LEGE nr. 448 din 6 decembrie 2006 (**republicată**)(*actualizată*)privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap*)(actualizată până la data de 17 mai 2014*)
EMITENT
  • PARLAMENTUL




  • --------------------------------**) Republicată în temeiul art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 14/2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 187 din 19 martie 2007, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 275/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 700 din 17 octombrie 2007, dându-se textelor o nouă numerotare.Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.006 din 18 decembrie 2006 şi a mai fost modificată prin Legea nr. 241/2007 pentru abrogarea unor reglementări prin care sunt acordate scutiri sau exonerări de la plata taxelor vamale ale unor bunuri, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 496 din 24 iulie 2007.  +  Capitolul I Dispoziţii generale, definiţii şi principiiDispoziţii generale, definiţii şi principii  +  Articolul 1Prezenta lege reglementează drepturile şi obligaţiile persoanelor cu handicap acordate în scopul integrării şi incluziunii sociale a acestora.  +  Articolul 2 (1) Persoanele cu handicap sunt acele persoane cărora mediul social, neadaptat deficienţelor lor fizice, senzoriale, psihice, mentale şi/sau asociate, le împiedică total sau le limitează accesul cu şanse egale la viaţa societăţii, necesitând măsuri de protecţie în sprijinul integrării şi incluziunii sociale.------------Alin. (1) al art. 2 a fost modificat de pct. 1 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 84 din 20 septembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 654 din 22 septembrie 2010. (2) De dispoziţiile prezentei legi beneficiază copiii şi adulţii cu handicap, cetăţeni români, cetăţeni ai altor state sau apatrizi, pe perioada în care au, conform legii, domiciliul ori reşedinţa în România.  +  Articolul 3Protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap au la bază următoarele principii: a) respectarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale omului; b) prevenirea şi combaterea discriminării; c) egalizarea şanselor; d) egalitatea de tratament în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă; e) solidaritatea socială; f) responsabilizarea comunităţii; g) subsidiaritatea; h) adaptarea societăţii la persoana cu handicap; i) interesul persoanei cu handicap; j) abordarea integrată; k) parteneriatul; l) libertatea opţiunii şi controlul sau decizia asupra propriei vieţi, a serviciilor şi formelor de suport de care beneficiază; m) abordarea centrată pe persoană în furnizarea de servicii; n) protecţie împotriva neglijării şi abuzului; o) alegerea alternativei celei mai puţin restrictive în determinarea sprijinului şi asistenţei necesare; p) integrarea şi incluziunea socială a persoanelor cu handicap, cu drepturi şi obligaţii egale ca toţi ceilalţi membri ai societăţii.  +  Articolul 4Autorităţile publice, furnizorii de servicii sociale, reprezentanţii societăţii civile, precum şi persoanele fizice şi juridice responsabile de aplicarea prezentei legi au obligaţia să promoveze, să respecte şi să garanteze drepturile persoanei cu handicap, stabilite în concordanţă cu prevederile Cartei sociale europene revizuite, adoptată la Strasbourg la 3 mai 1996, ratificată prin Legea nr. 74/1999, precum şi cu celelalte acte interne şi internaţionale în materie la care România este parte.  +  Articolul 5În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile folosite au următoarele semnificaţii:1. acces neîngrădit al persoanei cu handicap - accesul fără limitări sau restricţii la mediul fizic, informaţional şi comunicaţional;2. accesibilitate - ansamblul de măsuri şi lucrări de adaptare a mediului fizic, precum şi a mediului informaţional şi comunicaţional conform nevoilor persoanelor cu handicap, factor esenţial de exercitare a drepturilor şi de îndeplinire a obligaţiilor persoanelor cu handicap în societate;3. adaptare - procesul de transformare a mediului fizic şi informaţional, a produselor sau sistemelor, pentru a le face disponibile şi persoanelor cu handicap;4. adaptare rezonabilă la locul de muncă - totalitatea modificărilor făcute de angajator pentru a facilita exercitarea dreptului la muncă al persoanei cu handicap; presupune modificarea programului de lucru, achiziţionarea de echipament, dispozitive şi tehnologii asistive şi alte măsuri asemenea;5. angajare asistată - opţiunea de angajare care facilitează munca în locuri de muncă obişnuite de pe piaţa competitivă a muncii şi care presupune oferirea de sprijin în căutarea locului de muncă şi la locul de muncă, transport, tehnologii ajutătoare, instruire, specializare;6. asistent personal al persoanei cu handicap grav - persoana care supraveghează, acordă asistenţă şi îngrijire copilului sau adultului cu handicap grav, pe baza planului de recuperare pentru copilul cu handicap, respectiv a planului individual de servicii al persoanei adulte cu handicap;7. asistent personal profesionist - persoana fizică atestată care asigură la domiciliul său îngrijirea şi protecţia adultului cu handicap grav sau accentuat, aflat în condiţiile precizate de lege;8. asistenţă vie - include asistenţa animală, ca de exemplu, câinele-ghid;9. atelier protejat - spaţiul adaptat nevoilor persoanelor cu handicap, unde acestea desfăşoară activităţi de formare, dezvoltare şi perfecţionare a abilităţilor; poate funcţiona în locaţii din comunitate, în centre de zi, în centre rezidenţiale şi în unităţi de învăţământ speciale;10. bugetul personal complementar - stabileşte limitele cheltuielilor personale din cursul unei luni, în funcţie de gradul de handicap, pentru plata taxei de abonament radio/TV, a abonamentului telefonic cu impulsuri incluse şi a taxei pentru abonamentul la curentul electric;11. căi şi mijloace de acces - elementele prin care se asigură accesul în clădirile publice şi care asigură posibilitatea deplasării persoanelor cu handicap în interiorul clădirii;12. cerinţe educative speciale - necesităţile educaţionale suplimentare, complementare obiectivelor generale ale educaţiei adaptate particularităţilor individuale şi celor caracteristice unei anumite deficienţe sau tulburări/dificultăţi de învăţare, precum şi o asistenţă complexă de tip medical, social etc.;13. clădiri de utilitate publică - clădirile aparţinând instituţiilor publice şi private care oferă populaţiei diferite tipuri de servicii;14. comisie de evaluare a persoanelor adulte cu handicap - organul de specialitate fără personalitate juridică în subordinea consiliilor judeţene, respectiv a consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, ale cărei atribuţii principale sunt stabilite prin prezenta lege;15. contractare - procedura de finanţare/cofinanţare de către autorităţile administraţiei publice locale a serviciilor sociale publice realizate de furnizorii privaţi de servicii sociale, acreditaţi în condiţiile legii;16. dizabilitate - termenul generic pentru afectări/deficienţe, limitări de activitate şi restricţii de participare, definite conform Clasificării internaţionale a funcţionării, dizabilităţii şi sănătăţii, adoptată şi aprobată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, şi care relevă aspectul negativ al interacţiunii individ-context;17. egalizarea şanselor - procesul prin care diferitele structuri sociale şi de mediu, infrastructura, serviciile, activităţile informative sau documentare devin disponibile şi persoanelor cu handicap;18. incluziune socială - setul de măsuri şi acţiuni multidimensionale din domeniile protecţiei sociale, ocupării forţei de muncă, locuirii, educaţiei, sănătăţii, informării şi comunicării, mobilităţii, securităţii, justiţiei şi culturii, destinate combaterii excluziunii sociale;19. indemnizaţie lunară - prestaţia socială lunară reprezentând sume de bani acordate persoanelor cu handicap de natură să faciliteze egalizarea de şanse, asigurarea unei vieţi autonome şi favorizarea incluziunii lor sociale;20. integrare socială - procesul de interacţiune dintre individ sau grup şi mediul social, prin intermediul căruia se realizează un echilibru funcţional al părţilor;21. însoţitor - persoana care acompaniază persoana cu handicap şi care beneficiază de drepturi în condiţiile prevăzute de lege;22. loc de muncă protejat - spaţiul aferent activităţii persoanei cu handicap, adaptat nevoilor acesteia, care include cel puţin locul de muncă, echipamentul, toaleta şi căile de acces;23. manager de caz - membrul echipei pluridisciplinare care coordonează, monitorizează şi evaluează îndeplinirea planului individual de servicii, precum şi măsurile luate în legătură cu adultul cu handicap;24. plan individual de servicii - documentul care fixează obiective pe termen scurt, mediu şi lung, precizând modalităţile de intervenţie şi sprijin pentru adulţii cu handicap, prin care se realizează activităţile şi serviciile precizate în programul individual de reabilitare şi integrare socială;25. program individual de reabilitare şi integrare socială - documentul elaborat de comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap, în care sunt precizate activităţile şi serviciile de care adultul cu handicap are nevoie în procesul de integrare socială;26. reprezentant legal - părintele sau persoana desemnată, potrivit legii, să exercite drepturile şi să îndeplinească obligaţiile faţă de persoana cu handicap;27. şanse egale - rezultatul procesului de egalizare a şanselor, prin care diferitele structuri ale societăţii şi mediului sunt accesibile tuturor, inclusiv persoanelor cu handicap;28. tehnologie asistivă şi de acces - tehnologia care asigură accesul cu şanse egale al persoanelor cu handicap la mediul fizic, informaţional şi comunicaţional;29. unitate protejată autorizată - operatorul economic de drept public sau privat, cu gestiune proprie, în cadrul căruia cel puţin 30% din numărul total de angajaţi cu contract individual de muncă sunt persoane cu handicap.  +  Capitolul II Drepturile persoanelor cu handicapDrepturile persoanelor cu handicap  +  Articolul 6Persoanele cu handicap beneficiază de drepturi la: a) ocrotirea sănătăţii - prevenire, tratament şi recuperare; b) educaţie şi formare profesională; c) ocuparea şi adaptarea locului de muncă, orientare şi reconversie profesională; d) asistenţă socială, respectiv servicii sociale şi prestaţii sociale; e) locuinţă, amenajarea mediului de viaţă personal ambiant, transport, acces la mediul fizic, informaţional şi comunicaţional; f) petrecerea timpului liber, acces la cultură, sport, turism; g) asistenţă juridică; h) facilităţi fiscale; i) evaluare şi reevaluare prin examinarea la domiciliu a persoanelor nedeplasabile de către membrii comisiei de evaluare, la un interval de 2 ani.  +  Articolul 7 (1) Promovarea şi respectarea drepturilor persoanelor cu handicap revin, în principal, autorităţilor administraţiei publice locale unde îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana cu handicap şi, în subsidiar, respectiv complementar, autorităţilor administraţiei publice centrale, societăţii civile şi familiei sau reprezentantului legal al persoanei cu handicap. (2) În baza principiului egalizării şanselor, autorităţile publice competente au obligaţia să asigure resursele financiare necesare şi să ia măsuri specifice pentru ca persoanele cu handicap să aibă acces nemijlocit şi neîngrădit la servicii.  +  Articolul 8 (1) Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap şi celelalte autorităţi publice centrale şi locale au obligaţia să asigure, potrivit prezentei legi, condiţiile necesare pentru integrarea şi incluziunea socială a persoanelor cu handicap. (2) Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap elaborează politici şi asigură monitorizarea şi controlul respectării drepturilor persoanelor cu handicap. (3) În vederea realizării dispoziţiilor prevăzute la alin. (2), Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap poate încheia parteneriate cu organizaţii neguvernamentale ale persoanelor cu handicap, care reprezintă interesele acestora sau care desfăşoară activităţi în domeniul promovării şi apărării drepturilor omului.  +  Secţiunea 1 Sănătate şi recuperareSănătate şi recuperare  +  Articolul 9 (1) Pentru protecţia sănătăţii fizice şi mentale a persoanelor cu handicap, autorităţile publice au obligaţia să ia următoarele măsuri specifice: a) să includă nevoile persoanelor cu handicap şi ale familiilor acestora în toate politicile, strategiile şi programele de dezvoltare regională, judeţeană sau locală, precum şi în programele guvernamentale de ocrotire a sănătăţii; b) să creeze condiţii de disponibilitate, respectiv de transport, infrastructură, reţele de comunicare, a serviciilor medicale şi sociomedicale; c) să înfiinţeze şi să susţină centre de reabilitare specializate pe tipuri de handicap; d) să creeze condiţii pentru asigurarea tehnologiei asistive şi de acces; e) să dezvolte programe de prevenire a apariţiei handicapului; f) să sprijine accesul la tratamentul balnear şi de recuperare; g) să includă şi să recunoască sportul ca mijloc de recuperare, dezvoltând programe specifice. (2) Persoanele cu handicap, familiile acestora sau reprezentanţii lor legali au dreptul la toate informaţiile referitoare la diagnosticul medical şi de recuperare/reabilitare, la serviciile şi programele disponibile, în toate stadiile acestora, precum şi la drepturile şi obligaţiile în domeniu.  +  Articolul 10Persoanele cu handicap beneficiază de asistenţă medicală gratuită, inclusiv de medicamente gratuite, atât pentru tratamentul ambulatoriu, cât şi pe timpul spitalizării, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, în condiţiile stabilite prin contractul-cadru.  +  Articolul 11 (1) În vederea asigurării asistenţei de recuperare/reabilitare, persoanele cu handicap au dreptul la: a) dispozitive medicale gratuite în ambulatoriu, conform listei şi în condiţiile prevăzute în Contractul-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului asigurărilor sociale de sănătate şi a normelor sale de aplicare; b) servicii gratuite de cazare şi masă şi pentru însoţitorul copilului cu handicap grav sau accentuat ori al adultului cu handicap grav sau accentuat în unităţile sanitare cu paturi, sanatorii şi staţiuni balneare, la recomandarea medicului de familie ori a medicului specialist, asigurate de la Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, conform Contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate; c) un bilet gratuit de tratament balnear, în cursul unui an, pe baza programului individual de reabilitare şi integrare socială şi a recomandării medicului de familie sau a medicului specialist. (2) În termen de maximum 30 de zile de la data depunerii documentaţiei de către persoana cu handicap sau reprezentantul legal al acesteia, casele de asigurări de sănătate au obligaţia să emită decizia ori aprobarea de plată pentru fiecare dispozitiv medical sau tip de dispozitiv medical acordat persoanelor cu handicap. (3) Contravaloarea preţului de referinţă pentru produsele prevăzute la alin. (1) lit. a) se suportă integral din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, prin casa de asigurări de sănătate de care aparţine asiguratul. (4) Numărul biletelor de tratament balnear gratuit care se acordă adulţilor cu handicap se stabileşte proporţional cu numărul potenţialilor beneficiari faţă de numărul total al biletelor de tratament balnear gratuit stabilite prin legea anuală a bugetului asigurărilor sociale de stat.  +  Articolul 12Abrogat.-----------Art. 12 a fost abrogat de alin. (2) al art. VII din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 124 din 27 decembrie 2011 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 938 din 30 decembrie 2011.  +  Articolul 13Abrogat.-----------Art. 13 a fost abrogat de alin. (2) al art. VII din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 124 din 27 decembrie 2011 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 938 din 30 decembrie 2011.  +  Articolul 14Abrogat.-----------Art. 14 a fost abrogat de alin. (2) al art. VII din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 124 din 27 decembrie 2011 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 938 din 30 decembrie 2011.  +  Secţiunea a 2-a EducaţieEducaţie  +  Articolul 15 (1) Persoanele cu handicap au acces liber şi egal la orice formă de educaţie, indiferent de vârstă, în conformitate cu tipul, gradul de handicap şi nevoile educaţionale ale acestora. (2) Persoanelor cu handicap li se asigură educaţia permanentă şi formarea profesională de-a lungul întregii vieţi. (3) Persoana cu handicap sau, după caz, familia ori reprezentantul legal constituie principalul factor de decizie în alegerea formei şi tipului de şcolarizare, precum şi a unităţii de învăţământ.  +  Articolul 16 (1) Educaţia persoanelor cu handicap este parte integrantă a sistemului naţional de educaţie, coordonat de Ministerul Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării. (2) Educaţia persoanelor cu handicap se realizează prin: a) unităţi de învăţământ special; b) integrarea individuală în unităţi de învăţământ de masă, inclusiv în unităţi cu predare în limbile minorităţilor naţionale; c) grupe sau clase speciale compacte, integrate în unităţi preşcolare şi şcolare de masă; d) servicii educaţionale prin cadrele didactice itinerante/de sprijin; e) şcolarizare la domiciliu până la absolvirea studiilor liceale, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 de ani, prin grija Ministerului Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării; f) educaţia "la patul de spital", pe durata spitalizării; g) alternative educaţionale. (3) Formele de învăţământ enumerate la alin. (2) se pot desfăşura şi în limbile minorităţilor naţionale. (4) Accesul în unităţile de învăţământ al copiilor cu dizabilităţi, inclusiv al celor cu handicap, precum şi al celor cu dificultăţi de adaptare şcolară se realizează prin hotărâre a comisiei pentru protecţia copilului, care eliberează certificatul de orientare şcolară şi/sau profesională, pe baza raportului de evaluare complexă întocmit de serviciul de evaluare complexă din cadrul direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţia copilului judeţene, respectiv locale, ale sectoarelor municipiului Bucureşti. (5) Pentru formele de educaţie prevăzute la alin. (2) lit. d)-f) sunt necesare recomandarea comisiei interne de evaluare continuă şi cererea părinţilor. (6) Unităţile de învăţământ special sunt formate din: şcoală specială, cantină şi, după caz, internat şcolar, în condiţiile legii. (7) Elevii cu handicap beneficiază gratuit de masă şi cazare în internatele şcolare. (8) Studenţii cu handicap grav şi accentuat beneficiază, la cerere, de reducere cu 50% a taxelor pentru cazare şi masă la cantinele şi căminele studenţeşti. (9) Valoarea reducerii prevăzute la alin. (8) se asigură din bugetul instituţiilor de învăţământ publice sau private.  +  Articolul 17Finanţarea învăţământului special şi special integrat se face din bugetele judeţelor, respectiv bugetele locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, unde funcţionează unitatea de învăţământ special, indiferent de domiciliul copiilor/elevilor/tinerilor cu cerinţe educative speciale.  +  Articolul 18 (1) În cadrul procesului de învăţământ, indiferent de nivelul acestuia, persoanele cu handicap au dreptul la: a) servicii educaţionale de sprijin; b) dotarea cu echipament tehnic adaptat tipului şi gradului de handicap şi utilizarea acestuia; c) adaptarea mobilierului din sălile de curs; d) manuale şcolare şi cursuri în format accesibil pentru elevii şi studenţii cu deficienţe de vedere; e) utilizarea echipamentelor şi softurilor asistive în susţinerea examenelor de orice tip şi nivel. (2) Preşcolarii, elevii şi studenţii cu handicap, împreună cu asistenţii personali şi asistenţii personali profesionişti, după caz, au dreptul la locuri gratuite în tabere de odihnă, o dată pe an, indiferent de forma de învăţământ. (3) Sumele aferente dreptului prevăzut la alin. (2) se asigură de la bugetul de stat prin bugetul Autorităţii Naţionale pentru Tineret.  +  Articolul 19În vederea asigurării accesului persoanelor cu handicap în unităţile şi instituţiile de învăţământ, autorităţile publice au obligaţia să ia următoarele măsuri specifice: a) să promoveze şi să garanteze accesul la educaţie şi formare profesională al persoanelor cu handicap; b) să asigure şcolarizarea la domiciliu a persoanelor cu handicap nedeplasabile pe durata perioadei de şcolarizare obligatorie, precum şi pregătirea şcolară, indiferent de locul în care persoana cu handicap se află, inclusiv prin cadrele didactice de sprijin/itinerante; c) să asigure accesul la formele de educaţie permanentă, adaptându-le nevoilor educaţionale ale persoanelor cu handicap; d) să sprijine cooperarea dintre unităţile de învăţământ special sau de masă cu familia şi comunitatea, în vederea asigurării unei oferte educaţionale care răspunde nevoilor individuale ale persoanelor cu handicap; e) să sprijine pregătirea cadrelor didactice în vederea adaptării practicilor educaţionale pentru elevii cu handicap din grupe sau clase de învăţământ obişnuit; f) să asigure posibilitatea practicării unui sport de către orice persoană cu handicap, precum şi pregătirea cadrelor didactice în vederea însuşirii de către acestea a unor noţiuni medicale şi tehnice specifice; g) să asigure servicii educaţionale de sprijin pentru persoanele cu handicap şi familiile acestora, prin specialişti în domeniul psihopedagogiei speciale; h) să asigure accesul în unităţile şi instituţiile de învăţământ.  +  Secţiunea a 3-a LocuinţăLocuinţă  +  Articolul 20 (1) În vederea asigurării accesului persoanelor cu handicap la obţinerea unei locuinţe, autorităţile publice au obligaţia să ia măsuri pentru introducerea unui criteriu de prioritate pentru închirierea, la nivelurile inferioare, a locuinţelor care aparţin domeniului public al statului ori unităţilor administrativ-teritoriale ale acestuia. (2) Persoanele cu handicap grav beneficiază de următoarele drepturi: a) acordarea unei camere de locuit, suplimentar faţă de normele minimale de locuit prevăzute de lege, pe baza contractelor de închiriere pentru locuinţele care aparţin domeniului public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale ale acestuia; b) scutirea de la plata chiriei pentru suprafeţele locative cu destinaţie de locuinţe deţinute de stat sau de unităţile administrativ-teritoriale ale acestuia şi care sunt în folosinţa acestor persoane.-------------Litera b) a alin. (2) al art. 20 a fost modificată de art. I din LEGEA nr. 359 din 20 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 799 din 24 noiembrie 2009. (3) Beneficiază de prevederile alin. (2) şi familia sau reprezentantul legal pe perioada în care are în îngrijire un copil ori un adult cu handicap grav. (4) Beneficiază de prevederile alin. (2) lit. b) şi adultul cu handicap accentuat.  +  Secţiunea a 4-a Cultură, sport, turismCultură, sport, turism  +  Articolul 21 (1) Autorităţile competente ale administraţiei publice au obligaţia să faciliteze accesul persoanelor cu handicap la valorile culturii, la obiectivele de patrimoniu, turistice, sportive şi de petrecere a timpului liber. (2) În vederea asigurării accesului persoanelor cu handicap la cultură, sport şi turism, autorităţile administraţiei publice au obligaţia să ia următoarele măsuri specifice: a) să sprijine participarea persoanelor cu handicap şi a familiilor acestora la manifestări culturale, sportive şi turistice; b) să organizeze, în colaborare sau parteneriat cu persoane juridice, publice ori private, manifestări şi activităţi culturale, sportive, de petrecere a timpului liber; c) să asigure condiţii pentru practicarea sportului de către persoanele cu handicap; d) să sprijine activitatea organizaţiilor sportive ale persoanelor cu handicap. (3) Copilul cu handicap, precum şi persoana care îl însoţeşte beneficiază de gratuitate la bilete de intrare la spectacole, muzee, manifestări artistice şi sportive. (4) Adulţii cu handicap beneficiază de bilete de intrare la spectacole, muzee, manifestări artistice şi sportive, astfel: a) adultul cu handicap grav sau accentuat, precum şi persoana care îl însoţeşte beneficiază de gratuitate; b) adultul cu handicap mediu şi uşor beneficiază de bilete de intrare în aceleaşi condiţii ca pentru elevi şi studenţi. (5) Sumele aferente drepturilor prevăzute la alin. (3) şi (4) se suportă din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, al Agenţiei Naţionale pentru Sport*), din bugetele locale sau, după caz, din bugetul organizatorilor publici ori privaţi.-----------  +  Secţiunea a 5-a TransportTransport  +  Articolul 22Autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia să ia următoarele măsuri specifice în vederea asigurării transportului în comun al persoanelor cu handicap: a) să achiziţioneze mijloace de transport în comun adaptate; b) să adapteze mijloacele de transport în comun aflate în circulaţie în limitele tehnice posibile, conform reglementărilor în vigoare; c) să realizeze, în colaborare ori în parteneriat cu persoanele juridice, publice sau private, programe de transport al persoanelor cu handicap.  +  Articolul 23 (1) Persoanele cu handicap grav şi accentuat beneficiază de gratuitate pe toate liniile la transportul urban cu mijloace de transport în comun de suprafaţă şi cu metroul. (2) Beneficiază de prevederile alin. (1) şi următoarele persoane: a) însoţitorii persoanelor cu handicap grav, în prezenţa acestora; b) însoţitorii copiilor cu handicap accentuat, în prezenţa acestora; c) însoţitorii adulţilor cu handicap auditiv şi mintal accentuat, în prezenţa acestora, pe baza anchetei sociale realizate de către asistentul social din cadrul compartimentului specializat al primăriei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana cu handicap; d) asistenţii personali ai persoanelor cu handicap grav; e) asistenţii personali profesionişti ai persoanelor cu handicap grav sau accentuat. (3) Legitimaţia pentru transportul urban cu mijloace de transport în comun de suprafaţă este valabilă pe întregul teritoriu al ţării, fiind recunoscută de toate regiile de transport local, şi este eliberată de direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului judeţene, respectiv locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, costurile fiind suportate din bugetele judeţelor, respectiv ale sectoarelor municipiului Bucureşti. (4) Sumele aferente dreptului prevăzut la alin. (1) şi (2) se asigură din bugetele locale. (5) Modalitatea de acordare a gratuităţii şi cuantumul acesteia se stabilesc prin hotărâre a consiliilor locale.  +  Articolul 24 (1) Persoanele cu handicap grav beneficiază de gratuitatea transportului interurban, la alegere, cu orice tip de tren, în limita costului unui bilet la tren interregio IR cu regim de rezervare la clasa a II-a, cu autobuzele sau cu navele pentru transport fluvial, pentru 12 călătorii dus-întors pe an calendaristic.---------Alin. (1) al art. 24 a fost modificat de art. I din LEGEA nr. 52 din 19 martie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 185 din 22 martie 2012. (2) Beneficiază de prevederile alin. (1) şi următoarele persoane: a) însoţitorii persoanelor cu handicap grav, numai în prezenţa acestora; b) asistenţii personali ai persoanelor cu handicap grav. (3) Persoanele cu handicap accentuat beneficiază de gratuitatea transportului interurban, la alegere, cu orice tip de tren, în limita costului unui bilet la tren interregio IR cu regim de rezervare la clasa a II-a, cu autobuzele sau cu navele pentru transport fluvial, pentru 6 călătorii dus-întors pe an calendaristic.---------Alin. (3) al art. 24 a fost modificat de art. I din LEGEA nr. 52 din 19 martie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 185 din 22 martie 2012. (4) Beneficiază de prevederile alin. (3) şi însoţitorii copiilor cu handicap accentuat, numai în prezenţa acestora. (5) Persoanele cu afecţiuni renale care necesită hemodializă în alte localităţi decât cele de domiciliu beneficiază de gratuitatea transportului interurban, la alegere, cu orice tip de tren, în limita costului unui bilet la tren interregio IR cu regim de rezervare la clasa a II-a, cu autobuzele sau cu navele pentru transport fluvial şi peste numărul de călătorii prevăzut, în funcţie de recomandarea centrului de dializă.---------Alin. (5) al art. 24 a fost modificat de art. I din LEGEA nr. 52 din 19 martie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 185 din 22 martie 2012. (6) Beneficiază de prevederile alin. (5) şi asistenţii personali sau însoţitorii persoanelor cu handicap care necesită hemodializă. (7) Sumele aferente drepturilor prevăzute la alin. (1)-(6) se asigură din bugetul de stat prin bugetul Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap. (8) Modalitatea de acordare a drepturilor prevăzute la alin. (1)-(6) se stabileşte prin hotărâre a Guvernului*).---------*) A se vedea Hotărârea Guvernului nr. 680/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice privind modalitatea de acordare a drepturilor la transport interurban gratuit persoanelor cu handicap, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 487 din 20 iulie 2007.  +  Secţiunea a 6-a Asistenţă juridicăAsistenţă juridică  +  Articolul 25 (1) Persoanele cu handicap beneficiază de protecţie împotriva neglijării şi abuzului, indiferent de locul unde acestea se află. (2) În cazul în care persoana cu handicap, indiferent de vârstă, este în imposibilitate totală sau parţială de a-şi administra bunurile personale, aceasta beneficiază de protecţie juridică sub forma curatelei sau tutelei şi de asistenţă juridică. (3) Odată cu preluarea tutelei, tutorele are obligaţia de a face un inventar al tuturor bunurilor mobile şi imobile ale persoanei cu handicap şi prezintă anual un raport de gestiune autorităţii tutelare din unitatea administrativ-teritorială în care persoana cu handicap are domiciliul sau reşedinţa. (4) În cazul în care persoana cu handicap nu are rude ori persoane care să accepte tutela, instanţa judecătorească va putea numi ca tutore autoritatea administraţiei publice locale sau, după caz, persoana juridică privată care asigură protecţia şi îngrijirea persoanei cu handicap. (5) Monitorizarea respectării obligaţiilor care revin tutorelui persoanei cu handicap este asigurată de autoritatea tutelară din unitatea administrativ-teritorială în a cărei rază îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana cu handicap. (6) Părintele, reprezentantul legal, tutorele, precum şi organizaţia neguvernamentală al cărei membru este persoana cu handicap o poate asista pe aceasta în faţa instanţelor judecătoreşti competente. (7) Judecarea cauzelor care au ca obiect obţinerea de către persoanele cu handicap a drepturilor prevăzute de prezenta lege se face cu celeritate.  +  Secţiunea a 7-a FacilităţiFacilităţi  +  Articolul 26Persoanele cu handicap grav sau accentuat beneficiază de următoarele facilităţi fiscale: b) scutire de la plata impozitului pe clădire şi teren; c) scutire de la plata taxei asupra autoturismelor, motocicletelor cu ataş şi mototriciclurilor, adaptate handicapului; d) scutire de la plata taxei pentru eliberarea autorizaţiei de funcţionare pentru activităţi economice şi viza anuală a acestora; e) scutire de la plata taxei hoteliere.-------------  +  Articolul 27 (1) Persoanele adulte cu handicap grav sau accentuat pot beneficia de credit a cărui dobândă se suportă din bugetul de stat, prin transferuri de la bugetul Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap la bugetele direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţia copilului judeţene, respectiv locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, în baza unui contract privind angajamentul de plată a dobânzii pentru achiziţionarea unui singur autovehicul şi pentru adaptarea unei locuinţe conform nevoilor individuale de acces, cu condiţia plăţii la scadenţă a ratelor creditului, dar şi cu condiţia ca valoarea creditului să nu depăşească 10.000 de euro, iar returnarea creditului să nu depăşească 10 ani. În cazul achiziţionării de autovehicule adaptate special pentru transportul persoanelor cu handicap netransferabile, dependente de scaunul cu rotile, valoarea creditului nu poate depăşi 20.000 de euro, perioada de rambursare fiind de 15 ani.------------Alin. (1) al art. 27 a fost modificat de pct. 1 al articolului unic din LEGEA nr. 207 din 2 iunie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 391 din 10 iunie 2009, care modifică pct. 1 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 86 din 24 iunie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 474 din 27 iunie 2008.(1^1) Persoanele care au contractat un credit în condiţiile prevăzute la alin. (1) şi cărora, în urma reevaluării, li s-a schimbat încadrarea în gradul de handicap beneficiază în continuare de aceleaşi condiţii de rambursare până la achitarea creditului.------------Alin. (1^1) al art. 27 a fost introdus de pct. 2 al articolului unic din LEGEA nr. 207 din 2 iunie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 391 din 10 iunie 2009, care completează art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 86 din 24 iunie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 474 din 27 iunie 2008, cu pct. 1^1. (2) Beneficiază de prevederile alin. (1) şi familia sau persoana care are în îngrijire cel puţin un copil cu handicap grav ori accentuat. (3) Metodologia de preluare de către direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului judeţene, respectiv locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti a contractelor privind angajamentul de plată a dobânzii încheiate de Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap şi de asigurare a transferurilor financiare se aprobă prin ordin al preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap.------------Alin. (3) al art. 27 a fost introdus de pct. 2 al articolului unic din LEGEA nr. 207 din 2 iunie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 391 din 10 iunie 2009, care completează art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 86 din 24 iunie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 474 din 27 iunie 2008, cu pct. 1^2.  +  Articolul 28Persoanele cu handicap, deţinătoare de autoturisme adaptate handicapului, precum şi persoanele care le au în îngrijire beneficiază de scutire de la plata tarifului de utilizare a reţelelor de drumuri naţionale, prevăzut în Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind introducerea tarifului de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările şi completările ulterioare.  +  Articolul 29Sumele aferente dreptului prevăzut la art. 28 se suportă de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii.  +  Secţiunea a 8-a Asigurarea continuităţii în măsurile de protecţieAsigurarea continuităţii în măsurile de protecţie  +  Articolul 30În vederea asigurării corelării serviciilor din sistemul de protecţie a copilului cu handicap cu serviciile din sistemul de protecţie a persoanelor adulte cu handicap, autorităţile responsabile ale administraţiei publice au obligaţia să ia următoarele măsuri specifice: a) să planifice şi să asigure tranziţia tânărului cu handicap din sistemul de protecţie a copilului în sistemul de protecţie a persoanei adulte cu handicap, în baza nevoilor individuale identificate ale acestuia; b) să asigure continuitatea serviciilor acordate persoanelor cu handicap; c) să instituie măsuri menite să asigure pregătirea tânărului pentru viaţa adultă şi pentru viaţa independentă; d) să desfăşoare, în colaborare sau în parteneriat cu persoanele juridice, publice ori private, programe de pregătire pentru viaţa de adult; e) să desfăşoare activităţi de informare a tânărului cu handicap în ceea ce priveşte oportunităţile de educaţie, angajare, acces la viaţa familială şi viaţa socială, la diferite mijloace de petrecere a timpului liber; f) să evalueze, la cerere, elevii din unităţile de învăţământ speciale.  +  Capitolul III Servicii şi prestaţii socialeServicii şi prestaţii sociale  +  Secţiunea 1 Servicii socialeServicii sociale  +  Articolul 31 (1) Dreptul la asistenţă socială sub formă de servicii sociale se acordă la cerere sau din oficiu, după caz, pe baza actelor doveditoare, în condiţiile prevăzute de lege. (2) Cererea pentru acordarea dreptului la servicii sociale se înregistrează la autoritatea administraţiei publice locale în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana cu handicap. (3) Cererea şi actele doveditoare se depun spre înregistrare de persoana cu handicap, familia sa, reprezentantul legal, asistentul personal, asistentul personal profesionist sau organizaţia neguvernamentală al cărei membru este persoana cu handicap. (4) În vederea asigurării serviciilor sociale necesare persoanelor cu handicap, autorităţile publice au obligaţia să ia următoarele măsuri speciale: a) să creeze condiţii de acces pentru toate tipurile de servicii corespunzătoare nevoilor individuale ale persoanelor cu handicap; b) să iniţieze, să susţină şi să dezvolte servicii sociale centrate pe persoana cu handicap, în colaborare sau în parteneriat cu persoane juridice, publice ori private; c) să asigure ponderea personalului de specialitate angajat în sistemul de protecţie a persoanelor cu handicap în raport cu tipurile de servicii sociale: asistenţi sociali, psihologi, instructori de ergoterapie, kinetoterapeuţi, pedagogi de recuperare, logopezi, psihopedagogi, cadre didactice de sprijin, educatori specializaţi, medici psihiatri, medici dentişti, infirmieri; d) să implice în activităţile de îngrijire, reabilitare şi integrare a persoanei cu handicap familia acesteia; e) să asigure instruirea în problematica specifică a persoanei cu handicap a personalului care îşi desfăşoară activitatea în sistemul de protecţie a persoanelor cu handicap, inclusiv a asistenţilor personali şi a asistenţilor personali profesionişti; f) să dezvolte şi să sprijine programe de colaborare între părinţi şi specialişti în domeniul handicapului, în colaborare sau în parteneriat cu persoanele juridice, publice ori private; g) să înfiinţeze şi să susţină sistemul bazat pe managementul de caz în protecţia persoanei cu handicap; h) să încurajeze şi să susţină activităţile de voluntariat; i) să asigure asistenţă şi îngrijire sociomedicală la domiciliul persoanei cu handicap.  +  Articolul 32 (1) Persoanele cu handicap beneficiază de servicii sociale acordate: a) la domiciliu; b) în comunitate; c) în centre de zi şi centre rezidenţiale, publice sau private. (2) Serviciile sociale destinate persoanelor cu handicap sunt proiectate şi adaptate conform nevoilor individuale ale persoanei.  +  Articolul 33 (1) Autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia de a organiza, administra şi finanţa servicii sociale destinate persoanelor cu handicap, în condiţiile legii. (2) Autorităţile administraţiei publice locale pot contracta servicii sociale cu furnizori de servicii sociale de drept privat, acreditaţi, în condiţiile legii. (3) Costul serviciului social contractat nu poate depăşi costul avut de serviciul respectiv la data contractării sau costul mediu al funcţionării serviciului la data înfiinţării, în cazul unui serviciu nou. (4) Modalitatea de contractare va fi stabilită prin normele metodologice*) de aplicare a prevederilor prezentei legi.---------*) A se vedea Hotărârea Guvernului nr. 268/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 233 din 4 aprilie 2007.  +  Articolul 34 (1) Serviciile sociale destinate persoanelor adulte cu handicap se află în coordonarea Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap. (2) Monitorizarea implementării standardelor specifice de calitate şi controlul respectării lor sunt în competenţa Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap şi se aplică de către personalul cu atribuţii în domeniu, conform unei metodologii aprobate prin ordin al preşedintelui acesteia. (3) În realizarea activităţii prevăzute la alin. (1) personalul Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap are acces în spaţiile care au legătură cu furnizarea de servicii sociale, la date şi informaţii legate de persoanele cu handicap beneficiare ale serviciului respectiv.  +  Secţiunea a 2-a Asistentul personalAsistentul personal  +  Articolul 35Persoana cu handicap grav are dreptul, în baza evaluării sociopsihomedicale, la un asistent personal.  +  Articolul 36 (1) Poate fi încadrată cu contract individual de muncă în funcţia de asistent personal persoana care îndeplineşte următoarele condiţii: a) are vârsta minimă de 18 ani împliniţi; b) nu a fost condamnată pentru săvârşirea unei infracţiuni care ar face-o incompatibilă cu exercitarea ocupaţiei de asistent personal; c) are capacitate deplină de exerciţiu; d) are o stare de sănătate corespunzătoare, atestată de medicul de familie sau pe baza unui examen medical de specialitate; e) a absolvit cel puţin cursurile învăţământului general obligatoriu, cu excepţia rudelor şi afinilor până la gradul al IV-lea inclusiv ale persoanei cu handicap grav, precum şi cu excepţia soţului sau soţiei, după caz; în situaţii excepţionale, la propunerea asistentului social din cadrul aparatului propriu al consiliului local în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana care urmează să îndeplinească funcţia de asistent personal, Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap poate aproba derogarea de la îndeplinirea condiţiilor de studii şi în cazul altor persoane. (2) Nu pot deţine calitatea de asistent personal persoanele care beneficiază de concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, de până la 7 ani.  +  Articolul 37 (1) Pe perioada îngrijirii şi protecţiei persoanei cu handicap grav, pe baza contractului individual de muncă, asistentul personal are următoarele drepturi: a) salariu de bază stabilit potrivit dispoziţiilor legale privind salarizarea asistentului social cu studii medii din unităţile de asistenţă socială din sectorul bugetar, altele decât cele cu paturi, precum şi spor de vechime şi alte sporuri aferente acordate în condiţiile legii; b) program de lucru care să nu depăşească în medie 8 ore pe zi şi 40 de ore pe săptămână; c) concediu anual de odihnă, potrivit dispoziţiilor legale aplicabile personalului încadrat în instituţii publice; d) transport urban gratuit, în condiţiile prevăzute la art. 23; e) transport interurban, în condiţiile prevăzute la art. 24. (2) Pe perioada absenţei temporare a asistentului personal, angajatorul are obligaţia de a asigura persoanei cu handicap grav un înlocuitor al asistentului personal.------------Alin. (2) al art. 37 a fost modificat de pct. 1 al art. I din LEGEA nr. 136 din 18 iulie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 505 din 23 iulie 2012, care modifică pct. 2 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 84 din 20 septembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 654 din 22 septembrie 2010. (3) În situaţia în care angajatorul nu poate asigura un înlocuitor al asistentului personal, persoanei cu handicap grav i se acordă indemnizaţia prevăzută la art. 43 alin. (1) sau găzduirea într-un centru de tip respiro.------------Alin. (3) al art. 37 a fost modificat de pct. 2 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 84 din 20 septembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 654 din 22 septembrie 2010.  +  Articolul 38Asistentul personal are următoarele obligaţii principale: a) să participe, o dată la 2 ani, la instruirea organizată de angajator; b) să semneze un angajament, ca act adiţional la contractul individual de muncă, prin care îşi asumă răspunderea de a realiza integral planul de recuperare pentru copilul cu handicap grav, respectiv planul individual de servicii al persoanei adulte cu handicap grav; c) să presteze pentru persoana cu handicap grav toate activităţile şi serviciile prevăzute în contractul individual de muncă, în fişa postului şi în planul de recuperare pentru copilul cu handicap grav, respectiv în planul individual de servicii al persoanei adulte cu handicap grav; d) să trateze cu respect, bună-credinţă şi înţelegere persoana cu handicap grav şi să nu abuzeze fizic, psihic sau moral de starea acesteia; e) să comunice direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţia copilului judeţene, respectiv locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, în termen de 48 de ore de la luarea la cunoştinţă, orice modificare survenită în starea fizică, psihică sau socială a persoanei cu handicap grav şi alte situaţii de natură să modifice acordarea drepturilor prevăzute de lege.  +  Articolul 39 (1) Contractul individual de muncă al asistentului personal se încheie cu primăria localităţii de domiciliu sau reşedinţă a persoanei cu handicap grav, după caz, în termen de maximum 30 de zile de la data înregistrării cererii. (2) Contractul individual de muncă se întocmeşte în 3 exemplare, câte unul pentru fiecare parte contractantă, iar cel de-al treilea exemplar se transmite direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţia copilului judeţene, respectiv locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, în termen de 5 zile de la încheierea acestuia. (3) Modalităţile şi condiţiile de încheiere, modificare şi încetare a contractului individual de muncă al asistentului personal se completează cu prevederile Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările şi completările ulterioare. (4) Contractul individual de muncă al asistentului personal încetează de drept în cazul decesului persoanei cu handicap grav.  +  Articolul 40 (1) Autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia să prevadă şi să garanteze în bugetul local sumele necesare din care se suportă salarizarea, precum şi celelalte drepturi cuvenite asistentului personal, potrivit legii. (2) Serviciul public de asistenţă socială dispune efectuarea de controale periodice asupra activităţii asistenţilor personali şi prezintă semestrial un raport consiliului local.  +  Articolul 41Neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare de către asistentul personal a obligaţiilor prevăzute de dispoziţiile legale în sarcina lui, precum şi a celor prevăzute în contractul individual de muncă atrage răspunderea disciplinară, civilă sau, după caz, penală a acestuia, în condiţiile legii.  +  Articolul 42 (1) Adultul cu handicap vizual grav poate opta pentru asistent personal sau indemnizaţie de însoţitor. (2) Persoanele cu handicap grav care au şi calitatea de pensionari de invaliditate gradul I pot opta pentru indemnizaţia pentru însoţitor prevăzută la art. 61 din Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare, sau pentru asistent personal. Dreptul de opţiune se menţine şi în cazul trecerii pensionarilor de invaliditate la pensia pentru limită de vârstă. (3) Invalizii de război care au şi calitatea de persoane cu handicap grav şi sunt pensionari de invaliditate gradul I beneficiază atât de dreptul prevăzut la alin. (2), cât şi de dreptul prevăzut la art. 3 din Legea nr. 49/1999 privind pensiile I.O.V.R., cu modificările şi completările ulterioare. (4) Părinţii sau reprezentanţii legali ai copilului cu handicap grav, adulţii cu handicap grav ori reprezentanţii legali ai acestora, cu excepţia celor cu handicap vizual grav, pot opta între asistent personal şi primirea unei indemnizaţii lunare. (5) Opţiunea se exprimă prin cerere adresată în scris direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţia copilului judeţene, respectiv locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, şi devine valabilă numai pe baza acordului exprimat în scris al acestora. (6) Direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului judeţene, respectiv locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, vor comunica angajatorului, în termen de 5 zile, acordul pentru opţiunea exprimată în condiţiile prevăzute la alin. (5). (7) Abrogat.------------Alin. (7) al art. 42 a fost abrogat de pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 136 din 18 iulie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 505 din 23 iulie 2012, care abrogă pct. 3 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 84 din 20 septembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 654 din 22 septembrie 2010.  +  Articolul 43 (1) Indemnizaţia lunară prevăzută la art. 42 alin. (4) este în cuantum egal cu salariul net al asistentului social debutant cu studii medii din unităţile de asistenţă socială din sectorul bugetar, altele decât cele cu paturi. (2) Plata indemnizaţiei lunare se asigură de primăriile în a căror rază teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana cu handicap grav. (3) Plata indemnizaţiei se face pe perioada valabilităţii certificatului de încadrare în grad de handicap, emis de comisiile de protecţie a copiilor sau de comisiile de evaluare a persoanelor adulte cu handicap, după caz. (4) Nu pot beneficia de indemnizaţia lunară: a) părinţii sau reprezentanţii legali ai copilului cu handicap grav care se află în internate ori în centre de plasament aferente unităţilor sau instituţiilor de învăţământ special; b) adulţii cu handicap grav sau reprezentanţii lor legali pe perioada în care adulţii cu handicap grav se află în centre rezidenţiale publice, cu excepţia centrului de tip respiro, ori în alte tipuri de instituţii publice cu caracter social în care se asigură întreţinere completă din partea autorităţii administraţiei publice; c) persoanele cu handicap grav care sunt reţinute, arestate sau condamnate definitiv la o pedeapsă privativă de libertate, pe perioada reţinerii, arestării ori a detenţiei.  +  Articolul 44Autorităţile administraţiei publice locale prevăzute la art. 43 alin. (2) au obligaţia:------------Partea introductivă a art. 44 a fost modificată de pct. 4 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 84 din 20 septembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 654 din 22 septembrie 2010. a) de a angaja şi salariza asistentul personal al persoanei cu handicap grav, în condiţiile prezentei legi;------------Litera a) a art. 44 a fost modificată de pct. 4 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 84 din 20 septembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 654 din 22 septembrie 2010. b) de a asigura şi garanta plata indemnizaţiei lunare, în cazul în care persoana cu handicap grav sau reprezentantul ei legal a optat pentru aceasta.  +  Secţiunea a 3-a Asistentul personal profesionistAsistentul personal profesionist  +  Articolul 45 (1) Adultul cu handicap grav sau accentuat care nu dispune de spaţiu de locuit, nu realizează venituri ori realizează venituri de până la nivelul salariului mediu pe economie poate beneficia de îngrijirea şi protecţia unui asistent personal profesionist. (2) Îngrijirea şi protecţia adulţilor cu handicap grav sau accentuat de către asistentul personal profesionist se fac pe baza deciziei comisiilor de evaluare a persoanelor adulte cu handicap judeţene, respectiv locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti. (3) Opinia adultului cu handicap grav sau accentuat se va lua în considerare la luarea deciziei referitoare la stabilirea asistentului personal profesionist. (4) Contractul de muncă al asistentului personal profesionist se încheie de către direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului judeţene, respectiv locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, sau de către furnizorii de servicii sociale privaţi, acreditaţi în condiţiile legii. (5) Monitorizarea şi controlul activităţii de îngrijire şi protecţie a adulţilor cu handicap grav şi accentuat de către asistentul personal profesionist se fac de direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului judeţene, respectiv locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti. (6) Asistentul maternal care îngrijeşte copilul cu handicap grav sau accentuat până la vârsta majoratului poate opta să devină asistent personal profesionist.  +  Articolul 46 (1) Pentru fiecare adult cu handicap grav sau accentuat aflat în îngrijirea şi protecţia asistentului personal profesionist se acordă sumele necesare acoperirii cheltuielilor lunare de hrană, echipament, cazarmament, materiale igienico-sanitare, precum şi sumele aferente acoperirii cheltuielilor de locuit. (2) Sumele prevăzute la alin. (1) se suportă din bugetul propriu al judeţului, respectiv al sectorului municipiului Bucureşti, pe a cărui rază teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa asistentul personal profesionist. (3) Cuantumul sumelor acordate în condiţiile alin. (1) se stabileşte prin hotărâre a consiliului judeţean, respectiv local al sectorului municipiului Bucureşti, şi nu poate depăşi cuantumul cheltuielilor efectuate pentru adulţii cu handicap asistaţi în centrele rezidenţiale publice. (4) Sumele necesare acoperirii cheltuielilor prevăzute la alin. (1), suportate de furnizorii de servicii sociale privaţi acreditaţi, se restituie acestora la cerere, de către direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului judeţene, respectiv locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, pe baza documentelor justificative, în termen de 15 zile de la data depunerii cererii. (5) Modalitatea de decontare a cheltuielilor prevăzute la alin. (1) se aprobă prin ordin al preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap.  +  Articolul 47 (1) Pe perioada îngrijirii şi protecţiei adulţilor cu handicap grav sau accentuat, asistentul personal profesionist beneficiază de următoarele drepturi: a) salariul de bază stabilit potrivit dispoziţiilor legale privind salarizarea asistentului social cu studii medii din unităţile de asistenţă socială din sectorul bugetar, altele decât cele cu paturi, precum şi spor de vechime şi alte sporuri aferente acordate în condiţiile legii; b) un spor de 15% calculat la salariul de bază, pentru suprasolicitare neuropsihică şi condiţii de muncă deosebite în care îşi desfăşoară activitatea; c) un spor de 15% calculat la salariul de bază, pe perioada în care are în îngrijire şi protecţie cel puţin două persoane adulte cu handicap grav sau accentuat; d) un spor de 25% calculat la salariul de bază, pe perioada în care are în îngrijire şi protecţie o persoană adultă cu handicap grav sau accentuat, infectat cu HIV ori bolnav de SIDA. (2) Asistentul personal profesionist beneficiază şi de alte drepturi, după cum urmează: a) consiliere şi sprijin din partea specialiştilor de la direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului judeţene, respectiv locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, ori a furnizorilor de servicii sociale, în vederea îndeplinirii obligaţiilor ce îi revin cu privire la îngrijirea şi protecţia persoanei adulte cu handicap grav sau accentuat; b) decontarea cheltuielilor de transport interurban, cazare şi masă, în cazul în care deplasarea se face în interesul adultului cu handicap grav sau accentuat, în condiţiile stabilite pentru personalul din sectorul bugetar; c) transport urban gratuit, în condiţiile prevăzute la art. 23. (3) Pe perioada concediului de odihnă, angajatorul are obligaţia de a asigura persoanei cu handicap grav sau accentuat un înlocuitor al asistentului personal profesionist ori găzduirea într-un centru de tip respiro.  +  Articolul 48 (1) Condiţiile de obţinere a atestatului, procedurile de atestare şi statutul asistentului personal profesionist se reglementează prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap. (2) Standardele minime obligatorii pentru asigurarea îngrijirii şi protecţiei adulţilor cu handicap grav sau accentuat la asistentul personal profesionist se elaborează de Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap şi se aprobă prin ordin al preşedintelui acesteia.  +  Articolul 49Asistentul personal profesionist are următoarele obligaţii principale: a) să participe anual la instruirea organizată de angajator; b) să semneze un angajament, ca act adiţional la contractul individual de muncă, prin care îşi asumă răspunderea de a realiza integral planul individual de servicii al adultului cu handicap grav sau accentuat; c) să presteze pentru adultul cu handicap grav sau accentuat toate activităţile şi serviciile prevăzute în contractul individual de muncă, în fişa postului şi în planul individual de servicii; d) să trateze cu respect, bună-credinţă şi înţelegere adultul cu handicap grav sau accentuat şi să nu abuzeze fizic, psihic ori moral de starea acestuia; e) să comunice direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţia copilului judeţene, respectiv locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, în termen de 48 de ore de la luarea la cunoştinţă, orice modificare survenită în starea fizică, psihică ori socială a adultului cu handicap grav sau accentuat şi alte situaţii de natură să modifice acordarea drepturilor prevăzute de lege.  +  Articolul 50Neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare de către asistentul personal profesionist a obligaţiilor prevăzute de dispoziţiile legale în sarcina acestuia, precum şi a celor prevăzute în contractul individual de muncă atrage răspunderea disciplinară, civilă, ori, după caz, penală a asistentului personal profesionist, în condiţiile legii.  +  Secţiunea a 4-a Centre pentru persoanele cu handicapCentre pentru persoanele cu handicap  +  Articolul 51 (1) Persoana cu handicap poate beneficia de servicii sociale acordate în centre de zi şi centre rezidenţiale de diferite tipuri, publice, public-private sau private. (2) Centrele de zi şi centrele rezidenţiale reprezintă locaţii în care serviciile sociale sunt acordate de personal calificat şi care dispun de infrastructura adecvată furnizării acestora; centrele rezidenţiale sunt locaţii în care persoana cu handicap este găzduită cel puţin 24 de ore. (3) În sensul prezentei legi, tipurile de centre rezidenţiale pentru persoane cu handicap sunt: a) centre de îngrijire şi asistenţă; b) centre de recuperare şi reabilitare; c) centre de integrare prin terapie ocupaţională; d) centre de pregătire pentru o viaţă independentă; e) centre respiro/centre de criză; f) centre de servicii comunitare şi formare; g) locuinţe protejate; h) altele. (4) Admiterea unei persoane cu handicap într-un centru rezidenţial, cu excepţia celor prevăzute la alin. (3) lit. e) şi g), se face în cazul în care acesteia nu i se pot asigura protecţia şi îngrijirea la domiciliu sau în cadrul altor servicii din comunitate. (5) Centrele publice pentru persoane cu handicap se înfiinţează şi funcţionează ca structuri cu sau fără personalitate juridică, în subordinea consiliilor judeţene, respectiv a consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, în structura direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, cu avizul şi sub îndrumarea metodologică a Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap. (6) Abrogat.------------Alin. (6) al art. 51 a fost abrogat de lit. b) a art. 39 din LEGEA nr. 197 din 1 noiembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 754 din 9 noiembrie 2012.  +  Articolul 52 (1) În vederea desfăşurării unui tip de activităţi cu caracter inovator în domeniul protecţiei persoanelor cu handicap, furnizorii de servicii sociale acreditaţi pot înfiinţa, administra şi finanţa centre-pilot, pentru o durată de maximum 2 ani. (2) Evaluarea activităţilor cu caracter inovator se face de serviciul public descentralizat competent teritorial al Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, în colaborare cu Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap.  +  Articolul 53 (1) Într-un centru de zi sau rezidenţial serviciile sociale pot fi furnizate în sistem integrat cu serviciile medicale, de educaţie, de locuire, de ocupare a forţei de muncă şi altele asemenea. (2) Persoanele cu handicap din centrele de zi sau rezidenţiale beneficiază de servicii medicale din cadrul pachetului de servicii medicale de bază care se suportă din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, conform Contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate. (3) Coordonarea serviciilor sociale furnizate în sistem integrat se face de autoritatea administraţiei publice locale sau de furnizorul de servicii sociale care înfiinţează, administrează şi finanţează centrul. (4) Ministerul Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării alocă fonduri de la buget pentru finanţarea cheltuielilor aferente: a) activităţilor de educaţie desfăşurate în centrele pentru persoanele cu handicap; b) perfecţionării pregătirii profesionale a cadrelor didactice; c) altor acţiuni şi activităţi, în condiţiile legii.  +  Articolul 54 (1) Persoana cu handicap are dreptul să fie îngrijită şi protejată într-un centru din localitatea/judeţul în a cărei/cărui rază teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa. (2) Finanţarea centrelor publice se face din bugetele proprii ale judeţelor, respectiv ale sectoarelor municipiului Bucureşti, pe teritoriul cărora funcţionează acestea. (3) În cazul în care nevoile individuale ale persoanei cu handicap nu pot fi asigurate în condiţiile prevăzute la alin. (1), persoana cu handicap poate fi îngrijită şi protejată într-un centru aflat în altă unitate administrativ-teritorială. (4) Decontarea cheltuielilor dintre autorităţile administraţiei publice locale se face în baza costului mediu lunar al cheltuielilor efectuate în luna anterioară de centrul în care persoana cu handicap este îngrijită şi protejată. (5) Modalitatea de decontare va fi stabilită prin normele metodologice*) de aplicare a prevederilor prezentei legi.----------*) A se vedea Hotărârea Guvernului nr. 268/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 233 din 4 aprilie 2007.  +  Articolul 55 (1) Furnizorul de servicii sociale are obligaţia de a promova, facilita şi asigura personalului programe de formare profesională, precum şi programe de instruire specifică cu privire la problematica handicapului şi legislaţia în domeniu. (2) Personalul din cadrul centrelor prevăzute la art. 51 alin. (1) are obligaţia respectării standardelor specifice de calitate, precum şi a prevederilor legale privind drepturile persoanelor cu handicap. (3) Nerespectarea prevederilor alin. (2) atrage, după caz, răspunderea disciplinară, contravenţională sau penală, conform prevederilor legale.  +  Articolul 56 (1) Personalul de specialitate care îşi desfăşoară activitatea în centrele publice din mediul rural, de zi şi rezidenţiale pentru copiii şi adulţii cu handicap, beneficiază de decontarea cheltuielilor de transport dus-întors de la domiciliu, în condiţiile legii. (2) Sumele necesare acordării drepturilor prevăzute la alin. (1) se asigură din bugetele proprii ale judeţelor, respectiv ale sectoarelor municipiului Bucureşti, pe a căror rază teritorială funcţionează centrul.  +  Secţiunea a 5-a Prestaţii sociale pentru persoanele cu handicapPrestaţii sociale pentru persoanele cu handicap  +  Articolul 57 (1) Dreptul la asistenţă socială sub formă de prestaţii sociale se acordă la cerere sau din oficiu, după caz, pe baza actelor doveditoare, în condiţiile prevăzute de lege. (2) Cererea pentru plata prestaţiilor sociale se înregistrează la autoritatea administraţiei publice locale competente în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana cu handicap. (3) Cererea şi actele doveditoare pot fi depuse în condiţiile prevăzute la art. 31 alin. (3). (4) Plata prestaţiei sociale se face începând cu luna următoare depunerii cererii şi încetează cu luna următoare încetării dreptului la prestaţia socială respectivă.  +  Articolul 58 (1) Copiii cu handicap, inclusiv copiii cu handicap de tip HIV/SIDA, beneficiază de alocaţie de stat în condiţiile şi în cuantumul prevăzut de lege, majorat cu 100%. (2) Copiii cu handicap de tip HIV/SIDA beneficiază de o alocaţie lunară de hrană, calculată pe baza alocaţiei zilnice de hrană stabilite pentru consumurile colective din unităţile sanitare publice. (3) Adultul cu handicap vizual grav primeşte pentru plata însoţitorului o indemnizaţie echivalentă cu salariul net al asistentului social debutant cu studii medii din unităţile de asistenţă socială din sectorul bugetar, altele decât cele cu paturi. (4) Adultul cu handicap beneficiază, în condiţiile prezentei legi, de următoarele prestaţii sociale: a) indemnizaţie lunară, indiferent de venituri:1. în cuantum de 202 lei, pentru adultul cu handicap grav;2. în cuantum de 166 lei, pentru adultul cu handicap accentuat; b) buget personal complementar lunar, indiferent de venituri:1. în cuantum de 91 lei, pentru adultul cu handicap grav;2. în cuantum de 68 lei, pentru adultul cu handicap accentuat;3. în cuantum de 33,5 lei, pentru adultul cu handicap mediu.------------Alin. (4) al art. 58 a fost modificat de articolul unic din HOTĂRÂREA nr. 1.665 din 10 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 856 din 19 decembrie 2008. (5) Beneficiază de prestaţia socială prevăzută la alin. (4) lit. b) şi familia sau reprezentantul legal al copilului cu handicap grav, accentuat ori mediu pe perioada în care îl are în îngrijire, supraveghere şi întreţinere. (6) Nu pot beneficia de prevederile alin. (4): a) adulţii cu handicap îngrijiţi şi protejaţi în centre rezidenţiale publice, cu excepţia centrului de tip respiro; b) persoanele cu handicap care sunt reţinute, arestate sau condamnate definitiv la o pedeapsă privativă de libertate, pe perioada reţinerii, arestării ori a detenţiei; c) adulţii cu handicap grav sau accentuat care realizează venituri, aflaţi în îngrijirea şi protecţia asistentului personal profesionist. (7) Nu pot beneficia de prevederile alin. (4) lit. a) adulţii cu handicap grav sau accentuat care nu realizează venituri, aflaţi în îngrijirea şi protecţia asistentului personal profesionist. (8) Abrogat.-----------Alin. (8) al art. 58 a fost abrogat de alin. (2) al art. VII din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 124 din 27 decembrie 2011 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 938 din 30 decembrie 2011. (9) De dreptul prevăzut la alin. (2) poate beneficia copilul bolnav de SIDA numai pe perioada în care este îngrijit în familie. (10) Sumele aferente drepturilor prevăzute la alin. (1)-(5) şi cheltuielilor de administrare se vor asigura prin bugetele proprii ale judeţelor/sectoarelor municipiului Bucureşti din transferuri de la bugetul de stat către bugetele locale, prevăzute cu această destinaţie în bugetul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale. (11) Plata drepturilor prevăzute la alin. (1)-(5) se realizează prin direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului judeţene, respectiv locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti. (12) Bugetul personal complementar prevăzut la alin. (4) lit. b) nu este luat în calcul la stabilirea altor drepturi şi obligaţii. (13) Cuantumul drepturilor se actualizează anual cu indicele creşterii preţurilor de consum, prin hotărâre a Guvernului. (14) Drepturile restante aferente deciziilor emise şi neplătite în anul 2006 pentru persoanele cu handicap vizual, stabilite în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 102/1999**) privind protecţia specială şi încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 519/2002, cu modificările şi completările ulterioare, se asigură şi se plătesc de către Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale prin agenţiile pentru plăţi şi inspecţie socială judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti.------------Alin. (14) al art. 58 a fost modificat de art. VI din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 124 din 27 decembrie 2011 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 938 din 30 decembrie 2011, prin înlocuirea unor termeni.  +  Secţiunea a 6-a Obligaţiile persoanelor cu handicap, ale familiei sau reprezentanţilor legaliObligaţiile persoanelor cu handicap, ale familiei sau reprezentanţilor legali  +  Articolul 59 (1) Persoanele cu handicap au următoarele obligaţii: a) să se prezinte din oficiu pentru evaluare/reevaluare la structurile competente în domeniu; b) să se prezinte din oficiu pentru reevaluare la comisiile de evaluare pentru încadrarea în grad şi tip de handicap, cu cel puţin 30 de zile înainte de expirarea termenului de valabilitate al certificatului de încadrare în grad şi tip de handicap; c) să se prezinte pentru reevaluare, la solicitarea structurilor competente în domeniu, cu excepţia persoanelor cu handicap a căror afecţiune a generat deficienţe funcţionale şi/sau structural-anatomice într-un stadiu ireversibil, care nu pot urma programe de recuperare şi pentru care comisia de evaluare a stabilit un termen permanent de valabilitate a certificatului de încadrare în grad şi tip de handicap;-----------Lit. c) a alin. (1) al art. 59 a fost modificată de pct. 1 al art. unic din LEGEA nr. 67 din 12 mai 2014 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 353 din 14 mai 2014. d) să depună diligenţele necesare pentru a beneficia de drepturile prevăzute de lege; e) să urmeze activităţile şi serviciile prevăzute în planul de recuperare pentru copilul cu handicap, respectiv în planul individual de servicii al adultului cu handicap; f) să depună diligenţe pentru încadrarea în muncă, în condiţiile legii, în raport cu pregătirea, posibilităţile fizice şi psihice, pe baza recomandărilor comisiei cu competenţă în domeniu; g) să colaboreze cu asistenţii sociali şi echipele de specialişti, în scopul recuperării, reabilitării, orientării profesionale şi integrării sociale; h) să aducă la cunoştinţa direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţia copilului judeţene, respectiv locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, în termen de 48 de ore de la luarea la cunoştinţă, orice modificare cu privire la gradul de handicap, domiciliu sau reşedinţă, starea materială şi alte situaţii de natură să modifice acordarea drepturilor prevăzute de lege. (2) Persoanele pentru care comisia de evaluare a stabilit un termen permanent de valabilitate a certificatului de încadrare în grad şi tip de handicap se prezintă pentru reevaluare în următoarele situaţii: a) solicită acest lucru ca urmare a agravării condiţiei lor medico-psihosociale; b) sunt convocate de către structurile competente în cazul existenţei unor suspiciuni justificate privind încălcarea prevederilor legale referitoare la încadrarea în grad şi tip de handicap.------------Alin. (2) al art. 59 a fost introdus de pct. 2 al art. unic din LEGEA nr. 67 din 12 mai 2014 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 353 din 14 mai 2014.------------Art. 59 a fost modificat de pct. 5 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 84 din 20 septembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 654 din 22 septembrie 2010.  +  Articolul 60Persoana care are în îngrijire, supraveghere şi întreţinere un copil sau adult cu handicap are următoarele obligaţii principale: a) să asigure creşterea şi îngrijirea corespunzătoare a persoanei cu handicap; b) să respecte şi/sau să urmeze activităţile şi serviciile prevăzute în planul de recuperare pentru copilul cu handicap, respectiv în planul individual de servicii al adultului cu handicap; c) să însoţească persoana cu handicap, la termenul necesar sau la solicitare, pentru evaluare şi reevaluare, la comisiile cu competenţă în domeniu; d) să se prezinte la solicitarea direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţia copilului judeţene, respectiv locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti; e) să colaboreze cu asistenţii sociali şi specialiştii care au ca scop recuperarea, reabilitarea, orientarea profesională şi integrarea socială; f) să comunice direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţia copilului judeţene, respectiv locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, în termen de 48 de ore de la luarea la cunoştinţă, orice modificare cu privire la gradul de handicap, domiciliu sau reşedinţă, starea materială, precum şi alte situaţii de natură să modifice acordarea drepturilor prevăzute de lege.  +  Capitolul IV AccesibilitateAccesibilitate  +  Articolul 61În vederea asigurării accesului persoanelor cu handicap la mediul fizic, informaţional şi comunicaţional, autorităţile publice au obligaţia să ia următoarele măsuri specifice: a) să promoveze şi să implementeze conceptul Acces pentru toţi, pentru a împiedica crearea de noi bariere şi apariţia unor noi surse de discriminare; b) să sprijine cercetarea, dezvoltarea şi producţia de noi tehnologii de informare şi comunicare şi tehnologii asistive; c) să recomande şi să susţină introducerea în pregătirea iniţială a elevilor şi studenţilor a unor cursuri referitoare la problematica handicapului şi a nevoilor acestora, precum şi la diversificarea modalităţilor de realizare a accesibilităţii; d) să faciliteze accesul persoanelor cu handicap la noile tehnologii; e) să asigure accesul la informaţiile publice pentru persoanele cu handicap; f) să asigure interpreţi autorizaţi ai limbajului mimico-gestual şi ai limbajului specific persoanelor cu surdocecitate; g) să proiecteze şi să deruleze, în colaborare sau în parteneriat cu persoanele juridice, publice ori private, programe de accesibilitate sau de conştientizare asupra importanţei acesteia.  +  Articolul 62 (1) Clădirile de utilitate publică, căile de acces, clădirile de locuit construite din fonduri publice, mijloacele de transport în comun şi staţiile acestora, taxiurile, vagoanele de transport feroviar pentru călători şi peroanele principalelor staţii, spaţiile de parcare, străzile şi drumurile publice, telefoanele publice, mediul informaţional şi comunicaţional vor fi adaptate conform prevederilor legale în domeniu, astfel încât să permită accesul neîngrădit al persoanelor cu handicap. (2) Clădirile de patrimoniu şi cele istorice se vor adapta, cu respectarea caracteristicilor arhitectonice, conform prevederilor legale în domeniu. (3) Costurile lucrărilor necesare pentru realizarea adaptărilor prevăzute la alin. (1) şi (2) se suportă din bugetele autorităţilor administraţiei publice centrale sau locale şi din sursele proprii ale persoanelor juridice cu capital privat, după caz. (4) Autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia să includă reprezentanţi ai Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap sau ai organizaţiilor neguvernamentale ale persoanelor cu handicap în comisiile de recepţie a lucrărilor de construcţie ori de adaptare a obiectivelor prevăzute la alin. (1) şi (2).  +  Articolul 63 (1) Autorităţile prevăzute de lege au obligaţia să elibereze autorizaţia de construcţie pentru clădirile de utilitate publică numai în condiţiile respectării prevederilor legale în domeniu, astfel încât să fie permis accesul neîngrădit al persoanelor cu handicap. (2) Prevederile alin. (1) se aplică şi pentru clădirile de locuit care se construiesc ori pentru care se realizează lucrări de consolidare, de reabilitare, de extindere şi/sau de modernizare, cu finanţare din fonduri publice. (3) Adaptarea accesului în clădirile aflate în patrimoniul public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale se face şi în condiţiile când nu se realizează lucrările prevăzute la alin. (2), la solicitarea persoanelor cu handicap grav, locatari ai acestora.  +  Articolul 64 (1) Pentru a facilita accesul neîngrădit al persoanelor cu handicap la transport şi călătorie, până la 31 decembrie 2010, autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia să ia măsuri pentru: a) adaptarea tuturor mijloacelor de transport în comun aflate în circulaţie; b) adaptarea tuturor staţiilor mijloacelor de transport în comun conform prevederilor legale, inclusiv marcarea prin pavaj tactil a spaţiilor de acces spre uşa de intrare în mijlocul de transport; c) montarea panourilor de afişaj corespunzătoare nevoilor persoanelor cu handicap vizual şi auditiv în mijloacele de transport public; d) imprimarea cu caractere mari şi în culori contrastante a rutelor şi a indicativelor mijloacelor de transport în comun. (2) În termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, toţi operatorii de taxi au obligaţia să asigure cel puţin o maşină adaptată transportului persoanelor cu handicap care utilizează fotoliul rulant. (3) Constituie discriminare refuzul conducătorului de taxi de a asigura transportul persoanei cu handicap şi a dispozitivului de mers. (4) Până la data de 31 decembrie 2007, autorităţile administraţiei publice locale competente au obligaţia să ia măsuri pentru: a) adaptarea trecerilor de pietoni de pe străzile şi drumurile publice conform prevederilor legale, inclusiv marcarea prin pavaj tactil; b) montarea sistemelor de semnalizare sonoră şi vizuală la intersecţiile cu trafic intens. (5) Câinele-ghid care însoţeşte persoana cu handicap grav are acces liber şi gratuit în toate locurile publice şi în mijloacele de transport. (6) Până la data de 31 decembrie 2010, administratorii infrastructurii feroviare şi operatorii de transport feroviar au următoarele obligaţii: a) să adapteze cel puţin un vagon şi staţiile principale de tren, pentru a permite accesul persoanelor cu handicap care utilizează fotoliul rulant; b) să marcheze prin pavaj tactil contrastant căile spre peroanele de îmbarcare, ghişee sau alte utilităţi.  +  Articolul 65 (1) În spaţiile de parcare de pe lângă clădirile de utilitate publică, precum şi în cele organizate vor fi adaptate, rezervate şi semnalizate prin semn internaţional cel puţin 4% din numărul total al locurilor de parcare, dar nu mai puţin de două locuri, pentru parcarea gratuită a mijloacelor de transport pentru persoane cu handicap. (2) Persoanele cu handicap sau reprezentanţii legali ai acestora, la cerere, pot beneficia de un card-legitimaţie pentru locurile gratuite de parcare. Autovehiculul care transportă o persoană cu handicap posesoare de card-legitimaţie beneficiază de parcare gratuită. (3) Modelul cardului-legitimaţie va fi stabilit în normele metodologice*) de aplicare a prevederilor prezentei legi. Eliberarea cardurilor se face de către autorităţile administraţiei publice locale.---------*) A se vedea Hotărârea Guvernului nr. 268/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 233 din 4 aprilie 2007.**) A se vedea Ordinul ministrului muncii, familiei şi egalităţii de şanse, al preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap şi al ministrului educaţiei, cercetării şi tineretului nr. 671/1.640/61/2007 pentru aprobarea Metodologiei de autorizare a interpreţilor limbajului mimico-gestual şi a interpreţilor limbajului specific persoanei cu surdocecitate, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 662 din 27 septembrie 2007. (4) Costurile aferente dreptului prevăzut la alin. (2) se suportă din bugetele locale. (5) În spaţiile de parcare ale domeniului public şi cât mai aproape de domiciliu administratorul acestora repartizează locuri de parcare gratuită persoanelor cu handicap care au solicitat şi au nevoie de astfel de parcare.  +  Articolul 66 (1) Editurile au obligaţia să pună matriţele electronice utilizate pentru tipărirea cărţilor şi revistelor la dispoziţia persoanelor juridice autorizate care le solicită pentru a le transforma în format accesibil persoanelor cu deficienţe de vedere sau de citire, în condiţiile Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare. (2) Bibliotecile publice au obligaţia să înfiinţeze secţii cu carte în formate accesibile persoanelor cu deficienţe de vedere sau de citire.  +  Articolul 67 (1) Până la data de 31 martie 2007, operatorii de telefonie au următoarele obligaţii: a) să adapteze cel puţin o cabină la o baterie de telefoane publice în conformitate cu prevederile legale în vigoare; b) să furnizeze informaţii despre costurile serviciilor în forme accesibile persoanelor cu handicap. (2) Operatorii de servicii bancare au obligaţia să pună la dispoziţia persoanelor cu handicap, la solicitarea acestora, extrase de cont şi alte informaţii în formate accesibile. (3) Angajaţii operatorilor de servicii bancare şi poştale au obligaţia de a acorda asistenţă în completarea formularelor, la solicitarea persoanelor cu handicap.  +  Articolul 68Până la data de 31 decembrie 2007, proprietarii de spaţii hoteliere au următoarele obligaţii: a) să adapteze cel puţin o cameră pentru găzduirea persoanei cu handicap care utilizează fotoliul rulant; b) să marcheze prin pavaj sau covoare tactile intrarea, recepţia şi să deţină harta tactilă a clădirii; c) să monteze lifturi cu însemne tactile.  +  Articolul 69 (1) Autorităţile şi instituţiile centrale şi locale, publice sau private asigură, pentru relaţiile directe cu persoanele cu handicap auditiv ori cu surdocecitate, interpreţi autorizaţi ai limbajului mimico-gestual sau ai limbajului specific al persoanei cu surdocecitate. (2) Metodologia de autorizare a interpreţilor*) va fi aprobată prin ordin comun al ministrului educaţiei, cercetării şi inovării şi al ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale, la propunerea Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap, cu consultarea Asociaţiei Naţionale a Surzilor din România, precum şi a organizaţiilor neguvernamentale din domeniul surdocecităţii.-------------*) A se vedea Hotărârea Guvernului nr. 268/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 233 din 4 aprilie 2007.**) A se vedea Ordinul ministrului muncii, familiei şi egalităţii de şanse, al preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap şi al ministrului educaţiei, cercetării şi tineretului nr. 671/1.640/61/2007 pentru aprobarea Metodologiei de autorizare a interpreţilor limbajului mimico-gestual şi a interpreţilor limbajului specific persoanei cu surdocecitate, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 662 din 27 septembrie 2007.  +  Articolul 70 (1) Autorităţile centrale şi locale publice, precum şi instituţiile centrale şi locale, publice sau de drept privat, au obligaţia de a asigura servicii de informare şi documentare accesibile persoanelor cu handicap. (2) În termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi, serviciile de relaţii cu publicul vor afişa şi vor dispune de informaţii accesibile persoanelor cu handicap vizual, auditiv şi mintal.  +  Articolul 71 (1) Până la data de 31 decembrie 2007, autorităţile publice au obligaţia să ia măsuri pentru: a) accesibilizarea paginilor de internet proprii, în vederea îmbunătăţirii accesării documentelor electronice de către persoanele cu handicap vizual şi mintal; b) utilizarea pictogramelor în toate serviciile publice; c) adaptarea telefoanelor cu telefax şi teletext pentru persoanele cu handicap auditiv. (2) În achiziţia de echipamente şi softuri, instituţiile publice vor avea în vedere respectarea criteriului de accesibilitate.  +  Capitolul V Orientare, formare profesională, ocupare şi angajare în muncăOrientare, formare profesională, ocupare şi angajare în muncă  +  Articolul 72 (1) Orice persoană cu handicap care doreşte să se integreze sau să se reintegreze în muncă are acces gratuit la evaluare şi orientare profesională, indiferent de vârstă, tipul şi gradul de handicap. (2) Persoana cu handicap participă activ în procesul evaluării şi orientării profesionale, are acces la informare şi la alegerea activităţii, conform dorinţelor şi aptitudinilor sale. (3) Datele şi informaţiile personale colectate în cursul procesului de evaluare şi orientare profesională sunt confidenţiale şi pot fi utilizate numai în interesul şi cu acordul persoanei cu handicap în cauză.  +  Articolul 73 (1) Beneficiază de orientare profesională, după caz, persoana cu handicap care este şcolarizată şi are vârsta corespunzătoare în vederea integrării profesionale, persoana care nu are un loc de muncă, cea care nu are experienţă profesională sau cea care, deşi încadrată în muncă, doreşte reconversie profesională. (2) Persoana cu handicap sau, după caz, familia ori reprezentantul legal al acesteia este principalul factor de decizie cu privire la orientarea profesională. (3) Formarea profesională a persoanelor cu handicap se organizează, conform legii, prin programe de iniţiere, calificare, recalificare, perfecţionare şi specializare.  +  Articolul 74 (1) În vederea asigurării evaluării, orientării, formării şi reconversiei profesionale a persoanelor cu handicap, autorităţile publice au obligaţia să ia următoarele măsuri specifice: a) să realizeze/diversifice/susţină financiar programe privind orientarea profesională a persoanelor cu handicap; b) să asigure pregătirea şi formarea pentru ocupaţii necesare în domeniul handicapului; c) să coreleze pregătirea profesională a persoanelor cu handicap cu cerinţele pieţei muncii; d) să creeze cadrul necesar pentru accesul la evaluare şi orientare profesională în orice meserie, în funcţie de abilităţile persoanelor cu handicap. (2) Evaluarea şi orientarea profesională a adulţilor cu handicap se realizează de comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap, în condiţiile legii.  +  Articolul 75 (1) Persoanele cu handicap au dreptul să li se creeze toate condiţiile pentru a-şi alege şi exercita profesia, meseria sau ocupaţia, pentru a dobândi şi menţine un loc de muncă, precum şi pentru a promova profesional. (2) În realizarea drepturilor prevăzute la alin. (1), autorităţile publice au obligaţia să ia următoarele măsuri specifice: a) să promoveze conceptul potrivit căruia persoana cu handicap încadrată în muncă reprezintă o valoare adăugată pentru societate şi, în special, pentru comunitatea căreia aparţine; b) să promoveze un mediu de muncă deschis, inclusiv şi accesibil persoanelor cu handicap; c) să creeze condiţiile şi serviciile necesare pentru ca persoana cu handicap să poată alege forma de conversie/reconversie profesională şi locul de muncă, în conformitate cu potenţialul ei funcţional; d) să înfiinţeze şi să susţină complexe de servicii, formate din unităţi protejate autorizate şi locuinţe protejate; e) să iniţieze şi să dezvolte forme de stimulare a angajatorilor, în vederea angajării şi păstrării în muncă a persoanelor cu handicap; f) să acorde sprijin pentru organizarea unei pieţe de desfacere pentru produsul muncii persoanei cu handicap; g) să diversifice şi să susţină diferite servicii sociale, respectiv consiliere pentru persoana cu handicap şi familia acesteia, informare pentru angajatori, angajare asistată şi altele asemenea; h) să promoveze serviciile de mediere pe piaţa muncii a persoanelor cu handicap; i) să realizeze/actualizeze permanent baza de date, pentru evidenţierea ofertei de muncă din rândul persoanelor cu handicap; j) să dezvolte colaborări cu mass-media, în vederea creşterii gradului de conştientizare/sensibilizare a comunităţii cu privire la potenţialul, abilităţile şi contribuţia persoanelor cu handicap la piaţa muncii; k) să realizeze, în colaborare sau parteneriat cu persoanele juridice, publice ori private, programe şi proiecte având ca obiectiv creşterea gradului de ocupare; l) să iniţieze şi să susţină campanii de sensibilizare şi conştientizare a angajatorilor asupra abilităţilor persoanelor cu handicap; m) să iniţieze programe specifice care stimulează creşterea participării pe piaţa muncii a forţei de muncă din rândul grupurilor supuse riscului major de excluziune socială.  +  Articolul 76Ministerul Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării stabileşte măsuri privind egalitatea de şanse pentru persoanele cu handicap, asigurând, acolo unde este necesar, suport adiţional adaptat nevoilor adulţilor cu handicap, sprijinind accesul acestora în unităţile şi instituţiile de învăţământ superior. Ministerul Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării iniţiază programe de educaţie permanentă a adulţilor cu handicap şi asigură sprijin privind implementarea lor.  +  Articolul 77 (1) Persoanele cu handicap au dreptul de a munci şi de a realiza venituri în conformitate cu prevederile legislaţiei muncii, precum şi cu dispoziţiile speciale din prezenta lege. (2) În sensul prezentei legi şi numai în contextul încadrării în muncă, prin persoană cu handicap se înţelege şi persoana invalidă gradul III.  +  Articolul 78 (1) Persoanele cu handicap pot fi încadrate în muncă conform pregătirii lor profesionale şi capacităţii de muncă, atestate prin certificatul de încadrare în grad de handicap, emis de comisiile de evaluare de la nivel judeţean sau al sectoarelor municipiului Bucureşti. (2) Autorităţile şi instituţiile publice, persoanele juridice, publice sau private, care au cel puţin 50 de angajaţi, au obligaţia de a angaja persoane cu handicap într-un procent de cel puţin 4% din numărul total de angajaţi. (3) Autorităţile şi instituţiile publice, persoanele juridice, publice sau private, care nu angajează persoane cu handicap în condiţiile prevăzute la alin. (2), pot opta pentru îndeplinirea uneia dintre următoarele obligaţii: a) să plătească lunar către bugetul de stat o sumă reprezentând 50% din salariul de bază minim brut pe ţară înmulţit cu numărul de locuri de muncă în care nu au angajat persoane cu handicap; b) să achiziţioneze produse sau servicii realizate prin propria activitate a persoanelor cu handicap angajate în unităţile protejate autorizate, pe bază de parteneriat, în sumă echivalentă cu suma datorată la bugetul de stat, în condiţiile prevăzute la lit. a).------------Lit. b) a alin. (3) al art. 78 a fost modificată de pct. 3 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 86 din 24 iunie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 474 din 27 iunie 2008. (4) Fac excepţie de la prevederile alin. (2) instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională.(4^1) Fac excepţie de la prevederile alin. (3) lit. b) unităţile protejate înfiinţate în cadrul organizaţiilor persoanelor cu handicap care pot desfăşura şi activităţi de vânzări/intermedieri, cu condiţia ca minimum 75% din profitul obţinut să fie destinat programelor de integrare socioprofesională pentru persoanele cu handicap din organizaţiile respective. Aceste unităţi au obligaţia prezentării unui raport financiar la fiecare început de an, din care să rezulte cum au fost utilizate fondurile obţinute prin activitatea comercială.------------Alin. (4^1) al art. 78 a fost introdus de pct. 3 al articolului unic din LEGEA nr. 207 din 2 iunie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 391 din 10 iunie 2009, care completează art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 86 din 24 iunie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 474 din 27 iunie 2008, cu pct. 4. (5) Monitorizarea şi controlul respectării prevederilor alin. (2) şi (3) se fac de către Inspecţia Muncii.  +  Articolul 79 (1) Angajarea persoanei cu handicap în muncă se realizează în următoarele forme: a) pe piaţa liberă a muncii; b) la domiciliu; c) în forme protejate. (2) Formele protejate de angajare în muncă sunt: a) loc de muncă protejat; b) unitate protejată autorizată.  +  Articolul 80Persoanele cu handicap angajate la domiciliu beneficiază din partea angajatorului de transportul la şi de la domiciliu al materiilor prime şi materialelor necesare în activitate, precum şi al produselor finite realizate.  +  Articolul 81 (1) Unităţile protejate pot fi înfiinţate de orice persoană fizică sau juridică, de drept public sau privat, care angajează persoane cu handicap. (2) Unităţile protejate pot fi: a) cu personalitate juridică; b) fără personalitate juridică, cu gestiune proprie, sub formă de secţii, ateliere sau alte structuri din cadrul operatorilor economici, instituţiilor publice ori din cadrul organizaţiilor neguvernamentale, precum şi cele organizate de persoana cu handicap autorizată, în condiţiile legii, să desfăşoare activităţi economice independente. (3) Procedura de autorizare a unităţilor protejate se stabileşte prin ordin al preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap*).-------------*) A se vedea Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap nr. 60/2007 privind aprobarea Procedurii de autorizare a unităţilor protejate, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 3 mai 2007.  +  Articolul 82 (1) Unităţile protejate autorizate beneficiază de următoarele drepturi: a) scutire de plata taxelor de autorizare la înfiinţare şi de reautorizare; b) scutire de plată a impozitului pe profit, cu condiţia ca cel puţin 75% din fondul obţinut prin scutire să fie reinvestit pentru restructurare sau pentru achiziţionarea de echipamente tehnologice, maşini, utilaje, instalaţii de lucru şi/sau amenajarea locurilor de muncă protejate, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare; c) alte drepturi acordate de autorităţile administraţiei publice locale finanţate din fondurile proprii. (2) La începutul fiecărui an, unităţile protejate autorizate au obligaţia să prezinte raportul de activitate pentru anul precedent Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap. (3) Nerespectarea obligaţiei prevăzute la alin. (2) se sancţionează cu suspendarea autorizaţiei de funcţionare ca unitate protejată sau, după caz, cu retragerea acesteia şi cu obligaţia rambursării integrale a facilităţilor de care a beneficiat pe durata funcţionării ca unitate protejată autorizată. (4) Procedura de suspendare sau retragere a autorizaţiei unităţilor protejate se stabileşte prin normele metodologice**) de aplicare a prevederilor prezentei legi.---------**) A se vedea Hotărârea Guvernului nr. 268/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 233 din 4 aprilie 2007.  +  Articolul 83 (1) Persoanele cu handicap aflate în căutarea unui loc de muncă sau încadrate în muncă beneficiază de următoarele drepturi: a) cursuri de formare profesională; b) adaptare rezonabilă la locul de muncă; c) consiliere în perioada prealabilă angajării şi pe parcursul angajării, precum şi în perioada de probă, din partea unui consilier specializat în medierea muncii; d) o perioadă de probă la angajare, plătită, de cel puţin 45 de zile lucrătoare; e) un preaviz plătit, de minimum 30 de zile lucrătoare, acordat la desfacerea contractului individual de muncă din iniţiativa angajatorului pentru motive neimputabile acestuia; f) posibilitatea de a lucra mai puţin de 8 ore pe zi, în condiţiile legii, în cazul în care beneficiază de recomandarea comisiei de evaluare în acest sens;-------------Litera g) a alin. (1) al art. 83 a fost abrogată de pct. 153 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 109 din 7 octombrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 689 din 13 octombrie 2009. (2) Finanţarea drepturilor prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c) pentru persoanele cu handicap aflate în căutarea unui loc de muncă se suportă din bugetul asigurărilor pentru şomaj, în condiţiile legii.  +  Articolul 84Angajatorii persoanelor cu handicap beneficiază de următoarele drepturi: a) deducerea, la calculul profitului impozabil, a sumelor aferente adaptării locurilor de muncă protejate şi achiziţionării utilajelor şi echipamentelor utilizate în procesul de producţie de către persoana cu handicap; b) deducerea, la calculul profitului impozabil, a cheltuielilor cu transportul persoanelor cu handicap de la domiciliu la locul de muncă, precum şi a cheltuielilor cu transportul materiilor prime şi al produselor finite la şi de la domiciliul persoanei cu handicap, angajată pentru muncă la domiciliu; c) decontarea din bugetul asigurărilor pentru şomaj a cheltuielilor specifice de pregătire, formare şi orientare profesională şi de încadrare în muncă a persoanelor cu handicap; d) o subvenţie de la stat, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare.  +  Capitolul VI Încadrarea în grad de handicapÎncadrarea în grad de handicap  +  Articolul 85 (1) Persoanele cu handicap beneficiază de drepturile prevăzute la art. 6 pe baza încadrării în grad de handicap, în raport cu gradul de handicap. (2) Încadrarea în grad şi tip de handicap a copiilor cu handicap se face de comisia pentru protecţia copilului. (3) Încadrarea în grad şi tip de handicap a adulţilor cu handicap se face de comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap, denumită în continuare comisie de evaluare. (4) Comisia de evaluare este organ de specialitate al consiliului judeţean, după caz, al consiliului local al sectorului municipiului Bucureşti, cu activitate decizională în materia încadrării persoanelor adulte în grad şi tip de handicap şi are următoarea componenţă: a) preşedinte - un medic de specialitate expertiză medicală a capacităţii de muncă, medicină internă, medicină de familie sau un medic de medicină generală, absolvent de cursuri de management în domeniul sociomedical; b) un medic de specialitate expertiză medicală a capacităţii de muncă, medicină de familie sau un medic de medicină generală, propus de direcţia de sănătate publică judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti; c) un reprezentant desemnat de organizaţiile neguvernamentale care desfăşoară activităţi în beneficiul persoanelor cu handicap; d) un psiholog; e) un asistent social. (5) Componenţa nominală a comisiei de evaluare se aprobă prin hotărâre de consiliul judeţean, după caz, local al sectorului municipiului Bucureşti, cu avizul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale. (6) Preşedintele comisiei de evaluare, fără a fi funcţionar public, face parte din structura de personal a direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului judeţene, respectiv a sectorului municipiului Bucureşti. (7) Membrii comisiilor de evaluare, inclusiv preşedintele, au dreptul la o indemnizaţie de şedinţă, echivalentă cu 1% din indemnizaţia preşedintelui consiliului judeţean, respectiv a primarilor sectoarelor municipiului Bucureşti. Plata indemnizaţiei se suportă din bugetele consiliilor judeţene, respectiv locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti.------------Alin. (7) al art. 85 a fost modificat de pct. 3 al art. I din LEGEA nr. 136 din 18 iulie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 505 din 23 iulie 2012, care modifică pct. 6 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 84 din 20 septembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 654 din 22 septembrie 2010. (8) Preşedintele şi membrii comisiei de evaluare nu fac parte din Serviciul de evaluare complexă. (9) Activitatea de secretariat a comisiilor de evaluare este asigurată de personal care face parte din structura direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului din subordinea consiliilor judeţene, respectiv ale sectoarelor municipiului Bucureşti.------------Alin. (9) al art. 85 a fost modificat de pct. 3 al art. I din LEGEA nr. 136 din 18 iulie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 505 din 23 iulie 2012, care modifică pct. 6 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 84 din 20 septembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 654 din 22 septembrie 2010. (10) Criteriile medicopsihosociale pe baza cărora se stabileşte încadrarea în grad şi tip de handicap sunt aprobate prin ordin comun al ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale şi al ministrului sănătăţii.------------Art. 85 a fost modificat de pct. 6 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 84 din 20 septembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 654 din 22 septembrie 2010.  +  Articolul 86 (1) Gradele de handicap sunt: uşor, mediu, accentuat şi grav. (2) Tipurile de handicap sunt: fizic, vizual, auditiv, surdocecitate, somatic, mintal, psihic, HIV/SIDA, asociat, boli rare.  +  Articolul 87 (1) Comisia de evaluare are următoarele atribuţii principale: a) stabileşte încadrarea în grad şi tip de handicap şi perioada de valabilitate a certificatului, după caz, data ivirii handicapului, orientarea profesională a adultului cu handicap, pe baza raportului de evaluare complexă elaborat de serviciul de evaluare complexă;------------Lit. a) a alin. (1) al art. 87 a fost modificată de pct. 4 al art. I din LEGEA nr. 136 din 18 iulie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 505 din 23 iulie 2012, care modifică pct. 7 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 84 din 20 septembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 654 din 22 septembrie 2010. b) stabileşte măsurile de protecţie a adultului cu handicap, în condiţiile legii; c) abrogată;------------Lit. c) a alin. (1) al art. 87 a fost abrogată de pct. 5 al art. I din LEGEA nr. 136 din 18 iulie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 505 din 23 iulie 2012, care modifică pct. 7 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 84 din 20 septembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 654 din 22 septembrie 2010. d) revocă sau înlocuieşte măsura de protecţie stabilită, în condiţiile legii, dacă împrejurările care au determinat stabilirea acesteia s-au modificat; e) soluţionează cererile privind eliberarea atestatului de asistent personal profesionist; f) informează adultul cu handicap sau reprezentantul legal al acestuia cu privire la măsurile de protecţie stabilite şi obligaţiile ce le revin; g) promovează drepturile persoanelor cu handicap în toate activităţile pe care le întreprinde.------------Alin. (1) al art. 87 a fost modificat de pct. 7 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 84 din 20 septembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 654 din 22 septembrie 2010.(1^1) Pentru persoanele cu handicap a căror afecţiune a generat deficienţe funcţionale şi/sau structural-anatomice într-un stadiu ireversibil şi care nu pot urma programe de recuperare, Comisia de evaluare va stabili un termen permanent de valabilitate a certificatului fără a fi necesară prezentarea acestora la reevaluările periodice.------------Alin. (1^1) al art. 87 a fost introdus de pct. 6 al art. I din LEGEA nr. 136 din 18 iulie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 505 din 23 iulie 2012, care introduce pct. 7^1 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 84 din 20 septembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 654 din 22 septembrie 2010. (2) Comisia de evaluare îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de lege. (3) Organizarea şi metodologia de funcţionare a comisiei de evaluare se reglementează prin hotărâre a Guvernului. (4) Încadrarea sau respingerea încadrării în grad şi tip de handicap se atestă prin certificat emis de către comisiile de evaluare. Eliberarea certificatului este scutită de taxa de timbru.------------Alin. (4) al art. 87 a fost introdus de pct. 8 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 84 din 20 septembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 654 din 22 septembrie 2010. (5) Certificatele emise potrivit prevederilor alin. (4) pot fi contestate de titularii acestora, în termen de 30 de zile calendaristice de la comunicare, la Comisia superioară de evaluare a persoanelor adulte cu handicap, denumită în continuare Comisia superioară.------------Alin. (5) al art. 87 a fost introdus de pct. 8 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 84 din 20 septembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 654 din 22 septembrie 2010. (6) Activitatea comisiilor de evaluare este coordonată metodologic de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.------------Alin. (6) al art. 87 a fost introdus de pct. 8 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 84 din 20 septembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 654 din 22 septembrie 2010.  +  Articolul 88În vederea exercitării atribuţiilor ce revin comisiei de evaluare, se înfiinţează serviciul de evaluare complexă a persoanelor adulte cu handicap, în cadrul direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţia copilului judeţene, respectiv locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti.  +  Articolul 89 (1) Odată cu emiterea certificatului de încadrare în grad şi tip de handicap, comisia de evaluare are obligaţia de a elabora programul individual de reabilitare şi integrare socială a adultului cu handicap. (2) Pentru elaborarea programului individual de reabilitare şi integrare socială, comisia de evaluare va colabora cu persoana cu handicap sau cu reprezentantul legal al acesteia. (3) Certificatul prevăzut la alin. (1) dă dreptul adultului cu handicap de a beneficia de dispoziţiile prevăzute de lege pentru gradul de handicap respectiv. (4) Programul individual de reabilitare şi integrare socială prevăzut la alin. (1) se întocmeşte şi se revizuieşte în conformitate cu normele metodologice*) de aplicare a prevederilor prezentei legi.------------*) A se vedea Hotărârea Guvernului nr. 268/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 233 din 4 aprilie 2007.  +  Articolul 90^1 (1) În structura Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale funcţionează Comisia superioară, cu activitate decizională în soluţionarea contestaţiilor la certificatele de încadrare în grad şi tip de handicap, emise de comisiile de evaluare judeţene sau ale sectoarelor municipiului Bucureşti. (2) Comisia superioară are următoarea componenţă: a) preşedinte, medic de specialitate expertiză medicală a capacităţii de muncă sau medicină internă; b) un membru, medic de specialitate expertiză medicală a capacităţii de muncă sau un medic de medicină generală; c) un membru cu pregătire în asistenţă socială; d) un membru cu pregătire în psihologie; e) un membru cu pregătire în domeniul juridic. (3) Componenţa nominală a Comisiei superioare se aprobă prin ordin al ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale. (4) La şedinţele Comisiei superioare participă, cu statut de observator, un reprezentant al Consiliului Naţional al Dizabilităţii din România. (5) În funcţie de volumul activităţii, numărul membrilor Comisiei superioare poate fi suplimentat, prin ordin al ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale. (6) Activitatea de secretariat a Comisiei superioare este asigurată de personal din structura Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale. (7) Membrii Comisiei superioare, inclusiv preşedintele, au dreptul la o indemnizaţie de şedinţă, echivalentă cu 1% din indemnizaţia secretarului de stat din Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.------------Art. 90^1 a fost modificat de pct. 7 al art. I din LEGEA nr. 136 din 18 iulie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 505 din 23 iulie 2012, care modifică pct. 10 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 84 din 20 septembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 654 din 22 septembrie 2010.  +  Articolul 90^2 (1) Principalele atribuţii ale Comisiei superioare sunt: a) asigură coordonarea metodologică şi monitorizarea activităţii de evaluare şi încadrare în grad şi tip de handicap; b) soluţionează contestaţiile, formulate în condiţiile prevăzute la art. 87 alin. (5), la certificatele de încadrare în grad şi tip de handicap, eliberate de comisiile de evaluare, prin admitere sau respingere, şi transmite comisiei judeţene sau locale a sectoarelor municipiului Bucureşti soluţia, pentru punerea ei în aplicare; c) stabileşte prin decizie reevaluarea persoanelor adulte cu handicap, în următoarele situaţii:1. ca urmare a recomandărilor cuprinse în documentele întocmite în urma unor acţiuni de control dispuse prin ordin al ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale;2. ca urmare a autosesizării; d) stabileşte încadrarea în grad şi tip de handicap, ca urmare a reevaluării dispuse în condiţiile lit. c); e) participă, la solicitare, în acţiuni de verificare a activităţii de evaluare şi încadrare în grad şi tip de handicap. (2) În exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin. (1), Comisia superioară emite decizii după cum urmează: a) de admitere/respingere a contestaţiei; b) de reevaluare, în condiţiile alin. (1) lit. c); c) de încadrare/neîncadrare în grad şi tip de handicap, în urma reevaluării dispuse în condiţiile alin. (1) lit. c). (3) Modelul deciziilor prevăzute la alin. (2) se aprobă prin regulamentul de organizare şi funcţionare al Comisiei superioare, aprobat prin ordin al ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale. (4) Deciziile emise de Comisia superioară pot fi atacate la secţia de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, cererile adresate instanţei fiind scutite de taxa judiciară de timbru.------------Alin. (4) al art. 90^2 a fost modificat de art. VI din LEGEA nr. 2 din 1 februarie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 89 din 12 februarie 2013.------------Art. 90^2 a fost modificat de pct. 8 al art. I din LEGEA nr. 136 din 18 iulie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 505 din 23 iulie 2012, care modifică pct. 10 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 84 din 20 septembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 654 din 22 septembrie 2010.  +  Articolul 90^3 (1) Decizia de reevaluare emisă de Comisia superioară în condiţiile art. 902 alin. (1) lit. c) cuprinde recomandări cu privire la conţinutul dosarului de evaluare complexă şi va fi transmisă direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului din raza de domiciliu a persoanei, în vederea efectuării reevaluării de către serviciul de evaluare complexă. (2) Reevaluarea persoanei se va realiza în termen de 60 de zile lucrătoare de la data înregistrării deciziei de reevaluare la direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului. (3) În cazul în care persoana supusă reevaluării nu se prezintă la a doua convocare a serviciului de evaluare complexă, directorul direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului dispune, prin act administrativ, suspendarea dreptului de asistenţă socială sub formă de prestaţii sociale. (4) Procesul de reevaluare prevăzut la alin. (2) se desfăşoară în prezenţa unui reprezentant din structura de specialitate a Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, care va elabora un referat ce va fi înaintat Comisiei superioare împreună cu dosarul completat şi raportul de reevaluare complexă elaborat de serviciul de evaluare complexă. (5) În cazul în care persoana nu se prezintă la reevaluare în termenul prevăzut la alin. (2), în baza raportului de reevaluare al serviciului de evaluare complexă însoţit de referatul reprezentantului structurii de specialitate a ministerului, Comisia superioară emite decizie de neîncadrare în grad şi tip de handicap. (6) În baza raportului şi a referatului prevăzute la alin. (4), Comisia superioară emite decizia de încadrare/neîncadrare în grad şi tip de handicap. (7) Punerea în executare a deciziilor emise de Comisia superioară se face de către direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului.------------Art. 90^3 a fost modificat de pct. 9 al art. I din LEGEA nr. 136 din 18 iulie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 505 din 23 iulie 2012, care modifică pct. 10 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 84 din 20 septembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 654 din 22 septembrie 2010.  +  Articolul 90^4Abrogat.------------Art. 90^4 a fost abrogat de pct. 10 al art. I din LEGEA nr. 136 din 18 iulie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 505 din 23 iulie 2012, care modifică pct. 10 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 84 din 20 septembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 654 din 22 septembrie 2010.  +  Articolul 90^5Abrogat.------------Art. 90^5 a fost abrogat de pct. 10 al art. I din LEGEA nr. 136 din 18 iulie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 505 din 23 iulie 2012, care modifică pct. 10 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 84 din 20 septembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 654 din 22 septembrie 2010.  +  Capitolul VII ParteneriateParteneriate  +  Articolul 91În activitatea de protecţie şi promovare a drepturilor persoanelor cu handicap, Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap şi autorităţile administraţiei publice centrale şi locale întreţin relaţii de dialog, colaborare şi parteneriat cu organizaţiile neguvernamentale ale persoanelor cu handicap sau care reprezintă interesele acestora, precum şi cu instituţiile de cult recunoscute de lege cu activitate în domeniu.  +  Articolul 92 (1) Se înfiinţează, pe lângă Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap, Consiliul de analiză a problemelor persoanelor cu handicap, denumit în continuare Consiliul, cu rol consultativ, în următoarea componenţă: a) preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap; b) preşedintele Consiliului Naţional al Dizabilităţii din România; c) un reprezentant al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului; d) un reprezentant al Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale; e) un reprezentant al Ministerului Sănătăţii; f) un reprezentant al unei organizaţii neguvernamentale pentru protecţia drepturilor omului; g) câte un reprezentant al organismelor administraţiei publice centrale şi/sau locale, precum şi al altor organisme de drept public sau privat din domeniu, cu statut de membri nepermanenţi, în funcţie de problemele ce urmează a fi soluţionate. (2) Consiliul are următoarele atribuţii: a) emite avize consultative cu privire la proiectele de acte normative care au ca obiect protecţia persoanelor cu handicap, iniţiate de Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap sau de alte autorităţi competente; b) analizează problematica protecţiei persoanelor cu handicap şi propune măsuri privind îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale acestora; c) sesizează organele competente cu privire la încălcarea drepturilor persoanelor cu handicap. (3) Consiliul se întruneşte în şedinţe ordinare trimestriale, precum şi în şedinţe extraordinare ori de câte ori este necesar. (4) Convocarea membrilor se realizează de către Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap. (5) Şedinţele se desfăşoară la sediul Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap sau în orice alt loc pe care aceasta îl propune. (6) Secretariatul Consiliului se asigură de Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap. (7) Modul de organizare şi funcţionare a Consiliului se aprobă prin ordin al preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap*).-----------*) A se vedea Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap nr. 256/2007 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului de analiză a problemelor persoanelor cu handicap, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 561 din 15 august 2007.  +  Articolul 93 (1) La nivelul judeţelor şi sectoarelor municipiului Bucureşti se vor înfiinţa, pe lângă direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului judeţene, respectiv locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, comitete de analiză a problemelor persoanelor cu handicap. (2) Înfiinţarea, precum şi modul de organizare şi funcţionare se aprobă prin hotărâre a consiliului judeţean, respectiv a consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti.  +  Capitolul VIII Finanţarea sistemului de protecţie a persoanelor cu handicapFinanţarea sistemului de protecţie a persoanelor cu handicap  +  Articolul 94 (1) Protecţia persoanelor cu handicap se finanţează din următoarele surse: a) bugetul local al comunelor, oraşelor şi municipiilor; b) bugetele locale ale judeţelor, respectiv ale sectoarelor municipiului Bucureşti; c) bugetul de stat; d) contribuţii lunare de întreţinere a persoanelor cu handicap care beneficiază de servicii sociale în centre; e) donaţii, sponsorizări şi alte surse, în condiţiile legii. (2) Pentru a garanta primirea de către persoanele cu handicap a sumelor reprezentând prestaţii sociale, acestea vor fi constituite numai din sume provenind de la bugetul de stat şi vor fi gestionate de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale prin agenţiile teritoriale pentru plăţi şi inspecţie socială.-----------Alin. (2) al art. 94 a fost modificat de art. VI din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 124 din 27 decembrie 2011 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 938 din 30 decembrie 2011, prin înlocuirea unor termeni. (3) Costul mediu lunar de întreţinere în centrele rezidenţiale pentru persoane cu handicap, precum şi nivelul contribuţiei lunare de întreţinere datorate de adulţii cu handicap asistaţi în centre sau de susţinătorii acestora se stabilesc prin ordin al preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap. (4) Pentru anumite servicii sociale furnizate persoanelor cu handicap se pot percepe taxe, în condiţiile stabilite de furnizorii de servicii sociale publici sau privaţi acreditaţi, cu avizul Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap.  +  Articolul 95 (1) Produsele şi serviciile realizate de centrele pentru persoanele cu handicap, aflate în coordonarea Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap, pot fi valorificate către persoane fizice şi juridice. (2) Sumele obţinute în condiţiile prevăzute la alin. (1) se fac venit la bugetul local al unităţii administrativ-teritoriale în subordinea căreia funcţionează centrul respectiv.  +  Articolul 96 (1) Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap poate finanţa sau, după caz, cofinanţa programe de interes naţional care au ca scop integrarea, incluziunea socială şi profesională a persoanelor adulte cu handicap, precum şi creşterea calităţii vieţii acestora. (2) Programele de interes naţional prevăzute la alin. (1), complementare acţiunilor finanţate la nivel local, pot avea următoarele obiective generale: a) realizarea investiţiilor necesare pentru dezvoltarea, diversificarea, restructurarea şi buna funcţionare a serviciilor şi centrelor care asigură îngrijirea adulţilor cu handicap; b) realizarea de studii, cercetări şi publicaţii în cadrul domeniului său de activitate; c) instruirea personalului care îşi desfăşoară activitatea în cadrul serviciilor şi centrelor pentru persoanele cu handicap; d) informarea opiniei publice despre drepturile adulţilor cu handicap prin campanii de mediatizare; e) transcrierea sau traducerea materialelor informative şi culturale în sistemele de acces la informaţie, specifice persoanelor încadrate în anumite categorii de handicap: alfabet Braille, înregistrări audio, scriere vizuală cu litere mărite, limbaj mimico-gestual, pictograme; f) orice alte obiective corespunzătoare domeniului de activitate al Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap; g) dezvoltarea de servicii de asistenţă vie şi alte forme sau servicii de asistenţă adecvată a handicapului.------------Lit. g) a alin. (2) al art. 96 a fost introdusă de art. unic din LEGEA nr. 55 din 30 aprilie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 325 din 5 mai 2014. (3) Programele de interes naţional prevăzute la alin. (1) se aprobă ca anexă la bugetul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, pe baza fundamentărilor elaborate de Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap. (4) Metodologia de selectare şi finanţare a programelor de interes naţional se aprobă prin ordin al preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap.  +  Articolul 97 (1) Finanţarea sau, după caz, cofinanţarea programelor de interes naţional prevăzute la art. 96 alin. (1) se asigură din următoarele surse: a) bugetul de stat; b) fonduri externe rambursabile şi nerambursabile; c) donaţii, sponsorizări şi alte surse, în condiţiile legii. (2) Sumele alocate din sursele prevăzute la alin. (1) vor fi cuprinse în bugetul propriu al Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap. (3) În scopul finanţării programelor de interes naţional prevăzute la art. 96 alin. (1), Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap poate aloca fonduri din bugetul propriu: a) serviciilor publice de asistenţă socială din subordinea consiliilor judeţene şi a consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti; b) organismelor private autorizate, potrivit legii. (4) Alocarea fondurilor potrivit prevederilor alin. (3) se face pe bază de convenţii încheiate cu consiliile judeţene şi cu consiliile locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, respectiv cu organismele private autorizate potrivit legii. (5) Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap poate finanţa proiecte din cadrul programelor de interes naţional ce urmează să fie realizate, pe bază de convenţie, în colaborare cu ministere, cu alte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, precum şi cu alte autorităţi sau instituţii publice şi organisme private autorizate, potrivit legii.  +  Articolul 98 (1) Asociaţia Nevăzătorilor din România, Asociaţia Invalizilor de Război Nevăzători din România, Asociaţia Naţională a Surzilor din România, Liga Naţională a Organizaţiilor cu Personal Handicapat din Cooperaţia Meşteşugărească şi Consiliul Naţional al Dizabilităţii din România pot primi sume de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, în condiţiile stabilite prin normele metodologice de aplicare a prevederilor prezentei legi, potrivit bugetelor de venituri şi cheltuieli aprobate anual. (2) Sumele prevăzute la alin. (1) se utilizează cu respectarea prevederilor Legii nr. 500/2002privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, iar sumele rămase neutilizate la data încheierii exerciţiului financiar se restituie la bugetul de stat.------------Art. 98 a fost modificat de art. VIII din ORDONANŢA DE URGENŢA nr. 68 din 14 noiembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 778 din 19 noiembrie 2012.  +  Articolul 99 (1) Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap finanţează proiecte proprii, proiecte ale organizaţiilor neguvernamentale cu activitate în domeniul protecţiei persoanelor cu handicap, precum şi proiecte ale unităţilor protejate autorizate. (2) Metodologia de selectare şi finanţare a proiectelor se aprobă prin ordin al preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap.  +  Capitolul IX Răspunderea juridicăRăspunderea juridică  +  Articolul 100 (1) Următoarele fapte constituie contravenţii şi se sancţionează după cum urmează: a) nerespectarea dispoziţiilor art. 15 alin. (1), cu amendă de la 6.000 lei la 12.000 lei; b) nerespectarea dispoziţiilor art. 18-20, art. 21 alin. (3) şi (4), art. 22, art. 23 alin. (1) şi (2), art. 24, 30 şi 31, art. 33 alin. (1), art. 34 alin. (3), art. 51 alin. (4), art. 55 alin. (1), art. 61-64, art. 65 alin. (1), (2) şi (5), art. 66-68, art. 69 alin. (1), art. 70, 71 şi art. 82, cu amendă de la 6.000 lei la 12.000 lei; c) nerespectarea dispoziţiilor art. 78, cu amendă de la 15.000 lei la 20.000 lei; d) nerespectarea standardelor specifice de calitate, cu amendă de la 6.000 lei la 12.000 lei şi/sau suspendarea ori retragerea avizului de funcţionare; e) nerespectarea condiţiilor de autorizare în timpul funcţionării ca unitate protejată autorizată, cu amendă de la 20.000 lei la 25.000 lei şi retragerea autorizaţiei de funcţionare; f) parcarea altor mijloace de transport pe locurile de parcare adaptate, rezervate şi semnalizate prin semn internaţional pentru persoane cu handicap, cu amendă de la 200 lei la 1.000 lei şi ridicarea mijlocului de transport de pe locul de parcare respectiv; g) propunerea de încadrare, încadrarea în grad şi tip de handicap a unei persoane, cu încălcarea criteriilor medicopsihosociale aprobate prin ordin comun al ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale şi al ministrului sănătăţii, cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei.------------Lit. g) a alin. (1) al art. 100 a fost modificată de pct. 11 al art. I din LEGEA nr. 136 din 18 iulie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 505 din 23 iulie 2012, care modifică pct. 11 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 84 din 20 septembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 654 din 22 septembrie 2010. (2) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea amenzilor contravenţionale prevăzute la alin. (1) lit. a), b), d), e) şi g) se fac de către inspectorii sociali.------------Alin. (2) al art. 100 a fost modificat de pct. 11 al art. I din LEGEA nr. 136 din 18 iulie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 505 din 23 iulie 2012, care modifică pct. 11 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 84 din 20 septembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 654 din 22 septembrie 2010. (3) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea amenzilor contravenţionale prevăzute la alin. (1) lit. c) se fac de către personalul Inspecţiei Muncii. (4) Constatarea contravenţiei şi aplicarea amenzii contravenţionale prevăzute la alin. (1) lit. f) se fac de către agenţii de circulaţie sau de către personalul de control cu atribuţii în acest sens. (5) Sumele obţinute din aplicarea amenzilor se fac venit la bugetul de stat. (6) Prevederile prezentei legi referitoare la contravenţii se completează cu dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.------------Art. 100 a fost modificat de pct. 11 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 84 din 20 septembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 654 din 22 septembrie 2010.  +  Articolul 101 (1) Sumele încasate necuvenit cu titlu de prestaţii sociale de către persoana cu handicap sau familia acesteia se recuperează de la aceasta, inclusiv dobânzile aferente. (2) Sumele stabilite în conformitate cu prevederile alin. (1), nerecuperate din cauza decesului persoanei cu handicap, se recuperează, după caz, de la moştenitori, familie sau reprezentanţi legali, în condiţiile dreptului comun.  +  Capitolul X Dispoziţii tranzitorii şi finaleDispoziţii tranzitorii şi finale  +  Articolul 102Prevederile art. 43 alin. (1) şi ale art. 58 alin. (4) şi (5) intră în vigoare la 1 ianuarie 2007.  +  Articolul 103La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 102/1999 privind protecţia specială şi încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 310 din 30 iunie 1999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 519/2002, cu modificările şi completările ulterioare, cu excepţia prevederilor art. 18 alin. (2) lit. d) şi e) şi alin. (5) şi ale art. 19 alin. (1) lit. a)-c), e), f), q) şi r), care se abrogă începând cu data de 1 ianuarie 2007, precum şi orice alte dispoziţii contrare prezentei legi.  +  Articolul 104În termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap va elabora normele metodologice de aplicare a prevederilor prezentei legi şi le va supune spre aprobare prin hotărâre a Guvernului*).-----------*) Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap au fost aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 268/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 233 din 4 aprilie 2007.NOTĂ:Reproducem mai jos prevederile art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 14/2007, astfel cum a fost modificat şi completat prin Legea nr. 275/2007 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 14/2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, care nu este încorporat în textul republicat al Legii nr. 448/2006 şi care se aplică, în continuare, ca dispoziţii proprii ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 14/2007:"Art. II. - (1) Drepturile prevăzute la art. 12 alin. (1) lit. a), b), e), f) şi g) şi la alin. (2) din Legea nr. 448/2006, cu modificările şi completările ulterioare, se acordă, potrivit legii, dacă cererea de acordare a acestora, însoţită de documentele doveditoare, se depune de către persoana îndreptăţită în termen de maximum 180 de zile de la intrarea în vigoare a legii, indiferent de anul naşterii copilului, dacă acesta nu a împlinit încă vârsta de 2, 3 şi, respectiv, 7 ani, după caz. (2) Procedura de acordare a drepturilor prevăzute la art. 12 alin. (1) lit. b), e)-g) şi la alin. (2) din Legea nr. 448/2006, cu modificările şi completările aduse prin prezenta ordonanţă de urgenţă, se stabileşte prin ordin al ministrului muncii, solidarităţii sociale şi familiei, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă. (3) Pentru asigurarea în anul 2007 a fondurilor necesare aplicării alin. (1) lit. a), b), e), f) şi g) şi alin. (2) din Legea nr. 448/2006, cu modificările şi completările ulterioare, se autorizează Ministerul Economiei şi Finanţelor ca, la propunerea Ministerului Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse, să introducă modificările ce decurg din aplicarea prevederilor acestei legi în structura bugetului de stat şi a bugetului Ministerului Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse pe anul 2007."