HOTĂRÂRE nr. 918 din 20 noiembrie 2013 privind aprobarea Cadrului național al calificărilor
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 734 din 28 noiembrie 2013



    În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și având în vedere prevederile art. 340 alin. (2) și art. 341 din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, precum și cele ale Ordonanței Guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulților, republicată, cu modificările și completările ulterioare,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.  +  Articolul 1(1) Se aprobă Cadrul național al calificărilor, denumit în continuare CNC, prevăzut în anexa nr. 1.(2) CNC stabilește 8 niveluri de calificare care pot fi dobândite prin sistemul formal de educație și formare profesională din România și prin recunoașterea rezultatelor învățării dobândite prin învățare în contexte nonformale și informale, din perspectiva învățării pe tot parcursul vieții.  +  Articolul 2(1) Corespondența dintre nivelurile CNC, actele de studii/calificare ce se eliberează, tipul de programe de educație și formare profesională din România prin care pot fi dobândite nivelurile de calificare, nivelurile de referință ale Cadrului european al calificărilor, precum și condițiile de acces corespunzătoare fiecărui nivel de calificare se aprobă prin ordin comun al ministrului educației naționale și al ministrului muncii și justiției sociale.(2) Începând cu 1 ianuarie 2019, toate actele de studii/ calificare eliberate de autoritățile competente privind diferite calificări, respectiv certificate, diplome, suplimente la certificate, suplimente la diplome, precum și/sau toate registrele calificărilor vor conține o trimitere clară la nivelul CNC corespunzător. (la 28-03-2018, Articolul 2 a fost modificat de Punctul 1, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 132 din 21 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 273 din 28 martie 2018 )  +  Articolul 3(1) Detalierea pe forme de educație și formare profesională a CNC se face prin ordin al ministrului educației naționale.(2) Se abrogă art. 3 și anexa nr. 1 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulților, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 522/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 346 din 21 mai 2003, cu modificările și completările ulterioare.  +  Articolul 4Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezenta hotărâre. (la 28-03-2018, Articolul 4 a fost modificat de Punctul 2, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 132 din 21 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 273 din 28 martie 2018 )
    PRIM-MINISTRU
    VICTOR-VIOREL PONTA
    Contrasemnează:
    p. Ministrul educației naționale,
    Gigel Paraschiv,
    secretar de stat
    Ministrul delegat pentru învățământ superior,
    cercetare științifică și dezvoltare tehnologică,
    Mihnea Cosmin Costoiu
    Ministrul muncii, familiei, protecției sociale și persoanelor vârstnice,
    Mariana Câmpeanu
    București, 20 noiembrie 2013.Nr. 918.  +  Anexa nr. 1
    CADRUL NAȚIONAL AL CALIFICĂRILOR (CNC)
     CunoștințeAptitudiniResponsabilitate și autonomie
     În contextul CNC, cunoștințele sunt descrise ca fiind teoretice și/sau faptice.În contextul CNC, aptitudinile sunt descrise ca fiind cognitive (implicând utilizarea gândirii logice, intuitive și creative) și practice (implicând dexteritate manuală și utilizarea de metode, materiale, unelte și instrumente).În contextul CNC, responsabilitatea și autonomia sunt descrise ca fiind capacitatea cursantului de a aplica cunoștințele și aptitudinile sale într-un mod autonom și responsabil.
    Nivelul 1 Rezultatele învățării corespunzătoare nivelului 1 sunt: Cunoștințe generale de bazăAptitudini de bază necesare pentru a executa sarcini simpleMunca sau studiul sub supraveghere directă într-un context structurat
    Nivelul 2 Rezultatele învățării corespunzătoare nivelului 2 sunt: Cunoștințe faptice de bază într-un domeniu de muncă sau de studiuAptitudini cognitive și practice de bază, necesare pentru utilizarea informațiilor relevante în scopul executării sarcinilor și al rezolvării problemelor de rutină prin utilizarea unor reguli și instrumente simpleMunca sau studiul sub supraveghere, cu un anumit grad de autonomie
    Nivelul 3 Rezultatele învățării corespunzătoare nivelului 3 sunt:Cunoștințe faptice, cunoașterea unor principii, procese și concepte generale dintr-un domeniu de muncă sau de studiuO gamă de aptitudini cognitive și practice necesare pentru executarea sarcinilor și rezolvarea problemelor prin selectarea și aplicarea de metode, instrumente, materiale și informații de bazăAsumarea responsabilității pentru executarea sarcinilor într-un domeniu de muncă sau de studiuAdaptarea propriului comportament la circumstanțe, pentru rezolvarea problemelor
     CunoștințeAptitudiniResponsabilitate și autonomie
    Nivelul 4 Rezultatele învățării corespunzătoare nivelului 4 sunt: Cunoștințe faptice și teoretice în contexte largi, în cadrul unui domeniu de muncă sau de studiuO gamă de aptitudini cognitive și practice necesare pentru găsirea de soluții la probleme specifice, într-un domeniu de muncă sau de studiuAutogestionare în cadrul liniilor directoare aferente unor contexte de muncă sau de studiu în general previzibile, dar care se pot schimbaSupravegherea activității de rutină a altor persoane, preluând o anumită responsabilitate pentru evaluarea și îmbunătățirea activităților de muncă sau de studiu
    Nivelul 5 (*^1) Rezultatele învățării corespunzătoare nivelului 5 sunt: Cunoștințe faptice și teoretice cuprinzătoare, specializate, într-un domeniu de muncă sau de studiu și conștientizarea limitelor cunoștințelor respectiveO gamă amplă de aptitudini cognitive și practice necesare pentru conceperea de soluții creative la probleme abstracteGestionare și supraveghere în situații de muncă sau de studiu în care schimbările sunt imprevizibile Revizuirea și dezvoltarea performanțelor proprii și ale altora
    Nivelul 6 (*^2) Rezultatele învățării corespunzătoare nivelului 6 sunt:Cunoștințe avansate într-un domeniu de muncă sau de studiu, care implică înțelegerea critică a teoriilor și principiilorAptitudini avansate, care denotă control și inovare, necesare pentru a rezolva probleme complexe și imprevizibile într-un domeniu de muncă sau de studiu specializatGestionarea de activități sau proiecte tehnice sau profesionale complexe, prin asumarea responsabilității pentru luarea deciziilor în situații de muncă sau de studiu imprevizibile Asumarea responsabilității pentru gestionarea dezvoltării profesionale a indivizilor și a grupurilor
    Nivelul 7 (*^3) Rezultatele învățării corespunzătoare nivelului 7 sunt:Cunoștințe foarte specializate, unele dintre ele situându-se în avangarda nivelului de cunoștințe dintr-un domeniu de muncă sau de studiu, ca bază a unei gândiri și/sau cercetări originale Conștientizare critică a cunoștințelor dintr-un domeniu și a cunoștințelor aflate la granița dintre diferite domeniiAptitudini de specialitate pentru rezolvarea problemelor în materie de cercetare și/sau inovare, pentru dezvoltarea de noi cunoștințe și proceduri și pentru integrarea cunoștințelor din diferite domeniiGestionarea și transformarea situațiilor de muncă sau de studiu care sunt complexe, imprevizibile și necesită noi abordări strategice Asumarea responsabilității pentru a contribui la cunoștințele și practicile profesionale și/sau pentru revizuirea performanței strategice a echipelor
    Nivelul 8 (*^4) Rezultatele învățării corespunzătoare nivelului 8 sunt: Cunoștințe la cel mai avansat nivel dintr-un domeniu de muncă sau de studiu sau aflate la granița dintre diferite domeniiAptitudinile și tehnicile cele mai avansate și specializate, inclusiv abilitatea de sinteză și evaluare, necesară pentru rezolvarea problemelor critice de cercetare și/sau inovare și pentru extinderea și redefinirea cunoștințelor sau a practicilor profesionale existenteDemonstrarea unui nivel ridicat de autoritate, de inovare, de autonomie, de integritate științifică și profesională, precum și a unui angajament susținut pentru dezvoltarea de noi idei sau procese aflate în avangarda unor situații de muncă sau de studiu, inclusiv în materie de cercetare
    Cadrul calificărilor pentru Spațiul european al învățământului superior prevede descriptori pentru cele trei cicluri de învățământ convenite de miniștrii responsabili pentru învățământul superior cu ocazia reuniunii de la Bergen din mai 2005, în cadrul procesului Bologna. Fiecare descriptor de ciclu prezintă un enunț generic al așteptărilor tipice cu privire la realizările și abilitățile asociate cu calificările care reprezintă sfârșitul ciclului respectiv.
    Notă
    (*^1) Descriptorul pentru ciclul scurt (care poate fi integrat în primul ciclu sau legat de acesta) elaborat de Inițiativa comună pentru calitate în cadrul procesului Bologna corespunde rezultatelor învățării pentru nivelul 5 al Cadrului european al calificărilor CEC.
    (*^2) Descriptorul pentru primul ciclu corespunde rezultatelor învățării pentru nivelul 6 al Cadrului european al calificărilor CEC.
    (*^3) Descriptorul pentru al doilea ciclu corespunde rezultatelor învățării pentru nivelul 7 al Cadrului european al calificărilor CEC.
    (*^4) Descriptorul pentru al treilea ciclu corespunde rezultatelor învățării pentru nivelul 8 al Cadrului european al calificărilor CEC.
    (la 28-03-2018, Anexa nr. 1 a fost modificată de Punctul 3, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 132 din 21 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 273 din 28 martie 2018 )
     +  Anexa nr. 2Corespondența dintre nivelurile CNC,actele de studii ce se eliberează, tipul de programe de educație șiformare profesională din România prin care pot fidobândite nivelurile de calificare,nivelurile de referință ale Cadrului european al calificărilor (CEC),precum și condițiile de acces corespunzătoare fiecărui nivel de calificare
    Nr. crt.Nivelulde califi-care CNC Actele de studii care se eliberează Emitent/program absolvit în sistem formal Beneficiari Condiții de acces la nivelul de calificare Nivelulde refe- rință din CEC
    0 1 2 3 4 5 6
    1 1 Diplomă de absolvire Unitatea de învățământ/educație de bazăAbsolvenții învățământului gimnazial potrivit art. 75 alin. (1) din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare Nu este cazul. 1
    2 1 Certificat de absolvire și supliment descriptiv al certificatului Furnizorul de formare profesională autorizat*1)/ program de formare profesională*2) Adulții*3) care au promovat examenul de absolvire a formării profesionale definite la art. 7 alin. (2) din Ordonanța Guvernuluinr. 129/2000 privind formarea profesională a adulților, republicată Cel puțin învățământ primar 1
    3 1 Certificat de competențe profesionale Centrul de evaluare a competențelor profesionale autorizat*4) Adulții*3) declarați competenți înurma procesului de evaluare conform procedurii de evaluare și certificare a competențelor profesionale obținute pe alte căi decât cele formale, prevăzute la art. 45 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 129/2000, republicată Cel puțin învățământ primar 1
    4 2 Certificat de calificare/ absolvire și supliment descriptiv al certificatuluiFurnizorul de formare profesională autorizat*1)/ program de formare profesională*5) Adulții*3) care au promovat examenul de absolvire a cursurilorde formare profesională, conform Ordonanței Guvernului nr. 129/2000republicată, pentru practicarea unei ocupații ce necesită o calificare de nivel 2 Cel puțin învățământ gimnazial 2
    5 2 Certificat de competențe profesionale Centrul de evaluare a competențelor profesionale autorizat*4) Adulții*3) care au fost declarați competenți pentru toate unitățile de competențe din standardul ocupațional sau standardul de pregătire profesională, în urma procesului de evaluare conform procedurii de evaluare și certificare a competențelor profesionale obținute pe alte căi decât cele formale, prevăzute la art. 45 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 129/2000, republicată, pentru practicarea unei ocupații ce necesită un certificat de calificare de nivel 2 Cel puțin învățământ gimnazial 2
    6 2 Certificat de calificare/ Certificat de competențe profesionale și supliment descriptiv al certificatului*6) Centru de evaluare acreditat*7) Adulții*3) care au fost declarați competenți pentru toate unitățile de competențe din standardul ocupațional sau standardul de pregătire profesională, în urma procesului de evaluare conform procedurii de evaluare și certificare a competențelor profesionale obținute pe alte căi decât cele formale*6), pentru practicarea unei ocupații ce necesită un certificat de calificare de nivel 2 Cel puțin învățământ gimnazial 2
    7 2 Certificat de calificare și supliment descriptiv al certificatului Furnizorul de formare profesională autorizat*1)/ program de formare profesională prin ucenicie la locul de muncă Adulții*3) care au încheiat un contract de ucenicie*8) pentru o calificare de nivel 2 și care au promovat examenul de absolvire a cursurilor de formare profesionalăconform Ordonanței Guvernului nr. 129/2000, republicată Cel puțin învățământ gimnazial 2
    8 3 Certificat de calificare și supliment descriptiv al certificatului Unitatea de învățământ/ Învățământ profesional cu durata de minimum 3 ani Persoanele care au absolvit învățământul profesional cu duratade minimum 3 ani, finalizat cu examen de certificare a calificării profesionale, conform art. 33 din Legea nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare Învățământ gimnazial 3
    9 3 Certificat de calificare și supliment descriptiv al certificatului Unitatea de învățământ/ program de pregătire profesională organizat în sistem dual Persoanele absolvente de învățământ general obligatoriu care nu și-au continuat sau și-au întrerupt studiile și care au finalizat până la vârsta de 18 aniun program de pregătire profesională în sistem dual cu durata de minimum 3 ani, cu examende certificare a calificării profesionale, conform art. 33 din Legea nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare Învățământ obligatoriu 3
    10 3 Certificat de calificare și supliment descriptiv al certificatului Unitatea de învățământ/ pregătire prin liceu tehnologic, vocațional Persoane care au absolvit primii 2ani de liceu, filiera tehnologică sau vocațională, care au finalizatstagiul de pregătire practică cu examen de certificare a calificării profesionale, conform art. 32 alin. (3) din Legea nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare Doi ani de liceu (filieră tehnologică sau vocațională) sau programul "A doua șansă" învățământ secundar inferior 3
    11 3 Certificat de calificare/ absolvire și supliment descriptiv al certificatuluiFurnizorul de formare profesională autorizat*1)/ program de formare profesională*5) Adulții*3) care au promovat examenul de absolvire a unui curs de formare profesională, conform Ordonanței Guvernului nr. 129/2000republicată, pentru practicarea unei ocupații ce necesită o calificare de nivel 3 Învățământ gimnazial sau general obligatoriu3
    12 3 Certificat de competențe profesionale Centrul de evaluare a competențelor profesionale autorizat*4) Adulții*3) care au fost declarați competenți pentru toate unitățile de competențe din standardul ocupațional sau standardul de pregătire profesională, în urma procesului de evaluare conform procedurii de evaluare și certificare a competențelor profesionale obținute pe alte căi decât cele formale*9), pentru practicarea unei ocupații ce necesită un certificat de calificare de nivel 3 Învățământ gimnazial sau general obligatoriu3
    13 3 Certificat de calificare/ Certificat de competențe profesionale și supliment descriptiv al certificatului*6) Centrul de evaluare acreditat*7) Adulții*3) care au fost declarați competenți pentru toate unitățile de competențe din standardul ocupațional sau standardul de pregătire profesională, în urma procesului de evaluare conform procedurii de evaluare și certificare a competențelor profesionale obținute pe alte căi decât cele formale*6), pentru practicarea unei ocupații ce necesită un certificat de calificare de nivel 3 Învățământ gimnazial sau general obligatoriu 3
    14 3 Certificat de calificare și supliment descriptiv al certificatului Furnizorul de formare profesională autorizat*1)/ program de formare profesională prin ucenicie la locul de muncă Adulții*3) care au încheiat un contract de ucenicie8 pentru o calificare de nivel 3 și au promovat examenul de absolvire a cursurilor de formare profesionalăconform Ordonanței Guvernului nr. 129/2000, republicată Învățământ gimnazial sau general obligatoriu3
    15 4 Diplomă de bacalaureat Unitatea de învățământ/ pregătire prin liceu teoretic, tehnologic, vocațional Absolvenți ai învățământului liceal care au promovat examenul de bacalaureat*10) Învățământ liceal filieră teoretică, tehnologică sau vocațională 4
    16 4 Certificat de calificare și supliment descriptiv al certificatului Unitatea de învățământ/ pregătire prin liceu tehnologic sau vocațional Absolvenți ai învățământului liceal care au promovat examenul de certificare a calificării profesionale*10) Învățământ liceal filieră tehnologică sauvocațională 4
    17 4 Certificat de calificare/ absolvire și supliment descriptiv al certificatuluiFurnizorul de formare profesională autorizat*1)/ program de formare profesională*5) Adulții*3) care au promovat examenul de absolvire a cursurilorde formare profesională, conform Ordonanței Guvernului nr. 129/2000republicată, pentru practicarea unei ocupații ce necesită o calificare de nivel 4 Învățământ liceal fără diplomă de bacalaureat 4
    18 4 Certificat de calificare și supliment descriptiv al certificatului Furnizorul de formare profesională autorizat*1)/ program de formare profesională prin ucenicie la locul de muncă Adulții*3) care încheie un contract de ucenicie8 pentru o calificare de nivel 4 și care au promovat examenul de absolvire a cursurilor de formare profesionalăconform Ordonanței Guvernului nr. 129/2000, republicată Învățământ liceal fără diplomă de bacalaureat 4
    19 5 Certificat de calificare și supliment descriptiv al certificatului Unitate/Instituție de învățământ singură sau în parteneriat cu furnizori deformare profesională autorizați în acest scop/ pregătire prin învățământ postliceal Absolvenți care au promovat examenul de certificare a calificării profesionale*9) de nivel 5*11) Învățământ liceal, cu sau fără diplomă de bacalaureat 5
    20 5 Diplomă de absolvire/ calificare și supliment descriptiv al certificatuluiInstituție de învățământ superior singură sau în parteneriat cu furnizori deformare profesională, autorizați în acest scop, la care s-a susținut examenul Absolvenți ai învățământului universitar de scurtă durată care au promovat examenul de certificare Învățământ liceal, cu diplomă de bacalaureat*8) 5
    21 6 Diplomă de licență, diplomă de inginer, diplomă de urbanist, supliment la diplomă*12) Instituție de învățământ superior acreditată/ programe de studii universitare de licență Absolvenți ai studiilor universitare de licență cu promovarea examenului de licență *13) Învățământ liceal, cu promovarea examenului de bacalaureat*14) 6
    22 6 Certificat de atestare a competențelor profesionale*15) Instituție de învățământ superior acreditată/ programe de studii postuniversitare*16) Absolvenți ai programelor postuniversitare de formare și dezvoltare profesională continuă Studii universitare de licență*17) 6
    23 6 Certificat de absolvire*18) Instituție de învățământ superior acreditată/ programe de studii postuniversitare*15) Absolvenți ai programelor postuniversitare de perfecționare Învățământ superior de scurtă durată sau diplomă de licență ori echivalent*19) 6
    24 7 Diplomă de master și supliment la diplomă*20) Instituție de învățământ superior acreditată/ programe de studii universitare de master Absolvenți ai studiilor universitare de master cu susținerea lucrării de disertație*21) Studii universitare de licență, cu promovarea examenului de licență*22) 7
    25 8 Diplomă de doctor*23) IOSUD/programe de studii universitare de doctorat Absolvenți ai studiilor universitare de doctorat cu susținerea publică a tezei de doctorat*24) Studii universitare de master sau echivalent, cu promovarea lucrării de disertație*25) 8
    26 8 Atestat de studii postdoctorale*26) Școală doctorală acreditată*27)/ programe de studii universitare postdoctorale Absolvenți ai studiilor universitare de doctorat*18) Studii universitare de doctorat*28) 8
    Notă
    *1) Potrivit art. 21 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 129/2000 , republicată.
    *2) Conform art. 8 alin. (3) lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 129/2000 , republicată.
    *3) Potrivit art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 129/2000 , republicată.
    *4) Potrivit art. 45 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 129/2000 , republicată.
    *5) Conform art. 8 alin. (3) lit. b) și c) din Ordonanța Guvernului nr. 129/2000 , republicată.
    *6) Conform art. 348 alin. (2) din Legea nr. 1/2011 , cu modificările și completările ulterioare.
    *7) Conform art. 348 alin. (1) din Legea nr. 1/2011 , cu modificările și completările ulterioare.
    *8) Potrivit Legii nr. 279/2005 privind ucenicia la locul de muncă, republicată.
    *9) Prevăzute la art. 45 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 129/2000 , republicată.
    *10) Conform art. 77 din Legea nr. 1/2011 , cu modificările și completările ulterioare.
    *11) Conform art. 23 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 1/2011 , cu modificările și completările ulterioare.
    *12) Conform art. 152 din Legea nr. 1/2011 , cu modificările și completările ulterioare.
    *13) Conform art. 143 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 1/2011 , cu modificările și completările ulterioare.
    *14) Conform art. 151 alin. (1) din Legea nr. 1/2011 , cu modificările și completările ulterioare.
    *15) Conform art. 173 alin. (6) din Legea nr. 1/2011 , cu modificările și completările ulterioare.
    *16) Conform art. 173 alin. (1) din Legea nr. 1/2011 , cu modificările și completările ulterioare.
    *17) Conform art. 173 alin. (5) din Legea nr. 1/2011 , cu modificările și completările ulterioare.
    *18) Conform art. 173 alin. (7) din Legea nr. 1/2011 , cu modificările și completările ulterioare.
    *19) Conform art. 173 alin. (51) din Legea nr. 1/2011 , cu modificările și completările ulterioare.
    *20) Conform art. 157 din Legea nr. 1/2011 , cu modificările și completările ulterioare.
    *21) Conform art. 143 alin. (1) lit. b) Legea nr. 1/2011 , cu modificările și completările ulterioare.
    *22) Conform art. 156 din Legea nr. 1/2011 , cu modificările și completările ulterioare.
    *23) Conform art. 169 din Legea nr. 1/2011 , cu modificările și completările ulterioare.
    *24) Conform art. 143 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 1/2011 , cu modificările și completările ulterioare.
    *25) Conform art. 163 din Legea nr. 1/2011 , cu modificările și completările ulterioare.
    *26) Conform art. 172 alin. (5) din Legea nr. 1/2011 , cu modificările și completările ulterioare.
    *27) Conform art. 172 alin. (2) din Legea nr. 1/2011 , cu modificările și completările ulterioare.
    *28) Conform art. 172 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 1/2011 , cu modificările și completările ulterioare.
    -------Anexa 2 a fost înlocuită cu anexa din HOTĂRÂREA nr. 567 din 15 iulie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 572 din 30 iulie 2015, potrivit pct. 2 al art. I din același act normativ. Notă
    Articolele II și III din HOTĂRÂREA nr. 132 din 21 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial nr.  273 din 28 martie 2018, prevăd:
    „Articolul IIOrdinul comun al ministrului educației naționale și al ministrului muncii și justiției sociale, prevăzut la art. 2 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 918/2013 privind aprobarea Cadrului național al calificărilor, cu modificările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta hotărâre, se aprobă în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri.
    Articolul III
    La data intrării în vigoare a ordinului prevăzut la art. II se abrogă anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 918/2013 privind aprobarea Cadrului național al calificărilor, cu modificările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta hotărâre”.
     +  Anexa nr. 3
    PRINCIPII DE ASIGURARE
    a calității pentru calificările care fac parte din Cadrul național al calificărilor (CNC) corelate cu Cadrul european al calificărilor (CEC)
    I. Toate calificările cu nivel CEC trebuie să fie supuse unui proces de asigurare a calității pentru a spori încrederea în calitatea și în nivelul lor.În funcție de circumstanțele naționale și ținând seama de diferențele sectoriale, procesul de asigurare a calității calificărilor cu nivel CEC trebuie (^1) (^2):1. să vizeze conceperea calificărilor, precum și aplicarea abordării bazate pe rezultatele învățării;2. să asigure o evaluare valabilă și fiabilă în conformitate cu standardele transparente convenite, bazate pe rezultatele învățării, precum și să vizeze procesul de certificare;3. să cuprindă mecanisme de feedback și proceduri pentru o îmbunătățire continuă;4. să implice toate părțile interesate relevante în toate etapele procesului;5. să fie compus din metode de evaluare consecvente, care să asocieze autoevaluarea cu revizuirea externă;6. să facă parte integrantă din gestiunea internă, inclusiv activitățile subcontractate, a organismelor care eliberează calificări cu nivel CEC;7. să se bazeze pe obiective, standarde și orientări clare și măsurabile;8. să fie susținut cu resurse adecvate;9. să includă o revizuire periodică a organismelor sau agențiilor de monitorizare externă existente care desfășoară activități de asigurare a calității;10. să includă accesul electronic la rezultatele evaluării. Notă
    (^1) Aceste principii comune sunt pe deplin compatibile cu Standardele și orientările europene (ESG) pentru asigurarea calității în Spațiul european al învățământului superior, precum și cu Cadrul european de referință pentru asigurarea calității în educație și formare profesională (EQAVET).
    (^2) În funcție de circumstanțele naționale, aceste principii pot să nu se aplice învățământului general.
    II. În sensul principiilor de asigurare a calității pentru calificările care fac parte din Cadrul național al calificărilor (CNC) corelate cu Cadrul european al calificărilor (CEC) se aplică următoarele definiții:a) „sistem național al calificărilor“ - înseamnă toate aspectele activității unui stat membru legate de recunoașterea învățării și a altor mecanisme care asigură legătura educației și a formării cu piața muncii și cu societatea civilă. Acesta include dezvoltarea și punerea în aplicare a acordurilor și a proceselor instituționale legate de asigurarea calității, de evaluare și de acordarea calificărilor;b) „calificare internațională“ - înseamnă o calificare acordată de un organism internațional legal constituit (asociație, organizație, sector sau companie) sau de un organism național acționând în numele unui organism internațional, care este utilizată în cel puțin două țări și care include rezultate ale învățării evaluate prin trimitere la standarde stabilite de un organism internațional;c) „responsabilitate și autonomie“ - înseamnă capacitatea cursantului de a aplica în mod autonom și responsabil cunoștințele și aptitudinile sale;d) „validarea învățării nonformale și informale“- înseamnă procesul de confirmare de către o autoritate competentă a faptului că o persoană a dobândit, în contexte de învățare nonformală și informală, rezultate ale învățării măsurate prin raportarea la un standard relevant, proces care constă în următoarele patru etape distincte: identificarea, prin dialog, a experiențelor specifice ale unei persoane, documentarea pentru a face vizibile experiențele persoanei, o evaluare formală a acestor experiențe și o certificare a rezultatelor evaluării, care poate conduce la o calificare parțială sau completă;e) „recunoașterea formală a rezultatelor învățării“ - înseamnă procesul în baza căruia o autoritate competentă acordă un statut oficial rezultatelor învățării dobândite, în vederea unor studii suplimentare sau a încadrării în muncă, prin: (i) acordarea de calificări (certificate, diplome sau titluri); (ii) validarea învățării nonformale și informale; (iii) acordarea de echivalențe, de credite sau de derogări. (la 28-03-2018, Actul a fost completat de Punctul 4, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 132 din 21 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 273 din 28 martie 2018 )