestare a inspectorilor tehnici (pentru același inspector tehnic sau pentru inspectori tehnici diferiți), se procedează suplimentar la suspendarea autorizației tehnice a SITP pe o perioadă de 30 de zile. La fiecare anulare ulterioară a unui certificat de atestare a unui inspector tehnic se procedează suplimentar la suspendarea autorizației tehnice a SITP pe o perioadă de 90 de zile.(5) Obținerea unui nou certificat de atestare se face în conformitate cu prevederile art. 24, contra cost. Programarea pentru reatestare se face după 30 de zile de la depunerea cererii prevăzută la art. 25, perioadă destinată reinstruirii în cadrul SITP, dar fără a depăși 60 de zile de la depunerea cererii.(6) Inspectorului tehnic căruia i s-a anulat certificatul de atestare a doua oară i se suspendă dreptul de a efectua ITP pe o perioadă de 2 ani. La orice anulare ulterioară a certificatului de atestare se procedează la suspendarea dreptului de efectuare a ITP pe o perioadă de 2 ani.----------Alin. (6) al art. 28 a fost modificat de pct. 25 al art. I din ORDINUL nr. 42 din 20 ianuarie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 118 din 16 februarie 2012.(7) Atestarea stării tehnice corespunzătoare a unui vehicul, prin aplicarea ștampilei, a semnăturii și a elementului de securizare care certifică promovarea ITP, de către personal neatestat sau de către personal atestat, dar fără efectuarea în prealabil a ITP, atrage, după caz, răspunderea administrativă, disciplinară, materială sau penală.(8) Conducerea persoanei autorizate va lua măsuri de supraveghere a desfășurării activității inspectorilor tehnici și de sancționare administrativă a persoanelor care se fac vinovate de săvârșire a abaterilor menționate în alineatele precedente.  +  Capitolul VIDispoziții finale și tranzitorii  +  Articolul 29(1) Următoarele cerințe impuse la autorizarea SITP devin obligatorii de la datele menționate în continuare:a) echiparea cu dispozitiv de ridicare/suspendare a vehiculului sau cu dispozitiv ce asigură suspendarea vehiculului roată cu roată pentru clasa I (art. 10, alin. (1) pct. 1, lit. a)) se aplică începând cu prima autorizare în cazul SITP noi și cu prima reautorizare în cazul SITP autorizate înainte de data intrării în vigoare a prezentului ordin;b) abrogată;----------Lit. b) a alin. (1) al art. 29 a fost abrogată de pct. 26 al art. I din ORDINUL nr. 42 din 20 ianuarie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 118 din 16 februarie 2012.c) echiparea cu elevator cu capacitatea de încărcare de minimum 2.500 kg se aplică începând cu prima autorizare în cazul SITP noi (art. 10, alin. (1), pct. 2, lit. c));d) echiparea cu stand de frânare cu role pentru clasa I de ITP (art. 10, alin. (2), pct. 1, lit. a)) se aplică de la 1 ianuarie 2010;e) echiparea cu decelerometru cu compensare și înregistrare a datelor pentru verificarea eficacității sistemului de frânare pentru mopede cu 3 roți, motociclete cu ataș, mototricicluri și cvadricicluri (art. 10, alin. (2), pct. 8) se aplică de la 1 ianuarie 2010;f) amplasarea aparaturii într-o singură incintă (art. 9, alin. (1)) se aplică începând cu prima autorizare în cazul SITP noi și cu prima reautorizare ulterioară datei de 01.07.2007 pentru stațiile autorizate înainte de 21.12.2005.g) cerința privind menținerea în incinta SITP a unei temperaturi de minimum 10°C și maximum 30°C [art. 21 alin. (6)] se aplică de la 1 ianuarie 2018;----------Lit. g) a alin. (1) al art. 29 a fost modificată de pct. 29 al art. I din ORDINUL nr. 1.033 din 18 iunie 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 495 din 3 iulie 2014.h) cerința privind echiparea cu sistem video [art. 10 alin. (9^1)] se aplică de la 20 mai 2018. (la 01-11-2016, Litera h) din Alineatul (1) , Articolul 29 , Capitolul VI a fost modificată de Punctul 4, Articolul I din ORDINUL nr. 1.319 din 21 octombrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 857 din 27 octombrie 2016 ) (2) Cerința referitoare la viteza periferică minimă a rolelor standului de frânare pentru clasa a II-a și a III-a (art. 10, alin. (2), pct. 1, lit. b2)) nu se aplică la standurile de frânare care rămân în dotarea SITP ce au fost autorizate înainte de 21.12.2005.(3) Cerințele referitoare la dimensiunile minime prevăzute la art. 10 alin. (1) pct. 2 lit. a), precum și la art. 21 alin. (2^1) și (7) nu se aplică spațiilor aferente SITP pentru care a fost emisă autorizația tehnică până la 31 decembrie 2012 inclusiv și nici spațiilor aferente halelor de ITP pentru care a fost obținută autorizația de construire până la 31 decembrie 2012 inclusiv.----------Alin. (3) al art. 29 a fost modificat de pct. 14 al art. I din ORDINUL nr. 682 din 27 mai 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 422 din 15 iunie 2015.(3^1) În cazul dimensiunilor minime prevăzute la art. 10 alin. (1) pct. 2 lit. a), precum și la art. 21 alin. (2^1) și (7) se acceptă o toleranță de - 5%.----------Alin. (3^1) al art. 29 a fost introdus de pct. 15 al art. I din ORDINUL nr. 682 din 27 mai 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 422 din 15 iunie 2015.(4) Dotările necesare pentru verificarea câmpului de vizibilitate spre înapoi la autovehiculele care se supun cerințelor privind echiparea ulterioară fabricației cu dispozitive de vizibilitate indirectă în conformitate cu prevederile din anexa nr. 3 la reglementări (jaloane reflectorizant - fluorescente - art. 10, alin. (2) pct. 18 și platformă orizontală, plană și betonată cu o suprafață minimă de 30 x 20 m - art. 21, alin. (3)) sunt obligatorii de la 1 aprilie 2009.  +  Articolul 30(1) Inspectorul tehnic și inspectorul RAR vor elibera anexa la certificatul de înmatriculare prevăzută în anexa nr. 6 la reglementări numai în cazul în care în certificatul de înmatriculare, în anexa corespunzătoare menționării efectuării ITP, nu mai există rubrici disponibile sau în cazul prezentării unui certificat de înmatriculare de tip vechi.(2) În cazul utilizării anexei la certificatul de înmatriculare prevăzute la alin. (1), inspectorul tehnic trebuie să completeze, suplimentar față de elementele menționate la art. 16, numărul de înmatriculare și seria certificatului de înmatriculare a vehiculului sau, după caz, numărul de identificare al vehiculului.----------Alin. (2) al art. 30 a fost modificat de pct. 27 al art. I din ORDINUL nr. 42 din 20 ianuarie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 118 din 16 februarie 2012.  +  Articolul 30^1În cazul în care certificarea stării tehnice a unui vehicul se realizează în condițiile prevăzute la art. 28 alin. (2) lit. b), c), g) și h), RAR va anula ITP pentru acel vehicul în baza de date cu înregistrări și va informa deținătorul vehiculului cu privire la anularea valabilității ITP a vehiculului respectiv.----------Art. 30^1 a fost introdus de pct. 22 al art. I din ORDINUL nr. 1.107 din 29 iunie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 503 din 23 iulie 2012.  +  Articolul 31Ecusoanele de ITP, elementele de securizare și imprimatele prevăzute în prezentele reglementări vor fi puse la dispoziția SITP de către RAR. Ecusonul de ITP va avea fondul colorat, distinct pentru fiecare an, astfel: 2012 - albastru, 2013 - galben, 2014 - roșu, 2015 - verde, 2016 - portocaliu. Începând din anul 2017, succesiunea culorilor va fi reluată. Ecusonul de ITP care se aplică pe placa cu numărul de înmatriculare trebuie să aibă culoarea corespunzătoare anului în care vehiculul va fi supus următoarei ITP și va fi amplasat între indicativul județului sau al municipiului București și numărul de înmatriculare, având înscrisul cu luna din anul în care va fi supus următoarei ITP îndreptat pe verticală, în sus.----------Art. 31 a fost modificat de pct. 28 al art. I din ORDINUL nr. 42 din 20 ianuarie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 118 din 16 februarie 2012.  +  Articolul 32Suspendarea și anularea autorizațiilor tehnice ale SITP și anularea certificatelor de atestare a inspectorilor tehnici se face numai de către RAR.  +  Articolul 33Abrogat.----------Art. 33 a fost abrogat de pct. 23 al art. I din ORDINUL nr. 1.107 din 29 iunie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 503 din 23 iulie 2012.  +  Articolul 34(1) Prevederile prezentelor reglementări se aplică mutatis mutandis și pentru vehiculele înregistrate.(2) În cazul vehiculelor înregistrate și care aparțin categoriilor de vehicule pentru care este obligatorie omologarea, la efectuarea ITP este necesară prezentarea certificatului de înregistrare și a cărții de identitate a vehiculului.(3) În cazul vehiculelor înregistrate, altele decât cele menționate la alin. (2), la efectuarea ITP este necesară prezentarea certificatului de înregistrare și a atestatului tehnic dacă acesta a fost eliberat de RAR.----------Art. 34 a fost modificat de pct. 24 al art. I din ORDINUL nr. 1.107 din 29 iunie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 503 din 23 iulie 2012.  +  Articolul 34^1În cazul ITP pentru vehiculele înmatriculate în alte state, este necesară prezentarea certificatului de înmatriculare, sau a dovezii înlocuitoare a certificatului de înmatriculare, eliberată de autoritățile competente din România și completată în mod corespunzător cu datele necesare identificării.----------Art. 34^1 a fost introdus de pct. 25 al art. I din ORDINUL nr. 1.107 din 29 iunie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 503 din 23 iulie 2012.  +  Articolul 35RAR va transmite Comisiei Europene o listă cu soluțiile tehnice naționale ce asigură îndeplinirea echipării ulterioare fabricației cu dispozitive de vizibilitate indirectă (anexa nr. 3 la reglementări).  +  Articolul 36Prevederile prezentelor reglementări vor putea fi detaliate și precizate atunci când este necesar, în scopul aplicării lor unitare, prin instrucțiuni și dispoziții specifice, fără ca acestea să modifice sau să completeze cadrul legal instituit; precizările constituie parte integrantă a reglementărilor privind certificarea încadrării vehiculelor înmatriculate sau înregistrate în normele tehnice privind siguranța circulației rutiere, protecția mediului și în categoria de folosință conform destinației, prin inspecția tehnică periodică.----------Art. 36 a fost modificat de pct. 37 al art. I din ORDINUL nr. 1.033 din 18 iunie 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 495 din 3 iulie 2014, prin înlocuirea sintagmei "siguranța rutieră" cu sintagma "siguranța circulației rutiere".  +  Articolul 37Anexele nr. 1-15 fac parte integrantă din prezentele reglementări.----------Art. 37 a fost modificat de pct. 27 al art. I din ORDINUL nr. 1.107 din 29 iunie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 503 din 23 iulie 2012.  +  Anexa nr. 1la reglementăriPrevederi privind efectuarea ITP - clasa Imopede, motociclete, mototricicluri și cvadricicluri----------Titlul anexei 1 la reglementări a fost modificat de pct. 29 al art. I din ORDINUL nr. 42 din 20 ianuarie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 118 din 16 februarie 2012.A. Plan de operațiuni
    Nr. crt.Denumirea verificăriiMetoda de control și aparatura necesarăDefecte constatateCod defect
    DMiDMaDP
    0. IDENTIFICARE AUTOVEHICUL
    0.1.Verificare stare plăci cu numărul de înmatriculare, concordanță dintre plăcile cu numărul de înmatriculare și numărul de înmatriculare din documentele vehiculului (CI și/sau CIV)Inspecție vizualăa) Placă lipsă sau fixată necorespunzător astfel încât s-ar putea desprinde de pe vehicul X 
    b) Număr de înmatriculare ilizibil sau lipsă X 
    c) Numărul de înmatriculare de pe placă nu este în concordanță cu documentele vehiculului X 
    d) Placă deteriorată / confecționată artizanalXX 
    0.2.Verificare concordanță dintre datele prelevate de pe autovehiculul prezentat la ITP și datele din CIVInspecție vizuală după curățarea locurilor unde se află poansonate numărul de identificare și seria de motor sau plăcuțele producătorului. Se verifică concordanța dintre vehiculul prezentat la ITP si datele din CIV privind: categorie, caroserie, marcă, tip, număr de identificare poansonat sau ștanțat pe plăcuța producătorului, prindere plăcuță producător, cod motor, serie motor, culoarea) Lipsă număr de identificare poansonat sau lipsă plăcuță producător cu număr de identificare, după caz X 
    b) Număr de identificare incomplet, ilizibil parțial sau total X 
    c) Număr de identificare neconform cu documentele sau înregistrările vehiculului X 
    d) Autovehiculul prezentat la ITP nu corespunde cu datele din CIV privind: categoria, caroseria, marca, tipul vehiculului, codul motorului, seria motorului sau culoarea X 
    e) Număr de identificare sau serie motor modificate sau poansonate neconform X 
    f) Suportul pe care se află poansonat numărul de identificare este fixat artizanal pe vehicul (ex. înconjurat de un cordon de sudură) X 
    g) Vehiculul are aplicat un colant de altă culoare decât cea din CIV pe o suprafață mai mare de 50% din suprafața vehiculului X 
    1. SISTEM DE FRÂNARE
    1.1 Stare mecanică și funcționare
    1.1.1.Ax pedală frână de serviciu/ax manetă de frânăInspecție vizuală și funcțională a componentelor, în timp ce sistemul de frânare este acționat Notă: Autovehiculele cu servofrână trebuie inspectate cu motorul oprita) Efort excesiv la acționarea pedalei/manetei X 
    b) Uzură avansată sau joc excesiv X 
    c) Lipsă siguranță la pedală  X
    1.1.2.Pedală / manetă de frână și cursa dispozitivului de acționare a frâneiInspecție vizuală și funcțională a componentelor, în timp ce sistemul de frânare este acționat Notă: Autovehiculele cu servofrână trebuie inspectate cu motorul oprita) Cursă excesivă sau insuficientă a dispozitivului de acționare X 
    b) Dispozitivul de acționare nu revine corect la poziția inițială X 
    c) Îmbrăcăminte pedală (dacă a fost prevăzută de producător) uzată, fixată incorect sau lipsăX  
    d) Dispozitivul de acționare deformat excesiv, fisurat, rupt X 
    1.1.3.Element de acționare pentru frâna de staționare, levier de comandă, mecanism cu clichetInspecție vizuală și funcțională a componentelor în timp ce sistemul de frânare este acționata) Sistemul de blocare al mecanismului cu clichet funcționează nesigur X 
    b) Uzură excesivă a axului levierului sau a mecanismului cu clichet al levierului X 
    c) Cursă prea mare a levierului (reglaj incorect) X 
    d) Element de acționare lipsă, deteriorat sau nefuncțional X 
    e) Sistem inoperant (cursă prea mică, prea mare sau orice element deteriorat sau reglat necorespunzător) X 
    1.1.4.Dispozitiv servofrână, pompă centrală de frânăInspecție vizuală și funcțională a componentelor în timp ce sistemul de frânare este acționata) Dispozitiv servofrână deteriorat sau ineficient X 
    b) Pompă centrală neetanșă/defectă (pierde presiunea la apăsarea constantă a pedalei sau manetei) XX
    c) Fixare necorespunzătoare a pompei centrale de frână XX
    d) Cantitate insuficientă a lichidului de frână X 
    e) Lipsă capac rezervor lichid de frânăX  
    f) Martor nivel lichid de frână aprins sau defectX  
    g) Funcționare defectuoasă a dispozitivului de avertizare în caz de nivel insuficient a lichidului de frână (dacă este prevăzut de producător)X  
    1.1.5.Conducte de frână rigideInspecție vizuală a componentelor în timp ce sistemul de frânare este acționata) Risc iminent de fisurare sau rupere XX
    b) Conductă sau conexiune neetanșă (pierderi reduse / importante) XX
    c) Deteriorări sau coroziuni excesive XX
    d) Conductă poziționată necorespunzător X 
    e) Conductă fisurată sau ruptă  X
    1.1.6.Racorduri flexibile de frânăInspecție vizuală a componentelor în timp ce sistemul de frânare este acționata) Risc iminent de fisurare sau rupere XX
    b) Racord deteriorat, cu puncte de frecare, răsucit sau prea scurtXX 
    c) Racord sau conexiune neetanșă (pierderi reduse/importante) XX
    d) Umflare excesivă la presiune XX
    e) Racord cu porozități X 
    f) Racord fisurat sau rupt  X
    1.1.7.Garnituri de fricțiune (plăcuțe, saboți)Inspecție vizuală acolo unde există zonă de vizitarea) Uzură excesivă (la o roată/la mai multe roți) XX
    b) Garnituri contaminate cu ulei sau unsoare (la o roată / la mai multe roți) XX
    c) Lipsă  X
    1.1.8.Tamburi și discuri de frânăInspecție vizuală, inclusiv în zona de ventilațiea) Uzură excesivă, șanțuri, fisuri, spărturi, fixare necorespunzătoare sau alte defecte care compromit siguranța (la o roată/la mai multe roți) XX
    b) Tamburi sau discuri ancrasate cu ulei sau unsoare (la o roată/la mai multe roți) . XX
    c) Tambur sau disc lipsă  X
    d) Platou fixat necorespunzător, joc platou X 
    e) Joc disc de frână  X
    f) Disc frână deformat sau tambur ovalizat (la o roată/la mai multe roți) XX
    1.1.9.Cabluri de frână, leviere si conexiuni, tije de acționareInspecție vizuală si funcțională a componentelor în timp ce sistemul de frânare este acționata) Cabluri deteriorate/înnodate XX
    b) Componente corodate sau uzate excesiv XX
    c) Cabluri, leviere, tije sau conexiuni fixate necorespunzător X 
    d) Ghidaje de cabluri necorespunzătoare X 
    e) Orice element care poate împiedica miscarea liberă a elementelor sistemului de frânare X 
    f) Cursă necorespunzătoare a timoneriei datorită reglajului incorect sau uzurii excesive X 
    g) Lipsă cabluri sau elemente ale timoneriei  X
    h) Conexiune necorespunzătoare a cablurilor sau a tijelor X 
    i) Cabluri ce nu asigură funcționalitatea sau tije de acționare defecte corespunzătoare X 
    1.1.10Elemente de acționare sistem frânare (inclusiv etriere, cilindri de frână hidraulici)Inspecție vizuală a componentelor în timp ce sistemul de frânare este acționata) Cu deteriorări/cu fisuri XX
    b) Neetanseități (pierderi reduse/importante) XX
    c) Fixare necorespunzătoare/montare incorectă XX
    d) Coroziuni excesive XX
    e) Burduf de protecție împotriva prafului rupt/lipsăXX 
    1.1.11.Regulator automat al frânării în funcție de încărcareInspecție vizuală si funcțională în timp ce sistemul de frânare este acționata) Timonerie defectă X 
    b) Timonerie reglată necorespunzător X 
    c) Mecanism blocat (gripat) sau ineficient XX
    d) Regulator lipsă sau modificat  X
    1.1.12.Ansamblul sistemului de frânareInspecție vizuală si auditivăa) Alte componente corodate excesiv/deteriorate, astfel încât afectează funcționalitatea sistemului de frânare XX
    b) Orice altă componentă fixată sau montată necorespunzător X 
    c) Reparații necorespunzătoare/modificări neautorizate XX
    1.2. Performantă si eficacitate frână de serviciu
    1.2.1.Performanță (+E)încercare pe standul de frânare cu role (pentru mopede cu 2 roți si motociclete fără atas) sau prin probe funcționale în parcurs folosind un decelerometru cu înregistrare si compensare (pentru mopede cu 3 roți, motociclete cu ataș, mototricicluri si cvadricicluri) Se acționează frâna gradual până la obținerea efortului maxim A se vedea anexa nr. 11 la reglementăria) Forță de frânare necorespunzătoare pe una/ mai multe roți XX
    b) în cazul frânării în parcurs, vehiculul deviază excesiv de la traiectoria rectilinie X 
    c) Forța de frânare nu variază gradual (blocarea bruscă a frânei) X 
    d) Frânare anormală a oricărei dintre roți (de ex. întârziere excesivă la frânare) X 
    e) Variație excesivă a forței de frânare în timpul frânării X 
    f) Zgomot la roată în timpul frânăriiX  
    1.2.2.Eficacitate (+E)încercare pe standul de frânare cu role (pentru mopede cu 2 roți si motociclete fără ataș) sau prin probe în parcurs folosind un decelerometru cu înregistrare și compensare (pentru mopede cu 3 roți, motociclete cu ataș, mototricicluri și cvadricicluri) A se vedea anexa nr. 11 la reglementăriCoeficient de frânare mai mic decât următoarele valori:  X
    - Pentru ambele frâne:
    - Categoria L1e: 42%
    - Categoria L3e: 50%
    - Categoria L2e: 4,0 m/s2
    - Categoria L4e: 4,6 m/s2
    - Categoria L5e: 4,4 m/s2
    - Categoria L6e: 4,0 m/s2
    - Categoria L7e: 4,4 m/s2
    - Pentru frâna pe roata/axa din spate, după caz):
    - Toate categoriile: 25% sau 2,5 m/s2
    1.3. Performanță și eficacitate frână de securitate (dacă este acționată printr-un sistem separat) (mopede cu 3 roți, mototricicluri și cvadricicluri și, dacă este prevăzută, mopede cu 2 roți, motociclete fără ataș și motociclete cu ataș)
    1.3.1.Performanță (+E)încercare pe standul de frânare cu role sau prin probe în parcurs Se acționează frâna gradual până la obținerea efortului maxim A se vedea anexa nr. 11 la reglementăria) Forță de frânare necorespunzătoare pe una/mai multe roți XX
    b) Autovehiculul deviază excesiv de la traiectoria rectilinie X 
    c) Forța de frânare nu variază gradual (blocare bruscă a frânei) XX
    d) întârziere excesivă la frânarea oricărei roți X 
    e) Variație excesivă a forței de frânare în timpul frânării X 
    f) Zgomot la roată în timpul frânăriiX  
    1.3.2.Eficacitate (+E)încercare pe standul de frânare cu role role (pentru mopede cu 2 roți și motociclete fără ataș) sau prin probe funcționale în parcurs folosind un decelerometru cu înregistrare și compensare (pentru mopede cu 3 roți, motociclete cu ataș, mototricicluri și cvadricicluri) Se acționează frâna gradual până la obținerea efortului maxim A se vedea anexa nr. 11 la reglementăriEficacitatea mai mică de 50% din eficacitatea frânei de serviciu definită la punctul 1.2.2.  X
    1.4. Performanță și eficacitate frână de staționare (mopede cu 3 roți, mototricicluri și cvadricicluri și, dacă este prevăzută, mopede cu 2 roți, motociclete fără ataș și motociclete cu ataș)
    1.4.1Performanță (+E)încercare pe standul de frânare cu role (pentru mopede cu 2 roți și motociclete fără ataș) sau prin probe funcționale în parcurs folosind un decelerometru cu înregistrare și compensare (pentru mopede cu 3 roți, motociclete cu ataș, mototricicluri și cvadricicluri) Se acționează frâna gradual până la obținerea efortului maxim A se vedea anexa nr. 11 la reglementăria) Frâna nu acționează pe una/mai multe roți în cazul frânării în parcurs vehiculul deviază excesiv de la traiectoria rectilinie XX
    b) întârziere excesivă la frânarea oricărei roți X 
    c) Zgomot la roată în timpul frânăriiX  
    1.4.2.Eficacitate (+E)încercare pe standul de frânare cu role (pentru mopede cu 2 roți și motociclete fără ataș) sau prin probe în parcurs folosind un decelerometru cu înregistrare și compensare (pentru mopede cu 3 roți, motociclete cu ataș, mototricicluri și cvadricicluri) A se vedea anexa nr. 11 la reglementăriNu se asigură eficacitatea minimă de 16% sau 1,6 m/s2, după caz X 
    1.5.Sistem antiblocare (ABS)Inspecție vizuală a dispozitivului de avertizare sau prin probe funcționale în parcursa) Dispozitivul de avertizare nu funcționează corespunzător X 
    b) Dispozitivul de avertizare indică funcționare necorespunzătoare a sistemului X 
    c) Senzorii de turație a roții lipsă sau deteriorați X 
    d) Instalație electrică deteriorată X 
    e) Alte componente lipsă sau deteriorate X 
    2.SISTEM DE DIRECȚIE
    2.1. Stare mecanică
    2.1.1.Stare, fixare, funcționare mecanism de direcție (+E)Inspecție vizuală în timp ce ghidonul/volanul este rotit stânga-dreapta sau roțile punții directoare sunt deplasate stânga-dreapta pe întreaga cursă utilizând un detector de jocuri corespunzător, elevator sau crica) Mecanism de direcție greu manevrabil X 
    b) Axul sectorului de angrenare răsucit sau caneluri uzate XX
    c) Uzură excesivă a sectorului de angrenare XX
    d) Deplasare excesivă a sectorului de angrenare XX
    e) Neetanșeități ale casetei (scurgeri reduse/importante)XX 
    2.1.2.Stare, fixare casetă de direcție (+E)Inspecție vizuală a fixării casetei de direcție în timp ce ghidonul/volanul este rotit stânga-dreapta, utilizând un detector de jocuri corespunzător, elevator sau crica) Fixare necorespunzătoare a casetei XX
    b) Găuri de fixare ovalizate XX
    c) Șuruburi de fixare rupte/lipsă XX
    d) Caseta de direcție fisurată/spartă XX
    2.1.3.Jocuri în mecanismul de direcție (+E)Inspecție vizuală a componentelor timoneriei direcției în ceea ce privește uzura, fisurile și siguranța în timp ce ghidonul/volanul este rotit stânga-dreapta, utilizând un detector de jocuri corespunzător, elevator sau cric Verificare ax ghidon cu frâna față acționatăa) Mișcare relativă între componentele mecanismului ce ar trebui să fie fixe XX
    b) Joc excesiv în articulațiile mecanismului de direcție XX
    c) Deformări/fisuri ale oricărui element XX
    d) Lipsă dispozitive de blocare la bracarea roților X 
    e) Aliniere defectuoasă a componentelor (ex. bara de comandă a direcției, bara de conexiune) . X 
    f) Reparații/modificări necorespunzătoare XX
    g) Burduf de protecție la praf deteriorat/lipsăXX 
    2.1.4.Funcționare elemente mecanice de legătură la sistemul de direcțieInspecție vizuală a mișcării elementelor timoneriei în timp ce ghidonul/volanul este rotit, cu roțile pe sol și motorul în funcțiune. Se rotește ghidonul/volanul până la cursa maximăa) Cursă incompletă a sistemului de direcție la acționarea acestuia (lovirea de o parte fixă a cadrului/șasiului) X 
    b) Limitatoare mecanice de cursă nefuncționale (dacă sunt prevăzute) X 
    c) Atingerea componentelor. XX
    2.1.5.Stare, fixare, funcționare și etanșeitate servodirecțieVerificarea servodirecției și a nivelului de lichid hidraulic din rezervor (dacă este vizibil) Cu roțile pe sol și cu motorul funcționând se verifică dacă servodirecția funcționează corecta) Neetanșeități (scurgeri reduse/importante) XX
    b) Nivel redus de lichidXX 
    c) Mecanismul nu funcționează XX
    d) Mecanism fixat necorespunzător/fisurat XX
    e) Conducte care freacă/poziționate necorespunzător XX
    f) Reparații/modificări necorespunzătoare XX
    g) Conducte, furtunuri deteriorate/uzate sau corodate excesiv XX
    h) Zgomot anormal la pompă în timpul funcționării X 
    2.2. Ghidon/volan și coloană ghidon/volan (furcă față)
    2.2.1.Stare, fixare ghidon/volanCu roțile pe sol, se oscilează ghidonul/volanul dintr-o parte în alta într-un plan perpendicular pe coloana de direcție și se aplică de jos în sus și de sus în jos o forță slabă Se inspectează vizual jocurilea) Deplasare relativă între ghidon/volan și coloana de direcție care indică un joc excesiv X 
    b) Lipsa dispozitivului de reținere (siguranței) pe furcă/pe butucul volanului XX
    c) Butucul, coroana, spițele volanului sau ghidonul fisurate sau fixate necorespunzător XX
    2.2.2.Stare, fixare coloană de direcție ghidon/volan, jugul și furca ghidonuluiSe împinge și se trage de ghidon/volan în linie cu coloana, se împinge de ghidon/volan în diferite direcții perpendiculare pe coloana de direcție Se verifică vizual jocul și starea cuplajelor elastice sau a altor articulații (la motocvadricicluri)a) Joc excesiv axial al centrului ghidonului/volanului în raport cu coloana X 
    b) Joc excesiv radial al centrului ghidonului/volanului în raport cu coloana X 
    c) Joc anormal în cuplajul elastic sau cardanic (cuplaj deteriorat) X 
    d) Fixare defectuoasă a coloanei XX
    e) Reparație sau modificare necorespunzătoare  X
    f) Cadru furcă deformat/fisurat XX
    g) Cadru furcă corodat excesiv/montat necorespunzător. XX
    h) Joc excesiv al furcii în cadru X 
    2.2.3.Joc la ghidon/volanCu motorul în funcțiune în cazul autovehiculelor cu servodirecție și cu roțile în poziție dreaptă se rotește usor ghidonul/volanul stânga-dreapta, pe cât posibil fără a se mișca roțile.Se verifică vizual mișcarea liberăJoc excesiv (de exemplu ghidonul/volanul poate fi rotit pe un arc de cerc mare, fără ca roțile directoare să se miște) XX
    2.3.Aliniament roțiVerificarea vizuală a aliniamentului față-spate pentru motociclete sau mopede cu 2 roți (conform Anexei nr. 2 pct. C)Roți nealiniate în mod evident X 
    3. VIZIBILITATE
    3.1.Câmp de vizibilitateInspecție vizuală de pe sa sau de la postul de conducerea) Obstrucționarea câmpului de vizibilitate al conducătorului care îi afectează vederea în față sau lateralXX 
    b) Nu se asigură vizibilitatea corespunzătoare spre înapoi X 
    c) Nu se asigură vizibilitatea corespunzătoare X 
    3.2.Stare parbriz și celelalte geamuri (dacă au fost prevăzute de producător)Inspecție vizuală de pe sa sau de la postul de conducere (pentru parbriz, conform Anexei nr. 2 lit. D)a) Geam fisurat sau decoloratXX 
    b) Geam cu transparență neconformă cu cerințele specificeXX 
    c) Parbriz sau geam în stare necorespunzătoare (sablat, zgâriat/cu opacități importante sau din material neconform)XX 
    d) Parbriz fisurat într-o zonă în care se acceptă/fisurat, spart sau cu transparență neconformă cu cerințele specificeXX 
    3.3.Oglinzi retrovizoareInspecție vizualăa) Oglindă lipsă ori care nu asigură vizibilitatea corespunzătoare b) Oglindă deteriorată sau fixată necorespunzătorXX 
    3.4.Ștergătoare de parbrizInspecție vizuală și funcționalăa) Ștergător care nu funcționează corespunzător sau lipsă X 
    b) Lamela ștergătorului deteriorată/lipsăXX 
    3.5.Spălătoare de parbrizInspecție vizuală și funcționalăSpălător care nu funcționează corespunzător/lipsăXX 
    3.6.Sistem de dezaburire (dacă a fost prevăzut de producător)Inspecție vizuală și funcționalăSistem care nu funcționează corespunzător sau deterioratX  
    4. LĂMPI, DISPOZITIVE REFLECTORIZANTE ȘI ECHIPAMENTE ELECTRICE
    4.1. Faruri
    4.1.1.Stare și funcționareInspecție vizuală și funcționalăa) Funcționare defectuoasă/lipsa farului sau a sursei de luminăXX 
    b) Funcționare defectuoasă/lipsa sistemului de proiecție (dispozitiv reflectorizant sau lentile)XX 
    c) Far fixat necorespunzător X 
    d) Far neomologat (fără marcă de omologare) X 
    e) Dispersor fisurat/spart, de culoare necorespunzătoareXX 
    f) Fixare necorespunzătoare care poate conduce la căderea pe carosabil X 
    g) Montare necorespunzătoare X 
    h) Sursă de lumină defectă* X 
    i) Far cu oglinda deteriorată X 
    4.1.2.Orientare (+E)Inspecție vizuală și funcțională. Se determină centrul de focalizare orizontal al farului cu ajutorul unui dispozitiv. Inspectorul va regla farul dacă dispozitivul de reglare este funcționala) Far reglat necorespunzător (centrul de focalizare al farului nu se încadrează în limitele stabilite) X 
    b) Sursa de lumină montată necorespunzător X 
    4.1.3.Comutare luminiInspecție vizuală și funcționalăa) Comutator care nu funcționează în conformitate cu cerințele (un număr de faruri iluminate concomitent) X 
    b) Dispozitiv de comandă defect X 
    c) Numărul de faruri aprinse simultan nu este în conformitate cu tipul omologat X 
    4.1.4.Respectare cerințeInspecție vizuală și funcționalăa) Far, culoare emisă, poziție sau intensitate neconformă cu cerințele X 
    b) Dispersor sau sursă de lumină obstrucționate, reducând intensitatea luminii sau modificând culoarea luminii emise X 
    c) Sursă de lumină și lampă incompatibile X 
    4.1.5.Dispozitive de reglare pe verticală a farurilor (dacă au fost prevăzute de producător)Inspecție vizuală și funcționalăa) Dispozitivul nu funcționează X 
    b) Dispozitivul manual nu poate fi acționat de pe șa/ de la locul conducătorului X 
    * În cazul lămpilor luminate prin diode luminiscente (LED) nu se consideră defect dacă funcționează minim 50% din acestea, constituite într-un grup compact
    4.2. Lămpi de poziție față și spate
    4.2.1.Stare și funcționareInspecție vizuală și funcționalăa) Sursă de lumină defectă* X 
    b) Dispersor fisurat/spart, de culoare necorespunzătoareXX 
    c) Fixare necorespunzătoare care poate conduce la căderea pe carosabil X 
    d) Lipsă lampă sau dispersor X 
    4.2.2.ComutareInspecție vizuală și funcționalăa) Funcționare necorespunzătoare a dispozitivului de comandă X 
    b) Dispozitiv defect X 
    4.2.3.Respectare cerințeInspecție vizuală și funcționalăa) Lampă, culoare emisă, poziție sau intensitate neconformă cu cerințeleXX 
    b) Acoperiri ale dispersorului sau ale sursei de lumină care reduc intensitatea luminii sau schimbă culoarea luminii emiseXX 
    c) Lampă neomologată (fără marcă de omologare) X 
    d) Montare necorespunzătoare X 
    * În cazul lămpilor luminate prin diode luminiscente (LED) nu se consideră defect dacă funcționează minim 50% din acestea, constituite într-un grup compact
    4.3. Lămpi de frânare
    4.3.1.Stare și funcționareInspecție vizuală și funcționalăa) Sursă de lumină defectă* X 
    b) Dispersor fisurat/spart, de culoare necorespunzătoareXX 
    c) Fixare necorespunzătoare care poate conduce la căderea pe carosabil X 
    d) Lipsă lampă sau dispersor X 
    4.3.2.ComutareInspecție vizuală și funcționalăa) Funcționare necorespunzătoare a dispozitivului de comandă X 
    b) Dispozitiv de comandă defect X 
    4.3.3.Respectare cerințeInspecție vizuală și funcționalăa) Lampă, culoare emisă, poziție sau intensitate neconformă cu cerințele X 
    b) Acoperiri ale dispersorului sau ale sursei de lumină care reduc intensitatea luminii sau schimbă culoarea luminii emise X 
    c) Lampă neomologată (fără marcă de omologare) X 
    d) Montare necorespunzătoare X 
    * În cazul lămpilor luminate prin diode luminiscente (LED) nu se consideră defect dacă funcționează minim 50% din acestea, constituite într-un grup compact
    4.4. Lămpi indicatoare de direcție și de avarie
    4.4.1.Stare și funcționareInspecție vizuală și funcționalăa) Sursă de lumină defectă* X 
    b) Dispersor fisurat/spart, de culoare necorespunzătoareXX 
    c) Fixare necorespunzătoare care poate conduce la căderea pe carosabil X 
    d) Lipsă lampă sau dispersor X 
    4.4.2.ComutareInspecție vizuală și funcționalăa) Funcționare necorespunzătoare a dispozitivului de comandă X 
    b) Dispozitiv de comandă defect X 
    4.4.3.Respectare cerințeInspecție vizuală și funcționalăa) Lampă, culoare emisă, poziție sau intensitate neconformă cu cerințele X 
    b) Acoperiri ale dispersorului sau ale sursei de lumină care reduc intensitatea luminii sau schimbă culoarea luminii emise c) Lampă neomologată (fără marcă de omologare) X X 
    d) Montare necorespunzătoare X 
    4.4.4.Frecvență semnal luminosInspecție vizuală și funcționalăFrecvența semnalului luminos necorespunzătoareX  
    * În cazul lămpilor luminate prin diode luminiscente (LED) nu se consideră defect dacă funcționează minim 50% din acestea, constituite într-un grup compact
    4.5. Faruri și lămpi de ceață
    4.5.1.Stare și funcționareInspecție vizuală și funcționalăa) Sursă de lumină defectă* X 
    b) Dispersor fisurat/spart, de culoare necorespunzătoareXX 
    c) Fixare necorespunzătoare care poate conduce la căderea pe carosabil X 
    d) Lipsă lampă sau dispersor X 
    4.5.2.Orientare (X) (+E)Inspecție funcțională și cu ajutorul unui dispozitiv de focalizare a luminiiDeviere a farului de ceață de la orientarea orizontală în momentul în care modelul de lumină are o linie întreruptăX  
    4.5.3.ComutareInspecție vizuală și funcționalăa) Funcționare necorespunzătoare a dispozitivului de comandă X 
    b)Dispozitiv de comandă defect X 
    4.5.4.Respectare cerințeInspecție vizuală și funcționalăa) Far sau lampă, culoare emisă, poziție sau intensitate neconformă cu cerințele X 
    b) Acoperiri ale dispersorului sau ale sursei de lumină care reduc intensitatea luminii sau schimbă culoarea luminii emise X 
    c) Far sau lampă neomologat(ă) (fără marcă de omologare) X 
    d) Montare necorespunzătoare X 
    *) În cazul lămpilor luminate prin diode luminiscente (LED) nu se consideră defect dacă funcționează minim 50% din acestea, constituite într-un grup compact (X) Elemente legate de starea vehiculului și utilizarea acestuia pe drumurile publice, dar care nu sunt considerate esențiale pentru o inspecție tehnică periodică
    4.6. Lămpi de mers înapoi
    4.6.1.Stare și funcționareInspecție vizuală și funcționalăa) Sursă de lumină defectă* X 
    b) Dispersor fisurat/spart, de culoare necorespunzătoareXX 
    c) Fixare necorespunzătoare care poate conduce la căderea pe carosabil X 
    d) Lipsă lampă sau dispersor X 
    4.6.2.Respectare cerințeInspecție vizuală și funcționalăa) Lampă, culoare emisă, poziție sau intensitate neconformă cu cerințele X 
    b) Acoperiri ale dispersorului sau ale sursei de lumină care reduc intensitatea luminii sau schimbă culoarea luminii emise X 
    c) Lampă neomologată (fără marcă de omologare) X 
    d) Montare necorespunzătoare X 
    4.6.3.ComutareInspecție vizuală și funcționalăa) Funcționare necorespunzătoare a dispozitivului de comandă X 
    b) Dispozitiv de comandă defect X 
    *) În cazul lămpilor luminate prin diode luminiscente (LED) nu se consideră defect dacă funcționează minim 50% din acestea, constituite într-un grup compact; dacă este asigurată funcționarea cel puțin a unei surse de lumină (alta decât LED), defectul este considerat minor
    4.7. Lămpi de iluminare a plăcii spate cu numărul de înmatriculare
    4.7.1.Stare și funcționareInspecție vizuală și funcționalăa) Lampă care proiectează lumina direct în spateXX 
    b) Sursă de lumină defectăXX 
    c) Lampă fixată nesigurXX 
    d) Lipsă lampă sau dispersor X 
    e) Montare necorespunzătoareX  
    4.7.2.Respectare cerințeInspecție vizuală și funcționalăa) Nefuncționare a comutatorului în conformitate cu cerințele X  
    b) Culoarea luminii emise neconformă cu cerințele X 
    c) Acoperiri ale dispersorului sau ale sursei de lumină care reduc intensitatea luminii sau schimbă culoarea luminii emise X 
    d) Lampă neomologată (fără marcă de omologare) X 
    4..8.Conexiuni electrice dintre autovehicul și remorcăInspecție vizuală și funcționalăa) Conexiuni electrice fixate / poziționate necorespunzătorXX 
    b) Izolație deteriorată X 
    c) Conexiunile electrice nu funcționează corespunzător XX
    d) Conexiunile electrice dintre autovehicul și remorcă nu sunt concepute astfel încât să împiedice orice deconectare accidentală X 
    4.9.Cablaj electricInspecție vizualăa) Cabluri fixate/poziționate/securizate necorespunzătorXXX
    b) Instalație electrică deterioratăXXX
    c) Izolație cablaj deterioratăXXX
    4.10.Dispozitive reflectorizante și lămpi facultative (X) (dacă au fost prevăzute de producător)Inspecție vizuală și funcționalăa) Lampă/catadioptru nemontat în conformitate cu cerințeleXX 
    b) Nefuncționarea lămpii în conformitate cu cerințeleXX 
    c) Lampă/catadioptru fixat nesigurXX 
    d) Lampă sau dispersor lipsăX  
    e) Lampă/catadioptru neomologat (fără marcă de omologare) X 
    f) Dispersor fisurat, spart, de culoare necorespunzătoareX  
    g) Sursă de lumină defectă*X  
    h) Culoarea luminii emise, neconformă cu cerințele X 
    i) Acoperiri ale dispersorului sau ale sursei de lumină care reduc intensitatea luminii sau schimbă culoarea luminii emiseX  
    4.11.Baterie de acumulatoriInspecție vizualăa) Fixată necorespunzătorXX 
    b) Scurgeri de electrolit (în funcție de debit)XX 
    c) Siguranțe improvizate sau defecte X 
    *) În cazul lămpilor luminate prin diode luminiscente (LED) nu se consideră defect dacă funcționează minim 50% din acestea, constituite într-un grup compact (X) Elemente legate de starea vehiculului și utilizarea acestuia pe drumurile publice, dar care nu sunt considerate esențiale pentru o inspecție tehnică periodică
    5. PUNȚI, ROȚI, ANVELOPE ȘI SUSPENSIE
    5.1. Punți (axe)
    5.1.1.Stare, fixare punți (+E)Inspecție vizuală utilizând cric, elevator sau detector de jocuria) Punte corodată excesiv/deformată sau fisurată XX
    b) Jocuri în articulațiile de fixare/fixare nesigură pe vehicul XX
    c) Reparație/modificare necorespunzătoare XX
    d) Basculă corodată excesiv/deformată sau ruptă XX
    5.1.2.Stare, fixare fuzete (+E)Inspecție vizuală utilizând cric, elevator sau detector de jocuri prin aplicarea unei forțe verticale sau laterale asupra fiecărei roția) Fuzetă deformată sau fisurată  X
    b) Joc excesiv al pivotului fuzetei și/sau a bucșelor basculelor XX
    c) Mișcare excesivă între fuzetă și axa rigidă XX
    d) Pivotul fuzetei slăbit sau cu joc în punte XX
    e) Piulițe, prezoane sau șuruburi de fixare lipsă (în funcție de număr) XX
    5.1.3.Rulmenți roți (+E)Inspecție vizuală utilizând cric, elevator sau detector de jocuri prin rotirea și aplicarea unei forțe laterale asupra fiecărei roția) Joc excesiv la rulment XX
    b) Rulment prea strâns, blocarea roții la rotire XX
    c) Zgomot la rotirea liberă a roții X 
    5.2. Roți (jante) și anvelope
    5.2.1.Stare, fixare butuci roți (+E)Inspecție vizuală pe ambele părți ale fiecărei roți utilizând un cric sau un elevatora) Prezon sau piuliță lipsă sau slăbit(ă) (în funcție de număr) XX
    b) Butucul roții uzat excesiv, deteriorat sau fisurat  X
    c) Joc excesiv la prinderea pe basculă sau furcă X 
    5.2.2.Stare, fixare roți (jante)Inspecție vizuală pe ambele părți ale fiecărei roți cu deplasarea vehiculului înainte și înapoia) Jantă fisurată, sudată necorespunzător  X
    b) Jantă deformată excesiv sau montată incorect XX
    c) Spițe rupte, deformate sau lipsă (în funcție de număr) XX
    d) Dimensiunile jantei nu sunt în conformitate cu documentele X 
    e) Jante de dimensiuni diferite montate pe aceeași punte X 
    f) Găurile de fixare a jantei ovalizate X 
    g) Valvă anvelopă deteriorată sau în poziție necorespunzătoareX  
    5.2.3.Stare, fixare anvelope (+E)Inspecție vizuală a întregii anvelope prin deplasarea vehiculului înainte și înapoi (Anexa nr. 2 pct. C și D)a) Dimensiunea anvelopei, indicele de sarcină sau indicele de viteză, marca de omologare nu sunt conforme cu documentele XX
    b) Anvelope de dimensiuni diferite pe aceeași axă X 
    c) Anvelope de construcție diferită (radial sau diagonal) pe aceeași axă X 
    d) Tăieturi profunde sau deteriorări importante pe banda de rulare sau pe flancurile anvelopelor  X
    e) Indicatorul de uzură al profilului anvelopei devine expus/Adâncimea profilului principal (zona corespunzătoare de 3/4 din lățimea benzii de rulare) mai mică de 1,6 mm XX
    f) Frecarea anvelopei de parți ale șasiului (cadrului) sau ale suspensiei  X
    g) Uzură neuniformă pronunțată a anvelopei pe banda de rulare X 
    5.3. Suspensie
    5.3.1.Arcuri (+E)Inspecție vizuală în funcție de soluția constructivă sau folosind un detector de jocuria) Fixare sau montare necorespunzătoare a arcurilor pe șasiu sau punte XX
    b) O componentă a arcului deteriorată/fisurată XX
    c) Lipsă arc la una din punți (roți)  X
    d) Reparație sau modificare necorespunzătoare XX
    e) Arc rupt X 
    5.3.2.Amortizoare (+E)Inspecție vizualăa) Amortizoare montate necorespunzătorXX 
    b) Amortizor deteriorat prezentând semne grave de neetanșeitate sau funcționare necorespunzătoare X 
    c) Jocuri excesive în articulațiile de fixare pe cadru sau șasiu X 
    d) Lipsă amortizor X 
    5.3.3.Articulațiile suspensiei(+E).Inspecție vizuală în funcție de soluția constructivă sau folosind un cric, elevator sau detector de jocuria) Lipsă bolțuri fixare arc, plăcuțe reazem  X
    b) Jocuri anormale/articulații rupte XX
    c) Bucsă uzată excesiv X 
    5.3.4.Simetrie suspensieInspecție vizualăDiferență vizibilă privind înălțimea vehiculului pe cele două parți ale aceleiasi punțiX  
    6. CADRU (ȘASIU) ȘI ELEMENTE ATAȘATE ȘASIULUI (INCLUSIV ATAȘ)
    6.1. Șasiu sau cadru și elemente atasate
    6.1.1.Stare generală cadru (sasiu)Inspecție vizualăa) Coroziuni avansate (zone corodate, coroziuni străpunse) /fisuri, rupturi, deformări importante ale elementelor de rezistență XX
    b) Elemente de rezistență sudate necorespunzător  X
    c) Plăcile de întărire, traversele și îmbinările nu prezintă siguranță  X
    d) Cadru modificat  X
    6.1.2.Tubulatura de evacuare, amortizoare de zgomotInspecție vizuală și auditivă cu motorul în funcționarea) Sistem de evacuare fixat necorespunzător sau neetans X 
    b) Gazele de evacuare pătrund în habitaclu sau în cabina conducătorului XX
    c) Lipsă element din tubulatura de evacuare X 
    d) Tubulatura de evacuare nu este poziționată corespunzător X 
    6.1.3.Rezervor de combustibil și conducte de alimentareInspecție vizualăa) Rezervor sau conducte fixate necorespunzător XX
    b) Rezervor neetans (prezintă scurgeri) , capacul rezervorului lipseste sau nu este corespunzător XX
    c) Conducte alimentare cu combustibil deteriorate, poziționate necorespunzător sau uzate datorită frecării de alte componente X 
    d) Dispozitiv de oprire a combustibilului (dacă e prevăzut de producător) nu funcționează corespunzător X 
    e) Risc de incendiu datorat: scurgerilor de combustibil, protecției necorespunzătoare a rezervorului sau tubulaturii de evacuare, condițiilor din compartimentul motor  X
    f) Alimentare dintr-un rezervor modificat sau improvizat, altul decât cel montat prevăzut de producător  X
    g) Lipsă coliere asigurare furtunuri X 
    h) Furtun alimentare cu benzină uzat/crăpat, tăiat XX
    6.1.4.Elemente atasate cadrului (bară față, spate, carene etc)Inspecție vizualăLipsă/deteriorate astfel încât pot provoca răniri XX
    6.1.5.Suport pentru roata de rezervă (dacă a fost prevăzut de producător)Inspecție vizualăa) Suportul nu este într-o stare corespunzătoareX  
    b) Suport fisurat sau fixat necorespunzător X 
    c) Roată de rezervă fixată necorespunzător cu pericol de desprindere (interiorul/exteriorul vehiculului) XX
    6.1.6.Dispozitive de cuplare și dispozitive de remorcare (+E)Inspecție vizuală și control cu echipament adecvat după caz în funcție de categoria vehiculului (calibru sau șubler) (pct. H din Anexa nr. 2)a) Element component deformat/ defect, fisurat XX
    b) Uzură excesivă a cuplelor XX
    c) Cuplaj defect XX
    d) Orice dispozitiv de siguranță lipsă, deteriorat sau care nu funcționează corespunzător X 
    e) Obstrucționarea plăcii de înmatriculare sau a oricărei lămpi atunci când nu sunt utilizateXX 
    f) Reparație sau modificare necorespunzătoare XX
    g) Dispozitiv de cuplare remorcă neomologat  X
    6.1.7.TransmisieInspecție vizuală utilizându-se un cric sau elevator. Se verifică atent zona ambreiajului, a cutiei de viteze, a difențialuluia) Surub de siguranță fixat necorespunzător/lipsă XX
    b) Palierele arborilor de transmisie uzate excesiv XX
    c) Cardan uzat excesiv XX
    d) Cuplaje flexibile deteriorate XX
    e) Arbore deteriorat sau îndoit X 
    f) Suportul palierului fisurat sau fixat necorespunzător XX
    g) Protecție deteriorată/lipsă la arborii planetariXX 
    h) Modificare neautorizată a transmisiei X 
    i) Comandă ambreiaj deformată/fixată necorespunzătorXX 
    j) Acționare greoaie a manetei sau pedalei/lipsă siguranță de asigurare a manetei sau pedalei pe axXX 
    k) Manetă ambreiaj ruptă X 
    l) Levier selectare viteze fixat nesigur/modificat sau sudat.XX 
    m) Arbore (cablu) ambreiaj fixat necorespunzător. X 
    n) Timonerie schimbător de viteze fixată necorespunzător/modificată constructivXX 
    o) Fixare necorespunzătoare schimbător de viteze pe traversă sau tampoane; fixare nesigură a traversei pe șasiu(ex. lipsă șuruburi de fixare) . X 
    p) Lipsă transmisie longitudinală sau a arborilor planetari la una din punțile autovehiculului în cazul autovehiculelor cu tracțiune integrală X 
    q) Joc și/sau zgomot rulmenți transmisie, inclusiv cruci cardaniceX  
    r) Joc excesiv în orice articulație a transmisiei X 
    s) Orice alt defect care împiedică mișcarea liberă a roții motoare X 
    t) Scurgeri ulei de transmisie ușoare/abundenteXX 
    6.1.8.Stare, fixare motor pe cadru și anexe motorInspecție vizualăa) Suport motor fisurat, desprins de pe șasiu sau fixat nesigur XX
    b) Modificarea poziției motorului față de modelul omologat (ex. din montaj transversal în longitudinal) X 
    6.2. Caroserie
    6.2.1.Stare, fixare caroserie (inclusiv ataș)Inspecție vizuală. Se vor face verificări și evaluări conform Anexei nr. 2 lit. Ga) Panou, element lipsă sau deteriorat care ar putea produce răniri XX
    b) Montant deformat, corodat excesiv sau fisurat care poate genera deschiderea accidentală a capotelor sau a ușilor XX
    c) Neetanșeități care permit pătrunderea gazelor de evacuare în habitaclu XX
    d) Caroserie modificată constructiv sau reparată necorespunzător XX
    e) Caroserie incompletă sau deteriorată X 
    f) Caroserie corodată excesiv în zona compartimentului motor, a portbagajului, a pasajelor roților precum și în zona de fixare a suspensiei și a punților X 
    g) Caroseria sau un element de caroserie nu este fixată/fixat corespunzător astfel încât poate produce răniri/poate cădea pe carosabil XX
    h) Dispozitiv de cuplare ataș necorespunzător  X
    6.2.2.Montare caroserieInspecție vizuală. Se vor face verificări și evaluări conform Anexa 2 lit. Ga) Caroseria nu este fixată corespunzător  X
    b) Caroseria nu este fixată pe cadru în aliniament X 
    c) Element de fixare pe cadru fisurat, lipsă sau slăbit XX
    d) Caroserie fisurată sau corodată excesiv la punctele de prindere pe cadru. XX
    6.2.3.Uși și dispozitive de închidere ușiInspecție vizuală și funcțională. Se vor face verificări și evaluări conform Anexei nr. 2 lit. Ga) Ușă care nu se deschide sau nu se închide corespunzător X 
    b) Ușă care se poate deschide accidental sau care nu se închide sigur X 
    c) Ușă, balama, dispozitiv de asigurare slăbite, deteriorate/lipsăXX 
    d) Coroziuni excesive uși X 
    6.2.4.Structura de rezistență și podea (+E)Inspecție vizuală cu autovehiculul pe cric sau elevator. Se vor inspecta cu atenție mărită zonele de îmbinare ale caroseriei. Se vor face verificări și evaluări conform Anexa 2 lit. Ga) Podea fisurată sau corodată excesiv, fixată necorespunzător XX
    b) Praguri, contrapraguri, contraaripi corodate excesiv X 
    c) Întărituri podea fisurate, deformate sau corodate excesiv X 
    6.2.5.Șa/scaun conducător autoInspecție vizuală și funcționalăa) Scaun/șa (inclusiv scaun ataș), fixate necorespunzător pe caroserie sau cadru sau cu o structură defectă XX
    b) Mecanismul de reglare a scaunului nu funcționează corect XX
    c) Scaun lipsă sau neomologat X 
    6.2.6.Alte scauneInspecție vizualăa) Scaune fixate nesigur/defecteXX 
    b) Scaune care nu au fost montate în conformitate cu cerințeleXX 
    c) Scaune lipsă sau configurația scaunelor nu corespunde cu CIV X 
    d) Scaune neomologate X 
    e) Mâner de susținere al pasagerului deteriorat sau lipsăX  
    6.2.7.Comenzi necesare conducătoruluiInspecție vizuală și funcționalăOrice comandă necesară pentru a opera autovehiculul în siguranță nu funcționează corect XX
    6.2.8.Alte echipamente și accesorii interioare și exterioare (dacă au fost prevăzute de producător)Inspecție vizuală și funcționalăa) Accesoriu sau echipament fixat necorespunzător sau defect X 
    b) Accesoriu sau echipament neomologatsau care nu corespunde reglementărilor X 
    6.2.9.Apărători de noroi, aripi, dispozitive antiîmproscare (dacă au fost prevăzute de producător)Inspecție vizualăa) Elemente slăbite, corodate excesiv/rupte sau lipsăXX 
    b) Spațiu insuficient pentru roți X 
    c) Neconforme cu cerințeleXX 
    7. ALTE ECHIPAMENTE
    7.1.Stare, fixare centuri de siguranță, catarameInspecție vizuală și funcționalăa) Centuri de siguranță obligatorii lipsă sau nu au fost montate X 
    b) Centură de siguranță deteriorată X 
    c) Centură de siguranță neomologată X 
    d) Dispozitivul de închidere este avariat sau nu funcționează corespunzător X 
    e) Mecanismul de recuperare a centurii avariat sau nu funcționează corect X 
    f) Punct de ancorare deteriorat excesiv XX
    g) Punct de ancorare fixat necorespunzător XX
    7.2.Încuietori și dispozitive antifurtInspecție vizuală și funcționalăa) Dispozitiv defect care nu previne furtul autovehicululuiX  
    b) Dispozitiv de închidere sau de blocare defect sau funcționând necorespunzător XX
    7.3.Avertizor acusticInspecție vizuală și funcționalăa) Nu funcționează X 
    b) Comandă nesigurăX  
    c) Neomologat X 
    7.4.VitezometruInspecție vizuală și funcțională în timpul probei în parcursa) Nu este montat conform cerințelor X 
    b) Nu funcționează sau lipseste X 
    c) Nu este iluminat X 
    8. EMISII POLUANTE
    8.1. Zgomot
    8.1.1.Sistem de reducere a zgomotuluiInspecție vizuală și auditivăa) Nivel de zgomot excesiv X 
    b) Orice parte a sistemului de reducere a zgomotului nesigură, lipsă, deteriorată, fixată incorect sau modificată în mod evident astfel încât ar putea afecta în mod semnificativ nivelul de zgomot XX
    8.2. Gaze de evacuare
    8.2.1. Emisii
    8.2.1.1.Echipament de control al emisiilor de gazeInspecție vizualăEchipament de control al emisiilor prevăzut de producător lipsă, modificat sau defect în mod evident X 
    8.3. Alte aspecte referitoare la mediu
    8.3.1.Scurgeri de lichideInspecție vizualăOrice scurgere în exces de lichid care poate afecta mediul ambiant sau expune la riscuri pe alți utilizatori ai drumului XX
    8.3.2.Fum vizibilInspecție vizualăFum în exces de orice culoare X 
    9. ALTE VERIFICĂRI
    9.1.Autovehiculul în ansambluInspecție vizuală sau prin utilizarea unui echipament adecvata) Reparații sau modificări necorespunzătoare ale oricărei componente a autovehicululuiXXX
    b) Orice defect suplimentar constatat ce ar putea afecta siguranța circulației rutiere pe drumurile publiceXXX
    (la 01-11-2016, Lit. A din anexa 1 la reglementări a fost modificată de Punctele 5-7, Articolul I ORDINUL nr. 1.319 din 21 octombrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 857 din 27 octombrie 2016 ) E - verificare ce necesită utilizarea unui echipament specializatReparație sau modificare necorespunzătoare înseamnă o reparație sau modificare cu efecte negative asupra siguranței circulației rutiere sau asupra mediului (inclusiv modificări neautorizate sau cu folosirea unor componente neomolgate sau necertificate).----------Definiția "Reparație sau modificare necorespunzătoare" poziționată după tabelul de la lit. A din anexa 1 la reglementări a fost modificată de pct. 37 al art. I din ORDINUL nr. 1.033 din 18 iunie 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 495 din 3 iulie 2014, prin înlocuirea sintagmei "siguranța rutieră" cu sintagma "siguranța circulației rutiere".DMi (defect minor) - defecțiune tehnică ce nu are un efect semnificativ asupra siguranței circulației rutiere și protecției mediului, precum și alte neconformități minore (inclusiv în ceea ce privește identificarea vehiculului). Nu este necesară reexaminarea vehiculului, dar este necesar ca defecțiunea respectivă să fie eliminată în cel mai scurt timp.----------Definiția "DMi (defect minor)" poziționată după tabelul de la lit. A din anexa 1 la reglementări a fost modificată de pct. 31 al art. I din ORDINUL nr. 1.033 din 18 iunie 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 495 din 3 iulie 2014 și de pct. 37 al art. I din ORDINUL nr. 1.033 din 18 iunie 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 495 din 3 iulie 2014, prin înlocuirea sintagmei "siguranța rutieră" cu sintagma "siguranța circulației rutiere".DMa (defect major) - defecțiune tehnică ce are un efect semnificativ asupra siguranței circulației rutiere (inclusiv în ceea ce privește ceilalți participanți la trafic) și asupra protecției mediului, precum și alte necooformități majore (inclusiv în ceea ce privește identificarea vehiculului).----------Definiția "DMa (defect major)" poziționată după tabelul de la lit. A din anexa 1 la reglementări a fost modificată de pct. 37 al art. I din ORDINUL nr. 1.033 din 18 iunie 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 495 din 3 iulie 2014, prin înlocuirea sintagmei "siguranța rutieră" cu sintagma "siguranța circulației rutiere".DP (defect periculos) - defecțiune tehnică care constituie un risc imediat privind siguranța circulației rutiere.----------Definiția "DP (defect periculos)" poziționată după tabelul de la lit. A din anexa 1 la reglementări a fost modificată de pct. 37 al art. I din ORDINUL nr. 1.033 din 18 iunie 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 495 din 3 iulie 2014, prin înlocuirea sintagmei "siguranța rutieră" cu sintagma "siguranța circulației rutiere".În cazul defectelor care sunt încadrate în mai multe grupe de gravitate (DMi, DMa și/sau DP) încadrarea ține cont de despărțirea acestora pe grupe realizată prin semnul " / ". In cazul defectelor ce pot fi încadrate în mai multe grupe de gravitate (DMi, DMa și/sau DP), pentru care nu se specifică clar încadrarea, inspectorul tehnic este responsabil de încadrarea acestora în funcție de gravitatea lor în conformitate cu definițiile specifice.Prescurtări utilizate în tabel:CI - certificat de înmatriculareCIV - cartea de identitate a vehicululuiITP - inspecție tehnică periodicăCategoriile Lle, L2e, L3e, L4e, L5e, L6e, L7e sunt definite în reglementările RNTR 2----------Lit. c) a pct. 6.1.3. de la lit. A "Plan de operațiuni" din anexa 1 la reglementări a fost modificată de pct. 28 al art. I din ORDINUL nr. 1.107 din 29 iunie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 503 din 23 iulie 2012.B. Schemă efectuare ITP mopede și motocicleteSchema prezentată nu este obligatorie, nu conține toate punctele de verificare din planul de operațiuni, este numai o recomandare a RAR. Inspectorii trebuie să se asigure în cazul în care nu respectă schema de mai sus că toate sistemele și subansamblurile ce trebuie supuse verificării, conform planului de operațiuni, au fost controlate.C. Aliniamentul roților la mopede și motociclete cu 2 roțiOrice nealiniere vizibilă, suficientă pentru a afecta manevrabilitatea sau conducerea autovehiculului impune respingerea acestuia.D. Verificare anvelope
     +  Anexa nr. 2la ReglementăriPrevederi privind efectuarea ITP - clasele a II-a și a III-aautovehicule, tractoare, precum și remorcile acestoraA. Plan de operațiuni
    Nr. crt.Denumirea verificăriiMetoda de control și aparatura necesarăDefecte constatateCod defect
     
    DMiDMaDP
    0. IDENTIFICARE VEHICUL
    0.1.Verificare stare plăci cu numărul de înmatriculare, concordanță dintre plăcile cu numărul de înmatriculare și numărul de înmatriculare din documentele vehiculului (CI și/sau CIV)Inspecție vizualăa) Placă lipsă sau fixată necorespunzător astfel încât s-ar putea desprinde de pe vehicul X 
    b) Număr de înmatriculare ilizibil sau lipsă X 
    c) Numărul de înmatriculare de pe placă nu este în concordanță cu documentele vehiculului X 
    d) Placă deteriorată/confecționată artizanalXX 
    0.2.Verificare concordanță dintre datele de identificare prelevate de pe vehiculul prezentat la ITP și datele din CIVInspecție vizuală după curățarea locurilor unde se află poansonate numărul de identificare și seria de motor sau unde se află plăcuțele producătorului Se verifică concordanța dintre vehiculul prezentat la ITP și datele din CIV privind: categorie, caroserie, marcă, tip, număr de identificare poansonat sau ștanțat pe plăcuța producătorului, prindere plăcuță producător, cod motor, serie motor, culoare, tip combustibil sau sursă de energie.a) Lipsă număr de identificare poansonat sau lipsă plăcuță producător cu număr de identificare de la bord X 
    b) Număr de identificare incomplet, ilizibil parțial sau total X 
    c) Număr de identificare neconform cu documentele sau înregistrările vehiculului X 
    d) Vehiculul prezentat la ITP nu corespunde cu datele din CIV privind: categoria, caroseria, marca, tipul vehiculului, codul motorului, seria motorului sau culoarea X 
    e) Număr de identificare sau serie motor modificate sau poansonate neconform X 
    f) Suportul pe care se află poansonat numărul de identificare este fixat artizanal pe vehicul (ex. înconjurat de un cordon de sudură) X 
    g) Vehiculul are aplicat un colant de altă culoare decât cea din CIV pe o suprafață mai mare de 50% din suprafața vehiculului X 
    h) Tipul de combustibil sau sursa de energie nu corespund cu datele din CIV. X 
    i) Abrogat prin art. 1, pct. 10 și 11 din Ordinul ministrului transporturilor nr. 1319/2016   
    1. SISTEM DE FRANARE
    1.1. Stare mecanică și funcționare
    1.1.1.Ax pedală frână de serviciu/ax manetă de frânăInspecție vizuală și funcțională a componentelor, în timp ce sistemul de frânare este acționat Notă: Autovehiculele cu servofrână trebuie inspectate cu motorul oprita) Efort excesiv la acționarea pedalei/manetei X 
    b) Uzură avansată sau joc excesiv X 
    c) Lipsă siguranță la pedală  X
    1.1.2.Pedală/manetă de frână și cursa dispozitivului de acționare a frâneiInspecție vizuală și funcțională a componentelor, în timp ce sistemul de frânare este acționat Notă: Autovehiculele cu servofrână trebuie inspectate cu motorul oprita) Cursă excesivă sau insuficientă a dispozitivului de acționare X 
    b) Dispozitivul de acționare nu revine corect la poziția inițială X 
    c) Îmbrăcăminte pedală (dacă a fost prevăzută de producător) uzată, fixată incorect sau lipsăX  
    d) Dispozitivul de acționare deformat excesiv, fisurat, rupt X 
    1.1.3.Pompă de vacuum sau compresor și rezervoare de aerInspecție vizuală a componentelor la presiunea normală de lucru, verificarea funcționării dispozitivului de avertizare a supapei multicircuit sau de suprapresiune Se verifică intervalul de timp necesar compresorului pentru realizarea presiunii de lucru în sistemul de frânare după ce se apasă pedala de frână repetat cu motorul oprita) Presiune insuficientă/vacuum insuficient pentru asigurarea unei frânări repetate (cel puțin două frânări) după declanșarea semnalului de avertizare (sau dacă manometrul indică o valoare de pericol) XX
    b) Intervalul de timp pentru refacerea presiunii în instalație mai mare de 7s X 
    c) Supapa de protecție multicircuit sau supapa de suprapresiune nu funcționează X 
    d) Pierdere de aer care provoacă o scădere importantă de presiune sau pierdere de aer perceptibilă auditiv X 
    e) Deteriorare exterioară care poate afecta funcționarea sistemului de frânare XX
    f) Pompa de vacuum deteriorată sau nefuncțională X 
    1.1.4.Manometru sau indicator pentru presiune scăzutăVerificare funcționalăFuncționarea incorectă/nefuncționarea indicatorului sau a manometruluiXX 
    1.1.5.Supapă de comandă a frânei cu acționare manualăInspecție vizuală, funcțională și auditivă a componentelor în timp ce sistemul de frânare este acționata) Uzată excesiv, fisurată sau deteriorată X 
    b) Dispozitiv de acționare a supapei nesigur sau supapă fixată necorespunzător X 
    c) Pierderi de aer în sistem, conexiuni nesigure X 
    d) Funcționare necorespunzătoare X 
    1.1.6.Element de acționare frână de mână, levier de comandă frână de mână, mecanism cu clichet frână de mână, frână de mână cu acționare electricăInspecție vizuală și funcțională a componentelor în timp ce sistemul de frânare este acționata) Sistemul de blocare al mecanismului cu clichet funcționează necorespunzător X 
    b) Uzură excesivă a axului levierului sau a mecanismului cu clichet al levierului X 
    c) Cursă prea mare a levierului (reglaj incorect) X 
    d) Element de acționare lipsă, deteriorat sau nefuncțional X 
    e) Funcționare incorectă, indicatorul de avertizare indică o funcționare defectuoasă X 
    f) Elemente deteriorate sau reglate necorespunzător X 
    g) Sistem inoperant (cursă prea mică, prea mare sau orice element deteriorat sau reglat necorespunzător) X 
    1.1.7.Supape de frânare (supape de comandă, supape de descărcare, regulatoare de presiune etc.)Inspecție vizuală, funcțională și auditivă a componentelor în timp ce sistemul de frânare este acționata) Supapă deteriorată/neetansă (pierderi de aer în exces) XX
    b) Pierderi de ulei la compresor reduse/importanteXX 
    c) Supapă fixată sau montată necorespunzător X 
    d) Pierderi de lichid de frână reduse/importante XX
    1.1.8.Elemente de cuplare ale frânelor (semi) remorcii (electrice și pneumatice)Deconectarea și reconectarea tuturor elementelor de cuplare ale sistemelor de frânare dintre autovehiculul tractor și (semi) remorcă Inspecție vizuală, funcțională și auditivă a componentelor în timp ce sistemul de frânare este acționata) Robineți de închidere sau ventile cu etansare automată defecte X 
    b) Fixare necorespunzătoare/montaj necorespunzătorXX 
    c) Pierderi excesive de aer XX
    d) Funcționare necorespunzătoare XX
    1.1.9.Rezervoare de aer comprimatInspecție vizuală și auditivăa) Deteriorate, corodate/neetanșeXX 
    b) Robinet de purjare a apei defectXX 
    c) Fixare sau montare necorespunzătoare X 
    1.1.10.Dispozitiv servofrână, pompă centrală de frână (pentru sistemul de frânare hidraulic)Inspecție vizuală și funcțională a componentelor în timp ce sistemul de frânare este acționata) Dispozitiv servofrână deteriorat sau ineficient X 
    b) Pompă centrală neetanșă/defectă (pierde presiunea la apăsarea constantă a pedalei sau la acționarea manetei) XX
    c) Fixare necorespunzătoare a pompei centrale de frână XX
    d) Cantitate insuficientă a lichidului de frână X 
    e) Lipsă capac rezervor lichid de frânăX  
    f) Martor nivel lichid de frână aprins sau defectX  
    g) Funcționare defectuoasă a dispozitivului de avertizare în caz de nivel insuficient al lichidului de frână (dacă a fost prevăzut de producător)X  
    1.1.11.Conducte de frână rigideInspecție vizuală a componentelor în timp ce sistemul de frânare este acționata) Risc iminent de fisurare sau rupere XX
    b) Conductă sau conexiune neetanșă (pierderi reduse/importante) XX
    c) Deteriorări sau coroziuni excesive (conform pct. C) XX
    d) Conductă poziționată necorespunzător X 
    e) Conductă fisurată sau ruptă  X
    1.1.12.Racorduri flexibile de frânăInspecție vizuală a componentelor în timp ce sistemul de frânare este acționata) Risc iminent de fisurare sau rupere XX
    b) Racord deteriorat, cu puncteXX 
    de frecare, răsucit sau prea scurt   
    c) Racord sau conexiune neetanșă (pierderi reduse/importante) XX
    d) Umflare excesivă la presiune XX
    e) Racord cu porozități X 
    f) Racord fisurat sau rupt  X
    1.1.13.Garnituri de fricțiune (plăcuțe, saboți)Inspecție vizuală acolo unde există zonă de vizitarea) Uzură excesivă (la o roată/la mai multe roți) XX
    b) Garnituri contaminate cu ulei sau unsoare (la o roată/la mai multe roți) . XX
    c) Lipsă  X
    1.1.14.Tamburi și discuri de frânăInspecție vizuală, inclusiv în zona de ventilațiea) Uzură excesivă, șanțuri, fisuri, spărturi, fixare necorespunzătoare sau alte defecte care compromit siguranța (la o roată/la mai multe roți) XX
    b) Tamburi sau discuri ancrasate cu ulei sau unsoare (la o roată/la mai multe roți) . XX
    c) Tambur sau disc lipsă  X
    d) Platou fixat necorespunzător, joc platou X 
    e) Joc disc de frână  X
    f) Disc frână deformat sau tambur ovalizat (la o roată/la mai multe roți) XX
    1.1.15.Cabluri de frână, leviere și conexiuni, tije de acționareInspecție vizuală și funcțională a componentelor în timp ce sistemul de frânare este acționata) Cabluri deteriorate/înnodate XX
    b) Componente corodate sau uzate excesiv XX
    c) Cabluri, leviere, tije sau conexiuni fixate necorespunzător X 
    d) Ghidaje de cabluri necorespunzătoare X 
    e) Orice element care poate împiedica mișcarea liberă a elementelor sistemului de frânare X 
    f) Cursă necorespunzătoare a timoneriei datorită reglajului incorect sau uzurii excesive X 
    g) Lipsă cabluri sau elemente ale timoneriei  X
    h) Conexiune necorespunzătoare a cablurilor sau a tijelor X 
    i) Cabluri ce nu asigură funcționalitatea sau tije de acționare defecte X 
    1.1.16.Elemente de acționare sistem frânare (inclusiv etriere, cilindri de frână cu arc, cilindri de frână hidraulici)Inspecție vizuală a componentelor în timp ce sistemul de frânare este acționata) Cu deteriorări/cu fisuri XX
    b) Neetanșeități (pierderi reduse/importante) XX
    c) Fixare necorespunzătoare/montare incorectă XX
    d) Coroziuni excesive XX
    e) Cursă insuficientă sau prea mare a pistonului sau a mecanismului cu membrană XX
    f) Burduf de protecție împotriva prafului rupt/lipsăXX 
    1.1.17.Regulator automat al frânării în funcție de încărcareInspecție vizuală și funcțională în timp ce sistemul de frânare este acționata) Timonerie defectă X 
    b) Timonerie reglată necorespunzător X 
    c) Mecanism blocat (gripat) sau ineficient XX
    d) Regulator lipsă sau modificat  X
    e) Lipsa plăcuței cu datele tehnice principale (la vehicule clasa a III-a)X  
    f) Date ilizibile pe plăcuțăX  
    1.1.18.Dispozitiv de reglare a joculuiInspecție vizuală a componentelor în timp ce sistemul de frânare este acționata) Dispozitiv deteriorat, gripat, cu mișcare anormală, uzat excesiv sau reglat necorespunzător X 
    b) Dispozitiv de reglare a jocului defect X 
    c) Dispozitiv de reglare a jocului montat incorect X 
    1.1.19.Frână de încetinire (dacă a fost prevăzută de producător sau dacă este obligatorie)Inspecție vizuală și prin probe în parcursa) Montare incorectă, conexiuni necorespunzătoare sau deteriorate X 
    b) Funcționare necorespunzătoare sau lipsă X 
    1.1.20.Acționare automată a frânei (semi) remorciiDeconectarea cuplei de frânare dintre autovehicul și (semi)remorcăFrâna (semi) remorcii nu acționează automat la deconectarea dispozitivului de cuplare  X
    1.1.21.Ansamblu sistem de frânareInspecție vizuală si auditivăa) Alte componente (pompă antigel, uscătorul de aer etc.) corodate excesiv/deteriorate astfel încât afectează funcționalitatea sistemului de frânare XX
    b) Pierderi excesive antigel / aerXX 
    c) Orice altă componentă fixată sau montată necorespunzător X 
    d) Reparații/modificări necorespunzătoare (1) XX
    1.1.22.Supape de testare (dacă au fost prevăzute de producător)Inspecție vizualăa) Lipsă X 
    b) Deteriorate, neutilizabile/neetanșeXX 
    1.2. Performantă si eficacitate frână de serviciu
    1.2.1.Performanță (+E)Inspecție pe standul de frânare cu role sau prin probe în parcurs Se acționează frâna gradual până la obținerea efortului maxim Pentru autovehiculele destinate învățării conducerii si pentru cele adaptate conducerii de către o persoană cu handicap se va efectua o probă suplimentară de frânare cu acționarea dispozitivului suplimentar A se vedea anexa nr. 11 la reglementăria) Forță de frânare necorespunzătoare pe una/mai multe roți XX
    b) Dezechilibrul forțelor de frânare de la roțile aceleiași punți este mai mare de 30% în cazul frânării în parcurs, vehiculul deviază excesiv de la traiectoria rectilinie X 
    c) Forța de frânare nu variază gradual (blocarea bruscă a frânei) X 
    d) Frânare anormală a oricăreia dintre roți (de ex. întârziere excesivă la frânare) X 
    e) Variație excesivă a forței de frânare în timpul frânării X 
    f) Zgomot la roată în timpul frânăriiX  
    1.2.2.Eficacitate (+E)încercare pe standul de frânare cu role (cu utilizarea, după caz, a dispozitivului de măsurare a forței la pedală, a dispozitivului de măsurare a presiunii în instalația de frânare, a dispozitivului de ancorare) sau prin probe în parcurs folosind un decelerometru cu compensare si înregistrare și, după caz, dispozitiv de măsurare a efortului la pedală Pentru autovehicule destinate învățării conducerii si pentru cele adaptate conducerii de către o persoană cu handicap se va efectua o probă suplimentară de frânare cu acționarea dispozitivului suplimentar A se vedea anexa nr. 11 la reglementăriCoeficient de frânare mai mic decât următoarele valori:  X
    Vehiculele înmatriculate pentru prima dată după 28.07.2010:   
    - Categoria N1: 50 %   
    - Categoria M1: 58 %   
    - Categoria M2 si M3: 50 %   
    - Categoria N2 si N3: 50 %   
    - Categoria O2, O3 si O4:   
    - în cazul semiremorcilor: 45 %   
    - în cazul remorcilor cu proțap: 50 %   
    Vehiculele înmatriculate pentru prima dată înainte de 28.07.2010:   
    Categoria N1: 45 %   
    Categoria M1, M2 si M3: 50 % (2)   
    Categoria N2 si N3: 43 % (3)   
    Categoria O2, O3 si O4: 40 % (4)   
    Valorile minime admisibile ale decelerației maxime în cazul probei în parcurs sunt precizate în anexa nr. 11 la reglementări   
    1.3. Performantă si eficacitate frână de securitate (dacă este acționată printr-un sistem separat)
    1.3.1.Performanță (+E)Inspecție pe standul de frânare cu role sau prin probe în parcurs Se acționează frâna gradual până la obținerea efortului maxim A se vedea anexa nr. 11 la reglementăria) Forță de frânare necorespunzătoare pe una/ mai multe roți XX
    b) Dezechilibrul forțelor de frânare de la roțile aceleiași punți este mai mare de 30% în cazul frânării în parcurs, autovehiculul deviază excesiv de la traiectoria rectilinie X 
    c) Forța de frânare nu variază gradual (blocarea bruscă a frânei) XX
    d) Întârziere excesivă în frânarea oricărei roți X 
    e) Variație excesivă a forței de frânare în timpul frânării X 
    f) Zgomot la roată în timpul frânăriiX  
    1.3.2.Eficacitate (+E)încercare pe standul de frânare sau prin probe în parcurs folosind un decelerometru cu compensare si înregistrare A se vedea anexa nr. 11 la reglementăriEficacitatea mai mică de 50 %(5) din eficacitatea frânei de serviciu definită la punctul 1.2.2. în raport cu masa totală maximă autorizată ori, în cazul semiremorcilor, cu suma maselor autorizate pe axe  X
    1.4 . Performanță si eficacitate frână de staționare (când nu este frână de securitate)
    1.4.1.Performanță (+E)Inspecție pe standul de frânare sau prin probe în parcurs Se acționează frâna gradual până la obținerea efortului maxim A se vedea anexa nr. 11 la reglementăria) Frâna nu acționează pe una/mai multe roți în cazul frânării în parcurs, vehiculul deviază excesiv de la traiectoria rectilinie XX
    b) Întârziere excesivă în frânarea oricărei roți X 
    c) Zgomot la roată în timpul frânăriiX  
    1.4.2.Eficacitate (+E)Inspecție pe standul de frânare sau prin probe în parcurs folosind un decelerometru cu compensare si înregistrare sau cu vehiculul pe o pantă cu unghi de înclinare cunoscut Se acționează frâna gradual până la obținerea efortului maxim A se vedea anexa nr. 11 la reglementăriCoeficient de frânare mai mic de 16% sau 1,6 m/s2, după caz, pentru toate categoriile de vehiculele X 
    1.5.Performanță frână de încetinireProbe funcționale în parcursa) Forța de frânare nu variază gradual (nu se aplică la frâna de încetinire pe evacuare) X 
    b) Sistem inoperant X 
    1.6.Sistem antiblocare (ABS)Inspecție vizualăa) Dispozitivul de avertizare nu funcționează corespunzător X 
    b) Dispozitivul de avertizare indică funcționarea necorespunzătoare a sistemului X 
    c) Senzorii de turație a roții lipsă sau deteriorați X 
    d) Instalație electrică deteriorată X 
    e) Alte componente lipsă sau deteriorate X 
    1.7.Sistem electronic de frânare (EBS)Inspecție vizuală a dispozitivului de avertizarea) Funcționare necorespunzătoare a dispozitivului de avertizare X 
    b) Dispozitivul de avertizare indică funcționarea X 
    necorespunzătoare a sistemului   
    2. SISTEM DE DIRECȚIE
    2.1. Stare mecanică
    2.1.1.Stare, fixare, funcționare sistem de direcție (+E)Inspecție vizuală cu vehiculul pe canal, cric de canal sau elevator cu roțile suspendate Volanul este rotit stânga-dreapta sau roțile punții directoare sunt deplasate stânga-dreapta pe întreaga cursăa) Sistem de direcție greu manevrabil X 
    b) Axul sectorului de angrenare răsucit sau caneluri uzate XX
    c) Uzură excesivă a axului sectorului de angrenare XX
    d) Deplasare excesivă a axului sectorului de angrenare XX
    e) Neetanșeități ale casetei (scurgeri reduse/importante)XX 
    2.1.2.Stare, fixare casetă de direcție (+E)Inspecție vizuală a fixării casetei de direcție Cu vehiculul aflat pe canal, se rotește volanul stânga-dreapta Se poate folosi un detector de jocuri corespunzător In cazul în care se utilizează un elevator, se deplasează manual roțile stânga-dreaptaa) Fixare necorespunzătoare a casetei XX
    b) Găuri de fixare ovalizate XX
    c) Suruburi de fixare rupte/lipsă XX
    d) Casetă de direcție fisurată/spartă XX
    2.1.3.Jocuri în sistemul de direcție (+E)Inspecție vizuală a componentelor timoneriei direcției în ceea ce privește uzura, fisurile și siguranța în timp ce volanul este rotit stânga-dreapta cu autovehiculul pe canal utilizând un detector de jocuri corespunzător sau pe elevator deplasând manual roțile punții directoare stânga-dreaptaa) Mișcare relativă între componentele sistemului ce ar trebui să fie fixe XX
    b) Joc excesiv în articulațiile sistemului de direcție XX
    c) Deformări/fisuri ale oricărui element XX
    d) Lipsă dispozitive de blocare la bracarea roților X 
    e) Alinierea defectuoasă a componentelor (ex. bară de comandă a direcției, bară de conexiune etc.) X 
    f) Reparații/modificări necorespunzătoare XX
    g) Burduf de protecție la praf deteriorat/lipsăXX 
    2.1.4.Funcționare elemente mecanice de legătură la sistemul de direcție (+E)Inspecție vizuală a mișcării elementelor timoneriei în timp ce volanul este rotit, cu roțile pe sol și motorul în funcțiune Cu vehiculul pe un canal sau elevator se rotește volanul stânga - dreapta până la cursa maximăa) Cursă incompletă a sistemului de direcție la acționarea acestuia (lovirea de o parte fixă a șasiului) X 
    b) Limitatoare mecanice de cursă nefuncționale sau lipsă (dacă au fost prevăzute de producător) X 
    c) Atingerea componentelor XX
    2.1.5.Stare, fixare, funcționare și etanșeitate servodirecțieVerificarea servodirecției și a nivelului de ulei hidraulic din rezervor (dacă este vizibil) Cu roțile pe sol și cu motorul funcționând se verifică dacă servodirecția funcționează corecta) Neetanșeități (scurgeri reduse/importante) XX
    b) Nivel redus de lichidXX 
    c) Mecanismul nu funcționează XX
    d) Mecanism fixat necorespunzător/fisurat XX
    e) Conducte care freacă/poziționate necorespunzător XX
    f) Reparații/modificări necorespunzătoare XX
    g) Conducte, furtunuri deteriorate/uzate sau corodate excesiv XX
    h) Zgomot anormal la pompă în timpul funcționării X 
    2.2. Volan și coloană volan
    2.2.1.Stare, fixare volanCu roțile pe sol, se oscilează volanul dintr-o parte în alta într-un plan perpendicular pe coloana de direcție și se aplică de jos în sus și de sus în jos o forță slabă Se inspectează vizual jocurilea) Deplasare relativă între volan și coloana de direcție care indică un joc excesiv X 
    b) Lipsa dispozitivului de reținere (siguranței) pe butucul volanului XX
    c) Butucul, coroana sau spițele volanului fisurate sau fixate necorespunzător XX
    2.2.2.Stare, fixare coloană volan, cuplajSe împinge și se trage de volan în linie cu coloana, se împinge de volan în diferite direcții perpendiculare pe coloana de direcție Se verifică vizual jocul și starea cuplajelor elastice sau a altor articulațiia) Joc excesiv axial al centrului volanului în raport cu coloana X 
    b) Joc excesiv radial al centrului volanului în raport cu coloana X 
    c) Joc anormal în cuplajul elastic sau cardanic (cuplaj deteriorat) X 
    d) Fixare defectuoasă a coloanei XX
    e) Reparație sau modificare necorespunzătoare  X
    2.3.Joc la volanCu motorul în funcțiune în cazul vehiculelor cu servodirecție și cu roțile în poziție dreaptă, se rotește ușor volanul stânga -dreapta, pe cât posibil fără a mișca roțile Se verifică vizual mișcarea liberăJoc excesiv al direcției (de exemplu un punct de pe coroana volanului poate fi rotit pe un arc de cerc pe o distanță mai mare de o cincime din diametrul volanului fără ca roțile directoare să se miște) XX
    2.4.Aliniament roțiVerificarea aliniamentului roților Control vizualRoți nealiniate în mod evident X 
    2.5.Stare, fixare punte directoare remorci (+E)Inspecție vizuală sau utilizând un detector de jocuri corespunzător Se decuplează remorca și apoi proțapul este rotit stânga-dreapta sau roțile punții directoare sunt deplasate stânga-dreapta până la cursa maximăa) Componente deteriorate/fisurate XX
    b) Mișcare neuniformă/joc excesiv XX
    c) Fixare defectuoasă XX
    2.6.Servodirecție electronică (EPS)Inspecție vizuală și verificarea concordanței dintre poziția volanului și poziția roților în momentul pornirii sau opririi motoruluia) Ledul indicator de defecțiuni al servodirecției electronice indică o funcționare necorespunzătoare a sistemului X 
    b) Neconcordanță între poziția volanului și poziția roților XX
    c) Nefuncționare a servodirecției X 
    3. VIZIBILITATE
    3.1.Câmp de vizibilitateInspecție vizuală de la postul de conducerea) Obstrucționarea câmpului de vizibilitate al conducătorului care îi afectează vederea în față sau lateralXX 
    b) Nu se asigură vizibilitatea corespunzătoare spre înapoi X 
    c) Nu se asigură vizibilitatea corespunzătoare X 
    3.2.Stare parbriz și celelalte geamuriInspecție vizuală (conform lit. D)a) Geam fisurat sau decoloratXX 
    b) Geam cu transparență neconformă cu cerințele specificeXX 
    c) Parbriz sau geam în stare necorespunzătoare (sablat, zgâriat/cu opacități importante sau din material neconform)XX 
    d) Parbriz fisurat într-o zonă în care se acceptă/fisurat, spart sau cu transparență neconformă cu cerințele specificeXX 
    3.3.Oglinzi sau dispozitive retrovizoare, inclusiv cea suplimentară de la autovehiculele ȘCOALĂ (+E)Inspecție vizuală și funcțională de la postul de conducere Se va verifica vizibilitatea jaloanelor în poligonul de probe conform anexei nr. 3 la reglementări pentru oglinzile din clasele IV și Va) Oglindă sau dispozitiv lipsă ori care nu asigură vizibilitatea corespunzătoare X 
    b) Oglindă sau dispozitiv deteriorate sau fixate necorespunzător/dispozitiv nefuncționalXX 
    3.4.Ștergătoare de parbrizInspecție vizuală și funcționalăa) Ștergător care nu funcționează corespunzător sau lipsă X 
    b) Lamela ștergătorului deteriorată/lipsăXX 
    3.5.Spălătoare de parbrizInspecție vizuală și funcționalăSpălător care nu funcționează corespunzător/lipsăXX 
    3.6.Sistem de dezaburireInspecție vizuală și funcționalăSistem care nu funcționează corespunzător sau deterioratX  
    4. LĂMPI, DISPOZITIVE REFLECTORIZANTE ȘI ECHIPAMENTE ELECTRICE
    4.1. Faruri
    4.1.1.Stare și funcționareInspecție vizuală și funcționalăa) Funcționare defectuoasă/lipsa farului sau a sursei de luminăXX 
    b) Funcționare defectuoasă/lipsa sistemului de proiecție (dispozitiv reflectorizant și lentile)XX 
    c) Far fixat necorespunzător X 
    d) Nefuncționare faruri cu lumină diurnăX  
    e) Far neomologat (fără marcă de omologare) X 
    f) Far cu oglinda deteriorată X 
    g) Dispersor fisurat/spart, de culoare necorespunzătoareXX 
    h) Fixare necorespunzătoare care poate conduce la căderea pe carosabil X 
    i) Montare necorespunzătoare X 
    j) Sursă de lumină defectă X 
    4.1.2.Orientare (+E)Inspecție vizuală și funcțională. Se determină centrul de focalizare orizontal al fiecărui far cu lumină de întâlnire cu ajutorul aparatului de control al farurilor Inspectorul va regla farul dacă dispozitivul de reglare este funcționala) Far reglat necorespunzător (centrul de focalizare al unui far nu se încadrează în limitele stabilite) X 
    b) Sursa de lumină montată necorespunzător X 
    4.1.3.Comutare luminiInspecție vizuală și funcționalăa) Comutator care nu funcționează în conformitate cu cerințele (un număr de faruri iluminate concomitent) X 
    b) Dispozitiv de comandă defect X 
    c) Numărul de faruri aprinse simultan nu este în conformitate cu tipul omologat X 
    4.1.4.Respectare cerinț