LEGEA nr. 61 din 27 septembrie 1991 (*republicată*)pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice
EMITENT
  • PARLAMENTUL ROMÂNIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 125 din 18 februarie 2020



    *) Republicată în temeiul art. V din Legea nr. 192/2019 pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul ordinii și siguranței publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 868 din 28 octombrie 2019, dându-se textelor o nouă numerotare.Legea nr. 61/1991 a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 96 din 7 februarie 2014 și a mai fost modificată prin Legea nr. 11/2020 privind modificarea art. 2 pct. 20) din Legea nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 14 din 10 ianuarie 2020.  +  Articolul 1Pentru asigurarea climatului de ordine și liniște publică necesar desfășurării normale a activității economice și social-culturale și promovarea unor relații civilizate în viața cotidiană, cetățenii sunt obligați să aibă un comportament civic, moral și responsabil, în spiritul legilor țării și al normelor de conviețuire socială.  +  Articolul 2Constituie contravenție săvârșirea oricăreia dintre următoarele fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni:1) săvârșirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, amenințări cu acte de violență împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natură să tulbure ordinea și liniștea publică sau să provoace indignarea cetățenilor ori să lezeze demnitatea și onoarea acestora; 2) constituirea unui grup format din trei sau mai multe persoane, în scopul de a săvârși acțiuni ilicite, contrare ordinii și liniștii publice și normelor de conviețuire socială, precum și actele de încurajare sau sprijinire, sub orice formă, a unor astfel de grupuri de persoane, care incită la dezordine socială;3) apelarea, în mod repetat, la mila publicului, de către o persoană aptă de muncă, precum și determinarea unei persoane la săvârșirea unor astfel de fapte;4) aruncarea asupra unei persoane, construcții sau asupra unui mijloc de transport cu obiecte de orice fel, cu substanțe inflamante, iritant-lacrimogene sau cu efect paralizant, corosive sau care murdăresc, dacă nu s-au produs vătămări ale integrității corporale sau sănătății, ori pagube materiale;5) organizarea, îngăduirea sau participarea la jocuri de noroc - altele decât cele autorizate potrivit legii - de natură să lezeze bunele moravuri;6) atragerea de persoane, sub orice formă, săvârșită în localuri, parcuri, pe străzi sau în alte locuri publice în vederea practicării de raporturi sexuale cu acestea spre a obține foloase materiale, precum și îndemnul sau determinarea, în același scop, a unei persoane la săvârșirea unor astfel de fapte;7) acceptarea sau tolerarea practicării faptelor prevăzute la pct. 6) în hoteluri, moteluri, campinguri, baruri, restaurante, cluburi, pensiuni, discoteci sau în anexele acestora de către patronii sau administratorii ori conducătorii localurilor respective;8) comercializarea armelor cu aer comprimat sau cu gaze comprimate, a arbaletelor, arcurilor pentru tir, pescuit sau vânătoare în alte locuri decât în magazinele autorizate să efectueze operațiuni cu arme de foc și muniții;9) vânzarea armelor cu aer comprimat sau cu gaze comprimate, a arbaletelor, arcurilor pentru tir, pescuit sau vânătoare persoanelor care nu au împlinit vârsta de 18 ani, persoanelor care au săvârșit acte de violență menționate în cazierul judiciar, precum și persoanelor care suferă de boli neuropsihice menționate în certificatul de sănătate eliberat de policlinica teritorială;10) menținerea evidenței de către magazinele autorizate a cumpărătorilor armelor prevăzute la pct. 8) în registre speciale, vizate de organele de poliție, în care vor fi menționate datele de stare civilă, domiciliul, seria și numărul actului de identitate ale cumpărătorului, numărul cazierului judiciar, numărul certificatului de sănătate neuropsihică, cu denumirea policlinicii teritoriale, precum și caracteristicile armei vândute.Dacă cumpărătorul este titular al unui permis de armă, este scutit de obligația de a prezenta cazierul judiciar și certificatul de sănătate neuropsihică, iar dacă cumpărătorul este titular al unui permis de conducere, acesta este obligat să prezinte numai cazierul judiciar;11) alarmarea publicului, a organelor specializate pentru a interveni în caz de pericol ori a organelor de menținere a ordinii publice, prin darea semnalelor de pericol sau, după caz, prin solicitarea intervenției la fața locului, fără motiv întemeiat;12) întreruperea curentului electric sau stingerea, fără drept, a lămpilor ce servesc la iluminatul public pe străzi, în parcuri, săli de spectacol sau în alte locuri publice;13) pătrunderea, cu încălcarea normelor legale de acces, în sediile autorităților publice centrale și locale, instituțiilor publice, instituțiilor de învățământ și spațiilor aparținând acestora, indiferent de destinația lor, regiilor autonome, societăților reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, partidelor sau altor formațiuni politice, organizațiilor guvernamentale și neguvernamentale, ambasadelor și reprezentanțelor altor state ori ale organizațiilor internaționale de pe teritoriul României, precum și ocuparea fără drept a terenurilor aparținând ambasadelor și reprezentanțelor sau a terenurilor situate în perimetrul acestora ori refuzul de a le părăsi la cererea organelor de ordine;14) imprimarea de însemne, înscrieri, desene sau imagini, fără drept, prin orice mijloace, pe pereții clădirilor, pe garduri sau pe obiecte de folosință comună aflate în locuri publice, precum și deteriorarea prin orice mijloc a acestora; (la 24-08-2022, Punctul 14) din Articolul 2 a fost modificat de Punctul 1, Articolul I din LEGEA nr. 260 din 21 iulie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 744 din 25 iulie 2022 ) 14^1) dezlipirea sau distrugerea, fără drept, a reclamelor, anunțurilor și afișelor legal amplasate în locuri anume destinate; (la 24-08-2022, Articolul 2 a fost completat de Punctul 2, Articolul I din LEGEA nr. 260 din 21 iulie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 744 din 25 iulie 2022 ) 15) nerespectarea măsurilor de ordine sau a regulilor stabilite pentru buna desfășurare a manifestărilor cultural-sportive;16) deteriorarea, ridicarea sau mutarea, fără drept, a semnelor sau indicatoarelor de orientare turistică și rutieră ori a celor care semnalează existența unui pericol pentru viața persoanelor;17) lăsarea în libertate ori fără supraveghere a animalelor care pot prezenta pericol pentru persoane sau bunuri;18) refuzul consumatorului de a părăsi un local public în care se consumă băuturi alcoolice, după ora de închidere sau la cererea îndreptățită a unui salariat al localului;19) servirea consumatorilor cu băuturi alcoolice în localurile publice și în afara acestora, în zilele și la orele când, potrivit dispozițiilor legale, acestea sunt închise sau este interzisă desfacerea băuturilor alcoolice ori după ora de închidere stabilită prin autorizația de funcționare;20) servirea și consumul băuturilor alcoolice în localuri publice și în afara acestora pe timpul desfășurării adunărilor publice, grevelor, manifestărilor sportive, cu excepția spațiilor în care sunt organizate evenimente pentru celebrarea revelionului, zilelor unităților administrativ-teritoriale, ale categoriilor socio-profesionale sau pentru promovarea unor produse alimentare sau nealimentare, precum și a perimetrelor special amenajate și delimitate unde se desfășoară manifestări cultural-artistice cu acces controlat;21) desfacerea, comercializarea și consumul băuturilor alcoolice în locurile publice, la intrarea în curțile și în interioarele lor, cum sunt: spitale și alte unități sanitare, centre de plasament al minorilor, unități și instituții de învățământ și educație, lăcașuri de cult și instituții religioase aferente cultelor care interzic consumul băuturilor alcoolice în practicarea religiei respective, pe trotuarele sau aleile de acces ale acestora;22) servirea cu băuturi alcoolice, în localurile publice, a consumatorilor aflați în vădită stare de ebrietate, precum și a minorilor;23) consumul de băuturi alcoolice în următoarele locuri publice: drumuri publice, parcuri, stadioane și terenuri sportive, instituții culturale, săli de spectacole, instituții sau unități economice, toate mijloacele de transport în comun, autogări, gări și aeroporturi, de stat și private, sau alte locuri prevăzute de lege. În incinta acestor locuri publice se pot consuma băuturi alcoolice prin delimitarea unor spații special amenajate pentru consumarea băuturilor alcoolice, prin hotărârea conducerilor locurilor publice respective. Sunt exceptate localurile de alimentație publică și turism, cum sunt: restaurante, baruri și discoteci. În locurile publice enumerate se interzice cu desăvârșire consumul de băuturi alcoolice de către persoanele care nu au împlinit vârsta de 18 ani;23^1) comercializarea sau oferirea cu titlu gratuit a băuturilor alcoolice către minori de către unitățile autorizate să comercializeze băuturile alcoolice; (la 23-06-2023, Articolul 2 a fost completat de Punctul 1., ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 174 din 19 iunie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 554 din 20 iunie 2023 ) 23^2) comercializarea sau oferirea cu titlu gratuit, inclusiv prin automate comerciale, a băuturilor energizante către minori de către unitățile autorizate să comercializeze băuturi energizante; băuturi energizante sunt băuturile care conțin combinații variate de carbohidrați, vitamine, minerale, cu două sau mai multe substanțe precum: cofeină, taurină, carnitină, guarana, glucuronolactona și alți compuși cu efect de stimulare a sistemului nervos central; (la 15-03-2024, Articolul 2 a fost completat de Punctul 1. , ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 42 din 11 martie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 206 din 12 martie 2024 ) 24) provocarea ori participarea efectivă la scandal, în locuri sau localuri publice;25) tulburarea, fără drept, a liniștii locuitorilor prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect ori prin strigăte sau larmă;26) tulburarea liniștii locatarilor între orele 22,00-8,00 și 13,00-14,00 de către orice persoană prin producerea de zgomote, larmă sau prin folosirea oricărui aparat, obiect ori instrument muzical la intensitate mare în localurile sau în sediile persoanelor juridice, în locuințele persoanelor fizice sau în oricare alt loc din imobile cu destinația de locuințe ori situat în imediata vecinătate a acestora;27) organizarea de petreceri cu caracter privat și utilizarea de aparatură muzicală la intensitate de natură a tulbura liniștea locuitorilor, în corturi, alte amenajări sau în spațiu neacoperit, situate în perimetrul apropiat imobilelor cu destinația de locuințe sau cu caracter social, în mediul urban; Notă
    Prin DECIZIA CURȚII CONSTITUȚIONALE nr. 368 din 5 iulie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1146 din 29 noiembrie 2022, s-a admis excepția de neconstituționalitate, constatându-se că sintagma „în mediul urban“ din cuprinsul art. 2 pct. 27) din Legea nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice este neconstituțională.
    Conform art. 147 alin. (1) din CONSTITUȚIA ROMÂNIEI, republicată în MONITORUL OFICIAL nr. 767 din 31 octombrie 2003, dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstițutionale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstițutionale sunt suspendate de drept.
    Prin urmare, în intervalul 29 noiembrie 2022 - 12 ianuarie 2023, sintagma „în mediul urban“ din cuprinsul art. 2 pct. 27) din Legea nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, a fost suspendată de drept, încetându-și efectele juridice începând cu data 13 ianuarie 2023, întrucât legiuitorul nu a intervenit pentru modificarea prevederilor atacate.
    28) alungarea din locuința comună a soțului sau soției, a copiilor, precum și a oricărei alte persoane aflate în întreținere;29) nerespectarea măsurilor de ordine luate de organele competente în caz de calamități naturale sau alte pericole publice;30) nerespectarea măsurii de suspendare, dispusă conform dispozițiilor art. 3 alin. (3) și (4);31) refuzul unei persoane de a furniza date pentru stabilirea identității sale sau de a se prezenta la sediul poliției, la cererea ori la invitația justificată a organelor de urmărire penală sau a organelor de ordine publică, aflate în exercitarea atribuțiilor de serviciu;32) îndemnul sub orice formă al minorilor la săvârșirea de contravenții;33) neluarea de către părinți sau de către persoanele cărora li s-a încredințat spre creștere și educare un minor în vârstă de până la 16 ani sau care au în îngrijire un alienat ori debil mintal a măsurilor necesare pentru a-l împiedica de la fapte de vagabondaj, cerșetorie sau prostituție;34) lăsarea fără supraveghere a unui bolnav mintal periculos, de către persoanele care au îndatorirea de a-l îngriji sau de a-l păzi, precum și neanunțarea organelor sanitare sau ale poliției în caz de scăpare de sub pază sau supraveghere;35) neasigurarea de către responsabili sau patroni, prin personal propriu ori specializat, a ordinii publice în localuri publice, hoteluri, moteluri, campinguri, cluburi, pensiuni, discoteci și în alte locuri de distracție sau de agrement pe care le conduc, precum și refuzul acestora de a acorda sprijin organelor în drept pentru restabilirea în locurile respective a ordinii publice ori pentru luarea măsurilor împotriva persoanelor care au încălcat legea;36) împiedicarea, sub orice formă, a organelor însărcinate cu menținerea ordinii publice de a-și îndeplini obligațiile de serviciu privind legitimarea sau conducerea unei persoane la sediul poliției ori al altui organ de stat sau de a lua măsurile necesare pentru menținerea ori restabilirea ordinii publice.
     +  Articolul 2^1(1) În vederea verificării împlinirii vârstei de 18 ani a cumpărătorilor și consumatorilor care solicită vânzarea, respectiv servirea băuturilor alcoolice, băuturilor energizante și/sau produselor reglementate de dispozițiile art. 2 din Legea nr. 201/2016 privind stabilirea condițiilor pentru fabricarea, prezentarea și vânzarea produselor de tutun și a produselor conexe și de modificare a Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor de tutun, cu modificările și completările ulterioare, membrii personalului localurilor publice și vânzătorii din unitățile comerciale au obligația de a solicita consultarea actelor de identitate ale consumatorilor.(2) În cazul neîndeplinirii obligației prevăzute la alin. (1), membrii personalului localurilor publice și vânzătorii din unitățile comerciale pot fi sancționați cu amendă de la 10.000 lei la 30.000 lei. (la 25-07-2024, Actul a fost completat de ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 233 din 19 iulie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 713 din 22 iulie 2024 )  +  Articolul 3(1) Contravențiile prevăzute la art. 2 se sancționează după cum urmează:a) cu amendă de la 100 lei la 500 lei, cele prevăzute la pct. 3), 4), 11), 14^1), 17), 18), 33) și 34); (la 15-03-2024, Litera a) , Alineatul (1) , Articolul 3 a fost modificată de Punctul 2. , ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 42 din 11 martie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 206 din 12 martie 2024 ) b) cu amendă de la 200 lei la 1.000 lei, cele prevăzute la pct. 1), 12), 16), 24), 25) și 28);c) cu amendă de la 500 lei la 1.500 lei, cele prevăzute la pct. 2), 5)-10), 13), 15), 19), 20), 26), 29), 31) și 32);d) cu amendă de la 2.000 lei la 3.000 lei, faptele prevăzute la pct. 27) și 30);e) cu amendă de la 100 lei la 500 lei, faptele prevăzute la pct. 21) și 23);f) cu amendă de la 3.000 lei la 6.000 lei, faptele prevăzute la pct. 14), 35) și 36). (la 24-08-2022, Litera f) din Alineatul (1) , Articolul 3 a fost modificată de Punctul 3, Articolul I din LEGEA nr. 260 din 21 iulie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 744 din 25 iulie 2022 ) g) cu amendă de la 5.000 lei la 20.000 lei, cele prevăzute la pct. 22), 23^1) și 23^2). (la 15-03-2024, Alineatul (1) , Articolul 3 a fost completat de Punctul 3. , ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 42 din 11 martie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 206 din 12 martie 2024 ) (2) În cazurile în care faptele prevăzute la pct. 1), 2), 4) și 24) ale art. 2 sunt săvârșite în incinta unei instituții de învățământ, a unei instituții de sănătate ori destinate ocrotirii speciale a unor categorii de persoane defavorizate, sancțiunile aplicabile sunt amenzile de la 1.000 lei la 3.000 lei. (la 15-03-2024, Alineatul (2) , Articolul 3 a fost modificat de Punctul 4. , ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 42 din 11 martie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 206 din 12 martie 2024 ) (2^1) În cazurile în care faptele prevăzute la pct. 22), 23^1) și 23^2) ale art. 2 sunt săvârșite în incinta unei instituții de învățământ, a unei instituții de sănătate ori destinate ocrotirii speciale a unor categorii de persoane, sancțiunile aplicabile sunt amenzile de la 10.000 lei la 30.000 lei. (la 15-03-2024, Articolul 3 a fost completat de Punctul 5. , ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 42 din 11 martie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 206 din 12 martie 2024 ) (3) În cazul săvârșirii contravențiilor prevăzute la art. 2 pct. 7), 20), 22), 23) și 23^1) se dispune și măsura suspendării activității localului public pe o perioadă cuprinsă între 10 și 30 de zile. (la 23-06-2023, Alineatul (3), Articolul 3 a fost modificat de Punctul 3., ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 174 din 19 iunie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 554 din 20 iunie 2023 ) (4) În cazul repetării contravențiilor prevăzute la art. 2 pct. 19), 21), 22), 23^1), 23^2) și 26) se dispune, de asemenea, măsura suspendării activității localului public pe o perioadă cuprinsă între 10 și 30 de zile. (la 15-03-2024, Alineatul (4) , Articolul 3 a fost modificat de Punctul 6. , ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 42 din 11 martie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 206 din 12 martie 2024 ) (5) În cazul săvârșirii contravenției prevăzute la art. 2 pct. 30) se dispune retragerea autorizației de funcționare a localului public.(6) Suspendarea activității localului public ori retragerea autorizației de funcționare a acestuia se dispune de către organul care a eliberat autorizația, la propunerea organului constatator, căruia i se comunică în scris măsura luată, în termen de 5 zile de la data sesizării.(6^1) În cazul săvârșirii contravenției prevăzute la art. 2 pct. 14) se dispune sancțiunea complementară a obligării înlăturării de către contravenient a înscrierilor, însemnelor sau desenelor, cu redarea stării inițiale a bunului scris, pictat, desenat sau deteriorat ori cu refacerea acestuia, după caz. Sancțiunea se execută în termen de cel mult 15 zile calendaristice de la data la care devine executorie. (la 24-08-2022, Articolul 3 a fost completat de Punctul 4, Articolul I din LEGEA nr. 260 din 21 iulie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 744 din 25 iulie 2022 ) (6^2) În cazul neîndeplinirii obligației prevăzute la alin. (6^1), autoritatea administrației publice locale pe a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția poate să reabiliteze din fonduri proprii bunurile afectate, având dreptul la acțiune în regres împotriva contravenientului. (la 24-08-2022, Articolul 3 a fost completat de Punctul 4, Articolul I din LEGEA nr. 260 din 21 iulie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 744 din 25 iulie 2022 ) (7) În cazul contravențiilor prevăzute la art. 2 pct. 23^1), 23^2), 32), 33) și 34), sesizarea se poate face și de către organele de ocrotire socială. (la 15-03-2024, Alineatul (7) , Articolul 3 a fost modificat de Punctul 6. , ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 42 din 11 martie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 206 din 12 martie 2024 ) (8) Sancțiunea amenzii poate fi aplicată și persoanei juridice.  +  Articolul 4(1) Sunt supuse confiscării bunurile care au servit la săvârșirea contravențiilor prevăzute la art. 2 pct. 4), 5) și 14), dacă sunt ale contravenientului, precum și bunurile dobândite prin săvârșirea contravențiilor, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate. (la 24-08-2022, Alineatul (1) din Articolul 4 a fost modificat de Punctul 5, Articolul I din LEGEA nr. 260 din 21 iulie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 744 din 25 iulie 2022 ) (2) În cazul contravenției prevăzute la art. 2 pct. 28) este necesară plângerea părții vătămate. Retragerea plângerii ori împăcarea părților înlătură răspunderea făptuitorului. Organele constatatoare sunt abilitate să restabilească situația anterioară.  +  Articolul 5Repetarea contravențiilor prevăzute la art. 2 pct. 1), 25)-27), într-un interval de 24 de ore de la constatarea primei fapte, se sancționează după cum urmează:a) cu amendă de la 500 lei la 1.500 lei sau prestarea a 50-100 de ore de activități în folosul comunității, faptele prevăzute la pct. 1) și 25);b) cu amendă de la 2.000 lei la 3.000 lei sau prestarea a 70-120 de ore de activități în folosul comunității, faptele prevăzute la pct. 26);c) cu amendă de la 3.000 lei la 6.000 lei sau prestarea a 100-150 de ore de activități în folosul comunității, faptele prevăzute la pct. 27).  +  Articolul 6(1) Contravențiile se constată de către primar, împuterniciții acestuia, de către ofițerii sau agenții de poliție ori de către ofițerii, maiștrii militari și subofițerii din jandarmerie, precum și, pentru faptele constatate în zona specifică de competență, de către polițiștii de frontieră.(2) În cazul contravențiilor pentru care legea prevede sancțiunea amenzii, agentul constatator, odată cu constatarea, aplică și sancțiunea.  +  Articolul 7Împotriva procesului-verbal de constatare a contravențiilor prin care s-a aplicat sancțiunea amenzii se poate face plângere în termen de 15 zile de la comunicarea acestuia.  +  Articolul 8(1) Plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției se soluționează de judecătorie.(2) *) Hotărârea judecătorească prin care judecătoria soluționează plângerea este definitivă și irevocabilă.*) Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 174/2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 315 din 31 mai 2013, a constatat că dispozițiile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 61/1991, rămas, în urma renumerotării, art. 8 alin. (2), sunt neconstituționale.  +  Articolul 9(1) În cazul în care contravențiile prevăzute în prezenta lege sunt săvârșite de un militar, procesul-verbal de constatare se trimite comandantului unității din care face parte contravenientul, spre a i se aplica, dacă procesul-verbal este întemeiat, sancțiuni potrivit Regulamentului disciplinei militare**).**) A se vedea Ordinul ministrului apărării naționale nr. M.64/2013 pentru aprobarea Regulamentului disciplinei militare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 399 și 399 bis din 3 iulie 2013.(2) În situația în care contravenientul este încorporat pentru îndeplinirea serviciului militar înainte de pronunțarea hotărârii judecătorești ori înainte de începerea executării sancțiunii închisorii contravenționale***), procesul-verbal sau, după caz, hotărârea se trimite, de asemenea, comandantului unității din care face parte contravenientul, spre a i se aplica o sancțiune potrivit Regulamentului disciplinei militare.***) A se vedea Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 108/2003 pentru desființarea închisorii contravenționale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 747 din 26 octombrie 2003, aprobată prin Legea nr. 28/2004.  +  Articolul 10Dispozițiile prezentei legi se completează cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare.  +  Articolul 11Pe data intrării în vigoare a prezentei legi****) se abrogă Decretul nr. 153 din 24 martie 1970 pentru stabilirea și sancționarea unor contravenții privind regulile de conviețuire socială, ordinea și liniștea publică, art. 6 din Decretul nr. 76 din 15 iulie 1975, precum și orice alte dispoziții contrare.****) Legea nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 196 din 27 septembrie 1991.