LEGEA cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7 din 13 martie 1996 (**republicată**)
EMITENT
  • PARLAMENTUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 720 din 24 septembrie 2015



    Notă
    **) Republicată în temeiul prevederilor art. III din Legea nr. 150/2015 pentru modificarea și completarea Legii cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 459 din 25 iunie 2015, dându-se textelor o nouă numerotare.
    Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996 a mai fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 83 din 7 februarie 2013 și, ulterior, a mai fost modificată și completată prin:
    - Legea nr. 127/2013 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 121/2011 pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 246 din 29 aprilie 2013;
    - Legea nr. 214/2013 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 4/2013 privind modificarea Legii nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative conexe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 388 din 28 iunie 2013;
    - Legea nr. 221/2013 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 12/2013 pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale și prorogarea unor termene și de modificare și completare a unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 434 din 17 iulie 2013 și rectificată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 456 din 24 iulie 2013;
    - Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2014 pentru modificarea și completarea unor acte normative și alte măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 151 din 28 februarie 2014, aprobată cu modificări prin Legea nr. 197/2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 529 din 16 iulie 2015, cu modificările ulterioare;
    - Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 11/2014 privind adoptarea unor măsuri de reorganizare la nivelul administrației publice centrale și pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 203 din 21 martie 2014, aprobată prin Legea nr. 145/2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 428 din 16 iunie 2015;
    - Legea nr. 68/2014 pentru modificarea alin. (1) al art. 29 din Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996 și a Legii nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan și de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăților comerciale ce dețin în administrare terenuri proprietate publică și privată a statului cu destinație agricolă și înființarea Agenției Domeniilor Statului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 352 din 13 mai 2014.
    Notă
    Art. III din LEGEA nr. 105 din 17 mai 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 392 din 20 mai 2019, prevede:
    ”Articolul III
    (1) La data intrării în vigoare a prezentei legi, registrele de transcripțiuni și inscripțiuni se închid, astfel încât nu vor mai fi efectuate înscrieri în aceste registre.
    (2) Concomitent cu deschiderea cărților funciare, pentru imobilele din regiunile de transcripțiuni și inscripțiuni se fac verificări inclusiv în vechile registre de publicitate imobiliară închise conform alin. (1) și toate sarcinile valabile se transcriu în cărțile funciare, cu scutire de plata tarifelor.”
     +  Titlul I Regimul general al cadastrului și publicității imobiliare  +  Capitolul I Dispoziții generale  +  Articolul 1(1) Cadastrul și cartea funciară formează un sistem unitar și obligatoriu de evidență tehnică, economică și juridică, de importanță națională, a tuturor imobilelor de pe întregul teritoriu al țării. Scopul acestui sistem este:a) determinarea informațiilor tehnice, economice și juridice referitoare la imobile;b) asigurarea publicității drepturilor reale imobiliare, a drepturilor personale, a actelor și faptelor juridice, precum și a oricăror altor raporturi juridice, prin cartea funciară;c) furnizarea de date instituțiilor publice ale statului, necesare sistemului de impozitare și pieței imobiliare;d) contribuie la asigurarea securității tranzacțiilor imobiliare și la facilitarea creditului ipotecar.(2) Cadastrul realizează identificarea, măsurarea, descrierea și înregistrarea imobilelor în documentele cadastrale și reprezentarea acestora pe hărți și planuri cadastrale.(3) Cartea funciară cuprinde descrierea imobilelor și înscrierile referitoare la drepturile reale imobiliare, la drepturile personale, la actele, faptele sau la raporturile juridice care au legătură cu imobilele.(4) Evidența imobilelor înscrise în planul cadastral și în cartea funciară se realizează și se actualizează din oficiu, la cererea persoanelor interesate sau la inițiativa autorităților publice. Autoritățile publice și titularii de drepturi asupra imobilelor au obligația de a sprijini crearea și actualizarea cadastrului prin punerea la dispoziție cu titlu gratuit a datelor și informațiilor deținute. Autoritățile administrației publice locale sunt obligate să acorde sprijin informațional, tehnic și de altă natură, în limitele competențelor, la crearea și actualizarea sistemului de cadastru și carte funciară.(5) Prin imobil, în sensul prezentei legi, se înțelege terenul, cu sau fără construcții, de pe teritoriul unei unități administrativ-teritoriale, aparținând unuia sau mai multor proprietari, care se identifică printr-un număr cadastral unic.(6) Imobilul definit la alin. (5) se înscrie într-o carte funciară.(7) Entitățile de bază ale acestui sistem sunt imobilul și proprietarul.  +  Articolul 2(1) Cadastrul se realizează la nivelul unităților administrativ-teritoriale, pe sectoare cadastrale. Sectorul cadastral este unitatea de suprafață delimitată de elemente liniare stabile în timp - șosele, ape, canale, diguri, căi ferate etc.(2) Prin sistemul integrat de cadastru și carte funciară se realizează:a) identificarea, descrierea și înregistrarea în documentele cadastrale a imobilelor prin natura lor, măsurarea și reprezentarea acestora pe hărți și planuri cadastrale, precum și stocarea datelor pe suporturi informatice;b) identificarea și înregistrarea proprietarilor, a altor deținători legali de imobile și a posesorilor;c) furnizarea datelor necesare sistemului de impozite și taxe pentru stabilirea corectă a obligațiilor fiscale ale contribuabililor, solicitate de instituțiile abilitate;d) publicitatea imobiliară, care asigură opozabilitatea drepturilor reale imobiliare, a drepturilor personale, a actelor și faptelor juridice, precum și a oricăror raporturi juridice supuse publicității, referitoare la imobile.(3) Planul cadastral conține reprezentarea grafică a limitelor imobilelor dintr-o unitate administrativ-teritorială, care se înscriu în cartea funciară, precum și numerele cadastrale ale acestora. Planul cadastral este actualizat de către inspectorii de cadastru din cadrul oficiilor de cadastru și publicitate imobiliară.(4) Rectificarea coordonatelor imobilelor înregistrate în planul cadastral se poate face la cererea persoanelor interesate sau din oficiu, de către oficiul de cadastru și publicitate imobiliară.(5) Extrasul de plan cadastral reprezintă secțiunea din planul cadastral, cu reprezentarea imobilului și a celor învecinate, a dimensiunilor laturilor acestuia, precum și a datei ultimei actualizări a bazei de date grafice gestionate de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară.(6) Pentru înscrierea în sistemul integrat de cadastru și carte funciară a terenurilor agricole din domeniul public și/sau privat al statului, situate în extravilan, a suprafețelor terestre și acvatice, inclusiv a terenurilor aflate permanent sub apă și a plajelor din Rezervația Biosferei „Delta Dunării“, responsabilitate ce revine, conform legii, administratorilor bunurilor din domeniul public sau privat al statului, instituții publice centrale ce dețin în administrare astfel de terenuri în temeiul legislației speciale, aceștia pot contracta lucrări de înregistrare sistematică pentru sectoarele cadastrale care includ astfel de imobile. (la 26-07-2018, Articolul 2 din Capitolul I , Titlul I a fost completat de Punctul 1, Articolul I din LEGEA nr. 185 din 18 iulie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 638 din 23 iulie 2018 ) (7) Măsura prevăzută la alin. (6) este aplicabilă și imobilelor supuse procedurilor necesare trecerii terenurilor proprietate publică a statului în proprietatea privată a statului pentru a fi afectate restituirii în natură, ce fac obiectul Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările și completările ulterioare. (la 26-07-2018, Articolul 2 din Capitolul I , Titlul I a fost completat de Punctul 1, Articolul I din LEGEA nr. 185 din 18 iulie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 638 din 23 iulie 2018 ) (8) Lucrările prevăzute la alin. (6) și (7) sunt incluse în Programul național de cadastru și carte funciară și constituie pentru administratorii domeniului public și/sau privat al statului, instituții publice centrale ce dețin în administrare astfel de terenuri în temeiul legislației speciale, indiferent de sistemul de finanțare, acțiuni urgente, pentru a căror îndeplinire este necesar a se solicita de către aceștia Agenției Naționale finanțare. (la 26-07-2018, Articolul 2 din Capitolul I , Titlul I a fost completat de Punctul 1, Articolul I din LEGEA nr. 185 din 18 iulie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 638 din 23 iulie 2018 ) (9) Sumele necesare finanțării activității de înregistrare sistematică contractată de administratorii domeniului public și/sau privat al statului se aprobă de către Consiliul de administrație al Agenției Naționale, în limita bugetului aprobat, de la o poziție distinctă de transferuri, și constituie sursa de finanțare a acestei activități, ce urmează a fi evidențiată la o poziție distinctă de venituri în bugetul administratorilor, în temeiul prezentei legi, și utilizate potrivit acestei destinații. (la 26-07-2018, Articolul 2 din Capitolul I , Titlul I a fost completat de Punctul 1, Articolul I din LEGEA nr. 185 din 18 iulie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 638 din 23 iulie 2018 ) (10) Agenția Națională, prin oficiile teritoriale, realizează, conform procedurilor legale în vigoare, înscrierea în sistemul integrat de cadastru și carte funciară a imobilelor aferente sectoarelor cadastrale ce au făcut obiectul înregistrării sistematice, pe baza solicitărilor administratorilor bunurilor din domeniul public sau privat al statului prevăzuți la alin. (6) și (7). (la 26-07-2018, Articolul 2 din Capitolul I , Titlul I a fost completat de Punctul 1, Articolul I din LEGEA nr. 185 din 18 iulie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 638 din 23 iulie 2018 ) (11) Fondurile aferente acestor lucrări se virează de către Agenția Națională în contul administratorilor domeniului public și/sau privat al statului, după înființarea cărților funciare pentru toate imobilele din sectorul cadastral contractat. (la 26-07-2018, Articolul 2 din Capitolul I , Titlul I a fost completat de Punctul 1, Articolul I din LEGEA nr. 185 din 18 iulie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 638 din 23 iulie 2018 ) (12) Efectuarea lucrărilor de înregistrare sistematică derulate în condițiile alin. (6) și (7) se face cu respectarea dispozițiilor art. 9 alin. (7)-(9), precum și a dispozițiilor art. 11 alin. (2) și art. 17. (la 26-07-2018, Articolul 2 din Capitolul I , Titlul I a fost completat de Punctul 1, Articolul I din LEGEA nr. 185 din 18 iulie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 638 din 23 iulie 2018 ) Notă
    Art. IV din LEGEA nr. 105 din 17 mai 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 392 din 20 mai 2019, prevede:
    ”Articolul IV
    (1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, finanțarea lucrărilor prevăzute la art. 2 alin. (6)-(12) din Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se efectuează pe întreaga perioadă a Programului național de cadastru și carte funciară. Administratorii imobilelor din domeniul public sau privat al statului pot solicita încheierea contractelor de finanțare multianuale cu Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară în termenii și condițiile prevăzute prin lege și procedura aprobată prin ordin comun al directorului Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară și al ministrului de resort, ce stabilește modalitatea de alocare și decontare a sumelor pe hectar, precum și toate celelalte drepturi și obligații ce revin părților.
    (2) Pentru punerea în aplicare a dispozițiilor alin. (1), Ministerul Finanțelor Publice va introduce modificările corespunzătoare în bugetele administratorilor domeniului public, în termen de maximum 90 de zile de la încheierea contractelor de finanțare cu Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară, administratorilor revenindu-le responsabilitatea de a îndeplini de îndată condițiile și procedurile solicitate de Ministerul Finanțelor Publice cu privire la modificarea bugetelor.”
     +  Articolul 3(1) Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară, denumită în continuare Agenția Națională, se organizează ca instituție publică cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, personalul acesteia, precum și cel al instituțiilor subordonate fiind încadrat cu contract individual de muncă. (la 11-11-2021, Alineatul (1) din Articolul 3 , Capitolul I , Titlul I a fost modificat de Punctul 1, Articolul I din LEGEA nr. 264 din 5 noiembrie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1065 din 08 noiembrie 2021 ) (2) La nivelul fiecărui județ și în municipiul București funcționează oficiile de cadastru și publicitate imobiliară, denumite în continuare oficii teritoriale, ca instituții cu personalitate juridică în subordinea Agenției Naționale, conduse de directori, care au calitatea de ordonatori terțiari de credite. (la 23-05-2019, Alineatul (2) din Articolul 3 , Capitolul I , Titlul I a fost modificat de Punctul 1, Articolul I din LEGEA nr. 105 din 17 mai 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 392 din 20 mai 2019 ) (2^1) Directorul oficiului teritorial este numit, concediat sau revocat din funcție, în condițiile prezentei legi, prin ordin al directorului general al Agenției Naționale, contractul individual de muncă al acestuia fiind încheiat pe perioadă nedeterminată. (la 27-12-2019, Alineatul (2^1) din Articolul 3 , Capitolul I , Titlul I a fost modificat de Punctul 1, Articolul I din LEGEA nr. 251 din 23 decembrie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1044 din 24 decembrie 2019 ) (2^2) Concedierea sau revocarea din funcție a directorului oficiului teritorial, dispusă, în condițiile prezentei legi, prin ordinul prevăzut la alin. (2^1), reprezintă un caz de încetare de drept a contractului individual de muncă. Fac excepție persoanele încadrate prin concurs pe un post în cadrul oficiului teritorial, anterior preluării la Agenția Națională, care pot opta pentru încadrarea pe o funcție de execuție vacantă în cadrul oficiului teritorial, dacă persoana îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru ocuparea respectivei funcții. (la 27-12-2019, Alineatul (2^2) din Articolul 3 , Capitolul I , Titlul I a fost modificat de Punctul 1, Articolul I din LEGEA nr. 251 din 23 decembrie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1044 din 24 decembrie 2019 ) (2^3) În cazul în care în funcția de director al oficiului teritorial este numit un angajat din cadrul instituțiilor subordonate sau al Agenției Naționale, contractul individual de muncă încheiat cu aceste instituții se suspendă pe perioada exercitării funcției de director. (la 23-05-2019, Articolul 3 din Capitolul I , Titlul I a fost completat de Punctul 2, Articolul I din LEGEA nr. 105 din 17 mai 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 392 din 20 mai 2019 ) (2^4) Exercitarea cu caracter temporar a funcției vacante sau temporar vacante de șef serviciu cadastru, șef serviciu publicitate imobiliară sau șef serviciu/birou economic se poate face prin detașarea pe această funcție a unei persoane din cadrul oficiului teritorial care îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru ocuparea respectivei funcții de conducere și care nu a fost sancționată disciplinar. (la 23-05-2019, Articolul 3 din Capitolul I , Titlul I a fost completat de Punctul 2, Articolul I din LEGEA nr. 105 din 17 mai 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 392 din 20 mai 2019 ) (2^5) Prevederile alin. (2^1) se aplică în mod corespunzător și persoanelor care ocupă funcțiile de director general adjunct în cadrul Agenției Naționale de Cadastru si Publicitate Imobiliară. (la 31-12-2022, Articolul 3 din Capitolul I , Titlul I a fost completat de Punctul 1, Articolul I din LEGEA nr. 377 din 27 decembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1260 din 28 decembrie 2022 ) (3) Până la data de 31 decembrie 2018, la nivelul fiecărei circumscripții judecătorești se va constitui și va funcționa cel puțin un birou de cadastru și publicitate imobiliară, denumit în continuare birou teritorial, sau, după caz, un birou de relații cu publicul, ca unități fără personalitate juridică, în subordinea oficiilor teritoriale. Modul de organizare și funcționare, numărul, precum și arondarea acestora pe unități administrativ-teritoriale se stabilesc prin ordin cu caracter normativ al directorului general al Agenției Naționale. (la 23-04-2018, Alineatul (3) din Articolul 3 , Capitolul I , Titlul I a fost modificat de Punctul 1, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 31 din 18 aprilie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 353 din 23 aprilie 2018 ) (4) În vederea specializării relațiilor de colaborare dintre unitatea administrativ-teritorială, instanțele de judecată, notarii publici, avocații și Agenția Națională sau, după caz, oficiul teritorial, primarul, președintele instanței sau al Consiliului Superior al Magistraturii, președintele Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România sau al Camerei Notarilor Publici, președintele Uniunii Naționale a Barourilor din România sau decanul baroului stabilesc prin dispoziție persoanele din structura de specialitate a acestora care colaborează direct cu Agenția Națională sau, după caz, cu oficiul teritorial, în condițiile stabilite prin protocol de colaborare încheiat între Agenția Națională și instituțiile anterior menționate. (la 23-03-2023, Alineatul (4) din Articolul 3 , Capitolul I , Titlul I a fost modificat de Punctul 1, Articolul I din LEGEA nr. 62 din 16 martie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 225 din 20 martie 2023 ) (5) În aplicarea prevederilor alin. (4), Agenția Națională stabilește întâlniri periodice de lucru cu colaboratorii, în vederea identificării modalității de îmbunătățire a serviciilor prestate de instituție.(6) Pentru îndeplinirea obligațiilor ce le revin, autoritățile publice centrale și locale, autoritățile administrative autonome, instituțiile publice, instanțele judecătorești, notarii publici, experții judiciari, persoanele autorizate să realizeze lucrări de cadastru, geodezie, cartografie și fotogrammetrie, avocații, practicienii în insolvență și executorii judecătorești au acces gratuit, direct, permanent, personal sau prin reprezentant, la platforma, seturile de date și serviciile online ale sistemului integrat de cadastru și carte funciară, în condiții stabilite prin ordin al directorului general al Agenției Naționale. (la 23-03-2023, Alineatul (6) din Articolul 3 , Capitolul I , Titlul I a fost modificat de Punctul 1, Articolul I din LEGEA nr. 62 din 16 martie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 225 din 20 martie 2023 ) (6^1) Prin ordin al directorului general al Agenției Naționale dreptul de acces se poate revoca, fără un aviz prealabil, pentru nerespectarea condițiilor în baza cărora a fost acordat accesul la seturile de date. (la 11-11-2021, Alineatul (6^1) din Articolul 3 , Capitolul I , Titlul I a fost modificat de Punctul 1, Articolul I din LEGEA nr. 264 din 5 noiembrie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1065 din 08 noiembrie 2021 ) (6^2) Seturile de date disponibile, forma acestora, modalitatea de accesare și ghidurile de utilizare se publică și se actualizează permanent pe pagina web a Agenției Naționale și se pot comunica utilizatorilor, după caz, prin alte mijloace de comunicare. (la 11-11-2021, Alineatul (6^2) din Articolul 3 , Capitolul I , Titlul I a fost modificat de Punctul 1, Articolul I din LEGEA nr. 264 din 5 noiembrie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1065 din 08 noiembrie 2021 ) (6^3) Ordinul prevăzut la alin. (6) cuprinde inclusiv serviciile gratuite ce se acordă entităților astfel enumerate și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și pe pagina de internet a Agenției Naționale. Prin ordin al directorului general al Agenției Naționale pot fi stabilite și serviciile online ale sistemului integrat de cadastru și carte funciară, în condițiile stabilite. (la 23-03-2023, Alineatul (6^3) din Articolul 3 , Capitolul I , Titlul I a fost modificat de Punctul 1, Articolul I din LEGEA nr. 62 din 16 martie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 225 din 20 martie 2023 ) (6^4) Procedura comunicării actelor către birourile teritoriale se va stabili prin protocoale de colaborare aprobate prin hotărâre a Consiliului Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România, prin hotărâre a Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România, respectiv prin hotărâre a Consiliului Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești, și prin ordin cu caracter normativ al directorului general al Agenției Naționale, protocoale care se vor publica în Monitorul Oficial al României, Partea I. (la 23-03-2023, Alineatul (6^4) din Articolul 3 , Capitolul I , Titlul I a fost modificat de Punctul 1, Articolul I din LEGEA nr. 62 din 16 martie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 225 din 20 martie 2023 ) (7) Furnizarea on-line a serviciilor de cadastru și publicitate imobiliară poate fi pusă la dispoziția altor persoane fizice și juridice interesate, conform unor proceduri stabilite prin ordin cu caracter normativ al directorului general al Agenției Naționale.(8) În subordinea Agenției Naționale funcționează Centrul Național de Cartografie, ca instituție cu personalitate juridică, care preia întreg patrimoniul și personalul Centrului Național de Geodezie, Cartografie, Fotogrammetrie și Teledetecție.(9) Agenția Națională este condusă de un consiliu de administrație format din 9 membri, incluzând reprezentanți din sectorul public și privat, numiți exclusiv pe criterii de competență profesională, dintre care unul este directorul general al Agenției Naționale și președinte al consiliului de administrație.(9^1) Directorul general al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară are rang de secretar de stat. (la 26-07-2018, Articolul 3 din Capitolul I , Titlul I a fost completat de Punctul 2, Articolul I din LEGEA nr. 185 din 18 iulie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 638 din 23 iulie 2018 ) (10) Membrii consiliului de administrație și directorul general sunt numiți și revocați din funcție prin decizie a prim-ministrului, la propunerea ministrului dezvoltării regionale și administrației publice.(11) Organizarea, funcționarea, atribuțiile și competențele consiliului de administrație și ale directorului general se stabilesc prin regulamentul de organizare și funcționare a Agenției Naționale, care se aprobă prin hotărâre*) a Guvernului. Notă
    *) A se vedea Hotărârea Guvernului nr. 1.288/2012 pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 894 din 28 decembrie 2012, cu modificările ulterioare.
    (11^1) Structura organizatorică, precum și, prin derogare de la art. 29 alin. (4) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, numărul de personal al Agenției Naționale și instituțiilor subordonate se stabilește cu aprobarea Consiliului de administrație și cu încadrare în cheltuielile de personal aprobate, prin ordin al directorului general al Agenției Naționale, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. (la 26-07-2018, Articolul 3 din Capitolul I , Titlul I a fost completat de Punctul 2, Articolul I din LEGEA nr. 185 din 18 iulie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 638 din 23 iulie 2018 ) (12) Membrii consiliului de administrație primesc o indemnizație de ședință, care se plătește din bugetul Agenției Naționale. Cuantumul indemnizației de ședință se aprobă prin ordin al directorului general, la propunerea consiliului de administrație, și este de 20% din salariul de bază al directorului general. Secretarul consiliului de administrație primește o indemnizație de ședință aprobată de consiliul de administrație, la propunerea directorului general; cuantumul acesteia este de 7% din salariul de bază al directorului general al Agenției Naționale.(13) Directorul general este ordonator de credite și reprezintă Agenția Națională pe plan intern și internațional. În îndeplinirea atribuțiilor și responsabilităților, directorul general emite ordine cu caracter individual și normativ. Ordinele cu caracter normativ se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.(14) Agenția Națională elaborează anual un raport de activitate detaliat și un raport financiar privind veniturile și cheltuielile din anul bugetar precedent, identificând modul în care activitățile și rezultatele financiare ale Agenției Naționale au respectat bugetul anual de venituri și cheltuieli aprobat, precum și prevederile Programului național de cadastru și carte funciară.(15) Raportul de activitate și raportul financiar realizate potrivit alin. (14) sunt prezentate consiliului de administrație și aprobate de către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice. Aceste documente vor fi publicate anual pe pagina de internet a Agenției Naționale. Notă
    Articolul II din LEGEA nr. 185 din 18 iulie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 638 din 23 iulie 2018, modificat prin art. VI din LEGEA nr. 105 din 17 mai 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 392 din 20 mai 2019, prevede:
    ”Articolul II(1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, directorii instituțiilor subordonate, șefii serviciilor cadastru, șefii serviciilor publicitate imobiliară și șefii serviciilor/birourilor/ compartimentelor economic sunt angajați ai Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară, denumită în continuare Agenția Națională, cu locul de muncă la oficiile teritoriale în cadrul cărora își desfășoară activitatea și păstrarea tuturor drepturilor dobândite.(2) Evaluarea registratorilor-șefi, inginerilor-șefi și contabililor-șefi se efectuează de către o comisie care își desfășoară activitatea pe baza regulamentului intern, aprobat prin ordinul directorului general al Agenției Naționale. Din componența comisiei vor face parte cel puțin directorul general adjunct și directorul direcției de specialitate în subordinea cărora se află personalul astfel evaluat.(3) În situația în care rezultatul evaluării prevăzute la alin. (2) este nesatisfăcător, personalul cu funcție de conducere astfel evaluat va fi destituit din funcție, în cazul în care nu va opta pentru o funcție de execuție vacantă în cadrul oficiului teritorial în care își are locul muncii, compatibilă cu pregătirea sa profesională.(4) În situația în care rezultatul evaluării de către comisia prevăzută la alin. (2) din ultimul an este satisfăcător, personalul astfel evaluat va fi retrogradat pe o perioadă de 60 de zile.”
    Articolul II din LEGEA nr. 15 din 10 ianuarie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 25 din 11 ianuarie 2024 prevede:Articolul II(1) Funcțiile de conducere prevăzute la art. II din Legea nr. 185/2018 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 31/2018 privind modificarea și completarea Legii cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, cu modificările ulterioare, precum și funcția de registrator coordonator constituie funcții unice, specifice oficiilor de cadastru și publicitate imobiliară, și se evidențiază în continuare în structura organizatorică a acestora, cu menținerea tuturor drepturilor de natură salarială.(2) Oficiile teritoriale și structurile prevăzute la art. 3 alin. (3) din Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, își desfășoară în continuare activitatea fără restricții în ceea ce privește normativul de personal sau cel al funcțiilor de conducere.
     +  Capitolul II Organizarea activității de cadastru  +  Articolul 4Agenția Națională are următoarele atribuții principale:a) coordonează și controlează executarea lucrărilor de cadastru și asigură înscrierea imobilelor în registrul de publicitate imobiliară la nivelul întregii țări;b) controlează executarea lucrărilor de cartografie, topografie, geodezie, fotogrammetrie și teledetecție la nivelul întregii țări;c) elaborează regulamente și norme, promovează tehnici, procedee și metodologii de specialitate compatibile cu cele ale Uniunii Europene, conform progreselor științifice și tehnice în domeniul cadastrului, geodeziei, cartografiei și publicității imobiliare;d) aprobă, prin ordin cu caracter normativ al directorului general al Agenției Naționale, regulamentul privind autorizarea și recunoașterea autorizării persoanelor fizice și juridice, de către Agenția Națională și instituțiile subordonate, în vederea executării lucrărilor de specialitate în domeniul cadastrului, geodeziei și cartografiei pe teritoriul României; (la 11-11-2021, Litera d) din Articolul 4 , Capitolul II , Titlul I a fost modificată de Punctul 3, Articolul I din LEGEA nr. 264 din 5 noiembrie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1065 din 08 noiembrie 2021 ) d^1) aprobă, prin ordin cu caracter normativ al directorului general al Agenției Naționale, codul deontologic al persoanelor fizice și juridice autorizate, precum și componența și atribuțiile comisiei de etică și disciplină a acestora. Din cadrul acestei comisii fac parte reprezentanți ai Agenției Naționale și ai asociațiilor profesionale din domeniu legal constituite. (la 11-11-2021, Articolul 4 din Capitolul II , Titlul I a fost completat de Punctul 4, Articolul I din LEGEA nr. 264 din 5 noiembrie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1065 din 08 noiembrie 2021 ) e) organizează și administrează fondul național de geodezie și cartografie, precum și baza de date a sistemului integrat de cadastru și carte funciară;f) asigură, în condițiile legii, executarea, completarea, modernizarea și menținerea în stare de utilizare a rețelei geodezice naționale;g) asigură executarea și actualizarea hărților oficiale;h) avizează conținutul topografic al hărților, planurilor, atlaselor, ghidurilor și al altor documente cartografice destinate uzului public;i) pune la dispoziția autorităților publice și a altor instituții interesate, în condițiile legii, situații statistice de sinteză privind terenurile și construcțiile;j) îndeplinește sarcinile ce rezultă din angajamentele internaționale în domeniul său de activitate;k) participă la organizarea și coordonarea măsurătorilor în vederea aplicării legilor funciare;l) avizează tehnic expertizele efectuate de către experții judiciari în specialitatea topografie, geodezie și cadastru cu privire la informațiile utilizate din seturile de date administrate online de oficiul teritorial și/sau analogic. Avizele menționate mai sus vor fi eliberate prin aplicația informatică de cadastru și carte funciară, conform regulamentului elaborat de Agenția Națională și aprobat prin ordin cu caracter normativ al directorului general al Agenției Naționale, care se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea I; (la 23-03-2023, Litera l) din Articolul 4 , Capitolul II , Titlul I a fost modificată de Punctul 2, Articolul I din LEGEA nr. 62 din 16 martie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 225 din 20 martie 2023 ) Notă
    Articolul II din LEGEA nr. 62 din 16 martie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 225 din 20 martie 2023 prevede:Articolul II(1) În termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi se emite ordinul prevăzut la art. 4 lit. l) din Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu modificările aduse prin prezenta lege.(2) Până la aprobarea prin ordin cu caracter normativ prevăzut la alin. (1) al directorului general al Agenției Naționale a regulamentului elaborat de Agenția Națională cu consultarea asociațiilor profesionale ale experților tehnici judiciari în specialitatea topografie, geodezie și cadastru în conformitate cu prevederile art. 4 lit. l) din Legea nr. 7/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu modificările aduse prin prezenta lege, avizarea tehnică a expertizelor efectuate de către experții judiciari în specialitatea topografie, geodezie și cadastru se va efectua în continuare în baza regulamentului comun, elaborat de Agenția Națională și Ministerul Justiției.
    m) asigură înscrierea drepturilor reale ce se constituie, se transmit, se modifică sau se sting, la cererea notarului public sau a titularului dreptului ori a celorlalte persoane interesate;n) asigură înscrierea căilor de atac împotriva înregistrărilor de carte funciară;o) asigură înscrierea altor raporturi juridice, drepturi personale, interdicții, incapacități și litigii judiciare în legătură cu bunul imobil;p) asigură formarea profesională continuă și pregătirea personalului prin intermediul Centrului de Pregătire Profesională al Agenției Naționale, instituție fără personalitate juridică, prin Institutul Notarial Român sau prin alte entități abilitate;q) realizează, actualizează și administrează registrul electronic național al nomenclaturilor stradale;r) realizează și întreține geoportalul INSPIRE al României și asigură compatibilitatea acestuia cu geoportalul INSPIRE al Uniunii Europene, îndeplinește alte atribuții care îi revin prin Ordonanța Guvernului nr. 4/2010 privind instituirea Infrastructurii naționale pentru informații spațiale în România, republicată;r^1) execută, prin personalul desemnat al instituțiilor subordonate, lucrări de specialitate în domeniile cadastrului, topografiei, geodeziei și publicității imobiliare, la nivelul întregii țări, pentru imobile din domeniul public al statului, identificate ca fiind necesare și urgente și aprobate ca atare prin ordin al directorului general al Agenției Naționale. Executarea acestor lucrări se va efectua în conformitate cu prevederile regulamentului menționat la art. 20, numai de către echipele cu atribuții în acest sens, desemnate prin ordin al directorului general, la nivelul fiecărei regiuni de dezvoltare putând fi constituite maximum două echipe; (la 23-05-2019, Articolul 4 din Capitolul II , Titlul I a fost completat de Punctul 4, Articolul I din LEGEA nr. 105 din 17 mai 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 392 din 20 mai 2019 ) s) îndeplinește și alte atribuții ce au legătură cu activitatea specifică.
     +  Articolul 5(1) Nomenclatura stradală se aprobă prin hotărâre a consiliului local, se organizează pe fiecare localitate și reprezintă evidența primară unitară care servește la atribuirea denumirii străzii și a numărului administrativ.(2) Registrul electronic național al nomenclaturilor stradale reprezintă sistemul unic de referință la nivel național, în care sunt înscrise nomenclaturile stradale de la nivelul comunelor, orașelor și al municipiilor. Registrul este obligatoriu de utilizat de instituțiile și autoritățile administrației publice centrale și locale în activitatea specifică. Agenția Națională asigură instituțiilor și autorităților publice, avocaților, precum și notarilor publici accesul liber și gratuit la registru. (la 23-03-2023, Alineatul (2) din Articolul 5 , Capitolul II , Titlul I a fost modificat de Punctul 3, Articolul I din LEGEA nr. 62 din 16 martie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 225 din 20 martie 2023 ) (3) Autoritățile administrației publice locale au obligația de a furniza și actualiza datele cu privire la nomenclatura stradală proprie din registrul electronic al nomenclaturilor stradale.(4) Modificarea adresei administrative a imobilului se notează în cartea funciară. Prin excepție de la prevederile art. 31 alin. (1), încheierea prin care se dispune notarea modificării adresei administrative se comunică numai la cererea persoanei interesate.  +  Articolul 6(1) Atribuțiile și răspunderile oficiilor teritoriale, precum și ale Centrului Național de Cartografie se stabilesc prin regulamentele de organizare și funcționare ale acestora, aprobate prin ordin al directorului general al Agenției Naționale.(2) Recepția lucrărilor, executate de persoanele fizice și juridice autorizate în condițiile art. 4 lit. d), se realizează de către Agenția Națională sau de oficiile teritoriale, după caz.(3) Informațiile înregistrate în sistemul integrat de cadastru și carte funciară pot fi redate și arhivate sub formă de înregistrări, pe suporturi accesibile echipamentelor de prelucrare automată a datelor. Acestea au aceleași efecte juridice și forță probantă echivalentă cu cea a înscrisurilor în baza cărora au fost înregistrate.(4) Administrarea bazei de date prevăzute la alin. (3) se realizează de către Agenția Națională și oficiile teritoriale. Consultarea situației cadastral-juridice a unui imobil înregistrat în baza de date se poate face de către orice persoană utilizând datele de identificare ale imobilului.(5) Cererile de înscriere, precum și cele pentru obținerea de informații se vor putea face și în format electronic, fiind înregistrate și procesate cu efecte juridice echivalente. Comunicările încheierilor, extraselor, copiilor de pe acte sau planuri se pot face în format electronic sau pe suport hârtie, conform solicitării.  +  Articolul 7(1) Instituțiile din domeniul apărării, ordinii publice și al securității naționale pot executa, cu personal și mijloace proprii, în domeniul specific de activitate, lucrările de geodezie, gravimetrie, topografie, fotogrammetrie și cartografie necesare apărării, ordinii publice și securității naționale, conform normelor tehnice și standardelor proprii, aprobate prin ordine ale conducătorilor acestor instituții.(2) Instituțiile din domeniul apărării, ordinii publice și al securității naționale pot executa, cu personal și mijloace proprii, în domeniul specific de activitate, lucrările de cadastru, conform normelor tehnice ale Agenției Naționale.(3) Personalul propriu prevăzut la alin. (1) și (2) este autorizat de către Agenția Națională, în condițiile prezentei legi.  +  Articolul 8Datele geodezice și cartografice interesând apărarea țării, ordinea publică și securitatea națională se păstrează, după caz, de către instituțiile competente potrivit domeniului de activitate.  +  Articolul 9(1) Agenția Națională este finanțată din venituri proprii și subvenții acordate de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.(1^1) În exercitarea atribuțiilor prevăzute de lege, Agenția Națională și instituțiile subordonate prelucrează date cu caracter personal, responsabilitatea protejării datelor transmise către terți revenind acestora din urmă, în condițiile legii. (la 23-04-2018, Articolul 9 din Capitolul II , Titlul I a fost completat de Punctul 2, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 31 din 18 aprilie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 353 din 23 aprilie 2018 ) (2) Subvenția de la bugetul de stat se acordă pentru finanțarea valorii totale a proiectelor finanțate din fonduri externe rambursabile, potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 109/2008, cu modificările și completările ulterioare, și pentru finanțarea valorii totale a proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 40/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2014-2020, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2016, cu modificările și completările ulterioare, cât și pentru perioada de programare 2021-2027, cu excepția Proiectului major «Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România», caz în care finanțarea valorii totale a proiectului major se suportă din veniturile proprii ale Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară, cu aplicarea mecanismului rambursării pentru contravaloarea contribuției din fonduri europene. (la 01-01-2022, Alineatul (2) din Articolul 9 , Capitolul II , Titlul I a fost modificat de Punctul 1, Articolul XXXVIII din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 130 din 17 decembrie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1202 din 18 decembrie 2021 ) (2^1) Pentru asigurarea managementului financiar al proiectului major prevăzut la alin. (2), în bugetul Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară se cuprind creditele de angajament și creditele bugetare aferente valorii totale a proiectului finanțat din fonduri europene, cu respectarea prevederilor art. 6 alin. (5), art. 11, precum și a normelor aplicabile proiectelor implementate în parteneriat din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 40/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2014-2020, cu modificările și completările ulterioare. (la 01-01-2022, Articolul 9 din Capitolul II , Titlul I a fost completat de Punctul 2, Articolul XXXVIII din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 130 din 17 decembrie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1202 din 18 decembrie 2021 ) (2^2) Activitățile prevăzute în cadrul Proiectului major «Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România» și care nu au fost finalizate în perioada de eligibilitate sunt incluse în Programul național de cadastru și carte funciară, care se derulează până la finalizarea înregistrării sistematice a imobilelor la nivelul întregii țări și vor fi finanțate din veniturile proprii ale Agenției Naționale. (la 01-01-2022, Articolul 9 din Capitolul II , Titlul I a fost completat de Punctul 2, Articolul XXXVIII din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 130 din 17 decembrie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1202 din 18 decembrie 2021 ) (2^3) Pentru asigurarea continuității lucrărilor de înregistrare sistematică contractate în cadrul Proiectului major «Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România», Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară va putea încheia acte adiționale, cu respectarea prevederilor legale în vigoare, prin acordul părților, pentru prelungirea cu maximum 1 an a termenelor de prestare a serviciilor din contractele având ca obiect lucrări de înregistrare sistematică și din acordurile-cadru încheiate, în care s-a prevăzut o clauză de reziliere de drept, fără notificare prealabilă și fără intervenția instanței de judecată, cauzată de depășirea cuantumului penalităților de întârziere, chiar și în situațiile în care aceasta este determinată de neîndeplinirea/întârzierea/îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor legale ce revin unor terți. (la 26-05-2023, Articolul 9 din Capitolul II , Titlul I a fost completat de Articolul XII din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 44 din 24 mai 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 467 din 26 mai 2023 ) Notă
    Alineatele (7)-(9) ale articolului XII din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 44 din 24 mai 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 467 din 26 mai 2023 prevăd:
    (7) Contractanții au obligația de a solicita încheierea actelor adiționale prevăzute la art. 9 alin. (2^3) din Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum a fost modificată prin prezenta ordonanță de urgență, în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.
    (8) Actele adiționale prevăzute la art. 9 alin. (2^3) din Legea cadastrului si a publicității imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum a fost modificată prin prezenta ordonanță de urgență, se vor încheia în termen de 45 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.
    (9) Prelungirea termenelor de execuție prin actele adiționale prevăzute la art. 9 alin. (2^3) din Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum a fost modificată prin prezenta ordonanță de urgență, nu reprezintă un caz de stingere a penalităților datorate până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, celelalte clauze contractuale rămânând neschimbate.
    (2^4) Modificările contractelor rezultate ca urmare a aplicării prezentului articol nu constituie o modificare substanțială a contractului, nefiind necesară organizarea unei noi proceduri de atribuire, fiind asimilate situațiilor prevăzute la art. 221 alin. (1) lit. e) coroborat cu art. 221 alin. (7) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare. (la 26-05-2023, Articolul 9 din Capitolul II , Titlul I a fost completat de Articolul XII din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 44 din 24 mai 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 467 din 26 mai 2023 ) (2^5) Modificărilor aduse contractelor de servicii le sunt aplicabile prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 142/2012, cu modificările și completările ulterioare. (la 26-05-2023, Articolul 9 din Capitolul II , Titlul I a fost completat de Articolul XII din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 44 din 24 mai 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 467 din 26 mai 2023 ) (2^6) Agenția Națională are obligația să asigure anual fondurile bugetare necesare executării lucrărilor de înregistrare sistematică, în cadrul Programului național de cadastru și carte funciară, pentru un număr de minimum trei unități administrativ-teritoriale din cadrul fiecărui județ, nominalizate de către consiliile județene. (la 14-01-2024, Articolul 9, Capitolul II, Titlul I a fost completat de Punctul 1., Articolul I din LEGEA nr. 15 din 10 ianuarie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 25 din 11 ianuarie 2024 ) (3) Veniturile proprii ale Agenției Naționale și instituțiilor subordonate se constituie din:a) tarife aferente serviciilor și produselor furnizate de Agenția Națională și instituțiile subordonate;b) închirieri de spații și aparatură;c) donații și sponsorizări primite potrivit legii;d) alte sume încasate în condițiile legii. (la 01-01-2018, Alineatul (3) din Articolul 9 , Capitolul II , Titlul I a fost modificat de Punctul 1, Articolul 35, Capitolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 90 din 6 decembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 973 din 07 decembrie 2017 ) (3^1) Veniturile proprii prevăzute la alin. (3) se utilizează pentru finanțarea cheltuielilor curente și de capital ale Agenției Naționale și ale instituțiilor subordonate, pentru cofinanțarea proiectelor cu finanțare din fonduri externe nerambursabile, altele decât cele prevăzute la alin. (2), precum si pentru finanțarea Proiectului major «Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România». (la 01-01-2022, Alineatul (3^1) din Articolul 9 , Capitolul II , Titlul I a fost modificat de Punctul 3, Articolul XXXVIII din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 130 din 17 decembrie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1202 din 18 decembrie 2021 ) (3^2) Activitățile cuprinse în Programul național de cadastru și carte funciară, prevăzut la alin. (23), se pot finanța și din fonduri externe nerambursabile, precum și din alte surse financiare alocate din bugetul unităților administrativ-teritoriale. (la 01-01-2018, Articolul 9 din Capitolul II , Titlul I a fost completat de Punctul 2, Articolul 35, Capitolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 90 din 6 decembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 973 din 07 decembrie 2017 ) (3^3) Sumele rambursate de autoritatea de management aferente cheltuielilor efectuate în cadrul proiectelor cu finanțare externă nerambursabilă se restituie de către Agenția Națională în conturile de cheltuieli bugetare ale ordonatorului principal de credite din care a fost acordată subvenția, în termen de 7 zile lucrătoare de la data încasării, cu respectarea prevederilor art. 8 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 275/2008, cu modificările și completările ulterioare, în cazul în care restituirea subvenției se efectuează în anul următor celui în care s-a acordat, iar în cazul Proiectului major «Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România», pentru finanțarea din veniturile proprii ale Agenției Naționale, sumele cuvenite a fi rambursate în condițiile legii beneficiarului proiectului se virează de către autoritățile de management în conturile de venituri ale bugetului Agenției Naționale și se vor face venit la bugetul acesteia. (la 01-01-2022, Alineatul (3^3) din Articolul 9 , Capitolul II , Titlul I a fost modificat de Punctul 3, Articolul XXXVIII din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 130 din 17 decembrie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1202 din 18 decembrie 2021 ) (3^4) În cazul în care unitățile administrativ-teritoriale inițiază lucrări de înregistrare sistematică în condițiile prezentei legi, din surse financiare alocate din bugetul unităților administrativ-teritoriale, acestea pot beneficia de sponsorizări de la persoane fizice sau juridice pentru finalizarea acestor lucrări, în condițiile legii. (la 23-04-2018, Articolul 9 din Capitolul II , Titlul I a fost completat de Punctul 3, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 31 din 18 aprilie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 353 din 23 aprilie 2018 ) (3^5) Prin derogare de la prevederile art. 222^2 alin. (5) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare, și ale altor acte normative care cuprind referiri la clauze de ajustare a prețului de contract, în cazul contractelor de servicii de înregistrare sistematică și acordurilor-cadru încheiate în cadrul Programului național de cadastru și carte funciară, contracte în care s-a prevăzut o clauză de ajustare a prețului unitar al contractului, prețul contractului se va ajusta pe baza cererii formulate de prestator și a indicelui prețurilor de consum, pentru restul rămas de executat. (la 14-01-2024, Articolul 9, Capitolul II, Titlul I a fost completat de Punctul 2., Articolul I din LEGEA nr. 15 din 10 ianuarie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 25 din 11 ianuarie 2024 ) (4) Veniturile prevăzute la alin. (3) sunt venituri proprii ale Agenției Naționale și pot fi încasate și prin intermediul unităților subordonate. Agenția Națională repartizează unităților subordonate subvenții și sume aferente veniturilor proprii.(4^1) Sumele încasate de către instituțiile subordonate se virează în conturile corespunzătoare de venituri proprii ale bugetului Agenției Naționale, în funcție de natura acestora, o dată pe săptămână. (la 01-01-2018, Articolul 9 din Capitolul II , Titlul I a fost completat de Punctul 3, Articolul 35, Capitolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 90 din 6 decembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 973 din 07 decembrie 2017 ) (5) Abrogat. (la 11-12-2015, Alin. (5) al art. 9 a fost abrogat de art. 32 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 57 din 9 decembrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 923 din 11 decembrie 2015. ) (6) Tarifele și încasările prevăzute la alin. (3) nu sunt purtătoare de TVA, în conformitate cu prevederile Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare. (la 23-05-2019, Alineatul (6) din Articolul 9 , Capitolul II , Titlul I a fost modificat de Punctul 5, Articolul I din LEGEA nr. 105 din 17 mai 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 392 din 20 mai 2019 ) (7) Plata onorariilor și tarifelor în vederea eliberării de către notarii publici a certificatelor de moștenitor, certificate întocmite cu privire la imobile ce au făcut obiectul înregistrării sistematice, se face de către Agenția Națională din veniturile proprii, în aplicarea Programului național de cadastru și carte funciară, chiar și ulterior finalizării înregistrării sistematice, cu condiția respectării termenelor maximale prevăzute la alin. (9), cu respectarea prevederilor Legii nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, referitoare la plata TVA. (la 23-05-2019, Alineatul (7) din Articolul 9 , Capitolul II , Titlul I a fost modificat de Punctul 5, Articolul I din LEGEA nr. 105 din 17 mai 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 392 din 20 mai 2019 ) (7^1) Sumelor achitate de Agenția Națională pentru plata certificatelor de moștenitor prevăzute la alin. (7) li se adaugă taxa pe valoarea adăugată, dispoziție aplicabilă tuturor certificatelor de moștenitor întocmite cu privire la imobile ce au făcut obiectul înregistrării sistematice, indiferent de data eliberării acestora, de către notarii publici care întrunesc condițiile prevăzute de Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare. (la 23-05-2019, Articolul 9 din Capitolul II , Titlul I a fost completat de Punctul 6, Articolul I din LEGEA nr. 105 din 17 mai 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 392 din 20 mai 2019 ) (8) Procedura de eliberare și termenul de plată a certificatelor prevăzute la alin. (7) se stabilesc prin protocol încheiat între Agenția Națională și Uniunea Națională a Notarilor Publici din România. Protocolul se aprobă prin ordin cu caracter normativ al directorului general al Agenției Naționale și hotărâre a Consiliului Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. (la 30-06-2016, Alin. (8) al art. 9 a fost modificat de pct. 3 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 35 din 28 iunie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 489 din 30 iunie 2016. ) (8^1) Cuantumul onorariului notarial achitat de Agenția Națională pentru eliberarea de către notarii publici a certificatelor de moștenitor, a certificatelor de moștenitor suplimentar, a certificatelor de legatar și a certificatelor de vacanță succesorală, întocmite cu privire la imobile ce au făcut obiectul înregistrării sistematice, se stabilește, la propunerea Consiliului Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România, prin ordin comun al ministrului justiției și al directorului general al Agenției Naționale, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. (la 09-12-2016, Alineatul (8^1) din Articolul 9 , Capitolul II , Titlul I a fost modificat de Punctul 1, Articolul UNIC din LEGEA nr. 243 din 29 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 975 din 06 decembrie 2016 ) (9) Plata certificatelor de moștenitor se face de către Agenția Națională conform procedurii prevăzute la alin. (8), cu excepția certificatelor de moștenitor eliberate ulterior împlinirii unui termen de 2 ani de la data sesizării camerei notarilor publici de către primărie, în cazul succesiunilor nedezbătute, în vederea repartizării cauzei succesorale notarului public competent. (la 11-11-2021, Alineatul (9) din Articolul 9 , Capitolul II , Titlul I a fost modificat de Punctul 5, Articolul I din LEGEA nr. 264 din 5 noiembrie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1065 din 08 noiembrie 2021 ) (10) În cadrul lucrărilor de înregistrare sistematică nu se datorează impozitul pe venitul din transferul proprietăților imobiliare, prin derogare de la dispozițiile art. 111 alin. (1) și (3) din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare. Prevederile art. 111 alin. (6) din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, nu sunt aplicabile în cadrul procesului de înregistrare sistematică. (la 23-05-2019, Alineatul (10) din Articolul 9 , Capitolul II , Titlul I a fost modificat de Punctul 7, Articolul I din LEGEA nr. 105 din 17 mai 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 392 din 20 mai 2019 ) (11) Prin derogare de la prevederile Codului fiscal, actele notariale prin care operează transferul dreptului de proprietate și al dezmembrămintelor acestuia constatate prin certificat de moștenitor, certificat de moștenitor suplimentar sau certificat de legatar, eliberate la solicitarea oficiului teritorial sau a secretarului unității administrativ-teritoriale în vederea realizării înregistrării sistematice, nu sunt supuse impozitului pe venitul din transferul proprietăților imobiliare. (la 26-07-2018, Alineatul (11) din Articolul 9 , Capitolul II , Titlul I a fost modificat de Punctul 3, Articolul I din LEGEA nr. 185 din 18 iulie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 638 din 23 iulie 2018 ) (12) Pentru înscrierea în cartea funciară a drepturilor reale în condițiile alin. (10) și (11), registratorii de carte funciară nu solicită dovada îndeplinirii obligației de plată a acestui impozit.(12^1) Prin procedurile prevăzute la alin. (32) și (34^6) se pot stabili categoriile de imobile exceptate de la decontare, precum și cele pentru care se decontează un cuantum mai mic decât cel prevăzut la alin. (30) și (34^5). (la 23-05-2019, Alineatul (12^1) din Articolul 9 , Capitolul II , Titlul I a fost modificat de Punctul 7, Articolul I din LEGEA nr. 105 din 17 mai 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 392 din 20 mai 2019 ) (13) Tarifele pentru cererile având ca obiect furnizarea serviciilor prestate de Agenția Națională și unitățile sale subordonate pot fi încasate de notarii publici în numele și pe seama Agenției Naționale, pe chitanțiere puse la dispoziție de către Agenția Națională și inscripționate cu datele sale de identificare, pe bonuri fiscale proprii, prin ordine de plată, ca urmare a viramentelor bancare efectuate în contul biroului notarial, prin mijloace electronice de plată sau orice alte modalități prevăzute de lege. Tarifele încasate de notarii publici în contul biroului notarial, în condițiile prezentei legi, prin oricare dintre mijloacele prevăzute anterior sunt virate, până la data de 25 a lunii următoare, în contul Agenției Naționale, deschis la Trezoreria Statului, conform evidențelor ținute de biroul notarial. Metodologia de încasare și virare a tarifelor de publicitate imobiliară se stabilește de Agenția Națională și Uniunea Națională a Notarilor Publici din România prin protocol, care se aprobă în condițiile alin. (8). Evidența tarifelor încasate de notarii publici în condițiile prezentei legi se ține separat de evidența financiar-contabilă a biroului notarial.(13^1) În cazul în care notarii publici nu virează tarifele încasate, în termenul și în condițiile prevăzute la alin. (13), tarifele, inclusiv accesoriile aferente acestora, se stabilesc prin decizia oficiului teritorial, semnată de director și de contabilul-șef, avizată de legalitate. Decizia oficiului teritorial constituie titlu executoriu, iar executarea silită se efectuează cu respectarea prevederilor Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare. (la 30-06-2016, Alin. (13^1) al art. 9 a fost introdus de pct. 5 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 35 din 28 iunie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 489 din 30 iunie 2016. ) (13^2) Pentru neachitarea tarifelor încasate de către notarii publici la termenul prevăzut la alin. (13), se aplică dispozițiile Legii nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare, pentru creanțele datorate bugetului de stat. (la 30-06-2016, Alin. (13^2) al art. 9 a fost introdus de pct. 5 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 35 din 28 iunie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 489 din 30 iunie 2016. ) (13^3) Tarifele prevăzute de prezenta lege sunt creanțe bugetare asimilate creanțelor fiscale. (la 30-06-2016, Alin. (13^3) al art. 9 a fost introdus de pct. 5 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 35 din 28 iunie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 489 din 30 iunie 2016. ) (14) Agenția Națională și instituțiile subordonate nu emit facturi fiscale pentru tarifele încasate în vederea furnizării serviciilor prestate în domeniul specific de activitate, prevedere aplicabilă inclusiv situațiilor în care tarifele sunt încasate prin virament în contul biroului notarial potrivit alin. (13).(15) În vederea efectuării viramentului în contul biroului notarial, notarul public eliberează beneficiarului un înscris din care rezultă valoarea tarifului aferent serviciului de cadastru și publicitate imobiliară solicitat. Dovada încasării tarifelor prin ordine de plată ca urmare a viramentelor bancare efectuate în contul biroului notarial se face cu copia ordinului de plată în contul acestuia și prin mențiunile corespunzătoare din încheierea de autentificare, încheierea finală emisă ca urmare a dezbaterii succesiunii sau încheierea de intabulare și extrasul de carte funciară, după caz.(16) Tarifele pentru servicii de publicitate imobiliară pot fi încasate și de alte instituții sau persoane, în baza protocoalelor de colaborare încheiate cu Agenția Națională.(17) Tarifele se stabilesc, se modifică și se actualizează de consiliul de administrație și se aprobă prin ordin cu caracter normativ al directorului general, cu avizul prealabil al Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.(18) Veniturile încasate se virează în contul Agenției Naționale deschis la Trezoreria Statului.(19) Sumele rămase neutilizate la sfârșitul anului din subvenția acordată de la bugetul de stat se restituie la acest buget. Subvenția nu se regularizează cu veniturile proprii, iar veniturile proprii rămase neutilizate la sfârșitul anului se reportează în anul următor.(20) Agenția Națională poate colabora cu persoane fizice și juridice române sau străine de specialitate, în condițiile legii, pentru realizarea unor obiective de interes comun, corespunzătoare domeniului său de activitate.(21) Agenția Națională își asumă întreaga responsabilitate în implementarea Proiectului cadastrului și publicității imobiliare, finanțat prin împrumut de la Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BIRD), și a celorlalte acorduri internaționale ce implică împrumuturi nerambursabile sau garanții de la stat, asumate anterior de Oficiul Național de Cadastru, Geodezie și Cartografie, inclusiv pentru partea preluată de la Ministerul Justiției.(22) Agenția Națională va face toate demersurile necesare amendării acordurilor de împrumut internaționale pentru a se realiza înlocuirea Oficiului Național de Cadastru, Geodezie și Cartografie și a Ministerului Justiției cu Agenția Națională.(23) Se instituie Programul național de cadastru și carte funciară în scopul înregistrării gratuite a imobilelor în sistemul integrat de cadastru și carte funciară, realizării planului cadastral al imobilelor și deschiderii cărților funciare la nivelul tuturor unităților administrativ-teritoriale.(23^1) Programul național de cadastru și carte funciară, finanțat în condițiile prezentei legi și gestionat de către Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară, se derulează pe perioada prevăzută la alin. (2^2). (la 31-12-2022, Articolul 9 din Capitolul II , Titlul I a fost completat de Punctul 3, Articolul I din LEGEA nr. 377 din 27 decembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1260 din 28 decembrie 2022 ) (24) Planul cadastral al imobilelor și cărțile funciare deschise potrivit alin. (23) reflectă situația tehnică și juridică actuală a imobilelor.(25) În aplicarea prevederilor alin. (23) și (24), ca urmare a sesizării camerei notarilor publici, potrivit dispozițiilor art. 11 alin. (2) lit. g) și ale art. 12 alin. (4), notarii publici eliberează certificatele de moștenitor pentru succesiunile nedezbătute. (la 26-07-2018, Alineatul (25) din Articolul 9 , Capitolul II , Titlul I a fost modificat de Punctul 4, Articolul I din LEGEA nr. 185 din 18 iulie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 638 din 23 iulie 2018 ) (26) Programul național de cadastru și carte funciară prevăzut la alin. (23) se aprobă prin hotărâre a Guvernului.(27) Programul național de cadastru și carte funciară include acțiunile necesare derulării, precum și sumele aferente acestora și constă în activități precum:a) măsurători cadastrale;b) activități de geodezie, cartografie, topografie și fotogrammetrie;c) activități de informare și conștientizare a publicului;d) dezvoltare și mentenanță a sistemelor informatice;e) conversia cărților funciare și a documentațiilor cadastrale din format analogic în format digital;f) tehnică de calcul și de stocare;g) alte activități ce decurg din derularea Programului național de cadastru și carte funciară.(28) În vederea realizării Programului național de cadastru și carte funciară menționat la alin. (23):a) se organizează în cadrul Agenției Naționale și al unităților subordonate compartimente funcționale de înregistrare sistematică a proprietăților imobiliare, ale căror atribuții se stabilesc prin ordin al directorului general al Agenției Naționale și care urmăresc, în principal, coordonarea lucrărilor de înregistrare sistematică la nivelul unităților administrativ-teritoriale, precum și la nivel național; (la 30-06-2016, Lit. a) a alin. (28) al art. 9 a fost modificată de pct. 6 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 35 din 28 iunie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 489 din 30 iunie 2016. ) b) Agenția Națională și instituțiile subordonate pot angaja personal cu contract de muncă pe perioadă determinată, cu finanțare din venituri proprii. Salarizarea personalului angajat cu contract de muncă pe perioadă determinată se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcțiile similare din Agenția Națională sau unitățile subordonate, după caz; (la 31-12-2022, Litera b) din Alineatul (28) , Articolul 9 , Capitolul II , Titlul I a fost modificată de Punctul 4, Articolul I din LEGEA nr. 377 din 27 decembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1260 din 28 decembrie 2022 ) b^1) contractele individuale de muncă pe perioadă determinată ale personalului încadrat până la data intrării în vigoare a prezentei legi pot fi modificate în contracte individuale de muncă pe durată nedeterminată, prin încheierea unor acte adiționale, în condițiile Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare; (la 31-12-2022, Alineatul (28) din Articolul 9 , Capitolul II , Titlul I a fost completat de Punctul 5, Articolul I din LEGEA nr. 377 din 27 decembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1260 din 28 decembrie 2022 ) c) prin fișa postului se stabilesc atribuțiile corespunzătoare nivelului de pregătire profesională a întregului personal angajat în cadrul Agenției Naționale și al unităților subordonate, în vederea îndeplinirii activităților specifice instituției, inclusiv activitățile de recepție și cele corespunzătoare Programului național de cadastru și carte funciară, indiferent de modul de finanțare; (la 30-06-2016, Lit. c) a alin. (28) al art. 9 a fost introdusă de pct. 7 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 35 din 28 iunie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 489 din 30 iunie 2016. ) d) întreg personalul Agenției Naționale și instituțiilor subordonate, inclusiv personalul nou angajat în condițiile lit. b), beneficiază de toate drepturile, inclusiv drepturile de natură salarială dobândite anterior de personalul angajat pe perioadă nedeterminată. (la 09-12-2016, Litera d) din Alineatul (28) , Articolul 9 , Capitolul II , Titlul I a fost modificată de Punctul 2, Articolul UNIC din LEGEA nr. 243 din 29 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 975 din 06 decembrie 2016 ) d^1) pentru personalul din cadrul Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară și instituțiile subordonate, durata concediului de odihnă plătit se poate stabili prin contractul colectiv de muncă aplicabil, cu încadrarea în sumele aprobate cu această destinație în bugetul propriu; (la 14-01-2024, Alineatul (28), Articolul 9, Capitolul II, Titlul I a fost completat de Punctul 3., Articolul I din LEGEA nr. 15 din 10 ianuarie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 25 din 11 ianuarie 2024 ) e) Plata serviciilor de înregistrare sistematică la nivelul unității administrativ-teritoriale se stabilește la un preț unitar pe hectar. În cazul imobilelor cu proprietari neidentificați se achită 10% din prețul unitar pe hectar. (la 24-08-2020, Alineatul (28) din Articolul 9 , Capitolul II , Titlul I a fost completat de Punctul 1, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 192 din 21 august 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 767 din 21 august 2020 ) f) personalul de specialitate cadastru și carte funciară al oficiilor teritoriale care îndeplinește activități specifice, inclusiv activitățile de recepție și alte activități corespunzătoare Programului național de cadastru și carte funciară, beneficiază din partea angajatorului de decontarea cheltuielilor necesare asigurării asistenței juridice, în cazul în care împotriva sa au fost formulate sesizări de către organele de cercetare penală sau acțiuni în justiție cu privire la modul de exercitare a atribuțiilor de serviciu, dacă se constată nevinovăția sa. Condițiile și plafoanele de decontare a cheltuielilor necesare asigurării asistenței juridice se stabilesc prin ordin al directorului general al Agenției Naționale, în limita bugetului aprobat. (la 31-12-2022, Alineatul (28) din Articolul 9 , Capitolul II , Titlul I a fost completat de Punctul 6, Articolul I din LEGEA nr. 377 din 27 decembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1260 din 28 decembrie 2022 ) (29) În cadrul Programului național de cadastru și carte funciară se cofinanțează lucrările de înregistrare sistematică, precum și lucrările de întocmire a planurilor parcelare, ce vor fi coordonate de către comisiile locale de restituire a proprietăților funciare, în conformitate cu art. 40 alin. (4)-(12), inițiate ca urmare a contractării acestora de către unitățile administrativ-teritoriale, valoarea cofinanțării fiind în cuantumul prevăzut la alin. (34^5). (la 11-11-2021, Alineatul (29) din Articolul 9 , Capitolul II , Titlul I a fost modificat de Punctul 5, Articolul I din LEGEA nr. 264 din 5 noiembrie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1065 din 08 noiembrie 2021 ) (29^1) Sectoarele cadastrale recepționate de oficiile teritoriale după data intrării în vigoare a Legii nr. 150/2015 pentru modificarea și completarea Legii cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 459 din 25 iunie 2015, indiferent de data contractării acestor lucrări de către unitățile administrativ-teritoriale, se cofinanțează potrivit alin. (29) și alin. (30)-(34). (la 23-05-2019, Articolul 9 din Capitolul II , Titlul I a fost completat de Punctul 8, Articolul I din LEGEA nr. 105 din 17 mai 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 392 din 20 mai 2019 ) (29^2) Prin excepție de la prevederile alin. (29^1), pot face obiectul decontării potrivit alin. (29) și (30)-(34) și sectoarele cadastrale recepționate de către oficiile teritoriale anterior intrării în vigoare a Legii nr. 150/2015 pentru modificarea și completarea Legii cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, în cadrul contractelor de înregistrare sistematică încheiate de unitățile administrativ-teritoriale în baza protocoalelor de colaborare încheiate cu Agenția Națională. (la 11-11-2021, Articolul 9 din Capitolul II , Titlul I a fost completat de Punctul 6, Articolul I din LEGEA nr. 264 din 5 noiembrie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1065 din 08 noiembrie 2021 ) (30) De la data intrării în vigoare a prezentei legi, la sumele prevăzute la alin. (29) și (34^5), ce se decontează de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară pentru cofinanțarea lucrărilor de întocmire a planurilor parcelare și pentru cofinanțarea sau finanțarea lucrărilor de înregistrare sistematică, contractate de unitățile administrativ-teritoriale, se adaugă taxa pe valoarea adăugată. (la 11-11-2021, Alineatul (30) din Articolul 9 , Capitolul II , Titlul I a fost modificat de Punctul 7, Articolul I din LEGEA nr. 264 din 5 noiembrie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1065 din 08 noiembrie 2021 ) (31) Abrogat. (la 23-05-2019, Alineatul (31) din Articolul 9 , Capitolul II , Titlul I a fost abrogat de Punctul 10, Articolul I din LEGEA nr. 105 din 17 mai 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 392 din 20 mai 2019 ) (32) Plata destinată cofinanțării prevăzute la alin. (29) se face de către Agenția Națională, în limita bugetului aprobat, ulterior finalizării înregistrării sistematice la nivelul sectorului cadastral sau lucrărilor de întocmire a planurilor parcelare la nivel de tarla, conform unei proceduri stabilite prin regulament aprobat prin ordin al directorului general al Agenției Naționale, sumele decontate neputând depăși valoarea totală a contractelor de prestări servicii pentru lucrările de înregistrare sistematică, precum și pentru lucrările de întocmire a planurilor parcelare. (la 31-12-2022, Alineatul (32) din Articolul 9 , Capitolul II , Titlul I a fost modificat de Punctul 7, Articolul I din LEGEA nr. 377 din 27 decembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1260 din 28 decembrie 2022 ) (33) Plata prevăzută la alin. (29)-(32) se aprobă de Consiliul de administrație al Agenției Naționale, la solicitarea expresă a unității administrativ-teritoriale, cu menționarea sumei care se solicită a se deconta.(34) Fondurile aferente acestor lucrări se virează în contul unităților administrativ-teritoriale ulterior înființării cărților funciare, iar suma ce urmează a fi virată se va calcula raportat la numărul total de cărți funciare, în cuantumul prevăzut de lege la data solicitării de decontare. (la 11-11-2021, Alineatul (34) din Articolul 9 , Capitolul II , Titlul I a fost modificat de Punctul 7, Articolul I din LEGEA nr. 264 din 5 noiembrie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1065 din 08 noiembrie 2021 ) (34^1) În cadrul Programului național de cadastru și carte funciară se finanțează, în condițiile legii, și lucrările de înregistrare sistematică ce vor fi inițiate de unități administrativ-teritoriale, având ca obiect sectoare cadastrale, precum și lucrările de întocmire a planurilor parcelare, ce vor fi coordonate de către comisiile locale de restituire a proprietăților funciare, în conformitate cu art. 40 alin. (4)-(12), indiferent de calitatea titularului dreptului, respectiv proprietar, titular al unui drept real asupra imobilului sau posesor de:a) imobile din extravilan;b) imobile din intravilan;c) imobile din extravilan și din intravilan. (la 14-01-2024, Alineatul (34^1), Articolul 9, Capitolul II, Titlul I a fost modificat de Punctul 4., Articolul I din LEGEA nr. 15 din 10 ianuarie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 25 din 11 ianuarie 2024 ) (34^2) Abrogat. (la 11-11-2021, Alineatul (34^2) din Articolul 9 , Capitolul II , Titlul I a fost abrogat de Punctul 8, Articolul I din LEGEA nr. 264 din 5 noiembrie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1065 din 08 noiembrie 2021 ) (34^3) Finanțarea lucrărilor de înregistrare sistematică, precum și a lucrărilor de întocmire a planurilor parcelare, ce vor fi coordonate de către comisiile locale de restituire a proprietăților funciare, în conformitate cu art. 40 alin. (4)-(12), prevăzute la alin. (34^1), se efectuează prin alocarea fiecărei unități administrativ-teritoriale de sume de la bugetul Agenției Naționale, prin bugetele oficiilor teritoriale, în limita bugetului aprobat și a acordului Consiliului de administrație, pe bază de contract de finanțare multianual, care va conține inclusiv clauze referitoare la procedura de monitorizare a lucrărilor de către Agenția Națională, prin oficiile teritoriale. (la 14-01-2024, Alineatul (34^3), Articolul 9, Capitolul II, Titlul I a fost modificat de Punctul 4., Articolul I din LEGEA nr. 15 din 10 ianuarie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 25 din 11 ianuarie 2024 ) (34^4) Alocarea sumelor aprobate cu destinația prevăzută la alin. (34^1) unităților administrativ-teritoriale beneficiare se realizează ca urmare a aprobării de către Consiliul de administrație, de la o poziție distinctă de transferuri, din bugetul Agenției Naționale, prin bugetele oficiilor teritoriale, și constituie surse de finanțare complementare pentru bugetele acestora. Sumele primite de unitățile administrativ-teritoriale se evidențiază la o poziție distinctă de venituri în bugetele acestora. (la 14-01-2024, Alineatul (34^4), Articolul 9, Capitolul II, Titlul I a fost modificat de Punctul 4., Articolul I din LEGEA nr. 15 din 10 ianuarie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 25 din 11 ianuarie 2024 ) (34^5) Agenția Națională finanțează lucrările de înregistrare sistematică inițiate de unitățile administrativ-teritoriale, precum și lucrările de întocmire a planurilor parcelare, ce vor fi coordonate de către comisiile locale de restituire a proprietăților funciare, în conformitate cu art. 40 alin. (4)-(12), în condițiile alin. (34^1), într-un cuantum de maximum 109 lei + TVA/carte funciară, care se majorează pentru terenurile situate în extravilan cu coeficienții aferenți categoriilor de dificultate ale terenurilor în funcție de relief prevăzuți în anexele la Normele de timp pentru operațiile necesare realizării lucrărilor de specialitate în cadrul Centrului Național de Cartografie, aprobate prin ordin al directorului general al Agenției Naționale. Cuantumul de maximum 109 lei + TVA/carte funciară se majorează pentru terenurile situate în intravilanul comunelor cu un coeficient de 2,6, pentru terenurile situate în intravilanul orașelor, municipiilor și reședințelor de județ se majorează cu un coeficient de 3,1, iar pentru terenurile situate în intravilanul localităților din județul Ilfov și București se majorează cu un coeficient de 3,5. Pentru imobilele situate în zonele de aplicare a Decretului-lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispozițiilor privitoare la cărțile funciare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 27 aprilie 1938, sumele rezultate ca urmare a majorării cuantumului de maximum 109 lei + TVA/carte funciară cu coeficienții aferenți categoriilor de dificultate ale terenurilor în funcție de relief, în cazul imobilelor situate în extravilan, sau cu coeficienții aferenți, în cazul imobilelor situate în intravilan, se majorează cu un coeficient de 1,4. (la 14-01-2024, Alineatul (34^5), Articolul 9, Capitolul II, Titlul I a fost modificat de Punctul 4., Articolul I din LEGEA nr. 15 din 10 ianuarie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 25 din 11 ianuarie 2024 ) (34^6) Procedura și modalitatea de alocare a sumelor, precum și raportarea de către beneficiari a stadiului de execuție a lucrărilor se stabilesc prin ordin al directorului general al Agenției Naționale, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. (la 23-04-2018, Alineatul (34^6) din Articolul 9 , Capitolul II , Titlul I a fost modificat de Punctul 5, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 31 din 18 aprilie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 353 din 23 aprilie 2018 ) Notă
    Conform art. III din LEGEA nr. 264 din 5 noiembrie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1065 din 8 noiembrie 2021, prevederile ordinului directorului general al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară prevăzut la art. 9 alin. (34^6) din Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, referitoare la plata serviciilor contractate de unitățile administrativ-teritoriale, sunt aplicabile inclusiv lucrărilor de înregistrare sistematică aflate în derulare la data intrării în vigoare a prezentei legi, pentru care nu s-a efectuat recepția documentelor tehnice cadastrale prevăzută la art. 11 alin. (2) lit. i).
    (34^7) În vederea asigurării finanțării prevăzute la alin. (34^3) și (34^4), unitățile administrativ-teritoriale care intenționează demararea lucrărilor de înregistrare sistematică a terenurilor la nivel de sector cadastral, conform alin. (34^1) și (34^2), au obligația de a transmite oficiilor teritoriale în raza cărora sunt situate sectoarele cadastrale solicitarea de a se încheia contractul de finanțare, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a procedurii prevăzute la alin. (34^6). În vederea derulării accelerate a Programului național de cadastru și carte funciară, termenul de 60 de zile se va calcula de la primirea de către unitatea administrativ-teritorială a înștiințării transmise de oficiul teritorial cu privire la suma alocată pentru finanțare și a modelului contractului de finanțare, prevederile alin. (34^8) nefiind aplicabile. Unitățile administrativ-teritoriale beneficiare ale finanțării lucrărilor de înregistrare sistematică au obligația de a include cu prioritate în sectoarele cadastrale care fac obiectul contractului de prestări servicii terenurile aferente proiectelor de infrastructură de interes național, precum și pe cele care fac obiectul subvențiilor plătite de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură. (la 23-04-2018, Alineatul (34^7) din Articolul 9 , Capitolul II , Titlul I a fost modificat de Punctul 5, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 31 din 18 aprilie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 353 din 23 aprilie 2018 ) (34^8) La împlinirea a 5 zile de la expirarea termenului prevăzut la alin. (34^7), oficiile teritoriale vor notifica unitățile administrativ-teritoriale care nu au solicitat încheierea contractului de finanțare, pentru a solicita încheierea contractului în termen de 15 zile de la primirea notificării, sub sancțiunea pierderii finanțării. (la 30-06-2016, Alin. (34^8) al art. 9 a fost introdus de pct. 8 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 35 din 28 iunie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 489 din 30 iunie 2016. ) (34^9) Unitățile administrativ-teritoriale care au inițiat lucrări de înregistrare sistematică prin protocoale de colaborare încheiate cu Agenția Națională, precum și unitățile administrativ-teritoriale incluse în Programul național de cadastru și carte funciară, prin proceduri inițiate de Agenția Națională, sunt exceptate de la prevederile alin. (34^1) și (34^2). (la 30-06-2016, Alin. (34^9) al art. 9 a fost introdus de pct. 8 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 35 din 28 iunie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 489 din 30 iunie 2016. ) (34^10) Efectuarea lucrărilor de înregistrare sistematică derulate în condițiile alin. (34^1) și (34^2) se face cu respectarea dispozițiilor alin. (7)-(9), precum și a dispozițiilor art. 11 alin. (2)-art. 17. (la 30-06-2016, Alin. (34^10) al art. 9 a fost introdus de pct. 8 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 35 din 28 iunie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 489 din 30 iunie 2016. ) (34^11) Abrogat. (la 29-05-2017, Alineatul (34^11) din Articolul 9 , Capitolul II , Titlul I a fost abrogat de Punctul 8, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 111 din 19 mai 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 399 din 26 mai 2017 ) (34^12) Unitățile administrativ-teritoriale beneficiare au obligația să transmită Agenției Naționale toate documentele necesare monitorizării și finanțării prin program a obiectivului prevăzut la alin. (34^1) și (34^2) și sunt responsabile pentru realitatea, exactitatea și legalitatea datelor prezentate. (la 30-06-2016, Alin. (34^12) al art. 9 a fost introdus de pct. 8 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 35 din 28 iunie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 489 din 30 iunie 2016. ) (35) Lucrările de înregistrare sistematică demarate în cadrul Acordului de împrumut (Proiect privind completarea sprijinului financiar acordat de Uniunea Europeană pentru restructurarea agriculturii) dintre România și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, semnat la București la 28 decembrie 2007 și ratificat prin Legea nr. 14/2009, cu modificările ulterioare, vor fi finanțate din veniturile proprii ale Agenției Naționale.(36) Abrogat. (la 30-06-2016, Alin. (36) al art. 9 a fost abrogat de pct. 9 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 35 din 28 iunie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 489 din 30 iunie 2016. ) (37) Specificațiile tehnice conținute în documentațiile de atribuire a contractelor pentru lucrări de geodezie, cartografie, fotogrammetrie și aerofotografiere sunt avizate pentru conformitate cu reglementările specifice de către Agenția Națională, înainte de inițierea procedurilor de achiziție publică, sub sancțiunea neacordării avizului de începere a lucrărilor, respectiv a respingerii cererii de recepție. (la 30-06-2016, Alin. (37) al art. 9 a fost modificat de pct. 3 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 35 din 28 iunie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 489 din 30 iunie 2016. ) (38) Specificațiile tehnice de realizare a lucrărilor sistematice de cadastru în vederea înscrierii imobilelor în cartea funciară sunt stabilite prin ordin cu caracter normativ al directorului general al Agenției Naționale, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, și conțin, în principal, activitățile aferente etapelor prevăzute la art. 11 alin. (2). (la 30-06-2016, Alin. (38) al art. 9 a fost introdus de pct. 10 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 35 din 28 iunie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 489 din 30 iunie 2016. )
     +  Capitolul III Organizarea lucrărilor sistematice de cadastru în vederea înscrierii în cartea funciară  +  Articolul 10(1) Înregistrarea sistematică a proprietăților în sistemul integrat de cadastru și carte funciară se realizează pe baza măsurătorilor necesare realizării planului cadastral, în care sunt determinate poziția limitelor dintre imobilele învecinate, din oficiu, gratuit și în mod sistematic, pe baza realității din teren, identificată conform art. 11 alin. (2) lit. e) și f), indiferent de apartenența imobilului la domeniul public sau privat al statului ori al unității administrativ-teritoriale sau de calitatea de proprietar, posesor ori deținător legal sau detentor precar prevăzut la art. 918 din Codul civil. Lucrările de măsurători se execută prin orice metodă grafică, numerică, fotogrammetrică sau combinate, în îndeplinirea funcției tehnice a cadastrului.(2) Documentațiile cadastrale determină suprafața terenurilor și construcțiilor, rezultată din măsurători.(3) În cadrul funcției economice a cadastrului se evidențiază elementele tehnice necesare stabilirii valorilor impozabile ale imobilelor sau, după caz, a impozitelor sau taxelor pentru aceste imobile.(4) Funcția juridică a cadastrului se realizează prin identificarea proprietarilor, respectiv a posesorilor imobilelor și prin înscrierea acestora în documentele tehnice cadastrale, în scopul înscrierii imobilelor în cartea funciară.(5) În scopul accelerării înregistrării sistematice, precum și al creșterii numărului imobilelor înscrise în sistemul integrat de cadastru și carte funciară, Agenția Națională, prin oficiile teritoriale, poate deschide cărți funciare din oficiu, la nivelul unității administrativ-teritoriale, prin conversia în format electronic a informațiilor existente în evidențele oficiilor teritoriale referitoare la drepturile reale pentru care au fost îndeplinite formalitățile legale de publicitate, precum și a informațiilor grafice și textuale ale imobilelor. (la 30-06-2016, Alin. (5) al art. 10 a fost introdus de pct. 11 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 35 din 28 iunie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 489 din 30 iunie 2016. ) (6) Ulterior finalizării înregistrării efectuate potrivit alin. (5), se vor afișa opisul alfabetic al proprietarilor, precum și registrul cadastral. (la 30-06-2016, Alin. (6) al art. 10 a fost introdus de pct. 11 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 35 din 28 iunie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 489 din 30 iunie 2016. ) (7) Afișarea documentelor prevăzute la alin. (6) se face conform mijloacelor prevăzute pentru înregistrarea sistematică, respectiv prin publicarea și afișarea, la nivel central, pe pagina de internet special creată de către Agenția Națională în acest scop, iar contestarea acestora se poate face și electronic, inclusiv pe pagina de internet special creată de către Agenția Națională în acest scop, și se soluționează prin proces-verbal, care se contestă în condițiile art. 14 alin. (4). (la 30-06-2016, Alin. (7) al art. 10 a fost introdus de pct. 11 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 35 din 28 iunie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 489 din 30 iunie 2016. ) (8) Titularii drepturilor asupra imobilelor înscriși în cărțile funciare deschise potrivit prevederilor alin. (5) au la dispoziție un termen de un an de la data deschiderii din oficiu a cărților funciare, în care pot să solicite actualizarea gratuită a acestora. (la 30-06-2016, Alin. (8) al art. 10 a fost introdus de pct. 11 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 35 din 28 iunie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 489 din 30 iunie 2016. ) (9) În cărțile funciare astfel înființate se vor face mențiunile corespunzătoare referitoare la deschiderea acestora din oficiu, prin convertirea informațiilor existente, precum și cu privire la posibilitatea îndreptării erorilor sau actualizării înscrierilor după caz, în termen de un an de la data deschiderii. (la 30-06-2016, Alin. (9) al art. 10 a fost introdus de pct. 11 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 35 din 28 iunie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 489 din 30 iunie 2016. ) (10) Actualizarea evidențelor astfel convertite se poate efectua și prin deschiderea din oficiu a cărților funciare la finalizarea înregistrării sistematice, prin redarea realității din teren, potrivit dispozițiilor alin. (1), ca urmare a parcurgerii etapelor prevăzute la art. 11 alin. (2). (la 30-06-2016, Alin. (10) al art. 10 a fost introdus de pct. 11 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 35 din 28 iunie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 489 din 30 iunie 2016. )  +  Articolul 11(1) Unitățile administrativ-teritoriale și/sau, după caz, sectoarele cadastrale în care se vor derula lucrări de înregistrare sistematică se aduc la cunoștința publică, pe pagina de internet special creată de către Agenția Națională, în scopul informării autorităților și instituțiilor publice centrale și locale, precum și a persoanelor fizice și juridice care dețin drepturi referitoare la imobile. (la 23-05-2019, Alineatul (1) din Articolul 11 , Capitolul III , Titlul I a fost modificat de Punctul 12, Articolul I din LEGEA nr. 105 din 17 mai 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 392 din 20 mai 2019 ) (2) Specificațiile tehnice de realizare a lucrărilor sistematice de cadastru în vederea înscrierii imobilelor în cartea funciară se aprobă prin ordin cu caracter normativ al directorului general al Agenției Naționale, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și cuprinde, în principal, următoarele etape:a) înștiințarea proprietarilor, respectiv a posesorilor și a altor deținători, prin intermediul campaniei de informare publică, organizată la nivel național și local, cu privire la începerea lucrărilor de înregistrare sistematică, precum și cu privire la procedura de realizare, beneficiile, drepturile și obligațiile ce le revin pe parcursul derulării lucrărilor de înregistrare sistematică a proprietăților;b) identificarea limitelor unității administrativ-teritoriale;c) stabilirea sectoarelor cadastrale;d) integrarea de către persoana autorizată să execute lucrările de cadastru a tuturor informațiilor tehnice și juridice preluate de la oficiul teritorial, autoritățile și instituțiile publice sau de la alte persoane fizice și juridice;e) identificarea amplasamentelor imobilelor în cadrul sectoarelor cadastrale;f) identificarea titularilor drepturilor reale și a posesorilor, precum și preluarea, în cazul în care înscrisul nu există în arhiva oficiului teritorial sau a autorității administrației publice locale ori a emitentului acestora, de către persoana autorizată care efectuează lucrările de înregistrare sistematică, a actelor în original sau în copie legalizată;g) sesizarea camerei notarilor publici de către primărie, în cazul succesiunilor nedezbătute, în vederea repartizării cauzei succesorale notarului public competent; (la 11-11-2021, Litera g) din Alineatul (2) , Articolul 11 , Capitolul III , Titlul I a fost modificată de Punctul 10, Articolul I din LEGEA nr. 264 din 5 noiembrie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1065 din 08 noiembrie 2021 ) h) actualizarea informațiilor culese din teren cu cele din înregistrarea sporadică și întocmirea documentelor tehnice cadastrale;i) recepția documentelor tehnice cadastrale de către personalul de specialitate numit în aplicarea dispozițiilor art. 9 alin. (28);j) publicarea, în scop de informare publică, cu cel puțin 5 zile înainte de afișare, a anunțului prealabil privind afișarea publică a documentelor tehnice ale cadastrului, într-un ziar de largă circulație, într-un ziar local, la sediul consiliului local, pe pagina de internet a administrației publice locale, precum și pe cea aparținând Agenției Naționale;k) publicarea și afișarea, la nivel central, pe pagina de internet special creată de către Agenția Națională în acest scop, precum și la nivel local, la sediul consiliului local sau într-un alt loc stabilit în acest scop de către primarul unității administrativ-teritoriale, pe pagina de internet a autorității administrației publice locale a documentelor tehnice cadastrale;l) înregistrarea cererilor de rectificare a documentelor tehnice ale cadastrului, inclusiv în ceea ce privește contestarea calității de posesor, se poate face și electronic, inclusiv pe pagina de internet special creată de către Agenția Națională în acest scop;m) modificarea conținutului documentelor tehnice cadastrale, în urma soluționării cererilor de rectificare, și actualizarea evidenței conform lucrărilor de înregistrare în cadastru și în cartea funciară realizate la cerere, în perioada de afișare;n) închiderea lucrărilor sistematice de cadastru în vederea înscrierii în cartea funciară;o) deschiderea noilor cărți funciare;p) informarea publică, prin afișare, pe pagina de internet special creată de către Agenția Națională în acest scop, cu privire la finalizarea lucrărilor de înregistrare sistematică la nivelul sectorului cadastral sau a întregii unități administrativ-teritoriale; (la 23-05-2019, Litera p) din Alineatul (2) , Articolul 11 , Capitolul III , Titlul I a fost modificată de Punctul 12, Articolul I din LEGEA nr. 105 din 17 mai 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 392 din 20 mai 2019 ) q) punerea la dispoziția persoanelor interesate conform înscrierilor din cartea funciară a extraselor de carte funciară pentru informare, emise fără a fi semnate de oficiul teritorial, acestea fiind generate automat de sistemul informatic integrat de cadastru și carte funciară, precum și a extrasului din noul plan cadastral, prin intermediul unității administrativ-teritoriale pentru documentele în format analog, sau prin accesarea serviciului destinat acestei operațiuni de pe pagina de internet special creată în acest sens a Agenției Naționale;r) arhivarea documentelor care stau la baza lucrărilor de cadastru și înscriere în cartea funciară;s) Abrogată. (la 26-07-2018, Litera s) din Alineatul (2) , Articolul 11 , Capitolul III , Titlul I a fost abrogată de Punctul 7, Articolul I din LEGEA nr. 185 din 18 iulie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 638 din 23 iulie 2018 ) (3) Lucrările tehnice de cadastru se realizează utilizând limitele unităților administrativ-teritoriale și limitele intravilanelor din sistemul integrat de cadastru și carte funciară.(4) Limitele unităților administrativ-teritoriale sunt identificate, marcate, rectificate ori actualizate de către comisia de delimitare, numită în acest scop prin ordin al prefectului.(5) Limitele recunoscute reciproc de către reprezentanții unităților administrativ-teritoriale sunt descrise și reprezentate în procesul-verbal de delimitare ce conține și inventarul coordonatelor punctelor ce definesc aceste limite, determinate în sistem național de proiecție. După semnarea și ștampilarea procesului-verbal de delimitare și a tuturor anexelor de către membrii comisiei de delimitare și aprobarea de către prefect, limitele devin oficiale și sunt introduse în sistemul integrat de cadastru și carte funciară.(6) Contestațiile unităților administrativ-teritoriale privind limitele administrative pot fi soluționate pe cale amiabilă, prin mediere de către instituția prefectului sau pe cale judecătorească.(7) Medierea de către instituția prefectului se finalizează prin semnarea și ștampilarea procesului-verbal de delimitare, precum și a tuturor anexelor, de către membrii comisiei de delimitare.(8) În situația în care limitele sunt contestate, până la soluționarea definitivă a litigiului, se utilizează cele din sistemul integrat de cadastru și carte funciară, folosite de oficiile teritoriale în activitatea de recepție a documentațiilor cadastrale și de înscriere în cartea funciară. Dacă există diferențe între limitele gestionate de oficiile teritoriale ale județelor învecinate, până la soluționarea litigiului, Agenția Națională decide asupra limitei care este utilizată.(8^1) Până la aprobarea delimitării unităților administrativ-teritoriale prin lege, în cazul în care limitele acestora sunt stabilite prin procese-verbale de delimitare, procese-verbale de conciliere sau, după caz, prin hotărâri judecătorești definitive, aceste limite devin oficiale și Agenția Națională are obligația de a le introduce în sistemul integrat de cadastru și carte funciară, dispozițiile alin. (16) fiind aplicabile. (la 29-05-2017, Articolul 11 din Capitolul III , Titlul I a fost completat de Punctul 8, ARTICOL UNIC din LEGEA nr. 111 din 19 mai 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 399 din 26 mai 2017 ) (9) Ulterior stabilirii limitelor unităților administrativ-teritoriale, acestea pot fi rectificate, actualizate sau modificate, după caz.(10) Actualizarea limitelor este operațiunea tehnică prin care limita dintre două unități administrativ-teritoriale se schimbă pe o porțiune limitată, pe baza acordului comisiei de delimitare.(11) Actualizarea limitelor unităților administrativ-teritoriale din sistemul integrat de cadastru și carte funciară se efectuează exclusiv pe baza măsurătorilor în teren.(12) În situația în care se actualizează limitele, comisia de delimitare, numită prin ordin al prefectului, întocmește un nou proces-verbal de delimitare similar celui prevăzut la alin. (5). Aceeași procedură se utilizează și în cazul în care actualizarea limitelor este necesară ca urmare a restabilirii acesteia, prin proces-verbal de delimitare semnat de comisia de delimitare, numită prin ordin al prefectului.(13) Dacă unitățile administrativ-teritoriale sunt situate în județe diferite, procesul-verbal de delimitare este semnat și ștampilat de comisiile de delimitare numite prin ordin al prefecților celor două județe și aprobat de către aceștia.(14) Rectificarea erorilor de identificare a limitelor este operațiunea tehnică prin care se realizează punerea în concordanță a coordonatelor limitelor existente în sistemul integrat de cadastru al Agenției Naționale cu limita legală și existentă în teren, stabilite inițial de comisia de delimitare pe bază de ortofotoplan.(15) Operațiunea de rectificare prevăzută la alin. (14) se realizează de către oficiul teritorial, pe baza măsurătorilor la teren pentru a se identifica și constata erorile de integrare a limitelor și doar în situația în care tronsoanele de limită sunt clar identificate în teren. În situația în care tronsoanele nu sunt clar identificate, se procedează la actualizarea limitelor, conform procedurii reglementate la alin. (11)-(13). (la 31-12-2022, Alineatul (15) din Articolul 11 , Capitolul III , Titlul I a fost modificat de Punctul 8, Articolul I din LEGEA nr. 377 din 27 decembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1260 din 28 decembrie 2022 ) (16) Limitele unităților administrativ-teritoriale sunt afișate pe geoportalul INSPIRE al României și sunt utilizate în activitatea autorităților și instituțiilor publice centrale și locale.(17) Modificarea limitelor teritoriale ale unităților administrativ-teritoriale privește înființarea, reînființarea sau reorganizarea, după caz, a unităților administrativ-teritoriale, care se organizează potrivit legii.(18) Lucrările de specialitate stabilite prin ordin cu caracter normativ al directorului general al Agenției Naționale pot fi executate și de către persoanele autorizate în acest scop:a) din aparatul de specialitate al primarului;b) de la nivelul structurilor județene cu personalitate juridică ale structurilor asociative ale autorităților administrației publice locale, recunoscute ca fiind de utilitate publică;c) din cadrul Centrului Național de Cartografie.(19) În cadrul lucrărilor de înregistrare sistematică în cadastru și cartea funciară, situația tehnică și juridică a imobilelor înregistrate anterior în planul cadastral sau topografic și în cartea funciară se modifică conform situației tehnico-juridice actuale, identificată prin măsurătorile efectuate și actele juridice colectate.(20) Cu ocazia realizării lucrărilor de înregistrare sistematică a imobilelor pentru care au fost emise titluri de proprietate potrivit legilor de restituire a proprietăților funciare, dacă la nivelul unei tarlale se constată un deficit de suprafață, suprafața fiecărui imobil din respectiva tarla se diminuează proporțional cu suprafața din titlul de proprietate. Ulterior finalizării procedurilor de inventariere a terenurilor prevăzute de Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările și completările ulterioare, se va proceda, la cererea proprietarului, la atribuirea diferenței de suprafață, în condițiile legii.(21) Diferența de suprafață de teren prevăzută la alin. (20) se va acorda din terenurile care pot face obiectul restituirii în natură în limita disponibilului din unitatea administrativ-teritorială unde se efectuează înregistrarea sistematică, iar în cazul în care nu mai există disponibil, comisiile abilitate conform legilor de restituire a proprietății au posibilitatea să propună și să stabilească acordarea de măsuri compensatorii, în condițiile legii.(22) În situația imobilelor înregistrate anterior în sistemul integrat de cadastru și carte funciară, suprafața nu se va modifica în condițiile alin. (20), dacă aceasta nu depășește suprafața înscrisă în titlul de proprietate. În situația în care la nivelul unității administrativ-teritoriale se constată un deficit de suprafață, suprafața imobilelor înscrise în sistemul integrat de cadastru și carte funciară se va diminua până la limita suprafeței din titlul de proprietate.(22^1) În cazul imobilelor, respectiv terenuri cu sau fără construcții situate în extravilan, care au făcut obiectul legilor fondului funciar, indiferent dacă au fost sau nu înregistrate anterior în sistemul integrat și dacă sunt împrejmuite sau nu, în măsura în care există deficit de suprafață în sectorul determinat și nu se pot stabili amplasamentele și suprafețele terenurilor, se va înființa o carte funciară a titlurilor de proprietate din sectorul cadastral, în care se vor înscrie și celelalte drepturi reale constituite asupra imobilelor. (la 30-06-2016, Alin. (22^1) al art. 11 a fost introdus de pct. 12 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 35 din 28 iunie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 489 din 30 iunie 2016. ) (22^2) În aplicarea dispozițiilor alin. (22^1), persoana autorizată procedează la identificarea limitelor sectoarelor cadastrale care sunt stabilite de Agenția Națională, după cum urmează:a) efectuează lucrări de măsurare a sectorului cadastral determinat, cu precizarea limitelor stabile în timp ale acestuia și a situării în planul cadastral în cazul înregistrării sporadice;b) verifică și preia informațiile din sistemul integrat pentru cărțile funciare deschise în sectorul respectiv;c) identifică amplasamentele imobilelor din sector pentru care nu s-au deschis cărți funciare, pe baza titlurilor de proprietate și a limitelor indicate de către titular, de către reprezentantul autorității publice locale și de către alte persoane interesate;d) dacă, pe baza verificărilor pe teren, titularii drepturilor de proprietate sunt de acord cu amplasamentele corectate și cu suprafețele reduse și propuse de persoana autorizată, pe baza măsurătorilor efectuate, acesta va lua act de acordul proprietarilor din sector, pe baza declarațiilor acestora cuprinse în fișele interviu semnate și de către titularii drepturilor de proprietate. În caz contrar, persoana autorizată finalizează documentația cadastrală pentru întregul sector în care este situată, căreia i se va aloca un singur număr cadastral și stă la baza înființării cărții funciare a titlurilor de proprietate din sector, cu indicarea titularilor drepturilor de proprietate, precum și a deschiderii cărților funciare individuale derivate, în care sunt înscriși titularii drepturilor din sectorul respectiv. (la 30-06-2016, Alin. (22^2) al art. 11 a fost introdus de pct. 12 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 35 din 28 iunie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 489 din 30 iunie 2016. ) (22^3) Cartea funciară a titlurilor de proprietate din sector va cuprinde înscrierea în partea I a suprafeței de teren identificată conform măsurătorilor, iar în partea a II-a a titularilor drepturilor de proprietate. (la 30-06-2016, Alin. (22^3) al art. 11 a fost introdus de pct. 12 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 35 din 28 iunie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 489 din 30 iunie 2016. ) (22^4) Titularii drepturilor de proprietate vor fi înscriși în cărți funciare individuale derivate din cartea funciară a titlurilor de proprietate din sector, în care se menționează titularul dreptului de proprietate asupra parcelelor din titlurile de proprietate. (la 30-06-2016, Alin. (22^4) al art. 11 a fost introdus de pct. 12 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 35 din 28 iunie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 489 din 30 iunie 2016. ) (22^5) Actualizarea cărților funciare individuale derivate din cartea funciară a titlurilor de proprietate din sector cu geometria individuală a imobilelor, se poate realiza pe baza acordului unanim al proprietarilor cu privire la recunoașterea limitelor și a amplasamentelor, precum și a suprafeței imobilelor, iar în lipsa acordului unanim, pe baza unei hotărâri judecătorești definitive. (la 30-06-2016, Alin. (22^5) al art. 11 a fost introdus de pct. 12 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 35 din 28 iunie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 489 din 30 iunie 2016. ) (22^6) Proprietarul înscris în cartea funciară individuală derivată din cartea funciară a titlurilor de proprietate din sector poate exercita liber prerogativele dreptului său de proprietate, potrivit legii, în regim de carte funciară. (la 30-06-2016, Alin. (22^6) al art. 11 a fost introdus de pct. 12 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 35 din 28 iunie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 489 din 30 iunie 2016. ) (22^7) Dispozițiile alin. (22^1)-(22^6) sunt aplicabile și înregistrării sporadice, caz în care cartea funciară se va deschide la cererea oricărui proprietar din sectorul în care au fost emise titlurile de proprietate, iar detaliile tehnice referitoare la modalitatea de întocmire a documentației cadastrale se stabilesc prin regulament aprobat prin ordin al directorului general al Agenției Naționale. (la 30-06-2016, Alin. (22^7) al art. 11 a fost introdus de pct. 12 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 35 din 28 iunie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 489 din 30 iunie 2016. ) (22^8) În cazul terenurilor agricole care fac obiectul dispozițiilor Legii nr. 36/1991 privind societățile agricole și alte forme de asociere în agricultură, cu modificările ulterioare, se înființează cartea funciară a titlurilor de proprietate din sector, cu notarea corespunzătoare în partea a II-a a aportului de folosință a terenului în favoarea entității agricole astfel constituite, în aplicarea dispozițiilor art. 31-33 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare. (la 30-06-2016, Alin. (22^8) al art. 11 a fost introdus de pct. 12 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 35 din 28 iunie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 489 din 30 iunie 2016. ) (22^9) Prevederile alin. (22^8) sunt aplicabile terenurilor agricole arendate potrivit dispozițiilor Legii nr. 287/2009, republicată, cu modificările ulterioare, caz în care în cartea funciară se notează arenda asupra imobilului. (la 30-06-2016, Alin. (22^9) al art. 11 a fost introdus de pct. 12 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 35 din 28 iunie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 489 din 30 iunie 2016. ) (22^10) În cazul imobilelor înscrise în cărți funciare ai căror proprietari au calitate de arendatori sau fac obiectul Legii nr. 36/1991, cu modificările ulterioare, dispozițiile privind deschiderea cărții funciare a titlurilor de proprietate din sector sunt aplicabile în mod corespunzător, arendașul sau entitatea juridică urmând să solicite deschiderea acestei cărți funciare. (la 30-06-2016, Alin. (22^10) al art. 11 a fost introdus de pct. 12 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 35 din 28 iunie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 489 din 30 iunie 2016. ) (22^11) În aplicarea dispozițiilor Legii nr. 287/2009, republicată, cu modificările ulterioare, referitoare la obligativitatea respectării regimului juridic special aplicabil anumitor categorii de bunuri imobile, înstrăinarea imobilelor din cărțile funciare astfel înființate se face cu respectarea limitelor legale instituite de legislația specială, în ceea ce privește respectarea destinației speciale a terenului și dreptului de preempțiune. (la 30-06-2016, Alin. (22^11) al art. 11 a fost introdus de pct. 12 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 35 din 28 iunie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 489 din 30 iunie 2016. ) (23) La înscrierea în documentele tehnice cadastrale și în cartea funciară este suficientă prezentarea ultimului act doveditor al drepturilor reale privitoare la imobilul în cauză.(24) În cadrul lucrărilor de înregistrare sistematică în cartea funciară se înscriu suprafețele rezultate din măsurători.  +  Articolul 12(1) Documentele tehnice ale cadastrului se întocmesc pentru fiecare sector cadastral și evidențiază situația de fapt constatată de persoana autorizată care efectuează lucrările de înregistrare sistematică și constituie temeiul înregistrării din oficiu a imobilelor în evidențele de cadastru și în cartea funciară.Documentele tehnice sunt:a) planul cadastral;b) registrul cadastral al imobilelor;c) opisul alfabetic al titularilor drepturilor reale de proprietate, al posesorilor și al altor deținători.(2) Autoritățile și instituțiile publice centrale și locale au obligația de a pune la dispoziția Agenției Naționale, gratuit, datele, informațiile și copiile certificate ale documentelor referitoare la sistemele informaționale specifice domeniilor proprii de activitate, pentru lucrările sistematice de cadastru în vederea înscrierii în cartea funciară.(3) Primarul unității administrativ-teritoriale în care se desfășoară lucrările de cadastru are obligația să înștiințeze deținătorii imobilelor, prin afișare și prin alte mijloace de publicitate, cu privire la obligația acestora, respectiv:a) de a permite accesul specialiștilor să execute măsurătorile;b) de a prezenta actele juridice referitoare la imobile;c) de a identifica limitele imobilelor împreună cu echipele care realizează lucrările de specialitate;d) de a verifica informațiile privitoare la imobilele pe care le dețin, în etapa de publicare a documentelor tehnice cadastrale.(4) În vederea realizării lucrărilor de înregistrare sistematică de cadastru, secretarul unității administrativ-teritoriale va comunica, în termen de 30 de zile de la data decesului unei persoane, camerei notarilor publici în a cărei circumscripție teritorială defunctul și-a avut ultimul domiciliu o sesizare pentru deschiderea procedurii succesorale, care va cuprinde:a) numele, prenumele și codul numeric personal ale defunctului;b) data decesului, în format zi, lună, an;c) data nașterii, în format zi, lună, an;d) ultimul domiciliu al defunctului;e) bunurile mobile sau imobile ale defunctului înregistrate în evidențele fiscale sau, după caz, în registrul agricol;f) date despre eventualii succesibili, în format nume, prenume și adresa la care se face citarea.(5) Atribuția prevăzută la alin. (4) poate fi delegată de către secretarul primăriei unuia dintre ofițerii de stare civilă.(6) Primarul va urmări îndeplinirea acestor atribuții de către secretarul primăriei sau, după caz, ofițerul de stare civilă delegat și va aplica sancțiunile disciplinare corespunzătoare.(7) Neîndeplinirea atribuțiilor prevăzute la alin. (4) atrage sancționarea disciplinară și contravențională a persoanei responsabile.(8) Dacă proprietarii, posesorii sau alți deținători nu se prezintă, identificarea limitelor imobilelor se va face în lipsa acestora. Primarul unității administrativ-teritoriale, prin compartimentele de resort din cadrul aparatului de specialitate al acestuia, eliberează certificate și furnizează gratuit echipelor de realizare a lucrărilor sistematice de cadastru date și informații cuprinse în:a) registrul agricol;b) registrul de rol nominal unic;c) nomenclatura stradală;d) listele cuprinzând următoarele date: numele, prenumele, codul numeric personal sau, după caz, numărul de identificare fiscală, adresa domiciliului pentru persoanele fizice, respectiv denumirea, adresa sediului și codul de înregistrare fiscală sau, după caz, codul unic de înregistrare, în cazul persoanelor juridice; e) orice alte informații și evidențe care ar putea fi necesare realizării lucrării sistematice de cadastru în vederea înscrierii în cartea funciară.(9) Persoana autorizată care efectuează lucrările de înregistrare sistematică și cel puțin un reprezentant al unității administrativ-teritoriale identifică proprietarii, posesorii sau alți deținători și întocmește documentele tehnice. (la 30-06-2016, Alin. (9) al art. 12 a fost modificat de pct. 13 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 35 din 28 iunie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 489 din 30 iunie 2016. ) (9^1) Activitatea de verificare și recepție a lucrărilor de înregistrare sistematică și a documentelor tehnice prevăzute la alin. (1) se face de către Comisia de la nivelul oficiului teritorial, formată din personal de specialitate, numită prin decizie a directorului oficiului teritorial. Verificarea și recepția se vor putea face și în etape, pe sectoare cadastrale, înainte de finalizarea lucrărilor de înregistrare sistematică la nivelul unității administrativ-teritoriale. (la 30-06-2016, Alin. (9^1) al art. 12 a fost introdus de pct. 14 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 35 din 28 iunie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 489 din 30 iunie 2016. ) (9^2) Activitatea de verificare și recepție prevăzută la alin. (9^1) poate fi externalizată, prin excepție de la dispozițiile art. 6 alin. (2), prin contractarea în acest sens de servicii specializate în condițiile legii. (la 30-06-2016, Alin. (9^2) al art. 12 a fost introdus de pct. 14 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 35 din 28 iunie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 489 din 30 iunie 2016. ) (9^3) După verificare și recepție, pentru a fi aduse la cunoștința publică, documentele tehnice prevăzute la alin. (1) se integrează în sistem și:a) sunt transmise de către oficiul teritorial autorității administrației publice locale în vederea afișării publice, în condițiile art. 14 alin. (1), prin publicare pe pagina proprie de internet a acesteia, precum și la sediul consiliului local respectiv. Anunțul privind afișarea publică a documentelor tehnice se publică într-un ziar de largă circulație, într-un ziar local, precum și prin alte mijloace de comunicare;b) se afișează pe pagina de internet special creată în acest scop de către Agenția Națională, unică la nivel național. (la 30-06-2016, Alin. (9^3) al art. 12 a fost introdus de pct. 14 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 35 din 28 iunie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 489 din 30 iunie 2016. ) (10) Persoanele interesate au acces deplin pentru a consulta documentele tehnice afișate potrivit alin. (9).(11) Persoana autorizată care efectuează lucrarea de cadastru, care constă în identificarea și măsurarea imobilelor, preia o copie legalizată a documentelor, prelucrează datele obținute și întocmește documentele tehnice pentru fiecare sector cadastral în parte. Copiile legalizate ale documentelor se vor prelua numai dacă acestea nu există în arhiva oficiului teritorial sau a autorității administrației publice locale ori a emitentului acestora. Aceste entități au obligația eliberării gratuite a documentelor sau a copiilor certificate de pe acestea în termen de cel mult 30 de zile lucrătoare de la data înregistrării cererii persoanei autorizate.(12) Reprezentanții autorităților și instituțiilor publice, ai regiilor autonome și ai societăților comerciale cu capital parțial de stat, precum și ai altor entități care dețin terenuri în administrare, aflate în proprietatea statului român sau a unităților administrativ-teritoriale, au obligația de a participa la identificarea și măsurarea imobilelor în cauză.(13) Primarul unității administrativ-teritoriale, prin compartimentele de resort din cadrul aparatului de specialitate al acestuia, identifică proprietarii, posesorii sau alți deținători ai imobilelor și pune la dispoziție informațiile și evidențele necesare deținute de primărie, prin eliberarea de certificate sau orice alte documente necesare lucrării sistematice de cadastru.(14) Primarul va contrasemna documentele tehnice cadastrale, anterior verificării și recepției acestora de către personalul de specialitate, conform prevederilor alin. (9), în vederea certificării veridicității informațiilor privitoare la imobile și la proprietari, posesori, respectiv alți deținători, care au fost furnizate de către acesta. Contrasemnarea documentelor tehnice cadastrale are drept consecință însușirea tuturor datelor cu privire la terenuri și construcții, precum și eliminarea procedurilor administrative de emitere a unor certificate confirmative, cum ar fi: certificatul de atestare fiscală, certificatul de atestare a situației juridice și tehnice a construcțiilor, adeverința prevăzută la art. 13 alin. (1) lit. b) și altele asemenea.(15) Contrasemnarea documentelor tehnice de către primar sau de persoana desemnată se poate efectua și prin emiterea unei adeverințe care să confirme însușirea de către reprezentantul autorității publice locale a informațiilor cuprinse în documentele tehnice ale cadastrului.(16) În cazul în care documentele tehnice nu au fost contrasemnate în termenul prevăzut la alin. (18), situația reflectată de acestea se prezumă a fi în concordanță cu situația tehnică și juridică reală, până la proba contrară, iar terenurile și construcțiile se vor înscrie în cartea funciară fie în baza actelor de proprietate, fie a situației tehnico-juridice reflectate de documentele tehnice întocmite ca urmare a identificării realizate conform art. 11 alin. (2) lit. f) și necontestate în perioada de afișare publică sau cu privire la care cererea de rectificare a fost respinsă. (la 14-01-2024, Alineatul (16), Articolul 12, Capitolul III, Titlul I a fost modificat de Punctul 5., Articolul I din LEGEA nr. 15 din 10 ianuarie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 25 din 11 ianuarie 2024 ) (17) Înscrierea construcțiilor în cartea funciară, în procesul de înregistrare sistematică potrivit prezentei legi, nu împiedică autoritățile competente să aplice sancțiunile prevăzute de lege în ceea ce privește disciplina în construcții și servește ca bază de stabilire și calculare a taxelor și impozitelor datorate conform legii.(18) Eliberarea tuturor actelor necesare și contrasemnarea documentelor tehnice cadastrale de către primar, prin compartimentele de resort din cadrul aparatului de specialitate, se fac în termen de 30 de zile de la înregistrarea solicitării.(19) Inspectorul de cadastru verifică lucrările la teren executate de către persoanele autorizate.(20) Pentru persoanele fizice, listele prevăzute la alin. (8) lit. d) se asigură de către serviciile publice comunitare locale de evidență a persoanelor, la solicitarea primarilor.  +  Articolul 13(1) În cazul imobilelor care fac obiectul înregistrării sistematice, în lipsa actelor doveditoare ale dreptului de proprietate, în documentele tehnice se va înscrie posesia de fapt asupra imobilului, în baza identificării efectuate de persoanele menționate la art. 12 alin. (9), cu ocazia efectuării măsurătorilor și sub condiția prezentării următoarelor documente:a) fișa de date a imobilului semnată de către posesorul imobilului și de către persoana autorizată să efectueze lucrările de înregistrare sistematică;b) adeverința eliberată de autoritățile administrației publice locale, care atestă faptul că:(i) posesorul este cunoscut că deține imobilul sub nume de proprietar;(ii) imobilul nu face parte din domeniul public sau nu a fost înscris în evidențe ca fiind în domeniul privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale.(1^1) În situația terenurilor din extravilan ce fac obiectul înregistrării sistematice, care se suprapun cu limitele fondului forestier înscrise în amenajamentele silvice, în documentele tehnice se va înscrie posesia de fapt, în favoarea posesorului terenului respectiv, cu condiția prezentării următoarelor documente:a) fișa de date a imobilului semnată de către deținător și de către persoana autorizată să efectueze lucrările de înregistrare sistematică;b) adeverința eliberată de autoritățile administrației publice locale, în care se va menționa poziția din Registrul agricol în care figurează înregistrat deținătorul imobilului, precum și faptul că nu face parte din domeniul public sau nu a fost înscris în evidențele Registrului agricol ca fiind în domeniul privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale;c) nota de constatare întocmită pe baza datelor din teren de către reprezentanții ocolului silvic care administrează fondul forestier, împreună cu proprietarul terenului și persoana autorizată să efectueze lucrările de înregistrare sistematică, care să ateste faptul că nu sunt litigii cu privire la hotarul dintre cele două proprietăți. (la 14-01-2024, Articolul 13, Capitolul III, Titlul I a fost completat de Punctul 6., Articolul I din LEGEA nr. 15 din 10 ianuarie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 25 din 11 ianuarie 2024 ) (1^2) În cazul imobilelor terenuri primite la schimb în baza decretelor de expropriere se va înscrie posesia în favoarea posesorului, sub condiția prezentării următoarelor documente:a) fișa de date a imobilului semnată de către deținător și de către persoana autorizată să efectueze lucrările de înregistrare sistematică;b) adeverința eliberată de autoritățile administrației publice locale, în care se va menționa:(i) poziția din Registrul agricol în care figurează înregistrat deținătorul imobilului;(ii) decretul de expropriere în baza căruia s-a realizat și schimbul de terenuri. (la 14-01-2024, Articolul 13, Capitolul III, Titlul I a fost completat de Punctul 6., Articolul I din LEGEA nr. 15 din 10 ianuarie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 25 din 11 ianuarie 2024 ) (1^3) În cazul imobilelor terenuri primite ca urmare a actului/măsurii de strămutare se va înscrie posesia în favoarea posesorului, sub condiția prezentării următoarelor documente:a) fișa de date a imobilului semnată de către deținător și de către persoana autorizată să efectueze lucrările de înregistrare sistematică;b) adeverința eliberată de autoritățile administrației publice locale, în care se va menționa:(i) poziția din Registrul agricol în care figurează înregistrat deținătorul imobilului;(ii) actul de strămutare, dacă unitatea administrativ-teritorială identifică un astfel de act;(iii) declarația autentică pe propria răspundere a posesorului cu privire la faptul strămutării. (la 14-01-2024, Articolul 13, Capitolul III, Titlul I a fost completat de Punctul 6., Articolul I din LEGEA nr. 15 din 10 ianuarie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 25 din 11 ianuarie 2024 ) (2) Dispozițiile alin. (1) sunt aplicabile inclusiv imobilelor care au fost înregistrate în sistemul integrat de cadastru și carte funciară, din regiunile unde au fost aplicate prevederile Decretului-lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispozițiilor privitoare la cărțile funciare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 27 aprilie 1938, în situația în care proprietarii nu sunt identificați cu ocazia realizării interviurilor pe teren, însă sunt identificați posesorii imobilelor din zonele foste necooperativizate, imobilelor din zonele foste cooperativizate pentru care s-a finalizat procesul de retrocedare prin emiterea titlurilor de proprietate, imobilelor situate în intravilanul localităților care au făcut obiectul legilor de restituire a proprietăților funciare, precum și imobilelor pentru care au fost emise procesele-verbale de punere în posesie și/sau titluri de proprietate. (la 31-12-2022, Alineatul (2) din Articolul 13 , Capitolul III , Titlul I a fost modificat de Punctul 10, Articolul I din LEGEA nr. 377 din 27 decembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1260 din 28 decembrie 2022 ) (3) Posesia de fapt înscrisă în documentele tehnice potrivit alineatelor anterioare se notează în cărțile funciare deschise ca urmare a finalizării înregistrării sistematice.(4) În cazul imobilelor situate în extravilanul localităților din zonele care nu au făcut obiectul aplicării legilor fondului funciar, procedura de emitere a certificatului prevăzut la alin. (8) nu este aplicabilă.(5) Posesia notată în cartea funciară și efectele juridice ale acesteia pot fi dobândite în temeiul actelor juridice între vii, translative sau constitutive, încheiate în formă autentică, inclusiv prin măsuri de executare silită sau pentru cauză de moarte, care se notează în cartea funciară. Notă
    Decizie de admitere: HP nr. 58/2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 1120 din 21 noiembrie 2022:
    În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării terenurilor agricole situate în extravilan și de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăților ce dețin în administrare terenuri proprietate publică și privată a statului cu destinație agricolă și înființarea Agenției Domeniilor Statului, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 13 alin. (5) din Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, nu este necesară respectarea dreptului de preempțiune prevăzut de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 17/2014 la încheierea unei convenții având ca obiect înstrăinarea posesiei asupra unui teren agricol din extravilan.
    (6) Ultimul posesor notat în cartea funciară va beneficia de intabularea dreptului său de proprietate, din oficiu, la împlinirea termenului de 3 ani, în condițiile prevăzute la alin. (7), ca efect al joncțiunii posesiilor anterioare cu posesia sa.(7) În toate cazurile în care s-a notat posesia în cartea funciară, dreptul de proprietate va putea fi intabulat ulterior, în următoarele condiții: (la 26-07-2018, Partea introductivă a alineatului (7) din Articolul 13 , Capitolul III , Titlul I a fost modificată de Punctul 7, Articolul I din LEGEA nr. 185 din 18 iulie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 638 din 23 iulie 2018 ) a) din oficiu, la împlinirea unui termen de 3 ani de la momentul notării în cartea funciară, dacă nu a fost notat niciun litigiu prin care se contestă înscrierile din cartea funciară. În acest caz, prin derogare de la reglementările referitoare la uzucapiune, dreptul de proprietate se consideră dobândit prin efectul legii și de la data împlinirii acestui termen, fără nicio altă justificare sau procedură;b) la cererea posesorului prevăzut la alin. (1) sau a succesorilor acestuia, în baza actului de proprietate, ca urmare a dobândirii dreptului de proprietate prin oricare dintre modalitățile prevăzute de lege.(8) Abrogat. (la 26-07-2018, Alineatul (8) din Articolul 13 , Capitolul III , Titlul I a fost abrogat de Punctul 7, Articolul I din LEGEA nr. 185 din 18 iulie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 638 din 23 iulie 2018 ) (9) Abrogat. (la 26-07-2018, Alineatul (9) din Articolul 13 , Capitolul III , Titlul I a fost abrogat de Punctul 7, Articolul I din LEGEA nr. 185 din 18 iulie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 638 din 23 iulie 2018 ) (10) Abrogat. (la 26-07-2018, Alineatul (10) din Articolul 13 , Capitolul III , Titlul I a fost abrogat de Punctul 7, Articolul I din LEGEA nr. 185 din 18 iulie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 638 din 23 iulie 2018 ) (11) Deținătorii imobilelor care fac obiectul înregistrării sistematice, precum și emitenții înscrisurilor puse la dispoziție în vederea întocmirii documentelor tehnice prevăzute la art. 12 alin. (1) răspund pentru legalitatea, autenticitatea și exactitatea datelor cuprinse în acestea, în condițiile legii.(12) Angajații oficiului teritorial nu răspund în ceea ce privește prima înregistrare sistematică a imobilelor în sistemul integrat de cadastru și carte funciară.(13) Dispozițiile alin. (1), (4), (8), (10) și (11) nu se aplică imobilelor din patrimoniul statului sau al unității administrativ-teritoriale, care se înscriu în baza actelor juridice prevăzute de lege.(14) În cazul în care, cu prilejul efectuării măsurătorilor cadastrale cu privire la imobile situate în extravilan, care au făcut obiectul legilor fondului funciar, se constată că suprafața din măsurători este mai mare decât suprafața din actele de proprietate, rezerva rămâne la dispoziția comisiei locale pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, caz în care, în cartea funciară se notează în partea a II-a mențiunea proprietar neidentificat, rezerva comisiei locale de fond funciar, fără a fi intabulat dreptul de proprietate, prețul pe unitate de măsură, respectiv hectar sau imobil, urmând a se achita în cuantum de 50%. (la 14-01-2024, Alineatul (14), Articolul 13, Capitolul III, Titlul I a fost modificat de Punctul 7., Articolul I din LEGEA nr. 15 din 10 ianuarie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 25 din 11 ianuarie 2024 ) (14^1) Dispozițiile alin. (14) nu sunt aplicabile în cazul în care cu ocazia realizării lucrărilor de înregistrare sistematică a imobilelor pentru care au fost emise titluri de proprietate pe vechile amplasamente, potrivit legilor de restituire a proprietăților funciare, fără efectuarea măsurătorilor de către comisia locală, recunoașterea reciprocă a limitelor proprietății de către vecini și în lipsa planurilor parcelare, conform art. 27 alin. (2) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, dacă se constată diferențe de suprafață în plus sau în minus între suprafața înscrisă în titlul de proprietate și suprafața măsurată a vechiului amplasament, caz în care în documentele tehnice ale cadastrului și în cărțile funciare care se vor deschide în baza acestora se va înscrie suprafața rezultată din măsurători. (la 23-05-2019, Articolul 13 din Capitolul III , Titlul I a fost completat de Punctul 14, Articolul I din LEGEA nr. 105 din 17 mai 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 392 din 20 mai 2019 ) (14^2) Răspunderea pentru corectitudinea întocmirii documentelor tehnice ale cadastrului și pentru corespondența acestora cu realitatea din teren, precum și pentru identificarea limitelor imobilelor pe vechile amplasamente în concordanță cu actele juridice puse la dispoziție de deținători revine persoanei autorizate să execute lucrări de specialitate și primarului în calitate de președinte al comisiei locale de restituire a proprietăților funciare. (la 23-05-2019, Articolul 13 din Capitolul III , Titlul I a fost completat de Punctul 14, Articolul I din LEGEA nr. 105 din 17 mai 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 392 din 20 mai 2019 ) (15) În cazul imobilelor ai căror proprietari, posesori sau alți detentori precari, astfel cum sunt definiți la art. 918 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare, nu pot fi identificați cu ocazia efectuării din oficiu a lucrărilor de înregistrare sistematică, precum și în lipsa documentelor prevăzute la alin. (1) cu privire la calitatea de posesor, în cartea funciară se notează în partea a II-a mențiunea proprietar neidentificat, fără a fi intabulat dreptul de proprietate. În acest caz, persoanele interesate vor putea solicita ulterior intabularea dreptului de proprietate al unității administrativ-teritoriale sau înscrierea adevăratului proprietar, în baza înscrisurilor justificative, fie notarea posesiei, cu respectarea următoarelor condiții:a) în cazul intabulării dreptului de proprietate al unității administrativ-teritoriale se va prezenta hotărârea de consiliu local prin care se atestă apartenența imobilului la domeniul public sau privat al unității administrativ-teritoriale;b) în cazul înscrierii adevăratului proprietar se vor prezenta certificatul care să ateste identificarea imobilului în planul cadastral, în scopul de a certifica faptul că imobilul din actul de proprietate corespunde cu cel din plan și faptul că imobilul este înregistrat în evidențele fiscale sau, după caz, în registrul agricol, eliberat de primarul unității administrativ-teritoriale unde este amplasat acest imobil, precum și actul care atestă dreptul de proprietate;c) în cazul solicitării notării posesiei asupra imobilului se va prezenta certificatul care atestă identificarea imobilului în planul cadastral, prevăzut la lit. b), și înscrisurile prevăzute la art. 41 alin. (8^1) lit. b) și d)-f). (la 14-01-2024, Alineatul (15), Articolul 13, Capitolul III, Titlul I a fost modificat de Punctul 7., Articolul I din LEGEA nr. 15 din 10 ianuarie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 25 din 11 ianuarie 2024 ) (16) În situația în care au fost emise procese-verbale de punere în posesie, conform prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, dreptul de proprietate se va înscrie provizoriu în favoarea persoanelor îndreptățite în baza procesului-verbal de punere în posesie și a hotărârii comisiei județene de fond funciar privind validarea dreptului de proprietate, emise în condițiile legii, iar intabularea dreptului de proprietate urmează a se efectua ulterior în condițiile legii. (la 31-12-2022, Alineatul (16) din Articolul 13 , Capitolul III , Titlul I a fost modificat de Punctul 12, Articolul I din LEGEA nr. 377 din 27 decembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1260 din 28 decembrie 2022 ) (17) În cazul imobilelor cu privire la care au fost emise titluri de proprietate și a fost identificat un posesor, se va nota posesia asupra acestora, cu înscrierea prealabilă a titlului de proprietate în partea a II-a a cărții funciare. (la 31-12-2022, Articolul 13 din Capitolul III , Titlul I a fost completat de Punctul 13, Articolul I din LEGEA nr. 377 din 27 decembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1260 din 28 decembrie 2022 )
     +  Articolul 14(1) Documentele tehnice realizate la nivelul întregii unități administrativ-teritoriale sau, după caz, cele realizate la nivel de sectoare cadastrale se afișează, prin grija oficiului teritorial, în condițiile art. 11 alin. (2) lit. k), pentru o perioadă de 60 de zile. Cererile de rectificare a documentelor tehnice ale cadastrului se formulează în termen de 60 de zile de la data afișării și sunt însoțite de documente doveditoare. Comisia de soluționare a cererilor de rectificare, formată din reprezentanți desemnați de primar, reprezentanți mandatați ai executantului lucrării de înregistrare sistematică și reprezentanți desemnați de oficiul de cadastru și publicitate imobiliară, soluționează cererile în perioada de afișare publică, dar nu mai târziu de 90 de zile de la finalizarea perioadei de afișări, conform realității din teren și unei proceduri stabilite prin regulament, aprobat prin ordin cu caracter normativ al directorului general al Agenției Naționale. (la 11-11-2021, Alineatul (1) din Articolul 14 , Capitolul III , Titlul I a fost modificat de Punctul 11, Articolul I din LEGEA nr. 264 din 5 noiembrie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1065 din 08 noiembrie 2021 ) (2) În regiunile de transcripțiuni și inscripțiuni imobiliare, titularii sarcinilor înscrise în vechile registre de publicitate imobiliară vor solicita transcrierea acestora în cărțile funciare, în termen de 60 de zile de la afișare. Prin sarcini se înțelege ipotecile, privilegiile, somațiile, sechestrele, litigiile și orice acte juridice înscrise în vechile registre de publicitate imobiliară. (la 23-04-2018, Alineatul (2) din Articolul 14 , Capitolul III , Titlul I a fost modificat de Punctul 9, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 31 din 18 aprilie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 353 din 23 aprilie 2018 ) (3) În urma soluționării cererilor de rectificare a documentelor tehnice ale cadastrului se emite un proces-verbal, care se va comunica în condițiile Codului de procedură civilă.(3^1) Situația cadastral-juridică a imobilelor, inclusiv planul cadastral, se actualizează ca urmare a soluționării cererilor de rectificare, în condițiile legii, la cerere sau din oficiu. (la 30-06-2016, Alin. (3^1) al art. 14 a fost introdus de pct. 16 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 35 din 28 iunie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 489 din 30 iunie 2016. ) (4) Procesul-verbal prevăzut la alin. (3) poate fi contestat cu plângere la judecătoria din raza teritorială de situare a imobilului, în termen de 15 zile de la comunicare. Dispozițiile art. 31 alin. (3) și (4), referitoare la procedura de depunere și înregistrare a plângerii, se aplică în mod corespunzător.(5) Înscrierile în noua carte funciară se realizează din oficiu, pe baza documentelor tehnice ale cadastrului integrate în sistem pentru fiecare sector cadastral în parte, potrivit art. 14 alin. (1) și, după caz, rectificate potrivit art. 11 alin. (2) lit. m), conform unui regulament aprobat prin ordin al directorului general al Agenției Naționale, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I. Directorul general al Agenției Naționale poate emite instrucțiuni cu privire la modul de lucru în cadrul lucrărilor de înregistrare sistematică. (la 30-06-2016, Alin. (5) al art. 14 a fost modificat de pct. 15 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 35 din 28 iunie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 489 din 30 iunie 2016. ) (6) Înscrierea prevăzută la alin. (5) reprezintă prima înregistrare a imobilelor în sistemul integrat de cadastru și carte funciară, denumită în continuare prima înregistrare sistematică, rezultată ca urmare a finalizării procedurii de înregistrare sistematică, și poate avea ca obiect imobile:a) care nu au fost înregistrate anterior;b) înscrise în evidențele de carte funciară, indiferent dacă situația cadastral-juridică a fost actualizată sau nu.(6^1) În situația în care, cu prilejul înregistrării sistematice, sunt identificați mai mulți proprietari asupra aceluiași imobil, care au dobândit dreptul de proprietate în baza unor acte juridice diferite, se deschide o singură carte funciară în care se notează în partea a II-a existența acestei situații juridice, fără a fi intabulat dreptul de proprietate. Ulterior, intabularea dreptului de proprietate se va efectua în baza hotărârii judecătorești definitive, concomitent cu radierea din oficiu a notării. (la 26-07-2018, Articolul 14 din Capitolul III , Titlul I a fost completat de Punctul 8, Articolul I din LEGEA nr. 185 din 18 iulie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 638 din 23 iulie 2018 ) (7) Înscrierile din cărțile funciare deschise ca urmare a finalizării înregistrării sistematice pot fi modificate din oficiu sau la cerere, fără plata unui tarif, până la data primei înscrieri subsecvente efectuate în condițiile alin. (8). Prin modificarea înscrierilor din cartea funciară se înțelege oricare dintre următoarele operațiuni:a) actualizarea, îndreptarea sau rectificarea informațiilor grafice și textuale despre imobil;b) înscrierea actelor care nu au fost prezentate până la finalizarea lucrărilor de înregistrare sistematică;c) îndreptarea erorilor săvârșite cu ocazia realizării lucrărilor de înregistrare sistematică;d) orice alte înscrieri sau radieri care au drept scop punerea în concordanță a situației de carte funciară cu situația juridică reală. (la 31-12-2022, Alineatul (7) din Articolul 14 , Capitolul III , Titlul I a fost modificat de Punctul 14, Articolul I din LEGEA nr. 377 din 27 decembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1260 din 28 decembrie 2022 ) (8) Efectul constitutiv de drepturi cu privire la un imobil operează de la data efectuării primei înscrieri subsecvente ce are la bază acte juridice constitutive sau translative de drepturi reale încheiate ulterior deschiderii din oficiu a cărților funciare, pentru întreaga unitate administrativ-teritorială. (la 11-11-2021, Alineatul (8) din Articolul 14 , Capitolul III , Titlul I a fost modificat de Punctul 11, Articolul I din LEGEA nr. 264 din 5 noiembrie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1065 din 08 noiembrie 2021 ) (9) Abrogat. (la 11-11-2021, Alineatul (9) din Articolul 14 , Capitolul III , Titlul I a fost abrogat de Punctul 12, Articolul I din LEGEA nr. 264 din 5 noiembrie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1065 din 08 noiembrie 2021 ) (9^1) În situația în care, cu prilejul înregistrării sistematice nu se pot identifica codurile numerice personale, respectiv codurile unice de înregistrare ale anumitor titulari de drepturi asupra imobilelor, documentele tehnice se recepționează, iar în partea a II-a a cărții funciare se vor efectua mențiuni cu privire la lipsa codului numeric personal, respectiv lipsa codului unic de înregistrare. (la 30-06-2016, Alin. (9^1) al art. 14 a fost introdus de pct. 17 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 35 din 28 iunie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 489 din 30 iunie 2016. ) (9^2) Ulterior înființării din oficiu a cărților funciare, la întocmirea actelor de dispoziție asupra imobilelor este obligatoriu ca în actul juridic să se menționeze codul numeric personal, respectiv codul unic de înregistrare al titularului dreptului de proprietate. (la 30-06-2016, Alin. (9^2) al art. 14 a fost introdus de pct. 17 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 35 din 28 iunie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 489 din 30 iunie 2016. ) (9^3) Mențiunile referitoare la lipsa codului numeric personal, respectiv a codului unic de înregistrare al titularului dreptului înscris în cartea funciară pot fi actualizate, la cererea persoanei interesate, prin prezentarea înscrisului prevăzut de lege. (la 30-06-2016, Alin. (9^3) al art. 14 a fost introdus de pct. 17 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 35 din 28 iunie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 489 din 30 iunie 2016. ) (9^4) Cărțile funciare deschise ca urmare a primei înregistrări sistematice vor indica faptul că au la bază lucrările sistematice, precum și data finalizării acestora, după modelul stabilit prin regulament, aprobat prin ordin cu caracter normativ al directorului general al Agenției Naționale*). (la 30-06-2016, Alin. (9^4) al art. 14 a fost introdus de pct. 17 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 35 din 28 iunie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 489 din 30 iunie 2016. ) (10) Descrierea imobilelor din documentele tehnice ale cadastrului constituie o modalitate de punere în concordanță a situației tehnice a imobilului cu situația juridică cuprinsă în actele juridice. În caz de discrepanță, prevalează situația tehnică identificată în urma măsurătorilor efectuate. De la data înființării din oficiu a cărților funciare orice evidențe cadastrale și de publicitate imobiliară anterioare realizării înregistrării sistematice își pierd valabilitatea.(11) Răspunderea pentru corectitudinea întocmirii documentelor tehnice ale cadastrului și pentru corespondența acestora cu realitatea din teren, precum și pentru identificarea limitelor imobilelor în concordanță cu actele juridice puse la dispoziție de deținători revine persoanei autorizate să execute lucrări de specialitate.(12) În cazul deschiderii din oficiu a noilor cărți funciare, înscrierile active din vechile cărți funciare se transcriu cu aceleași efecte juridice și sub același rang avute anterior. (la 11-11-2021, Articolul 14 din Capitolul III , Titlul I a fost completat de Punctul 13, Articolul I din LEGEA nr. 264 din 5 noiembrie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1065 din 08 noiembrie 2021 )  +  Articolul 15(1) De la data deschiderii cărților funciare din oficiu, registrele de transcripțiuni și inscripțiuni, cărțile funciare și orice alte evidențe de cadastru și publicitate imobiliară se vor înlocui, pentru sectoarele cadastrale respective, cu planul cadastral și noile cărți funciare. Vechile evidențe se păstrează în arhiva biroului teritorial și pot fi consultate pentru istoric. Identificarea și numerotarea imobilelor cuprinse în titlurile de proprietate emise în baza legilor fondului funciar sau alte acte de proprietate, planuri și alte evidențe cadastrale și de publicitate imobiliară anterioare realizării cadastrului și deschiderii noilor cărți funciare își pierd valabilitatea.(2) Sarcinile care sunt stinse prin împlinirea termenului sau din orice alt motiv nu vor mai fi înscrise în cărțile funciare, iar dacă s-au înscris, acestea vor fi radiate la cererea proprietarului imobilului, a oricărei persoane interesate sau din oficiu.(3) În cazul imobilelor înscrise în cartea funciară ca urmare a finalizării lucrărilor de înregistrare sistematică pe unitatea administrativ-teritorială respectivă, dovada dreptului de proprietate se face cu extrasul de carte funciară. Dovada delimitării unui imobil față de alte imobile se face numai cu extrasul din planul cadastral.  +  Articolul 16Registrul cadastral al imobilelor și planul cadastral stau la baza completării sau, după caz, a întocmirii din oficiu a cărților funciare, la finalizarea măsurătorilor cadastrale la nivelul sectoarelor cadastrale. Un exemplar din planurile și registrele cadastrale se transmite cu titlu gratuit unităților administrativ-teritoriale.  +  Articolul 17Agenția Națională și oficiile teritoriale din subordine au obligația de a furniza, la cerere, organelor abilitate evidențele necesare stabilirii valorii de impunere.  +  Articolul 18Completarea, modernizarea și menținerea în stare de utilizare a rețelei geodezice naționale necesare întocmirii și ținerii la zi a planurilor cadastrale și hărților topografice se realizează sub coordonarea Agenției Naționale.  +  Articolul 19Oficiul teritorial controlează, avizează și recepționează, după caz, lucrările de geodezie, topografie, cadastru și cartografie.  +  Articolul 20Modul de avizare, verificare și recepție a lucrărilor de specialitate din domeniile cadastrului, geodeziei, topografiei și cartografiei se stabilește prin regulament aprobat prin ordin al directorului general al Agenției Naționale, cu consultarea uniunii profesionale înființate prin lege specială.
     +  Titlul II Publicitatea imobiliară  +  Capitolul I Evidența cadastral-juridică  +  Articolul 21(1) Publicitatea imobiliară întemeiată pe sistemul de evidență a cadastrului are ca obiect înscrierea în cartea funciară a actelor și faptelor juridice referitoare la imobilele din aceeași unitate administrativ-teritorială, în scopul transmiterii sau constituirii de drepturi reale imobiliare ori, după caz, al opozabilității față de terți a acestor înscrieri.(2) Publicitatea imobiliară se efectuează de către birourile de cadastru și publicitate imobiliară pentru imobilele situate în raza de activitate a acestora.(3) Cărțile funciare întocmite și numerotate pe teritoriul administrativ al fiecărei localități alcătuiesc, împreună, registrul cadastral de publicitate imobiliară al acestui teritoriu, ce se ține de către biroul teritorial din cadrul oficiului teritorial în a cărui rază teritorială de activitate este situat imobilul respectiv.(4) Acest registru se întregește cu registrul de intrare, cu planul cadastral, cu registrul cadastral al imobilelor, indicând numărul cadastral al imobilelor și numărul de ordine al cărților funciare în care sunt înscrise, cu un index alfabetic al proprietarilor și cu o mapă în care se păstrează cererile de înscriere, împreună cu un exemplar al înscrisurilor constatatoare ale actelor sau faptelor juridice supuse înscrierii.  +  Articolul 22(1) Activitatea de publicitate imobiliară în cadrul oficiilor teritoriale este îndeplinită de registratori de carte funciară, denumiți în continuare registratori, numiți prin ordin al directorului general al Agenției Naționale, în urma unui concurs organizat de aceasta. Asistenții-registratori efectuează înscrierile în cartea funciară în baza dispozițiilor date de registratori, eliberează extrasele de carte funciară și certificatele de sarcini și îndeplinesc alte atribuții stabilite prin reglementări specifice.(1^1) Salarizarea asistenților registratori încadrați la oficiile teritoriale, care și-au exercitat anterior anului 2004 activitatea la birourile de carte funciară din cadrul judecătoriilor, va fi efectuată corespunzător funcției de asistent registrator principal gradul IA, prevăzută la anexa nr. VIII, cap. II, lit. A, pct. I, subpct. 2.4, lit. b) la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare. (la 31-12-2022, Articolul 22 din Capitolul I , Titlul II a fost completat de Punctul 15, Articolul I din LEGEA nr. 377 din 27 decembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1260 din 28 decembrie 2022 ) (2) Numărul registratorilor pentru fiecare oficiu teritorial se stabilește prin ordin al directorului general al Agenției Naționale.(2^1) La soluționarea cererilor de înscriere, recepție sau avizare depuse online prin intermediul sistemului informatic, competența personalului de specialitate este la nivel de oficiu de cadastru și publicitate imobiliară. (la 11-11-2021, Articolul 22 din Capitolul I , Titlul II a fost completat de Punctul 14, Articolul I din LEGEA nr. 264 din 5 noiembrie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1065 din 08 noiembrie 2021 ) (3) În cadrul oficiilor teritoriale, activitatea de publicitate imobiliară este în responsabilitatea unui registrator-șef, iar în cadrul birourilor teritoriale, în responsabilitatea unui registrator coordonator, numiți prin ordin al directorului general al Agenției Naționale, în urma unui concurs.(4) Poate fi numită registrator persoana care îndeplinește în mod cumulativ următoarele condiții:a) are cetățenia română și are capacitatea drepturilor civile;b) este licențiat în drept;c) nu are antecedente penale;d) se bucură de o bună reputație;e) cunoaște limba română;f) este apt din punct de vedere medical pentru ocuparea funcției;g) a îndeplinit timp de 5 ani funcția de asistent-registrator sau a exercitat timp de 3 ani funcția de notar public, judecător, procuror, avocat, consilier juridic sau altă funcție de specialitate juridică.(5) Vechimea în funcția de registrator de carte funciară, respectiv în funcția de asistent-registrator principal constituie vechime în specialitate juridică, cu condiția ca persoana în cauză să aibă studii superioare de specialitate juridică.(6) Până la data organizării concursului, registratorii pot fi numiți din cadrul angajaților serviciilor de publicitate imobiliară care, deși nu îndeplinesc condițiile de studii, au cel puțin 5 ani de experiență în domeniul publicității imobiliare.(7) Registratorul răspunde pentru activitatea sa în condițiile legii și este subordonat profesional registratorului-șef. Registratorul de carte funciară are obligația să respecte reglementările speciale în materie de cadastru și publicitate imobiliară și practica unitară stabilită la nivel național prin deciziile cu caracter obligatoriu emise potrivit alin. (12). (la 14-01-2024, Alineatul (7), Articolul 22, Capitolul I, Titlul II a fost modificat de Punctul 8., Articolul I din LEGEA nr. 15 din 10 ianuarie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 25 din 11 ianuarie 2024 ) (7^1) În soluționarea unei încheieri de carte funciară, registratorul de carte funciară nu poate fi supus influențelor, presiunilor, constrângerilor sau intimidărilor din partea niciunei persoane fizice sau juridice. (la 31-12-2022, Articolul 22 din Capitolul I , Titlul II a fost completat de Punctul 17, Articolul I din LEGEA nr. 377 din 27 decembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1260 din 28 decembrie 2022 ) (8) Angajaților Agenției Naționale și ai unităților subordonate le este interzis să instrumenteze cauzele în care beneficiari sunt ei sau soțul/soția, rudele sau afinii până la gradul al treilea inclusiv, persoanele juridice la care ei ori una dintre persoanele menționate anterior dețin calitatea de acționari, asociați, directori sau administratori, precum și cauzele care au ca obiect documentații întocmite de ei anterior dobândirii calității de salariat al instituției, de persoanele fizice autorizate care sunt soț/soție, rudă sau afin până la gradul al treilea inclusiv cu aceștia ori de persoanele juridice autorizate la care ei sau una dintre persoanele menționate anterior dețin calitatea de acționari, asociați, directori sau administratori.(9) În cazul în care se află în una dintre situațiile prevăzute la alin. (8), angajatul este obligat să se abțină și să înștiințeze de îndată, în scris, conducerea instituției, pentru repartizarea lucrării unei alte persoane.(10) Angajaților Agenției Naționale și ai instituțiilor subordonate le este interzis să execute, în calitate de persoane fizice autorizate sau de experți judiciari, lucrări de specialitate în domeniul cadastrului, geodeziei, cartografiei și publicității imobiliare, cu excepția personalului desemnat să execute lucrările prevăzute la art. 4 lit. r^1). Personalului prevăzut la art. 4 lit. r^1) îi este interzis să înscrie, să recepționeze sau să avizeze lucrările executate ca urmare a identificării acestora ca fiind necesare și urgente și aprobate ca atare prin ordin al directorului general ori să exercite atribuțiile prevăzute la art. 4 lit. l) cu privire la aceste imobile. (la 23-05-2019, Alineatul (10) din Articolul 22 , Capitolul I , Titlul II a fost modificat de Punctul 15, Articolul I din LEGEA nr. 105 din 17 mai 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 392 din 20 mai 2019 ) (11) În cadrul Agenției Naționale funcționează Direcția de publicitate imobiliară, care organizează, coordonează și controlează activitatea de publicitate imobiliară din cadrul oficiilor teritoriale, în vederea respectării legilor și reglementărilor în materie.(12) În exercitarea atribuțiilor de coordonare și control, directorii Direcției de publicitate imobiliară și Direcției de cadastru emit decizii cu caracter obligatoriu a căror nerespectare atrage pentru personalul de specialitate din Agenția Națională și instituțiile subordonate, implicat în soluționarea cererilor de recepție și înscriere, sancțiunile disciplinare prevăzute în regulamentele interne.(13) În baza protocolului de colaborare privind modul de efectuare a operațiunilor de publicitate imobiliară, în vederea unificării procedurilor de lucru, Agenția Națională și Uniunea Națională a Notarilor Publici din România organizează ședințe de lucru periodice ale căror soluții, consemnate în minutele de ședință, sunt obligatorii pentru notarii publici și personalul de specialitate din oficiile teritoriale, de la data comunicării lor, cu privire la modul de soluționare a situației juridice analizate și sunt urmate concomitent de emiterea deciziilor prevăzute la alin. (12). (la 26-07-2018, Alineatul (13) din Articolul 22 , Capitolul I , Titlul II a fost modificat de Punctul 8, Articolul I din LEGEA nr. 185 din 18 iulie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 638 din 23 iulie 2018 )  +  Articolul 22^1(1) Prelucrarea de către Agenția Națională și instituțiile sale subordonate a datelor cu caracter personal în temeiul prezentei legi, al Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, precum și al altor acte normative incidente se face cu respectarea prevederilor cu caracter general ale Regulamentului (UE) nr. 679/2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor), într-o măsură necesară și proporțională cu scopul prelucrării, astfel încât exercitarea drepturilor de către persoanele vizate să nu facă imposibilă sau să nu afecteze în mod grav desfășurarea activității specifice ce are ca scop ocrotirea interesului public. (la 26-07-2018, Alineatul (1) din Articolul 22^1 , Capitolul I , Titlul II a fost modificat de Punctul 9, Articolul I din LEGEA nr. 185 din 18 iulie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 638 din 23 iulie 2018 ) (2) În scopul îndeplinirii atribuțiilor prevăzute de prezenta lege, Agenția Națională are acces la informațiile relevante din Registrul național de evidență a persoanelor administrat de Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, denumită în continuare D.E.P.A.B.D., cu limitarea strictă la categoriile de date necesare pentru desfășurarea în bune condiții a activității proprii.(3) Accesul prevăzut la alin. (2) se realizează prin mijloace informatice dezvoltate și controlate de D.E.P.A.B.D., în limitele condițiilor tehnice existente. Pe măsura dezvoltării sistemelor informatice administrate de către D.E.P.A.B.D. accesul se poate realiza prin mecanisme automatizate de natură să asigure finalitatea scopurilor prevăzute de prezenta lege.(4) Condițiile privind accesul la Registrul național de evidență a persoanelor se stabilesc prin protocol încheiat între Agenția Națională și D.E.P.A.B.D., care trebuie să cuprindă cel puțin următoarele elemente:a) obligațiile părților pentru asigurarea unei prelucrări legale și echitabile;b) categoriile de date care fac obiectul prelucrării, inclusiv modalitatea prin care se asigură respectarea principiului reducerii la minimum a datelor;c) operațiunile și procedurile de prelucrare a datelor cu caracter personal;d) condițiile în care datele cu caracter personal furnizate din Registrul național de evidență a persoanelor pot fi comunicate altor persoane fizice sau juridice;e) descrierea măsurilor necesare pentru asigurarea securității prelucrărilor;f) măsurile necesar a fi instituite pentru asigurarea confidențialității prelucrărilor;g) măsurile instituite pentru asigurarea exercitării drepturilor de către persoanele vizate.(5) Datele cu caracter personal furnizate din Registrul național de evidență a persoanelor în scopul prevăzut la alin. (2) nu pot fi prelucrate ulterior în alt scop, cu excepția prelucrărilor efectuate în temeiul unei dispoziții legale exprese. (la 23-04-2018, Capitolul I din Titlul II a fost completat de Punctul 10, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 31 din 18 aprilie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 353 din 23 aprilie 2018 )  +  Articolul 23Cartea funciară este alcătuită din titlu, indicând numărul ei și numele localității în care este situat imobilul, precum și din 3 părți:A. partea I, referitoare la descrierea imobilelor, care va cuprinde:a) numărul de ordine și cel cadastral al imobilului;b) suprafața imobilului, reieșită din măsurători cadastrale, destinația, adresa administrativă, categoriile de folosință și, după caz, construcțiile. Scoaterea definitivă și temporară din circuitul agricol a imobilelor situate în intravilanul aprobat potrivit legii se face prin autorizația de construire. (la 30-06-2016, Lit. b) a pct. A al art. 23 a fost modificată de pct. 18 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 35 din 28 iunie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 489 din 30 iunie 2016. ) c) planul imobilului cu descrierea imobilului constituie anexa la partea I a cărții funciare, întocmită conform regulamentului aprobat prin ordin cu caracter normativ al directorului general al Agenției Naționale, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I;B. partea a II-a, referitoare la înscrierile privind dreptul de proprietate și alte drepturi reale, care cuprinde:a) numele sau denumirea proprietarului și ale titularului dreptului real asupra imobilului, după caz; (la 30-06-2016, Lit. a) a pct. B al art. 23 a fost modificată de pct. 19 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 35 din 28 iunie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 489 din 30 iunie 2016. ) b) actul sau faptul juridic care constituie titlul dreptului de proprietate, precum și menționarea înscrisului pe care se întemeiază acest drept;c) strămutările proprietății;d) dreptul de administrare, dreptul de concesiune și dreptul de folosință cu titlu gratuit, corespunzătoare proprietății publice;e) servituțile constituite în folosul imobilului;f) faptele juridice, drepturile personale sau alte raporturi juridice, precum și acțiunile privitoare la proprietate;g) recepția propunerii de dezmembrare ori de comasare și respingerea acesteia, respingerea cererii de recepție și/sau de înscriere, în cazul imobilelor cu carte funciară deschisă;h) obligații de a nu face; interdicțiile de înstrăinare, grevare, închiriere, dezmembrare, comasare, construire, demolare, restructurare și amenajare;i) clauza de inalienabilitate a imobilului, potrivit art. 628 alin. (2) din Codul civil și clauza de insesizabilitate, potrivit art. 2.329 alin. (3) din Codul civil;i^1) comodatul constituit cu privire la imobil; (la 29-05-2017, Litera B. din Articolul 23 , Capitolul I , Titlul II a fost completata de Punctul 8, ARTICOL UNIC din LEGEA nr. 111 din 19 mai 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 399 din 26 mai 2017 ) j) orice modificări, îndreptări sau însemnări ce s-ar face în titlu, în partea I sau a II-a a cărții funciare, cu privire la înscrierile făcute;C. partea a III-a, referitoare la înscrierile privind dezmembrămintele dreptului de proprietate, drepturile reale de garanție și sarcini, care va cuprinde:a) dreptul de superficie, uzufruct, uz, abitație, servituțile în sarcina fondului aservit, ipoteca și privilegiile imobiliare, precum și locațiunea și cesiunea de creanță;b) faptele juridice, drepturile personale sau alte raporturi juridice, precum și acțiunile privitoare la drepturile reale înscrise în această parte;c) sechestrul, urmărirea imobilului sau a veniturilor sale;d) orice modificări, îndreptări sau însemnări ce s-ar face cu privire la înscrierile făcute în această parte.  +  Articolul 24(1) Înscrierile în cartea funciară sunt: intabularea, înscrierea provizorie și notarea.(2) Cazurile, condițiile și regimul juridic al acestor înscrieri sunt stabilite de Codul civil, iar procedura de înscriere în cartea funciară, de prezenta lege și de regulamentul aprobat prin ordin cu caracter normativ al directorului general al Agenției Naționale.(3) Dreptul de proprietate și celelalte drepturi reale asupra unui imobil se vor înscrie în cartea funciară pe baza înscrisului autentic notarial sau a certificatului de moștenitor, încheiate de un notar public în funcție în România, a hotărârii judecătorești rămase definitivă și irevocabilă sau pe baza unui act emis de autoritățile administrative, în cazurile în care legea prevede aceasta, prin care s-au constituit ori transmis în mod valabil.(4) Drepturile reale imobiliare și promisiunea de a încheia un contract având ca obiect dreptul de proprietate asupra imobilului sau un alt drept în legătură cu acesta, înscrise în baza unor acte juridice în care părțile au stipulat rezilierea sau rezoluțiunea în baza unor pacte comisorii, se radiază în baza unei:a) declarații în formă autentică a părților;b) încheieri de certificare fapte, prin care notarul public constată îndeplinirea pactului comisoriu, la solicitarea părții interesate;c) hotărâri judecătorești.(5) Intabularea în cartea funciară a transmisiunii drepturilor reale imobiliare ce operează prin efectul fuziunii/divizării se efectuează pe baza unei documentații cuprinzând:a) încheierea registratorului de la registrul comerțului, prin care se dispune înregistrarea operațiunii în registrul comerțului;b) certificatul de înmatriculare în registrul comerțului;c) proiectul de fuziune/divizare încheiat în formă autentică. (la 14-01-2024, Alineatul (5), Articolul 24, Capitolul I, Titlul II a fost modificat de Punctul 9., Articolul I din LEGEA nr. 15 din 10 ianuarie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 25 din 11 ianuarie 2024 ) (6) Pentru autentificarea proiectului de fuziune/divizare, notarul public va solicita extras de carte funciară pentru autentificare. (la 11-11-2021, Alineatul (6) din Articolul 24 , Capitolul I , Titlul II a fost modificat de Punctul 15, Articolul I din LEGEA nr. 264 din 5 noiembrie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1065 din 08 noiembrie 2021 ) (7) Abrogat. (la 23-05-2019, Alineatul (7) din Articolul 24 , Capitolul I , Titlul II a fost abrogat de Punctul 17, Articolul I din LEGEA nr. 105 din 17 mai 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 392 din 20 mai 2019 )  +  Articolul 25(1) Proprietarii unor imobile învecinate, în vederea unei mai bune exploatări a acestora, pot să le alipească într-un imobil, în baza unei documentații cadastrale și a actului autentic, întocmite în condițiile legii.(2) Actele de alipire și dezlipire a imobilelor înscrise în cartea funciară se încheie în formă autentică.  +  Articolul 26(1) Pentru imobilul cu construcție condominiu, din care unele părți sunt comune indivize, iar restul sunt individuale, se întocmește o carte funciară a terenului, o carte funciară colectivă pentru întreaga construcție și câte o carte funciară individuală pentru fiecare proprietate individuală care poate fi reprezentată din apartamente sau spații cu altă destinație decât cea de locuință; prin asimilare, poate fi definit condominiu și un tronson cu una sau mai multe scări, din cadrul clădirii de locuit, în condițiile în care se poate delimita proprietatea comună. (la 14-01-2024, Alineatul (1), Articolul 26, Capitolul I, Titlul II a fost modificat de Punctul 10., Articolul I din LEGEA nr. 15 din 10 ianuarie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 25 din 11 ianuarie 2024 ) (2) Dreptul de proprietate comună forțată și perpetuă pe părțile comune ale unui imobil se valorifică numai împreună cu dreptul de proprietate exclusivă care poartă asupra acestuia sau a unei părți determinate din acesta.(3) Abrogat. (la 26-07-2018, Alineatul (3) din Articolul 26 , Capitolul I , Titlul II a fost abrogat de Punctul 10, Articolul I din LEGEA nr. 185 din 18 iulie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 638 din 23 iulie 2018 ) (4) Abrogat. (la 26-07-2018, Alineatul (4) din Articolul 26 , Capitolul I , Titlul II a fost abrogat de Punctul 10, Articolul I din LEGEA nr. 185 din 18 iulie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 638 din 23 iulie 2018 ) (5) Abrogat. (la 26-07-2018, Alineatul (5) din Articolul 26 , Capitolul I , Titlul II a fost abrogat de Punctul 10, Articolul I din LEGEA nr. 185 din 18 iulie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 638 din 23 iulie 2018 ) (6) Abrogat. (la 26-07-2018, Alineatul (6) din Articolul 26 , Capitolul I , Titlul II a fost abrogat de Punctul 10, Articolul I din LEGEA nr. 185 din 18 iulie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 638 din 23 iulie 2018 ) (7) Imobilul, respectiv partea din imobil rezultat/ă din înstrăinare se va înscrie în cartea funciară urmând procedura cadastral-juridică reglementată la alin. (1).(8) Operațiunea de împărțire a unei construcții - condominiu în mai multe unități individuale se numește apartamentare. Operațiunea de împărțire a unei unități individuale în mai multe unități individuale noi se numește subapartamentare. Aceste operațiuni se fac în baza unei documentații cadastrale și a actului autentic, întocmite în condițiile legii.  +  Articolul 27(1) Imobilele ce aparțin domeniului public și domeniului privat al statului sau, după caz, al unității administrativ-teritoriale se vor înscrie în cărți funciare speciale ale unității administrativ-teritoriale pe care sunt situate, cu excepțiile prevăzute de lege.(2) Cărțile funciare speciale se țin de către birourile teritoriale ale oficiului teritorial.  +  Capitolul II Procedura de înscriere în cartea funciară  +  Articolul 28(1) Cererea de înscriere în cartea funciară se va depune la birourile teritoriale ale oficiului teritorial și va fi însoțită de înscrisul original sau de copia legalizată de pe acesta, prin care se constată actul sau faptul juridic a cărui înscriere se cere; copia legalizată se va păstra în mapa biroului teritorial.(2) În cazul hotărârii judecătorești, se va prezenta o copie legalizată, cu mențiunea că este definitivă și irevocabilă.(3) În cazul executărilor silite, în lipsa actelor originale, cererea de recepție și înscriere depusă în condițiile Codului de procedură civilă poate fi însoțită de copia legalizată a actului de proprietate.(4) Cererile de înscriere se vor înregistra de îndată în registrul de intrare, cu menționarea datei și a numărului care rezultă din ordinea cronologică a depunerii lor.(5) Înscrierile în cartea funciară se efectuează la cererea părților interesate, cu excepția cazurilor în care legea prevede înscrierea din oficiu; cererea de înscriere se va transmite la biroul teritorial în circumscripția căruia este situat imobilul.(6) Intabularea sau înscrierea provizorie poate fi cerută de orice persoană care, potrivit înscrisului original, hotărârii judecătorești sau hotărârii autorității administrative, urmează să strămute, să constituie, să modifice, să dobândească sau să stingă un drept tabular.(7) Înscrierea unui drept sau radierea unei sarcini poate fi cerută:a) de mandatarul general al celui îndrituit;b) de oricare dintre titularii aceluiași drept.(8) Creditorul a cărui creanță certă și exigibilă este dovedită printr-un înscris sau printr-o hotărâre judecătorească, ori în cazurile anume prevăzute de lege printr-o decizie a autorității administrative, va putea cere instanței, în numele și în folosul debitorului său, înscrierea unui drept tabular sau radierea unei sarcini.(9) Debitorul care a plătit valabil creanța ipotecară a unui cesionar neînscris în cartea funciară poate cere radierea ipotecii, dacă înfățișează înscrisul original al cesiunii și chitanța doveditoare a plății.(10) Notarea în cartea funciară a calității de monument istoric a unui imobil este scutită de tarif și se solicită în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a ordinului de clasare sau de schimbare a grupei valorice, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, ordin emis potrivit Legii nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată, cu modificările și completările ulterioare. (la 23-05-2019, Articolul 28 din Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 18, Articolul I din LEGEA nr. 105 din 17 mai 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 392 din 20 mai 2019 ) (11) Calitatea de monument istoric se notează în cartea funciară în baza ordinului prevăzut la alin. (10), Ministerul Culturii și Identității Naționale sau, după caz, direcțiile de cultură ori a municipiul București având calitate de persoană interesată de a solicita aceste înscrieri. (la 23-05-2019, Articolul 28 din Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 18, Articolul I din LEGEA nr. 105 din 17 mai 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 392 din 20 mai 2019 ) (12) Radierea din cartea funciară a calității de monument istoric se realizează în baza ordinului de declasare, emis potrivit Legii nr. 422/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, în conformitate cu dispozițiile alin. (10) și (11). (la 23-05-2019, Articolul 28 din Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 18, Articolul I din LEGEA nr. 105 din 17 mai 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 392 din 20 mai 2019 ) Notă
    Art. V din LEGEA nr. 105 din 17 mai 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 392 din 20 mai 2019, prevede:
    ”Articolul V
    În scopul punerii în aplicare a dispozițiilor art. 28 alin. (10)-(12) din Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, prin ordin comun al ministrului culturii și identității naționale și al directorului general al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară se stabilește procedura de identificare și comunicare a cererilor și a înscrierilor efectuate asupra imobilelor ce au calitatea de monument istoric.”
     +  Articolul 28^1(1) Cererea de înscriere, recepție sau avizare va putea fi depusă și online, însoțită de înscrisul prin care se constată actul sau faptul juridic a cărui înscriere se cere sau, după caz, de înscrisul pentru care se solicită recepția sau avizarea. (la 11-11-2021, Alineatul (1) din Articolul 28^1 , Capitolul II , Titlul II a fost modificat de Punctul 16, Articolul I din LEGEA nr. 264 din 5 noiembrie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1065 din 08 noiembrie 2021 ) (2) Cererea prevăzută la alin. (1) va fi însoțită de redarea pe suport informatic a înscrisurilor emise în formă materială, semnate de deponent cu semnătura electronică calificată, prin care certifică că redarea pe suport informatic s-a făcut după originalul sau copia legalizată a înscrisului și că nu a fost alterat conținutul acestuia, sub sancțiunea nulității absolute a înscrierii, recepției sau avizării. Pentru efectuarea înscrierii în cartea funciară, înscrisul pe suport informatic astfel depus are efect juridic echivalent înscrisului original și va sta la baza soluționării cererii. (la 11-11-2021, Alineatul (2) din Articolul 28^1 , Capitolul II , Titlul II a fost modificat de Punctul 16, Articolul I din LEGEA nr. 264 din 5 noiembrie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1065 din 08 noiembrie 2021 ) (2^1) În situația în care înscrisurile în format electronic nu respectă cerințele formale în sensul că prezintă modificări, ștersături, adăugări sau sunt ilizibile, registratorul de carte funciară poate solicita prin referat de completare originalul sau copia legalizată a acestora, precum și a tuturor celorlalte documente anexate, cererea urmând a fi soluționată în baza dispozițiilor art. 28. (la 11-11-2021, Articolul 28^1 din Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 17, Articolul I din LEGEA nr. 264 din 5 noiembrie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1065 din 08 noiembrie 2021 ) (3) Înregistrarea cererii în sistemul informatic se face pe baza unui mecanism de acces, care prezintă garanții pentru a face deplină credință în privința identității persoanei care face înregistrarea. (la 11-11-2021, Alineatul (3) din Articolul 28^1 , Capitolul II , Titlul II a fost modificat de Punctul 18, Articolul I din LEGEA nr. 264 din 5 noiembrie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1065 din 08 noiembrie 2021 ) (4) Răspunderea pentru certificarea înscrisurilor și pentru corectitudinea datelor în format electronic introduse în bazele de date revine deponentului. (la 11-11-2021, Alineatul (4) din Articolul 28^1 , Capitolul II , Titlul II a fost modificat de Punctul 18, Articolul I din LEGEA nr. 264 din 5 noiembrie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1065 din 08 noiembrie 2021 ) (5) Certificarea autenticității și forța juridică a înscrisului în format electronic generat prin intermediul sistemului informatic de cadastru și carte funciară, inclusiv a încheierii de carte funciară, emisă în condițiile prezentei legi, în format electronic, sunt date de sigiliul electronic calificat al Agenției Naționale. (la 23-03-2023, Alineatul (5) din Articolul 28^1 , Capitolul II , Titlul II a fost modificat de Punctul 4, Articolul I din LEGEA nr. 62 din 16 martie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 225 din 20 martie 2023 ) (6) Arhivarea cererii și a înscrisurilor depuse online, precum și a documentelor emise online de oficiile teritoriale se efectuează prin sistemul integrat de cadastru și carte funciară administrat de către Agenția Națională prin direcția de specialitate. La cererea persoanelor interesate, oficiile teritoriale eliberează copii după aceste înscrisuri, cu mențiunea conform cu exemplarul din sistemul informatic integrat. Originalul sau copia legalizată a înscrisurilor certificate în condițiile alin. (2) se păstrează permanent de către solicitant sau deponent, conform celor precizate pe cererea de recepție și/sau înscriere, în lipsa acestei mențiuni cererea urmând a fi respinsă. (la 11-11-2021, Articolul 28^1 din Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 19, Articolul I din LEGEA nr. 264 din 5 noiembrie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1065 din 08 noiembrie 2021 ) (7) În vederea soluționării cererilor de înscriere, recepție sau avizare depuse online, personalul poate fi detașat de la un oficiu teritorial la altul, urmând ca acesta să își desfășoare activitatea în regim de telemuncă în sediul instituției cu care are încheiat contract individual de muncă. (la 11-11-2021, Articolul 28^1 din Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 19, Articolul I din LEGEA nr. 264 din 5 noiembrie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1065 din 08 noiembrie 2021 ) (8) Detașările prevăzute la alin. (7) se dispun cu acordul prealabil al Agenției Naționale. (la 11-11-2021, Articolul 28^1 din Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 19, Articolul I din LEGEA nr. 264 din 5 noiembrie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1065 din 08 noiembrie 2021 ) (la 12-05-2020, Capitolul II din Titlul II a fost completat de Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 61 din 30 aprilie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 381 din 12 mai 2020 )  +  Articolul 29(1) În cazul în care registratorul admite cererea, dispune intabularea sau înscrierea provizorie prin încheiere, dacă înscrisul îndeplinește următoarele condiții limitative:a) este încheiat cu respectarea condițiilor de formă prevăzute de lege;b) identifică corect numele sau denumirea părților și menționează codul numeric personal sau, după caz, numărul de identificare fiscală, dacă este atribuit, codul de înregistrare fiscală ori codul unic de înregistrare, după caz, atribuit acestora;c) individualizează imobilul printr-un număr de carte funciară și un număr cadastral sau topografic, după caz;d) este însoțit de o traducere legalizată, dacă actul nu este întocmit în limba română. În cazul actului autentic notarial, acesta trebuie să fie încheiat de un notar public în funcție în România**); Notă
    **) A se vedea Decizia Curții Constituționale nr. 195/2015 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (1) lit. d) teza a doua din Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 5 iunie 2015: "[...] dispozițiile art. 29 alin. (1) lit. d) teza a doua din Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996 sunt constituționale în măsura în care nu se aplică actelor notariale încheiate în țări care au aderat la Convenția cu privire la suprimarea cerinței supralegalizării actelor oficiale străine, adoptată la Haga la 5 octombrie 1961, și în țări cu care România are încheiate convenții, tratate sau acorduri privind asistența juridică în materie civilă, care prevăd scutirea de orice legalizare".
    e) este însoțit, după caz, de o copie a extrasului de carte funciară pentru autentificare, a extrasului de carte funciară pentru informare sau a certificatului de sarcini ce a stat la baza întocmirii actului, cu excepția cazului în care se face mențiune despre acestea în cuprinsul actului;f) este însoțit de dovada achitării tarifului de publicitate imobiliară, cu excepția scutirilor stabilite prin lege sau a situației în care dovada încasării tarifului se face conform procedurilor stabilite prin protocoale încheiate potrivit art. 9 alin. (13) și (16);g) îndeplinirea altor prevederi legale stabilite prin legi speciale, a căror verificare se află în competența registratorului.
    (2) Directorul general al Agenției Naționale poate delega, prin ordin, asistenților-registratori principali atribuțiile registratorilor.(3) Încheierea va cuprinde determinarea dreptului sau a faptului, indicarea numărului cadastral al imobilului și al cărții funciare, precum și a părții cărții funciare în care urmează a se face înscrierea. De asemenea, se vor indica pozițiile ce au fost radiate și numele celui în favoarea sau împotriva căruia s-au făcut înscrierile, indiferent de felul lor.(4) În cazul în care identificarea cadastrală a imobilului nu este posibilă, pe baza datelor existente, vor fi folosite documentații cadastrale întocmite și recepționate conform prevederilor prezentei legi.(5) Abrogat. (la 23-05-2019, Alineatul (5) din Articolul 29 , Capitolul II , Titlul II a fost abrogat de Punctul 19, Articolul I din LEGEA nr. 105 din 17 mai 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 392 din 20 mai 2019 )
     +  Articolul 30(1) Dacă registratorul constată că actele depuse în justificarea cererii de înscriere în cartea funciară, precum și aceasta din urmă nu întrunesc condițiile de formă cerute de lege pentru validitatea acestora, cererea se respinge printr-o încheiere motivată.(2) Registratorul va respinge cererea de înscriere a actului juridic a cărui nulitate absolută este prevăzută în mod expres de lege sau pentru neîndeplinirea unor condiții speciale prevăzute de reglementările în vigoare.(3) Despre respingerea cererii se face mențiune în registrul de intrare, în dreptul înregistrării acesteia, precum și în cartea funciară.  +  Articolul 31(1) Încheierea se comunică celui care a cerut înscrierea sau radierea unui act sau fapt juridic, precum și celorlalte persoane interesate potrivit mențiunilor din cartea funciară, cu privire la imobilul în cauză, în termen de 15 zile de la pronunțarea încheierii, dar nu mai târziu de 30 de zile de la data înregistrării cererii.(2) Persoanele interesate sau notarul public pot formula cerere de reexaminare a încheierii de admitere sau de respingere, în termen de 15 zile de la comunicare, care se soluționează în termen de 20 de zile prin încheiere de către registratorul-șef din cadrul oficiului teritorial în raza căruia este situat imobilul. În vederea soluționării cererii de reexaminare, persoana interesată va putea completa dosarul cu documentele necesare, la solicitarea registratorului-șef.(3) Împotriva încheierii registratorului-șef emise potrivit alin. (2) cei interesați sau notarul public pot formula plângere, în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de reexaminare și plângerea împotriva încheierii se depun la biroul teritorial și se înscriu din oficiu în cartea funciară. Oficiul teritorial este obligat să înainteze plângerea judecătoriei în a cărei rază de competență teritorială se află imobilul, însoțită de dosarul încheierii și copia cărții funciare.(4) Plângerea împotriva încheierii se poate depune de cei interesați sau notarul public și direct la judecătoria în a cărei rază de competență teritorială se află imobilul, situație în care instanța va solicita din oficiu biroului teritorial comunicarea dosarului încheierii și copia cărții funciare, precum și notarea plângerii în cartea funciară.(5) Hotărârea pronunțată de judecătorie poate fi atacată numai cu apel.(6) Hotărârea judecătorească definitivă ce poartă mențiunea „conform cu originalul“, pronunțată în dosarul ce are ca obiect plângerea împotriva încheierii de carte funciară, se comunică de îndată, din oficiu, biroului teritorial de către instanța de fond, în vederea efectuării înscrierilor dispuse de către instanță. (la 26-07-2018, Alineatul (6) din Articolul 31 , Capitolul II , Titlul II a fost modificat de Punctul 10, Articolul I din LEGEA nr. 185 din 18 iulie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 638 din 23 iulie 2018 ) (7) Înscrierea făcută în temeiul acestei hotărâri judecătorești își produce efectele de la înregistrarea cererii de înscriere la biroul teritorial.(8) În cazul respingerii plângerii prin hotărâre judecătorească definitivă, notările făcute se radiază din oficiu.  +  Articolul 32Soluționarea plângerii împotriva încheierii de carte funciară, a acțiunii în justificare tabulară, în rectificare, precum și prestație tabulară se face fără citarea oficiului teritorial.  +  Articolul 33(1) Înscrierile și radierile efectuate în cărțile funciare nu pot fi rectificate decât pe baza hotărârii instanței judecătorești definitive și irevocabile sau pe cale amiabilă, în baza unei declarații date în formă autentică, de titularul tabular, respectiv de titular, în baza unei documentații cadastrale.(2) Prevederile art. 31 se vor aplica în mod corespunzător.  +  Articolul 34(1) În cazul în care o carte funciară urmează a fi întocmită ori completată prin înscrierea unui imobil care nu a fost cuprins în nicio altă carte funciară, precum și în cazul în care o carte funciară a fost distrusă, pierdută ori a devenit nefolosibilă, în tot sau în parte, din diferite cauze, întocmirea, completarea și reconstituirea, după caz, se fac de către registratorul de la biroul teritorial, la cerere sau din oficiu, cu acordul celor interesați, pe baza unei încheieri. În acest scop se folosesc toate înscrisurile și documentațiile tehnice existente, privitoare la imobilele în cauză, precum și situația dreptului de proprietate.(2) Încheierea poate fi atacată, după caz, în condițiile art. 31 alin. (2).(3) La nivelul oficiilor teritoriale se constituie comisii formate din personal de specialitate, abilitate să procedeze, la cererea persoanei interesate sau din oficiu, la îndreptarea erorilor săvârșite cu ocazia recepțiilor cadastrale și a înscrierilor în cartea funciară, prin efectuarea în acest scop de verificări în teren, și care își desfășoară activitatea conform unui regulament, aprobat prin ordin al directorului general al Agenției Naționale. (la 30-06-2016, Alin. (3) al art. 34 a fost introdus de pct. 20 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 35 din 28 iunie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 489 din 30 iunie 2016. ) (4) Ulterior efectuării acestor verificări, comisia astfel abilitată încheie un proces verbal care stă la baza actualizării mențiunilor din partea I a cărții funciare, ce au făcut obiectul verificărilor. (la 30-06-2016, Alin. (4) al art. 34 a fost introdus de pct. 20 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 35 din 28 iunie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 489 din 30 iunie 2016. ) (5) Încheierea de carte funciară prin care s-a dispus actualizarea mențiunilor din cartea funciară potrivit dispozițiilor alin. (3) și (4) se comunică părților interesate și este supusă căilor de atac și procedurii prevăzute de art. 31. (la 30-06-2016, Alin. (5) al art. 34 a fost introdus de pct. 20 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 35 din 28 iunie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 489 din 30 iunie 2016. )  +  Articolul 35(1) Notarul public care a întocmit un act prin care se transmite, se modifică, se constituie sau se stinge un drept real imobiliar este obligat să ceară, din oficiu, înscrierea în cartea funciară. În acest scop va trimite cererea de înscriere a actului respectiv, în ziua întocmirii lui sau cel mai târziu în următoarea zi lucrătoare, la biroul teritorial în a cărui rază de activitate se află imobilul. Despre exercitarea acestei obligații se va face mențiune expresă în cuprinsul actului sau, după caz, al certificatului de moștenitor. Mențiunea se va face în cazul în care pentru bunurile din masa succesorală s-a deschis carte funciară sau există documentație cadastrală. La autentificarea actelor notariale prin care se transmite, se modifică sau se constituie un drept real imobiliar, notarul public va solicita un extras de carte funciară pentru autentificare, care este valabil timp de 10 zile lucrătoare de la data înregistrării cererii, sau, după caz, un certificat de sarcini. La autentificarea actelor notariale prin care se stinge un drept real imobiliar, precum și în cadrul procedurii succesorale, pentru imobilele înscrise în cartea funciară se va utiliza un extras de carte funciară pentru informare eliberat notarului public sau oricărei alte persoane sau din oficiu, cu condiția ca situația juridică a imobilului înscrisă în cartea funciară să fi rămas neschimbată. (la 23-05-2019, Alineatul (1) din Articolul 35 , Capitolul II , Titlul II a fost modificat de Punctul 20, Articolul I din LEGEA nr. 105 din 17 mai 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 392 din 20 mai 2019 ) (2) În baza extrasului de carte funciară pentru autentificare, notarul public poate efectua toate operațiunile notariale necesare întocmirii actului în vederea căruia acesta a fost solicitat.(3) Pe perioada valabilității extrasului de carte funciară pentru autentificare, registratorul nu va efectua niciun fel de înscriere în cartea funciară, cu excepția aceleia pentru care a fost eliberat extrasul. Valabilitatea extrasului încetează, prin împlinirea termenului, la momentul înregistrării cererii de înscriere a actului notarial pentru care acesta a fost eliberat sau la cererea notarului public care a solicitat extrasul.(4) În situația în care în perioada de valabilitate prevăzută de alin. (1) a extrasului de carte funciară pentru autentificare se înregistrează actul/actele autentice întocmite în baza acestuia, cererile de înscriere având ca înscris justificativ aceste acte se soluționează cu prioritate, celelalte cereri de înscriere înregistrate în această perioadă urmând a fi respinse. În situația în care valabilitatea extrasului de carte funciară pentru autentificare a încetat, iar cererea având ca înscris justificativ actul/actele autentice întocmite în baza acestuia nu a fost înregistrată în registrul general de intrare, cererile privitoare la imobilul în privința căruia a fost solicitat extrasul de carte funciară pentru autentificare mai sus menționat, înregistrate în această perioadă, se soluționează cu respectarea normelor în vigoare.(5) Hotărârea judecătorească definitivă prin care se constituie sau se transmite un drept real imobiliar, ce poartă mențiunea „conform cu originalul“, se comunică de îndată, din oficiu, biroului teritorial de către instanța de fond, în vederea notării în cartea funciară sau în registrele de transcripțiuni și inscripțiuni, după caz. (la 26-07-2018, Alineatul (5) din Articolul 35 , Capitolul II , Titlul II a fost modificat de Punctul 10, Articolul I din LEGEA nr. 185 din 18 iulie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 638 din 23 iulie 2018 ) (6) Notarea prevăzută la alin. (5) se radiază concomitent cu efectuarea, la cerere, a înscrierilor dispuse prin hotărârea judecătorească definitivă. (la 26-07-2018, Alineatul (6) din Articolul 35 , Capitolul II , Titlul II a fost modificat de Punctul 10, Articolul I din LEGEA nr. 185 din 18 iulie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 638 din 23 iulie 2018 ) (7) Hotărârea judecătorească definitivă cu privire la imobilele înscrise în cartea funciară și la actele care au stat la baza operațiunilor de carte funciară, ce poartă mențiunea „conform cu originalul“, se comunică de îndată, din oficiu, biroului teritorial de către instanța de fond, în vederea notării în cartea funciară sau în registrele de transcripțiuni și inscripțiuni, după caz. Această notare se radiază concomitent cu efectuarea, la cerere, a rectificării înscrierii din cartea funciară. (la 26-07-2018, Articolul 35 din Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 10, Articolul I din LEGEA nr. 185 din 18 iulie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 638 din 23 iulie 2018 )  +  Articolul 36(1) Actele notariale prin care se transmite, se modifică, se constituie sau se stinge un drept real imobiliar se încheie numai dacă bunurile imobile sunt înscrise în cartea funciară, cu excepția:a) cazurilor prevăzute la art. 887 din Codul civil;b) abrogată. (la 23-05-2019, Litera b) din Alineatul (1) , Articolul 36 , Capitolul II , Titlul II a fost abrogată de Punctul 21, Articolul I din LEGEA nr. 105 din 17 mai 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 392 din 20 mai 2019 ) c) actelor de partaj succesoral sau voluntar, cu excepția cazului în care imobilele din masa partajabilă se dezlipesc sau se alipesc;d) altor cazuri prevăzute expres de reglementările în vigoare.(2) Dispozițiile alin. (1) se aplică corespunzător și celorlalte categorii de acte autentice prin care se transferă, se constituie, se modifică sau se sting drepturi reale care se înscriu în cartea funciară.  +  Articolul 37(1) Dreptul de proprietate asupra construcțiilor se înscrie în cartea funciară în baza unui certificat de atestare eliberat de autoritatea locală emitentă a autorizației de construire, care să confirme că edificarea construcțiilor s-a efectuat conform autorizației de construire și că există proces-verbal de recepție la terminarea lucrărilor, precum și a celorlalte dispoziții legale în materie și a unei documentații cadastrale. Notă
    Decizie de admitere: RIL nr. 13/2019, publicată în Monitorul Oficial nr. 440 din 3 iunie 2019:
    Lipsa autorizației de construire sau nerespectarea prevederilor acesteia, precum și lipsa procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor constituie impedimente pentru recunoașterea pe cale judiciară, în cadrul acțiunii în constatare, a dreptului de proprietate asupra unei construcții realizate de către proprietarul terenului, cu materiale proprii.
    (2) Dreptul de proprietate asupra construcțiilor realizate înainte de 1 august 2001, care este data intrării în vigoare a Legii nr. 453/2001 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții și unele măsuri pentru realizarea locuințelor, se intabulează în baza certificatului de atestare fiscală, care cuprinde suprafața reală a construcției și a terenului aferent, emis de autoritatea administrației publice locale în a cărei rază se află situată construcția, precum și a documentației cadastrale întocmite în acest scop. (la 31-12-2022, Alineatul (2) din Articolul 37 , Capitolul II , Titlul II a fost modificat de Punctul 18, Articolul I din LEGEA nr. 377 din 27 decembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1260 din 28 decembrie 2022 ) (3) Dreptul de proprietate asupra construcțiilor se poate înscrie în cartea funciară și pe stadii de execuție, în baza următoarelor documente:a) certificatului de atestare a stadiului realizării construcției, eliberat de primarul unității administrativ-teritoriale;b) procesului-verbal de constatare privind stadiul realizării construcției;c) documentației cadastrale.(3^1) Radierea construcțiilor din cartea funciară se efectuează în baza autorizației de desființare și a procesului-verbal de recepție sau, în lipsa acestora, a actului administrativ emis de autoritatea locală competentă prin care se confirmă desființarea construcției, precum și a documentației cadastrale, în cazurile prevăzute prin regulamentul de avizare, recepție și înscriere în evidențele de cadastru și carte funciară. (la 23-05-2019, Articolul 37 din Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 22, Articolul I din LEGEA nr. 105 din 17 mai 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 392 din 20 mai 2019 ) (4) Ipoteca se poate înscrie numai asupra unui imobil în întregul său sau asupra cotei-părți aparținând unui coproprietar. Dacă ipoteca s-a constituit asupra unei părți din construcție, ea va fi înscrisă atât asupra acesteia, cât și asupra cotei corespunzătoare din părțile comune indivize.(5) Ipoteca constituită asupra unui bun viitor se poate intabula în condițiile legii privind creditul ipotecar pentru investițiile imobiliare, dacă în prealabil a fost notată existența autorizației de construire. (la 26-07-2018, Alineatul (5) din Articolul 37 , Capitolul II , Titlul II a fost modificat de Punctul 10, Articolul I din LEGEA nr. 185 din 18 iulie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 638 din 23 iulie 2018 ) (6) În toate cazurile când prin lege se acordă un privilegiu imobiliar sau o ipotecă legală pentru garantarea vreunui drept sau creanțe, acestea se vor înscrie din oficiu în cartea funciară, cu excepția situației în care părțile renunță în mod expres la acest beneficiu; înscrierea privilegiului sau a ipotecii legale se face, de regulă, în temeiul înscrisului din care rezultă creanța privilegiată sau care conferă dreptul de a lua o inscripție ipotecară.(7) Persoana fizică ce a împrumutat, în baza unui contract încheiat în formă autentică, o sumă de bani pentru dobândirea unui imobil are asupra imobilului astfel dobândit un drept de ipotecă pentru restituirea împrumutului.(8) Privilegiile sau ipotecile legale se vor înscrie pentru suma prevăzută în înscris; dacă creanța nu este determinată, pentru suma maximă arătată în cerere, precum și cuantumul dobânzii. În toate cazurile, privilegiile se înscriu și capătă rang numai în condițiile determinate de legea care le-a instituit, iar în lipsa vreunei mențiuni în această lege, ele primesc rang potrivit dispozițiilor legale privitoare la înscrierea ipotecilor.(9) Când în înscrisul doveditor al vânzării se învederează că prețul nu a fost plătit ori nu a fost plătit în întregime, privilegiul pentru garantarea prețului datorat se înscrie din oficiu, în folosul vânzătorului.(10) Dacă vânzarea a fost desființată, privilegiul se va radia din oficiu.(11) Dispozițiile alin. (6) se vor aplica în mod corespunzător în cazul schimbului sau împărțelii, pentru diferența de valoare datorată în bani.(12) Promitentul achizitor al imobilului înscris în cartea funciară va putea cere, în temeiul înscrisului original al promisiunii de a contracta încheiate cu cel înscris în cartea funciară, înscrierea ipotecii legale asupra imobilului, pentru restituirea sumei plătite în contul acesteia. În acest caz, ipoteca se înscrie în termenul și condițiile prevăzute de Codul civil pentru notarea promisiunii de a contracta și se radiază, din oficiu, dacă imobilul este dobândit de către promitentul achizitor ori, în cadrul vânzării silite, de către un terț care nu este ținut să răspundă de obligațiile debitorului.(13) Dreptul de ipotecă se radiază în condițiile art. 885 alin. (2) din Codul civil, cu excepția ipotecilor constituite în favoarea autorităților administrației publice centrale și locale, care se pot radia în baza acordului titularului exprimat prin înscris oficial emis de instituția în cauză, care poartă semnătura conducătorului instituției sau a persoanei delegate de acesta, numărul și data înregistrării.(14) Privilegiul pentru garantarea prețului datorat de coproprietarul adjudecatar al imobilului supus împărțelii se va înscrie în temeiul actului de adjudecare.(15) Coproprietarul, în afară de cazurile prevăzute la alin. (11) și (14), va putea cere, în temeiul înscrisului original de partaj și al copiei legalizate a cererii de chemare în garanție, înscrierea ipotecii legale asupra imobilelor pe care ceilalți coproprietari le-au dobândit prin efectul partajului, pentru garantarea creanței rezultând din evicțiune.(16) Arhitecții și antreprenorii vor putea cere, în temeiul înscrisului original doveditor al contractului încheiat cu titularul înscris în cartea funciară, înscrierea unei ipoteci legale asupra imobilului care este obiectul lucrărilor ce s-au obligat să le facă, pentru garantarea prețului acestor lucrări.(17) În cazurile prevăzute la alin. (15) și (16), registratorul de carte funciară va încuviința înscrierea provizorie a ipotecii legale pentru suma arătată în înscrisul de partaj sau în contractul prevăzut la alin. (16), iar în lipsă, pentru o sumă maximă, arătată în cererea de înscriere. În acest din urmă caz, titularul înscris în cartea funciară va putea solicita direct, prin plângere, instanței competente potrivit art. 31 alin. (4) reducerea sumei maxime. Justificarea înscrierii provizorii se va face potrivit art. 899 alin. (2) din Codul civil.(18) În cazul prevăzut la alin. (16), se va putea cere radierea înscrierii provizorii, potrivit art. 899 alin. (3) din Codul civil, numai dacă au trecut 3 luni de la predarea lucrării.(19) Cesionarul unei creanțe ipotecare garantate cu o ipotecă imobiliară va putea cere în favoarea sa înscrierea transferului ipotecii în cartea funciară, pe baza înscrisului de cesiune a creanței încheiat în formă autentică. În acest caz, debitorul cedat va putea cere, în termen de o lună de la comunicarea încheierii prin care s-a încuviințat înscrierea ipotecii imobiliare, notarea excepțiilor pe care le-ar fi putut opune cedentului pentru cauze anterioare notificării sau acceptării cesiunii creanței ipotecare și pe care înțelege să le opună cesionarului. Registratorul va încuviința în întregime sau în parte radierea dreptului de ipotecă imobiliară ori notarea excepțiilor invocate de debitorul cedat, în temeiul hotărârii judecătorești definitive prin care instanța s-a pronunțat asupra temeiniciei excepțiilor invocate de debitorul cedat.(20) Dacă creanța ipotecară garantată cu o ipotecă imobiliară a fost, la rândul ei, ipotecată cu o ipotecă mobiliară, dată în gaj ori dată în garanție în orice alt mod, debitorul va putea opune creditorului garantat excepțiile pe care le avea împotriva creditorului său, dacă sunt întemeiate pe cauze anterioare datei notificării sau acceptării cesiunii creanței ipotecare.(21) Dacă înscrisul de ipotecă cuprinde clauza la ordin sau la purtător, se va face mențiune despre aceasta în înscriere. În acest caz, dreptul de ipotecă imobiliară sau dreptul de ipotecă mobiliară ori de gaj asupra creanței ipotecare se va dobândi și va fi opozabil fără înscrierea în cartea funciară, prin însăși constituirea ipotecii mobiliare, strămutarea, darea în gaj ori darea în garanție în orice alt mod a titlului la ordin sau la purtător.(22) În cazul în care cesiunea creanței ipotecare nu fusese anterior notificată sau acceptată în condițiile Codului civil, comunicarea încheierii de încuviințare a înscrierii cesiunii ipotecii ori a încheierii de notare a garanției asupra creanței ipotecare va reprezenta și notificarea creditorului cedat cu privire la cesiunea creanței ipotecare.(23) Dacă ipoteca creanței novate a fost rezervată pentru garantarea noii creanțe, aceasta se va înscrie, în rangul vechii ipoteci sau vechiului privilegiu, în temeiul înscrisului care face dovada novațiunii.(24) Cel subrogat în drepturile creditorului ipotecar sau privilegiat va putea cere notarea strămutării dreptului de ipotecă sau privilegiului în temeiul înscrisurilor ce dovedesc subrogarea.(25) Cesiunea rangului ipotecii se va realiza în condițiile Codului civil.
     +  Articolul 37^1Pentru proiectele de infrastructură de transport de interes național și de metrou gestionate de Societatea de Transport cu Metroul București «Metrorex» - S.A., dreptul de proprietate asupra construcțiilor se înscrie în cartea funciară în baza autorizației de construire emise de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, a procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor, precum și a celorlalte dispoziții legale în materie și a unei documentații cadastrale, fără obligativitatea eliberării de către autoritatea competentă emitentă a autorizației de construire a unui certificat de atestare a construcției. (la 01-09-2024, Capitolul II , Titlul II a fost completat de Articolul I din ORDONANȚA nr. 36 din 28 august 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 29 august 2024 )
     +  Titlul III Dispoziții tranzitorii, sancțiuni și dispoziții finale  +  Capitolul I Dispoziții tranzitorii  +  Articolul 38(1) Înscrierile făcute în conformitate cu actele normative în vigoare în registrul de transcripțiuni și inscripțiuni, în cărțile funciare și în cărțile de publicitate funciară, înainte de data intrării în vigoare a prezentei legi, își vor produce și după această dată efectele prevăzute, cu excepția cazurilor în care drepturile de proprietate și celelalte drepturi reale au fost afectate în orice mod prin efectul legii.(2) Toate documentele de evidență și publicitate imobiliară se preiau și se conservă de către birourile teritoriale din cadrul oficiilor teritoriale în a căror rază de activitate se află imobilele.  +  Articolul 39Actul juridic privind constituirea sau transmiterea unui drept real imobiliar, valabil încheiat anterior intrării în vigoare a prezentei legi, netranscris în registrul de transcripțiuni și inscripțiuni ori, după caz, neînscris în cartea funciară, își produce efectele la data înscrierii în cartea funciară, potrivit prevederilor prezentei legi. Actul sub semnătură privată, valabil încheiat, va fi luat în considerare dacă are dată certă anterioară intrării în vigoare a Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare.  +  Articolul 40(1) În cazul în care reconstituirea dreptului de proprietate funciară se face pe baza planurilor parcelare care corespund vechilor hărți topografice, cu menționarea numerelor topografice ale parcelelor în regiunile de carte funciară supuse Decretului-lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispozițiilor privitoare la cărțile funciare și Decretului nr. 2.142/1930 pentru funcționarea cărților funduare centrale pentru căile ferate și canaluri, înscrierile privitoare la imobile, cuprinse în cărțile funciare, vor continua să fie făcute în aceste cărți, cu respectarea și în condițiile dispozițiilor prezentei legi, ale legilor speciale de reconstituire a dreptului de proprietate funciară și ale Codului civil, situație în care până la realizarea cadastrului se va înscrie doar dreptul de proprietate, fără reprezentarea grafică a acestuia. În cazul în care după verificările făcute de oficiul de cadastru având la bază planul de carte funciară și ortofotoplanul se constată diferențe, titlul de proprietate va fi înscris în cartea funciară în baza unei documentații cadastrale.(2) Abrogat. (la 23-05-2019, Alineatul (2) din Articolul 40 , Capitolul I , Titlul III a fost abrogat de Punctul 23, Articolul I din LEGEA nr. 105 din 17 mai 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 392 din 20 mai 2019 ) (2^1) În regiunile de carte funciară care au fost supuse Decretului-lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispozițiunilor privitoare la cărțile funciare, cu excepția imobilelor care fac obiectul legilor de restituire a proprietăților funciare, înscrierile privitoare la imobile cuprinse în cărțile funciare deschise anterior vor continua să fie făcute în aceste cărți, cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 287/2009, republicată, cu modificările ulterioare, și ale prezentei legi. Pentru aceste imobile, înregistrarea în planul cadastral se va realiza printr-o documentație cadastrală în baza căreia se va atribui număr cadastral. (la 11-11-2021, Alineatul (2^1) din Articolul 40 , Capitolul I , Titlul III a fost modificat de Punctul 20, Articolul I din LEGEA nr. 264 din 5 noiembrie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1065 din 08 noiembrie 2021 ) (3) Pentru imobilele prevăzute la alin. (2^1) se vor deschide cărți funciare noi în baza unei documentații cadastrale, cu respectarea prevederilor legale aplicabile actelor, faptelor sau situațiilor juridice ce stau la baza deschiderii acestora, în următoarele cazuri:a) înscrierea unei construcții sau extinderea acesteia dacă a fost edificată pe două sau mai multe imobile, identificate cu număr topografic;b) alipirea sau dezlipirea, efectuată în baza consimțământului proprietarului tabular exprimat în formă autentică; în acest caz, deschiderea noii cărți funciare pentru imobilul rezultat se va realiza fără a fi necesară deschiderea prealabilă a unei cărți funciare pentru imobilul sau imobilele care fac obiectul alipirii sau dezlipirii;c) înscrierea dreptului de proprietate dobândit în temeiul legilor de restituire a proprietăților funciare sau al Hotărârii Guvernului nr. 834/1991 privind stabilirea și evaluarea unor terenuri deținute de societățile comerciale cu capital de stat, cu modificările și completările ulterioare, asupra întregului imobil sau asupra unei părți care se va desprinde din acesta;d) notarea posesiei în situația în care nu s-au efectuat înscrieri în cartea funciară în ultimii 30 de ani anteriori intrării în vigoare a Legii nr. 287/2009, republicată, cu modificările ulterioare; e) imobilul ce face obiectul actului sau faptului juridic supus înscrierii este format din mai multe imobile sau părți din acestea, identificate cu număr topografic;f) imobilul este situat pe raza unei alte unități administrativ-teritoriale față de cea pe care a fost deschisă cartea funciară. (la 11-11-2021, Alineatul (3) din Articolul 40 , Capitolul I , Titlul III a fost modificat de Punctul 20, Articolul I din LEGEA nr. 264 din 5 noiembrie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1065 din 08 noiembrie 2021 ) (3^1) În cazurile prevăzute la alin. (3) lit. a), b) și f), înscrierile active din vechea carte funciară vor fi transcrise în noua carte funciară, cu aceleași efecte juridice și sub același rang avute anterior. Dacă întregul imobil înscris în cartea funciară a fost transcris, aceasta se va închide și nu va mai putea fi redeschisă pentru noi înscrieri. (la 11-11-2021, Articolul 40 din Capitolul I , Titlul III a fost completat de Punctul 21, Articolul I din LEGEA nr. 264 din 5 noiembrie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1065 din 08 noiembrie 2021 ) (4) Imobilele înscrise în titlurile de proprietate emise în baza legilor de restituire a proprietăților funciare se înscriu din oficiu în cartea funciară pe baza planurilor parcelare sau de încadrare în tarla, recepționate de către oficiul teritorial, potrivit regulamentului aprobat prin ordin cu caracter normativ al directorului general al Agenției Naționale. Prin excepție, în zonele în care se derulează contracte ce au ca obiect înregistrarea sistematică a imobilelor sau au fost demarate proceduri de achiziție pentru astfel de contracte, planurile parcelare se recepționează tehnic, cu atribuire de număr cadastral. (la 14-01-2024, Alineatul (4), Articolul 40, Capitolul I, Titlul III a fost modificat de Punctul 11., Articolul I din LEGEA nr. 15 din 10 ianuarie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 25 din 11 ianuarie 2024 ) (5) Reprezentarea amplasamentelor imobilelor din planurile parcelare întocmite de către comisiile locale de restituire a proprietăților funciare constituie o modalitate de punere în concordanță a amplasamentelor imobilelor rezultate din măsurători cu identificatorii amplasamentelor imobilelor înscriși în titlurile de proprietate sau, după caz, în cartea funciară. În caz de discrepanță, prevalează situația identificată în urma măsurătorilor efectuate și nu se impune rectificarea identificatorilor, respectiv a numărului de tarla sau parcelă a amplasamentelor imobilelor înscrise eronat în actele de proprietate sau documentele care au stat la baza eliberării acestora. În cadrul lucrărilor de întocmire a planului parcelar, situația tehnică și juridică a imobilelor înregistrate anterior în planul cadastral sau topografic și în cartea funciară se modifică conform situației tehnico-juridice actuale identificate prin măsurătorile efectuate și actele juridice colectate, fără acordul proprietarilor. (la 11-11-2021, Alineatul (5) din Articolul 40 , Capitolul I , Titlul III a fost modificat de Punctul 22, Articolul I din LEGEA nr. 264 din 5 noiembrie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1065 din 08 noiembrie 2021 ) (6) Răspunderea pentru corectitudinea întocmirii documentelor planurilor parcelare și pentru corespondența acestora cu realitatea din teren, precum și pentru identificarea limitelor imobilelor în concordanță cu actele juridice puse la dispoziție de deținători revine persoanei autorizate să execute lucrări de specialitate și primarului în calitate de președinte al comisiei locale de restituire a proprietăților funciare. (la 23-05-2019, Articolul 40 din Capitolul I , Titlul III a fost completat de Punctul 24, Articolul I din LEGEA nr. 105 din 17 mai 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 392 din 20 mai 2019 ) (7) După recepționarea de către oficiul teritorial a documentelor planurilor parcelare pentru publicare, primarul unității administrativ-teritoriale va publica, în scop de informare publică, cu cel puțin 5 zile înainte de afișare, un anunț prealabil privind afișarea publică a planului parcelar și a tabelului parcelar, într-un ziar județean, la sediul consiliului local și pe pagina de internet a administrației publice locale. (la 23-05-2019, Articolul 40 din Capitolul I , Titlul III a fost completat de Punctul 24, Articolul I din LEGEA nr. 105 din 17 mai 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 392 din 20 mai 2019 ) (8) Prin grija primarului unității administrativ-teritoriale planul parcelar și tabelul parcelar se publică și se afișează la sediul consiliului local sau într-un alt loc stabilit în acest scop de către primarul unității administrativ-teritoriale și pe pagina de internet a autorității administrației publice locale, pentru o perioadă de 30 de zile. Cererile de rectificare a documentelor planurilor parcelare se formulează în termen de 30 zile de la data afișării și sunt însoțite de documente doveditoare. Comisia locală de fond funciar soluționează cererile în perioada de afișare publică, dar nu mai târziu de 15 zile de la finalizarea perioadei de afișare. (la 11-11-2021, Alineatul (8) din Articolul 40 , Capitolul I , Titlul III a fost modificat de Punctul 22, Articolul I din LEGEA nr. 264 din 5 noiembrie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1065 din 08 noiembrie 2021 ) (9) În urma soluționării cererilor de rectificare a documentelor planurilor parcelare se emite hotărârea comisiei locale de fond funciar, care se va comunica în condițiile Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările și completările ulterioare. (la 23-05-2019, Articolul 40 din Capitolul I , Titlul III a fost completat de Punctul 24, Articolul I din LEGEA nr. 105 din 17 mai 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 392 din 20 mai 2019 ) (10) Situația cadastral-juridică a imobilelor, inclusiv planul parcelar, se actualizează ca urmare a soluționării cererilor de rectificare, în condițiile legii. (la 23-05-2019, Articolul 40 din Capitolul I , Titlul III a fost completat de Punctul 24, Articolul I din LEGEA nr. 105 din 17 mai 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 392 din 20 mai 2019 ) (11) Hotărârea comisiei locale de fond funciar prevăzută la alin. (9) poate fi contestată cu plângere la judecătoria din raza teritorială de situare a imobilului, în termen de 15 zile de la comunicare. (la 23-05-2019, Articolul 40 din Capitolul I , Titlul III a fost completat de Punctul 24, Articolul I din LEGEA nr. 105 din 17 mai 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 392 din 20 mai 2019 ) (12) După modificarea conținutului documentelor planurilor parcelare, în urma soluționării cererilor de rectificare, și actualizarea evidenței conform lucrărilor de înregistrare în cadastru și în cartea funciară realizate la cerere în perioada de afișare, oficiul teritorial recepționează documentele planurilor parcelare finale și procedează din oficiu la înscrierea în cărți funciare noi a tuturor imobilelor cuprinse în planul parcelar. În această situație, înscrierea din oficiu este asimilată primei înregistrări sistematice în condițiile prevăzute la art. 14 alin. (6), dispozițiile art. 13 alin. (14) și (16), art. 14 alin. (6^1)-(8), (9^1)-(9^3), (10) și (11), precum și ale art. 15 alin. (1) și (2) aplicându-se în mod corespunzător și în cazul lucrărilor de întocmire a planurilor parcelare. (la 11-11-2021, Alineatul (12) din Articolul 40 , Capitolul I , Titlul III a fost modificat de Punctul 22, Articolul I din LEGEA nr. 264 din 5 noiembrie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1065 din 08 noiembrie 2021 )  +  Articolul 41(1) Prima înregistrare a imobilelor în sistemul integrat de cadastru și carte funciară se poate realiza și în baza certificatului de moștenitor, indiferent de data deschiderii procedurii succesorale notariale, a actului de partaj voluntar încheiat în formă autentică sau a actului de partaj judiciar, indiferent de data acestora, precum și a documentației cadastrale. (la 26-07-2018, Alineatul (1) din Articolul 41 , Capitolul I , Titlul III a fost modificat de Punctul 11, Articolul I din LEGEA nr. 185 din 18 iulie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 638 din 23 iulie 2018 ) (1^1) Dacă din actele înfățișate de părți rezultă că imobilul este în coproprietatea a două sau mai multe persoane, fără a se putea îndeplini condițiile prevăzute la art. 29 în vederea înscrierii tuturor coproprietarilor în cartea funciară, aceasta se va deschide pe cote-părți în favoarea titularilor dreptului de proprietate cunoscuți. Cu privire la celelalte cote-părți din dreptul de proprietate se face mențiunea „proprietar neidentificat“. Înscrierea în cartea funciară se poate face ulterior, cu respectarea condițiilor prevăzute de lege. (la 26-07-2018, Articolul 41 din Capitolul I , Titlul III a fost completat de Punctul 12, Articolul I din LEGEA nr. 185 din 18 iulie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 638 din 23 iulie 2018 ) (2) Conținutul documentației cadastrale se stabilește prin regulament*) aprobat prin ordin cu caracter normativ al directorului general al Agenției Naționale, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Notă
    *) A se vedea Regulamentul de avizare, recepție și înscriere în evidențele de cadastru și carte funciară, aprobat prin Ordinul directorului general al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară nr. 700/2014, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 571 și 571 bis din 31 iulie 2014, cu modificările ulterioare, și rectificat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 835 din 17 noiembrie 2014.
    (3) În cazul lucrărilor de înregistrare în cadastru și în cartea funciară realizate la cererea persoanelor interesate, dacă suprafața din măsurători este diferită de suprafața înscrisă într-o carte funciară pe baza unei documentații cadastrale recepționate de oficiul teritorial sau suprafața din documentația cadastrală, recepționată de oficiul teritorial, pentru care nu s-a deschis carte funciară ori suprafața din actele de proprietate, cererea de recepție și înscriere în cartea funciară se soluționează astfel:a) dacă suprafața din măsurători este mai mică, atunci această suprafață se înscrie în cartea funciară în baza documentației cadastrale și a acordului proprietarului privind înregistrarea acestei suprafețe;b) dacă suprafața din măsurători este mai mare în proporție de până la 15% inclusiv, în cazul terenurilor din intravilan, și de până la 5% în cazul terenurilor din extravilan, atunci suprafața din măsurători se înscrie în cartea funciară în baza documentației cadastrale și a declarației proprietarului; (la 23-05-2019, Litera b) din Alineatul (3) , Articolul 41 , Capitolul I , Titlul III a fost modificată de Punctul 25, Articolul I din LEGEA nr. 105 din 17 mai 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 392 din 20 mai 2019 ) c) dacă suprafața din măsurători este mai mare decât procentul stabilit la lit. b), la cerere, se va putea nota posesia asupra diferenței de teren, deținută fără act de proprietate, în baza următoarelor documente:(i) procesul-verbal de vecinătate pentru limitele imobilelor vecine care nu sunt înscrise în sistemul integrat de cadastru și carte funciară, semnat de către proprietarii sau posesorii cunoscuți de autoritățile administrației publice locale că dețin imobilul sub nume de proprietar, iar în cazul imobilelor învecinate aflate în proprietatea statului, semnat de către concesionarii, administratorii sau titularii dreptului de folosință, cu titlu oneros sau gratuit; (la 14-01-2024, Punctul (i), Litera c), Alineatul (3), Articolul 41, Capitolul I, Titlul III a fost modificat de Punctul 12., Articolul I din LEGEA nr. 15 din 10 ianuarie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 25 din 11 ianuarie 2024 ) (ii) istoricul de rol fiscal;(iii) certificatul de atestare fiscală în care să fie indicată suprafața rezultată din măsurătorile cadastrale. (la 23-05-2019, Litera c) din Alineatul (3) , Articolul 41 , Capitolul I , Titlul III a fost modificată de Punctul 25, Articolul I din LEGEA nr. 105 din 17 mai 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 392 din 20 mai 2019 ) d) Abrogată. (la 26-07-2018, Litera d) din Alineatul (3) , Articolul 41 , Capitolul I , Titlul III a fost abrogată de Punctul 12, Articolul I din LEGEA nr. 185 din 18 iulie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 638 din 23 iulie 2018 ) (3^1) Încheierea de carte funciară emisă potrivit alin. (3) lit. c) se comunică, din oficiu, autorității administrației publice locale în a cărei rază teritorială de activitate este situat imobilul. Împotriva încheierii, autoritatea administrației publice locale poate exercita căile de atac prevăzute de art. 31 alin. (2) și (3). (la 23-05-2019, Articolul 41 din Capitolul I , Titlul III a fost completat de Punctul 26, Articolul I din LEGEA nr. 105 din 17 mai 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 392 din 20 mai 2019 ) (4) Directorul general al Agenției Naționale va putea emite instrucțiuni în vederea stabilirii procedurii administrative de înscriere în cartea funciară a suprafeței măsurate.(5) În cazul imobilelor proprietate publică a statului sau a unităților administrativ-teritoriale, intabularea se realizează în baza actelor de proprietate, iar în lipsa acestora, a copiei extrasului de pe inventarul centralizat al bunurilor respective, atestat prin hotărâre a Guvernului, însoțită de un înscris emis de către conducătorul instituției publice centrale sau locale, care are obligația întocmirii și modificării inventarului centralizat, prin care se confirmă identitatea dintre imobilul din documentația cadastrală și cel evidențiat în inventarul centralizat. Pentru imobilele a căror apartenență la domeniul public al statului sau al unităților administrativ-teritoriale este stabilită prin acte normative, intabularea se va efectua în baza hotărârilor Guvernului, hotărârilor consiliului local, județean sau al municipiului București de însușire a inventarelor cu privire la aceste bunuri imobile, însoțite de un înscris emis de către conducătorul instituției publice centrale sau locale, prin care se confirmă identitatea dintre imobilul din documentația cadastrală și cel a cărui intabulare se solicită, cu respectarea prevederilor legale în vigoare. (la 23-04-2018, Alineatul (5) din Articolul 41 , Capitolul I , Titlul III a fost modificat de Punctul 11, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 31 din 18 aprilie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 353 din 23 aprilie 2018 ) (5^1) În cazul imobilelor proprietate publică a statului sau a unităților administrativ-teritoriale care nu întrunesc condițiile pentru intabulare prevăzute la alin. (5), se poate dispune înscrierea provizorie a dreptului de proprietate în baza actelor administrative emise cu privire la imobil, în condițiile legii. (la 23-04-2018, Articolul 41 din Capitolul I , Titlul III a fost completat de Punctul 12, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 31 din 18 aprilie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 353 din 23 aprilie 2018 ) (5^2) În cazul imobilelor proprietate privată a statului sau a unităților administrativ-teritoriale, intabularea se realizează în baza actelor de proprietate, iar în lipsa acestora, în temeiul hotărârii Guvernului, a consiliului județean și a consiliului local de atestare a apartenenței la domeniul privat, însoțită de orice alt înscris administrativ emis cu privire la imobil, în condițiile legii, care confirmă identitatea dintre imobilul din documentația cadastrală și cel a cărui intabulare se solicită, faptul că imobilul figurează în inventarul bunurilor imobile proprietate privată, precum și de certificatul de atestare fiscală. (la 23-05-2019, Alineatul (5^2) din Articolul 41 , Capitolul I , Titlul III a fost modificat de Punctul 27, Articolul I din LEGEA nr. 105 din 17 mai 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 392 din 20 mai 2019 ) (6) La încheierea contractelor de concesiune sau închiriere a imobilelor aflate în proprietatea publică a statului și a unităților administrativ-teritoriale este obligatoriu să se atașeze extrasul de carte funciară pentru informare și extrasul de plan cadastral al imobilului ce face obiectul contractului.(7) Abrogat. (la 23-04-2018, Alineatul (7) din Articolul 41 , Capitolul I , Titlul III a fost abrogat de Punctul 13, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 31 din 18 aprilie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 353 din 23 aprilie 2018 ) (8) În cadrul înregistrării sporadice, persoana interesată poate solicita notarea posesiei în cartea funciară în următoarele cazuri:a) pentru imobile neînscrise în cartea funciară, în lipsa actelor de proprietate asupra acestora;b) pentru imobilele înscrise în cărțile funciare din regiunile unde au fost aplicate prevederile Decretului-lege nr. 115/1938, în care nu s-au efectuat înscrieri în ultimii 30 de ani anteriori intrării în vigoare a Legii nr. 287/2009, republicată, cu modificările ulterioare;c) pentru imobilele cu privire la care s-au emis titluri de proprietate, situate în zonele foste cooperativizate și înscrise în cartea funciară la cerere sau ca urmare a finalizării lucrărilor de înregistrare sistematică;d) pentru imobilele situate în zonele necooperativizate cu privire la care a fost înscris provizoriu dreptul de proprietate al unității administrativ-teritoriale, ca urmare a finalizării lucrărilor de înregistrare sistematică, în condițiile art. 13 alin. (15);e) pentru imobile cu privire la care a fost înscris provizoriu dreptul de proprietate al unității administrativ-teritoriale, în cadrul procedurii de expropriere în condițiile art. 41^1. (la 11-11-2021, Alineatul (8) din Articolul 41 , Capitolul I , Titlul III a fost modificat de Punctul 23, Articolul I din LEGEA nr. 264 din 5 noiembrie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1065 din 08 noiembrie 2021 ) (8^1) Pentru cazurile prevăzute la alin. (8), notarea posesiei în favoarea persoanelor fizice sau juridice se efectuează în baza următoarelor documente:a) documentația cadastrală recepționată de oficiul de cadastru și publicitate imobiliară, cu excepția situațiilor prevăzute la alin. (8) lit. c)-e);b) adeverință eliberată de primăria în a cărei rază teritorială este situat imobilul, din care să rezulte că:(i) posesorul a plătit taxele și impozitele locale ca un adevărat proprietar;(ii) imobilul nu face parte din domeniul public al statului sau al unităților administrativ-teritoriale;c) procesul-verbal de vecinătate pentru limitele imobilelor vecine care nu sunt înscrise în sistemul integrat de cadastru și carte funciară, semnat de către proprietarii sau posesorii cunoscuți de autoritățile administrației publice locale că dețin imobilul sub nume de proprietar, iar în cazul imobilelor învecinate aflate în proprietatea statului, semnat de către concesionarii, administratorii sau titularii dreptului de folosință, cu titlu oneros sau gratuit, cu excepția situațiilor prevăzute la alin. (8) lit. c)-e);d) declarația, dată în formă autentică, prin care acesta declară că:(i) posedă imobilul ca un adevărat proprietar;(ii) este sau nu este căsătorit; în cazul în care este căsătorit, va preciza și regimul matrimonial;(iii) nu a înstrăinat sau grevat imobilul;(iv) imobilul nu a fost scos din circuitul juridic;(v) imobilul nu face obiectul vreunui litigiu;(vi) imobilul este deținut sau nu este deținut pe cote-părți; în cazul în care imobilul este deținut pe cote-părți, toți posesorii vor declara întinderea cotelor.e) înscrisul doveditor al posesiei, indiferent de forma în care este întocmit, atunci când acesta există;f) copia de pe actele de identitate și stare civilă sau certificatul de înmatriculare;g) extrasul de carte funciară pentru informare, după caz. (la 14-01-2024, Alineatul (8^1), Articolul 41, Capitolul I, Titlul III a fost modificat de Punctul 13., Articolul I din LEGEA nr. 15 din 10 ianuarie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 25 din 11 ianuarie 2024 ) (9) În toate cazurile în care s-a notat posesia în cartea funciară potrivit prezentului articol, dreptul de proprietate va putea fi intabulat ulterior, în condițiile art. 13 alin. (7). (la 23-05-2019, Alineatul (9) din Articolul 41 , Capitolul I , Titlul III a fost modificat de Punctul 28, Articolul I din LEGEA nr. 105 din 17 mai 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 392 din 20 mai 2019 ) (10) Terenurile aferente casei de locuit și anexelor gospodărești, precum și curtea și grădina din jurul acestora se înscriu în cartea funciară, conform dispozițiilor art. 8 din Decretul-lege nr. 42/1990 privind unele măsuri pentru stimularea țărănimii, cu modificările și completările ulterioare, în lipsa actelor de proprietate și se intabulează dreptul de proprietate asupra acestora în favoarea actualilor deținători ai construcțiilor, în baza certificatului prin care se atestă că imobilul este înregistrat în registrul agricol, eliberat de unitatea administrativ-teritorială în raza căreia este amplasat imobilul, și a documentației cadastrale. (la 31-12-2022, Alineatul (10) din Articolul 41 , Capitolul I , Titlul III a fost modificat de Punctul 20, Articolul I din LEGEA nr. 377 din 27 decembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1260 din 28 decembrie 2022 )
    Notă
    Decizie de respingere: HP nr. 8/2023, publicată în Monitorul Oficial nr. 219 din 16 martie 2023.
     +  Articolul 41^1În cazul imobilelor pentru care este necesară exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în vederea realizării unor obiective de interes național, județean și local, la solicitarea expropriatorului, persoana autorizată întocmește documentațiile cadastrale individuale, iar în situația în care aceasta nu poate identifica proprietarii, posesorii sau alți deținători legali ori în lipsa actelor de proprietate sau a documentelor care atestă calitatea de posesor, dreptul de proprietate se înscrie provizoriu în favoarea unității administrativ-teritoriale, urmând ca intabularea dreptului de proprietate să se facă ulterior cu respectarea dispozițiilor art. 13 alin. (15). (la 11-11-2021, Capitolul I din Titlul III a fost completat de Punctul 25, Articolul I din LEGEA nr. 264 din 5 noiembrie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1065 din 08 noiembrie 2021 )  +  Articolul 42(1) Modul de înscriere a imobilelor aflate în domeniul public sau privat al statului și în administrarea instituțiilor din domeniul apărării, ordinii publice și al securității naționale ori aflate în proprietatea privată a acestora se stabilește de către aceste instituții, împreună cu Agenția Națională, după efectuarea recepției prevăzute de lege.(2) În documentațiile cadastrale întocmite pentru imobilele menționate la alin. (1) se fac referiri exclusiv la terenurile aferente imobilelor, iar planurile de amplasament și delimitare conțin doar limitele acestora.  +  Articolul 43(1) Dacă se constată unele diferențe între suprafețele înscrise în actele de proprietate și situația reală din teren, rezultată din măsurătorile executate pentru întocmirea cadastrului, primarul va dispune înștiințarea proprietarilor interesați.(2) Plusurile și minusurile de teren de pe aceeași unitate administrativ-teritorială se compensează între proprietarii în cauză.(3) Plusurile și minusurile de teren se stabilesc de către persoanele autorizate care efectuează măsurătorile și se comunică celor în cauză și primarilor.  +  Articolul 44Orice neînțelegeri cu privire la identificarea și măsurarea parcelelor de teren, precum și cu privire la proprietarii acestora, se vor soluționa de către instanțele judecătorești.  +  Articolul 45(1) Agenția Națională întocmește, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, regulamentul de organizare și funcționare a birourilor teritoriale din cadrul oficiilor teritoriale.(2) Persoanele autorizate cu executarea de lucrări de specialitate din domeniile cadastrului, geodeziei și cartografiei pe teritoriul României vor proceda, conform legislației în vigoare, la constituirea unei uniuni profesionale, care va colabora cu Agenția Națională pentru reglementarea profesiei. (la 23-05-2019, Alineatul (2) din Articolul 45 , Capitolul I , Titlul III a fost modificat de Punctul 30, Articolul I din LEGEA nr. 105 din 17 mai 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 392 din 20 mai 2019 )
     +  Capitolul II Sancțiuni  +  Articolul 46(1) Agenția Națională, precum și instituțiile subordonate, în funcție de competența lor, sunt împuternicite să controleze activitatea tuturor persoanelor fizice și juridice autorizate în condițiile prezentei legi, care desfășoară activități pe teritoriul României în domeniile cadastrului, geodeziei și cartografiei, cu excepția instituțiilor din domeniul apărării, ordinii publice și al securității naționale, care exercită acest atribut prin structurile proprii. (la 11-11-2021, Alineatul (1) din Articolul 46 , Capitolul II , Titlul III a fost modificat de Punctul 26, Articolul I din LEGEA nr. 264 din 5 noiembrie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1065 din 08 noiembrie 2021 ) (2) Constituie contravenții următoarele fapte:a) folosirea în documente oficiale a datelor cu privire la proprietari, terenuri sau construcții, altele decât cele înscrise în documentele cadastrale realizate în condițiile prezentei legi;b) refuzul proprietarilor de imobile de a permite accesul personalului de execuție pentru realizarea lucrărilor de cadastru, a celor geodezice, topografice și fotogrammetrice, cu excepția Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Informații Externe, Serviciului de Protecție și Pază și persoanelor juridice din sectorul de apărare;c) refuzul de a pune la dispoziția Agenției Naționale sau instituțiilor subordonate documentațiile de specialitate utilizabile la lucrările de cadastru de către cei care le dețin, cu excepția Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Informații Externe, Serviciului de Protecție și Pază și persoanelor juridice din sectorul de apărare;d) publicarea, difuzarea sau utilizarea cu bună știință a datelor, documentelor și informațiilor de specialitate elaborate sau aflate în administrarea Agenției Naționale ori unităților subordonate fără acordul acestora, după caz;e) executarea lucrărilor de geodezie, cartografie, cadastru, fotogrammetrie și teledetecție fără avizele de execuție eliberate de Agenția Națională sau de oficiile teritoriale, după caz;f) realizarea și verificarea lucrărilor de specialitate din domeniile cadastrului, geodeziei și cartografiei, fără autorizație legală;g) nerespectarea sau încălcarea regulamentelor, normelor, metodologiilor și standardelor din domeniile cadastrului, geodeziei și cartografiei, precum și din domeniul publicității imobiliare;h) nerespectarea prevederilor legale cu privire la întocmirea, evidența, multiplicarea și păstrarea datelor și documentelor cu caracter secret;i) întocmirea de acte translative de proprietate fără extras de carte funciară;j) nerespectarea de către reprezentantul unității administrativ-teritoriale a obligației de a furniza și de a actualiza datele cu privire la nomenclatura stradală proprie, conform art. 5 alin. (3);k) nerespectarea obligației de către secretarul unității administrativ-teritoriale sau de către delegatul acestuia de a comunica Camerei Notarilor Publici competente sesizarea pentru deschiderea procedurii succesorale privind defuncții cu ultimul domiciliu în unitatea administrativ-teritorială în cauză;l) refuzul semnării sau eliberării de către reprezentantul unității administrativ-teritoriale a documentelor necesare realizării lucrărilor de cadastru sau pentru înscrierea în cartea funciară;m) refuzul emiterii certificatului fiscal sau a certificatului prevăzut la art. 37 alin. (1), (2) și (3);n) refuzul avizării planului parcelar de către primar.(3) Faptele prevăzute la alin. (2) lit. a) și b) se sancționează cu amendă de la 400 lei la 1.000 lei, iar cele prevăzute la alin. (2) lit. c)-n) cu amendă de la 2.000 lei la 4.000 lei și/sau suspendarea ori retragerea autorizației de a desfășura lucrări de specialitate.(4) Amenzile se aplică persoanelor fizice și juridice, după caz, și limitele acestora se vor actualiza, pe baza indicilor de inflație stabiliți de Institutul Național de Statistică, prin ordin al directorului general al Agenției Naționale, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.  +  Articolul 47(1) Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se realizează de către Agenția Națională și, după caz, de către instituțiile subordonate, prin împuterniciții lor. (la 11-11-2021, Alineatul (1) din Articolul 47 , Capitolul II , Titlul III a fost modificat de Punctul 27, Articolul I din LEGEA nr. 264 din 5 noiembrie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1065 din 08 noiembrie 2021 ) (2) Constatarea contravențiilor prevăzute de prezenta lege, săvârșite de către personalul propriu din cadrul instituțiilor din domeniul apărării, ordinii publice și al securității naționale, și aplicarea sancțiunilor se realizează de către împuterniciții acestor instituții.(3) Contravențiilor prevăzute în prezenta lege le sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare.(4) Modificarea materializărilor limitelor de proprietate, înființarea sau mutarea semnelor de hotar și a reperelor de marcare a limitelor de zonă a căii ferate, drumurilor, canalelor, aeroporturilor, porturilor, căilor navigabile, delimitărilor de hotare cadastrale, silvice, geologice și miniere, fără drept, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, dacă fapta nu constituie o infracțiune mai gravă.----------Alin. (4) și (5) al art. 47 au fost modificate de RECTIFICAREA nr. 7 din 13 martie 1996, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 825 din 5 noiembrie 2015, devenind alin. (4) al art. 47.  +  Capitolul III Dispoziții finale  +  Articolul 48Oficiile teritoriale și birourile teritoriale realizează, păstrează și asigură conservarea copiilor de siguranță de pe documentele de cadastru, geodezie, cartografie și publicitate imobiliară, inclusiv de pe microfilme sau suporturi informatice.  +  Articolul 49Sistemele informaționale specifice domeniilor de activitate proprii ale ministerelor se realizează de către autoritățile publice centrale care răspund de domeniile respective. Autoritățile publice centrale colaborează cu Agenția Națională în cadrul programului prevăzut la art. 9 alin. (23).  +  Articolul 50(1) Informațiile referitoare la rețeaua geodezică națională, hărțile oficiale, cadastrul și publicitatea imobiliară sunt informații publice și reprezintă bun proprietate publică a statului și sunt în administrarea Agenției Naționale prin unitățile subordonate. Aceste informații se pot consulta și sunt accesibile oricăror persoane fizice sau juridice contra cost.(2) Informațiile menționate mai sus pot fi consultate gratuit de către autoritățile publice centrale și locale în vederea realizării proiectelor de interes național.  +  Articolul 51În îndeplinirea obligațiilor legale referitoare la activitatea de cadastru și publicitate imobiliară, măsurile care se au în vedere se stabilesc prin protocolul încheiat între Agenția Națională și Uniunea Națională a Notarilor Publici din România, protocol*) aprobat prin ordin cu caracter normativ al directorului general al Agenției Naționale și hotărâre a Consiliului Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Notă
    *) A se vedea Protocolul de colaborare încheiat între Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară și Uniunea Națională a Notarilor Publici din România privind modul de efectuare a operațiunilor de publicitate imobiliară, în aplicarea Legii cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, aprobat prin Ordinul directorului general al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară nr. 309/2010, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 475 din 9 iulie 2010, cu modificările și completările ulterioare.
     +  Articolul 52(1) Prezenta lege intră în vigoare la 90 de zile de la publicarea ei în Monitorul Oficial al României, Partea I.(2) Până la data de 31 decembrie 2020, titularii sarcinilor înscrise în registrele de transcripțiuni-inscripțiuni vor solicita deschiderea cărților funciare pentru imobilele în cauză, în condițiile prezentei legi, și transcrierea sarcinilor valabile, cu scutire de la plata tarifelor.(3) Sarcinile care sunt stinse prin împlinirea termenului sau din orice altă cauză nu vor mai fi înscrise în cărțile funciare, iar dacă s-au înscris, acestea vor putea fi radiate la cererea persoanelor menționate în cuprinsul art. 15 alin. (2) sau din oficiu.(4) La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă:- art. 37-43 din Legea fondului funciar nr. 59 din 29 octombrie 1974, publicată în Buletinul Oficial nr. 138 din 5 noiembrie 1974, cu modificările ulterioare;- anexa nr. 1 la Decretul nr. 146/1985 privind înființarea colectivelor de lucrări cadastrale;- Decretul nr. 305 din 15 septembrie 1971 privind activitatea geodezică, topofotogrammetrică și cartografică, precum și procurarea, deținerea și folosirea datelor și documentelor rezultate din această activitate, publicat în Buletinul Oficial nr. 111 din 26 septembrie 1971;- orice alte dispoziții contrare prezentei legi.
    Notă
    I. Reproducem mai jos dispozițiile art. II, III și IV din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 64/2010 privind modificarea și completarea Legii cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 133/2012, care se aplică, în continuare, ca dispoziții proprii ale actului modificator:"Art. II. - Până la data de 31 decembrie 2020, recepția documentațiilor cadastrale și deschiderea cărților funciare se vor realiza potrivit prevederilor Legii nr. 7/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu scutire de la plata tarifelor, din oficiu sau la cererea:a) titularilor drepturilor reale înregistrate în vechile registre de publicitate imobiliară;b) titularilor drepturilor reale înscrise în cărțile funciare deschise potrivit Decretului-lege nr. 115/1938;c) titularilor drepturilor reale înscrise în cărțile funciare deschise în baza Legii nr. 242/1947 și a Decretului nr. 2.142/1930.Art. III. - Structura, organizarea și funcționarea registrului electronic național al nomenclaturilor stradale se aprobă prin hotărâre a Guvernului.Art. IV. - De la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, în cuprinsul actelor normative în vigoare, sintagma «cadastru general» se înlocuiește cu sintagma «cadastru»."
    II. Reproducem mai jos dispozițiile art. II din Legea nr. 150/2015 pentru modificarea și completarea Legii cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, care se aplică, în continuare, ca dispoziții proprii ale actului modificator:"Art. II. - La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă Legea nr. 217/2007 pentru stabilirea criteriilor de bază a taxelor și tarifelor aferente elaborării, analizei și verificării documentațiilor cadastrale pentru înscrierea în cartea funciară a terenurilor agricole, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 454 din 5 iulie 2007, precum și Ordonanța Guvernului nr. 10/2000 privind desfășurarea activității de realizare și de verificare a lucrărilor de specialitate din domeniile cadastrului, geodeziei și cartografiei de către persoanele fizice și juridice autorizate pe teritoriul României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 26 din 25 ianuarie 2000, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 795/2001. Onorariile percepute de persoanele fizice sau juridice autorizate constituie venituri din profesii libere, cu aplicarea normelor corespunzătoare în materie fiscală, cuantumul onorariilor fiind stabilit conform convențiilor încheiate cu beneficiarii serviciilor, cu respectarea principiului proporționalității."