ORDIN nr. 1.846/2.408/2014privind punerea în aplicare a prevederilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieței produselor din sectorul agricol
EMITENT
  • MINISTERUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE
  • Nr. 1.846 din 28 noiembrie 2014
  • MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE ȘI ADMINISTRAȚIEI PUBLICE
  • Nr. 2.408 din 3 decembrie 2014
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 881 din 4 decembrie 2014



    Având în vedere prevederile Legii nr. 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieței produselor din sectorul agricol,în temeiul art. 5 alin. (1) din Legea nr. 145/2014, al art. 7 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 725/2010 privind reorganizarea și funcționarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, precum și a unor structuri aflate în subordinea acestuia, cu modificările și completările ulterioare, și al art. 12 alin. (7) din Hotărârea Guvernului nr. 1/2013 privind organizarea și funcționarea Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, cu modificările ulterioare,viceprim-ministrul, ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, și viceprim-ministrul, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, emit următorul ordin:  +  Articolul 1(1) Se aprobă modelul atestatului de producător eliberat de primari persoanelor fizice care desfășoară o activitate economică în sectorul agricol.(2) Modelul și conținutul atestatului de producător sunt prevăzute în anexa nr. 1.  +  Articolul 2(1) Formularul atestatului de producător are caracteristicile tehnice cuprinse în lista prevăzută în anexa nr. 2.(2) Pe baza solicitărilor comunicate de primari, consiliile județene/Consiliul General al Municipiului București solicită Companiei Naționale "Imprimeria Națională" - S.A. tipărirea necesarului de formulare.  +  Articolul 3(1) Primarii eliberează atestatul de producător, la cerere, producătorilor agricoli persoane fizice care optează pentru desfășurarea unei activități economice în sectorul agricol, pe baza datelor din registrul agricol, în termen de 5 zile lucrătoare de la data solicitării, cu avizul consultativ emis potrivit prevederilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 145/2014, cu modificările și completările ulterioare.(2) Atestatul de producător cuprinde informații privind numele, prenumele și datele de identificare ale producătorului agricol, pe baza datelor din registrul agricol.(3) Atestatul de producător este valabil 7 ani de la data emiterii.(4) Solicitantul atestatului de producător are obligația de a informa autoritatea emitentă cu privire la modificările intervenite în datele înscrise în registrul agricol, care vor fi cuprinse în atestatul de producător. (la 23-04-2018, Articolul 3 a fost modificat de Punctul 1, Articolul I din ORDINUL nr. 549 din 29 martie 2018, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 352 din 23 aprilie 2018 )  +  Articolul 4(1) La nivelul fiecărei primării se înființează, se organizează și se gestionează Registrul pentru evidența atestatelor de producător, pe suport hârtie și în format electronic, care cuprinde cel puțin informații privind datele de identificare ale titularului atestatului de producător, suprafața de teren agricol utilizată și/sau efectivele de animale deținute.(2) Modelul și conținutul Registrului pentru evidența atestatelor de producător sunt prevăzute în anexa nr. 3.  +  Articolul 5(1) Atestatul de producător își încetează valabilitatea în următoarele cazuri:a) la expirarea termenului pentru care a fost eliberat;b) în caz de deces al titularului;c) la solicitarea titularului.(2) Eliberarea atestatului de producător cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieței produselor din sectorul agricol atrage după sine nulitatea acestuia.(3) În situația pierderii/distrugerii/furtului atestatului de producător, titularul acestuia este obligat să anunțe în termen de 24 de ore unitatea de poliție cea mai apropiată, precum și autoritatea emitentă, care poate emite, la cerere, un duplicat cu aceeași valabilitate cu a atestatului inițial, operând mențiunea corespunzătoare în Registrul pentru evidența atestatelor de producător.  +  Articolul 6Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezentul ordin.  +  Articolul 7Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    p. Viceprim-ministru,
    ministrul agriculturii
    și dezvoltării rurale,
    Dumitru Daniel Botănoiu,
    secretar de stat
    p. Viceprim-ministru,
    ministrul dezvoltării regionale
    și administrației publice,
    Shhaideh Sevil,
    secretar de stat
     +  Anexa nr. 1
    Modelul și conținutul atestatului de producător
    ┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐│                                                                              ││                                 ROMÂNIA                                      ││               Primăria ..........., județul ............                     ││                                                                              ││ În temeiul prevederilor art. 3, art. 4 și ale art. 5 alin. (1) din Legea     ││ nr. 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieței          ││ produselor din sectorul agricol, cu modificările și completările ulterioare, ││                                                                              ││ având în vedere cererea dlui (dnei) .........., în calitate de titular(ă),   ││ domiciliat(ă) în județul ......, localitatea ........, str. ....... nr. ....,││ legitimat(ă) cu CI/BI seria ...... nr. ......, cod numeric personal (CNP)    ││ ............, și înregistrată la primărie sub nr. ..... din .......,         ││                                                                              ││ pe baza datelor din registrul agricol, în conformitate cu prevederile art. 3 ││ alin. (1) și (3) din Legea nr. 145/2014, cu modificările și completările     ││ ulterioare                                                                   ││                                                                              ││ se emite                                                                     ││                           ATESTAT DE PRODUCĂTOR                              ││                        SERIA ..... NR. ............                          ││                                                                              ││ pentru ............, domiciliat(ă) în județul ......., localitatea .....,    ││ str. ......... nr. ......, legitimat(ă) cu CI/BI seria ..... nr. .........,  ││ cod numeric personal (CNP) ............., înscris în registrul agricol,      ││ tipul ........, volumul ........, poziția nr. .......... *1)                 ││ Valabilitatea prezentului atestat de producător este de 7 ani de la data     ││ emiterii, respectiv de la ............ până la ............. .               ││                                                                              ││ Data emiterii                                                                ││                                                                              ││                                   Primar,                                    ││                 .........................................                    ││                (numele și prenumele, semnătura, ștampila)                    │└──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘^1 Se menționează toate secțiunile existente în registrul agricol. (la 23-04-2018, Anexa nr. 1 a fost modificată de Punctul 2, Articolul I din ORDINUL nr. 549 din 29 martie 2018, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 352 din 23 aprilie 2018 )
     +  Anexa nr. 2
    LISTA
    cuprinzând caracteristicile tehnice ale formularului
    atestatului de producător
    Formularul atestatului de producător se tipărește cu respectarea următoarelor caracteristici tehnice:a) hârtie de securitate;b) tipărire pe format A4;c) finisare în blocuri a câte 100 file, cu copertă din hârtie ofset;d) tipărire față 2 culori;e) numerotare cu 7 cifre, de la 0000001 la 0010000;f) seria atestatului se completează cu indicativul județului/municipiului București;g) textul negru.
     +  Anexa nr. 3- model -Județul ..................Primăria .................
    Registrul pentru evidența atestatelor de producător
    Nr. crt./data     Producător agricol (numele și prenumele, CNP, adresa)     Cerere pentru eliberarea atestatului de producător (nr./data)   Produsele pentru care se solicită atestatul de producător Atestat de producător (nr. serie/ data emiterii)  Observații/ mențiuni     
    Produsul  Suprafața de teren exploatată Număr, efective animale
    (0) (1) (2) (3) (4) (5) (6) (7)
    1        
    2        
    3        
    4        
    ....        
    Întocmit.................................................(numele, prenumele, funcția, semnătura, ștampila)NOTĂ:Registrul se numerotează, se șnuruiește și se sigilează.
    ----