DECIZIE nr. 476 din 18 iunie 2015referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 271^1 şi art. 271^2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 591 din 6 august 2015



    Augustin Zegrean - preşedinteValer Dorneanu - judecătorPetre Lăzăroiu - judecătorMircea Ştefan Minea - judecătorDaniel Marius Morar - judecătorMona-Maria Pivniceru - judecătorPuskas Valentin Zoltan - judecătorSimona-Maya Teodoroiu - judecătorSimina Popescu - magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. I pct. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2014 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, excepţie ridicată de Societatea "EM Prime Construct" - S.R.L. în Dosarul nr. 4.922/2/2014 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului nr. 1.232D/2014 al Curţii Constituţionale.2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantul Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca devenită inadmisibilă, în ceea ce priveşte prevederile art. 271^2 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 şi ca neîntemeiată în ceea ce priveşte prevederile art. 271^1 şi ale art. 271^2 alin. (3)-(6) din acelaşi act normativ. În acest sens, invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 5 din 15 ianuarie 2015.

    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:4. Prin Decizia civilă nr. 6.247 din 11 septembrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 4.922/2/2014, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. I pct. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2014 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii. Excepţia a fost ridicată de Societatea "EM Prime Construct" - S.R.L. într-o cauză având ca obiect soluţionarea unui litigiu privind achiziţiile publice.5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că prevederile art. 271^1 şi art. 271^2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 îngrădesc dreptul la justiţie şi la o activitate economică, fiind implicit restrânsă aplicabilitatea dispoziţiilor art. 255 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, care dau dreptul oricărei persoane interesate să solicite sancţionarea actelor nelegale ale autorităţilor contractante.6. De asemenea, prin stabilirea unui prag, care poate ajunge până la valoarea de 100.000 euro (indiferent dacă este vorba de o contestaţie la documentaţie sau la rezultat), există situaţii în care operatorul economic, nemulţumit de rezultatele procedurii de achiziţie, nu va avea posibilitatea financiară de a constitui această garanţie de bună conduită, care nu este altceva decât o taxă de timbru mascată, astfel încât nu se mai poate susţine caracterul gratuit al jurisdicţiei administrative. În cazul respingerii plângerii, reţinerea sumelor operează pur şi simplu, la prima cerere a autorităţii contractante, fără a fi condiţionată de obligaţia acesteia de a face dovada vreunui prejudiciu cauzat de operatorul economic contestator. Mai mult, în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2014, autoritatea contractantă încasează venituri pe seama operatorilor economici contestatori.7. Autorul excepţiei mai susţine încălcarea egalităţii în drepturi, prin raportare la diferenţa de tratament sancţionator, aplicat de legiuitor operatorilor economici, faţă de autorităţile contractante. Astfel, conform Notei de fundamentare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2014, consecinţa cea mai gravă a exercitării abuzive a căilor de atac în domeniul achiziţiilor publice constă în amânarea/întârzierea implementării unor proiecte de investiţii majore. În schimb, cu privire la autorităţile contractante, în cazul atribuirii nelegale directe a contractului, sancţiunea aplicată, conform art. 293 lit. c) coroborat cu art. 294 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, constă în amenda de la 40.000 lei la 80.000 lei, amendă care, conform art. 294 alin. (6) din acelaşi act normativ, dacă este achitată în termen de 48 de ore de la data comunicării procesului-verbal de sancţionare a contravenţiei, ajunge la suma de maxim 40.000 lei (jumătate din minim), ceea ce reprezintă mai puţin decât echivalentul a 9.000 euro. Aşadar, este evidentă diferenţa foarte mare dintre valoarea maximă a celor două sancţiuni aplicate principalilor actori din procedura de atribuire a unui contract de achiziţie publică. Diferenţa de tratament juridic stabilit de legiuitor, în condiţiile în care faptele săvârşite de autorităţile contractante, în etapa de evaluare a ofertelor şi de finalizare a procedurilor, depăşesc cu mult gravitatea "faptei" operatorului economic, care şi-a exercitat dreptul de acces la justiţie prevăzut de Constituţie, este, în opinia autorului excepţiei, inadmisibilă.8. În raport cu aceste argumente, consideră că modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2014, reprezintă un exces de putere. Unul dintre criteriile esenţiale care permit delimitarea puterii discreţionare de excesul de putere, în activitatea autorităţilor statului, este aplicarea principiului proporţionalităţii, reglementat atât prin art. 53 din Constituţie, cât şi prin legislaţia specială a achiziţiilor publice, respectiv prin art. 2 alin. (2) lit. e) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006. Or, prin textele de lege criticate, dreptul persoanei vătămate de a contesta actele nelegale ale autorităţilor contractante, a fost restrâns fără respectarea acestui principiu.9. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a contencios administrativ şi fiscal îşi exprimă opinia în sensul netemeiniciei excepţiei, având în vedere considerentele care au fundamentat adoptarea ordonanţei de urgenţă, apreciind că impunerea prin lege a obligaţiei respective este justificată prin prisma finalităţii urmărite, şi anume fluidizarea procedurii de atribuire a contractelor de achiziţii publice, evitarea consecinţelor negative care derivă din disfuncţionalităţile sistemului, respectiv: pierderea finanţării externe, cauzată de prelungirea procedurii de atribuire, întârzierea implementării unor proiecte de interes general, disfuncţionalităţi în activitatea autorităţilor contractante, cauzate de neachiziţionarea în timp util a produselor, serviciilor şi a lucrărilor necesare desfăşurării activităţilor curente, dezangajarea automată a fondurilor alocate României, urmărindu-se asigurarea unei creşteri continue a gradului de absorbţie a acestora.10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

    CURTEA,
    examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit actului de sesizare, prevederile art. I pct. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2014 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 486 din 30 iunie 2014. Prevederile art. I pct. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2014 introduc în cuprinsul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 două noi articole, articolele 271^1 şi 271^2.14. În aceste condiţii, având în vedere dispoziţiile art. 62 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, potrivit cărora "Dispoziţiile de modificare şi de completare se încorporează, de la data intrării lor în vigoare, în actul de bază, identificându-se cu acesta", Curtea reţine, ca obiect al excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile art. 271^1 şi art. 271^2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 418 din 15 mai 2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 337/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 625 din 20 iulie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, care au următorul cuprins:- Art. 271^1: "(1) În scopul de a proteja autoritatea contractantă de riscul unui eventual comportament necorespunzător, contestatorul are obligaţia de a constitui garanţia de bună conduită pentru întreaga perioadă cuprinsă între data depunerii contestaţiei/cererii/plângerii şi data rămânerii definitive a deciziei Consiliului/hotărârii instanţei de judecată de soluţionare a acesteia. (2) Contestaţia/Cererea/Plângerea va fi respinsă în cazul în care contestatorul nu prezintă dovada constituirii garanţiei prevăzute la alin. (1). (3) Garanţia de bună conduită se constituie prin virament bancar sau printr-un instrument de garantare emis în condiţiile legii de o societate bancară ori de o societate de asigurări şi se depune în original la sediul autorităţii contractante şi în copie la Consiliu sau la instanţa de judecată, odată cu depunerea contestaţiei/cererii/plângerii. (4) Cuantumul garanţiei de bună conduită se stabileşte prin raportare la valoarea estimată a contractului ce urmează a fi atribuit, astfel: a) 1% din valoarea estimată, dacă aceasta este mai mică decât pragurile valorice prevăzute la art. 55 alin. (2) lit. a) şi b); b) 1% din valoarea estimată, dacă aceasta este mai mică decât pragurile valorice prevăzute la art. 55 alin. (2) lit. c), dar nu mai mult decât echivalentul în lei a 10.000 euro, la cursul BNR de la data constituirii garanţiei; c) 1% din valoarea estimată, dacă aceasta este egală sau mai mare decât pragurile valorice prevăzute la art. 55 alin. (2) lit. a) şi b), dar nu mai mult decât echivalentul în lei a 25.000 euro, la cursul BNR de la data constituirii garanţiei; d) 1% din valoarea estimată, dacă aceasta este egală sau mai mare decât pragurile valorice prevăzute la art. 55 alin. (2) lit. c), dar nu mai mult decât echivalentul în lei a 100.000 euro, la cursul BNR de la data constituirii garanţiei. (5) Garanţia de bună conduită trebuie să aibă o perioadă de valabilitate de cel puţin 90 de zile, să fie irevocabilă şi să prevadă plata necondiţionată la prima cerere a autorităţii contractante, în măsura în care contestaţia/cererea/plângerea va fi respinsă. (6) În cazul în care, în ultima zi de valabilitate a garanţiei de bună conduită, decizia Consiliului sau hotărârea instanţei de judecată nu este rămasă definitivă, iar contestatorul nu a prelungit valabilitatea garanţiei de bună conduită în aceleaşi condiţii de la alin. (1)-(5), autoritatea contractantă va reţine garanţia de bună conduită. Prevederile art. 271^2 alin. (3)-(5) se aplică în mod corespunzător. (7) Prevederile alin. (1)-(6) se aplică în mod corespunzător şi în situaţia în care plângerea împotriva deciziei Consiliului este formulată de o altă persoană decât autoritatea contractantă sau contestator, conform art. 281.";- Art. 271^2: "(1) În cazul în care contestaţia este respinsă de către Consiliu sau de către instanţa de judecată, atunci când contestatorul se adresează direct instanţei, autoritatea contractantă are obligaţia de a reţine garanţia de bună conduită de la momentul rămânerii definitive a deciziei Consiliului/ hotărârii instanţei de judecată. Reţinerea se aplică pentru loturile la care contestaţia a fost respinsă. (2) Prevederile alin. (1) se aplică şi în cazul în care contestatorul renunţă la contestaţie/cerere/plângere. (3) Măsura prevăzută la alin. (1) nu va fi aplicată în cazul în care Consiliul/instanţa de judecată respinge contestaţia ca rămasă fără obiect sau în cazul în care s-a renunţat la contestaţie/cerere/plângere, ca urmare a adoptării de către autoritatea contractantă a măsurilor de remediere necesare, în condiţiile art. 256^3 alin. (1). (4) În situaţia în care Consiliul admite contestaţia, respectiv instanţa competentă admite plângerea formulată împotriva deciziei Consiliului de respingere a contestaţiei, autoritatea contractantă are obligaţia de a restitui contestatorului garanţia de bună conduită, în cel mult 5 zile de la momentul rămânerii definitive a deciziei/hotărârii. (5) În situaţia în care contestatorul se adresează direct instanţei de judecată şi aceasta admite cererea introdusă, prevederile alin. (4) se aplică în mod corespunzător. (6) Sumele încasate de autoritatea contractantă din executarea garanţiei de bună conduită reprezintă venituri ale autorităţii contractante."15. În opinia autorului excepţiei, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi art. 21 alin. (1), (2) şi (4) referitor la accesul liber la justiţie, art. 45 privind libertatea economică, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 124 alin. (2) privind unicitatea, egalitatea şi imparţialitatea justiţiei şi art. 135 alin. (2) lit. a) privind obligaţia statului de a asigura libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie.16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile art. 271^1 şi art. 271^2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 337/2006, cu modificările şi completările ulterioare, au mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate, iar prin Decizia nr. 5 din 15 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 188 din 19 martie 2015, Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 271^2 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 337/2006, cu modificările şi completările ulterioare, constatând că aceste norme sunt neconstituţionale. În aceste condiţii, sunt incidente dispoziţiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora "Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale". Ca urmare, având în vedere că data sesizării Curţii Constituţionale în prezenta cauză este anterioară publicării Deciziei nr. 5 din 15 ianuarie 2015 în Monitorul Oficial al României, Partea I, Curtea constată că excepţia având ca obiect dispoziţiile art. 271^2 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 a devenit inadmisibilă.17. În acelaşi timp, referitor la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 271^1 alin. (5) şi (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 337/2006, cu modificările şi completările ulterioare, care instituie condiţiile de valabilitate ale garanţiei de bună conduită şi cazurile reţinerii acesteia, Curtea, analizând considerentele actului de sesizare, reţine că autorul excepţiei de neconstituţionalitate nu a constituit garanţia de bună conduită. În aceste condiţii, Curtea constată că nu este îndeplinită condiţia ca dispoziţiile de lege ce formează obiectul excepţiei de neconstituţionalitate să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, astfel cum stabileşte art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 şi, prin urmare, în temeiul art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 271^1 alin. (5) şi (6) este inadmisibilă.18. De asemenea, examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 271^1 alin. (1)-(4) şi (7) şi ale art. 271^2 alin. (3)-(6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 337/2006, cu modificările şi completările ulterioare, Curtea, în acord cu jurisprudenţa sa referitoare la legitimitatea constituţională a procedurilor administrativ-jurisdicţionale, reţine că instituirea unei proceduri administrativ-jurisdicţionale nu contravine dispoziţiilor constituţionale, atât timp cât decizia organului administrativ de jurisdicţie poate fi atacată în faţa unei instanţe judecătoreşti, iar existenţa unor organe administrative de jurisdicţie nu poate să ducă la înlăturarea intervenţiei instanţelor judecătoreşti în condiţiile legii, sens în care este Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, şi Decizia nr. 284 din 27 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 344 din 21 mai 2012. De asemenea, pe lângă această exigenţă, desprinsă din jurisprudenţă, potrivit art. 21 alin. (4) din Constituţie, jurisdicţiile speciale administrative trebuie să fie facultative şi gratuite, în acest sens fiind şi Decizia nr. 80 din 16 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 246 din 7 aprilie 2014, paragrafele 63-66.19. În ceea ce priveşte gratuitatea jurisdicţiilor-administrative raportată la prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 337/2006, cu modificările şi completările ulterioare, analizând dispoziţiile care reglementează procedura soluţionării contestaţiilor în faţa Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Curtea a constatat că nu există nicio normă care să ateste existenţa vreunei taxe sau cauţiuni care să se facă venit la bugetul de stat sau la bugetul autorităţii administrativ-jurisdicţionale. Curtea a reţinut că gratuitatea consacrată de norma constituţională cuprinsă în art. 21 alin. (4) semnifică lipsa oricărei contraprestaţii pecuniare din partea persoanei care, alegând calea contenciosului administrativ-jurisdicţional, beneficiază gratuit de serviciul prestat de autoritatea administrativ-jurisdicţională. În acest sens este Decizia nr. 282 din 27 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 317 din 11 mai 2012.20. Prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 337/2006, cu modificările şi completările ulterioare, nu fixează imperativ urmarea căii de atac administrativ-jurisdicţionale, ci o prevăd ca facultate de care beneficiază persoana care se consideră vătămată. De altfel, raţiunea pentru care legiuitorul a prevăzut această cale a fost aceea de a institui o modalitate eficientă de prevenire şi limitare a abuzului de drept, având în vedere faptul că soluţionarea contestaţiilor în materia achiziţiilor publice este necesar să se desfăşoare şi să se judece după o procedură caracterizată prin celeritate. Existenţa acestei căi nu împiedică respectiva persoană să apeleze direct la calea de atac judiciară, în măsura în care apreciază că aceasta îi serveşte mai bine interesele. Nicio dispoziţie din cuprinsul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 337/2006, cu modificările şi completările ulterioare, nu prevede că actele autorităţilor contractante pot fi atacate numai la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, astfel cum nicio dispoziţie din acelaşi act normativ nu împiedică persoana să se adreseze numai instanţelor de judecată. Neexistând stabilită o interdicţie în privinţa sesizării directe a instanţelor de judecată, persoanele pot recurge la această sesizare, în acest sens fiind şi Decizia nr. 284 din 27 martie 2012, precitată.21. Faţă de cele prezentate mai sus, prin Decizia nr. 5 din 15 ianuarie 2015, precitată, Curtea a constatat că este neîntemeiată critica de neconstituţionalitate raportată la art. 21 alin. (4) din Constituţie, potrivit căruia "Jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite".22. Referitor la critica de neconstituţionalitate raportată la dispoziţiile constituţionale ale art. 21 alin. (1) şi (2), Curtea, în jurisprudenţa sa, a statuat în mod constant că liberul acces la justiţie semnifică faptul că orice persoană poate sesiza instanţele judecătoreşti, în cazul în care consideră că drepturile, libertăţile sau interesele sale legitime au fost încălcate, iar nu faptul că acest acces nu poate fi supus niciunei condiţionări. Competenţa de a stabili regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti îi revine legiuitorului, prevederile criticate fiind o aplicare a dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 126 alin. (2), potrivit cărora "Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege".23. În acest context, Curtea a reţinut faptul că, astfel cum reiese din preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2014, care modifică şi completează Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, legiuitorul delegat, având în vedere necesitatea adoptării unor măsuri urgente, care să fluidizeze procedura de atribuire a contractelor de achiziţii publice, şi care să protejeze autorităţile contractante împotriva depunerii unor contestaţii abuzive care tind să modifice scopul pentru care au fost instituite căile de atac în domeniul achiziţiilor publice, a instituit garanţia de bună conduită. Aşadar, prevederile de lege criticate, prin instituirea garanţiei de bună conduită, astfel cum aceasta a fost introdusă prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2014, reglementează reguli procedurale specifice, cu privire la judecarea contestaţiei în materia achiziţiilor publice, fără a putea fi calificate ca fiind o îngrădire a dreptului de acces liber la justiţie.24. În consecinţă, Curtea nu a reţinut critica de neconstituţionalitate raportată la art. 21 alin. (1) şi (2) din Constituţie.25. Referitor la pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie, susţinută prin prisma instituirii unui tratament juridic diferenţiat nejustificat, între operatorii economici şi autoritatea contractantă, Curtea a constatat că această critică este neîntemeiată, întrucât, astfel cum rezultă din dispoziţiile constituţionale ale art. 16, cetăţenii se bucură de drepturile prevăzute în Constituţie şi în legi, fiind egali în faţa acestora şi a autorităţilor publice, în timp ce autorităţile publice exercită atribuţiile ce le sunt stabilite de lege, în realizarea funcţiilor pentru care sunt create.26. Distinct de acestea, reţinând că, potrivit dispoziţiilor art. 45 din Constituţie, atât accesul liber al persoanei la o activitate economică, cât şi exercitarea acestuia se desfăşoară "în condiţiile legii", şi că, în virtutea art. 135 alin. (2) lit. a) din Legea fundamentală, statul are obligaţia de a asigura libertatea comerţului şi protecţia concurenţei loiale, această obligaţie neavând caracter absolut şi necondiţionat, astfel încât, pentru a asigura un echilibru între diferite interese divergente, statul îşi poate modula intervenţia, Curtea constată că prevederile legale supuse controlului de constituţionalitate nu contravin dispoziţiilor constituţionale privind libertatea economică şi obligaţia statului de a crea condiţii pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie.27. În final, Curtea constată că invocarea dispoziţiilor art. 53 din Constituţie nu are relevanţă pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

    În numele legii

    DECIDE:
    1. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 271^2 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 337/2006, cu modificările şi completările ulterioare, excepţie ridicată de Societatea "EM Prime Construct" - S.R.L. în Dosarul nr. 4.922/2/2014 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.2. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 271^1 alin. (5) şi (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, excepţie ridicată de aceiaşi autori în aceleaşi dosare ale aceleiaşi instanţe judecătoreşti.3. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe judecătoreşti şi constată că prevederile art. 271^1 alin. (1)-(4) şi (7) şi ale art. 271^2 alin. (3)-(6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.Pronunţată în şedinţa din data de 18 iunie 2015.

    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

    AUGUSTIN ZEGREAN

    Magistrat-asistent,

    Simina Popescu
    -----