ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 77 din 1 iunie 1999(*actualizată*)privind unele măsuri pentru prevenirea incapacităţii de plată(actualizată până la data de 1 septembrie 2016*)
----------În temeiul art. 114 alin. (4) din Constituţia României,Guvernul României emite următoarea ordonanţa de urgenţă: + Articolul 1Persoanele juridice, indiferent de forma de organizare şi de tipul de proprietate, în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă vor organiza evidenţa obligaţiilor de plată şi evidenţa creanţelor, pe termene scadente, către orice creditor, respectiv de la orice debitor, după caz.----------Alin. 1 al art. 1 a fost modificat de pct. 1 al art. unic din LEGEA nr. 211 din 20 aprilie 2001, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 26 aprilie 2001.Evidenţa prevăzută la alin. 1 se actualizează zilnic. + Articolul 2Persoanele juridice au obligaţia de a întocmi situaţia privind sumele restante mai vechi de 30 de zile de la emiterea facturii fiscale sau de la scadenţă, dacă scadenţa este clar specificată, către orice creditor, respectiv de la orice debitor, persoană juridică, după caz, cu sediul în România, care va cuprinde: a) elemente de identificare a calităţii de debitor:1. denumirea, sediul social şi codul fiscal;2. denumirea, sediul social şi codul fiscal ale creditorului;3. numărul, data emiterii, scadenţa, dacă este clar specificată, valoarea şi soldul facturii ce urmează să fie plătită creditorului; b) elemente de identificare a calităţii de creditor:1. denumirea, sediul social şi codul fiscal;2. denumirea, sediul social şi codul fiscal ale debitorului;3. numărul, data emiterii, scadenţa, dacă este clar specificată, valoarea şi soldul facturii ce urmează să fie încasată de la debitor.----------Art. 2 a fost modificat de pct. 1 al art. I din ORDONANŢA nr. 22 din 24 august 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 658 din 29 august 2016. + Articolul 3Situaţia întocmită conform art. 2 se va depune prin internet la adresa dedicată în acest scop, în vederea includerii în procedura de compensare a datoriilor neplătite la termenele scadente.Situaţia prevăzută la alin. 1 se actualizează de către contribuabili, persoane juridice, în decurs de o zi lucrătoare de la momentul oricărei modificări survenite.----------Art. 3 a fost modificat de pct. 2 al art. I din ORDONANŢA nr. 22 din 24 august 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 658 din 29 august 2016. + Articolul 4Personalul structurii de compensare a datoriilor din cadrul Sucursalei Bucureşti a Centrului de Pregătire pentru Personalul din Industrie - CPPI Buşteni, instituţie publică subordonată Ministerului Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri, este obligat să asigure păstrarea, stocarea şi utilizarea informaţiilor, datelor şi situaţiilor comunicate de operatorii economici în condiţii de confidenţialitate şi siguranţă, în scopurile prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă, pentru prevenirea producerii unor prejudicii sau a lezării intereselor, de orice natură, ale acestora.----------Art. 4 a fost modificat de pct. 3 al art. I din ORDONANŢA nr. 22 din 24 august 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 658 din 29 august 2016. + Articolul 5Constituie contravenţii, dacă nu sunt săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să constituie infracţiuni, următoarele fapte: a) neţinerea de către contribuabilul, persoana juridică, a evidenţei plăţilor restante conform art. 1 din prezenta ordonanţa de urgenţă; b) nedepunerea la Institutul de Management şi Informatica din cadrul Ministerului Industriei şi Comerţului a situaţiei prevăzute la art. 2 în termenul prevăzut la art. 3; c) neluarea măsurilor pentru asigurarea protecţiei şi confidenţialităţii datelor, informaţiilor şi situaţiilor aflate în păstrarea şi gestionarea Institutului de Management şi Informatică din cadrul Ministerului Industriei şi Comerţului; d) nerespectarea de către orice utilizator a îndatoririlor referitoare la confidenţialitatea informaţiilor, datelor şi situaţiilor.Contravenţiile prevăzute la alin. 1 lit. a) şi b) se sancţionează după cum urmează:- cele de la lit. a), cu amenda de la 5.000.000 lei la 10.000.000 lei;- cele de la lit. b), cu amenda de la 10.000.000 lei la 50.000.000 lei.Contravenţiile prevăzute la lit. c) şi d) se sancţionează cu amenda de la 10.000.000 lei la 50.000.000 lei.Constatarea contravenţiilor prevăzute la lit. a) şi b) şi aplicarea sancţiunilor se efectuează de către organele de specialitate ale Ministerului Finanţelor.Constatarea contravenţiilor prevăzute la lit. c) şi d) şi aplicarea sancţiunilor se efectuează de către ofiţeri ai Inspectoratului General al Poliţiei. + Articolul 6Prevederile art. 5 se completează cu dispoziţiile Legii nr. 32/1968 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor, cu excepţia art. 25 şi 26. + Articolul 7Structura de compensare a datoriilor din cadrul Sucursalei Bucureşti a Centrului de Pregătire pentru Personalul din Industrie - CPPI Buşteni va transmite Comisiei Naţionale de Prognoză, la cerere, situaţia centralizată cu privire la activitatea desfăşurată de acesta în procesul de compensare a datoriei.----------Art. 7 a fost modificat de pct. 6 al art. I din ORDONANŢA nr. 22 din 24 august 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 658 din 29 august 2016. + Articolul 8În termen de 5 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă Guvernul va adopta hotărâri de modificare a reglementărilor în vigoare privind monitorizarea datoriilor nerambursate la scadenţă ale agenţilor economici şi Regulamentul de compensare a datoriilor nerambursate la scadenţă ale agenţilor economici din industrie, în vederea punerii în aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
PRIM-MINISTRU
RADU VASILE
Contrasemnează:
---------------
Ministrul finanţelor,
Decebal Traian Remeş
Ministrul industriei şi
comerţului,
Radu Berceanu------
EMITENT |