LEGEA MINELOR nr. 85 din 18 martie 2003 (*actualizată*)(actualizată până la data de 1 ianuarie 2014*)
Parlamentul României adopta prezenta lege.Prezenta lege reglementează desfăşurarea activităţilor miniere în România, stimuland valorificarea resurselor minerale, proprietate publică a statului. Legea asigura maxima transparenta activităţilor miniere şi concurenta loiala, fără discriminare între formele de proprietate, originea capitalului şi naţionalitatea operatorilor.Investiţiile în domeniul minier sunt încurajate prin facilităţi de ordin fiscal şi administrativ, fiind libere de orice constrângeri în ceea ce priveşte recuperarea investiţiilor şi utilizarea profitului realizat. + Capitolul I Dispoziţii generaleDispoziţii generale + Articolul 1Resursele minerale situate pe teritoriul şi în subsolul tarii şi al platoului continental în zona economică a României din Marea Neagra, delimitate conform principiilor dreptului internaţional şi reglementărilor din convenţiile internaţionale la care România este parte, fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice şi aparţin statului român. + Articolul 2 (1) Resursele minerale care fac obiectul prezentei legi sunt: carbunii, minereurile feroase, neferoase, de aluminiu şi roci aluminifere, de metale nobile, radioactive, de pământuri rare şi disperse, sarurile haloide, substanţele utile nemetalifere, rocile utile, pietrele preţioase şi semipretioase, turba, namolurile şi turbele terapeutice, rocile bituminoase, gazele necombustibile, apele geotermale, gazele care le însoţesc, apele minerale naturale (gazoase şi plate), apele minerale terapeutice, precum şi produsul rezidual minier din haldele şi iazurile de decantare. (2) Prevederile prezentei legi se aplică şi apelor subterane potabile şi industriale pentru activităţile de prospecţiune, explorare, determinare şi evidenta a rezervelor. + Articolul 3În înţelesul prezentei legi, termenii folosiţi se definesc după cum urmează:1. activitate miniera - ansamblul de lucrări privind prospectiunea, explorarea, dezvoltarea, exploatarea, prepararea/prelucrarea, concentrarea, comercializarea produselor miniere, conservarea şi închiderea minelor, inclusiv lucrările aferente de refacere şi reabilitare a mediului;2. administrare - dreptul acordat de stat, prin autoritatea competentă, unei instituţii publice de a efectua activităţi miniere în baza unei licenţe sau a unui permis;3. administrator - instituţia publică care executa activităţi miniere în baza unei licenţe sau a unui permis;4. autoritatea competentă - Agenţia Naţionala pentru Resurse Minerale, care reprezintă interesele statului în domeniul resurselor minerale, conform atribuţiilor stabilite de prezenta lege;5. Cadastru extractiv - cadastrul de specialitate, reprezentând un subsistem de evidenta şi inventariere sistematica a bunurilor imobile aferente activităţilor miniere (terenuri, construcţii şi instalaţii de la suprafaţa şi subteran) sub aspect tehnic, economic, juridic şi alte informaţii privind perimetrul instituit;6. Carte miniera - componenta a Cadastrului extractiv, care cuprinde toate datele privind regimul juridic al suprafeţelor aferente perimetrului de prospecţiune, explorare şi exploatare, proprietatea, situaţia topografica a lucrărilor aferente activităţii miniere, a resurselor/rezervelor minerale şi de producţie;7. concedent - autoritatea competentă abilitata de lege sa acorde darea în administrare sau concesiunea;8. concesiune miniera - operaţiunea juridică prin care statul, reprezentat de autoritatea competentă, în calitate de concedent, transmite pentru o perioadă determinata unei persoane, în calitate de concesionar, dreptul şi obligaţia de a executa, pe risc şi cheltuiala proprii, activităţi miniere având ca obiect resursele minerale ce cad sub incidenţa prezentei legi, în schimbul unei redevenţe miniere pentru exploatare şi al unei taxe pe activitatea de prospecţiune, explorare şi exploatare a resurselor minerale;9. concesionar - titularul căruia i se acordă concesiunea miniera;10. dezvoltare - ansamblul lucrărilor care constau în realizarea minelor şi carierelor, construirea şi montarea instalaţiilor specifice, a echipamentelor şi a altor utilităţi necesare extractiei, prelucrării, transportului şi stocării provizorii ale produselor miniere;11. exploatare - ansamblul de lucrări executate în subteran şi/sau la suprafaţa pentru extragerea resurselor minerale, prelucrarea şi livrarea acestora în forme specifice;12. explorare - ansamblul de studii şi activităţi pentru identificarea zăcămintelor, evaluarea cantitativă şi calitativă a acestora, precum şi determinarea condiţiilor tehnice şi economice de valorificare;13. fond geologic naţional - totalitatea datelor privind resursele şi rezervele minerale obţinute din activităţi miniere şi petroliere, indiferent de natura suportului de stocare;14. fond naţional de resurse/rezerve - totalitatea resurselor/rezervelor evidenţiate şi înregistrate de către autoritatea competentă pentru fiecare tip de resursa minerala a tarii, determinate conform reglementărilor specifice;15. forta majoră - evenimentul imprevizibil, inevitabil şi insurmontabil care generează imposibilitatea temporară sau definitivă de executare, parţială sau totală, a activităţilor miniere;16. garanţie financiară pentru refacerea mediului obligaţia şi răspunderea persoanelor fizice sau juridice care desfăşoară activităţi miniere pe bază de licenţa ori permis de exploatare pentru asigurarea fondurilor financiare necesare refacerii mediului şi care poate fi sub forma de depozit bancar, scrisoare de garanţie bancară irevocabilă sau alte modalităţi prevăzute de lege;17. licenţa - actul juridic prin care se acordă concesionarea/darea în administrare a activităţilor miniere de explorare/exploatare;18. mediu - ansamblul de condiţii şi elemente naturale, definite conform Legii protecţiei mediului nr. 137/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care pot fi afectate prin activităţile miniere;19. minereu radioactiv - acumularile de uraniu, toriu, sub forma de compuşi chimici naturali;20. minister de resort - organul specializat al administraţiei publice centrale cu atribuţii şi competente în domeniul activităţilor miniere, conform prezentei legi;21. perimetru de prospecţiune, explorare şi exploatare aria corespunzătoare proiectiei la suprafaţa a conturului părţii din scoarţa terestra în interiorul căreia, pe un interval de adâncime determinat, se realizează lucrări de prospecţiune, explorare, respectiv de exploatare, precum şi suprafeţele necesare desfăşurării activităţilor de prelucrare, preparare a resurselor minerale şi de stocare a produselor reziduale miniere;22. permis de exploatare - actul juridic emis de autoritatea competentă prin care se acordă dreptul de exploatare a unor cantităţi determinate de roci utile, turba şi aur aluvionar, în condiţiile art. 28 şi 30;23. permis de prospecţiune - actul juridic emis de autoritatea competentă prin care se acordă dreptul de a efectua lucrări de prospecţiune;24. pilier de siguranţă - partea din rezervele/resursele minerale sau din rocile inconjuratoare care nu se extrage într-o anumită perioada sau permanent şi în care nu se executa lucrări, în scopul protejării lucrărilor miniere din subteran sau de la suprafaţa perimetrului de exploatare, a malurilor apelor sau a altor obiective de la suprafaţa;25. plan de încetare a activităţii - complexul de documentaţii tehnice, economice, sociale şi de mediu care motiveaza închiderea exploatării şi conţine acţiunile necesare pentru asigurarea finanţării şi realizării efective a măsurilor de încetare a activităţii;26. plan de refacere a mediului - măsurile de refacere şi de reabilitare a mediului în perimetrul de explorare/exploatare, ţinând cont şi de opţiunile colectivităţilor locale privind utilizarea postinchidere a perimetrului, şi care conţine şi proiectul tehnic de realizare a acestora;27. producţie miniera - cantitatea de produse miniere extrasa în vederea prelucrării şi/sau comercializării de către titular;28. produs minier - produsul rezultat din activitatea de exploatare a unui zacamant, livrat ca atare sau sub forma de sorturi rezultate în urma unui proces tehnologic de prelucrare/preparare pentru a fi utilizat ca produs finit sau ca materie prima la fabricarea unui alt produs;29. produs rezidual minier - produsul remanent depus în halde şi iazuri de decantare, rezultat din activităţi miniere;30. prospecţiune - ansamblul de studii şi lucrări de suprafaţa care se realizează pentru identificarea posibilităţilor existenţei unor acumulari de resurse minerale;31. redevenţă minieră - suma datorată bugetului de stat de către titular pentru concesionarea/administrarea activităţilor de exploatare a resurselor minerale, bunuri ale domeniului public al statului;-------------Pct. 31 al art. 3 a fost modificat de pct. 1 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 101 din 4 octombrie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 684 din 8 octombrie 2007.32. resursa minerala - substanţa naturala din scoarţa terestra, formată în urma proceselor geologice, utilizabila ca atare sau prin prelucrare în activitatea economico-socială;33. rezerva - partea de zacamant determinata cantitativ şi calitativ prin lucrări de explorare şi exploatare, având stabilite condiţiile tehnice şi economice de valorificare;34. titular - orice persoană juridică sau fizica, română ori străînă, care poate efectua activităţi miniere în baza unei licenţe sau a unui permis;35. zacamant - acumularea naturala de resurse/rezerve minerale, valorificabila din punct de vedere tehnic şi economic. + Articolul 4 (1) Activităţile miniere se efectuează de către persoane juridice care sunt înregistrate, conform legii, şi sunt specializate şi atestate în desfăşurarea unor astfel de activităţi sau se organizează în acest scop. Întocmirea documentaţiilor tehnico-economice şi expertizele aferente activităţilor miniere se efectuează şi de către persoane fizice atestate în acest scop de autoritatea competentă, conform legii. (2) Activităţile miniere de exploatare pot fi efectuate şi de persoane fizice, în condiţiile art. 28-30. (3) Activităţile miniere se realizează numai în cadrul unor perimetre autorizate în acest scop de autoritatea competentă, cu excepţia persoanelor fizice care executa activităţi miniere de exploatare în condiţiile art. 29, în cazul cărora autorizarea perimetrului nu este necesară. + Articolul 5 (1) Toate datele şi informaţiile, indiferent de modalitatea de stocare, cu privire la resursele minerale româneşti, determinate conform art. 1, vor fi puse la dispoziţie autorităţii competente şi aparţin statului român, evidenta şi gestiunea lor fiind făcute la nivel naţional de către autoritatea competentă, conform prezentei legi. (2) Titularii de licenţe sau de permise pentru activităţi miniere pot utiliza datele şi informaţiile obţinute numai în interes propriu, pe toată durata activităţii miniere. (3) Transmiterea către alte părţi interesate a datelor şi informaţiilor privind resursele minerale din România se face numai cu acordul autorităţii competente, conform normelor de aplicare a prezentei legi. (4) Autoritatea competenţa, titularii de licenţe/permise, precum şi alte autorităţi publice şi instituţii cu atribuţii în aplicarea prevederilor prezentei legi au obligaţia de a păstra confidenţialitatea asupra datelor şi informaţiilor transmise de titularii licenţelor şi/sau permiselor, de care iau cunoştinţa în executarea atribuţiilor de serviciu, pe toată durata activităţilor miniere, în condiţiile prevăzute de lege. + Capitolul II Dobândirea folosinţei şi accesul la terenurile pe care se efectuează activităţi miniereDobândirea folosinţei şi accesul la terenurile pe care se efectuează activităţi miniere + Articolul 6Dreptul de folosinţa a terenurilor necesare efectuării activităţilor miniere din perimetrul de explorare/exploatare se dobândeşte, în condiţiile legii, prin: a) vânzarea-cumpărarea terenurilor şi, după caz, a construcţiilor situate pe acestea, la preţul convenit între părţi; b) schimbul de terenuri, însoţit de strămutarea proprietarului afectat şi de reconstructia clădirilor pe terenul nou-acordat, pe cheltuiala titularului care beneficiază de terenul eliberat, conform convenţiei încheiate între părţi; c) închirierea terenului pe durata determinata, pe bază de contracte încheiate între părţi; d) exproprierea pentru cauza de utilitate publică, în condiţiile legii; e) concesionarea terenurilor; f) asocierea dintre proprietarul terenului şi titularul de licenţa; g) alte proceduri prevăzute de lege. + Articolul 7 (1) Asupra terenurilor necesare accesului în perimetrele de exploatare sau explorare şi oricăror alte activităţi pe care acestea le implica se instituie în favoarea titularului un drept de servitute legală de trecere. (2) Exercitarea dreptului de servitute legală de trecere, stabilit potrivit alin. (1), se face contra plăţii unei rente anuale către proprietarii terenurilor afectate de aceasta, pe baza convenţiei încheiate între părţi cu respectarea prevederilor legale, în termen de 60 de zile de la comunicarea către proprietarii de terenuri a unei notificări scrise din partea titularilor de licenţe şi/sau permise. (3) În cazul în care părţile nu ajung la un acord de voinţa în termenul prevăzut la alin. (2), stabilirea cuantumului rentei se va face de către instanţa, în condiţiile legii. (4) Durata servituţii legale este cea a activităţilor miniere, iar terenurile care urmează a fi afectate vor fi determinate, în ceea ce priveşte suprafeţele şi proprietarii, după principiul celei mai mici atingeri posibile aduse dreptului de proprietate. + Articolul 8 (1) Accesul la terenurile afectate de servitutea legală se stabileşte prin negocieri între titularul activităţii miniere şi proprietarii terenurilor, cu respectarea principiului egalităţii de tratament şi al echităţii. (2) Orice neintelegeri între titularii care desfăşoară activităţi miniere şi proprietarii terenurilor se soluţionează de către instanţele judecătoreşti competente, potrivit legii. Soluţionarea unor astfel de cauze se va face de către instanţele competente în regim de urgenta. + Articolul 9Exproprierea pentru cauza de utilitate publică de interes naţional se face în condiţiile legii, sub coordonarea ministerului de resort. + Articolul 10În cazul vânzării bunurilor expropriate în condiţiile art. 6 lit. d), foştii proprietari sau, după caz, succesorii lor au drept de preemţiune, scop în care vor fi înştiinţaţi despre condiţiile vânzării pe cale administrativă şi prin publicitate. + Articolul 11 (1) Efectuarea de activităţi miniere pe terenurile pe care sunt amplasate monumente istorice, culturale, religioase, situri arheologice de interes deosebit, rezervaţii naturale, zonele de protecţie sanitară şi perimetrele de protecţie hidrogeologica ale surselor de alimentare cu apa, precum şi instituirea dreptului de servitute pentru activităţi miniere pe astfel de terenuri sunt strict interzise. (2) Excepţiile de la prevederile alin. (1) se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, cu avizul autorităţilor competente în domeniu şi cu stabilirea de despăgubiri şi alte măsuri compensatorii. + Articolul 12Dreptul de proprietate asupra terenului nu conferă dreptul de preemţiune asupra concesionarii/dării în administrare a activităţilor miniere. + Capitolul III Regimul de punere în valoare a resurselor mineraleRegimul de punere în valoare a resurselor minerale + Articolul 13Resursele minerale se pun în valoare prin activităţi miniere care se concesioneaza persoanelor juridice române sau străine ori se dau în administrare instituţiilor publice de către autoritatea competentă, potrivit prezentei legi. + Articolul 14 (1) Prospectiunea se realizează pe bază de permis neexclusiv eliberat în condiţiile legii de autoritatea competentă pe baza primirii unei solicitări scrise, pentru un perimetru definit prin coordonate topogeodezice. Forma şi dimensiunile perimetrului de prospecţiune se stabilesc de către autoritatea competentă. (2) Permisul de prospecţiune se eliberează pentru o durată de maximum 3 ani, fără drept de prelungire, cu plata anticipata, în fiecare an, a taxei pe activitatea de prospecţiune. (3) Titularii de permise de prospecţiune au obligaţia de a efectua un volum de lucrări cu o valoare minima ce se va stabili, prin negocieri cu autoritatea competentă, la eliberarea permisului de prospecţiune, corelat cu durata de valabilitate a permisului şi suprafaţa perimetrului de prospecţiune. (4) Titularul permisului de prospecţiune prezintă autorităţii competente rapoarte semestriale şi anuale privind lucrările executate şi valoarea acestora, justificată prin documente. În termen de 60 de zile de la expirarea duratei pentru care a fost emis permisul de prospecţiune, titularul prezintă un raport final cuprinzând metodele de investigare aplicate, lucrările executate, justificarea valorii acestora, precum şi rezultatele obţinute. (5) Titularul permisului de prospecţiune care participa la concursul public de oferta, organizat pentru acordarea licenţei de explorare în cadrul perimetrului în care a realizat prospectiunea, beneficiază de un punctaj suplimentar la evaluare, stabilit în condiţiile art. 15 alin. (8). + Articolul 15 (1) Explorarea se realizează pe baza unei licenţe exclusive acordate pentru oricare dintre resursele minerale descoperite în perimetru, la cerere, persoanelor juridice române sau străine interesate. (2) Licenţa de explorare se acordă castigatorului unui concurs public de oferta, organizat de autoritatea competentă în condiţiile prezentei legi, pentru resursele minerale stabilite prin ordinul prevăzut la alin. (4). (3) Iniţiativa concesiunii activităţilor miniere de explorare poate aparţine autorităţii competente sau persoanelor juridice române ori străine interesate. (4) Lista perimetrelor de explorare se stabileşte de autoritatea competentă prin ordin care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. (5) În vederea participării la concursul public de oferta, persoanele juridice române sau străine vor depune ofertele într-un termen determinat, stabilit de autoritatea competentă prin ordinul prevăzut la alin. (4). (6) Ofertele conţin programul de explorare propus, actele doveditoare privind capacitatea tehnica şi financiară a ofertantului, precum şi alte documente stabilite de autoritatea competentă. (7) Programul de explorare propus cuprinde în volumul anual de explorare şi cheltuielile aferente acestuia, obligatorii de realizat. (8) Condiţiile de organizare şi desfăşurare a concursului public de oferta stabilit la alin. (2), criteriile de selectare şi desemnare a castigatorului, punctajul suplimentar acordat unui titular de permis de prospecţiune, precum şi alte aspecte vor fi stabilite de autoritatea competentă prin norme. + Articolul 16 (1) Licenţa de explorare se acordă pentru o durată de maximum 5 ani, cu drept de prelungire pentru cel mult 3 ani, în limitele perimetrului acordat, cu plata anticipata, în fiecare an, a taxei pe activitatea de explorare şi constituirea unei garanţii financiare corespunzătoare pentru refacerea mediului, stabilită prin proiectul de refacere a mediului. (2) Programul de explorare convenit se executa integral, până la expirarea duratei licenţei de explorare. (3) Suprafaţa perimetrului, definită prin coordonate topogeodezice, în sistemul naţional în vigoare, în care se executa activităţi miniere de explorare este de forma şi dimensiuni corespunzătoare formatiunilor şi structurilor geologice şi zăcămintelor de resurse minerale care fac obiectul licenţei de explorare. (4) Titularul licenţei de explorare este obligat să prezinte autorităţii competente rapoarte semestriale şi anuale privind activitatea desfăşurată şi cheltuielile aferente acesteia, la date stabilite de autoritatea competentă prin norme, şi un raport final cuprinzând metodologia aplicată, lucrările executate, cheltuielile aferente acestora şi rezultatele obţinute, în termen de 60 de zile de la expirarea duratei licenţei. (5) Titularul are dreptul sa reducă suprafaţa perimetrului de explorare, cu acordul autorităţii competente, pe baza documentelor de etapa, furnizand dovezi ca pe suprafaţa la care renunţa au fost executate toate lucrările necesare de refacere a mediului, cu obligativitatea efectuării lucrărilor prevăzute pentru primul an contractual. + Articolul 17 (1) La solicitarea titularului licenţei de explorare, acesta are dreptul sa obţină direct licenţa de exploatare pentru oricare dintre resursele minerale descoperite, în condiţiile art. 18 alin. (2) lit. a) şi ale art. 20. (2) Titularul licenţei de explorare are dreptul sa continue, până la data intrării în vigoare a licenţei de exploatare acordate în condiţiile art. 18 alin. (2) lit. a) şi ale art. 20, executarea activităţilor miniere de exploatare experimentală, de conservare şi întreţinere a lucrărilor miniere executate în perimetrul de explorare instituit. + Articolul 18 (1) Exploatarea miniera se realizează pe baza unei licenţe exclusive, care se acordă în condiţiile prezentei legi. (2) Licenţa de exploatare se acordă: a) direct titularului licenţei de explorare, la solicitarea acestuia, pentru oricare dintre resursele minerale descoperite, în termen de 90 de zile de la data transmiterii către autoritatea competentă a raportului final de explorare acceptat de aceasta; b) castigatorului unui concurs public de oferta, organizat de autoritatea competentă în condiţiile prezentei legi, pentru resursele minerale stabilite prin ordinul prevăzut la art. 19 alin. (2). + Articolul 19 (1) Iniţiativa concesiunii activităţilor miniere de exploatare în condiţiile prevăzute la art. 18 alin. (2) lit. b) poate aparţine autorităţii competente sau persoanelor juridice române ori străine interesate. (2) Lista perimetrelor de exploatare în condiţiile art. 18 alin. (2) lit. b) se stabileşte de către autoritatea competentă prin ordin care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. (3) În vederea participării la concursul public de oferta, persoanele juridice române sau străine vor depune ofertele într-un termen determinat, stabilit de autoritatea competentă prin ordinul prevăzut la alin. (2). (4) Ofertele vor conţine actele doveditoare privind capacitatea tehnica şi financiară a ofertantului, precum şi alte documente stabilite de autoritatea competentă prin procedura de desfăşurare a concursului public de oferta. (5) Pentru a putea fi respectate condiţiile tehnice necesare protecţiei apelor subterane vor fi scoase la concursul public de oferta pentru concesionarea unor activităţi miniere de exploatare doar perimetre pentru care s-a obţinut în prealabil acceptul autorităţii competente în domeniul gospodăririi apelor. (6) Condiţiile de organizare şi desfăşurare a concursului public de oferta stabilit la art. 18 alin. (2) lit. b), criteriile de selectare şi desemnare a castigatorului, precum şi alte aspecte se vor stabili, prin derogare de la legislaţia privind regimul concesiunilor, de către autoritatea competentă prin norme. + Articolul 20 (1) Licenţa de exploatare se acordă prin negociere, în baza unei cereri însoţite de: a) studiul de fezabilitate privind valorificarea resurselor minerale şi protecţia zacamantului, ce va cuprinde şi planul iniţial de încetare a activităţii, întocmit în conformitate cu normele emise de autoritatea competentă; b) planul de dezvoltare a exploatării, întocmit în conformitate cu instrucţiunile tehnice emise de autoritatea competentă; c) studiul de impact asupra mediului şi bilanţul de mediu, după caz, întocmite în condiţiile legii; d) planul de refacere a mediului şi proiectul tehnic, întocmite în conformitate cu instrucţiunile tehnice emise de autoritatea competentă; e) studiul de evaluare a impactului social şi planul de atenuare a impactului social, în conformitate cu instrucţiunile tehnice emise de autoritatea competentă în domeniul muncii şi solidarităţii sociale împreună cu ministerul de resort. (2) Licenţa de exploatare se acordă pentru maximum 20 de ani, cu drept de prelungire pe perioade succesive de câte 5 ani. (3) Titularul licenţei de exploatare va plati anual o taxa pe activitatea de exploatare şi o redeventa miniera, conform prezentei legi. (4) Titularul licenţei de exploatare constituie o garanţie financiară pentru refacerea mediului, în conformitate cu instrucţiunile tehnice emise de autoritatea competentă. + Articolul 21 (1) Licenţa se încheie în forma scrisă. Pentru explorare licenţa intra în vigoare la data publicării ordinului preşedintelui autorităţii competente de aprobare a acesteia în Monitorul Oficial al României, Partea I; pentru exploatare licenţa intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a hotărârii Guvernului de aprobare a acesteia. (2) Prevederile legale existente la data intrării în vigoare a licenţei rămân valabile pe toată durata acesteia, cu excepţia apariţiei unor eventuale dispoziţii legale favorabile titularului.-------------Alin. (2) al art. 21 a revenit la forma iniţială prin abrogarea pct. 2 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 101 din 4 octombrie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 684 din 8 octombrie 2007 de către pct. 1 al art. I din LEGEA nr. 262 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 482 din 13 iulie 2009. (3) Eliminat-------------Alin. (3) al art. 21 a fost eliminat prin abrogarea pct. 3 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 101 din 4 octombrie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 684 din 8 octombrie 2007 de către pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 262 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 482 din 13 iulie 2009. (4) Modificarea/completarea licenţelor în vigoare se realizează prin acte adiţionale semnate de autoritatea competentă şi titular.-------------Alin. (4) al art. 21 a fost introdus de pct. 3 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 101 din 4 octombrie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 684 din 8 octombrie 2007. + Articolul 22 (1) Începerea activităţilor miniere prevăzute în licenţa se autorizează în scris de către autoritatea competentă, în termen de până la 180 de zile de la intrarea în vigoare a licenţei, după prezentarea de către titular, cumulativ, a următoarelor documente: a) dovada plăţii taxei pe activitatea miniera; b) dovada constituirii garanţiei financiare pentru refacerea mediului; c) certificatul de atestare fiscală, din care să rezulte ca titularul licenţei nu înregistrează obligaţii restante fata de bugetul de stat; d) acord/autorizaţie de mediu; e) pentru explorare - avizul autorităţii competente pentru programul anual de lucrări; pentru exploatare - avizul autorităţii competente pentru programul anual de exploatare; f) acordul proprietarului sau administratorului terenului privind accesul la suprafeţele necesare executării activităţii miniere prevăzute în programul anual de exploatare. (2) Autorizarea începerii activităţilor miniere se face de către autoritatea competentă, în cel mult 30 de zile de la depunerea documentelor prevăzute la alin. (1). + Articolul 23Persoanele juridice străine care au obţinut dreptul de a efectua activităţi miniere sunt obligate ca, în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a licenţei, sa înfiinţeze şi sa menţină pe toată durata concesiunii o filiala în România. + Articolul 24 (1) Titularul unei licenţe poate transfera unei alte persoane juridice drepturile dobândite şi obligaţiile asumate numai cu aprobarea prealabilă scrisă a autorităţii competente. Orice transfer realizat fără aprobare scrisă este nul de drept. (2) În vederea aprobării transferului autoritatea competentă va avea în vedere criterii de aprobare, ce se stabilesc prin norme. (3) În cazul în care titularul licenţei îşi modifica statutul prin reorganizare, vânzare sau orice alte motive, licenţa, asa cum a fost negociata, va fi acordată prin act adiţional succesorilor legali ai titularului, în baza contractului dintre părţi sau a hotărârii judecătoreşti, prezentată autorităţii competente. (4) Licenţa de dare în administrare nu este transferabila. + Articolul 25În limitele unui perimetru de explorare/ exploatare, autoritatea competentă poate acorda, în condiţiile legii, unor persoane juridice, altele decât titularul licenţei, dreptul de explorare şi/sau exploatare pentru alte resurse minerale, cu acordul titularului. + Articolul 26Dreptul obţinut prin concesiune, drept distinct de cel de proprietate asupra terenurilor, nu poate fi în nici un fel transmis de către titular în beneficiul unei alte persoane juridice decât în condiţiile art. 24. + Articolul 27Titularul licenţei de explorare/exploatare poate contracta împrumuturi bancare în vederea executării activităţilor miniere, cu certificarea existenţei concesiunii de către autoritatea competentă. + Articolul 28 (1) Rocile utilizabile în construcţii şi acumularile de turba pot fi extrase de către persoane fizice sau juridice în cantităţi determinate, pe termen de până la un an şi pe bază de permis de exploatare emis de autoritatea competentă. Permisul se eliberează primului solicitant. (2) Pentru exploatările de nisipuri şi pietrisuri din albiile minore ale râurilor permisele de exploatare se eliberează după obţinerea avizelor prevăzute de legislaţia în vigoare în domeniul gospodăririi apelor. (3) Pentru obţinerea permisului de exploatare solicitanţii sunt obligaţi la constituirea garanţiei financiare pentru refacerea mediului, precum şi la plata taxei pe activitatea de exploatare şi a redeventei miniere, în condiţiile legii. Constituirea garanţiei financiare pentru refacerea mediului şi plata taxei se vor face la data eliberării permisului, iar plata redeventei miniere se realizează în condiţiile art. 45, etapizat, pe durata valabilităţii permisului de exploatare. (4) La depunerea documentelor pentru obţinerea sau reînnoirea licenţelor/permiselor de exploatare, solicitanţii vor prezenta un acord de reabilitare încheiat cu autorităţile administraţiei publice locale pentru cazurile în care transportul rutier al resurselor minerale afectează infrastructura rutieră şi clădirile adiacente din localităţile urbane sau rurale respective.--------------Alin. (4) al art. 28 a fost introdus de articolul unic din LEGEA nr. 284 din 11 octombrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 917 din 13 octombrie 2005. + Articolul 29 (1) Rocile utilizabile în construcţii, turba şi apele minerale, situate pe suprafeţe de teren aflate în proprietatea persoanelor fizice, pot fi folosite de către proprietarul suprafeţei numai dacă nu fac obiectul unei concesiuni existente şi numai pentru nevoile proprii, fără drept de comercializare. Folosirea este scutită de la plata taxelor şi a redevenţelor legale, cu condiţia încunoştinţării autorităţii competente prin organele sale teritoriale. (2) De prevederile alin. (1) beneficiază şi căminele de copii şi casele de bătrâni situate pe suprafeţe de teren aflate în proprietatea lor. + Articolul 30 (1) Recuperarea aurului din aluviuni, realizată în afară concesiunilor, se face de către persoane fizice şi juridice, în baza unui permis de exploatare eliberat de autoritatea competentă. (2) Persoanele fizice şi juridice autorizate pentru activitatea de recuperare a aurului din aluviuni sunt obligate la plata taxelor şi a redevenţelor prevăzute de lege. + Articolul 31Concesiunea miniera sau darea în administrare miniera încetează: a) prin expirarea duratei pentru care a fost acordată; b) prin renunţarea de către titularul licenţei, în condiţiile stabilite la art. 32; c) prin revocarea licenţei/permisului de către autoritatea competentă, conform prevederilor art. 34 şi 35; d) la cererea titularului, în caz de survenire a unor evenimente care constituie cauze de forta majoră şi care determina imposibilitatea obiectivă şi definitivă de îndeplinire a unor obligaţii şi/sau de realizare a unor drepturi ale titularului, prevăzute în licenţa şi care sunt esenţiale pentru realizarea activităţii miniere; e) prin epuizarea rezervelor exploatabile, numai în cazul concesiunii/dării în administrare a activităţilor miniere de exploatare. + Articolul 32 (1) Titularul licenţei/permisului poate renunţa la acesta/aceasta dacă la data notificării renunţării către autoritatea competentă îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii: a) pune la dispoziţie autorităţii competente documentaţia privind activitatea desfăşurată până la data notificării renunţării, precum şi rezultatele acesteia; b) pune la dispoziţie autorităţii competente suma reprezentând contravaloarea lucrărilor prevăzute în programul de lucrări de prospecţiune/explorare prevăzut prin permisul de prospecţiune/licenţa de explorare, scadenta la data notificării renunţării şi neexecutate din motive imputabile titularului. Sumele rezultate se fac venit la bugetul de stat; c) pune la dispoziţie autorităţii competente documentul de atestare a execuţiei lucrărilor de refacere a mediului deteriorat ca urmare a activităţilor miniere desfăşurate până la momentul renunţării, emis de autoritatea competentă în domeniul mediului; d) pune la dispoziţie autorităţii competente suma reprezentând contravaloarea lucrărilor de conservare/închidere neexecutate, aferente activităţilor miniere desfăşurate până la momentul renunţării, şi a programului de monitorizare a factorilor de mediu postinchidere, prevăzute în planul de încetare a activităţii. (2) Autoritatea competenţa verifica îndeplinirea condiţiilor prevăzute la alin. (1), în termen de 60 de zile de la data notificării renunţării la licenţa/permis. (3) În termenul de 60 de zile prevăzut la alin. (2), concesiunea/administrarea încetează dacă autoritatea competentă nu a comunicat refuzul sau, aceasta fiind obligată sa emita decizia de încetare a administrării sau a concesiunii, cu efect de la data implinirii termenului. (4) În cazul în care autoritatea competentă refuza sa emita decizia de încetare a administrării sau a concesiunii pe motiv de renunţare, partea interesată se poate adresa, în termen de 30 de zile de la comunicare, instanţei de contencios administrativ competente, care judeca litigiul şi hotărăşte, potrivit legii. Hotărârea instanţei de contencios administrativ este definitivă şi irevocabilă. Procedura prealabilă nu este obligatorie. (5) Hotărârea instanţei de contencios administrativ se duce la îndeplinire de către autoritatea competentă în termen de 15 zile, sub sancţiunea unei amenzi de 5 milioane lei pe zi de întârziere. Amenzile se fac venit la bugetul de stat. Sunt aplicabile şi prevederile legii penale privind neexecutarea hotărârilor judecătoreşti. + Articolul 33 (1) Autoritatea competenţa suspenda licenţa/permisul când constata ca: a) titularul nu respecta hotărârea unei instanţe judecătoreşti privind litigiile apărute în executarea activităţilor miniere; b) titularul este supus procedurii reorganizării judiciare şi/sau a falimentului; c) titularului i s-au suspendat acordul şi/sau autorizaţia privind protecţia mediului şi/sau cea de protecţie a muncii; d) titularul periclitează, prin modul de executare a activităţilor miniere, posibilitatea exploatării viitoare a zacamantului, încalcă normele privind protecţia şi exploatarea în siguranţa a zăcămintelor; e) titularul aduce grave încălcări privind sănătatea şi siguranţa muncii, constatate de autorităţile competente în domeniu. (2) Suspendarea licenţei/permisului pentru oricare dintre motivele prevăzute la alin. (1) produce efect asupra titularului de la data comunicării făcute de autoritatea competentă până la dispariţia cauzei care a determinat suspendarea, pentru o perioadă de maximum un an. + Articolul 34Autoritatea competenţa anulează licenţa/permisul titularului sancţionat contravenţional, în termen de 30 de zile de la primirea notificării, când constata ca: a) titularul nu îşi îndeplineşte obligaţiile asumate cu privire la autorizarea şi termenul privind începerea activităţilor miniere; b) titularul continua sistarea lucrărilor pe o perioadă mai mare de 60 de zile fără acordul autorităţii competente; c) titularul utilizează metode şi tehnologii de exploatare, altele decât cele prevăzute în planul de dezvoltare, fără acordul autorităţii competente; d) titularul executa activităţi miniere cu încălcarea prevederilor art. 22 alin. (1) lit. e); e) titularului i s-au anulat acordul şi/sau autorizaţia privind protecţia mediului şi/sau cea de protecţie a muncii; f) titularul furnizează, cu buna ştiinţa, autorităţii competente date şi informaţii false cu privire la activităţile sale miniere sau încalcă clauzele de confidenţialitate prevăzute în licenţa; g) titularul nu achită în termen de 6 luni de la data exigibilitatii taxele şi redevenţele miniere datorate statului; h) titularul nu îndeplineşte condiţiile şi nu respecta termenul prevăzute la art. 33 alin. (2) privind suspendarea licenţei/permisului. + Articolul 35 (1) În termen de 30 de zile de la data notificării prevăzute la art. 33 alin. (2), titularul poate cere instanţei de contencios administrativ revocarea măsurii de suspendare/anulare a licenţei/permisului. (2) La cererea titularului şi cu audierea autorităţii competente care a dispus măsurile prevăzute la alin. (1), instanţa poate dispune suspendarea măsurii luate până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti prin care instanţa se pronunţa asupra legalităţii şi temeiniciei suspendării/anulării. (3) Dispoziţiile procedurale prevăzute la art. 32 alin. (4) şi (5) se aplică în mod corespunzător. + Articolul 36 (1) În cazul în care survine un eveniment dintre cele prevăzute la art. 31 lit. d), titularul notifica autorităţii competente situaţia în termen de 5 zile de la producerea evenimentului, cu prezentarea documentelor certificând forta majoră în 15 zile de la producerea lui, eliberate de instituţia legal abilitata în acest scop. Încetarea concesiunii sau a administrării produce efect după 30 de zile de la data notificării cauzei de forta majoră. (2) Dacă, în limita termenului de 30 de zile prevăzut la alin. (1), autoritatea competentă notifica titularului licenţei refuzul sau de a accepta evenimentul invocat de titular ca fiind o cauza de forta majoră, provocand imposibilitatea definitivă a iniţierii sau a continuării executării activităţilor miniere, neimputabila acestuia, titularul licenţei poate cere instanţei de contencios administrativ pronunţarea anulării unilaterale a licenţei pentru caz de forta majoră, fără obligarea la plata de daune-interese. (3) În caz de pronunţare a anulării licenţei, după rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătoreşti, autoritatea competentă va emite decizia de încetare a concesiunii sau a administrării. (4) Dispoziţiile procedurale prevăzute la art. 32 alin. (4) şi (5) se aplică în mod corespunzător. + Articolul 37 (1) Decizia de încetare a concesiunii sau a administrării acordate prin licenţa se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu menţiunea datei la care produce efect, şi se înscrie în Cartea miniera de către autoritatea competentă. (2) În termen de 3 luni de la încetarea concesiunii sau a administrării pentru oricare dintre cauzele prevăzute la art. 31 lit. a)-d), anexele tehnice şi dependintele a căror demontare poate periclita securitatea lucrărilor trec în proprietatea statului, fără nici o indemnizaţie şi libere de orice sarcini, indiferent de natura acestora. (3) Concesionarii sau administratorii răspund material şi financiar până la refacerea tuturor factorilor de mediu afectaţi de activităţile miniere, în conformitate cu planul de refacere a mediului aprobat de autoritatea competentă. (4) În termen de maximum 3 luni de la încetarea concesiunii sau a administrării, autoritatea competentă va stabili măsurile ce urmează a fi luate cu privire la perimetrul de explorare/exploatare şi la dotările aferente acestuia. (5) Titularul licenţei rămâne ţinut, potrivit regulilor răspunderii civile extracontractuale, la repararea prejudiciilor cauzate altor persoane fizice sau juridice din culpa sa prin activităţile miniere efectuate până la data expirării ori renunţării, chiar dacă asemenea prejudicii sunt constatate după încetarea concesiunii sau a administrării. + Capitolul IV Drepturile şi obligaţiile titularuluiDrepturile şi obligaţiile titularului + Articolul 38Titularul licenţei/permisului are următoarele drepturi: a) sa aibă acces, în condiţiile legii, la terenurile necesare desfăşurării activităţilor miniere în limitele perimetrului prevăzut în licenţa/permis; b) să execute toate activităţile miniere prevăzute în licenţa/permis, în limitele perimetrului acordat; c) sa dispună asupra cantităţilor de produse miniere realizate; d) sa folosească, cu respectarea prevederilor legale din domeniul gospodăririi apelor şi al protecţiei mediului, surse de apa de suprafaţa sau subterane necesare desfăşurării activităţilor miniere; e) să se asocieze cu alte persoane juridice în vederea executării activităţilor miniere prevăzute în licenţa, cu aprobarea prealabilă a autorităţii competente. Responsabilitatea îndeplinirii obligaţiilor din licenţa revine în exclusivitate asociatului care are calitatea de titular de licenţa. În vederea emiterii aprobării asocierii autoritatea competentă va avea în vedere cel puţin următoarele elemente: capacitatea tehnica şi financiară a celui cu care se încheie asocierea, obiectul asocierii, modul de delimitare a drepturilor şi obligaţiilor asociaţilor. Companiile şi societăţile naţionale care executa activităţi miniere vor obţine aprobarea autorităţii competente numai cu acordul prealabil al ministerului de resort; f) sa obţină de la autoritatea competentă, în condiţiile legii, datele şi informaţiile necesare desfăşurării activităţilor sale miniere, să deţină şi sa utilizeze aceste date şi informaţii, precum şi pe cele obţinute din activităţile proprii, pe durata valabilităţii licenţei/permisului; g) sa intrerupa activitatea pe o perioadă ce depăşeşte 60 de zile, cu acordul prealabil al autorităţii competente; h) sa construiască drumuri, poduri, cai ferate, reţele electrice, precum şi alte utilităţi de infrastructura necesare activităţilor miniere, în condiţiile legii. + Articolul 39 (1) Titularul licenţei/permisului are următoarele obligaţii: a) să respecte prevederile prezentei legi, ale normelor şi instrucţiunilor emise în aplicarea acesteia şi prevederile licenţei/permisului; b) sa elaboreze, pe baza licenţei/permisului, înaintea începerii şi pe parcursul activităţilor miniere, documentaţii tehnice şi economice pentru realizarea acestora, documentaţii în vederea obţinerii acordului/autorizaţiei de mediu conform legislaţiei de mediu în vigoare, potrivit art. 22 alin. (1) lit. d), şi să le supună avizării autorităţii competente, conform art. 14-20, 28 şi 30. În cazul agenţilor economici aflaţi sub autoritatea ministerului de resort este necesar avizul prealabil al acestuia; c) sa înceapă activităţile miniere în termen de cel mult 210 zile de la intrarea în vigoare a licenţei; d) sa obţină, sa întocmească, sa ţină la zi şi sa transmită autorităţii competente, la termenele fixate, datele, informaţiile şi documentele prevăzute în licenţa/permis, referitoare la activităţile miniere executate, precum şi rezultatele obţinute, pentru a fi înregistrate în Cartea miniera şi în Cadastrul extractiv. În cazul minereurilor radioactive, aceste date se vor transmite şi autorităţii competente în domeniu, conform prevederilor legale; e) sa informeze autoritatea competentă cu privire la actele de control efectuate de autorităţile locale de protecţie a mediului şi de protecţie a muncii; f) sa păstreze confidenţialitatea asupra datelor şi informaţiilor obţinute, în condiţiile legii, de la autoritatea competentă şi ministerul de resort, precum şi din activitatea proprie şi să le difuzeze numai în condiţiile prevăzute în licenţa; g) sa actualizeze periodic planul de încetare a activităţii şi sa îl supună aprobării autorităţii competente; h) sa recupereze şi sa protejeze asociaţiile naturale de minerale cu valoare estetica şi ştiinţifică, denumite flori de mina, intalnite în lucrările miniere executate, şi sa informeze autoritatea competentă; i) în cazul încetării concesionarii prin oricare dintre modurile prevăzute la art. 31, sa procedeze la predarea către autoritatea competentă a perimetrului instituit, în condiţiile prevăzute la art. 37 alin. (2) şi (5); j) sa îndeplinească în termenele stabilite măsurile dispuse în scris de către autoritatea competentă, în exercitarea atribuţiilor ce îi revin, potrivit legii; k) să execute şi sa finalizeze lucrările de refacere a mediului în perimetrele afectate de activităţile miniere; l) să efectueze la zi măsurătorile topografice necesare şi sa completeze planurile de situaţie a tuturor lucrărilor executate pe parcursul derulării activităţilor miniere, în conformitate cu Regulamentul de topografie miniera; m) sa nu transporte, sa nu folosească, sa nu manipuleze şi sa nu depoziteze în lucrările executate deşeuri şi substanţe periculoase şi/sau toxice, radioactive sau orice alte substanţe poluante, decât cu respectarea prevederilor legale; n) sa obţină avizul autorităţilor portuare şi al autorităţilor publice competente în domeniul transporturilor şi gospodăririi apelor pentru efectuarea activităţilor miniere în zona căilor navigabile; o) sa organizeze, pe lângă intrările în mina prin care se face accesul personalului, precum şi în subteran, servicii medicale de prim ajutor, dotate cu personal, aparatura, instrumentar de specialitate şi materiale, conform normelor emise de autoritatea competentă în domeniul sănătăţii; p) la încetarea concesiunii, să execute lucrările de conservare şi/sau închidere a minei/carierei, conform planului de încetare a activităţii, inclusiv monitorizarea factorilor de mediu postinchidere; q) sa suporte cheltuielile aferente transferului de tehnologie şi perfecţionării profesionale, prevăzute în licenţa. Sumele respective vor fi virate într-un cont separat al autorităţii competente, deschis în acest scop, şi vor fi evidenţiate ca atare; r) sa pregătească şi sa finanteze implementarea măsurilor cuprinse în planul de atenuare a impactului social; s) sa menţină pe toată perioada exploatării garanţia financiară pentru refacerea mediului; t) sa achite taxele privind activitatea miniera şi redeventa miniera în termenele stabilite de prezenta lege. (2) În cazul în care titularul licenţei este o companie sau o societate naţionala miniera, aceasta are şi următoarele obligaţii fata de ministerul de resort: a) sa fundamenteze şi sa transmită anual, la termenele stabilite, volumele de finanţare necesare realizării lucrărilor prevăzute în licenţa; b) sa transmită informaţiile solicitate referitoare la producţia şi investiţiile realizate, precum şi la modul de utilizare a fondurilor acordate de la bugetul de stat; c) sa transmită autorităţii competente datele şi documentele prevăzute la lit. a) şi b), aprobate de ministerul de resort, pentru a fi înregistrate în Cartea miniera şi în Cadastrul extractiv; d) să execute, în cazul privatizării, lucrările de conservare/închidere a minelor/carierelor şi de refacere a mediului pe suprafeţele afectate până la momentul privatizării. + Capitolul V AutorizaţiiAutorizaţii + Articolul 40Procedurile pentru obţinerea autorizaţiilor, acordurilor şi/sau avizelor de mediu şi de protecţia muncii, necesare pentru desfăşurarea activităţilor miniere, vor fi coordonate de fiecare autoritate, conform competentelor şi reglementărilor stabilite prin legislaţia în vigoare. + Articolul 41 (1) Autoritatea competenţa va informa în scris, în termen de 10 zile de la data intrării în vigoare a licenţelor de exploatare, consiliile judeţene, consiliile locale şi prefecturile judeţene în raza cărora se afla perimetrele concesionate despre activităţile miniere şi perimetrele concesionate prin aceste licenţe. (2) În termen de 90 de zile de la primirea informării prevăzute la alin. (1), consiliile judeţene şi consiliile locale vor modifica şi/sau vor actualiza planurile de amenajare a teritoriului şi planurile urbanistice generale existente, pentru a permite executarea tuturor operaţiunilor necesare desfăşurării activităţilor miniere concesionate. + Articolul 42 (1) Autorizaţiile, acordurile şi alte aprobări şi avize necesare activităţilor de construcţii-montaj de mine şi altor activităţi de construcţii necesare în vederea începerii şi desfăşurării activităţilor miniere se vor emite, de regula, pentru ansamblul acestor construcţii şi nu separat pentru fiecare construcţie, conform solicitării titularilor de licenţe. (2) Autorizaţiile, acordurile şi alte aprobări şi avize necesare activităţilor de construcţii-montaj de mine şi altor activităţi de construcţii necesare în vederea începerii şi desfăşurării de activităţi miniere pot impune condiţii privind parametrii şi caracteristicile de funcţionare a construcţiilor şi instalaţiilor respective. + Articolul 43 (1) Autorizaţiile, acordurile şi celelalte aprobări şi avize de funcţionare necesare desfăşurării de activităţi miniere sunt valabile pe toată durata permiselor şi a licenţelor în baza cărora se desfăşoară aceste activităţi. În cazul modificării condiţiilor avute în vedere la emiterea autorizaţiilor, acordurilor şi a celorlalte avize şi aprobări necesare desfăşurării de activităţi miniere, titularii acestor activităţi trebuie să solicite emiterea de noi autorizaţii, acorduri, avize şi aprobări. (2) Autorizaţiile, acordurile şi alte aprobări şi avize de funcţionare necesare desfăşurării activităţilor miniere se emit pentru ansamblul operaţiunilor necesare activităţilor miniere sau separat pentru fiecare operaţiune ori categorie de operaţiuni, conform solicitării titularilor de licenţe. (3) Respectarea condiţiilor impuse prin autorizaţiile, acordurile şi alte aprobări şi avize emise pentru activităţile de construcţii-montaj de mine şi alte construcţii necesare în vederea începerii şi desfăşurării de activităţi miniere, conform art. 42 alin. (2), şi respectarea condiţiilor prevăzute de lege în privinţa desfăşurării de activităţi miniere se monitorizează de către titularii de licenţe şi se verifica de către autorităţile competente în domeniu, pe perioada probelor tehnologice, care nu poate să depăşească 6 luni de la terminarea operaţiunilor de construcţii-montaj. (4) Dacă se constata respectarea condiţiilor în conformitate cu prevederile alin. (3), autorizaţiile, acordurile şi alte aprobări şi avize de funcţionare necesare desfăşurării de activităţi miniere se emit în termen de maximum 10 zile de la finalizarea probelor tehnologice, numai dacă legislaţia în vigoare nu prevede altfel. + Capitolul VI Taxe, redevenţe miniere şi tarifeTaxe, redevenţe miniere şi tarife + Articolul 44 (1) Titularii licenţelor/permiselor sunt obligaţi la plata către bugetul de stat a unei taxe pentru activitatea de prospecţiune, explorare şi exploatare a resurselor minerale, precum şi a unei redevenţe miniere. (2) Taxa anuală pentru activitatea de prospecţiune se stabileşte la 320 lei/kmý.-------------Valoarea taxei anuale prevăzute la alin. (2) al art. 44 a fost reactualizată conform lit. a) a art. unic din HOTĂRÂREA nr. 463 din 10 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 432 din 16 iulie 2013. (3) Taxa anuală pentru activitatea de explorare se stabileşte la 1.280 lei/kmý; aceasta se dublează după 2 ani şi devine de 5 ori mai mare după 4 ani.-------------Valoarea taxei anuale prevăzute la alin. (3) al art. 44 a fost reactualizată conform lit. b) a art. unic din HOTĂRÂREA nr. 463 din 10 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 432 din 16 iulie 2013. (4) Taxa anuală pentru activitatea de exploatare se stabileşte la 32.000 lei/kmý.-------------Valoarea taxei anuale prevăzute la alin. (4) al art. 44 a fost reactualizată conform lit. c) a art. unic din HOTĂRÂREA nr. 463 din 10 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 432 din 16 iulie 2013. (5) Valoarea taxelor prevăzute la alin. (2)-(4) va fi reactualizata anual, la propunerea autorităţii competente, prin hotărâre a Guvernului, în funcţie de rata inflaţiei. (6) Taxele prevăzute la alin. (2)-(4) se datorează anual şi se plătesc anticipat pentru anul viitor, până la data de 31 decembrie a anului în curs. + Articolul 45 (1) Redevenţa minieră cuvenită bugetului de stat se stabileşte, la încheierea licenţei ori la eliberarea permisului de exploatare, după cum urmează: a) o cotă procentuală de 5% din valoarea producţiei miniere pentru minereuri feroase, neferoase, de aluminiu şi roci aluminifere, radioactive, pământuri rare şi disperse, pietre preţioase şi semipreţioase, produse reziduale miniere, roci bituminoase, ape minerale terapeutice, ape termominerale, ape geotermale şi gazele care le însoţesc, gaze necombustibile, nămoluri şi turbe terapeutice; b) o cotă procentuală de 4% din valoarea producţiei miniere pentru cărbuni; c) o cotă procentuală de 6% din valoarea producţiei miniere pentru metale nobile; d) echivalentul în lei a 0,875 euro, pe unitatea de producţie minieră, pentru substanţe nemetalifere; e) echivalentul în lei a 0,4375 euro, pe unitatea de producţie minieră, pentru roci magmatice, roci metamorfice, calcare industriale şi de construcţii, dolomită, gresie şi tufuri industriale; f) echivalentul în lei a 0,50 euro, pe unitatea de producţie minieră, pentru argile, marne, loess, nisip şi pietriş, nisip şi roci caolinoase; g) echivalentul în lei a 0,6875 euro pe unitatea de producţie minieră, pentru alabastru industrial, piatră ponce, sienite nefelinice, gips, cretă, nisip silicios, bentonită, nisip caolinos, ardezie şi diatomită; h) echivalentul în lei a 2,5 euro, pe unitatea de producţie minieră, pentru bazalt ornamental, dacit ornamental, andezit ornamental, riolit ornamental, granit ornamental şi granodiorit ornamental; i) echivalentul în lei a 3,125 euro, pe unitatea de producţie minieră, pentru alabastru ornamental, aragonit ornamental şi siliconite ornamentale; j) echivalentul în lei a 3,75 euro, pe unitatea de producţie minieră, pentru marmură, calcar ornamental, gresie ornamentală, travertin şi tufuri ornamentale; k) echivalentul în lei a 1,0 euro, pe unitatea de producţie minieră, pentru săruri haloide.-------------Alin. (1) al art. 45 a fost modificat de art. VI din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 102 din 14 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 703 din 15 noiembrie 2013.(1^1) Redevenţele miniere prevăzute la alin. (1) se achită la cursul de schimb oficial lei/euro stabilit în prima zi lucrătoare a lunii octombrie din anul precedent, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.-------------Alin. (1^1) al art. 45 a fost introdus de pct. 4 al art. I din LEGEA nr. 262 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 482 din 13 iulie 2009, care completează art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 101 din 4 octombrie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 684 din 8 octombrie 2007, cu pct. 5^1. (2) Redevenţa minieră cuvenită bugetului de stat pentru ape minerale naturale se stabileşte la sursă, în echivalentul în lei a 4 euro/1.000 litri, la cursul Băncii Naţionale a României de la data plăţii.-------------Alin. (2) al art. 45 a fost modificat de pct. 3 al art. I din LEGEA nr. 262 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 482 din 13 iulie 2009, care modifică pct. 5 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 101 din 4 octombrie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 684 din 8 octombrie 2007. (3) Abrogat.-------------Alin. (3) al art. 45 a fost abrogat de pct. 6 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 101 din 4 octombrie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 684 din 8 octombrie 2007. (4) Redevenţa minieră este datorată din ziua începerii realizării producţiei şi este plătibilă trimestrial, cu scadenţă până la data de 25 a primei luni a trimestrului următor.-------------Alin. (4) al art. 45 a fost modificat de pct. 1 al art. V din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 47 din 1 septembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 635 din 6 septembrie 2012. + Articolul 46Titularii au obligaţia de a transmite autorităţii competente datele şi informaţiile necesare pentru a calcula redeventa miniera cuvenită conform legii. + Articolul 47 (1) Verificarea exactităţii datelor şi a informaţiilor pe baza cărora se calculează taxa pentru activitatea minieră şi redevenţa minieră se face de către autoritatea competentă, precum şi de către organele fiscale din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. (2) Sumele reprezentând taxa pentru activitatea minieră şi redevenţa minieră datorate bugetului de stat se declară de către plătitor la organul fiscal competent până la termenul de plată prevăzut la art. 45 alin. (4). (3) Pentru neplata la termen a taxelor pentru activitatea minieră şi a redevenţei miniere se datorează dobânzi şi penalităţi de întârziere, conform legislaţiei fiscale în vigoare.---------Art. 47 a fost modificat de pct. 2 al art. V din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 47 din 1 septembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 635 din 6 septembrie 2012. + Articolul 48 (1) Pentru actele eliberate în exercitarea atribuţiilor sale: avize, permise de prospecţiune şi exploatare, licenţe de explorare şi exploatare, documente de înregistrare a rezervelor, decizii de încetare a activităţii miniere, aprobări de asociere, de transfer al licenţei, acte adiţionale la licenţe, atestate, autorizari sau alte asemenea acte, precum şi pentru consultarea şi utilizarea unor documente şi informaţii referitoare la resursele minerale şi a Cărţii miniere, autoritatea competentă percepe tarife stabilite prin ordin al preşedintelui autorităţii competente, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I. (2) Veniturile extrabugetare realizate conform alin. (1) de autoritatea competentă sunt utilizate pentru finanţarea cheltuielilor pentru alcătuirea pachetelor de date şi lansarea apelurilor publice de oferte, organizarea rundelor de prezentare a condiţiilor de participare la oferta publică, ţinerea licitaţiilor şi elaborarea de studii, expertizări şi consultanţă tehnică şi alte cheltuieli materiale, precum şi pentru dotări.-------------Alin. (2) al art. 48 a fost modificat de articolului VI din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 71 din 31 august 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 637 din 6 septembrie 2011. (3) Veniturile rămase neutilizate la sfârşitul anului bugetar se preiau ca venituri în anul următor, la dispoziţia autorităţii competente. (4) Categoriile de cheltuieli care se finanţează din venituri extrabugetare aprobate prin legea bugetului de stat se stabilesc prin ordin al preşedintelui autorităţii competente.-------------Alin. (4) al art. 48 a fost modificat de articolului VI din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 71 din 31 august 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 637 din 6 septembrie 2011. + Articolul 49Plata taxelor, tarifelor şi a redevenţelor prevăzute în prezenta lege nu îl scuteşte pe titularul licenţei/permisului de plată obligaţiilor bugetare datorate conform legislaţiei fiscale în vigoare. + Articolul 50Abrogat.-------------Art. 50 a fost abrogat de pct. 1 al articolului unic din LEGEA nr. 237 din 7 iunie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 553 din 22 iunie 2004. + Capitolul VII Închiderea minelorÎnchiderea minelor + Articolul 51 (1) Activitatea miniera de exploatare a unui zacamant încetează când: a) resursele minerale exploatabile s-au epuizat; b) continuarea exploatării a devenit imposibila datorită unor cauze naturale - inundatii, surpari, alunecări de teren sau provocate - focuri endogene, explozii de gaze -, ale căror efecte nu pot fi inlaturate prin intervenţii tehnice, în condiţii economice; c) exploatarea a devenit nerentabila economic. (2) Când una dintre cauzele enumerate la alin. (1) este constatată, titularul licenţei supune autorităţii competente avizarea încetării exploatării. (3) Autoritatea competenţa avizează închiderea definitivă sau temporară a activităţii de exploatare pe baza planului de încetare a activităţii. Pentru perimetrele concesionate companiilor şi societăţilor naţionale miniere închiderea va fi aprobată în prealabil de ministerul de resort. + Articolul 52 (1) Iniţiativa de încetare a activităţii unei mine sau cariere aparţine titularului licenţei de exploatare, care prezintă autorităţii competente o cerere însoţită de planul de încetare a activităţii actualizat, cuprinzând: a) motivatia încetării activităţii, bazată pe o documentaţie tehnico-economică; b) programul tehnic de dezafectare sau conservare a exploatării, ce va include şi programul de monitorizare a factorilor de mediu postinchidere. În cazul companiilor şi societăţilor naţionale miniere, programul va fi aprobat în prealabil de ministerul de resort; c) programul de protecţie socială a personalului, prin redistribuire şi/sau reconversie profesională, despăgubiri financiare şi/sau măsuri de dezvoltare regionala pentru crearea de noi locuri de muncă, întocmit conform legii, după consultarea cu grupurile afectate, şi aprobat de autoritatea competentă în domeniul protecţiei sociale. În cazul companiilor şi societăţilor naţionale miniere, acesta este aprobat în prealabil şi de ministerul de resort; d) autorizaţia de gospodărire a apelor şi autorizaţia de mediu pentru închiderea minei sau a carierei respective; e) procedura de dezafectare şi de eliberare a terenului. (2) Activitatea miniera încetează prin decizia autorităţii competente, după analiza şi acceptarea de către autoritatea competentă şi ministerul de resort, după caz, a planului de încetare a activităţii şi după punerea lui în aplicare. Decizia de conservare/închidere a minei sau a carierei aparţinând companiilor şi societăţilor naţionale miniere va fi aprobată de Guvern, conservarea/închiderea urmând a fi finanţată şi din fonduri bugetare. (3) Închiderea minelor şi refacerea mediului în cazul minelor sau carierelor, al lucrărilor de explorare oprite înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi şi care nu fac obiectul unei licenţe se vor face cu acordul autorităţii competente, de către ministerul de resort, prin direcţiile de specialitate, cu fonduri bugetare. (4) Perimetrele miniere cu activitate de exploatare temporar închisă, avizată conform art. 51 alin. (3), pot fi date în concesiune/administrare altui titular după oprirea activităţii. În acest scop autoritatea competentă va organiza concurs public de oferta. + Articolul 53 (1) Responsabilitatea urmăririi obligaţiilor rezultate din planul de încetare a activităţii minei sau a carierei aparţine autorităţii competente. Pentru companiile şi societăţile naţionale miniere aceasta urmărire se va face împreună cu ministerul de resort. (2) În timpul implementării planului de încetare a activităţii minei sau a carierei titularul trebuie să îndeplinească condiţiile impuse de autorităţile legale care au acordat avize. (3) Punerea în aplicare a programului de monitorizare a factorilor de mediu postinchidere se va face de către titular, cu fonduri proprii. Pentru companiile şi societăţile naţionale miniere monitorizarea factorilor de mediu postinchidere se va face de către ministerul de resort, prin direcţiile de specialitate, cu fonduri bugetare. + Capitolul VIII Autoritatea competenţaAutoritatea competenţa + Articolul 54Autoritatea competenţa abilitata pentru aplicarea dispoziţiilor prezentei legi este Agenţia Naţionala pentru Resurse Minerale, organizată ca instituţie publică de interes naţional, cu personalitate juridică, ordonator principal de credite, în subordinea Guvernului. + Articolul 55 (1) Agenţia Naţionala pentru Resurse Minerale are următoarele atribuţii principale: a) gestionează resursele minerale şi fondul geologic naţional, proprietate publică a statului; b) stabileşte clauzele şi condiţiile licenţelor/permiselor, acorda şi emite licentele/permisele prevăzute de lege şi reglementează derularea activităţilor miniere prin norme şi instrucţiuni tehnice privind derularea activităţilor miniere, emise în aplicarea prezentei legi; c) primeşte, verifica şi înregistrează datele şi informaţiile privind resursele şi rezervele minerale şi organizează fondul geologic naţional; constituie fondul naţional de resurse/rezerve minerale. Datele oficiale cu privire la resursele/rezervele minerale sunt cele înscrise în fondul naţional; d) stabileşte tarifele prevăzute la art. 48 alin. (1), în condiţiile legii; e) urmăreşte şi verifica producţia de resurse minerale pentru calcularea redevenţelor; f) urmăreşte aplicarea măsurilor stabilite pentru protecţia suprafeţei şi a subsolului, în cursul şi după terminarea activităţilor miniere, în conformitate cu prevederile legale; g) controlează respectarea de către titular a prevederilor din licenţa/permis, precum şi a celor din normele şi instrucţiunile din domeniu şi dispune măsuri pentru impunerea acestora; h) avizează documentaţiile privind executarea activităţilor miniere, precum şi documentaţiile de încetare a activităţilor miniere, numai cu prevederea şi aprobarea, conform legii, a măsurilor de protecţie a mediului şi de reconstrucţie ecologica; i) instituie perimetre de protecţie hidrogeologica pentru zacamintele de ape subterane minerale naturale, geotermale şi termominerale, de namoluri şi de turbe terapeutice şi avizează instituirea perimetrelor de protecţie sanitară; j) în exercitarea activităţii de control, colaborează cu autorităţile teritoriale de gospodărire a apelor, de protecţie a mediului şi de protecţie a muncii; k) dispune suspendarea activităţilor miniere executate în afară perimetrului instituit, a celor fără documentaţii tehnice aprobate, precum şi a celor care prin modul de desfăşurare pot conduce la pierderi nejustificate de rezerve ori la degradarea zăcămintelor, până la înlăturarea cauzelor care le-au produs; l) elaborează normele şi instrucţiunile tehnice pentru aplicarea prezentei legi, cu asistenţă ministerelor interesate; m) elaborează şi tine la zi Cartea miniera şi Cadastrul extractiv, după cum este prevăzut în normele de aplicare a prezentei legi. Actele juridice şi documentele neinregistrate în Cartea miniera şi în Cadastrul extractiv nu sunt opozabile terţilor; n) constata şi notifica nerespectarea prevederilor prezentei legi; o) elaborează proiecte de legi şi proiecte de hotărâri ale Guvernului pentru activităţile miniere. (2) Funcţionarea şi organizarea Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale se stabilesc prin hotărâre a Guvernului. + Capitolul IX Responsabilităţile ministerului de resortResponsabilităţile ministerului de resort + Articolul 56Ministerul de resort asigura desfăşurarea activităţilor miniere conform prezentei legi, astfel: a) elaborează strategii şi politici în domeniul resurselor minerale, care se supun aprobării Guvernului; urmăreşte şi participa la realizarea acestora, în conformitate cu competentele proprii. Strategiile şi politicile elaborate se aplică participanţilor la activităţi miniere numai în sens favorabil; b) evalueaza şi aproba bugetul pentru realizarea producţiei de resurse minerale la companiile şi societăţile naţionale miniere, conform art. 39 alin. (2); c) elaborează programe în aplicarea strategiilor şi politicilor prevăzute la lit. a), precum şi a bugetului prevăzut la lit. b), inclusiv programe de prospecţiune care se realizează cu fonduri alocate de la bugetul de stat; d) este ordonator principal de credite pentru alocaţiile bugetare pentru retehnologizare-dezvoltare, programe de prospecţiune, după cum sunt prevăzute în planul anual geologic elaborat conform lit. c), cercetare tehnologică, protecţia şi refacerea mediului, restructurare, conservarea/închiderea minelor sau a carierelor, conform lit. k), măsurile de protecţie socială în cazul închiderii minelor, conform lit. j), şi alte activităţi în domeniul resurselor minerale; e) asigura întocmirea de studii, pe baza cărora, împreună cu autoritatea competentă în domeniul finanţelor, selectioneaza produsele miniere a căror exploatare se realizează cu fonduri de la bugetul de stat; fundamentează preţul acestora, în condiţiile legii; f) avizează, împreună cu autoritatea competentă în domeniul muncii şi solidarităţii sociale, normative de protecţie a muncii în minerit; g) avizează, împreună cu autoritatea competentă în domeniul protecţiei mediului, normative de protecţie a mediului specifice activităţii miniere; h) elaborează, împreună cu autoritatea competentă în domeniul muncii şi solidarităţii sociale şi cu organizaţiile patronale şi de sindicat, programe de asistenţă medicală şi de asigurări pentru risc şi accidente, în vederea reabilitării şi compensării celor care au suferit accidente de muncă şi boli profesionale în activitatea miniera; i) avizează studiile de fezabilitate şi planurile de dezvoltare a companiilor şi societăţilor naţionale miniere, precum şi încetarea definitivă sau temporară a activităţilor de exploatare; j) fundamentează şi elaborează politici naţionale în domeniul problemelor sociale din zonele cu activitate miniera, împreună cu autoritatea competentă în domeniul muncii şi solidarităţii sociale şi cu organele administraţiei publice locale; k) prin direcţiile de specialitate, angajează executarea lucrărilor de conservare/închidere a minelor sau a carierelor aparţinând companiilor şi societăţilor naţionale miniere, precum şi a minelor sau a carierelor, a lucrărilor de explorare oprite înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi şi care nu fac obiectul unei licenţe şi asigura monitorizarea factorilor de mediu postinchidere; l) avizează proiectele de legi şi proiectele de hotărâri ale Guvernului pentru activităţile miniere. + Capitolul X SancţiuniSancţiuni + Articolul 57 (1) Nerespectarea de către titularii permiselor şi licenţelor a obligaţiilor prevăzute în prezenta lege constituie contravenţie dacă, potrivit legii penale, nu constituie infracţiune şi se sancţionează cu amendă contravenţională după cum urmează: a) de la 30.000.000 lei la 60.000.000 lei, pentru încălcarea obligaţiilor stabilite la art. 23 şi la art. 39 alin. (1) lit. b), d), e), f), h) şi i) şi alin. (2) lit. c); b) de la 60.000.000 lei la 200.000.000 lei, pentru încălcarea obligaţiilor stabilite la art. 39 alin. (1) lit. a), c), g), j), l), n), o) şi s); c) de la 200.000.000 lei la 500.000.000 lei, pentru încălcarea obligaţiilor stabilite la art. 4 alin. (3) şi la art. 39 alin. (1) lit. k), m), p) şi t). (2) Executarea de activităţi miniere fără permis sau licenţa, cu excepţia cazurilor prevăzute la art. 29, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani. (3) Constatarea executării de activităţi fără permis sau licenţa se face de către autoritatea competentă şi se aduce la cunoştinţa organelor de stat competente. + Articolul 58 (1) Săvârşirea pentru a doua oara a vreuneia dintre contravenţiile sancţionate potrivit prevederilor art. 57 se sancţionează cu dublul amenzii maxime prevăzute la art. 57. (2) Încălcarea în continuare a dispoziţiilor pentru care sunt stabilite sancţiuni la art. 57 atrage revocarea licenţei/permisului. (3) Contravenţiilor prevăzute la art. 57 le sunt aplicabile, în măsura în care prezenta lege nu dispune altfel, dispoziţiile legale privind regimul juridic al contravenţiilor. (4) Limitele valorice ale amenzilor prevăzute la art. 57 vor fi actualizate periodic, conform prevederilor art. 44 alin. (5). + Articolul 59 (1) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de către personalul împuternicit al autorităţii competente. (2) Sumele provenite din amenzi se fac venit la bugetul de stat, conform dispoziţiilor legale privind regimul juridic al contravenţiilor. + Capitolul XI Dispoziţii tranzitorii şi finaleDispoziţii tranzitorii şi finale + Articolul 60 (1) Prevederile licenţelor în vigoare rămân valabile, pe întreaga lor durată, în condiţiile în care au fost încheiate.-------------Alin. (1) al art. 60 a fost modificat de pct. 5 al art. I din LEGEA nr. 262 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 482 din 13 iulie 2009, care modifică pct. 7 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 101 din 4 octombrie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 684 din 8 octombrie 2007.(1^1) Acordarea facilităţilor de natura ajutorului de stat pentru titularii licenţelor de explorare şi/sau exploatare încheiate înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi, pentru cele în curs de aprobare de către Guvern şi pentru noii solicitanţi se face cu respectarea legislaţiei în domeniul ajutorului de stat.-------------Alin. (1^1) al art. 60 a fost introdus de pct. 3 al articolului unic din LEGEA nr. 237 din 7 iunie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 553 din 22 iunie 2004. (2) Abrogat.-------------Alin. (2) al art. 60 a fost abrogat de pct. 6 al art. I din LEGEA nr. 262 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 482 din 13 iulie 2009, care completează art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 101 din 4 octombrie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 684 din 8 octombrie 2007, cu pct. 8. (3) Acordarea directa a licenţelor de exploatare se va face în condiţiile existente la data depunerii solicitărilor numai pentru instituţiile publice, companiile naţionale miniere şi societăţile comerciale care la data de 15 iunie 2001 aveau depuse la autoritatea competentă documentaţiile necesare obţinerii acestora. + Articolul 61Soluţionarea litigiilor în legătura cu interpretarea şi executarea licenţelor/permiselor este de competenţa instanţelor din România, dacă părţile nu au convenit soluţionarea pe cale arbitrară, inclusiv a instanţelor internaţionale. + Articolul 62În termen de 90 de zile de la publicarea prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, autoritatea competentă va elabora normele de aplicare a acesteia, care se aproba prin hotărâre a Guvernului. + Articolul 63Ministerul de resort împreună cu autoritatea competentă în domeniul muncii şi solidarităţii sociale, cu consultarea sindicatelor şi patronatelor de ramura, vor elabora, în termen de 90 de zile de la publicarea prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, Statutul personalului din industria miniera, care se aproba prin hotărâre a Guvernului. + Articolul 64Ministerul de resort împreună cu autoritatea competentă vor elabora, în termen de 90 de zile de la publicarea prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, Regulamentul de topografie miniera. + Articolul 65 (1) Pentru intervenţia rapida în cazurile de accidente şi avarii, titularul organizează staţii de salvare miniera. (2) Organizarea staţiilor de salvare miniera se face la mine şi cariere sau în unităţi centrale, pe bazine sau regiuni miniere. Decizia de organizare aparţine titularului, care este obligat sa obţină în prealabil avizul inspectoratului teritorial pentru protecţia muncii şi al inspectoratului teritorial de mediu. (3) Organizarea şi funcţionarea staţiilor de salvare miniera se fac conform legislaţiei româneşti din domeniile protecţiei mediului şi protecţiei muncii. + Articolul 66 (1) În scopul prevenirii accidentelor în activitatea miniera, precum şi pentru recuperarea forţei de muncă şi/sau acordarea despăgubirilor şi ajutoarelor urmaşilor legali în cazuri de deces, se pot organiza, potrivit legii, asociaţii profesionale, ca persoane juridice fără scop lucrativ. (2) Asociaţiile prevăzute la alin. (1) se organizează şi funcţionează în conformitate cu legislaţia în vigoare. (3) Obligaţia contribuţiei titularilor licenţelor la fondurile de intervenţie ale asociaţiei va fi înscrisă în statutul acestora, iar cuantumul contribuţiei va fi convenit între părţi. + Articolul 67Pentru materiile prime radioactive Comisia Naţionala pentru Controlul Activităţilor Nucleare exercita controlul de securitate nucleara, informează Agenţia Naţionala pentru Energie Atomica, iar aceasta raportează organismelor internaţionale de specialitate, conform acordurilor şi convenţiilor la care România este parte. + Articolul 68Prezenta lege intra în vigoare la data publicării ei în Monitorul Oficial al României, Partea I. + Articolul 69La data intrării în vigoare a prezentei legi se abroga Legea minelor nr. 61/1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 113 din 16 martie 1998, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi orice alte dispoziţii contrare.Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 20 februarie 2003, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţia României.p. PREŞEDINTELE SENATULUI,ALEXANDRU ATHANASIUAceastă lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 25 februarie 2003, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţia României.PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILORVALER DORNEANUBucureşti, 18 martie 2003.Nr. 85.──────────────
EMITENT |