ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 57 din 20 iunie 2007privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 442 din 29 iunie 2007



    Având în vedere necesitatea și urgența compatibilizării depline a legislației naționale cu cea a Uniunii Europene în domeniul protecției naturii și ținând cont de faptul că prevederile Directivei 79/409/CEE privind conservarea păsărilor sălbatice și ale Directivei 92/43/CEE privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de floră și faună sălbatice trebuie transpuse în legislația națională, iar pentru aplicarea Regulamentului Consiliului (CE) nr. 348/81 privind regulile comune pentru importul produselor derivate din balene sau din alte cetacee, a Regulamentului Consiliului (CE) nr. 3.254/91 privind interzicerea utilizării capcanelor de picior și a importului de blănuri și produse obținute din animale capturate prin utilizarea capcanelor de picior sau a altor tipuri de capcane care nu sunt conforme cu standardele internaționale și a Regulamentului Consiliului (CE) nr. 338/97 privind protecția speciilor de floră și faună sălbatică prin reglementarea comerțului cu acestea, cu modificările și completările ulterioare, trebuie creat cadrul instituțional și sancțiunile pentru încălcarea prevederilor conținute în acestea.Având în vedere că potrivit angajamentelor asumate de România prin documentul de poziție complementar - capitolul 22 "Mediu", pentru domeniul "protecția naturii" nu există perioade de tranziție, transpunerea și implementarea prevederilor comunitare trebuind să fie depline la data aderării,luând în considerare faptul că statelor membre le sunt aplicate sancțiuni în cazul transpunerii incomplete sau al implementării neconforme a prevederilor comunitare,în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.  +  Capitolul I Dispoziții generale  +  Articolul 1Scopul prezentei ordonanțe de urgență îl constituie garantarea conservării și utilizării durabile a patrimoniului natural, obiectiv de interes public major și componentă fundamentală a strategiei naționale pentru dezvoltare durabilă.  +  Articolul 2Prezenta ordonanță de urgență reglementează:a) asigurarea diversității biologice, prin conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice pe teritoriul României;b) menținerea sau restabilirea într-o stare de conservare favorabilă a habitatelor naturale și a speciilor din flora și fauna sălbatică;c) identificarea bunurilor patrimoniului natural care necesită un regim special de protecție, pentru conservarea și utilizarea durabilă a acestora;d) categoriile de arii naturale protejate, tipurile de habitate naturale, speciile de floră și faună sălbatică și alte bunuri ale patrimoniului natural ce se supun regimului special de protecție, conservare și utilizare durabilă;e) constituirea, organizarea și dezvoltarea rețelei naționale de arii naturale protejate, precum și a regimului acesteia;f) regimul de administrare a ariilor naturale protejate și procedurile de instituire a regimului de protecție pentru alte arii naturale și bunuri ale patrimoniului natural;g) măsurile pentru protecția și conservarea speciilor de animale și plante sălbatice periclitate, vulnerabile, endemice și/sau rare, precum și cele pentru protecția formațiunilor geomorfologice și peisagistice de interes ecologic, științific, estetic, cultural-istoric și de altă natură, a bunurilor naturale de interes speologic, paleontologic, geologic, antropologic și a altor bunuri naturale cu valoare de patrimoniu natural, existente în perimetrele ariilor naturale protejate și/sau în afara acestora;h) responsabilitățile și atribuțiile pentru punerea în aplicare a prevederilor prezentei ordonanțe de urgență.  +  Articolul 3Nu fac obiectul reglementării prezentei ordonanțe de urgență:a) parcurile și grădinile publice sau private de agrement, cu excepția cazurilor în care acestea au elemente și bunuri cu valoare de patrimoniu natural;b) rezervațiile semincere agricole și silvice cu scop productiv, rezervațiile de resurse genetice vegetale și animale terestre și acvatice destinate reproducerii unor specii vegetale și animale în scopuri economice, rezervațiile destinate unor scopuri științifice sectoriale existente pe terenurile unor instituții publice sau private de cercetare și producție, precum și altele asemenea, organizate și gestionate de proprietarii sau administratorii lor legali, cu excepția cazurilor în care acestea au elemente cu valoare de patrimoniu natural;c) grădinile botanice, parcurile dendrologice, grădinile zoologice, acvariile, terariile, cu excepția cazurilor în care acestea dețin specii de plante și animale sălbatice aflate sub regim special de protecție și conservare ca bunuri ale patrimoniului natural;d) colecțiile muzeistice, cu excepția celor care dețin piese a căror valoare de patrimoniu natural este atestată de autoritățile științifice competente;e) zonele de protecție specială - sanitară, hidrologică, hidrogeologică și altele asemenea - cu perimetre delimitate și gestionate ca zone de protecție specială pentru diverse obiective, potrivit unor reglementări speciale, cu excepția cazurilor în care pe aceste terenuri există bunuri ale patrimoniului natural;f) administrarea ariilor naturale protejate de interes județean sau local.  +  Articolul 4În sensul prezentei ordonanțe de urgență, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:1. conservare - ansamblul de măsuri care se pun în aplicare pentru menținerea sau refacerea habitatelor naturale și a populațiilor de specii de faună și floră sălbatice, într-o stare favorabilă, în sensul pct. 5 și 9;2. habitate naturale - zonele terestre, acvatice sau subterane, în stare naturală sau seminaturală, ce se diferențiază prin caracteristici geografice, abiotice și biotice;3. tipuri de habitate naturale de interes comunitar - acele tipuri de habitate care:a) sunt în pericol de dispariție în arealul lor natural;b) au un areal natural redus ca urmare a restrângerii acestuia sau datorită faptului că în mod natural suprafața sa este redusă;c) sunt eșantioane reprezentative cu caracteristici tipice pentru una sau mai multe dintre cele 5 regiuni biogeografice specifice pentru România: alpină, continentală, panonică, stepică și pontică.Aceste tipuri de habitate sunt prevăzute în anexa nr. 2;4. tipuri de habitate naturale prioritare - tipurile de habitate naturale în pericol de dispariție, pentru a căror conservare Comunitatea Europeană are o responsabilitate particulară, ținând cont de proporția arealului lor natural de răspândire.Aceste tipuri de habitate sunt indicate printr-un asterisc în anexa nr. 2;-------------Pct. 4 al art. 4 a fost modificat de pct. 1 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011.5. stare de conservare a unui habitat natural - totalitatea factorilor ce acționează asupra unui habitat natural și asupra speciilor caracteristice acestuia și care îi pot afecta pe termen lung distribuția, structura și funcțiile, precum și supraviețuirea speciilor ce îi sunt caracteristice. Starea de conservare a unui habitat natural se consideră favorabilă atunci când sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:a) arealul său natural și suprafețele pe care le acoperă în cadrul acestui areal sunt stabile sau în creștere;b) are structura și funcțiile specifice necesare pentru menținerea sa pe termen lung, iar probabilitatea menținerii acestora în viitorul previzibil este mare;c) speciile care îi sunt caracteristice se află într-o stare de conservare favorabilă, așa cum este definită la pct. 9;6. habitat al unei specii - mediul definit prin factori abiotici și biotici, în care trăiește o specie în orice stadiu al ciclului biologic;7. specii de interes comunitar - speciile care pe teritoriul Uniunii Europene sunt:a) periclitate, cu excepția celor al căror areal natural este situat la limita de distribuție în areal și care nu sunt nici periclitate, nici vulnerabile în regiunea vest-palearctică;b) vulnerabile, speciile a căror încadrare în categoria celor periclitate este probabilă într-un viitor apropiat dacă acțiunea factorilor perturbatori persistă;c) rare, speciile ale căror populații sunt reduse din punctul de vedere al distribuției sau/și numeric și care chiar dacă nu sunt în prezent periclitate sau vulnerabile riscă să devină. Aceste specii sunt localizate pe arii geografice restrânse sau sunt rar dispersate pe suprafețe largi;d) endemice, speciile de plante/animale care se găsesc exclusiv într-o regiune/locație și care necesită o atenție particulară datorită caracteristicilor habitatului lor și/sau impactului potențial al exploatării acestora asupra stării lor de conservare;-------------Litera d) a pct. 7 al art. 4 a fost modificată de pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011.8. specii prioritare - speciile vizate la pct. 7 lit. a) pentru a căror conservare Comunitatea Europeană are o responsabilitate specială datorită proporției reduse a arealului acestora pe teritoriul Uniunii Europene.Aceste specii sunt indicate printr-un asterisc în anexa nr. 3;9. stare de conservare a unei specii - totalitatea factorilor ce acționează asupra unei specii și care pot influența pe termen lung distribuția și abundența populațiilor speciei respective. Starea de conservare va fi considerată favorabilă dacă sunt întrunite cumulativ următoarele condiții:a) datele privind dinamica populațiilor speciei respective indică faptul că aceasta se menține și are șanse să se mențină pe termen lung ca o componentă viabilă a habitatului său natural;b) arealul natural al speciei nu se reduce și nu există riscul să se reducă în viitorul previzibil;c) există un habitat suficient de vast pentru ca populațiile speciei să se mențină pe termen lung;10. sit/arie - zonă definită geografic, exact delimitată;11. sit de importanță comunitară - situl/aria care, în regiunea sau în regiunile biogeografice în care există, contribuie semnificativ la menținerea ori restaurarea la o stare de conservare favorabilă a habitatelor naturale prevăzute în anexa nr. 2 sau a speciilor de interes comunitar prevăzute în anexa nr. 3 și care contribuie semnificativ la coerența rețelei "Natura 2000" și/sau contribuie semnificativ la menținerea diversității biologice în regiunea ori regiunile biogeografice respective. Pentru speciile de animale cu areal larg de răspândire, siturile de importanță comunitară trebuie să corespundă zonelor din areal în care sunt prezenți factori abiotici și biotici esențiali pentru existența și reproducerea acestor specii;12. arie specială de conservare - situl de importanță comunitară desemnat printr-un act statutar, administrativ și/sau contractual în care sunt aplicate măsurile de conservare necesare menținerii sau de refacere la o stare de conservare favorabilă a habitatelor naturale și/sau a populațiilor speciilor de interes comunitar pentru care situl este desemnat;-------------Pct. 12 al art. 4 a fost modificat de pct. 3 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011.12^1. arii de protecție specială avifaunistică - ariile naturale protejate ale căror scopuri sunt conservarea, menținerea și, acolo unde este cazul, refacerea la o stare de conservare favorabilă a speciilor de păsări și a habitatelor specifice, desemnate pentru protecția de păsări migratoare, mai ales a celor prevăzute în anexele nr. 3 și 4 A;-------------Pct. 12^1 al art. 4 a fost introdus de pct. 4 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011.13. exemplar - orice plantă sau animal în stare vie ori moartă sau orice parte ori derivat din acestea, precum și orice alte produse care conțin părți sau derivate din acestea, așa cum sunt specificate în documentele care le însoțesc, pe ambalaje, pe mărci ori etichete sau în orice alte situații;14. mediu natural - ansamblul componentelor, structurilor și proceselor fizico-geografice, biologice și biocenotice naturale, terestre și acvatice, având calitatea de păstrător al vieții și generator de resurse necesare acesteia;15. patrimoniu natural - ansamblul componentelor și structurilor fizico-geografice, floristice, faunistice și biocenotice ale mediului natural, ale căror importanță și valoare ecologică, economică, științifică, biogenă, sanogenă, peisagistică și recreativă au o semnificație relevantă sub aspectul conservării diversității biologice floristice și faunistice, al integrității funcționale a ecosistemelor, conservării patrimoniului genetic, vegetal și animal, precum și pentru satisfacerea cerințelor de viață, bunăstare, cultură și civilizație ale generațiilor prezente și viitoare;16. bun al patrimoniului natural - componenta patrimoniului natural care necesită un regim special de protecție, conservare și utilizare durabilă în vederea menținerii în beneficiul generațiilor prezente și viitoare;-------------Pct. 16 al art. 4 a fost modificat de pct. 5 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011.17. peisaj - zona percepută de către populație ca având caracteristici specifice rezultate în urma acțiunii și interacțiunii factorilor naturali și/sau umani;-------------Pct. 17 al art. 4 a fost modificat de pct. 5 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011.17^1. declararea zonelor naturale - operațiunea de încadrare a zonelor naturale în categoriile de arii naturale protejate prevăzute la art. 5 alin. (1);-------------Pct. 17^1 al art. 4 a fost introdus de pct. 1 al art. unic din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 31 din 4 iunie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 416 din 4 iunie 2014.18. arie naturală protejată - zona terestră și/sau acvatică în care există specii de plante și animale sălbatice, elemente și formațiuni biogeografice, peisagistice, geologice, paleontologice, speologice sau de altă natură, cu valoare ecologică, științifică ori culturală deosebită, care are un regim special de protecție și conservare, stabilit conform prevederilor legale;-------------Pct. 18 al art. 4 a fost modificat de pct. 5 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011.19. conservare "in situ" - protecția și conservarea bunurilor patrimoniului natural în mediul lor natural de geneză, existență și evoluție;20. coridor ecologic - zona naturală sau amenajată care asigură cerințele de deplasare, reproducere și refugiu pentru speciile sălbatice terestre și acvatice și în care se aplică unele măsuri de protecție și conservare;21. rețea națională de arii naturale protejate - ansamblul ariilor naturale protejate, de interes național, comunitar și internațional;-------------Pct. 21 al art. 4 a fost modificat de pct. 5 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011.22. rețea ecologică a ariilor naturale protejate - ansamblul de arii naturale protejate, împreună cu coridoarele ecologice;23. rețea ecologică "Natura 2000" - rețeaua ecologică europeană de arii naturale protejate și care cuprinde arii de protecție specială avifaunistică, stabilite în conformitate cu prevederile Directivei 79/409/CEE privind conservarea păsărilor sălbatice și arii speciale de conservare desemnate de Comisia Europeană și ale Directivei 92/43/CEE privind conservarea habitatelor naturale, a faunei și florei sălbatice;24. specii indigene - speciile de plante și animale sălbatice care se regăsesc în mod natural în România și nu ca urmare a introducerii accidentale sau forțate de către om de-a lungul secolelor;25. specii protejate - orice specii de floră și faună sălbatică care beneficiază de un statut legal de protecție;-------------Pct. 25 al art. 4 a fost modificat de pct. 5 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011.26. specii alohtone - speciile introduse/răspândite, accidental sau intenționat, din altă regiune geografică, ca urmare directă ori indirectă a activității umane, lipsind în mod natural dintr-o anumită regiune, cu o evoluție istorică cunoscută într-o arie de răspândire naturală, alta decât zona de interes, care pot fi în competiție, pot domina, pot avea un impact negativ asupra speciilor native, putând chiar să le înlocuiască;27. specii invazive - speciile indigene sau alohtone, care și-au extins arealul de distribuție sau au fost introduse accidental ori intenționat într-o arie și/sau s-au reprodus într-o asemenea măsură și atât de agresiv încât influențează negativ/domină/înlocuiesc unele dintre speciile indigene, determinând modificarea structurii cantitative și/sau calitative a biocenozei naturale, caracteristică unui anumit tip de biotop;28. zonare internă a ariilor naturale protejate - definirea și delimitarea de zone în interiorul ariilor naturale protejate conform prevederilor prezentei ordonanțe de urgență și planurilor de management, în care se stabilesc măsuri speciale de management și se reglementează activitățile umane în conformitate cu obiectivele pentru care a fost desemnată aria naturală protejată;-------------Pct. 28 al art. 4 a fost modificat de pct. 5 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011.29. activități cu impact negativ semnificativ din vecinătatea ariilor naturale protejate și/sau coridoarelor ecologice - activități din afara limitei unei arii naturale protejate care pot genera un impact negativ semnificativ asupra habitatelor naturale sau speciilor sălbatice pentru care au fost desemnate;-------------Pct. 29 al art. 4 a fost modificat de pct. 5 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011.30. comunități locale - comunitățile umane situate în interiorul sau în vecinătatea ariei naturale protejate și/sau care dețin proprietăți ori desfășoară diverse activități pe teritoriul sau în vecinătatea ariei naturale protejate;-------------Pct. 30 al art. 4 a fost modificat de pct. 5 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011.31. activități tradiționale - activitățile de utilizare durabilă a resurselor naturale și specifice zonei respective de către comunitățile locale, care au stat la baza dezvoltării comunității de-a lungul timpului și nu afectează obiectivele de conservare a biodiversității;-------------Pct. 31 al art. 4 a fost modificat de pct. 5 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011.32. turism speologic specializat - parcurgerea unei peșteri în echipe mici, conduse de ghizi agreați de administrația/custodele peșterii și dotate cu echipament corespunzător, care utilizează (dacă este cazul) doar amenajări temporare pentru asigurarea siguranței participanților;-------------Pct. 32 al art. 4 a fost introdus de pct. 6 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011.33. reconstrucție ecologică - refacerea ecosistemelor naturale fundamentale și menținerea sau refacerea ecosistemelor conform obiectivelor ariei naturale protejate;-------------Pct. 33 al art. 4 a fost introdus de pct. 6 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011.34. plan de management al ariei naturale protejate - documentul care descrie și evaluează situația prezentă a ariei naturale protejate, definește obiectivele, precizează acțiunile de conservare necesare și reglementează activitățile care se pot desfășura pe teritoriul ariilor, în conformitate cu obiectivele de management. Planul de management se aprobă în conformitate cu prevederile prezentei ordonanțe de urgență;-------------Pct. 34 al art. 4 a fost introdus de pct. 6 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011.35. regulament al ariei naturale protejate - documentul în care se includ toate prevederile legate de activitățile umane permise și modul lor de aprobare, precum și activitățile restricționate sau interzise pe teritoriul ariei naturale protejate;-------------Pct. 35 al art. 4 a fost introdus de pct. 6 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011.36. modalitate de administrare a ariei naturale protejate - felul în care se asigură managementul unei arii naturale protejate, respectiv prin structuri de administrare special constituite sau prin custozi, după caz;-------------Pct. 36 al art. 4 a fost introdus de pct. 6 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011.37. administrator al ariei naturale protejate - orice persoană fizică sau juridică care administrează arii naturale protejate, conform prevederilor prezentei ordonanțe de urgență;-------------Pct. 37 al art. 4 a fost introdus de pct. 6 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011.38. coordonare metodologică - sprijin acordat de autoritatea publică centrală pentru protecția mediului și pădurilor sau de alte autorități în vederea administrării ariilor naturale protejate;-------------Pct. 38 al art. 4 a fost introdus de pct. 6 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011.39. comanagement - actul de administrare al unei arii naturale protejate de către autoritatea publică centrală pentru protecția mediului și pădurilor în parteneriat cu diferite entități.-------------Pct. 39 al art. 4 a fost introdus de pct. 6 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011.  +  Capitolul II Regimul ariilor naturale protejate  +  Secţiunea 1 Categorii de arii naturale protejate  +  Articolul 5(1) Pentru asigurarea măsurilor speciale de protecție și conservare in situ a bunurilor patrimoniului natural se instituie un regim diferențiat de protecție, conservare și utilizare, potrivit următoarelor categorii de arii naturale protejate:a) de interes național: rezervații științifice, parcuri naționale, monumente ale naturii, rezervații naturale, parcuri naturale;b) de interes internațional: situri naturale ale patrimoniului natural universal, geoparcuri, zone umede de importanță internațională, rezervații ale biosferei;c) de interes comunitar sau situri "Natura 2000": situri de importanță comunitară, arii speciale de conservare, arii de protecție specială avifaunistică;d) de interes județean sau local: stabilite numai pe domeniul public/privat al unităților administrativ-teritoriale, după caz.(2) Scopul și regimul de management al categoriilor de arii naturale protejate, stabilite la alin. (1) lit. a)-c), sunt prevăzute în anexa nr. 1.(3) Prin aplicarea prevederilor alin. (1) și (2) se asigură regimul corespunzător de protecție, conservare și utilizare pentru:a) cele mai reprezentative habitate naturale ale spațiului biogeografic național, cu diversitatea biologică floristică și faunistică specifică, incluzând zone marine, de litoral și de coastă, zone de câmpie, de deal și de munte, zone umede, aride și zone de ecoton, cursuri de apă cu zone de luncă și lacuri naturale, asigurându-se protecția și conservarea patrimoniului natural floristic și faunistic, de resurse genetice vegetale și animale și menținerea echilibrului ecologic;b) habitatele terestre, acvatice și/sau subterane în care trăiesc permanent sau temporar specii de plante și/sau animale sălbatice periclitate, vulnerabile, endemice ori rare, specii de plante și animale sălbatice aflate sub regim special de protecție, specii cu valoare științifică și ecologică deosebită, precum și pentru acele habitate în care există și alte bunuri ale patrimoniului natural ce necesită măsuri de protecție și conservare in situ;c) zonele cu resurse biogeografice importante sub aspect biogenetic, ecologic, științific, educațional, sanogen și recreativ;d) elementele și formațiunile naturale geomorfologice, peisagistice, geologice, speologice, paleontologice, pedologice și altele asemenea, cu valoare de bunuri ale patrimoniului natural;e) tipurile de habitate naturale, precum și pentru speciile de plante și animale de interes comunitar, prevăzute în anexele nr. 2-5;f) coridoarele ecologice definite și identificate pe bază de studii științifice avizate de Academia Română.(4) Categoriile de arii naturale protejate prevăzute la alin. (1) lit. a)-c) se pot modifica și completa prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorității publice centrale pentru protecția mediului și pădurilor, cu avizul Academiei Române, luându-se în considerare recomandările organizațiilor internaționale autorizate.-------------Alin. (4) al art. 5 a fost modificat de pct. 7 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011.  +  Secţiunea a 2-aDeclararea zonelor naturale și instituirea regimului de arie naturală protejată-------------Titlul secțiunii a 2-a, capitolul II a fost modificat de pct. 2 al art. unic din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 31 din 4 iunie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 416 din 4 iunie 2014.  +  Articolul 6Instituirea regimului de arie naturală protejată este prioritară în raport cu orice alte obiective, cu excepția celor care privesc:a) asigurarea securității naționale;b) asigurarea securității, sănătății oamenilor și animalelor;c) prevenirea unor catastrofe naturale.  +  Articolul 7Regimul de protecție se stabilește indiferent de destinația terenului și de deținător, iar respectarea acestuia este obligatorie în conformitate cu prevederile prezentei ordonanțe de urgență, precum și cu alte dispoziții legale în materie.  +  Articolul 8(1) Declararea zonelor naturale și instituirea regimului de arie naturală protejată se fac după cum urmează:a) prin lege, pentru siturile naturale ale patrimoniului natural universal;b) prin hotărâre a Guvernului, pentru rezervații științifice, parcuri naționale, monumente ale naturii, rezervații naturale, parcuri naturale, zone umede de importanță internațională, rezervații ale biosferei, geoparcuri, arii speciale de conservare, arii de protecție specială avifaunistică;c) prin ordin al conducătorului autorității publice centrale pentru protecția mediului și schimbărilor climatice, pentru siturile de importanță comunitară, cu avizul Academiei Române;d) prin hotărâri ale consiliilor județene sau locale, pentru arii naturale protejate, de interes județean sau local.-------------Alin. (1) al art. 8 a fost modificat de pct. 3 al art. unic din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 31 din 4 iunie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 416 din 4 iunie 2014.(2) Propunerile pentru instituirea regimului de arie naturală protejată se pot face din inițiativa oricărei persoane fizice sau juridice și se înaintează autorității publice centrale pentru protecția mediului și pădurilor, în vederea promovării actului normativ de desemnare a acestora.-------------Alin. (2) al art. 8 a fost modificat de pct. 9 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011.(3) Autoritatea publică centrală pentru protecția mediului și pădurilor stabilește lista siturilor de importanță comunitară și a ariilor de protecție specială avifaunistică, pe care o transmite Comisiei Europene.-------------Alin. (3) al art. 8 a fost modificat de pct. 9 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011.(4) Zonele și siturile naturale care întrunesc criteriile de sit al patrimoniului natural universal, zonă umedă de importanță internațională, geoparc, rezervație a biosferei și ariile speciale de conservare dobândesc acest regim conform procedurii prevăzute la alin. (1) lit. a) și b), pe baza documentației solicitate de organismele internaționale autorizate și cu condiția recunoașterii lor prealabile de către aceste organisme.(5) Propunerea de declarare a zonelor naturale protejate în vederea instituirii regimului de arie naturală protejată de interes național se face pe baza documentației prevăzute la art. 11 alin. (1).-------------Alin. (5) al art. 8 a fost modificat de pct. 3 al art. unic din LEGEA nr. 73 din 14 aprilie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 252 din 15 aprilie 2015, care introduce un nou punct al art. I din ORDONANȚA nr. 20 din 26 august 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 632 din 29 august 2014.(5^1) Propunerea de declarare a zonelor naturale protejate în vederea instituirii regimului de arie naturală protejată de interes comunitar se face pe baza documentației prevăzute la art. 11 alin. (3).-------------Alin. (5^1) al art. 8 a fost introdus de pct. 3 al art. unic din LEGEA nr. 73 din 14 aprilie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 252 din 15 aprilie 2015, care introduce un nou punct al art. I din ORDONANȚA nr. 20 din 26 august 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 632 din 29 august 2014.(5^2) Propunerea de declarare a zonelor naturale protejate în vederea instituirii regimului de arie naturală protejată de interes internațional se face pe baza documentației prevăzute la art. 11 alin. (5).-------------Alin. (5^2) al art. 8 a fost introdus de pct. 3 al art. unic din LEGEA nr. 73 din 14 aprilie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 252 din 15 aprilie 2015, care introduce un nou punct al art. I din ORDONANȚA nr. 20 din 26 august 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 632 din 29 august 2014.(6) Propunerea de declarare a zonelor naturale protejate în vederea instituirii regimului de arie naturală protejată de interes județean sau local se bazează pe o documentație științifică ce se înaintează la consiliile județene sau locale, după caz, în vederea analizei și luării hotărârii de declarare și instituire.-------------Alin. (6) al art. 8 a fost modificat de pct. 3 al art. unic din LEGEA nr. 73 din 14 aprilie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 252 din 15 aprilie 2015, care introduce un nou punct al art. I din ORDONANȚA nr. 20 din 26 august 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 632 din 29 august 2014.(7) Abrogat.-------------Alin. (7) al art. 8 a fost abrogat de pct. 3 al art. unic din LEGEA nr. 73 din 14 aprilie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 252 din 15 aprilie 2015, care introduce un nou punct al art. I din ORDONANȚA nr. 20 din 26 august 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 632 din 29 august 2014.  +  Articolul 9Pentru urgentarea măsurilor de protecție și conservare ce se impun, regimul de arie naturală protejată din categoriile prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. a) și b), precum și pentru ariile speciale de conservare și ariile de protecție specială avifaunistică prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. c) se poate institui, cu caracter provizoriu, în baza documentației prevăzute la art. 11 alin. (1), (3) și (5), prin ordin al conducătorului autorității publice centrale pentru protecția mediului și pădurilor, până la declarare, conform prevederilor prezentei ordonanțe de urgență.-------------Art. 9 a fost modificat de pct. 10 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011.  +  Articolul 10Modul de constituire a ariilor naturale protejate va lua în considerare interesele comunităților locale, încurajându-se menținerea practicilor și cunoștințelor tradiționale locale în valorificarea acestor resurse în beneficiul comunităților locale.-------------Art. 10 a fost modificat de pct. 11 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011.  +  Articolul 11(1) Documentația necesară în vederea instituirii regimului de arie naturală protejată de interes național trebuie să cuprindă:a) studiul de fundamentare științifică;b) documentația cartografică cu limitele ariei naturale protejate, cu evidențierea categoriilor de folosință a terenurilor;-------------Litera b) a alin. (1) al art. 11 a fost modificată de pct. 12 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011.b^1) suprafața și situația juridică a terenurilor, cu precizarea formei de proprietate și a proprietarilor la data înființării ariei;-------------Litera b^1) a alin. (1) al art. 11 a fost modificată de pct. 3 al art. unic din LEGEA nr. 73 din 14 aprilie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 252 din 15 aprilie 2015, care introduce un nou punct al art. I din ORDONANȚA nr. 20 din 26 august 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 632 din 29 august 2014.b^2) hotărârile consiliului comunal, orășenesc, municipal sau județean, după caz, de avizare a suprafeței administrative ce va urma să facă parte din aria naturală protejată;-------------Litera b^2) a alin. (1) al art. 11 a fost introdusă de pct. 13 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011.c) avizul Academiei Române.(2) Normativul de conținut al documentației necesare în vederea instituirii regimului de arie naturală protejată de interes național se stabilește de către autoritatea publică centrală pentru protecția mediului și pădurilor și se aprobă prin ordin al conducătorului acesteia, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.-------------Alin. (2) al art. 11 a fost modificat de pct. 14 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011.(3) Documentația necesară în vederea instituirii regimului de arie naturală protejată de interes comunitar trebuie să cuprindă:a) Formularul Standard Natura 2000, stabilit de Comisia Europeană prin Decizia 97/266/CE și aprobat prin Ordinul ministrului mediului și gospodăririi apelor nr. 207/2006 privind aprobarea conținutului Formularului Standard Natura 2000 și a manualului de completare a acestuia;b) avizul Academiei Române.-------------Alin. (3) al art. 11 a fost modificat de pct. 14 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011.(4) Formularul Standard Natura 2000, prevăzut la alin. (3) lit. a) se poate modifica și completa prin ordin al conducătorului autorității publice centrale pentru protecția mediului și pădurilor, pe baza recomandărilor Comisiei Europene.-------------Alin. (4) al art. 11 a fost introdus de pct. 15 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011.(5) Documentația necesară în vederea instituirii regimului de arie naturală protejată de interes internațional trebuie să cuprindă:a) fundamentarea științifică a sitului patrimoniului natural universal, a zonei umede de importanță internațională, a geoparcului sau a rezervației biosferei, după caz;b) documentul prin care se atestă recunoașterea zonei ca arie naturală protejată de interes internațional de către organismele internaționale autorizate;c) avizul Academiei Române.-------------Alin. (5) al art. 11 a fost introdus de pct. 15 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011.(6) Normativul de conținut standard necesar în vederea fundamentării științifice a instituirii regimului de arie naturală protejată de interes internațional stabilite de către organismele internaționale autorizate se aprobă prin ordin al conducătorului autorității publice centrale pentru protecția mediului și pădurilor, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanțe de urgență.-------------Alin. (6) al art. 11 a fost introdus de pct. 15 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011.(7) Normativul de conținut standard prevăzut la alin. (6) se poate modifica și completa prin ordin al conducătorului autorității publice centrale pentru protecția mediului și pădurilor, pe baza recomandărilor organismelor internaționale autorizate.-------------Alin. (7) al art. 11 a fost introdus de pct. 15 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011.  +  Articolul 12(1) În momentul primirii documentației necesare instituirii regimului de arie naturală protejată, autoritățile competente pentru protecția mediului trebuie să înștiințeze deținătorii și administratorii de terenuri și să inițieze consultări cu toți factorii interesați.(2) Până la finalizarea procedurii de instituire a regimului de protecție a ariilor naturale protejate, deținătorii bunurilor cu valoare de patrimoniu natural, indiferent de destinația terenurilor, vor aplica și vor respecta măsurile de protecție, conservare și utilizare stabilite cu caracter provizoriu de autoritățile competente pentru protecția mediului, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență.  +  Articolul 13Rezervațiile științifice, parcurile naționale, monumentele naturii, rezervațiile naturale și parcurile naturale, ariile speciale de protecție avifaunistică, precum și celelalte bunuri ale patrimoniului natural, cu regim de protecție și conservare dobândit până la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, prin legi sau prin alte acte cu caracter normativ emise de autoritățile administrației publice centrale sau locale, își păstrează același regim.  +  Articolul 14-------------Alin. (1) al art. 14 a fost abrogat de pct. 16 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011.(2) Coridoarele ecologice se stabilesc pe baza unor studii de specialitate și sunt desemnate prin ordin al conducătorului autorității publice centrale pentru protecția mediului și pădurilor, cu avizul Academiei Române.-------------Alin. (2) al art. 14 a fost modificat de pct. 17 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011.(3) Tipologia coridoarelor ecologice, precum și normativul de conținut al documentației necesare în vederea desemnării coridoarelor ecologice se stabilesc prin ordin al conducătorului autorității publice centrale pentru protecția mediului și pădurilor.-------------Alin. (3) al art. 14 a fost introdus de pct. 18 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011.(4) Măsurile de management pentru menținerea funcțiilor coridoarelor ecologice se stabilesc prin ordinul prevăzut la alin. (3).-------------Alin. (4) al art. 14 a fost introdus de pct. 18 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011.  +  Articolul 15Ariile naturale protejate și coridoarele ecologice vor fi evidențiate în mod obligatoriu de către Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară în planurile naționale, zonale și locale de amenajare a teritoriului și de urbanism, în planurile cadastrale și în cărțile funciare, precum și de către autoritatea publică centrală pentru agricultură, în sistemul informatic de identificare a parcelelor (LPIS).-------------Art. 15 a fost modificat de pct. 19 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011.  +  Secţiunea a 3-aAdministrarea rețelei naționale de arii naturale protejate-------------Titlul Secțiunii a 3-a din Cap. II a fost modificat de pct. 20 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011.  +  Articolul 16(1) Ansamblul ariilor naturale protejate, desemnate conform prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, conform categoriilor definite în anexa nr. 1, constituie rețeaua națională de arii naturale protejate.(2) Administrarea rezervațiilor biosferei, a parcurilor naționale, a parcurilor naturale și, după caz, a geoparcurilor, a siturilor patrimoniului natural universal, a zonelor umede de importanță internațională, a siturilor de importanță comunitară, a ariilor speciale de conservare și a ariilor de protecție specială avifaunistică se realizează de către structurile de administrare special constituite, cu respectarea prevederilor art. 18 alin. (1) lit. a)-c).-------------Alin. (2) al art. 16 a fost modificat de pct. 1 al art. I din ORDONANȚA nr. 20 din 26 august 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 632 din 29 august 2014.(3) Rezervațiile științifice, rezervațiile naturale, monumentele naturii și, după caz, geoparcurile, siturile patrimoniului natural universal, zonele umede de importanță internațională, siturile de importanță comunitară, ariile speciale de conservare și ariile de protecție specială avifaunistică care nu necesită structuri de administrare special constituite se administrează prin preluare în custodie, potrivit art. 18 alin. (4).-------------Alin. (3) al art. 16 a fost modificat de pct. 21 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011.(4) Modalitățile de administrare a ariilor naturale protejate și a altor bunuri ale patrimoniului natural, puse sub regim special de protecție și conservare, se stabilesc avându-se în vedere:a) categoria ariei naturale protejate;b) întinderea ariei naturale protejate și complexitatea obiectivelor de management;-------------Litera b) a alin. (4) al art. 16 a fost modificată de pct. 22 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011.c) capacitatea științifică și tehnică și posibilitățile financiare necesare atingerii obiectivelor de conservare.-------------Litera c) a alin. (4) al art. 16 a fost modificată de pct. 22 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011.  +  Articolul 17(1) Responsabilitățile de administrare a ariilor naturale protejate și a altor bunuri ale patrimoniului natural, puse sub regim special de protecție și conservare, revin:a) Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate, pentru ariile naturale protejate, declarate prin lege, prin hotărâre a Guvernului sau prin ordin al conducătorului autorității publice centrale pentru protecția mediului, apelor și pădurilor;----------Lit. a) a alin. (1) al art. 17 a fost modificată de pct. 1 al art. 9 din LEGEA nr. 95 din 11 mai 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 369 din 13 mai 2016.b) Administrației Rezervației Biosferei "Delta Dunării" pentru Rezervația Biosferei "Delta Dunării";c) autorităților administrației publice locale, pentru ariile naturale protejate, declarate prin hotărâri ale acestora.(2) Abrogat.-------------Alin. (2) al art. 17 a fost abrogat de pct. 24 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011.(3) Abrogat.-------------Alin. (3) al art. 17 a fost abrogat de pct. 24 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011.  +  Articolul 18(1) Administrarea ariilor naturale protejate și a celorlalte bunuri ale patrimoniului natural aflate în rețeaua națională de arii naturale protejate se face, potrivit legii, prin:a) structurile teritoriale din cadrul Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate; (la 12-03-2018, Litera a) din Alineatul (1) , Articolul 18 , Sectiunea a 3-a , Capitolul II a fost modificată de Punctul 1, Articolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 13 din 7 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 218 din 12 martie 2018 ) b) structuri de administrare special constituite, cu personalitate juridică, aflate în coordonarea/subordinea, după caz, a unor regii autonome, companii și societăți naționale, autorități ale administrației publice locale, servicii descentralizate ale administrației publice centrale, instituții științifice de cercetare și de învățământ din sectorul public și privat, muzee, organizații neguvernamentale, constituite potrivit legii și aflate în relație contractuală cu Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate; (la 12-03-2018, Litera b) din Alineatul (1) , Articolul 18 , Sectiunea a 3-a , Capitolul II a fost modificată de Punctul 1, Articolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 13 din 7 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 218 din 12 martie 2018 ) b^1) structuri de administrare special constituite în cadrul instituțiilor de învățământ superior, al institutelor naționale de cercetare-dezvoltare, al stațiunilor didactice experimentale, precum și al altor structuri de cercetare științifică din sectorul public și privat și al muzeelor, create în termen de maximum 6 luni de la atribuirea în administrare uneia dintre entitățile menționate anterior, și aflate în relație contractuală cu Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate;----------Lit. b^1) a alin. (1) al art. 18 a fost modificată de pct. 2 al art. 9 din LEGEA nr. 95 din 11 mai 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 369 din 13 mai 2016.c) structuri de administrare constituite în baza unor parteneriate publice sau public-private, în care Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate este partener; structurile de administrare se află în relație contractuală cu Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate; (la 12-03-2018, Litera c) din Alineatul (1) , Articolul 18 , Sectiunea a 3-a , Capitolul II a fost modificată de Punctul 1, Articolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 13 din 7 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 218 din 12 martie 2018 ) d) abrogată;----------Lit. d) a alin. (1) al art. 18 a fost abrogată de pct. 3 al art. 9 din LEGEA nr. 95 din 11 mai 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 369 din 13 mai 2016.e) abrogată;----------Lit. e) a alin. (1) al art. 18 a fost abrogată de pct. 3 al art. 9 din LEGEA nr. 95 din 11 mai 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 369 din 13 mai 2016.f) Administrația Rezervației Biosferei «Delta Dunării», aflată în subordinea autorității publice centrale pentru protecția mediului și pădurilor, pentru Rezervația Biosferei «Delta Dunării».-------------Alin. (1) al art. 18 a fost modificat de pct. 25 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011.(2) În cazul rezervațiilor științifice, rezervațiilor naturale, monumentelor naturii, siturilor de importanță comunitară, ariilor speciale de conservare, ariilor de protecție specială avifaunistică și ale celorlalte bunuri ale patrimoniului natural supuse unui regim special de protecție, care nu sunt cuprinse în perimetrele rezervațiilor biosferei, ale parcurilor naționale sau ale parcurilor naturale, administrarea se poate asigura prin oricare dintre modalitățile prevăzute la alin. (1), după caz.(3) În cazul rezervațiilor științifice, rezervațiilor naturale, monumentelor naturii, siturilor de importanță comunitară, ariilor speciale de conservare, ariilor de protecție specială avifaunistică și ale celorlalte bunuri ale patrimoniului natural supuse unui regim special de protecție, care sunt cuprinse total sau parțial în perimetrele rezervațiilor biosferei, ale parcurilor naționale și ale parcurilor naturale, administrarea se asigură de către structurile de administrare ale acestora.(4) Modul de atribuire a administrării, respectiv a custodiei ariilor naturale protejate se stabilește printr-o metodologie care se elaborează de autoritatea publică centrală pentru protecția mediului și pădurilor și se aprobă prin ordin al conducătorului autorității publice centrale pentru protecția mediului și pădurilor.-------------Alin. (4) al art. 18 a fost modificat de pct. 25 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011.  +  Articolul 19(1) Abrogat. (la 12-03-2018, Alineatul (1) din Articolul 19 , Sectiunea a 3-a , Capitolul II a fost abrogat de Punctul 2, Articolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 13 din 7 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 218 din 12 martie 2018 ) (2) Pe lângă structurile de administrare special constituite se înființează consilii consultative de administrare, alcătuite din reprezentanți ai instituțiilor, organizațiilor economice, organizațiilor neguvernamentale, autorităților și comunităților locale, care dețin cu orice titlu suprafețe, bunuri sau au interese în perimetrul ori în vecinătatea ariei naturale protejate și care sunt implicate și interesate în aplicarea măsurilor de protecție, în conservarea și dezvoltarea durabilă a zonei.(3) Componența și regulamentul de organizare și funcționare a consiliilor consultative de administrare se propun de către administrația ariei naturale protejate și se aprobă prin ordin al conducătorului autorității publice centrale pentru protecția mediului și pădurilor.-------------Alin. (3) al art. 19 a fost modificat de pct. 26 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011.(4) Structurile de administrare special constituite sunt îndrumate de un consiliu științific, cu rol de autoritate științifică, pe teritoriul ariei naturale protejate.(5) Componența consiliilor științifice se propune de către administrația ariilor naturale protejate, cu avizul Academiei Române, și se aprobă de către autoritatea publică centrală pentru protecția mediului și pădurilor, iar regulamentul de organizare și funcționare a consiliilor științifice se stabilește, cu avizul Academiei Române, prin ordin al conducătorului autorității publice centrale pentru protecția mediului și pădurilor, în mod unitar pentru toate ariile naturale protejate.-------------Alin. (5) al art. 19 a fost modificat de pct. 26 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011.(6) Evaluarea managementului ariilor naturale protejate care au structuri de administrare special constituite se face cel puțin o dată pe an de către autoritatea publică centrală pentru protecția mediului și pădurilor, pe baza rapoartelor întocmite de structurile de administrare și avizate de consiliile științifice.-------------Alin. (6) al art. 19 a fost introdus de pct. 27 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011.  +  Articolul 20(1) Custozii sunt persoane juridice care au calificarea, instruirea și mijloacele necesare pentru a stabili și aplica măsurile de protecție și conservare a bunurilor încredințate, conform contractului de custodie.----------Alin. (1) al art. 20 a fost modificat de pct. 4 al art. 9 din LEGEA nr. 95 din 11 mai 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 369 din 13 mai 2016.(2) Abrogat.----------Alin. (2) al art. 20 a fost abrogat de pct. 5 al art. 9 din LEGEA nr. 95 din 11 mai 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 369 din 13 mai 2016.(3) Abrogat.----------Alin. (3) al art. 20 a fost abrogat de pct. 5 al art. 9 din LEGEA nr. 95 din 11 mai 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 369 din 13 mai 2016.  +  Articolul 21(1) Planurile de management și regulamentele ariilor naturale protejate care au structuri de administrare special constituite se elaborează de către administratorii acestora, prin consultarea consiliilor consultative de administrare, se avizează de către consiliile științifice și se aprobă prin ordin al conducătorului autorității publice centrale pentru protecția mediului, apelor și pădurilor, emis în baza avizelor autorităților publice centrale din domeniul culturii, dezvoltării regionale și administrației publice și al agriculturii și dezvoltării rurale. În cazul în care nu există administratori sau în situația în care planurile de management sunt elaborate în cadrul unor proiecte cu finanțare națională/europeană, acestea pot fi elaborate și de către alte entități, urmând să fie însușite de către administratori în procesul elaborării și, respectiv, al aprobării acestora.-------------Alin. (1) al art. 21 a fost modificat de pct. 4 al art. unic din LEGEA nr. 73 din 14 aprilie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 252 din 15 aprilie 2015, care introduce pct. 2^1 al art. I din ORDONANȚA nr. 20 din 26 august 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 632 din 29 august 2014.(2) Pentru ariile naturale protejate care nu necesită structuri de administrare special constituite, planurile de management și regulamentele se elaborează de către custozii acestora, se avizează de către Agenția Națională pentru Protecția Mediului/instituțiile din subordinea acesteia, după caz, și se aprobă prin ordin al conducătorului autorității publice centrale pentru protecția mediului, cu avizul autorității publice centrale din domeniul culturii și consultarea autorităților publice centrale din domeniul dezvoltării regionale și administrației publice, agriculturii și silviculturii. În cazul în care nu există custozi sau în situația în care planurile de management sunt elaborate în cadrul unor proiecte cu finanțare națională/europeană, acestea pot fi elaborate și de alte entități, urmând să fie însușite de către custozi, în procesul elaborării și, respectiv, al aprobării acestora.-------------Alin. (2) al art. 21 a fost modificat de pct. 3 al art. I din ORDONANȚA nr. 20 din 26 august 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 632 din 29 august 2014.(3) Măsurile prevăzute în planurile de management ale ariilor naturale protejate se elaborează astfel încât să țină cont de condițiile economice, sociale și culturale ale comunităților locale, precum și de particularitățile regionale și locale ale zonei, prioritate având însă obiectivele de management ale ariei naturale protejate.(4) Respectarea planurilor de management și a regulamentelor este obligatorie pentru administratorii ariilor naturale protejate, pentru autoritățile care reglementează activități pe teritoriul ariilor naturale protejate, precum și pentru persoanele fizice și juridice care dețin sau care administrează terenuri și alte bunuri și/sau care desfășoară activități în perimetrul și în vecinătatea ariei naturale protejate.(5) Planurile de amenajare a teritoriului, cele de dezvoltare locală și națională, precum și orice alte planuri de exploatare/utilizare a resurselor naturale din aria naturală protejată vor fi armonizate de către autoritățile emitente cu prevederile planului de management.(6) Autoritățile locale și naționale cu competențe și responsabilități în reglementarea activităților din ariile naturale protejate sunt obligate să instituie, de comun acord cu administratorii ariilor naturale protejate și, după caz, cu autoritatea publică centrală pentru protecția mediului și pădurilor, măsuri speciale pentru conservarea sau utilizarea durabilă a resurselor naturale din ariile naturale protejate, conform prevederilor planurilor de management.(7) Ariile naturale protejate de interes comunitar sunt create pentru impunerea unor măsuri speciale în vederea conservării unor habitate naturale și/sau specii sălbatice de interes comunitar. În cazul suprapunerii totale a ariilor naturale protejate, se va realiza un singur plan de management, ținând cont de respectarea categoriei celei mai restrictive de management. În cazul suprapunerii parțiale a ariilor naturale protejate, planurile de management ale acestora se elaborează astfel încât în zonele de suprapunere să existe o corelare a măsurilor de conservare, cu respectarea categoriei celei mai restrictive de management.-------------Alin. (7) al art. 21 a fost modificat de pct. 3 al art. I din ORDONANȚA nr. 20 din 26 august 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 632 din 29 august 2014.-------------Art. 21 a fost modificat de pct. 29 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011.  +  Articolul 22(1) Zonarea internă a parcurilor naționale și naturale se face prin planul de management, care este aprobat de autoritatea publică centrală pentru protecția mediului și pădurilor, prin definirea și delimitarea, după caz, a zonelor de protecție strictă, a zonelor de protecție integrală, a zonelortampon și a zonelor de dezvoltare durabilă a activităților umane. Termenul pentru elaborarea planului de management este de maximum 2 ani de la semnarea contractului de administrare.-------------Alin. (1) al art. 22 a fost modificat de pct. 30 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011.(2) Zonele cu protecție strictă sunt zonele din parcurile naționale și naturale, de mare importanță științifică, ce cuprind atât rezervații științifice, cât și zone sălbatice în care nu au existat intervenții antropice sau nivelul acestora a fost foarte redus.-------------Alin. (2) al art. 22 a fost modificat de pct. 30 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011.(3) În zonele prevăzute la alin. (2) se interzice desfășurarea oricăror activități umane, cu excepția activităților de cercetare, educație ecologică, activități de ecoturism, cu limitările descrise în planurile de management.-------------Alin. (3) al art. 22 a fost modificat de pct. 30 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011.(4) Zonele de protecție integrală cuprind cele mai valoroase bunuri ale patrimoniului natural din interiorul parcurilor naționale și naturale.-------------Alin. (4) al art. 22 a fost modificat de pct. 30 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011.(5) În zonele prevăzute la alin. (4) sunt interzise:a) orice forme de exploatare sau utilizare a resurselor naturale, precum și orice forme de folosire a terenurilor, incompatibile cu scopul de protecție și/sau de conservare;b) activitățile de construcții-investiții, cu excepția celor destinate administrării ariei naturale protejate și/sau activităților de cercetare științifică ori a celor destinate asigurării siguranței naționale sau prevenirii unor calamități naturale.(6) Prin excepție de la prevederile alin. (5), în zonele de protecție integrală, în afara perimetrelor rezervațiilor științifice, se pot desfășura următoarele activități:-------------Partea introductivă a alin. (6) al art. 22 a fost modificată de pct. 31 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011.a) științifice și educative;b) activități de ecoturism care nu necesită realizarea de construcții-investiții;c) utilizarea rațională a pajiștilor pentru cosit și/sau pășunat numai cu animale domestice, proprietatea membrilor comunităților care dețin pășuni sau care dețin dreptul de utilizare a acestora în orice formă recunoscută prin legislația națională în vigoare, pe suprafețele, în perioadele și cu speciile și efectivele avizate de administrația parcului, astfel încât să nu fie afectate habitatele naturale și speciile de floră și faună prezente;d) localizarea și stingerea operativă a incendiilor;f) intervențiile în scopul reconstrucției ecologice a ecosistemelor naturale și al reabilitării unor ecosisteme necorespunzătoare sau degradate, cu avizul administrației ariei naturale protejate, în baza hotărârii consiliului științific, și aprobate de către autoritatea publică centrală pentru protecția mediului și pădurilor;-------------Litera f) a alin. (6) al art. 22 a fost modificată de pct. 33 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011.g) acțiunile de înlăturare a efectelor unor calamități, cu avizul administrației ariei naturale protejate, în baza hotărârii consiliului științific, cu aprobarea autorității publice centrale pentru protecția mediului și pădurilor. În cazul în care calamitățile afectează suprafețe de pădure, acțiunile de înlăturare a efectelor acestora se fac cu avizul administrației, în baza hotărârii consiliului științific, și cu aprobarea autorității publice centrale pentru protecția mediului și pădurilor;-------------Litera g) a alin. (6) al art. 22 a fost modificată de pct. 33 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011.h) acțiunile de prevenire a înmulțirii în masă a dăunătorilor forestieri, care nu necesită extrageri de arbori, și acțiunile de monitorizare a acestora;i) acțiunile de combatere a înmulțirii în masă a dăunătorilor forestieri, care necesită evacuarea materialului lemnos din pădure, în cazul în care apar focare de înmulțire, cu avizul administrației, în baza hotărârii consiliului științific, cu aprobarea autorității publice centrale pentru protecția mediului și pădurilor.-------------Litera i) a alin. (6) al art. 22 a fost modificată de pct. 33 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011.(7) Zonele-tampon, în parcurile naționale denumite zone de conservare durabilă și în parcurile naturale denumite zone de management durabil, nu se includ în zonele cu protecție integrală, strictă sau de dezvoltare durabilă a activităților umane și care fac trecerea între zonele cu protecție integrală și cele de dezvoltare durabilă.(7^1) În zonele-tampon, respectiv în zonele de conservare durabilă și de management durabil este interzisă realizarea de construcții noi, cu excepția celor ce servesc strict administrării ariei naturale protejate sau activităților de cercetare științifică ori a celor destinate asigurării siguranței naționale sau prevenirii unor calamități naturale.-------------Alin. (7^1) al art. 22 a fost introdus de pct. 34 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011.(8) În zonele de conservare durabilă se pot desfășura următoarele activități:a) științifice și educative;b) activități de ecoturism care nu necesită realizarea de construcții-investiții;c) utilizarea rațională a pajiștilor pentru cosit și/sau pășunat pe suprafețele, în perioadele și cu speciile și efectivele avizate de administrația parcului natural, astfel încât să nu fie afectate habitatele naturale și speciile de floră și faună prezente;d) localizarea și stingerea operativă a incendiilor;e) intervențiile pentru menținerea habitatelor în vederea protejării anumitor specii, grupuri de specii sau comunități biotice care constituie obiectul protecției, cu aprobarea autorității publice centrale pentru protecția mediului și pădurilor, cu avizul administrației ariei naturale protejate, în baza hotărârii consiliului științific, a planului de acțiune provizoriu, elaborat și valabil până la intrarea în vigoare a planului de management;-------------Litera e) a alin. (8) al art. 22 a fost modificată de pct. 35 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011.f) intervențiile în scopul reconstrucției ecologice a ecosistemelor naturale și al reabilitării unor ecosisteme necorespunzătoare sau degradate, cu avizul administrației ariei naturale protejate, în baza hotărârii consiliului științific, aprobate de către autoritatea publică centrală pentru protecția mediului și pădurilor;-------------Litera f) a alin. (8) al art. 22 a fost modificată de pct. 35 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011.g) acțiunile de înlăturare a efectelor unor calamități, cu avizul administrației ariei naturale protejate, în baza hotărârii consiliului științific și, ulterior, cu aprobarea autorității publice centrale pentru protecția mediului și pădurilor. În cazul în care calamitățile afectează suprafețe de pădure, acțiunile de înlăturare a efectelor acestora se fac cu avizul administrației ariei naturale protejate, în baza hotărârii consiliului științific, aprobate ulterior de către autoritatea publică centrală pentru protecția mediului și pădurilor;-------------Litera g) a alin. (8) al art. 22 a fost modificată de pct. 35 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011.h) activitățile de protecție a pădurilor, acțiunile de prevenire a înmulțirii în masă a dăunătorilor forestieri, care necesită evacuarea materialului lemnos din pădure în cantități care depășesc prevederile amenajamentelor, se fac cu avizul administrației ariei naturale protejate, în baza hotărârii consiliului științific și, ulterior, cu aprobarea autorității publice centrale pentru protecția mediului și pădurilor;-------------Litera h) a alin. (8) al art. 22 a fost modificată de pct. 35 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011.i) activități tradiționale de utilizare a unor resurse regenerabile, în limita capacității productive și de suport a ecosistemelor, prin tehnologii cu impact redus, precum recoltarea de fructe de pădure, de ciuperci și de plante medicinale, cu respectarea normativelor în vigoare. Acestea se pot desfășura numai de către persoanele fizice sau juridice care dețin/administrează terenuri în interiorul parcului sau de comunitățile locale, cu acordul administrației ariei naturale protejate;j) lucrări de îngrijire și conducere a arboretelor, lucrări speciale de conservare cu accent pe promovarea regenerării naturale și fără extragerea lemnului mort, cu excepția cazurilor în care se manifestă atacuri de dăunători ai pădurii ce se pot extinde pe suprafețe întinse, în primul rând de parcele întregi limitrofe zonelor cu protecție strictă sau integrală, in restul zonei-tampon fiind permisă aplicarea de tratamente silvice care promovează regenerarea pe cale naturală a arboretelor: tratamentul tăierilor de transformare spre grădinărit, tratamentul tăierilor grădinărite și cvasigrădinărite, tratamentul tăierilor progresive clasice sau în margine de masiv cu perioada de regenerare de minimum 10 ani. Tratamentele silvice se vor aplica cu restricții impuse de planurile de management al parcurilor și de ghidurile de gospodărire a pădurilor în arii protejate;k) activități tradiționale de utilizare a resurselor regenerabile, prin introducerea de tehnologii cu impact redus.-------------Litera k) a alin. (8) al art. 22 a fost introdusă de pct. 36 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011.(9) În zonele de management durabil se pot desfășura următoarele activități:a) științifice și educative;b) activități de ecoturism care nu necesită realizarea de construcții-investiții;c) utilizarea rațională a pajiștilor pentru cosit și/sau pășunat numai cu animale domestice, de către proprietarii care dețin pășuni sau care dețin dreptul de utilizare a acestora în orice formă recunoscută prin legislația națională în vigoare, pe suprafețele, în perioadele și cu speciile și efectivele avizate de administrația parcului, astfel încât să nu fie afectate habitatele naturale și speciile de floră și faună prezente;d) localizarea și stingerea operativă a incendiilor;e) intervențiile pentru menținerea habitatelor în vederea protejării anumitor specii, grupuri de specii sau comunități biotice care constituie obiectul protecției, cu aprobarea planului de acțiune provizoriu de către autoritatea publică centrală pentru protecția mediului și pădurilor, cu avizul administrației ariei naturale protejate, în baza hotărârii consiliului științific și valabil până la intrarea în vigoare a planului de management;-------------Litera e) a alin. (9) al art. 22 a fost modificată de pct. 37 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011.f) intervențiile în scopul reconstrucției ecologice a ecosistemelor naturale și al reabilitării unor ecosisteme necorespunzătoare sau degradate, cu avizul administrației ariei naturale protejate, în baza hotărârii consiliului științific, aprobate de către autoritatea publică centrală pentru protecția mediului și pădurilor;-------------Litera f) a alin. (9) al art. 22 a fost modificată de pct. 37 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011.g) acțiunile de înlăturare a efectelor unor calamități, cu avizul administrației ariei naturale protejate, în baza hotărârii consiliului științific și, ulterior, cu aprobarea autorității publice centrale pentru protecția mediului și pădurilor. În cazul în care calamitățile afectează suprafețe de pădure, acțiunile de înlăturare a efectelor acestora se fac cu avizul administrației ariei naturale protejate, în baza hotărârii consiliului științific, aprobate ulterior de către autoritatea publică centrală pentru protecția mediului și pădurilor;-------------Litera g) a alin. (9) al art. 22 a fost modificată de pct. 37 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011.h) activitățile de protecție a pădurilor, acțiunile de prevenire a înmulțirii în masă a dăunătorilor forestieri, care necesită evacuarea materialului lemnos din pădure în cantități care depășesc prevederile amenajamentelor, în baza hotărârii consiliului științific și, ulterior, cu aprobarea autorității publice centrale pentru protecția mediului și pădurilor;-------------Litera h) a alin. (9) al art. 22 a fost modificată de pct. 37 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011.i) activități tradiționale de utilizare a unor resurse regenerabile, în limita capacității productive și de suport a ecosistemelor, prin tehnologii cu impact redus, precum recoltarea de fructe de pădure, de ciuperci și de plante medicinale, cu respectarea normativelor în vigoare. Acestea se pot desfășura numai de persoanele fizice și juridice care dețin/administrează terenuri în interiorul parcului sau de comunitățile locale, cu aprobarea administrației ariei naturale protejate;j) activități tradiționale de cultivare a terenurilor agricole și de creștere a animalelor, precum și alte activități tradiționale efectuate de comunitățile locale;k) lucrări de îngrijire și conducere a arboretelor și lucrări de conservare;l) aplicarea de tratamente silvice care promovează regenerarea pe cale naturală a arboretelor: tratamentul tăierilor de transformare spre grădinărit, tratamentul tăierilor grădinărite și cvasigrădinărite, tratamentul tăierilor progresive clasice sau în margine de masiv, tratamentul tăierilor succesive clasice sau în margine de masiv, tratamentul tăierilor în crâng, în salcâmete și în zăvoaie de plop și salcie. În cazul arboretelor de plop euramerican se poate aplica și tratamentul tăierilor rase în parchete mici, iar în arboretele de molid, tăieri rase pe parcelele de maximum 1 ha;m) activități de vânătoare cu avizarea cotelor de recoltă și a acțiunilor de vânătoare de către administratorul ariei naturale protejate. Avizarea cotelor de recoltă de către administratorul ariei naturale protejate se face în baza hotărârii consiliului științific;-------------Litera m) a alin. (9) al art. 22 a fost modificată de pct. 37 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011.n) activități de pescuit sportiv.(10) Zone de dezvoltare durabilă a activităților umane sunt zonele în care se permit activități de investiții/dezvoltare, cu prioritate cele de interes turistic, dar cu respectarea principiului de utilizare durabilă a resurselor naturale și de prevenire a oricăror efecte negative semnificative asupra biodiversității.(11) În zonele de dezvoltare durabilă se pot desfășura următoarele activități, cu respectarea prevederilor din planurile de management:a) activități de vânătoare, în zonele de dezvoltare durabilă din parcurile naturale;b) activități tradiționale de cultivare a terenurilor agricole și de creștere a animalelor;c) activități de pescuit sportiv, industrial și piscicultură;d) activități de exploatare a resurselor minerale neregenerabile, dacă această posibilitate este prevăzută în planul de management al parcului și dacă reprezintă o activitate tradițională;e) lucrări de îngrijire și conducere a arboretelor și lucrări de conservare;f) aplicarea de tratamente silvice care promovează regenerarea pe cale naturală a arboretelor: tratamentul tăierilor de transformare spre grădinărit, tratamentul tăierilor grădinărite și cvasigrădinărite, tratamentul tăierilor progresive clasice sau în margine de masiv, tratamentul tăierilor succesive clasice ori în margine de masiv, tratamentul tăierilor în crâng în salcâmete și zăvoaie de plop și salcie. În zonele de dezvoltare durabilă din parcurile naționale se pot aplica tratamentul tăierilor rase în arboretele de molid pe suprafețe de maximum 1 ha, precum și tratamentul tăierilor rase în parchete mici în arboretele de plop euramerican. În zonele de dezvoltare durabilă din parcurile naturale se poate aplica și tratamentul tăierilor rase în parchete mici în arboretele de molid pe suprafețe de maximum 1 ha și plop euramerican;g) activități specifice modului de producție ecologic de cultivare a terenului agricol și creșterea animalelor, în conformitate cu legislația specifică din sistemul de agricultură ecologică;h) alte activități tradiționale efectuate de comunitățile locale;i) activități de construcții/investiții, cu avizul administratorilor ariilor naturale protejate pentru fiecare obiectiv, conforme planurilor de urbanism legal aprobate.-------------Litera i) a alin. (11) al art. 22 a fost introdusă de pct. 38 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011.  +  Articolul 23(1) În rezervațiile științifice sunt interzise orice activități umane, cu excepția activităților de cercetare, cu limitările descrise în planurile de management, cu acordul Academiei Române și al administratorului ariei naturale protejate.(2) În rezervațiile naturale nu sunt permise activități de utilizare a resurselor naturale. Prin excepție, sunt permise numai acele intervenții care au drept scopuri protejarea, promovarea și asigurarea continuității existenței obiectivelor pentru care au fost constituite, precum și unele activități de valorificare durabilă a anumitor resurse naturale.-------------Art. 23 a fost modificat de pct. 39 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011.  +  Articolul 24(1) Amenajamentele silvice ale unităților de producție/proprietăților ce intră în componența ariilor naturale protejate vor fi revizuite în mod obligatoriu în termen de 12 luni de la aprobarea planurilor de management. Până la revizuirea amenajamentelor silvice nu se vor aplica de către administratorii fondului forestier din acestea decât acele prevederi care sunt conforme legislației specifice ariilor naturale protejate și planurilor de management în vigoare.(2) Planurile de dezvoltare pentru zonele incluse în arii naturale protejate se modifică de către autoritățile responsabile în conformitate cu prevederile planurilor de management, respectiv cu obiectivele de conservare a ariilor naturale protejate care nu dispun de plan de management.  +  Articolul 25Evaluarea managementului ariilor naturale protejate se face cel puțin o dată pe an, pe baza monitorizării și controalelor efectuate în teren de către autoritățile competente pentru protecția mediului.  +  Articolul 26(1) Pentru terenurile din arii naturale protejate deținute în regim de proprietate privată sau concesionate, proprietarii ori concesionarii vor primi compensații pentru respectarea prevederilor restrictive din planul de management al ariei naturale protejate ori pentru măsurile de conservare instituite potrivit alin. (2). Modalitatea de solicitare, de calcul și de acordare a compensațiilor se stabilește prin hotărâre a Guvernului, inițiată de autoritatea publică centrală pentru protecția mediului și pădurilor, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanțe de urgență. Compensațiile se vor acorda începând cu data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanțe de urgență.-------------Alin. (1) al art. 26 a fost modificat de pct. 40 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011.(2) Până la aprobarea planurilor de management, potrivit prevederilor art. 21 alin. (1) și (2), administratorii ariilor naturale protejate respective au obligația să stabilească un set de măsuri de conservare, pentru care este necesară acordarea de compensații, și să transmită aceste informații autorității publice centrale pentru protecția mediului și pădurilor, în termen de 6 luni de la preluarea administrării ariei naturale protejate.-------------Alin. (2) al art. 26 a fost modificat de pct. 40 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011.(3) Abrogat.----------Alin. (3) al art. 26 a fost abrogat de pct. 12 al alin. (1) al art. 502 din LEGEA nr. 227 din 8 septembrie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 688 din 10 septembrie 2015.(4) Scutirea de la plata impozitului pe teren se acordă în baza unei confirmări emise de administrația ariei naturale protejate sau de autoritatea publică centrală pentru protecția mediului și pădurilor.-------------Alin. (4) al art. 26 a fost modificat de pct. 40 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011.(5) Pentru unele bunuri floristice și faunistice ale patrimoniului natural, existente în grădini și în parcuri de agrement, în grădini zoologice, precum și în colecții muzeistice, ca bunuri ale patrimoniului natural floristic, faunistic, geologic, paleontologic, mineralogic și de altă natură, măsurile necesare de protecție și conservare vor fi luate de către administratorii sau deținătorii acestora.  +  Articolul 27(1) Scoaterea definitivă sau temporară din circuitul agricol ori silvic de terenuri de pe raza ariei naturale protejate de interes național/internațional, cu excepția celor aflate în zonele de dezvoltare durabilă, se poate face numai pentru obiective care vizează asigurarea securității naționale, asigurarea securității, sănătății oamenilor și animalelor sau pentru obiectivele destinate cercetării științifice și bunei administrări a ariei naturale protejate.(2) Pentru orice plan sau proiect care necesită scoaterea definitivă ori temporară din circuitul agricol sau silvic de terenuri de pe raza ariei naturale protejate de interes comunitar, care nu se suprapune cu alte categorii de arii naturale protejate, aceasta se face cu respectarea prevederilor art. 28.(3) Scoaterea definitivă sau temporară din circuitul agricol ori silvic de terenuri de pe raza ariei naturale protejate, conform prevederilor alin. (1), se face de către autoritatea publică centrală pentru agricultură sau, după caz, de către autoritatea publică centrală pentru protecția mediului și pădurilor, în baza actelor de reglementare emise de autoritățile competente pentru protecția mediului.(4) Pentru protecția patrimoniului natural și a peisajului, autoritățile administrației publice centrale cu responsabilități în domeniul amenajării teritoriului, urbanismului, mediului și dezvoltării durabile elaborează un regulament-cadru de urbanism pentru Rezervația Biosferei «Delta Dunării», care se aprobă prin hotărâre a Guvernului.-------------Art. 27 a fost modificat de pct. 41 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011.  +  Articolul 28(1) Sunt interzise activitățile din perimetrele ariilor naturale protejate de interes comunitar care pot să genereze poluarea sau deteriorarea habitatelor, precum și perturbări ale speciilor pentru care au fost desemnate ariile respective, atunci când aceste activități au un efect semnificativ, având în vedere obiectivele de protecție și conservare a speciilor și habitatelor. Pentru protejarea și conservarea păsărilor sălbatice, inclusiv a celor migratoare, sunt interzise activitățile din afara ariilor naturale protejate care ar produce poluarea sau deteriorarea habitatelor.(2) Orice plan sau proiect care nu are o legătură directă ori nu este necesar pentru managementul ariei naturale protejate de interes comunitar, dar care ar putea afecta în mod semnificativ aria, singur sau în combinație cu alte planuri ori proiecte, este supus unei evaluări adecvate a efectelor potențiale asupra ariei naturale protejate de interes comunitar, avându-se în vedere obiectivele de conservare a acesteia.(3) Ghidul metodologic privind evaluarea adecvată a efectelor potențiale ale planurilor sau proiectelor asupra ariilor naturale protejate de interes comunitar, precum și competențele de emitere a avizului Natura 2000 se aprobă prin ordin al conducătorului autorității publice centrale pentru protecția mediului și pădurilor.(4) În cazul planurilor sau proiectelor care se supun evaluării de mediu ori evaluării impactului asupra mediului, evaluarea adecvată a efectelor potențiale asupra ariei naturale protejate de interes comunitar este parte integrantă din acestea.(5) În urma evaluării adecvate, autoritatea competentă pentru protecția mediului emite avizul Natura 2000 sau decizia de respingere a proiectului ori a planului. În situațiile prevăzute la alin. (4), autoritatea competentă pentru protecția mediului emite avizul de mediu sau decizia de respingere a solicitării de aviz de mediu ori, după caz, acordul de mediu sau decizia de respingere a solicitării de acord de mediu, aceste documente incluzând concluziile evaluării adecvate.(6) Acordul de mediu, avizul de mediu sau avizul Natura 2000, după caz, pentru proiectele și/sau planurile prevăzute la alin. (2) se emite numai dacă proiectul sau planul nu afectează în mod negativ integritatea ariei naturale protejate respective și după consultarea publicului, în conformitate cu legislația în domeniu.(7) Prin excepție de la prevederile alin. (6), în cazul în care evaluarea adecvată relevă efecte negative semnificative asupra ariei naturale protejate și, în lipsa unor soluții alternative, planul sau proiectul trebuie totuși realizat din considerente imperative de interes public major, inclusiv de ordin social ori economic, autoritatea competentă pentru protecția mediului emite acordul de mediu, avizul de mediu sau avizul Natura 2000, după caz, numai după stabilirea măsurilor compensatorii necesare pentru a proteja coerența globală a rețelei «Natura 2000».(8) În situațiile prevăzute la alin. (7), autoritatea publică centrală pentru protecția mediului și pădurilor informează Comisia Europeană despre măsurile compensatorii adoptate.(9) În situația în care siturile incluse în rețeaua «Natura 2000», identificate conform legislației în vigoare, adăpostesc un tip de habitat natural prioritar și/sau o specie prioritară, singurele considerente care pot fi invocate pentru emiterea acordului de mediu, avizului de mediu sau avizului Natura 2000, după caz, sunt cele privind:a) sănătatea sau siguranța publică;b) anumite consecințe benefice de importanță majoră pentru mediu;c) alte motive imperative de interes public major asupra cărora s-a obținut punctul de vedere al Comisiei Europene.(10) În procedura de emitere a actelor de reglementare pentru planuri, proiecte și/sau activități care pot afecta semnificativ ariile naturale protejate de interes comunitar, autoritățile competente pentru protecția mediului solicită și țin seama de avizul administratorilor, respectiv al custozilor ariilor naturale protejate.(11) Administratorii și custozii ariilor naturale protejate de interes național și/sau comunitar, în vederea luării în considerare a tuturor aspectelor din teren, vor fi consultați de către autoritățile de mediu competente în cadrul etapei de încadrare de mediu a proiectelor/planurilor/activităților care pot afecta semnificativ ariile naturale protejate.------------Art. 28 a fost modificat de pct. 42 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011.  +  Articolul 28^1Emiterea actelor de reglementare pentru planuri/proiecte/activități în ariile naturale protejate se realizează numai cu avizul administratorilor ariilor naturale protejate, respectiv al custozilor ariilor naturale protejate de interes național/internațional.------------Art. 28^1 a fost introdus de pct. 43 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011.  +  Articolul 29(1) Construcțiile, dotările și alte amenajări existente în perimetrul ariilor naturale protejate legal constituite, realizate din investiții publice pe terenuri ce aparțin domeniului public, vor fi destinate, cu prioritate, activităților administrative și științifice ale celor care le asigură managementul, precum și altor activități în legătură cu buna administrare.(2) În toate situațiile în care managementul ariilor naturale protejate este realizat prin structuri proprii de administrare, acestea vor dispune de un sediu administrativ asigurat, cu prioritate dintre cele prevăzute la alin. (1).(3) În ariile naturale protejate în care este permis ecoturismul, construcțiile, dotările și amenajările prevăzute la alin. (1) pot fi destinate și acestui scop, precum și activităților de educație și instruire ecologică ce se organizează în cooperare cu autoritățile locale, instituțiile de învățământ și cu organizațiile neguvernamentale angajate în activități de protecție și educație ecologică.(4) În cazul construcțiilor existente în ariile naturale protejate, care nu sunt amplasate în zonele de dezvoltare durabilă, realizate cu respectarea legislației, se permite întreținerea sau refacerea lor, în caz de distrugere, fără posibilitatea extinderii acestora, cu avizul administrației ariei naturale protejate, în baza hotărârii consiliului științific.------------Alin. (4) al art. 29 a fost introdus de pct. 44 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011.(5) Sunt permise activități pentru menținerea în stare de funcționare a infrastructurii de transport public și a celei de furnizare a utilităților publice existente, realizate cu respectarea prevederilor legale, cu avizul administrației ariei naturale protejate, în baza hotărârii consiliului științific.------------Alin. (5) al art. 29 a fost introdus de pct. 44 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011.  +  Articolul 30(1) Administratorii ariilor naturale protejate au obligația să evalueze costurile necesare implementării planurilor de management și să le comunice autorității publice centrale pentru protecția mediului și pădurilor.(2) Resursele financiare necesare bunei administrări a ariilor naturale protejate de interes internațional, comunitar și național se asigură din bugetul autorității publice centrale pentru protecția mediului și pădurilor, fiind destinate pentru implementarea planurilor de management și/sau a măsurilor de conservare, precum și pentru funcționarea administrațiilor din subordine.(3) Pentru completarea resurselor financiare necesare bunei administrări a ariilor naturale protejate, administratorii/custozii acestora pot institui un sistem de tarife, ce se stabilește de administratorul/custodele ariei naturale protejate și se constituie ca venituri proprii pentru sistemul de arii naturale protejate.(4) Din tarifele prevăzute la alin. (3), cele instituite pentru vizitarea ariilor naturale protejate, pentru analizarea documentațiilor și eliberarea de avize conform legii, pentru fotografiatul și filmatul în scop comercial se avizează de către autoritatea publică centrală pentru protecția mediului și pădurilor, prin direcția responsabilă cu administrarea ariilor naturale protejate, conform prevederilor metodologiei aprobate prin ordin al conducătorului autorității publice centrale pentru protecția mediului și pădurilor.(5) Sumele provenite din tarifele prevăzute la alin. (4) se fac venit la bugetul administrației ariei naturale protejate, pentru realizarea obiectivelor din planul de management.(6) Pentru siturile «Natura 2000» autoritatea publică centrală pentru protecția mediului și pădurilor trebuie să transmită Comisiei Europene costurile estimate pentru aplicarea măsurilor de conservare a speciilor și habitatelor de interes comunitar, în vederea cofinanțării.------------Art. 30 a fost modificat de pct. 45 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011.  +  Capitolul III Conservarea habitatelor naturale și a speciilor sălbatice de floră și faună  +  Articolul 31(1) Protecția și conservarea habitatelor naturale și a speciilor sălbatice de interes comunitar, cu excepția păsărilor, existente pe teritoriul României și prevăzute în anexele nr. 2 și 3, se fac prin declararea de situri de importanță comunitară și arii speciale de conservare, selectate și desemnate în conformitate cu criteriile stabilite în anexa nr. 7 și cu prevederile art. 8 alin. (1) lit. b) și c) și alin. (4).(2) În vederea protecției și conservării speciilor de păsări sălbatice prevăzute în anexa nr. 3, precum și a celor migratoare care apar în mod regulat și nu sunt prevăzute în această anexă, se declară arii de protecție specială avifaunistică, în conformitate cu prevederile art. 8 alin. (1) lit. b).------------Alin. (2) al art. 31 a fost modificat de pct. 46 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011.(3) Protecția și conservarea habitatelor naturale terestre și acvatice de interes național, precum și a speciilor protejate de plante și animale sălbatice se fac prin declararea de arii naturale protejate de interes național sau prin aplicarea de măsuri de protecție în afara ariilor naturale protejate.------------Alin. (3) al art. 31 a fost modificat de pct. 46 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011.(4) În scopul protecției și conservării speciilor, se elaborează planuri de acțiune naționale/regionale pentru fiecare specie, documente care conțin măsuri de acțiune și conservare, în conformitate cu planurile de acțiune pentru specii, agreate la nivel internațional/european.------------Alin. (4) al art. 31 a fost introdus de pct. 47 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011.(5) Planurile prevăzute la alin. (4) se aprobă prin ordin al conducătorului autorității publice centrale pentru protecția mediului și pădurilor.------------Alin. (5) al art. 31 a fost introdus de pct. 47 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011.  +  Articolul 32(1) Autoritatea competentă pentru protecția mediului stabilește sistemul de monitorizare a stării de conservare a habitatelor naturale și speciilor de floră și faună sălbatică de interes comunitar.(2) Pe baza rezultatelor evaluărilor stării de conservare a habitatelor naturale și a speciilor de floră și faună sălbatică de interes comunitar, se poate propune modificarea listei naționale a siturilor "Natura 2000".  +  Articolul 33(1) Pentru speciile de plante și animale sălbatice terestre, acvatice și subterane, prevăzute în anexele nr. 4 A și 4 B, cu excepția speciilor de păsări, și care trăiesc atât în ariile naturale protejate, cât și în afara lor, sunt interzise:------------Partea introductivă a alin. (1) al art. 33 a fost modificată de pct. 48 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011.a) orice formă de recoltare, capturare, ucidere, distrugere sau vătămare a exemplarelor aflate în mediul lor natural, în oricare dintre stadiile ciclului lor biologic;b) perturbarea intenționată în cursul perioadei de reproducere, de creștere, de hibernare și de migrație;c) deteriorarea, distrugerea și/sau culegerea intenționată a cuiburilor și/sau ouălor din natură;d) deteriorarea și/sau distrugerea locurilor de reproducere ori de odihnă;e) recoltarea florilor și a fructelor, culegerea, tăierea, dezrădăcinarea sau distrugerea cu intenție a acestor plante în habitatele lor naturale, în oricare dintre stadiile ciclului lor biologic;f) deținerea, transportul, vânzarea sau schimburile în orice scop, precum și oferirea spre schimb sau vânzare a exemplarelor luate din natură, în oricare dintre stadiile ciclului lor biologic.------------Litera f) a alin. (1) al art. 33 a fost modificată de pct. 48 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011.(2) Fără a se aduce atingere prevederilor art. 33 alin. (3) și (4) și ale art. 38 din prezenta ordonanță de urgență, precum și ale art. 17, art. 19 alin. (5), art. 20, 22, 24 și art. 26 alin. (1) și (2) din Legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006, cu modificările și completările ulterioare, în vederea protejării tuturor speciilor de păsări, inclusiv a celor migratoare, sunt interzise:------------Partea introductivă a alin. (2) al art. 33 a fost modificată de pct. 49 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011.a) uciderea sau capturarea intenționată, indiferent de metoda utilizată;b) deteriorarea, distrugerea și/sau culegerea intenționată a cuiburilor și/sau ouălor din natură;c) culegerea ouălor din natură și păstrarea acestora, chiar dacă sunt goale;d) perturbarea intenționată, în special în cursul perioadei de reproducere sau de maturizare, dacă o astfel de perturbare este relevantă în contextul obiectivelor prezentei ordonanțe de urgență;------------Litera d) a alin. (2) al art. 33 a fost modificată de pct. 49 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011.e) deținerea exemplarelor din speciile pentru care sunt interzise vânarea și capturarea;f) vânzarea, deținerea și/sau transportul în scopul vânzării și oferirii spre vânzare a acestora în stare vie ori moartă sau a oricăror părți ori produse provenite de la acestea, ușor de identificat.------------Litera f) a alin. (2) al art. 33 a fost modificată de pct. 49 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011.(3) Speciile de păsări prevăzute în anexa nr. 5 C sunt acceptate la vânătoare, în afara perioadelor de reproducere și creștere a puilor.(4) În cazul speciilor de păsări migratoare prevăzute în anexa nr. 5 C, este interzisă vânarea acestora în perioada lor de reproducere sau pe parcursul rutei de întoarcere spre zonele de cuibărit.(5) Activitățile prevăzute la alin. (2) lit. f) nu sunt interzise în cazul speciilor prevăzute în anexa nr. 5 D, cu condiția să fi fost capturate sau ucise ori obținute prin mijloace legale.(6) Pentru speciile indicate în anexa nr. 5 E, activitățile prevăzute la alin. (2) lit. f) pot fi permise în baza unei autorizații speciale eliberate de către autoritatea publică centrală pentru protecția mediului și pădurilor.------------Alin. (6) al art. 33 a fost modificat de pct. 50 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011.(7) Autorizația prevăzută la alin. (6) se acordă după consultări cu Comisia Europeană, iar procedura de emitere a acesteia se stabilește prin ordin al conducătorului autorității publice centrale pentru protecția mediului și pădurilor, în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.------------Alin. (7) al art. 33 a fost modificat de pct. 50 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011.(8) Pentru asigurarea protecției, managementului și utilizării durabile a populațiilor speciilor de păsări al căror areal natural de distribuție include teritoriul României este necesară realizarea de studii și cercetări având ca subiect temele prevăzute în anexa nr. 8.  +  Articolul 34(1) În vederea protejării habitatelor naturale și a speciilor indigene, introducerea de specii alohtone, intervențiile asupra speciilor invazive, precum și reintroducerea speciilor indigene prevăzute în anexele nr. 4 A și 4 B se reglementează prin ordin al conducătorului autorității publice centrale pentru protecția mediului și pădurilor, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.------------Alin. (1) al art. 34 a fost modificat de pct. 51 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011.(2) Pentru speciile sălbatice alohtone introduse este obligatorie efectuarea unei evaluări a impactului acestei introduceri asupra speciilor de floră și faună indigene, rezultatele acestor evaluări trebuind să fie transmise pentru informare Comisiei Europene.(3) Introducerea speciilor de păsări sălbatice alohtone se poate face doar după consultarea prealabilă a Comisiei Europene.  +  Articolul 35(1) Autoritatea publică centrală pentru protecția mediului și pădurilor reprezintă autoritatea administrativă desemnată pentru aplicarea prevederilor Regulamentului (CE) nr. 338/97 al Consiliului din 9 decembrie 1996 privind protecția speciilor faunei și florei sălbatice prin controlul comerțului cu acestea, cu modificările și completările ulterioare, ale Regulamentului (CEE) nr. 348/81 al Consiliului din 20 ianuarie 1981 privind regimul comun aplicabil importurilor de produse derivate din cetacee, cu modificările și completările ulterioare, ale Regulamentului Consiliului (CE) nr. 3.254/91 privind interzicerea utilizării capcanelor de picior, cu modificările și completările ulterioare, și ale Regulamentului (CE) nr. 1.007/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 septembrie 2009 privind comerțul cu produse derivate din focă, cu modificările și completările ulterioare, precum și pentru relația cu Comisia Europeană.------------Alin. (1) al art. 35 a fost modificat de pct. 52 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011.(1^1) Agenția Națională pentru Protecția Mediului reprezintă autoritatea administrativă desemnată pentru aplicarea prevederilor Regulamentului (UE) nr. 511/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 aprilie 2014 privind măsurile de conformitate destinate utilizatorilor prevăzute în Protocolul de la Nagoya privind accesul la resursele genetice și împărțirea corectă și echitabilă a beneficiilor care rezultă din utilizarea acestora în Uniune.----------Alin. (1^1) al art. 35 a fost introdus de pct. 1 al art. I din ORDONANȚA nr. 7 din 27 ianuarie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 66 din 29 ianuarie 2016.(1^2) Autoritatea publică centrală pentru protecția mediului și pădurilor reprezintă autoritatea administrativă desemnată pentru aplicarea prevederilor Regulamentului (UE) nr. 1.143/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 octombrie 2014 privind prevenirea și gestionarea introducerii și răspândirii speciilor alogene invazive.----------Alin. (1^2) al art. 35 a fost introdus de pct. 1 al art. I din ORDONANȚA nr. 7 din 27 ianuarie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 66 din 29 ianuarie 2016.(2) Autoritățile științifice naționale desemnate pentru aplicarea prevederilor Regulamentului Consiliului (CE) nr. 338/97 privind protecția speciilor de floră și faună sălbatică prin reglementarea comercializării acestora, cu modificările și completările ulterioare, ale Regulamentului Consiliului (CE) nr. 348/81 privind regulile comune pentru importul produselor din balene sau din alte cetacee, cu modificările și completările ulterioare, și ale Regulamentului Consiliului (CE) nr. 3.254/91 privind interzicerea utilizării capcanelor de picior, cu modificările și completările ulterioare, sunt, după caz:a) Academia Română;b) Institutul de Cercetări și Amenajări Silvice;c) Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare "Delta Dunării".(3) Instrucțiunile de aplicare a reglementărilor privind protecția speciilor de floră și faună sălbatică și a altor bunuri ale patrimoniului natural se aprobă prin ordin comun al conducătorului autorității publice centrale pentru protecția mediului și pădurilor și al conducătorului autorității publice centrale din domeniul finanțelor, în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.------------Alin. (3) al art. 35 a fost modificat de pct. 52 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011.  +  Articolul 36(1) Autoritatea competentă pentru protecția mediului organizează sistemul de monitorizare a capturilor și uciderilor accidentale ale tuturor speciilor de păsări, precum și ale speciilor prevăzute în anexele nr. 4 A și 4 B.------------Alin. (1) al art. 36 a fost modificat de pct. 53 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011.(1^1) Pe baza informațiilor obținute prin sistemul de monitorizare prevăzut la alin. (1), autoritatea publică centrală pentru protecția mediului și pădurilor ia măsuri suplimentare de cercetare sau de conservare, pentru a se asigura că uciderile ori capturile accidentale nu au un impact negativ foarte puternic asupra speciilor respective.------------Alin. (1^1) al art. 36 a fost introdus de pct. 54 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011.(2) Sistemul de monitorizare prevăzut la alin. (1) se stabilește prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorității publice centrale pentru protecția mediului și pădurilor, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.------------Alin. (2) al art. 36 a fost modificat de pct. 55 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011.  +  Articolul 37(1) Prelevarea din natură și exploatarea exemplarelor de plante și animale sălbatice aparținând speciilor prevăzute în anexa nr. 5, precum și altor specii cu același regim de protecție se vor face în condiții compatibile cu menținerea acestor specii într-o stare de conservare favorabilă, luându-se, după caz, următoarele măsuri:a) reglementarea accesului în anumite zone și/sau anumite perioade;b) interdicția temporară și/sau locală a recoltării și capturării anumitor specii;c) reglementarea perioadelor, a modurilor și a mijloacelor de recoltare/capturare;d) instituirea unui sistem de autorizare a recoltării/capturării, transportului și comercializării, inclusiv stabilirea de cote;e) încurajarea cultivării și creșterii în captivitate, în vederea reducerii presiunii asupra populațiilor naturale;f) evaluarea măsurilor adoptate.(2) Pentru capturarea sau uciderea speciilor de faună sălbatică prevăzute în anexele nr. 5 A, 5 B, 5 C, 5 D și 5 E, precum și în cazul aplicării derogărilor prevăzute la art. 38, este interzisă folosirea oricăror mijloace, sisteme sau metode pentru capturarea ori omorârea pe scară largă sau neselectivă sau care pot conduce la dispariția pe plan local ori la perturbarea gravă a unei specii.------------Alin. (2) al art. 37 a fost modificat de pct. 56 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011.(3) Mijloacele, sistemele sau metodele de tipul celor avute în vedere la alin. (2) sunt prevăzute în anexa nr. 6.------------Alin. (3) al art. 37 a fost introdus de pct. 57 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011.  +  Articolul 38(1) Prin excepție de la prevederile art. 33 și 37, se stabilesc derogări, cu condiția să nu existe o alternativă acceptabilă, iar măsurile derogatorii să nu fie în detrimentul menținerii populațiilor speciilor respective într-o stare de conservare favorabilă în arealul lor natural, numai în următoarele situații:------------Partea introductivă a alin. (1) al art. 38 a fost modificată de pct. 58 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011.a) în interesul protejării faunei și florei sălbatice și al conservării habitatelor naturale;b) pentru prevenirea producerii unor daune importante, în special asupra culturilor agricole, animalelor domestice, pădurilor, pescăriilor și apelor, iar, în cazul speciilor de animale, altele decât păsările, și pentru prevenirea producerii unor daune importante asupra altor bunuri;------------Litera b) a alin. (1) al art. 38 a fost modificată de pct. 58 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011.c) în interesul sănătății și securității publice, iar, în cazul speciilor de animale, altele decât păsările, și pentru alte rațiuni de interes public major, inclusiv de natură socială sau economică, și pentru consecințe benefice de importanță majoră pentru mediu;------------Litera c) a alin. (1) al art. 38 a fost modificată de pct. 58 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011.d) în scopuri de cercetare științifică și educație, de repopulare și de reintroducere a acestor specii, precum și pentru operațiuni de reproducere necesare în acest scop, inclusiv pentru răspândirea artificială a plantelor;e) pentru a permite, în condiții strict controlate, într-o manieră selectivă și într-o măsură limitată, prinderea sau deținerea unui număr limitat și specificat de exemplare din anumite specii de păsări sau din speciile prevăzute în anexele nr. 4 A și 4 B;------------Litera e) a alin. (1) al art. 38 a fost modificată de pct. 58 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011.f) în interesul siguranței aeriene, pentru toate speciile de păsări, inclusiv cele migratoare.------------Litera f) a alin. (1) al art. 38 a fost introdusă de pct. 59 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011.(2) Derogările se stabilesc prin ordin al conducătorului autorității publice centrale pentru protecția mediului și pădurilor, cu avizul Academiei Române.------------Alin. (2) al art. 38 a fost modificat de pct. 60 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011.(2^1) Prin excepție de la prevederile alin. (2), pentru stabilirea derogărilor care privesc toate speciile de păsări, precum și speciile de mamifere prevăzute în anexele nr. 4 A și 4 B, este necesar și avizul conform al autorității publice centrale pentru protecția mediului și pădurilor.------------Alin. (2^1) al art. 38 a fost introdus de pct. 61 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011.(2^2) Procedura de stabilire a derogărilor se aprobă prin ordin al autorității publice centrale pentru protecția mediului și pădurilor.------------Alin. (2^2) al art. 38 a fost introdus de pct. 61 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011.(2^3) Derogările prevăzute la alin. (2^1) specifică următoarele:a) speciile care fac obiectul derogărilor;b) mijloacele, sistemele sau metodele autorizate pentru capturare sau sacrificare;c) condițiile de risc și circumstanțele de timp și spațiu sub rezerva cărora pot fi acordate astfel de derogări;d) autoritatea împuternicită să declare că sunt îndeplinite condițiile impuse și să decidă mijloacele, sistemele sau metodele care pot fi utilizate, în ce limite și de către cine;e) controalele care trebuie efectuate.------------Alin. (2^3) al art. 38 a fost introdus de pct. 61 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011.(3) Autoritatea competentă pentru protecția mediului transmite Comisiei Europene rapoarte privind derogările aplicate, după cum urmează:a) anual, pentru derogările aplicate speciilor de păsări sălbatice;b) la fiecare 2 ani, pentru derogările aplicate speciilor sălbatice prevăzute în anexa nr. 4 A.------------Alin. (3) al art. 38 a fost modificat de pct. 62 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011.(4) Rapoartele prevăzute la alin. (3) vor conține informații privind:a) speciile care fac obiectul derogărilor și motivul derogării, inclusiv natura riscului, cu, dacă este cazul, indicarea soluțiilor alternative care au fost respinse și datelor științifice de fundamentare;b) mijloacele, dispozitivele sau metodele autorizate pentru capturarea sau uciderea speciilor animale și motivația utilizării acestora;c) circumstanțele de timp și de loc în care aceste derogări sunt acordate;d) autoritatea abilitată să declare și să controleze dacă sunt întrunite condițiile necesare și să decidă care mijloace, dispozitive sau metode pot fi utilizate, între ce limite și prin ce instituții/servicii și ce persoane le vor duce la îndeplinire;e) măsurile de control aplicate și rezultatele obținute.  +  Articolul 39(1) Pentru exemplarele cu dizabilități, pui orfani sau exemplarele confiscate ce aparțin speciilor prevăzute în anexele nr. 3, 4 A, 4 B, 5 A, 5 B, 5 C, 5 D, 5 E și în anexele la Regulamentul Consiliului (CE) nr. 338/97 privind protecția speciilor de floră și faună sălbatică prin reglementarea comercializării acestora, cu modificările și completările ulterioare, se pot înființa centre de reabilitare și/sau îngrijire.(2) Procedura de înființare a centrelor prevăzute la alin. (1) se stabilește prin ordin al autorității publice centrale pentru protecția mediului și pădurilor, în termen de 120 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.------------Alin. (2) al art. 39 a fost modificat de pct. 63 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011.  +  Articolul 40(1) Autoritatea competentă pentru protecția mediului transmite Comisiei Europene rapoarte privind implementarea prevederilor Directivei 79/409/CEE, la intervale de 3 ani, începând cu data de 1 ianuarie 2010.(2) Autoritatea competentă pentru protecția mediului transmite Comisiei Europene rapoarte privind implementarea prevederilor Directivei 92/43/CEE, la intervale de 6 ani, începând cu data de 1 ianuarie 2013.  +  Capitolul IV Conservarea altor bunuri ale patrimoniului natural  +  Articolul 41Tipurile geomorfologice deosebite, de relief pozitiv sau negativ, cum sunt colinele, depresiunile, dolinele, șeile, văile carstice, ponoarele, izbucurile și altele, se conservă în cadrul ariilor naturale protejate existente sau în cadrul unor arii naturale de interes geomorfologic, corespunzător delimitate și puse sub regim special de protecție, potrivit prevederilor art. 8.  +  Articolul 42(1) Bunurile patrimoniului natural, respectiv peșteri, depozite fosilifere, formațiuni geologice, mineralogice, arbori seculari ori reprezentativi izolați și altele asemenea, vor fi protejate prin stabilirea unor zone de protecție corespunzătoare ca întindere scopului de conservare a bunurilor naturale, conform prevederilor art. 8.(2) Pentru peșteri, zona de protecție se stabilește în funcție de caracteristicile și clasa peșterii, așa cum este definită la art. 43 alin. (5), cu avizul Academiei Române.(3) Proprietarii sau administratorii terenurilor ce cuprind intrări în peșteri au obligația de a permite accesul spre aceste intrări.(4) Beneficiarul unei lucrări de investiții are obligația de a anunța descoperirea oricărei peșteri în frontul unei lucrări miniere sau al unei cariere celei mai apropiate instituții abilitate, respectiv administratorului sau custodelui ariei naturale protejate, agenției județene pentru protecția mediului sau reprezentanților autorităților administrației publice locale.  +  Articolul 43(1) Bunurile patrimoniului geologic și speologic, ca bunuri naturale ale subsolului, sunt, în condițiile legii, bunuri proprietate publică a statului.(2) Nominalizarea bunurilor prevăzute la alin. (1) se face prin hotărâre a Guvernului.(3) Peștera este o cavitate naturală formată în scoarța terestră, suficient de largă și adâncă încât să permită intrarea omului. Prin extensie, peștera poate fi un sistem care poate avea mai mult de o intrare și este format din mai multe galerii, săli, puțuri și hornuri. Termenul se aplică și în cazul cavităților definite mai sus, care sunt parțial ori complet inundate sau care au fost deschise prin derocări ori decolmatări.------------Alin. (3) al art. 43 a fost modificat de pct. 64 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011.(4) Peștera reprezintă un ecosistem unic ale cărui resurse sunt reprezentate de valori de natură economică (apă, calcar, guano, turism, terapie), științifică (structuri geologice și minerale, forme de relief subteran, situri paleontologice, arheologice și istorice, sedimente, fauna cavernicolă și specii sălbatice) și cultural-educativă (spirituală, religioasă, estetică, recreațională și educativă).------------Alin. (4) al art. 43 a fost modificat de pct. 64 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011.(5) Peșterile se clasifică în funcție de valorile acestora, așa cum au fost definite la alin. (4), în clase de protecție, după cum urmează:a) clasa A - peșteri cu sectoare de valoare excepțională, care, prin interesul științific sau unicitatea resurselor, sunt reprezentative pentru patrimoniul speologic național și internațional;b) clasa B - peșteri cu sectoare de importanță națională, care se disting prin mărime, raritatea resurselor și prin potențial turistic;c) clasa C - peșteri cu sectoare de importanță locală, protejate pentru semnificația lor geologică, peisagistică, hidrologică, istorică, biodiversitate, potențial turistic sau pentru dimensiunile lor;d) clasa D - peșteri de dimensiuni mici sau medii fără o valoare explicită, dar importante pentru geologia, biodiversitatea și evoluția unei regiuni, al căror spațiu trebuie conservat și protejat de poluare sau distrugeri.------------Alin. (5) al art. 43 a fost modificat de pct. 64 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011.(5^1) Clasa unei peșteri va fi dată de clasa sectorului cu nivelul cel mai ridicat de conservare și protecție, unde clasa A este cea mai ridicată, nivelurile scăzând în ordine alfabetică până la clasa D. În cazul marilor rețele subterane, când situația o cere, spațiul unei peșteri poate fi clasificat în sectoare, care au clase de protecție diferită.------------Alin. (5^1) al art. 43 a fost introdus de pct. 65 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011.(5^2) Pentru încadrarea/reîncadrarea peșterilor sau sectoarelor de peșteri în clasele A, B, C și D, se constituie, prin ordin al conducătorului autorității publice centrale pentru protecția mediului și pădurilor, Comisia Patrimoniului Speologic, care funcționează sub coordonarea autorității publice centrale pentru protecția mediului și pădurilor, pe baza unui regulament propriu, parte a ordinului de constituire. Comisia Patrimoniului Speologic este formată din specialiști ai Institutului de Speologie «Emil Racovița» al Academiei Române, ai Federației Române de Speologie și ai altor instituții și organizații naționale cu competențe în domeniul explorării, protecției și conservării patrimoniului speologic.------------Alin. (5^2) al art. 43 a fost introdus de pct. 65 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011.(6) Încadrarea/Reîncadrarea peșterilor în clasele A, B, C și D se face prin ordin al conducătorului autorității publice centrale pentru protecția mediului și pădurilor, pe baza unor fundamentări științifice însușite și aprobate de Comisia Patrimoniului Speologic. Până la stabilirea legală a clasei sale de protecție, orice peșteră existentă sau nou descoperită beneficiază de protecție maximă prin aplicarea prevederilor art. 44.------------Alin. (6) al art. 43 a fost modificat de pct. 66 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011.(7) Peșterile din clasa A nu pot face obiectul niciunei modificări a factorilor naturali sau amenajări, cu excepția celor destinate protejării peșterii și a celor temporare necesare explorării lor și/sau evacuării victimelor în caz de accident. Ele pot face obiectul explorărilor speologice, cercetării științifice, turismului speologic specializat sau al activităților de documentare, pe bază de autorizații emise de Comisia Patrimoniului Speologic și cu avizul emis de administratorii/custozii ariei naturale protejate, în limitele stabilite prin regulamentele și planurile de management.------------Alin. (7) al art. 43 a fost modificat de pct. 66 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011.(9) Peșterile din clasa B se constituie ca monumente ale naturii.------------Alin. (9) al art. 43 a fost modificat de pct. 68 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011.(11) Peșterile din clasa C se constituie ca rezervații naturale. Peșterile din clasa C pot face obiectul explorărilor speologice, activităților de documentare, cercetării științifice, amenajărilor turistice sau al altor forme de valorificare, pe baza autorizațiilor emise de Comisia Patrimoniului Speologic, cu avizul administrației/custodelui ariei naturale protejate în care sunt incluse.------------Alin. (11) al art. 43 a fost modificat de pct. 70 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011.  +  Articolul 44În scopul evitării efectelor negative asupra bunurilor patrimoniului speologic se interzic:a) colectările de faună, fosile sau de obiecte de interes arheologic din peșteri, efectuate fără autorizația emisă de Comisia Patrimoniului Speologic, potrivit prevederilor art. 45;------------Litera a) a art. 44 a fost modificată de pct. 72 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011.b) utilizarea neautorizată a peșterilor și desfășurarea unor activități ce pot pune în pericol integritatea sau echilibrul natural al peșterilor;c) dislocarea, vânzarea, cumpărarea, colecționarea speleotemelor sau altor resurse ale peșterilor;d) degradarea prin inscripționare sau poluarea peșterilor prin depozitarea în interiorul lor ori în elementele de relief, cu care acestea comunică în mod direct, de obiecte, deșeuri de orice fel, cadavre, substanțe toxice și periculoase, combustibili de orice natură;e) distrugerea sau degradarea marcajelor ori a panourilor indicatoare din exteriorul sau din interiorul peșterilor;f) efectuarea neautorizată, în perimetrul de la suprafață sau în apropierea intrării unei peșteri protejate, a unor lucrări cum ar fi: derocări, defrișări, baraje, explozii, construcții;g) îngrădirea accesului persoanelor autorizate spre intrările peșterilor;h) popularizarea, mediatizarea datelor precise de identificare și localizare a peșterilor din clasa A, care prin natura lor pot conduce la periclitarea patrimoniului speologic din această categorie.  +  Articolul 45(1) Comisia Patrimoniului Speologic are competența să elibereze autorizații pentru:------------Partea introductivă a alin. (1) al art. 45 a fost modificată de pct. 73 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011.a) activități științifice, de explorare, turism speologic specializat și de documentare în peșteri din clasa A;b) săpături, derocări și colectări din peșteri;c) amenajarea infrastructurii pentru turism sau orice altă formă de utilizare ori exploatare a resurselor peșterilor.(2) Autorizația se eliberează pe baza unei cereri scrise, care va conține precizări privind scopul, mijloacele, durata, proporțiile, garanțiile acțiunii și se va retrage în cazul în care condițiile stabilite la eliberarea ei nu au fost respectate.  +  Articolul 46(1) Fac parte din patrimoniul geologic tipurile de obiective care conservă eșantioane reprezentative din punct de vedere paleontologic, petrografic, mineralogic, structural, stratigrafic.(2) Inventarierea, clasificarea, protecția și conservarea patrimoniului geologic, precum și elaborarea și controlul măsurilor de protecție și conservare a patrimoniului geologic, supravegherea și controlul ariilor protejate de interes geologic sunt în competența Academiei Române și a autorităților teritoriale pentru protecția mediului.(3) Instituirea regimului special de protecție pentru ariile naturale protejate de interes geologic se face în conformitate cu prevederile art. 8.  +  Articolul 47Pentru evitarea efectelor negative asupra bunurilor patrimoniului geologic se interzic:a) distrugerea, perturbarea sau alterarea siturilor de conservare pentru obiective geologice;b) dislocarea, prelevarea rocilor, fosilelor, vegetației de pe aria unui sit de conservare, fără acordul celui care o administrează;c) intrarea în perimetrul protejat fără permisul de acces eliberat de cel care îl administrează;d) schimbarea regimului juridic al unui sit sau al unui teren ce cuprinde un sit de conservare de interes geologic aflat în proprietate publică.  +  Articolul 48În cadrul șantierelor de exploatare, managerii acestora vor desemna persoane de specialitate sau custozi, după caz, care să vegheze la protejarea bunurilor geologice din fronturile de lucru, asigurându-se astfel:a) supravegherea permanentă a zonelor de extracție și conservarea materialului de proveniență paleobiologică sau minerală;b) avertizarea lucrătorilor asupra aspectelor ce privesc conservarea anumitor bunuri geologice ce pot fi ulterior înregistrate ca situri de conservare sau bunuri ale patrimoniului geologic;c) conservarea perimetrelor care au sau pot dobândi regim de protecție specială;d) conservarea colecțiilor de bunuri geologice de proveniență locală;e) colaborarea cu conducerea șantierului și cu autoritățile locale;f) întocmirea de rapoarte periodice asupra activității de conservare, care se înaintează Academiei Române și autorităților teritoriale pentru protecția mediului.  +  Articolul 49(1) Florile de mină și fosilele de plante și animale vertebrate și nevertebrate sunt considerate bunuri ale patrimoniului natural din momentul descoperirii lor.(2) Comercializarea pe piața internă, intracomunitară și exportul în orice scop al bunurilor prevăzute la alin. (1) se pot face numai cu acordul autorității competente pentru protecția mediului, cu avizul prealabil al Academiei Române.(3) Procedura de eliberare a acordului prevăzut la alin. (2) se stabilește prin ordin al conducătorului autorității publice centrale pentru protecția mediului și pădurilor, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.------------Alin. (3) al art. 49 a fost modificat de pct. 74 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011.  +  Capitolul V Organizarea și exercitarea controlului  +  Articolul 50(1) Controlul aplicării prevederilor prezentei ordonanțe de urgență se exercită de către personalul cu atribuții de control din cadrul structurilor proprii ale:a) Gărzii Naționale de Mediu;c) autorității publice centrale pentru protecția mediului și pădurilor și structurilor teritoriale ale acesteia cu responsabilități în domeniul protecției mediului și, respectiv, silviculturii;------------Litera c) a alin. (1) al art. 50 a fost modificată de pct. 76 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011.d) structurilor de administrare și custozilor ariilor naturale protejate;e) gestionarilor fondurilor de vânătoare, pe domeniul lor de competență;------------Litera e) a alin. (1) al art. 50 a fost modificată de pct. 76 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011.f) Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, pe domeniul său de competență, în ceea ce privește activitățile de comerț cu specii de floră și faună sălbatică;g) Autorității Naționale a Vămilor, pentru operațiunile vamale;h) Administrației Rezervației Biosferei "Delta Dunării", pentru Rezervația Biosferei "Delta Dunării";i) altor autorități cu atribuții în domeniul protecției mediului.(2) Controlul asupra respectării prevederilor prezentei ordonanțe de urgență referitoare la ariile naturale protejate, declarate prin hotărâri ale consiliilor județene sau locale, se exercită și de personalul special împuternicit al acestora.(3) Orice persoană fizică sau juridică are obligația să furnizeze informațiile și datele solicitate de autoritățile competente pentru protecția mediului și de administratorii ariilor naturale protejate, pentru îndeplinirea responsabilităților pe care le au potrivit dispozițiilor prezentei ordonanțe de urgență.(4) În vederea realizării corespunzătoare a controlului în perimetrul și în vecinătatea ariilor naturale protejate, accesul personalului cu atribuții de control din cadrul structurilor proprii ale autorităților prevăzute la alin. (1) nu poate fi restricționat, indiferent de tipul de proprietate.  +  Capitolul VI Sancțiuni  +  Articolul 51Încălcarea prevederilor prezentei ordonanțe de urgență atrage răspunderea civilă, materială, contravențională sau penală, după caz.  +  Articolul 52Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă săvârșirea următoarelor fapte:a) scoaterea definitivă sau temporară din circuitul agricol ori silvic de terenuri de pe raza ariei naturale protejate, cu excepția celor aflate în zonele de dezvoltare durabilă, pentru alte obiective decât cele prevăzute la art. 27 alin. (1);b) scoaterea definitivă sau temporară din circuitul agricol ori silvic de terenuri de pe raza ariei naturale protejate fără acordul administratorului sau, după caz, al custodelui, emis potrivit prevederilor art. 27 alin. (2);c) nerespectarea prevederilor art. 28 alin. (1);d) nerespectarea prevederilor art. 33 alin. (1) și (2);e) vânarea speciilor de păsări prevăzute în anexa nr. 5 C în perioadele de reproducere și creștere a puilor;f) vânarea speciilor de păsări migratoare prevăzute în anexa nr. 5 C în perioada lor de reproducere sau pe parcursul rutei de întoarcere spre zonele de cuibărit;g) capturarea sau uciderea speciilor de faună sălbatică prevăzute în anexele nr. 5 A, 5 B, 5 C, 5 D și 5 E și pentru cazurile în care se aplică derogări, conform prevederilor art. 38, prelevarea, capturarea sau uciderea speciilor prevăzute în anexele nr. 4 A și 4 B cu metodele sau mijloacele prevăzute în anexa nr. 6;h) capturarea sau uciderea speciilor sălbatice cu mijloace nelegale;i) amplasarea de construcții, investiții în afara zonelor de dezvoltare durabilă din ariile naturale protejate, cu excepția celor destinate administrării ariei naturale protejate, a celor destinate prevenirii unor calamități naturale și a celor realizate în scopul asigurării securității naționale.-----------Art. 52 a fost modificat de art. 197 din LEGEA nr. 187 din 24 octombrie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 12 noiembrie 2012.  +  Articolul 53(1) Constituie contravenție și se sancționează cu amendă contravențională de la 3.000 lei la 6.000 lei pentru persoane fizice și de la 25.000 lei la 50.000 lei pentru persoane juridice următoarele fapte:a) nerespectarea măsurilor de protecție, conservare și utilizare stabilite cu caracter provizoriu de autoritățile competente pentru protecția mediului;b) îngrădirea accesului persoanelor autorizate spre intrările peșterilor;c) neanunțarea descoperirii oricărei peșteri;d) distrugerea sau degradarea marcajelor ori a panourilor indicatoare din exteriorul sau interiorul ariilor naturale protejate;e) popularizarea, mediatizarea datelor precise de identificare și localizare a peșterilor din clasa A, care prin natura lor pot conduce la periclitarea patrimoniului speologic din această categorie;f) intrarea în perimetrul protejat fără permisul de acces eliberat de administrator, respectiv custode;g) nedesemnarea, în cadrul șantierelor de exploatare, a persoanelor de specialitate care să vegheze la protejarea bunurilor geologice din fronturile de lucru;h) camparea pe suprafața ariilor naturale protejate în afara locurilor special amenajate, precum și nerespectarea regulamentelor specifice locurilor de campare;------------Litera h) a alin. (1) al art. 53 a fost introdusă de pct. 79 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011.i) circulația cu bicicletele în afara traseelor special desemnate și semnalizate;------------Litera i) a alin. (1) al art. 53 a fost introdusă de pct. 79 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011.j) activitățile de turism ecvestru în afara traseelor special desemnate și semnalizate;------------Litera j) a alin. (1) al art. 53 a fost introdusă de pct. 79 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011.k) organizarea de manifestări sportive, culturale, tabere, pe teritoriul ariei naturale protejate, fără acordul administratorului/custodelui ariei naturale protejate;------------Litera k) a alin. (1) al art. 53 a fost introdusă de pct. 79 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011.l) accesul și circulația vizitatorilor în extravilan, în habitate naturale, în afara traseelor turistice avizate și semnalizate ca atare, pe suprafața ariilor naturale protejate;------------Litera l) a alin. (1) al art. 53 a fost introdusă de pct. 79 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011.m) neevacuarea de către persoanele juridice sau fizice a deșeurilor generate în urma activităților proprii în ariile naturale protejate.------------Litera m) a alin. (1) al art. 53 a fost introdusă de pct. 79 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011.(2) Constituie contravenție și se sancționează cu amendă contravențională de la 5.000 lei la 10.000 lei pentru persoane fizice și de la 30.000 lei la 60.000 lei pentru persoane juridice următoarele fapte:a) intervențiile pentru menținerea habitatelor în vederea protejării anumitor specii, grupuri de specii sau comunități biotice care constituie obiectul protecției în zonele-tampon din parcurile naționale și parcurile naturale fără aprobarea autorității publice centrale pentru protecția mediului și pădurilor, potrivit prevederilor art. 22 alin. (8) lit. e) și alin. (9) lit. e);------------Litera a) a alin. (2) al art. 53 a fost modificată de pct. 80 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011.b) intervențiile în scopul reconstrucției ecologice a ecosistemelor naturale și al reabilitării unor ecosisteme necorespunzătoare sau degradate din zonele-tampon din parcurile naționale și parcurile naturale fără aprobarea autorității publice centrale pentru protecția mediului și pădurilor, potrivit prevederilor art. 22 alin. (8) lit. f) și alin. (9) lit. f);------------Litera b) a alin. (2) al art. 53 a fost modificată de pct. 80 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011.c) acțiunile de înlăturare a efectelor unor calamități din zonele tampon din parcurile naționale și din parcurile naturale fără acordul administrației ariei naturale protejate, emis potrivit prevederilor art. 22 alin. (8) lit. g) și alin. (9) lit. g);d) activitățile de protecție a pădurilor, acțiunile de prevenire a înmulțirii în masă a dăunătorilor forestieri care necesită evacuarea materialului lemnos din pădure în cantități care depășesc prevederile amenajamentelor din zonele tampon din parcurile naționale și parcurile naturale fără acordul administrației ariei naturale protejate, emis potrivit prevederilor art. 22 alin. (8) lit. h) și alin. (9) lit. h);e) utilizarea unor resurse regenerabile, precum recoltarea de fructe de pădure, de ciuperci și de plante medicinale din zonele tampon din parcurile naționale și parcurile naturale fără acordul administratorului ariei naturale protejate, emis potrivit prevederilor art. 22 alin. (8) lit. i) și alin. (9) lit. i);f) nerespectarea prevederilor art. 44 lit. a)-c);g) nefurnizarea informațiilor și datelor solicitate de autoritățile competente pentru protecția mediului și de administratorii ariilor naturale protejate, pentru îndeplinirea responsabilităților pe care le au potrivit dispozițiilor prezentei ordonanțe de urgență;h) interzicerea accesului personalului cu atribuții de control din cadrul structurilor proprii ale autorităților prevăzute la art. 50 alin. (1), în vederea realizării corespunzătoare a controlului în perimetrul și în vecinătatea ariilor naturale protejate;i) cele prevăzute la art. 16 lit. f), g) și h) din Regulamentul Consiliului (CE) nr. 338/97, cu modificările și completările ulterioare.------------Litera i) a alin. (2) al art. 53 a fost modificată de pct. 80 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011.j) amenajarea sau reamenajarea de trasee turistice, instalarea de panouri informative fără avizul administratorilor/custozilor ariilor naturale protejate;------------Litera j) a alin. (2) al art. 53 a fost introdusă de pct. 81 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011.k) abandonarea animalelor domestice pe suprafața ariilor naturale protejate în afara pășunilor;------------Litera k) a alin. (2) al art. 53 a fost introdusă de pct. 81 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011.l) hrănirea animalelor sălbatice de către orice persoană fizică sau juridică pe suprafața ariilor naturale protejate, cu excepția administratorilor fondurilor cinegetice și administratorilor/custozilor ariilor naturale protejate;------------Litera l) a alin. (2) al art. 53 a fost introdusă de pct. 81 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011.m) accesul neautorizat cu motociclete, ATV-uri, sănii cu motor, autoturisme sau alte tipuri de autovehicule, pe suprafața ariilor naturale protejate, în afara drumurilor publice, a drumurilor forestiere pe care accesul nu este interzis prin semne sau bariere și a terenurilor special amenajate și semnalizate în acest scop;------------Litera m) a alin. (2) al art. 53 a fost introdusă de pct. 81 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011.n) realizarea de săpături, excavații și orice alte lucrări care modifică configurația naturală a terenurilor din ariile naturale protejate fără avizul administratorilor sau, respectiv, custozilor acestora;------------Litera n) a alin. (2) al art. 53 a fost introdusă de pct. 81 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011.o) nerespectarea prevederilor art. 22 alin. (8) lit. j).------------Litera o) a alin. (2) al art. 53 a fost introdusă de pct. 81 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011.(3) Constituie contravenție și se sancționează cu amendă contravențională de la 7.500 lei la 15.000 lei pentru persoane fizice și de la 50.000 lei la 100.000 lei pentru persoane juridice următoarele fapte:a) nerespectarea prevederilor art. 22 alin. (5);c) intervențiile în scopul reconstrucției ecologice a ecosistemelor naturale și al reabilitării unor ecosisteme necorespunzătoare sau degradate fără respectarea prevederilor art. 22 alin. (6) lit. f);d) acțiunile de înlăturare a efectelor unor calamități fără respectarea prevederilor art. 22 alin. (6) lit. g);e) acțiunile de combatere a înmulțirii în masă a dăunătorilor forestieri care necesită evacuarea materialului lemnos din pădure, în cazul în care apar focare de înmulțire, fără respectarea prevederilor art. 22 alin. (6) lit. i);f) nerespectarea prevederilor art. 23 alin. (1) și (2);g) comercializarea, deținerea și/sau transportul în scopul comercializării, în stare vie sau moartă, ale oricăror părți sau produse provenite de la speciile prevăzute în anexa nr. 5 E fără autorizația specială emisă de către autoritatea publică centrală pentru protecția mediului și pădurilor, potrivit prevederilor art. 33 alin. (6);------------Litera g) a alin. (3) al art. 53 a fost modificată de pct. 83 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011.h) introducerea de specii sălbatice alohtone fără efectuarea unei evaluări a impactului acestei introduceri asupra speciilor de floră și faună indigene, potrivit prevederilor art. 34;i) nerespectarea prevederilor art. 48;j) comercializarea pe piața internă, intracomunitară și exportul în orice scop al bunurilor prevăzute la art. 49 alin. (1) fără acordul autorității competente pentru protecția mediului;k) cele prevăzute la art. 16 lit. a), b), e), i), j) și k) din Regulamentul Consiliului (CE) nr. 338/97, cu modificările și completările ulterioare;------------Litera k) a alin. (3) al art. 53 a fost modificată de pct. 83 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011.l) comercializarea pe piața internă, intracomunitară și exportul în orice scop al produselor derivate din focă fără respectarea prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.007/2009.------------Litera l) a alin. (3) al art. 53 a fost introdusă de pct. 84 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011.m) nerespectarea prevederilor art. 4 și 7 din Regulamentul (UE) nr. 511/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 aprilie 2014 privind măsurile de conformitate destinate utilizatorilor prevăzute în Protocolul de la Nagoya privind accesul la resursele genetice și împărțirea corectă și echitabilă a beneficiilor care rezultă din utilizarea acestora în Uniune;----------Litera m) a alin. (3) al art. 53 a fost introdusă de pct. 2 al art. I din ORDONANȚA nr. 7 din 27 ianuarie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 66 din 29 ianuarie 2016.n) nerespectarea prevederilor art. 7 din Regulamentul (UE) nr. 1.143/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 octombrie 2014 privind prevenirea și gestionarea introducerii și răspândirii speciilor alogene invazive.----------Litera n) a alin. (3) al art. 53 a fost introdusă de pct. 2 al art. I din ORDONANȚA nr. 7 din 27 ianuarie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 66 din 29 ianuarie 2016.(3^1) Constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 3.000 lei la 5.000 lei, pentru persoane fizice, și de la 5.000 lei la 10.000 lei, pentru persoane juridice, următoarele fapte:a) nerespectarea prevederilor Regulamentului ariei naturale protejate, în cazul în care fapta nu este sancționată prin alte acte normative;b) nerespectarea prevederilor art. 28 alin. (10);c) nerespectarea prevederilor art. 28^1.------------Alin. (3^1) al art. 53 a fost introdus de pct. 85 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011.(4) Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor prevăzute la alin. (1)-(3) se fac de către personalul cu atribuții de control din cadrul autorităților prevăzute la art. 50 alin. (1) lit. a), b), d)-f), h) și i) și alin. (2), după caz.(5) Contravenientul poate achita, pe loc sau în termen de 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia, jumătate din minimul amenzii prevăzute în actul normativ, agentul constatator făcând mențiune despre această posibilitate în procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor.  +  Articolul 54Prevederile art. 53 referitoare la contravenții se completează cu dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare.  +  Capitolul VII Dispoziții finale și tranzitorii  +  Articolul 55Anexele nr. 1-8 fac parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență și se pot actualiza prin ordin al conducătorului autorității publice centrale pentru protecția mediului și pădurilor, cu avizul Academiei Române.------------Art. 55 a fost modificat de pct. 86 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011.  +  Articolul 56(1) De la data înființării Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate, în subordinea autorității publice centrale pentru protecția mediului apelor și pădurilor, atribuțiile legate de administrare vor fi preluate de către aceasta.----------Alin. (1) al art. 56 a fost modificat de pct. 6 al art. 9 din LEGEA nr. 95 din 11 mai 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 369 din 13 mai 2016.(1^1) Atribuțiile prevăzute la alin. (1) sunt detaliate în hotărârea Guvernului privind organizarea și funcționarea entității prevăzute la alin. (1).------------Alin. (1^1) al art. 56 a fost introdus de pct. 88 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011.(2) Până la stabilirea și adoptarea planurilor de management în conformitate cu prevederile prezentei ordonanțe de urgență, se aplică planurile de management existente, zonele speciale de conservare corespunzând zonelor de protecție integrală din prezenta ordonanță de urgență.  +  Articolul 56^1(1) În cazul ariilor naturale protejate de interes național care și-au pierdut valoarea și capacitatea conservativă pentru care au fost declarate inițial, autoritatea publică centrală pentru protecția mediului și pădurilor poate dispune încetarea regimului de arie naturală protejată, în baza documentației prevăzute la art. 11 alin. (1).(2) Autoritatea publică centrală pentru protecția mediului și pădurilor, în cazul ariilor naturale protejate de interes național care și-au pierdut valoarea de conservare pentru care au fost declarate inițial, în baza documentației prevăzute la art. 11 alin. (1), dispune încetarea regimului de arie naturală protejată.(3) Modificarea limitelor ariilor naturale protejate de interes național, în sensul delimitării unei precizii mai bune, se face la inițiativa structurii de administrare/custodelui ariei naturale protejate în baza unui studiu științific, cu avizul consiliului științific, cu aprobarea autorității publice centrale pentru protecția mediului și pădurilor. În cazul ariilor naturale protejate de interes național, fără limite identificate până la aprobarea prezentei ordonanțe de urgență a Guvernului prin lege, stabilirea limitelor și modificarea lor se fac prin hotărâre a Guvernului, la propunerea custodelui ariei naturale protejate respective, în baza unui studiu științific, cu avizul Academiei Române și cu aprobarea autorității publice centrale pentru protecția mediului și pădurilor.------------Art. 56^1 a fost introdus de pct. 89 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011.  +  Articolul 57Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se abrogă:a) Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 236/2000 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 625 din 4 decembrie 2000, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 462/2001, cu modificările și completările ulterioare;b) art. 2 pct. 7, 36, 37, 62-65, art. 50, art. 51 alin. (4^1), (5) și (6), art. 96 alin. (1) pct. 24 și art. 103 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2005 privind protecția mediului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.196 din 30 decembrie 2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 265/2006.Prezenta ordonanță de urgență transpune:a) Directiva Consiliului 79/409/CEE din 2 aprilie 1979 privind conservarea păsărilor sălbatice, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L103 din 25 aprilie 1979, amendată de: Directiva Consiliului 81/854/CEE din 19 octombrie 1981, pentru adaptarea Directivei 79/409/CEE ca urmare a aderării Greciei, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L319 din 7 noiembrie 1981, Directiva Comisiei 85/411/CEE din 25 iulie 1985, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L233 din 30 august 1985, Directiva Consiliului 86/122/CEE din 8 aprilie 1986 pentru adaptarea Directivei 79/409/CEE ca urmare a aderării Spaniei și Portugaliei, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L100 din 16 aprilie 1986, Directiva Comisiei 91/244/CEE din 6 martie 1991, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L115 din 8 mai 1991, Directiva Consiliului 94/24/CE din 8 iunie 1994 pentru amendarea anexei nr. 2 la Directiva 79/409/CEE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L164 din 30 iunie 1994, Directiva Comisiei 97/49/CE din 29 iulie 1997, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L223 din 13 august 1997, Regulamentul Consiliului (CE) nr. 807/2003 din 14 aprilie 2003 pentru adaptarea la Decizia Consiliului 1999/468/CE a prevederilor referitoare la comitetele care asistă Comisia în exercitarea prerogativelor sale, descrise în instrumentele Consiliului adoptate prin procedura de consultare (unanimitate), publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. 122 din 16 mai 2003, Actul de aderare a Greciei, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L291 din 19 noiembrie 1979, Actul de aderare a Spaniei și Portugaliei, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L302 din 15 noiembrie 1985, Actul de aderare a Austriei, Suediei și Finlandei, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. C241 din 29 august 1994 (așa cum a fost adaptat de Decizia Consiliului 91/1/CE, Euratom, ECSC, JOCE nr. L1 din 1 ianuarie 1995) și de Actul referitor la condițiile aderării pentru Republica Cehă, Republica Estonă, Republica Cipru, Republica Letonă, Republica Lituaniană, Republica Ungară, Republica Malta, Republica Polonă, Republica Slovenia și Republica Slovacă și adaptările tratatelor de fondare ale Uniunii Europene, publicat în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene L 236 din 23 septembrie 2003;b) Directiva Consiliului 92/43/CEE din 21 mai 1992 privind conservarea habitatelor naturale și a faunei și florei sălbatice, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L206 din 22 iulie 1992, amendată de: Directiva Consiliului 97/62/CE din 27 octombrie 1997 pentru adaptarea la progresul tehnic și științific a Directivei 92/43/CEE, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L305 din 8 noiembrie 1997, Regulamentul Parlamentului European și al Consiliului (CE) nr. 1882/2003 pentru adaptarea la Decizia Consiliului nr. 1999/468/CE a prevederilor referitoare la comitetele care asistă Comisia în exercitarea prerogativelor descrise în instrumentele care fac subiectul procedurii la care face referire art. 251 din Tratatul CE, publicat în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. 284 din 31 octombrie 2003, Actul de aderare a Austriei, Suediei și Finlandei, publicat în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. C241 din 29 august 1994 (așa cum a fost adaptat de Decizia Consiliului 91/1/CE, Euratom, ECSC, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L1 din 1 ianuarie 1995) și de Actul referitor la condițiile aderării pentru Republica Cehă, Republica Estonă, Republica Cipru, Republica Letonă, Republica Lituaniană, Republica Ungară, Republica Malta, Republica Polonă, Republica Slovenia și Republica Slovacă și adaptările tratatelor de fondare ale Uniunii Europene, publicat în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L236 din 23 septembrie 2003; șic) Directiva Consiliului nr. 2006/105/CEE din 20 noiembrie 2006 privind adaptarea Directivelor 73/239/CEE, 74/557/CEE și 2002/83/CE din domeniul mediului, ca urmare a aderării Bulgariei și României, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L363 din 20 decembrie 2006, amendată de Corigendumul Directivei Consiliului 2006/105/CEE din 20 noiembrie 2006 pentru adaptarea Directivelor 73/239/CEE, 74/557/CEE și 2002/83/CE din domeniul mediului, ca urmare a aderării Bulgariei și României, publicat în Jurnalul Oficial al Uniuni Europene nr. L80 din 21 martie 2007.
    PRIM-MINISTRU
    CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
    Contrasemnează:
    Ministrul mediului
    și dezvoltării durabile,
    Attila Korodi
    Ministrul agriculturii
    și dezvoltării rurale,
    Decebal Traian Remeș
    Ministrul dezvoltării,
    lucrărilor publice și locuințelor,
    Laszlo Borbely
    Ministrul internelor
    și reformei administrative,
    Cristian David
    p. Ministrul transporturilor,
    Septimiu Buzașu,
    secretar de stat
    Departamentul pentru Afaceri Europene,
    Adrian Ciocănea,
    secretar de stat
    Ministrul economiei și finanțelor,
    Varujan Vosganian
    București, 20 iunie 2007.Nr. 57.  +  Anexa nr. 1SCOPUL ȘI REGIMUL DE MANAGEMENTal categoriilor de arii naturale protejateÎn conformitate cu prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) - c) și alin. (2) din prezenta ordonanță de urgență, scopul și regimul de management al categoriilor de arii naturale protejate ce compun rețeaua națională de arii protejate sunt următoarele:a) Rezervații științificeRezervațiile științifice sunt acele arii naturale protejate ale căror scopuri sunt protecția și conservarea unor habitate naturale terestre și/sau acvatice, cuprinzând elemente reprezentative de interes științific sub aspect floristic, faunistic, geologic, speologic, paleontologic, pedologic sau de altă natură. Mărimea rezervațiilor științifice este determinată de arealul necesar pentru asigurarea integrității zonei protejate. Managementul rezervațiilor științifice asigură un regim strict de protecție prin care habitatele sunt păstrate într-o stare pe cât posibil neperturbată. În aceste zone se interzice desfășurarea oricăror activități umane, cu excepția activităților de cercetare, educație și de ecoturism cu limitările descrise în planurile de management, cu acordul forului științific competent și al administratorului rezervației științifice. Rezervațiile științifice corespund categoriei I IUCN (Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii) "Rezervație Naturală Strictă: arie protejată, administrată în principal în scopuri științifice".b) Parcuri naționaleParcurile naționale sunt acele arii naturale protejate ale căror scopuri sunt protecția și conservarea unor eșantioane reprezentative pentru spațiul biogeografic național, cuprinzând elemente naturale cu valoare deosebită sub aspectul fizico-geografic, floristic, faunistic, hidrologic, geologic, paleontologic, speologic, pedologic sau de altă natură, oferind posibilitatea vizitării în scopuri științifice, educative, recreative și turistice. Managementul parcurilor naționale asigură menținerea cadrului fizico-geografic în stare naturală, protecția ecosistemelor, conservarea resurselor genetice și a diversității biologice în condiții de stabilitate ecologică, prevenirea și excluderea oricărei forme de exploatare a resurselor naturale și a folosințelor terenurilor, incompatibilă scopului atribuit. Regimul de gospodărire se stabilește prin regulamente și planuri proprii de protecție și conservare aprobate de autoritățile naționale științifice și administrative abilitate, potrivit dispozițiilor prezentei ordonanțe de urgență. În perimetrele lor vor fi cuprinse ecosisteme sau fracțiuni de ecosisteme terestre și acvatice cât mai puțin influențate prin activități umane. Elementele cu valoare deosebită de pe cuprinsul parcurilor naționale pot fi delimitate și puse sub un regim strict de protecție ca rezervații științifice. Parcurile naționale se întind în general pe suprafețe mari de teren. În perimetrul parcurilor naționale sunt admise doar activitățile tradiționale practicate numai de comunitățile din zona parcului național, activități tradiționale ce vor fi reglementate prin planul de management. Parcurile naționale corespund categoriei II IUCN "Parc național: arie protejată administrată în special pentru protecția ecosistemelor și pentru recreere".c) Monumente ale naturiiMonumente ale naturii sunt acele arii naturale protejate ale căror scopuri sunt protecția și conservarea unor elemente naturale cu valoare și semnificație ecologică, științifică, peisagistică deosebite, reprezentate de specii de plante sau animale sălbatice rare, endemice ori amenințate cu dispariția, arbori seculari, asociații floristice și faunistice, fenomene geologice - peșteri, martori de eroziune, chei, cursuri de apă, cascade și alte manifestări și formațiuni geologice, depozite fosilifere, precum și alte elemente naturale cu valoare de patrimoniu natural prin unicitatea sau raritatea lor. Dacă monumentele naturii nu sunt cuprinse în perimetrul altor zone aflate sub regim de protecție, pentru asigurarea integrității lor se vor stabili zone de protecție obligatorie, indiferent de destinația și de deținătorul terenului.Managementul monumentelor naturii se face după un regim strict de protecție care asigură păstrarea trăsăturilor naturale specifice. În funcție de gradul lor de vulnerabilitate, accesul populației poate fi limitat sau interzis.Monumentele naturii corespund categoriei III IUCN "Monument natural: arie protejată administrată în special pentru conservarea elementelor naturale, specifice".d) Rezervații naturaleRezervațiile naturale sunt acele arii naturale protejate ale căror scopuri sunt protecția și conservarea unor habitate și specii naturale importante sub aspect floristic, faunistic, forestier, hidrologic, geologic, speologic, paleontologic, pedologic. Mărimea lor este determinată de arealul necesar asigurării integrității elementelor protejate.Managementul rezervațiilor naturale se face diferențiat, în funcție de caracteristicile acestora, prin măsuri active de gospodărire pentru a asigura menținerea habitatelor și/sau în vederea protejării anumitor specii, grupuri de specii sau comunități biotice. Pe lângă activitățile științifice, după caz, pot fi admise activități turistice, educaționale, organizate. Sunt admise unele activități de valorificare durabilă a unor resurse naturale. Sunt interzise folosințe ale terenurilor sau exploatarea resurselor care dăunează obiectivelor atribuite. Potrivit scopului pentru care au fost desemnate, rezervațiile naturale pot avea caracter predominant: botanic, zoologic, forestier, geologic, paleontologic, peisagistic, speologic, de zonă umedă, marină, de resurse genetice și altele.Aceste rezervații corespund categoriei IV IUCN, și anume arie de gestionare a habitatelor/speciilor: arie protejată administrată în special pentru conservare prin intervenții de gospodărire.e) Parcuri naturaleParcurile naturale sunt acele arii naturale protejate ale căror scopuri sunt protecția și conservarea unor ansambluri peisagistice în care interacțiunea activităților umane cu natura de-a lungul timpului a creat o zonă distinctă, cu valoare semnificativă peisagistică și/sau culturală, deseori cu o mare diversitate biologică.Managementul parcurilor naturale urmărește menținerea interacțiunii armonioase a omului cu natura prin protejarea diversității habitatelor și peisajului, promovând păstrarea folosințelor tradiționale ale terenurilor, încurajarea și consolidarea activităților, practicilor și culturii tradiționale ale populației locale.De asemenea, se oferă publicului posibilități de recreere și turism și se încurajează activitățile științifice și educaționale.Parcurile naturale corespund categoriei V IUCN "Peisaj protejat: arie protejată administrată în principal pentru conservarea peisajului și recreere".f) Rezervații ale biosfereiRezervațiile biosferei sunt acele arii naturale protejate ale căror scopuri sunt protecția și conservarea unor zone de habitat natural și a diversității biologice specifice. Rezervațiile biosferei se întind pe suprafețe mari și cuprind un complex de ecosisteme terestre și/sau acvatice, lacuri și cursuri de apă, zone umede cu comunități biocenotice floristice și faunistice unice, cu peisaje armonioase naturale sau rezultate din amenajarea tradițională a teritoriului, ecosisteme modificate sub influența omului și care pot fi readuse la starea naturală, comunități umane a căror existență este bazată pe valorificarea resurselor naturale, pe principiul dezvoltării durabile și armonioase. Mărimea rezervațiilor biosferei este determinată de cerințele de protecție și conservare eficiente ale mediului natural și ale diversității biologice specifice.Managementul rezervațiilor biosferei se realizează conform unor regulamente și planuri de protecție și conservare proprii, în conformitate cu recomandările Programului Om - Biosferă de sub egida UNESCO. Dacă în perimetrul rezervațiilor biosferei sunt cuprinse și situri naturale ale patrimoniului universal, managementul rezervației se realizează cu respectarea prevederilor Convenției privind protecția patrimoniului mondial cultural și natural, de sub egida UNESCO.Pentru asigurarea protecției și conservării unor zone de habitat natural și a diversității biologice specifice, precum și pentru valorificarea resurselor naturale disponibile, potrivit cerințelor de consum ale populațiilor locale și în limitele potențialului biologic natural de regenerare a acestor resurse, în cuprinsul rezervațiilor biosferei se pot delimita zone cu regim diferențiat de protecție ecologică, de conservare și de valorificare a resurselor, după cum urmează:1. zone strict protejate, având regimul de protecție și conservare a rezervațiilor științifice;2. zone tampon, cu rol de protecție a zonelor strict protejate și în care sunt admise activități limitate de valorificare a resurselor disponibile, în conformitate cu autorizațiile date de administrația rezervației;3. zone de reconstrucție ecologică, în care se realizează măsuri de refacere a mediului deteriorat;4. zone de dezvoltare durabilă, valorificabile economic prin practici tradiționale sau noi, ecologic admise, în limitele capacității de regenerare a resurselor.Rezervațiile biosferei cu așezări umane sunt astfel gestionate încât să constituie modele de dezvoltare a comunităților umane în armonie cu mediul natural.g) Zone umede de importanță internaționalăZonele umede de importanță internațională sunt acele arii naturale protejate al căror scop este asigurarea protecției și conservării siturilor naturale cu diversitatea biologică specifică zonelor umede.Managementul acestor zone se realizează în scopul conservării lor și al utilizării durabile a resurselor biologice pe care le generează, în conformitate cu prevederile Convenției privind conservarea zonelor umede de importanță internațională, în special ca habitat al păsărilor acvatice.h) Situri naturale ale patrimoniului natural universalSiturile naturale ale patrimoniului natural universal sunt acele arii naturale protejate ale căror scopuri sunt protecția și conservarea unor zone de habitat natural în cuprinsul cărora există elemente naturale a căror valoare este recunoscută ca fiind de importanță universală. Mărimea arealului lor este determinată de cerințele pentru asigurarea integrității și conservării elementelor supuse acestui regim de protecție. În cuprinsul acestor zone pot exista comunități umane ale căror activități sunt orientate pentru o dezvoltare compatibilă cu cerințele de protecție și conservare ale sitului natural.Managementul siturilor naturale ale patrimoniului natural universal se realizează în conformitate cu regulamentele și planurile proprii de protecție și conservare, cu respectarea prevederilor Convenției privind protecția patrimoniului mondial cultural și natural, de sub egida UNESCO.Ariile speciale de conservare sunt acele arii naturale protejate de interes comunitar ale căror scopuri sunt conservarea, menținerea și, acolo unde este cazul, readucerea într-o stare de conservare favorabilă a habitatelor naturale și/sau a populațiilor speciilor pentru care situl este desemnat. Ariile naturale de conservare sunt special desemnate pentru conservarea tipurilor de habitate naturale și a habitatelor speciilor prevăzute în anexele nr. 2 și 3.Managementul ariilor speciale de conservare necesită planuri de management adecvate, specifice siturilor desemnate sau integrate în alte planuri de management, și măsuri legale, administrative sau contractuale în scopul evitării deteriorării habitatelor naturale și a habitatelor speciilor, precum și a perturbării speciilor pentru care zonele au fost desemnate. Orice plan sau proiect care nu are o legătură directă sau nu este necesar pentru managementul ariei speciale de conservare, dar care ar putea afecta în mod semnificativ aria, singur sau în combinație cu alte planuri ori proiecte, este supus unei evaluări adecvate a efectelor potențiale asupra ariei naturale protejate de interes comunitar, având în vedere obiectivele de conservare a acesteia, conform prevederilor art. 28 din prezenta ordonanță de urgență.Ariile speciale de conservare se desemnează prin hotărâre a Guvernului, după recunoașterea statutului lor de către Comisia Europeană, și vor face parte din rețeaua europeană «Natura 2000».------------Litera i) din anexa 1 a fost modificată de pct. 90 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011.j) Arii de protecție specială avifaunisticăAriile de protecție specială avifaunistică sunt acele arii naturale protejate ale căror scopuri sunt conservarea, menținerea și, acolo unde este cazul, readucerea într-o stare de conservare favorabilă a speciilor de păsări și a habitatelor specifice, desemnate pentru protecția speciilor de păsări migratoare sălbatice, mai ales a celor prevăzute în anexele nr. 3 și 4 A.Managementul ariilor speciale de protecție se realizează ca și pentru ariile speciale de conservare.Ariile speciale de protecție sunt desemnate prin hotărâre a Guvernului și fac parte din rețeaua europeană "NATURA 2000".k) Situri de importanță comunitarăSiturile de importanță comunitară reprezintă acele arii care, în regiunea sau în regiunile biogeografice în care există, contribuie semnificativ la menținerea sau restaurarea la o stare de conservare favorabilă a habitatelor naturale din anexa nr. 2 sau a speciilor de interes comunitar din anexa nr. 3 și care pot contribui astfel semnificativ la coerența rețelei "NATURA 2000" și/sau contribuie semnificativ la menținerea diversității biologice în regiunea ori regiunile biogeografice respective. Pentru speciile de animale cu areal larg de răspândire, siturile de importanță comunitară ar trebui să corespundă zonelor din areal în care sunt prezenți factori abiotici și biotici esențiali pentru existența și reproducerea acestor specii.Propunerile de situri de importanță comunitară se stabilesc prin ordin al autorității publice centrale pentru protecția mediului, pe baza criteriilor enunțate în anexa nr. 7.l) GeoparculGeoparcul este un teritoriu ce cuprinde elemente de interes geologic deosebit, alături de elemente de interes ecologic, arheologic, istoric și cultural. Caracteristicile geologice sunt cuprinse într-un număr de situri de importanță științifică, educațională sau estetică, reprezentative pentru un anumit moment din istoria Pământului ori pentru anumite evenimente sau procese geologice.Un geoparc are limite bine definite, o suprafață suficient de mare și o strategie de dezvoltare teritorială în folosul comunităților locale, a căror existență este bazată pe valorificarea resurselor naturale și culturale, pe principiul dezvoltării durabile. Geoparcurile sunt zone cu așezări umane astfel gestionate încât să constituie modele de dezvoltare a comunităților în armonie cu mediul natural.Geoparcul are o structură de administrare proprie care, în parteneriate locale și naționale, asigură conservarea patrimoniului natural și cultural și propune metode noi de protecție, educație, cooperare în scopul dezvoltării socioeconomice, îmbunătățirii condițiilor de viață din mediul rural și întăririi identității locale.Managementul unui geoparc se realizează în conformitate cu strategia de dezvoltare teritorială identificată și în conformitate cu recomandările UNESCO și Cartei Rețelei Europene a Geoparcurilor. Pentru asigurarea managementului siturilor geologice, naturale, istorice, culturale, precum și pentru valorificarea resurselor naturale disponibile, potrivit cerințelor de consum ale populațiilor locale, în cuprinsul geoparcului se pot delimita zone cu regim diferențiat de protecție, de conservare și de valorificare a resurselor, după cum urmează:1. zone strict protejate, având regimul de protecție și conservare a rezervațiilor științifice;2. zone tampon, cu rol de protecție a zonelor strict protejate și în care sunt admise activități limitate de valorificare a resurselor disponibile, în conformitate cu autorizațiile date de administrația geoparcului;3. zone de dezvoltare durabilă, valorificabile economic prin practici tradiționale sau noi, ecologic admise, în limitele capacității de regenerare a resurselor.Geoparcul reprezintă un concept lansat și susținut de UNESCO, în parteneriat cu Rețeaua Europeană a Geoparcurilor. La nivel mondial a fost creată Rețeaua Globală (UNESCO) a Geoparcurilor. Recunoașterea internațională a funcționarii unui geoparc și acceptarea lui în aceste structuri se face în acord cu reglementările stabilite de UNESCO și de Carta Rețelei Europene a Geoparcurilor.  +  Anexa nr. 2TIPURIde habitate naturale a căror conservare necesită declararea ariilor speciale de conservareUn asterisc înaintea numelui habitatului semnifică faptul că este un habitat prioritar.
    Cod "NATURA 2000" ────────1110 ────────1140 ────────1150 ────────1160 ────────1210 ────────1220 ────────1310  ────────1340 ────────1530 ────────2330 ────────2340 ────────2110 ────────2120 ────────2130 ────────2160 ────────2180 ────────2190 ────────3130  ────────3140 ────────3150  ────────3160 ────────31AO ────────3220 ────────3230 ────────3240 ────────3260  ────────3270  ────────4060 ────────4030 ────────4070  ────────40AO ────────40CO ────────5130 ────────6110 ────────6120  ────────6150 ────────6170 ────────6190 ────────6210  ────────6220 ────────6230  ────────6240 ────────6250 ────────6260 ────────6290 ────────62CO ────────62DO ────────6410  ────────6420 ────────6430  ────────6440 ────────6510  ────────6520 ────────7110 ────────7120 ────────7130 ────────7140 ────────7150 ────────7210  ────────7220 ────────7230 ────────7240 ────────8110  ────────8120  ────────8150 ────────8160 ────────8210 ────────8220 ────────8230  ────────8240 ────────8310 ────────9110 ────────9130 ────────9140 ────────9150 ────────9160  ────────9170 ────────9180 ────────9190 ────────91BO ────────91DO ────────91EO  ────────91FO  ────────91HO ────────91IO ────────91MO ────────91VO ────────91XO ────────91YO ────────91ZO ────────91AA ────────91BA ────────9410 ────────9420 ────────9260 ────────9280 ────────92AO ────────95AO ────────9530 ──────── Denumirea tipului de habitat  ─────────────────────────────────────────────────────────────────────Maluri nisipoase acoperite permanent cu un strat mic de apă marină; ─────────────────────────────────────────────────────────────────────Lagune și golfuri cu bancuri de nisip neacoperite de apă; ─────────────────────────────────────────────────────────────────────*Lagune și golfuri cu bancuri de nisip; ─────────────────────────────────────────────────────────────────────Lagune și golfuri cu bancuri de nisip; ─────────────────────────────────────────────────────────────────────Vegetație anuală la linia de țărm; ─────────────────────────────────────────────────────────────────────Vegetație perenă a țărmurilor stâncoase; ─────────────────────────────────────────────────────────────────────Salicornia și alte specii anuale care colonizează regiunile mlăștinoase sau nisipoase; ─────────────────────────────────────────────────────────────────────*Pajiști sărăturate continentale; ─────────────────────────────────────────────────────────────────────Stepe și mlaștini sărăturate panonice; ─────────────────────────────────────────────────────────────────────Dune continentale cu pășuni deschise cu Corynephorus și Agrostis; ─────────────────────────────────────────────────────────────────────*Dune continentale panonice; ─────────────────────────────────────────────────────────────────────Dune mobile embrionare; ─────────────────────────────────────────────────────────────────────Dune mobile de-a lungul țărmurilor cu Ammophila arenaria (dune albe)─────────────────────────────────────────────────────────────────────Dune fixate cu vegetație herbacee perenă (dune gri); ─────────────────────────────────────────────────────────────────────Dune cu Hippophae rhamnoides; ─────────────────────────────────────────────────────────────────────Dune împădurite din regiunea atlantică, continentală și boreală; ─────────────────────────────────────────────────────────────────────Depresiuni umede intradunale; ─────────────────────────────────────────────────────────────────────Ape stătătoare, oligotrofe până la mezotrofe cu vegetația de Littorelletea uniflorae și/sau de Isoeto-Nanojuncetea; ─────────────────────────────────────────────────────────────────────Ape puternic oligomezotrofe cu vegetația bentonică de Chara spp.; ─────────────────────────────────────────────────────────────────────Lacuri eutrofe naturale cu vegetație tip de Magnopotamion sau Hydrocharition; ─────────────────────────────────────────────────────────────────────Lacuri distrofice și bălți; ─────────────────────────────────────────────────────────────────────*Izvoare termale din Transilvania acoperite de lotuși; ─────────────────────────────────────────────────────────────────────Râuri alpine și vegetația herbacee de pe malurile lor; ─────────────────────────────────────────────────────────────────────Râuri de munte și vegetația lor lemnoasă cu Myricaria germanica; ─────────────────────────────────────────────────────────────────────Râuri de munte și vegetația lor lemnoasă cu Salix elaeagnos; ─────────────────────────────────────────────────────────────────────Cursuri de apă din pajiștile montane cu vegetația de Ranunculion fluitantis și Callitricho-Batrachian; ─────────────────────────────────────────────────────────────────────Râuri cu maluri nămoloase cu vegetație de Chenopodian rubri și Bidentian p.p.; ─────────────────────────────────────────────────────────────────────Pajiști alpine și boreale; ─────────────────────────────────────────────────────────────────────Pajiști uscate; ─────────────────────────────────────────────────────────────────────*Tufișuri cu Pinus mugo și Rhododendron hirsutum (Mugo-Rhododendretumhirsuti); ─────────────────────────────────────────────────────────────────────*Tufișuri subcontinentale peri-panonice; ─────────────────────────────────────────────────────────────────────*Tufărișuri de foioase ponto-sarmatice; ─────────────────────────────────────────────────────────────────────Formațiuni cu Juniperus communis în zone sau pajiști calcaroase; ─────────────────────────────────────────────────────────────────────*Pajiști rupicole calcaroase sau bazofile cu Alysso-Sedion albi; ─────────────────────────────────────────────────────────────────────*Pajiști calcaroase pe nisipuri xerice; pajiști xerofile calcaroase pe nisip; ─────────────────────────────────────────────────────────────────────Pajiști boreale și alpine pe substrat silicios; ─────────────────────────────────────────────────────────────────────Pajiști calcaroase alpine și subalpine; ─────────────────────────────────────────────────────────────────────Pajiști panonice de stâncării (Stipo-festucetalia palentis); ─────────────────────────────────────────────────────────────────────Pajiști uscate seminaturale și faciesuri de acoperire cu tufișuri pe substrat calcaros (*situri importante pentru orhidee); ─────────────────────────────────────────────────────────────────────*Pseudostepe cu iarbă și plante anuale de Thero-Brachypodietea; ─────────────────────────────────────────────────────────────────────*Pajiști bogate în specii de Nardus, pe substraturile silicioase ale zonelor muntoase; ─────────────────────────────────────────────────────────────────────*Pajiști stepice subpanonice; ─────────────────────────────────────────────────────────────────────*Pajiști stepice panonice pe loess; ─────────────────────────────────────────────────────────────────────*Pajiști panonice nisipoase; ─────────────────────────────────────────────────────────────────────Stepe ponto-panonice vestice; ─────────────────────────────────────────────────────────────────────*Stepe ponto-sarmatice; ─────────────────────────────────────────────────────────────────────Pajiști acidofile Oro-Moesiene; ─────────────────────────────────────────────────────────────────────Pajiști cu Molinia pe soluri calcaroase, turboase sau argilo-lemnoas(Molinion caeruleae); ─────────────────────────────────────────────────────────────────────Pajiști umede cu ierburi înalte; ─────────────────────────────────────────────────────────────────────Asociații de lizieră cu ierburi înalte hidrofile de la nivelul câmpiilor până la nivel montan și alpin; ─────────────────────────────────────────────────────────────────────Pajiști aluviale ale văilor de râuri cu Cnidion dubii; ─────────────────────────────────────────────────────────────────────Pajiști de altitudine joasă (Alopecurus pratensis, Sangiusorba officinalis); ─────────────────────────────────────────────────────────────────────Pajiști montane; ─────────────────────────────────────────────────────────────────────*Turbării active; ─────────────────────────────────────────────────────────────────────Turbării degradate încă capabile de o regenerare naturală; ─────────────────────────────────────────────────────────────────────Turbării de acoperire (*dacă este activă turbăria); ─────────────────────────────────────────────────────────────────────Mlaștini turboase de tranziție și turbării mișcătoare; ─────────────────────────────────────────────────────────────────────Depresiuni pe substraturi turboase; ─────────────────────────────────────────────────────────────────────*Mlaștini calcaroase cu Cladium mariscus și specii de Caricion davallianae; ─────────────────────────────────────────────────────────────────────*Izvoare petrifiante cu formare de travertin (Cratoneurion); ─────────────────────────────────────────────────────────────────────Mlaștini alcaline; ─────────────────────────────────────────────────────────────────────*Vegetație pionieră alpină cu Caricion bicoloris-atrofuscae; ─────────────────────────────────────────────────────────────────────Grohotiș stâncos al etajului montan (Androsacetalia alpinae și Galeopsitalia ladani); ─────────────────────────────────────────────────────────────────────Grohotiș calcaros și de șisturi calcaroase ale etajelor montane până la cele alpine (Thlaspietea rotundifolii); ─────────────────────────────────────────────────────────────────────Grohotișuri medioeuropene silicoase ale regiunilor înalte; ─────────────────────────────────────────────────────────────────────*Grohotișuri medioeuropene calcaroase ale etajelor montane; ─────────────────────────────────────────────────────────────────────Pante stâncoase calcaroase cu vegetație chasmofitică; ─────────────────────────────────────────────────────────────────────Pante stâncoase silicioase cu vegetație chasmofitică; ─────────────────────────────────────────────────────────────────────Stânci silicioase cu vegetație pionieră de Sedo-Scleranthion sau Sedo albi-Veronicion dillenii; ─────────────────────────────────────────────────────────────────────Grohotiș și lespezi calcaroase; ─────────────────────────────────────────────────────────────────────Grote neexploatate turistic; ─────────────────────────────────────────────────────────────────────Păduri tip Luzulo-Fagetum; ─────────────────────────────────────────────────────────────────────Păduri tip Asperulo-Fagetum; ─────────────────────────────────────────────────────────────────────Păduri subalpine medioeuropene cu Acer și Rumex arifolius ; ─────────────────────────────────────────────────────────────────────Păduri medioeuropene tip Cephalanthero-Fagion; ─────────────────────────────────────────────────────────────────────Păduri cu stejar pedunculat sau stejar subatlantic și medioeuropean și cu Carpinion betuli; ─────────────────────────────────────────────────────────────────────Stejăriș cu Galio-Carpinetum; ─────────────────────────────────────────────────────────────────────*Păduri de pantă, grohotiș sau ravene cu Tilio-Acerion; ─────────────────────────────────────────────────────────────────────Stejăriș bătrân acidofil al câmpurilor nisipoase cu Quercus robur; ─────────────────────────────────────────────────────────────────────Pădure de frasin termofil cu Fraxinus angustifolia; ─────────────────────────────────────────────────────────────────────*Turbării împădurite; ─────────────────────────────────────────────────────────────────────*Păduri aluviale cu Alnus glutinosa și Fraxinus excelsior (Alno-PadioAlnion nicanae, Salicion albae); ─────────────────────────────────────────────────────────────────────Păduri mixte cu Quercus robur, Ulmus laevis, Fraxinus excelsior sau Fraxinus angustifolia, riverane marilor fluvii (Ulmenion minaris); ─────────────────────────────────────────────────────────────────────*Păduri panonice cu Quercus pubescens; ─────────────────────────────────────────────────────────────────────Vegetație de silvostepă eurosiberiană cu Quercus spp.; ─────────────────────────────────────────────────────────────────────Păduri panonice-balcanice de stejar turcesc; ─────────────────────────────────────────────────────────────────────Păduri dacice de fag (Symphyto-Fagion); ─────────────────────────────────────────────────────────────────────*Păduri de fag dobrogene; ─────────────────────────────────────────────────────────────────────Păduri dacice de stejar și carpen; ─────────────────────────────────────────────────────────────────────Păduri de tei argintiu specifice zonei Moesice; ─────────────────────────────────────────────────────────────────────Păduri estice de stejar alb; ─────────────────────────────────────────────────────────────────────Păduri de brad argintiu specifice zonei Moesice; ─────────────────────────────────────────────────────────────────────Păduri acidofile cu Picea din etajele alpine montane; ─────────────────────────────────────────────────────────────────────Păduri alpine cu Larix decidua și/sau Pinus cembra; ─────────────────────────────────────────────────────────────────────Păduri cu Castanea sativa; ─────────────────────────────────────────────────────────────────────Păduri cu Quercus frainetto; ─────────────────────────────────────────────────────────────────────Galerii cu Salix alba și Populus alba; ─────────────────────────────────────────────────────────────────────Păduri oro-mediteraneene înalte de pin; ─────────────────────────────────────────────────────────────────────Păduri sub-mediteraneene de pin cu pin negru endemic. ─────────────────────────────────────────────────────────────────────
     +  Anexa nr. 3SPECIIde plante și de animale a căror conservare necesită desemnarea ariilor speciale de conservare și a ariilor de protecție specială avifaunisticăInterpretare1. Anexa nr. 3 este o continuare a anexei nr. 2 pentru stabilirea rețelei "NATURA 2000".2. Speciile prezentate în anexă sunt indicate:a) prin numele speciei ori subspeciei; saub) prin toate speciile care aparțin unui taxon mai mare sau unei părți din acel taxon.3. SimboluriUn asterisc înaintea numelui speciilor semnifică faptul că este o specie prioritară la nivelul Uniunii Europene.--------------Partea introductivă a pct. 3 din anexa 3 a fost modificată de pct. 91 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011.a) ANIMALE VERTEBRATEMAMIFERECHIROPTERARhinolophidae– Rhinolophus blasii (Liliacul cu potcoavă al lui Blasius)– Rhinolophus euryale (Liliacul mediteranean cu potcoavă)– Rhinolophus ferrumequinum (Liliacul mare cu potcoavă)– Rhinolophus hipposideros (Liliacul mic cu potcoavă)– Rhinolophus mehelyi (Liliacul cu potcoavă al lui Mehely)Vespertilionidae– Barbastella barbastellus (Liliac cârn)– Miniopterus schreibersi (Liliac cu aripi lungi)– Myotis bechsteini (Liliac cu urechi mari)– Myotis blythi (Liliac comun mic)– Myotis capaccinii (Liliac cu picioare lungi)– Myotis dasycneme (Liliac de iaz)– Myotis emarginatus (Liliac cărămiziu)– Myotis myotis (Liliac comun)RODENTIASciuridae– Spermophilus citellus (Citellus citellus)(Popândău/Șuită)Cricetidae– Mesocricetus newtoni (Grivan mic, Hamster românesc)Microtidae– Microtus tatricus (Șoarece de Tatra)Zapodidae– Sicista subtilis (Șoarece săritor de stepă)Castoridae– Castor fiber (Castor)CARNIVORACanidae– *Canis lupus (Lup)--------------Punctul "Canidae" de la litera a) a pct. 3 din anexa 3 a fost modificat de pct. 92 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011.Ursidae– * Ursus arctos (Urs brun)Mustelidae– Lutra lutra (Vidră, Lutră)--------------Punctul "Mustelidae" de la litera a) a pct. 3 din anexa 3 a fost modificat de pct. 92 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011.Felidae– Lynx lynx (Râs)Phocidae– * Monachus monachus (Vacă de mare, Focă cu burtă albă)ARTILODACTYLABovidae– * Bison bonasus (Zimbru)CETACEA– Tursiops truncatus (Delfin mare, Delfin cu bot gros)– Phocoena phocoena (Marsuin, Porc de mare)PĂSĂRIGAVIIFORMESGavidae– Gavia stellata (Fundac mic)– Gavia arctica (Fundac polar, Cufundac)– Gavia immer (Cufundac mare)PELECANIFORMESPhalacrocoracidae– Phalacrocorax pygmaeus (Cormoran mic)Pelecanidae– Pelecanus onocrotalus (Pelican comun)– Pelecanus crispus (Pelican creț)CICONIFORMESArdeidae– Botaurus stellaris (Bou de baltă, Buhai de baltă)– Ixobrychus minutus (Stârc pitic)– Nycticorax nycticorax (Stârc de noapte)– Ardeola ralloides (Stârc galben)– Egretta garzetta (Egretă mică)– Egretta alba (Egretă mare)– Ardea purpurea (Stârc roșu)Ciconiidae– Ciconia nigra (Barză neagră)– Ciconia ciconia (Barză albă)Threskiornithidae– Plegadis felcinellus (Țigănuș, Ibis negru)– Platalea leucorodia (Lopătar, Stârc lopătar)ANSERIFORMESAnatidae– Cygnus cygnus (Lebădă de iarnă)– Anser erythropus (Gârlița mică)– Branta ruficollis (Gâscă cu gât roșu)– Tadorna ferruginea (Călifar roșu)– Aythya nyroca (Rață roșie, Rață cu ochii albi)– Oxyura leucocephala (Rață cu cap alb)FALCONIFORMESAccipitridae– Pernis apivorus (Viespar)– Milvus migrans (Gaie brună, Gaie neagră)– Milvus milvus (Gaie roșie, Șorliță)– Haliaeetus albicilla (Codalb)– Neophron percnopterus (Hoitar)– Gypaetus barbatus (Zăganul, Vulturul bărbos)– Aegypius monachus (Vultur pleșuv brun, Vultur negru)– Gyps fulvus (Vultur pleșuv sur)– Circaetus gallicus (Șerpar)– Circus aeruginosus (Erete de stuf)– Circus cyaneus (Erete vânăt)– Circus macrourus (Erete alb)– Circus pygargus (Erete sur)– Accipiter brevipes (Uliu cu picioare scurte)– Buteo rufinus (Șorecar mare)– Aquila pomarina (Acvilă țipătoare mică)– Aquila clanga (Acvilă țipătoare mare)– Aquila heliaca (Acvilă de câmp)– Aquila chrysaetos (Acvilă de munte)– Hieraaetus pennatus (Acvilă pitică, Acvilă mică)Pandionidae– Pandion haliaetus (Vultur pescar, Uligan pescar)Falconidae– Falco naumanni (Vânturel, Vinderel mic)– Falco vespertinus (Șoimuleț, Vânturel de seară)– Falco cherrug (Șoim dunărean)– Falco peregrinus (Șoim călător)GALLIFORMESTetraornidae– Tetrao tetrix tetrix (Cocoș de mesteacăn)– Tetrao urogallus (Cocoș de munte)GRUIFORMESRallidae– Porzana porzana (Cresteț pestriț, Cresteluț pestriț)– Porzana parva (Cresteluț mijlociu, Cresteț mijlociu, Cresteț cenușiu)– Porzana pussilla (Cresteluț pitic, Cresteț pitic)– Crex crex (Cristei de câmp, Cârstei de câmp)Gruidae– Grus grus (Cocor)Otididae– Otis tarda (Dropie)CHARADRIIFORMESRecurvirostridae– Recurvirostra avosetta (Ciocîntors)– Himantopus himantopus (Piciorong, Cătăligă)Burhinidae– Burhinus oedicnemus (Pasărea ogorului)Glareolidae– Glareola pratincola (Ciovlică ruginie)Charadriidae– Pluvialis apricaria (Ploier auriu)– Charadrius alexandrinus (Prundăraș de sărătura)– Charadrius (Eudromias) morinellus (Prundăraș de munte)Scolopacidae– Calidris alpina (Fungaci de țărm)– Gallinago media (Becațina mare)– Numenius tenuirostris (Culic cu cioc subțire)– Tringa glareola (Fluierar de mlaștină)– Phalaropus lobatus (Notatiță)Laridae– Larus melanocephalus (Pescăruș cu cap negru)– Larus genei (Pescăruș cu cioc subțire, pescăruș roz, pescăruș rozalb)– Larus minutus (Pescăruș mic)Sternidae– Sterna (Gelochelidon) nilotica (Pescăriță răzătoare)– Sterna caspia (Pescăriță mare)– Sterna sandvicensis (Chiră de mare)– Sterna hirundo (Chiră de baltă)– Sterna albifrons (Chiră mică)– Chlidonias hybridus (Chirighiță cu obraz alb)– Chlidonias niger (Chirighiță neagră)STRIGIFORMESStrigidae– Bubo bubo (Buhă, Bufniță)– Glaucidium passerinum (Ciuvică)– Asio flammeus (Ciuf de câmp)– Aegolius funereus (Minuniță)CAPRIMULGIFORMESCaprimulgidae– Caprimulgus europaeus (Caprimulg)CORACIIFORMESAlcedinidae– Alcedo atthis (Pescăraș albastru)Coraciidae– Coracias garrulus (Dumbrăveancă)PICIFORMESPicidae– Picus canus (Ghionoaie sură)– Dryocopus martius (Ciocănitoare neagră)– Dendrocopos syriacus [Ciocănitoare (pestriță) de grădină]– Dendrocopos medius (Ciocănitoare de stejar)– Dendrocopos leucotos (Ciocănitoare cu spate alb)– Picoides tridactylus (Ciocănitoare de munte)PASSERIFORMESAlaudidae– Melanocorypha calandra (Ciocârlie de Bărăgan)– Calandrella brachydactyla (Ciocârlie de stol)– Lullula arborea (Ciocârlie de pădure)Motacillidae– Anthus campestris (Fâsă de câmp)Muscicapidae/Turdinae– Oenanthe pleschanka (Pietrar negru)– Luscinia svecica (Gușă vânătă)Muscicapidae/Sylviinae– Acrocephalus paludicola (Lăcar de pipirig)– Acrocephalus melanopogon (Privighetoare de baltă)– Sylvia nisoria (Silvie porumbacă)Muscicapidae (Muscicarpinae)– Ficedula parva (Muscar mic)– Ficedula albicollis (Muscar gulerat)Laniidae– Lanius collurio (Sfrâncioc roșiatic)– Lanius minor (Sfrâncioc cu frunte neagră, Sfrâncioc mic)Emberizidae– Emberiza hortulana (Presură de grădină)REPTILECHELONIA (TESTUDINES)Testudinidae– Testudo hermanni (Țestoasă de uscat bănățeană)– Testudo graeca (Țestoasă de uscat dobrogeană)Emydidae– Emys orbicularis (Broască țestoasă de apă)OPHIDIA (SERPENTES)Colubridae– Elaphe quatuorlineata (Balaur mare) (inclusiv subspecia sauromates)Viperidae– Vipera ursinii (Vipera ursinii moldavica, Vipera ursinii renardi și/sau forme intermediare) (Viperă de stepă)– * Vipera ursinii rakosiensis (Viperă de fâneață)AMFIBIENICAUDATASalamandridae– Triturus cristatus (Triturus cristatus cristatus) (Triton cu creastă)– Triturus dobrogicus (Triturus cristatus dobrogicus) (Triton cu creastă dobrogean)– Triturus montandoni (Triton carpatic)– Triturus vulgaris ampelensis (Tritonul comun transilvănean)ANURADiscoglossidae– Bombina bombina (Buhai de baltă cu burta roșie)– Bombina variegata (Buhai de baltă cu burta galbenă)Pelobatidae– Pelobates fuscus (Broască de pământ, Broasca gheboasă)PEȘTIPETROMYZONIFORMESPetromyzonidae– Eudontomyzon danfordi (Chișcar)– Eudontomyzon mariae– Eudontomyzon vladykoviCLUPEIFORMESClupeidae– Alosa pontica (Scrumbie de Dunăre)– Alosa caspia caspia (Rizeafcă)SALMONIFORMESSalmonidae– Hucho hucho (Lostriță)Umbridae– Umbra krameri (Țigănuș)PERCIFORMESPercidae– Gymnocephalus schraetzer (Răspăr)– Gymnocephalus baloni (Ghiborț de râu)– Zingel spp.CYPRINIFORMESCyprinidae– Aspius aspius (Avat)– Barbus meridionalis (Moioagă)– Chalcalburnus chalcoides (Obleț mare)– Gobio albipinnatus (Porcușor de nisip)– Gobio uranoscopus (Petroc)– Gobio kessleri (Petroc)– Leuciscus (Telestes) souffia (Clean dungat)– Pelecus cultratus (Sabiță)– Rutilus pigus (Babușcă de Tur)– Rhodeus sericeus amarus (Boarcă)Cobitidae– Cobitis elongata (Fâsă mare)– Cobitis taenia (Zvârlugă)– Misgurnis fossilis (Țipar, Vârlan)– Sabanejewia aurata (Dunarință)SCORPAENIFORMES– Cottus gobio (Zglăvoc)NEVERTEBRATEARTHROPODACRUSTACEADecapoda (Crustacei)– * Austropotamobius torrentiumINSECTAColeoptera (Gândaci)– Bolbelasmus unicornis– Boros schneideri– Buprestis splendens– Carabus hampei– Carabus hungaricus– Carabus variolosus– Cerambyx cerdo (Croitor)– Cucujus cinnaberinus– Graphoderus bilineatus– Lucanus cervus (Rădașcă)– Morimus funereus– Oxyporus mannerheimi– * Osmoderma eremita (Pustnicul, Gândacul sihastru)– *Phryganophilus ruficollis--------------Liniuța a 14-a de la punctul "Coleoptera" (Gândaci), poziția "Insecta", litera a) a pct. 3 din anexa 3 a fost modificată de pct. 93 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011.– Pilemia tigrina– Probaticus subrugosus– * Pseudogaurotina excellens– Rhysodes sulcatus– * Rosalia alpina (Croitorul alpin)– Stephanopachys substriatusLepidoptera (Fluturi diurni și nocturni)– Arytrura musculus– *Callimorpha quatripunctaria (Euplagia, Panaxia)--------------Liniuța a 2-a de la punctul "Lepidoptera" (Fluturi diurni și nocturni), poziția "Insecta", litera a) a pct. 3 din anexa 3 a fost modificată de pct. 94 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011.– Catopta thrips– Colias myrmidone– Cucullia mixta lorica– Dioszeghyana schmidtii– Eriogaster catax– Euphydryas aurinia– Euphydryas maturna– Erannis ankeraria– Gortyna borelii lunata– Glyphipterix loricatella– Hypodryas maturna partiensis– Lycaene helle– Lycaena dispar– Lepidea morsei--------------Liniuța a 16-a de la punctul "Lepidoptera" (Fluturi diurni și nocturni), poziția "Insecta", litera a) a pct. 3 din anexa 3 a fost modificată de pct. 94 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011.– Maculinea teleius– Maculinea nausithous– *Nymphalis vaualbum--------------Liniuța a 19-a de la punctul "Lepidoptera" (Fluturi diurni și nocturni), poziția "Insecta", litera a) a pct. 3 din anexa 3 a fost modificată de pct. 94 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011.– Pseudophilotes baviusOdonata (Libelule)– Coenagrion ornatum– Coenagrion mercuriale– Cordulegaster heros– Leucorrhinia pecforalis– Ophiogomphus ceciliaOrthoptera (Greieri și Cosași)– Isophya harzi– Isophya stysi– Isophya costata– Pholidoptera transsylvanica– Odontopodisma rubripes– Paracaloptenus caloptenoides– Stenobothrus (Stenobothrodes) eurasiusMOLLUSCAGastropoda (Melci)– Anisus vorticulus– Chilostoma banaticum– Theodoxus transversalis– Vertigo angustior– Vertigo genesii– Vertigo moulinisianaBIVALVIAUnionoida (Scoici)– Unio crassusb) PLANTEPTERIDOPHYTAMarsileaceae– Marsilea quadrifolia (Trifoiaș de baltă)Aspleniaceae– Asplenium adulterinum (Feriguță, Ruginiță)ANGIOSPERMAEAlismataceae– Caldesia parnassifolia (Limbariță)– Luronium natansBoraginaceae– Echium russicum (Capul șarpelui)Campanulaceae– Adenophora lilifolia– Campanula romanica (Clopoțel dobrogean)– * Campanula serrata (Clopoțel)Caryophyllaceae– * Dianthus diutinus (Garofiță)– Moehringia jankae (Merinană)Chenopodiaceae– * Salicornia venetaAsteraceae (Compositae)– Centaurea jankae– Centaurea pontica– Ligularia sibirica (Curenchiu de munte)– Cirsium brachycephalum (Pălămidă)– * Serratula lycopifolia (Gălbinare)Brassicaceae (Crucifere)– Crambe tataria (Târtan)– Draba dorneri (Flămânzică)– Thlaspi jankae (Punguliță)Cyperaceae– Eleocharis carniolicaDroseraceae– Aldrovanda vesiculosa (Otrățel)Poaceae (Graminae)– Poa granitica ssp. disparilis (Firuță de munte)– Stipa danubialis (Colilie)Fabaceae (Leguminoase)– Astragalus peterffi (Cosaci)Iridaceae– Gladiolus palustris (Gladiolă)--------------Liniuța întâi de la poziția "Iridaceae", litera b) a pct. 3 din anexa 3 a fost modificată de pct. 95 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011.– Iris aphylla ssp. hungarica (I. hungarica) (Iris)– Iris humilis ssp. arenaria (I. arenaria) (Iris)Lamiaceae (Labiatae)– Dracocephalum austriacum (Mătăciune)Liliaceae– Colchicum arenarium (Brândușa)– Tulipa hungarica (Lalea galbenă)Oleaceae– Syringa josikaea (Liliac transilvănean, Lemnul vântului)Orchidaceae– Cypripedium calceolus (Papucul doamnei)– Liparis loeselii (Moșișoare)Paeoniaceae– Paeonia officinalis ssp. banatica (Bujor)Ranunculaceae– Pulsatilla patens (Dediței, Sisinei)– Pulsatilla grandis– *Pulsatilla pratensis ssp. hungarica (Dediței)--------------Liniuța a 3-a de la poziția "Ranunculaceae", litera b) a pct. 3 din anexa 3 a fost modificată de pct. 96 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011.Rosaceae– Agrimonia pilosa (Turiță)– Potentilla emilii-popii (Buruiană cu cinci degete)Rubiaceae– Galium moldavicumSantalaceae– Thesium ebracteatum (Măciulie)Saxifragaceae– Saxifraga hirculus (Ochii șoricelului)Scrophulariaceae– Tozzia carpathica (Iarba gâtului)Apiaceae (Umbelliferae)– Angelica palustris (Angelică de baltă)– Apium repens (Țelină)– *Ferula sadleriana (Aerel)--------------Liniuța a 3-a de la poziția "Apiaceae (Umbelliferae)", litera b) a pct. 3 din anexa 3 a fost modificată de pct. 97 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011.PLANTE INFERIOAREBryophyta– Buxbaumia viridis– Dichelyma capillaceum– Dicranum viride– Drepanocladus (Hamatocaulis) vernicosus– Encalypta mutica– Mannia triandra– Meesia longiseta– Orthotrichum rogeri--------------Asteriscul de la denumirea speciilor considerate prioritare la nivelul Uniunii Europene din anexa 3 a fost introdus de pct. 17 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 154 din 12 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 787 din 25 noiembrie 2008. Art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 154 din 12 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 787 din 25 noiembrie 2008 a fost abrogat de art. II din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011.  +  Anexa nr. 4ASpecii de interes comunitarSpecii de animale și de plante care necesită o protecție strictăSpeciile care figurează în această anexă sunt indicate:a) prin numele speciei ori al subspeciei; saub) prin ansamblul speciilor care aparțin unui taxon superior sau unei părți din acel taxon.a) ANIMALE VERTEBRATEMAMIFEREMICROCHIROPTERA– Toate speciileRODENTIAGliridae– Muscardinus avellanarius (Pârș de alun)– Dryomys nitedula (Pârș cu coada stufoasă)Sciuridae– Spermophilus citellus (Citellus citellus) (Popândău,Șuiță)Castoridae– Castor fiber (Castor)Cricetidae– Cricetus cricetus (Hârciog/Cățelul pământului)– Mesocricetus newtoni (Hamsterul românesc, Grivan mic)Microtidae– * Microtus tatricus (Șoarecele de Tatra)Zapodidae– Sicista betulina (Șoarece săritor de pădure)– Sicista subtilis (Șoarece săritor de stepă)CARNIVORACanidae– Canis lupus (Lup)Ursidae– Ursus arctos (Urs brun)Mustelidae– Lutra lutra (Vidra, Lutra)– Mustela eversmani (Dihor de stepă)– Mustela lutreola (Noriță/Nurcă)– Vormela peregusna (Dihorul pătat)Felidae– Felis silvestris (Pisică sălbatică)– Lynx lynx (Râs)Phocidae– * Monachus monachus (Focă cu burtă albă)ARTIODACTYLABovidae– * Bison bonasus (Zimbru)CETACEA– Toate speciileREPTILETESTUDINATATestudinidae– Testudo hermanni (Țestoasă de uscat bănățeană)– Testudo graeca (Țestoasă de uscat)Emydidae– Emys orbicularis (Broască Țestoasă de apă)SAURIALacertidae– Lacerta agilis (Șopârlă cenușie)– Lacerta trilineata (Gușter vărgat)– Lacerta vivipara panonica (Șopârlă de munte)– Lacerta viridis (Gușter)– Podarcis muralis (Șopârlă de zid)– Podarcis taurica (Șopârlă de stepă)Scincidae– Ablepharus kitaibelli (Șopârlă mică)OPHIDIAColubridae– Coluber caspius (Șarpe rău)– Coronella austriaca (Șarpe de alun)– Elaphe longissima (Șarpele lui Esculap)– Elaphe quatuorlineata (Balaur mare)– Natrix tessellata (Șarpe de apă)Viperidae– Vipera ammodytes (Viperă cu corn)– Vipera ursinii (Viperă de stepă)Boidae– Eryx jaculus (Șarpe de stepă, Boa de nisip)AMFIBIENICAUDATASalamandridae– Triturus cristatus (Triton cu creastă)– Triturus montandoni (Triton carpatic)– Triturus vulgaris ampelensis (Triton comun transilvănean)ANURADiscoglossidae– Bombina bombina (Buhai de baltă cu burta roșie)– Bombina variegata (Buhai de baltă cu burta galbenă)Hylidae– Hyla arborea (Brotăcel, Buratec, Răcănel)Ranidae– Rana arvalis (Broască de mlaștină, Broască cafenie)– Rana dalmatina (Broască de pădure)Pelobatidae– Pelobates fuscus (Broască de pământ, Broască gheboasă)– Pelobates syriacus (Broască de pământ dobrogeană)Bufonidae– Bufo viridis (Broască râioasă verde)PEȘTIPERCIFORMESPercidae– Zingel zingel (Pietrar)– Gymnocephalus baloni (Ghiborț de râu)ACIPENSERIFORMESAcipenseridae– Acipenser sturio (șip)--------------Poziția "Pești", litera a) din anexa 4A a fost modificată de pct. 98 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011.NEVERTEBRATEARTHROPODACRUSTACEADecapoda (Crustacei)– * Austropotamobius torrontiumINSECTAColeoptera (Gândaci)– Bolbelasmus unicornis– Boros schneideri– Buprestis splendens– Carabus hampei– Carabus hungaricus– Carabus variolosus– Cerambyx cardo (Croitor)– Cucujus cinnaberinus– Graphoderus bilineatus– Lucanus cervus (Radasca)– Morimus funereus– Oxyporus mannerheimi– Osmoderma eremita (Pustnicul, Gândacul sihastru)– Phryganophilus ruficollis– Pilemia tigrina– Probaticus subrugosus– * Pseudogaurotina excellens– Rhysodes sulcatus– * Rosalia alpina (Croitorul alpin)– Stephanopachys substriatusLepidoptera (Fluturi diurni și nocturni)– Apatura metis– Arytrura musculus– Catopta thrips– Colias myrmidone– Cucullia mixta lorica– Erebia sudetica radnaensis– Erannis ankeraria– Eriogaster catax– Euphydryas aurinia– Glyphipterix loricatelia– Gortyna borelii lunata– Hyles hippophaes– Hypodryas maturna partiensis– Lopinga achine– Lycaena dispar– Lychaene holle– * Lepidea morsei– Maculinea arion– Maculinea nausithous– Maculinea teleius– Nymphalis vaualbum– Parnassius mnemosyne– Parnassius mnemosyne– Parnassius apollo– Proserpinus proserpina– Pseudophilotes bavius– Zerynthia polyxenaOdonata (Libelule)– Coenagrion ornatum– Coenagrion mercuriale– Leucorrhinia pectoralis– Cordulegaster heros– Ophiogomphus ceciliaOrthoptera (Greieri, Cosași)– Isophya harzi– Isophya stysi– Pholidoptera transsylvanica– Isophya costata– Odontopodisma rubripes– Paracaloptenus caloptenoides– Saga pedo– Stenobothrus eurasiusMOLLUSCAGastropoda– * Anisus vorticulus– Theodoxus transversalis– Chilostoma banaticum– Vertigo angustior– Vertigo genesii– Vertigo moulinsianab) PLANTEToate speciile de plante enumerate în anexa nr. 3, cu excepția Bryophyta, plus cele prevăzute în continuare: Scrophulariaceae– Lindernia procumbens  +  Anexa nr. 4BSPECII DE INTERES NAȚIONALSpecii de animale și de plante care necesită o protecție strictăSpeciile care figurează în această anexă sunt indicate:a) prin numele speciei ori al subspeciei; saub) prin ansamblul speciilor care aparțin unui taxon superior sau unei părți din acel taxon.a) ANIMALE VERTEBRATEMAMIFEREINSECTIVORASoricidae– Sorex alpinus (Chițcan de munte)– Neomys anomalus (Chițcan de apă)CHIROPTERAVespertilionidae– Vespertilo murinus (Liliacul bicolor)RODENTIASpalacidae– Spalax leucodon (Orbetele mic)– Spalax graecus (Orbetele mare)ARTIODACTYLACervidae– Alces alces (Elanul)CETATCEA– Delphinus delphis (Delfin)PĂSĂRIPODICIPEDIFORMESPodicipedidae– Tachybaptus ruficollis (Corcodel mic, Corcodel pitic)FALCONIFORMESFalconidae– Falco tinnunculus (Vânturel roșu, vinderel)– Falco subbuteo (Șoimul rândunelelor)GRUIFORMESGruidae– Grus grus (Cocor)– Anthropoides virgo (Cocor mic)CHARADRIIFORMESScolopacidae– Limicola falcinellus (Fugaci de mlaștină, Prundăraș de nămol)– Actitis hypoleucos (Fluierar de munte)– Arenaria interpres (Pietruș)ANSERIFORMESStercorariidae– Stercorarius spp. (Lup de mare)STRIGIFORMESTytonidae– Tyto alba (Strigă)Strigidae– Otus scops (Ciuș, Ciuf pitic)– Athene noctua (Cucuvea)CORACIFORMESUpupidae– Upupa epops (Pupăză)APODIFORMESMeropidae– Merops apiaster (Prigorie)PICIFORMESPicidae– Picus viridis (Ghionoaia verde)– Jynx torquilla (Capîntortură)PASSERIFORMESAlaudidae– Eremophila alpestris (Ciocârlie urecheată)Motacilidae– Motacilla spp. (Codobatură)Bombycillidae– Bombycilla garrulus (Mătăsar)Cinclidae– Cinclus cinclus (Mierlă de apă, Pescărel negru)Prunellidae– Prunella spp. (Brumărițe)Turdidae– Erithacus rubecula (Măcăleandru)– Phoenicurus spp. (Codroși)– Monticola saxatilis (Mierlă de piatră)Remizidae– Remiz pendulinus (Pițigoi pungar, Boicuș)Sturnidae– Sturnus roseus (Păstor roseus) (Lăcustar)Emberizidae– Emberiza cia (Presură de munte)Sylviidae– Cettia cetti (Stufărica)– Locustella spp. (Greușel)– Phylloscopus spp. (Pitulice)– Regulus spp. (Aușel)Muscicapidae– Muscicapa striata (Muscarul sur)Timaliidae– Panurus biarmicus (Pițigoi de stuf)Paridae– Aegithalos caudatus (Pițigoiul codat)Sittidae– Sitta europaea (Scorțarul, Toiul)Tichodromadidae– Tichodroma muraria (Fluturașul de stâncă)Oriolidae– Oriolus oriolus (Grangurul)Corvidae– Nucifraga caryocatactes (Alunarul)– Corvus corax (Corbul)Passeridae– Passer hispaniolensis (Vrabia spaniolă)Emberizidae– Emberiza meianocephala (Presură cu cap negru)– Miliaria calandra (Presură sură)Fringillidae– Serinus serinus (Cănăraș)– Carduelis spp. (Sticleți, Scatii, Inărițe, Florinți)– Carpodacus erythrinus (Mugurar roșu)– Coccothraustes coccothraustes (Botgros)REPTILESAURIALacertidae– Lacerta praticola (Șopârlă de luncă)– Eremias arguta (Șopârlița/șopârlă de nisip)Anguidae– Anguis fragilis (Năpârcă, Șarpele de sticlă)OPHIDIAColubridae– Coluber caspius (Șarpele de stepă, Șarpele rău)Viperidae– Vipera berus (Viperă comună)AMFIBIENICAUDATASalamandridae– Triturus alpestris alpestris (Tritonul de munte)– Triturus vulgaris vulgaris (Tritonul comun)– Salamandra salamandra (Salamandră)ANURABufonidae– Bufo bufo (Broască râioasă brună)Ranidae– Rana temporaria (Broască roșie de munte)– Rana lessonae (Broască verde de baltă)PEȘTISALMONIFORMESSalmonidae– Hucho hucho (Lostriță)CYPRINIFORMESCyprinidae– Scardinius racovitzai (Roșioară de Pețea)– Leuciscus (Petroleuciscus) borysthenicus (Cernușcă)– Carassius carassius (Caracudă)GADIFORMESGadidae– Lota lota (Mihalț)PERCIFORMESPercidae– Stizostedion volgensis (Șalău vărgat)– Romanichtyis valsanicola (Asprete, Poprete)– Percarina demidoffi (Percarina)Gobiidae– Proterorhinus marmoratus (Guvid de baltă)– Neogobius syrman (Guvid de Babadag)SCORPAENIFORMESCottidae– Cottus poecilopusNEVERTEBRATEARTHROPODAINSECTAColeoptera (Gândaci)– Chrysobothrys leonhardi– Scarabaeus affinis– Brachyta balcanica– Pedostrangalia verticalis– Calchaenesthes oblongomaculata– Neodorcadion exornatum– Xylosteus spinolae spinolaeLepidoptera (Fluturi diurni și nocturni)– Apatura metis– Arethusana arethusa arethusa– Argynnis laodice– Aricia (Eumedonia) eumedon– Boloria (Clossiana) titania transsylvanica– Boloria aquilonaris– Catocala diversa– Coenonympha leander– Coenonympha tullia tullia– Colias chrysotheme– Conisania poelli ostrogovichi– Cucullia balsamitae– Cuculia biornata– Cuculia gnaphalii– Cupido osiris– Dasypolia templi koenigi– Diachrysia chryson deltaica– Erebia sudetica radnaensis– Erebia pharte– Erebia gorge– Erebia melas runcensis– Erebia melas carpathicola– Euchloe ausonia taurica– Everes alcetas– Grammia quenseli– Heteropterus morpheus– Hyponephele lupinus lupinus– Hyponephele lycaon– Kentrochrysalis elegans steffensi– Kirinia roxelana– Lasiocampa eversmanni– Lamonia balcanica– Lychaena hippothoe hippothoe– Maculinea alcon– Muschampia cribrellum– Muschampia tessellum– Neptis hylas (sappho)– Oxytripia orbiculosa– Paradrymonia vittata bulgarica– Pericalia matronula– Peridea korbi herculana– Phyllodesma ilicifolia ilicifolia– Pieris ergane– Plebeius sephirus– Piusia putnami gracilis– Plusidia cheiranthi– Polia cherrug– Potyommatus amandus– Pseudophilotes bavius egea– Psodos quadrifaria– Pyrgus sidae sidae– Pyrocieptria cora– Rileyiana fovea– Rhypariorides metelkana– Schinia cognata– Schistostege decussata dioszeghyi– Spaelotis suecica gylkosi– Tomares nogelii dobrogensis– Zerynthia (Allancastria) cerisy ferdinandi– Zygaena laeta orientis– Zygaena nevadensis gheorghenicaOrthoptera (Greieri, Cosași)– Capraiscola ebneri– Chorthippus acroleucus– Isophya dobrogensis– Metrioptera domogledi– Miramella (Capraiuscola) ebneri– Odontopodisma acuminata– Odontopodisma carpathica– Odontopodisma montana– Onconotus servillei– Podismopsis transsylvanica– Poecilimon intermedius– Uvarovitettix transsylvanica– Zubovskya banaticaMOLLUSCAGastropoda (Melci)– Alopia sp.– Bathyomphalus contortus– Cochlodina marisi– Graciliaria inserta– Gyraulus crista– Herilla ziegleri dacica– Holandrina holandri– Melanopsis parreyssi– Physa fontinalis– Psudalinda sp.– Serrulina serrulata– Theodoxus prevostianusBivalvia– Adacna fragilis– Hypanis plicata relicta– Monodacna colorata– Pseudanodonta complanatab) PLANTEAsteraceae– Achillea impatiens– Andryala levitomentosa– Artemisia lerchiana– Centaurea ruthenica– Centaurea varnensisBrassicaceae– Alyssum caliacreCaryophyllaceae– Dianthus dobrogensis– Dianthus trifasciculatus ssp. parviflorus– Silene thymifolia– Stellaria longifoliaCyperaceae– Carex chordorrhiza– Carex lachenalii– Rhynchospora alba– Schoenus ferugineusEuphorbiaceae– Euphorbia carpaticaFabaceae– Astragalus excapusDipsacaceae– Cephalaria radiataEricaceae– Arctostaphylos uva-ursi (Strugurii ursului)– Vaccinium uliginosusGentianaceae– Lomantogonium carinthiacumLiliaceae– Tofieldia calycutaLinaceae– Linum pallasianum ssp. borzaeanumLycopodiaceae– Lycopodium inundatumSalicaceae– Salix bicolorScrophulariaceae– Pedicularis sylvatica (Vârtejul pământului)Paeoniaceae– Paeonia tenuifolia (Bujor)Poaceae– Corynephorus canescens– Elymus farctus ssp. bessarabicus (Pir de mare)– Leymus sabulosus (Perișor)– Sesleria uliginosaPolygonaceae– Polygonum alpinum (Troscot de munte)Portulacaceae– Montia minorRosaceae– Potentilla haynaldianaZygophyllaceae– Nitraria schoberi (Gărdurariță)  +  Anexa nr. 5ASPECII DE INTERES COMUNITARSpecii de plante și de animale de interes comunitar, cu excepția speciilor de păsări, a căror prelevare din natură și exploatare fac obiectul măsurilor de managementSpeciile care figurează în această anexă sunt indicate:a) prin numele speciei ori al subspeciei; saub) prin ansamblul speciilor ce aparțin unui taxon superior ori unei părți din acel taxon.a) ANIMALEVERTEBRATEMAMIFERECARNIVORACanidae– Canis aureus (Șacal/Lup auriu)Mustelidae– Martes martes (Jder de copac)– Mustela putorius (Dihor de casă)ARTIODACTYLABovidae– Rupicapra rupicapra (Capră neagră)AMFIBIENIANURARanidae– Rana esculenta (Broască verde de lac)– Rana ridibunda (Broască verde mare de lac)– Rana temporaria (Broască roșie de munte)PEȘTIACIPENSERIFORMESAcipenseridae– Toate speciileCLUPEIFORMESClupeidae– Alosa spp. (Scrumbii)SALMONIFORMESSalmonidae– Thymallus thymallus (Lipanul)Cyprinidae– Barbus barbus (Mreana)– Barbus meridionalis (Moioagă)– Rutilus pigus (Babușcă de Tur)PERCIFORMESPercidae– Zingel zingel (Pietrar)NEVERTEBRATEMOLLUSCAGASTROPODA-STYLOMMATOPHORAHelicidae– Helix pomatia (Melcul de livadă)HIRUDINOIDEA-ARHYNCHOBDELLAEHirudinidae