LEGE nr. 145 din 21 octombrie 2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieței produselor din sectorul agricol
EMITENT
  • PARLAMENTUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 794 din 31 octombrie 2014



    Parlamentul României adoptă prezenta lege.  +  Capitolul I Dispoziții generale  +  Articolul 1Prezenta lege reglementează modul de desfășurare a activităților economice, de valorificare de către producătorii agricoli, persoane fizice sau persoane fizice autorizate/întreprinderi individuale/întreprinderi familiale constituite în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 182/2016, a produselor agricole proprii și de exercitare a comerțului cu aceste produse. (la 25-03-2018, Articolul 1 din Capitolul I a fost modificat de Punctul 1, Articolul I din LEGEA nr. 70 din 19 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 252 din 22 martie 2018 )  +  Articolul 2În înțelesul prezentei legi, expresiile de mai jos au următoarea semnificație:a) activitate economică în sectorul agricol - activitatea desfășurată în propria fermă/gospodărie de un producător agricol persoană fizică pentru obținerea unor produse agricole care depășesc necesarul de consum propriu și sunt destinate vânzării pe piață sau persoană fizică autorizată/întreprindere individuală/întreprindere familială constituită în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 44/2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 182/2016, pentru obținerea unor produse agricole care sunt destinate vânzării pe piață;b) comerț cu produse agricole obținute în propria fermă/gospodărie - comerțul cu ridicata sau comerțul cu amănuntul, care se desfășoară în structuri de vânzare cu locație permanentă sau temporară în teritorii delimitate special amenajate și dotate corespunzător, precum piețe agroalimentare/târguri/piețe ambulante/piețe volante/piețe mixte, de către producătorii agricoli persoane fizice sau persoane fizice autorizate/întreprinderi individuale/întreprinderi familiale constituite în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 44/2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 182/2016;c) atestat de producător - documentul eliberat de către primar producătorului agricol care certifică calitatea de producător agricol;d) carnet de comercializare a produselor din sectorul agricol - documentul utilizat de persoana fizică care deține atestat de producător, precum și de soțul/soția, rudele/afinii până la gradul II care locuiesc și se gospodăresc împreună, după caz, pentru exercitarea actului de comerț cu ridicata sau comerț cu amănuntul al produselor agricole obținute în ferma/gospodăria proprie;e) masă de comercializare/tarabă - loc de vânzare unde producătorii agricoli își comercializează produsele din sectorul agricol în structuri de vânzare cu locație permanentă sau temporară, în teritorii delimitate special amenajate și dotate corespunzător, precum piețe agroalimentare/târguri/piețe ambulante/piețe volante/piețe mixte, de către producătorii agricoli persoane fizice sau persoane fizice autorizate/ întreprinderi individuale/întreprinderi familiale constituite în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 44/2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 182/2016;f) eticheta produsului - material scris, imprimat, înscris la vedere, în mod vizibil, lizibil și ușor de înțeles, cu scopul de a oferi cumpărătorilor informațiile necesare, suficiente, verificabile și ușor de comparat, astfel încât să permită acestora să aleagă acel produs care corespunde exigențelor din punctul de vedere al nevoilor și posibilităților lor financiare, care trebuie să conțină următoarele elemente:1. numele și prenumele/denumirea producătorului;2. denumirea produsului;3. localitatea de origine;4. data obținerii produsului;5. prețul de vânzare;g) piață - structură de vânzare cu locație permanentă sau temporară în spații delimitate special amenajate și dotate corespunzător; acestea pot fi piețe agroalimentare/piețe ambulante/târguri/piețe volante/piețe mixte și altele asemenea, organizate potrivit prevederilor legale privitoare la exercitarea comerțului cu produse și servicii de piață în unele zone publice. (la 25-03-2018, Articolul 2 din Capitolul I a fost modificat de Punctul 2, Articolul I din LEGEA nr. 70 din 19 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 252 din 22 martie 2018 )  +  Capitolul II Procedura de obținere a atestatului de producător  +  Articolul 3(1) Atestatul de producător cuprinde informații privind numele, prenumele și datele de identificare ale producătorului agricol, pe baza datelor din registrul agricol. (la 25-03-2018, Alineatul (1) din Articolul 3 , Capitolul II a fost modificat de Punctul 3, Articolul I din LEGEA nr. 70 din 19 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 252 din 22 martie 2018 ) (2) Valabilitatea atestatului de producător este de 7 ani de la data emiterii. (la 25-03-2018, Alineatul (2) din Articolul 3 , Capitolul II a fost modificat de Punctul 3, Articolul I din LEGEA nr. 70 din 19 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 252 din 22 martie 2018 ) (3) Atestatul de producător se eliberează, la cerere, persoanelor fizice care optează pentru desfășurarea unei activități economice în sectorul agricol, pe baza datelor din registrul agricol. (la 25-03-2018, Alineatul (3) din Articolul 3 , Capitolul II a fost modificat de Punctul 3, Articolul I din LEGEA nr. 70 din 19 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 252 din 22 martie 2018 ) (4) Abrogat. (la 25-03-2018, Alineatul (4) din Articolul 3 , Capitolul II a fost abrogat de Punctul 4, Articolul I din LEGEA nr. 70 din 19 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 252 din 22 martie 2018 ) (5) În cazul verificărilor efectuate de entitățile prevăzute la art. 4 alin. (1), rezultatul acestora se consemnează în cadrul unui aviz consultativ, care se eliberează gratuit, indiferent dacă solicitantul este membru sau nu al acestora, prin care se propune primarului emiterea atestatului de producător sau respingerea solicitării.  +  Articolul 4(1) Atestatul de producător se eliberează de către primar în termen de 5 zile lucrătoare de la data solicitării, cu avizul consultativ emis de către una dintre structurile asociative profesionale/patronale/sindicale din agricultură, după caz, constituite conform legii și organizate la nivel local/zonal/județean/regional/național, care se înregistrează la primăriile comunelor, orașelor, municipiilor sau sectoarelor municipiului București și care nominalizează cel puțin un reprezentant în acest scop, sau, în lipsa avizului de la una dintre structurile asociative profesionale/patronale/sindicale din agricultură, de către entitățile teritoriale din subordine sau în coordonare, stabilite în condițiile legii, în acest scop, de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. În situația emiterii avizelor consultative de către una dintre structurile asociative profesionale/patronale/sindicale din agricultură, acestea au obligația transmiterii evidenței cu avizele consultative eliberate direcțiilor pentru agricultură județene și a municipiului București. (la 25-03-2018, Alineatul (1) din Articolul 4 , Capitolul II a fost modificat de Punctul 5, Articolul I din LEGEA nr. 70 din 19 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 252 din 22 martie 2018 ) (2) Abrogat.----------Alin. (2) al art. 4 a fost abrogat de pct. 3 al art. I din LEGEA nr. 87 din 3 mai 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 345 din 5 mai 2016.(3) În vederea înregistrării, structurile asociative profesionale/ patronale/sindicale din agricultură depun la primăriile la care solicită înregistrarea următoarele documente:a) certificatul de identificare fiscală;b) hotărârea judecătorească definitivă de constituire;c) statutul, care să prevadă exercitarea de atribuții privind furnizarea de servicii de consultanță, informare și certificarea calității de producător a fermierilor.----------Alin. (3) al art. 4 a fost modificat de pct. 4 al art. I din LEGEA nr. 87 din 3 mai 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 345 din 5 mai 2016.*)(4) Primarii asigură obținerea avizului consultativ din partea structurilor asociative profesionale/patronale/sindicale din agricultură, după caz.----------Alin. (4) al art. 4 a fost modificat de pct. 6 al art. I din LEGEA nr. 87 din 3 mai 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 345 din 5 mai 2016.  +  Articolul 5(1) Modelul atestatului de producător, al registrului pentru evidența atestatelor de producător, regimul de completare și utilizare al acestuia, precum și procedurile și condițiile specifice anulării atestatului se aprobă prin ordin comun al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale și al ministrului dezvoltării regionale și administrației publice în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.(2) Costurile generate de tipărirea atestatului de producător și a carnetului de comercializare din sectorul agricol se suportă din bugetele consiliilor județelor sau, după caz, din bugetul Consiliului General al Municipiului București, iar sumele cheltuite de acestea se recuperează prin grija primarilor comunelor, orașelor, municipiilor sau ale sectoarelor municipiului București din sumele achitate de solicitanți pentru eliberarea acestora, stabilite prin hotărâri ale autorităților deliberative, la propunerea autorităților executive, fără a se depăși valorile maxime prevăzute în legislația fiscală. (la 25-03-2018, Alineatul (2) din Articolul 5 , Capitolul II a fost modificat de Punctul 6, Articolul I din LEGEA nr. 70 din 19 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 252 din 22 martie 2018 ) (3) Formularul atestatului de producător are regim special, este prevăzut cu elemente de siguranță și se tipărește în condițiile legii de către Imprimeria Națională, la solicitarea consiliilor județene/Consiliul General al Municipiului București.  +  Articolul 6(1) Președintele consiliului județean, respectiv primarul general al municipiului București transmit la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale lista centralizatoare a structurilor asociative profesionale/patronale/sindicale din agricultură, înregistrate în scopurile prevăzute de prezenta lege. (la 25-03-2018, Alineatul (1) din Articolul 6 , Capitolul II a fost modificat de Punctul 7, Articolul I din LEGEA nr. 70 din 19 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 252 din 22 martie 2018 ) (2) Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale asigură accesul la informația publică, prin afișarea, pe site-ul oficial, a listelor prevăzute la alin. (1).  +  Capitolul III Regimul de întocmire, de eliberare și de utilizare a carnetului de comercializare a produselor din sectorul agricol  +  Articolul 7(1) Exercitarea activităților de comerț cu ridicata sau comerț cu amănuntul a produselor agricole obținute în ferma/gospodăria proprie de către producătorii agricoli persoane fizice care dețin atestat de producător se realizează în baza carnetului de comercializare a produselor din sectorul agricol.(2) Se interzice vânzarea produselor cumpărate de la terțe persoane în baza carnetului de comercializare.  +  Articolul 8(1) Formularul carnetului de comercializare a produselor din sectorul agricol are regim special, este prevăzut cu elemente de siguranță și se tipărește, în condițiile legii, de către Imprimeria Națională, la solicitarea consiliilor județene/Consiliul General al Municipiului București, care le distribuie primarilor, la solicitarea acestora.(2) Abrogat. (la 25-03-2018, Alineatul (2) din Articolul 8 , Capitolul III a fost abrogat de Punctul 8, Articolul I din LEGEA nr. 70 din 19 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 252 din 22 martie 2018 ) (3) Carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol este valabil 7 ani și se eliberează la cerere solicitantului de către primarul pe a cărui rază de competență se află terenul/ferma/gospodăria în care se obțin produsele estimate a fi destinate comercializării, în termen de 5 zile lucrătoare de la data solicitării, după verificarea existenței atestatului de producător, verificarea faptică în teren a existenței produsului/produselor supus/supuse comercializării și după obținerea avizului consultativ de la una dintre structurile asociative profesionale/patronale/sindicale din agricultură sau de la entitățile teritoriale din subordine sau în coordonare, stabilite în condițiile legii, în acest scop, de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Se pot emite, la cerere, mai multe carnete de comercializare. (la 25-03-2018, Alineatul (3) din Articolul 8 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 9, Articolul I din LEGEA nr. 70 din 19 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 252 din 22 martie 2018 ) (4) Autoritățile administrației publice locale țin evidența carnetelor de comercializare a produselor din sectorul agricol printr-un registru special deschis în acest sens și condus, de regulă, de persoanele cărora le revine sarcina completării și ținerii la zi a registrului agricol.(5) Carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol se utilizează exclusiv pentru produse vegetale, produse zootehnice, precum și pentru produse apicole.(6) Carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol conține 7 file. Filele se completează cu datele privind identitatea producătorului agricol ca titular și, după caz, a soțului/soției, rudelor/afinilor până la gradul II, informațiile din fiecare an de valabilitate privind suprafețele cultivate și structurile corespunzătoare pe specii de legume, pomi fructiferi, cartofi, cereale, oleaginoase, viță-de-vie pentru struguri de vin/struguri de masă, alte culturi, respectiv pe specii de animale, care să reflecte grupele de produse vegetale/grupele de animale stabilite la art. 105 alin. (2) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, precum și producțiile estimate a fi destinate comercializării, sunt semnate de primar și rămân nedetașabile la carnet. (la 25-03-2018, Alineatul (6) din Articolul 8 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 9, Articolul I din LEGEA nr. 70 din 19 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 252 din 22 martie 2018 ) (7) Filele identice, nedetașabile din carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol, care conține date privind denumirea produsului, unitatea de măsură, cantitatea transportată, cantitatea vândută, localitatea de desfacere/piața/data - să fie în număr de 40 file tipărite identic față-verso. (la 25-03-2018, Articolul 8 din Capitolul III a fost completat de Punctul 10, Articolul I din LEGEA nr. 70 din 19 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 252 din 22 martie 2018 )  +  Articolul 9(1) Modelul carnetului de comercializare a produselor din sectorul agricol și modul de completare a acestuia și modelul registrului de evidență a carnetelor de comercializare a produselor din sectorul agricol se aprobă prin ordin comun al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale și al ministrului dezvoltării regionale și administrației publice, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.(2) Refuzul privind eliberarea atestatului de producător și/sau a carnetului de comercializare a produselor din sectorul agricol se motivează în scris și poate fi atacat la instanța de contencios administrativ.  +  Articolul 10(1) Regimul de utilizare a filelor din carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol este următorul:a) primul exemplar se înmânează cumpărătorului;b) al doilea exemplar se păstrează de vânzător;c) al treilea exemplar se păstrează la carnet.(2) Carnetele utilizate, conținând al treilea exemplar al filelor, se restituie la primăriile care au emis carnetul, în termen de 15 zile lucrătoare de la data utilizării ultimei file a acestora.(3) Prevederile alin. (1) se aplică pentru orice fel de vânzare de produse agricole, în orice cantitate și structură sortimentală, indiferent de calitatea cumpărătorului, respectiv persoana fizică sau persoana juridică, cu excepția exercitării actului de comerț cu amănuntul în piețe agroalimentare, târguri și piețe ambulante, pentru care se aplică prevederile art. 15.  +  Articolul 11(1) Pe durata transportului produselor achiziționate de la producători agricoli pe baza carnetului de comercializare, cumpărătorul trebuie să dețină fila din carnet care justifică proveniența mărfii, cu excepția achiziției acestor produse din piețe agroalimentare, târguri și piețe ambulante.----------Alin. (1) al art. 11 a fost modificat de pct. 7 al art. I din LEGEA nr. 87 din 3 mai 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 345 din 5 mai 2016.(2) În cazul transportului de produse agricole efectuat de către producătorii agricoli persoane fizice de la locul de deținere la locul de comercializare, aceștia completează o filă din carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol, corespunzător cantităților transportate de producătorul agricol și structurii sortimentelor transportate.(3) Fila prevăzută la alin. (2) constituie documentul justificativ pe timpul transportului, al desfacerii mărfii, precum și al eventualelor retururi ale produselor necomercializate.(4) Prevederile alin. (2) nu se aplică transportului produselor agricole proprii de la locul de producție/recoltare/procesare la domiciliul/locul de depozitare. În acest caz, producătorii agricoli trebuie să dețină documentul de identitate și atestatul de producător.  +  Articolul 12(1) Autoritățile administrației publice locale au obligația de a comunica organelor fiscale din subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, trimestrial, informații cu privire la beneficiarii carnetelor de comercializare emise, precum și datele cuprinse în acestea, potrivit art. 8 alin. (6).(2) Procedura de aplicare a prevederilor alin. (1) se aprobă prin ordin comun al ministrului finanțelor publice și al ministrului dezvoltării regionale și administrației publice, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.  +  Capitolul IV Exercitarea activităților de comerț cu amănuntul în zonele publice  +  Articolul 13(1) În cadrul structurilor de comercializare cu ridicata sau cu amănuntul este obligatorie organizarea de spații de vânzare distincte și semnalizate corespunzător, care sunt rezervate în exclusivitate producătorilor agricoli persoane fizice deținători ai unui atestat de producător și ai unui carnet de comercializare pentru valorificarea produselor din sectorul agricol obținute din propria fermă/gospodărie. În cazul producătorilor agricoli persoane fizice autorizate/întreprinderi individuale/întreprinderi familiale constituite în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 44/2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 182/2016, administratorii piețelor asigură accesul în piață pentru comercializarea produselor agricole în baza adeverinței emise de către primăria în a cărei rază administrativ-teritorială se află propria fermă/gospodărie, din care să rezulte suprafața de teren agricol și/sau efectivele de animale pe care le deține/exploatează și structura de culturi, potrivit modelului din anexa care face parte integrantă din prezenta lege, și avizul consultativ emis de către una dintre structurile asociative profesionale/patronale/sindicale din agricultură, după caz, sau, în lipsa avizului de la una dintre structurile asociative, de către entitățile teritoriale din subordine sau în coordonare, stabilite în condițiile legii, în acest scop, de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. (la 25-03-2018, Alineatul (1) din Articolul 13 , Capitolul IV a fost modificat de Punctul 11, Articolul I din LEGEA nr. 70 din 19 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 252 din 22 martie 2018 ) (2) Procentul de alocare a spațiilor de vânzare prevăzute la alin. (1) este de minimum 40% din totalul spațiilor de comercializare existente; temporar, în perioada decembrie-martie, în situația nesolicitării și neocupării structurilor de vânzare de către producători, acestea pot fi alocate și comercianților, urmând să fie eliberate la solicitarea unui producător agricol în termen de 24 de ore. (la 25-03-2018, Alineatul (2) din Articolul 13 , Capitolul IV a fost modificat de Punctul 11, Articolul I din LEGEA nr. 70 din 19 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 252 din 22 martie 2018 ) (3) Spațiile de vânzare distincte prevăzute la alin. (1) trebuie să respecte cerințele legislației sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor.(4) Producătorii agricoli persoane fizice autorizate/ întreprinderi individuale/întreprinderi familiale constituite în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 44/2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 182/2016, care comercializează doar producția obținută în propria fermă/gospodărie, care dețin cod de înregistrare fiscală cu activitate principală cultivare/producție, pot ocupa spații de vânzare care sunt rezervate în exclusivitate producătorilor agricoli persoane fizice deținători ai unui atestat de producător și ai unui carnet de comercializare. În acest caz, producătorii agricoli persoane fizice autorizate/întreprinderi individuale/ întreprinderi familiale constituite în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 44/2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 182/2016, prezintă obligatoriu administratorului pieței documentele prevăzute la alin. (1). (la 25-03-2018, Alineatul (4) din Articolul 13 , Capitolul IV a fost modificat de Punctul 11, Articolul I din LEGEA nr. 70 din 19 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 252 din 22 martie 2018 ) (5) În situația în care producătorii agricoli menționați la alin. (4) desfășoară acte de comerț cu alte produse decât cele obținute din propria fermă/gospodărie, aceștia nu mai beneficiază de facilitățile prevăzute la alin. (4).----------Alin. (5) al art. 13 a fost introdus de pct. 8 al art. I din LEGEA nr. 87 din 3 mai 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 345 din 5 mai 2016.(6) Închirierea și desfășurarea activităților în spații care nu respectă cerințele sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor este interzisă. (la 25-03-2018, Articolul 13 din Capitolul IV a fost completat de Punctul 12, Articolul I din LEGEA nr. 70 din 19 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 252 din 22 martie 2018 )  +  Articolul 14(1) Comercializarea produselor din sectorul agricol obținute din gospodăria/ferma proprie de către producătorii agricoli persoane fizice se face pe baza documentului de identitate, a atestatului de producător și a carnetului de comercializare a produselor din sectorul agricol.(2) Producătorii agricoli, cetățeni ai altor state membre ale Uniunii Europene, care comercializează produsele agricole proprii în spațiile publice din România, sunt exceptați de la prevederile alin. (1). Aceștia își desfășoară activitatea în baza documentației legale din statul membru de origine.(3) Producătorii agricoli au obligația afișării la locul de vânzare a etichetei de produs, care conține informațiile prevăzute la art. 2 lit. f). Administratorii piețelor au obligația de a informa organele competente pentru verificarea activității de comercializare cu produse agricole despre neafișarea la locul de vânzare, de către producătorii agricoli, a etichetei de produs. (la 25-03-2018, Alineatul (3) din Articolul 14 , Capitolul IV a fost modificat de Punctul 13, Articolul I din LEGEA nr. 70 din 19 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 252 din 22 martie 2018 ) (4) Producătorii agricoli au obligația să afișeze vizibil la locul de vânzare următoarele documente:a) copie după atestatul de producător și copie după fila din carnetul de comercializare vizată anual în cazul producătorilor agricoli persoane fizice;b) copie după certificatul de înregistrare la registrul comerțului în cazul producătorilor agricoli persoane fizice autorizate/întreprinderi individuale/întreprinderi familiale constituite în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 44/2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 182/2016. (la 25-03-2018, Articolul 14 din Capitolul IV a fost completat de Punctul 14, Articolul I din LEGEA nr. 70 din 19 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 252 din 22 martie 2018 ) (5) Supravegherea afișării documentelor prevăzute la alin. (3) și (4) de către producătorii agricoli este în sarcina administratorului pieței. (la 25-03-2018, Articolul 14 din Capitolul IV a fost completat de Punctul 14, Articolul I din LEGEA nr. 70 din 19 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 252 din 22 martie 2018 )  +  Articolul 15Pentru vânzările zilnice cu amănuntul efectuate în piețe agroalimentare, târguri și piețe ambulante, producătorii agricoli au obligația să înscrie la sfârșitul fiecărei zile/perioade, în fila din carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol prevăzută la art. 11 alin. (2), produsele agricole și cantitățile totale vândute în ziua/perioada respectivă.----------Art. 15 a fost modificat de pct. 9 al art. I din LEGEA nr. 87 din 3 mai 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 345 din 5 mai 2016.  +  Capitolul V Contravenții și sancțiuni  +  Articolul 16Constituie contravenții următoarele fapte și se sancționează după cum urmează:a) utilizarea carnetului de comercializare a produselor din sectorul agricol cu nerespectarea prevederilor art. 10, cu amendă de la 200 lei la 1.000 lei, pentru persoane fizice;b) transportul produselor achiziționate de la producători agricoli, cu nerespectarea prevederilor art. 11 alin. (1), cu amendă de la 200 lei la 1.000 lei, pentru persoane fizice, și cu amendă de la 6.000 lei la 10.000 lei și confiscarea cantităților de produse din sectorul agricol transportate, pentru persoane juridice;c) transportul de produse agricole efectuat de către producătorii agricoli persoane fizice de la locul de deținere la locul de comercializare și desfacere a mărfii, cu nerespectarea prevederilor art. 11 alin. (2) și (3), cu amendă de la 3.000 lei la 4.000 lei; (la 25-03-2018, Litera c) din Articolul 16 , Capitolul V a fost modificată de Punctul 15, Articolul I din LEGEA nr. 70 din 19 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 252 din 22 martie 2018 ) c^1) transportul de produse agricole efectuat de către persoane fizice autorizate/întreprinderi individuale/întreprinderi familiale constituite în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 44/2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 182/2016, de la locul de deținere la locul de comercializare și desfacere a mărfii, fără a deține avizul de însoțire a produselor agricole, cu amendă de la 5.000 lei la 6.000 lei; (la 25-03-2018, Articolul 16 din Capitolul V a fost completat de Punctul 16, Articolul I din LEGEA nr. 70 din 19 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 252 din 22 martie 2018 ) d) organizarea de spații de vânzare în cadrul structurilor de vânzare cu amănuntul din zonele publice, cu nerespectarea de către administratorii piețelor a prevederilor art. 13 alin. (1) și (2), cu amendă de la 25.000 lei la 45.000 lei; (la 25-03-2018, Litera d) din Articolul 16 , Capitolul V a fost modificată de Punctul 17, Articolul I din LEGEA nr. 70 din 19 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 252 din 22 martie 2018 ) d^1) închirierea sau desfășurarea activităților în spațiile care nu respectă cerințele sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor, prevăzute de art. 13 alin. (6), cu amendă de la 15.000 lei la 22.500 lei. (la 25-03-2018, Articolul 16 din Capitolul V a fost completat de Punctul 18, Articolul I din LEGEA nr. 70 din 19 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 252 din 22 martie 2018 ) e) neafișarea de către producătorii agricoli a etichetei de produs, prevăzute la art. 14 alin. (3) și (4), cu avertisment sau amendă de la 100 lei la 500 lei; (la 25-03-2018, Litera e) din Articolul 16 , Capitolul V a fost modificată de Punctul 19, Articolul I din LEGEA nr. 70 din 19 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 252 din 22 martie 2018 ) f) desfășurarea activităților de valorificare a produselor agricole proprii și de exercitare a comerțului cu aceste produse de către persoanele fizice care nu dețin un atestat de producător valabil, respectiv un carnet de comercializare a produselor din sectorul agricol valabil și nerespectarea prevederilor art. 13 alin. (1), cu amendă de la 15.000 lei la 22.500 lei; (la 25-03-2018, Litera f) din Articolul 16 , Capitolul V a fost modificată de Punctul 19, Articolul I din LEGEA nr. 70 din 19 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 252 din 22 martie 2018 ) f^1) nerespectarea de către administratorul pieței a prevederilor art. 14 alin. (5), cu amendă de la 3.000 lei la 10.000 lei; (la 25-03-2018, Articolul 16 din Capitolul V a fost completat de Punctul 20, Articolul I din LEGEA nr. 70 din 19 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 252 din 22 martie 2018 ) g) eliberarea de către primar a atestatului de producător și/sau a carnetului de comercializare a produselor din sectorul agricol, cu încălcarea dispozițiilor prezentei legi, cu amendă de la 15.000 lei la 30.000 lei; (la 25-03-2018, Litera g) din Articolul 16 , Capitolul V a fost modificată de Punctul 21, Articolul I din LEGEA nr. 70 din 19 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 252 din 22 martie 2018 ) h) vânzarea unor produse agricole, altele decât cele din producție proprie, în baza carnetului de comercializare a produselor din sectorul agricol eliberat potrivit prevederilor prezentei legi, cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei.  +  Articolul 17Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor prevăzute la art. 16 se realizează de persoanele împuternicite de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Ministerul Finanțelor Publice, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, și de agenții și ofițerii de poliție din cadrul Poliției Române, de către poliția locală și de către persoanele împuternicite de primar.  +  Articolul 18Contravențiilor prevăzute la art. 16 le sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, iar sumele provenite din aceste amenzi se fac venit integral la bugetele locale.  +  Capitolul VI Dispoziții tranzitorii și finale  +  Articolul 19La data intrării în vigoare a prezentei legi, se abrogă:a) Hotărârea Guvernului nr. 661/2001 privind procedura de eliberare a certificatului de producător, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 436 din 3 august 2001, cu modificările și completările ulterioare;b) art. 3 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 12/2006 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieței pe filiera cerealelor și a produselor procesate din cereale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 184 din 27 februarie 2006, aprobată cu modificări prin Legea nr. 225/2006, cu modificările și completările ulterioare;c) Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale nr. 190/2009 pentru aprobarea Procedurii privind stabilirea și plata impozitului pe veniturile bănești din agricultură realizate prin valorificarea produselor vândute către unități specializate pentru colectare, unități de procesare industrială sau către alte unități, pentru utilizare ca atare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 464 din 6 iulie 2009, cu modificările ulterioare.  +  Articolul 20(1) După 180 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi se interzice utilizarea următoarelor documente la cumpărarea produselor agricole de la producători agricoli persoane fizice:a) borderoul de achiziție (de la producători individuali) (cod 14-4-13/b) prevăzut la punctul VII, partea IV - Grupa a IV-a - Mijloace bănești și decontări, din anexa nr. 2 la Ordinul ministrului economiei și finanțelor nr. 3.512/2008 privind documentele financiar-contabile, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 870 bis din 23 decembrie 2008, cu completările ulterioare;b) borderoul de achiziție prevăzut în anexele nr. 1 și 2 la Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.027/2006 privind aplicarea prevederilor art. 3 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 12/2006 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieței pe filiera cerealelor și a produselor procesate din cereale, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 550 din 26 iunie 2006.(2) Fac excepție de la prevederile alin. (1) lit. a) produsele agricole reprezentând plata în natură a arendei/redevenței primite de producătorii agricoli pentru suprafețele de teren agricol arendate/concesionate, precum și strugurii de vin.----------Art. 20 a fost modificat de pct. 10 al art. I din LEGEA nr. 87 din 3 mai 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 345 din 5 mai 2016.  +  Articolul 21Certificatele de producător emise în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 661/2001, cu modificările și completările ulterioare, pot fi utilizate până la expirarea perioadei de valabilitate a vizei aplicate pe acestea, dar nu mai târziu de 180 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.  +  Articolul 22Prelucrările de date cu caracter personal realizate în temeiul prezentei legi se efectuează cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, cu modificările și completările ulterioare.  +  Articolul 23Prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, cu modificările și completările ulterioare, nu se aplică activităților reglementate de prezenta lege.Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
    p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR,
    VIOREL HREBENCIUC
    PREȘEDINTELE SENATULUI
    CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU
    București, 21 octombrie 2014.Nr. 145.  +  ANEXĂANTET UNITATE ADMINISTRATIV-TERITORIALĂNr. ........... data ...................Avizat(structura asociativă profesională/patronală/sindicală din agricultură ..................................)(entitate teritorială din subordinea sau coordonarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale ..............................................)
    ADEVERINȚĂ
    (model)
    Se adeverește prin prezenta că PFA/IF/II ................................., cu sediul în localitatea ......................, județul ............................, înscrisă la registrul comerțului ........................... cu nr. ....................., CUI/CIF....................., cod CAEN ................., reprezentată legal de .................., CNP ........................, legitimat cu C.I. seria ...... nr. ................, eliberată de .................. la data de ............., desfășoară activitate agricolă pe raza administrativ-teritorială a comunei/orașului ......................., județul ......................., având următoarele date de identificare:
    Produsul*Suprafața cultivatăProducția estimată a fi destinată comercializării (kg/buc.)Produsul**Număr, efective/specia/cutii viermi de mătase/ familii albineProducția estimată a fi destinată comercializării (kg/buc.)
     HaAri    
           
    Notă
    * Se va completa prin înscrierea tuturor produselor vegetale rezultate din activitatea agricolă, obținute de titular și destinate comercializării.
    ** Se va completa prin înscrierea tuturor produselor zootehnice, sericicole, apicole, obținute de titular și destinate comercializării.

    Primar,
    ..............................................
    (prenume, nume, semnătură, sigiliu)
    Secretar,
    ..............................................
    (prenume, nume, semnătură)
    (la 25-03-2018, Actul a fost completat de Articolul I din LEGEA nr. 70 din 19 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 252 din 22 martie 2018 )
    -----------