REGULAMENT din 16 aprilie 2014pentru organizarea și desfășurarea examenului de definitivat și a concursului de admitere în funcția de notar public
EMITENT
  • MINISTERUL JUSTIȚIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 290 din 22 aprilie 2014



    Notă
    *) Aprobat de ORDINUL nr. 1.494/C din 16 aprilie 2014, publicat în Monitorul Oficial nr. 290 din 22 aprilie 2014.
     +  Titlul I Examenul de definitivat  +  Capitolul I Dispoziții generale  +  Articolul 1(1) Institutul Notarial Român, denumit în continuare INR, organizează, la solicitarea Consiliului Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România, denumit în continuare Consiliul Uniunii, examenul de definitivat pentru notarii stagiari care au finalizat perioada de stagiu și au obținut certificatul de absolvire eliberat de INR.(2) Notarii stagiari susțin examenul de definitivat pentru posturile destinate notarilor stagiari care vor promova examenul de definitivat din circumscripția Camerei Notarilor Publici, denumită în continuare Camera, pentru care au susținut examenul de dobândire a calității de notar stagiar, prevăzute în ordinul ministrului justiției de actualizare, emis în conformitate cu dispozițiile art. 21 alin. (3) lit. b) din Legea notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995, republicată, cu modificările și completările ulterioare. (la 27-06-2017, Articolul 1 din Capitolul I , Titlul I a fost modificat de Punctul 1, Articolul I din ORDINUL nr. 1.619/C din 13 iunie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 484 din 27 iunie 2017 )  +  Articolul 2(1) Președintele Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România, denumit în continuare președintele Uniunii, stabilește, prin dispoziție, data desfășurării examenului de definitivat, pe care o comunică directorului INR. (la 27-06-2017, Alineatul (1) din Articolul 2 , Capitolul I , Titlul I a fost modificat de Punctul 2, Articolul I din ORDINUL nr. 1.619/C din 13 iunie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 484 din 27 iunie 2017 ) (2) Data susținerii examenului și lista posturilor destinate notarilor stagiari care vor promova examenul de definitivat se comunică de către directorul INR Camerelor și Ministerului Justiției. Cu cel puțin 45 de zile înainte de data susținerii examenului, aceste informații se publică pe pagina de internet a Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România, denumită în continuare Uniunea, a INR, a fiecărei Camere și a Ministerului Justiției, în vederea înștiințării candidaților. În același termen, lista posturilor destinate notarilor stagiari care vor promova examenul de definitivat și data susținerii examenului se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a. (la 27-06-2017, Alineatul (2) din Articolul 2 , Capitolul I , Titlul I a fost modificat de Punctul 2, Articolul I din ORDINUL nr. 1.619/C din 13 iunie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 484 din 27 iunie 2017 ) (3) Cu cel puțin 15 zile înainte de data examenului, directorul INR stabilește, prin dispoziție, ora și locul desfășurării acestuia, care sunt comunicate Camerelor. Aceste informații se afișează, de îndată, la sediul Camerelor și se publică pe paginile de internet ale acestora și a INR. (la 27-06-2017, Alineatul (3) din Articolul 2 , Capitolul I , Titlul I a fost modificat de Punctul 2, Articolul I din ORDINUL nr. 1.619/C din 13 iunie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 484 din 27 iunie 2017 ) (4) Examenul de definitivat constă în două probe scrise, respectiv una cu caracter teoretic și una cu caracter practic, ambele de tip sinteză, din tematica de examen.(5) Examenul de definitivat se desfășoară la București, pe parcursul a două zile, cu o zi pauză între proba teoretică și cea practică. Durata fiecărei probe este de 3 ore.  +  Articolul 3(1) Până cel târziu la data de 1 iunie a fiecărui an calendaristic Consiliul Uniunii, cu consultarea unui membru al corpului didactic din învățământul superior de specialitate și cu avizul compartimentului de specialitate din cadrul Ministerul Justiției, stabilește tematica și bibliografia cu caracter teoretic și practic, cu incidență asupra activității notariale, din următoarele domenii: drept civil, procedură civilă, procedură notarială și legislație notarială. La elaborarea tematicii și bibliografiei se are în vedere ca acestea să nu conțină trimiteri la aspecte controversate la nivel teoretic și practic.(2) În termen de cel mult 5 zile de la obținerea avizului compartimentului de specialitate din cadrul Ministerului Justiției, Uniunea transmite fiecărei Camere tematica și bibliografia, pe care aceasta le aduce la cunoștința candidaților prin publicarea, de îndată, pe pagina proprie de internet, precum și prin afișarea la sediul său, la loc vizibil și accesibil publicului, a informațiilor referitoare la pagina de internet pe care se regăsesc tematica și bibliografia.(3) În termenul prevăzut la alin. (2), tematica și bibliografia sunt aduse la cunoștința candidaților prin publicare pe paginile de internet ale INR și Uniunii. (la 27-06-2017, Alineatul (3) din Articolul 3 , Capitolul I , Titlul I a fost modificat de Punctul 3, Articolul I din ORDINUL nr. 1.619/C din 13 iunie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 484 din 27 iunie 2017 ) (4) Tematica și bibliografia de examen pot fi actualizate anual de către Consiliul Uniunii. În situația în care Consiliul Uniunii apreciază că nu se impune actualizarea sau modificarea tematicii și bibliografiei într-un an, adoptă o hotărâre în acest sens, pe care o aduce la cunoștința compartimentului de specialitate din cadrul Ministerului Justiției, în vederea obținerii avizului prevăzut la alin. (1).(5) Avizul Ministerului Justiției, împreună cu hotărârea Consiliului Uniunii, se transmit Camerelor pentru a fi puse la dispoziția candidaților și se publică pe paginile de internet ale INR și Uniunii.  +  Capitolul II Procedura de înscriere la examenul de definitivat  +  Articolul 4(1) După finalizarea perioadei de stagiu, confirmată prin certificatul de absolvire eliberat de INR, notarul stagiar are dreptul de a se prezenta la cel mult 2 sesiuni ale examenului de definitivat. Calitatea de notar stagiar încetează de drept la data numirii în funcția de notar public, prin ordin al ministrului justiției. (la 27-06-2017, Alineatul (1) din Articolul 4 , Capitolul II , Titlul I a fost modificat de Punctul 4, Articolul I din ORDINUL nr. 1.619/C din 13 iunie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 484 din 27 iunie 2017 ) (2) În cazurile de încetare a calității de notar stagiar, persoana se poate prezenta la examenul de definitivat numai după dobândirea, din nou, a calității de notar stagiar și după parcurgerea unei noi perioade de stagiu de 2 ani.  +  Articolul 5(1) Cu cel puțin 30 de zile înainte de data examenului, notarul stagiar depune la Camera în a cărei circumscripție se află postul pentru care a susținut examenul sau concursul de dobândire a calității de notar stagiar dosarul de înscriere la examenul de definitivat, care cuprinde următoarele documente, ce atestă îndeplinirea condițiilor legale pentru dobândirea calității de notar public:a) cerere-tip de înscriere la examen, prevăzută în anexa nr. 1;b) copii certificate pentru conformitate cu originalul ale actelor de identitate eliberate de autoritățile române competente din care să rezulte și cetățenia candidatului;c) declarație pe propria răspundere din cuprinsul căreia să rezulte că:– nu a pierdut și nu i-a fost restrânsă capacitatea de exercițiu, în condițiile legii;– a luat cunoștință de prevederile Legii nr. 36/1995, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale Regulamentului de aplicare a Legii notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995, aprobat prin Ordinul ministrului justiției nr. 2.333/C/2013, cu modificările ulterioare, ale Statutului Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România, aprobat prin Hotărârea Congresului Notarilor Publici din România nr. 10/2014, cu completările ulterioare, ale prezentului regulament, precum și de tematica și de bibliografia de examen;d) copie certificată pentru conformitate cu originalul de pe diploma de licență în drept obținută în România, însoțită de foaia matricolă, respectiv suplimentul la diplomă, sau, în cazul obținerii în altă țară, copie certificată pentru conformitate cu originalul de pe actul de studii echivalat sau recunoscut de autoritățile române;e) certificatul de cazier judiciar sau echivalentul acestuia, eliberat de autoritatea competentă din statul sau, după caz, statele al cărui/căror cetățean este;f) certificatul medical și avizul psihologic, care atestă faptul că este apt pentru exercitarea funcției de notar public, prevăzute în anexa nr. 14 și anexa nr. 15, emise de către unitățile sanitare și cabinetele psihologice acreditate potrivit legii și cu care Uniunea sau Camerele au încheiat protocoale de colaborare;g) certificatul de promovare a examenului sau concursului de dobândire a calității de notar stagiar, eliberat de INR, însoțit de Hotărârea Consiliului Uniunii de validare a rezultatelor;h) scrisoare de recomandare de la INR și de la notarul public coordonator;i) certificatul de absolvire a stagiului, eliberat de INR;j) copie certificată pentru conformitate cu originalul de pe certificatul de naștere și, dacă este cazul, de pe certificatul de căsătorie;k) dovada achitării taxei de înscriere la examen;l) copie certificată pentru conformitate cu originalul de pe atestatul de cunoaștere a limbii române, eliberat de catedrele de specialitate ale instituțiilor de învățământ superior de specialitate, pentru examenul sau concursul de dobândire a calității de notar stagiar. Cunoașterea limbii române se prezumă la persoanele cu cetățenie română;m) certificat de cazier fiscal sau echivalentul acestuia, eliberat de autoritatea competentă din statul sau, după caz, statele al cărui/căror cetățean este.(2) Pentru obținerea certificatului medical și a avizului psihologic prevăzute la alin. (1) lit. f), candidatul are obligația de a se prezenta la unitățile sanitare și cabinetele psihologice acreditate, potrivit legii, cu care Uniunea sau, după caz, Camerele au încheiat protocoale de colaborare, sub sancțiunea respingerii cererii de înscriere. Entitățile care au încheiat protocoale comunică INR lista cu unitățile sanitare și cabinetele psihologice acreditate, potrivit legii. Detalii cu privire la unitățile sanitare și cabinetele psihologice acreditate se pun la dispoziția candidaților de către Uniune sau, după caz, de către Camere, prin publicare pe paginile de internet ale acestora și a INR.(3) În situații temeinic motivate, candidații pot completa dosarul de înscriere la examen cu acte doveditoare, până la data transmiterii dosarelor către INR. (la 27-06-2017, Articolul 5 din Capitolul II , Titlul I a fost modificat de Punctul 5, Articolul I din ORDINUL nr. 1.619/C din 13 iunie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 484 din 27 iunie 2017 )  +  Articolul 5^1(1) Copiile de pe documentele prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. b), d), j) și l) se realizează de Cameră, se certifică pentru conformitate cu originalul și se semnează de persoana desemnată. Originalul documentelor prezentate se restituie după realizarea copiilor. (la 27-06-2017, Alineatul (1) din Articolul 5^1 , Capitolul II , Titlul I a fost modificat de Punctul 6, Articolul I din ORDINUL nr. 1.619/C din 13 iunie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 484 din 27 iunie 2017 ) (2) Documentele prevăzute la alin. (1) pot fi depuse și în copie legalizată, situație în care activitățile de certificare pentru conformitate cu originalul și de semnare de către persoana desemnată nu se mai realizează. (la 06-12-2016, Capitolul II din Titlul I a fost completat de Punctul 2, Articolul II din ORDINUL nr. 4.181/C din 18 noiembrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 978 din 06 decembrie 2016 )  +  Articolul 6(1) În termen de 2 zile de la finalizarea perioadei de înscriere la examen, președintele Colegiului director al Camerei înaintează INR dosarele depuse de candidați, care le va pune la dispoziția comisiei pentru verificarea condițiilor de înscriere la examen. (la 27-06-2017, Alineatul (1) din Articolul 6 , Capitolul II , Titlul I a fost modificat de Punctul 7, Articolul I din ORDINUL nr. 1.619/C din 13 iunie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 484 din 27 iunie 2017 ) (2) Dosarele candidaților sunt analizate de comisia pentru verificarea condițiilor de înscriere la examen, alcătuită potrivit art. 7 lit. a), în 3 zile de la expirarea termenului prevăzut la alin. (1). Comisia hotărăște cu majoritatea voturilor membrilor săi asupra admisibilității cererii de înscriere la examenul de definitivat și comunică, în termen de 24 de ore, situația centralizată a notarilor stagiari ale căror cereri de înscriere la examenul de definitivat au fost admise sau respinse, care se afișează, de îndată, la sediul fiecărei Camere și se publică pe paginile de internet ale acesteia, INR și Uniunii.(3) Împotriva avizului negativ al comisiei prevăzute la art. 7 lit. a) candidatul poate depune contestație la Camera în a cărei circumscripție se află postul pentru care a susținut examenul sau concursul de dobândire a calității de notar stagiar, în termen de 48 de ore de la afișarea situației centralizate. În 24 de ore de la expirarea termenului pentru depunerea contestațiilor, acestea sunt înaintate comisiei pentru soluționarea contestațiilor formulate de candidații respinși la înscrierea la examen, prevăzută la art. 7 lit. b). În același termen de 24 de ore, comisia pentru verificarea condițiilor de înscriere la examen înaintează comisiei prevăzute la art. 7 lit. b) dosarele candidaților care au formulat contestație. (la 27-06-2017, Alineatul (3) din Articolul 6 , Capitolul II , Titlul I a fost modificat de Punctul 7, Articolul I din ORDINUL nr. 1.619/C din 13 iunie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 484 din 27 iunie 2017 ) (4) Comisia prevăzută la art. 7 lit. b) se pronunță asupra contestațiilor în termen de 48 de ore de la expirarea termenului prevăzut pentru înaintarea contestațiilor. Hotărârea comisiei este definitivă și se comunică de îndată Colegiului director al Camerei, care o aduce la cunoștința candidatului în cauză prin afișare la sediul Camerei și prin publicare pe paginile de internet ale acesteia, INR și Uniunii.(5) În cazul în care se respinge cererea de înscriere la examen, la solicitarea notarului stagiar, Consiliul director al INR aprobă prelungirea contractului de pregătire încheiat cu notarul stagiar, cu încă un an, pe cheltuiala acestuia din urmă, caz în care notarul stagiar efectuează 6 luni pregătire teoretică și 6 luni pregătire practică. (la 27-06-2017, Alineatul (5) din Articolul 6 , Capitolul II , Titlul I a fost modificat de Punctul 7, Articolul I din ORDINUL nr. 1.619/C din 13 iunie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 484 din 27 iunie 2017 ) (6) După soluționarea contestațiilor, comisia prevăzută la art. 7 lit. b) întocmește situația centralizată a candidaților care au primit aviz favorabil de înscriere la examen, care se aduce la cunoștința Camerelor, precum și comisiei pentru organizarea și supravegherea desfășurării examenului, prevăzută la art. 7 lit. c). Situația centralizată se publică pe paginile de internet ale Camerelor, Uniunii și INR. Fiecare Cameră afișează la sediul său situația propriilor candidați.  +  Capitolul III Organizarea, funcționarea și competența comisiilor constituite pentru examenul de definitivat  +  Articolul 7Pentru organizarea și desfășurarea examenului de definitivat, funcționează următoarele comisii:a) comisia pentru verificarea condițiilor de înscriere la examen, alcătuită din 3 notari publici și 2 reprezentanți ai compartimentului de specialitate din cadrul Ministerului Justiției, care verifică îndeplinirea de către candidați a condițiilor de înscriere la examen. Comisia adoptă hotărâri cu majoritatea voturilor membrilor săi;b) comisia pentru soluționarea contestațiilor formulate de candidații respinși la înscrierea la examen, alcătuită din 3 notari publici și 2 reprezentanți ai Ministerului Justiției, alții decât cei de la comisia prevăzută la lit. a). Comisia examinează contestațiile formulate conform art. 6 alin. (3) și adoptă hotărâri, cu majoritatea voturilor membrilor săi;c) comisia pentru organizarea și supravegherea desfășurării examenului, alcătuită din 3 notari publici și 3 reprezentanți ai Ministerului Justiției. În funcție de numărul candidaților, numărul membrilor comisiei va putea fi mărit, păstrându-se paritatea reprezentanților celor două instituții. Comisia are următoarele atribuții:1. afișează la locul unde se susține examenul listele cu repartizarea pe săli a candidaților, cu cel puțin o zi înaintea începerii probei teoretice;2. pregătește, potrivit art. 11 alin. (1), seturile de hârtie care vor fi distribuite candidaților și consemnează într-un proces-verbal numărul acestora, cu cel puțin 24 de ore înaintea începerii fiecărei probe. La sfârșitul fiecărei probe, consemnează în procesul-verbal prevăzut la pct. 6 numărul seturilor de hârtie rămase neutilizate, pe care se înscrie mențiunea "neutilizat", și procedează la distrugerea acestora;3. asigură introducerea în sală a candidaților cu cel puțin 15 minute înainte de începerea fiecărei probe și verifică identitatea acestora la intrarea în sălile de examen completând în mod corespunzător un tabel nominal;4. distribuie seturile de hârtie pentru proba teoretică și pentru proba practică;5. sigilează colțurile lucrărilor cuprinzând datele de identificare a candidaților și aplică ștampila INR și a Ministerului Justiției pe toate filele lucrărilor;6. completează procesul-verbal care cuprinde:– data, ora începerii și ora încheierii examenului;– numărul seturilor de hârtie rămase neutilizate;– lucrările «Anulate» cu indicarea împrejurărilor care au determinat anularea;– împrejurările prevăzute la art. 12 alin. (7). (la 27-06-2017, Punctul 6. din Litera c) , Articolul 7 , Capitolul III , Titlul I a fost modificat de Punctul 8, Articolul I din ORDINUL nr. 1.619/C din 13 iunie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 484 din 27 iunie 2017 ) 7. anunță candidaților momentul începerii celor 3 ore, făcând precizarea că timpul de examen începe să curgă după dictarea și scrierea de către candidați a subiectelor pe colile de hârtie puse la dispoziție de organizatori sau înscrierea acestora pe tablă sau alt suport care permite vizualizarea de către toți candidații;8. cu 30, respectiv 15 minute înainte de expirarea timpului de examen, anunță candidaților timpul efectiv rămas prin înscrierea acestuia pe tablă sau alt suport, care permite vizualizarea de către toți candidații;9. supraveghează candidații în timpul examenului și asigură respectarea tuturor condițiilor de organizare și desfășurare a examenului, stabilite prin prezentul regulament. La predarea lucrărilor, comisia verifică dacă ștampilele sunt aplicate corect, dacă datele de identificare ale candidatului sunt vizibile și solicită acestuia să semneze borderoul de predare a lucrării. După ce sunt amestecate, lucrările se numerotează în spațiul anume delimitat pe prima filă a lucrării, începând cu cifra 1 (unu), fără a fi desfăcute colțurile, și se predau comisiei de examinare, prevăzută la lit. d), pe bază de proces-verbal, semnat de toți membrii comisiei pentru organizarea și supravegherea desfășurării examenului și de președintele comisiei de examinare;10. afișează, la finalul fiecărei probe, baremul de notare și subiectele extrase la sala de examen și la sediul INR și le publică pe paginile de internet ale INR și Uniunii;11. sprijină comisia de examinare în procedurile de extragere a subiectelor, prevăzute de prezentul regulament;12. îndeplinește orice alte atribuții prevăzute de lege și de prezentul regulament;d) comisia de examinare, constituită în vederea elaborării subiectelor și notării lucrărilor, este alcătuită din: un membru al Consiliului Uniunii, care este și președintele comisiei, un reprezentant al Ministerului Justiției, un membru al corpului didactic din învățământul superior de specialitate și 2 notari publici cu prestigiu profesional, desemnați de Consiliul Uniunii dintre notarii propuși de Camere. Președintele comisiei, care este reprezentantul Consiliului Uniunii, este și președintele examenului. Acesta nu participă la notarea lucrărilor și are ca atribuții supravegherea organizării și desfășurării activității tuturor comisiilor prevăzute de prezentul regulament, cu excepția celor date în sarcina președintelui comisiei prevăzute la lit. e), convoacă, la termenele prevăzute de prezentul regulament, comisiile de la lit. a)-c). Atribuțiile comisiei de examinare sunt cele prevăzute la art. 9-19; (la 27-06-2017, Litera d) din Articolul 7 , Capitolul III , Titlul I a fost modificată de Punctul 9, Articolul I din ORDINUL nr. 1.619/C din 13 iunie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 484 din 27 iunie 2017 ) e) comisia de soluționare a contestațiilor împotriva notării lucrărilor, alcătuită dintr-un membru al Consiliului Uniunii, care este și președintele comisiei, un membru al corpului didactic din învățământul superior de specialitate, un reprezentant al Ministerului Justiției, desemnat prin ordin al ministrului justiției, și 2 notari publici cu prestigiu profesional, desemnați de Consiliul Uniunii dintre notarii propuși de Camere, alții decât cei care fac parte din comisia menționată la lit. d). Comisia are atribuțiile prevăzute la art. 18, 19 și art. 21 alin. (2)-(12). Președintele comisiei nu participă la notarea lucrărilor și supraveghează desfășurarea activității comisiei. (la 27-06-2017, Litera e) din Articolul 7 , Capitolul III , Titlul I a fost modificată de Punctul 9, Articolul I din ORDINUL nr. 1.619/C din 13 iunie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 484 din 27 iunie 2017 )  +  Articolul 8(1) Componența comisiilor prevăzute în prezentul regulament se stabilește, prin hotărâre a Consiliului Uniunii, acestea fiind alcătuite, după caz, din membrii corpului didactic din învățământul superior de specialitate de la una dintre facultățile de drept din țară, din notarii publici propuși de fiecare Cameră sau desemnați din oficiu de Consiliul Uniunii și din reprezentanții Ministerului Justiției, desemnați prin ordin al ministrului justiției, în condițiile prevăzute de prezentul regulament.(2) În vederea constituirii comisiei de examinare și a comisiei de soluționare a contestațiilor împotriva notării lucrărilor, fiecare Cameră propune un notar public cu cel puțin 10 ani vechime în profesie și prestigiu profesional, iar pentru celelalte comisii sunt propuși notari publici care au prestigiu profesional. (la 27-06-2017, Alineatul (2) din Articolul 8 , Capitolul III , Titlul I a fost modificat de Punctul 10, Articolul I din ORDINUL nr. 1.619/C din 13 iunie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 484 din 27 iunie 2017 ) (3) Comisiile prevăzute la art. 7 au în componență și câte 3 membri supleanți, unul dintre aceștia fiind reprezentantul Ministerului Justiției, care au atribuțiile comisiilor din care fac parte. Aceștia sunt convocați de către președintele examenului, dacă unul dintre membrii titulari ai comisiilor se află în imposibilitate de a se prezenta.(4) În funcție de numărul candidaților, Consiliul Uniunii, la propunerea INR, poate hotărî suplimentarea numărului comisiilor de examinare și comisiilor de soluționare a contestațiilor, cu respectarea componenței prevăzute de lege, cu excepția președinților, care sunt unici.(5) Din comisii nu pot face parte notari publici, membri ai corpului didactic din învățământul superior de specialitate sau reprezentanți ai Ministerului Justiției, care sunt soț/soție, rude sau afini până la gradul IV inclusiv cu candidații sau cu ceilalți membri ai comisiilor și nici notarii publici care au avut calitatea de coordonator al stagiului de practică al unui candidat, respectiv calitatea de formator al notarilor stagiari sau cei care au fost sancționați disciplinar în ultimii 3 ani. Pentru a dovedi că nu se află în vreuna dintre aceste situații, membrii comisiilor dau o declarație în acest sens. O persoană nu poate face parte din mai multe comisii ale aceluiași examen. (la 27-06-2017, Alineatul (5) din Articolul 8 , Capitolul III , Titlul I a fost modificat de Punctul 10, Articolul I din ORDINUL nr. 1.619/C din 13 iunie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 484 din 27 iunie 2017 ) (6) Dacă incompatibilitatea prevăzută la alin. (5) intervine ulterior desemnării membrilor comisiilor, persoana în cauză are obligația de a se retrage și de a comunica această situație președintelui examenului sau, după caz, directorului INR, în vederea înlocuirii sale.  +  Capitolul IV Stabilirea subiectelor și desfășurarea examenului de definitivat  +  Articolul 9(1) Cu cel mult 48 de ore înaintea începerii probei teoretice, comisia de examinare formează 10 seturi a câte 5 subiecte din tematica și bibliografia stabilite potrivit art. 3 alin. (1). Fiecare set va cuprinde, în mod obligatoriu, 3 subiecte din dreptul civil și 2 subiecte din procedură civilă, notarială și legislație notarială.(2) Cu cel mult 48 de ore înaintea începerii probei practice, comisia prevăzută la alin. (1) formează 10 seturi a câte 5 subiecte din tematica și bibliografia stabilite potrivit art. 3 alin. (1).(3) Comisia de examinare, întrunită în plen, stabilește, cu majoritatea voturilor membrilor săi, subiectele pentru cele două probe, urmărind ca acestea să nu conțină aspecte controversate la nivel teoretic sau practic.(4) Seturile de subiecte pentru probele teoretică și practică se semnează de toți membrii comisiei de examinare, se introduc în plicuri separate, care se sigilează și se ștampilează cu ștampila INR și a Ministerului Justiției, apoi se depozitează, luându-se măsurile de siguranță ce se impun prin sigilarea locului de depozitare.(5) Asigurarea și răspunderea pentru securitatea subiectelor pentru cele două probe revin președintelui examenului. Depozitarea subiectelor se face la sediul INR.  +  Articolul 10(1) La ora stabilită pentru începerea fiecărei probe, președintele comisiei de examinare, în prezența membrilor acestei comisii și a comisiei de organizare și supraveghere, prezintă candidaților cele 10 de plicuri sigilate cu seturile de subiecte aferente respectivei probe, invitând un candidat să extragă unul dintre plicurile cu subiecte.(2) După extragerea și desigilarea plicului cu subiecte se încheie un proces-verbal semnat de toți membrii comisiei pentru organizarea și supravegherea desfășurării examenului și ai comisiei de examinare, precum și de candidatul care a extras plicul cu subiecte, în care se menționează subiectele extrase.  +  Articolul 11(1) Accesul candidaților în sala de examen este permis pe baza unui act de identitate, a pașaportului sau a legitimației de notar stagiar, până la ora stabilită pentru începerea fiecărei probe, cel mai târziu până la momentul extragerii plicului cu subiecte. Din momentul extragerii plicului niciun candidat nu mai poate intra în sală și niciun candidat nu poate părăsi sala decât dacă predă lucrarea și semnează pentru predarea acesteia. Candidații care nu se află în sală în momentul extragerii plicului pierd dreptul de a mai susține proba respectivă, cu excepția celor menționați la alin. (2). (la 27-06-2017, Alineatul (1) din Articolul 11 , Capitolul IV , Titlul I a fost modificat de Punctul 11, Articolul I din ORDINUL nr. 1.619/C din 13 iunie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 484 din 27 iunie 2017 ) (2) În cazul în care din cauza numărului candidaților proba respectivă se susține în mai multe săli, extragerea plicului cu subiecte se face într-o singură sală, în prezența a cel puțin 2 candidați din celelalte săli, despre aceste aspecte făcându-se mențiune în procesul-verbal prevăzut la art. 10 alin. (2).(3) În cazuri excepționale, dacă un candidat solicită părăsirea temporară a sălii, trebuie să fie însoțit până la înapoierea în sală de către un membru al comisiei pentru organizarea și supravegherea desfășurării examenului.(4) După intrarea în sală, candidaților le este interzisă purtarea de dialoguri cu ceilalți candidați sau orice alte activități care duc la perturbarea desfășurării probei de examen, deținerea sau folosirea vreunei surse de informare, a telefoanelor mobile sau a altor mijloace de comunicare la distanță.(5) Nerespectarea dispozițiilor alin. (4) atrage eliminarea candidatului din examen de către comisia pentru organizarea și supravegherea desfășurării examenului, care înscrie pe lucrare mențiunea "Anulat" și consemnează faptele și măsurile luate în procesul-verbal prevăzut la art. 7 lit. c) pct. 6.  +  Articolul 12(1) Lucrările pentru cele două probe sunt redactate, sub sancțiunea anulării lucrării, doar pe seturile de hârtie asigurate de INR, purtând în colțul din stânga sus ștampila acestuia și a Ministerului Justiției, aplicate, fiecare, pe semnătura câte unuia dintre reprezentanții celor două instituții. În cazul INR, ștampila se aplică pe semnătura unuia dintre notarii publici membri ai comisiei. (la 27-06-2017, Alineatul (1) din Articolul 12 , Capitolul IV , Titlul I a fost modificat de Punctul 12, Articolul I din ORDINUL nr. 1.619/C din 13 iunie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 484 din 27 iunie 2017 ) (2) În vederea elaborării lucrărilor candidații folosesc numai cerneală sau pix cu pastă de culoare albastră.(3) Pe prima filă a lucrării, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 11, după înscrierea numelui, prenumelui și a Camerei în colțul din dreapta, acesta se lipește în fața candidatului de către unul dintre membrii comisiei pentru organizarea și supravegherea desfășurării examenului, astfel încât datele înscrise să nu poată fi identificate și se aplică semnătura unuia dintre reprezentanții Ministerului Justiției și a unuia dintre notarii publici membri ai comisiei, precum și ștampila INR și a Ministerului Justiției.(4) Lipirea colțului din dreapta al primei file a lucrării se poate face pe toată durata examenului, dar nu mai târziu de predarea lucrării. Spațiile libere din cuprinsul și de la sfârșitul lucrării se barează la predarea acesteia de către unul dintre membrii comisiei pentru organizarea și supravegherea desfășurării examenului.(5) La expirarea timpului alocat fiecărei probe, candidatul are obligația de a preda lucrarea comisiei pentru organizarea și supravegherea desfășurării examenului, semnând borderoul de predare a lucrărilor prevăzut în anexa nr. 13, în cuprinsul căruia se menționează numărul paginilor scrise ale lucrării predate.(6) La predarea lucrărilor, comisia pentru organizarea și supravegherea desfășurării examenului verifică dacă datele de identificare ale candidatului sunt vizibile, dacă ștampilele sunt aplicate corect și solicită candidatului să semneze borderoul de predare a lucrării.(7) În cazul în care datele de identificare ale candidatului sunt vizibile, iar timpul alocat probei nu a expirat, se încredințează, la cererea candidatului, un nou formular, pentru ca acesta să își poată rescrie lucrarea până la expirarea timpului alocat probei. Despre aceasta se face mențiune în cuprinsul procesului-verbal, iar lucrarea inițială se anulează pe loc cu mențiunea "Anulat", fiind păstrată în condițiile stabilite pentru lucrările scrise. Dacă timpul alocat probei a expirat, nu se mai permite candidatului rescrierea lucrării, situație în care comisia procedează la anularea acesteia, făcând mențiunile corespunzătoare în procesul-verbal.(8) Lucrările se anulează prin înscrierea pe prima filă a mențiunii "Anulat" și prin aplicarea semnăturilor atât a unuia dintre reprezentanții Ministerului Justiției, cât și a unuia dintre notarii publici membri ai comisiei.(9) Candidații pot solicita rescrierea lucrării, fără a depăși timpul alocat probei, urmând ca formularul inițial să fie anulat pe loc de către comisia pentru organizarea și supravegherea desfășurării examenului. Aceste aspecte se aduc la cunoștința candidatului și se menționează de către comisia pentru organizarea și supravegherea desfășurării examenului în procesul-verbal.  +  Articolul 13(1) Candidatul părăsește sala de examen după predarea lucrării. Revenirea acestuia în sală este interzisă până la încheierea tuturor formalităților de examen.(2) La expirarea timpului alocat fiecărei probe candidații predau lucrările sub semnătură în faza în care se află, fiind necesar ca ultimii 3 candidați să rămână în sala de examen până la predarea lucrării de către ultimul dintre aceștia.  +  Articolul 14(1) La expirarea timpului alocat fiecărei probe comisia pentru organizarea și supravegherea desfășurării examenului predă lucrările comisiei de examinare, pe bază de proces-verbal, semnat de toți membrii celor două comisii.(2) După preluarea lucrărilor pe bază de proces-verbal de la comisia pentru organizarea și supravegherea desfășurării examenului, membrii comisiei de examinare încep notarea lucrărilor, conform baremului de notare rămas definitiv. (la 27-06-2017, Alineatul (2) din Articolul 14 , Capitolul IV , Titlul I a fost modificat de Punctul 13, Articolul I din ORDINUL nr. 1.619/C din 13 iunie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 484 din 27 iunie 2017 )  +  Capitolul V Notarea lucrărilor teoretice și practice  +  Articolul 15(1) După extragerea și comunicarea subiectelor la fiecare probă, comisia de examinare se întrunește în plen și stabilește baremul de notare, având în vedere complexitatea și gradul de dificultate ale fiecărui subiect. Baremul de notare pentru fiecare dintre cele 5 subiecte ale fiecărei probe se stabilește, cu majoritatea de voturi a membrilor comisiei, între 1 și 3 puncte, fracțiuni sau puncte întregi, astfel încât suma punctelor acordate prin barem celor 5 subiecte să fie 10.(2) Baremul de notare stabilit pentru fiecare dintre probe, împreună cu subiectele extrase, se afișează la sala de examen la expirarea timpului alocat fiecărei probe și se publică pe paginile de internet ale INR și Uniunii, pentru consultarea de către candidați.(3) În termen de maximum 24 de ore de la afișarea baremului de notare, candidații pot formula și depune contestație împotriva baremului de notare la sediul INR. În același termen, în situația în care comisia de examinare sesizează că există o eroare materială cu privire la modalitatea de întocmire a baremului de notare, cu acordul majorității membrilor săi, procedează la îndreptarea acesteia, adoptând o hotărâre în acest sens. Dacă în același termen de 24 de ore nu se formulează nicio contestație sau, după caz, nu se face nicio îndreptare de eroare materială de către comisia de examinare, baremul de notare rămâne definitiv. (la 27-06-2017, Articolul 15 din Capitolul V , Titlul I a fost completat de Punctul 14, Articolul I din ORDINUL nr. 1.619/C din 13 iunie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 484 din 27 iunie 2017 ) (4) După expirarea termenului de depunere, contestațiile la barem primite se înaintează de către INR, de îndată, Comisiei de soluționare a contestațiilor împotriva notării lucrărilor. Comisia soluționează contestațiile în termen de o zi lucrătoare de la primirea acestora, soluția dată fiind definitivă. (la 27-06-2017, Articolul 15 din Capitolul V , Titlul I a fost completat de Punctul 14, Articolul I din ORDINUL nr. 1.619/C din 13 iunie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 484 din 27 iunie 2017 ) (5) În cazul admiterii contestației la barem, comisia de soluționare a contestațiilor împotriva notării lucrărilor acordă tuturor candidaților punctajul corespunzător. Comisia de soluționare a contestațiilor nu va putea modifica enunțul subiectelor extrase. (la 27-06-2017, Articolul 15 din Capitolul V , Titlul I a fost completat de Punctul 14, Articolul I din ORDINUL nr. 1.619/C din 13 iunie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 484 din 27 iunie 2017 ) (6) Baremul de notare rămas definitiv se afișează, de îndată, pe pagina de internet a INR și a Uniunii. (la 27-06-2017, Articolul 15 din Capitolul V , Titlul I a fost completat de Punctul 14, Articolul I din ORDINUL nr. 1.619/C din 13 iunie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 484 din 27 iunie 2017 )  +  Articolul 16(1) După predarea-primirea lucrărilor în condițiile art. 14 alin. (1), președintele examenului repartizează lucrările pe corectori, astfel încât fiecare lucrare să fie corectată independent de 2 membri ai comisiei de examinare și apreciată separat cu note de la 1 la 10, conform baremului de notare rămas definitiv. Unul dintre cei 2 corectori este în mod obligatoriu notar public. (la 27-06-2017, Alineatul (1) din Articolul 16 , Capitolul V , Titlul I a fost modificat de Punctul 15, Articolul I din ORDINUL nr. 1.619/C din 13 iunie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 484 din 27 iunie 2017 ) (2) Fiecare corector trece în borderoul de notare prevăzut în anexa nr. 2, sub semnătură, punctajul acordat la fiecare subiect și nota lucrării, reprezentând suma punctajelor acordate la cele 5 subiecte.(3) Președintele examenului verifică borderourile de notare ale celor 2 corectori și semnalează diferențele mai mari de 1,5 puncte între notele acordate de aceștia. În această din urmă situație, președintele examenului solicită recorectarea lucrării de un al treilea corector, membru al comisiei de examinare, asigurându-se că unul dintre corectori este reprezentantul Ministerului Justiției.(4) Nota lucrării este media aritmetică a notelor acordate de cei 2 sau, după caz, 3 corectori și se înscrie în centralizatorul comun prevăzut în anexa nr. 3, semnat de către corectori. În situația în care nota este cuprinsă între 0 și 1, aceasta va fi 1.(5) Subdiviziunile rezultate din calculul mediilor sau din oricare alte situații se calculează la nivelul sutimilor.(6) Înainte de deschiderea colțurilor lucrării cuprinzând datele de identificare ale candidatului, nota lucrării se trece pe lucrare, în spațiul anume delimitat, sub semnătură, de către președintele comisiei de examinare, cu cerneală sau pix cu pastă de culoare albastră.  +  Articolul 17(1) Media candidatului este media aritmetică dintre nota la proba teoretică și nota la proba practică.(2) Media minimă de promovare este 7,00, fără ca nota obținută la fiecare probă să fie mai mică de 5,00. (la 27-06-2017, Alineatul (2) din Articolul 17 , Capitolul V , Titlul I a fost modificat de Punctul 16, Articolul I din ORDINUL nr. 1.619/C din 13 iunie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 484 din 27 iunie 2017 )  +  Articolul 18(1) Lucrările care conțin însemnări evidente efectuate în scopul identificării candidatului nu se mai notează, înscriindu-se pe lucrare, în borderoul de notare și în centralizatoare mențiunea "Anulat".(2) Lucrările apreciate ca având însemnări precum cele menționate la alin. (1) nu se deschid decât după stabilirea acestei situații cu votul majorității membrilor comisiei de examinare.  +  Articolul 19(1) După terminarea notării lucrărilor, înscrierea notelor pe toate lucrările și întocmirea centralizatorului comun, președintele comisiei de examinare, în prezența tuturor membrilor comisiei, dezlipește colțurile lucrărilor în ordinea numerotării. La fiecare lucrare se citește numărul acesteia, numele și prenumele candidatului și nota obținută la fiecare probă, întocmindu-se centralizatorul nominal prevăzut în anexa nr. 4, care va fi semnat de toți membrii comisiei de examinare.(2) Pe baza centralizatorului nominal se întocmește lista cuprinzând rezultatele examenului, prevăzută în anexa nr. 5, care este semnată pe fiecare filă de președintele comisiei de examinare.(3) Lista prevăzută la alin. (2) se transmite, în termen de 24 de ore de la finalizare, Camerelor la care a fost depusă cererea de înscriere la examen, care o afișează la sediul lor, la loc vizibil și accesibil publicului, întocmind un proces-verbal, cu precizarea datei și a orei la care a fost afișată. În același termen, lista se publică pe paginile de internet ale INR și Uniunii.(4) Lucrările de examen împreună cu borderourile, centralizatoarele și lista cuprinzând rezultatele examenului se păstrează de către președintele comisiei de examinare și de către directorul INR, la sediul INR, în locuri de depozitare sigilate, până la întrunirea comisiei pentru organizarea și supravegherea desfășurării examenului, potrivit art. 21 alin. (1). Locul de depozitare este desigilat în prezența tuturor membrilor comisiei pentru organizarea și supravegherea desfășurării examenului.(5) După încheierea procedurilor de notare, președintele examenului întocmește un raport cu privire la modul în care comisiile constituite, cu excepția comisiei de soluționare a contestațiilor împotriva notării lucrărilor, și-au îndeplinit atribuțiile, pe care îl înaintează Consiliului Uniunii, pentru a fi avut în vedere la procedura de validare/invalidare a examenului.  +  Capitolul VI Formularea și soluționarea contestațiilor  +  Articolul 20(1) În termen de 5 zile lucrătoare de la data afișării rezultatelor, candidații nemulțumiți de nota obținută la oricare dintre probe pot formula și depune contestație, la sediul Camerei la care au depus dosarul de înscriere la examen, sub sancțiunea decăderii din acest drept. Pe contestație se face mențiune despre numărul de înregistrare, data și ora înregistrării.(2) Termenul de 5 zile începe să curgă din ziua afișării rezultatelor și se împlinește în cea de-a cincea zi, la ora 16,00. (la 27-06-2017, Alineatul (2) din Articolul 20 , Capitolul VI , Titlul I a fost modificat de Punctul 17, Articolul I din ORDINUL nr. 1.619/C din 13 iunie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 484 din 27 iunie 2017 ) (3) În 24 de ore de la expirarea termenului prevăzut la alin. (1), Camerele comunică INR toate contestațiile, menționând data și ora înregistrării.  +  Articolul 21(1) În termen de 48 de ore de la primirea contestațiilor, președintele examenului solicită întrunirea comisiei pentru organizarea și supravegherea desfășurării examenului. Comisia selectează lucrările cu privire la care s-au formulat contestații și le resigilează prin aplicarea unor etichete, astfel încât să nu se poată distinge identitatea candidatului, numărul lucrării și nota acordată de comisia de examinare. Lucrările a căror notare a fost contestată se amestecă, se renumerotează și se predau resigilate președintelui examenului, pe bază de proces-verbal semnat de acesta și de membrii comisiei pentru organizarea și supravegherea desfășurării examenului. Președintele examenului nu participă la activitatea de resigilare a lucrărilor a căror notare a fost contestată.(2) Președintele examenului predă lucrările președintelui comisiei de soluționare a contestațiilor împotriva notării lucrărilor, constituită conform art. 7 lit. e), pe bază de proces-verbal semnat de aceștia.(3) În termen de 5 zile de la expirarea termenului prevăzut la alin. (1), comisia de soluționare a contestațiilor împotriva notării lucrărilor analizează și soluționează toate contestațiile.(4) Președintele comisiei de soluționare a contestațiilor repartizează lucrările pe corectori, astfel încât fiecare lucrare să fie corectată independent de 2 membri corectori ai comisiei și apreciată separat, conform baremului de notare. Unul dintre cei 2 corectori este, în mod obligatoriu, notar public.(5) Fiecare corector trece în borderoul de notare prevăzut în anexa nr. 2, sub semnătură, punctajul acordat.(6) Nota lucrării a cărei notare a fost contestată este media aritmetică a notelor acordate de cei 2 sau, după caz, 3 corectori și se înscrie în centralizatorul comun de contestații prevăzut în anexa nr. 6, semnat de către corectori.(7) Președintele comisiei de soluționare a contestațiilor împotriva notării lucrărilor verifică borderourile celor 2 corectori și semnalează diferențele mai mari de 1,5 puncte între notele acordate de aceștia. În această din urmă situație, președintele comisiei de soluționare a contestațiilor împotriva notării lucrărilor solicită recorectarea lucrării de către un al treilea corector, membru al comisiei, asigurându-se că unul dintre corectori este reprezentantul Ministerului Justiției.(8) Comisia de soluționare a contestațiilor împotriva notării lucrărilor, reexaminând lucrarea, nu poate micșora nota inițială obținută de candidat. În situația în care, în urma analizării contestației, nota obținută de candidat este inferioară notei acordate inițial, contestația va fi respinsă.(9) După finalizarea procedurilor de soluționare a contestațiilor, comisia de soluționare a contestațiilor împotriva notării lucrărilor întocmește lista cu rezultatele contestațiilor, potrivit anexei nr. 7A, în cuprinsul căreia se menționează, pentru fiecare candidat, notele la proba teoretică și la proba practică, media generală obținută în urma soluționării contestației, precum și rezultatul obținut, respectiv «Admis contestație»/«Respins contestație». În cazul în care candidatul a contestat nota unei singure probe, la proba necontestată se menționează în listă nota acordată de comisia de examinare. (la 27-06-2017, Alineatul (9) din Articolul 21 , Capitolul VI , Titlul I a fost modificat de Punctul 18, Articolul I din ORDINUL nr. 1.619/C din 13 iunie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 484 din 27 iunie 2017 ) (10) Soluția comisiei de soluționare a contestațiilor împotriva notării lucrărilor este definitivă și se publică pe paginile de internet ale INR, Uniunii și Camerei la care a fost depusă contestația, care o afișează și la sediul său.(11) Dispozițiile art. 17 se aplică în mod corespunzător, completându-se centralizatorul nominal la soluționarea contestațiilor, prevăzut în anexa nr. 7. (la 27-06-2017, Alineatul (11) din Articolul 21 , Capitolul VI , Titlul I a fost modificat de Punctul 18, Articolul I din ORDINUL nr. 1.619/C din 13 iunie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 484 din 27 iunie 2017 ) (12) După finalizarea listei cu rezultatele contestațiilor, președintele comisiei de soluționare a contestațiilor împotriva notării lucrărilor, pe baza listei cu rezultatele examenului întocmite de comisia de examinare și, respectiv, a listei cu rezultatele contestațiilor întocmite de comisia de soluționare a contestațiilor împotriva notării lucrărilor, întocmește centralizatorul nominal final prevăzut în anexa nr. 8 și lista cu rezultatele finale ale examenului, prevăzută în anexa nr. 9, care se semnează pe fiecare filă de către acesta. În listă se vor menționa, pentru fiecare candidat, notele la proba teoretică, proba practică, media generală obținută, precum și rezultatul obținut, respectiv «Admis»/«Respins». Rezultatul se stabilește de către președintele comisiei de soluționare a contestațiilor împotriva notării lucrărilor, în ordinea mediilor generale obținute, raportat la numărul posturilor cuprinse în ordinul ministrului justiției privind actualizarea posturilor destinate notarilor stagiari care vor promova examenul de definitivat. (la 27-06-2017, Alineatul (12) din Articolul 21 , Capitolul VI , Titlul I a fost modificat de Punctul 18, Articolul I din ORDINUL nr. 1.619/C din 13 iunie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 484 din 27 iunie 2017 )  +  Articolul 22După încheierea procedurilor de soluționare a contestațiilor împotriva notării lucrărilor, președintele comisiei de soluționare a contestaților întocmește un raport cu privire la modul în care comisia de soluționare a contestaților și-a îndeplinit atribuțiile, pe care îl înaintează Consiliului Uniunii, pentru a fi avut în vedere la procedura de validare/invalidare a examenului.  +  Articolul 23În termen de cel mult 5 zile de la finalizarea procedurilor de soluționare a contestațiilor, în vederea validării/invalidării rezultatelor examenului, președintele examenului înaintează Consiliului Uniunii propunerea de validare/invalidare a examenului însoțită de raportul întocmit potrivit art. 19 alin. (5), de raportul președintelui comisiei de soluționare a contestațiilor și de lista cu rezultatele finale ale examenului.  +  Capitolul VII Validarea rezultatelor  +  Articolul 24(1) În termen de cel mult 30 de zile de la primirea documentelor precizate la art. 23, Consiliul Uniunii procedează la validarea/invalidarea rezultatelor examenului, pe care le publică pe paginile de internet ale Uniunii și INR. Acestea sunt comunicate în termen de 48 de ore Camerelor la care s-au depus cererile de înscriere la examen.(1^1) Consiliul Uniunii invalidează rezultatele examenului numai în cazul nerespectării procedurilor prevăzute de Legea nr. 36/1995, republicată, cu modificările și completările ulterioare, de Regulamentul de aplicare a Legii notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995, aprobat prin Ordinul ministrului justiției nr. 2.333/C/2013, cu modificările ulterioare, și de prezentul regulament. (la 27-06-2017, Articolul 24 din Capitolul VII , Titlul I a fost completat de Punctul 19, Articolul I din ORDINUL nr. 1.619/C din 13 iunie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 484 din 27 iunie 2017 ) (2) În termen de cel mult 15 zile de la validarea rezultatelor examenului, Colegiul director al Camerei îi convoacă pe candidații admiși și procedează la repartizarea acestora. Candidații își exprimă opțiunea în scris, în ordinea mediilor obținute, în fața Colegiului director al Camerei, pentru unul dintre posturile vacante de notar public existente la nivelul Camerei pentru care au susținut examenul sau concursul de dobândire a calității de notar stagiar și în limita posturilor cuprinse în ordinul privind actualizarea posturilor destinate notarilor stagiari care vor promova examenul de definitivat, completând opțiunea prevăzută în anexa nr. 10. (la 27-06-2017, Alineatul (2) din Articolul 24 , Capitolul VII , Titlul I a fost modificat de Punctul 20, Articolul I din ORDINUL nr. 1.619/C din 13 iunie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 484 din 27 iunie 2017 ) (3) Repartizarea candidaților se consemnează de către Colegiul director al Camerei într-un proces-verbal.(4) La medii egale are prioritate candidatul care a obținut media cea mai mare la proba practică, iar dacă egalitatea persistă, are prioritate candidatul care a obținut media cea mai mare la examenul/concursul de dobândire a calității de notar stagiar. În cazul în care după aplicarea criteriilor de mai sus egalitatea persistă și candidații optează pentru aceeași localitate, Colegiul director al Camerei propune, potrivit opțiunii candidaților, modificarea ordinului de actualizare, prin realocarea în localitatea solicitată a posturilor vacante rămase neocupate.(5) După repartizare, candidatul depune la Cameră cererea privind numirea în funcția de notar public, adresată ministrului justiției, prevăzută în anexa nr. 12, cu menționarea circumscripției judecătoriei și a localității unde a fost repartizat, care se înaintează Consiliului Uniunii, în termen de cel mult 10 zile de la data repartizării. (la 27-06-2017, Alineatul (5) din Articolul 24 , Capitolul VII , Titlul I a fost modificat de Punctul 20, Articolul I din ORDINUL nr. 1.619/C din 13 iunie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 484 din 27 iunie 2017 ) (6) După depunerea cererilor de numire în funcție prevăzute la alin. (5) și comunicarea acestora Ministerului Justiției de către Consiliul Uniunii, candidații declarați admiși sunt numiți notari publici, prin ordin al ministrului justiției, în termen de 30 de zile de la comunicare. (la 27-06-2017, Alineatul (6) din Articolul 24 , Capitolul VII , Titlul I a fost modificat de Punctul 20, Articolul I din ORDINUL nr. 1.619/C din 13 iunie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 484 din 27 iunie 2017 )  +  Articolul 25(1) În cazul invalidării examenului, INR organizează pe cheltuiala sa un nou examen, la care participă, fără a mai achita vreo taxă de participare, numai candidații care au fost admiși să participe la examenul invalidat.(2) În vederea organizării noului examen, Consiliul Uniunii și Ministerul Justiției procedează, potrivit dispozițiilor prezentului regulament, la desemnarea membrilor comisiei pentru organizarea și supravegherea desfășurării examenului, comisiei de examinare și comisiei de soluționare a contestațiilor împotriva notării lucrărilor. Din comisiile astfel constituite nu pot face parte persoanele care au deținut calitatea de membri ai comisiilor constituite pentru examenul invalidat.(3) Data organizării și desfășurării celui de-al doilea examen se stabilește de către președintele Uniunii, cu respectarea dispozițiilor prezentului regulament.(4) Cu excepția procedurilor de depunere și avizare a dosarelor, de afișare a tematicii și bibliografiei și de plată a taxei, celelalte dispoziții ale prezentului regulament se aplică în mod corespunzător noului examen.  +  Titlul II Concursul de admitere în funcția de notar public  +  Capitolul I Dispoziții generale  +  Articolul 26(1) Prevederile prezentului titlu sunt aplicabile candidaților care au exercitat cel puțin 6 ani funcții de specialitate juridică. (la 06-12-2016, Alineatul (1) din Articolul 26 , Capitolul I , Titlul II a fost modificat de Punctul 3, Articolul II din ORDINUL nr. 4.181/C din 18 noiembrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 978 din 06 decembrie 2016 ) (2) Verificarea cunoștințelor profesionale se face prin concurs organizat potrivit legii, ori de câte ori este necesar, dar cel puțin o dată la 2 ani, de către INR, la solicitarea Consiliul Uniunii, în condițiile prevăzute de prezentul regulament.  +  Capitolul II Procedura de înscriere la concurs  +  Articolul 27(1) Data concursului de admitere în funcția de notar public se stabilește de către președintele Uniunii prin dispoziție. (la 27-06-2017, Alineatul (1) din Articolul 27 , Capitolul II , Titlul II a fost modificat de Punctul 21, Articolul I din ORDINUL nr. 1.619/C din 13 iunie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 484 din 27 iunie 2017 ) (2) Data susținerii concursului și lista posturilor de notar public pentru care se organizează concurs se comunică de către directorul INR Camerelor și Ministerului Justiției. Cu cel puțin 45 de zile înainte de data susținerii concursului, aceste informații se publică pe pagina de internet a Uniunii, a INR, a fiecărei Camere și a Ministerului Justiției, în vederea înștiințării candidaților. În același termen, lista posturilor de notar public și data susținerii examenului se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a. (la 27-06-2017, Alineatul (2) din Articolul 27 , Capitolul II , Titlul II a fost modificat de Punctul 21, Articolul I din ORDINUL nr. 1.619/C din 13 iunie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 484 din 27 iunie 2017 ) (3) Poate deveni notar public candidatul care, potrivit legii, îndeplinește următoarele condiții:a) are cetățenia română, a unui stat membru al Uniunii Europene, a unui stat aparținând Spațiului Economic European sau a Confederației Elvețiene și are domiciliul sau, după caz, reședința obișnuită în România;a) are capacitate deplină de exercițiu;c) este licențiat în drept;d) nu are antecedente penale rezultate ca urmare a săvârșirii unei infracțiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul ori a săvârșirii cu intenție a unei alte infracțiuni;e) se bucură de o bună reputație;f) cunoaște limba română;g) este apt din punct de vedere medical și psihologic pentru exercitarea funcției; (la 27-06-2017, Litera g) din Alineatul (3) , Articolul 27 , Capitolul II , Titlul II a fost modificată de Punctul 22, Articolul I din ORDINUL nr. 1.619/C din 13 iunie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 484 din 27 iunie 2017 ) h) achită taxele pentru susținerea concursului;i) se angajează să urmeze, în condițiile art. 31 din Legea nr. 36/1995, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pe cheltuiala sa, cursurile organizate de INR, dacă va fi numit notar public;j) are cel puțin 6 ani vechime într-o funcție de specialitate juridică; (la 06-12-2016, Litera j) din Alineatul (3) , Articolul 27 , Capitolul II , Titlul II a fost modificată de Punctul 4, Articolul II din ORDINUL nr. 4.181/C din 18 noiembrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 978 din 06 decembrie 2016 ) k) este declarat admis la concursul de admitere în funcția de notar public, dovadă care se face prin hotărârea Consiliului Uniunii de validare a rezultatelor concursului.(4) Cu cel puțin 30 de zile înainte de data concursului, candidatul depune, la sediul Camerei în a cărei circumscripție dorește să își desfășoare activitatea și care are prevăzut(e) în ordinul de actualizare postul/posturile vacant(e) pentru care candidează, dosarul de înscriere la concurs, care cuprinde următoarele documente:a) cerere-tip de înscriere la concurs, conform anexei nr. 1A;b) declarație pe propria răspundere din cuprinsul căreia să rezulte că:– nu a pierdut și nu i-a fost restrânsă capacitatea de exercițiu, în condițiile legii;– se angajează să urmeze, în condițiile art. 31 din Legea nr. 36/1995, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pe cheltuiala sa, cursurile organizate de INR, dacă va fi numit notar public;– a luat cunoștință de prevederile Legii nr. 36/1995, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale Regulamentului de aplicare a Legii notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995, aprobat prin Ordinul ministrului justiției nr. 2.333/C/2013, cu modificările ulterioare, ale Statutului Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România, aprobat prin Hotărârea Congresului Notarilor Publici din România nr. 10/2014, cu completările ulterioare, ale prezentului regulament și de tematica și bibliografia de concurs; (la 27-06-2017, Litera b) din Alineatul (4) , Articolul 27 , Capitolul II , Titlul II a fost modificată de Punctul 23, Articolul I din ORDINUL nr. 1.619/C din 13 iunie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 484 din 27 iunie 2017 ) c) copie certificată pentru conformitate cu originalul de pe diploma de licență în drept obținută în România, însoțită de foaia matricolă, respectiv suplimentul la diplomă, sau, în cazul obținerii în altă țară, copie certificată pentru conformitate cu originalul de pe actul de studii echivalat sau recunoscut de autoritățile române; (la 06-12-2016, Litera c) din Alineatul (4) , Articolul 27 , Capitolul II , Titlul II a fost modificată de Punctul 5, Articolul II din ORDINUL nr. 4.181/C din 18 noiembrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 978 din 06 decembrie 2016 ) d) certificatul de cazier judiciar sau echivalentul acestuia, eliberat de autoritatea competentă din statul sau, după caz, statele al cărui/căror cetățean este;e) certificatul medical și avizul psihologic, emise de către unitățile sanitare și cabinetele psihologice acreditate potrivit legii și cu care Uniunea sau Camerele au încheiat protocoale de colaborare, conform anexei nr. 14 și anexei nr. 15. (la 27-06-2017, Litera e) din Alineatul (4) , Articolul 27 , Capitolul II , Titlul II a fost modificată de Punctul 23, Articolul I din ORDINUL nr. 1.619/C din 13 iunie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 484 din 27 iunie 2017 ) f) copie certificată pentru conformitate cu originalul de pe contractul de muncă sau, după caz, de pe carnetul de muncă, adeverință eliberată de angajator și, după caz, de inspectoratul teritorial de muncă sau de organizația profesională din care face parte ori a făcut parte candidatul ori de pe alte documente oficiale prevăzute de legislația în vigoare, din care să rezulte că a exercitat timp de 6 ani funcții de specialitate juridică, eliberate de instituții publice sau private din țară sau străinătate. Documentele care atestă vechimea în specialitate juridică eliberate în străinătate trebuie recunoscute de autoritățile române, caz în care se atașează o copie certificată pentru conformitate cu originalul de pe documentul de recunoaștere; (la 06-12-2016, Litera f) din Alineatul (4) , Articolul 27 , Capitolul II , Titlul II a fost modificată de Punctul 5, Articolul II din ORDINUL nr. 4.181/C din 18 noiembrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 978 din 06 decembrie 2016 ) g) scrisoare de recomandare, de regulă, de la angajator, organizația profesională, universități, instituții sau altele asemenea;h) certificat de cazier fiscal sau echivalentul acestuia, eliberat de autoritatea competentă din statul sau, după caz, statele al cărui/căror cetățean este;i) dovada achitării taxei de înscriere la concurs;j) copie certificată pentru conformitate cu originalul de pe atestatul de cunoaștere a limbii române, eliberat de catedrele de specialitate ale instituțiilor de învățământ superior de specialitate. Cunoașterea limbii române se prezumă la persoanele cu cetățenie română; (la 06-12-2016, Litera j) din Alineatul (4) , Articolul 27 , Capitolul II , Titlul II a fost modificată de Punctul 5, Articolul II din ORDINUL nr. 4.181/C din 18 noiembrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 978 din 06 decembrie 2016 ) k) copii certificate pentru conformitate cu originalul de pe actele de identitate eliberate de autoritățile române competente, din care să rezulte domiciliul și cetățenia, precum și copii certificate pentru conformitate cu originalul de pe certificatul de naștere și, dacă este cazul, de pe certificatul de căsătorie. (la 06-12-2016, Litera k) din Alineatul (4) , Articolul 27 , Capitolul II , Titlul II a fost modificată de Punctul 5, Articolul II din ORDINUL nr. 4.181/C din 18 noiembrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 978 din 06 decembrie 2016 ) (5) Pentru obținerea certificatului medical și a avizului psihologic prevăzute la alin. (4) lit. e), candidatul are obligația să se prezinte la unitățile sanitare și cabinetele psihologice acreditate potrivit legii și cu care Uniunea sau Camerele au încheiat protocoale de colaborare, sub sancțiunea respingerii cererii de înscriere. Detaliile cu privire la unitățile sanitare și cabinetele psihologice acreditate se pun la dispoziția candidaților de către Uniune sau, după caz, de către Camere, prin publicare pe paginile de internet ale acestora și a INR. (la 27-06-2017, Alineatul (5) din Articolul 27 , Capitolul II , Titlul II a fost modificat de Punctul 24, Articolul I din ORDINUL nr. 1.619/C din 13 iunie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 484 din 27 iunie 2017 )  +  Articolul 27^1(1) Copiile de pe documentele prevăzute la art. 27 alin. (4) lit. c), f), j) și k) se realizează de Camera notarilor publici, se certifică pentru conformitate cu originalul și se semnează de persoana desemnată. Originalul documentelor prezentate se restituie după realizarea copiilor.(2) Documentele prevăzute la alin. (1) pot fi depuse și în copie legalizată, situație în care activitățile de certificare pentru conformitate cu originalul și de semnare de către persoana desemnată nu se mai realizează. (la 06-12-2016, Capitolul II din Titlul II a fost completat de Punctul 6, Articolul II din ORDINUL nr. 4.181/C din 18 noiembrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 978 din 06 decembrie 2016 )  +  Articolul 28(1) Cu cel puțin 20 de zile înainte de data desfășurării concursului, președintele Colegiului director al Camerei transmite dosarele candidaților la INR, care le va pune la dispoziția comisiei pentru verificarea condițiilor de înscriere la concurs. (la 27-06-2017, Alineatul (1) din Articolul 28 , Capitolul II , Titlul II a fost modificat de Punctul 25, Articolul I din ORDINUL nr. 1.619/C din 13 iunie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 484 din 27 iunie 2017 ) (2) Comisia verifică dosarele candidaților, hotărăște cu majoritatea voturilor membrilor săi asupra admisibilității înscrierii la concursul de notar public și comunică fiecărei Camere la care s-au înscris candidați, cu cel puțin 10 zile înainte de data concursului, situația centralizată a candidaților admiși sau respinși, însoțită de hotărârea de respingere a cererii de înscriere la concurs, motivată pentru fiecare caz în parte.(3) În termen de 24 de ore de la primire, Camerele afișează la sediul lor situația centralizată a candidaților care s-au înscris la concurs, cu indicarea dosarelor admise sau respinse. Situația centralizată se publică și pe paginile de internet ale Camerei, Uniunii și INR. Candidatului respins, la cerere, i se eliberează o copie certificată de pe avizul motivat de respingere a cererii de înscriere la concurs.(4) Împotriva avizului motivat de respingere a cererii de înscriere la concurs, candidatul poate depune contestație la Cameră, în termen de 48 de ore de la afișare. Contestațiile sunt înaintate, în 24 de ore de la expirarea termenului de depunere a contestațiilor, comisiei pentru soluționarea contestațiilor formulate de candidații respinși la înscrierea la concurs.(5) Comisia pentru soluționarea contestațiilor formulate de candidații respinși la înscrierea la concurs se pronunță în 48 de ore de la expirarea termenului de înaintare a contestațiilor. Hotărârea acesteia, adoptată cu majoritatea voturilor membrilor săi, este definitivă și se comunică, de îndată, candidatului și Camerei.(6) După soluționarea contestațiilor, comisia prevăzută la art. 7 lit. b) întocmește situația centralizată a candidaților care au primit aviz favorabil de înscriere la concurs, care se afișează la sediul Camerei și se publică pe paginile de internet ale acesteia, Uniunii și INR.  +  Capitolul III Organizarea și desfășurarea concursului. Soluționarea contestațiilor. Validarea rezultatelor  +  Articolul 29Prevederile art. 2 alin. (3)-(5), art. 3, art. 5 alin. (2) și (3), art. 5^1, art. 7-23 și ale art. 24 se aplică în mod corespunzător. (la 27-06-2017, Articolul 29 din Capitolul III , Titlul II a fost modificat de Punctul 26, Articolul I din ORDINUL nr. 1.619/C din 13 iunie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 484 din 27 iunie 2017 )  +  Articolul 30(1) În termen de cel mult 30 de zile de la primirea documentelor precizate la art. 23, Consiliul Uniunii, la propunerea președintelui comisiei de examinare, care este și președintele concursului, și pe baza celor cuprinse în cele două rapoarte înaintate împreună cu lista rezultatelor finale ale examenului, procedează la validarea rezultatelor concursului, hotărâre care se publică pe paginile de internet ale Uniunii și INR și se comunică, în termen de 48 de ore, Camerelor la care au fost depuse cererile de înscriere la concurs.(2) În termen de cel mult 15 zile de la comunicarea hotărârii de validare a rezultatelor concursului, Biroul executiv îi convoacă pe candidații declarați admiși și procedează la repartizarea acestora. Candidații își exprimă opțiunea în scris, în ordinea mediilor obținute, în fața Biroului executiv, pentru unul dintre posturile vacante de notar public existente la nivelul Camerei în care s-au înscris la concurs și în limita posturilor cuprinse în ordinul privind actualizarea numărului posturilor de notar public destinate persoanelor care au cel puțin 6 ani vechime în funcții de specialitate juridică și care promovează concursul de dobândire a calității de notar public, completând opțiunea prevăzută în anexa nr. 10. (la 27-06-2017, Alineatul (2) din Articolul 30 , Capitolul III , Titlul II a fost modificat de Punctul 27, Articolul I din ORDINUL nr. 1.619/C din 13 iunie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 484 din 27 iunie 2017 ) (3) La medii egale are prioritate candidatul care a obținut media cea mai mare la proba practică. Dacă egalitatea se menține, ordinea de prioritate va fi următoarea:a) candidatul care are titlul de doctor în drept;b) candidatul care are activitate mai îndelungată în funcții de specialitate juridică;c) candidatul care a obținut o medie mai mare la examenul de licență.(4) După repartizare, candidatul depune la Uniune cererea privind numirea în funcția de notar public, adresată ministrului justiției, prevăzută în anexa nr. 12, cu menționarea circumscripției judecătoriei și a localității unde a fost repartizat. (la 27-06-2017, Alineatul (4) din Articolul 30 , Capitolul III , Titlul II a fost modificat de Punctul 27, Articolul I din ORDINUL nr. 1.619/C din 13 iunie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 484 din 27 iunie 2017 ) (5) Repartizarea candidaților se consemnează de către Biroul executiv într-un proces-verbal.(6) La repartizarea candidaților admiși participă, în calitate de observator, un reprezentant al Ministerului Justiției, desemnat de ministrul justiției. În cel mult 3 zile de la expirarea termenului prevăzut la alin. (2), observatorul întocmește un raport pe care îl înaintează ministrului justiției.(7) După depunerea cererilor de numire în funcție și comunicarea acestora Ministerului Justiției de către Consiliul Uniunii, candidații declarați admiși sunt numiți notari publici, prin ordin al ministrului justiției, în termen de 30 de zile de la comunicare. (la 27-06-2017, Alineatul (7) din Articolul 30 , Capitolul III , Titlul II a fost modificat de Punctul 27, Articolul I din ORDINUL nr. 1.619/C din 13 iunie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 484 din 27 iunie 2017 )  +  Articolul 31(1) În cazul invalidării concursului, INR organizează, pe cheltuiala sa, un nou concurs, la care participă, fără a mai achita vreo taxă de participare, numai candidații care au fost admiși să participe la concursul invalidat.(2) În vederea organizării noului concurs Consiliul Uniunii și Ministerul Justiției procedează, potrivit dispozițiilor prezentului regulament, la desemnarea membrilor comisiei pentru organizarea și supravegherea desfășurării concursului, comisiei de examinare și comisiei de soluționare a contestațiilor împotriva notării lucrărilor. Din comisiile astfel constituite nu pot face parte persoanele care au deținut calitatea de membri ai comisiilor constituite pentru concursul invalidat.(3) Data organizării și desfășurării celui de al doilea concurs se stabilește de către președintele Uniunii, cu respectarea dispozițiilor prezentului regulament.(4) Cu excepția procedurilor de depunere și avizare a dosarelor, de afișare a tematicii și bibliografiei, de plată a taxei, celelalte dispoziții ale prezentului regulament se aplică în mod corespunzător noului concurs.  +  Titlul III Dispoziții tranzitorii și finale  +  Articolul 32În termen de cel mult 15 zile de la primirea cererilor de numire ca urmare a opțiunilor exprimate de candidații admiși, președintele Uniunii înaintează ministrului justiției propunerile de numire în funcție a notarilor publici, însoțite de hotărârea de validare a rezultatelor examenului sau concursului, procesele-verbale prevăzute la art. 24 alin. (3) și la art. 30 alin. (5), împreună cu opțiunile exprimate de candidații admiși, cererile de numire în funcția de notar public, precum și copia dosarelor de înscriere a acestora la examen sau la concurs.  +  Articolul 33 Abrogat (la 27-06-2017, Articolul 33 din Titlul III a fost abrogat de Punctul 28, Articolul I din ORDINUL nr. 1.619/C din 13 iunie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 484 din 27 iunie 2017 )  +  Articolul 34(1) Îndeplinirea procedurilor de afișare și publicare a tuturor documentelor prevăzute de prezentul regulament și, după caz, dispuse de președinții comisiilor se face de către reprezentanții secretariatului INR, Uniunii și, după caz, ai Camerelor desemnați în acest sens, care vor încheia și procese-verbale corespunzătoare.(2) Cu excepția documentelor publicate pe paginile de internet ale altor instituții sau afișate la sediul acestora, perioada de afișare/publicare a documentelor prevăzute la alin. (1) la sediile/pe paginile de internet ale INR, Uniunii și Camerelor este până la validarea rezultatelor de către Consiliul Uniunii. După data validării documentele prevăzute la alin. (1) se retrag, în locul lor afișându-se hotărârea Consiliului Uniunii de validare, care se menține afișată timp de 15 zile.  +  Articolul 35(1) Prin excepție de la dispozițiile art. 5, notarii stagiari care au dobândit această calitate anterior datei de 31 decembrie 2012, depun la dosarul de înscriere la examenul de definitivat următoarele documente:a) cerere-tip de înscriere la examen, prevăzută în anexa nr. 1;b) declarație pe propria răspundere din cuprinsul căreia să rezulte că:– nu a pierdut și nu i-a fost restrânsă capacitatea de exercițiu, în condițiile legii;– a luat cunoștință de prevederile Legii nr. 36/1995, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale Regulamentului de aplicare a Legii notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995, aprobat prin Ordinul ministrului justiției nr. 2.333/C/2013, cu modificările ulterioare, ale Statutului Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România, aprobat prin Hotărârea Congresului Notarilor Publici din România nr. 10/2014, cu completările ulterioare, ale prezentului regulament, precum și de tematica și bibliografia de examen; (la 27-06-2017, Litera b) din Alineatul (1) , Articolul 35 , Titlul III a fost modificată de Punctul 29, Articolul I din ORDINUL nr. 1.619/C din 13 iunie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 484 din 27 iunie 2017 ) c) copie certificată pentru conformitate cu originalul de pe diploma de licență în drept obținută în România, însoțită de foaia matricolă, respectiv suplimentul la diplomă, sau, în cazul obținerii în altă țară, copie certificată pentru conformitate cu originalul de pe actul de studii echivalat sau recunoscut de autoritățile române; (la 06-12-2016, Litera c) din Alineatul (1) , Articolul 35 , Titlul III a fost modificată de Punctul 7, Articolul II din ORDINUL nr. 4.181/C din 18 noiembrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 978 din 06 decembrie 2016 ) d) certificatul de cazier judiciar sau echivalentul acestuia, eliberat de autoritatea competentă din statul sau, după caz, statele al cărui/căror cetățean este;e) certificatul medical și avizul psihologic care atestă faptul că este apt pentru exercitarea funcției de notar public prevăzute în anexa nr. 14 și anexa nr. 15, emise de către unitățile sanitare și cabinetele psihologice acreditate potrivit legii și cu care Uniunea sau Camerele au încheiat protocoale de colaborare; (la 27-06-2017, Litera e) din Alineatul (1) , Articolul 35 , Titlul III a fost modificată de Punctul 29, Articolul I din ORDINUL nr. 1.619/C din 13 iunie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 484 din 27 iunie 2017 ) f) copie de pe contractul de muncă, vizată de inspectoratul teritorial de muncă sau extras din Registrul de evidență informatizată a salariaților - REVISAL, din care să rezulte că a îndeplinit perioada de stagiu;g) dovada dobândirii calității de notar stagiar;h) referatul notarului public îndrumător;i) certificat de cazier fiscal;j) adeverință eliberată de Colegiul director al Camerei, din care rezultă nota sau calificativele obținute în perioada de stagiu;k) copie certificată pentru conformitate cu originalul de pe certificatul de naștere și, dacă este cazul, de pe certificatul de căsătorie; (la 06-12-2016, Litera k) din Alineatul (1) , Articolul 35 , Titlul III a fost modificată de Punctul 7, Articolul II din ORDINUL nr. 4.181/C din 18 noiembrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 978 din 06 decembrie 2016 ) l) dovada achitării taxei de înscriere la examen;m) copii certificate pentru conformitate cu originalul de pe actele de identitate eliberate de autoritățile române competente, din care să rezulte și cetățenia candidatului. (la 06-12-2016, Litera m) din Alineatul (1) , Articolul 35 , Titlul III a fost modificată de Punctul 7, Articolul II din ORDINUL nr. 4.181/C din 18 noiembrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 978 din 06 decembrie 2016 ) (2) Referatul notarului public îndrumător cu propunerea motivată de aviz de admitere sau de respingere a cererii de înscriere la examen face referire la:a) data angajării notarului stagiar;b) conduita notarului stagiar pe perioada stagiului;c) preocuparea pentru pregătirea profesională;d) volumul de activitate din perioada stagiului, pe categorii de operațiuni, și aprecierea asupra îndeplinirii lor.(3) Dosarul de înscriere la examen se depune, în mod obligatoriu, la Camera în circumscripția căreia notarul stagiar a efectuat stagiul.(4) Pentru obținerea certificatului medical și a avizului psihologic, prevăzute la alin. (1) lit. e), candidatul are obligația de a se prezenta la unitățile sanitare și cabinetele psihologice acreditate, potrivit legii, și cu care Uniunea sau Camerele au încheiat protocoale de colaborare. Detaliile cu privire la unitățile sanitare și cabinetele psihologice acreditate se pun la dispoziția candidaților de către Uniune sau, după caz, de Camere, prin publicare pe paginile de internet ale acestora și a INR. (la 27-06-2017, Alineatul (4) din Articolul 35 , Titlul III a fost modificat de Punctul 30, Articolul I din ORDINUL nr. 1.619/C din 13 iunie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 484 din 27 iunie 2017 )  +  Articolul 35^1(1) Copiile de pe documentele prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. c), k) și m) se realizează de Camera notarilor publici, se certifică pentru conformitate cu originalul și se semnează de persoana desemnată. Originalul documentelor prezentate se restituie după realizarea copiilor.(2) Documentele prevăzute la alin. (1) pot fi depuse și în copie legalizată, situație în care activitățile de certificare pentru conformitate cu originalul și de semnare de către persoana desemnată nu se mai realizează. (la 06-12-2016, Titlul III a fost completat de Punctul 8, Articolul II din ORDINUL nr. 4.181/C din 18 noiembrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 978 din 06 decembrie 2016 )  +  Articolul 36 Abrogat (la 27-06-2017, Articolul 36 din Titlul III a fost abrogat de Punctul 31, Articolul I din ORDINUL nr. 1.619/C din 13 iunie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 484 din 27 iunie 2017 )  +  Articolul 36^1Notarii stagiari care au dobândit această calitate anterior datei de 1 ianuarie 2017 depun la dosarul de înscriere la examenul de definitivat și certificatul de promovare a examenului sau concursului de dobândire a calității de notar stagiar, eliberat de Colegiul director al Camerei, însoțit de Hotărârea Consiliului Uniunii de validare a rezultatelor. (la 27-06-2017, Titlul III a fost completat de Punctul 32, Articolul I din ORDINUL nr. 1.619/C din 13 iunie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 484 din 27 iunie 2017 )  +  Articolul 37Membrii comisiilor prevăzute de prezentul regulament beneficiază de indemnizație, stabilită de Consiliul Uniunii, și de contravaloarea transportului și a cazării, sume ce se suportă din bugetul INR.  +  Articolul 38Candidații își asigură cazarea și transportul și suportă contravaloarea acestora, precum și taxa de înscriere la examen/concurs.  +  Articolul 39(1) Cuantumul și destinația taxei de înscriere la examen și/sau la concurs și condițiile de plată se stabilesc de către Consiliul director al INR. La stabilirea taxelor de înscriere, Consiliul director se raportează la cheltuielile ocazionate de organizarea examenului sau concursului, pe baza proiectului de buget al examenului sau concursului întocmit de compartimentul de specialitate din cadrul INR. (la 27-06-2017, Alineatul (1) din Articolul 39 , Titlul III a fost modificat de Punctul 33, Articolul I din ORDINUL nr. 1.619/C din 13 iunie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 484 din 27 iunie 2017 ) (2) Taxele de înscriere la examen sau concurs se fac venit la bugetul INR. Taxele se restituie integral numai pentru candidații care și-au retras cererea de participare anterior începerii procedurilor de verificare a dosarelor. Pentru candidații care fie nu au fost admiși să participe la examen sau concurs, fie nu au participat la niciuna dintre cele două probe, taxa se restituie în cuantum de 70%.  +  Articolul 40Orice modificare sau completare a dispozițiilor prezentului regulament se efectuează prin ordin al ministrului justiției, la propunerea Consiliului Uniunii. (la 27-06-2017, Articolul 40 din Titlul III a fost modificat de Punctul 34, Articolul I din ORDINUL nr. 1.619/C din 13 iunie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 484 din 27 iunie 2017 )  +  Articolul 41Prezentul regulament intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.  +  Articolul 42Anexele nr. 1, 1A, 2-7, 7A și 8-15 fac parte integrantă din prezentul regulament. (la 27-06-2017, Articolul 42 din Titlul III a fost modificat de Punctul 35, Articolul I din ORDINUL nr. 1.619/C din 13 iunie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 484 din 27 iunie 2017 )  +  Anexa nr. 1
    CERERE DE ÎNSCRIERE LA EXAMENUL DE DEFINITIVAT*)
    Notă
    *) Se completează de către notarii stagiari care se înscriu la examenul de definitivat.
    Doamnă/Domnule președinte, Subsemnatul/Subsemnata, ........., născut/născută în localitatea .......... la data de ............., identificat/identificată cu CNP .............., cu domiciliul în .............., telefon ..........., e-mail ................., solicit înscrierea la examenul de definitivat, în vederea ocupării unui post de notar public dintre cele prevăzute în Ordinul ministrului justiției nr. .............. din ................. pentru circumscripția Camerei Notarilor Publici ................ (denumirea Camerei Notarilor Publici). Prin prezenta declar că sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal în scopul organizării și desfășurării examenului de definitivat, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, cu modificările și completările ulterioare. Data Semnătura ...................... ......................... Doamnei/Domnului președinte al Institutului Notarial Român (la 27-06-2017, Anexa nr. 1 a fost modificată de Punctul 36, Articolul I din ORDINUL nr. 1.619/C din 13 iunie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 484 din 27 iunie 2017 )
     +  Anexa nr. 1A
    CERERE DE ÎNSCRIERE LA CONCURSUL DE ADMITERE ÎN FUNCȚIA DE NOTAR PUBLIC*)
    Notă
    *) Se completează de către persoanele care au exercitat timp de 6 ani funcții de specialitate juridică.
    Doamnă/Domnule președinte, Subsemnatul/Subsemnata, ........., născut/născută în localitatea .......... la data de ........, cu domiciliul în ..........., telefon .............., e-mail .............., solicit înscrierea la concursul pentru dobândirea calității de notar public, în vederea ocupării unui post de notar public dintre cele prevăzute în Ordinul ministrului justiției nr. .......... din ............... pentru circumscripția Camerei Notarilor Publici ............ (denumirea Camerei Notarilor Publici). Prin prezenta declar că sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal în scopul organizării și desfășurării concursului pentru dobândirea calității de notar public, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, cu modificările și completările ulterioare. Data Semnătura ...................... .......................... Doamnei/Domnului președinte al Institutului Notarial Român (la 27-06-2017, Anexa nr. 1A a fost modificată de Punctul 36, Articolul I din ORDINUL nr. 1.619/C din 13 iunie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 484 din 27 iunie 2017 )
     +  Anexa nr. 2
    BORDEROU DE NOTARE*)
    Proba teoretică/Proba practică
    Data .............
    Notă
    *) Se completează de fiecare corector, în condițiile art. 16 alin. (2) și art. 21 alin. (5) din regulament.
    *Font 9*┌────┬────────────────┬───────────┬───────────┬───────────┬───────────┬───────────┬───────┐│Nr. │ │ │ │ │ │ │ ││crt.│Numărul lucrării│Subiectul 1│Subiectul 2│Subiectul 3│Subiectul 4│Subiectul 5│ Total │├────┼────────────────┼───────────┼───────────┼───────────┼───────────┼───────────┼───────┤│ │ │ │ │ │ │ │ │├────┼────────────────┼───────────┼───────────┼───────────┼───────────┼───────────┼───────┤│ │ │ │ │ │ │ │ │├────┼────────────────┼───────────┼───────────┼───────────┼───────────┼───────────┼───────┤│ │ │ │ │ │ │ │ │├────┼────────────────┼───────────┼───────────┼───────────┼───────────┼───────────┼───────┤│ │ │ │ │ │ │ │ │└────┴────────────────┴───────────┴───────────┴───────────┴───────────┴───────────┴───────┘ Corector, Semnătura .......................... .................................. (numele și prenumele) (la 27-06-2017, Anexa nr. 2 a fost modificată de Punctul 36, Articolul I din ORDINUL nr. 1.619/C din 13 iunie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 484 din 27 iunie 2017 )
     +  Anexa nr. 3
    CENTRALIZATOR COMUN
    Proba teoretică/practică*)
    Data .............
    Notă
    *) Se completează în condițiile art. 16 alin. (4) din regulament.
    ┌────┬────────────────┬────────────────────────────────┬─────────────┐│Nr. │ │ Notă │Nota lucrării││crt.│Numărul lucrării├──────────┬──────────┬──────────┤ ││ │ │Corector 1│Corector 2│Corector 3│ │├────┼────────────────┼──────────┼──────────┼──────────┼─────────────┤│ │ │ │ │ │ │├────┼────────────────┼──────────┼──────────┼──────────┼─────────────┤│ │ │ │ │ │ │├────┼────────────────┼──────────┼──────────┼──────────┼─────────────┤│ │ │ │ │ │ │└────┴────────────────┴──────────┴──────────┴──────────┴─────────────┘ Corectori, Semnătura ............................ ...................... ............................ ...................... ............................ ...................... (numele și prenumele) (la 27-06-2017, Anexa nr. 3 a fost modificată de Punctul 36, Articolul I din ORDINUL nr. 1.619/C din 13 iunie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 484 din 27 iunie 2017 )
     +  Anexa nr. 4
    CENTRALIZATOR NOMINAL*)
    Data .............
    Notă
    *) Se completează în condițiile art. 19 alin. (1) din regulament.
    ┌────┬─────────┬──────────────────────────┬──────────────────────────┬────────┐│Nr. │Numele și│ I. Proba teoretică │ II. Proba practică │ Media ││crt.│prenumele├─────────────────┬────────┼─────────────────┬────────┤generală││ │ │Numărul de ordine│ Nota │Numărul de ordine│ Nota │ ││ │ │ al lucrării │lucrării│ al lucrării │lucrării│ │├────┼─────────┼─────────────────┼────────┼─────────────────┼────────┼────────┤│ │ │ │ │ │ │ │├────┼─────────┼─────────────────┼────────┼─────────────────┼────────┼────────┤│ │ │ │ │ │ │ │├────┼─────────┼─────────────────┼────────┼─────────────────┼────────┼────────┤│ │ │ │ │ │ │ │└────┴─────────┴─────────────────┴────────┴─────────────────┴────────┴────────┘ Corectori, Semnătura Președinte, ............................ ............... ................... ............................ ............... ............................ ............... (numele și prenumele) (la 27-06-2017, Anexa nr. 4 a fost modificată de Punctul 36, Articolul I din ORDINUL nr. 1.619/C din 13 iunie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 484 din 27 iunie 2017 )
     +  Anexa nr. 5
    LISTA
    cuprinzând rezultatele examenului de definitivat/concursului
    pentru ocuparea funcției de notar public*)
    Data .............
    Notă
    *) Se completează în condițiile art. 19 alin. (2) din regulament.
    ┌────┬─────────┬──────────────────────┬───────────────────────┬──────────────┐│Nr. │Numele și│ I. Proba teoretică │ II. Proba practică │Media generală││crt.│prenumele├──────────────────────┼───────────────────────┼──────────────┤│ │ │ Nota │ Nota │ │├────┼─────────┼──────────────────────┼───────────────────────┼──────────────┤│ │ │ │ │ │├────┼─────────┼──────────────────────┼───────────────────────┼──────────────┤│ │ │ │ │ │├────┼─────────┼──────────────────────┼───────────────────────┼──────────────┤│ │ │ │ │ │└────┴─────────┴──────────────────────┴───────────────────────┴──────────────┘ Președintele comisiei de examinare, Semnătura .................................. .................. (numele și prenumele) (la 27-06-2017, Anexa nr. 5 a fost modificată de Punctul 36, Articolul I din ORDINUL nr. 1.619/C din 13 iunie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 484 din 27 iunie 2017 )
     +  Anexa nr. 6
    CENTRALIZATOR COMUN LA SOLUȚIONAREA CONTESTAȚIILOR
    Data .............
    ┌────┬────────────────┬──────────────────────────────────┬─────────────┐│Nr. │ │ Notă │ Nota finală ││crt.│Numărul lucrării├──────────┬──────────┬────────────┤ ││ │ │Corector 1│Corector 2│Corector 3*)│ │├────┼────────────────┼──────────┼──────────┼────────────┼─────────────┤│ │ │ │ │ │ │├────┼────────────────┼──────────┼──────────┼────────────┼─────────────┤│ │ │ │ │ │ │├────┼────────────────┼──────────┼──────────┼────────────┼─────────────┤│ │ │ │ │ │ │└────┴────────────────┴──────────┴──────────┴────────────┴─────────────┘ Corectori, Semnătura ............................ .................. ............................ .................. ............................ .................. (numele și prenumele) Notă
    *) Se completează în condițiile art. 21 alin. (6) din regulament.
    (la 27-06-2017, Anexa nr. 6 a fost modificată de Punctul 36, Articolul I din ORDINUL nr. 1.619/C din 13 iunie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 484 din 27 iunie 2017 )
     +  Anexa nr. 7
    CENTRALIZATOR NOMINAL LA SOLUȚIONAREA CONTESTAȚIILOR*)
    Data................
    Notă
    *) Se completează în condițiile art. 21 alin. (11) din regulament.
    *Font 9*┌────┬────────────┬────────────────────────┬────────────────────────┬─────────────┐│Nr. │ Numele și │ I. Proba teoretică │ II. Proba practică │ Rezultatul ││crt.│ prenumele ├──────────┬─────────────┼──────────┬─────────────┤Admis/Respins││ │candidatului│Numărul de│Nota lucrării│Numărul de│Nota lucrării│ contestație ││ │ │ordine al │ după │ordine al │ după │ ││ │ │lucrării │ contestație │lucrării │contestație │ │├────┼────────────┼──────────┼─────────────┼──────────┼─────────────┼─────────────┤│ │ │ │ │ │ │ │├────┼────────────┼──────────┼─────────────┼──────────┼─────────────┼─────────────┤│ │ │ │ │ │ │ │├────┼────────────┼──────────┼─────────────┼──────────┼─────────────┼─────────────┤│ │ │ │ │ │ │ │├────┼────────────┼──────────┼─────────────┼──────────┼─────────────┼─────────────┤│ │ │ │ │ │ │ │├────┼────────────┼──────────┼─────────────┼──────────┼─────────────┼─────────────┤│ │ │ │ │ │ │ │└────┴────────────┴──────────┴─────────────┴──────────┴─────────────┴─────────────┘ Corectori, Semnătura Președinte, ................. ................. ................. ................. ................. ................. ................. (numele și prenumele) (la 27-06-2017, Anexa nr. 7 a fost modificată de Punctul 36, Articolul I din ORDINUL nr. 1.619/C din 13 iunie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 484 din 27 iunie 2017 )
     +  Anexa nr. 7A
    LISTA CU REZULTATELE CONTESTAȚIILOR*)
    Data ..........
    Notă
    *) Se completează în condițiile art. 21 alin. (9) din regulament.
    *Font 9*┌────┬────────────┬──────────────────┬──────────────────┬────────────────┬─────────────┐│Nr. │ Numele și │I. Proba teoretică│II. Proba practică│ Media generală │ Rezultatul ││crt.│ prenumele ├──────────────────┼──────────────────┤obținută în urma│Admis/Respins││ │candidatului│ Nota lucrării │ Nota lucrării │ soluționării │ contestație ││ │ │ după contestație │ după contestație │ contestației │ │├────┼────────────┼──────────────────┼──────────────────┼────────────────┼─────────────┤│ │ │ │ │ │ │├────┼────────────┼──────────────────┼──────────────────┼────────────────┼─────────────┤│ │ │ │ │ │ │├────┼────────────┼──────────────────┼──────────────────┼────────────────┼─────────────┤│ │ │ │ │ │ │├────┼────────────┼──────────────────┼──────────────────┼────────────────┼─────────────┤│ │ │ │ │ │ │└────┴────────────┴──────────────────┴──────────────────┴────────────────┴─────────────┘ Președintele comisiei de soluționare a contestațiilor împotriva notării lucrărilor, ................................................. (numele și prenumele) Semnătura ............................ (la 27-06-2017, Actul a fost completat de Punctul 37, Articolul I din ORDINUL nr. 1.619/C din 13 iunie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 484 din 27 iunie 2017 )
     +  Anexa nr. 8
    CENTRALIZATOR NOMINAL FINAL*)
    Data .............
    Notă
    *) Se completează în conformitate cu art. 21 alin. (12) din regulament.
    ┌────┬───────────────────┬─────────┬─────────┬──────────────┐│Nr. │Numele și prenumele│I. Proba │II. Proba│Media generală││crt.│ │teoretică│practică │ ││ │ ├─────────┼─────────┼──────────────┤│ │ │ Nota │ Nota │ │├────┼───────────────────┼─────────┼─────────┼──────────────┤│ │ │ │ │ │├────┼───────────────────┼─────────┼─────────┼──────────────┤│ │ │ │ │ │├────┼───────────────────┼─────────┼─────────┼──────────────┤│ │ │ │ │ │├────┼───────────────────┼─────────┼─────────┼──────────────┤│ │ │ │ │ │├────┼───────────────────┼─────────┼─────────┼──────────────┤│ │ │ │ │ │└────┴───────────────────┴─────────┴─────────┴──────────────┘ Președintele comisiei de soluționare a contestațiilor împotriva notării lucrărilor, ................................................. (numele și prenumele) Semnătura ................................. (la 27-06-2017, Anexa nr. 8 a fost modificată de Punctul 36, Articolul I din ORDINUL nr. 1.619/C din 13 iunie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 484 din 27 iunie 2017 )
     +  Anexa nr. 9
    LISTA
    cu rezultatele finale ale examenului de
    definitivat/concursului de admitere în profesia de notar public*)
    Data ............
    Notă
    *) Se completează în conformitate cu art. 21 alin. (12) din regulament.
    ┌────┬─────────┬─────────┬─────────┬──────────────┬─────────────┐│Nr. │Numele și│I. Proba │II. Proba│Media generală│ Rezultatul ││crt.│prenumele│teoretică│practică │ │Admis/Respins││ │ ├─────────┼─────────┼──────────────┼─────────────┤│ │ │ Nota │ Nota │ │ │├────┼─────────┼─────────┼─────────┼──────────────┼─────────────┤│ │ │ │ │ │ │├────┼─────────┼─────────┼─────────┼──────────────┼─────────────┤│ │ │ │ │ │ │├────┼─────────┼─────────┼─────────┼──────────────┼─────────────┤│ │ │ │ │ │ │├────┼─────────┼─────────┼─────────┼──────────────┼─────────────┤│ │ │ │ │ │ │├────┼─────────┼─────────┼─────────┼──────────────┼─────────────┤│ │ │ │ │ │ │└────┴─────────┴─────────┴─────────┴──────────────┴─────────────┘ Președintele comisiei de soluționare a contestațiilor împotriva notării lucrărilor, ................................................. (numele și prenumele) Semnătura ................................. (la 27-06-2017, Anexa nr. 9 a fost modificată de Punctul 36, Articolul I din ORDINUL nr. 1.619/C din 13 iunie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 484 din 27 iunie 2017 )
     +  Anexa nr. 10
    OPȚIUNE PENTRU OCUPAREA UNUI POST DE NOTAR PUBLIC*)
    Notă
    *) Se completează în conformitate cu art. 24 alin. (2) și art. 30 alin. (2) din regulament.
    Doamnă/Domnule președinte, Subsemnatul/Subsemnata, ........................., născut/născută în localitatea .................., la data de .................., fiul/fiica lui ............. și al/a ..........., identificat/identificată cu CNP ...................., cu domiciliul în ........................., având media ........................., la examenul de definitivat/concursul de admitere în funcția de notar public, organizat în sesiunea ........................., optez pentru ocuparea unui post vacant de notar public în circumscripția Judecătoriei ................, localitatea .............., din cadrul Camerei Notarilor Publici ............... . (denumirea Camerei Notarilor Publici). Prin prezenta declar că sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal în scopul organizării și desfășurării concursului pentru dobândirea calității de notar public, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, cu modificările și completările ulterioare. Data Semnătura ..................... .......................... Doamnei/Domnului președinte al Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România (la 27-06-2017, Anexa nr. 10 a fost modificată de Punctul 36, Articolul I din ORDINUL nr. 1.619/C din 13 iunie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 484 din 27 iunie 2017 )
     +  Anexa nr. 11
    MODEL PRIMA FILĂ A LUCRĂRII
    Numărul lucrării ............... Numele ..................... Nota finală .................... Prenumele .................. Semnătura președintelui comisiei Camera Notarilor Publici de examinare ................... ............................ EXAMENUL DE DEFINITIVAT/CONCURSUL DE ADMITERE ÎN FUNCȚIA DE NOTAR PUBLIC Sesiunea ................ București PROBA TEORETICĂ/PROBA PRACTICĂ CONTESTAȚII Numărul lucrării ............................ Nota finală ................................. Semnătura președintelui comisiei de soluționare a contestațiilor împotriva notării lucrărilor .............. (la 27-06-2017, Anexa nr. 11 a fost modificată de Punctul 36, Articolul I din ORDINUL nr. 1.619/C din 13 iunie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 484 din 27 iunie 2017 )
     +  Anexa nr. 12
    CERERE PRIVIND NUMIREA ÎN FUNCȚIA DE NOTAR PUBLIC*)
    Notă
    *) Se completează în conformitate cu art. 24 alin. (5) și art. 30 alin. (4) din regulament.
    Doamnă/Domnule ministru, Subsemnatul/Subsemnata, .........................., născut/născută în localitatea ................... la data de ............., fiul/fiica lui .................. și al/a ...................., cu domiciliul în ........................., vă adresez rugămintea ca, în temeiul art. 26/art. 30 din Legea notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995, republicată, cu modificările și completările ulterioare, să aprobați numirea subsemnatului/subsemnatei în funcția de notar public în circumscripția Judecătoriei .................., localitatea .........., din cadrul Camerei Notarilor Publici ............ (denumirea Camerei Notarilor Publici). Data Semnătura ..................... .......................... Doamnei/Domnului ministru al justiției (la 27-06-2017, Anexa nr. 12 a fost modificată de Punctul 36, Articolul I din ORDINUL nr. 1.619/C din 13 iunie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 484 din 27 iunie 2017 )
     +  Anexa nr. 13
    BORDEROU DE PREDARE A LUCRĂRILOR*)
    (I) Proba teoretică/(II) Proba practică Data ............. Notă
    *) Se completează de membrii comisiei în condițiile art. 12 alin. (5) din regulament.
    ┌────┬───────────────────┬────────────────────────┬──────────────────────┐│Nr. │Numele și prenumele│Numărul paginilor scrise│Semnătura candidatului││crt.│ candidatului │ │ │├────┼───────────────────┼────────────────────────┼──────────────────────┤│ │ │ │ │├────┼───────────────────┼────────────────────────┼──────────────────────┤│ │ │ │ │├────┼───────────────────┼────────────────────────┼──────────────────────┤│ │ │ │ │└────┴───────────────────┴────────────────────────┴──────────────────────┘ Membrii comisiei, Semnătura ............................ ............................ ............................ ............................ ............................ ............................ (numele și prenumele) (la 27-06-2017, Anexa nr. 13 a fost modificată de Punctul 36, Articolul I din ORDINUL nr. 1.619/C din 13 iunie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 484 din 27 iunie 2017 )
     +  Anexa nr. 14 Județul .................., localitatea ............. Unitatea sanitară ...................................
    CERTIFICAT MEDICAL
    pentru înscrierea la examenul de definitivat/concursul
    pentru dobândirea calității de notar public
    ziua ............ luna ........ anul .............
    ┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐│A. NUMELE ................................................. ││ ││PRENUMELE ................................................. ││ ││Sexul M/F Născut(ă) în anul .................. luna ..................... ││ziua ........., în orașul/comuna ........................................., ││județul ......................, fiul/fiica lui ........................... ││și al/a ......................, domiciliat(ă) în județul ..................,││localitatea ............................, str. .............................││nr. .........., CNP ...................................................., ││tel. ...................... e-mail .............................. │└────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐│B. ANTECEDENTELE PERSONALE (Se vor atesta de medicul de familie pentru cei ││care nu au fișa la dispensarul clinicii.) ││............................................................................││............................................................................│├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤│C. REZULTATELE EXAMENELOR MEDICALE │├────────────┬────────────┬──────────┬──────────┬─────────┬──────────────────┤│Specialitate│ Nr. fișei │ Data │Concluzii │Concluzii│ Semnătura și ││ │(registrului│examinării│(boli │apt/inapt│ parafa medicului ││ │de consult) │ │depistate)│înscriere│ ││ │ │ │ │ examen/ │ ││ │ │ │ │ concurs │ │├────────────┼────────────┼──────────┼──────────┼─────────┼──────────────────┤│ 0 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │├────────────┼────────────┼──────────┼──────────┼─────────┼──────────────────┤│Boli interne│ │ │ │ │ │├────────────┼────────────┼──────────┼──────────┼─────────┼──────────────────┤│Chirurgie- │ │ │ │ │ ││ortopedie │ │ │ │ │ │├────────────┼────────────┼──────────┼──────────┼─────────┼──────────────────┤│Neurochirur-│ │ │ │ │ ││gie │ │ │ │ │ │├────────────┼────────────┼──────────┼──────────┼─────────┼──────────────────┤│Psihiatrie │ │ │ │ │ │├────────────┼────────────┼──────────┼──────────┼─────────┼──────────────────┤│Oftalmologie│ │ │ │ │ │├────────────┼────────────┼──────────┼──────────┼─────────┼──────────────────┤│ORL │ │ │ │ │ │└────────────┴────────────┴──────────┴──────────┴─────────┴──────────────────┘┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐│ Serologia sângelui ││ ││Unitatea sanitară ................................................. ││Nr. buletin ................... data .............................. ││rezultatul ....................................... ││Semnătura și parafa medicului ..................................... │└────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐│D. CONCLUZIILE MEDICULUI ȘEF DE CLINICĂ │├────────────────────────────────────┬───────────────────────────────────────┤│APT/INAPT pentru exercitarea │ Semnătura și parafa medicului, ││funcției de notar public │ L.S. │└────────────────────────────────────┴───────────────────────────────────────┘ (la 27-06-2017, Actul a fost completat de Punctul 38, Articolul I din ORDINUL nr. 1.619/C din 13 iunie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 484 din 27 iunie 2017 )
     +  Anexa nr. 15 CABINETUL MEDICAL PSIHOLOGIC Nr. ........../.............. ............................
    AVIZ PSIHOLOGIC
    În conformitate cu dispozițiile art. 22 alin. (2) din Legea notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale Ordonanței Guvernului nr. 124/1998 privind organizarea și funcționarea cabinetelor medicale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, doamna/domnul ........................., CNP .................., domiciliat/domiciliată în .........................., în urma examinării psihologice, este declarat/declarată APT/INAPT pentru exercitarea profesiei de notar public. Dr. ........................... Parafa medicului .............. (la 27-06-2017, Actul a fost completat de Punctul 38, Articolul I din ORDINUL nr. 1.619/C din 13 iunie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 484 din 27 iunie 2017 )
    ----------