ORDONANŢĂ nr. 20 din 30 iulie 2013 (*actualizată*)privind reglementarea unor măsuri necesare derulării proiectelor cu finanţare nerambursabilă din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală şi Programul operaţional pentru pescuit**)(actualizată până la data de 15 decembrie 2013*)
EMITENT
  • GUVERNUL




  • --------------*) Forma actualizată a acestui act normativ până la data de 11 decembrie 2013 este realizată de către Departamentul juridic din cadrul S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra-Neamţ prin includerea tuturor modificărilor şi completărilor aduse de către LEGEA nr. 332 din 10 decembrie 2013.Conţinutul acestui act nu este un document cu caracter oficial, fiind destinat pentru informarea utilizatorilor**) NOTĂ CTCE SA PIATRA NEAMT:Titlul Ordonanţei a fost modificat de pct. 1 al art. unic din LEGEA nr. 332 din 10 decembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 778 din 12 decembrie 2013.Întrucât:- la solicitarea Comisiei Europene, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a iniţiat o modificare a Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) în cursul lunii martie 2013, care vizează, printre altele, amendarea Sistemului de garantare cu finanţare din PNDR în scopul excluderii posibilităţii de finanţare, prin intermediul schemelor de garantare, a scrisorilor de garanţie bancară pentru acordarea avansului din contractele de finanţare nerambursabilă;- o astfel de măsură poate atrage consecinţe extrem de grave asupra dinamicii derulării proiectelor intrate în sistem pentru care a fost previzionat un anumit cash-flow, în condiţiile în care în ultimii ani de implementare a Programului trebuie intensificate eforturile pentru realizarea tuturor proiectelor contractate;- în contextul în care valoarea reală a bunurilor materiale proprii ale beneficiarilor, în această perioadă de criză financiară, a scăzut considerabil, există mari dificultăţi pentru îndeplinirea de către beneficiari a cerinţelor băncilor comerciale pentru obţinerea finanţărilor necesare proiectelor de investiţii din PNDR, iar absenţa garanţiilor pentru a obţine creditul non-cash pentru emiterea scrisorilor de garanţie bancară presupune în mod real imposibilitatea acordării avansurilor beneficiarilor de proiecte de investiţii finanţate din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR);- în lipsa garanţiilor pentru scrisorile de garanţie bancară necesare avansurilor solicitate de beneficiari există un risc major de blocare a PNDR, ca urmare a imposibilităţii realizării investiţiilor sprijinite prin PNDR şi, implicit, riscul dezangajării fondurilor PNDR;- pentru a răspunde acestor probleme stringente legate de lipsa garanţiilor pe care le întâmpină beneficiarii PNDR se impune crearea, în regim de maximă urgenţă, a cadrului legal pentru finanţarea din surse naţionale a acestui mecanism, astfel încât beneficiarii PNDR să aibă posibilitatea de a obţine, în cel mai scurt timp, finanţarea necesară derulării investiţiei pentru a evita situaţia nefinalizării proiectului până la sfârşitul Programului şi astfel a pierderii fondurilor,în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 1 pct. IX din Legea nr. 182/2013 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe,Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă.  +  Articolul 1 (1) Anual, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), din prevederile bugetare de la capitolul 23.01 «Agricultură, silvicultură, piscicultură şi vânătoare», titlul «Împrumuturi», precum şi din Fondul de garantare a creditelor, constituit şi reconstituit potrivit prevederilor Legii nr. 218/2005privind stimularea absorbţiei fondurilor SAPARD, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală, Fondul european pentru pescuit, Fondul european de garantare agricolă, prin preluarea riscului de creditare de către fondurile de garantare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, din sumele disponibilizate la nivelul fondurilor de garantare, alocate în baza Legii nr. 329/2009privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, cu modificările şi completările ulterioare, şi din sumele rambursate de instituţiile de credit în baza Ordonanţei Guvernului nr. 14/2010privind măsuri financiare pentru reglementarea ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli, începând cu anul 2010, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 74/2010, cu completările ulterioare, alocă fondurilor de garantare sumele necesare pentru acordarea unor garanţii beneficiarilor Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) şi Fondului european pentru pescuit pentru facilitarea accesului la finanţarea bancară necesară în scopul realizării obiectivelor de investiţii cofinanţate prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) şi strategiilor de dezvoltare locală cofinanţate prin Programul operaţional pentru pescuit (POP).-------Alin. (1) al art. 1 a fost modificat de pct. 2 al art. unic din LEGEA nr. 332 din 10 decembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 778 din 12 decembrie 2013. (2) În înţelesul prezentei ordonanţe, prin fond de garantare se înţelege instituţia financiară nebancară care are în obiectul de activitate asumarea de angajamente de garantare şi este înscrisă la Registrul special al Băncii Naţionale a României. (3) Sumele alocate se stabilesc prin convenţii încheiate între MADR şi fondurile de garantare, cu respectarea prevederilor legale în vigoare din domeniul achiziţiilor publice.  +  Articolul 1^1MADR, prin Direcţia generală pescuit - Autoritate de management pentru Programul operaţional pentru pescuit 2007-2013, acordă un avans de maximum 10% din valoarea cheltuielilor de funcţionare pentru grupurile locale de acţiune pentru pescuit (FLAG), constituite şi selectate în vederea implementării strategiilor din cadrul axei prioritare 4 a Programului operaţional pentru pescuit 2007-2013, dar nu mai mult de echivalentul a 30.000 de euro, în condiţiile prezentei ordonanţe.-------Art. 1^1 a fost introdus de pct. 3 al art. unic din LEGEA nr. 332 din 10 decembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 778 din 12 decembrie 2013.  +  Articolul 2Finanţările aprobate de instituţiile de finanţare care pot fi garantate de fondurile de garantare vor fi acordate pentru: a) emiterea scrisorilor de garanţie bancară necesare beneficiarilor prevăzuţi la art. 3 pentru încasarea avansului prevăzut în contractele de finanţare nerambursabilă încheiate cu APDRP, cu respectarea prevederilor legale în vigoare; b) creditele de investiţii necesare pentru realizarea obiectivelor de investiţii cofinanţate din FEADR de către beneficiarii prevăzuţi la art. 3 lit. b), cu respectarea prevederilor legale în vigoare. c) emiterea scrisorilor de garanţie bancară necesare beneficiarilor prevăzuţi la art. 1^1 pentru încasarea avansului prevăzut în contractele de finanţare nerambursabilă încheiate cu MADR prin Direcţia generală pescuit - Autoritate de management pentru Programul operaţional pentru pescuit 2007-2013, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.-------Lit. c) a art. 2 a fost introdusă de pct. 4 al art. unic din LEGEA nr. 332 din 10 decembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 778 din 12 decembrie 2013.  +  Articolul 3Beneficiarii garanţiilor acordate de fondurile de garantare sunt: a) beneficiarii privaţi ai măsurilor 121 "Modernizarea exploataţiilor agricole", 123 "Creşterea valorii adăugate a produselor agricole forestiere", 312 "Sprijin pentru crearea şi dezvoltarea de microîntreprinderi" şi 313 "Încurajarea activităţilor turistice" din PNDR pentru finanţările prevăzute la art. 2 lit. a); b) beneficiarii privaţi ai axei LEADER pentru finanţările prevăzute la art. 2. c) grupurile locale de acţiune pentru pescuit (FLAG), constituite şi selectate în vederea implementării strategiilor din cadrul axei prioritare 4 a Programului operaţional pentru pescuit 2007-2013 pentru avansul menţionat la art. 1^1.-------Lit. c) a art. 3 a fost introdusă de pct. 5 al art. unic din LEGEA nr. 332 din 10 decembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 778 din 12 decembrie 2013.  +  Articolul 4Beneficiarii prevăzuţi la art. 3 nu vor putea beneficia de prevederile Legii nr. 218/2005, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.  +  Articolul 5Fondurile de garantare acordă garanţii cu o expunere de maximum 5 ori a sumei alocate de MADR şi cu respectarea următoarelor condiţii cumulative: a) beneficiarii nu se află în dificultate economică conform definiţiei "firmei în dificultate" menţionate în secţiunea 2.1 - Liniile directoare privind ajutorul de stat pentru salvarea şi restructurarea întreprinderilor aflate în dificultate publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE), seria C, nr. 244 din 1 octombrie 2004; b) garanţia este legată de o finanţare bancară aprobată de o instituţie finanţatoare în scopul emiterii scrisorii de garanţie bancară necesare beneficiarilor pentru încasarea avansului prevăzut în contractele încheiate cu Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) sau, după caz, pentru finanţările contractate de beneficiari în vederea derulării investiţiilor finanţate prin axa LEADER (PNDR)/axa 4 (POP), de o sumă maximă fixată şi o durată limitată sau, după caz, pentru finanţările contractate de beneficiari cu MADR prin Direcţia generală pescuit - Autoritate de management pentru Programul operaţional pentru pescuit 2007-2013, în vederea derulării investiţiilor finanţate prin axa 4, de o sumă maximă fixată şi o durată limitată;-------Lit. b) a art. 5 a fost modificată de pct. 6 al art. unic din LEGEA nr. 332 din 10 decembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 778 din 12 decembrie 2013. c) garanţia acoperă maximum 80% din valoarea finanţării acordate de către instituţiile finanţatoare, iar diferenţa până la valoarea acesteia se asigură de către beneficiar cu garanţii proprii. În situaţia în care valoarea finanţării scade în timp, suma garantată descreşte, în mod proporţional, astfel încât, în orice moment, garanţia să nu acopere mai mult de 80% din valoarea finanţării; d) beneficiarii vor emite un bilet la ordin în favoarea instituţiilor finanţatoare, fără protest, cu scadenţa la vedere, de valoare egală cu valoarea garanţiei, avalizat, după caz, în funcţie de tipul entităţii juridice, de către acţionari/asociaţi/administratori/reprezentanţi legali ai acestora în calitate de persoane fizice şi care la momentul executării de către instituţiile finanţatoare a contractelor de garantare va fi girat fără regres de către acestea fondurilor de garantare. Biletul la ordin, emis de beneficiar în condiţiile prezentei ordonanţe în favoarea fondurilor de garantare, reprezintă titlu executoriu, potrivit legii; e) fondurile de garantare realizează demersurile pentru învestirea biletului la ordin cu formulă executorie, în scopul dobândirii calităţii de titlu executoriu; f) beneficiarii plătesc un comision de garantare calculat pe baza ratingului stabilit de instituţia finanţatoare.  +  Articolul 6Fondurile alocate şi dobânzile încasate prin plasarea acestora în sistem bancar se evidenţiază distinct în înregistrările contabile ale fondurilor de garantare, fiind considerate "împrumuturi subordonate", aşa cum sunt definite de reglementările contabile ale Băncii Naţionale a României.  +  Articolul 7 (1) Dobânzile încasate de fondurile de garantare, în condiţiile legii, ca venit financiar rezultat din plasarea sumelor alocate de MADR în depozite bancare sau în titluri de stat, precum şi valoarea creanţelor recuperate sunt venituri neimpozabile pentru acestea şi reîntregesc sursa din care s-a efectuat plata garanţiei. (2) Dobânzile încasate, inclusiv creanţele recuperate, vor fi utilizate pentru acoperirea riscului asumat de fondurile de garantare din garanţiile acordate în baza prezentei ordonanţe prin plata valorii garanţiei/soldului garanţiei, în cazul contractelor de garantare executate de instituţiile finanţatoare pentru împrumutaţii care nu şi-au îndeplinit obligaţii asumate prin contractele de finanţare, cu respectarea prevederilor legale în vigoare. (3) În situaţia în care valoarea garanţiilor executate de instituţiile finanţatoare depăşeşte nivelul dobânzilor acumulate şi afectează sumele alocate de MADR pentru acordarea de garanţii, reîntregirea sumelor alocate se va realiza din bugetul MADR, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.  +  Articolul 8 (1) În cazul debitorilor aflaţi în procedura insolvenţei, recuperarea creanţelor se face, în condiţiile legii, de către fondurile de garantare, prin înscrierea la masa credală, sau, după caz, de băncile comerciale prin executarea garanţiilor prevăzute în contractul de credit şi pentru Fond în calitate de cocreditor. (2) Sumele finale recuperate astfel, precum şi cele virate de instituţiile finanţatoare fondurilor de garantare ca urmare a executării celorlalte garanţii prevăzute în contractul de credit reîntregesc sursa din care Fondul a efectuat plata.  +  Articolul 9 (1) Pentru neplata la scadenţă de către avalişti a sumelor înscrise în biletul la ordin, aceştia datorează dobânzi şi penalităţi de întârziere calculate potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. (2) Executarea silită a avalistului biletului la ordin pentru neplata atât a sumelor cuprinse în biletul la ordin, cât şi a obligaţiilor fiscale accesorii aferente acestora se efectuează potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, de către organele competente ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, în temeiul biletului la ordin emis de debitor şi avalizat de către acţionari/asociaţi/administratori/reprezentanţi legali în calitate de persoane fizice, transmis spre executare de fondurile de garantare, după ce au fost învestite cu formulă executorie, conform dispoziţiilor legale, cu respectarea art. 6 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 146/2002 privind formarea şi utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. (3) Sumele recuperate de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală sunt venituri ale bugetului de stat.  +  Articolul 10Comisioanele de garantare datorate de beneficiari potrivit prevederilor art. 5 lit. f) sunt venituri ale fondurilor de garantare.  +  Articolul 11Lunar, până în data de 10 a lunii curente, fondurile de garantare vor transmite MADR situaţia sumelor primite şi utilizate, în vederea întocmirii contului de execuţie pentru luna expirată şi a transmiterii acestuia la Ministerul Finanţelor Publice până la data de 15 a lunii curente.PRIM-MINISTRUVICTOR-VIOREL PONTAContrasemnează:---------------Ministrul fondurilor europene,Eugen Orlando TeodoroviciMinistrul agriculturii şi dezvoltării rurale,Daniel ConstantinViceprim-ministru,ministrul finanţelor publice,Daniel ChiţoiuMinistrul delegat pentru buget,Liviu VoineaMinistrul afacerilor externe,Titus CorlăţeanBucureşti, 30 iulie 2013.Nr. 20.-------