ORDIN nr. 2.155 din 30 august 2011 (*actualizat*)pentru aprobarea cerinţelor legale în materie de gestionare (SMR) privind mediul şi identificarea şi înregistrarea animalelor în cadrul schemelor şi măsurilor de sprijin pentru agricultori în România(actualizat până la data de 22 iulie 2013*)
----------*) Forma actualizată a acestui act normativ până la data de 22 iulie 2013 este realizată de către Departamentul juridic din cadrul S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra-Neamţ prin includerea tuturor modificărilor şi completărilor aduse de către ORDINUL nr. 1.632 din 2 iulie 2013.Conţinutul acestui act nu este un document cu caracter oficial, fiind destinat pentru informarea utilizatorilorVăzând Referatul de aprobare nr. 70.675 din 8 aprilie 2011 al Direcţiei generale politici în sectorul vegetal din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale,în conformitate cu prevederile:- Regulamentului (CE) nr. 73/2009 al Consiliului din 19 ianuarie 2009 de stabilire a unor norme comune pentru sistemele de ajutor direct pentru agricultori în cadrul politicii agricole comune şi de instituire a anumitor sisteme de ajutor pentru agricultori, de modificare a regulamentelor (CE) nr. 1.290/2005 , (CE) nr. 247/2006 , (CE) nr. 378/2007 şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.782/2003 , cu modificările şi completările ulterioare, referitor la cerinţele legale în materie de gestionare-ecocondiţionalitate;- Regulamentului (CE) nr. 1.122/2009 al Consiliului din 30 noiembrie 2009 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 73/2009 al Consiliului în ceea ce priveşte ecocondiţionalitatea, modularea şi sistemul integrat de administrare şi control în cadrul schemelor de ajutor direct pentru agricultori prevăzute de regulamentul respectiv, precum şi de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1.234/2007 al Consiliului în ceea ce priveşte ecocondiţionalitatea în cadrul schemei de ajutoare prevăzute pentru sectorul vitivinicol, cu modificările şi completările ulterioare;- Regulamentului (CE) nr. 1.698/2005 al Consiliului din 20 septembrie 2005 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), cu modificările şi completările ulterioare, referitor la respectarea standardelor - cerinţe principale şi reducerea sau excluderea de la beneficiul plăţii;- Regulamentului (UE) nr. 65/2011 al Comisiei din 27 ianuarie 2011 de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1.698/2005 al Consiliului în ceea ce priveşte punerea în aplicare a procedurilor de control şi a ecocondiţionalităţii în cazul măsurilor de sprijin pentru dezvoltarea rurală;- Regulamentului (CE) nr. 479/2008 al Consiliului din 29 aprilie 2008 privind organizarea comună a pieţei vitivinicole, de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1.493/1999 , a Regulamentului (CE) nr. 1.782/2003 , a Regulamentului (CE) nr. 1.290/2005 şi a Regulamentului (CE) nr. 3/2008 şi de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 2.392/86 şi a Regulamentului (CE) nr. 1.493/1999 , cu modificările şi completările ulterioare, referitor la ecocondiţionalitate;- Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 49/2011, ale Hotărârii Guvernului nr. 351/2005 privind aprobarea Programului de măsuri împotriva poluării cu substanţe chimice, cu modificările şi completările ulterioare, ale Ordinului ministrului mediului şi gospodăririi apelor şi al ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 344/708/2004 pentru aprobarea Normelor tehnice privind protecţia mediului şi în special a solurilor, când se utilizează nămolurile de epurare în agricultură, cu modificările şi completările ulterioare, ale Programului de acţiune pentru zonele vulnerabile la nitraţi din surse agricole, aprobat prin Decizia nr. 21.130/2010 a Comisiei pentru aplicarea Planului de acţiune pentru protecţia apelor împotriva poluării cu nitraţi proveniţi din surse agricole, şi ale Ordinului ministrului mediului şi gospodăririi apelor şi al ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 1.182/1.270/2005 privind aprobarea Codului de bune practici agricole pentru protecţia apelor împotriva poluării cu nitraţi din surse agricole;- Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 23/2010 privind identificarea şi înregistrarea suinelor, ovinelor şi caprinelor, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 113/2002 privind identificarea şi înregistrarea bovinelor în România, aprobată cu modificări prin Legea nr. 25/2003, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 40/2010 privind aprobarea Normei sanitare veterinare pentru implementarea procesului de identificare şi înregistrare a suinelor, ovinelor, caprinelor şi bovinelor, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere prevederile Legii nr. 1/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 13/2006 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, prin reorganizarea Agenţiei SAPARD, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 198/2006, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 7 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 725/2010 privind reorganizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, precum şi a unor structuri aflate în subordinea acestuia, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 15 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 1.635/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Mediului şi Pădurilor, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. 4 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 1.415/2009 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi a unităţilor din subordinea acesteia, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, ministrul mediului şi pădurilor şi preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor emit prezentul ordin. + Articolul 1Se aprobă cerinţele legale în materie de gestionare (SMR) privind mediul şi identificarea şi înregistrarea animalelor în cadrul schemelor şi măsurilor de sprijin pentru agricultori în România, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin. + Articolul 2Termenii şi expresiile utilizate în prezentul ordin au semnificaţiile prevăzute la art. 2 din Regulamentul (CE) nr. 73/2009 al Consiliului din 19 ianuarie 2009 de stabilire a unor norme comune pentru sistemele de ajutor direct pentru agricultori, în cadrul politicii agricole comune şi de instituire a anumitor sisteme de ajutor pentru agricultori, de modificare a regulamentelor (CE) nr. 1.290/2005 , (CE) nr. 247/2006 , (CE) nr. 378/2007 şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.782/2003 , cu modificările şi completările ulterioare, şi la art. 2 din Regulamentul (CE) nr. 1.122/2009 al Consiliului din 30 noiembrie 2009 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 73/2009 al Consiliului în ceea ce priveşte ecocondiţionalitatea, modularea şi sistemul integrat de administrare şi control în cadrul schemelor de ajutor direct pentru agricultori prevăzute de regulamentul respectiv, precum şi de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1.234/2007 al Consiliului în ceea ce priveşte ecocondiţionalitatea în cadrul schemei de ajutoare prevăzute pentru sectorul vitivinicol, cu modificările şi completările ulterioare. + Articolul 3Cerinţele legale în materie de gestionare sunt obligatorii pentru toţi agricultorii care solicită plăţi directe pe suprafaţă, plăţi de agromediu, sprijin pentru zonele defavorizate, plăţi pentru prima împădurire a terenurilor agricole, sprijin pentru sectorul vitivinicol, precum şi alte scheme şi măsuri de sprijin financiar din fonduri europene sau din bugetul naţional pentru care se aplică normele de ecocondiţionalitate în conformitate cu reglementările în vigoare. + Articolul 4 (1) Cerinţele legale în materie de gestionare, împreună cu bunele condiţii agricole şi de mediu constituie norme de ecocondiţionalitate în cadrul schemelor şi măsurilor de sprijin prevăzute la art. 3 şi se aplică pentru activitatea agricolă a agricultorului şi pe suprafaţa agricolă a exploataţiei. (2) Pentru plăţile de agromediu, pe lângă obligaţiile prevăzute la alin. (1), constituie norme de ecocondiţionalitate şi cerinţele minime privind utilizarea îngrăşămintelor şi a produselor de protecţie a plantelor, care trebuie respectate de către agricultor pe toată suprafaţa agricolă a exploataţiei. (3) Acordarea plăţilor prevăzute la art. 3 este condiţionată de respectarea de către agricultori a normelor de ecocondiţionalitate prevăzute la alin. (1) şi (2). + Articolul 5 (1) Orice agricultor care solicită plăţi în cadrul schemelor şi măsurilor de sprijin prevăzute la art. 3 are obligaţia să respecte cerinţele legale în materie de gestionare prevăzute în anexă, începând cu 1 ianuarie 2012. (2) Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) şi Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) sunt responsabile de implementarea cerinţelor legale în materie de gestionare în cadrul schemelor şi măsurilor de sprijin prevăzute la art. 3, în raport cu domeniul de competenţă. + Articolul 6 (1) Autoritatea responsabilă de coordonarea activităţii privind controlul respectării cerinţelor legale în materie de gestionare în cadrul schemelor şi măsurilor de sprijin pentru agricultori este APIA. (2) Garda Naţională de Mediu participă la elaborarea procedurilor de control pentru ecocondiţionalitate, asigură instruirea inspectorilor APIA în vederea efectuării controlului pe teren privind cerinţele legale în materie de gestionare în domeniul mediului şi informează APIA în legătură cu neconformităţile privind normele de ecocondiţionalitate constatate în timpul acţiunilor proprii de inspecţie şi control, pentru activităţile cu impact semnificativ asupra mediului, în baza unui protocol de colaborare încheiat cu APIA. (3) Organismul specializat de control responsabil cu efectuarea controalelor privind respectarea de către agricultori a cerinţelor legale în materie de gestionare referitoare la identificarea şi înregistrarea animalelor este Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor. (4) În activitatea privind controlul respectării cerinţelor legale în materie de gestionare în domeniul mediului pot fi implicate şi alte structuri cu atribuţii de inspecţie şi control din subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, precum şi din subordinea Ministerului Mediului şi Pădurilor, în cazul unor activităţi cu impact semnificativ asupra mediului, denumite în continuare organisme de control. (5) APIA se asigură de eficienţa controalelor delegate către organismele de control prevăzute la alin. (3) şi (4) şi îşi asumă responsabilitatea pentru controalele realizate de acestea cu privire la respectarea cerinţelor legale în materie de gestionare în cadrul schemelor şi măsurilor de sprijin prevăzute la art. 3. + Articolul 7Controlul respectării cerinţelor legale în materie de gestionare în cadrul schemelor şi măsurilor de sprijin prevăzute la art. 3 se realizează pe eşantioanele de control şi supracontrol pentru ecocondiţionalitate stabilite de APIA, astfel: a) APIA efectuează controlul şi supracontrolul cerinţelor în domeniul mediului (SMR 1, SMR 2, SMR 3, SMR 4 şi SMR 5 din anexă); b) Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, prin unităţile din subordine, efectuează controlul şi supracontrolul cerinţelor privind identificarea şi înregistrarea animalelor (SMR 6, SMR 7 şi SMR 8 din anexă); c) acţiunile de control şi supracontrol se finalizează prin completarea rapoartelor de control şi supracontrol şi transmiterea acestora către APIA, după caz.---------------Art. 7 a fost modificat de pct. 1 al art. I din ORDINUL nr. 1.632 din 2 iulie 2013, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 446 din 22 iulie 2013. + Articolul 8 (1) În scopul efectuării controlului privind respectarea cerinţelor legale în materie de gestionare, APIA încheie acorduri de delegare cu organismele de control prevăzute la art. 6 alin. (3) şi (4) în care stabileşte: programarea acţiunilor de control pe teren, constituirea echipelor de control, tipul controalelor ce trebuie efectuate, lista de verificare a cerinţelor obligatorii, completarea şi transmiterea rapoartelor de control, raportarea neconformităţilor constatate atât în cadrul eşantionului de control pentru ecocondiţionalitate, cât şi în afara acestuia, precum şi alte condiţii privind realizarea controlului, conform reglementărilor în vigoare.---------------Alin. (1) al art. 8 a fost modificat de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 1.632 din 2 iulie 2013, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 446 din 22 iulie 2013. (2) Organismele de control au obligaţia de a raporta către APIA toate neconformităţile privind cerinţele legale în materie de gestionare constatate în timpul acţiunilor proprii de inspecţie şi control, în afara eşantionului de control pentru ecocondiţionalitate. + Articolul 9 (1) Nerespectarea de către agricultori a cerinţelor legale în materie de gestionare, ca urmare a unei acţiuni sau a unei omisiuni direct imputabile agricultorului care a solicitat plăţi în cadrul schemelor şi măsurilor de sprijin menţionate la art. 3 în anul calendaristic în cauză conduce la reducerea plăţilor sau excluderea de la plată în conformitate cu prevederile art. 23 şi 24 din Regulamentul (CE) nr. 73/2009 şi ale art. 71 şi 72 din Regulamentul (CE) nr. 1.122/2009 , cu excepţia cazurilor de forţă majoră sau a circumstanţelor excepţionale prevăzute de regulamentele menţionate. (2) Aplicarea reducerilor sau excluderilor de la plată a agricultorilor în cazuri individuale de nerespectare a cerinţelor prevăzute în anexă se realizează astfel: a) APDRP va elabora, în colaborare cu organismele implicate în activitatea de control, sistemul de reduceri şi excluderi pentru măsurile de dezvoltare rurală şi va asigura calitatea implementării acestuia, prin acţiuni de supracontrol; b) APIA va elabora, în colaborare cu organismele implicate în activitatea de control, sistemul de reduceri şi excluderi pentru plăţile directe, inclusiv ajutoarele specifice şi măsurile de piaţă, aplicând reducerile sau excluderile de la plată pentru schemele şi măsurile de sprijin pe care le administrează.---------------Lit. b) a alin. (2) al art. 9 a fost modificată de pct. 3 al art. I din ORDINUL nr. 1.632 din 2 iulie 2013, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 446 din 22 iulie 2013. + Articolul 10Începând cu 1 ianuarie 2012, încadrarea normelor de ecocondiţionalitate prevăzute la art. 4 alin. (1) şi (2) pe domenii supuse ecocondiţionalităţii este următoarea: a) Cerinţele legale în materie de gestionare: SMR 1 - SMR 5 din anexă şi cerinţele minime pentru utilizarea îngrăşămintelor, în domeniul "mediu"; b) Cerinţele legale în materie de gestionare: SMR 6 - SMR 8 din anexă şi cerinţele minime pentru utilizarea produselor de protecţie a plantelor, în domeniul "sănătate publică, sănătatea animalelor şi sănătatea plantelor"; c) Bunele condiţii agricole şi de mediu, în domeniul "bune condiţii agricole şi de mediu". + Articolul 11Informarea agricultorilor cu privire la cerinţele legale în materie de gestionare intră în responsabilitatea următoarelor instituţii: APIA, APDRP, direcţiile pentru agricultură judeţene, camerele pentru agricultură, silvicultură şi dezvoltare rurală, precum şi alte structuri cu atribuţii de informare şi consultanţă agricolă din subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. + Articolul 12Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,Valeriu TabărăMinistrul mediului şi pădurilor,Laszlo Borbelyp. Preşedintele Autorităţii NaţionaleSanitare Veterinareşi pentru Siguranţa Alimentelor,Corneliu Ceică + Anexa CERINŢE LEGALEîn materie de gestionare (SMR) privind mediul şi identificarea şiînregistrarea animalelor în cadrulschemelor şi măsurilor de sprijin pentru agricultori*Font 7* ┌────────────────────────────────┬─────────────────────────────────────────────────┬─────────────────────────────────────────────────┐ │ Specificare SMR │ Cerinţe obligatorii pentru agricultori │ Elemente de control │ ├────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────┤ │SMR 1 - Conservarea păsărilor │1. Agricultorii care deţin/administrează terenuri│Se verifică: │ │sălbatice │agricole şi care desfăşoară activităţi în │a) dacă pentru activităţile pe care le desfăşoară│ │ │perimetrul ariilor naturale protejate au │agricultorul în aria naturală protejată sunt │ │Directiva 79/409/CEE a │următoarele obligaţii: │prevăzute restricţii în planul de management şi │ │Consiliului din 2 aprilie 1979 │a) să respecte planul de management şi │în regulamentul ariei şi dacă acestea sunt │ │privind conservarea păsărilor │regulamentul ariei naturale protejate în ceea ce │respectate; │ │sălbatice - art. 3 alin. (1) şi │priveşte utilizarea suprafeţelor de teren cu │b) deţinerea autorizaţiei de mediu/acordului de │ │alin. (2) lit. b), art. 4 │destinaţie agricolă şi regimul activităţilor │mediu/avizului de mediu/avizului Natura 2000, │ │alin. (1), (2) şi (4) şi │agricole, astfel: │inclusiv a avizului administraţiei/custodelui │ │art. 5 lit. a), b) şi d), │- să utilizeze în mod raţional pajiştile prin │ariei, după caz, şi respectarea condiţiilor │ │abrogată prin Directiva │cosit şi/sau păşunat pe suprafeţele, în │stabilite de acestea, conform cerinţei prevăzute │ │2009/147/CE │perioadele şi cu speciile şi efectivele de │la pct. 1 lit. b); │ │ │animale avizate de administraţia/ custodele │c) existenţa unor semne/mijloace de ucidere, │ │Ordonanţa de urgenţă a │ariei; │capturare sau perturbare intenţionată a │ │Guvernului nr. 57/2007 privind │- să aplice practici tradiţionale de cultivare a │păsărilor sălbatice, inclusiv a celor migratoare,│ │regimul ariilor naturale │terenurilor agricole şi de creştere a animalelor │precum şi existenţa unor semne de deteriorare, │ │protejate, conservarea │sau să practice modul de producţie ecologic de │distrugere sau culegere intenţionată a cuiburilor│ │habitatelor naturale, a florei │cultivare a terenului agricol şi de creştere a │şi/sau a ouălor aparţinând păsărilor sălbatice; │ │şi a faunei sălbatice, aprobată │animalelor, după caz; │d) existenţa unor indicii cu privire la poluarea │ │cu modificări şi completări │b) să urmeze procedura evaluării impactului │sau deteriorarea habitatului păsărilor sălbatice,│ │prin Legea nr. 49/2011 - │asupra mediului pentru planuri şi proiecte, │cum ar fi: arderea vegetaţiei, tăierea │ │art. 21 alin. (4), art. 22, 28, │precum şi procedura de autorizare pentru │arborilor/arbuştilor şi a perdelelor │ │art. 31 alin. (2), art. 33 │activităţi care pot afecta în mod semnificativ │agroforestiere existente pe terenul agricol, │ │alin. (2) şi anexele nr. 3 şi 4A│aria naturală protejată, în conformitate cu │schimbări în folosinţa terenurilor şi în cursul │ │ │legislaţia în domeniu. │apelor, precum şi alte activităţi ce contravin │ │ │2. În vederea protejării tuturor speciilor de │scopului de protecţie şi conservare a ariei │ │ │păsări sălbatice, inclusiv a celor migratoare, │naturale protejate. │ │ │sunt interzise: │ │ │ │a) uciderea sau capturarea intenţionată a │ │ │ │păsărilor sălbatice, indiferent de metoda │ │ │ │utilizată; │ │ │ │b) deteriorarea, distrugerea şi/sau culegerea │ │ │ │intenţionată a cuiburilor şi/sau a ouălor din │ │ │ │natură; │ │ │ │c) perturbarea intenţionată a păsărilor │ │ │ │sălbatice, în special în cursul perioadei de │ │ │ │reproducere sau de maturizare. │ │ ├────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────┤ │SMR 2 - Protecţia apelor │Agricultorii care prin activitatea lor │Se verifică: │ │subterane împotriva poluării cu │depozitează, manipulează sau utilizează substanţe│a) dacă în activitatea sa agricultorul utilizează│ │substanţe periculoase │periculoase din Lista de substanţe prioritare şi │produse ce conţin substanţe periculoase şi dacă │ │ │poluanţi specifici prevăzută în anexa nr. 1 la │există indicii privind evacuarea directă sau │ │Directiva 80/68/CEE a │Programul de măsuri împotriva poluării cu │indirectă într-o resursă de apă a unor produse ce│ │Consiliului din 17 decembrie │substanţe chimice, aprobat prin Hotărârea │conţin substanţe periculoase şi/sau ambalaje ori │ │1979 privind protecţia apelor │Guvernului nr. 351/2005, cu modificările şi │reziduuri aparţinând acestora; b) dacă, potrivit │ │subterane împotriva poluării │completările ulterioare, au următoarele obligaţii│legislaţiei în domeniul protecţiei mediului şi/sau │cauzate de anumite substanţe │a) să nu evacueze direct sau indirect într-o │gospodăririi apelor, agricultorul are obligaţia │ │periculoase - art. 4 şi 5 │resursă de apă produse ce conţin substanţe │deţinerii actelor de reglementare pentru │ │ │periculoase din Lista de substanţe prioritare şi │activitatea pe care o desfăşoară (cazul A) sau │ │Programul de măsuri împotriva │poluanţi specifici, cu excepţia cazului în care │dacă nu are această obligaţie (cazul B), astfel: │ │poluării cu substanţe chimice, │agricultorul deţine autorizaţia de gospodărire a │- cazul A - deţinerea actelor de reglementare în │ │aprobat prin Hotărârea │apelor; │domeniul protecţiei mediului şi/sau gospodăririi │ │Guvernului nr. 351/2005, cu │b) să solicite şi să obţină actele de │apelor, după caz, şi respectarea condiţiilor │ │modificările şi completările │reglementare în domeniul protecţiei mediului │stabilite de acestea cu privire la utilizarea, │ │ulterioare - art. 4 alin. (1), │şi/sau gospodăririi apelor, după caz, pentru │depozitarea şi evacuarea în mediu sau într-o │ │art. 6 şi tabelele 1-3 din │activităţile pe care le desfăşoară şi să respecte│resursă de apă a produselor ce conţin substanţe │ │anexa nr. 1 │condiţiile stabilite de acestea cu privire la │periculoase, conform cerinţei prevăzute la │ │ │utilizarea, depozitarea şi evacuarea în mediu sau│lit. b); │ │Codul de bune practici în │într-o resursă de apă a produselor ce conţin │- cazul B - respectarea normelor tehnice privind │ │fermă, aprobat prin Ordinul │substanţe periculoase; │utilizarea, manipularea şi depozitarea │ │ministrului mediului şi │c) să respecte normele tehnice privind │produselor ce conţin substanţe periculoase, │ │gospodăririi apelor │depozitarea, manipularea şi utilizarea produselor│conform cerinţei prevăzute la lit. c). │ │nr. 1.234/2006, cap. VI-X │ce conţin substanţe periculoase, astfel cum sunt │ │ │ │prevăzute la cap. VI-X din Codul de bune practici│ │ │ │în fermă, aprobat prin Ordinul ministrului │ │ │ │mediului şi gospodăririi apelor nr. 1.234/2006. │ │ │ │Substanţele periculoase utilizate în agricultură │ │ │ │se regăsesc în conţinutul următoarelor │ │ │ │produse/grupe de produse: biocide şi produse de │ │ │ │protecţia plantelor (erbicide, fungicide, │ │ │ │insecticide, acaricide), produse de uz veterinar │ │ │ │(medicamente, substanţe antiparazitare), produse │ │ │ │petroliere (combustibili, lubrifianţi, produse │ │ │ │derivate), azotaţii şi fosfaţii din îngrăşăminte,│ │ │ │alte produse utilizate pentru dezinfecţie, │ │ │ │dezinsecţie, deratizare şi decontaminare în fermă│ │ ├────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────┤ │SMR 3 - Protecţia mediului, în │Agricultorii care aplică nămoluri de epurare pe │În cazul utilizării nămolurilor de epurare în │ │special a solului, atunci când │terenul cu destinaţie agricolă au următoarele │agricultură se verifică: │ │se utilizează nămoluri de │obligaţii: │a) dacă agricultorul deţine o copie a permisului │ │epurare în agricultură │a) să utilizeze numai nămoluri tratate, pentru │de aplicare a nămolului; │ │ │care s-a emis permisul de aplicare de către │b) existenţa unor indicii cu privire la aplicarea│ │Directiva 86/278/CEE a │autoritatea locală pentru protecţia mediului. La │nămolurilor de epurare pe terenurile destinate │ │Consiliului din 12 iunie 1986 │cererea agricultorului, furnizorul de nămol este │păşunatului, pe terenurile cultivate cu arbuşti │ │privind protecţia mediului, în │obligat să elibereze o copie a permisului de │fructiferi, pe terenurile cultivate cu legume, │ │special a solului, atunci când │aplicare; │precum şi pe terenurile cultivate cu pomi │ │se utilizează nămoluri de │b) să nu aplice nămoluri de epurare pe terenuri │fructiferi în perioada de 10 luni înaintea │ │epurare în agricultură - art. 3 │destinate păşunatului, pe terenuri cultivate cu │recoltării şi în timpul recoltării; │ │ │arbuşti fructiferi sau pe terenuri destinate │c) existenţa unor indicii privind aplicarea │ │Normele tehnice privind │producţiei de legume. Pe terenurile cultivate cu │nămolurilor de epurare pe terenurile agricole cu │ │protecţia mediului şi în special│pomi fructiferi nu se aplică nămoluri de epurare │panta mai mare de 12% şi nerespectarea obligaţiei│ │a solurilor, când se utilizează │în perioada de 10 luni înaintea recoltării şi în │privind încorporarea nămolurilor în sol imediat │ │nămolurile de epurare în │timpul recoltării; │după aplicare; │ │agricultură, aprobate prin │c) să nu aplice nămoluri de epurare pe terenurile│d) dacă a anunţat autorităţile competente şi │ │Ordinul ministrului mediului şi │agricole cu panta mai mare de 12%; │producătorul de nămol despre rotaţia culturilor │ │gospodăririi apelor şi al │d) să aplice nămoluri de epurare numai în │pe terenul în cauză; │ │ministrului agriculturii, │perioadele în care este posibil accesul normal │e) dacă a anunţat producătorul de nămol despre │ │pădurilor şi dezvoltării rurale │pe teren şi să asigure încorporarea nămolurilor │intenţia de a nu mai utiliza nămolul, înainte de │ │nr. 344/708/2004, cu │în sol imediat după aplicare; │a realiza transportul acestuia, în sensul │ │modificările ulterioare │e) să anunţe autorităţile competente şi │respectării cerinţei prevăzute la lit. f). │ │- cap. I şi II │producătorul de nămol despre rotaţia culturilor, │ │ │ │în scopul emiterii permisului de aplicare a │ │ │ │nămolului; │ │ │ │f) să anunţe producătorul de nămol dacă s-a │ │ │ │răzgândit în privinţa utilizării nămolului, │ │ │ │înainte de a se realiza transportul acestuia. │ │ ├────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────┤ │SMR 4 - Protecţia apelor │1. Agricultorii care desfăşoară activităţi în │În cazul exploataţiilor situate în zonele │ │împotriva poluării cu nitraţi │zonele vulnerabile la poluarea cu nitraţi din │vulnerabile la poluarea cu nitraţi din surse │ │proveniţi din surse agricole │surse agricole au următoarele obligaţii: │agricole se verifică: │ │ │a) să dispună de capacităţi de depozitare a │a) existenţa capacităţilor de depozitare a │ │Directiva 91/676/CEE privind │gunoiului de grajd, fără defecte structurale care│gunoiului de grajd (platforme comune/sisteme │ │protecţia apelor împotriva │să permită scurgeri de efluenţi/dejecţii, a căror│individuale), fără defecte structurale, precum şi│ │poluării cu nitraţi proveniţi │mărime trebuie să depăşească necesarul de stocare│mărimea acestor capacităţi având în vedere │ │din surse agricole - │a gunoiului de grajd, ţinând seama de perioadele │asigurarea necesarului de stocare a gunoiului de │ │art. 4 şi 5 │cele mai lungi de interdicţie pentru aplicarea │grajd în raport cu producţia de gunoi (efectivele│ │ │îngrăşămintelor organice. Depozitarea gunoiului │de animale) şi durata de stocare; │ │Planul de acţiune pentru │de grajd se realizează în platforme comune sau │b) respectarea perioadei de aplicare a gunoiului │ │protecţia apelor împotriva │sisteme individuale, conform normelor tehnice │de grajd pe terenul agricol, respectiv calendarul│ │poluării cu nitraţi proveniţi │prevăzute în anexele nr. 5-7 la Programul de │de interdicţie pentru aplicarea gunoiului de │ │din surse agricole, aprobat │acţiune pentru zonele vulnerabile la nitraţi │grajd, conform cerinţei prevăzute la lit. b); │ │prin Hotărârea Guvernului │din surse agricole, aprobat prin Decizia │c) dacă numărul de animale deţinute în │ │nr. 964/2000, cu modificările │nr. 21.130/DC/2010 a Comisiei pentru aplicarea │exploataţie se limitează la maximum │ │şi completările ulterioare - │Planului de acţiune pentru protecţia apelor │5,5 UVM/ha, raportat la suprafaţa agricolă a │ │art. 5 şi 6 şi anexele nr. 1^3 │împotriva poluării cu nitraţi proveniţi din │exploataţiei (pajişti permanente, teren arabil, │ │şi 1^4 │surse agricole, în temeiul art. 6 alin. (1) din │plantaţii de vii şi livezi); │ │ │anexa la Hotărârea Guvernului nr. 964/2000 │d) respectarea interdicţiei privind aplicarea │ │Codul de bune practici agricole │(programul de acţiune); │gunoiului de grajd pe terenul agricol în condiţii│ │pentru protecţia apelor │b) să respecte perioadele de aplicare a gunoiului│meteorologice şi pedologice nefavorabile (niciun │ │împotriva poluării cu nitraţi │de grajd pe terenul agricol, respectiv calendarul│tip de îngrăşământ nu se aplică pe terenuri │ │din surse agricole, aprobat │de interdicţie pentru aplicarea îngrăşămintelor │acoperite de zăpadă, pe terenuri cu apă în exces │ │prin Ordinul ministrului │organice prevăzut în anexa nr. 3 la programul de │sau pe terenuri îngheţate); │ │mediului şi gospodăririi apelor │acţiune; │e) dacă pe terenul arabil cu panta de peste 12% │ │şi al ministrului agriculturii, │c) să nu depăşească cantitatea de 170 kg azot │îngrăşămintele organice aplicate au fost │ │pădurilor şi dezvoltării rurale │substanţă activă/ha provenită din aplicarea │încorporate în sol; │ │nr. 1.182/1.270/2005 │îngrăşămintelor organice pe terenul agricol în │f) menţinerea fâşiilor de protecţie existente pe │ │ │decursul unui an; │terenurile agricole situate în vecinătatea apelor│ │Programul de acţiune pentru │d) să nu aplice îngrăşăminte organice pe terenuri│de suprafaţă; │ │zonele vulnerabile la nitraţi │acoperite de zăpadă, pe terenuri cu apă în exces │g) prezenţa urmelor de îngrăşăminte organice şi │ │din surse agricole, aprobat prin│sau pe terenuri îngheţate; │chimice pe suprafeţele de teren ce constituie │ │Decizia nr. 21.130/DC/2010 a │e) să asigure încorporarea în sol a │fâşii de protecţie a apelor de suprafaţă sau în │ │ │îngrăşămintelor organice aplicate pe terenurile │zonele de protecţie sanitară a captărilor de apă │ │Comisiei pentru aplicarea │arabile cu panta de peste 12%, în condiţii meteo │potabilă, ce indică nerespectarea cerinţei de la │ │Planului de acţiune pentru │favorabile; │pct. 1 lit. f); │ │protecţia apelor împotriva │f) să nu aplice îngrăşăminte organice sau chimice│h) existenţa şi aplicarea unui plan de │ │poluării cu nitraţi proveniţi │pe fâşiile de protecţie existente pe terenurile │fertilizare pentru fiecare tip de cultură la │ │din surse agricole, în temeiul │agricole situate în vecinătatea apelor de │nivelul fermei; │ │art. 6 alin. (1) din anexa la │suprafaţă sau pe terenurile agricole situate în │i) existenţa şi completarea la zi a evidenţelor │ │Hotărârea Guvernului │zonele de protecţie sanitară a captărilor de apă │privind suprafaţa agricolă a fermei, structura │ │nr. 964/2000 │potabilă stabilite în condiţiile legii. Lăţimea │culturilor, efectivele de animale, aplicarea │ │ │minimă a fâşiilor de protecţie a apelor de │îngrăşămintelor şi registrul nutrienţilor │ │ │suprafaţă este de 1 m pentru terenurile cu panta │conform cerinţei de la lit. h). │ │ │de până la 12% şi de 3 m pentru terenurile cu │În afara zonelor vulnerabile la poluarea cu │ │ │panta de peste 12%; │nitraţi din surse agricole se verifică │ │ │g) să urmeze un plan de fertilizare pentru │respectarea interdicţiei privind aplicarea │ │ │culturile agricole, elaborat după modelul │îngrăşămintelor organice sau chimice pe │ │ │prevăzut în anexa nr. 10 la Codul de bune │terenurile agricole situate în vecinătatea │ │ │practici agricole pentru protecţia apelor │apelor de suprafaţă ori în zonele de protecţie │ │ │împotriva poluării cu nitraţi din surse agricole,│sanitară a captărilor de apă potabilă, conform │ │ │aprobat prin Ordinul ministrului mediului şi │elementelor de control stabilite la lit. f) │ │ │gospodăririi apelor şi al ministrului │şi g). │ │ │agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale │În cazul agricultorilor care au obligaţia │ │ │nr. 1.182/1.270/2005, şi să distribuie uniform │obţinerii actelor de reglementare în domeniul │ │ │îngrăşămintele pe terenul agricol; │protecţiei mediului şi/sau gospodăririi apelor, │ │ │h) să întocmească la zi, să păstreze şi să │pentru activităţile pe care le desfăşoară, se │ │ │prezinte pentru control documentele de evidenţă │verifică deţinerea actelor de reglementare în │ │ │ale fermei privind suprafaţa agricolă, │domeniu şi respectarea condiţiilor privind │ │ │structura culturilor, efectivele de animale, │depozitarea şi aplicarea îngrăşămintelor │ │ │tipul şi cantitatea îngrăşămintelor aplicate pe │organice/chimice pe terenul agricol, precum şi │ │ │teren şi/sau expediate din fermă şi registrul │depozitarea şi evacuarea în mediu sau într-o │ │ │nutrienţilor, astfel cum sunt prevăzute la │resursă de apă a reziduurilor organice │ │ │art. 5 şi anexele nr. 8 şi 9 din programul de │(efluenţi de siloz, dejecţii animale, ape │ │ │acţiune. │reziduale etc.). │ │ │2. Agricultorii care desfăşoară activităţi în │ │ │ │afara zonelor vulnerabile la poluarea cu nitraţi │ │ │ │din surse agricole trebuie să respecte │ │ │ │prevederile Codului de bune practici agricole │ │ │ │pentru protecţia apelor împotriva poluării cu │ │ │ │nitraţi din surse agricole, aprobat prin Ordinul │ │ │ │ministrului mediului şi gospodăririi apelor şi │ │ │ │al ministrului agriculturii, pădurilor şi │ │ │ │dezvoltării rurale nr. 1.182/1.270/2005, în ceea │ │ │ │ce priveşte aplicarea îngrăşămintelor organice │ │ │ │sau chimice pe terenurile agricole situate în │ │ │ │vecinătatea apelor de suprafaţă (fâşiile de │ │ │ │protecţie) şi în zonele de protecţie sanitară a │ │ │ │captărilor de apă potabilă, astfel cum sunt │ │ │ │stabilite la pct. 1 lit. f). │ │ │ │3. Dacă, potrivit legislaţiei în domeniul │ │ │ │protecţiei mediului şi/sau gospodăririi apelor, │ │ │ │agricultorii au obligaţia obţinerii actelor de │ │ │ │reglementare pentru activităţile pe care le │ │ │ │desfăşoară, să solicite şi să obţină actele de │ │ │ │reglementare în domeniu şi să respecte │ │ │ │condiţiile stabilite de acestea cu privire la │ │ │ │protecţia apelor împotriva poluării cu nitraţi │ │ │ │din surse agricole. │ │ ├────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────┤ │SMR 5 - Conservarea habitatelor │1. Agricultorii care deţin/administrează terenuri│Se verifică: │ │naturale şi a speciilor de │agricole şi care desfăşoară activităţi în │a) dacă pentru activităţile pe care le desfăşoară│ │faună şi floră sălbatică │perimetrul ariilor naturale protejate au │agricultorul în aria naturală protejată sunt │ │ │următoarele obligaţii: │prevăzute restricţii în planul de management şi │ │Directiva 92/43/CEE a │a) să respecte planul de management şi │în regulamentul ariei şi dacă acestea sunt │ │Consiliului din 21 mai 1992 │regulamentul ariei naturale protejate, în ceea ce│respectate; │ │privind conservarea habitatelor │priveşte utilizarea suprafeţelor de teren cu │b) deţinerea autorizaţiei de mediu/acordului de │ │naturale şi a speciilor de │destinaţie agricolă şi regimul activităţilor │mediu/avizului de mediu/avizului Natura 2000, │ │faună şi floră sălbatică - │agricole, astfel: │inclusiv a avizului administraţiei/custodelui │ │art. 6 şi art. 13 alin. (1) │- să utilizeze în mod raţional pajiştile prin │ariei, după caz, şi respectarea condiţiilor │ │lit. a) │cosit şi/sau păşunat pe suprafeţele, în │stabilite de acestea, conform cerinţei de la │ │ │perioadele şi cu speciile şi efectivele de │pct. 1 lit. b); │ │Ordonanţa de urgenţă a │animale avizate de administraţia/custodele ariei;│c) existenţa unor indicii cu privire la │ │Guvernului nr. 57/2007, aprobată│- să aplice practici tradiţionale de cultivare a │deteriorarea sau distrugerea habitatelor │ │cu modificări şi completări prin│terenurilor agricole şi de creştere a animalelor │naturale şi a speciilor de plante şi animale │ │Legea nr. 49/2011 - art. 21, 22,│sau să practice modul de producţie ecologic de │sălbatice care necesită o protecţie strictă, │ │28, art. 33 alin. (1) şi │cultivare a terenului agricol şi de creştere a │cum ar fi: arderea vegetaţiei, tăierea │ │anexele nr. 1-3, 4A şi 4B │animalelor, după caz; │arborilor/arbuştilor şi a perdelelor │ │ │b) să urmeze procedura evaluării impactului │agroforestiere de protecţie existente pe │ │ │asupra mediului pentru planuri sau proiecte, │terenul agricol, schimbări în folosinţa │ │ │precum şi procedura de autorizare pentru │terenurilor şi în cursul apelor, precum şi │ │ │activităţi care pot afecta în mod semnificativ │alte activităţi ce contravin scopului de │ │ │aria naturală protejată, în conformitate cu │protecţie şi conservare a habitatelor naturale │ │ │legislaţia în domeniu. │şi a speciilor de plante şi animale sălbatice; │ │ │2. Pentru protecţia speciilor de plante şi │d) existenţa unor semne/mijloace de capturare, │ │ │animale sălbatice prevăzute în anexele nr. 4A │ucidere sau perturbare intenţionată a │ │ │şi 4B la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului │animalelor sălbatice aflate în mediul lor │ │ │nr. 57/2007, aprobată cu modificări şi │natural; │ │ │completări prin Legea nr. 49/2011, şi care │e) existenţa unor semne de recoltare a │ │ │trăiesc atât în ariile naturale protejate, cât şi│florilor şi fructelor, de culegere, tăiere │ │ │în afara acestora, sunt interzise: │sau distrugere cu intenţie a plantelor │ │ │a) orice formă de recoltare, capturare, ucidere, │sălbatice în habitatele lor naturale. │ │ │distrugere sau vătămare a plantelor şi a │ │ │ │animalelor sălbatice aflate în mediul lor │ │ │ │natural, în oricare dintre stadiile ciclului │ │ │ │biologic; │ │ │ │b) perturbarea intenţionată a animalelor │ │ │ │sălbatice în cursul perioadei de reproducere, │ │ │ │de creştere, de hibernare şi de migraţie; │ │ │ │c) deteriorarea, distrugerea şi/sau culegerea │ │ │ │intenţionată a cuiburilor şi/sau ouălor din │ │ │ │natură; │ │ │ │d) deteriorarea şi/sau distrugerea locurilor de │ │ │ │reproducere ori de odihnă a animalelor sălbatice;│ │ │ │e) recoltarea florilor şi a fructelor, culegerea,│ │ │ │tăierea, dezrădăcinarea sau distrugerea cu │ │ │ │intenţie a plantelor sălbatice în habitatele lor │ │ │ │naturale, în oricare dintre stadiile ciclului │ │ │ │biologic. │ │ ├────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────┤ │SMR 6 - Identificarea şi │Deţinătorii animalelor din specia suine au │În exploataţiile nonprofesionale se verifică: │ │înregistrarea porcinelor │următoarele obligaţii: │a) identificarea suinelor conform legislaţiei în │ │ │1. În cazul exploataţiilor nonprofesionale, când │vigoare; │ │Directiva 2008/71/CE a │activitatea de identificare şi înregistrare a │b) existenţa registrului exploataţiei din care să│ │Consiliului din 15 iulie 2008 │animalelor este efectuată de medicul veterinar de│reiasă provenienţa fiecărui animal ce s-a regăsit│ │privind identificarea şi │liberă practică împuternicit/organizaţie │la un moment dat în exploataţia respectivă; │ │înregistrarea porcinelor - │profesională a crescătorilor de animale aprobată,│c) corespondenţa dintre datele înscrise în │ │art. 3, 4 şi 5 │în calitate de utilizator al Sistemului naţional │Registrul naţional al exploataţiilor (RNE), │ │ │de identificare şi înregistrare a animalelor │registrul exploataţiei şi realitatea din teren. │ │Ordonanţa de urgenţă a │(SNIIA): │În exploataţiile comerciale se verifică: │ │Guvernului nr. 23/2010 privind │a) să achiziţioneze crotalii pentru identificarea│a) dacă identificarea animalelor este conform │ │identificarea şi înregistrarea │animalelor din exploataţie; │legislaţiei naţionale referitoare la sistemul de │ │suinelor, ovinelor şi │b) să notifice utilizatorului orice eveniment de │identificare şi înregistrare a suinelor, │ │caprinelor, precum şi pentru │naştere, sacrificare pentru consum propriu, │respectiv crotalii în cazul exploataţiilor │ │modificarea şi completarea unor │moarte, pierdere crotalie, dispariţie, regăsire │comerciale de tip A şi marcă de identificare în │ │acte normative, aprobată cu │animal; │cazul exploataţiilor comerciale industriale; │ │modificări şi completări prin │c) să solicite utilizatorului eliberarea │b) dacă registrul exploataţiei este completat la │ │Legea nr. 191/2012 - art. 1, │formularului de mişcare, în cazul mutării │zi; │ │5-7, 10, 11 şi 13 │animalului/animalelor între două exploataţii │c) dacă s-a înregistrat în SNIIA naşterile, │ │ │diferite; │mişcările şi evenimentele suferite de animale; │ │Norma sanitară veterinară (NSV) │d) să păstreze registrul exploataţiei completat │d) corespondenţa dintre datele înscrise în RNE, │ │privind sistemul de identificare│la zi cu toate intrările şi ieşirile de animale │registrul exploataţiei şi realitatea din teren; │ │şi înregistrare a suinelor, │şi cu datele referitoare la mişcările respective │e) dacă a fost înregistrat în SNIIA până la │ │aprobată prin Ordinul │(dată, destinaţie etc.); │sfârşitul lunii ianuarie a anului în curs │ │preşedintelui Autorităţii │e) să predea utilizatorului documentele de │efectivul deţinut la 1 ianuarie a anului în │ │Naţionale Sanitare Veterinare şi│mişcare destinate acestuia, cu care a │curs în exploataţia comercială industrială de │ │pentru Siguranţa Alimentelor │achiziţionat animalele; │suine; │ │nr. 85/2008, cu modificările şi │f) să achiziţioneze crotalia duplicat în cazul │f) completarea corectă şi completă a datelor în │ │completările ulterioare - │pierderii crotaliei unui animal şi să solicite │RNE şi în registrul exploataţiei. │ │art. 3-6, art. 7 alin. (2) şi │utilizatorului aplicarea acesteia. │ │ │(3), art. 8 şi anexele nr. 2-4 │2. În cazul exploataţiilor nonprofesionale, când │ │ │la NSV │activitatea de identificare şi înregistrare a │ │ │ │animalelor este efectuată de proprietarul │ │ │Norma sanitară veterinară pentru│exploataţiei, în calitate de utilizator SNIIA: │ │ │implementarea procesului de │a) să solicite direcţiei sanitar-veterinare şi │ │ │identificare şi înregistrare a │pentru siguranţa alimentelor (DSVSA) să devină │ │ │suinelor, ovinelor, caprinelor │utilizator SNIIA; │ │ │şi bovinelor, aprobată prin │b) să achiziţioneze crotalii pentru │ │ │Ordinul preşedintelui │identificarea animalelor din exploataţie; │ │ │Autorităţii Naţionale Sanitare │c) să identifice şi să înregistreze în SNIIA │ │ │Veterinare şi pentru Siguranţa │animalele născute în exploataţie; │ │ │Alimentelor nr. 40/2010, cu │d) să înregistreze în SNIIA orice eveniment de │ │ │modificările şi completările │naştere, mişcare, sacrificare pentru consum │ │ │ulterioare - art. 2 alin. (6) │propriu, moarte, pierdere crotalie, dispariţie, │ │ │lit. a), art. 4 alin. (1) │regăsire animal; │ │ │lit. c) şi alin. (2), │e) să completeze şi să deţină asupra lor pe │ │ │art. 10-14, art. 16 lit. a)-c), │timpul transportului documentele de mişcare, în │ │ │art. 18, 39 şi art. 44 │cazul mutării animalului/animalelor între două │ │ │alin. (6) şi anexele │exploataţii diferite; │ │ │nr. 1-13 la NSV │f) să păstreze registrul exploataţiei completat │ │ │ │la zi cu toate intrările şi ieşirile de animale │ │ │ │şi cu datele referitoare la mişcările │ │ │ │respective (dată, destinaţie etc.); │ │ │ │g) să achiziţioneze crotalia duplicat în cazul │ │ │ │pierderii crotaliei unui animal şi să o aplice │ │ │ │în termen de 30 de zile de la înregistrarea │ │ │ │evenimentului de pierdere crotalie. │ │ │ │3. În cazul exploataţiilor comerciale: │ │ │ │a) să solicite DSVSA să devină utilizator │ │ │ │SNIIA; │ │ │ │b) să achiziţioneze crotalii (în cazul │ │ │ │exploataţiilor comerciale de tip A) şi/sau │ │ │ │trusa de tatuaj (în cazul exploataţiilor │ │ │ │comerciale industriale) pentru identificarea │ │ │ │animalelor din exploataţie; │ │ │ │c) să identifice animalele din exploataţie; │ │ │ │d) să înregistreze în registrul exploataţiei │ │ │ │toate intrările şi ieşirile de animale, precum şi│ │ │ │datele referitoare la mişcările respective (dată,│ │ │ │destinaţie etc.); │ │ │ │e) să înregistreze în SNIIA animalele │ │ │ │identificate individual (în cazul exploataţiilor │ │ │ │comerciale de tip A) sau pe lot (în cazul │ │ │ │exploataţiilor comerciale industriale), precum │ │ │ │şi intrările şi ieşirile animalelor │ │ │ │în/din exploataţie şi datele referitoare la │ │ │ │mişcările respective (dată, destinaţie etc.); │ │ │ │f) să completeze formularele de mişcare pentru │ │ │ │suine vii (în cazul exploataţiilor comerciale │ │ │ │industriale) sau documentele de mişcare (în │ │ │ │cazul exploataţiilor comerciale de tip A) pentru │ │ │ │animalele deţinute, ce fac obiectul mişcării │ │ │ │între exploataţii; │ │ │ │g) să înregistreze în SNIIA cel târziu până la │ │ │ │sfârşitul lunii ianuarie a anului în curs │ │ │ │efectivul deţinut la 1 ianuarie a anului în curs │ │ │ │în cazul exploataţiilor comerciale industriale │ │ │ │de suine. │ │ ├────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────┤ │SMR 7 - Identificarea şi │Deţinătorii animalelor din specia bovine au │În exploataţiile nonprofesionale se verifică: │ │înregistrarea bovinelor │următoarele obligaţii: │a) dacă animalele sunt identificate conform │ │ │1. În cazul exploataţiilor nonprofesionale, când │prevederilor legislaţiei în vigoare; │ │Regulamentul (CE) │activitatea de identificare şi înregistrare a │b) dacă registrul de exploataţie este completat │ │nr. 1.760/2000 al Consiliului │animalelor este efectuată de medicul veterinar de│la zi conform prevederilor legale în vigoare; │ │şi al Parlamentului European │liberă practică împuternicit/organizaţia │c) dacă proprietarul a ridicat de la sediul │ │din 17 iulie 2000 de stabilire │profesională a crescătorilor de animale aprobată,│DSVSA paşapoartele bovinelor; │ │a unui sistem de identificare │în calitate de utilizator SNIIA: │d) dacă corespund datele din registrul │ │şi înregistrare a bovinelor şi │a) să achiziţioneze crotalii pentru identificarea│exploataţiei cu paşapoartele animalelor, cu │ │privind etichetarea cărnii de │animalelor din exploataţie; │datele din RNE şi cu situaţia din fermă; │ │vită şi mânzat şi a produselor │b) să notifice utilizatorului orice eveniment de │e) dacă în paşaportul animalelor sunt înscrise │ │din carne de vită şi mânzat şi │naştere, sacrificare pentru consum propriu, │datele ultimului deţinător. │ │de abrogare a Regulamentului │moarte, pierdere crotalie, dispariţie, regăsire │În exploataţiile comerciale se verifică: │ │(CE) nr. 820/97 al Consiliului │animal; │a) dacă animalele sunt identificate conform │ │- art. 4 şi 7 │c) să solicite utilizatorului eliberarea │prevederilor legislaţiei în vigoare; │ │ │documentului de mişcare, în cazul mutării │b) dacă registrul de exploataţie este completat │ │Ordonanţa de urgenţă a │animalului/animalelor între două exploataţii │la zi conform prevederilor legale în vigoare şi │ │Guvernului nr. 113/2002 │diferite, sau să îi predea acestuia exemplarul │dacă s-au înregistrat în SNIIA naşterile, │ │privind identificarea şi │negru al documentului de mişcare în cazul │mişcările şi evenimentele suferite de animalele │ │înregistrarea bovinelor în │achiziţionării ori vânzării animalelor de la/la │deţinute în termenele prevăzute de legislaţia în │ │România, aprobată cu │mijlocitori de afaceri cu animale vii sau │vigoare; │ │modificări prin │exploataţii comerciale; │c) dacă proprietarul a ridicat de la sediul │ │Legea nr. 25/2003, cu │d) să înregistreze în registrul exploataţiei │DSVSA paşapoartele bovinelor; │ │modificările şi completările │toate intrările şi ieşirile de animale, precum │d) dacă corespund datele din registrul │ │ulterioare - art. 1-3, 6, 6^1, │şi datele referitoare la mişcările respective │exploataţiei cu paşapoartele animalelor, cu │ │6^3, art. 7 alin. (1) şi (3), │(dată, destinaţie etc.); │datele din RNE şi cu situaţia din fermă; │ │art. 8, 9 şi 11 │e) să achiziţioneze crotalia duplicat în cazul │e) dacă în paşaportul animalelor sunt înscrise │ │ │pierderii crotaliei unui animal şi să o aplice │datele ultimului deţinător; │ │Norma sanitară veterinară │în termenul prevăzut de legislaţia sanitară │f) completarea corectă şi completă a datelor în │ │pentru implementarea procesului │veterinară (30 de zile de la emiterea │RNE şi în registrul exploataţiei. │ │de identificare şi înregistrare │formularului şi înregistrarea acestuia în RNE); │ │ │a suinelor, ovinelor, │f) să ridice de la sediul DSVSA paşaportul │ │ │caprinelor şi bovinelor, │bovinei, să achite contravaloarea acestuia şi │ │ │aprobată prin Ordinul │să îl păstreze în condiţii bune; │ │ │preşedintelui Autorităţii │g) să solicite eliberarea contra cost a unui │ │ │Naţionale Sanitare Veterinare │duplicat al paşaportului în cazul pierderii sau │ │ │şi pentru Siguranţa Alimentelor │distrugerii acestuia; │ │ │nr. 40/2010, cu modificările şi │h) să solicite utilizatorului înscrierea în │ │ │completările ulterioare - │paşaport a noului deţinător în cazul │ │ │art. 2 alin. (6) lit. b), │cumpărării animalului; │ │ │art. 4 alin. (1) lit. a) şi │i) să deţină asupra lor paşaportul animalului │ │ │alin. (2), art. 10-14, art. 16 │în timpul transportului acestuia. │ │ │lit. a)-e), art. 18, 39 şi │2. În cazul exploataţiilor nonprofesionale, când │ │ │anexele nr. 1-13 la NSV │activitatea de identificare şi înregistrare a │ │ │ │animalelor este efectuată de proprietarul │ │ │ │exploataţiei, în calitate de utilizator SNIIA: │ │ │ │a) să solicite DSVSA să devină utilizator SNIIA; │ │ │ │b) să achiziţioneze crotalii pentru identificarea│ │ │ │animalelor din exploataţie; │ │ │ │c) să identifice şi să înregistreze în SNIIA │ │ │ │animalele născute în exploataţie; │ │ │ │d) să înregistreze în SNIIA orice eveniment de │ │ │ │naştere, mişcare, sacrificare pentru consum │ │ │ │propriu, moarte, pierdere crotalie, dispariţie, │ │ │ │regăsire animal; │ │ │ │e) să completeze şi să deţină asupra lor pe │ │ │ │timpul transportului documentele de mişcare, în │ │ │ │cazul mutării animalului/animalelor între două │ │ │ │exploataţii diferite; │ │ │ │f) să păstreze registrul exploataţiei completat │ │ │ │la zi cu toate intrările şi ieşirile de animale │ │ │ │şi cu datele referitoare la mişcările respective │ │ │ │(dată, destinaţie etc.); │ │ │ │g) să achiziţioneze crotalia duplicat în cazul │ │ │ │pierderii crotaliei unui animal şi să o aplice │ │ │ │în termen de 30 de zile de la înregistrarea │ │ │ │evenimentului de pierdere crotalie; │ │ │ │h) să ridice de la sediul DSVSA paşaportul │ │ │ │pentru bovine, să achite contravaloarea acestuia │ │ │ │şi să îl păstreze în condiţii bune; │ │ │ │i) să solicite eliberarea contra cost a unui │ │ │ │duplicat al paşaportului în cazul pierderii sau │ │ │ │distrugerii acestuia; │ │ │ │j) să înscrie în paşaport noul deţinător în │ │ │ │cazul cumpărării animalului; │ │ │ │k) să deţină asupra lor paşaportul animalului în │ │ │ │timpul transportului acestuia. │ │ │ │3. În cazul exploataţiilor comerciale: │ │ │ │a) să solicite DSVSA să devină utilizator SNIIA; │ │ │ │b) să achiziţioneze crotalii necesare │ │ │ │identificării animalelor din exploataţie; │ │ │ │c) să identifice animalele până la vârsta de 20 │ │ │ │de zile şi să le înregistreze în baza de date │ │ │ │RNE; │ │ │ │d) să actualizeze zilnic registrul exploataţiei, │ │ │ │precum şi baza de date RNE; │ │ │ │e) să ridice de la DSVSA în termen de 14 zile │ │ │ │de la înregistrarea bovinelor paşapoartele │ │ │ │acestora, achitând contravaloarea lor; │ │ │ │f) să deţină asupra lor paşaportul animalelor │ │ │ │în timpul transportului acestora; │ │ │ │g) să înscrie în paşaportul animalelor datele │ │ │ │ultimului deţinător; │ │ │ │h) să completeze documentele de mişcare pentru │ │ │ │animalele deţinute ce fac obiectul mişcării │ │ │ │între exploataţii. │ │ ├────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────┤ │SMR 8 - Identificarea şi │Deţinătorii animalelor din speciile ovine şi │În exploataţiile nonprofesionale se verifică: │ │înregistrarea animalelor din │caprine au următoarele obligaţii: │a) dacă animalele sunt identificate conform │ │speciile ovine şi caprine │1. În cazul exploataţiilor nonprofesionale, când │prevederilor legislaţiei în vigoare; │ │ │activitatea de identificare şi înregistrare a │b) dacă registrul de exploataţie este completat │ │ │animalelor este efectuată de medicul veterinar de│la zi, conform prevederilor legale în vigoare; │ │Regulamentul (CE) nr. 21/2004 al│liberă practică împuternicit/organizaţia │c) dacă corespund datele din registrul │ │Consiliului din 17 decembrie │profesională a crescătorilor de animale aprobată,│exploataţiei cu datele din RNE şi cu situaţia │ │2003 de stabilire a unui sistem │în calitate de utilizator SNIIA: │din fermă. │ │de identificare şi de │a) să achiziţioneze crotalii pentru identificarea│În exploataţiile comerciale se verifică: │ │înregistrare a animalelor din │animalelor din exploataţie; │a) dacă animalele sunt identificate conform │ │speciile ovină şi caprină şi de │b) să notifice utilizatorului orice eveniment de │prevederilor legislaţiei în vigoare; │ │modificare a Regulamentului (CE)│naştere, sacrificare pentru consum propriu, │b) dacă registrul de exploataţie este completat │ │nr. 1.782/2003 şi a directivelor│moarte, pierdere crotalie, dispariţie, regăsire │la zi conform prevederilor legale în vigoare şi │ │92/102/CEE şi 64/432/CEE - │animal; │dacă s-au înregistrat în SNIIA naşterile, │ │art. 3, 4 şi 5 │c) să solicite utilizatorului eliberarea │mişcările şi evenimentele suferite de animalele │ │ │documentului de mişcare, în cazul mutării │deţinute în termenele prevăzute de legislaţia │ │Ordonanţa de urgenţă a │animalului/animalelor între două exploataţii │în vigoare; │ │Guvernului nr. 23/2010, aprobată│diferite, sau să îi predea acestuia exemplarul │c) dacă corespund datele din registrul │ │cu modificări şi completări prin│negru al documentului de mişcare, în cazul │exploataţiei cu datele din RNE şi cu situaţia │ │Legea nr. 191/2012 - │achiziţionării ori vânzării animalelor de la/la │din fermă; │ │art. 1, 4-7, 10, 11 şi 13 │mijlocitori de afaceri cu animale vii sau │d) completarea corectă şi completă a datelor în │ │ │exploataţii comerciale; │RNE şi în registrul exploataţiei. │ │Norma sanitară veterinară pentru│d) să înregistreze în registrul exploataţiei │ │ │implementarea procesului de │toate intrările şi ieşirile de animale, precum şi│ │ │identificare şi înregistrare a │datele referitoare la mişcările respective (dată,│ │ │suinelor, ovinelor, caprinelor │destinaţie etc.); │ │ │şi bovinelor, aprobată prin │e) să achiziţioneze crotalia duplicat în cazul │ │ │Ordinul preşedintelui │pierderii crotaliei unui animal şi să fie │ │ │ │aplicată în termenul prevăzut de legislaţia │ │ │Autorităţii Naţionale Sanitare │sanitară veterinară (30 de zile de la emiterea │ │ │Veterinare şi pentru Siguranţa │formularului şi înregistrarea acestuia în RNE). │ │ │Alimentelor nr. 40/2010, cu │2. În cazul exploataţiilor nonprofesionale, când │ │ │modificările şi completările │activitatea de identificare şi înregistrare a │ │ │ulterioare - art. 2 alin. (6) │animalelor este efectuată de proprietarul │ │ │lit. b) şi alin. (7), art. 3, │exploataţiei, în calitate de utilizator SNIIA: │ │ │art. 4 alin. (1) lit. b) şi │a) să solicite DSVSA să devină utilizator SNIIA; │ │ │alin. (2), art. 10-14, art. 16 │b) să achiziţioneze crotalii pentru identificarea│ │ │lit. a)-c), art. 18, 39 şi │animalelor din exploataţie; │ │ │anexele nr. 1-13 la NSV │c) să identifice şi să înregistreze în SNIIA │ │ │ │animalele născute în exploataţie; │ │ │ │d) să înregistreze în SNIIA orice eveniment de │ │ │ │naştere, mişcare, sacrificare pentru consum │ │ │ │propriu, moarte, pierdere crotalie, dispariţie, │ │ │ │regăsire animal; e) să completeze şi să deţină │ │ │ │asupra lor pe timpul transportului documentele │ │ │ │de mişcare, în cazul mutării │ │ │ │animalului/animalelor între două exploataţii │ │ │ │diferite; │ │ │ │f) să păstreze registrul exploataţiei completat │ │ │ │la zi cu toate intrările şi ieşirile de animale │ │ │ │şi cu datele referitoare la mişcările respective │ │ │ │(dată, destinaţie etc.); │ │ │ │g) să achiziţioneze crotalia duplicat în cazul │ │ │ │pierderii crotaliei unui animal şi să o aplice │ │ │ │în termen de 30 de zile de la înregistrarea │ │ │ │evenimentului de pierdere crotalie. │ │ │ │3. În cazul exploataţiilor comerciale: │ │ │ │a) să cumpere crotaliile necesare identificării │ │ │ │animalelor din exploataţie; │ │ │ │b) să solicite DSVSA să devină utilizator SNIIA; │ │ │ │c) să se asigure că toate animalele din │ │ │ │exploataţie ce au vârsta de peste 6 luni sunt │ │ │ │înregistrate în SNIIA; d) să completeze │ │ │ │documentele de mişcare pentru animalele ce vor │ │ │ │fi mişcate din exploataţia deţinută şi să │ │ │ │înregistreze în SNIIA ieşirea animalelor din │ │ │ │exploataţie, precum şi eventualele intrări; │ │ │ │e) să actualizeze zilnic registrul exploataţiei │ │ │ │şi baza de date RNE. │ │ └────────────────────────────────┴─────────────────────────────────────────────────┴─────────────────────────────────────────────────┘--------------Anexa a fost înlocuită cu anexa din ORDINUL nr. 1.632 din 2 iulie 2013, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 446 din 22 iulie 2013, conform pct. 4 al art. I din acelaşi act normativ.----
EMITENT |