HOTĂRÂRE nr. 233 din 27 martie 2012 (*actualizată*)privind serviciile şi activităţile ce pot fi desfăşurate de către organismele private române în cadrul procedurii adopţiei interne, precum şi metodologia de autorizare a acestora(actualizată până la data de 12 august 2016*)
EMITENT
  • GUVERNUL




  • ----------În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 75 alin. (4) din Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.  +  Capitolul I Dispoziţii generale  +  Articolul 1Prezenta hotărâre reglementează metodologia de autorizare a organismelor private române să desfăşoare servicii şi activităţi în domeniul adopţiei interne, precum şi serviciile şi activităţile ce pot fi desfăşurate de acestea în cadrul procedurii adopţiei interne.  +  Articolul 2În sensul prezentei hotărâri, prin organisme private se înţelege asociaţiile, fundaţiile, federaţiile, precum şi filialele acestora, înfiinţate în condiţiile legii.  +  Articolul 3Autorizarea prevăzută la art. 1 se realizează de către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, denumită în continuare A.N.P.D.C.A., şi se acordă pentru o perioadă de doi ani de la data emiterii ei, specificându-se serviciile şi activităţile pe care organismul privat le poate desfăşura.----------Art. 3 a fost modificat de pct. 1 al art. II din HOTĂRÂREA nr. 579 din 10 august 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 623 din 12 august 2016.  +  Articolul 4 (1) Pentru prestarea/desfăşurarea efectivă a serviciilor şi activităţilor pentru care a fost autorizat, organismul privat are obligaţia de a încheia protocoale de colaborare cu direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, denumite în continuare DGASPC, în a căror rază administrativ-teritorială urmează să îşi desfăşoare activitatea. (2) Organismul privat are obligaţia ca, în termen de 5 zile de la încheierea protocoalelor de colaborare prevăzute la alin. (1), să transmită o fotocopie a acestora A.N.P.D.C.A.----------Art. 4 a fost modificat de pct. 2 al art. II din HOTĂRÂREA nr. 579 din 10 august 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 623 din 12 august 2016.  +  Capitolul II Condiţii de autorizare  +  Articolul 5Organismele private române care solicită autorizarea în vederea desfăşurării de servicii şi activităţi în domeniul adopţiei interne trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: a) să fie persoane juridice române, fără scop lucrativ, constituite în condiţiile legii; b) să aibă înscris în statut desfăşurarea de activităţi în domeniul adopţiei şi în domeniul protecţiei drepturilor copilului; c) scopul şi obiectul de activitate, înscrise în statut, să fie în conformitate cu prevederile legislaţiei române; d) să dispună de resursele materiale necesare pentru desfăşurarea activităţilor a căror autorizare o solicită sau să demonstreze capacitatea de a atrage resursele necesare; e) să aibă relaţii contractuale pe perioada pentru care se solicită autorizaţia cu cel puţin 3 specialişti, absolvenţi ai învăţământului universitar cu diplomă de licenţă - unul în specializarea asistenţă socială, unul în specializarea psihologie şi unul în drept sau ştiinţe juridice; f) persoanele din conducerea organismului privat, precum şi cele prevăzute la lit. e) să nu fi fost condamnate definitiv pentru o infracţiune săvârşită cu intenţie şi pentru care nu a intervenit reabilitarea; g) să aibă proceduri/metodologii de lucru conforme cu principiile şi prevederile legale în materia adopţiei, precum şi proceduri de evaluare periodică a satisfacţiei beneficiarilor.----------Lit. g) a art. 5 a fost modificată de pct. 3 al art. II din HOTĂRÂREA nr. 579 din 10 august 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 623 din 12 august 2016. h) să aibă prevăzută în regulamentele proprii obligativitatea păstrării confidenţialităţii de către persoanele angajate şi colaboratori a datelor şi informaţiilor la care au acces referitoare la copiii adoptaţi, adoptatori şi părinţii fireşti; i) să asigure măsurile necesare în vederea protecţiei datelor şi informaţiilor prevăzute la lit. h)? j) să aibă asistenţi maternali angajaţi ori servicii rezidenţiale proprii, în situaţia în care solicită autorizarea pentru a desfăşura activităţile prevăzute la art. 17 alin. (1) lit. a)-c).----------Lit. j) a art. 5 a fost introdusă de pct. 4 al art. II din HOTĂRÂREA nr. 579 din 10 august 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 623 din 12 august 2016.  +  Capitolul III Procedura de autorizare  +  Articolul 6În vederea obţinerii autorizaţiei, organismele private vor depune o cerere însoţită de următoarele documente: a) actul constitutiv şi statutul, în copie legalizată sau certificată; b) încheierea judecătorească prin care s-a admis cererea de înscriere în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor sau, după caz, în Registrul federaţiilor a organismului privat; ... c) regulamentul intern al organismului privat solicitant; d) lista personalului care va realiza activităţile în domeniul adopţiei, însoţită de cv-urile acestora, diplomele de studii şi contractele în baza cărora îşi vor desfăşura activitatea; diplomele de studii şi contractele se depun în copie legalizată sau certificată; e) documentele prevăzute de lege pentru exercitarea profesiei, în cazul persoanelor prevăzute la art. 5 lit. e); f) angajamentul personalului din conducerea organismului privat, al persoanelor angajate, precum şi al colaboratorilor, care au acces la date şi informaţii referitoare la copiii adoptaţi, adoptatori, părinţii fireşti şi rudele biologice ale adoptatului, cu privire la păstrarea confidenţialităţii acestor date; g) document de prezentare a organismului privat care să cuprindă şi descrierea activităţilor planificate şi a metodologiilor/procedurilor de lucru utilizate; h) certificatele de cazier judiciar ale persoanelor din conducerea organismului privat, precum şi ale persoanelor prevăzute la art. 5 lit. e); i) declaraţia reprezentantului legal al organismului privat prin care se obligă să prezinte Oficiului raportul anual de activitate în vederea reînnoirii autorizaţiei, precum şi rapoarte periodice, la cererea acestuia; j) angajamentul reprezentantului legal de a informa Oficiul cu privire la schimbările în urma cărora condiţiile de autorizare nu mai sunt îndeplinite, în maximum 15 zile de la data la care a luat cunoştinţă de producerea acestora; k) în situaţia în care se solicită autorizarea pentru activităţile prevăzute la art. 17 alin. (1) lit. a)-c), licenţa de funcţionare a serviciilor rezidenţiale proprii sau, după caz, a serviciilor de asistenţă maternală, în copie certificată, ori contractele de muncă ale asistenţilor maternali, în copie certificată, în cazul solicitanţilor care deţin licenţă provizorie pentru serviciile de asistenţă maternală.----------Lit. k) a art. 6 a fost introdusă de pct. 5 al art. II din HOTĂRÂREA nr. 579 din 10 august 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 623 din 12 august 2016.  +  Articolul 7În vederea autorizării, Oficiul poate solicita de la organismul privat sau de la alte autorităţi competente orice alte informaţii pe care le va considera pertinente.  +  Articolul 8 (1) Oficiul va soluţiona cererea de eliberare a autorizaţiei în termen de 30 de zile de la data înregistrării cererii. (2) Pentru motive temeinice, la iniţiativa Oficiului sau a solicitantului, termenul prevăzut la alin. (1) poate fi prelungit o singură dată pentru o perioadă de maximum 15 zile. Prelungirea termenului prevăzut la alin. (1), precum şi durata acestei prelungiri, în cazul în care iniţiativa aparţine Oficiului, se motivează în mod corespunzător şi se notifică solicitantului înainte de expirarea termenului iniţial. (3) În situaţia în care documentaţia depusă nu este completă, solicitantul este informat de către Oficiu, în termen de maximum 10 zile de la înregistrarea cererii, în vederea completării documentelor.  +  Articolul 9 (1) Analizarea cererii şi a documentaţiei depuse se realizează de către persoanele desemnate prin ordin al preşedintelui Oficiului, care întocmesc un raport ce conţine propunerea privind eliberarea autorizaţiei sau respingerea cererii de autorizare. (2) În situaţia în care sunt îndeplinite condiţiile legale, preşedintele Oficiului emite un ordin prin care autorizează organismul privat să desfăşoare servicii şi activităţi în domeniul adopţiei interne. (3) Autorizaţia este valabilă pentru o perioadă de doi ani de la data emiterii.----------Alin. (3) al art. 9 a fost modificat de pct. 6 al art. II din HOTĂRÂREA nr. 579 din 10 august 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 623 din 12 august 2016. (4) În ordinul prevăzut la alin. (2) se vor menţiona serviciile şi activităţile pe care organismul privat a fost autorizat să le desfăşoare în cadrul procedurii adopţiei interne. (5) În cazul în care nu sunt îndeplinite condiţiile legale de autorizare, ordinul prin care se respinge cererea de autorizare a solicitantului va conţine şi indicarea expresă a motivelor care justifică această soluţie. (6) Ordinul privind eliberarea autorizaţiei sau respingerea cererii de autorizare se transmite solicitantului în maximum 5 zile lucrătoare de la data emiterii lui.  +  Articolul 10Ordinul preşedintelui Oficiului, prin care a fost soluţionată cererea de autorizare, poate fi atacat în contencios administrativ, în condiţiile legii.  +  Articolul 11 (1) Autorizaţia poate fi reînnoită, la solicitarea organismului privat, fiind însoţită de documentele prevăzute la art. 6, de un raport anual de activitate, precum şi de un raport întocmit de DGASPC/DGASPC-urile cu care a colaborat, vizând modul în care organismul privat a desfăşurat activităţile pentru care a fost autorizat. (2) La soluţionarea cererii privind reînnoirea autorizaţiei se va avea în vedere şi modul în care organismul privat a implementat eventualele propuneri şi recomandări formulate ca urmare a realizării unor acţiuni de control de către Oficiu.  +  Articolul 12 (1) Autorizaţia acordată în condiţiile prezentei hotărâri poate fi suspendată de către Oficiu în situaţia în care nu mai sunt îndeplinite condiţiile de autorizare prevăzute la art. 5 lit. d), e) şi g). (2) Suspendarea autorizaţiei poate fi dispusă şi în situaţia în care Oficiul constată că organismul privat nu dă curs propunerilor şi recomandărilor formulate ca urmare a realizării unor acţiuni de control de către această instituţie. (3) Ordinul privind suspendarea autorizaţiei se comunică atât organismului privat, cât şi DGASPC/DGASPC-urilor care se află în relaţie contractuală cu acesta în maximum 5 zile lucrătoare de la data emiterii. (4) În perioada de suspendare a autorizaţiei, organismul privat nu mai poate desfăşura activităţi în domeniul adopţiei. (5) Ordinul privind suspendarea autorizaţiei poate fi revocat dacă organismul privat face dovada încetării cauzelor care au stat la baza luării acestei măsuri.  +  Articolul 13 (1) Autorizaţia poate fi retrasă de către Oficiu, prin ordin, în următoarele situaţii: a) nu mai sunt îndeplinite condiţiile de autorizare prevăzute la art. 5 lit. a) - c), f); b) nerespectarea de către personalul din conducerea organismului privat, precum şi de către persoanele prevăzute la art. 5 lit. e) a obligaţiei vizând păstrarea confidenţialităţii datelor şi informaţiilor la care au acces referitoare la copiii adoptaţi, adoptatori şi părinţii fireşti; c) nerespectarea angajamentului prevăzut la art. 6 lit. j)? d) nerespectarea obligaţiilor prevăzute la art. 4 alin. (1) şi la art. 5 lit. g) şi j).----------Lit. d) a alin. (1) al art. 13 a fost introdusă de pct. 7 al art. II din HOTĂRÂREA nr. 579 din 10 august 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 623 din 12 august 2016. (2) Ordinul privind retragerea autorizaţiei se comunică organismului privat, cât şi DGASPC/DGASPC-urilor care se află în relaţie contractuală cu acesta în maximum 5 zile lucrătoare de la data emiterii.  +  Articolul 14Autorizaţia încetează de drept în următoarele situaţii: a) divizarea, transformarea, fuzionarea sau dizolvarea organismului privat; b) împlinirea termenului pentru care a fost acordată.  +  Articolul 15Ordinul vizând suspendarea sau retragerea autorizaţiei poate fi atacat în contencios administrativ, în condiţiile legii.  +  Capitolul IV Serviciile şi activităţile ce pot fi prestate/desfăşurate de organismele private autorizate în cadrul procedurii adopţiei interne  +  Articolul 16Beneficiarii serviciilor şi activităţilor prestate/ desfăşurate în cadrul procedurilor de adopţie internă de către organismele private care îndeplinesc condiţiile de autorizare prevăzute la art. 5 sunt: a) copiii care au fost sau urmează să fie adoptaţi; b) adoptatorii; c) părinţii fireşti şi familia extinsă; d) comunitatea - persoanele fizice, precum şi membrii organizaţi ai colectivităţilor locale.  +  Articolul 17 (1) Activităţile ce pot fi desfăşurate de către organismele private, adresate copiilor care au fost sau urmează să fie adoptaţi, sunt: a) informarea şi consilierea copilului cu privire la modificarea obiectivelor planului individualizat de protecţie şi includerea adopţiei interne ca finalitate a acestuia, precum şi referitor la procesul de adopţie, la implicaţiile şi consecinţele adopţiei, etapele, procedurile şi activităţile specifice; b) informarea şi consilierea copilului cu privire la modul şi consecinţele exprimării consimţământului la adopţie, sau, după caz, în vederea exprimării opiniei sale în cadrul procedurilor de adopţie, precum şi cu privire la motivul pentru care opinia sa nu a fost luată în considerare; c) realizarea demersurilor necesare acomodării copilului cu adoptatorul sau familia adoptatoare în vederea facilitării potrivirii practice.----------Lit. c) a alin. (1) al art. 17 a fost modificată de pct. 8 al art. II din HOTĂRÂREA nr. 579 din 10 august 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 623 din 12 august 2016. d) asistenţa de specialitate a copilului pentru care nu s-a putut identifica o familie adoptatoare potrivită, în cazul în care demersurile de adopţie ale copilului au eşuat sau adopţia a încetat; e) întocmirea unor materiale de informare adresate copiilor cu privire la procedurile, demersurile şi efectele adopţiei; f) abrogată;----------Lit. f) a alin. (1) al art. 17 a fost abrogată de pct. 9 al art. II din HOTĂRÂREA nr. 579 din 10 august 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 623 din 12 august 2016. g) activităţile postadopţie prevăzute de lege. (2) Activităţile prevăzute la alin. (1) lit. a) - c) pot fi realizate de către organismele private autorizate doar în cazul în care copilul beneficiază de o măsură de protecţie specială dispusă în condiţiile Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, cu modificările ulterioare, la un asistent maternal angajat al acestuia sau, după caz, la un serviciu rezidenţial al organismului privat.  +  Articolul 18Activităţile ce pot fi desfăşurate de către organismele private destinate adoptatorilor sunt: a) informarea familiilor/persoanelor care îşi exprimă intenţia de a adopta cu privire la documentaţia necesară, la demersurile şi la durata procedurilor adopţiei interne; b) pregătirea adoptatorilor pentru asumarea în cunoştinţă de cauză a rolului de părinte; c) informarea şi consilierea adoptatorilor cu privire la demersurile legale necesare dezvăluirii, în condiţiile legii, a identităţii părinţilor fireşti ai copilului şi, după caz, necesare contactării acestora şi/sau a rudelor biologice de către copil; d) activităţile postadopţie prevăzute de lege; e) evaluarea adoptatorului sau familiei adoptatoare în vederea obţinerii atestatului.----------Lit. e) a art. 18 a fost introdusă de pct. 10 al art. II din HOTĂRÂREA nr. 579 din 10 august 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 623 din 12 august 2016.  +  Articolul 19Activităţile ce pot fi desfăşurate de către organismele private, destinate părinţilor fireşti şi familiei extinse a copiilor care au fost sau urmează să fie adoptaţi, sunt: a) asigurarea de asistenţă de specialitate în situaţia încetării adopţiei; b) consilierea şi pregătirea părinţilor fireşti şi/sau a rudelor biologice pentru realizarea contactelor cu adoptatul.  +  Articolul 20 (1) Serviciile ce pot fi prestate de către organismele private destinate comunităţii vizează informarea şi promovarea adopţiei interne în scopul conştientizării problematicii şi nevoilor beneficiarilor şi creşterii numărului adopţiilor interne. (2) În vederea realizării serviciilor prevăzute la alin. (1) pot fi organizate întâlniri, conferinţe, comunicări, campanii de mediatizare, editare de publicaţii, precum şi orice alte servicii de promovare a adopţiei interne. (3) În cazul în care se solicită autorizarea doar pentru realizarea serviciilor prevăzute la alin. (1), nu este aplicabilă condiţia prevăzută la art. 5 lit. e).  +  Capitolul V Dispoziţii tranzitorii şi finale  +  Articolul 21Abrogat.----------Art. 21 a fost abrogat de pct. 11 al art. II din HOTĂRÂREA nr. 579 din 10 august 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 623 din 12 august 2016.  +  Articolul 22Prezenta hotărâre intră în vigoare la data de 7 aprilie 2012.

    PRIM-MINISTRU

    MIHAI-RĂZVAN UNGUREANU

    Contrasemnează:

    ---------------

    Secretarul general al Guvernului,

    Dezsi Attila

    Oficiul Român pentru Adopţii,

    Bogdan Adrian Panait,

    secretar de stat

    p. Ministrul administraţiei şi internelor,

    Mihai Capră,

    secretar de stat
    Bucureşti, 27 martie 2012.Nr. 233.-------