ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 24 din 5 martie 2008 (*actualizată*)privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii(actualizată până la data de 30 aprilie 2014*)
--------------În perioada de dictatură comunistă, cuprinsă între 6 martie 1945-22 decembrie 1989, puterea comunistă a exercitat, în special prin organele securităţii statului, parte a poliţiei politice, o permanentă teroare împotriva cetăţenilor ţării, drepturilor şi libertăţilor lor fundamentale. Aceasta îndreptăţeşte accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii.------------Preambulul a fost modificat de pct. 1 al articolului unic din LEGEA nr. 293 din 14 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 800 din 28 noiembrie 2008.În temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă. + Capitolul I Dispoziţii generale + Articolul 1 (1) Orice cetăţean român sau cetăţean străin care după 1945 a avut cetăţenie română, precum şi orice cetăţean al unei ţări membre a Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord sau al unui stat membru al Uniunii Europene au dreptul de acces la propriul dosar întocmit de Securitate, precum şi la alte documente şi informaţii care privesc propria persoană, potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă şi în conformitate cu prevederile legii privind protejarea informaţiilor care privesc siguranţa naţională. Acest drept se exercită la cerere şi constă în studierea nemijlocită a dosarului şi eliberarea de copii de pe actele dosarului şi de pe alte înscrisuri care privesc propria persoană. (2) Accesul vizează toate tipurile de informaţii culese sau exploatate de Securitate, prin acţiuni conexe sau prin emiterea de acte, dispoziţii ori alte tipuri de înscrisuri.-------------Alin. (2) al art. 1 a fost modificat de pct. 2 al articolului unic din LEGEA nr. 293 din 14 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 800 din 28 noiembrie 2008. (3) Persoana îndreptăţită, potrivit prevederilor alin. (1), poate solicita Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii exercitarea dreptului de acces la propriul dosar. (4) În termen de 30 de zile de la primirea cererii, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii înştiinţează petentul cu privire la demersurile efectuate pentru asigurarea exercitării dreptului de acces la propriul dosar. (5) În răspunsul comunicat petentului se precizează dacă în evidenţele informatizate ale Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, precum şi în cele ale celorlalte instituţii deţinătoare ale arhivelor Securităţii se regăsesc menţiuni referitoare la existenţa/inexistenţa unor documente care se referă la persoana petentului; data şi locul unde pot fi consultate documentele, precum şi date despre existenţa anterioară a documentelor, în cazul în care acestea nu s-au păstrat.-------------Alin. (5) al art. 1 a fost modificat de pct. 2 al articolului unic din LEGEA nr. 293 din 14 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 800 din 28 noiembrie 2008. (6) Accesul la informaţiile prevăzute la alin. (2) este permis în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă, indiferent de suportul pe care se află acestea, precum hârtie, microfilm, dischetă, bandă audio sau video. (7) Persoana, subiect al unui dosar din care rezultă că a fost urmărită de Securitate, are dreptul, la cerere, să afle identitatea lucrătorilor Securităţii şi a colaboratorilor acesteia, care au contribuit cu informaţii la completarea dosarului, şi poate solicita verificarea calităţii de lucrător al Securităţii pentru ofiţerii sau subofiţerii care au contribuit la instrumentarea dosarului. Procedura este aceeaşi şi pentru lucrătorii Securităţii identificaţi în urma verificărilor din oficiu, prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă. (8) De drepturile prevăzute la alin. (1)-(7) beneficiază soţul supravieţuitor şi rudele până la gradul al patrulea inclusiv ale persoanei decedate ori moştenitorii săi testamentari. De aceste drepturi beneficiază în primul rând soţul supravieţuitor şi după aceea rudele în ordinea proximităţii legăturii de rudenie. În cazul rudelor de acelaşi grad, au acces la dosar toţi în mod egal, iar în cazul publicării dosarului sau elementelor din dosar, este nevoie de consimţământul tuturor. (9) Exercitarea drepturilor prevăzute la alin. (1)-(3), (6) şi (7) se face personal sau prin reprezentant cu procură specială şi autentică. (10) Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii eliberează petentului îndreptăţit, la cererea acestuia, copii certificate de pe toate tipurile de informaţii, indiferent de suportul pe care se află acestea.-------------Alin. (10) al art. 1 a fost modificat de pct. 2 al articolului unic din LEGEA nr. 293 din 14 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 800 din 28 noiembrie 2008. (11) Copiile de pe acele înscrisuri al căror conţinut poate afecta o terţă persoană se eliberează cu anonimizarea informaţiilor referitoare la respectiva persoană fizică, în special a celor prin care persoana poate fi identificată, direct sau indirect, precum cele referitoare la un număr de identificare ori la unul sau la mai mulţi factori specifici identităţii sale fizice. (12) Pentru eliberarea copiei, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii percepe o taxă, care se constituie venit la bugetul de stat. (13) În situaţia în care sunt identificate înscrisuri originale sau obiecte personale reţinute de Securitate în urma unor acţiuni de represiune, acestea se restituie, la cerere, titularului dreptului de acces, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă. În termen de 60 de zile de la înregistrarea cererii, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii procedează la restituirea înscrisului original, la dosar păstrându-se o fotocopie conformă cu originalul. În cazul restituirii, predarea-primirea se consemnează într-un proces-verbal, întocmit în două exemplare originale. Procesul-verbal se arhivează în locul înscrisului sau obiectului restituit.-------------Alin. (13) al art. 1 a fost modificat de pct. 2 al articolului unic din LEGEA nr. 293 din 14 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 800 din 28 noiembrie 2008. + Articolul 2În înţelesul prezentei ordonanţe de urgenţă, termenii şi expresiile de mai jos au următoarea semnificaţie: a) lucrător al Securităţii - orice persoană care, având calitatea de ofiţer sau de subofiţer al Securităţii sau al Miliţiei cu atribuţii pe linie de Securitate, inclusiv ofiţer acoperit, în perioada 1945-1989, a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului;-------------Lit. a) a art. 2 a fost modificată de pct. 3 al articolului unic din LEGEA nr. 293 din 14 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 800 din 28 noiembrie 2008. b) colaborator al Securităţii - persoana care a furnizat informaţii, precum note şi rapoarte scrise, prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului*). Persoana care a furnizat informaţii cuprinse în declaraţii, procesele-verbale de interogatoriu sau de confruntare, date în timpul anchetei şi procesului, în stare de libertate, de reţinere ori de arest, pentru motive politice privind cauza pentru care a fost fie cercetată, fie judecată şi condamnată, nu este considerată colaborator al Securităţii, potrivit prezentei definiţii, iar actele şi documentele care consemnau aceste informaţii sunt considerate parte a propriului dosar. Persoanele care, la data colaborării cu Securitatea, nu împliniseră 16 ani, nu sunt avute în vedere de prezenta definiţie, în măsura în care se coroborează cu alte probe. Colaborator al Securităţii este şi persoana care a înlesnit culegerea de informaţii de la alte persoane, prin punerea voluntară la dispoziţia Securităţii a locuinţei sau a altui spaţiu pe care îl deţinea, precum şi cei care, având calitatea de rezidenţi ai Securităţii, coordonau activitatea informatorilor;-----------Lit. c) a art. 2 a fost abrogată de pct. 4 al articolului unic din LEGEA nr. 293 din 14 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 800 din 28 noiembrie 2008. d) terţă persoană - orice persoană, alta decât cea care face obiectul verificării sau care este titular al dreptului de acces la documentele întocmite de Securitate. Nu se consideră terţi lucrătorii Securităţii şi colaboratorii acesteia care au contribuit cu informaţii la completarea dosarului; e) propriul dosar - orice material întocmit de Securitate şi de către alte structuri de represiune ale regimului totalitar comunist, indiferent de suport, despre persoana îndreptăţită la acces sau despre alte persoane, în condiţiile prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă. + Articolul 3Pentru a asigura dreptul de acces la informaţii de interes public, orice cetăţean român, cu domiciliul în ţară sau în străinătate, precum şi presa scrisă şi audiovizuală, partidele politice, organizaţiile neguvernamentale legal constituite, autorităţile şi instituţiile publice au dreptul de a fi informate, la cerere, în legătură cu existenţa sau inexistenţa calităţii de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia, în sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, a candidaţilor la alegerile prezidenţiale, generale, locale şi pentru Parlamentul European, precum şi a persoanelor care ocupă următoarele demnităţi sau funcţii:-------------Partea introductivă a art. 3 a fost modificată de pct. 5 al articolului unic din LEGEA nr. 293 din 14 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 800 din 28 noiembrie 2008. a) Preşedintele României; b) deputat sau senator în Parlamentul României, membru în Parlamentul European; c) membru al Guvernului, secretar de stat, subsecretar de stat, secretar general, secretar general adjunct din Guvern şi din ministere, director în minister şi asimilaţi ai acestor funcţii, Comisar European; d) secretarii generali şi secretarii generali adjuncţi ai Camerelor Parlamentului, directorii departamentelor celor două Camere, consilierii prezidenţiali şi de stat; e) prefecţii, subprefecţii, secretarii generali ai consiliilor judeţene, secretarul general al Consiliului General al Municipiului Bucureşti; f) directori în prefectură, conducătorii serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale, organizate la nivel local; g) primarii, viceprimarii, consilierii judeţeni, consilierii în Consiliul General al Municipiului Bucureşti, consilierii locali; h) directorul şi adjuncţii acestuia în cadrul Serviciului Român de Informaţii, Serviciului de Informaţii Externe, Serviciului de Protecţie şi Pază şi Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, precum şi şeful şi adjunctul acestuia în cadrul structurilor judeţene ale Serviciului Român de Informaţii şi ale Serviciului de Telecomunicaţii Speciale;-------------Lit. h) a art. 3 a fost modificată de pct. 5 al articolului unic din LEGEA nr. 293 din 14 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 800 din 28 noiembrie 2008.h^1) candidaţii pentru Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii;-------------Lit. h^1) a art. 3 a fost introdusă de pct. 6 al articolului unic din LEGEA nr. 293 din 14 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 800 din 28 noiembrie 2008. i) personalul diplomatic şi consular; j) Avocatul Poporului şi adjuncţii acestuia; k) membrii în Consiliul Naţional al Audiovizualului; l) judecătorii şi magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de la Curtea Constituţională, procurorii de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, inclusiv cei din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi ai Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, judecătorii, procurorii şi prim-grefierii de la instanţele şi parchetele civile şi militare;-------------Lit. l) a art. 3 a fost modificată de pct. 7 al articolului unic din LEGEA nr. 293 din 14 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 800 din 28 noiembrie 2008. m) personalul cu funcţii de conducere, cu excepţia celui prevăzut la lit. c), din Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, precum şi ceilalţi ofiţeri şi subofiţeri/agenţi din Ministerul Internelor şi Reformei Administrative; n) preşedintele, vicepreşedinţii şi consilierii de conturi din cadrul Curţii de Conturi; persoanele cu funcţii de conducere, la nivel naţional şi judeţean, în Garda Financiară şi în organele vamale; o) preşedintele şi preşedintele de secţie la Consiliul Legislativ, membrii Consiliului Legislativ, ai Consiliului Naţional de Integritate, preşedintele şi vicepreşedintele Agenţiei Naţionale de Integritate, persoanele cu funcţii de conducere din Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului şi din Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, preşedinţii şi membrii Consiliului Concurenţei, ai Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, ai Institutului Naţional de Statistică şi ai Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară;-------------Lit. o) a art. 3 a fost modificată de pct. 7 al articolului unic din LEGEA nr. 293 din 14 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 800 din 28 noiembrie 2008. p) membru în consiliile de administraţie ale societăţilor publice de radio şi de televiziune, acţionar, administrator, director, redactor-şef, redactor în serviciile publice ori private de televiziune, radio sau presa scrisă, analiştii politici şi asimilaţii acestora; q) guvernatorul Băncii Naţionale a României, preşedinte, vicepreşedinte de bancă şi membrii consiliului de administraţie din sectorul bancar; r) membru, membru corespondent, membru de onoare sau secretar general al Academiei Române ori, după caz, secretar al academiilor de ramură;-------------Lit. r) a art. 3 a fost modificată de pct. 7 al articolului unic din LEGEA nr. 293 din 14 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 800 din 28 noiembrie 2008. s) rectorul, prorectorul, secretarul ştiinţific al senatului universitar, decanul, prodecanul, secretarul ştiinţific de facultate şi şefii de catedră din instituţiile de învăţământ superior de stat şi private;ş) inspector general sau adjunct, inspector de specialitate al inspectoratului şcolar judeţean, director de liceu ori de grup şcolar, precum şi director în instituţiile de cultură, la nivel naţional, judeţean, municipal şi local; t) preşedinte, vicepreşedinte, secretar general şi ceilalţi membri ai organelor de conducere statutare ale partidelor politice, la nivel naţional, judeţean şi local, sau ai unei organizaţii neguvernamentale şi asimilaţii acestor funcţii;ţ) personalul militar şi civil cu funcţii de conducere, cu excepţia celui prevăzut la lit. c), din Ministerul Apărării şi din statele majore ale categoriilor de forţe ale armatei, conform nomenclatoarelor de funcţii, precum şi comandanţii de unităţi sau echivalente; u) ierarhii şi şefii cultelor religioase recunoscute de lege, până la nivel de preot inclusiv, precum şi asimilaţii lor de la parohiile din ţară şi din străinătate, la cererea reprezentanţilor cultului religios de care aceştia aparţin;-------------Lit. u) a art. 3 a fost modificată de pct. 7 al articolului unic din LEGEA nr. 293 din 14 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 800 din 28 noiembrie 2008. v) preşedinte, vicepreşedinte şi secretar general de organizaţii patronale şi sindicale reprezentative la nivel naţional şi asimilaţii acestor funcţii, precum şi ceilalţi membri ai conducerilor executive respective; w) director al direcţiei de poştă şi telecomunicaţii, şefi de serviciu de poştă şi de telecomunicaţii, şefi de centrală telefonică; x) persoanele cu funcţie de conducere din direcţiile sanitare judeţene, din direcţiile judeţene de sănătate publică şi a municipiului Bucureşti, din Colegiul Medicilor din România, din casele de asigurări de sănătate, directorii de spitale, precum şi medicii psihiatri, anatomo-patologi şi legişti; y) persoanele cu funcţii de conducere, inclusiv membru al consiliului de administraţie în regii autonome, companii şi societăţi naţionale, societăţi comerciale având ca obiect activităţi de interes public sau strategic, precum şi membrii conducerii fundaţiilor, asociaţiilor şi filialelor care activează pe teritoriul României, inclusiv fondatorii acestora; z) persoanele care deţin titlul de luptător pentru victoria Revoluţiei din decembrie 1989.-------------Lit. z) a art. 3 a fost modificată de pct. 7 al articolului unic din LEGEA nr. 293 din 14 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 800 din 28 noiembrie 2008. + Capitolul II Proceduri privind accesul la dosar şi deconspirarea Securităţii + Secţiunea 1 Procedura de verificare a persoanelor care candidează la funcţia de Preşedinte al României + Articolul 4 (1) Persoanele care candidează pentru funcţia de preşedinte al României fac o declaraţie pe propria răspundere, conform modelului prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanţă de urgenţă, în sensul că au avut sau nu calitatea de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia. Declaraţiile pe propria răspundere se depun la Biroul Electoral Central, care, în termen de 24 de ore de la înregistrare, le înaintează Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.-------------Alin. (1) al art. 4 a fost modificat de pct. 8 al articolului unic din LEGEA nr. 293 din 14 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 800 din 28 noiembrie 2008. (2) Verificarea de către Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a existenţei documentelor şi informaţiilor privind calitatea de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia a candidaţilor se face din oficiu, în termen de 7 zile de la primirea declaraţiei pe propria răspundere, potrivit procedurii din prezenta ordonanţă de urgenţă.-------------Alin. (2) al art. 4 a fost modificat de pct. 8 al articolului unic din LEGEA nr. 293 din 14 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 800 din 28 noiembrie 2008. (3) Nota de constatare sau adeverinţa emisă de Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii potrivit art. 8, respectiv art. 9, se comunică prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, în 48 de ore de la emitere, candidatului verificat. Adeverinţa emisă potrivit art. 8 alin. (1) lit. b) sau art. 9 se publică de îndată pe pagina de internet a Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii. (4) Acţiunea în constatarea calităţii de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia ori contestaţia împotriva adeverinţei prevăzute la art. 8 lit. b) şi art. 9 se introduce în cel mult 48 de ore de la aprobarea notei de constatare, respectiv de la publicarea pe internet a adeverinţei, la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti. Aceasta se pronunţă în termen de 48 de ore. Hotărârea instanţei se atacă cu recurs în termen de 24 de ore, recursul soluţionându-se în termen de 48 de ore. Hotărârea instanţei, rămasă irevocabilă, se publică de îndată în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a.-------------Alin. (4) al art. 4 a fost modificat de pct. 8 al articolului unic din LEGEA nr. 293 din 14 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 800 din 28 noiembrie 2008. + Secţiunea a 2-a Procedura de verificare a persoanelor care candidează sau ocupă unele funcţii ori demnităţi publice + Articolul 5 (1) Persoanele care candidează, au fost alese sau au fost numite în una dintre demnităţile ori funcţiile prevăzute la art. 3 lit. b)-h^1), cu excepţia celor care la data de 22 decembrie 1989 nu împliniseră vârsta de 16 ani, fac o declaraţie pe propria răspundere, conform modelului prevăzut în anexa la prezenta ordonanţă de urgenţă, în sensul că au avut sau nu calitatea de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia. Verificarea calităţii de lucrător al Securităţii ori de colaborator al acesteia se face din oficiu pentru persoanele care au candidat, au fost alese sau numite în demnităţile ori în funcţiile prevăzute la art. 3 lit. b)-h^1), inclusiv pentru cele aflate în exerciţiul respectivelor demnităţi ori funcţii la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.-------------Alin. (1) al art. 5 a fost modificat de pct. 9 al articolului unic din LEGEA nr. 293 din 14 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 800 din 28 noiembrie 2008. (2) Declaraţia prevăzută la alin. (1) se depune la şeful instituţiei care numeşte sau la instituţia care validează alegerea ori la alte persoane sau instituţii, după cum urmează:-------------Partea introductivă a alin. (2) al art. 5 a fost modificată de pct. 9 al articolului unic din LEGEA nr. 293 din 14 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 800 din 28 noiembrie 2008. a) deputaţii şi senatorii, precum şi secretarii generali şi secretarii generali adjuncţi ai Camerelor Parlamentului, directorii departamentelor celor două Camere - la preşedintele Camerei Deputaţilor, respectiv al Senatului României; b) membrii Parlamentului European - la Biroul Electoral Central; c) Comisarul European, membrii Guvernului, secretarii de stat, subsecretarii de stat, secretarul general, secretarii generali adjuncţi din Guvern şi din ministere, consilierii de stat şi personali ai primului-ministru, prefecţii şi subprefecţii, directorii generali şi directorii din Cancelaria Primului-Ministru, din Secretariatul General al Guvernului, precum şi directorii generali şi directorii din ministere şi asimilaţii acestor funcţii - la Cancelaria Primului-ministru; d) consilierii prezidenţiali şi de stat din Administraţia Prezidenţială - la Preşedintele României;d^1) persoanele care exercită demnităţi publice şi funcţii publice de autoritate din cadrul autorităţilor şi instituţiilor aflate sub control parlamentar - la persoana desemnată de secretarul general al Camerei Deputaţilor sau al Senatului, după caz;-------------Lit. d^1) a alin. (2) al art. 5 a fost introdusă de pct. 10 al articolului unic din LEGEA nr. 293 din 14 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 800 din 28 noiembrie 2008. e) directorul în prefectură, conducătorii serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale, organizate la nivel local - la prefect; f) consilierul judeţean, consilierul în cadrul Consiliului General al Municipiului Bucureşti, secretarul general al consiliului judeţean şi al Consiliului General al Municipiului Bucureşti - la preşedintele consiliului judeţean, respectiv primarul general al Municipiului Bucureşti; g) primarul, viceprimarul, consilierul municipal şi local - la primar; h) directorul şi adjuncţii acestuia în cadrul Serviciului Român de Informaţii, Serviciului de Informaţii Externe, Serviciului de Protecţie şi Pază şi Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, precum şi şeful şi adjunctul acestuia în cadrul structurilor judeţene ale Serviciului Român de Informaţii şi ale Serviciului de Telecomunicaţii Speciale - la şeful instituţiei din care fac parte aceştia.-------------Lit. h) a alin. (2) al art. 5 a fost modificată de pct. 11 al articolului unic din LEGEA nr. 293 din 14 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 800 din 28 noiembrie 2008. (3) Candidaţii la funcţiile prevăzute la art. 3 lit. b) şi g) depun declaraţiile la biroul electoral competent, în aceeaşi zi cu depunerea candidaturii.-------------Alin. (3) al art. 5 a fost modificat de RECTIFICAREA nr. 24 din 5 martie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 227 din 25 martie 2008. (4) Autorităţile la care se depun declaraţiile sunt obligate să trimită Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în termen de 30 de zile de la data alegerii sau numirii în funcţie, lista persoanelor care îndeplinesc funcţiile prevăzute la art. 3 lit. b)-h^1), însoţită de declaraţiile pe propria răspundere. Lista trebuie să cuprindă următoarele date:-------------Partea introductivă a alin. (4) al art. 5 a fost modificată de pct. 12 al articolului unic din LEGEA nr. 293 din 14 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 800 din 28 noiembrie 2008. a) numele şi prenumele, inclusiv numele anterioare, acolo unde este cazul, precum şi data şi locul naşterii; b) numele şi prenumele tatălui, numele şi prenumele mamei; c) locul de muncă şi funcţia pe care o ocupă; d) domiciliul din actul de identitate. (5) Verificările se fac în ordinea stabilită la art. 3, respectându-se procedurile prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă. Se verifică cu prioritate persoanele care candidează, sunt alese sau numite în demnităţi sau funcţii la nivel naţional.-------------Alin. (6) al art. 5 a fost abrogat de pct. 13 al articolului unic din LEGEA nr. 293 din 14 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 800 din 28 noiembrie 2008. + Secţiunea a 3-a Dispoziţii procedurale comune + Articolul 6 (1) Direcţia de specialitate din cadrul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, ca urmare a sesizării din oficiu a Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii sau la solicitarea persoanei îndreptăţite, desfăşoară activităţi specifice administrative de verificare a documentelor şi informaţiilor deţinute în legătură cu o anumită persoană în arhiva Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, precum şi la instituţii care mai deţin documente create de Securitate. (2) Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor, la cererea Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, pune la dispoziţia acestuia toate informaţiile necesare în termen de 30 de zile de la primirea solicitării. + Articolul 7 (1) În baza verificărilor prevăzute la art. 6 alin. (1), direcţia de specialitate întocmeşte o notă de constatare cu privire la existenţa sau inexistenţa calităţii de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia pentru persoana care a făcut obiectul verificării.-------------Alin. (1) al art. 7 a fost modificat de pct. 14 al articolului unic din LEGEA nr. 293 din 14 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 800 din 28 noiembrie 2008. (2) Nota de constatare se înaintează Colegiului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, însoţită de întreaga documentaţie care a stat la baza întocmirii ei, precum şi de avizul Direcţiei juridice din cadrul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii. (3) Nota de constatare a calităţii de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia cuprinde: numele, prenumele, numele conspirativ, acolo unde există, ale persoanei verificate, perioada activităţii în cadrul Securităţii sau a colaborării cu aceasta, în sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, precum şi lista documentelor pe baza cărora a fost emisă.-------------Alin. (3) al art. 7 a fost modificat de pct. 14 al articolului unic din LEGEA nr. 293 din 14 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 800 din 28 noiembrie 2008. + Articolul 8Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii ia în discuţie nota de constatare şi, după caz:-------------Partea introductivă a art. 8 a fost modificată de pct. 15 al articolului unic din LEGEA nr. 293 din 14 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 800 din 28 noiembrie 2008. a) aprobă nota de constatare şi dispune Direcţiei juridice introducerea unei acţiuni în constatare a calităţii de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia; b) infirmă nota de constatare şi dispune Direcţiei juridice eliberarea unei adeverinţe din care să rezulte că persoana verificată nu a avut calitatea de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia. + Articolul 9În cazul în care din nota de constatare rezultă că nu există date sau documente privind calitatea de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia pentru persoana care a făcut obiectul verificării, Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii dispune eliberarea unei adeverinţe în acest sens. + Articolul 10 (1) Notele de constatare şi adeverinţele emise de Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii se comunică persoanelor verificate, precum şi persoanelor care au solicitat verificarea, în cazul verificării la cerere, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire*). - Prevederi suspendate. (2) Adeverinţele prevăzute la art. 8 lit. b) şi art. 9 se publică de îndată pe pagina proprie de internet a Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi pot fi contestate la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti de către orice persoană interesată, în termen de 30 de zile de la publicarea lor.-------------Alin. (2) al art. 10 a fost modificat de pct. 16 al articolului unic din LEGEA nr. 293 din 14 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 800 din 28 noiembrie 2008.------------- + Articolul 11 (1) Acţiunea în constatarea calităţii de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia se introduce la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, fiind scutită de taxă de timbru.-------------Alin. (1) al art. 11 a fost modificat de pct. 17 al articolului unic din LEGEA nr. 293 din 14 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 800 din 28 noiembrie 2008. (2) Hotărârea Curţii de Apel Bucureşti poate fi atacată cu recurs, în condiţiile legii.-------------Alin. (2) al art. 11 a fost modificat de pct. 17 al articolului unic din LEGEA nr. 293 din 14 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 800 din 28 noiembrie 2008. (3) La dosarul cauzei se depun copii certificate de pe documentele aflate în arhiva Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, documentele originale putând fi consultate la arhiva Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii. + Articolul 12 (1) Hotărârea judecătorească irevocabilă se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, şi se pune la dispoziţia mijloacelor de informare în masă de către Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii. (2) Publicarea se face cu respectarea confidenţialităţii informaţiilor privind terţele persoane. + Capitolul III Organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii + Secţiunea 1 Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii + Articolul 13 (1) Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii este autoritate administrativă autonomă cu personalitate juridică, instituţie publică finanţată integral de la bugetul de stat, aflată sub controlul Parlamentului. Anual sau la cererea Parlamentului, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii prezintă rapoarte. (2) Sediul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii este în municipiul Bucureşti. (3) Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii funcţionează la nivel naţional, ca structură unică. (4) Bugetul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii se aprobă în condiţiile legislaţiei privind finanţele publice. + Articolul 14Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii exercită următoarele atribuţii principale: a) asigură exercitarea dreptului de acces la propriul dosar, constând în studierea nemijlocită a dosarului, eliberarea de copii ale actelor dosarului şi ale altor înscrisuri care privesc propria persoană; b) comunică, la cererea persoanelor îndreptăţite, identitatea lucrătorilor Securităţii şi a colaboratorilor acesteia, care au contribuit cu informaţii la completarea dosarului, în condiţiile art. 1 alin. (7); c) transmite, în vederea publicării în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, hotărârile judecătoreşti irevocabile; d) asigură exercitarea dreptului de acces la informaţiile de interes public cetăţenilor români cu domiciliul în ţară şi în străinătate, precum şi presei scrise şi audiovizuale, partidelor politice, organizaţiilor neguvernamentale legal constituite, autorităţilor şi instituţiilor publice, în conformitate cu prevederile Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, cu modificările şi completările ulterioare; e) dă publicităţii informaţiile şi documentele cu privire la activitatea, structura şi componenţa Securităţii, care atestă implicarea Securităţii şi a altor structuri politice şi represive ale regimului totalitar comunist în săvârşirea unor fapte împotriva vieţii, integrităţii fizice sau psihice, a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, precum şi a unor acte de trădare a intereselor naţionale, cu respectarea legislaţiei privind protejarea informaţiilor care privesc siguranţa naţională; procedura urmată, în vederea publicării numelor celor implicaţi în săvârşirea acestor fapte, este aceeaşi ca şi pentru lucrătorii Securităţii, identificaţi în urma verificărilor din oficiu, prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă;-------------Lit. e) a art. 14 a fost modificată de pct. 18 al articolului unic din LEGEA nr. 293 din 14 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 800 din 28 noiembrie 2008. f) organizează şi desfăşoară activităţi formativ-educative şi sprijină cercetările, prin conferinţe şi expoziţii, în vederea consemnării istorice a activităţilor represive ale regimului comunist, precum şi editarea de studii ştiinţifice şi documentare; g) dă publicităţii documente cu privire la cazurile neelucidate de decese sau de dispariţii care s-au produs în legătură cu activitatea Securităţii şi sesizează organele de cercetare penală, dacă este cazul; h) pune la dispoziţia cercetătorilor acreditaţi de Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii documente şi informaţii complete cu privire la structura, componenţa, metodele şi activităţile Securităţii, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă; i) pune la dispoziţia Comisiei pentru constatarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă din cadrul Ministerului Justiţiei copii certificate de pe documentele identificate în dosarele existente în arhiva Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, care fac obiectul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 214/1999 privind acordarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracţiuni săvârşite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum şi persoanelor care au participat la acţiuni de împotrivire cu arme şi de răsturnare prin forţă a regimului comunist instaurat în România, cu modificările şi completările ulterioare; j) pune la dispoziţia persoanelor interesate copii certificate de pe documentele identificate în dosarele existente în arhiva Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, care fac obiectul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 103/2000 privind decoraţia "Crucea Comemorativă a Rezistenţei Anticomuniste", aprobată cu modificări prin Legea nr. 767/2001, în vederea acordării decoraţiei "Crucea Comemorativă a Rezistenţei Anticomuniste". + Articolul 15 (1) În vederea îndeplinirii atribuţiilor publice care îi revin, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii se poate adresa oricăror instituţii publice sau entităţi private autorităţi şi persoane, solicitându-le informaţii, documente sau acte în legătură cu domeniul său de activitate. (2) Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii poate utiliza şi alte categorii de surse, precum arhive străine sau mărturiile unor cetăţeni străini. + Articolul 16Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii este condus de un Colegiu, care îşi constituie aparatul propriu. Structura organizatorică a aparatului propriu, înfiinţarea şi desfiinţarea unor compartimente din structura acestuia se aprobă de către Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii. + Articolul 17 (1) Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii este compus din 11 membri. (2) Membrii Colegiului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii sunt numiţi de Parlament, după cum urmează: a) un membru, reprezentant al societăţii civile, propus de Preşedintele României, pe baza consultării cu organizaţii neguvernamentale; b) un membru, reprezentant al societăţii civile, propus de primul-ministru, pe baza consultării cu organizaţii neguvernamentale; c) 9 membri, la propunerea grupurilor parlamentare, potrivit configuraţiei politice a celor două Camere. (3) Pe baza raportului comun, întocmit de comisiile juridice ale Camerei Deputaţilor şi Senatului în şedinţă comună, membrii Colegiului sunt numiţi pentru un mandat de 6 ani, cu respectarea procedurilor de numire prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă. (4) Propunerile nominale pentru Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii se depun la birourile permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului de către Administraţia Prezidenţială, Cancelaria Primului-Ministru, liderii grupurilor parlamentare, în limita numărului de locuri stabilit potrivit alin. (1) şi (2), cu cel puţin 60 de zile înaintea expirării mandatului membrilor Colegiului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, care le trimit comisiilor juridice. Propunerile sunt însoţite de: curriculum vitae, copii de pe fişele cu privire la antecedentele penale, declaraţiile pe propria răspundere ale candidaţilor în sensul că nu au avut calitatea de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia. (5) Comisiile juridice ale Camerei Deputaţilor şi Senatului audiază în şedinţă comună şi verifică îndeplinirea condiţiilor impuse candidaţilor prin prezenta ordonanţă de urgenţă, candidaturile fiind avizate individual. Raportul comun cuprinzând rezultatul audierilor se înaintează birourilor permanente ale celor două Camere în termen de 10 zile calendaristice de la primirea listelor cuprinzând candidaţii. (6) Candidaţii care nu îndeplinesc condiţiile prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă sunt înlocuiţi, la cererea comisiilor juridice ale celor două Camere, după caz, de Preşedinte, prim-ministru sau grupurile parlamentare care i-au propus. Noile propuneri se înaintează în termen de 5 zile de la comunicarea făcută de birourile permanente ale celor două Camere, după caz, Preşedintelui, primului-ministru şi grupurilor parlamentare care i-au propus. Locurile rămase vacante ca urmare a nedepunerii propunerilor de candidaţi în termenul de 5 zile se redistribuie între grupurile parlamentare, potrivit alin. (2) lit. c). (7) Camera Deputaţilor şi Senatul, întrunite în şedinţă comună, pe baza raportului comun al comisiilor juridice, se pronunţă prin vot asupra listei cuprinzând candidaţii pentru Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în cel mult 10 zile calendaristice de la data depunerii raportului comisiilor juridice. Votul se exprimă prin apel nominal. (8) Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii îşi alege, în termen de 5 zile de la numire, un birou de coordonare dintre membrii săi, compus dintr-un preşedinte, un vicepreşedinte şi un secretar. Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii lucrează în prezenţa a cel puţin două treimi din numărul membrilor şi avizează notele de constatare cu majoritatea voturilor membrilor prezenţi. Dezbaterile Colegiului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii sunt publice, cu excepţia situaţiilor în care se decide cu minimum 6 voturi ca şedinţa să fie secretă. Colegiul funcţionează pe principiul egalităţii membrilor săi. (9) În cazul absenţei nemotivate la mai mult de 3 şedinţe consecutive a unuia dintre membrii Colegiului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii sau la mai mult de o treime din şedinţele desfăşurate într-un an, preşedintele Colegiului este obligat să sesizeze de îndată birourile permanente ale celor două Camere ale Parlamentului, care, în termen de 30 de zile de la sesizare, iniţiază procedura de înlocuire a acestuia. Procedura de înlocuire urmează prevederile alin. (2)-(6). (10) Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe, Ministerul Apărării, Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, Ministerul Justiţiei şi Ministerul Public au obligaţia de a pune la dispoziţie comisiilor juridice ale Camerei Deputaţilor şi Senatului materialele solicitate cu privire la persoana candidaţilor Colegiului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii. (11) Din Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii nu pot face parte lucrătorii Securităţii sau colaboratorii acesteia, cei ai altor structuri informative interne şi străine şi ai organizaţiilor ce au desfăşurat şi desfăşoară activităţi care contravin drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. De asemenea, nu pot face parte din Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii persoanele care au antecedente penale. Pe perioada mandatului, membrii Colegiului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii nu pot face parte din partide politice şi sunt obligaţi să respecte jurământul depus. (12) La învestirea în funcţie membrii Colegiului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii depun următorul jurământ în faţa Parlamentului:"Jur să respect Constituţia şi legile ţării, drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, să îmi îndeplinesc cu conştiinciozitate, onoare şi fără părtinire îndatoririle ce îmi revin în calitate de membru al Colegiului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.Jur să păstrez secretul informaţiilor care privesc securitatea naţională, atât pe perioada exercitării mandatului, cât şi după încetarea acestuia. Aşa să îmi ajute Dumnezeu!" (13) Formula religioasă de încheiere a jurământului respectă libertatea convingerilor religioase.-------------Alin. (13) al art. 17 a fost modificat de pct. 19 al articolului unic din LEGEA nr. 293 din 14 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 800 din 28 noiembrie 2008. + Articolul 18 (1) În cazul în care, ulterior alegerii Colegiului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, se constată că unul dintre membrii acestuia nu îndeplineşte condiţiile prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă, mandatul încetează de îndată şi se procedează şi la o nouă numire. Verificarea îndeplinirii condiţiilor şi constatarea se realizează de Parlament, la cererea oricărei persoane. (2) Revocarea se dispune doar pentru cazurile prevăzute la art. 17 alin. (9).-------------Art. 18 a fost modificat de pct. 20 al articolului unic din LEGEA nr. 293 din 14 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 800 din 28 noiembrie 2008. + Articolul 19 (1) Biroul de coordonare al Colegiului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii conduce activitatea curentă a Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, informând membrii Colegiului despre măsurile luate. (2) Preşedintele Colegiului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii este ordonator principal de credite. În exercitarea atribuţiilor sale administrative interne, preşedintele Colegiului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii emite ordine. (3) Preşedintele convoacă şi conduce şedinţele Colegiului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii. În absenţa preşedintelui, atribuţiile sale se exercită de drept de către vicepreşedinte. + Articolul 20Preşedintele reprezintă şi angajează Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii în raporturile cu celelalte autorităţi publice şi organizaţii din ţară, precum şi în relaţiile internaţionale, în baza mandatului stabilit de Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii. + Articolul 21 (1) Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii răspunde pentru măsurile întreprinse. Fiecare membru al Colegiului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii este răspunzător pentru propria activitate. (2) Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii în întregul său şi fiecare dintre membrii săi răspund în faţa Parlamentului României pentru modul de îndeplinire a atribuţiilor ce le revin. + Articolul 22Pentru membrii Colegiului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii activitatea în cadrul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii se consideră vechime în specialitate. + Articolul 23 (1) Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii se întruneşte în plen cel puţin de două ori pe săptămână, la convocarea preşedintelui sau la cererea a cel puţin 4 membri ai săi. Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii lucrează în prezenţa a cel puţin 8 membri. (2) Actele Colegiului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii se adoptă prin majoritate simplă. Votul este nominal şi public, cu excepţia votului privind alegerea Biroului de coordonare. + Articolul 24Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii are următoarele atribuţii: a) primeşte în gestiune toate documentele referitoare la exercitarea atribuţiilor prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă, cu excepţia celor care privesc securitatea naţională. Stabilirea în concret a dosarelor şi a celorlalte materiale arhivistice care privesc securitatea naţională se va face de comun acord de către comisii mixte paritare, alcătuite de membrii ai Colegiului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, împreună cu conducerea instituţiilor deţinătoare. În caz de divergenţă, hotărârea va fi adoptată de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării. Dosarele şi celelalte materiale arhivistice, stabilite ca privind securitatea naţională şi care nu au făcut obiectul preluării, vor fi studiate în comisii mixte paritare, cu respectarea Legii nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, cu modificările şi completările ulterioare. Membrii Colegiului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii din comisia mixtă, care au studiat respectivele dosare, pot cere declasificarea acestora, solicitare ce va fi soluţionată de o comisie formată din preşedintele sau vicepreşedintele Colegiului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii ori împuterniciţii acestora, directorul sau directorul adjunct al serviciului de informaţii deţinător al dosarelor, preşedintele comisiei parlamentare de resort, consilierul prezidenţial pe probleme de securitate naţională şi consilierul primului-ministru pe probleme de securitate naţională. În caz de divergenţă, hotărârea va fi adoptată de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării. b) confirmă, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă, înştiinţările ce urmează a fi comunicate persoanelor verificate; c) adoptă, prin hotărâre, Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii; d) aprobă sau infirmă note de constatare şi emite adeverinţe, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă; e) coordonează activităţile educaţionale şi de cercetare desfăşurate de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii; f) acreditează cercetători, cărora le pune la dispoziţie documente şi informaţii complete cu privire la structura, componenţa, metodele şi activităţile Securităţii, în scopul stabilirii adevărului istoric asupra perioadei dictaturii comuniste; g) asigură colaborarea şi cooperarea ştiinţifică între Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi instituţiile similare din Europa Centrală şi de Est, precum şi cu orice alte instituţii interesate în cercetarea activităţilor represive ale regimului comunist. + Secţiunea a 2-a Personalul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii + Articolul 25 (1) Personalul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii este alcătuit din funcţionari publici şi personal contractual, care se supun prevederilor legale care le reglementează activitatea. (2) Din Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii nu pot face parte lucrătorii Securităţii sau colaboratorii acesteia, astfel cum sunt definiţi prin prezenta ordonanţă de urgenţă, cei ai altor servicii de informaţii străine şi ai altor structuri informative interne şi străine.-------------Alin. (2) al art. 25 a fost modificat de pct. 21 al articolului unic din LEGEA nr. 293 din 14 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 800 din 28 noiembrie 2008. (3) De asemenea, nu pot face parte din Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii persoanele care au suferit condamnări pentru infracţiuni de drept comun, chiar dacă au fost amnistiate. + Articolul 26Numirea personalului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii se face prin ordin al preşedintelui Colegiului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii. + Articolul 27Membrii Colegiului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi personalul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii sunt obligaţi să respecte normele de confidenţialitate privind problemele de serviciu şi după pierderea calităţii de membru sau de angajat. + Capitolul IV Deconspirarea Securităţii prin cercetarea ştiinţifică şi valorificarea patrimoniului arhivistic + Articolul 28 (1) În scopul stabilirii adevărului istoric asupra perioadei dictaturii comuniste, Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii acreditează cercetători, inclusiv din cadrul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, cărora le pune la dispoziţie documente şi informaţii complete cu privire la structura, metodele şi activităţile Securităţii. (2) Cercetătorii acreditaţi pot solicita accesul la documentele şi informaţiile din arhiva fostei Securităţi, pe baza unei cereri în care se menţionează caracterul cercetării - studiu istoric, politologic, psihologic, sociologic -, precum şi forma de valorificare - carte, articol, conferinţă, temă de cercetare. (3) În activitatea de documentare, cercetătorii acreditaţi au obligaţia să respecte şi să ocrotească viaţa intimă, familială şi privată a celor care au fost persecutaţi de organele securităţii statului.-------------Alin. (3) al art. 28 a fost modificat de pct. 22 al articolului unic din LEGEA nr. 293 din 14 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 800 din 28 noiembrie 2008. (4) Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii este obligat să pună la dispoziţia cercetătorilor acreditaţi, în termen de 30 de zile de la data solicitării, documentele şi informaţiile cu privire la tema de cercetare menţionată. (5) Cercetătorii care au consultat documente din arhiva fostei Securităţi pot solicita copii după acestea. Eliberarea copiilor se face în termen de 60 de zile de la data solicitării. + Articolul 29 (1) Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii organizează şi desfăşoară activităţi formativ-educative privind funcţionarea şi implicarea structurilor represive în menţinerea regimului totalitar comunist, precum şi pentru conservarea şi cinstirea memoriei victimelor acestuia, prin organizarea de conferinţe, expoziţii şi programe educative în şcoli, publicarea de studii ştiinţifice, documente, realizarea de filme documentare. (2) Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii realizează, în colaborare cu instituţii abilitate legal, proiecte de cercetare şi educaţionale care să vizeze cunoaşterea trecutului României în perioada 1945-1989. (3) Veniturile obţinute din eliberarea de copii potrivit art. 28 precum şi cele realizate prin valorificarea produselor editoriale şi pe suport audiovideo editate de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii sau la care acesta a colaborat se constituie venituri la bugetul de stat. + Capitolul V Sancţiuni + Articolul 30 (1) Nerespectarea prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă atrage răspunderea penală, civilă, administrativă sau disciplinară, după caz. (2) Eliberarea de documente din dosare sau de copii de pe astfel de documente ori furnizarea de informaţii din dosare de către personalul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, cu nerespectarea atribuţiilor de serviciu, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă. (3) Dacă fapta prevăzută la alin. (2) este săvârşită de un membru al Colegiului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 5 ani sau amendă. (4) Nerespectarea prevederilor art. 28 alin. (3) constituie infracţiune şi se pedepseşte cu amendă, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă.-----------Art. 30 a fost modificat de art. 209 din LEGEA nr. 187 din 24 octombrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 12 noiembrie 2012. + Capitolul VI Dispoziţii finale şi tranzitorii + Articolul 31 (1) Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii continuă să preia în gestiune toate documentele privitoare la exercitarea drepturilor prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă, precum acte, dosare, registre, înregistrări foto, video, audio şi informatice, baze de date, inclusiv dosarele de cadre ale ofiţerilor şi subofiţerilor de Securitate şi ale ofiţerilor acoperiţi, identificaţi cu activitate prin care au fost suprimate sau îngrădite drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, în scopul susţinerii puterii totalitare comuniste, potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă. (2) De la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă şi până la data preluării, membrii Colegiului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, precum şi alţi funcţionari împuterniciţi de Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii au acces neîngrădit în spaţiile de arhivare la documentele prevăzute la alin. (1), precum şi la orice copii de pe acestea, care, în această perioadă, se păstrează şi se studiază la sediile deţinătorilor. (3) Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe, Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, Ministerul Justiţiei, Ministerul Apărării, Ministerul Afacerilor Externe, Arhivele Naţionale şi orice alte instituţii publice sau entităţi private care deţin asemenea documente sunt obligate să asigure dreptul de acces prevăzut la alin. (2) până la predarea documentelor Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii. (4) Până la preluarea dosarelor de cadre solicitate în cazul lucrătorilor Securităţii, identificaţi că au desfăşurat activităţi prin care au fost suprimate sau îngrădite drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, în scopul susţinerii puterii totalitare comuniste, la cererea Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, instituţiile deţinătoare ale acestora pun la dispoziţie, în termen de 15 zile, datele de identitate, inclusiv numele conspirative, precum şi funcţiile acestora.-------------Alin. (4) al art. 31 a fost modificat de pct. 25 al articolului unic din LEGEA nr. 293 din 14 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 800 din 28 noiembrie 2008. (5) Drepturile şi obligaţiile prevăzute la alin. (1)-(4) se referă şi la instrumentele de evidenţă, adică indexuri, cartoteci, registre de evidenţă a reţelei informative, registre privind aprobarea folosirii membrilor de partid în munca de securitate, registre inventar ale arhivelor, procese-verbale de distrugere sau de constatare a dispariţiei dosarelor, indiferent de suportul lor, precum şi la înregistrările audio şi video, dischete, hard diskuri, fotografii, filme şi microfilme. (6) Neîndeplinirea obligaţiilor prevăzute la alin. (1)-(5) atrage, după caz, răspunderea penală, administrativă, civilă sau disciplinară a conducătorilor organelor, instituţiilor şi persoanelor fizice respective. + Articolul 32În cazul în care, urmare a preluării prevăzute la art. 31, rezultă documente şi informaţii noi şi neprocesate cu privire la calitatea de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia a unei persoane pentru care a fost emisă anterior prezentei ordonanţe de urgenţă o decizie de neapartenenţă sau de necolaborare cu Securitatea, dacă persoana face parte din categoriile persoanelor verificate din oficiu, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii iniţiază şi aplică, în mod corespunzător, procedura cuprinsă în prezenta ordonanţă de urgenţă. + Articolul 33 (1) Verificările aflate în curs de desfăşurare la Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă continuă potrivit procedurii prevăzute de aceasta.-------------Alin. (1) al art. 33 a fost modificat de pct. 26 al articolului unic din LEGEA nr. 293 din 14 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 800 din 28 noiembrie 2008. (2) Actele şi lucrările efectuate în cadrul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, altele decât cele supuse reexaminării potrivit prevederilor prezentului capitol, până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, rămân valabile. + Articolul 34 (1) Cauzele aflate pe rolul secţiilor civile ale curţilor de apel, în calitate de instanţe de control judecătoresc, ca urmare a exercitării căii de atac prevăzute la art. 16 alin. (1) din Legea nr. 187/1999privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea poliţiei politice comuniste, cu modificările şi completările ulterioare, împotriva deciziilor Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, se transmit Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, ca instanţă de control judecătoresc. Aceasta, la primul termen de judecată, va continua judecarea cauzelor cu luarea în considerare a probelor admise şi a actelor procesuale efectuate de instanţa civilă. (2) Cauzele aflate pe rolul Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Bucureşti se transmit, de îndată, Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti.-------------Art. 34 a fost modificat de pct. 27 al articolului unic din LEGEA nr. 293 din 14 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 800 din 28 noiembrie 2008. + Articolul 35Dispoziţiile art. 45 alin. (2) din Legea nr. 14/1992 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de Informaţii, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 20 alin. (2) şi ale art. 22 cu referire la anexa nr. 6 din Legea Arhivelor Naţionale nr. 16/1996, cu modificările şi completările ulterioare, nu sunt aplicabile documentelor care fac obiectul activităţii Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii. Nicio altă prevedere legală privitoare la regimul documentelor nu poate fi interpretată astfel încât să împiedice aplicarea prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă. + Articolul 36Sediul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, precum şi sediul propriei sale arhive beneficiază de pază permanentă, în condiţiile legii, asigurată de Comandamentul Trupelor de Jandarmi.-------------Art. 36 a fost modificat de pct. 28 al articolului unic din LEGEA nr. 293 din 14 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 800 din 28 noiembrie 2008. + Articolul 37 (1) Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii funcţionează în structura organizatorică, cu patrimoniul şi bugetul existente la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.-------------Alin. (1) al art. 37 a fost modificat de pct. 29 al articolului unic din LEGEA nr. 293 din 14 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 800 din 28 noiembrie 2008. (2) Membrii Colegiului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii aflaţi în exerciţiu la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă îşi continuă activitatea, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă, până la data expirării mandatului lor. (3) Personalul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii îşi păstrează toate drepturile şi obligaţiile rezultate din raporturile de muncă sau de serviciu, după caz, obţinute până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă. + Articolul 38 (1) Prezenta ordonanţă de urgenţă intră în vigoare la 5 zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I. (2) La data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2008 pentru asigurarea continuităţii unor activităţi ale Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 6 februarie 2008, şi Legea nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea poliţiei politice comuniste, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 603 din 9 decembrie 1999, cu modificările şi completările ulterioare, se abrogă. + Articolul 39În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii adoptă prin hotărâre Regulamentul de organizare şi funcţionare al Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.PRIM-MINISTRUCĂLIN POPESCU-TĂRICEANUContrasemnează:---------------Ministrul justiţiei,Cătălin Marian PredoiuMinistrul muncii,familiei şi egalităţii de şanse,Paul PăcuraruMinistrul economiei şi finanţelor,Varujan VosganianBucureşti, 5 martie 2008.Nr. 24. + AnexăDECLARAŢIE PE PROPRIA RĂSPUNDERESubsemnatul/Subsemnata ......(numele şi toate prenumele din actul de identitate, precum şi eventualele nume anterioare)........, cetăţean român, fiul/fiica lui ....(numele şi prenumele tatălui)..... şi al/a ....(numele şi prenumele mamei)........, născut/născută la ....(ziua, luna, anul).... în ....(locul naşterii: localitatea/judeţul)......., domiciliat/domiciliată în ....(domiciliul din actul de identitate)......, legitimat/legitimată cu ...(felul, seria şi numărul actului de identitate)....., cunoscând prevederile art. 292 din Codul penal cu privire la falsul în declaraţii, după luarea la cunoştinţă a conţinutului Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, declar prin prezenta, pe propria răspundere, că am fost/nu am fost lucrător al Securităţii sau colaborator al acesteia, în sensul art. 2 lit. a)-c) din ordonanţa de urgenţă.--------------Referirea la art. 5 alin.(6) din anexă a fost abrogată de pct. 30 al articolului unic din LEGEA nr. 293 din 14 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 800 din 28 noiembrie 2008............. ............(Data) (Semnătura)-------------Anexa a fost modificată de RECTIFICAREA nr. 24 din 5 martie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 227 din 25 martie 2008.---------
EMITENT |