LEGEA nr. 47 din 7 iulie 1994 (*republicată*)privind serviciile din subordinea Preşedintelui României
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 372 din 18 mai 2017
Notă
*) Republicată în temeiul art. V din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2016 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul administraţiei publice centrale, pentru prorogarea termenului prevăzut la art. 136 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 939 din 22 noiembrie 2016, aprobată cu modificări prin Legea nr. 80/2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 313 din 2 mai 2017, dându-se textelor o nouă numerotare.
Legea nr. 47/1994 a mai fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 210 din 25 aprilie 2001, şi a mai fost modificată şi completată prin:– Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 176/2001 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 47/1994 privind serviciile din subordinea Preşedintelui României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 839 din 27 decembrie 2001, aprobată prin Legea nr. 226/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 290 din 29 aprilie 2002. + Articolul 1(1) Pentru exercitarea de către Preşedintele României a prerogativelor care îi sunt stabilite prin Constituţia României şi alte legi se organizează şi funcţionează Administraţia prezidenţială, instituţie publică cu personalitate juridică, cu sediul în municipiul Bucureşti, Palatul Cotroceni.(2) În sensul prezentei legi, prin Administraţia prezidenţială se înţelege serviciile publice aflate la dispoziţia Preşedintelui României, pentru îndeplinirea atribuţiilor sale. + Articolul 2Compartimentele din structura Administraţiei prezidenţiale, organizarea, funcţionarea şi atribuţiile acestora se stabilesc prin regulamentul de organizare şi funcţionare. Numărul maxim de posturi, structura organizatorică, precum şi regulamentul de organizare şi funcţionare ale Administraţiei prezidenţiale se aprobă de Preşedintele României. + Articolul 3(1) Funcţiile de conducere specifice din cadrul Administraţiei prezidenţiale sunt următoarele: consilier prezidenţial, cu rang de ministru, şi consilier de stat, cu rang de secretar de stat.(2) Consilierul prezidenţial pentru apărare şi siguranţă naţională este membru în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării.(3) Ordonatorul principal de credite al Administraţiei prezidenţiale este desemnat de Preşedintele României în condiţiile legii. + Articolul 4(1) Numirea sau eliberarea din funcţie a consilierilor prezidenţiali se face de către Preşedintele României.(2) Numirea sau eliberarea din celelalte funcţii ale Administraţiei prezidenţiale se face potrivit regulamentului prevăzut la art. 2. + Articolul 5(1) Personalul Administraţiei prezidenţiale este alcătuit din persoane detaşate, la cererea Preşedintelui României, din ministere şi alte autorităţi publice, precum şi din persoane încadrate direct pe funcţiile sau posturile pe care urmează să le îndeplinească.(2) Personalul prevăzut la alin. (1) poate fi încadrat numai pe baza încrederii acordate de Preşedintele României şi cu condiţia semnării unui angajament de loialitate stabilit prin regulamentul prevăzut la art. 2. Retragerea încrederii are ca efect revocarea încadrării, precum şi încetarea detaşării, eliberarea sau destituirea din funcţie ori desfacerea contractului de muncă, după caz.(3) Încadrarea, eliberarea/destituirea din funcţie ori desfacerea contractului individual de muncă, precum şi detaşarea în şi din cadrul Administraţiei prezidenţiale se fac prin ordin al ordonatorului principal de credite, cu respectarea prevederilor alin. (1). Perioada de încadrare în Administraţia prezidenţială se consideră vechime în specialitate dacă atribuţiile sunt conforme cu studiile deţinute sau cu funcţia din care persoana este detaşată.(4) Prevederile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi personalului de ordine şi pază afectat Administraţiei prezidenţiale. + Articolul 6Administraţia prezidenţială stabileşte relaţii de colaborare cu autorităţile publice şi primeşte sprijinul acestora în vederea înfăptuirii prerogativelor şi exercitării competenţelor ce revin Preşedintelui României. + Articolul 7Finanţarea cheltuielilor de funcţionare a Administraţiei prezidenţiale se asigură de la bugetul de stat şi din venituri extrabugetare, realizate, administrate şi contabilizate, potrivit legii. + Articolul 8(1) Administraţia prezidenţială, pe lângă sediul său, poate administra şi alte spaţii repartizate prin hotărâri ale Guvernului.(2) Începând cu 1 ianuarie 2002 Muzeul Naţional Cotroceni funcţionează în spaţiile repartizate în latura veche a Palatului Cotroceni, ca instituţie publică de cultură, în subordinea Administraţiei prezidenţiale.(3) Cheltuielile curente şi de capital ale Muzeului Naţional Cotroceni se finanţează din venituri proprii şi din subvenţii de la bugetul de stat, prin bugetul Administraţiei prezidenţiale.(4) Structura organizatorică, atribuţiile, precum şi numărul maxim de posturi ale Muzeului Naţional Cotroceni se stabilesc prin regulamentul de organizare şi funcţionare, aprobat de ordonatorul principal de credite al Administraţiei prezidenţiale.(5) Muzeul Naţional Cotroceni este condus de un director general, ordonator terţiar de credite, încadrat potrivit prevederilor art. 5.(6) Administrarea întregului complex al Palatului Cotroceni se asigură prin compartimentele Administraţiei prezidenţiale. + Articolul 9Pe data intrării în vigoare a prezentei legi**) se abrogă Legea nr. 1/1990 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor Preşedinţiei României***), precum şi orice alte dispoziţii contrare. Notă
**) Legea nr. 47/1994 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 175 din 11 iulie 1994.
***) Legea nr. 1/1990 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 88 din 2 iulie 1990.----
EMITENT |