ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 31 din 13 martie 2002 (*actualizată*)privind interzicerea organizaţiilor, simbolurilor şi faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război**)(actualizată la data de 30 iulie 2015*)
EMITENT
  • GUVERNUL




  • ----------**) Titlul ordonanţei de urgenţă a fost modificat de pct. 1 al art. I din LEGEA nr. 217 din 23 iulie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 558 din 27 iulie 2015.În temeiul prevederilor art. 114 alin. (4) din Constituţia României,Guvernul României adopta prezenta ordonanţa de urgenţă.  +  Capitolul I Dispoziţii generale  +  Articolul 1Pentru prevenirea şi combaterea incitării la ură naţională, rasială sau religioasă, la discriminare şi la săvârşirea de infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, prezenta ordonanţă de urgenţă reglementează interzicerea organizaţiilor, simbolurilor şi faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război.----------Art. 1 a fost modificat de pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 217 din 23 iulie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 558 din 27 iulie 2015.  +  Articolul 2În sensul prezentei ordonanţe de urgenţă: a) prin organizaţie cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob se înţelege orice grup format din trei sau mai multe persoane, care îşi desfăşoară activitatea temporar sau permanent, în scopul promovării ideilor, concepţiilor sau doctrinelor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, precum ura şi violenţa pe motive etnice, rasiale sau religioase, superioritatea unor rase şi inferioritatea altora, antisemitismul, incitarea la xenofobie, recurgerea la violenţă pentru schimbarea ordinii constituţionale sau a instituţiilor democratice, naţionalismul extremist. În această categorie pot fi incluse organizaţiile cu sau fără personalitate juridică, partidele şi mişcările politice, asociaţiile şi fundaţiile, societăţile reglementate de Legea societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi orice alte persoane juridice care îndeplinesc cerinţele prevăzute la prezenta literă;----------Lit. a) a art. 2 a fost modificată de pct. 3 al art. I din LEGEA nr. 217 din 23 iulie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 558 din 27 iulie 2015. b) prin simboluri fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe se înţelege: drapelele, emblemele, insignele, uniformele, sloganurile, formulele de salut, precum şi orice alte asemenea însemne, care promovează ideile, concepţiile sau doctrinele prevăzute la lit. a);----------Lit. b) a art. 2 a fost modificată de pct. 3 al art. I din LEGEA nr. 217 din 23 iulie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 558 din 27 iulie 2015. c) prin persoană vinovată de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război se înţelege orice persoană condamnată definitiv de către o instanţă judecătorească română ori străină sau prin orice hotărâre recunoscută în România, potrivit legii, pentru una sau mai multe infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, precum şi persoana din conducerea unei organizaţii al cărei caracter criminal a fost constatat prin hotărârea unei instanţe penale internaţionale;----------Lit. c) a art. 2 a fost modificată de pct. 3 al art. I din LEGEA nr. 217 din 23 iulie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 558 din 27 iulie 2015. d) prin holocaust se înţelege persecuţia sistematică sprijinită de stat şi anihilarea evreilor europeni de către Germania nazistă, precum şi de aliaţii şi colaboratorii săi din perioada 1933-1945. De asemenea, în perioada celui de-al Doilea Război Mondial, o parte din populaţia romă a fost supusă deportării şi anihilării.------------Litera d) a art. 2 a fost introdusă de pct. 2 al articolului unic din LEGEA nr. 107 din 27 aprilie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 377 din 3 mai 2006. e) prin holocaust pe teritoriul României se înţelege persecuţia sistematică şi anihilarea evreilor şi a rromilor, sprijinită de autorităţile şi instituţiile statului român în teritoriile administrate de acestea în perioada 1940-1944;----------Lit. e) a art. 2 a fost introdusă de pct. 4 al art. I din LEGEA nr. 217 din 23 iulie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 558 din 27 iulie 2015. f) prin Mişcarea Legionară se înţelege o organizaţie fascistă din România care a activat în perioada 1927-1941 sub denumirile de «Legiunea Arhanghelului Mihail», «Garda de Fier» şi «Partidul Totul pentru Ţară».----------Lit. f) a art. 2 a fost introdusă de pct. 4 al art. I din LEGEA nr. 217 din 23 iulie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 558 din 27 iulie 2015.  +  Capitolul II Infracţiuni şi contravenţii  +  Articolul 3 (1) Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi iniţierea sau constituirea unei organizaţii cu caracter fascist, rasist ori xenofob, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup. (2) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) au fost urmate de săvârşirea unei infracţiuni, se aplică regulile privind concursul de infracţiuni. (3) Nu se pedepsesc persoanele care au comis faptele prevăzute la alin. (1), dacă denunţă autorităţilor organizaţia, înainte ca aceasta să fi fost descoperită şi să se fi început săvârşirea vreuneia dintre infracţiunile care intră în scopul grupului. (4) Dacă persoana care a săvârşit una dintre faptele prevăzute la alin. (1) şi (2) înlesneşte, în cursul urmăririi penale, aflarea adevărului şi tragerea la răspundere penală a unuia sau mai multor membri ai unui grup infracţional organizat, limitele speciale ale pedepsei se reduc la jumătate.------------Art. 3 a fost modificat de pct. 2 al art. 113 din LEGEA nr. 187 din 24 octombrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 12 noiembrie 2012.  +  Articolul 4 (1) Confecţionarea, vânzarea, răspândirea, precum şi deţinerea în vederea răspândirii de simboluri fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 3 ani şi interzicerea unor drepturi.----------Alin. (1) al art. 4 a fost modificat de pct. 5 al art. I din LEGEA nr. 217 din 23 iulie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 558 din 27 iulie 2015. (2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi utilizarea în public a simbolurilor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe.----------Alin. (2) al art. 4 a fost modificat de pct. 5 al art. I din LEGEA nr. 217 din 23 iulie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 558 din 27 iulie 2015.(2^1) Distribuirea sau punerea la dispoziţia publicului, în orice mod, prin intermediul unui sistem informatic, de materiale rasiste şi xenofobe constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la un an la 5 ani.------------Alin. (2^1) al art. 4 a fost introdus de pct. 4 al art. 113 din LEGEA nr. 187 din 24 octombrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 12 noiembrie 2012. (3) Nu constituie infracţiune fapta prevăzută la alin. (1), (2) sau (2^1), dacă este săvârşită în interesul artei sau ştiinţei, cercetării ori educaţiei sau în scopul dezbaterii unei chestiuni de interes public.------------Alin. (3) al art. 4 a fost modificat de pct. 5 al art. 113 din LEGEA nr. 187 din 24 octombrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 12 noiembrie 2012.  +  Articolul 5Fapta persoanei de a promova, în public, cultul persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, în sensul art. 2 lit. a), se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani şi interzicerea unor drepturi.----------Art. 5 a fost modificat de pct. 6 al art. I din LEGEA nr. 217 din 23 iulie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 558 din 27 iulie 2015.  +  Articolul 6 (1) Negarea, contestarea, aprobarea, justificarea sau minimalizarea în mod evident, prin orice mijloace, în public, a holocaustului ori a efectelor acestuia se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă. (2) Negarea, contestarea, aprobarea, justificarea sau minimalizarea în mod evident, prin orice mijloace, în public, a genocidului, a crimelor contra umanităţii şi a crimelor de război, astfel cum sunt definite în dreptul internaţional, în Statutul Curţii Penale Internaţionale şi în Carta Tribunalului Militar Internaţional înfiinţat prin Acordul de la Londra, la data de 8 august 1945, şi recunoscute ca atare printr-o hotărâre definitivă a Curţii Penale Internaţionale, a Tribunalului Militar Internaţional înfiinţat prin Acordul de la Londra, la data de 8 august 1945, a Tribunalului Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie, a Tribunalului Penal Internaţional pentru Rwanda sau a oricărui altui tribunal penal internaţional înfiinţat prin instrumente internaţionale relevante şi a căror competenţă este recunoscută de statul român, ori a efectelor acestora se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă. (3) Săvârşirea faptelor prevăzute la alin. (1) şi (2) prin intermediul unui sistem informatic constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.----------Art. 6 a fost modificat de pct. 7 al art. I din LEGEA nr. 217 din 23 iulie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 558 din 27 iulie 2015.  +  Articolul 6^1 (1) Ameninţarea unei persoane sau a unui grup de persoane, prin intermediul unui sistem informatic, cu săvârşirea unei infracţiuni pentru care maximul pedepsei prevăzute de lege este închisoarea de cel puţin 5 ani, pe motiv de rasă, culoare, ascendenţă sau origine naţională ori etnică sau în considerarea religiei, dacă aceasta este folosită ca pretext pentru oricare dintre motivele arătate, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la un an la 3 ani. (2) Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.------------Art. 6^1 a fost introdus de pct. 8 al art. 113 din LEGEA nr. 187 din 24 octombrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 12 noiembrie 2012.  +  Articolul 7Abrogat.------------Art. 7 a fost abrogat de art. 57 din LEGEA nr. 255 din 19 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 515 din 14 august 2013.  +  Articolul 8Abrogat.------------Art. 8 a fost abrogat de pct. 4 al art. VI din LEGEA nr. 278 din 4 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 601 din 12 iulie 2006.  +  Capitolul III Dizolvarea persoanei juridice  +  Articolul 9Abrogat.------------Art. 9 a fost abrogat de pct. 4 al art. VI din LEGEA nr. 278 din 4 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 601 din 12 iulie 2006.  +  Articolul 10Abrogat.------------Art. 10 a fost abrogat de pct. 4 al art. VI din LEGEA nr. 278 din 4 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 601 din 12 iulie 2006.  +  Articolul 11Abrogat.------------Art. 11 a fost abrogat de pct. 4 al art. VI din LEGEA nr. 278 din 4 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 601 din 12 iulie 2006.  +  Capitolul IV Obligaţiile autorităţilor administraţiei publice  +  Articolul 12Se interzice ridicarea sau menţinerea în locuri publice, cu excepţia muzeelor, a unor statui, grupuri statuare, plăci comemorative, referitoare la persoanele vinovate de săvârşirea infracţiunilor de genocid contra umanităţii şi de crime de război.----------Art. 12 a fost modificat de pct. 8 al art. I din LEGEA nr. 217 din 23 iulie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 558 din 27 iulie 2015.  +  Articolul 13 (1) Se interzice acordarea numelor persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război unor străzi, bulevarde, scuaruri, pieţe, parcuri sau altor locuri publice. (2) Se interzice, de asemenea, acordarea numelor persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război unor organizaţii, cu sau fără personalitate juridică.----------Art. 13 a fost modificat de pct. 9 al art. I din LEGEA nr. 217 din 23 iulie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 558 din 27 iulie 2015.PRIM-MINISTRUADRIAN NĂSTASEContrasemnează:---------------Ministrul justiţiei,Rodica Mihaela StănoiuMinistrul culturii şi cultelor,Răzvan TheodorescuMinistru de interne,Ioan Rus--------