HOTĂRÂRE nr. 518 din 10 iulie 1995 (*actualizată*)privind unele drepturi şi obligaţii ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar(aplicabilă începând cu data de 1 septembrie 2015*)
----------Guvernul României hotărăşte: + Capitolul I Dispoziţii generale + Articolul 1Prevederile prezentei hotărâri se aplică personalului trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar reprezentând: a) vizite oficiale, tratative (negocieri), consultări, încheieri de convenţii, acorduri şi alte asemenea înţelegeri; b) participări la târguri şi expoziţii; prospectarea pieţei; acţiuni de cooperare economică şi tehnico-ştiinţifică; contractări şi alte acţiuni care decurg din executarea contractelor de comerţ exterior; c) documentare, schimb de experienţă; d) cursuri şi stagii de practică şi specializare sau perfecţionare, inclusiv participarea elevilor, studenţilor şi cadrelor didactice însoţitoare la olimpiade şi concursuri în domeniul învăţământului; e) participări la congrese, conferinţe, simpozioane, seminarii, colocvii sau alte reuniuni, care prezintă interes pentru activitatea specifica a unităţii, precum şi la manifestări ştiinţifice, culturale, artistice, sportive şi altele asemenea; f) primiri de titluri, grade profesionale, distincţii sau premii conferite pentru realizări ştiinţifice, culturale, artistice sau sportive; g) desfăşurarea unei activităţi ştiinţifice, culturale, artistice sau sportive, temporare, fără dobândirea calităţii de salariat a partenerului extern, precum şi pentru ţinerea de cursuri în calitate de profesor vizitator; h) control şi îndrumare la misiuni diplomatice, oficii consulare şi alte asemenea reprezentanţe în străinătate; i) executări de lucrări de construcţii, reparaţii şi amenajări la imobilele misiunilor diplomatice, oficiilor consulare şi ale celorlalte forme de reprezentare în străinătate, precum şi ducerea şi aducerea pe roţi a mijloacelor auto aparţinând acestor reprezentanţe; j) asigurarea protecţiei demnitarilor români pe timpul cât aceştia se deplasează în străinătate de către personalul specializat din cadrul Serviciului de Protecţie şi Pază sau din alte unităţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, dacă în sistemele respective este prevăzută o asemenea activitate;-------------Litera j) a art. 1 a fost modificată de pct. 1 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 420 din 24 iulie 1998, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 278 din 27 iulie 1998. k) exerciţii, aplicaţii, ateliere de lucru, controale la unităţile militare participante la misiuni de menţinere a păcii, cursuri la şcoli şi academii militare, participare la misiuni specifice urgente, desfăşurate la ordinul conducătorului unităţii;----------Lit. k) a art. 1 a fost modificată de pct. 1 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 582 din 15 iulie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 558 din 27 iulie 2015. l) crearea şi consolidarea democraţiei, a prosperităţii, cooperării şi stabilităţii în Europa de Sud-Est, ca etapă preliminară a integrării statelor regiunii în structurile euroatlantice.-------------Litera l) a art. 1 a fost introdusă de pct. 1 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 313 din 8 martie 2001, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 133 din 19 martie 2001. m) participarea personalului Ministerului Afacerilor Interne la activităţi de cooperare judiciară internaţională în materie penală, la activităţi desfăşurate pentru prevenirea, descoperirea şi cercetarea infracţiunilor sau activităţilor infracţionale, la misiuni comune operative internaţionale organizate în scopul combaterii criminalităţii transfrontaliere, menţinerii ordinii şi siguranţei publice, combaterii migraţiei ilegale sau în vederea executării unor acţiuni specifice domeniului protecţiei civile şi al situaţiilor de urgenţă, precum şi la alte tipuri de activităţi de cooperare sau asistenţă poliţienească internaţională;----------Lit. m) a art. 1 a fost introdusă de pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 582 din 15 iulie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 558 din 27 iulie 2015. n) transportul valizei diplomatice;----------Lit. n) a art. 1 a fost introdusă de pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 582 din 15 iulie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 558 din 27 iulie 2015. o) participarea ca observator la acţiuni desfăşurate sub egida Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE);----------Lit. o) a art. 1 a fost introdusă de pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 582 din 15 iulie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 558 din 27 iulie 2015. p) participarea ca expert naţional detaşat.----------Lit. p) a art. 1 a fost introdusă de pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 582 din 15 iulie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 558 din 27 iulie 2015. + Articolul 2Ministerele, celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice, precum şi alte instituţii publice, care trimit personal în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, vor lua măsuri pentru: a) stabilirea numărului de persoane şi a duratei de deplasare în raport strict cu necesităţile concrete de realizare a misiunii; b) selecţionarea şi pregătirea personalului ţinând seama de specificul activităţii pentru care are loc deplasarea, precum şi organizarea temeinică a acesteia; c) analiza concluziilor şi a propunerilor prezentate de către personalul în cauză la întoarcerea din deplasare, pe bază de raport scris, înaintat la conducerea unităţii trimiţătoare şi valorificarea optimă a acestora. + Articolul 3 (1) Deplasarea unor delegaţi în străinătate, pe bază de invitaţie primită din partea unor organizaţii sau a altor parteneri externi, cu suportarea integrală sau parţială de către aceştia a cheltuielilor, poate avea loc numai cu aprobarea prealabilă a unităţii trimiţătoare. (2) Dacă invitaţia nu se referă la o anumită persoană şi există mai mulţi candidaţi care îndeplinesc condiţiile necesare, selecţia şi trimiterea lor în străinătate se vor face pe bază de concurs sau prin numirea de către conducerea unităţii a unor salariaţi care pot reprezenta corespunzător interesele acesteia. + Articolul 4 (1) Ministerele, celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice, precum şi alte instituţii publice pot trimite în străinătate, în cadrul delegaţiilor proprii, şi salariaţi ai altor instituţii publice, cu aprobarea conducerii unităţilor de la care provin, precum şi alţi specialişti cu care s-au încheiat convenţii civile de prestări de servicii în condiţiile legii, în măsura în care prin convenţiile civile respective s-a prevăzut acest lucru; cheltuielile de deplasare aferente, cu excepţia drepturilor prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. B, se suportă de către unitatea trimiţătoare.(1^1) Pentru reprezentanţii mass-media, în cazul în care aceştia sunt invitaţi de către primul-ministru, cheltuielile de deplasare aferente, cu excepţia drepturilor prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. B, se suportă din bugetul Secretariatului General al Guvernului.------------Alin. (1^1) al art. 4 a fost introdus de pct. 1 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 436 din 30 aprilie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 321 din 15 mai 2002. (2) Pe timpul deplasării în străinătate, în condiţiile prezentei hotărâri, primul-ministru, miniştrii de stat şi miniştrii pot beneficia, la cererea acestora, de asistenţă medicală prestată de personal medical român de specialitate, cheltuielile de deplasare aferente personalului medical, cu excepţia drepturilor prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. B, suportându-se de către unitatea trimiţătoare.-------------Art. 4 a fost modificat de pct. 3 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 420 din 24 iulie 1998, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 278 din 27 iulie 1998. + Articolul 5 (1) Personalului trimis în străinătate în condiţiile prezentei hotărâri i se acordă:A. În străinătate, o indemnizaţie zilnică în valută primită pe perioada delegării şi detaşării în străinătate, denumită în continuare indemnizaţie de deplasare, compusă din: a) o sumă zilnică, denumită în continuare diurnă, în vederea acoperirii cheltuielilor de hrană, a celor mărunte uzuale, precum şi a costului transportului în interiorul localităţii în care îşi desfăşoară activitatea; b) o sumă zilnică, denumită în continuare indemnizaţie de cazare, în limita căreia personalul trebuie să îşi acopere cheltuielile de cazare. Prin cheltuieli de cazare se înţelege, pe lângă tarifele sau chiria plătite, şi eventualele taxe obligatorii pe plan local, precum şi costul micului dejun, atunci când acesta este inclus în tarif.----------Lit. A a alin. (1) al art. 5 a fost modificată de pct. 3 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 582 din 15 iulie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 558 din 27 iulie 2015.B. În ţară: a) salariul stabilit potrivit reglementărilor în vigoare, pe toată durată deplasării, în cazul personalului care, pe timpul deplasării în străinătate, îşi menţine calitatea de salariat; b) o indemnizaţie lunară în lei calculată în raport cu salariul de bază şi sporul de vechime, corespunzător funcţiei şi gradului profesional, în cazul personalului care se deplasează în interesul unităţii trimiţătoare, pentru a participa la cursuri şi stagii de practică şi specializare sau perfecţionare, cu suportarea parţială sau integrală a cheltuielilor de către diferite organizaţii sau alţi parteneri externi, pe o durată care depăşeşte 90 de zile calendaristice şi căruia, pe timpul absenţei din ţară, i se suspendă contractul de muncă, după cum urmează:- 25% pentru acoperirea cheltuielilor legate de întreţinerea locuinţei;- 25% pentru fiecare copil sau părinte aflat în întreţinere, potrivit legii, în ţară, precum şi pentru soţul/soţia care nu realizează venituri.Sumele acordate potrivit prevederilor lit. B.b) nu pot să depăşească 100% din salariul de bază şi sporul de vechime, stabilite prin contractul individual de muncă, actualizate potrivit indexărilor aprobate. (2) Drepturile prevăzute la alin. (1) lit. B.b) se acordă cu condiţia semnării, de către persoanele în cauză, a unui act adiţional la contractul de muncă, prin care se obligă ca, după întoarcerea în ţară, să lucreze o anumită perioadă în cadrul unităţii trimiţătoare, indiferent de durata deplasării în străinătate. (3) Actul adiţional la contractul de muncă menţionat la alin. (2) se încheie şi în cazul personalului care se deplasează în străinătate pentru documentare şi schimb de experienţă.În cazul nerespectării acestei obligaţii, persoanele beneficiare vor restitui cheltuielile efectuate de către unitatea trimiţătoare. (4) Cadrele militare în activitate care se deplasează în străinătate în condiţiile prevăzute la alin. (1) lit. B.b) sunt eliberate din funcţii în temeiul art. 4 lit. a) din Legea nr. 80/1995privind statutul cadrelor militare şi beneficiază pe timpul absenţei din ţară de indemnizaţia lunară în lei, calculată în raport cu solda de bază.-------------Alin. (4) al art. 5 a fost introdus de pct. 4 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 420 din 24 iulie 1998, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 278 din 27 iulie 1998. + Articolul 5^1 (1) Personalul militar şi civil din Ministerul Apărării Naţionale şi din Ministerul de Interne, care participa în străinătate la cursuri, stagii de practică şi specializare, perfecţionare sau alte activităţi, inclusiv la cele finanţate de diferite organizaţii ori de alţi parteneri externi, este obligat ca înainte de începerea acestora să semneze un angajament, respectiv un act adiţional la contractul individual de muncă. Modelele de angajament şi de act adiţional se stabilesc prin ordin al ministrului. (2) Prin angajament, respectiv prin act adiţional, persoanele prevăzute la alin. (1) se obligă ca după întoarcerea în ţară să îşi desfăşoare activitatea în Ministerul Apărării Naţionale, respectiv în Ministerul de Interne, o perioadă determinată, stabilită prin ordin al ministrului. (3) În cazul nerespectării obligaţiei prevăzute la alin. (2), precum şi în situaţia exmatriculării sau părăsirii cursului, a stagiului de practică, de specializare, de perfecţionare şi a altor activităţi, din motive imputabile lor, al demisiei ori al încetării raportului de muncă pentru comiterea unor infracţiuni sau săvârşirea unor abateri grave, încălcarea în mod repetat a obligaţiilor de muncă, inclusiv a normelor de comportare în unităţile militare ori când manifesta dezinteres în îndeplinirea atribuţiilor şi sarcinilor de serviciu sau în perfecţionarea pregătirii lor militare şi de specialitate, persoanele prevăzute la alin. (1) restituie atât cheltuielile efectuate de Ministerul Apărării Naţionale, respectiv de Ministerul de Interne, cât şi cheltuielile suportate de diferite organizaţii sau partenerii externi, la solicitarea acestora, pentru transport, hrană, cazare, bursă, precum şi alte cheltuieli efectuate în acest scop. (4) Sumele recuperate se vor face venit la bugetul de stat sau vor reîntregi creditele bugetare în condiţiile legii, iar cele reprezentând cheltuielile efectuate de organizaţiile sau partenerii externi se rambursează acestora. (5) Prevederile alin. (1) nu sunt aplicabile personalului militar şi civil care desfăşoară misiuni în cadrul forţelor de menţinere a păcii sub egida O.N.U., N.A.T.O. sau a altor organizaţii internaţionale, precum şi personalului încadrat în batalioanele mixte, constituite între Armata României şi armatele altor ţări.-------------Art. 5^1 a fost introdus de pct. 1 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 587 din 13 iunie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 439 din 24 iunie 2002. + Articolul 6 (1) Ministerele şi celelalte unităţi trimiţătoare mai suportă în valută şi în lei, după caz, pe lângă drepturile prevăzute la art. 5 alin. (1), şi următoarele alte cheltuieli: a) costul transportului în trafic internaţional, cel între localităţile din ţara în care personalul îşi desfăşoară activitatea, precum şi pe distanta dus-întors dintre aeroport sau gara şi locul de cazare; b) costul transportului documentaţiilor, mostrelor şi al altor materiale sau obiecte necesare îndeplinirii misiunii; c) cheltuielile medicale pentru vaccinuri şi medicamente specifice unor ţări sau localităţi cu clima greu de suportat, pentru spitalizare şi intervenţii chirurgicale în cazuri de urgenţă, stabilite de Ministerul Sănătăţii şi Familiei, precum şi cheltuielile privind asigurarea medicală a persoanelor care fac parte din delegaţiile oficiale;------------Litera c) a alin. (1) al art. 6 a fost modificată de pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 436 din 30 aprilie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 321 din 15 mai 2002. d) cheltuielile în legătura cu decesul în străinătate şi transportul în ţară al celor decedaţi; e) comisioanele şi taxele bancare, cheltuielile pentru obţinerea vizelor de intrare în ţările respective, de rezervare a locurilor în mijloacele de transport, taxele de aeroport, comisioanele de rezervare a camerelor de hotel şi altele asemenea; f) taxele de înscriere şi/sau de participare la congrese, conferinţe, simpozioane, seminarii, colocvii sau la alte reuniuni, precum şi la manifestări ştiinţifice, culturale, artistice, sportive şi altele asemenea, în condiţiile stabilite de organizatori.-------------Litera f) a alin. (1) al art. 6 a fost introdusă de pct. 5 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 420 din 24 iulie 1998, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 278 din 27 iulie 1998. g) cheltuielile necesare achiziţionării materialelor de reprezentare, pentru a fi oferite partenerilor străini, pentru promovarea unitară a simbolurilor naţionale şi ale armatei, cu ocazia desfăşurării unor activităţi comune cu reprezentanţii altor armate, în limita sumei de 500 dolari S.U.A., la valoarea de schimb leu/dolar S.U.A. stabilită de Banca Naţională a României, la data aprobării executării misiunii. Condiţiile în care pot fi acordate, limitele maxime, în raport cu nivelul de reprezentare, precum şi modul de justificare a acestor sume se stabilesc prin ordin al ministrului apărării naţionale.-------------Litera g) a alin. (1) al art. 6 a fost introdusă de art. I din HOTĂRÂREA nr. 2.452 din 28 decembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 18 din 6 ianuarie 2005. (2) În situaţia în care partenerii externi rambursează delegaţilor, parţial sau integral, cheltuielile prevăzute la alin. (1), aceştia au obligaţia ca la întoarcerea din deplasare să depună în contul unităţilor trimiţătoare sumele primite, dar nu mai mult decât nivelul sumelor avansate sau suportate de către aceste unităţi. + Capitolul IIIndemnizaţia de deplasare----------Titlul cap. II a fost modificat de pct. 4 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 582 din 15 iulie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 558 din 27 iulie 2015. + Secţiunea I ----------Titlul secţ. I a fost abrogat de de pct. 5 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 582 din 15 iulie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 558 din 27 iulie 2015. + Articolul 7 (1) Indemnizaţia de deplasare se diferenţiază pe două categorii şi se acordă pe componentele prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. A la nivelurile stabilite pentru fiecare ţară în care are loc deplasarea, potrivit anexei. (2) Pentru personalul trimis în străinătate, în misiuni cu caracter temporar care se deplasează pentru durate de timp care nu necesită cazare, inclusiv pe durata întregii nopţi, indemnizaţia de deplasare este formată numai din diurna stabilită conform anexei. (3) Pentru personalul trimis în străinătate în condiţiile prezentei hotărâri, în cazul în care cheltuielile pentru cazare se suportă de către partenerii externi, indemnizaţia de deplasare este formată numai din diurna stabilită conform anexei. (4) Pentru personalul trimis în străinătate în condiţiile prezentei hotărâri, în cazul în care cheltuielile pentru masă se suportă de către partenerii externi, indemnizaţia de deplasare este formată din 50% din diurnă şi 100% din indemnizaţia de cazare, stabilite pentru ţara în care are loc deplasarea, potrivit categoriei în care se încadrează. (5) Prevederile alin. (4) se aplică şi personalului care pe timpul deplasării în străinătate se internează în spital, pentru cazurile şi în condiţiile stabilite potrivit prezentei hotărâri. (6) Pentru membrii colectivelor sportive, artistice, ştiinţifice şi altele asemenea, în situaţia în care cheltuielile de întreţinere şi cazare a acestora în străinătate se suportă din sumele plătite organizatorilor reuniunilor sau manifestărilor la care iau parte, la nivelul comunicat de către aceştia, indemnizaţia de deplasare este formată din 50% din diurna stabilită pentru ţara în care are loc deplasarea, potrivit categoriei în care se încadrează. (7) În cazul întreruperii călătoriei, determinată de programul de zbor al avioanelor, drepturile de indemnizaţie de deplasare ale personalului se acordă, în continuare, la nivelul prevăzut pentru ţara de destinaţie, numai dacă sejurul pe perioada respectivă nu este asigurat de către companiile care efectuează transportul.----------Art. 7 a fost modificat de pct. 6 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 582 din 15 iulie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 558 din 27 iulie 2015. + Articolul 7^1 (1) Perioada pentru care se acordă diurna în valută se determină în funcţie de mijlocul de transport folosit, avându-se în vedere: a) momentul decolării avionului, la plecarea în străinătate, şi momentul aterizării avionului, la sosirea în ţară, de şi pe aeroporturile care constituie puncte de trecere a frontierei de stat a României; b) momentul trecerii cu trenul sau cu mijloacele auto prin punctele de trecere a frontierei de stat a României, atât la plecarea în străinătate, cât şi la înapoierea în ţară. (2) Pentru fracţiunile de timp care nu însumează 24 de ore, diurna se acordă astfel: 50% până la 12 ore şi 100% pentru perioada care depăşeşte 12 ore. (3) Conducerea ministerelor şi celorlalte unităţi trimiţătoare este obligată să ia măsurile necesare ca deplasarea personalului să aibă loc, pe cât posibil, fără întreruperea călătoriei.----------Art. 7^1 a fost introdus de pct. 7 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 582 din 15 iulie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 558 din 27 iulie 2015. + Articolul 8Abrogat.----------Art. 8 a fost abrogat de pct. 8 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 582 din 15 iulie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 558 din 27 iulie 2015. + Articolul 8^1Muncitorii români care se deplasează în străinătate pentru executări de lucrări de construcţii, reparaţii şi amenajări la imobilele misiunilor diplomatice, oficiilor consulare şi ale celorlalte forme de reprezentare în străinătate au dreptul la o diurnă în valută în cuantum de 75% din diurna de categoria I, prevăzută în anexa.------------Art. 8^1 a fost introdus de articolul unic din HOTĂRÂREA nr. 606 din 26 iulie 1996, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 177 din 5 august 1996. + Secţiunea a II-a ----------Titlul secţ. a II-a a fost abrogat de pct. 9 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 582 din 15 iulie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 558 din 27 iulie 2015. + Articolul 9 (1) Indemnizaţia de cazare se acordă în raport cu categoria de indemnizaţie de deplasare în care se încadrează personalul, la nivelul prevăzut pentru fiecare ţară în care are loc deplasarea, potrivit anexei. (2) Pentru personalul care participă la misiuni cu caracter temporar care impun cazare la anumite hoteluri/locaţii din motive de securitate sau reprezentare, indemnizaţia de cazare se acordă la nivelul corespunzător tarifelor practicate de către hotelurile în care au loc manifestările respective, pe baza comunicării primite din partea organizatorilor ori a reprezentanţelor României din ţările respective, cu aprobarea de către conducerile unităţilor trimiţătoare.----------Art. 9 a fost modificat de pct. 10 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 582 din 15 iulie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 558 din 27 iulie 2015. + Articolul 9^1Poliţiştii care participă la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român în comun cu forţele armate ale României sau similare celor prevăzute la art. 2 din Legea nr. 121/2011privind participarea forţelor armate la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român, pentru forţele armate, beneficiază de diurnă şi cazare cu aplicarea dispoziţiilor Hotărârii Guvernului nr. 1.086/2004 pentru stabilirea sporurilor specifice şi a drepturilor de diurnă, cazare şi hrană cuvenite personalului participant la misiuni în afara teritoriului statului român, nepublicată în Monitorul Oficial al României, cu modificările şi completările ulterioare.----------Art. 9^1 a fost introdus de pct. 11 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 582 din 15 iulie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 558 din 27 iulie 2015, astfel cum a fost modificată de RECTIFICAREA nr. 582 din 15 iulie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 605 din 11 august 2015. + Capitolul III Transportul + Articolul 10 (1) Personalul trimis în străinătate în condiţiile prezentei hotărâri are dreptul să călătorească cu avionul sau cu trenul.De asemenea, personalul poate să călătorească şi cu mijloace auto în situaţia în care cheltuielile totale ce trebuie suportate de către ministere şi celelalte unităţi trimiţătoare sunt inferioare tarifelor practicate în cazul călătoriei cu avionul. (2) Personalul poate să călătorească cu avionul, astfel: a) business class, personalul care se încadrează la categoria a II-a de indemnizaţie de deplasare, cu excepţia membrilor Guvernului şi a cel mult trei colaboratori ai acestora, care pot să călătorească şi cu clasa I;----------Lit. a) a alin. (2) al art. 10 a fost modificat de pct. 12 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 582 din 15 iulie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 558 din 27 iulie 2015. b) la clasa economică, restul personalului. (3) Transportul delegaţiilor conduse de către primul-ministru se poate face şi cu avioane care efectuează curse speciale.De asemenea, în cazuri urgente, cu aprobarea primului-ministru, se pot deplasa în străinătate cu avioane care efectuează curse speciale şi delegaţiile conduse de către miniştrii de stat, miniştri, secretarul general al Guvernului şi de şeful Statului Major General al Armatei.-------------Alin. (3) al art. 10 a fost modificat de pct. 6 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 420 din 24 iulie 1998, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 278 din 27 iulie 1998. (4) Cu aprobarea ministrului afacerilor externe, pe anumite rute, curierii diplomatici pot să călătorească cu avionul şi la business class. (5) Cu aprobarea conducerii unităţilor trimiţătoare, personalul care se încadrează la categoria I de indemnizaţie de deplasare poate să călătorească şi la business class, în situaţia în care nu sunt locuri la clasa economică, iar plecarea în delegaţie nu poate fi amânată.----------Alin. (5) al art. 10 a fost modificat de pct. 13 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 582 din 15 iulie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 558 din 27 iulie 2015. (6) Personalul poate să călătorească cu trenul, astfel:- miniştrii şi personalul încadrat în funcţii similare sau superioare, la clasa I cu vagon de dormit, cuşetă single;- curierii diplomatici, la clasa I cu vagon de dormit, cabină cu două locuri;- restul personalului, la clasa I cu vagon de dormit, un loc în cuşetă de 2-4 locuri. (7) Transportul dus-întors, pe distanta dintre aeroport sau gara şi locul de cazare, se face cu mijloacele de transport în comun sau cu taxiul. (8) Pentru îndeplinirea programului stabilit se pot închiria atât mijloace de transport, în vederea deplasării în grup, în interiorul tarii de destinaţie, cât şi diferite mijloace de comunicaţii, cu acordul prealabil al conducătorului unităţii trimiţătoare, decontarea cheltuielilor aferente urmând să se facă, potrivit legii, pe bază de documente justificative.-------------Alin. (8) al art. 10 a fost introdus de pct. 7 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 420 din 24 iulie 1998, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 278 din 27 iulie 1998. + Capitolul IV Alte cheltuieli + Articolul 11 (1) Valuta necesară pentru acoperirea unor eventuale cheltuieli neprevăzute, precum şi a celor pentru convorbiri telefonice, telex, comisioane de schimb, diferenţe de tarif la cazare şi altele asemenea, necesare îndeplinirii misiunii, se acordă în limita unei sume de până la 50% din indemnizaţia de deplasare la care are dreptul personalul.----------Alin. (1) al art. 11 a fost modificat de pct. 14 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 582 din 15 iulie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 558 din 27 iulie 2015. (2) De asemenea, cu aprobarea prim-ministrului, secretarul general al Guvernului şi miniştrii conducători de delegaţii oficiale în străinătate pot să beneficieze de o sumă în valută în limita a 1.000 euro, în vederea acoperirii unor cheltuieli de ordin protocolar. Prim-ministrul poate să efectueze astfel de cheltuieli până la 2.000 euro.----------Alin. (2) al art. 11 a fost modificat de pct. 14 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 582 din 15 iulie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 558 din 27 iulie 2015. (3) În cazul personalului care se deplasează cu mijloace auto, inclusiv cu cele proprietate personală, unităţile trimiţătoare vor avansa sumele necesare pentru plata carburanţilor şi a lubrifianţilor, ţinând seama de consumul specific al acestora, precum şi pentru plata taxelor rutiere, de transbordare sau a altor asemenea cheltuieli, inclusiv asigurarea pentru răspunderea civilă, respectiv cartea verde. De asemenea, unităţile trimiţătoare vor avansa sumele necesare acoperirii cheltuielilor de cazare, în condiţiile prezentei hotărâri, după parcurgerea unei distanţe zilnice de minimum 500 km. Sumele necesare pentru destinaţiile menţionate la acest alineat se vor acorda în lei sau în valută, în funcţie de ţara în care se efectuează cheltuielile respective. + Capitolul V Modul de acordare şi de justificare a sumelor cheltuite în valută + Articolul 12 (1) Sumele în valută cuvenite personalului, în condiţiile stabilite prin prezenta hotărâre, se acordă sub formă de avans.(1^1) În situaţii temeinic motivate, sumele prevăzute la alin. (1) se pot acorda şi în lei, caz în care personalul are obligaţia de a achiziţiona, anterior plecării în străinătate, valuta de la unităţile specializate care nu percep comision.----------Alin. (1^1) al art. 12 a fost introdus de pct. 1 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 19 din 14 ianuarie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 46 din 20 ianuarie 2015. (2) Justificarea sumelor cheltuite în valută, cu excepţia celor reprezentând indemnizaţia de deplasare, se face pe bază de documente şi se aprobă de către conducătorii unităţilor trimiţătoare; în cazul cheltuielilor medicale este necesar şi avizul policlinicii de specialitate.----------Alin. (2) al art. 12 a fost modificat de pct. 15 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 582 din 15 iulie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 558 din 27 iulie 2015.(2^1) În situaţia prevăzută la alin. (1^1), justificarea sumelor primite sub formă de avans se va face pe bază de procedură internă stabilită de fiecare unitate trimiţătoare.----------Alin. (2^1) al art. 12 a fost introdus de pct. 2 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 19 din 14 ianuarie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 46 din 20 ianuarie 2015.(2^2) Prin excepţie de la alin. (2), pentru misiunile prevăzute la art. 9 alin. (2), sumele cheltuite în valută care depăşesc indemnizaţiile de cazare stabilite în condiţiile prezentei hotărâri se aprobă, în cazuri temeinic justificate, de către conducerile unităţilor trimiţătoare, pe baza documentelor justificative.----------Alin. (2^2) al art. 12 a fost introdus de pct. 16 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 582 din 15 iulie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 558 din 27 iulie 2015. (3) În situaţia în care în unele ţări, potrivit practicii existente pe plan local, nu se eliberează documente sau acestea sunt reţinute de către autorităţi, sumele cheltuite, cu excepţia celor reprezentând indemnizaţia de deplasare, se justifică pe bază de declaraţie dată pe propria răspundere. În ţările în care România are reprezentanţe, declaraţia se confirmă de către aceste reprezentanţe, dacă pentru obţinerea acestei confirmări nu sunt necesare cheltuieli de deplasare.----------Alin. (3) al art. 12 a fost modificat de pct. 17 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 582 din 15 iulie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 558 din 27 iulie 2015. + Articolul 13 (1) Sumele în valută folosite în alte scopuri, pierdute, furate sau cheltuite fără respectarea condiţiilor în care au fost acordate potrivit prezentei hotărâri, se recuperează în valută de cei vinovaţi. (2) Eventualele penalităţi de întârziere se calculează în lei, pe baza cursului de schimb valutar la data depunerii sumei datorate. + Articolul 14Recuperarea avansului nejustificat sau a sumelor rămase necheltuite şi nedepuse sau depuse peste termenele prevăzute de lege, inclusiv penalităţilor de întârziere, se face pe bază de dispoziţie emisă de către conducătorul unităţii trimiţătoare, la propunerea compartimentului financiar-contabil al unităţii care a acordat avansul în valută, indiferent de unitatea la care este încadrat în muncă titularul de avans. + Capitolul VI Dispoziţii finale + Articolul 15 (1) De drepturile stabilite prin prezenta hotărâre beneficiază şi personalul care participa la unele acţiuni organizate de către partenerii externi, dar numai în măsura în care, din documentele primite sau din înţelegerile încheiate, rezultă că partenerii în cauză nu suportă integral cheltuielile de deplasare. (2) În astfel de cazuri, cu aprobarea conducerii ministerelor sau a celorlalte unităţi trimiţătoare, personalul menţionat la alin. (1) poate să beneficieze şi de: a) indemnizaţie de delegare pe timpul necesar călătoriei până la localitatea de destinaţie, respectiv până la data preluării personalului de către organizaţiile sau partenerii externi, precum şi pe timpul revenirii în ţară, în funcţie de orarele mijloacelor de transport;----------Lit. a) a alin. (2) al art. 15 a fost modificată de pct. 18 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 582 din 15 iulie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 558 din 27 iulie 2015. b) diferenţa de diurnă în valută, dacă sumele acordate de către organizaţiile sau partenerii externi respectivi sunt sub nivelul baremurilor la care are dreptul personalul, potrivit categoriei în care se încadrează. + Articolul 16 (1) Prevederile prezentei hotărâri se aplică şi personalului din regiile autonome şi societăţile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, care se deplasează temporar în străinătate pentru aducerea la îndeplinire a acţiunilor menţionate la art. 1. (2) Drepturile şi obligaţiile personalului român trimis în străinătate de către Preşedinţie, organele autorităţii legislative, judecătoreşti şi de alte organe ale autorităţii publice, pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, se stabilesc prin reglementări proprii, aprobate potrivit legii. + Articolul 17 (1) Se recomanda agenţilor economici, alţii decât cei prevăzuţi la art. 16 alin. (1), precum şi fundaţiilor, asociaţiilor şi altor asemenea, să aplice în mod corespunzător prevederile prezentei hotărâri. (2) În situaţia în care persoanele juridice prevăzute la alin. (1) acordă drepturi superioare, cheltuielile efectuate cu această destinaţie, care se au în vedere la calcularea profitului impozabil, nu pot depăşi pe cele cuvenite personalului respectiv, în limitele şi în condiţiile stabilite prin prezenta hotărâre. + Articolul 18Anexa face parte integrantă din prezenta hotărâre. + Articolul 19În măsura în care prezenta hotărâre nu prevede altfel, dispoziţiile sale se completează cu prevederile legale în vigoare referitoare la acordarea, cheltuirea, justificarea, evidenta şi controlul sumelor puse la dispoziţia personalului care se deplasează în interesul serviciului pe teritoriul României. + Articolul 20Prevederile prezentei hotărâri se aplică începând cu data de 1 iulie 1995. Cu aceeaşi dată se abrogă Hotărârea Guvernului nr. 647 din 26 noiembrie 1993, republicată, precum şi orice alte dispoziţii contrare.p. PRIM-MINISTRUDAN MIRCEA POPESCU,ministru de stat,ministrul muncii şi protecţiei socialeContrasemnează:---------------p. Ministru de stat, ministrul finanţelor,Nicolae Constantinescu,secretar de statMinistru de stat, ministrul afacerilor externe,Teodor Viorel Meleşcanup. Ministru de stat,ministrul muncii şi protecţiei sociale,Adrian Neacşu,secretar de stat + Anexă*Font 8* ┌────┬──────────────────────────────────────────────┬──────┬───────────────────────────────────────┐ │Nr. │ Ţara │Valuta│ Indemnizaţie de deplasare │ │crt.│ │ ├───────────────────┬───────────────────┤ │ │ │ │ categoria I │ categoria II │ │ │ │ ├──────┬────────────┼──────┬────────────┤ │ │ │ │diurna│indemnizaţie│diurna│indemnizaţie│ │ │ │ │ │ de cazare │ │ de cazare │ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 0 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ 6 │ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 1│Afganistan │ USD│ 120│ 180│ 150│ 360│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 2│Africa de Sud (Republica) │ USD│ 38│ 110│ 60│ 220│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 3│Albania │ euro│ 32│ 100│ 51│ 200│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 4│Algeria │ USD│ 32│ 150│ 51│ 300│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 5│Anglia (Regatul Unit al Marii Britanii şi │ │ │ │ │ │ │ │Irlandei de Nord) │ euro│ 35│ 150│ 56│ 300│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 6│Angola │ USD│ 32│ 140│ 51│ 280│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 7│Antigua şi Barbuda │ USD│ 32│ 100│ 51│ 200│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 8│Antile │ USD│ 32│ 100│ 51│ 200│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 9│Arabia Saudită │ USD│ 38│ 110│ 60│ 220│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 10│Argentina │ USD│ 32│ 110│ 51│ 220│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 11│Armenia │ USD│ 38│ 140│ 60│ 280│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 12│Australia │ USD│ 38│ 160│ 60│ 320│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 13│Austria │ euro│ 35│ 150│ 56│ 300│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 14│Azerbaidjan │ USD│ 38│ 120│ 60│ 240│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 15│Bahamas │ USD│ 32│ 100│ 51│ 200│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 16│Bahrain │ USD│ 32│ 100│ 51│ 200│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 17│Bangladesh │ USD│ 32│ 100│ 51│ 200│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 18│Belarus │ USD│ 38│ 110│ 60│ 220│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 19│Belgia │ euro│ 35│ 150│ 56│ 300│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 20│Benin │ USD│ 32│ 100│ 51│ 200│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 21│Birmania │ USD│ 32│ 100│ 51│ 200│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 22│Bolivia │ USD│ 32│ 120│ 51│ 240│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 23│Botswana │ USD│ 32│ 100│ 51│ 200│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 24│Bosnia şi Herzegovina │ euro│ 32│ 100│ 51│ 200│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 25│Brazilia │ USD│ 32│ 120│ 51│ 240│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 26│Bulgaria │ euro│ 32│ 100│ 51│ 200│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 27│Burkina Faso │ USD│ 32│ 100│ 51│ 200│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 28│Burundi │ USD│ 32│ 120│ 51│ 240│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 29│Cambodgia │ USD│ 32│ 100│ 51│ 200│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 30│Camerun │ USD│ 32│ 100│ 51│ 200│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 31│Canada │ USD│ 38│ 150│ 60│ 300│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 32│Capul Verde │ USD│ 32│ 100│ 51│ 200│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 33│Cehia (Republica) │ euro│ 35│ 150│ 56│ 300│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 34│Centrafricană (Republica) │ USD│ 32│ 100│ 51│ 200│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 35│Chile │ USD│ 32│ 120│ 51│ 240│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 36│Chineză (Republica Populară) │ USD│ 38│ 140│ 60│ 280│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 37│Ciad │ USD│ 32│ 100│ 51│ 200│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 38│Cipru │ euro│ 35│ 150│ 56│ 300│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 39│Coasta de Fildeş │ USD│ 32│ 100│ 51│ 200│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 40│Columbia │ USD│ 32│ 100│ 51│ 200│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 41│Congo │ USD│ 32│ 100│ 51│ 200│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 42│Coreea de Sud │ USD│ 38│ 180│ 60│ 360│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 43│Coreea (RPD) │ euro│ 30│ 120│ 48│ 240│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 44│Costa Rica │ USD│ 32│ 110│ 51│ 220│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 45│Croaţia │ euro│ 32│ 100│ 51│ 200│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 46│Cuba │ euro│ 32│ 120│ 51│ 240│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 47│Danemarca │ euro│ 35│ 150│ 56│ 300│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 48│Djibouti │ USD│ 32│ 100│ 51│ 200│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 49│Dominicană (Republica) │ USD│ 32│ 110│ 51│ 220│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 50│Ecuador │ USD│ 32│ 110│ 51│ 220│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 51│Egipt │ USD│ 32│ 100│ 51│ 200│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 52│Elveţia │ euro│ 38│ 150│ 60│ 300│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 53│Emiratele Arabe Unite │ USD│ 38│ 100│ 60│ 200│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 54│Estonia │ euro│ 35│ 150│ 56│ 300│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 55│Etiopia │ USD│ 32│ 110│ 51│ 220│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 56│Fiji │ USD│ 38│ 120│ 60│ 240│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 57│Filipine │ USD│ 32│ 100│ 51│ 200│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 58│Finlanda │ euro│ 35│ 150│ 56│ 300│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 59│Franţa │ euro│ 35│ 150│ 56│ 300│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 60│Gabon │ USD│ 32│ 100│ 51│ 200│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 61│Gambia │ USD│ 32│ 100│ 51│ 200│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 62│Georgia │ USD│ 38│ 160│ 60│ 320│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 63│Germania │ euro│ 35│ 150│ 56│ 300│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 64│Ghana │ USD│ 32│ 100│ 51│ 200│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 65│Grecia │ euro│ 35│ 150│ 56│ 300│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 66│Guatemala │ USD│ 32│ 100│ 51│ 200│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 67│Guineea │ USD│ 32│ 100│ 51│ 200│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 68│Guineea-Bissau │ USD│ 32│ 100│ 51│ 200│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 69│Guineea Ecuatorială │ USD│ 32│ 100│ 51│ 200│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 70│Guyana │ USD│ 32│ 100│ 51│ 200│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 71│Haiti │ USD│ 32│ 110│ 51│ 220│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 72│Honduras │ USD│ 32│ 100│ 51│ 200│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 73│Hong Kong │ USD│ 53│ 250│ 85│ 500│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 74│India │ USD│ 32│ 100│ 51│ 200│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 75│Indonezia │ USD│ 38│ 100│ 60│ 200│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 76│Iordania │ USD│ 38│ 100│ 60│ 200│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 77│Irak │ USD│ 60│ 80│ 96│ 160│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 78│Iran │ USD│ 38│ 100│ 60│ 200│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 79│Irlanda │ euro│ 35│ 150│ 56│ 300│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 80│Islanda │ euro│ 35│ 130│ 56│ 260│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 81│Israel │ USD│ 38│ 120│ 60│ 240│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 82│Italia │ euro│ 35│ 150│ 56│ 300│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 83│Jamaica │ USD│ 32│ 110│ 51│ 220│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 84│Japonia │ USD│ 53│ 250│ 84│ 500│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 85│Kazahstan │ USD│ 38│ 100│ 60│ 200│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 86│Kenya │ USD│ 32│ 100│ 51│ 200│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 87│Kârgâzstan │ USD│ 38│ 100│ 60│ 200│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 88│Kuwait │ USD│ 38│ 150│ 60│ 300│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 89│Laos │ USD│ 32│ 100│ 51│ 200│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 90│Lesotho │ USD│ 32│ 100│ 51│ 200│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 91│Letonia │ euro│ 35│ 150│ 56│ 300│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 92│Liban │ USD│ 38│ 100│ 60│ 200│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 93│Liberia │ USD│ 32│ 100│ 51│ 200│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 94│Libia │ USD│ 38│ 130│ 60│ 260│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 95│Lituania │ euro│ 35│ 150│ 56│ 300│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 96│Luxemburg │ euro│ 35│ 150│ 56│ 300│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 97│Macedonia │ euro│ 32│ 100│ 51│ 200│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 98│Madagascar │ USD│ 32│ 100│ 51│ 200│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 99│Malaysia │ USD│ 32│ 110│ 51│ 220│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 100│Mali │ USD│ 32│ 100│ 51│ 200│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 101│Malta │ euro│ 35│ 150│ 56│ 300│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 102│Maroc │ USD│ 32│ 120│ 51│ 240│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 103│Mauritania │ USD│ 32│ 100│ 51│ 200│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 104│Mauritius │ USD│ 32│ 110│ 51│ 220│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 105│Mexic │ USD│ 38│ 110│ 60│ 220│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 106│Moldova │ USD│ 38│ 100│ 60│ 200│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 107│Mongolia │ USD│ 38│ 110│ 60│ 220│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 108│Mozambic │ USD│ 32│ 100│ 51│ 200│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 109│Muntenegru │ euro│ 32│ 100│ 51│ 200│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 110│Myanmar │ USD│ 32│ 100│ 51│ 200│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 111│Namibia │ USD│ 32│ 100│ 51│ 200│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 112│Nepal │ USD│ 32│ 110│ 51│ 220│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 113│Nicaragua │ USD│ 32│ 110│ 51│ 220│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 114│Niger │ USD│ 32│ 110│ 51│ 220│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 115│Nigeria │ USD│ 32│ 160│ 51│ 320│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 116│Norvegia │ euro│ 35│ 150│ 56│ 300│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 117│Noua Zeelandă │ USD│ 38│ 160│ 60│ 320│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 118│Olanda │ euro│ 35│ 150│ 56│ 300│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 119│Oman │ USD│ 38│ 100│ 60│ 200│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 120│Pakistan │ USD│ 32│ 140│ 51│ 280│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 121│Panama │ USD│ 32│ 110│ 51│ 220│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 122│Papua-Noua Guinee │ USD│ 32│ 100│ 51│ 200│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 123│Paraguay │ USD│ 32│ 100│ 51│ 200│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 124│Peru │ USD│ 32│ 110│ 51│ 220│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 125│Polonia │ euro│ 35│ 150│ 56│ 300│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 126│Portugalia │ euro│ 35│ 150│ 56│ 300│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 127│Qatar │ USD│ 38│ 140│ 60│ 280│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 128│Rwanda │ USD│ 32│ 100│ 51│ 200│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 129│Federaţia Rusă │ USD│ 47│ 140│ 75│ 280│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 130│Salvador │ USD│ 32│ 100│ 51│ 200│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 131│Sao Tome şi Principe │ USD│ 32│ 100│ 51│ 200│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 132│San Marino │ euro│ 35│ 150│ 56│ 300│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 133│Senegal │ USD│ 32│ 100│ 51│ 200│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 134│Serbia │ euro│ 32│ 100│ 51│ 200│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 135│Sierra Leone │ USD│ 32│ 100│ 51│ 200│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 136│Singapore │ USD│ 38│ 150│ 60│ 300│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 137│Siria │ USD│ 38│ 100│ 60│ 200│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 138│Slovacia │ euro│ 35│ 150│ 56│ 300│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 139│Slovenia │ euro│ 35│ 150│ 56│ 300│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 140│Somalia │ USD│ 32│ 100│ 51│ 200│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 141│Spania │ euro│ 35│ 150│ 56│ 300│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 142│Sri Lanka │ USD│ 38│ 110│ 60│ 220│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 143│S.U.A. │ USD│ 53│ 210│ 84│ 420│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 144│Sudan │ USD│ 32│ 110│ 51│ 220│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 145│Suedia │ euro│ 35│ 150│ 56│ 300│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 146│Surinam │ USD│ 32│ 110│ 51│ 220│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 147│Tadjikistan │ USD│ 38│ 100│ 60│ 200│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 148│Tanzania │ USD│ 32│ 100│ 51│ 200│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 149│Taiwan │ USD│ 38│ 110│ 60│ 220│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 150│Thailanda │ USD│ 38│ 100│ 60│ 200│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 151│Togo │ USD│ 32│ 100│ 51│ 200│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 152│Tunisia │ USD│ 32│ 100│ 51│ 200│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 153│Turcia │ USD│ 38│ 140│ 60│ 280│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 154│Turkmenistan │ USD│ 38│ 110│ 60│ 220│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 155│Ucraina │ USD│ 38│ 150│ 60│ 300│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 156│Uganda │ USD│ 32│ 100│ 51│ 200│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 157│Ungaria │ euro│ 35│ 150│ 56│ 300│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 158│Uruguay │ USD│ 32│ 100│ 51│ 200│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 159│Uzbekistan │ USD│ 38│ 100│ 60│ 200│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 160│Vatican │ euro│ 35│ 150│ 56│ 300│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 161│Venezuela │ USD│ 32│ 130│ 51│ 260│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 162│Vietnam │ USD│ 32│ 120│ 51│ 240│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 163│Yemen │ USD│ 38│ 110│ 60│ 220│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 164│Zair │ USD│ 32│ 100│ 51│ 200│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 165│Zambia │ USD│ 32│ 100│ 51│ 200│ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼────────────┼──────┼────────────┤ │ 166│Zimbabwe │ USD│ 32│ 120│ 51│ 240│ └────┴──────────────────────────────────────────────┴──────┴──────┴────────────┴──────┴────────────┘Încadrarea personalului în categorii de indemnizaţie de deplasareÎn categoria a II-a se încadrează: viceprim-miniştrii, miniştrii, miniştrii delegaţi, secretarii de stat, subsecretarii de stat, personalul încadrat în funcţii asimilate acestora prin acte normative, secretarii generali, secretarii generali adjuncţi, înalţii reprezentanţi ai prim-ministrului, precum şi prefecţii, subprefecţii, primarul general şi viceprimarul capitalei, preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene, ambasadorii, şefii reprezentanţelor diplomatice ale României, academicienii şi membrii corespondenţi ai Academiei Române, şeful Statului Major General, locţiitorii şefului Statului Major General şi directorul Statului Major General, şeful Corpului de control şi inspecţie, şefii departamentelor Ministerului Apărării Naţionale şi locţiitorii acestora, şeful Statului Major al Forţelor Terestre, şeful Statului Major al Forţelor Navale, şeful Statului Major al Forţelor Aeriene, locţiitorii secretarilor de stat din cadrul unităţilor care au astfel de funcţii.Pentru prim-ministrul diurna se majorează cu 50%.În categoria I se încadrează restul personalului.NOTĂ:Prim-ministru, miniştrii, precum şi ceilalţi membri ai Guvernului beneficiază de diurnă în cuantum integral, indiferent de condiţiile în care are loc deplasarea.----------Anexa a fost înlocuită cu anexa din HOTĂRÂREA nr. 582 din 15 iulie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 558 din 27 iulie 2015, conform modificării aduse de pct. 19 al art. I din acelaşi act normativ.------
EMITENT |