HOTĂRÂRE nr. 1.089 din 16 august 2006 (*actualizată*)privind stabilirea unor măsuri pentru reorganizarea şi funcţionarea Operei Naţionale din Bucureşti(actualizată până la data de 10 aprilie 2009*)
EMITENT
  • GUVERNUL




  • ----------------*) Forma actualizată a acestui act normativ până la data de 10 aprilie 2009 este realizată de către Departamentul juridic din cadrul S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra-Neamţ prin includerea tuturor modificărilor şi completărilor aduse de către: HOTĂRÂREA nr. 376 din 1 aprilie 2009.Conţinutul acestui act nu este un document cu caracter oficial, fiind destinat pentru informarea utilizatorilorÎn temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.  +  Articolul 1 (1) Opera Naţională din Bucureşti se reorganizează şi îşi schimbă denumirea în Opera Naţională Bucureşti, instituţie publică, cu personalitate juridică, care funcţionează în subordinea Ministerului Culturii şi Cultelor. (2) Opera Naţională Bucureşti, denumită în continuare Opera, este instituţie publică de spectacole şi concerte, de repertoriu, de importanţă naţională, care îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu legislaţia română în vigoare. (3) Sediul Operei este în municipiul Bucureşti, bd. Mihail Kogălniceanu nr. 70-72, sectorul 5. (4) Opera are în administrare imobilul prevăzut la alin. (3), cu terenul aferent, aflat în proprietatea publică a statului.  +  Articolul 2 (1) Opera are ca obiectiv principal promovarea valorilor muzicale autohtone şi universale, precum şi ale artelor interpretative de operă şi balet, pe plan naţional şi internaţional. (2) Pentru atingerea obiectivului prevăzut la alin. (1), Opera desfăşoară următoarele activităţi principale: a) producerea de spectacole de operă şi balet, precum şi de spectacole muzicale, promovarea în ţară şi în străinătate a repertoriului reprezentativ pentru opera şi baletul românesc şi universal, clasic şi contemporan; b) coproducerea sau participarea la organizarea de spectacole în colaborare cu alte instituţii artistice, cu persoane fizice sau juridice, din ţară ori din străinătate; c) punerea în valoare a talentului creatorilor şi interpreţilor din domeniul artelor spectacolului muzical în general şi din domeniul operei şi baletului în special; d) sprijinirea debutului şi afirmarea tinerilor creatori şi interpreţi şi implicarea în educarea prin artă a publicului; e) realizarea şi dezvoltarea de programe, proiecte şi acţiuni culturale în domeniul muzical, de operă şi balet, în parteneriat cu artişti, organizaţii neguvernamentale, instituţii de spectacole din ţară şi din străinătate; f) realizarea şi editarea de publicaţii specifice pe orice tip de suport şi comercializarea acestora; g) studierea pieţei, adaptarea tehnicilor de publicitate şi vânzare specifice, impresariat şi organizare spectacole, îmbunătăţirea imaginii şi comunicarea specifică a spectacolelor Operei.  +  Articolul 3 (1) Opera are deplină autonomie în stabilirea repertoriului, precum şi în realizarea programelor, proiectelor şi acţiunilor culturale şi artistice proprii sau în colaborare. (2) Activitatea Operei este programată şi se desfăşoară pe stagiuni, în conformitate cu prevederile legale. (3) Durata şi data începerii stagiunii se stabilesc prin Regulamentul de organizare şi funcţionare a Operei.  +  Articolul 4 (1) Numărul maxim de posturi ale Operei este de 631 şi se asigură în limita numărului total de posturi prevăzut la pct. II "Organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi instituţii publice finanţate din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat" din anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 9/2009privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional.---------Alin. (1) al art. 4 a fost modificat de pct. 1 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 376 din 1 aprilie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 239 din 10 aprilie 2009. (2) Angajarea şi salarizarea personalului Operei se realizează potrivit prevederilor legale în vigoare. (3) Personalul existent în fosta Operă Naţională din Bucureşti este preluat de Operă pe bază de concurs sau examen, după caz, în vederea verificării aptitudinilor profesionale, corespunzător atribuţiilor şi structurii organizatorice ale instituţiei, organizat în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.  +  Articolul 5 (1) Statul de funcţii al Operei cuprinde următoarele posturi de conducere: a) director general - un post; b) director artistic, director economic, director tehnic, director 4 posturi;---------Lit. b) a alin. (1) al art. 5 a fost modificată de pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 376 din 1 aprilie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 239 din 10 aprilie 2009. (2) Angajarea directorilor prevăzuţi la alin. (1) se face pe bază de concurs organizat de Operă, cu participarea reprezentanţilor Ministerului Culturii şi Cultelor, în condiţiile prevăzute de lege. (3) Structura organizatorică a Operei cuprinde servicii, birouri, ateliere şi alte compartimente funcţionale. (4) Organigrama, statul de funcţii şi Regulamentul de organizare şi funcţionare a Operei se aprobă prin ordin al ministrului culturii şi cultelor, la propunerea directorului general, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.  +  Articolul 6 (1) Directorul general asigură organizarea, gestionarea şi conducerea activităţii Operei în baza şi în conformitate cu clauzele contractului de management încheiat cu Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, în condiţiile legii.---------Alin. (1) al art. 6 a fost modificat de pct. 3 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 376 din 1 aprilie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 239 din 10 aprilie 2009. (2) Directorul general al Operei conduce întreaga activitate a instituţiei, pe care o reprezintă în raporturile cu autorităţile publice, instituţiile şi organizaţiile, precum şi cu persoanele fizice şi juridice din ţară sau din străinătate. (3) Directorul general al Operei este ordonator terţiar de credite. (4) Directorul general al Operei numeşte şi eliberează din funcţie, în condiţiile legii, personalul artistic, tehnic şi administrativ. (5) În exercitarea atribuţiilor sale, directorul general al Operei emite decizii. (6) În absenţa directorului general, Opera este condusă de unul dintre directori, desemnat de directorul general prin decizie scrisă.  +  Articolul 7 (1) Prin decizie a directorului general, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se înfiinţează Consiliul artistic şi Consiliul administrativ ale Operei. (2) Consiliul artistic are rol consultativ şi este format din personalităţi culturale din cadrul Operei şi din afara acesteia. (3) Consiliul administrativ are rol consultativ şi este format din directorul general al Operei, în calitate de preşedinte, şi din următorii membri: a) un reprezentant al Ministerului Culturii şi Cultelor; b) directorii;---------Lit. b) a alin. (3) al art. 7 a fost modificată de pct. 4 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 376 din 1 aprilie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 239 din 10 aprilie 2009. c) consilierul juridic; d) administratorul; e) delegatul sindicatului reprezentativ sau al salariaţilor, după caz, propus de aceştia.  +  Articolul 8 (1) În cadrul Operei se înfiinţează Studioul experimental de operă şi balet - "Ludovic Spiess", denumit în continuare Studioul, ca structură fără personalitate juridică, a cărui organizare şi funcţionare se propun de către directorul general al Operei şi se aprobă prin ordin al ministrului culturii şi cultelor, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri. (2) În cazul Studioului se vor organiza şi desfăşura programe educaţionale, de perfecţionare şi formare continuă a artiştilor şi a personalului specializat, de creaţie şi cercetare în domeniile muzical, operă şi balet, precum şi prezentări ale creaţiilor experimentale. (3) Pentru desfăşurarea activităţilor prevăzute la alin. (2), conducerea Operei va asigura amenajarea şi dotarea spaţiilor necesare. (4) Finanţarea lucrărilor de amenajare şi dotare, precum şi a activităţilor Studioului se asigură, cu prioritate, din fondurile alocate de Ministerul Culturii şi Cultelor, în condiţiile legii. (5) Producţiile artistice ale Studioului se realizează sub egida Operei şi pot deveni parte din repertoriul acesteia, la recomandarea Consiliului artistic. (6) În realizarea activităţilor prevăzute la alin. (2), Opera poate iniţia şi dezvolta parteneriate cu unităţile de învăţământ de profil din ţară şi străinătate, inclusiv pentru desfăşurarea de programe educaţionale şi de cercetare comune.  +  Articolul 9 (1) Activitatea Operei este finanţată din venituri proprii şi din subvenţii de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Culturii şi Cultelor, precum şi din alte surse, potrivit prevederilor legale. (2) Veniturile proprii ale Operei pot proveni din: a) realizarea activităţilor prevăzute la art. 2 alin. (2), după caz; b) realizarea activităţilor desfăşurate în cadrul Studioului; c) vânzarea biletelor de intrare la spectacole sau a programelor de spectacole; d) editarea şi vânzarea de cărţi, studii şi alte publicaţii de specialitate; e) prestarea de servicii culturale; f) valorificarea bunurilor care fac parte din patrimoniul său; g) sponsorizări sau donaţii ale persoanelor fizice ori juridice, române sau străine; h) alte activităţi specifice, realizate de Operă, în condiţiile legii. (3) Liberalităţile de orice fel pot fi acceptate numai dacă nu sunt grevate de condiţii ori de sarcini care pot afecta autonomia Operei sau care contravin atribuţiilor sale.  +  Articolul 10Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, nr. crt. 28 de la pct. II "Organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi instituţii publice finanţate din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat" din anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 78/2005 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Culturii şi Cultelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 137 din 15 februarie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins:─────────────────────────────────────────────────────────────────"28. Opera Naţională Bucureşti Venituri proprii şi                                       subvenţii acordate de                                       la bugetul de stat"─────────────────────────────────────────────────────────────────PRIM-MINISTRUCĂLIN POPESCU-TĂRICEANUContrasemnează:----------------p. Ministrul culturii şi cultelor,Ioan Onisei,secretar de statMinistrul muncii, solidarităţii sociale şi familiei,Gheorghe BarbuMinistrul finanţelor publice,Sebastian Teodor Gheorghe VlădescuBucureşti, 16 august 2006.Nr. 1.089.-------