HOTĂRÂRE nr. 390 din 19 iunie 2013privind preluarea unui sector de drum de interes local din domeniul public al municipiului Sebeş şi din administrarea Consiliului Local al Municipiului Sebeş în domeniul public al statului şi în administrarea Departamentului pentru proiecte de infrastructură şi investiţii străine, încadrarea acestuia în categoria funcţională a drumurilor naţionale, în vederea realizării de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. a activităţilor de interes naţional în domeniul administrării drumurilor naţionale
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 402 din 4 iulie 2013



    În conformitate cu prevederile art. 108 din Constituţia României, republicată, ale art. 867 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, ale art. 9 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 12 alin. (1), art. 13, art. 21 alin. (1) şi art. 22^1 din Ordonanţa Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 1 alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2003 pentru înfiinţarea Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. prin reorganizarea Regiei Autonome "Administraţia Naţională a Drumurilor din România", aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 47/2004, cu modificările ulterioare,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.  +  Articolul 1Se aprobă preluarea unui sector de drum de interes local din domeniul public al municipiului Sebeş şi din administrarea Consiliului Local al Municipiului Sebeş în domeniul public al statului şi în administrarea Departamentului pentru proiecte de infrastructură şi investiţii străine, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, încadrarea acestuia în categoria funcţională a drumurilor naţionale, în conformitate cu Hotărârea Consiliului Local nr. 112/2013, modificată prin Hotărârea Consiliului Local nr. 138/2013, în vederea realizării de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. a activităţilor de interes naţional în domeniul administrării drumurilor naţionale, precum şi încadrarea acestora în categoria funcţională a drumurilor naţionale.  +  Articolul 2Predarea-preluarea sectorului de drum prevăzut la art. 1 se face pe bază de protocol încheiat între părţile interesate, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.  +  Articolul 3La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, Hotărârea Guvernului nr. 540/2000 privind aprobarea încadrării în categorii funcţionale a drumurilor publice şi a drumurilor de utilitate privată deschise circulaţiei publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 338 şi 338 bis din 20 iulie 2000, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează în mod corespunzător.PRIM-MINISTRUVICTOR-VIOREL PONTAContrasemnează:---------------Ministrul delegat pentru proiectede infrastructură de interes naţionalşi investiţii străine,Dan-Coman ŞovaViceprim-ministru,ministrul dezvoltării regionaleşi administraţiei publice,Nicolae-Liviu DragneaViceprim-ministru,ministrul finanţelor publice,Daniel ChiţoiuMinistrul delegat pentru buget,Liviu VoineaBucureşti, 19 iunie 2013.Nr. 390.  +  Anexa DATELE DE IDENTIFICAREale sectorului de drum de interes local aflat în domeniul public almunicipiului Sebeş şi în administrarea Consiliului Local alMunicipiului Sebeş, care se predă în domeniulpublic al statului şi în administrareaDepartamentului pentru proiecte deinfrastructură şi investiţii străine şi care se încadrează în categoriafuncţională a drumurilor naţionale, în vederearealizării de către Compania Naţională deAutostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. a activităţilorde interes naţional în domeniul administrării drumurilor naţionale
    *Font 8*
    Denumirea sectorului de drum care se preia în administrare Persoana juridică de la care se preia sectorul de drum Persoana juridică ce preia sectorul de drum Lungimea totală (km) Indicativ vechi Indi- cativ nou
    Strada Investitorilor intersecţie cu DN 7 km 329+60 Consiliul Local al Municipiului Sebeş (CUI 15752540) Departamentul pentru proiecte de infrastructură şi investiţii străine (CUI 31116081), prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. (CUI 16054368) L = 0,750 Strada Investi- torilor DN 7
    --------