REGULAMENT din 28 iunie 2007de efectuare a pregătirii prin rezidențiat în specialitățile prevăzute de Nomenclatorul specialităților medicale, medico-dentare și farmaceutice pentru rețeaua de asistență medicală
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 671 din 1 octombrie 2007
Notă
*) Aprobat prin ORDINUL nr. 1.141/1.386/2007, publicat în Monitorul Oficial nr. 671 din 1 octombrie 2007.Dispoziții generale + Articolul 1(1) Pregătirea în specialitate a medicilor, medicilor dentiști și farmaciștilor rezidenți se structurează pe programe de rezidențiat, conform programelor de învățământ elaborate de instituțiile de învățământ superior cu profil medico-farmaceutic acreditate, cu avizele Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului și Ministerului Sănătății Publice.(2) Prin program de rezidențiat se înțelege pregătirea rezidenților în unul dintre domeniile de specialitate prevăzute de Nomenclatorul specialităților medicale, medico-dentare și farmaceutice pentru rețeaua de asistență medicală, efectuată într-o unitate sanitară acreditată să desfășoare învățământ postuniversitar pentru obținerea specialității.(3) Pentru fiecare specialitate, programul de rezidențiat se desfășoară după un curriculum de pregătire și un barem de manopere, proceduri, tehnici diagnostice și terapeutice, obligatorii și unice pe țară.(4) Curriculele sunt propuse de instituțiile de învățământ superior cu profil medico-farmaceutic uman acreditate (București, Cluj-Napoca, Târgu Mureș, Iași, Timișoara, Craiova, Arad, Oradea, Sibiu, Brașov, Constanța), prin Centrul Național de Perfecționare în Domeniul Sanitar București, avizate de Colegiul Medicilor din România, Colegiul Medicilor Dentiști din România, Colegiul Farmaciștilor din România și de comisiile consultative de specialitate ale Ministerului Sănătății Publice și aprobate de Ministerul Sănătății Publice și Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului.(5) Curriculele aprobate se transmit tuturor instituțiilor și unităților acreditate să desfășoare pregătirea în specialitate și se aplică tuturor rezidenților aflați în pregătire, în limita duratei prevăzute de Nomenclatorul specialităților medicale, medico-dentare și farmaceutice pentru rețeaua de asistență medicală.(6) Activitatea de pregătire teoretică și practică, reprezentată de baremul de manopere, proceduri, tehnici diagnostice și terapeutice, este consemnată într-un document cu caracter obligatoriu, denumit în continuare Caietul de monitorizare a pregătirii rezidentului. + Articolul 2(1) În fiecare unitate sanitară acreditată pentru învățământ postuniversitar medical, medico-dentar sau farmaceutic uman activitatea de coordonare a programului de rezidențiat dintr-o anumită specialitate se realizează de către un coordonator/director de program, după caz, cu cel mai înalt grad didactic în specialitatea respectivă, care răspunde de buna desfășurare și de calitatea pregătirii rezidenților.(2) Coordonatorul de program trebuie să îndeplinească următoarele condiții:a) să fie șef de secție clinică universitară, șef de laborator sau farmacist-șef, certificat în specialitatea programului;b) să fie cadru didactic universitar (conferențiar sau profesor) ori cercetător științific gradul II sau I.(3) Pentru programul de rezidențiat în specialitatea medicină de familie sunt nominalizați coordonatori de program fie cadre didactice universitare în specialitatea medicină de familie, medicină internă sau pediatrie, fie șefi de secție de medicină internă sau pediatrie.(4) Nominalizările coordonatorilor de program se fac de către Centrul Național de Perfecționare în Domeniul Sanitar București, pe baza propunerilor instituțiilor de învățământ superior cu profil medical, medico-dentar sau farmaceutic uman acreditate și cu avizul colegiilor profesionale. + Articolul 3Coordonatorul programului de rezidențiat are următoarele atribuții și responsabilități:a) coordonează desfășurarea programului de rezidențiat din unitatea sanitară acreditată, în specialitatea în care are integrare clinică;b) nominalizează îndrumătorii de formare în rezidențiat;c) coordonează activitatea îndrumătorilor de rezidențiat din unitatea sanitară respectivă;d) urmărește activitatea rezidenților, repartiția acestora în serviciul de gardă și evoluția profesională a acestora;e) urmărește și răspunde de desfășurarea modulelor de pregătire și organizează cursurile, conform curriculumului de specialitate, în conformitate cu prevederile art. 1;f) colaborează cu coordonatorii de program din unitățile/secțiile în care rezidenții își efectuează modulele complementare, în vederea asigurării condițiilor optime de desfășurare a acestora;g) organizează examenul final de modul, cu verificarea aptitudinilor teoretice și practice, dobândite de rezidenții care au parcurs programul de rezidențiat;h) cooptează rezidenți în cadrul colectivelor de cercetare pe care le conduce. + Articolul 4(1) Programul de rezidențiat în medicină de urgență este coordonat de către un director de program, care trebuie să îndeplinească una dintre următoarele condiții:a) să fie cadru didactic universitar (șef de lucrări, conferențiar sau profesor) de la disciplina medicină de urgență;b) să fie medic primar medicină de urgență sau medic specialist medicină de urgență, cu 5 ani vechime în unitate de primire urgențe;c) să fie medic primar anestezie și terapie intensivă sau specialist anestezie și terapie intensivă, cu 5 ani vechime în unitate de primire urgențe.(2) Nominalizările directorilor de program se fac de către Centrul Național de Perfecționare în Domeniul Sanitar București, pe baza propunerilor instituțiilor de învățământ superior cu profil medical, medico-dentar sau farmaceutic uman acreditate și cu avizul colegiilor profesionale. + Articolul 5Directorul de program de rezidențiat în medicină de urgență are următoarele atribuții și responsabilități:a) coordonează desfășurarea programului de rezidențiat la nivelul centrelor universitare acreditate, conform prevederilor art. 1;b) nominalizează responsabilii de formare în rezidențiat medicină de urgență și coordonează activitatea acestora;c) coordonează activitatea îndrumătorilor de rezidențiat din unitatea sanitară respectivă;d) urmărește și răspunde de pregătirea practică în cadrul modulelor și organizează cursurile-conferință, conform curriculumului de pregătire;e) organizează examenul final de modul cu verificarea aptitudinilor teoretice și practice dobândite de rezidenții care au parcurs programul de rezidențiat. + Articolul 6Un coordonator sau un director de program nu poate coordona simultan mai multe programe de rezidențiat. + Articolul 7Un îndrumător sau un responsabil de formare în rezidențiat poate instrui un număr de maximum 5 rezidenți, incluzând și medicii aflați la pregătire în a doua specialitate. În funcție de particularitățile curriculare ale specialității și ale unității de pregătire, coordonatorul sau directorul de program poate stabili un număr mai mic de 5 rezidenți pentru fiecare îndrumător sau responsabil de formare în rezidențiat aflat în coordonarea sa, în vederea asigurării unei pregătiri adecvate. + Articolul 8Îndrumătorul sau responsabilul de formare în rezidențiat trebuie să îndeplinească una dintre următoarele condiții:a) să fie cadru didactic universitar, confirmat specialist sau primar în specialitatea programului de rezidențiat, doctorand sau cu titlul științific de doctor;b) să fie medic primar sau specialist, cu vechime de minimum 5 ani în specialitatea programului de rezidențiat, cu activitate în unitatea sanitară acreditată în care se derulează programul de pregătire a rezidentului;c) să fie cercetător științific grad I sau II, cu activitate de cercetare în unitatea sanitară acreditată în care se derulează programul de instruire a rezidentului;d) pentru specialitatea medicină de familie, să fie medic primar chirurgie generală, medicină internă, obstetrică-ginecologie, pediatrie, pentru modulele respective, respectiv medic primar sau specialist medicină de familie, pentru modulul de dispensar. + Articolul 9Îndrumătorul sau responsabilul de formare în rezidențiat are următoarele atribuții și responsabilități:a) urmărește evoluția pregătirii în specialitate a rezidenților din cadrul unitătii sanitare respective, indiferent de anul de pregătire al acestora;b) verifică și răspunde, sub semnătură și parafă, de parcurgerea baremului practic din curriculumul de pregătire, consemnate în caietul de monitorizare a pregătirii rezidentului;c) organizează seminarii și discuții periodice, cel puțin 4 ore/săptămână, cu rezidenții, pe teme specifice din curriculumul de pregătire, prezentări de cazuri, de articole și actualități în domeniu;d) participă la evaluarea rezidentului la fiecare final de modul. + Articolul 10(1) Cadrele didactice coordonatori de program de rezidențiat sau îndrumători de rezidențiat sunt normate în cadrul instituțiilor de învățământ superior cu profil medico-farmaceutic uman, acreditate pentru activitatea de pregătire pe durata programului.(2) Îndrumătorii de rezidențiat care nu sunt cadre didactice beneficiază de 40 de credite de educație medicală continuă, în domeniul specialității pe care o practică, pentru fiecare an de activitate de instruire.Drepturile și obligațiile rezidenților + Articolul 11(1) Rezidenții au obligația să consemneze în caietul de monitorizare a pregătirii următoarele aspecte:a) lista cazurilor examinate conform baremului curricular, cu specificarea diagnosticului și, după caz, a manoperelor/ procedurilor/tehnicilor efectuate, contrasemnate și parafate de îndrumătorul de rezidențiat;b) data efectuării fiecărei gărzi, semnată și parafată de medicul șef de gardă;c) detașările, perioada acestora și modulele efectuate pe durata detașării, cu avizul coordonatorului de program;d) modulele de pregătire, perioada în care au fost efectuate, evaluările și rezultatele obținute, cu semnătura și parafa coordonatorului sau directorului de program pentru modulul respectiv;e) manifestările de educație medicală continuă la care a participat, cu numărul diplomei de participare;f) lucrările științifice comunicate/publicate, în situația în care respectivele manifestări științifice sunt elaborate sau finanțate cu sprijinul coordonatorului de program;g) studiile clinice efectuate, cu avizul medicului curant al pacienților incluși în studiile clinice sau activitățile științifice respective.(2) Acuratețea datelor consemnate în Caietul de monitorizare a pregătirii rezidentului este certificată prin semnătură și parafă de către îndrumătorul sau responsabilul de formare în rezidențiat.(3) Doctoranzii cu frecvență confirmați în rezidențiat pot efectua concomitent pregătirea în rezidențiat și stagiul de doctorat cu frecvență, în măsura în care conducerea universităților de medicină și farmacie asigură efectuarea stagiului de doctorat în cursul după-amiezii. În caz contrar, pe perioada doctoratului cu frecvență se suspendă calitatea de rezident.(4) Stagiul de doctorat în științe medicale nu se consideră ca modul de pregătire în rezidențiat. + Articolul 12(1) Rezidenții au obligația de a parcurge toate modulele, în conformitate cu curriculumul de pregătire.(2) Rezidenții efectuează concediul legal de odihnă conform programării coordonatorului de program, astfel încât să nu fie afectată pregătirea (de exemplu, în cadrul unor module a căror durată depășește cel puțin dublul duratei concediului).(3) Rezidenții în specialitatea medicină de familie efectuează modulele de pregătire în conformitate cu curriculumul și baremul de activități practice, în funcție de capacitatea unităților sanitare publice acreditate.(4) După fiecare modul de pregătire, rezidenții au obligația să își informeze coordonatorul sau directorul de program asupra etapei pregătirii.(5) La finalul fiecărui modul de pregătire, rezidenții susțin un examen cu probă teoretică și practică, din tematica prevăzută în baremul de activități. Prezentarea la examenul de modul este condiționată de parcurgerea baremului curricular, confirmată de îndrumătorul de rezidențiat, prin Caietul de monitorizare a pregătirii rezidentului.(6) Examenul de modul se consideră promovat cu nota minimă 7,00. În cazul nepromovării examenului, rezidenții pot fi reevaluați de 2 ori într-un termen de maximum 6 luni.(7) Neprezentarea sau nepromovarea examenelor de modul în cel mult două sesiuni atrage excluderea din rezidențiat, cu excepția cazurilor justificate (graviditate, afecțiuni medicale, contracte de studii în străinătate etc.). + Articolul 13Rezidenții au dreptul să examineze pacienții, să aplice soluții terapeutice sub stricta supraveghere a îndrumătorului sau responsabilului, utilizând abilitățile dobândite, în conformitate cu nivelul lor de pregătire. + Articolul 14Rezidenții efectuează gărzi pe tot parcursul pregătirii lor, participând la întreaga activitate din unitatea sanitară în care își desfășoară instruirea, în limita programului legal de muncă. + Articolul 15Rezidenții au dreptul să utilizeze pentru informarea de specialitate bibliotecile universitare și ale spitalelor în care efectuează stagiile de rezidențiat, bibliotecile electronice cu profil medical și de cercetare din instituțiile sau unitățile sanitare acreditate. + Articolul 16(1) Rezidenții pot participa la diverse forme de pregătire - cursuri, stagii și altele - conferințe și congrese în domeniul specialității, organizate pe plan național sau internațional, după informarea coordonatorului sau directorului de program și cu respectarea prevederilor Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările și completările ulterioare.(2) Stagiile de pregătire efectuate în afara României pot fi recunoscute de către Ministerul Sănătății Publice, în vederea prezentării la examenul de specialist, pe baza următoarelor documente: fotocopii și traduceri legalizate ale documentelor emise de autoritățile competente din țările respective și avizul comisiei de specialitate a Ministerului Sănătății Publice. + Articolul 17(1) Rezidențiatul se poate întrerupe din următoarele motive: participarea la forme de pregătire în afara României, însoțirea soțului/soției în misiune oficială sau la studii în străinătate, concediu de boală, concediu de maternitate, concediu pentru îngrijirea copilului până la doi ani și altele, potrivit legii.(2) Întreruperile de rezidențiat, cu excepția stagiilor de pregătire efectuate în afara României și recunoscute, duc la prelungirea rezidențiatului cu perioada respectivă.(3) Întreruperea nejustificată a rezidențiatului pe o perioadă mai mare de 6 luni atrage măsura încetării calității de rezident. + Articolul 18Coordonatorul, directorul de program, respectiv îndrumătorul sau responsabilul de rezidențiat sunt abilitați să urmărească și activitatea de pregătire a medicilor, medicilor dentiști și farmaciștilor specialiști/primari aflați în pregătire în a doua specialitate cu taxă, în condițiile prevăzute pentru rezidenți prin prezentul ordin. + Articolul 19(1) Centrul Național de Perfecționare în Domeniul Sanitar București aprobă detașarea rezidenților din centrul universitar de pregătire în alte centre universitare pentru efectuarea unor module de pregătire, cu informarea Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului.(2) În scopul detașării, indiferent de motiv, rezidentul prezintă acordul coordonatorilor sau directorilor de program de rezidențiat din centrul de pregătire în care a fost confirmat și, respectiv, centrul în care urmează să se detașeze, precum și avizul unității de încadrare, în cazul centrului universitar București.(3) Pe perioada detașării, responsabilitatea de pregătire, drepturile și obligațiile care decurg din aceasta revin instituției de învățământ superior unde rezidentul se detașează. + Articolul 20(1) Schimbarea centrului universitar de pregătire se aprobă de către Ministerul Sănătății Publice.(2) În vederea schimbării centrului de pregătire, rezidentul va prezenta avizele conducerii universităților de medicină și farmacie din centrele implicate, avizul autorității de sănătate publică și al unui coordonator de program, respectiv director de program în specialitatea în care este confirmat, din centrul universitar în care urmează să se pregătească. Rezidenții în medicină de familie vor prezenta numai avizul autorităților de sănătate publică și al coordonatorilor de program, de plecare și de primire. + Articolul 21(1) Centrul Național de Perfecționare în Domeniul Sanitar București pune la dispoziția autorităților de sănătate publică programul de evidență informatică a rezidenților privind modulele de pregătire și unitățile sanitare acreditate, precum și coordonatorii, respectiv directorii de program de rezidențiat din fiecare specialitate.(2) Centrul Național de Perfecționare în Domeniul Sanitar București, pe baza propunerilor instituțiilor de învățământ medical superior acreditate, pune la dispoziția autorităților de sănătate publică numărul de locuri de pregătire, pe unități sanitare acreditate și coordonatori sau directori de program.(3) Centrul Național de Perfecționare în Domeniul Sanitar București, prin autoritățile de sănătate publică, repartizează rezidenții, conform programului curricular stabilit, în unitățile sanitare acreditate, în limita locurilor disponibile, cu avizul coordonatorilor, respectiv al directorilor de program. Repartizarea rezidenților în unitățile sanitare acreditate se va face în limita numărului de locuri stabilit, pe baza exprimării preferințelor, în ordinea punctajului obținut la concursul de rezidențiat.(4) Autoritățile de sănătate publică transmit lunar Centrului Național de Perfecționare în Domeniul Sanitar București sau la cererea acestuia modificările privind distribuția rezidenților din unitățile sanitare acreditate. + Articolul 22Carnetul de rezident și Caietul de monitorizare a pregătirii rezidentului personalizate, precum și curriculumul de pregătire se tipăresc de către Centrul Național de Perfecționare în Domeniul Sanitar București și se distribuie contra cost rezidenților. + Articolul 23Pe perioada pregătirii, rezidenții pot închiria cu prioritate un loc de cazare în căminele universitare, spațiile de cazare anexate spitalelor universitare sau clinice acreditate, din centrul unde au fost repartizați ori detașați, cu respectarea prevederilor legale.Evaluarea finală a pregătirii și obținerea certificatului de specialist + Articolul 24(1) Evaluarea finală a pregătirii prin rezidențiat are loc sub forma examenului de medic, medic dentist sau farmacist specialist, organizat de către Ministerul Sănătății Publice, în două sesiuni pe an, prin Centrul Național de Perfecționare în Domeniul Sanitar București. Confirmarea în specialitate se face după efectuarea integrală a programului de pregătire, certificată de către coordonatorul sau directorul de program de rezidențiat, în baza Caietului de monitorizare a pregătirii rezidentului.(2) Examenul de medic specialist se organizează numai în centrele universitare medicale care asigură pregătirea pentru toate modulele teoretice și baremul de manopere, proceduri, tehnici diagnostice și terapeutice din curriculumul de pregătire.(3) Pentru susținerea examenului de medic specialist rezidentul poate opta pentru unul dintre centrele universitare în care a efectuat pregătirea. + Articolul 25(1) Comisiile de examen de medic, medic dentist, respectiv farmacist specialist au următoarea componență:– un președinte, cadru didactic universitar cu grad de predare, coordonator de program de rezidențiat;– 2 membri, din care cel puțin un cadru didactic universitar de predare din specialitate; în acest caz, al doilea membru va avea gradul de medic primar cu titlul științific de doctor;– un secretar de comisie, nominalizat de președintele comisiei.(2) Probele examenului de medic specialist se desfășoară conform normelor metodologice generale elaborate de Centrul Național de Perfecționare în Domeniul Sanitar București și aprobate de ministrul sănătății publice. Formularea subiectelor de examen de specialitate, a baremurilor de corectură și întreaga responsabilitate a desfășurării examenului revin comisiei de examen. + Articolul 26(1) Examenul de medic specialist cuprinde următoarele probe:a) proba scrisă, cu 10 subiecte formulate din curriculumul de pregătire, cu durată de 3 ore;b) probe clinice/practice.(2) Candidatul este confirmat medic specialist dacă promovează cu minimum nota 7,00 fiecare probă a examenului. Candidatul se poate prezenta la examenul de medic specialist în sesiunile organizate de Ministerul Sănătății Publice în decurs de 2 ani de la încheierea pregătirii în rezidențiat. + Articolul 27Metodologia generală de desfășurare a examenului de medic, medic dentist, farmacist specialist se aprobă pentru fiecare sesiune de Ministerul Sănătății Publice, la propunerea Centrului Național de Perfecționare în Domeniul Sanitar București.----
EMITENT |