REGULAMENT din 29 martie 2010 (*actualizat*)privind autorizarea sau recunoaşterea autorizării persoanelor fizice şi juridice române, ale unui alt stat membru al Uniunii Europene sau ale unui stat care aparţine Spaţiului Economic European în vederea realizării şi verificării lucrărilor de specialitate în domeniul cadastrului, al geodeziei şi al cartografiei pe teritoriul României(actualizat până la data de 16 august 2016*)
---------- Notă
──────────
*) Aprobat de ORDINUL nr. 107/2010, publicat în Monitorul Oficial nr. 231 din 13 aprilie 2010.
────────── + Capitolul I Dispoziţii generale + Articolul 1 (1) Prezentul regulament stabileşte cadrul legal pentru autorizarea sau recunoaşterea autorizării persoanelor fizice şi juridice care pot să realizeze şi să verifice lucrări de specialitate. (2) În sensul prezentului regulament, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii: a) persoană fizică - cetăţean al unui stat membru al Uniunii Europene sau al unui stat care aparţine Spaţiului Economic European, luat individual, în calitate de subiect de drept civil, fiind titularul unor drepturi şi obligaţii ce alcătuiesc conţinutul raportului juridic civil; b) persoană juridică - entitate care are sediul social în unul dintre statele membre ale Uniunii Europene sau ale Spaţiului Economic European, reprezentată de una sau mai multe persoane fizice, constituită cu respectarea cerinţelor legale de fond şi de formă, de sine stătătoare, ce are un patrimoniu distinct, în scopul desfăşurării unei activităţi specifice, cu toate drepturile şi obligaţiile ce decurg din aceasta; c) lucrări de specialitate - lucrări în domeniul cadastrului, al geodeziei şi al cartografiei. (3) Calitatea de persoană autorizată se obţine prin emiterea de către Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, identificată în continuare prin abrevierea ANCPI, sau de către oficiile de cadastru şi publicitate imobiliară, identificate în continuare prin abrevierea OCPI, a certificatului de autorizare, act ce dovedeşte competenţa tehnică şi însuşirea reglementărilor legale în vigoare a persoanelor fizice şi juridice care pot să realizeze şi să verifice lucrări de specialitate. (4) Lucrările de specialitate realizate de către persoanele autorizate potrivit prevederilor prezentului regulament, ştampilate de executant, nu pot fi utilizate decât dacă sunt recepţionate de ANCPI sau OCPI, după caz, potrivit reglementărilor în vigoare. + Articolul 2 (1) Realizarea lucrărilor de specialitate cuprinde executarea operaţiunilor de teren şi de birou, întocmirea documentelor tehnice care compun lucrarea, asumarea responsabilităţii corectitudinii datelor şi a documentelor grafice şi textuale prin semnătură şi ştampilă, precum şi prezentarea acestora la ANCPI sau OCPI, după caz, pentru recepţie. (2) Verificarea lucrărilor constă în executarea operaţiunilor de verificare la teren şi la birou, conform Regulamentului de avizare, verificare şi recepţie a lucrărilor de specialitate din domeniul cadastrului, al geodeziei, al topografiei, al fotogrammetriei şi al cartografiei şi asumarea răspunderii cu privire la corectitudinea lucrării verificate. + Articolul 3 (1) Autorizarea are ca scop asigurarea premiselor pentru desfăşurarea activităţilor de specialitate în condiţiile îndeplinirii cerinţelor tehnice şi calitative prevăzute în regulamentele, instrucţiunile şi normele tehnice elaborate de ANCPI. (2) Prin autorizare se atestă capacitatea tehnico-profesională a persoanelor fizice sau juridice să execute lucrări de specialitate recunoscute oficial şi destinate a fi preluate în baza de date cadastrale şi în fondul naţional de geodezie şi cartografie. (3) Atestarea capacităţii tehnico-profesionale se realizează prin verificarea nivelului de pregătire profesională şi a posibilităţilor tehnice de executare a lucrărilor de specialitate ale persoanelor fizice şi juridice care solicită autorizarea. (4) Ori de câte ori se înscrie identitatea unei persoane fizice în lucrările de specialitate, numele se înscrie cu toate literele mari, iar prenumele numai cu prima literă mare, precum şi iniţiala tatălui cu literă mare. + Capitolul II Autorizarea şi recunoaşterea autorizării persoanelor fizice + Articolul 4 (1) Autorizarea persoanelor fizice se solicită şi se acordă pentru una dintre categoriile A, B, C, D sau E. (2) Persoanele fizice autorizate în categoria A pot executa următoarele tipuri de lucrări de specialitate: a) cele prevăzute la alin. (3) şi (4); b) proiectarea şi realizarea reţelelor de sprijin pentru lucrările de specialitate; c) proiectarea şi realizarea lucrărilor de cadastru general; d) realizarea şi actualizarea hărţilor. (3) Persoanele fizice autorizate în categoria B pot executa următoarele tipuri de lucrări de specialitate: a) cele prevăzute la alin. (4); b) întocmirea planurilor de situaţie necesare studiilor şi proiectelor din domeniul construcţiilor, al urbanismului, al amenajării teritoriului, delimitarea unităţilor-administrativ teritoriale; c) executarea măsurătorilor necesare realizării sau actualizării sistemelor informaţionale specifice domeniului de activitate; d) întocmirea documentaţiilor topografice privind stabilirea şi evaluarea terenurilor aflate în patrimoniul societăţilor comerciale cu capital de stat, potrivit legii; e) executarea măsurătorilor şi a lucrărilor tehnice necesare întocmirii documentaţiilor privind exproprierea pentru utilitate publică; f) proiectarea şi realizarea reţelelor de îndesire pentru lucrări de specialitate; g) trasarea şi materializarea pe teren a limitelor imobilelor şi a construcţiilor. h) executarea lucrărilor de înregistrare sistematică.----------Lit. h) a alin. (3) al art. 4 a fost introdusă de pct. 1 al art. I din ORDINUL nr. 978 din 5 august 2016 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 625 din 16 august 2016. (4) Persoanele fizice autorizate în categoria C pot executa următoarele tipuri de lucrări de specialitate: a) întocmirea planurilor de amplasament şi delimitare; b) întocmirea planurilor de situaţie necesare studiilor de prefezabilitate sau fezabilitate de interes local; c) întocmirea planurilor parcelare; d) întocmirea documentaţiilor de scoatere sau reintroducere din circuitul agricol a terenurilor; e) executarea lucrărilor topografice necesare punerii în posesie a titularilor prevăzuţi de legile fondului funciar. (5) Persoanele fizice autorizate în categoria D pot executa următoarele tipuri de lucrări de specialitate: a) executarea şi verificarea, în cadrul procesului de control intern al calităţii, a lucrărilor din categoria A; b) proiectarea, executarea şi completarea reţelelor geodezice de referinţă; c) proiectarea şi realizarea lucrărilor de fotogrammetrie. (6) Persoanele fizice autorizate în categoria E pot executa lucrări de specialitate numai la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale la care sunt angajate. Lucrările pe care le pot executa sunt: planuri parcelare, planuri de încadrare în tarla, planuri de situaţie pentru studii de prefezabilitate şi/sau fezabilitate şi pentru reţele edilitare locale.----------Alin. (6) al art. 4 a fost modificat de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 978 din 5 august 2016 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 625 din 16 august 2016. (7) ANCPI/OCPI, după caz, organizează gratuit, la cerere, programe de pregătire profesională cu angajaţii unităţilor administrativ-teritoriale, în vederea autorizării în categoria E. (8) Oricare dintre persoanele autorizate în categoriile A-D poate fi angajată în structura funcţională a serviciilor comunitare pentru cadastru şi agricultură al unităţii administrativ-teritoriale pentru executarea lucrărilor prevăzute la alin. (6), precum şi pentru cele necesare procedurii succesorale. Lucrările de specialitate executate de către aceste persoane se fac numai în numele şi pe seama autorităţii executive. (9) Niciuna dintre persoanele prevăzute la alin. (6) şi (8) nu poate executa nicio lucrare de specialitate în nume propriu. + Articolul 5Pot solicita autorizarea persoanele fizice care îndeplinesc condiţiile de studii şi de vechime stabilite pentru una dintre categoriile A, B, C, D sau E, prevăzute în anexa nr. 1. + Articolul 6În vederea obţinerii autorizării, persoana fizică, cetăţean român, prezintă un dosar de autorizare la ANCPI sau OCPI, după caz, care cuprinde următoarele documente: a) cerere-tip pentru autorizare, conform anexei nr. 2; b) curriculum vitae, conform anexei nr. 3; c) listă a lucrărilor de specialitate realizate şi a celor la care a participat, specificând: denumirea lucrării, zona în care aceasta este amplasată, perioada de execuţie, suprafaţa aproximativă a lucrării, tipul lucrării; d) diplome de studii, titluri ştiinţifice, cursuri de pregătire şi perfecţionare; e) documente de atestare a experienţei profesionale, cum ar fi: carnet de muncă actualizat, vizat pentru conformitate, adeverinţe, astfel încât să poată fi făcută echivalarea cu categoriile de autorizare prevăzute la art. 4; f) certificat de cazier judiciar, în copie; g) certificat de cazier fiscal, în copie; h) chitanţă pentru plata taxei de autorizare, în copie; i) copie de pe buletinul de identitate sau de pe cartea de identitate, după caz. + Articolul 7 (1) În vederea recunoaşterii autorizării, cetăţenii unui stat membru al Uniunii Europene sau ai unui stat care aparţine Spaţiului Economic European depun la ANCPI un dosar cu următoarele documente: a) cerere pentru recunoaşterea autorizării; b) copie de pe cartea de identitate sau de pe paşaport, valabile; c) curriculum vitae, conform anexei nr. 3; d) copii ale diplomelor, ale certificatelor sau ale titlurilor care atestă pregătirea profesională în domeniul de specialitate, recunoscute în condiţiile Legii nr. 200/2004 privind recunoaşterea diplomelor şi calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din România, cu modificările şi completările ulterioare, însoţite de documentul privind curicula şcolară şi stagiile efectuate în timpul formării profesionale; e) documente de atestare a experienţei profesionale, astfel încât să poată fi făcută echivalarea cu categoriile de autorizare prevăzute la art. 5; f) certificat de cazier judiciar sau alt document echivalent, în copie, emis conform prevederilor legale ale statului membru ale Uniunii Europene sau al unui stat care aparţine Spaţiului Economic European; g) chitanţă pentru plata taxei de autorizare, în copie; h) certificat de cazier fiscal, în copie; i) listă cu lucrările de specialitate realizate şi a celor la care a participat, cuprinzând: denumirea lucrării, zona în care aceasta este amplasată, perioada de execuţie, suprafaţa aproximativă a lucrării, tipul lucrării. (2) Documentele prevăzute la alin. (1) trebuie să fie însoţite de o traducere în limba română, efectuată de un traducător autorizat de Ministerul Justiţiei, sau de o traducere oficială echivalentă. (3) Cetăţenii unui stat membru al Uniunii Europene ori ai unui stat care aparţine Spaţiului Economic European trebuie să îndeplinească aceleaşi condiţii solicitate cetăţenilor români în vederea autorizării. + Articolul 8 (1) Persoanele fizice care aparţin unui stat membru al Uniunii Europene sau unui stat component al Spaţiului Economic European pot solicita recunoaşterea documentului prin care se autorizează executarea de lucrări de specialitate, sub rezerva efectuării unui stagiu de pregătire cu durata între o lună şi 6 luni; în perioada stagiului persoana fizică are obligaţia să realizeze, în colaborare cu persoane fizice sau juridice autorizate să desfăşoare lucrări de specialitate pe teritoriul României, cel puţin o lucrare de tipul şi complexitatea celor pentru care solicită recunoaşterea autorizării. (2) La sfârşitul perioadei de stagiu solicitantul depune lucrarea de specialitate executată pe teritoriul României la ANCPI, recepţionată, în prealabil, de către OCPI sau ANCPI, după caz. (3) Se exceptează de la prevederile alin. (1) solicitanţii care demonstrează prin documente că au realizat pe teritoriul României, direct sau în colaborare cu persoane fizice ori juridice autorizate, cel puţin o lucrare din categoria de lucrări de specialitate pentru care solicită autorizarea. (4) Comisia de autorizare din cadrul ANCPI analizează dosarul depus şi lucrarea de specialitate întocmită în perioada stagiului şi dispune echivalarea documentului de autorizare. (5) În cazul în care solicitantul nu îndeplineşte condiţiile minime pentru încadrarea într-o categorie de autorizare, conform prevederilor prezentului regulament, comisia de autorizare dispune, motivat, respingerea echivalării autorizării. Solicitantul este informat în scris asupra motivului respingerii. + Articolul 9 (1) Sunt autorizate la cerere, fără examinare, cu plata taxei legale pentru categoria D, persoanele fizice române care au studii universitare de licenţă în specialităţile geodezie, topografie sau cadastru şi care îndeplinesc cel puţin una dintre următoarele condiţii: a) au titlul de doctor în domeniul ştiinţelor inginereşti în oricare dintre specialităţile: geodezie, cartografie, cadastru, topografie, fotogrammetrie sau teledetecţie; b) au atestat de cercetător ştiinţific principal, gradul 1, consilier categoria A, clasa I, gradul 1, expert categoria A, clasa 1, gradul 1, inginer gradul 1, inginer proiectant gradul IA, cartograf gradul 1, cu o vechime în domeniile de specialitate de minimum 10 ani. (2) Pentru autorizare, persoanele prevăzute la alin. (1) trebuie să depună un dosar conform prevederilor art. 6. + Articolul 10 (1) Dosarele de autorizare pentru categoriile A şi D se depun la sediul ANCPI, iar pentru categoriile B, C şi E, la sediul OCPI. (2) Evidenţa dosarelor de autorizare se ţine într-un registru special destinat acestui scop. (3) Dosarele de autorizare, indiferent de decizia comisiei de autorizare, de admitere sau de respingere a solicitării, rămân în arhiva ANCPI, respectiv a OCPI. (4) Secretarul comisiei de autorizare răspunde de registrul de evidenţă a dosarelor de autorizare, precum şi de integralitatea şi arhivarea acestora. + Articolul 11 (1) Activitatea de autorizare a persoanelor fizice este organizată şi coordonată de ANCPI pentru toate categoriile de lucrări de specialitate. (2) Autorizarea persoanelor fizice care solicită categoria B, C şi E este organizată numai de OCPI din judeţul în care solicitantul îşi are domiciliul fiscal. + Articolul 12 (1) Autorizarea persoanelor fizice pentru categoriile de lucrări A şi D se face de către ANCPI prin comisia de autorizare. (2) Prin ordin al directorului general al ANCPI se numesc comisia de autorizare şi comisia de soluţionare a contestaţiilor cu privire la rezultatele examenului de autorizare. (3) Comisia de autorizare este constituită la nivelul ANCPI din specialişti în domeniul cadastrului, al geodeziei sau al cartografiei şi este formată din preşedinte, 6 membri, dintre care unul va fi desemnat supleantul preşedintelui, şi 3 membri supleanţi. (4) În cazul imposibilităţii participării la şedinţele comisiei de autorizare a unui membru titular, preşedintele comisiei convoacă unul dintre membrii supleanţi. (5) Membrul supleant participă cu drepturi depline la lucrările comisiei de autorizare, în absenţa membrului titular pe care îl înlocuieşte. (6) Comisia de autorizare se întruneşte legal în prezenţa a 5 membri. (7) Secretariatul comisiei de autorizare este asigurat de o persoană din structura funcţională a ANCPI, numită de directorul general al ANCPI. (8) În vederea constituirii comisiei de autorizare, Direcţia de cadastru stabileşte o listă cu cel puţin 9 specialişti în domeniile de specialitate, care se bucură de prestigiu profesional şi de autoritate morală. (9) Comisia de soluţionare a contestaţiilor se constituie, când este cazul, în urma susţinerii examenului de autorizare, din 3 specialişti în domeniul cadastrului, al geodeziei, al topografiei şi al cartografiei, alţii decât cei din comisia de autorizare. + Articolul 13 (1) Autorizarea în categoriile de lucrări B, C şi E se face de către comisia de autorizare, organizată la nivelul OCPI. Componenţa comisiei este stabilită prin ordin al directorului general al ANCPI, la propunerea directorului OCPI, cu avizul consultativ al Direcţiei de cadastru. (2) Comisia de autorizare a OCPI este compusă din preşedinte, 4 membri, dintre care unul va fi desemnat supleantul preşedintelui şi 2 membri supleanţi. (3) Prevederile art. 12 alin. (4) şi (5) se aplică în mod corespunzător. (4) Comisia de autorizare se întruneşte legal în prezenţa a cel puţin 3 membri. (5) În vederea constituirii comisiei de autorizare la nivelul OCPI, Serviciul de cadastru stabileşte o listă cu cel puţin 4 specialişti în domeniul cadastrului, al geodeziei, al topografiei şi al cartografiei care se bucură de prestigiu profesional şi de autoritate morală. Din comisia de autorizare fac parte, obligatoriu, inginerul-şef, registratorul-şef şi o persoană fizică autorizată, care se bucură de prestigiu moral şi profesional, cu domiciliul fiscal în judeţul respectiv. (6) Secretariatul comisiei de autorizare este asigurat de o persoană din structura funcţională a OCPI, numită de directorul OCPI. (7) Comisia de soluţionare a contestaţiilor se constituie prin decizie a directorului OCPI, când este cazul, în urma susţinerii examenului de autorizare; comisia de soluţionare a contestaţiilor este constituită din 3 specialişti în domeniul cadastrului, al geodeziei, al topografiei şi al cartografiei, alţii decât cei din comisia de autorizare. + Articolul 14 (1) Mandatul fiecărei comisii de autorizare este de 2 ani. (2) O persoană nu poate fi membră în acelaşi mandat în mai mult de două comisii de autorizare. (3) Componenţa comisiei de autorizare se poate modifica, prin ordin al directorului general al ANCPI, cu respectarea prevederilor art. 12 şi 13, în cazuri bine justificate. (4) În exercitarea atribuţiilor sale comisia de autorizare adoptă decizii cu votul majorităţii membrilor prezenţi; în caz de paritate de voturi, votul preşedintelui este decisiv. + Articolul 15 (1) Componenţa dosarelor de autorizare este verificată de secretarul comisiei de autorizare, care întocmeşte listele cu solicitările primite, comunică solicitanţilor data de examinare stabilită de preşedinte şi convoacă membrii comisiei, prin dispoziţie a preşedintelui comisiei de autorizare. (2) Secretarul prezintă comisiei de autorizare dosarele persoanelor fizice sau juridice solicitante. (3) Membrii comisiei de autorizare sunt convocaţi prin dispoziţie a preşedintelui ori de câte ori este nevoie, astfel încât dosarele de autorizare să fie soluţionate în mod operativ. + Articolul 16 (1) Înainte de programarea candidaţilor la proba practică/scrisă, comisia de autorizare analizează dosarele prezentate şi decide: a) admiterea dosarului; b) solicitarea depunerii şi a altor documente; c) respingerea dosarului. (2) Şedinţele comisiei de autorizare se consemnează în procese-verbale ale şedinţelor. (3) În situaţia prevăzută la alin. (1) lit. b), dosarul poate fi completat o singură dată, în termen de 30 de zile de la primirea adresei prin care se solicită completarea. (4) În cazul necompletării la termen sau al completării necorespunzătoare, dosarul se respinge. (5) În cazul respingerii dosarului de autorizare sau al nepromovării examenului de autorizare, taxa nu se restituie. + Articolul 17 (1) Examenul de autorizare constă în două probe: o probă scrisă şi o probă practică/interviu, în funcţie de categoria de autorizare solicitată. (2) Promovarea examenului se va face cu nota minimă 7, rezultată din media aritmetică a notelor obţinute la cele două probe, nota minimă de promovare a fiecărei probe fiind 5. (3) Examinarea candidaţilor care solicită autorizarea pentru categoriile de lucrări A şi D constă în susţinerea de către aceştia a unei probe scrise şi a unui interviu. (4) Tematica pentru proba scrisă şi pentru interviu se elaborează de Direcţia de cadastru şi este afişată pe pagina de internet a ANCPI ori poate fi pusă la dispoziţia solicitanţilor la depunerea dosarului sau la cerere. (5) În cadrul interviului candidatul pregăteşte, la alegere, în vederea prezentării, pe lângă tematica precizată la alin. (4), o lucrare de specialitate la care a participat personal, astfel încât să cuprindă aspecte din categoriile de autorizare solicitate. (6) Interviul se susţine după promovarea probei scrise. + Articolul 18 (1) Examinarea candidaţilor care solicită autorizarea pentru categoriile de lucrări B, C sau E constă în: a) probă practică: măsurători la teren şi prelucrarea datelor; b) probă scrisă, conform tematicii stabilite de ANCPI. (2) Tematica se elaborează de ANCPI şi este adusă la cunoştinţa candidaţilor prin afişarea pe pagina de internet şi la sediul oficiului teritorial cu cel puţin 10 zile înainte de data examinării. Durata probei practice este de maximum două ore, pe parcursul unei singure zile. + Articolul 19 (1) Deciziile comisiei de autorizare se întocmesc conform anexei nr. 4. (2) Deciziile luate în urma examinării se afişează pe pagina de internet a ANCPI sau a OCPI şi la sediul acestora, după caz, în maximum 3 zile lucrătoare de la data celei de-a doua probe a examenului. + Articolul 20Deciziile comisiei de autorizare pot fi contestate în scris, în termen de 48 de ore de la afişarea rezultatelor. + Articolul 21 (1) Contestaţiile se analizează în termen de 10 zile calendaristice de la înregistrarea lor de către comisia de soluţionare a contestaţiilor. (2) Decizia comisiei de soluţionare a contestaţiilor se comunică în scris contestatarului. + Articolul 22 (1) În urma promovării examenului de autorizare, persoana fizică primeşte de la ANCPI sau, după caz, de la OCPI un certificat de autorizare, conform anexei nr. 5. (2) În termen de 30 de zile de la emiterea certificatului de autorizare, persoanele fizice îşi procură ştampilă de autorizare, conform anexei nr. 6, pentru categoria de lucrări de specialitate pentru care a obţinut autorizarea şi înaintează la ANCPI, respectiv la OCPI, formatul acesteia împreună cu specimenul de semnătură. (3) Orice persoană fizică autorizată poate solicita examinarea pentru o altă categorie, dacă îndeplineşte condiţiile prevăzute de regulament. (4) Certificatul de autorizare se emite într-un exemplar, iar înainte de detaşarea cotorului se scanează şi se arhivează în format electronic la OCPI/ANCPI, după caz. + Articolul 23 (1) Persoanele fizice autorizate au următoarele drepturi: a) să desfăşoare activităţi în domeniul cadastrului, al geodeziei, al topografiei şi al cartografiei; b) să acorde asistenţă tehnică în cadrul categoriilor de lucrări în care au primit autorizarea; c) să perceapă onorarii pentru activităţile de specialitate desfăşurate; d) să îşi susţină la recepţie lucrările de specialitate executate; e) să depună şi să ridice în numele beneficiarului lucrării de specialitate documentaţiile înregistrate la OCPI/ANCPI, în vederea avizării/recepţiei; f) să participe la licitaţii; g) să deţină şi să folosească ştampila; h) să se constituie în asociaţii profesionale, potrivit reglementărilor legale în vigoare; i) să solicite şi să primească date şi informaţii din arhiva OCPI/ANCPI, necesare executării lucrărilor de specialitate, cu respectarea prevederilor legale în vigoare; j) să acorde asistenţă tehnică, consultanţă şi să verifice lucrările realizate de persoane autorizate pentru categoriile A, B sau C, în cazul persoanelor fizice autorizate în categoria D; k) să ceară în numele beneficiarului lucrării de specialitate efectuarea oricărui serviciu de către ANCPI/OCPI, dacă este împuternicit de acesta; l) să refuze motivat realizarea unor lucrări de specialitate, ca urmare a solicitării în scris a beneficiarului. Refuzul se formulează în scris, se înregistrează în registrul de evidenţă a lucrărilor realizate/refuzate şi se transmite solicitantului. (2) Persoanele fizice autorizate în categoria E nu beneficiază de drepturile prevăzute la alin. (1) lit. c), f), k) şi l). + Articolul 24 (1) Persoanele fizice autorizate au următoarele obligaţii: a) să respecte standardele, metodologiile, normele, regulamentele şi instrucţiunile elaborate de ANCPI, precum şi celelalte dispoziţii legale în vigoare; b) să încheie convenţie cu beneficiarul pentru executarea lucrărilor de specialitate, conform prevederilor legale în vigoare; c) să întocmească şi să ţină la zi un registru de evidenţă a lucrărilor de specialitate realizate/refuzate şi un registru de evidenţă a lucrărilor verificate, după caz, conform anexei nr. 7; d) să anunţe în scris, în termen de 15 zile, ANCPI/OCPI despre orice modificare a domiciliului fiscal şi a datelor de contact înscrise în evidenţele acestora; e) să pună la dispoziţia persoanelor împuternicite de ANCPI sau OCPI datele necesare pentru verificarea activităţii la categoriile de lucrări în care au fost autorizate, precum şi registrele de evidenţă a lucrărilor realizate/verificate; f) să realizeze numai lucrări de specialitate din domeniile în care sunt autorizate; g) să nu pretindă sau să nu încaseze alte onorarii decât cele stabilite potrivit legii şi regulamentelor ANCPI; h) să păstreze minimum 3 ani lucrările de specialitate avizate/recepţionate de către OCPI/ANCPI, pe care să fie menţionate numărul de înregistrare la OCPI/ANCPI şi numărul de ordine din registrul propriu de evidenţă a lucrărilor şi adresele de motivare pentru lucrările refuzate; i) să se prezinte, în urma convocării, la sediul ANCPI/OCPI, la data şi ora stabilite. Persoana convocată, aflată în imposibilitate de a se prezenta, comunică OCPI în scris, în timp util, motivul neprezentării, astfel ca întâlnirea să poată fi reprogramată; j) să refacă lucrările de specialitate executate, la solicitarea ANCPI/OCPI, în termenul stabilit; k) să execute lucrări de specialitate cu aviz de execuţie şi pe bază de documente şi date provenite din surse autorizate; l) să nu aducă atingere probităţii şi prestigiului profesional; m) să nu refuze repetat şi nejustificat executarea de lucrări de specialitate şi să nu condiţioneze încheierea convenţiilor pentru executarea lucrărilor de specialitate de stipularea unor clauze inechitabile; n) să deţină certificat metrologic valabil pentru aparatura de măsurat utilizată, licenţe pentru sistemul de programe pentru computere şi procedurile de aplicare a lor furnizate odată cu computerul sau separat; o) să folosească ştampila numai pentru lucrările de specialitate executate în nume propriu. (2) Persoanele fizice autorizate în categoria E nu au obligaţiile prevăzute la alin. (1) lit. b), c), g), m) şi o). (3) Persoanele fizice autorizate nu pot executa lucrări de specialitate pe seama şi în numele persoanei juridice neautorizate, cu excepţia persoanelor fizice autorizate în categoria E, care pot executa lucrări de specialitate pentru unitatea administrativ-teritorială angajatoare - primăria/consiliul local -, unde sunt angajate. (4) Persoanele fizice autorizate angajate în cadrul persoanelor juridice autorizate completează în registrul de evidenţă a lucrărilor realizate/refuzate şi în registrul de evidenţă a lucrărilor verificate atât lucrările de specialitate executate în nume propriu, cât şi lucrările executate în numele persoanei juridice. (5) Persoanele fizice autorizate sunt supuse controlului de către ANCPI/OCPI o dată la 3 ani sau ori de câte ori este nevoie. + Capitolul III Autorizarea şi recunoaşterea autorizării persoanelor juridice + Articolul 25Activitatea de realizare şi de verificare a lucrărilor din domeniul cadastrului, al geodeziei şi al cartografiei poate fi realizată de persoane juridice care au în statutul şi în contractul de societate ca obiect de activitate principal "Activităţi de inginerie şi consultanţă tehnică" legate de aceste domenii, conform Clasificării activităţilor din economia naţională. + Articolul 26 (1) Autorizarea persoanelor juridice se solicită şi se acordă în conformitate cu prevederile anexei nr. 8, astfel: a) clasa a III-a - pentru categoriile de lucrări B, C; b) clasa a II-a - pentru categoria de lucrări A; c) clasa I - pentru categoria de lucrări D; d) clasa S, clasă specială. (2) Se pot autoriza în clasă specială şi persoane juridice care nu îndeplinesc condiţiile art. 27, pentru a executa lucrări de cadastru, de geodezie şi de cartografie în interesul propriu al instituţiei publice/persoanei juridice cu capital majoritar sau parţial de stat şi cu angajaţi proprii. Prin interes propriu se înţelege realizarea lucrărilor de cadastru, de geodezie, de cartografie în folosul angajatorului. (3) Lucrările executate de persoanele juridice autorizate în clasa S sunt ştampilate numai de către acestea, cu menţionarea persoanei fizice autorizate care a executat lucrarea de specialitate. + Articolul 27 (1) Persoanele juridice care solicită ANCPI autorizarea au obligaţia să dovedească prin documente justificative: a) numărul persoanelor fizice autorizate în calitate de asociat, administrator sau angajat pe o perioadă nedeterminată, cu normă întreagă, în funcţie de clasa solicitată; b) deţinerea mijloacelor necesare realizării şi verificării lucrărilor de specialitate: dotarea tehnică adecvată, logistica corespunzătoare, asigurarea condiţiilor optime de desfăşurare a lucrărilor de teren şi de birou; c) deţinerea unui sediu social sau a unui loc unde se exercită gestiunea administrativă şi conducerea efectivă a afacerilor, în cazul în care acestea nu se realizează la sediul social declarat. (2) Documentele sunt însoţite de un raport de verificare, întocmit şi semnat de inginerul-şef al OCPI din judeţul în care persoana juridică îşi are sediul social. + Articolul 28 (1) În vederea obţinerii autorizării, persoana juridică înfiinţată în România depune la ANCPI un dosar de autorizare, care conţine: a) cererea-tip prin care solicită autorizarea, conform anexei nr. 2; b) raportul de verificare, prevăzut la art. 27 alin. (2); c) documentele prevăzute în anexa nr. 9; d) chestionarul de evaluare, conform anexei nr. 10; e) chitanţa pentru plata taxei de autorizare; f) lista persoanelor fizice autorizate, angajate, pe baza cărora se autorizează firma; g) certificat de cazier fiscal. (2) Dosarul are paginile numerotate, iar documentele se prezintă în ordinea menţionată la alin. (1). + Articolul 29 (1) În vederea recunoaşterii autorizării, persoanele juridice înfiinţate într-un stat membru al Uniunii Europene sau al Spaţiului Economic European depun la ANCPI un dosar de autorizare cu următoarele documente: a) cererea prin care solicită recunoaşterea autorizării; b) declaraţia privind sediul social şi sediul secundar; c) certificatul sau orice document justificativ, în copie, care să probeze că persoana juridică este înregistrată în statul care aparţine Uniunii Europene sau într-un stat care aparţine Spaţiului Economic European, emis de autoritatea competentă a statului de origine; d) portofoliul cu lucrări de specialitate executate; e) cazierul fiscal sau alt document echivalent, emis conform prevederilor legale ale statului membru al Uniunii Europene sau ale unui stat care aparţine Spaţiului Economic European; f) chitanţa pentru plata taxei de autorizare. (2) Documentele solicitate la alin. (1) trebuie să fie însoţite de o traducere efectuată de un traducător autorizat de Ministerul Justiţiei sau de o traducere oficială echivalentă. + Articolul 30 (1) Persoanele juridice înfiinţate într-un stat membru al Uniunii Europene sau într-un stat care aparţine Spaţiului Economic European pot solicita recunoaşterea documentului prin care se autorizează realizarea lucrărilor de specialitate. (2) Persoanele juridice precizate la alin. (1) au obligaţia să dovedească prin documente justificative: a) numărul persoanelor fizice autorizate să execute lucrări de specialitate în România, în calitate de asociat, administrator sau angajat pe o perioadă nedeterminată, cu normă întreagă; b) deţinerea mijloacelor necesare realizării şi verificării lucrărilor: dotarea tehnică adecvată, logistica corespunzătoare, asigurarea condiţiilor optime de desfăşurare a lucrărilor de teren şi de birou; c) deţinerea unui sediu secundar de desfăşurare a activităţii în România. (3) În vederea recunoaşterii autorizării, persoanele juridice înfiinţate într-un stat membru al Uniunii Europene sau într-un stat care aparţine Spaţiului Economic European trebuie să îndeplinească aceleaşi condiţii solicitate persoanelor juridice române în vederea autorizării. + Articolul 31 (1) Autorizarea se realizează, la solicitarea persoanelor juridice, de către comisia de autorizare constituită la nivelul ANCPI. (2) Dosarele de autorizare pentru persoane juridice se înregistrează la ANCPI într-un registru special destinat acestui scop şi se arhivează prin grija secretarului comisiei de autorizare. + Articolul 32 (1) Comisia de autorizare analizează dosarul, evaluează condiţiile tehnice, de personal şi financiare îndeplinite de persoana juridică respectivă şi decide admiterea/respingerea autorizării într-o clasă corespunzătoare. (2) Prevederile art. 12 alin. (3)-(8) şi ale art. 14 alin. (4) se aplică în mod corespunzător. + Articolul 33 (1) Certificatul de autorizare a persoanelor juridice este semnat de preşedintele comisiei de autorizare şi de directorul general al ANCPI. (2) Modelul certificatului de autorizare este prezentat în anexa nr. 11. + Articolul 34 (1) Certificatul de autorizare a persoanelor juridice este valabil pe o perioadă de 5 ani, urmând a fi reînnoit în aceleaşi condiţii ca la autorizare. (2) Orice persoană juridică autorizată poate solicita oricând examinarea pentru o altă clasă. + Articolul 35ANCPI controlează activitatea persoanelor juridice autorizate în ceea ce priveşte calitatea lucrărilor de specialitate executate, aparatură, sistemul de programe pentru computere şi procedurile de aplicare a lor furnizate odată cu computerul sau ulterior, personalul angajat autorizat. + Articolul 36Persoanele juridice sunt supuse controlului de către persoanele împuternicite de ANCPI la un interval de 2 ani sau ori de câte ori este nevoie, conform programului de control propus de directorul Direcţiei de cadastru şi aprobat de directorul general al ANCPI. Programul de control se aduce la cunoştinţa persoanelor juridice autorizate în termen de 7 zile de la aprobare. + Articolul 37 (1) Persoanele juridice autorizate au următoarele drepturi: a) să participe la licitaţii conform prevederilor legale; b) să încheie convenţii de colaborare; c) să acorde consultanţă tehnică de specialitate pentru clasa de lucrări în care sunt autorizate; d) să execute lucrări de specialitate şi măsurători pentru clasa de lucrări în care sunt autorizate; e) să deţină şi să folosească ştampila. (2) Persoanele juridice autorizate în clasa S nu au dreptul să participe la licitaţii în nume propriu, având ca obiect realizarea lucrărilor de specialitate din domeniul cadastrului, al geodeziei şi al cartografiei. + Articolul 38Persoanele juridice autorizate au următoarele obligaţii: a) să respecte toate actele şi dispoziţiile legale, regulamentele, metodologiile, normele şi instrucţiunile tehnice, elaborate de ANCPI; b) să asigure perfecţionarea profesională a personalului de specialitate; c) să prezinte la ANCPI, respectiv la OCPI, specimenul de ştampilă, conform anexei nr. 6, în termen de 30 de zile de la primirea certificatului de autorizare; d) să notifice în scris la ANCPI, în termen de 15 zile de la apariţie, modificarea condiţiilor care au determinat autorizarea: modificarea statutului de funcţionare, modificarea sediului social/secundar, modificarea structurii asociaţilor, a administratorilor sau a persoanelor fizice autorizate, a angajaţilor permanenţi în baza cărora a fost autorizată persoana juridică, sancţiunile comerciale primite, starea de faliment; e) să înştiinţeze ANCPI despre înfiinţarea sediilor secundare; f) să refacă lucrările de specialitate executate, la solicitarea OCPI, în termenul stabilit; g) să execute lucrări de specialitate cu aviz de execuţie şi pe bază de documente şi date provenite din surse autorizate; h) să nu aducă atingere probităţii şi prestigiului profesional; i) să nu refuze repetat şi nejustificat executarea lucrărilor de specialitate şi să nu condiţioneze încheierea convenţiilor pentru executarea lucrărilor de specialitate prin stipularea unor clauze inechitabile; j) să asigure prezenţa persoanei fizice autorizate angajate la convocarea OCPI sau a unui reprezentant al firmei, în cazul în care cel care a executat lucrarea de specialitate nu se poate prezenta; k) să deţină certificat metrologic valabil pentru aparatura de măsurat utilizată, indiferent dacă este în proprietate sau închiriată, şi licenţă pentru sistemul de programe pentru computere şi procedurile de aplicare a lor furnizate odată cu computerul sau ulterior; l) să întocmească şi să ţină la zi un registru de evidenţă a lucrărilor de specialitate realizate/refuzate şi un registru de evidenţă a lucrărilor verificate, după caz, conform anexei nr. 7. + Capitolul IV Răspunderea juridică şi sancţionarea persoanelor fizice şi juridice autorizate + Articolul 39 (1) Persoanele fizice şi juridice autorizate răspund civil, disciplinar, penal, după caz, pentru neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a obligaţiilor ce le revin, conform prezentului regulament şi legilor în vigoare. (2) Răspunderea disciplinară a persoanei fizice sau juridice autorizate nu exclude celelalte forme de răspundere juridică. (3) Răspunderea disciplinară a persoanelor fizice sau juridice autorizate poate fi angajată în următoarele cazuri: a) nerespectarea dispoziţiilor legale, a metodologiilor, a normelor tehnice, a regulamentelor şi a instrucţiunilor elaborate sau avizate de ANCPI; b) executarea lucrărilor de specialitate fără aviz de execuţie sau pe bază de documente şi date provenite din surse neautorizate; c) refuzul nejustificat de a executa lucrări de specialitate şi/sau condiţionarea încheierii convenţiilor de stipularea unor clauze inechitabile; d) condiţionarea încheierii convenţiilor cu beneficiarii lucrărilor de specialitate prin clauze care stipulează prestaţii suplimentare, care nu au legătură cu obiectul acestora sau care, deşi au legătură, în alte condiţii, nu ar fi solicitate de beneficiar; e) perceperea unor onorarii care depăşesc onorariile stabilite în condiţiile Legii nr. 217/2007 pentru stabilirea criteriilor de bază a taxelor şi tarifelor aferente elaborării, analizei şi verificării documentaţiilor cadastrale pentru înscrierea în cartea funciară a terenurilor agricole; f) săvârşirea oricăror fapte de natură să aducă atingere onoarei, probităţii şi prestigiului profesional; g) neînregistrarea lucrărilor de specialitate/a solicitărilor în registrul de evidenţă a lucrărilor realizate/refuzate. + Articolul 40 (1) Sancţiunile disciplinare care pot fi aplicate persoanele fizice şi juridice sunt: a) avertisment; b) amendă de la 50 lei la 1.000 lei inclusiv; c) suspendarea certificatului de autorizare pe o perioadă de la o lună la 3 luni; d) retragerea certificatului de autorizare. (2) Punerea în aplicare a sancţiunilor prevăzute la alin. (1) se face conform prevederilor prezentului regulament, precum şi altor prevederi legale în materie. (3) Suma provenită din amenzile prevăzute la alin. (1) lit. b) se face venit la bugetul de stat/bugetul local, potrivit prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare. + Articolul 41Persoanele fizice şi juridice autorizate sunt sancţionate cu avertisment în cazul primei abateri, în situaţia în care nu se aplică sancţiunea suspendării sau a retragerii certificatului de autorizare. + Articolul 42 (1) Persoana fizică autorizată este sancţionată cu amendă de la 50 lei la 500 lei inclusiv, în următoarele cazuri: a) după primul avertisment; b) pentru neîndeplinirea oricărei obligaţii prevăzute la art. 24 alin. (1) lit. a), d), g), j), l), m) şi n). (2) Persoana fizică autorizată este sancţionată cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei inclusiv, după aplicarea amenzii prevăzute la alin. (1) sau pentru încălcări ale oricăror obligaţii prevăzute la art. 24 alin. (1) lit. c), e), h), k) şi o). + Articolul 43Persoana juridică autorizată este sancţionată cu amendă de la 200 lei la 1.000 lei inclusiv, în funcţie de gravitatea faptei, pentru: a) nerespectarea obligaţiilor prevăzute la art. 39; b) încălcarea continuă a prevederilor prezentului regulament şi ale legilor în vigoare, ulterior aplicării sancţiunii cu avertisment. + Articolul 44Plata amenzilor care se cuvin bugetului de stat se face la CEC BANK - S.A. ori la unităţile Trezoreriei Statului, iar amenzile cuvenite bugetelor locale se achită la CEC BANK - S.A. sau la casieriile autorităţilor administraţiei publice locale ori ale altor instituţii publice abilitate să administreze veniturile bugetelor locale. + Articolul 45 (1) Dreptul persoanelor fizice sau juridice de a realiza lucrări de specialitate se suspendă în următoarele cazuri: a) când împotriva persoanei fizice sau juridice autorizate s-a dispus sancţiunea disciplinară de suspendare a dreptului de a realiza lucrări de specialitate, pe o perioadă de la o lună la 3 luni; b) în caz de pierdere sau distrugere a certificatului de autorizare şi/sau a ştampilei, până la refacerea acestora; c) în caz de incapacitate temporară de muncă, constatată în condiţiile legii, pe durata existenţei acesteia; d) pe o perioadă de o lună, în caz de neplată a amenzii, după 30 de zile de la data comunicării procesului-verbal de constatare; e) pe o perioadă de la o lună la 3 luni, în cazul neprezentării nemotivate la convocarea OCPI; f) pe o perioadă de o lună de la data constatării, în cazul nerespectării prevederilor art. 39 alin. (3) lit. d); g) pe o perioadă de 3 luni de la data constatării, pentru nerespectarea prevederilor art. 24 alin. (1) lit. o). (2) Suspendarea durează până la încetarea cauzei care a determinat-o. (3) Prevederile alin. (1) lit. e) se aplică şi persoanelor juridice autorizate, care au angajate persoane fizice sancţionate pentru lucrările de specialitate executate în numele persoanei juridice autorizate. (4) La identificarea unor modificări efectuate de persoana fizică sau juridică autorizată în documentele recepţionate de OCPI/ANCPI, ulterior recepţiei, se aplică sancţiunea suspendării certificatului pe o perioadă de 3 luni, indiferent de data constatării faptei. (5) Întocmirea documentaţiilor fără executarea măsurătorilor la teren se sancţionează cu suspendarea certificatului de autorizare pe o perioadă de 3 luni, indiferent de data constatării faptei. (6) În cazul executării lucrărilor de specialitate fără încheierea convenţiei de prestări de servicii se aplică sancţiunea suspendării certificatului de autorizare pe o perioadă de o lună, indiferent de data constatării faptei. (7) În cazul neprezentării, fără motiv, la convocarea OCPI în legătură cu lucrările executate, OCPI aplică sancţiunea suspendării certificatului pe o perioadă de la o lună la 3 luni. + Articolul 46 (1) Răspunderea disciplinară a persoanelor juridice autorizate este angajată pentru faptele proprii, precum şi pentru actele săvârşite de persoanele fizice autorizate angajate. (2) Pentru faptele proprii persoana juridică autorizată răspunde prin reprezentanţii săi legali. (3) La constatarea condiţiilor de suspendare, ANCPI anunţă în scris persoana juridică autorizată despre suspendarea certificatului de autorizare. + Articolul 47 (1) Dreptul de a realiza lucrări de specialitate se retrage în următoarele cazuri: a) când împotriva persoanei autorizate se dispune sancţiunea disciplinară de retragere a certificatului de autorizare; b) când se constată că sunt îndeplinite condiţiile pentru a treia suspendare a dreptului de a realiza lucrări de specialitate în ultimii 3 ani; c) când persoana autorizată execută lucrări de specialitate pentru categoriile de lucrări pentru care nu este autorizată sau în perioada în care autorizarea este suspendată. (2) Persoanele ale căror certificate de autorizare sunt retrase pot solicita o nouă autorizare după 3 ani de la data retragerii acestora. + Articolul 48 (1) Certificatul de autorizare îşi încetează valabilitatea în următoarele cazuri: a) la cererea persoanei autorizate; b) în cazul depăşirii nejustificate a termenului de ridicare a certificatului de autorizare sau a termenului de înaintare a specimenului de ştampilă, prevăzute în prezentul regulament; c) la decesul sau la declararea judecătorească a morţii; d) când persoana autorizată este condamnată printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă în legătură cu activitatea sa; e) în cazul punerii sub interdicţie a persoanei autorizate prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă; f) în cazul încetării calităţii de persoană juridică. (2) Certificatul de autorizare în categoria E este valabil pe perioada în care persoana fizică este angajată, în baza unui contract de muncă/raport de serviciu, de către unitatea administrativ-teritorială. + Articolul 49Abaterile disciplinare săvârşite de persoanele fizice şi juridice autorizate se constată de către persoanele împuternicite prin ordin al directorului general al ANCPI sau al directorului OCPI, după caz, care întocmesc un proces-verbal de constatare, conform anexei nr. 12. + Articolul 50 (1) Aplicarea sancţiunilor disciplinare se face astfel: a) amenda şi avertismentul se aplică prin procesul-verbal de constatare a abaterii disciplinare încheiat de către persoanele împuternicite; b) suspendarea dreptului de realizare a lucrărilor de specialitate se aplică la propunerea persoanelor împuternicite care au constatat abaterea, avizată de inginerul-şef al OCPI/directorul Direcţiei de cadastru, prin decizie a directorului OCPI sau prin ordin al directorului general al ANCPI, după caz. (2) Sancţiunea se aplică de OCPI în cazul în care abaterea disciplinară se realizează pe raza teritorială de competenţă a acestuia, indiferent de emitentul certificatului de autorizare. (3) Retragerea certificatului de autorizare se face la propunerea directorului OCPI prin ordin al directorului general al ANCPI. + Articolul 51Împotriva ordinului sau a deciziei de sancţionare partea nemulţumită poate face contestaţie în termen de 30 de zile de la comunicare, la instanţa de contencios administrativ competentă, potrivit legii. + Articolul 52Pe durata suspendării dreptului de executare a lucrărilor de specialitate sau a retragerii certificatului de autorizare persoanele fizice şi juridice autorizate nu au dreptul să facă uz de certificatul de autorizare şi de ştampilă, acordate de ANCPI, respectiv de OCPI. Încălcarea prevederilor acestui articol constituie infracţiune şi se pedepseşte conform legilor în vigoare. + Capitolul V Dispoziţii finale + Articolul 53Remunerarea membrilor comisiei de autorizare se va face potrivit legii. + Articolul 54 (1) Persoanele fizice şi juridice autorizate sunt obligate să anunţe ANCPI/OCPI degradarea, distrugerea sau pierderea certificatului de autorizare ori a ştampilei în termen de 7 zile de la constatare. (2) ANCPI/OCPI eliberează un duplicat al certificatului de autorizare respectiv, cu un număr nou de serie, la solicitarea scrisă, prezentată de persoana în cauză. Solicitarea este însoţită de un exemplar al ziarului în care s-a publicat declaraţia de nulitate şi de chitanţa pentru plata tarifului. În cazul confecţionării unei noi ştampile se înregistrează specimenul respectiv. (3) Geodezii cu drept de semnătură, autorizaţi prin Ordinul Geodezilor din România, sunt autorizaţi de drept şi sunt obligaţi ca în termen de 8 luni de la intrarea în vigoare a prezentului regulament să obţină certificatul de autorizare şi ştampila, în categoriile prevăzute de prezentul regulament, cu plata tarifelor legale. (4) Persoanele fizice autorizate de ANCPI/OCPI anterior anului 2007, în temeiul Regulamentului privind autorizarea persoanelor fizice şi juridice care pot să realizeze şi să verifice lucrări de specialitate în domeniile cadastrului, geodeziei şi cartografiei pe teritoriul României, aprobat prin Ordinul ministrului administraţiei publice nr. 538/2001*), cu modificările şi completările ulterioare, sunt obligate ca în termen de 8 luni de la intrarea în vigoare a prezentului regulament să îşi reînnoiască certificatul de autorizare şi ştampila, prin depunerea unui nou dosar de autorizare care să conţină certificatul vechi şi ştampila, cu plata tarifelor legale, fără reexaminare.----------*) Abrogat prin Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 81/2010 privind abrogarea unor acte normative. (5) Geodezii cu drept de semnătură şi persoanele fizice autorizate care nu se conformează prevederilor alin. (3) şi (4) nu pot depune lucrări spre avizare la ANCPI/OCPI după expirarea termenului. + Articolul 55Răspunderea pentru aplicarea sancţiunilor prevăzute de prezentul regulament revine ANCPI/OCPI. + Articolul 56În cazul în care persoana fizică sau juridică solicită reexaminarea în vederea autorizării se achită o nouă taxă de autorizare. + Articolul 57Modelele de ştampilă pentru persoanele fizice şi juridice autorizate sunt prezentate în anexa nr. 6. + Articolul 58 (1) Documentaţiile întocmite de persoanele juridice autorizate sunt ştampilate de către persoana fizică autorizată care execută/verifică lucrarea şi de către persoana juridică autorizată. (2) Documentaţiile întocmite de persoanele fizice având categoria E sunt ştampilate de acestea şi de instituţia la care sunt angajate şi în numele căreia execută lucrarea. + Articolul 59Tabelul persoanelor fizice şi juridice autorizate se afişează pe pagina de internet a ANCPI şi se actualizează permanent. + Articolul 60OCPI ţin evidenţa persoanelor fizice autorizate din categoriile B, C, E şi o comunică ANCPI. + Articolul 61 (1) ANCPI construieşte o platformă electronică prin intermediul căreia se face schimbul de informaţii privind lista persoanelor fizice şi juridice autorizate pentru executarea lucrărilor de specialitate de pe teritoriul României şi cea a celor stabiliţi pe teritoriul altor state membre ale Uniunii Europene care prestează servicii pe teritoriul României, procedurile de autorizare şi măsurile disciplinare definitive dispuse. (2) ANCPI cooperează, prin intermediul Sistemului de informare în cadrul pieţei interne, SIPI, cu autorităţile competente din celelalte state membre ale Uniunii Europene, în vederea asigurării controlului prestatorilor de servicii şi al serviciilor pe care aceştia le prestează. + Articolul 62Taxa de autorizare se stabileşte prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor. Taxa de autorizare se achită de solicitant odată cu depunerea dosarului de autorizare sau reautorizare. + Articolul 63Anexele nr. 1-12 fac parte integrantă din prezentul regulament. + Anexa 1la regulamentCondiţii minime de autorizare pentru persoane fizice┌──────────┬────────────────────────────────┬────────────────────────┬─────────┐│Categoria │ │ │ Vechimea││ de │ Studii │ Domeniul │minimă în││autorizare│ │ │ specia- ││ │ │ │ litate ││ │ │ │ (ani) │├──────────┼──────────────────────┬─────────┼────────────────────────┼─────────┤│ D │ Studii universitare │ │Geodezie, cadastru, │ ││ │ de licenţă │ SUL │topografie, cartografie,│ 7 ││ │ │ │topografie minieră │ │├──────────┼──────────────────────┼─────────┼────────────────────────┼─────────┤│ │ Studii universitare │ │Geodezie, cadastru, │ ││ A │ de licenţă/Studii │ SUL │topografie, cartografie,│ 3 ││ │ superioare de │ │topografie minieră │ ││ │ scurtă durată ├─────────┼────────────────────────┼─────────┤│ │ │ │Geodezie, cadastru, │ ││ │ │ SSSD │topografie, cartografie,│ 5 ││ │ │ │topografie minieră sau │ ││ │ │ │studii echivalente │ │├──────────┼──────────────────────┼─────────┼────────────────────────┼─────────┤│ │ Studii universitare │ │Geodezie, cadastru, │ ││ B │ de licenţă/Studii │ SUL │topografie, cartografie,│ 2 ││ │ superioare de │ │topografie minieră │ ││ │ scurtă durată ├─────────┼────────────────────────┼─────────┤│ │ │ │Geodezie, cadastru, │ ││ │ │ SSSD │topografie, cartografie,│ 3 ││ │ │ │topografie minieră sau │ ││ │ │ │studii echivalente │ ││ ├──────────────────────┼─────────┼────────────────────────┼─────────┤│ │ Studii postliceale │ - │Cadastru, topografie, │ ││ │ │ │cartografie, topografie │ 4 ││ │ │ │minieră │ ││ ├──────────────────────┼─────────┼────────────────────────┼─────────┤│ │ Studii medii de │ - │Cadastru, topografie, │ ││ │ specialitate │ │cartografie, topografie │ 4 ││ │ │ │minieră │ ││ ├──────────────────────┼─────────┼────────────────────────┼─────────┤│ │Studii de reconversie │ SUL, │Cadastru, topografie, │ ││ │ profesională │ SSSD │cartografie, topografie │ 3 ││ │ │ │minieră │ │├──────────┼──────────────────────┼─────────┼────────────────────────┼─────────┤│ │ Studii universitare │ │Cadastru, topografie, │ ││ │ de licenţă/Studii │ SUL │cartografie, topografie │ 1 ││ │ superioare de │ │minieră │ ││ C │ scurtă durată │ ├────────────────────────┼─────────┤│ │ │ │Alte specialităţi + │ ││ │ │ │3 semestre în │ 2 ││ │ │ │specialităţile cadastru,│ ││ │ │ │topografie, cartografie │ ││ │ ├─────────┼────────────────────────┼─────────┤│ │ │ │Cadastru, topografie, │ ││ │ │ SSSD │cartografie, topografie │ 1 ││ │ │ │minieră sau studii │ ││ │ │ │echivalente │ ││ ├──────────────────────┼─────────┼────────────────────────┼─────────┤│ │ Studii postliceale │ - │Cadastru, topografie, │ ││ │ │ │cartografie, topografie │ 2 ││ │ │ │minieră │ ││ │ │ ├────────────────────────┼─────────┤│ │ │ │Alte specialităţi + │ ││ │ │ │cursuri de reconversie │ 3 ││ │ │ │profesională │ ││ ├──────────────────────┼─────────┼────────────────────────┼─────────┤│ │ Studii medii de │ - │Cadastru, topografie, │ ││ │ specialitate │ │cartografie, topografie │ 3 ││ │ │ │minieră │ ││ ├──────────────────────┼─────────┼────────────────────────┼─────────┤│ │Studii de reconversie │ SUL, │Cadastru, topografie, │ ││ │ profesională │ SSSD │cartografie, topografie │ 2 ││ │ │ │minieră │ │├──────────┼──────────────────────┼─────────┼────────────────────────┼─────────┤│ E │ Minimum studii medii │ - │Cursuri de pregătire │ ││ │ │ │profesională organizate/│ ││ │ │ │recunoscute de │ ││ │ │ │ANCPI/OCPI │ │└──────────┴──────────────────────┴─────────┴────────────────────────┴─────────┘ SUL - studii universitare de licenţă SSSD - studii superioare de scurtă durată + Anexa 2la regulamentModel de cerere pentru autorizarea persoanelor fiziceCătre ANCPI/OCPI ..........Domnule/Doamnă preşedinte al/a comisiei de autorizare,Subsemnatul/Subsemnata, ...................., născut/născută în localitatea ..................., judeţul .................., având cetăţenia ..............., domiciliat/domiciliată în localitatea ..............., str. ............... nr. .., bl. .., sc. .., et. .., ap. ..., sectorul/judeţul ..........., telefon ..........., e-mail .............., cod numeric personal*) |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|, posesor/posesoare al/a diplomei de inginer/subinginer/tehnician, seria/nr. ........., promoţia ..........., eliberată de .............. din ............, solicit autorizarea în categoria de lucrări A/B/C/D.------------*) Sau echivalent.În susţinerea cererii anexez următoarele:1. curriculum vitae;2. lista de lucrări de specialitate realizate şi a celor la care am participat (denumirea lucrării, amplasament, tipuri de lucrări de specialitate realizate etc.);3. copii ale actelor de studii/specializări;4. copia carnetului de muncă, vizat;5. certificat de cazier judiciar, original;6. certificat de cazier fiscal, original;7. chitanţă taxă autorizare, copie.Semnătura ................Data .....................Model de cerere-tip pentru solicitarea autorizării persoanelor juridiceCătre ANCPIDomnule/Doamnă preşedinte al/a comisiei de autorizare,.....(denumirea persoanei juridice)......., societate comercială înmatriculată în *) ..................., CUI**) ....................., cu sediul în localitatea .............., str. ....... nr. ...., bl. ..., sc. ..., et. ...., ap. ..., sectorul/judeţul ............., telefon .........., fax .........., reprezentată prin .............. în calitate de .................., solicit autorizarea ca persoană juridică pentru a realiza şi verifica lucrări de specialitate din domeniile cadastrului, geodeziei şi cartografiei în clasa:I []/II []/III [], conform prevederilor Regulamentului privind autorizarea sau recunoaşterea autorizării persoanelor fizice şi juridice române, ale unui stat membru al Uniunii Europene sau ale unui stat care aparţine Spaţiului Economic European în vederea realizării şi verificării lucrărilor de specialitate în domeniul cadastrului, al geodeziei şi al cartografiei pe teritoriul României, aprobat prin Ordinul directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară nr. 107/2010.------------*) Se menţionează statul în care a fost înfiinţată societatea.**) Sau echivalent.În susţinerea cererii anexez următoarele: .......................................Semnătura ................Data ..................... + Anexa 3la regulament*Font 9* Curriculum vitae │ (model european) │ Informaţii personale │ Nume/Prenume │ Adresă(e) │ Telefon(oane) │ Mobil: Fax(uri) │ Email(uri) │ Naţionalitate(-ăţi) │ Data naşterii │ Sex │ │ Locul de muncă vizat/Domeniul │ ocupaţional │ │ Experienţa profesională │ Perioada │ Funcţia sau postul ocupat │ Activităţi şi responsabilităţi │ principale │ Numele şi adresa angajatorului │ Tipul activităţii sau sectorul │ de activitate │ │ Educaţie şi formare │ Perioada │ Calificarea/diploma obţinută │ Disciplinele principale studiate/ │ competenţe profesionale dobândite │ Numele şi tipul instituţiei de │ învăţământ/furnizorului de formare │ Nivelul în clasificarea naţională │ sau internaţională │ │ Aptitudini şi competenţe personale │ Limba(i) maternă(e) │ Limba(i) străină(e) cunoscută(e) │┌─────────────┬──────────────────────┬─────────┐ Autoevaluare ││ Înţelegere │ Vorbire │ Scriere │ │├──────┬──────┼──────────────┬───────┼─────────┤ Nivel european(*) ││Ascul-│Citire│ Participare │Discurs│Exprimare│ ││ tare │ │la conversaţie│ oral │ scrisă │ │├──────┼──────┼──────────────┼───────┼─────────┤ Limba ││ │ │ │ │ │ │├──────┼──────┼──────────────┼───────┼─────────┤ Limba ││ │ │ │ │ │ │└──────┴──────┴──────────────┴───────┴─────────┘ Competenţe şi abilităţi sociale │Competenţe şi aptitudini organizatorice │ Competenţe şi aptitudini tehnice │ Competenţe şi aptitudini de │ utilizare a calculatorului │ Competenţe şi aptitudini artistice │ Alte competenţe şi aptitudini │ Permis(e) de conducere │ │ Informaţii suplimentare │ │ Anexe │ + Anexa 4la regulamentAGENŢIA NAŢIONALĂ DE CADASTRU ŞI PUBLICITATE IMOBILIARĂOFICIUL DE CADASTRU ŞI PUBLICITATE IMOBILIARĂData ..............Rezultatele examenului de autorizare pentru persoane fiziceÎn conformitate cu prevederile Regulamentului privind autorizarea sau recunoaşterea autorizării persoanelor fizice şi juridice române, ale unui alt stat membru al Uniunii Europene sau ale unui stat care aparţine Spaţiului Economic European în vederea realizării şi verificării lucrărilor de specialitate în domeniul cadastrului, al geodeziei şi al cartografiei pe teritoriul României, aprobat prin Ordinul directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară nr. 107/2010, membrii comisiei de autorizare procedând la examinarea candidaţilor/analiza dosarelor, decide:┌────┬──────────────┬──────────┬────────────┬──────────────────┬──────┬────────┐│Nr. │ Numele şi │Categoria │ Nota la │ Nota la interviu/│ │ ││crt.│ prenumele │solicitată│proba scrisă│ Nota la proba │ Nota │ Admis/ ││ │ candidatului │ │ │ practică │finală│ Respins│├────┼──────────────┼──────────┼────────────┼──────────────────┼──────┼────────┤├────┼──────────────┼──────────┼────────────┼──────────────────┼──────┼────────┤├────┼──────────────┼──────────┼────────────┼──────────────────┼──────┼────────┤├────┼──────────────┼──────────┼────────────┼──────────────────┼──────┼────────┤├────┼──────────────┼──────────┼────────────┼──────────────────┼──────┼────────┤├────┼──────────────┼──────────┼────────────┼──────────────────┼──────┼────────┤└────┴──────────────┴──────────┴────────────┴──────────────────┴──────┴────────┘Prenumele şi numele preşedintelui comisiei de autorizare ............Semnătura ..............AGENŢIA NAŢIONALĂ DE CADASTRU ŞI PUBLICITATE IMOBILIARĂOFICIUL DE CADASTRU ŞI PUBLICITATE IMOBILIARĂData ...............Rezultatele examenului de autorizare pentru persoane juridiceÎn conformitate cu prevederile Regulamentului privind autorizarea sau recunoaşterea autorizării persoanelor fizice şi juridice române, ale unui alt stat membru al Uniunii Europene sau ale unui stat care aparţine Spaţiului Economic European în vederea realizării şi verificării lucrărilor de specialitate în domeniul cadastrului, al geodeziei şi al cartografiei pe teritoriul României, aprobat prin Ordinul directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară nr. 107/2010, membrii comisiei de autorizare procedând la analiza dosarelor, decide:┌────┬────────────────────────────────┬──────────────────┬────────────────┐│Nr. │ │ │ ││crt.│ Denumirea persoanei juridice │ Clasa solicitată │ Clasa acordată │├────┼────────────────────────────────┼──────────────────┼────────────────┤├────┼────────────────────────────────┼──────────────────┼────────────────┤├────┼────────────────────────────────┼──────────────────┼────────────────┤├────┼────────────────────────────────┼──────────────────┼────────────────┤├────┼────────────────────────────────┼──────────────────┼────────────────┤├────┼────────────────────────────────┼──────────────────┼────────────────┤└────┴────────────────────────────────┴──────────────────┴────────────────┘Prenumele şi numele preşedintelui comisiei de autorizare .............Semnătura ................ + Anexa 5la regulament + Anexa 6la regulamentModel ștampilă + Anexa 7la regulamentPrenumele şi numele/denumirea persoanei fizice/juridice autorizate ........Certificat de autorizare nr. ... din ... pentru categoria de lucrări ......Registru de evidenţă a lucrărilor realizate/refuzate┌────┬────────────┬─────────────┬─────────┬─────────────┬────────────┬─────────┐│Nr. │ Lucrare │ Nr. de │ Tipul │ Contract de │Recepţionate│ ││crt.│ acceptată/ │înregistrare │ lucrării│ servicii │/Respinse de│ Obser- ││ │ respinsă*) │la OCPI/ANCPI│ │(nr. şi dată)│ OCPI/ANCPI │ vaţii**)│├────┼────────────┼─────────────┼─────────┼─────────────┼────────────┼─────────┤├────┼────────────┼─────────────┼─────────┼─────────────┼────────────┼─────────┤├────┼────────────┼─────────────┼─────────┼─────────────┼────────────┼─────────┤└────┴────────────┴─────────────┴─────────┴─────────────┴────────────┴─────────┘------------*) Nr. crt. al lucrării respinse se va trece şi pe adresa de motivare a refuzului.**) Persoanele juridice vor trece prenumele şi numele persoanei fizice care a răspuns de lucrare, prin aplicarea ştampilei.Prenumele şi numele/denumirea persoanei fizice/juridice autorizate ........Certificat de autorizare nr. ... din ... pentru categoria de lucrări ......Registru de evidenţă a lucrărilor verificate***)----------***) Se va completa numai de persoanele autorizate care au dreptul să execute verificarea lucrărilor.┌────┬─────────────────┬─────────────┬────────┬───────────┬────────┬───────────┐│Nr. │Numele/Denumirea │ Nr. de │ Tipul │Contract de│ │Calificativ││crt.│ executantului │înregistrare │lucrării│ servicii │ Data │ acordat ││ │ │în registrul │ │ (nr. şi │ verifi-│ (Admis/ ││ │ │executantului│ │ dată) │ cării │ Respins) │├────┼─────────────────┼─────────────┼────────┼───────────┼────────┼───────────┤├────┼─────────────────┼─────────────┼────────┼───────────┼────────┼───────────┤├────┼─────────────────┼─────────────┼────────┼───────────┼────────┼───────────┤└────┴─────────────────┴─────────────┴────────┴───────────┴────────┴───────────┘ + Anexa 8la regulamentCondiţii minime de autorizare pentru persoane juridice┌──────────┬───────────────────────────┬───────────────────────────────────────┐│ Clasa de │ Număr de persoane fizice │ ││autorizare│ autorizate (PFA) angajate │ Dotare ││ │ cu normă întreagă │ │├──────────┼───────────────────────────┼───────────────────────────────────────┤│ I │5 PFA, din care minimum │2 staţii totale*) ││ │1 PFA categoria D │1 receptor GPS (L1, L2)*) ││ │ │3 calculatoare PC ││ │ │3 imprimante ││ │ │1 plotter A0 ││ │ │2 scanere ││ │ │licenţă soft de prelucrare măsurători ││ │ │2 autoturisme ││ │ │sediu │├──────────┼───────────────────────────┼───────────────────────────────────────┤│ II │3 PFA, din care minimum │2 staţii totale ││ │1 PFA categoria A │1 receptor GPS ││ │ │2 calculatoare PC ││ │ │2 imprimante ││ │ │1 plotter ││ │ │1 scanner ││ │ │licenţă soft de prelucrare măsurători ││ │ │1 autoturism ││ │ │sediu │├──────────┼───────────────────────────┼───────────────────────────────────────┤│ III │1 PFA de categoria A, B │1 staţie totală ││ │sau D │1 calculator PC ││ │ │1 imprimantă ││ │ │1 scanner ││ │ │1 licenţă soft de prelucrare măsurători││ │ │1 autoturism ││ │ │sediu-punct de lucru │├──────────┼───────────────────────────┼───────────────────────────────────────┤│ S │Minimum o persoană │Să aibă un compartiment funcţional ││ │autorizată în categoria de │de cadastru ││ │lucrări pe care le execută │2 staţii totale ││ │ │2 receptoare GPS ││ │ │4 calculatoare PC ││ │ │2 imprimante ││ │ │1 plotter ││ │ │2 scanere ││ │ │2 licenţe soft de prelucrare măsurători││ │ │1 autoturism ││ │ │sediu │└──────────┴───────────────────────────┴───────────────────────────────────────┘------------*) Persoanele juridice care desfăşoară activităţi de fotogrammetrie pot să deţină în locul staţiilor totale sau al receptoarelor GPS aparatură de prelucrare fotogrammetrică. + Anexa 9la regulamentLISTAdocumentelor depuse la ANCPI în vederea autorizării persoanelor juridice1. Copii de pe documentele privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea persoanei juridice:1.1. certificatul de înregistrare la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului;1.2. actul constitutiv al persoanei juridice;1.3. statutul societăţii comerciale;1.4. codul fiscal;1.5. certificat de cazier fiscal.2. Copii ale documentelor reprezentantului legal, administratorului sau asociatului autorizat şi ale angajaţilor permanenţi autorizaţi ca persoane fizice pentru domeniul în care solicită autorizarea (carte de muncă, contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată, autorizaţia persoanei fizice angajate la firmă).3. Chestionarul de evaluare.Operator economic,......................(semnătura autorizată) + Anexa 10la regulamentCandidatul ...............................(denumirea persoanei juridice)Chestionar de evaluareI. Informaţii generale1. Denumirea ................................2. Codul fiscal .............................3. Codul unic de înregistrare ............... Data ...............4. Adresa sediului central .......................................5. Telefon ............. Fax ............ E-mail .................6. Certificatul de înmatriculare/înregistrare ......(numărul, data şi locul de înmatriculare/înregistrare)........7. Obiectul principal de activitate .......(în conformitate cu prevederile din statutul propriu)......8. Birourile filialelor/sucursalelor locale, dacă este cazul ......(adrese complete, telefon/telex/fax, certificate de înmatriculare/înregistrare).....9. Capitalul social ...............10. Contracte derulate (lucrări de specialitate din domeniile cadastrului, geodeziei şi cartografiei) - dacă este cazul┌────┬────────────┬──────────────┬─────────┬────────────┬───────────┬──────────┐│Nr. │ Obiectul │ Denumirea/ │ │ Preţul │ Procent │ Perioada ││crt.│contractului│ Numele │Calitatea│ total al │ îndeplinit│ de ││ │ │beneficiarului│ presta- │contractului│ de │ derulare ││ │ │ /clientului │ torului │ │ prestator │a contrac-││ │ │ Adresa │ │ │ (%) │ tului │├────┼────────────┼──────────────┼─────────┼────────────┼───────────┼──────────┤│ 0 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ 6 │├────┼────────────┼──────────────┼─────────┼────────────┼───────────┼──────────┤├────┼────────────┼──────────────┼─────────┼────────────┼───────────┼──────────┤└────┴────────────┴──────────────┴─────────┴────────────┴───────────┴──────────┘II. Listă cu echipamentul/softul/mijloacele de transport(deţinute în vederea desfăşurării activităţii de specialitate)┌────────────┬───────────────────────┬──────────────────────┬──────────────────┐│ Tipul de │Descriere, producător, │Starea echipamentului │ Proprietate/ ││ echipament │ vechime (în ani) │ (nou, în stare bună, │Închiriere (de la ││ │ │ necesită reparaţii │ cine şi se ││ │ │ minore) şi numărul │ataşează copie a ││ │ │ disponibil │ actului de ││ │ │ │ închiriere) │├────────────┼───────────────────────┼──────────────────────┼──────────────────┤├────────────┼───────────────────────┼──────────────────────┼──────────────────┤└────────────┴───────────────────────┴──────────────────────┴──────────────────┘III. Listă cu personalul de specialitate angajat permanent┌──────────────────────┬───────────────┬──────────────────┬────────────────────┐│ Numele şi prenumele │ Categoria │ Funcţia │ Vechime ││ │ autorizării │(în cadrul firmei)│ (se ataşează copii ││ │ │ │ de pe carnetele de ││ │ │ │ muncă certificate) │├──────────────────────┼───────────────┼──────────────────┼────────────────────┤├──────────────────────┼───────────────┼──────────────────┼────────────────────┤└──────────────────────┴───────────────┴──────────────────┴────────────────────┘Operator economic,.....................(semnătura autorizată) + Anexa 11la regulament + Anexa 12la regulamentPROCES-VERBALNr. ....... data ...........Subsemnatul, ...................., în calitate de reprezentant al ANCPI/OCPI, salariat la................, pentru constatarea abaterilor disciplinare şi aplicarea sancţiunilor în conformitate cu Ordonanţa Guvernului nr. 10/2000 privind desfăşurarea activităţii de realizare şi de verificare a lucrărilor de specialitate din domeniile cadastrului, geodeziei şi cartografiei de către persoanele fizice şi juridice autorizate pe teritoriul României, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 795/2001,am constatat următoarele:1. Locul constatăriiUAT ........................., localitatea ................., judeţul ...............2. Identitatea persoanei autorizatePrenumele şi numele (denumirea) ......................., Autorizaţia cu seria ...... nr. ........, domiciliat (cu sediul) în judeţul (sectorul) ..............., localitatea ..................., str. .............. nr. ....., bl. ....., sc. ....., et. ..., ap. .., CI/BI ... seria ... nr. ........, emisă/emis de ................ la data .........., având ocupaţia ................., salariat al ................., cu sediul în judeţul/(sectorul) ................, localitatea .................., str. ........... nr. ...., sc. ..., et. ..., ap. ...3. Descrierea abaterii..............................................................................................................................................................................................................................Fapta constatată constituie abatere disciplinară şi se sancţionează cu avertisment/amendă/suspendare...........................................................................Contravenientul a luat cunoştinţă de conţinutul procesului-verbal.Semnătura persoanei autorizate şi ştampila....................................--------
EMITENT |