ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 104 din 27 iunie 2001 (*actualizată*)privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei de Frontieră Române(aplicabilă începând cu data de 1 februarie 2014*)
EMITENT
  • GUVERNUL




  • În temeiul prevederilor art. 114 alin. (4) din Constituţia României,Guvernul României adopta prezenta ordonanţă de urgenţă.  +  Capitolul I Dispoziţii generaleDispoziţii generale  +  Articolul 1Poliţia de Frontieră Română face parte din Ministerul Administraţiei şi Internelor şi este instituţia specializată a statului care exercită atribuţiile ce îi revin cu privire la supravegherea şi controlul trecerii frontierei de stat, prevenirea şi combaterea migraţiei ilegale şi a faptelor specifice criminalităţii transfrontaliere săvârşite în zona de competenţă, respectarea regimului juridic al frontierei de stat, paşapoartelor şi străinilor, asigurarea intereselor statului român pe Dunărea interioară, inclusiv braţul Măcin şi canalul Sulina situate în afara zonei de frontieră, în zona contiguă şi în zona economică exclusivă, respectarea ordinii şi liniştii publice în zona de competenţă, în condiţiile legii.--------------Art. 1 a fost modificat de pct. 1 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 130 din 14 octombrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 711 din 20 octombrie 2008.Începând cu data eliminării controalelor la frontierele interne, stabilită prin decizie a Consiliului Uniunii Europene, art. 1 va avea următorul cuprins:  +  Articolul 1Poliţia de Frontieră Română face parte din Ministerul Administraţiei şi Internelor şi este instituţia specializată a statului care exercită atribuţiile ce îi revin cu privire la supravegherea şi controlul trecerii frontierei de stat, prevenirea şi combaterea migraţiei ilegale şi a faptelor specifice criminalităţii transfrontaliere săvârşite în zona de competenţă, respectarea regimului juridic al frontierei de stat, paşapoartelor şi străinilor, asigurarea intereselor statului român pe canalul Sulina situat în afara zonei de frontieră, în zona contiguă şi în zona economică exclusivă, respectarea ordinii şi liniştii publice în zona de competenţă, în condiţiile legii.--------------Art. 1 a fost modificat de pct. 1 al art. I din LEGEA nr. 265 din 22 decembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 872 din 28 decembrie 2010.  +  Articolul 2În înţelesul prezentei ordonanţe de urgenţă, expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:Începând cu data eliminării controalelor la frontierele interne, stabilită prin decizie a Consiliului Uniunii Europene, lit. a) a art. 2 va avea următorul cuprins: a) zona de competenţă:1. suprafaţa din teritoriul naţional constituită din zona de frontieră, suprafaţa şi imobilele aeroporturilor şi porturilor situate în interiorul ţării, deschise traficului internaţional, Dunărea interioară, braţul Măcin, Dunărea maritimă, Canalul Dunăre - Marea Neagră, Canalul Sulina situat în afara zonei de frontieră, apele maritime interioare şi marea teritorială, precum şi zona contiguă şi zona economică exclusivă ale României, în care Poliţia de Frontieră Română îşi îndeplineşte atribuţiile prevăzute de lege;2. întreaga suprafaţă a teritoriului naţional, numai pentru îndeplinirea atribuţiilor privind prevenirea şi combaterea migraţiei ilegale;Litera a) a art. 2 a fost modificată de pct. 1 al art. II din LEGEA nr. 280 din 7 decembrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 877 din 12 decembrie 2011. b) poliţist de frontieră - funcţionarul public cu statut special, inarmat, care poarta, de regula, uniforma şi exercită atribuţiile stabilite prin lege în sarcina Poliţiei de Frontiera Române.Art. 2 a fost modificat şi înlocuit cu art. 1 de pct. 2 al articolului unic din LEGEA nr. 81 din 26 februarie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 154 din 4 martie 2002.  +  Articolul 3 (1) Activitatea Poliţiei de Frontiera Române constituie serviciu public şi se desfăşoară în interesul persoanei, al comunităţii şi în sprijinul instituţiilor statului, exclusiv pe baza şi în executarea legii. (2) În toate acţiunile pe care le desfăşoară în zona de competenţa personalul Poliţiei de Frontiera Române are obligaţia sa prevină şi sa combată starile de pericol la adresa României, determinate de criminalitatea transfrontaliera şi de migratia ilegala.------------Alin. (2) al art. 3 a fost modificat de pct. 3 al articolului unic din LEGEA nr. 81 din 26 februarie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 154 din 4 martie 2002.  +  Articolul 3^1 (1) În îndeplinirea atribuţiilor care îi revin, Poliţia de Frontieră Română îşi organizează propria bază de date, în care păstrează evidenţe şi înregistrări ale datelor cu caracter personal, precum şi alte evidenţe ale informaţiilor culese, potrivit legii. (2) Scopul organizării şi funcţionării bazei de date prevăzute la alin. (1) constă în sprijinirea acţiunilor de supraveghere şi control al trecerii frontierei de stat, prevenire şi combatere a migraţiei ilegale şi a faptelor specifice criminalităţii transfrontaliere săvârşite în zona de competenţă, respectarea regimului juridic al frontierei de stat, paşapoartelor şi străinilor, precum şi asigurarea altor interese legitime ale statului român în zonele în care Poliţia de Frontieră Română îşi desfăşoară atribuţiile prevăzute de lege. (3) Baza de date prevăzută la alin. (1) conţine următoarele evidenţe informatizate: a) informaţii ce se transmit de către alte autorităţi/persoane poliţiei de frontieră cu privire la persoane, mijloace de transport, mărfuri şi alte bunuri care urmează să fie verificate pe timpul efectuării controlului de trecere a frontierei de stat, în vederea interzicerii intrării sau ieşirii în/din România, urmăririi ori efectuării controlului amănunţit; b) persoane şi obiecte date în consemn la frontieră de către Poliţia de Frontieră Română, conform normelor legale în vigoare; c) date privind persoane şi mijloace de transport cărora nu li se permite intrarea/ieşirea în/din ţară; d) specimene de vize şi de documente de călătorie; e) misiuni, acţiuni şi controale-cadru specifice întreprinse de Poliţia de Frontieră Română sau în cooperare cu instituţii din ţară ori din străînătate, precum şi evidenţa tuturor resurselor materiale, umane şi financiare utilizate în scopul prevenirii şi combaterii infracţionalităţii; f) evenimente, litigii de frontieră constatate în urma misiunilor, acţiunilor, controalelor-cadru; g) persoane care comit infracţiuni descoperite în zona de competenţă de către Poliţia de Frontieră sau în cooperare cu instituţii din ţară ori din străînătate; h) cazurile penale instrumentate de către Poliţia de Frontieră Română potrivit competenţelor prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare; i) bunuri abandonate descoperite sau confiscate de către Poliţia de Frontieră Română potrivit competenţelor legale; j) falsuri pentru vize şi documente de călătorie; k) persoanele returnate de alte state; l) alte evidenţe necesare desfăşurării activităţilor specifice Poliţiei de Frontieră Române. (4) Cu privire la persoane, sunt prelucrate următoarele date şi categorii de date: a) numele şi prenumele, numele anterior, pseudonimele sau poreclele care au fost eventual înregistrate separat; b) sexul; c) data şi locul naşterii; d) cetăţenia; e) datele din actele de stare civilă; f) datele din permisul de conducere; g) caracteristicile fizice/antropometrice h) profesia şi locul de muncă; i) menţiunea că persoanele în cauză sunt înarmate sau nu, după caz; j) menţiunea că persoanele în cauză sunt violente sau nu, după caz; k) motivul luării în evidenţă; l) măsura care trebuie luată. (5) Datele şi categoriile de date prevăzute la alin. (4) pot fi comunicate, în condiţiile legii, următorilor destinatari: a) persoanei vizate sau reprezentantului legal al acesteia; b) instituţiilor sau autorităţilor publice, în condiţiile în care comunicarea acestora vizează exercitarea prerogativelor de autoritate publică cu care sunt învestite; c) organismelor similare din alte state, pe baza înţelegerilor la care România este parte. (6) Regulile privind păstrarea, actualizarea şi utilizarea bazei de date prevăzute la alin. (1) se stabilesc prin dispoziţie a inspectorului general, cu respectarea dispoziţiilor legale privind protecţia datelor, precum şi a celor pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date.-----------Art. 3^1 a fost introdus de pct. 3 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 130 din 14 octombrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 711 din 20 octombrie 2008.  +  Articolul 4În îndeplinirea atribuţiilor ce îi revin Poliţia de Frontiera Română cooperează cu celelalte instituţii ale statului care au atribuţii privind asigurarea ordinii de drept şi colaborează în acest sens cu cetăţenii, în condiţiile legii.  +  Articolul 5*)Poliţia de Frontiera Română se organizează la nivelul judeţelor care, potrivit organizării administrative a teritoriului României, au ca limita frontiera de stat şi litoralul Marii Negre. În judeţele din interiorul tarii, în care funcţionează aeroporturi sau porturi deschise traficului internaţional de persoane şi mărfuri, Poliţia de Frontiera Română se organizează la nivelul punctelor de trecere a frontierei de stat. Pentru Dunarea interioară, deschisă navigaţiei internaţionale, Poliţia de Frontiera Română se organizează şi la nivelul judeţelor Brăila şi Ialomiţa.-----------Începând cu data eliminării controalelor la frontierele interne, stabilită prin decizie a Consiliului Uniunii Europene, art. 5 va avea următorul cuprins:  +  Articolul 5Poliţia de Frontieră Română se organizează la nivelul judeţelor care, potrivit organizării administrative a teritoriului României, au ca limită frontiera de stat şi/sau litoralul Mării Negre. În judeţele din interiorul ţării, în care funcţionează aeroporturi sau porturi deschise traficului internaţional de persoane şi mărfuri, Poliţia de Frontieră Română se organizează la nivelul punctelor de trecere a frontierei de stat.  +  Capitolul II Organizarea Poliţiei de Frontiera RomâneOrganizarea Poliţiei de Frontiera Române  +  Secţiunea 1 Structura Poliţiei de Frontiera RomâneStructura Poliţiei de Frontiera RomâneÎncepând cu data eliminării controalelor la frontierele interne, stabilită prin decizie a Consiliului Uniunii Europene, art. 6 va avea următorul cuprins:  +  Articolul 6Poliţia de Frontieră Română are următoarea structură organizatorică: a) Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră; b) Garda de Coastă; c) inspectorate teritoriale ale poliţiei de frontieră; d) servicii teritoriale ale poliţiei de frontieră; e) sectoare ale poliţiei de frontieră; f) grupuri de nave ale poliţiei de frontieră; g) puncte ale poliţiei de frontieră; h) unităţi sau instituţii de învăţământ şi centre de formare profesională;-------------Lit. h) a art. 6 a fost modificată de pct. 1 al art. I din LEGEA nr. 314 din 25 noiembrie 2013, MONITORUL OFICIAL nr. 728 din 26 noiembrie 2013. i) centre, birouri şi puncte de contact; j) alte unităţi.-----------Art. 6 a fost modificat de pct. 2 al art. II din LEGEA nr. 280 din 7 decembrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 877 din 12 decembrie 2011.  +  Secţiunea a 2-a Inspectoratul General al Poliţiei de FrontieraInspectoratul General al Poliţiei de Frontiera  +  Articolul 7Inspectoratul General al Poliţiei de Frontiera este unitatea centrala a Poliţiei de Frontiera Române, cu personalitate juridică şi competenţa teritorială pentru întreaga zona de responsabilitate a poliţiei de frontieră, care exercită conducerea şi răspunde de întreaga activitate a poliţiei de frontieră, desfăşoară activităţi de investigare şi cercetare a infracţiunilor deosebit de grave circumscrise crimei organizate, migratiei ilegale şi criminalitatii transfrontaliere comise în zona de competenţa teritorială a Poliţiei de Frontiera, precum şi orice alte atribuţii date în competenţa sa prin lege.  +  Articolul 8 (1) Inspectoratul General al Poliţiei de Frontiera este condus de un inspector general, numit prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor. (2) Inspectorul general este ajutat de adjuncţi, numiţi la propunerea sa de către ministrul administraţiei şi internelor.  +  Articolul 9Inspectoratul General al Poliţiei de Frontiera are în structura sa organizatorică direcţii, servicii şi birouri, înfiinţate prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor.  +  Articolul 10 (1) În cadrul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră funcţionează Consiliul Consultativ Superior, constituit din inspectorul general, adjuncţii acestuia şi personalul cu funcţii de conducere din cadrul Poliţiei de Frontieră Române.-----------Alin. (1) al art. 10 a fost modificat de pct. 2 al articolului unic din LEGEA nr. 125 din 29 aprilie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 324 din 15 mai 2009, care completează art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 130 din 14 octombrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 711 din 20 octombrie 2008, cu pct. 3^2. (2) Consiliul Consultativ Superior se întruneşte o dată pe trimestru sau ori de câte ori este nevoie, sub preşedinţia inspectorului general, analizează problemele importante ale activităţii Poliţiei de Frontiera Române şi adopta recomandări, cu votul majorităţii membrilor. (3) Componenta, atribuţiile şi funcţionarea Consiliului Consultativ Superior se stabilesc prin dispoziţie a inspectorului general.  +  Articolul 11În aplicarea legii inspectorul general emite dispoziţii obligatorii pentru întregul personal din subordine, la elaborarea cărora poate consulta Consiliul Consultativ Superior al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontiera.  +  Secţiunea a 3-a Structurile teritoriale ale Poliţiei de Frontiera RomânăStructurile teritoriale ale Poliţiei de Frontiera RomânăÎncepând cu data eliminării controalelor la frontierele interne, stabilită prin decizie a Consiliului Uniunii Europene, art. 12 va avea următorul cuprins:  +  Articolul 12 (1) La nivel teritorial, Poliţia de Frontieră Română organizează Garda de Coastă, inspectorate teritoriale, grupuri de nave, sectoare şi alte unităţi ale poliţiei de frontieră; în punctele de trecere a frontierei de stat se organizează şi funcţionează puncte ale poliţiei de frontieră. (2) În zona de competenţă corespunzătoare judeţelor Tulcea şi Constanţa se organizează şi funcţionează Garda de Coastă, cu personalitate juridică. (3) Garda de Coastă are în structura sa organizatorică servicii teritoriale, grupuri de nave, sectoare şi puncte ale poliţiei de frontieră, înfiinţate prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor. Intern se organizează în servicii, birouri, compartimente şi centru de pregătire. (4) La frontiera cu fiecare stat vecin, exceptând judeţele Tulcea şi Constanţa, se organizează şi funcţionează inspectorate teritoriale cu personalitate juridică. În judeţele care au ca limită frontiera de stat, se organizează servicii teritoriale ale poliţiei de frontieră. În judeţele Brăila şi Ialomiţa se organizează sectoare ale poliţiei de frontieră, prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor. (5) În cadrul inspectoratelor teritoriale şi al Gărzii de Coastă se organizează şi funcţionează servicii teritoriale ale poliţiei de frontieră. (6) La frontiera pe apă şi la ţărmul Mării Negre, în cadrul grupurilor de nave şi al sectoarelor poliţiei de frontieră, se organizează şi funcţionează componenta navală a Poliţiei de Frontieră Române. (7) Garda de Coastă, inspectoratele teritoriale ale poliţiei de frontieră, serviciile teritoriale, grupurile de nave şi sectoarele poliţiei de frontieră sunt conduse de un şef, ajutat de adjuncţi. (8) Şeful Gărzii de Coastă este numit şi eliberat din funcţie prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor, la propunerea inspectorului general al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, în condiţiile legii. (9) Şefii inspectoratelor teritoriale ale poliţiei de frontieră sunt numiţi şi eliberaţi din funcţie prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor, la propunerea inspectorului general al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, în condiţiile legii. (10) Adjuncţii şefului Gărzii de Coastă şi ai şefilor inspectoratelor teritoriale ale poliţiei de frontieră sunt numiţi şi eliberaţi din funcţie de inspectorul general al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, la propunerea şefului Gărzii de Coastă, respectiv a şefilor inspectoratelor teritoriale ale poliţiei de frontieră, în condiţiile legii. (11) Şefii grupurilor de nave şi ai sectoarelor poliţiei de frontieră, adjuncţii acestora, precum şi şefii punctelor poliţiei de frontieră rutiere, feroviare şi portuare sunt numiţi şi eliberaţi din funcţie de şeful Gărzii de Coastă, respectiv de şefii inspectoratelor teritoriale ale poliţiei de frontieră, în condiţiile legii. (12) Şefii punctelor poliţiei de frontieră aeroportuare, precum şi adjuncţii acestora, şefii centrelor, birourilor, punctelor de contact şi directorii unităţilor sau instituţiilor de învăţământ şi centrelor de formare profesională sunt numiţi şi eliberaţi din funcţie de inspectorul general al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, în condiţiile legii.-------------Alin. (12) al art. 12 a fost modificat de pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 314 din 25 noiembrie 2013, MONITORUL OFICIAL nr. 728 din 26 noiembrie 2013. (13) Adjuncţii directorilor unităţilor sau instituţiilor de învăţământ şi centrelor de formare profesională sunt numiţi şi eliberaţi din funcţie de inspectorul general al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, la propunerea directorilor unităţilor sau instituţiilor de învăţământ şi centrelor de formare profesională, în condiţiile legii.-------------Alin. (13) al art. 12 a fost modificat de pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 314 din 25 noiembrie 2013, MONITORUL OFICIAL nr. 728 din 26 noiembrie 2013. (14) Prin derogare de la prevederile art. 19 alin. (1) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, unităţile sau instituţiile de învăţământ şi centrele de formare profesională din cadrul Poliţiei de Frontieră Române care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 187 din Legea nr. 287/2009privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, pot dobândi personalitate juridică, prin ordin al ministrului afacerilor interne.-------------Alin. (14) al art. 12 a fost introdus de pct. 3 al art. I din LEGEA nr. 314 din 25 noiembrie 2013, MONITORUL OFICIAL nr. 728 din 26 noiembrie 2013.-------------Art. 12 a fost modificat de pct. 3 al art. II din LEGEA nr. 280 din 7 decembrie 2011, MONITORUL OFICIAL nr. 877 din 12 decembrie 2011.  +  Articolul 13 (1) Inspectoratele teritoriale se organizează intern pe servicii, birouri şi compartimente, după caz, prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor. (2) Serviciile teritoriale ale poliţiei de frontieră se organizează intern pe birouri şi compartimente, după caz, prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor.-------------Art. 13 a fost modificat de pct. 4 al art. II din LEGEA nr. 280 din 7 decembrie 2011, MONITORUL OFICIAL nr. 877 din 12 decembrie 2011.Începând cu data eliminării controalelor la frontierele interne, stabilită prin decizie a Consiliului Uniunii Europene, art. 14 va avea următorul cuprins:  +  Articolul 14 (1) Garda de Coastă şi inspectoratele teritoriale ale poliţiei de frontieră au la nivel teritorial, ca structuri de execuţie, sectoare şi grupuri de nave care au competenţă teritorială limitată. (2) Locul de dispunere şi zona de competenţă teritorială ale sectorului şi/sau grupului de nave se stabilesc prin dispoziţie a inspectorului general al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră. (3) Sectorul şi grupul de nave se organizează pe compartimente, ture şi echipaje, conform specificului activităţilor, potrivit dispoziţiei inspectorului general al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră.-------------Art. 14 a fost modificat de pct. 5 al art. II din LEGEA nr. 280 din 7 decembrie 2011, MONITORUL OFICIAL nr. 877 din 12 decembrie 2011.  +  Articolul 15 (1) În localităţile din interiorul tarii, în care funcţionează puncte de trecere aeroportuare sau portuare, se organizează şi funcţionează puncte ale poliţiei de frontieră. (2) Zona de competenţa teritorială a poliţiei de frontieră în punctele de trecere a frontierei este reprezentată de suprafaţa aeroportului sau portului, cu platformele, imobilele şi instalaţiile aferente.  +  Articolul 16 (1) Pentru prevenirea şi combaterea migratiei ilegale şi a criminalitatii transfrontaliere, în structurile Poliţiei de Frontiera Române pot fi înfiinţate şi alte unităţi. (2) Numărul, competenţa şi structura organizatorică a acestor unităţi se stabilesc prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor. (3) Şefii unităţilor înfiinţate în condiţiile alin. (1) şi (2) sunt numiţi şi eliberaţi din funcţie potrivit competentelor stabilite prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor.  +  Secţiunea a 4-a Regulamente de organizare şi funcţionareRegulamente de organizare şi funcţionare  +  Articolul 17 (1) Atribuţiile Inspectoratului General al Poliţiei de Frontiera şi ale unităţilor teritoriale subordonate se stabilesc prin regulamente de organizare şi funcţionare. (2) Regulamentul de organizare şi funcţionare a Inspectoratului General al Poliţiei de Frontiera se aproba de ministrul administraţiei şi internelor, iar cele ale unităţilor teritoriale, de către inspectorul general.  +  Capitolul III Raporturile dintre Poliţia de Frontiera Română şi autorităţile administraţiei publiceRaporturile dintre Poliţia de Frontiera Română şi autorităţile administraţiei publice  +  Articolul 18 (1) Inspectoratul General al Poliţiei de Frontiera cooperează cu autorităţile administraţiei publice centrale, organele judiciare, celelalte organe şi instituţii centrale ale statului, precum şi cu reprezentanţi ai societăţii civile. (2) În plan teritorial structurile subordonate Inspectoratului General al Poliţiei de Frontiera cooperează cu autorităţile administraţiei publice locale, organele judiciare, celelalte organe şi instituţii ale statului, cu serviciile descentralizate ale ministerelor, precum şi cu reprezentanţi ai societăţii civile. (3) În vederea deschiderii de noi puncte de trecere a frontierei, potrivit legii, consiliile judeţene şi consiliile locale ale municipiilor, oraşelor sau comunelor solicitante vor consulta Inspectoratul General al Poliţiei de Frontiera, vor pune la dispoziţie şi vor asigura spaţiile şi condiţiile tehnice edilitare necesare în vederea funcţionarii lor.  +  Articolul 19 (1) Şefii unităţilor teritoriale ale poliţiei de frontieră prezintă informări anuale în fata consiliilor judeţene, municipale, orăşeneşti sau comunale, după caz, referitoare la situaţia operativă la frontiera de stat şi la acţiunile întreprinse. (2) Şefii unităţilor prevăzute la alin. (1) pot informa, semestrial sau ori de câte ori este nevoie, prefectii, preşedinţii consiliilor judeţene, primării localităţilor din zona de frontieră sau ai celor care au în raza teritorială aeroporturi sau porturi deschise traficului internaţional de persoane şi mărfuri, despre evoluţia criminalitatii transfrontaliere şi despre alte fenomene antisociale comise în zona de competenţa.  +  Articolul 20Între autorităţile administraţiei publice locale şi unităţile teritoriale ale poliţiei de frontieră se pot încheia protocoale anuale de cooperare în vederea prevenirii şi combaterii faptelor antisociale.  +  Capitolul IV AtribuţiiAtribuţii  +  Secţiunea 1 Atribuţiile Poliţiei de Frontiera RomâneAtribuţiile Poliţiei de Frontiera RomâneÎncepând cu data eliminării controalelor la frontierele interne, stabilită prin decizie a Consiliului Uniunii Europene, art. 21 va avea următorul cuprins:  +  Articolul 21În zona de competenţă, Poliţia de Frontieră Română are următoarele atribuţii generale: a) execută supravegherea şi controlul la trecerea frontierei de stat a României, previne şi combate migraţia ilegală şi criminalitatea transfrontalieră în zona de competenţă, precum şi orice altă încălcare a regimului juridic al frontierei de stat; b) apără viaţa, integritatea corporală şi libertatea persoanelor, proprietatea publică şi privată, celelalte drepturi şi interese legitime ale cetăţenilor şi comunităţii; c) realizează controlul documentelor pentru trecerea frontierei de stat în punctele de trecere deschise traficului internaţional, la intrarea în şi la ieşirea din zonele libere, în punctele de mic trafic şi treceri simplificate sau în alte locuri, după caz, potrivit legii; d) asigură derularea fluentă, corectă şi civilizată a traficului de călători şi mărfuri prin punctele de trecere a frontierei de stat, împreună cu celelalte autorităţi care au, potrivit legii, competenţe de control privind trecerea frontierei de stat; e) asigură controlul trecerii peste frontiera de stat, în condiţiile legii, a armelor, muniţiilor, armelor de panoplie şi de autoapărare, muniţiilor aferente acestora, substanţelor explozive şi a dispozitivelor încărcate cu substanţe toxice ori radioactive; f) supraveghează, prin observare directă permanentă, spaţiul aerian adiacent frontierei de stat şi mării teritoriale; g) asigură aplicarea prevederilor tratatelor, acordurilor, convenţiilor şi protocoalelor cu privire la frontiera de stat şi la controlul trecerii frontierei, încheiate de România cu statele vecine, cu alte state, cu organizaţii internaţionale sau regionale; h) încheie tratate, prin Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, şi documente de cooperare internaţională, cu autorităţi similare din alte state, în domeniile specifice de activitate, cu respectarea legislaţiei interne şi a normelor de drept internaţional relevante; i) asigură supravegherea, întreţinerea şi controlul semnelor de frontieră; j) organizează şi realizează cooperarea, în domeniile specifice de activitate, cu organele similare ale statelor vecine, ale altor state sau comunităţi de state, conform înţelegerilor bi- sau multilaterale la care România este parte; k) organizează acţiuni pentru descoperirea şi identificarea persoanelor care au încălcat sau despre care se deţin date că intenţionează să încalce normele regimului juridic al frontierei de stat, precum şi alte prevederi legale stabilite în competenţă; l) culege, stochează, prelucrează, valorifică şi face schimb de date şi informaţii, în condiţiile stabilite de lege pentru Poliţia Română, în scopul exercitării atribuţiilor legale, cu autorităţile publice interesate, pe bază de protocol, şi cu organisme similare din alte state, pe baza înţelegerilor la care România este parte; m) constată contravenţiile şi aplică sancţiunile contravenţionale, potrivit legii; n) coordonează activităţile personalului celorlalte instituţii sau ale operatorilor economici care, potrivit legii, îşi desfăşoară activitatea în punctul de trecere a frontierei de stat, în legătură cu trecerea frontierei de stat, şi urmăreşte respectarea legii de către întregul personal din punctul de trecere; o) asigură menţinerea ordinii şi liniştii publice în punctele de trecere a frontierei de stat, iar la solicitarea altor autorităţi ale statului participă la astfel de acţiuni în localităţile din zona de frontieră; p) participă, împreună cu alte formaţiuni ale Ministerului Administraţiei şi Internelor, în colaborare cu forţe ale Ministerului Apărării Naţionale, cu unităţi de protecţie civilă şi cu alte autorităţi prevăzute de lege, la activităţile de salvare şi evacuare a persoanelor şi bunurilor periclitate de incendii, explozii, avarii, accidente, calamităţi naturale şi catastrofe, precum şi de limitare şi înlăturare a urmărilor provocate de astfel de evenimente; q) participă, împreună cu autorităţile teritoriale pentru protecţia mediului şi cu organele de frontieră ale statelor vecine, după caz, la luarea măsurilor necesare pentru prevenirea riscurilor ecologice şi a producerii daunelor, precum şi, în caz de accidente care afectează factorii de mediu, la eliminarea efectelor acestora; r) efectuează, prin laboratoarele şi experţii proprii acreditaţi la nivelul Poliţiei de Frontieră Române, constatări tehnico-ştiinţifice şi expertize criminalistice, dispuse conform normelor legale în vigoare; s) organizează şi coordonează, prin Punctul Naţional de Contact Frontex din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, activităţi sub egida Agenţiei Europene pentru Gestionarea Cooperării Operative la Frontierele Externe ale Statelor Membre ale Uniunii Europene, denumită în continuare Agenţia Frontex, pe teritoriul României, conform Regulamentului (CE) nr. 2.007/2004 al Consiliului din 26 octombrie 2004 de instituire a Agenţiei Europene pentru Gestionarea Cooperării Operative la Frontierele Externe ale Statelor Membre ale Uniunii Europene; t) participă cu poliţişti de frontieră şi cu echipamente tehnice puse la dispoziţia Agenţiei Frontex în operaţiunile/proiectele comune organizate de către Agenţia Frontex, pentru securizarea frontierelor externe ale Uniunii Europene; u) desfăşoară activităţi pentru constatarea faptelor penale şi, prin organele de cercetare penală ale poliţiei judiciare din cadrul Poliţiei de Frontieră Române, efectuează cercetări în legătură cu acestea, conform legii; v) exercită orice alte atribuţii stabilite prin lege.-------------Art. 21 a fost modificat de pct. 6 al art. II din LEGEA nr. 280 din 7 decembrie 2011, MONITORUL OFICIAL nr. 877 din 12 decembrie 2011.  +  Articolul 22*)În zona de competenţa pe apa Poliţia de Frontiera Română are şi următoarele atribuţii specifice: a) supraveghează şi asigura respectarea drepturilor statului român în apele din zona de competenţa; b) previne şi combate pirateria, acţiunile teroriste şi faptele circumscrise crimei organizate în apele aflate sub jurisdicţia statului român; c) executa, direct sau împreună cu autoritatea vamală, controlul navelor şi ambarcaţiunilor despre care se deţin date şi informaţii ca desfăşoară activităţi ilegale în zona de competenţa ori sunt surprinse desfasurand asemenea activităţi; d) executa controlul navelor şi al ambarcaţiunilor împreună cu unităţile teritoriale pentru protecţia mediului în caz de evacuare a apelor uzate în emisar sau în caz de producere a unei poluari accidentale; e) participa la supravegherea, controlul şi asigurarea protecţiei şi conservării fondului cinegetic şi piscicol natural, prin prevenirea şi combaterea vânatului şi pescuitului ilegal, precum şi a exploatării ilegale a altor resurse biologice şi nebiologice din apele aflate în zona de competenţa; f) cauta navele aflate în pericol în apele din zona de competenţa şi în marea libera şi participa la salvarea echipajelor acestora în caz de necesitate, iar la solicitare desfăşoară acţiuni de salvare a navelor şi a încărcăturii lor, conform dreptului maritim internaţional; g) executa supravegherea şi participa la controlul pentru respectarea normelor privind ordinea şi siguranţa navigaţiei în apele din zona de competenţa şi în porturi, în colaborare cu organele zonale ale capitaniilor de port; h) interzice, direct sau cu participarea, la cerere, a unităţilor de nave ale Ministerului Apărării Naţionale, accesul navelor străine în anumite zone, sectoare sau raioane ale marii teritoriale şi căilor navigabile fluviale aflate sub jurisdicţia statului român, prin suspendarea temporară a dreptului de trecere inofensiva, conform legii; i) asigura protecţia şi participa la apărarea obiectivelor de importanţă deosebită aflate în apele din zona de competenţa, în colaborare cu unităţile de nave ale Ministerului Apărării Naţionale, cu alte forte, în conformitate cu planurile aprobate din timp.-----------Începând cu data eliminării controalelor la frontierele interne, stabilită prin decizie a Consiliului Uniunii Europene, art. 22 se va abroga.  +  Secţiunea a 2-a Dispoziţii speciale privind efectuarea cercetării penale de către poliţiştii de frontierăDispoziţii speciale privind efectuarea cercetării penale de către poliţiştii de frontieră  +  Articolul 23 (1) Ministrul afacerilor interne, cu avizul conform al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, desemnează poliţişti de frontieră care au calitatea de organe de cercetare penală ale poliţiei judiciare, în condiţiile legii. (2) În îndeplinirea activităţilor de urmărire penală, poliţistul de frontieră are competenţa teritorială corespunzătoare unităţii poliţiei de frontieră din care face parte.------------Art. 23 a fost modificat de art. 49 din LEGEA nr. 255 din 19 iulie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 515 din 14 august 2013.  +  Articolul 24-----------Începând cu data eliminării controalelor la frontierele interne, stabilită prin decizie a Consiliului Uniunii Europene, art. 24 alin. (1) va avea următorul cuprins:  +  Articolul 24 (1) În punctele de trecere a frontierei de stat, în apele de frontieră, pe Dunărea interioară, braţul Măcin, Dunărea maritimă, Canalul Dunăre-Marea Neagră, Canalul Sulina situat în afara zonei de frontieră, apele maritime interioare şi marea teritorială, precum şi zona contiguă şi zona economică exclusivă ale României, în care Poliţia de Frontieră Română, organele de cercetare ale poliţiei judiciare din cadrul Poliţiei de Frontieră Române efectuează cercetarea penală pentru orice infracţiune care nu este dată în mod obligatoriu în competenţa altor organe de cercetare.-------------Alin. (1) al art. 24 a fost modificat de pct. 7 al art. II din LEGEA nr. 280 din 7 decembrie 2011, MONITORUL OFICIAL nr. 877 din 12 decembrie 2011. (2) Competenţa politistului de frontieră prevăzută la alin. (1) este asigurata şi în situaţiile de extindere a cercetărilor de pe apa la cele de pe uscat. În aceste situaţii poliţistul de frontieră colaborează cu organele competente, potrivit legii.-----------Începând cu data eliminării controalelor la frontierele interne, stabilită prin decizie a Consiliului Uniunii Europene, art. 24 alin. (3) va avea următorul cuprins: (3) Atunci când anumite acte de urmărire penală în cazul infracţiunilor de frontieră trebuie să fie efectuate în afara razei teritoriale în care se face urmărirea, prin excepţie de la prevederile alin. (1), organele de cercetare penală ale poliţiei judiciare din cadrul Poliţiei de Frontieră Române pot să efectueze ele însele aceste acte pe întregul teritoriu naţional.Alin. (3) al art. 24 a fost modificat de pct. 10 al art. I din LEGEA nr. 265 din 22 decembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 872 din 28 decembrie 2010.  +  Secţiunea a 3-a CooperareaCooperarea  +  Articolul 25 (1) Cooperarea dintre Poliţia de Frontiera Română şi celelalte structuri ale Ministerului Administraţiei şi Internelor pentru securizarea frontierei de stat şi combaterea criminalitatii transfrontaliere se realizează pe baza ordinului ministrului internelor şi reformei administrative*). (2) În cazul unor acţiuni comune, maritime sau fluviale, ale navelor Poliţiei de Frontiera Române cu cele ale Marinei Militare din Ministerul Apărării Naţionale, acestea din urma vor avea la bord un ofiţer de la poliţia de frontieră şi vor arbora pavilionul distinctiv al Poliţiei de Frontiera Române. În aceste situaţii navei Marinei Militare i se conferă autoritatea şi drepturile Poliţiei de Frontiera Române. (3) Capitaniile de port vor informa structurile teritoriale ale Poliţiei de Frontiera Române numai în cazul în care navele nu îndeplinesc condiţiile legale de ieşire/intrare din/în porturile în care acestea îşi desfăşoară activitatea.  +  Articolul 25^1 (1) Poliţia de Frontieră Română cooperează cu celelalte structuri ale Ministerului Administraţiei şi Internelor şi cu alte instituţii din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, în vederea asigurării resurselor logistice şi a personalului pentru participarea la operaţiunile/activităţile comune organizate de către Agenţia Frontex, pentru securizarea frontierelor externe ale Uniunii Europene, potrivit cerinţelor de misiune. (2) Drepturile de diurnă, cazare şi hrană ale personalului participant la operaţiunile/activităţile comune organizate de către Agenţia Frontex, pentru securizarea frontierelor externe ale Uniunii Europene, se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.-------------Art. 25^1 a fost introdus de pct. 8 al art. II din LEGEA nr. 280 din 7 decembrie 2011, MONITORUL OFICIAL nr. 877 din 12 decembrie 2011.  +  Articolul 26Poliţia de Frontiera Română cooperează cu instituţii similare din alte state şi cu organisme internaţionale de poliţie în baza înţelegerilor la care România este parte.  +  Capitolul V Drepturi şi obligaţiiDrepturi şi obligaţii  +  Secţiunea 1 Drepturile politistului de frontierăDrepturile politistului de frontieră  +  Articolul 27În exercitarea atribuţiilor ce îi revin în zona de competenţa poliţistul de frontieră este investit cu exerciţiul autorităţii publice şi are următoarele drepturi: a) sa legitimeze şi sa stabilească identitatea persoanelor care încalcă dispoziţiile legale privind frontiera de stat ori a căror prezenta în zona de frontieră este suspecta şi sa ia măsurile legale ce se impun; b) sa conducă la sediul poliţiei de frontieră pe cei care prin acţiunile lor periclitează viaţa persoanelor, ordinea publică sau alte valori ale statului de drept, persoanele suspecte de săvârşirea unor fapte ilegale la frontiera de stat, persoanele a căror identitate nu a putut fi stabilită, precum şi urmaritii general şi internaţional; sa verifice situaţia acestora şi sa ia, după caz, măsurile legale în cel mult 24 de ore, cu respectarea dreptului la apărare; c) sa cerceteze suprafeţele de teren, căile de comunicaţii şi construcţiile izolate, să intre, pentru îndeplinirea atribuţiilor, în incinta agenţilor economici şi a instituţiilor publice, indiferent de deţinător sau de proprietar, la bordul navelor şi aeronavelor române sau străine, cu respectarea dispoziţiilor legale; accesul în instituţiile care desfăşoară activităţi în legătura cu siguranţa naţionala se face cu aprobarea sefilor instituţiilor respective; d) sa invite la sediul poliţiei de frontieră persoanele a căror prezenta este necesară pentru îndeplinirea atribuţiilor poliţiei de frontieră, prin aducerea la cunoştinţa acestora, în scris, a scopului şi motivului invitatiei; e) să efectueze controlul persoanelor şi al bagajelor, precum şi al autovehiculelor, mijloacelor de transport feroviare, navelor sau aeronavelor, atunci când exista indicii temeinice ca săvârşirea unei infracţiuni la regimul frontierei de stat este iminenta şi ca persoana sau bunurile cautate se afla în zona controlată; f) sa folosească orice mijloc de transport şi de telecomunicaţie, indiferent de proprietar sau de deţinător, cu excepţia celor aparţinând Corpului diplomatic sau consular, pentru luarea unor măsuri legale ce nu suferă amânare şi care nu pot fi aduse la îndeplinire altfel; cheltuielile ocazionate de folosirea acestor mijloace vor fi achitate ulterior, la cererea proprietarilor, şi vor fi suportate din fondurile Poliţiei de Frontiera Române, urmând să fie recuperate, potrivit legii, de la persoanele care au determinat intervenţia; g) sa folosească gratuit mijloacele de transport în comun, mijloacele de transport feroviare şi navale, în timpul serviciului, pentru executarea unor misiuni care nu pot fi îndeplinite altfel; folosirea mijloacelor de transport se face pe baza legitimaţiei de serviciu; h) sa poarte asupra sa armamentul şi munitia necesară şi sa folosească pentru îndeplinirea misiunilor autovehicule, nave, ambarcaţiuni, elicoptere şi alte mijloace de transport cu sau fără însemnele distinctive ale Poliţiei de Frontiera Române; în funcţie de situaţie poliţistul de frontieră poate folosi girofarurile din dotarea mijloacelor de transport; i) sa utilizeze, în raport cu natura şi cu gradul de împotrivire a persoanei care a săvârşit o faptă ilegala, forta fizica şi mijloacele specifice din dotare, inclusiv câinii de serviciu; folosirea acestora se va face cu respectarea stricta a legii; j) sa folosească banca de date a Inspectoratului General al Poliţiei de Frontiera; k) sa interzică accesul sau sa înlăture persoanele care au intrat în perimetrul punctului de trecere a frontierei de stat ori se afla în apropierea acestuia şi care prin prezenta lor sau prin activităţile desfăşurate împiedica, sub orice formă, derularea normală a traficului de frontieră; l) să efectueze controale şi sa participe la razii, independent sau în colaborare cu organele locale ale poliţiei, când exista indicii cu privire la săvârşirea de infracţiuni la regimul frontierei de stat ori ascunderea unor infractori sau bunuri provenite din aceste infracţiuni; m) sa stabilească, împreună cu autorităţile administraţiei publice locale, măsuri de limitare temporară a circulaţiei persoanelor şi mijloacelor de transport în apropierea frontierei de stat, în raioanele în care se desfăşoară sau urmează să se desfăşoare acţiuni specifice; aceste limitări vor fi aduse la cunoştinţa cetăţenilor prin grija prefecţilor şi primarilor; n) să solicite sprijinul cetăţenilor pentru urmărirea, prinderea, imobilizarea şi conducerea la sediile poliţiei de frontieră a persoanelor care au săvârşit fapte ilegale ori a căror identitate nu a putut fi stabilită, pentru luarea măsurilor ce se impun, potrivit legii; o) sa oprească, sa controleze, sa retina, sa conducă şi sa cerceteze în porturile României navele, ambarcatiunile şi persoanele care au încălcat regimul juridic al frontierei de stat şi al marii teritoriale sau drepturile României în zona contigua ori în zona economică exclusiva; p) sa acţioneze pentru oprirea şi controlul oricărei nave suspecte, la solicitarea organelor abilitate sau din proprie iniţiativa, în situaţia în care se deţin informaţii referitoare la implicarea acesteia în activităţi ilegale în apele aflate în zona de competenţa, informand de îndată celelalte instituţii cu competente în domeniu; întreaga răspundere privind consecinţele ce decurg din oprirea nejustificată a navei revine solicitantului; r) sa folosească armamentul de la bordul navelor proprii împotriva navelor şi ambarcaţiunilor care au încălcat legislaţia română, în condiţiile prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă; s) sa exercite orice alte drepturi şi sa îndeplinească orice alte îndatoriri prevăzute de lege.  +  Secţiunea a 2-a Obligaţiile politistului de frontierăObligaţiile politistului de frontieră  +  Articolul 28 (1) Poliţistul de frontieră este obligat, în domeniul sau de activitate, sa ia măsurile necesare de înlăturare a pericolelor care ameninţa ordinea publică sau siguranţa persoanelor, în toate situaţiile în care ia cunoştinţa direct ori când este sesizat despre acestea. (2) Când ia cunoştinţa de existenta unei infracţiuni flagrante poliţistul de frontieră este obligat sa intervină şi în afară orelor de program, a atribuţiilor de serviciu şi a competentei sale, pentru încheierea actelor prevăzute în Codul de procedură penală. (3) Când situaţia impune sa acţioneze în afară competentei sale poliţistul de frontieră procedează ca şi acea autoritate în a carei competenţa intra soluţionarea cauzei. Despre acţiunea sa poliţistul de frontieră informează de îndată autoritatea competentă. Dacă autoritatea competentă nu poate să intervină în timp util, poliţistul de frontieră îndeplineşte toate actele şi faptele prevăzute de lege în competenţa acelei autorităţi. Acţiunea acestuia încetează în momentul în care intervine autoritatea competentă.  +  Articolul 29Activităţile prevăzute la art. 27 lit. c), e), l), o) şi p) nu au caracterul unei perchezitii prevăzute în Codul de procedură penală.  +  Articolul 30 (1) În exercitarea atribuţiilor de serviciu poliţistul de frontieră este obligat în prealabil să îşi decline calitatea şi să prezinte insigna de poliţist şi legitimaţia de serviciu, cu excepţia situaţiilor în care rezultatul acţiunii este periclitat. (2) La intrarea în acţiune sau la începutul intervenţiei ce nu suferă amânare poliţistul de frontieră este obligat să se prezinte, iar după încheierea oricărei acţiuni sau intervenţii să se legitimeze şi sa declare funcţia şi unitatea de poliţie de frontieră din care face parte.  +  Articolul 31 (1) Pentru împiedicarea şi neutralizarea acţiunilor agresive ale persoanelor descoperite ca au săvârşit infracţiuni sau contravenţii la regimul frontierei de stat ori ca au tulburat ordinea şi liniştea publică în zona de competenţa, acţiuni ce nu au putut fi inlaturate sau anihilate prin utilizarea altor mijloace legale, poliţiştii de frontieră pot folosi scuturi de protecţie, casti cu vizor, bastoane de cauciuc, bastoane cu energie electrostatica, catuse, dispozitive cu substanţe iritant-lacrimogene, arme cu glont de cauciuc, câini de serviciu, precum şi alte mijloace de imobilizare care nu pun în pericol viaţa persoanei şi nu îi produc acesteia vătămări corporale grave. (2) Mijloacele prevăzute la alin. (1) pot fi folosite împotriva persoanelor care: a) întreprind acţiuni care pun în pericol integritatea corporală, sănătatea şi bunurile altor persoane; b) pun în pericol activităţile ce se desfăşoară în punctul de trecere a frontierei de stat; c) ultragiaza persoanele cu funcţii ce implica exerciţiul autorităţii publice. (3) Folosirea mijloacelor prevăzute la alin. (1) împotriva participanţilor la acţiunile agresive se va face în mod gradual, după atentionarea prealabilă asupra uzului unor asemenea mijloace şi după lăsarea timpului necesar pentru încetarea acţiunilor şi părăsirea zonei, după caz. (4) Folosirea mijloacelor prevăzute la alin. (1) nu trebuie să depăşească nevoile reale pentru împiedicarea sau neutralizarea acţiunilor agresive.  +  Secţiunea a 3-a Folosirea armamentuluiFolosirea armamentului  +  Articolul 32 (1) În îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, poliţistul de frontieră poate folosi arme neletale destinate pentru autoapărare, bastoane din cauciuc sau tomfe, bastoane cu energie electrostatică, dispozitive cu substanţe iritant-lacrimogene şi paralizante, cătuşe, câini de serviciu, precum şi alte mijloace de imobilizare care nu pun în pericol viaţa sau nu produc o vătămare corporală gravă. (2) Folosirea mijloacelor prevăzute la alin. (1) se va face în mod gradual, după avertizarea prealabilă, atunci când timpul permite, asupra utilizării unor asemenea mijloace şi acordarea timpului necesar pentru încetarea acţiunilor şi conformarea la solicitările legale ale poliţistului de frontieră. (3) Folosirea mijloacelor prevăzute la alin. (1) nu trebuie să depăşească nevoile reale pentru împiedicarea sau neutralizarea acţiunilor agresive.-------------Art. 32 a fost modificat de pct. 9 al art. II din LEGEA nr. 280 din 7 decembrie 2011, MONITORUL OFICIAL nr. 877 din 12 decembrie 2011.  +  Articolul 32^1 (1) În îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, poliţistul de frontieră poate face uz de armă în condiţiile şi în situaţiile prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă. (2) Poliţistul de frontieră poate face uz de armă în caz de legitimă apărare sau în stare de necesitate, în condiţiile legii. (3) Prin uz de armă se înţelege executarea tragerii cu arma de foc asupra persoanelor, animalelor sau bunurilor.-------------Art. 32^1 a fost introdus de pct. 10 al art. II din LEGEA nr. 280 din 7 decembrie 2011, MONITORUL OFICIAL nr. 877 din 12 decembrie 2011.  +  Articolul 32^2 (1) Atunci când folosirea altor mijloace de imobilizare sau constrângere nu a dat rezultate, în caz de absolută necesitate, poliţistul de frontieră poate face uz de armă în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, în următoarele situaţii: a) pentru a asigura apărarea oricărei persoane împotriva unor violenţe ilegale şi iminente, prin care se poate provoca moartea sau rănirea gravă a acesteia, ori pentru a preveni săvârşirea unei infracţiuni prin acte de violenţă ce implică o ameninţare gravă asupra vieţii sau integrităţii corporale ale unei persoane; b) când întâmpină rezistenţă la reţinerea unei persoane care, după săvârşirea unei infracţiuni prin acte de violenţă, nu se supune imobilizării, încercând să fugă, iar rămânerea acesteia în stare de libertate poate pune în pericol viaţa sau integritatea corporală a persoanelor; c) pentru executarea unui mandat de arestare preventivă, dacă persoana respectivă încearcă să fugă, iar rămânerea acesteia în stare de libertate poate pune în pericol viaţa sau integritatea corporală a persoanelor; d) pentru a împiedica fuga de sub escortă sau evadarea unei persoane aflate în stare legală de deţinere, dacă rămânerea acesteia în stare de libertate poate pune în pericol viaţa ori integritatea corporală a persoanelor; e) împotriva grupurilor de persoane sau a persoanelor care încearcă să pătrundă fără drept şi prin violenţă în sediile ori în perimetrele autorităţilor şi instituţiilor publice, tulburând, astfel, grav, ordinea şi liniştea publică sau punând în pericol viaţa ori integritatea corporală a persoanelor; f) împotriva oricărui mijloc de transport folosit de persoana sau persoanele implicate în situaţiile prevăzute la lit. a)-e), precum şi împotriva conducătorului acestuia, care refuză să oprească la semnalele regulamentare; g) împotriva animalelor care, vădit, pun în pericol viaţa sau integritatea corporală a sa ori a altor persoane. (2) Se interzice uzul de armă: a) împotriva copiilor, femeilor cu semne vizibile de sarcină şi a persoanelor cu semne vizibile de invaliditate, cu excepţia cazurilor în care înfăptuiesc un atac armat sau în grup, care pune în pericol viaţa ori integritatea corporală a unei persoane; b) în situaţiile în care s-ar primejdui viaţa altor persoane ori s-ar viola teritoriul, spaţiul aerian sau apele naţionale ale unui stat vecin. (3) Uzul de armă se face numai după somaţia: «Poliţia de frontieră, stai!». În caz de nesupunere, se somează din nou prin cuvintele: «Stai că trag!». Dacă cel în cauză nu se supune nici de această dată, se somează prin tragerea focului de armă în sus, în plan vertical. (4) În cazul în care, după executarea somaţiei legale, potrivit alin. (3), persoana în cauză nu se supune, se poate face uz de armă împotriva acesteia. (5) Uzul de armă se poate face fără somaţie doar în următoarele situaţii şi condiţii: a) în legitimă apărare sau stare de necesitate, dacă nu există timpul necesar pentru aceasta; b) împotriva mijloacelor de transport, prin executarea tragerii asupra pneurilor sau componentelor ce asigură deplasarea, în scopul imobilizării acestora; c) împotriva animalelor care, vădit, pun în pericol viaţa sau integritatea corporală a sa ori a altor persoane. (6) Uzul de armă, în condiţiile şi situaţiile prevăzute în prezentul articol, se face în aşa fel încât să ducă la imobilizarea celor împotriva cărora se foloseşte arma, trăgându-se, pe cât posibil, la picioare, pentru a evita cauzarea morţii acestora. (7) În cazul folosirii armelor împotriva mijloacelor de transport, focul se execută asupra pneurilor sau componentelor ce asigură deplasarea, în scopul imobilizării acestora.-------------Art. 32^2 a fost introdus de pct. 10 al art. II din LEGEA nr. 280 din 7 decembrie 2011, MONITORUL OFICIAL nr. 877 din 12 decembrie 2011.  +  Articolul 33Pentru oprirea sau reţinerea navelor ori a ambarcaţiunilor care au încălcat legislaţia României în apele din zona de competenţa, precum şi a celor care încearcă sa fuga de sub escorta, navele şi ambarcatiunile Poliţiei de Frontiera Române pot folosi armamentul de bord sau individual din dotare, în următoarele situaţii: a) pentru somarea de oprire şi reţinere a navelor şi ambarcaţiunilor; b) direct, fără somaţie, împotriva navelor şi ambarcaţiunilor în anumite situaţii prevăzute de lege.  +  Articolul 34Executarea focului cu armamentul de bord, cu somaţie, se efectuează astfel: a) după ce au fost epuizate somatiile legale transmise prin toate mijloacele de comunicare radio, optico-vizuale şi acustice, iar nava sau ambarcatiunea urmărită continua să le ignore, comandantul navei Poliţiei de Frontiera Române procedează la executarea focului de avertisment în condiţiile stabilite prin prezenta ordonanţă de urgenţă; b) în cazul în care, după executarea somaţiei legale şi a focului de avertisment, nava în cauza nu se supune, se va folosi armamentul de bord după ce în prealabil a fost avertizat echipajul acesteia să se deplaseze spre partea din fata a navei, prin somaţia: "Parasiti pupa, vom deschide foc în plin!" După ce s-a convins ca avertismentul a fost înţeles nava Poliţiei de Frontiera Române va deschide foc în plin de la mica distanta asupra părţii din spate a navei urmărite, cautandu-se pe cat posibil lovirea aparatului propulsor. Întreaga răspundere pentru nesupunerea la somaţie şi pentru consecinţele ce decurg din ignorarea avertismentelor navei Poliţiei de Frontiera Române revine comandantului navei urmărite sau înlocuitorului legal al acestuia.  +  Articolul 35Navele Poliţiei de Frontiera Române pot executa foc cu armamentul de bord, fără somaţie, în următoarele situaţii: a) împotriva navelor străine care ataca nave româneşti; b) împotriva navelor urmărite care riposteaza cu foc de arma sau manevreaza astfel încât securitatea navei Poliţiei de Frontiera Române este pusă în pericol; c) împotriva submarinelor sau altor vehicule submersibile străine care navighează în marea teritorială în imersiune sau la cota periscopica; d) împotriva navelor străine care ataca alte nave în apele naţionale navigabile; e) împotriva navelor străine care desfăşoară acţiuni ce pun în pericol securitatea insulelor artificiale, a conductelor şi cablurilor submarine, a instalaţiilor portuare, a localităţilor şi obiectivelor economice de pe litoral şi a celor situate pe malurile apelor de frontieră; f) împotriva grupurilor de oameni sau nave inarmate care patrund în apele din zona de competenţa a României şi riposteaza sau încearcă sa riposteze cu arme de foc.  +  Articolul 36 (1) Navele Poliţiei de Frontiera Române executa focul de avertisment şi focul în plin, astfel încât sa evite încălcarea prin foc de arma a teritoriului statului vecin. (2) După executarea focului în plin sau în caz de abordaj comandantul navei Poliţiei de Frontiera Române se va conformă întocmai reglementărilor internaţionale privind salvarea vieţii omeneşti pe mare sau pe fluviu.  +  Articolul 37În cazul ambarcaţiunilor sau al altor mijloace plutitoare de dimensiuni reduse executarea focului cu sau fără somaţie va fi efectuată cu respectarea reglementărilor privind regimul armelor de foc şi al muniţiilor şi a dispoziţiilor prezentei ordonanţe de urgenţă.  +  Articolul 37^1Dacă uzul de armă şi-a atins scopul prevăzut la art. 32^2 alin. (6) şi (7) sau, după caz, la art. 33, se încetează recurgerea la un asemenea mijloc.-------------Art. 37^1 a fost introdus de pct. 11 al art. II din LEGEA nr. 280 din 7 decembrie 2011, MONITORUL OFICIAL nr. 877 din 12 decembrie 2011.  +  Articolul 38 (1) Fiecare situaţie în care s-a făcut uz de armă se raportează de urgenţă, în mod ierarhic. De îndată ce va fi posibil, raportul se întocmeşte în scris. Dacă în urma uzului de armă s-a produs moartea sau vătămarea unei persoane ori avarierea gravă a unei nave sau aeronave, fapta se comunică, de îndată, procurorului competent. (2) Poliţistul de frontieră care a făcut uz de armă este obligat să acţioneze imediat, pentru a se acordă primul ajutor şi asistenţă medicală persoanei rănite. (3) Uzul de armă executat în condiţiile prevăzute de lege înlătură caracterul penal al faptei şi răspunderea civilă a poliţiştilor de frontieră pentru pagubele produse.-------------Art. 38 a fost modificat de pct. 12 al art. II din LEGEA nr. 280 din 7 decembrie 2011, MONITORUL OFICIAL nr. 877 din 12 decembrie 2011.  +  Capitolul VI Personalul Poliţiei de Frontiera RomânePersonalul Poliţiei de Frontiera Române  +  Articolul 39 (1) Personalul Poliţiei de Frontieră Române se compune din poliţişti de frontieră, alţi funcţionari publici şi personal contractual.-----------Alin. (1) al art. 39 a fost modificat de pct. 8 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 130 din 14 octombrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 711 din 20 octombrie 2008. (2) Poliţia de Frontiera Română îşi asigura personalul necesar dintre absolvenţii instituţiilor de învăţământ ale Ministerului Administraţiei şi Internelor şi personal selecţionat şi transferat de la alte instituţii. (3) Politistilor de frontieră le sunt aplicabile prevederile Legii privind statutul politistului. (4) Funcţionarilor publici le sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 188/1999*) privind Statutul funcţionarilor publici şi alte reglementări specifice.------------Alin. (4^1) al art. 39 a fost abrogat de pct. 9 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 130 din 14 octombrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 711 din 20 octombrie 2008. (5) Personalul contractual este supus dispoziţiilor Codului muncii şi celorlalte norme legale referitoare la drepturile şi îndatoririle acestuia, în măsura în care prin prezenta ordonanţă de urgenţă nu se dispune altfel.  +  Capitolul VII Asigurarea logistica, materială şi financiarăAsigurarea logistica, materială şi financiară  +  Articolul 40 (1) Poliţia de Frontiera Română poate deţine în folosinţa imobile, armament, munitie, echipamente şi aparatura tehnica specifica, necesare în vederea îndeplinirii atribuţiilor prevăzute de lege. (2) Poliţia de Frontiera Română poate să închirieze, în condiţiile legii, imobile sau părţi din acestea, disponibile, aflate în administrarea sa şi în proprietatea publică a statului, prin licitaţie publică, potrivit legii. (3) Poliţia de Frontiera Română va retine o cota de 50% din chiria prevăzută în contractele de închiriere, diferenţa urmând să fie vărsată la bugetul de stat. (4) Sumele reţinute se constituie în venituri extrabugetare, cu titlu permanent, şi vor fi utilizate pentru întreţinerea, repararea şi modernizarea imobilelor aflate în administrarea Poliţiei de Frontiera Române. Sumele rămase necheltuite la sfârşitul fiecărui an se reportează în anul următor, având aceeaşi destinaţie. (5) Unităţile Poliţiei de Frontiera Române utilizează un parc propriu de nave, ambarcaţiuni, elicoptere, autovehicule, animale de serviciu şi alte mijloace necesare pentru îndeplinirea atribuţiilor prevăzute de lege. (6) Pe lângă unităţile Poliţiei de Frontiera Române se pot constitui secţii sau asociaţii sportive, gospodării-anexe, precum şi cabinete medicale care să asigure asistenţă medicală la locul permanent de muncă. (7) Inspectoratul General al Poliţiei de Frontiera şi unităţile subordonate pot deţine în folosinţa baze de tratament şi unităţi de cazare a personalului şi a membrilor de familie ai acestuia pe timpul cat se afla în misiune, concedii de odihnă sau tratament medical.  +  Articolul 41Inspectoratul General al Poliţiei de Frontiera şi unităţile subordonate au în folosinţa locuinţe de serviciu, de intervenţie şi sociale ce pot fi repartizate personalului propriu şi familiilor acestuia.  +  Articolul 42 (1) Dotarea Poliţiei de Frontiera Române se realizează de Ministerul Administraţiei şi Internelor în funcţie de fondurile alocate cu aceasta destinaţie prin legea bugetului de stat şi din alte surse, potrivit legii. (2) Dotarea Poliţiei de Frontiera Române se realizează din producţie interna şi din import.  +  Capitolul VIII Dispoziţii finale şi tranzitoriiDispoziţii finale şi tranzitorii  +  Articolul 43 (1) Inspectoratul General al Poliţiei de Frontiera editează revista "Frontiera", publicaţie ilustrata de analiza, cultura, opinie şi informare privind paza şi controlul trecerii frontierei de stat a României. (2) Finanţarea cheltuielilor publice prevăzute la alin. (1) se asigură integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Administraţiei şi Internelor.--------------Alin. (2) al art. 43 a fost modificat de pct. 11 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 130 din 14 octombrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 711 din 20 octombrie 2008.  +  Articolul 44 (1) Poliţia de Frontiera Română poate asigura, cu plata, conform tarifelor legale, la cererea agenţilor economici interesaţi, paza transporturilor pe apa a unor valori importante, precum şi a transportului armelor, muniţiilor, materialelor explozive, stupefiantelor, al substanţelor toxice sau radioactive ori al altor materii sau substanţe periculoase.------------Alin. (1) al art. 44 a fost modificat de pct. 5 al articolului unic din LEGEA nr. 81 din 26 februarie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 154 din 4 martie 2002. (2) Unităţile care beneficiază de paza asigurata potrivit prevederilor alin. (1) încheie contracte de prestări de servicii cu structurile teritoriale ale Poliţiei de Frontiera Române, la nivelul structurii care are organ financiar propriu. (3) Veniturile realizate din paza executată de Poliţia de Frontiera Română se reţin integral de către aceasta ca venituri extrabugetare, cu titlu permanent, care vor fi utilizate pentru acoperirea cheltuielilor materiale şi de capital. Sumele rămase necheltuite la sfârşitul fiecărui an se reportează în anul următor, având aceeaşi destinaţie.------------Alin. (3) al art. 44 a fost modificat de pct. 5 al articolului unic din LEGEA nr. 81 din 26 februarie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 154 din 4 martie 2002.  +  Articolul 45Ziua Poliţiei de Frontiera Române se sarbatoreste, în fiecare an, la 24 iulie.------------Art. 45 a fost modificat de pct. 6 al articolului unic din LEGEA nr. 81 din 26 februarie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 154 din 4 martie 2002.  +  Articolul 46Ţinuta, însemnele, forma şi conţinutul insignei şi ale documentelor de legitimare ale politistilor de frontieră se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.  +  Articolul 47Structura unităţilor Poliţiei de Frontiera Române şi posturile de personal pentru fiecare unitate se stabilesc prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor, în raport cu efectivele aprobate prin hotărâre a Guvernului.  +  Articolul 48Transformarea posturilor de militari în termen şi militari/poliţişti de frontieră angajaţi pe bază de contract din statele de organizare a structurilor Poliţiei de Frontieră Române în posturi de poliţişti de frontieră şi încadrarea acestora se va realiza până la data de 1 ianuarie 2007, în limita fondurilor alocate în acest scop Ministerului Administraţiei şi Internelor, prin legile bugetare anuale.-----------Art. 48 a fost modificat de pct. 4 al articolului unic din LEGEA nr. 196 din 25 mai 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 486 din 31 mai 2004.  +  Articolul 49Personalul Poliţiei de Frontiera Române care îşi desfăşoară activitatea în legătura cu paza şi controlul trecerii frontierei de stat beneficiază de o indemnizaţie de frontieră de până la 20% din salariul de baza.  +  Articolul 50Personalul Poliţiei de Frontiera Române, ambarcat pe nave sau aeronave destinate îndeplinirii unor misiuni de paza şi control al trecerii frontierei de stat, precum şi personalul imbarcat în scopul îndeplinirii acestor misiuni beneficiază de sporurile prevăzute de lege pentru personalul navigant.  +  Articolul 51La data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă orice alte dispoziţii contrare se abroga.PRIM-MINISTRUADRIAN NĂSTASEContrasemnează:---------------p. Ministru de interne,Nicolae Berechet,secretar de statMinistrul finanţelor publice,Mihai Nicolae Tănăsescu--------------