NORME METODOLOGICE din 30 noiembrie 2011 (*actualizate*)privind aplicarea prevederilor referitoare la organizarea şi efectuarea transporturilor rutiere şi a activităţilor conexe acestora stabilite prin Ordonanţa Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere**)(actualizate până la data de 22 mai 2013*)
EMITENT
  • MINISTERUL TRANSPORTURILOR ŞI INFRASTRUCTURII




  • --------------*) Forma actualizată a acestui act normativ până la data de 22 mai 2013 este realizată de către Departamentul juridic din cadrul S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra-Neamţ prin includerea tuturor modificărilor şi completărilor aduse de către ORDINUL nr. 1.640 din 8 noiembrie 2012; ORDINUL nr. 788 din 20 mai 2013.Conţinutul acestui act nu este un document cu caracter oficial, fiind destinat pentru informarea utilizatorilor----------**) Aprobate de Ordinul nr. 980 din 30 noiembrie 2011, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 854 din 2 decembrie 2011.  +  Capitolul I Dispoziţii generale  +  Articolul 1 (1) Prezentele norme metodologice stabilesc cadrul de aplicare a dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere şi reprezintă normele prevăzute de aceasta cu privire la organizarea şi efectuarea transporturilor rutiere şi a activităţilor conexe acestora. (2) Transportul rutier se poate efectua numai în condiţiile respectării prevederilor prezentelor norme, ale reglementărilor naţionale şi ale Uniunii Europene din domeniul transporturilor rutiere, precum şi ale acordurilor şi convenţiilor internaţionale la care România este parte. (3) Transportul rutier se efectuează numai cu vehicule rutiere destinate prin construcţie tipului de transport efectuat, dotate cu tahografe şi limitatoare de viteză, în conformitate cu reglementările în vigoare.  +  Articolul 2 (1) Transportul rutier contra cost poate fi efectuat numai de către operatorii de transport rutier înregistraţi în Registrul electronic naţional al operatorilor de transport rutier ţinut de către Autoritatea Rutieră Română - A.R.R. (2) Transportul rutier în cont propriu poate fi efectuat numai de către întreprinderile de transport rutier în cont propriu înregistrate în Registrul electronic naţional al întreprinderilor de transport rutier în cont propriu ţinut de către Autoritatea Rutieră Română - A.R.R.  +  Capitolul II Registrul electronic naţional al operatorilor de transport rutier şi Registrul electronic naţional al întreprinderilor de transport rutier în cont propriu  +  Articolul 3Registrul electronic naţional al operatorilor de transport rutier şi Registrul electronic naţional al întreprinderilor de transport rutier în cont propriu se întocmesc prin înscrierea datelor aferente operatorilor de transport rutier sau întreprinderilor de transport rutier în cont propriu care au obţinut licenţa comunitară sau certificatul de transport în cont propriu, după caz.  +  Articolul 4Completarea Registrului electronic naţional al operatorilor de transport rutier şi a Registrului electronic naţional al întreprinderilor de transport rutier în cont propriu, se realizează prin înscrierea cel puţin a următoarelor date: a) denumirea şi forma juridică a întreprinderii; b) adresa sediului acesteia; c) numele managerilor de transport; d) tipul licenţei comunitare corespunzător tipului de transport efectuat respectiv transport de mărfuri sau transport de persoane, precum şi numărul şi seria acesteia; e) numărul şi seria copiilor conforme ale licenţei comunitare, precum şi numerele de înmatriculare al autovehiculelor pentru care au fost eliberate; f) încălcările grave prevăzute în anexa nr. IV la Regulamentul (CE) nr. 1071/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 21 octombrie 2009 de stabilire a unor norme comune privind condiţiile care trebuie îndeplinite pentru exercitarea ocupaţiei de operator de transport rutier şi de abrogare a Directivei 96/26/CE a Consiliului, denumit în continuare Regulamentul (CE) nr. 1071/2009; g) numele persoanelor care au fost declarate ca fiind inapte pentru coordonarea activităţii de transport, atât timp cât buna reputaţie a persoanei respective nu a fost restabilită, în conformitate cu prevederile art. 6 alin. (3) din Regulamentul (CE) nr. 1071/2009; h) măsurile administrative şi sancţiunile aplicate operatorilor de transport rutier.  +  Articolul 5Gestionarea Registrului electronic naţional al operatorilor de transport rutier şi a Registrului electronic naţional al întreprinderilor de transport rutier în cont propriu se asigură de către Autoritatea Rutieră Română - A.R.R. şi Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, denumit în continuare I.S.C.T.R., care vor actualiza permanent datele înscrise în acestea, conform competenţelor ce le revin.  +  Articolul 6 (1) Autoritatea Rutieră Română - A.R.R. reprezintă punctul naţional de contact responsabil de schimbul de informaţii cu celelalte state membre ale Uniunii Europene privind aplicarea Regulamentul (CE) nr. 1071/2009 şi de luare a măsurilor necesare în vederea interconectării şi accesibilităţii la nivelul Uniunii Europene a Registrului electronic naţional al operatorilor de transport rutier. (2) În sensul prevederilor alin. (1), Autoritatea Rutieră Română - A.R.R este instituţia română responsabilă cu întocmirea, în colaborare cu I.S.C.T.R., şi transmiterea raportului prevăzut la art. 26 din Regulamentul (CE) nr. 1071/2009, a raportului prevăzut la art. 17 din Regulamentul (CE) nr. 1072/2009, precum şi a raportului prevăzut la art. 28 din Regulamentul (CE) nr. 1073/2009.  +  Capitolul III Accesul la activitatea de transport rutier  +  Secţiunea 1 Accesul la ocupaţia de operator de transport rutier  +  Articolul 7Pentru a avea acces la ocupaţia de operator de transport rutier, întreprinderea trebuie să îndeplinească cerinţele prevăzute la art. 3 alin. (1) din Regulamentul (CE) nr. 1071/2009.  +  Articolul 8În urma îndeplinirii cerinţelor privind accesul la ocupaţia de operator de transport rutier, întreprinderea va fi înregistrată în Registrului electronic naţional al operatorilor de transport şi i se va elibera licenţa comunitară, care îi conferă operatorului de transport rutier acces la piaţa transportului rutier contra cost.  +  Articolul 9Se consideră îndeplinită cerinţa privind sediul, dacă întreprinderea: a) are sediul situat pe teritoriul României, în incinta căruia îşi păstrează principalele documente de lucru, în special documentele contabile, documentele de gestionare a personalului, documente le conţinând date referitoare la perioadele de conducere şi perioadele de repaus ale conducătorilor auto, documentele privind întreţinerea vehiculelor şi orice alte documente la care trebuie să aibă acces inspectorii Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, în scopul verificării; b) dispune de unul sau mai multe autovehicule, care sunt înmatriculate în România, indiferent dacă vehiculele respective se află în proprietatea sa sau sunt deţinute în temeiul unui contract de cumpărare în rate, închiriere sau leasing; c) desfăşoară operaţiunile referitoare la autovehiculele menţionate la lit. b) permanent şi efectiv cu echipamentele administrative necesare şi cu echipamentele şi instalaţiile tehnice corespunzătoare, într-un centru de exploatare situat pe teritoriul României.  +  Articolul 10Se consideră îndeplinită cerinţa privind buna reputaţie, dacă: a) întreprinderea şi managerul de transport al acesteia nu au fost condamnate sau sancţionate conform prevederilor art. 6 alin. (1) din Regulamentul (CE) nr. 1071/2009; b) managerul de transport şi-a pierdut buna reputaţie pentru încălcările grave prevăzute în anexa nr. IV la Regulamentul (CE) nr. 1071/2009 fiind declarat inapt conform art. 14 din Regulamentul (CE) nr. 1071/2009 şi a intervenit reabilitarea.  +  Articolul 11Procedura administrativă privind pierderea bunei reputaţii a întreprinderii/managerului de transport prevăzută la art. 6 alin. (2) din Regulamentul (CE) nr. 1071/2009 va fi stabilită de către I.S.C.T.R., în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentelor norme, avându-se în vedere cel puţin urmatoarele: a) efectuarea unei verificări la sediul intreprinderii; b) analiza sancţiunilor aplicate întreprinderii/managerului de transport.  +  Articolul 12În urma aplicării procedurii administrative prevăzute la art. 11, I.S.C.T.R. întocmeşte un referat în care se va motiva decizia retragerii bunei reputaţii sau rămânerea neafectată a acesteia.  +  Articolul 13Procedura administrativă prevăzută la art. 11 se consideră încheiată după semnarea referatului prevăzut la art. 12 de către inspectorul de stat şef, înregistrarea acestuia şi efectuarea tuturor înregistrărilor privind buna reputaţie în Registrul electronic naţional al operatorilor de transport rutier/ Registrul electronic naţional al întreprinderilor de transport rutier în cont propriu.  +  Articolul 14 (1) Se consideră îndeplinită cerinţa privind capacitatea financiară, dacă întreprinderea demonstrează, pe baza conturilor anuale certificate de un auditor sau de o persoană acreditată în mod corespunzător, conform prevederilor legale, că dispune în fiecare an de capital şi rezerve în valoare totală de cel puţin 9000 EUR pentru un singur vehicul utilizat şi de 5000 EUR pentru fiecare vehicul suplimentar utilizat. (2) În situaţia în care întreprinderea nu dovedeşte deţinerea capitalului şi rezervelor financiare prevăzute la alin. (1), aceasta poate demonstra îndeplinirea capacităţii financiare printr-un certificat, cum ar fi o garanţie bancară sau asigurare prevăzută la art. 7 alin. (2) din Regulamentul (CE) nr. 1071/2009, eliberat de una sau mai multe bănci sau de alte instituţii financiare, inclusiv societăţi de asigurare.  +  Articolul 15 (1) Se consideră îndeplinită cerinţa privind competenţa profesională, dacă întreprinderea care exercită ocupaţia de operator de transport rutier desemnează o persoană fizică ca manager de transport, titular al certificatului de competenţă profesională, al cărui model este prevăzut în anexele nr. 45 a) şi 45 b), care îndeplineşte cerinţa de bună reputaţie şi care: a) conduce permanent şi efectiv activităţile de transport ale întreprinderii; b) este angajat, director, proprietar sau acţionar al întreprinderii ori administrează întreprinderea sau, în cazul întreprinderii autorizate ca persoană fizică, este însăşi persoana respectivă; c) este rezident în Uniunea Europeană.-----------Alin. (1) al art. 15 a fost modificat de pct. 1 al art. I din ORDINUL nr. 1.640 din 8 noiembrie 2012 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 791 din 26 noiembrie 2012. (2) Certificatul de competenţă profesională al managerului de transport se obţine în condiţiile prevăzute la art. 8 din Regulamentul (CE) nr. 1071/2009. (3) O persoană fizică poate avea calitatea de manager de transport la o singură întreprindere.-----------Notă C.T.C.E. Piatra Neamţ:A se vedea şi art. II din ORDINUL nr. 1.640 din 8 noiembrie 2012 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 791 din 26 noiembrie 2012, care prevede:"Certificatele de competenţă profesională prevăzute la art. 15 din Normele metodologice privind aplicarea prevederilor referitoare la organizarea şi efectuarea transporturilor rutiere şi a activităţilor conexe acestora, stabilite prin Ordonanţa Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, aprobate prin Ordinul ministrului transporturilor şi infrastructurii nr. 980/2011, eliberate până la data intrării în vigoare a prezentului ordin, îşi menţin valabilitatea până la data expirării acestora".  +  Secţiunea 2 Accesul la transportul rutier în cont propriu  +  Articolul 16Pentru a avea acces la transportul rutier în cont propriu, întreprinderea trebuie să îndeplinească cerinţele prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) şi d) din Regulamentul (CE) nr. 1071/2009.  +  Articolul 17În urma îndeplinirii cerinţelor privind accesul la transportul rutier în cont propriu, întreprinderea va fi înregistrată în Registrul electronic naţional al întreprinderilor de transport rutier în cont propriu şi i se va elibera certificatul de transport în cont propriu, care îi conferă întreprinderii de transport rutier în cont propriu acces la piaţa transportului rutier în cont propriu.  +  Articolul 18Cerinţele privind buna reputaţie şi competenţa profesională se consideră îndeplinite în condiţiile prevăzute la art. 10 şi art. 15.  +  Capitolul IV Accesul la piaţa transportului rutier  +  Secţiunea 1 Transportul rutier contra cost  +  Articolul 19Transportul rutier contra cost de mărfuri şi de persoane se efectuează de către operatorii de transport rutier în baza licenţei comunitare numai cu autovehicule la bordul cărora există, pe toată durata transportului, o copie conformă a licenţei comunitare, documentul de transport, precum şi celelalte documente specifice tipului de transport efectuat, stabilite prin reglementările în vigoare.  +  Articolul 20 (1) Licenţa comunitară este eliberată de Autoritatea Rutieră Română - A.R.R. cu o valabilitate de 10 ani, după prezentarea documentului de plată a tarifului de eliberare, aceasta păstrându-se la sediul operatorului de transport. (2) Copiile conforme ale licenţei comunitare se eliberează de Autoritatea Rutieră Română - A.R.R. cu o valabilitate de minim 1 an şi fără a depăşi perioada de valabilitate a licenţei comunitare, după prezentarea documentului de plată a tarifului de eliberare, acestea păstrându-se la bordul autovehiculelor pentru care au fost emise. (3) Licenţa comunitară şi copiile conforme ale acesteia sunt documente nominale ale operatorului de transport rutier, nefiind transmisibile. (4) Copiile conforme ale licenţei comunitare sunt personalizate de către Autoritatea Rutieră Română - A.R.R. cu numerele de înmatriculare ale autovehiculelor pentru care au fost emise. (5) Modelul licenţei comunitare din anexa nr. II la Regulamentul (CE) nr. 1072/2009 în cazul efectuării transportului rutier de mărfuri, este prevăzut în anexa nr. 1 la prezentele norme metodologice. (6) Modelul licenţei comunitare din anexa nr. II la Regulamentul (CE) nr. 1073/2009 în cazul efectuării transportului rutier de persoane, este prevăzut în anexa nr. 2 la prezentele norme metodologice. (7) Modelul copiei conforme a licenţei comunitare corespunzătoare transportului rutier de mărfuri, este prevăzut în anexa nr.3 la prezentele norme metodologice. (8) Modelul copiei conforme a licenţei comunitare corespunzătoare transportului rutier de persoane, este prevăzut în anexa nr.4 la prezentele norme metodologice.  +  Articolul 21 (1) Pentru obţinerea licenţei comunitare şi a copiilor conforme ale acesteia, întreprinderea va depune sau va transmite prin poştă, cu confirmare de primire, la Autoritatea Rutieră Română - A.R.R., o cerere al cărei model este prevăzut în anexa nr. 5 la prezentele norme. (2) Cererea depusă sau transmisă în conformitate cu prevederile alin. (1) va fi însoţită de următoarele: a) document doveditor privind deţinerea sediului unde întreprinderea îşi păstrează documentele şi în care aceasta desfăşoară activitatea administrativă şi operativă în legătură cu transportul rutier; b) document privind asigurarea întreţinerii tehnice a vehiculelor rutiere utilizate; c) cazierul judiciar al managerului de transport şi declaraţie pe propria răspundere a acestuia, prevăzută în anexa nr. 6 la prezentele norme metodologice, din care să reiasă că nu a fost sancţionat pentru încălcările prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. a) şi b) din Regulamentul (CE) nr. 1071/2009 sau actul prevăzut la art. 19 din Regulamentul (CE) nr. 1071/2009, în cazul în cazul resortisanţilor altor state membre ale Uniunii Europene; d) cazierul judiciar al întreprinderii şi declaraţie pe propria răspundere a acesteia, prevăzută în anexa nr. 7 la prezentele norme metodologice, din care să reiasă că întreprinderea nu a fost sancţionată pentru încălcările prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. a) şi b) din Regulamentul (CE) nr. 1071/2009; e) document privind îndeplinirea condiţiei de capacitate financiară prevăzut la art. 7 din Regulamentul (CE) nr. 1071/2009; f) certificatul de competenţă profesională al managerului de transport prevăzut în Regulamentul (CE) nr. 1071/2009, valabil pentru tipul de transport efectuat. (3) În cererea prevăzută la alin. (1) întreprinderea îşi va exprima opţiunea asupra modului de eliberare a licenţei comunitare şi a copiilor conforme ale acesteia, respectiv transmiterea prin poştă, cu confirmare de primire, pe adresa acesteia sau ridicarea direct de la Autoritatea Rutieră Română - A.R.R.-----------Alin. (3) al art. 21 a fost modificat de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 1.640 din 8 noiembrie 2012 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 791 din 26 noiembrie 2012.  +  Articolul 22 (1) În termen de maximum 15 zile de la data depunerii cererii, Autoritatea Rutieră Română - A.R.R. analizează documentele depuse, urmând ca, în cazul în care sunt îndeplinite cerinţele prevăzute la art. 7, să elibereze licenţa comunitară sau să comunice în scris refuzul motivat, după caz. (2) Prelungirea termenului de eliberare a licenţei comunitare pentru situaţii motivate corespunzător care presupun precizări suplimentare din partea întreprinderii în vederea analizării cererii depuse, se face în condiţiile prevăzute la art. 11 alin. (3) din Regulamentul (CE) nr. 1071/2009. (3) Abrogat.-----------Alin. (3) al art. 22 a fost abrogat de pct. 3 al art. I din ORDINUL nr. 1.640 din 8 noiembrie 2012 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 791 din 26 noiembrie 2012.  +  Articolul 23În maxim 3 luni de la data eliberării licenţei comunitare, I.S.C.T.R. va face un control la sediul operatorului de transport în vederea verificării îndeplinirii de către acesta a cerinţelor prevăzute la art. 3 alin. (1) din Regulamentul (CE) nr. 1071/2009.  +  Articolul 24 (1) În situaţia în care titularul licenţei comunitare deţine autovehicule suplimentare faţă de cele pentru care a obţinut iniţial copii conforme ale licenţei comunitare, pe care urmează să le utilizeze la efectuarea operaţiunilor de transport rutier, acesta va depune sau va transmite prin poştă, cu confirmare de primire, la Autoritatea Rutieră Română - A.R.R. o cerere al cărei model este prevăzut în anexa nr. 8 la prezentele norme metodologice. (2) Cererea depusă în conformitate cu prevederile alin. (1) în vederea eliberării uneia sau mai multor copii conforme ale licenţei comunitare, va fi însoţită de documentul doveditor privind îndeplinirea condiţiei de capacitate financiară prevăzut la art. 7 din Regulamentul (CE) nr. 1071/2009, corespunzător numărului de vehicule rutiere deţinut de titularul licenţei comunitare. (3) Cererea prevăzută la alin. (1) se va transmite inclusiv prin poştă electronică pe adresa indicată pe pagina de internet a Autorităţii Rutiere Române - A.R.R.  +  Articolul 25În vederea efectuării transportului rutier de mărfuri periculoase, operatorul de transport rutier va depune sau va transmite prin poştă, cu confirmare de primire, la Autoritatea Rutieră Română A.R.R., următoarele documente: a) dovada angajării, decizia de numire şi certificatul de atestare profesională a consilierului de siguranţă; b) certificatul de agreare eliberat de Regia Autonomă "Registrul Auto Român", pentru vehiculele pentru care este necesar a se elibera respectivul certificat; c) certificatul de atestare profesională al conducătorului auto, specific mărfurilor periculoase care vor fi transportate; d) autorizaţia eliberată de Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare, pentru vehiculele care transportă mărfuri periculoase din clasa 7; e) certificatul de inspecţie tehnică, în cazul suprastructurilor specializate pentru transportul recipientelor cu gaze lichefiate sau cu alte mărfuri periculoase.  +  Articolul 26 (1) Copia conformă a licenţei comunitare se eliberează pentru un autovehicul sau ansamblu de vehicule în funcţie de tipul de transport rutier efectuat, respectiv transport rutier de mărfuri ori transport rutier de persoane.-----------Alin. (1) al art. 26 a fost modificat de pct. 4 al art. I din ORDINUL nr. 1.640 din 8 noiembrie 2012 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 791 din 26 noiembrie 2012. (2) Unui operator de transport rutier i se poate elibera un număr maxim de copii conforme ale licenţei comunitare corespunzător numărului de autovehicule pentru care îndeplineşte condiţia de capacitate financiară.  +  Articolul 27 (1) În cazul în care operatorul de transport rutier îşi schimbă sediul declarat în cererea prevăzută la art. 21 alin. (1), acesta trebuie să notifice schimbarea către Autoritatea Rutieră Română - A.R.R. şi să certifice printr-o declaraţie pe propria răspundere menţinerea condiţiilor care au stat la baza eliberării licenţei comunitare şi a copiilor conforme ale acesteia prevăzute de prezentele norme, în cel mult 15 zile de la schimbarea sediului declarat.-----------Alin. (1) al art. 27 a fost modificat de pct. 5 al art. I din ORDINUL nr. 1.640 din 8 noiembrie 2012 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 791 din 26 noiembrie 2012. (2) Autoritatea Rutieră Română - A.R.R. va elibera în termen de 5 zile de la notificarea prevăzută la alin. (1), licenţa comunitară şi copiile conforme ale acesteia modificate, păstrându-se termenul de valabilitate al licenţei comunitare şi al copiilor conforme ale acesteia eliberate anterior, care sunt depuse la A.R.R. (3) Licenţa comunitară şi copiile conforme ale acesteia modificate prevăzute la alin. (2) se eliberează de către Autoritatea Rutieră Română - A.R.R. numai după prezentarea de către operatorul de transport rutier a documentului de plată a tarifului pentru eliberarea documentelor respective.  +  Articolul 28La solicitarea expresă a operatorului de transport rutier privind retragerea licenţei comunitare şi/sau a copiilor conforme ale acesteia, Autoritatea Rutieră Română - A.R.R. va proceda la retragerea acestor documente şi la radierea poziţiei din Registrul electronic naţional al operatorilor de transport rutier.  +  Secţiunea 2 Transportul rutier în cont propriu  +  Articolul 29 (1) Transportul rutier în cont propriu de mărfuri şi persoane se efectuează de către întreprindere în baza certificatului de transport în cont propriu numai cu autovehicule la bordul cărora există, pe toată durata transportului, o copie conformă a certificatului de transport în cont propriu, documentul de transport, precum şi celelalte documente specifice tipului de transport efectuat, stabilite prin reglementările în vigoare.  +  Articolul 30 (1) Certificatul de transport în cont propriu este eliberat de Autoritatea Rutieră Română - A.R.R. cu o valabilitate de 10 ani, după prezentarea documentului de plată a tarifului de eliberare, aceasta păstrându-se la sediul întreprinderii. (2) Copiile conforme ale certificatului de transport în cont propriu se eliberează de Autoritatea Rutieră Română - A.R.R. cu o valabilitate de minim 1 an şi fără a depăşi perioada de valabilitate a certificatului de transport în cont propriu, după prezentarea documentului de plată a tarifului de eliberare, acestea păstrându-se la bordul autovehiculelor pentru care au fost emise. (3) Certificatul de transport în cont propriu şi copiile conforme ale acestuia sunt documente nominale ale întreprinderii, nefiind transmisibile. (4) Copiile conforme ale certificatului de transport în cont propriu sunt personalizate de către Autoritatea Rutieră Română - A.R.R. cu numerele de înmatriculare ale autovehiculelor pentru care au fost emise. (5) Modelul certificatului de transport în cont propriu este prevăzut în anexa nr. 9 la prezentele norme metodologice. (6) Modelul copiei conforme a certificatului de transport în cont propriu corespunzător transportului rutier de mărfuri este prevăzut în anexa nr. 10 la prezentele norme metodologice. (7) Modelul copiei conforme a certificatului de transport în cont propriu corespunzător transportului rutier de persoane este prevăzut în anexa nr. 11 la prezentele norme metodologice.  +  Articolul 31 (1) Pentru obţinerea certificatului de transport în cont propriu şi a copiilor conforme ale acestuia, întreprinderea va depune sau va transmite prin poştă, cu confirmare de primire, la Autoritatea Rutieră Română - A.R.R., o cerere al cărei model este prevăzut în anexa nr. 12 la prezentele norme. (2) Cererea depusă sau transmisă în conformitate cu prevederile alin. (1) va fi însoţită de următoarele: a) cazierul judiciar al managerului de transport şi declaraţie pe propria răspundere a acestuia, prevăzută în anexa nr. 6 la prezentele norme metodologice, din care să reiasă că nu a fost sancţionat pentru încălcările prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. a) şi b) din Regulamentul (CE) nr. 1071/2009 sau documentul prevăzut la art. 19 din Regulamentul (CE) nr. 1071/2009, în cazul resortisanţilor altor state membre ale Uniunii Europene; b) cazierul judiciar al întreprinderii şi declaraţie pe propria răspundere a acesteia, prevăzută în anexa nr. 7 la prezentele norme metodologice, din care să reiasă că întreprinderea nu a fost sancţionată pentru încălcările prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. a) şi b) din Regulamentul (CE) nr. 1071/2009; c) certificatul de competenţă profesională al managerului de transport prevăzut în Regulamentul (CE) nr. 1071/2009, valabil pentru tipul de transport efectuat. (3) În cererea prevăzută la alin. (1) întreprinderea îşi va exprima opţiunea asupra modului de eliberare a certificatului de transport în cont propriu şi a copiilor conforme ale acestuia, respectiv transmiterea prin poştă pe adresa acesteia sau ridicarea direct de la Autoritatea Rutieră Română - A.R.R.------------Alin. (3) al art. 31 a fost modificat de pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 1.640 din 8 noiembrie 2012 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 791 din 26 noiembrie 2012.  +  Articolul 32 (1) În termen de maximum 15 zile de la data depunerii cererii, Autoritatea Rutieră Română - A.R.R. analizează documentele depuse, urmând ca, în cazul în care sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 16, să elibereze certificatul de transport în cont propriu sau să comunice în scris refuzul motivat, după caz. (2) Prelungirea termenului de eliberare a certificatului de transport în cont propriu pentru situaţii motivate corespunzător, care presupun precizări suplimentare din partea întreprinderii în vederea analizării cererii depuse, se face în condiţiile prevăzute la art. 11 alin. (3) din Regulamentul (CE) nr. 1071/2009. (3) Abrogat.-----------Alin. (3) al art. 32 a fost abrogat de pct. 7 al art. I din ORDINUL nr. 1.640 din 8 noiembrie 2012 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 791 din 26 noiembrie 2012.  +  Articolul 33În maximum 3 luni de la data eliberării certificatului de transport în cont propriu, I.S.C.T.R. va efectua un control la sediul întreprinderii de transport rutier în cont propriu în vederea verificării îndeplinirii de către acesta a cerinţelor prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) şi d) din Regulamentul (CE) nr. 1071/2009.  +  Articolul 34 (1) În situaţia în care titularul certificatului de transport în cont propriu deţine autovehicule suplimentare faţă de cele pentru care a obţinut iniţial copii conforme ale certificatului de transport în cont propriu, pe care urmează să le utilizeze la efectuarea operaţiunilor de transport rutier în cont propriu, acesta va depune sau va transmite prin poştă, cu confirmare de primire, la Autoritatea Rutieră Română - A.R.R. o cerere al cărei model este prevăzut în anexa nr. 13 la prezentele norme metodologice. (2) Cererea prevăzută la alin. (1) se va transmite inclusiv prin poştă electronică pe adresa indicată pe pagina de internet a Autorităţii Rutiere Române - A.R.R.  +  Articolul 35În vederea efectuării transportului rutier de mărfuri periculoase, întreprinderea de transport rutier în cont propriu va depune sau va transmite prin poştă, cu confirmare de primire, la Autoritatea Rutieră Română - A.R.R., următoarele documente: a) dovada angajării, decizia de numire şi certificatul de atestare profesională a consilierului de siguranţă; b) certificatul de agreare eliberat de Regia Autonomă "Registrul Auto Român", pentru vehiculele pentru care este necesar a se elibera respectivul certificat; c) certificatul de atestare profesională al conducătorului auto, specific mărfurilor periculoase care vor fi transportate; d) autorizaţia eliberată de Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare, pentru vehiculele care transportă mărfuri periculoase din clasa 7; e) certificatul de inspecţie tehnică, în cazul suprastructurilor specializate pentru transportul recipientelor cu gaze lichefiate sau cu alte mărfuri periculoase.  +  Articolul 36Copia conformă a certificatului de transport în cont propriu se eliberează pentru un autovehicul sau ansamblu de autovehicule în funcţie de tipul de transport rutier efectuat, respectiv transport rutier de mărfuri sau transport rutier de persoane.  +  Articolul 37 (1) În cazul în care întreprinderea îşi schimbă sediul declarat în cererea prevăzută la art. 31 alin. (1), aceasta trebuie să notifice schimbarea către Autoritatea Rutieră Română - A.R.R. şi să certifice printr-o declaraţie pe propria răspundere menţinerea condiţiilor care au stat la baza eliberării certificatului de transport în cont propriu şi a copiilor conforme ale acestuia prevăzute de prezentele norme, în cel mult 15 zile de la schimbarea sediului declarat.-----------Alin. (1) al art. 37 a fost modificat de pct. 8 al art. I din ORDINUL nr. 1.640 din 8 noiembrie 2012 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 791 din 26 noiembrie 2012. (2) Autoritatea Rutieră Română - A.R.R va elibera în termen de 5 zile de la notificarea prevăzută la alin. (1), certificatul de transport în cont propriu şi copiile conforme ale acestuia modificate, păstrându-se termenul de valabilitate al certificatului de transport în cont propriu şi al copiilor conforme ale acestuia eliberate anterior, care sunt depuse la A.R.R. (3) Certificatul de transport în cont propriu şi copiile conforme ale acestuia modificate prevăzute la alin. (2) se vor elibera de către Autoritatea Rutieră Română - A.R.R. numai după prezentarea de către întreprinderea de transport rutier în cont propriu a documentului de plată a tarifului pentru schimbarea documentelor respective.  +  Articolul 38La solicitarea expresă a întreprinderii de transport rutier în cont propriu privind retragerea certificatului de transport în cont propriu şi/sau a copiilor conforme ale acestuia, Autoritatea Rutieră Română - A.R.R. va proceda la retragerea acestor documente şi la radierea poziţiei din Registrul electronic naţional al întreprinderilor de transport rutier în cont propriu.  +  Capitolul V Efectuarea transporturilor rutiere  +  Secţiunea 1 Efectuarea transportului rutier naţional de mărfuriSubsecţiunea 1Efectuarea transportului rutier contra cost de mărfuri  +  Articolul 39 (1) Pentru a efectua transport rutier contra cost de mărfuri, operatorul de transport rutier trebuie să deţină la bordul autovehiculului copia conformă a licenţei comunitare valabilă pentru transportul rutier de mărfuri, documentul de transport, precum şi toate celelalte documente specifice, prevăzute de reglementările în vigoare, pentru fiecare categorie şi/sau tip de transport rutier. (2) În sensul alin. (1), prin document de transport se înţelege scrisoarea de transport tip C.M.R., prevăzută de Convenţia referitoare la contractul de transport internaţional de mărfuri pe şosele (Convenţia C.M.R.), la care România a aderat prin Decretul nr. 429/1972, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 14 la prezentele norme metodologice. (3) Suplimentar faţă de documentul de transport, în cazul transportului rutier contra cost de mărfuri, la bordul vehiculului rutier trebuie să se mai afle: a) legitimaţia de serviciu valabilă a conducătorului auto; b) certificatul de competenţă profesională al conducătorului auto valabil pentru tipul de transport efectuat; c) contractul de închiriere/leasing, în original sau în copie conformă cu originalul, în cazul în care vehiculul rutier este deţinut cu contract de închiriere sau de leasing, după caz; d) atestatul de conducător auto prevăzut la art. 5 din Regulamentul (CE) nr. 1072/2009, după caz;  +  Articolul 40Abrogat.-----------Art. 40 a fost abrogat de pct. 9 al art. I din ORDINUL nr. 1.640 din 8 noiembrie 2012 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 791 din 26 noiembrie 2012.Subsecţiunea 2Efectuarea transportului rutier în cont propriu de mărfuri  +  Articolul 41 (1) Pentru a efectua transport rutier în cont propriu de mărfuri, întreprinderea trebuie să deţină la bordul vehiculului copia conformă a certificatului de transport în cont propriu, documentul de transport, precum şi toate celelalte documente specifice prevăzute de reglementările în vigoare. (2) În sensul alin. (1), prin document de transport se înţelege avizul de expediţie a mărfurilor sau un document similar acestuia din care să reiasă că transportul corespunde prevederilor art. 1 alin. (5) lit. d) din Regulamentul (CE) nr. 1072/2009.  +  Articolul 42Suplimentar faţă de documentul de transport, în cazul transportului rutier în cont propriu de mărfuri, la bordul vehiculului rutier trebuie să se mai afle: a) legitimaţia de serviciu valabilă a conducătorului auto; b) certificatul de competenţă profesională al conducătorului auto valabil pentru tipul de transport efectuat; c) contractul de închiriere, în original sau în copie conformă cu originalul, în cazul în care vehiculul rutier este deţinut cu contract de închiriere sau de leasing, după caz; d) atestatul de conducător auto prevăzut în art. 5 din Regulamentul (CE) nr. 1072/2009, după caz.  +  Secţiunea 2 Efectuarea transportului rutier internaţional de mărfuriSubsecţiunea 1Efectuarea transportului rutier contra cost de mărfuri  +  Articolul 43 (1) Pentru a efectua transport rutier contra cost de mărfuri, operatorul de transport rutier trebuie să deţină la bordul autovehiculului copia conformă a licenţei comunitare valabilă pentru transportul rutier de mărfuri, documentul de transport, autorizaţia/autorizaţiile de transport internaţional, pentru parcursul extern, precum şi toate celelalte documente specifice, după caz, prevăzute de reglementările în vigoare, pentru fiecare categorie şi/sau tip de transport rutier. (2) În sensul alin. (1), prin document de transport se înţelege scrisoarea de transport C.M.R., prevăzută de Convenţia referitoare la contractul de transport internaţional de mărfuri pe şosele (Convenţia C.M.R.), la care România a aderat prin Decretul nr. 429/1972. (3) Abrogat.----------Alin. (3) al art. 43 a fost abrogat de pct. 10 al art. I din ORDINUL nr. 1.640 din 8 noiembrie 2012 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 791 din 26 noiembrie 2012. (4) Abrogat.----------Alin. (4) al art. 43 a fost abrogat de pct. 10 al art. I din ORDINUL nr. 1.640 din 8 noiembrie 2012 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 791 din 26 noiembrie 2012.  +  Articolul 44Suplimentar faţă de documentul de transport prevăzut la art. 43 alin. (2), în cazul transportului rutier contra cost de mărfuri, la bordul autovehiculului trebuie să se mai afle: a) legitimaţia de serviciu valabilă a conducătorului auto sau documentul doveditor privind punerea la dispoziţia operatorului de transport a conducătorului auto; b) certificatul de competenţă profesională al conducătorului auto valabil pentru tipul de transport efectuat; c) contractul de închiriere/leasing, în original sau în copie conformă cu originalul, în cazul în care vehiculul rutier este deţinut cu contract de închiriere sau de leasing, după caz; d) atestatul de conducător auto prevăzut în art. 5 din Regulamentul (CE) nr. 1072/2009, după caz.  +  Articolul 45 (1) În cazul transportului rutier internaţional de mărfuri, efectuat pe teritoriul României de către un operator de transport rutier stabilit într-un stat din afara Uniunii Europene, la bordul autovehiculului trebuie să se afle în original autorizaţiile de transport internaţional având România ca ţară de destinaţie, tranzit sau terţă ţară, în conformitate cu acordurile şi convenţiile internaţionale la care România este parte; (2) Modelul autorizaţiei de transport rutier internaţional de mărfuri valabilă pe teritoriul României este prevăzut în anexa nr. 15 la prezentele norme metodologice. (3) În cazul transportului rutier internaţional de mărfuri, efectuat pe teritoriul României de către un operator de transport rutier stabilit într-un stat membru al Uniunii Europene, la bordul autovehiculului trebuie să se afle documentele prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 1072/2009, precum şi cele prevăzute în acordurile şi convenţiile internaţionale la care România este parte.  +  Articolul 46 (1) Operaţiunile de transport rutier contra cost de mărfuri în regim de cabotaj efectuate de către operatorii de transport din statele din afara Uniunii Europene sunt interzise dacă acordurile şi convenţiile internaţionale la care România este parte nu prevăd altfel. (2) Operaţiunile de transport rutier contra cost de mărfuri în regim de cabotaj efectuate de către operatorii de transport din statele membre ale Uniunii Europene sunt permise numai în condiţiile prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 1072/2009.  +  Articolul 47Atestatul de conducător auto prevăzut la art. 44 lit. d) se eliberează de către Autoritatea Rutieră Română - A.R.R. cu plata tarifului aferent, în condiţiile afişate pe pagina de internet a acesteia.Subsecţiunea 2Efectuarea transportului rutier în cont propriu de mărfuri  +  Articolul 48 (1) Pentru a efectua transport rutier în cont propriu de mărfuri, întreprinderea de transport rutier în cont propriu trebuie să deţină la bordul autovehiculului copia conformă a certificatului de transport în cont propriu valabilă pentru transportul rutier de mărfuri, documentul de transport, autorizaţia/autorizaţiile de transport internaţional, precum şi toate celelalte documente specifice, după caz, prevăzute de reglementările în vigoare, pentru fiecare categorie şi/sau tip de transport rutier. (2) În sensul alin. (1), prin document de transport se înţelege scrisoarea de transport tip C.M.R., prevăzută la art. 43 alin. (2).  +  Articolul 49Suplimentar faţă de documentul de transport, în cazul transportului rutier în cont propriu de mărfuri, la bordul vehiculului rutier trebuie să se mai afle: a) legitimaţia de serviciu valabilă a conducătorului auto sau documentul doveditor privind punerea la dispoziţia operatorului de transport a conducătorului auto; b) certificatul de competenţă profesională al conducătorului auto valabil pentru tipul de transport efectuat; c) contractul de închiriere, în original sau în copie conformă cu originalul, în cazul în care vehiculul rutier este deţinut cu contract de închiriere sau de leasing, după caz; d) atestatul de conducător auto prevăzut în art. 5 din Regulamentul (CE) nr. 1072/2009, după caz.  +  Articolul 50Atestatul de conducător auto prevăzut la art. 49 lit.d) se eliberează de către Autoritatea Rutieră Română - A.R.R. cu plata tarifului aferent, în condiţiile afişate pe pagina de internet a acesteia.  +  Secţiunea 3 Efectuarea transportului rutier naţional de persoaneSubsecţiunea 1Efectuarea transportului rutier contra cost de persoane  +  Articolul 51Transportul rutier contra cost de persoane se efectuează de către operatorii de transport rutier numai cu autobuze la bordul cărora se află, pe toată durata transportului, o copie conformă a licenţei comunitare, precum şi licenţa de traseu sau documentul de transport corespunzător serviciilor ocazionale, după caz.  +  Articolul 51^1Transportul rutier în trafic judeţean/interjudeţean al elevilor prevăzuţi la art. 84 alin. (1)-(3) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, se realizează de către operatorii de transport rutier.----------Art. 51^1 a fost introdus de pct. 11 al art. I din ORDINUL nr. 1.640 din 8 noiembrie 2012 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 791 din 26 noiembrie 2012.  +  Articolul 52Transportul rutier contra cost de persoane se poate realiza prin: a) servicii regulate; b) servicii regulate speciale; c) servicii ocazionale.V.3.1.1 Transportul rutier contra cost de persoane prin servicii regulate  +  Articolul 53 (1) Transportul rutier contra cost de persoane prin serviciile regulate se poate efectua numai pe baza programului de transport şi a licenţei de traseu eliberată de Autoritatea Rutieră Română - A.R.R. (2) În sensul alin. (1), licenţa de traseu reprezintă documentul de transport pe baza căruia se poate efectua transportul rutier naţional contra cost de persoane prin servicii regulate. (3) În cazul transportului rutier interjudeţean contra cost de persoane prin servicii regulate, licenţa de traseu se eliberează pentru fiecare cursă, iar în cazul transportul rutier judeţean contra cost de persoane prin servicii regulate licenţa de traseu se eliberează pentru fiecare traseu. (4) Modelul licenţei de traseu este prevăzut în anexa nr. 16 la prezentele norme metodologice, iar modelul graficului de circulaţie al acesteia este prevăzut în anexa nr. 17 la prezentele norme metodologice.  +  Articolul 54 (1) Transportul rutier interjudeţean contra cost de persoane prin servicii regulate se poate efectua de către operatorii de transport rutier numai în condiţiile în care aceştia deţin licenţă de traseu valabilă pentru cursa respectivă aşa cum aceasta este prevăzută în programul de transport. (2) Licenţa de traseu este valabilă numai însoţită de graficul de circulaţie pe toată durata efectuării transportului şi numai dacă plecarea de la capătul de traseu s-a făcut în ziua şi la ora prevăzute în respectivul grafic de circulaţie. (3) Autobuzul pentru care s-a emis licenţa de traseu poate fi înlocuit cu un alt autobuz numai în următoarele situaţii: a) nu mai este deţinut de operatorul de transport rutier; b) prezintă defecţiuni tehnice. c) în caz de accident rutier, dacă autobuzul nu mai corespunde din punct de vedere tehnic şi al siguranţei rutiere;-----------Lit. c) a alin. (3) al art. 54 a fost introdusă de pct. 12 al art. I din ORDINUL nr. 1.640 din 8 noiembrie 2012 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 791 din 26 noiembrie 2012. d) la solicitarea motivată a operatorului de transport.-----------Lit. d) a alin. (3) al art. 54 a fost introdusă de pct. 12 al art. I din ORDINUL nr. 1.640 din 8 noiembrie 2012 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 791 din 26 noiembrie 2012. (4) În situaţiile prevăzute la alin. (3) lit. a), c) şi d), înlocuirea autobuzului se poate face în următoarele condiţii: a) autobuzul utilizat să fie deţinut în proprietate sau în temeiul unui contract de cumpărare în rate ori leasing de către operatorul de transport rutier titular al licenţei de traseu; b) autobuzul utilizat să respecte capacitatea de transport minimă prevăzută în programul de transport pentru cursa respectivă şi să obţină cel puţin acelaşi punctaj, conform criteriului 3 din anexa nr. 18, cu cel al autobuzului înlocuit; c) autobuzul utilizat să aibă cel puţin acelaşi an de fabricaţie cu cel al autobuzului înlocuit.-----------Alin. (4) al art. 54 a fost modificat de pct. 13 al art. I din ORDINUL nr. 1.640 din 8 noiembrie 2012 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 791 din 26 noiembrie 2012. (5) În situaţia prevăzută la alin. (3) lit. b), înlocuirea provizorie a autobuzului se poate face pentru o perioadă de 30 de zile, care poate fi prelungită până la 90 de zile, în baza documentului eliberat de service-ul auto autorizat.-----------Alin. (5) al art. 54 a fost modificat de pct. 13 al art. I din ORDINUL nr. 1.640 din 8 noiembrie 2012 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 791 din 26 noiembrie 2012.(5^1) În situaţia prevăzută la alin. (3) lit. c), înlocuirea autobuzului avariat se efectuează conform prevederilor alin. (4), după prezentarea documentelor care atestă că acesta nu mai corespunde din punct de vedere tehnic şi al siguranţei rutiere.----------Alin. (5^1) al art. 54 a fost introdus de pct. 14 al art. I din ORDINUL nr. 1.640 din 8 noiembrie 2012 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 791 din 26 noiembrie 2012. (6) Pe perioada înlocuirii, se va asigura existenţa la bordul autobuzului a licenţei de traseu. (7) Înlocuirile autobuzului în cazurile prevăzute la alin. (3) lit. a), c) şi d) se fac cu notificarea prealabilă a Autorităţii Rutiere Române - A.R.R., iar înlocuirea provizorie prevăzută la alin. (3) lit. b) se face de către operatorul de transport rutier, utilizând raportarea on-line accesibilă pe site-ul Autorităţii Rutiere Române - A.R.R.-----------Alin. (7) al art. 54 a fost modificat de pct. 15 al art. I din ORDINUL nr. 1.640 din 8 noiembrie 2012 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 791 din 26 noiembrie 2012. (8) Suplimentarea unei curse se poate face numai în situaţia în care autobuzul utilizat în baza licenţei de traseu are capacitate insuficientă pentru preluarea tuturor persoanelor aflate la capătul de traseu. (9) Suplimentarea cursei prevăzută la alin. (8) se va face cu respectarea graficului de circulaţie aferent licenţei de traseu, asigurându-se existenţa la bordul autobuzului a licenţei de traseu în copie, ştampilată şi semnată de către administratorul operatorului de transport, având înscris în mod expres: "Subsemnatul ............................., declar pe propria răspundere, sub sancţiunea legii penale privind falsul în declaraţii, că prezentul act este conform cu originalul". (10) Pe perioada de valabilitate a programelor de transport, operatorii de transport rutier pot efectua cursele/traseele câştigate cu autovehiculele înscrise la atribuire pentru care au fost eliberate licenţe de traseu ori cu autovehiculele cu care acestea au fost înlocuite în condiţiile prevăzute la alin. (4).-----------Alin. (10) al art. 54 a fost introdus de pct. 16 al art. I din ORDINUL nr. 1.640 din 8 noiembrie 2012 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 791 din 26 noiembrie 2012.  +  Articolul 55 (1) Programul de transport interjudeţean se întocmeşte de către Autoritatea Rutieră Română - A.R.R. în baza programului de transport anterior, cu consultarea organizaţiilor patronale reprezentative la nivel naţional pentru domeniul transporturilor rutiere, valabilitatea acestuia fiind de 74 de luni.-----------Alin. (1) al art. 55 a fost modificat de pct. 17 al art. I din ORDINUL nr. 1.640 din 8 noiembrie 2012 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 791 din 26 noiembrie 2012. (2) Prin programul de transport interjudeţean se stabilesc traseele, graficele de circulaţie, numărul autobuzelor necesare şi capacitatea minimă de transport a acestora, precum şi autogările şi staţiile publice. (3) În condiţiile în care capacitatea autogărilor este depăşită (număr de plecări/sosiri, staţionări la peron) Autoritatea Rutieră Română - A.R.R. solicită consiliilor locale, respectiv Consiliului General al Municipiului Bucureşti, stabilirea unor staţii publice pentru amplasarea capetelor de traseu şi/sau a opririlor în tranzit. (4) În cazul în care consiliile locale, respectiv Consiliul General al Municipiului Bucureşti solicită ca într-o localitate, pe lângă plecările, sosirile sau opririle în tranzit, realizate într-o autogară, să existe şi alte opriri în tranzit, Autoritatea Rutieră Română - A.R.R. poate aproba această solicitare.-----------Alin. (4) al art. 55 a fost introdus de pct. 18 al art. I din ORDINUL nr. 1.640 din 8 noiembrie 2012 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 791 din 26 noiembrie 2012. (5) În perioada de valabilitate a programului de transport, în cazul în care se înfiinţează o autogară într-o localitate în care nu a existat autogară la data eliberării licenţei de traseu, se vor modifica în mod corespunzător graficele de circulaţie.-----------Alin. (5) al art. 55 a fost introdus de pct. 18 al art. I din ORDINUL nr. 1.640 din 8 noiembrie 2012 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 791 din 26 noiembrie 2012.  +  Articolul 56 (1) I.S.C.T.R. va controla şi monitoriza activitatea de transport rutier contra cost de persoane prin servicii regulate, datele rezultate fiind înregistrate în Registrul electronic naţional al operatorilor de transport rutier.-----------Alin. (1) al art. 56 a fost modificat de pct. 19 al art. I din ORDINUL nr. 1.640 din 8 noiembrie 2012 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 791 din 26 noiembrie 2012. (2) Abrogat.----------Alin. (2) al art. 56 a fost abrogat de pct. 20 al art. I din ORDINUL nr. 1.640 din 8 noiembrie 2012 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 791 din 26 noiembrie 2012.  +  Articolul 57 (1) Cursele/Traseul din programul de transport interjudeţean se atribuie prin Sistemul informatic pentru atribuirea electronică a traseelor naţionale, în baza criteriilor de evaluare, solicitantului care întruneşte cel mai mare punctaj.------------Alin. (1) al art. 57 a fost modificat de pct. 21 al art. I din ORDINUL nr. 1.640 din 8 noiembrie 2012 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 791 din 26 noiembrie 2012. (2) Criteriile de evaluare a operatorului de transport rutier sunt prevăzute în anexa nr. 18 la prezentele norme metodologice. (3) Metodologia de punctare privind criteriile de evaluare este prevăzută în anexa nr. 19 la prezentele norme metodologice.  +  Articolul 58Abrogat.-----------Art. 58 a fost abrogat de pct. 22 al art. I din ORDINUL nr. 1.640 din 8 noiembrie 2012 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 791 din 26 noiembrie 2012.  +  Articolul 59 (1) Cu cel puţin 90 de zile înainte de expirarea programului de transport valabil la data intrării în vigoare a prezentelor norme metodologice, Autoritatea Rutieră Română - A.R.R. va afişa următorul program de transport pe pagina de internet a acesteia, precum şi calendarul atribuirii electronice în Sistemul informatic pentru atribuirea electronică a traseelor naţionale.------------Alin. (1) al art. 59 a fost modificat de pct. 23 al art. I din ORDINUL nr. 1.640 din 8 noiembrie 2012 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 791 din 26 noiembrie 2012.(1^1) Calendarul unei atribuiri electronice în Sistemul informatic pentru atribuirea electronică a traseelor naţionale va cuprinde cel puţin următoarele informaţii:- data introducerii programului de transport interjudeţean în Sistemul informatic pentru atribuirea electronică a traseelor naţionale;- perioada de 5 zile calendaristice pentru depunerea solicitărilor;- perioada de 10 zile calendaristice pentru evaluarea solicitărilor depuse;- data atribuirii electronice.------------Alin. (1^1) al art. 59 a fost introdus de pct. 24 al art. I din ORDINUL nr. 1.640 din 8 noiembrie 2012 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 791 din 26 noiembrie 2012. (2) Abrogat.------------Alin. (2) al art. 59 a fost abrogat de pct. 25 al art. I din ORDINUL nr. 1.640 din 8 noiembrie 2012 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 791 din 26 noiembrie 2012. (3) Cursele/Traseele din programul de transport interjudeţean care nu au fost solicitate sau atribuite vor face obiectul unei a doua atribuiri în condiţiile stabilite de către Autoritatea Rutieră Română - A.R.R. şi afişate pe site-ul acesteia.------------Alin. (3) al art. 59 a fost modificat de pct. 26 al art. I din ORDINUL nr. 1.640 din 8 noiembrie 2012 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 791 din 26 noiembrie 2012. (4) Cursele din programul de transport interjudeţean care nu au fost solicitate sau atribuite în conformitate cu prevederile alin. (3), vor fi acoase din programul de transport. (5) Cursele/Traseele cuprinse în programul de transport interjudeţean se atribuie prin Sistemul informatic pentru atribuirea electronică a traseelor naţionale, conform calendarului publicat pe pagina de internet a Autorităţii Rutiere Române - A.R.R.------------Alin. (5) al art. 59 a fost introdus de pct. 27 al art. I din ORDINUL nr. 1.640 din 8 noiembrie 2012 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 791 din 26 noiembrie 2012.  +  Articolul 60Solicitările depuse de operatorii de transport rutier pentru atribuirea electronică în sistem informatic a curselor cuprinse în următorul program de transport interjudeţean, vor fi respinse în următoarele cazuri: a) au depăşit termenele prevăzute în calendarul atribuirii; b) când operatorul de transport rutier nu deţine autobuze suficiente pentru a efectua cursele pentru care a depus opţiuni; c) când operatorul de transport rutier nu deţine copii conforme ale licenţei comunitare, valabile la data depunerii opţiunii, suficiente pentru a efectua cursele pentru care a depus opţiuni; d) când cursele pentru care s-au depus opţiuni nu pot fi efectuate cu acelaşi autobuz sau aceleaşi autobuze nominalizate în solicitare din cauza suprapunerii graficelor de circulaţie; e) când graficele de circulaţie aferente curselor nu permit efectuarea transportului cu autobuzul nominalizat în solicitare, deoarece prin parcurgerea distanţei dintre locul de sosire dintr-o cursă şi locul de plecare în următoarea cursă, cu o viteză de deplasare de 50 km/oră, se depăşeşte ora de plecare în cursa care va urma.  +  Articolul 61 (1) Programul de transport interjudeţean se poate modifica anual de către Autoritatea Rutieră Română - A.R.R., la data stabilită de aceasta prin: a) reducerea, suplimentarea numărului de curse de pe un traseu existent, numai cu acordul celorlalţi operatori de transport deţinători ai licenţelor de traseu pe acel segment de traseu; b) eliminarea de opriri în tranzit, care pot fi staţii sau autogări; c) înlocuirea de autogări; d) modificarea capacităţii de transport; e) modificarea zilelor şi/sau a perioadei în care se efectuează cursa;----------Alin. (1) al art. 61 a fost modificat de pct. 28 al art. I din ORDINUL nr. 1.640 din 8 noiembrie 2012 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 791 din 26 noiembrie 2012. (2) Abrogat.----------Alin. (2) al art. 61 a fost abrogat de pct. 29 al art. I din ORDINUL nr. 1.640 din 8 noiembrie 2012 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 791 din 26 noiembrie 2012. (3) Abrogat.----------Alin. (3) al art. 61 a fost abrogat de pct. 29 al art. I din ORDINUL nr. 1.640 din 8 noiembrie 2012 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 791 din 26 noiembrie 2012.  +  Articolul 62Eliberarea licenţei de traseu şi a graficului de circulaţie anexă la aceasta se fac de către Autoritatea Rutieră Română - A.R.R., după atribuirea cursei/traseului prin Sistemul informatic pentru atribuirea electronică a traseelor naţionale.----------Art. 62 a fost modificat de pct. 30 al art. I din ORDINUL nr. 1.640 din 8 noiembrie 2012 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 791 din 26 noiembrie 2012.  +  Articolul 63În cazul în care operatorul de transport rutier căruia i s-a atribuit o cursă nu se prezintă la Autoritatea Rutieră Română - A.R.R. în vederea solicitării eliberării licenţei de traseu în termen de 5 zile de la data şedinţei de atribuire sau în cazul în care nu a ridicat licenţa de traseu în termen de 15 zile de la data solicitării, cursa respectivă va fi atribuită următorului operator de transport rutier clasat la şedinţa de atribuire.  +  Articolul 64 (1) Abrogat.-----------Alin. (1) al art. 64 a fost abrogat de pct. 31 al art. I din ORDINUL nr. 1.640 din 8 noiembrie 2012 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 791 din 26 noiembrie 2012. (2) În cazul traseelor cuprinse în programul de transport judeţean, perioada de valabilitate a licenţei de traseu nu poate depăşi data expirării acestuia.-----------Alin. (2) al art. 64 a fost modificat de pct. 32 al art. I din ORDINUL nr. 1.640 din 8 noiembrie 2012 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 791 din 26 noiembrie 2012. (3) În cazul curselor/traseelor cuprinse în programul de transport interjudeţean, perioada de valabilitate a licenţei de traseu nu poate depăşi data expirării acestuia.-----------Alin. (3) al art. 64 a fost modificat de pct. 32 al art. I din ORDINUL nr. 1.640 din 8 noiembrie 2012 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 791 din 26 noiembrie 2012.  +  Articolul 65 (1) Licenţa de traseu se eliberează după prezentarea de către operatorul de transport rutier a documentului de plată a tarifului de eliberare. (2) Licenţa de traseu este document nominal al operatorului de transport rutier, nefiind transmisibilă.  +  Articolul 66Renunţarea la licenţa de traseu aferentă se poate face la cererea operatorului de transport rutier. Cererea însoţită de licenţa de traseu şi de graficul de circulaţie aferent vor fi depuse la Autoritatea Rutieră Română - A.R.R.-----------Art. 66 a fost modificat de pct. 33 al art. I din ORDINUL nr. 1.640 din 8 noiembrie 2012 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 791 din 26 noiembrie 2012.  +  Articolul 67 (1) Cursele la care au renunţat operatorii de transport rutier sau în cazul cărora măsura de retragere a licenţei de traseu a rămas definitivă vor fi atribuite conform calendarului stabilit de Autoritatea Rutieră Română - A.R.R.-----------Alin. (1) al art. 67 a fost modificat de pct. 34 al art. I din ORDINUL nr. 1.640 din 8 noiembrie 2012 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 791 din 26 noiembrie 2012. (2) În cazul în care operatorul de transport rutier a renunţat la licenţa de traseu pentru o cursă, acesta va fi depunctat la următoarele şedinţe de atribuire a cursei respective, conform anexei nr. 18.------------Alin. (2) al art. 67 a fost modificat de pct. 34 al art. I din ORDINUL nr. 1.640 din 8 noiembrie 2012 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 791 din 26 noiembrie 2012. (3) În cazul în care operatorului de transport rutier i s-a retras licenţa de traseu pe o cursă, acesta nu va mai putea participa la următoarele şedinţe de atribuire a cursei respective.V.3.1.2 Transportul rutier contra cost de persoane prin servicii regulate speciale  +  Articolul 68 (1) Transportul rutier interjudeţean contra cost de persoane prin servicii regulate speciale se efectuează de operatorii de transport rutier pe baza licenţei de traseu eliberată de Autoritatea Rutieră Română - A.R.R. (2) În sensul alin. (1), licenţa de traseu reprezintă documentul de transport pe baza căruia se poate efectua transportul rutier naţional contra cost de persoane prin serviciile regulate speciale.  +  Articolul 69Transportul rutier interjudeţean contra cost de persoane prin servicii regulate speciale poate fi efectuat de către operatorii de transport rutier care au încheiat un contract cu un beneficiar care poate fi agent economic, unitate de învăţământ sau unitate militară, în vederea efectuării transportului următoarelor categorii de personal: a) angajaţi transportaţi între domiciliu şi locul de muncă; b) elevii şi studenţii transportaţi spre şi dinspre instituţiile de învăţământ; c) militarii şi familiile acestora transportaţi între domiciliu şi unitatea militară.  +  Articolul 70Suplimentar faţă de documentul de transport, în cazul transportului rutier contra cost de persoane prin servicii regulate speciale, la bordul autobuzului trebuie să se mai afle: a) contractul încheiat cu beneficiarul transportului sau copia conformă cu originalul a acestuia; b) documentele din care să rezulte apartenenţa pasagerilor la categoria pentru care este licenţiat serviciul de transport persoane prin servicii regulate speciale; c) legitimaţia de serviciu valabilă a conducătorului auto, din care să reiasă că este angajat al operatorului de transport rutier; d) contractul de închiriere sau de leasing în original ori copie conformă cu originalul, în cazul în care autobuzul este deţinut cu contract de închiriere sau leasing; e) actul prin care se dovedeşte dreptul de muncă în România, în cazul conducătorilor auto cetăţeni ai statelor nemembre ale Uniunii Europene; f) asigurarea pentru persoanele transportate şi bagajele acestora, pentru riscuri de accidente ce cad în sarcina operatorului de transport rutier, în copie; c) certificatul de competenţă profesională al conducătorului auto, valabil pentru tipul de transport efectuat.  +  Articolul 71 (1) În vederea obţinerii unei licenţe de traseu pentru un serviciu regulat special de persoane în trafic interjudeţean, operatorul de transport rutier va depune sau va transmite prin poştă, cu confirmare de primire, la Autoritatea Rutieră Română - A.R.R., o cerere, însoţită de următoarele: a) lista autobuzelor cu care se efectuează traseul şi capacitatea de transport a acestora; b) copiile conforme ale licenţei comunitare într-un număr egal cu cel al autobuzelor prezentate în listă; c) graficul de circulaţie propus, care trebuie să fie în concordanţă cu programul de începere/încheiere a activităţilor, respectiv programul de intrare/ieşire din schimb, vizat de beneficiarul transportului; graficul de circulaţie va cuprinde sensurile în care se transportă angajaţii pentru începerea activităţilor/intrarea în schimb, respectiv transportul acestora la încheierea activităţilor/ieşirea din schimb; d) contractul încheiat cu beneficiarul transportului, din care să rezulte programul de începere/încheiere a activităţilor, respectiv programul de intrare/ieşire din schimb; contractul se va încheia cu un singur beneficiar al transportului, cursa executându-se în exclusivitate pentru acest beneficiar; e) tabelul cu persoanele angajate ale beneficiarului, care urmează să fie transportate. (2) Pe cererea prevăzută la alin. (1) operatorul de transport rutier îşi va exprima opţiunea asupra modului de eliberare a licenţei de traseu, respectiv transmiterea prin poştă, cu confirmare de primire, pe adresa acestuia sau ridicarea direct de la Autoritatea Rutieră Română - A.R.R.-----------Alin. (2) al art. 71 a fost modificat de pct. 35 al art. I din ORDINUL nr. 1.640 din 8 noiembrie 2012 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 791 din 26 noiembrie 2012.  +  Articolul 72În termen de maximum 15 zile de la data depunerii cererii, Autoritatea Rutieră Română - A.R.R. analizează documentele depuse, urmând ca, în cazul în care sunt îndeplinite condiţiile pentru efectuarea transportului rutier de persoane prin servicii regulate speciale pe acel traseu, să elibereze licenţa de traseu sau să comunice în scris refuzul motivat, după caz.  +  Articolul 73 (1) Licenţa de traseu se eliberează operatorului de transport rutier într-un număr egal cu numărul de autobuze necesare efectuării traseului, după prezentarea avizelor eliberate de administraţiile locale pentru staţiile utilizate pentru urcarea/coborârea persoanelor transportate. (2) În cazul transportului rutier interjudeţean contra cost de persoane prin servicii regulate speciale, staţiile utilizate pentru urcarea/coborârea persoanelor transportate nu pot fi staţiile publice, dar trebuie să se asigure condiţii de siguranţă pentru persoanele transportate. (3) Licenţa de traseu se eliberează Autoritatea Rutieră Română - A.R.R. pentru o perioadă egală cu perioada de valabilitate a contractului încheiat cu beneficiarul transportului, dar nu mai mult de 1 an, după prezentarea documentului de plată a tarifului de eliberare. (4) Modelul licenţei de traseu pentru transportul rutier interjudeţean contra cost de persoane prin servicii regulate speciale este prevăzut în anexa nr. 20 la prezentele norme metodologice. (5) Licenţa de traseu conţine tipul şi capacitatea autobuzului necesar pentru efectuarea traseului şi este însoţită pe toată durata efectuării transportului de graficul de circulaţie aferent. (6) Graficul de circulaţie aferent licenţei de traseu cuprinde: a) staţiile, altele decât staţiile publice, precum şi distanţele dintre acestea; b) orele de plecare, respectiv de sosire; c) zilele în care se efectuează transportul. (7) Modelul graficului de circulaţie al licenţei de traseu pentru transportul rutier contra cost de persoane prin servicii regulate speciale în trafic interjudeţean este prevăzut în anexa nr. 21 la prezentele norme metodologice. (8) Licenţa de traseu este documentul nominal al operatorului de transport rutier, nefiind transmisibilă.  +  Articolul 74Autoritatea Rutieră Română - A.R.R. va respinge dosarul depus în vederea obţinerii unei licenţe de traseu în următoarele condiţii: a) dacă solicitantul nu dispune de numărul de autobuze pentru care s-au eliberat copii conforme ale licenţei comunitare, necesare derulării transportului pe traseul solicitat, conform contractului încheiat cu beneficiarul; b) dacă un autobuz este utilizat simultan pentru transportul angajaţilor mai multor beneficiari, precum şi dacă vehiculul respectiv a fost nominalizat pe o cursă/un traseu din programele de transport prin servicii regulate ale căror grafice de circulaţie se suprapun cu cel vizat de beneficiarul transportului.V.3.1.3 Transportul rutier contra cost de persoane prin servicii ocazionale  +  Articolul 75 (1) Transportul rutier contra cost de persoane prin servicii ocazionale se efectuează de către operatorii de transport rutier numai pe baza documentului de transport. (2) În sensul alin. (1), prin document de transport se înţelege documentul de control al cărui model este prevăzut în anexa nr. 22 la prezentele norme metodologice. (3) Documentul de control este format din foi de parcurs detaşabile, în două exemplare, legate în carnete de 25 de file numerotate consecutiv de la 1 la 25. (4) Foile de parcurs se completează în dublu exemplar de către operatorul de transport rutier, pentru fiecare călătorie înainte de începerea acesteia. (5) Primul exemplar al foii de parcurs, denumit original, se detaşează din documentul de control imediat după completare şi se păstrează la bordul autovehiculului pe toată durata transportului pentru care a fost întocmit. (6) Al doilea exemplar al foii de parcurs, denumit copie, se păstrează în carnetul prevăzut la alin. (3) ţinut la sediul operatorului de transport rutier.  +  Articolul 76În cazul transportului rutier contra cost de persoane prin servicii ocazionale, efectuat pe bază de comandă sau contract încheiat de operatorul de transport rutier cu beneficiarul transportului, acesta trebuie să conţină cel puţin următoarele date: a) denumirea beneficiarului; b) codul unic de înregistrare; c) adresa beneficiarului (adresa de comunicare a actelor); d) traseul; e) punctul de îmbarcare şi cel de debarcare a persoanelor transportate; f) perioada de desfăşurare a serviciului respectiv.  +  Articolul 77Suplimentar faţă de documentul de transport, în cazul transportului rutier contra cost de persoane prin servicii ocazionale, la bordul autobuzului trebuie să se mai afle: a) legitimaţia de serviciu valabilă a conducătorului auto, din care să reiasă că este angajat al operatorului de transport; b) contractul de închiriere sau de leasing în original ori copia conformă cu originalul, în cazul în care autovehiculul rutier este deţinut cu contract de închiriere sau de leasing; c) actul prin care se dovedeşte dreptul de muncă în România, în cazul conducătorilor auto cetăţeni ai statelor nemembre ale Uniunii Europene; d) asigurarea pentru persoanele transportate şi bagajele acestora pentru riscuri de accidente ce cad în sarcina operatorului de transport rutier, în copie; e) certificatul de competenţă profesională al conducătorului auto, valabil pentru tipul de transport efectuat.  +  Articolul 78 (1) Documentul de control se eliberează la cerere de Autoritatea Rutieră Română - A.R.R după prezentarea documentului de plată a tarifului de eliberare. (2) Documentul de control utilizat de către operatorul de transport rutier este nominal, nefiind transmisibil.  +  Articolul 79Pe parcursul transportului de persoane prin servicii ocazionale îmbarcarea respectiv debarcarea persoanelor se face numai în punctele menţionate în comandă sau contract.Subsecţiunea 2Efectuarea transportului rutier în cont propriu de persoane  +  Articolul 80 (1) Transportul rutier în cont propriu de persoane se efectuează de către întreprinderi de transport rutier în cont propriu numai cu autobuze la bordul cărora se află, pe toată durata transportului, o copie conformă a certificatului de transport în cont propriu şi documentul de transport. (2) În sensul alin. (1), prin document de transport se înţelege tabelul cuprinzând numele persoanelor transportate, semnat şi ştampilat de către reprezentantul legal al întreprinderii.  +  Articolul 81Suplimentar faţă de documentul de transport, în cazul transportului rutier în cont propriu de persoane, la bordul autobuzului trebuie să se mai afle: a) legitimaţia de serviciu valabilă a conducătorului auto, din care să reiasă că este angajat al întreprinderii de transport rutier în cont propriu; b) contractul de leasing în original sau copia conformă cu originalul, în cazul în care autobuzul este deţinut cu contract de leasing; c) actul prin care se dovedeşte dreptul de muncă în România, în cazul conducătorilor auto cetăţeni ai statelor nemembre ale Uniunii Europene; d) asigurarea pentru persoanele transportate şi bagajele acestora pentru riscuri de accidente ce cad în sarcina întreprinderii de transport rutier în cont propriu, în copie; e) certificatul de competenţă profesională al conducătorului auto, valabil pentru tipul de transport efectuat.  +  Secţiunea 4 Efectuarea transportului rutier de persoane în trafic internaţionalSubsecţiunea 1Efectuarea transportului rutier contra cost de persoane  +  Articolul 82Transportul rutier contra cost de persoane se efectuează de către operatorii de transport rutier numai cu autobuze la bordul cărora se află, pe toată durata transportului, o copie conformă a licenţei comunitare, precum şi autorizaţia/autorizaţiile de transport internaţional sau documentul de transport corespunzător serviciilor ocazionale, după caz.  +  Articolul 83Transportul rutier contra cost de persoane se poate realiza prin: d) servicii regulate; e) servicii regulate speciale; f) servicii ocazionale.V.4.1.1. Transportul rutier contra cost de persoane prin servicii regulate  +  Articolul 84 (1) Transportul rutier internaţional contra cost de persoane prin servicii regulate între România şi celelalte state membre ale Uniunii Europene se efectuează de operatorii de transport rutier, pe baza autorizaţiei de transport internaţional însoţită de graficele de circulaţie. (2) În sensul alin. (1), autorizaţia de transport internaţional reprezintă documentul de transport pe baza căruia se poate efectua transportul rutier internaţional contra cost de persoane prin serviciile regulate. (3) În calitate de autoritate de autorizare, Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii prin Direcţia Generală de Reglementări în Transporturi emite autorizaţii de transport internaţional şi copii conforme ale acestora conform prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1073/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 21 octombrie 2009 privind normele comune pentru accesul la piaţa internaţională a serviciilor de transport cu autocarul şi autobuzul şi de modificare a Regulamentului (CE) nr. 561/2006, denumit în continuare Regulamentul (CE) nr. 1073/2009. (4) Autorizaţia de transport internaţional dă dreptul operatorului de transport rutier titular să efectueze transport rutier internaţional contra cost de persoane prin servicii regulate direct sau prin intermediul operatorilor de transport rutier subcontractanţi ori prin asociere cu alţi operatori de transport rutier, pe teritoriul României, pe teritoriul statului/statelor tranzitate şi pe teritoriul statului în care se află situat celălalt capăt al traseului. (5) Autorizaţia de transport internaţional se eliberează pe numele operatorului de transport rutier cu înscrierea, după caz, a operatorilor de transport rutier subcontractanţi sau a operatorilor de transport rutier asociaţi şi va fi însoţită pe toată durata efectuării transportului de graficul de circulaţie la efectuarea serviciului respectiv. (6) Pentru vehiculele utilizate pentru derularea serviciului regulat respectiv se eliberează un număr de copii conforme ale autorizaţiei de transport international care să permită efectuarea, în condiţii optime, a serviciului, potrivit graficului de circulaţie aprobat. (7) În cazul operatorilor de transport rutier asociaţi, în vederea efectuării transportului rutier internaţional contra cost de persoane prin servicii regulate, autorizaţia este acordată operatorului de transport rutier care conduce operaţiunea, urmând ca celorlalţi operatori de transport rutier din cadrul asociaţiei să le fie distribuite un numar de copii conforme ale autorizaţiei, corespunzător numărului autobuzelor utilizate pentru serviciul respectiv. (8) În cazul operatorilor de transport rutier subcontractanţi, în vederea efectuării transportului rutier internaţional contra cost de persoane prin servicii regulate, autorizaţia şi copiile conforme ale acesteia sunt acordate operatorului de transport rutier care conduce operaţiunea, urmând ca acesta sa distribuie operatorilor de transport rutier subcontractanţi un număr de copii conforme corespunzător numărului autobuzelor utilizate pentru serviciul respectiv. (9) Perioada maximă de valabilitate a autorizaţiilor de transport internaţional este de 5 ani. (10) Modelul autorizaţiei de transport internaţional este prevăzut în anexa nr. 23 la prezentele norme metodologice. (11) Modelul copiei conforme a autorizaţiei de transport internaţional este prevăzut în anexa nr. 24 la prezentele norme metodologice.  +  Articolul 85 (1) Transportul rutier internaţional contra cost de persoane prin servicii regulate între România şi un stat din afara Uniunii Europene se efectuează de operatorii de transport rutier pe baza autorizaţiei de transport internaţional emisă de statul capat de traseu sau de statul de tranzitare, în cazul în care traseul serviciului respectiv necesită tranzitarea unui stat din afara Uniunii Europene, în conformitate cu prevederile acordurilor şi convenţiilor internaţionale încheiate între România şi statul capăt de traseu precum şi între România şi statul/statele din afara Uniunii Europene tranzitate de serviciul respectiv. (2) Pentru traseul serviciului regulat respectiv situat pe teritoriul României, Directia Generală Reglementări în Transporturi va elibera: a) operatorului de transport rutier străin, partener al operatorului de transport rutier român, autorizaţia de transport internaţional, prevăzută în anexa nr. 25 la prezentele norme metodologice. b) operatorului de transport rutier român, pentru traseul situat pe teritoriul României, autorizaţia prevăzută în anexa nr. 26 la prezentele norme metodologice, care reprezintă documentul de transport. (3) În cazul autorizaţiei la care se face referire la alin. (1), utilizarea acesteia de către o asociaţie a operatorilor de transport rutier se face numai în conformitate cu prevederile acordurilor şi convenţiilor internaţionale încheiate de România cu statul din afara Uniunii Europene pe teritoriul căruia se găseşte capatul de traseu sau a statelor din afara Uniunii Europene tranzitate de traseul serviciului regulat respectiv. (4) Perioada maximă de valabilitate a autorizaţiilor de transport internaţional este de 5 ani. (5) Modelul autorizaţiei de transport internaţional având România ca ţară de tranzit este prevăzut în anexa nr. 27 la prezentele norme metodologice.  +  Articolul 86Autorizaţia de transport internaţional expiră în următoarele cazuri: a) la sfârşitul perioadei de valabilitate; b) după 3 luni de la primirea, de către Direcţia Generală Reglementări în Transporturi, a notificării motivate din partea titularului acesteia cu privire la intenţia de a nu mai efectua serviciul respectiv; c) după 1 lună de la primirea, de către Direcţia Generală Reglementări în Transporturi, a notificării motivate din partea titularului acesteia cu privire la intenţia de a nu mai efectua serviciul respectiv ca urmare a lipsei cererii pe piaţa transportului rutier de persoane.  +  Articolul 87 (1) În vederea constatării îndeplinirii condiţiilor de autorizare şi de efectuare a transportului rutier internaţional contra cost de persoane, prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 1073/2009, acordurile şi convenţiile internaţionale încheiate de România cu state din afara Uniunii Europene, pentru eliberarea autorizaţiei de transport internaţional, operatorul de transport rutier va depune sau va transmite prin poştă, cu confirmare de primire, la Direcţia Generală Reglementări în Transporturi, un dosar care va cuprinde următoarele documente: a) cerere de eliberare al cărei model este prevăzut astfel: i) în anexa nr. 28 la prezentele norme metodologice, în cazul serviciilor regulate operate între statele membre ale Uniunii Europene; îi) în anexa nr. 29 la prezentele norme metodologice, în cazul serviciilor regulate al căror capăt de traseu se găseşte pe teritoriul unui stat din afara Uniunii Europene; b) traseul şi graficul de circulaţie propuse, cu indicarea punctelor de îmbarcare/debarcare a persoanelor; c) schiţa traseului, cu indicarea punctelor de trecere a frontierelor; d) schema de conducere care să permită controlul respectării perioadelor de conducere şi de odihnă ale conducătorilor auto; e) contractul privind efectuarea în comun a serviciului regulat internaţional încheiat cu partenerul străin stabilit în statul din afara Uniunii Europene unde se află celălalt capăt al traseului, conform acordurilor şi convenţiilor internaţionale încheiate de România cu statul respectiv; contractul se va prezenta în limba română şi în limba oficială sau în una dintre limbile oficiale ale statului partenerului străin; f) grila cu tarifele practicate; g) copia licentei comunitare; h) copii conforme ale licentei comunitare corespunzătoare numarului de autobuze necesar pentru efectuarea serviciului regulat. (2) În cazul în care serviciul se efectuează printr-un subcontractant/asociat, cererea va fi însoţită de copia licenţei comunitare a subcontractantului precum şi de copii conforme ale acesteia. (3) Direcţia Generală Reglementări în Transporturi poate solicita şi alte documente relevante pentru analiza cererii de autorizare. (4) Documentele prevăzute la alin. (1) lit. b), c), d) şi f) se vor prezenta şi în formatul electronic solicitat de Direcţia Generală Reglementări în Transporturi.  +  Articolul 88În termen de maxim 4 luni de la data depunerii dosarului, Direcţia Generală Reglementări în Transporturi va transmite solicitantului decizia privitoare la cererea respectivă.  +  Articolul 89 (1) Direcţia Generală Reglementări în Transporturi va respinge cererea de autorizare depusă în vederea efectuării transportului rutier internaţional contra cost de persoane prin servicii regulate care fac obiectul Regulamentului (CE) nr. 1073/2009, în condiţiile prevăzute de acesta. (2) Direcţia Generală Reglementări în Transporturi va respinge cererea de autorizare depusă în vederea efectuării transportului rutier internaţional contra cost de persoane prin servicii regulate între România şi un stat din afara Uniunii Europene în condiţiile neîndeplinirii condiţiilor de autorizare prevăzute de acordurile şi convenţiile internaţionale la care România este parte.  +  Articolul 90 (1) Cererile de reînnoire a autorizaţiilor de transport internaţional sau de modificare a condiţiilor de efectuare a transportului prin serviciul regulat care face obiectul Regulamentului (CE) nr. 1073/2009, vor conţine propunerile de modificare şi/sau perioada de valabilitate şi vor fi soluţionate conform prevederilor respectivului Regulament. (2) Cererile de reînnoire a autorizaţiilor de transport internaţional sau de modificare a condiţiilor de efectuare a transportului prin serviciul regulat care fac obiectul unor acorduri şi convenţii internaţionale încheiate de România cu state din afara Uniunii Europene, vor conţine propunerile de modificare şi/sau perioada de valabilitate şi vor fi soluţionate conform prevederilor respectivelor acorduri şi convenţii. (3) Autorizaţiile de transport internaţional modificate vor fi eliberate operatorilor de transport rutier români sub rezerva returnării vechilor autorizaţii în termen de 10 zile de la primirea noilor autorizaţii de transport internaţional.  +  Articolul 91 (1) Graficul de circulaţie aferent unui traseu în trafic internaţional poate să prevadă mai multe puncte de îmbarcare/debarcare pe teritoriul României, dintre care unele sunt ramificaţii ale traseului respectiv, menţionate corespunzător în graficul de circulaţie. (2) Transportul de persoane pe aceste ramificaţii se consideră ca fiind o continuare a transportului rutier contra cost de persoane prin servicii regulate în trafic internaţional. (3) Aceste ramificaţii ale traseului se execută cu vehicule care deţin la bord autorizaţia de transport internaţional.  +  Articolul 92Autorizaţiile de transport internaţional utilizate de operatorii de transport rutier pe teritoriul României sunt valabile numai în original.V.4.1.2. Transportul rutier contra cost de persoane prin servicii regulate speciale în trafic internaţional  +  Articolul 93 (1) Transportul rutier internaţional contra cost de persoane prin servicii regulate speciale între România şi celelalte state membre ale Uniunii Europene se efectuează pe baza contractului încheiat între organizatorul serviciului şi operatorul de transport rutier, acesta reprezentând documentul de control. (2) La bordul autobuzului, pe toată durata transportului, se va afla contractul respectiv sau o copie conformă a acestui contract. (3) Contractul menţionat la alin. (2) trebuie să cuprindă cel puţin următoarele elemente: a) numele organizatorului transportului şi numele operatorului de transport rutier; b) locul de îmbarcare şi locul de debarcare a persoanelor transportate; c) categoria persoanelor transportate; d) data începerii serviciului respectiv şi eventual data limită de efectuare a acestui serviciu; e) documentele din care să rezulte apartenenţa pasagerilor la categoria pentru care este autorizat serviciul de transport persoane prin servicii regulate speciale. (3) Modelul cererii pentru transportul rutier internaţional contra cost de persoane prin servicii regulate speciale între România şi celelalte state membre ale Uniunii Europene este prevăzută în anexa nr. 28 la prezentele norme metodologice.  +  Articolul 94În cazul în care serviciul regulat special de transport persoane contra cost nu se efectuează pe baza contractului prevăzut la alin. (2), acest serviciu se va efectua numai pe baza autorizaţiei de transport internaţional prevăzută la art. 84 alin. (1).  +  Articolul 95 (1) Transportul rutier internaţional contra cost de persoane prin servicii regulate speciale între România şi un stat din afara Uniunii Europene se efectuează de operatorii de transport rutier pe baza autorizaţiilor de transport internaţional emise de statele capat de traseu şi de statul de tranzitare, în cazul în care traseul serviciului respectiv necesita tranzitarea unui stat din afara Uniunii Europene. (2) În sensul alin. (1), autorizaţia de transport internaţional reprezintă documentul de transport pe baza căruia se poate efectua transportul rutier internaţional contra cost de persoane prin serviciile regulate speciale. (3) Pentru serviciul respectiv, Directia Generală Reglementari în Transporturi va solicita autorităţilor competente din statul în care se găseşte celălalt capăt de traseu precum şi autorităţilor competente ale statelor tranzitate, dacă este cazul, acordarea autorizării convenite pentru derularea acestor servicii. (4) În cazul în care serviciul respectiv se efectuează cu tranzitarea unui stat membru al Uniunii Europene, tranzitul respectiv se efectuează pe baza documentului de control menţionat la art. 93 alin. (1).  +  Articolul 96 (1) În vederea constatării îndeplinirii condiţiilor de autorizare şi efectuare a transportului rutier internaţional contra cost de persoane prin servicii regulate speciale între România şi un stat din afara Uniunii Europene, pentru eliberarea autorizaţiei de transport internaţional, operatorul de transport rutier va depune sau va transmite prin poştă, cu confirmare de primire, la Direcţia Generală Reglementări în Transporturi un dosar care va cuprinde următoarele documente: a) cererea de eliberare, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 29 la prezentele norme metodologice; b) traseul şi graficul de circulaţie propuse, cu indicarea punctelor de îmbarcare/debarcare a persoanelor; c) schiţa traseului, cu indicarea punctelor de trecere a frontierelor; d) schema de conducere care să permită controlul respectării perioadelor de conducere şi de odihnă ale conducătorilor auto; e) contractul prevăzut la art. 93 alin. (2); f) copia licentei comunitare; g) copii conforme ale licenţei comunitare corespunzătoare numărului de autobuze necesar pentru efectuarea serviciului regulat special. (2) Documentele prevăzute la alin. (1) lit. b), c) şi d) se vor prezenta şi în formatul electronic solicitat de Direcţia Generală Reglementări în Transporturi.  +  Articolul 97 (1) Direcţia Generală Reglementări în Transporturi va transmite solicitări în vederea autorizării acestui serviciu, în conformitate cu prevederile Regulamentului nr. 1073/2009 sau ale acordurilor şi convenţiilor internaţionale încheiate între România şi statele din afara Uniunii Europene, după caz. (2) Deciziile asupra autorizării operatorilor de transport rutier români vor fi luate de autorităţile competente ale statelor de autorizare, în termenele prevăzute în Regulamentul nr. 1073/2009 sau în acordurile şi convenţiile internaţionale încheiate între România şi celelalte state, după caz.  +  Articolul 98 (1) Dosarul depus la Direcţia Generală Reglementări în Transporturi în vederea autorizării efectuării transportului rutier internaţional contra cost de persoane prin servicii regulate speciale între România şi un stat din afara Uniunii Europene, se respinge în următoarele cazuri: a) dacă solicitantul nu dispune de numărul de autobuze şi copii conforme ale licenţei comunitare, necesare derulării transportului pe traseul solicitat, conform contractului încheiat cu beneficiarul; b) dacă în trecut solicitantul nu a respectat legislaţia naţională sau internaţională privind transportul rutier şi în special condiţiile şi cerinţele privind autorizaţiile pentru serviciile de transport rutier internaţional contra cost de persoane sau a comis încălcări foarte grave/grave ale legislaţiei privind siguranţa rutieră, în special cu privire la reglementările aplicabile vehiculelor şi perioadelor de odihnă şi de conducere ale conducătorilor auto; c) dacă prin atribuirea traseului respectiv se încalcă prevederile acordurilor bilaterale încheiate între România şi statele pe teritoriul cărora se află traseul. (2) În cazul respingerii cererii, decizia va cuprinde menţionarea motivelor care au stat la baza acesteia.  +  Articolul 99 (1) După obţinerea autorizaţiilor de transport internaţional de la statul din afara Uniunii Europene unde este situat celălalt capăt de traseu, precum şi a autorizaţiilor de la statele tranzitate, Direcţia Generală Reglementări în Transporturi va elibera aceste autorizaţii operatorului de transport rutier român. (2) Concomitent cu autorizaţiile de transport internaţional prevăzute la alin. (1), Direcţia Generală Reglementări în Transporturi va elibera operatorului de transport rutier român şi autorizaţia de transport internaţional pentru traseul serviciului regulat special respectiv situat pe teritoriul României, prevăzută la art. 85 alin. (2) lit. b). (3) Autorizaţia de transport internaţional de persoane prin servicii regulate speciale se eliberează pe o perioadă de maximum 5 ani. (4) Autorizaţia este nominală, nu este transmisibilă şi va fi însoţită pe toată durata efectuării traseului de graficul de circulaţie al acesteia în original.  +  Articolul 100 (1) Cererile de reînnoire a autorizaţiilor de transport internaţional sau de modificare a condiţiilor de efectuare a transportului prin serviciul care face obiectul autorizaţiei vor conţine propunerile de modificare şi/sau perioada de valabilitate şi vor fi soluţionate cu acceptul autorităţilor competente care au emis respectivele autorizaţii de transport internaţional. (2) Cererile de reînnoire/modificare a autorizaţiilor de transport internaţional vor fi soluţionate cu respectarea prevederilor art. 96. (3) Autorizaţiile de transport internaţional modificate se eliberează operatorilor de transport rutier români sub rezerva returnării vechilor autorizaţii în termen de 10 zile de la primirea noilor autorizaţii de transport internaţional.V.4.1.3. Transportul rutier contra cost de persoane prin servicii ocazionale în trafic internaţional  +  Articolul 101 (1) Pentru efectuarea transportului rutier contra cost de persoane prin servicii ocazionale, operatorul de transport rutier român are obligaţia de a deţine la bordul vehiculului, pe toată durata transportului, copia conformă a licenţei comunitare, precum şi documentul de transport. (2) În sensul alin. (1), prin document de transport se înţelege, după caz: a) documentul de control prevăzut în anexa nr. 30 la prezentele norme pentru transportul rutier contra cost de persoane prin servicii ocazionale efectuate pe teritoriul Uniunii Europene; b) documentul de control prevăzut de Acordul INTERBUS pentru transportul rutier contra cost de persoane prin servicii ocazionale liberalizate efectuate între România şi state din afara Uniunii Europene sau care tranzitează state din afara Uniunii Europene; c) autorizaţia pentru serviciul ocazional neliberalizat; d) documentul de control prevăzut de acordurile şi convenţiile internaţionale pentru transportul rutier contra cost de persoane prin servicii ocazionale, în cazul statelor nesemnatare ale Acordului INTERBUS. (3) Autoritatea Rutieră Română - A.R.R. va afişa pe pagina proprie de internet lista ţărilor semnatare ale Acordului INTERBUS. (4) Suplimentar faţă de documentul de transport, în cazul transportului rutier internaţional contra cost de persoane prin servicii ocazionale, la bordul autobuzului trebuie să se afle: a) legitimaţia de serviciu valabilă a conducătorului auto, din care să reiasă că este angajat al operatorului de transport rutier; b) contractul de închiriere sau de leasing în original ori copia conformă cu originalul, în cazul în care autobuzul este deţinut cu contract de închiriere sau de leasing; c) actul prin care se dovedeşte dreptul de muncă în România, în cazul conducătorilor auto cetăţeni ai statelor nemembre ale Uniunii Europene; d) asigurarea pentru persoanele transportate şi bagajele acestora pentru riscuri de accidente ce cad în sarcina operatorului de transport rutier, în copie; e) certificatul de competenţă profesională al conducătorului auto, valabil pentru tipul de transport efectuat.  +  Articolul 102 (1) Documentele de control prevăzute la art. 101 alin. (2) lit.a) şi b) se eliberează de către Autoritatea Rutieră Română - A.R.R., la cerere, după prezentarea documentului de plată a tarifului de eliberare. (2) Autorizaţiile pentru serviciile ocazionale neliberalizate prevăzute la art. 101 alin. (2) lit. c) pentru efectuarea transportului rutier contra cost de persoane prin servicii ocazionale pe teritoriul statelor semnatare ale Acordului INTERBUS cât şi pe teritoriul statelor unde s-au convenit astfel de autorizaţii, în conformitate cu prevederile acordurile şi convenţiile internaţionale la care România este parte, se eliberează de către Direcţia Generală Reglementări în Transporturi.  +  Articolul 103În situaţia în care operatorul de transport rutier va efectua excursii locale în cadrul unui serviciu internaţional ocazional de transport persoane, acesta va completa corespunzător documentul de control.  +  Articolul 104 (1) Autorizaţia de transport internaţional având România ca ţară de tranzit sau destinaţie, necesare efectuării unui transport de persoane prin servicii ocazionale pentru operatorii de transport rutier străini având sediul în statele din afara Uniunii Europene, se acordă în condiţiile şi în termenele prevăzute de acordurile şi convenţiile internaţionale la care România este parte, de către Direcţia Generală Reglementări în Transporturi. (2) Autorizaţia de transport internaţional prevăzute la alin. (1) trebuie să se afle la bordul autobuzului pe toată durata efectuării transportului, fiind valabilă numai în original. (3) Modelul autorizaţiei de transport internaţional având România ca ţară de tranzit, eliberată unui operator de transport rutier dintr-un stat nesemnatar al Acordului INTERBUS, este prevăzut în anexa nr. 31 la prezentele norme metodologice. (4) Modelul autorizaţiei de transport internaţional având România ca ţară de tranzit, eliberată unui operator de transport rutier dintr-un stat semnatar al Acordului INTERBUS, este prevăzut în anexa nr. 32 la prezentele norme. (5) Modelul autorizaţiei de transport internaţional având România ca ţară de destinaţie, eliberată unui operator de transport rutier dintr-un stat nesemnatar al Acordului INTERBUS, este prevăzut în anexa nr. 33 la prezentele norme. (6) Modelul autorizaţiei de transport internaţional având România ca ţară de destinaţie, eliberată unui operator de transport rutier dintr-un stat semnatar al Acordului INTERBUS, este prevăzut în anexa nr. 34 la prezentele norme. (7) Modelul autorizaţiei pentru derularea unui serviciu ocazional neliberalizat, valabilă în traficul direct şi tranzit pe teritoriul României, pentru statele din afara Uniunii Europene cu care s-au protocolat astfel de autorizaţii este prevăzut în anexa nr. 35 la prezentele norme.V.4.1.4. Transportul rutier contra cost de persoane în regim de cabotaj  +  Articolul 105 (1) Operaţunile de transport rutier contra cost în regim de cabotaj autorizate pe teritoriul României sunt prevăzute la art. 15 din Regulamentului (CE) nr. 1073/2009. (2) În cazul operaţiunilor de cabotaj efectuate sub forma serviciilor regulate speciale, suplimentar faţă de documentul de control prevăzut la art. 93 alin. (1), în scopul evidenţei lunare a acestor operaţiuni, se completează documentul de control prevăzut la art. 101 alin. (2) lit. a). (3) În cazul operaţiunilor de cabotaj efectuate sub forma serviciilor ocazionale, se completează documentul de control prevăzut la art. 101 alin. (2) lit. a).  +  Articolul 106 (1) Documentul de control prevăzut la art. 105 alin. (2) şi (3) se eliberează operatorului de transport rutier de către Autoritatea Rutieră Română - A.R.R. după prezentarea documentului de plată a tarifului de eliberare. (2) Originalul documentelor completate şi utilizate se înapoiază de către operatorul de transport rutier Autorităţii Rutiere Române - A.R.R., în conformitate cu procedurile stabilite de aceasta, în termen de 30 de zile de la utilizarea acestora.  +  Articolul 107Operaţiunile de transport rutier contra cost de în regim de cabotaj pe teritoriul statelor din afara Uniunii Europene sunt interzise dacă acordurile şi convenţiile internaţionale la care România este parte, nu prevăd altfel.Subsecţiunea 2Efectuarea transportului rutier în cont propriu de persoane  +  Articolul 108 (1) Transportul rutier internaţional în cont propriu de persoane se efectuează de către o întreprindere de transport rutier în cont propriu numai dacă întreprinderea: a) este titulară a unui certificat de transport în cont propriu eliberat de către Autoritatea Rutieră Română - A.R.R.; b) deţine câte o copie conformă a certificatului de transport în cont propriu pentru fiecare din autobuzele deţinute şi utilizate; c) deţine certificatul prevăzut la art. 5 alin. (5) din Regulamentul nr. 1073/2009, al cărui model este prezentat în anexa nr. 36 la prezentele norme; d) derulează acest transport cu respectarea acordurilor şi convenţiilor internaţionale la care România este parte, în cazul în care acest transport este efectuat pe teritoriul unui stat din afara Uniunii Europene. (2) Pe toată durata transportului, la bordul autobuzului se va afla o copie conformă a certificatului de transport în cont propriu, precum şi tabelul cuprinzând numele persoanelor transportate, semnat şi ştampilat de către reprezentantul legal al întreprinderii de transport rutier în cont propriu.  +  Articolul 109 (1) În cazul efectuării transportului rutier în cont propriu, persoanele transportate trebuie să fie angajaţii întreprinderii de transport rutier în cont propriu. (2) Calitatea de angajat al intreprinderii se dovedeste prin legitimatia de serviciu, valabilă.  +  Articolul 110Suplimentar faţă de documentele prevăzute la art. 108 alin. (2), la bordul autobuzului trebuie să se mai afle: a) legitimaţia de serviciu valabilă a conducătorului auto, din care să reiasă că este angajat al întreprinderii de transport rutier în cont propriu; b) contractul de leasing în original sau copia conformă cu originalul, în cazul în care vehiculul rutier este deţinut cu contract de leasing; c) actul prin care se dovedeşte dreptul de muncă în România, în cazul conducătorilor auto cetăţeni ai statelor nemembre ale Uniunii Europene; d) asigurarea pentru persoanele transportate şi bagajele acestora pentru riscuri de accidente ce cad în sarcina întreprinderii de transport rutier în cont propriu, în copie; e) certificatul de competenţă profesională al conducătorului auto, valabil pentru tipul de transport efectuat.  +  Articolul 111Certificatul prevăzut la art. 108 alin. (1) lit. c) se eliberează de către Autoritatea Rutieră Română - A.R.R. la solicitarea întreprinderii de transport rutier în cont propriu, pe baza cererii al cărei model este prezentat în anexa nr. 37 la prezentele norme, şi a dovezii plaţii în contul Autorităţii Rutiere Române - A.R.R., a tarifului pentru eliberarea certificatului respectiv.  +  Articolul 112 (1) Întreprinderile de transport rutier în cont propriu cu sediul într-un stat membru al Uniunii Europene pot efectua transport rutier de persoane în cont propriu pe teritoriul României, pe baza certificatului prevăzut la art. 5 alin. (5) din Regulamentul nr. 1073/2009. (2) Întreprinderile de transport rutier în cont propriu cu sediul într-un stat din afara Uniunii Europene pot efectua transport rutier de persoane în cont propriu pe teritoriul României, în conformitate cu prevederile acordurilor şi convenţiilor la care România este parte.  +  Capitolul VI Activităţi conexe transportului rutier  +  Articolul 113Activităţile conexe transportului rutier se pot efectua de operatorii economici numai pe baza licenţei pentru activităţi conexe transportului rutier, eliberată de Autoritatea Rutieră Română - A.R.R. în a cărei rază administrativă întreprinderea îşi desfăşoară tipul de activitate conexă pentru care solicită licenţa.-----------Art. 113 a fost modificat de pct. 36 al art. I din ORDINUL nr. 1.640 din 8 noiembrie 2012 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 791 din 26 noiembrie 2012.  +  Articolul 114Licenţa pentru activităţi conexe transportului rutier se eliberează pentru fiecare tip de activitate conexă.------------Art. 114 a fost modificat de pct. 37 al art. I din ORDINUL nr. 1.640 din 8 noiembrie 2012 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 791 din 26 noiembrie 2012.  +  Articolul 115Activităţile conexe transportului rutier sunt următoarele: a) activităţi desfăşurate de autogară; b) activităţi de intermediere a operaţiunilor de transport rutier contra cost.  +  Articolul 116 (1) Registrul operatorilor economici care desfăşoară activităţi conexe transportului rutier se întocmeşte de către Autoritatea Rutieră Română - A.R.R. (2) Activităţile conexe transportului rutier pot fi efectuate numai de către operatorii economici care sunt înscrişi în Registrul operatorilor economici.  +  Articolul 117 (1) Registrul operatorilor economici cuprinde: a) date de identificare ale operatorilor economici; b) date privind managerii de transport care conduc activitatea operatorilor economici; c) date privind licenţele deţinute de operatorii economici; d) date privind sancţiunile aplicate operatorilor economici. (2) Datele cuprinse în registre vor fi păstrate inclusiv în sistem informatic.  +  Secţiunea 1 Activitatea desfăşurată de autogară  +  Articolul 118 (1) Operatorul economic poate desfăşura activitatea de autogară numai pe baza licenţei pentru activităţi conexe transportului rutier - activităţi desfăşurate de autogară, al cărei model este prezentat în anexa nr. 38 la prezentele norme. (2) Licenţa pentru activităţi conexe transportului rutier - activităţi desfăşurate de autogară se eliberează operatorilor economici care îndeplinesc următoarele condiţii: a) bază materială; b) competenţă profesională; c) onorabilitate. (3) Condiţia de bază materială este îndeplinită dacă operatorul economic dispune de:- casa de bilete şi abonamente;- birou de mişcare şi informaţii;- minimum două peroane pentru autobuzele care pleacă/sosesc în/din cursă;- grup sanitar propriu cu minimum două cabine;- sală de aşteptare pentru publicul călător, cu cel puţin 20 de locuri pe scaune şi o suprafaţă echivalentă de minimum 1 mý pentru fiecare loc pe scaun;- spaţiu pentru depozitarea bagajelor publicului călător, dotat cu rafturi pentru depozitarea în mod corespunzător şi suficient a bagajelor;- afişaj pentru informarea publicului călător, inclusiv la fiecare peron;- calculator şi conexiune la internet. (4) Condiţia de competenţă profesională se consideră îndeplinită dacă operatorul economic are angajat un manager de transport care conduce activitatea desfăşurată de autogară posesor al unui certificat de competenţă profesională prevăzut în Regulamentul (CE) nr. 1071/2009, valabil pentru transportul de persoane, eliberat de Autoritatea Rutieră Română - A.R.R.; (5) Condiţia de onorabilitate se consideră îndeplinită dacă managerul de transport care conduce activitatea desfăşurată de autogară nu se regăseşte în una dintre următoarele situaţii: a) a fost condamnat pentru infracţiuni în următoarele domenii:- drept comercial;- insolvenţă;- condiţii de remunerare şi de muncă ale profesiei;- circulaţie rutieră;- răspundere profesională;- trafic de fiinţe umane sau trafic de droguri; b) dacă în ultimul an a îndeplinit această funcţie la un operator economic care desfăşoară activităţi conexe transportului rutier - activităţi desfăşurate de autogară căreia i-a fost retrasă licenţa de activităţi conexe transportului rutier, din vina dovedită a acestuia.  +  Articolul 119 (1) Pentru eliberarea licenţei pentru activităţi conexe transportului rutier - activităţi desfăşurate de autogară, operatorul economic va depune sau va transmite prin poştă, cu confirmare de primire, la Autoritatea Rutieră Română - A.R.R., o cerere al cărei model este prevăzut în anexa nr. 39 la prezentele norme. (2) Cererea depusă în conformitate cu prevederile alin. (1) va fi însoţită de următoarele documente: a) actele din care să reiasă dreptul de deţinere sau de folosinţă a terenului aferent peroanelor şi a construcţiei în care vor fi desfăşurate activităţi de autogară pe o perioadă de minim un an de la data solicitării, care sunt actualizate anual până la expirarea valabilităţii licenţei pentru activităţi conexe transportului rutier - activităţi desfăşurate de autogară. Neactualizarea documentelor depuse conduce la pierderea valabilităţii licenţei respective;-----------Lit. a) a alin. (2) al art. 119 a fost modificată de pct. 38 al art. I din ORDINUL nr. 1.640 din 8 noiembrie 2012 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 791 din 26 noiembrie 2012. b) în funcţie de forma juridică de organizare:(i) certificatul de înmatriculare la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului şi actul constitutiv, din care să rezulte că societăţile comerciale au în obiectul de activitate activităţi conexe transportului rutier;(îi) certificatul de înmatriculare la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului şi autorizaţia pentru desfăşurarea de activităţi economice în mod independent, din care să rezulte că persoanele fizice şi asociaţiile familiale au în obiectul de activitate activităţi conexe transportului rutier;(iii) actul constitutiv, codul fiscal, statutul şi dovada înscrierii în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor, din care să rezulte că fundaţiile şi asociaţiile nonprofit care au personalitate juridică pot efectua activităţi conexe transportului rutier;(iv) actul de înfiinţare, codul fiscal şi statutul/regulamentul de organizare şi funcţionare, din care trebuie să rezulte că instituţiile/autorităţile, altele decât cele menţionate mai sus, au în obiectul de activitate activităţi conexe transportului rutier; c) aprobarea autorităţii administraţiei publice locale pentru înfiinţarea autogării; d) decizia de numire a managerului de transport care conduce activitatea desfăşurată de autogară; e) certificatul de competenţă profesională al managerului de transport prevăzut în Regulamentul (CE) nr. 1071/2009, valabil pentru transportul rutier de persoane; f) cazierul judiciar al managerului de transport care conduce activitatea desfăşurată de autogară; g) actele managerului de transport care conduce activitatea desfăşurată de autogară, în cazul cetăţenilor străini din statele membre ale Uniunii Europene, respectiv:(i) decizia de numire;(îi) certificatul de competenţă profesională, valabil, eliberat de autoritatea competentă dintr-un stat membru al Uniunii Europene;(iii) declaraţie pe propria răspundere a acestuia, prevăzută în anexa nr. 6 la prezentele norme metodologice, din care să reiasă că nu a fost sancţionat pentru încălcările prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. a) şi b) din Regulamentul (CE) nr. 1071/2009 sau actul prevăzut la art. 19 din Regulamentul (CE) nr. 1071/2009, în cazul resortisanţilor altor state membre ale Uniunii Europene; (3) În cererea prevăzută la alin. (1) operatorul economic îşi va exprima opţiunea asupramodului de eliberare a licenţei pentru activităţi conexe transportului rutier - activităţi desfăşurate de autogară, respectiv transmiterea prin poştă, cu confirmare de primire, pe adresa acestuia sau ridicarea direct de la Autoritatea Rutieră Română - A.R.R.-----------Alin. (3) al art. 119 a fost modificat de pct. 39 al art. I din ORDINUL nr. 1.640 din 8 noiembrie 2012 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 791 din 26 noiembrie 2012.  +  Articolul 120 (1) Eliberarea licenţei pentru activităţi conexe transportului rutier - activităţi desfăşurate de autogară se face de către Autoritatea Rutieră Română - A.R.R. în termen de 30 de zile de la data înregistrării cererii ori se comunică în scris refuzul motivat al eliberării acesteia, în funcţie de îndeplinirea condiţiilor necesare rezultate atât din documentele depuse, cât şi din verificările efectuate în locaţia în care operatorul economic urmează să îşi desfăşoare activitatea. (2) Licenţa pentru activităţi conexe transportului rutier - activităţi desfăşurate de autogară se eliberează pe perioada de valabilitate a aprobării autorităţii administraţiei publice locale prevăzute la art. 119 alin. (2) lit. c), dar fără a depăşi 5 ani.-----------Art. 120 a fost modificat de pct. 40 al art. I din ORDINUL nr. 1.640 din 8 noiembrie 2012 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 791 din 26 noiembrie 2012.  +  Articolul 121În maximum 90 de zile de la data eliberării licenţei pentru activităţi conexe transportului rutier - activităţi desfăşurate de autogară, Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier va efectua un control la sediul operatorului economic.-----------Art. 121 a fost modificat de pct. 41 al art. I din ORDINUL nr. 1.640 din 8 noiembrie 2012 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 791 din 26 noiembrie 2012.  +  Articolul 122Licenţa pentru activităţi conexe transportului rutier - activităţi desfăşurate de autogară se eliberează de către Autoritatea Rutieră Română - A.R.R. după prezentarea dovezii de plată a tarifului aferent.  +  Articolul 123 (1) Licenţa pentru activităţi conexe transportului rutier - activităţi desfăşurate de autogară se solicită pentru fiecare din punctele de lucru/sucursalele operatorului economic. (2) În situaţia în care operatorul economic are puncte de lucru/sucursale în care urmează să desfăşoare activităţi de autogară ori în cazul în care activităţile de autogară vor fi desfăşurate numai în punctele de lucru/sucursalele sale, acesta trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute la art. 118 alin. (2) pentru fiecare din punctele de lucru/sucursalele respective.  +  Secţiunea 2 Activitatea de intermediere a operaţiunilor de transport rutier contra cost  +  Articolul 124Operatorul economic poate desfăşura activitatea de intermediere a operaţiunilor de transport rutier contra cost pe baza licenţei pentru activităţi conexe transportului rutier - activităţi de intermediere a operaţiunilor de transport rutier contra cost, al cărei model este prezentat în anexa nr. 40.  +  Articolul 125 (1) Activităţile de intermediere a operaţiunilor de transport rutier contra cost se realizează prin preluarea de la beneficiari a comenzilor de transport rutier, acestea urmând a fi executate de operatorul economic, în numele său, prin intermediul unui operator de transport. (2) În executarea activităţii de intermediere a operaţiunilor de transport rutier contra cost, operatorul economic încheie contracte de transport în nume propriu, fiind răspunzător de efectuarea transportului faţă de beneficiarul acestuia. (3) Transportul poate fi realizat prin unul ori prin asociere cu mai mulţi intermediari.  +  Articolul 126 (1) Licenţa pentru activităţi conexe transportului rutier - activităţi de intermediere a operaţiunilor de transport rutier contra cost se eliberează operatorilor economici care îndeplinesc următoarele condiţii: a) bază materială; b) competenţă profesională; c) onorabilitate. d) capacitate financiară. (2) Condiţia de bază materială se consideră îndeplinită dacă operatorul economic face dovada deţinerii cu orice titlu a unui spaţiu pentru desfăşurarea activităţii. (3) Condiţia de competenţă profesională se consideră îndeplinită dacă operatorul economic are angajat un manager de transport care conduce activitatea de intermediere a operaţiunilor de transport rutier contra cost posesor al unui certificat de competenţă profesională prevăzut în Regulamentul (CE) nr. 1071/2009, valabil pentru tipul de transport intermediat, eliberat de Autoritatea Rutieră Română A.R.R; (4) Condiţia de onorabilitate se consideră îndeplinită dacă managerul de transport care conduce activitatea de intermediere a operaţiunilor de transport rutier contra cost desfăşurată de operatorul economic nu se regăseşte în una dintre următoarele situaţii: a) a fost condamnat pentru infracţiuni în următoarele domenii:- drept comercial;- insolvenţă;- condiţiile de remunerare şi de muncă ale profesiei;- circulaţia rutieră;- răspunderea profesională;- traficul cu fiinţe umane sau traficul de droguri; b) dacă în ultimul an a îndeplinit această funcţie la un operator economic care desfăşoară activităţi conexe transportului rutier - activităţi de intermediere a operaţiunilor de transport rutier contra cost căreia i-a fost retrasă licenţa de activităţi conexe transportului rutier, din vina dovedită a acestuia. (5) Condiţia de capacitate financiară se consideră îndeplinită dacă operatorul economic dispune de un capital şi rezerve în valoare de minim 50.000 euro.  +  Articolul 127 (1) Pentru eliberarea licenţei pentru activităţi conexe transportului rutier - activităţi de intermediere a operaţiunilor de transport rutier contra cost, operatorul economic va depune sau va transmite prin poştă, cu confirmare de primire, la Autoritatea Rutieră Română - A.R.R., o cerere al cărei model este prevăzut în anexa nr. 41 la prezentele norme metodologice. (2) Cererea depusă sau transmisă în conformitate cu prevederile alin. (1) va fi însoţită de următoarele: a) actele din care să reiasă dreptul de deţinere sau de folosinţă a spaţiului în care vor fi desfăşurate activităţi de intermediere a operaţiunilor de transport rutier contra cost pe o perioadă de minimum un an de la data solicitării, care sunt actualizate anual până la expirarea valabilităţii licenţei pentru activităţi conexe transportului rutier - activităţi de intermediere a operaţiunilor de transport rutier contra cost. Neactualizarea documentelor depuse conduce la pierderea valabilităţii licenţei respective;----------Lit. a) a alin. (2) al art. 127 a fost modificată de pct. 42 al art. I din ORDINUL nr. 1.640 din 8 noiembrie 2012 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 791 din 26 noiembrie 2012. b) în funcţie de forma juridică de organizare:(i) certificatul de înmatriculare la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului şi actul constitutiv, din care să rezulte că societăţile comerciale au în obiectul de activitate activităţi conexe transportului rutier;(îi) certificatul de înmatriculare la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului şi autorizaţia pentru desfăşurarea de activităţi economice în mod independent, din care să rezulte că persoanele fizice şi asociaţiile familiale au în obiectul de activitate activităţi conexe transportului rutier;(iii) actul constitutiv, codul fiscal, statutul şi dovada înscrierii în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor, din care să rezulte că fundaţiile şi asociaţiile nonprofit care au personalitate juridică pot efectua activităţi conexe transportului rutier;(iv) actul de înfiinţare, codul fiscal şi statutul/regulamentul de organizare şi funcţionare, din care trebuie să rezulte că instituţiile/autorităţile, altele decât cele menţionate mai sus, au în obiectul de activitate activităţi conexe transportului rutier; c) decizia de numire a managerului de transport care conduce activitatea de intermediere a operaţiunilor de transport rutier contra cost; d) certificatul de competenţă profesională al managerului de transport prevăzut în Regulamentul (CE) nr. 1071/2009, valabil pentru tipul de transport intermediat; e) cazierul judiciar al managerului de transport care conduce activitatea activităţi de intermediere a operaţiunilor de transport rutier contra cost; f) actele managerului de transport care conduce activitatea de intermediere a operaţiunilor de transport rutier contra cost, în cazul cetăţenilor străini din statele membre ale Uniunii Europene, respectiv:(i) decizia de numire;(îi) certificatul de competenţă profesională, valabil, eliberat de autoritatea competentă dintr-un stat membru al Uniunii Europene;iii) declaraţie pe propria răspundere a acestuia, prevăzută în anexa nr. 6 la prezentele norme metodologice, din care să reiasă că nu a fost sancţionat pentru încălcările prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. a) şi b) din Regulamentul (CE) nr. 1071/2009 sau actul prevăzut la art. 19 din Regulamentul (CE) nr. 1071/2009, în cazul resortisanţilor altor state membre ale Uniunii Europene; g) document doveditor privind îndeplinirea condiţiei de capacitate financiară pe baza conturilor anuale certificate de un auditor sau de o persoană acreditată în mod corespunzător, conform prevederilor legale, că dispune în fiecare an de capital şi rezerve în valoare de minim 50.000 euro, sau în situaţia în care întreprinderea nu dovedeşte deţinerea rezervelor financiare prevăzute la pct. i), certificat cum ar fi o garanţie bancară sau asigurare, eliberat/eliberată de una sau mai multe bănci sau de alte instituţii financiare, inclusiv societăţi de asigurare. (3) În cererea prevăzută la alin. (1) operatorul economic îşi va exprima opţiunea asupra modului de eliberare a licenţei pentru activităţi conexe transportului rutier - activităţi de intermediere a operaţiunilor de transport rutier contra cost, respectiv transmiterea prin poştă, cu confirmare de primire, pe adresa acestuia sau ridicarea direct de la Autoritatea Rutieră Română - A.R.R.-----------Alin. (3) al art. 127 a fost modificat de pct. 43 al art. I din ORDINUL nr. 1.640 din 8 noiembrie 2012 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 791 din 26 noiembrie 2012.  +  Articolul 128 (1) Eliberarea licenţei pentru activităţi conexe transportului rutier - activităţi de intermediere a operaţiunilor de transport rutier contra cost se face de către Autoritatea Rutieră Română - A.R.R. în termen de 30 de zile de la data înregistrării cererii ori se comunică în scris refuzul motivat al eliberării acesteia, în funcţie de îndeplinirea condiţiilor necesare rezultate atât din documentele depuse, cât şi din verificările efectuate la locaţia în care operatorul economic urmează să îşi desfăşoare activitatea. (2) Licenţa pentru activităţi conexe transportului rutier - activităţi de intermediere a operaţiunilor de transport rutier contra cost se eliberează pe o perioadă de 5 ani.-----------Art. 128 a fost modificat de pct. 44 al art. I din ORDINUL nr. 1.640 din 8 noiembrie 2012 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 791 din 26 noiembrie 2012.  +  Articolul 129În maximum 90 de zile de la data eliberării licenţei pentru activităţi conexe transportului rutier - activităţi de intermediere a operaţiunilor de transport rutier contra cost, Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier va efectua un control la sediul operatorului economic.-----------Art. 129 a fost modificat de pct. 45 al art. I din ORDINUL nr. 1.640 din 8 noiembrie 2012 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 791 din 26 noiembrie 2012.  +  Articolul 130Abrogat.-----------Art. 130 a fost abrogat de pct. 46 al art. I din ORDINUL nr. 1.640 din 8 noiembrie 2012 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 791 din 26 noiembrie 2012.  +  Articolul 131Licenţa pentru activităţi conexe transportului rutier - activităţi de intermediere a operaţiunilor de transport rutier contra cost se eliberează după prezentarea dovezii de plată a tarifului pentru acest document.  +  Articolul 132 (1) Licenţa pentru activităţi conexe transportului rutier - activităţi de intermediere a operaţiunilor de transport rutier contra cost se solicită pentru fiecare din punctele de lucru/sucursalele operatorului economic. (2) În situaţia în care operatorul economic are puncte de lucru/sucursale în care urmează să desfăşoare activităţi de intermediere a operaţiunilor de transport rutier contra cost ori în cazul în care activităţile vor fi desfăşurate numai în punctele de lucru/sucursalele sale, acesta trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute la art. 126 alin. (1) pentru fiecare din punctele de lucru/sucursalele respective.  +  Capitolul VII Obligaţiile întreprinderilor de transport în cont propriu, a operatorilor de transport şi a operatorilor economici care efectuează activităţi conexe transportului rutier  +  Secţiunea 1 Obligaţiile întreprinderilor de transport în cont propriu  +  Articolul 133Întreprinderile care efectuează operaţiuni de transport rutier în cont propriu au următoarele obligaţii: a) să utilizeze numai vehicule rutiere a căror stare tehnică corespunde reglementărilor naţionale de siguranţă rutieră şi de protecţia mediului înconjurător, cu inspecţia tehnică periodică valabilă şi certificate/clasificate/încadrate corespunzător, conform prevederilor legale în vigoare; b) să se asigure că persoanele angajate în funcţii care concură la siguranţa rutieră sunt titulare ale unui certificat/atestat profesional valabil eliberat conform reglementărilor legale în vigoare; c) să nu permită plecarea în cursă a vehiculelor rutiere care au limitatorul de viteză defect;----------Lit. c) a art. 133 a fost modificată de pct. 47 al art. I din ORDINUL nr. 1.640 din 8 noiembrie 2012 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 791 din 26 noiembrie 2012. d) să nu permită intervenţia persoanelor neautorizate asupra limitatoarelor de viteză;----------Lit. d) a art. 133 a fost modificată de pct. 47 al art. I din ORDINUL nr. 1.640 din 8 noiembrie 2012 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 791 din 26 noiembrie 2012. e) să monteze, numai prin agenţi economici autorizaţi, aparate tahograf şi limitatoare de viteză la vehiculele pentru care acestea sunt obligatorii; f) abrogată;----------Lit. f) a art. 133 a fost abrogată de pct. 48 al art. I din ORDINUL nr. 1.640 din 8 noiembrie 2012 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 791 din 26 noiembrie 2012. g) să depună certificatul de transport în cont propriu şi/sau copia conformă a acestuia la sediul inspectoratului teritorial al I.S.C.T.R. în raza căruia s-a efectuat controlul, în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la comunicarea măsurii suspendării acestor documente; h) să planifice transporturile şi să întocmească programul de executare a acestora, astfel încât conducătorul auto şi lucrătorii mobili să poată respecta prevederile legale privind timpul de lucru, de odihnă şi de repaus; i) abrogată;----------Lit. i) a art. 133 a fost abrogată de pct. 48 al art. I din ORDINUL nr. 1.640 din 8 noiembrie 2012 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 791 din 26 noiembrie 2012. j) să respecte regulile şi procedurile ce trebuie urmate în cazul efectuării transporturilor rutiere de mărfuri cu mase şi/sau dimensiuni care depăşesc masele şi/sau dimensiunile maxime admise/autorizate, conform reglementărilor în vigoare; k) să asigure locuri special amenajate pentru parcarea vehiculelor rutiere deţinute;---------Lit. k) a art. 133 a fost modificată de pct. 47 al art. I din ORDINUL nr. 1.640 din 8 noiembrie 2012 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 791 din 26 noiembrie 2012. l) să efectueze transportul asigurând un sistem de fixare a încărcăturii astfel încât acesta să reziste la forţele exercitate atunci când vehiculul este supus la următoarele acceleraţii:(i) decelerare de 0,8 x g (acceleraţie gravitaţională) spre faţă;(îi) decelerare de 0,5 x g (acceleraţie gravitaţională) spre spate;(iii) accelerare de 0,5 x g (acceleraţie gravitaţională) spre ambii pereţi laterali.Atunci când asupra unui element component al sistemului de fixare se exercită o forţă determinată conform pct. (i), (îi) şi (iii), forţa exercitată asupra acestui element de fixare nu poate depăşi sarcina nominală pentru care acesta a fost construit; m) să se asigure în prealabil că vehiculul rutier cu care se efectuează transportul respectă următoarele condiţii:(i) uşile laterale sau/şi uşile din spatele vehiculului rutier pentru încărcarea/descărcarea mărfurilor, obloanele, rampa escamotabilă, prelatele, roata de rezervă, cât şi celelalte echipamente specifice vehiculului respectiv sunt bine fixate;(îi) încărcătura nu trebuie să împiedice conducerea vehiculului în condiţii de siguranţă;(iii) centrul de greutate al încărcăturii să fie cât mai aproape de centrul vehiculului rutier; n) să efectueze transportul numai după ce s-a asigurat că ambalajul mărfurilor este destul de rezistent pentru siguranţa transportului. În cazul în care ambalajul mărfurilor nu este destul de rezistent, va cere expeditorului o ambalare suplimentară suficient de rezistentă; o) să se asigure că elementele de fixare a mărfurilor respectă următoarele condiţii:(i) îndeplinesc corect funcţiile pentru care au fost construite;(îi) sunt adaptate pentru fixarea mărfii respective;(iii) nu prezintă noduri şi/sau elemente deteriorate, uzate, slăbite;(iv) sunt conforme cu standardele europene şi/sau internaţionale în vigoare în domeniu; p) să se asigure că sistemul de fixare a încărcăturii utilizat pentru înconjurarea, fixarea sau menţinerea încărcăturii pe/sau într-un vehicul este adaptat la mărimea, forma, consistenţa şi caracteristicile încărcăturii; q) să se asigure că dispozitivul de fixare sau de înşurubare utilizat pentru fixarea încărcăturii este fixat în aşa fel încât acesta să nu poată să fie deşurubat sau desprins. Dispozitivul de înşurubare integrat utilizat pentru fixarea unei încărcături trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:(i) să fie proiectat şi construit în scopul pentru care este folosit;(îi) să fie utilizat şi întreţinut conform specificaţiilor producătorului şi standardelor europene şi/sau internaţionale în domeniu; r) să se asigure că încărcătura înfăşurată sau fixată în vehicul este în conformitate cu dispoziţiile din «Recomandările europene privind cele mai bune practici în domeniul fixării încărcăturii pentru transportul rutier», elaborate de Direcţia Generală pentru Energie şi Transport a Comisiei Europene la data de 14 decembrie 2005. s) să deţină la sediul menţionat în certificatul de transport rutier în cont propriu următoarele documente: i) cărţile de identitate ale vehiculelor, în original pentru cele deţinute în proprietate, respectiv în copie pentru cele deţinute cu orice alt titlu; îi) documentele doveditoare, din care să rezulte că deţine vehicule cu orice alt titlu, în original;iii) avizele medicale şi psihologice valabile pentru persoana care conduce permanent şi efectiv activitatea de transport rutier şi pentru conducătorii auto angajaţi; iv) toate documentele din care reiese menţinerea condiţiilor iniţiale care au stat la baza eliberării certificatului de transport în cont propriu; v) formularul de expediţie/transport şi formularul pentru aprobarea transportului, în cazul transportului de deşeuri, pentru anul în curs şi a nul precedent; vi) documentele doveditoare din care să rezulte angajarea în condiţii legale a persoanelor cu funcţii care concură la siguranţa circulaţiei;vii) tichetele de cântar prevăzute la transportul mărfurilor divizibile, pentru anul în curs şi anul precedent; ş) să pună la dispoziţia conducătorilor auto, pentru vehiculele cu care efectuează transport rutier în cont propriu, următoarele documente, în vederea prezentării acestor documente cu ocazia controlului în trafic:(i) copia conformă a certificatului de transport în cont propriu, precum şi documentele prin care se dovedeşte faptul că transportul efectuat este în cont propriu;(îi) legitimaţia de serviciu valabilă a conducătorului auto, din care să reiasă că este angajat al întreprinderii. Modelul legitimaţiei de serviciu este prevăzut în anexa nr. 42;(iii) contractul de leasing sau de închiriere, după caz, în original sau copie conformă cu originalul, în cazul în care vehiculul rutier este deţinut cu contract de leasing ori de închiriere;(iv) asigurarea pentru persoanele transportate şi bagajele acestora pentru riscuri de accidente ce cad în sarcina operatorului de transport rutier, în copie;(v) certificatul de competenţă profesională al conducătorului auto, valabil pentru tipul de transport efectuat;(vi) documentul de transport;(vii) după caz, atestatul de conducător auto prevăzut la art. 5 din Regulamentului (CE) nr. 1.072/2009;-----------Lit. ş) a art. 133 a fost modificată de pct. 47 al art. I din ORDINUL nr. 1.640 din 8 noiembrie 2012 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 791 din 26 noiembrie 2012. t) să efectueze transport rutier de mărfuri ori de persoane pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, numai dacă autovehiculele sunt dotate cu anvelope de iarnă pe roţile axei/axelor de tracţiune ori au montate pe aceste roţi lanţuri sau alte echipamente antiderapante omologate.-----------Lit. t) a art. 133 a fost modificată de pct. 47 al art. I din ORDINUL nr. 1.640 din 8 noiembrie 2012 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 791 din 26 noiembrie 2012. ţ) abrogată;-----------Lit. ţ) a art. 133 a fost abrogată de pct. 48 al art. I din ORDINUL nr. 1.640 din 8 noiembrie 2012 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 791 din 26 noiembrie 2012. u) să transmită Autorităţii Rutiere Române - A.R.R., prin completarea unui formular, în formatul electronic disponibil pe site-ul acesteia, modificările privind situaţia conducătorilor auto angajaţi, în termen de cel mult 15 zile de la apariţia modificării; v) să anunţe pierderea, sustragerea sau deteriorarea certificatului de transport în cont propriu şi/sau a copiei conforme a acestuia la Autoritatea Rutieră Română - A.R.R. în termen de maximum 15 zile de la data constatării; w) să publice pierderea, sustragerea certificatului de transport în cont propriu şi/sau a copiei conforme a acestuia în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a. x) să notifice, în scris, schimbarea sediului, în termen de 28 zile, la Autoritatea Rutieră Română - A.R.R.; y) să depună certificatul de transport în cont propriu şi copiile conforme ale acestuia la Autoritatea Rutieră Română - A.R.R. în cazul schimbării sediului; z) să asigure informarea persoanelor transportate cu privire la obligativitatea portului centurii de siguranţă pe timpul deplasării vehiculelor, în unul dintre următoarele moduri: i) de către conducătorul auto; îi) de către conducătorul grupului sau de către o persoană desemnată oficial în calitate de conducător al grupului; îi) prin mijloace audiovizuale;iii) prin afişarea în loc vizibil la fiecare scaun a unor semne şi/sau pictograme.  +  Secţiunea 2 Obligaţiile operatorilor de transport  +  Articolul 134Operatorii de transport care efectuează operaţiuni de transport rutier contra cost au următoarele obligaţii: a) să se asigure că persoanele angajate în funcţii care concură la siguranţa rutieră sunt titulare ale unui certificat/atestat profesional valabil conform reglementărilor legale în vigoare; b) să utilizeze numai vehicule rutiere a căror stare tehnică corespunde reglementărilor naţionale de siguranţă rutieră şi de protecţia mediului înconjurător, cu inspecţia tehnică periodică valabilă şi certificate/clasificate/încadrate corespunzător, conform prevederilor legale în vigoare; c) să monteze, numai prin agenţi economici autorizaţi, aparate tahograf şi limitatoare de viteză la vehiculele pentru care acestea sunt obligatorii; d) să nu permită plecarea în cursă a vehiculelor care au limitatorul de viteză defect;----------Lit. d) a art. 134 a fost modificată de pct. 49 al art. I din ORDINUL nr. 1.640 din 8 noiembrie 2012 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 791 din 26 noiembrie 2012. e) să nu permită intervenţia persoanelor neautorizate asupra limitatoarelor de viteză;----------Lit. e) a art. 134 a fost modificată de pct. 49 al art. I din ORDINUL nr. 1.640 din 8 noiembrie 2012 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 791 din 26 noiembrie 2012. f) să depună licenţa de transport/licenţa comunitară şi/sau copiile conforme ale acesteia la sediul inspectoratului teritorial al I.S.C.T.R. în raza căruia s-a efectuat controlul, în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la comunicarea măsurii suspendării acestor documente; g) să planifice transporturile şi să întocmească programul de executare a acestora, astfel încât conducătorul auto şi lucrătorii mobili să poată respecta prevederile legale privind timpul de lucru, de odihnă şi de repaus; h) abrogată;----------Lit. h) a art. 134 a fost abrogată de pct. 50 al art. I din ORDINUL nr. 1.640 din 8 noiembrie 2012 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 791 din 26 noiembrie 2012. i) să respecte regulile şi procedurile ce trebuie urmate în cazul efectuării transporturilor rutiere de mărfuri cu mase şi/sau dimensiuni care depăşesc masele şi/sau dimensiunile maxime admise/autorizate, conform reglementărilor în vigoare; j) să asigure locuri special amenajate pentru parcarea vehiculelor rutiere deţinute;----------Lit. j) a art. 134 a fost modificată de pct. 49 al art. I din ORDINUL nr. 1.640 din 8 noiembrie 2012 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 791 din 26 noiembrie 2012. k) să efectueze transportul asigurând un sistem de fixare a încărcăturii astfel încât acesta să reziste la forţele exercitate atunci când vehiculul este supus la următoarele acceleraţii:(i) decelerare de 0,8 x g (acceleraţie gravitaţională) spre faţă;(îi) decelerare de 0,5 x g (acceleraţie gravitaţională) spre spate;(iii) accelerare de 0,5 x g (acceleraţie gravitaţională) spre ambii pereţi laterali.Atunci când asupra unui element component al sistemului de fixare se exercită o forţă determinată conform pct. (i), (îi) şi (iii), forţa exercitată asupra acestui element de fixare nu poate depăşi sarcina nominală pentru care acesta a fost construit. l) să se asigure în prealabil că vehiculul rutier cu care se efectuează transportul respectă următoarele condiţii:(i) uşile laterale sau/şi uşile din spatele vehiculului pentru încărcarea/descărcarea mărfurilor, obloanele, rampa escamotabilă, prelatele, roata de rezervă, cât şi celelalte echipamente specifice vehiculului respectiv sunt bine fixate;(îi) încărcătura nu trebuie să împiedice conducerea vehiculului în condiţii de siguranţă;(iii) centrul de greutate al încărcăturii să fie cât mai aproape de centrul vehiculului rutier; m) să efectueze transportul numai după ce s-a asigurat că ambalajul mărfii este destul de rezistent pentru siguranţa transportului. În cazul în care ambalajul mărfii nu este destul de rezistent, va cere expeditorului o ambalare suplimentară suficient de rezistentă; n) să se asigure că elementele de fixare a mărfii respectă următoarele condiţii:(i) îndeplinesc corect funcţiile pentru care au fost construite;(îi) sunt adaptate pentru fixarea mărfii respective;(iii) nu prezintă noduri şi/sau elemente deteriorate, uzate, slăbite;(iv) sunt conforme cu standardele europene şi/sau internaţionale în vigoare în domeniu; o) să se asigure că sistemul de fixare a încărcăturii utilizat pentru înconjurarea, fixarea sau menţinerea încărcăturii pe/sau într-un vehicul este adaptat la mărimea, forma, consistenţa şi caracteristicile încărcăturii; p) să se asigure că dispozitivul de fixare sau de înşurubare utilizat pentru fixarea încărcăturii este fixat în aşa fel încât acesta să nu poată să fie deşurubat sau desprins. Dispozitivul de înşurubare integrat utilizat pentru fixarea unei încărcături trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:(i) să fie proiectat şi construit în scopul pentru care este folosit;(îi) să fie utilizat şi întreţinut conform specificaţiilor producătorului şi standardelor europene şi/sau internaţionale în domeniu; q) să se asigure că încărcătura înfăşurată sau fixată în vehicul este în conformitate cu dispoziţiile din "Recomandările europene privind cele mai bune practici în domeniul fixării încărcăturii pentru transportul rutier", elaborate de Direcţia Generală pentru Energie şi Transport a Comisiei Europene la data de 14 decembrie 2005; r) în situaţia în care condiţia de capacitate financiară nu mai este îndeplinită pentru toate autovehiculele pentru care s-au emis copii conforme ale licenţei comunitare, operatorul de transport rutier are obligaţia de a depune, în termen de 10 zile, la Autoritatea Rutieră Română - A.R.R., un număr de copii conforme ale licenţei comunitare egal cu numărul autovehiculelor pentru care această condiţie nu mai este îndeplinită; s) în cazul efectuării transportului rutier contra cost de persoane, operatorii de transport rutier au şi următoarele obligaţii, după caz: i) abrogat;----------Pct. i) al lit. s) a art. 134 a fost abrogat de pct. 50 al art. I din ORDINUL nr. 1.640 din 8 noiembrie 2012 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 791 din 26 noiembrie 2012. îi) abrogat;----------Pct. îi) al lit. s) a art. 134 a fost abrogat de pct. 50 al art. I din ORDINUL nr. 1.640 din 8 noiembrie 2012 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 791 din 26 noiembrie 2012.iii) abrogat;----------Pct. iii) al lit. s) a art. 134 a fost abrogat de pct. 50 al art. I din ORDINUL nr. 1.640 din 8 noiembrie 2012 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 791 din 26 noiembrie 2012. iv) să asigure gratuit readucerea persoanelor transportate la punctul de plecare, în cazul în care călătoria nu se poate realiza până la destinaţie din vina operatorului de transport rutier; v) să asigure preluarea persoanelor transportate din vehiculele rămase imobilizate pe traseu, în termen de maximum 3 ore în judeţ, 5 ore în tară şi în termen de maximum 16 ore în cazul transporturilor în trafic internaţional; vi) să asigure vânzarea biletelor la capetele traseului şi în vehicul, inclusiv cu anticipaţie;vii) să anunţe anticipat cursele care nu pot fi executate din cauza de forţă majoră sau din alte cauze la capetele traseului şi, în limita posibilităţilor, şi pe traseu;viii) să încheie contracte de acces în autogară, în conformitate cu graficele de circulaţie anexă la licenţa de traseu; ix) să comunice la Autoritatea Rutieră Română - A.R.R., în fiecare zi de vineri, situaţia persoanelor cu facilităţi la transportul rutier potrivit legii, transportate în săptămâna precedentă, în formatul solicitat de aceasta, afişat pe site-ul propriu; x) abrogat;----------Pct. x) al lit. s) a art. 134 a fost abrogat de pct. 50 al art. I din ORDINUL nr. 1.640 din 8 noiembrie 2012 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 791 din 26 noiembrie 2012. xi) să efectueze cursa/traseul o perioadă de minimum 30 de zile de la data depunerii la Autoritatea Rutieră Română - A.R.R. sau la Direcţia Generală Reglementări în Transporturi a cererii de renunţare la licenţa de traseu/autorizaţia de transport internaţional respectivă, după caz;xii) să efectueze traseul sau cursa pe o perioadă de 30 de zile, în cazul transporturilor interjudeţene, de la data primirii de la Autoritatea Rutieră Română - A.R.R.a înştiinţării privind retragerea licenţei de traseu;xiii) să asigure bilete de călătorie în cel puţin două limbi - limba română şi o limbă de circulaţie internaţională, în cazul efectuării transportului rutier internaţional contra cost de persoane;xiv) să respecte prevederile prevăzute în autorizaţia de transport şi să asigure criteriile de continuitate, regularitate şi capacitate necesare efectuării transportului de persoane prin servicii regulate pe traseul internaţional respectiv; xv) abrogat;-----------Pct. xv) al lit. s) a art. 134 a fost abrogat de pct. 50 al art. I din ORDINUL nr. 1.640 din 8 noiembrie 2012 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 791 din 26 noiembrie 2012.xvi) abrogat;-----------Pct. xvi) al lit. s) a art. 134 a fost abrogat de pct. 50 al art. I din ORDINUL nr. 1.640 din 8 noiembrie 2012 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 791 din 26 noiembrie 2012.xvii) să efectueze transportul rutier naţional contra cost de persoane prin servicii regulate numai cu autobuze dotate cu aparat de marcat electronic fiscal şi cititor de carduri cu posibilitatea de transmitere on-line a datelor, conform reglementărilor în vigoare;xviii) să transmită semestrial Direcţiei Generale Reglementări în Transporturi raportul efectuării curselor aferente serviciilor regulate de transport internaţional de persoane;xix) să transmită semestrial Autorităţii Rutiere Române A.R.R. raportările privind operaţiunile de cabotaj prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 1073/2009; xx) să afişeze traseul serviciului, staţiile, orarul, tarifele şi condiţiile de transport astfel încât să garanteze că aceste informaţii sunt disponibile tuturor utilizatorilor;xxi) să asigure desfăşurarea serviciului la nivelul de calitate, continuitate, regularitate şi capacitate conform autorizaţiei de transport internaţional/licenţei de traseu, în cazul efectuării transportului rutier contra cost de persoane prin servicii regulate; ş) să deţină la sediul prevăzut la art. 9 lit. a) următoarele documente, după caz: i) cărţile de identitate ale vehiculelor, în original pentru cele deţinute în proprietate, respectiv în copie pentru cele deţinute cu orice alt titlu; îi) documentele doveditoare, din care să rezulte că deţine vehiculele rutiere, în original;iii) avizele medicale şi psihologice valabile pentru persoanele cu funcţii care concură la siguranţa circulaţiei; iv) toate documentele din care reiese menţinerea condiţiilor de acces la profesie şi la piaţă; v) formularul de expediţie/transport şi formularul pentru aprobarea transportului, în cazul transportului de deşeuri, pentru anul în curs şi anul precedent; vi) documentele doveditoare din care să rezulte angajarea în condiţii legale a persoanelor cu funcţii care concură la siguranţa circulaţiei;vii) tichetele de cântar prevăzute la transportul mărfurilor divizibile, pentru anul în curs şi anul precedent, precum şi autorizaţiile speciale de transport privind transportul mărfurilor indivizibile cu depăşirea maselor şi/sau dimensiunilor maxime admise;viii) scrisorile de transport (C.M.R.), pentru anul în curs şi anul precedent;vix) documentul de control INTERBUS, în original, reîntregit dacă a fost folosit în totalitate şi foile de parcurs pentru documentul de control INTERBUS aflat în exploatare, pentru anul în curs şi anul precedent; x) documentul de control prevăzut de acordurile bilaterale pentru transportul rutier public de persoane prin servicii ocazionale, în cazul statelor nesemnatare ale Acordului INTERBUS, pentru anul în curs şi anul precedent; xi) documentul de control, în original, reîntregit dacă a fost folosit în totalitate şi foile de parcurs pentru documentul de control aflat în exploatare, în cazul transportului de persoane prin servicii ocazionale în trafic naţional şi internaţional, pentru anul în curs şi anul precedent;xii) asigurarea pentru persoanele transportate şi bagajele acestora pentru riscuri de accidente ce cad în sarcina operatorului de transport rutier;xiii) documentele privind întreţinerea vehiculelor pentru o perioadă de 18 luni, care să conţină minimum informaţiile privind: informări legate de sesizările conducătorilor auto privind starea tehnică a vehiculului, rezoluţii ale menagerului de transport, modalitatea de soluţionare şi documente justificative, după caz; t) să pună la dispoziţia conducătorilor auto, pentru vehiculele cu care efectuează transport rutier contra cost, următoarele documente, după caz, în vederea prezentării acestor documente cu ocazia controlului în trafic:(i) copia conformă a licenţei de transport/licenţei comunitare;(îi) legitimaţia de serviciu valabilă a conducătorului auto, din care să reiasă că este angajat al operatorului de transport, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 42;(iii) contractul de leasing sau de închiriere, după caz, în original ori copie conformă cu originalul, în cazul în care vehiculul rutier este deţinut cu contract de leasing sau de închiriere;(iv) asigurarea pentru persoanele transportate şi bagajele acestora pentru riscuri de accidente ce cad în sarcina operatorului de transport rutier, în copie;(v) certificatul de competenţă profesională al conducătorului auto, valabil pentru tipul de transport efectuat;(vi) documentul de transport, conform tipului de transport rutier efectuat, precum şi autorizaţiile prevăzute de legislaţia în vigoare în domeniul transporturilor rutiere;(vii) atestatul de conducător auto prevăzut la art. 5 din Regulamentul (CE) nr. 1.072/2009, după caz;(viii) documentele din care să rezulte apartenenţa pasagerilor la categoria pentru care este autorizat/licenţiat serviciul de transport persoane prin servicii regulate speciale;-----------Lit. t) a art. 134 a fost modificată de pct. 49 al art. I din ORDINUL nr. 1.640 din 8 noiembrie 2012 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 791 din 26 noiembrie 2012. ţ) să desfăşoare operaţiuni de transport rutier contra cost de mărfuri periculoase numai dacă: i) desemnează un consilier de siguranţă pentru transportul mărfurilor periculoase; îi) respectă obligaţiile care îi revin conform prevederilor cap. 1.4 din anexa A la Acordul european referitor la transportul rutier internaţional al mărfurilor periculoase (A.D.R.), încheiat la Geneva la 30 septembrie 1957, la care România a aderat prin Legea nr. 31/1994, cu modificările şi completările ulterioare. u) să efectueze transport rutier de mărfuri ori de persoane pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, numai dacă autovehiculele sunt dotate cu anvelope de iarnă pe roţile axei/axelor de tracţiune ori au montate pe aceste roţi lanţuri sau alte echipamente antiderapante omologate.-----------Lit. u) a art. 134 a fost modificată de pct. 49 al art. I din ORDINUL nr. 1.640 din 8 noiembrie 2012 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 791 din 26 noiembrie 2012. v) să asigure instruirea conducătorilor auto privind obligaţiile ce revin acestora; w) abrogat;----------Lit. w) a art. 134 a fost abrogată de pct. 50 al art. I din ORDINUL nr. 1.640 din 8 noiembrie 2012 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 791 din 26 noiembrie 2012. x) să anunţe anticipat cursele care nu pot fi executate din cauză de forţă majoră sau din alte cauze la capetele traseului şi, în limita posibilităţilor, şi pe traseu; y) să notifice autorităţii de autorizare renunţarea la serviciu, în conformitate cu prevederile prezentelor norme metodologice; z) să comunice, prin mijloace corespunzătoare de publicitate, utilizatorilor serviciului regulat, pe care îl efectuează în baza unei autorizaţii/licenţe de traseu, renunţarea efectuării serviciului, cu cel puţin 30 de zile înainte de dat renunţării; aa) să asigure bilete de călătorie în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 1073/2009, precum şi ale acordurilor şi convenţiilor internaţionale la care România este parte; ab) să anunţe pierderea, sustragerea sau deteriorarea licenţei comunitare şi/sau a copiei conforme a acesteia la Autoritatea Rutieră Română - A.R.R. în termen de maximum 15 zile de la data constatării; ac) să publice pierderea sau sustragerea licenţei comunitare şi/sau a copiei conforme a acesteia, precum şi a licenţei de traseu, în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a. ad) să notifice, în scris, schimbarea sediului prevăzut la art. 9 lit.a), în termen de 15 zile, la Autoritatea Rutieră Română - A.R.R.; ae) să depună licenţa comunitară şi copiile conforme ale acesteia la Autoritatea Rutieră Română A.R.R. în cazul schimbării sediului; af) să transmită anterior efectuării transportului la Autoritatea Rutieră Română - A.R.R., prin completarea unui formular în formatul electronic disponibil pe pagina de internet a acesteia, datele solicitate referitoare la transportul rutier contra cost de persoane prin servicii ocazionale; ag) să transmită Autorităţii Rutiere Române - A.R.R., prin completarea unui formular, în formatul electronic disponibil pe site-ul acesteia, modificările privind situaţia conducătorilor auto angajaţi, în termen de cel mult 15 zile de la apariţia modificării; ah) abrogată;----------Lit. ah) a art. 134 a fost abrogată de pct. 50 al art. I din ORDINUL nr. 1.640 din 8 noiembrie 2012 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 791 din 26 noiembrie 2012. ai) să asigure vânzarea biletelor cu anticipaţie; aj) să asigure informarea persoanelor transportate cu privire la obligativitatea portului centurii de siguranţă pe timpul deplasării vehiculelor, în unul dintre următoarele moduri: i) de către conducătorul auto; îi) de către conducătorul grupului sau de către o persoană desemnată oficial în calitate de conducător al grupului; îi) prin mijloace audiovizuale;iii) prin afişarea în loc vizibil la fiecare scaun a unor semne şi/sau pictograme. ak) să transmită Autorităţii Rutiere Române - A.R.R. abonamentele eliberate pentru transportul elevilor prevăzut la art. 51^1, prin completarea unui formular în formatul electronic disponibil pe pagina de internet a acesteia.----------Lit. ak) a art. 134 a fost introdusă de pct. 51 al art. I din ORDINUL nr. 1.640 din 8 noiembrie 2012 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 791 din 26 noiembrie 2012.  +  Secţiunea 2^1 Obligaţiile întreprinderilor de transport în cont propriu şi ale operatorilor de transport privind dotarea vehiculelor cu plăcuţe din care să rezulte dimensiunile şi masele maxime autorizate ale vehiculului----------Secţiunea 2^1 a fost introdusă de pct. 52 al art. I din ORDINUL nr. 1.640 din 8 noiembrie 2012 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 791 din 26 noiembrie 2012.  +  Articolul 134^1 (1) În scopul facilitării controlului vehiculelor care sunt utilizate de întreprinderile de transport în cont propriu sau de operatorii de transport rutier, aceştia au obligaţia dotării acestora cu plăcuţe din care să rezulte dimensiunile şi masele maxime autorizate ale vehiculului, după cum urmează: a) plăcuţa producătorului în care sunt menţionate masele maxime autorizate ale vehiculului; b) plăcuţa în care sunt menţionate dimensiunile vehiculului. (2) Plăcuţa producătorului este aplicată de producătorul vehiculului sau de reprezentantul acestuia conform Ordinului ministrului lucrărilor publice, transporturilor şi locuinţei nr. 211/2003pentru aprobarea Reglementărilor privind omologarea de tip şi eliberarea cărţii de identitate a vehiculelor rutiere, precum şi omologarea de tip a produselor utilizate la acestea - RNTR 2, cu modificările şi completările ulterioare. (3) Plăcuţa în care sunt înscrise dimensiunile vehiculului respectă cerinţele prevăzute în anexa nr. 46 şi se aplică de Regia Autonomă "Registrul Auto Român" într-un loc accesibil în apropierea plăcuţei producătorului. (4) Dimensiunile care se înscriu de Regia Autonomă "Registrul Auto Român" sunt cele determinate în urma efectuării măsurătorilor pe vehicul. (5) În cazul în care dimensiunile vehiculului nu mai corespund cu cele indicate pe plăcuţă, operatorii de transport rutier/întreprinderile de transport rutier în cont propriu au obligaţia de a solicita modificarea datelor înscrise pe plăcuţă în mod corespunzător. (6) În cazul vehiculelor care nu mai sunt dotate cu plăcuţa producătorului sau această plăcuţă este deteriorată ori este confecţionată artizanal, se aplică de Regia Autonomă "Registrul Auto Român" într-un loc accesibil o plăcuţă care include informaţiile înscrise pe plăcuţele menţionate la alin. (1) şi care respectă cerinţele prevăzute în anexa nr. 46. (7) În cazul prevăzut la alin. (6), masele maxime autorizate care se înscriu de Regia Autonomă "Registrul Auto Român" sunt cele menţionate în cartea de identitate a vehiculului.----------Art. 134^1 a fost introdus de pct. 52 al art. I din ORDINUL nr. 1.640 din 8 noiembrie 2012 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 791 din 26 noiembrie 2012.----------Notă C.T.C.E. Piatra Neamţ:A se vedea şi art. III din ORDINUL nr. 1.640 din 8 noiembrie 2012 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 791 din 26 noiembrie 2012, care reglementeaza:"Prevederile art. 134^1 din Normele metodologice privind aplicarea prevederilor referitoare la organizarea şi efectuarea transporturilor rutiere şi a activităţilor conexe acestora stabilite prin Ordonanţa Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, aprobate prin din Ordinul ministrului transporturilor şi infrastructurii nr. 980/2011, intră în vigoare după 6 luni de la data publicării prezentului ordin".Potrivit art. I din ORDINUL nr. 788 din 20 mai 2013, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 290 din 22 mai 2013 care modifică art. III din ORDINUL nr. 1.640 din 8 noiembrie 2012 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 791 din 26 noiembrie 2012:"Prevederile art. 134^1 din Normele metodologice privind aplicarea prevederilor referitoare la organizarea şi efectuarea transporturilor rutiere şi a activităţilor conexe acestora stabilite prin Ordonanţa Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, aprobate prin Ordinul ministrului transporturilor şi infrastructurii nr. 980/2011, intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2014."  +  Secţiunea 3 Obligaţiile conducătorilor auto  +  Articolul 135Conducătorii auto angajaţi ai întreprinderilor/operatorilor de transport rutier, care efectuează operaţiuni de transport, au următoarele obligaţii: a) să emită bilete/legitimaţii de călătorie corespunzătoare tarifelor aferente distantei parcurse de persoanele transportate; b) să permită urcarea în autovehicul numai a persoanelor posesoare de bilete/legitimaţii de călătorie sau a celor care beneficiază de facilităţi la transportul rutier, potrivit legii; c) să nu oprească pentru urcarea/coborârea altor persoane decât a celor care aparţin categoriei pentru care este autorizat/licenţiat serviciul respectiv, în cazul efectuării transportului rutier contra cost de persoane prin servicii regulate speciale; d) să transporte persoane doar în limita numărului de locuri pe scaune înscris în certificatul de înmatriculare sau, în cazul autovehiculelor clasificate, în limita numărului de locuri pe scaune înscris în certificatul de clasificare; e) să oprească în toate staţiile prevăzute în graficul de circulaţie aferent licenţei de traseu, fără a opri, pentru urcarea sau coborârea persoanelor transportate, în alte locuri decât cele prevăzute în graficul de circulaţie; f) să informeze persoanele transportate cu privire la obligativitatea portului centurii de siguranţă pe timpul deplasării vehiculelor; g) să respecte regulile privind încărcarea, repartizarea încărcăturii, asigurarea şi fixarea mărfurilor transportate; h) să transporte doar persoanele nominalizate în documentul de control; i) să cunoască şi să respecte măsurile ce trebuie luate după un accident sau incident în ceea ce priveşte asigurarea vehiculului, protecţia personală şi a celorlalţi participanţi la trafic, protecţia mediului, protecţia bunurilor; j) să preia mărfuri sau colete doar în limita spaţiilor disponibile, în cazul efectuării transportului rutier de persoane; k) să asigure urcarea şi coborârea bagajelor în/din portbagajul vehiculului. Bagajele se manipulează numai de către conducătorul auto. l) să nu plece în cursă cu un vehicul care are tahograful sau limitatorul de viteză defect, nesigilat ori fără suficiente foi de înregistrare pentru efectuarea întregului parcurs al transportului;-----------Lit. l) a art. 135 a fost introdusă de pct. 53 al art. I din ORDINUL nr. 1.640 din 8 noiembrie 2012 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 791 din 26 noiembrie 2012. m) să nu permită intervenţia persoanelor neautorizate asupra aparatelor tahograf şi a limitatoarelor de viteză;-----------Lit. m) a art. 135 a fost introdusă de pct. 53 al art. I din ORDINUL nr. 1.640 din 8 noiembrie 2012 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 791 din 26 noiembrie 2012. n) să parcheze vehiculele rutiere deţinute de operatorul de transport rutier/întreprinderea de transport rutier în cont propriu numai în locurile special amenajate indicate de către acesta/aceasta;-----------Lit. n) a art. 135 a fost introdusă de pct. 53 al art. I din ORDINUL nr. 1.640 din 8 noiembrie 2012 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 791 din 26 noiembrie 2012. o) să efectueze transport rutier de mărfuri ori de persoane pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, numai dacă autovehiculele sunt dotate cu anvelope de iarnă pe roţile axei/axelor de tracţiune ori au montate pe aceste roţi lanţuri sau alte echipamente antiderapante omologate, şi să nu efectueze transport rutier de mărfuri ori de persoane pe drumurile publice care nu sunt acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei cu vehicule care au montate pe roţi lanţuri ori alte echipamente antiderapante omologate;-----------Lit. o) a art. 135 a fost introdusă de pct. 53 al art. I din ORDINUL nr. 1.640 din 8 noiembrie 2012 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 791 din 26 noiembrie 2012. p) în cazul efectuării transportului rutier de persoane contra cost, conducătorii auto au şi următoarele obligaţii, după caz:(i) să utilizeze pe timpul executării transportului rutier placa de traseu cu nominalizarea operatorului de transport rutier, a traseului şi a tipului de transport;(îi) să asigure afişarea în interiorul vehiculului a tarifului de transport pe bază de legitimaţie de călătorie, conform distanţelor corespunzătoare staţiilor prevăzute în graficul de circulaţie aferent licenţei de traseu;(iii) să nu utilizeze staţiile publice în cazul efectuării transportului interjudeţean de persoane prin servicii regulate speciale;-----------Lit. p) a art. 135 a fost introdusă de pct. 53 al art. I din ORDINUL nr. 1.640 din 8 noiembrie 2012 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 791 din 26 noiembrie 2012. q) să transporte doar persoanele angajate ale întreprinderii de transport în cont propriu, nominalizate în documentul de transport, în cazul efectuării transportului rutier în cont propriu;-----------Lit. q) a art. 135 a fost introdusă de pct. 53 al art. I din ORDINUL nr. 1.640 din 8 noiembrie 2012 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 791 din 26 noiembrie 2012. r) să asigure existenţa la bordul vehiculului a documentelor puse la dispoziţia lor de întreprinderea de transport rutier în cont propriu sau operatorul de transport rutier, conform prevederilor art. 133 lit. ş) şi art. 134 lit. t).-----------Lit. r) a art. 135 a fost introdusă de pct. 53 al art. I din ORDINUL nr. 1.640 din 8 noiembrie 2012 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 791 din 26 noiembrie 2012.  +  Secţiunea 4 Obligaţiile operatorilor economici care efectuează activităţi conexe transportului rutierSubsecţiunea 1Obligaţiile operatorilor economici care efectuează activităţi conexe transportului rutier - activităţi desfăşurate de autogări  +  Articolul 136Operatorilor economici care efectuează activităţi conexe transportului rutier - activităţi desfăşurate de autogări, au următoarele obligaţii: a) să înlocuiască managerul de transport în termen de 30 zile, în situaţia în care acesta nu mai îndeplineşte această funcţie sau în cazul în care acesta nu mai îndeplineşte condiţia de bună reputaţie ori competenţă profesională; b) să asigure evidenţa curselor plecate şi sosite, precum şi ordinea cronologică de execuţie, prin registrul de mişcare ce va cuprinde:(i) ora de plecare/sosire;(îi) numărul de circulaţie;(iii) traseul;(iv) operatorul de transport rutier;(v) observaţii; c) să permită în mod nediscriminatoriu accesul operatorilor de transport rutier la serviciile oferite de autogară, fără a condiţiona încheierea contractelor de efectuarea unor servicii suplimentare sau pe care operatorul de transport rutier nu le solicită; d) să monteze afişaje la peroane conţinând informaţii privind traseele şi orele de plecare/sosire a curselor; e) să repartizeze cursele pe peroane astfel încât să se asigure un interval de cel puţin 15 minute între două plecări consecutive de la acelaşi peron; f) să întocmească programul autogării în funcţie de orele de plecare şi de sosire a curselor; autogara se va deschide cu minimum 30 de minute înainte de plecarea/sosirea primei curse şi se va închide după minimum 30 de minute de la plecarea ultimei curse.----------Lit. f) a art. 136 a fost modificată de pct. 54 al art. I din ORDINUL nr. 1.640 din 8 noiembrie 2012 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 791 din 26 noiembrie 2012. g) să primească şi să înregistreze toate cererile operatorilor de transport rutier care solicită accesul în autogară, cereri la care se va răspunde afirmativ sau negativ, cu motivarea refuzului, în scris, în termen de 20 de zile de la data primirii cererii; h) să încheie contracte de acces în autogară, în conformitate cu graficele de circulaţie aprobate, cu operatorii de transport rutier deţinători de licenţă de traseu pe perioada de valabilitate a programului de transport; i) abrogată;----------Lit. i) a art. 136 a fost abrogată de pct. 55 al art. I din ORDINUL nr. 1.640 din 8 noiembrie 2012 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 791 din 26 noiembrie 2012. j) să încheie contracte de acces în autogară cu operatorii de transport rutier fără a depăşi capacitatea autogării; k) să încheie contracte de acces în autogară cu operatorii de transport rutier fără a depăşi perioada de valabilitate a programului de transport; l) să remedieze deficienţele semnalate de publicul călător şi constatate de I.S.C.T.R., în termenul stabilit de aceasta; m) să afişeze la fiecare casă de bilete şi abonamente orarul de funcţionare.Subsecţiunea 2Obligaţiile operatorilor economici care desfăşoară activităţi conexe transportului rutier - activităţi de intermediere a operaţiunilor de transport rutier contra cost  +  Articolul 137Operatorii economici care efectuează activităţi conexe transportului rutier - activităţi de intermediere a operaţiunilor de transport rutier contra cost, au următoarele obligaţii: a) să înlocuiască managerul de transport în termen de 30 zile, în situaţia în care acesta nu mai îndeplineşte această funcţie sau în cazul în care acesta nu mai îndeplineşte condiţia de bună reputaţie ori competenţă profesională; b) să deţină la sediul înscris pe licenţa pentru activităţi conexe transportului rutier - activităţi de intermediere a operaţiunilor de transport rutier contra cost, un registru de evidenţă a activităţilor de intermediere a operaţiunilor de transport rutier contra cost desfăşurate; c) să păstreze la sediul menţionat la lit. b), pentru anul în curs şi anul precedent, documentele privind activităţile de intermediere a operaţiunilor de transport rutier contra cost desfăşurate; d) să desfăşoare activităţi de intermediere a operaţiunilor de transport rutier contra cost numai cu operatori de transport; e) să desfăşoare activităţi de intermediere a operaţiunilor de transport rutier contra cost de mărfuri periculoase numai dacă: i) desemnează un consilier de siguranţă pentru transportul mărfurilor periculoase; îi) respectă obligaţiile care îi revin conform prevederilor cap. 1.4 din anexa A la Acordul european referitor la transportul rutier internaţional al mărfurilor periculoase (A.D.R.), încheiat la Geneva la 30 septembrie 1957, la care România a aderat prin Legea nr. 31/1994, cu modificările şi completările ulterioare.  +  Capitolul VIII Inspecţia şi controlul transporturilor rutiere, activităţilor conexe acestora, a condiţiilor de siguranţă rutieră şi protecţia mediului  +  Articolul 138Inspecţia şi controlul modului de respectare, pe teritoriul României, a prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1071/2009, Regulamentului (CE) nr. 1072/2009 şi ale Regulamentului (CE) nr. 1073/2009, precum şi a prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, inclusiv a prevederilor prezentelor norme metodologice, se efectuează de către Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier în trafic şi la sediul operatorilor de transport rutier, al întreprinderilor de transport rutier în cont propriu şi al operatorilor economici care desfăşoară activităţi conexe transportului rutier.  +  Capitolul IX Dispoziţii finale şi tranzitorii  +  Articolul 139Operatorii de transport rutier şi întreprinderile de transport rutier în cont propriu îşi organizează şi desfăşoară activitatea pentru care au fost licenţiaţi/certificaţi în baza regulamentelor proprii, cu respectarea prezentelor norme metodologice, precum şi a legislaţiei naţionale şi a Uniunii Europene din domeniul transporturilor rutiere.  +  Articolul 140Operatorul de transport rutier titular al licenţei comunitare şi al copiilor conforme ale acesteia poate efectua transport rutier în cont propriu pe baza acestor documente.ART 141 (1) Autovehiculele din categoriile M(2) şi M(3) definite în conformitate cu Reglementările privind omologarea de tip şi eliberarea cărţii de identitate a vehiculelor rutiere, precum şi omologarea de tip a produselor utilizate la acestea, aprobate prin Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor şi locuinţei nr. 211/2003 - RNTR 2, cu modificările şi completările ulterioare, pot circula pe drumurile publice numai dacă sunt echipate cu un limitator de viteză reglat astfel încât viteza lor să nu depăşească 100 km/h. (2) Autovehiculele din categoria M(3) înmatriculate înainte de 1 ianuarie 2005, cu o masă totală maximă autorizată mai mare de 10 tone, pot continua să fie echipate cu limitatoare de viteză a căror viteză maximă este reglată la 100 km/h. (3) Autovehiculele din categoriile N(2) şi N(3) definite în conformitate cu RNTR 2 pot circula pe drumurile publice numai dacă sunt echipate cu un limitator de viteză reglat astfel încât viteza lor să nu depăşească 90 km/h. (4) Cerinţele prevăzute la alin (1) - (3) se aplică: a) autovehiculelor din categoriile M(3) cu o masă totală maximă autorizată mai mare de 10 tone şi N(3), înmatriculate după data de 1 ianuarie 1988; b) autovehiculelor din categoriile M(3) cu o masă totală maximă autorizată mai mare de 5 tone dar mai mică sau egală cu 10 tone, M(2) şi N(2), înmatriculate după data 1 ianuarie 2005; c) autovehiculelor omologate în conformitate cu Directiva 88/77/CE din categoriile M(3) cu o masă totală maximă autorizată mai mare de 5 tone dar mai mică sau egală cu 10 tone, M(2) şi N(2), înmatriculate după data de 1 octombrie 2001. (5) Cerinţele prevăzute la alin. (1) - (3) nu se aplică: a) autovehiculelor utilizate de către forţele armate, protecţia civilă, pompieri, alte servicii de urgenţă şi forţe responsabile pentru menţinerea ordinii publice; b) autovehiculelor a căror viteză maximă constructivă nu poate depăşi limitele prevăzute la alin. (1) - (3); c) autovehiculelor utilizate pentru teste rutiere în scopuri ştiinţifice; d) autovehiculelor utilizate numai pentru servicii publice în zonele urbane. (6) Limitatoarele de viteză ce echipează autovehiculele menţionate la alin. (1) - (3) trebuie să satisfacă cerinţele tehnice prevăzute de Directiva 92/24/CEE. Totuşi, toate autovehiculele prevăzute la alin. (1) - (3) şi înmatriculate înainte de 1 ianuarie 2005 pot continua să fie echipate cu limitatoare de viteză care respectă cerinţele tehnice stabilite de autorităţile competente ale statelor membre ale Uniunii Europene. (7) Limitatoarele de viteză se instalează de către operatorii economici autorizaţi de Regia Autonomă Registrul Auto Român, în conformitate cu legislaţia în vigoare.  +  Articolul 142 (1) Autoritatea Rutieră Română - A.R.R. întocmeşte Registrul electronic al conducătorilor auto în care sunt înregistraţi toţi conducătorii auto care efectuează operaţiuni de transport rutier. (2) Registrul electronic al conducătorilor auto conţine următoarele: a) datele de identificare ale conducătorului auto (numele şi prenumele, CNP, domiciliu); b) centrul de pregătire şi perfecţionare profesională la care a urmat cursul în vederea atestării profesionale; c) tipul/tipurile de certificat/certificate de competenţă profesională deţinute; d) întreprinderile de transport rutier în cont propriu/operatorii de transport rutier la care a fost angajat cu contract de muncă; e) sancţiunile aplicate pentru abateri de la prevederile legislaţiei în domeniul transporturilor rutiere.  +  Articolul 143 (1) Pe baza datelor din Registrul electronic al conducătorilor auto, Autoritatea Rutieră Română - A.R.R. eliberează, la cererea conducătorului auto, fişa profesională a acestuia. (2) Cererea de eliberare a fişei profesionale a conducătorilor auto se depune în scris la Autoritatea Rutieră Română - A.R.R. (3) Eliberarea fişei profesionale a conducătorului auto se face de către Autoritatea Rutieră Română - A.R.R., în termen de 24 de ore de la depunerea solicitării. (4) Modelul fişei profesionale a conducătorului auto este prevăzută în anexa nr. 43 la prezentele norme metodologice. (5) Modelul atestatului conducătorului auto prevăzut la art. 5 din Regulamentul (CE) nr. 1072/2009 este prevăzută în anexa nr. 44 la prezentele norme metodologice.  +  Articolul 144La efectuarea operaţiunilor de transport rutier care fac obiectul prezentelor norme metodologice, se vor utiliza conducători auto cetăţeni români, cetăţeni ai Uniunii Europene sau cetăţeni ai statelor din afara Uniunii Europene cu drept de muncă în România, angajaţi sau puşi la dispoziţie, după caz, titulari ai unui certificat de competenţă profesională obţinut în condiţiile prevăzute de reglementările naţionale şi ale Uniunii Europene.  +  Articolul 145Cererile prevăzute de prezentele norme metodologice se transmit în original, iar documentele anexate cererilor respective, în vederea eliberării licenţei comunitare şi a copiilor conforme ale acesteia, a certificatului de transport rutier în cont propriu şi a copiilor conforme ale acestuia, precum şi a licenţei pentru activităţi conexe transportului rutier, se transmit la Autoritatea Rutieră Română - A.R.R., în copie, ştampilate şi semnate de către administratorul întreprinderii, fiecare copie având înscris în mod expres: "Subsemnatul ..............................., declar pe propria răspundere, sub sancţiunea legii penale privind falsul în declaraţii, că prezentul act este conform cu originalul".  +  Articolul 146 (1) Pierderea, deteriorarea sau sustragerea licenţei comunitare şi/sau a copiilor conforme ale acesteia, a certificatului de transport în cont propriu şi/sau a copiilor conforme ale acestuia, a licenţei de traseu şi a autorizaţiei de transport internaţional, se comunică, după caz, Autorităţii Rutiere Române - A.R.R sau Direcţiei Generale Reglementări în Transporturi în termen de 15 zile de la data constatării, documentul respectiv înlocuindu-se cu un document nou. (2) Pierderea sau sustragerea documentelor prevăzute la alin. (1) se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a.  +  Articolul 147 (1) Tariful pentru eliberarea licenţei de traseu se stabileşte pentru o cursă în cazul transportului rutier contra cost de persoane prin servicii regulate şi servicii regulate speciale în trafic interjudeţean. (2) Tariful perceput pentru eliberarea licenţei de traseu reprezintă suma tarifelor aferente curselor prevăzute pentru acel traseu în cazul transportului rutier contra cost de persoane prin servicii regulate.  +  Articolul 148Documentele eliberate pentru întreprinderile de transport în cont propriu, operatorii de transport rutier şi întreprinderile care desfăşoară activităţi conexe transportului rutier, eliberate în baza prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2005 privind transporturile rutiere aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 102/2006, cu modificările şi completările ulterioare, se supun aceluiaşi regim juridic cu certificatul de transport în cont propriu şi copiile conforme ale acestuia, licenţa comunitară şi copiile conforme ale acesteia, licenţa de traseu şi licenţa pentru activităţi conexe transportului rutier, eliberate în baza Ordonanţei Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere.  +  Articolul 149Anexele nr. 1 - 44 fac parte integrantă din prezentele norme metodologice.Prezentele norme metodologice transpun prevederile Directivei 92/6/CEE a Consiliului din 10 februarie 1992 privind instalarea şi utilizarea, în cadrul Comunităţii, a limitatoarelor de viteză la anumite categorii de autovehicule, modificată prin Directiva 2002/85/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 5 noiembrie 2002, care modifică Directiva 92/6/CEE a Consiliului privind instalarea şi utilizarea, în cadrul Comunităţii, a limitatoarelor de viteză la anumite categorii de autovehicule şi ale art. 2 alin. (2) lit. b) din Directiva 91/671/CE din 16 decembrie 1991 de apropiere a legislaţiilor statelor membre privind utilizarea obligatorie a centurii de siguranţă în vehiculele cu capacitate mai mică de 3,5 tone, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 373 din 31 decembrie 1991.  +  Anexa 1 Modelul de licenţă comunitarăCOMUNITATEA EUROPEANĂ(a)(Culoare Pantone albastru deschis, format DINA4 hârtie din celuloză de 100 g/m2 sau mai mult)(Prima pagină a licenţei)[Text în limba română]   ┌───────────────┐ ┌────────────────────────────────┐   │ RO*1) │ │ MINISTERUL TRANSPORTURILOR ŞI │   │ │ │ INFRASTRUCTURII │   └───────────────┘ │AUTORITATEA RUTIERĂ ROMÂNĂ - ARR│                                     └────────────────────────────────┘--------*1) Semnele distinctive ale statelor membre sunt: (B) Belgia, (BG) Bulgaria, (CZ) Republica Cehă, (DK) Danemarca, (D) Germania, (EST) Estonia, (IRL) Irlanda, (GR) Grecia, (E) Spania, (F) Franţa, (I) Italia, (CY) Cipru, (LV) Letonia, (LT) Lituania, (L) Luxemburg, (H) Ungaria, (MT) Malta, (NL) Ţările de Jos, (A) Austria, (PL) Polonia, (P) Portugalia, (RO) România, (SLO) Slovenia, (SK) Slovacia, (FIN) Finlanda, (S) Suedia, (UK) Regatul Unit.LICENŢA NR.pentru transportul rutier internaţionalde mărfuri contra cost în numele unui terţPrezenta licenţă îndreptăţeşte pe*2) ............................................................................................................... ................................................................................................................................................................................................................................................................................................................---------*2) Denumirea sau denumirea comercială şi adresa completă a operatorului de transport rutier de marfă.să efectueze transporturi rutiere internaţionale de mărfuri contra cost în numele unui terţ pe orice traseu, pentru deplasări sau secţiuni ale deplasării, efectuate contra cost în numele unui terţ pe teritoriul Comunităţii, astfel cum este stabilit în Regulamentul (CE) nr. 1072/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 21 octombrie 2009 privind normele comune pentru accesul la piaţa transportului rutier internaţional de mărfuri şi în conformitate cu prevederile generale ale prezentei licenţe. ┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │Observaţii: ..............................................................│ ├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │..........................................................................│ ├─────────────────────────────────────────┬────────────────────────────────┤ │Licenţa este valabilă de la .............│până la ........................│ ├─────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┤ │Emisă în ................................│la .............................│ ├─────────────────────────────────────────┴────────────────────────────────┤ │.......................................................................*3)│ └──────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘-------*3) Semnătura şi ştampila autorităţii sau a organului emitent competent.(b)(A doua pagină a licenţei)[Text în limba (limbile) oficială (oficiale) sau una dintre limbile oficiale ale statului membru care emite licenţa]PREVEDERI GENERALEPrezenta licenţă este emisă în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1072/2009.Aceasta îl îndreptăţeşte pe titular să efectueze transporturi rutiere internaţionale de mărfuri contra cost în numele unui terţ pe orice traseu, pentru deplasări sau secţiuni ale deplasării efectuate pe teritoriul Comunităţii şi, unde este cazul, în condiţiile stabilite prin prezenta licenţă:- în cazul în care punctul de plecare şi punctul de destinaţie sunt situate în două state membre diferite, cu sau fără tranzitarea unuia sau mai multor state membre sau ţări terţe;- dintr-un stat membru către o ţară terţă sau invers, cu sau fără tranzitarea unuia sau mai multor state membre sau ţări terţe;- între ţări terţe, cu tranzitarea teritoriului unuia sau mai multor state membre,şi călătoriile fără încărcătură efectuate în conexiune cu aceste transporturi.În cazul unui transport dintr-un stat membru către o ţară terţă sau invers, prezenta licenţă este valabilă pentru acea secţiune a deplasării efectuată pe teritoriul Comunităţii. Licenţa este valabilă pe teritoriul statului membru de încărcare sau descărcare numai după încheierea acordului necesar între Comunitate şi ţara terţă respectivă în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1072/2009.Licenţa este eliberată personal titularului şi este netransmisibilă.Aceasta poate fi retrasă de către autoritatea competentă a statului membru care a emis-o, în special în cazul în care titularul:- nu s-a conformat tuturor condiţiilor privind utilizarea licenţei;- a furnizat informaţii incorecte în legătură cu datele necesare pentru emiterea sau prelungirea licenţei.Originalul licenţei trebuie păstrat de întreprinderea de transport rutier.O copie conformă a licenţei trebuie păstrată la bordul vehiculului*1). În cazul unei combinaţii de vehicule, aceasta trebuie să însoţească autovehiculul. Licenţa acoperă combinaţia de vehicule chiar în cazul în care remorca sau semiremorca nu este înmatriculată sau autorizată pentru a circula pe numele titularului licenţei sau în cazul în care este înmatriculată sau autorizată să circule într-un alt stat.--------*1) "Vehicul" înseamnă un autovehicul înmatriculat într-un stat membru sau o combinaţie cuplată de vehicule care să aibă cel puţin autovehiculul înmatriculat într-un stat membru, utilizat exclusiv pentru transportul de mărfuri.Licenţa trebuie prezentată la cerere unui agent autorizat de control.Pe teritoriul fiecărui stat membru, titularul trebuie să respecte actele cu putere de lege şi actele administrative în vigoare în statul respectiv, în special în ceea ce priveşte transporturile şi traficul.  +  Anexa 2 Modelul de licenţă comunitarăCOMUNITATEA EUROPEANĂ(a)(Culoare Pantone albastru deschis, format DINA4 hârtie din celuloză de 100 g/m2 sau mai mult)(Prima pagină a licenţei)[Text în limba română]   ┌───────────────┐ ┌────────────────────────────────┐   │ RO*1) │ │ MINISTERUL TRANSPORTURILOR ŞI │   │ │ │ INFRASTRUCTURII │   └───────────────┘ │AUTORITATEA RUTIERĂ ROMÂNĂ - ARR│                                     └────────────────────────────────┘--------*1) Semnele distinctive ale statelor membre sunt: (B) Belgia, (BG) Bulgaria, (CZ) Republica Cehă, (DK) Danemarca, (D) Germania, (EST) Estonia, (IRL) Irlanda, (GR) Grecia, (E) Spania, (F) Franţa, (I) Italia, (CY) Cipru, (LV) Letonia, (LT) Lituania, (L) Luxemburg, (H) Ungaria, (MT) Malta, (NL) Ţările de Jos, (A) Austria, (PL) Polonia, (P) Portugalia, (RO) România, (SLO) Slovenia, (SK) Slovacia, (FIN) Finlanda, (S) Suedia, (UK) Regatul Unit.LICENŢA NR.pentru transportul internaţional de persoane cuautocarul sau autobuzul contra cost în numele unui terţTitularul prezentei licenţe*2)...................................................................................................................... ................................................................................................................................................................................................................................................................................................................-------*2) Numele complet sau denumirea societăţii operatorului de transport, precum şi adresa completă a acestuia.este autorizat să efectueze transporturi internaţionale rutiere de persoane contra cost în numele unui terţ pe teritoriul Comunităţii în condiţiile stabilite în Regulamentul (CE) nr. 1073/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 21 octombrie 2009 privind normele comune pentru accesul la piaţa internaţională a serviciilor de transport cu autocarul şi autobuzul şi în conformitate cu prevederile generale ale prezentei licenţe. ┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │Observaţii: ..............................................................│ ├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │..........................................................................│ ├─────────────────────────────────────────┬────────────────────────────────┤ │Licenţa este valabilă de la .............│până la ........................│ ├─────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┤ │Emisă în ................................│la .............................│ ├─────────────────────────────────────────┴────────────────────────────────┤ │.......................................................................*3)│ └──────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘-------*3) Semnătura şi ştampila autorităţii sau a organismului care emite licenţa.(b)(A doua pagină a licenţei)[Text în limba română]PREVEDERI GENERALE1. Prezenta licenţă este emisă în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1073/2009.2. Licenţa este emisă de autorităţile competente ale statului membru de stabilire al operatorului de transport contra cost în numele unui terţ care:(a) este autorizat în statul membru de stabilire să efectueze transporturi cu autocarul sau autobuzul, sub formă de servicii regulate, incluzând servicii regulate speciale, sau servicii ocazionale;(b) satisface condiţiile adoptate în conformitate cu reglementările Comunităţii privind accesul la profesia de operator de transport în domeniul transporturilor rutiere de persoane interne şi internaţionale;(c) îndeplineşte cerinţele legale în ceea ce priveşte standardele pentru conducători auto şi vehicule.3. Prezenta licenţă permite transportul internaţional rutier de persoane cu autocarul şi autobuzul contra cost în numele unui terţ pe toate rutele de transport, pentru deplasările efectuate pe teritoriul Comunităţii:(a) în cazul în care punctul de plecare şi punctul de destinaţie sunt situate în două state membre diferite cu sau fără tranzitarea unuia sau mai multor state membre sau ţări terţe;(b) în cazul în care punctul de plecare şi punctul de destinaţie sunt situate în acelaşi stat membru, atunci când îmbarcarea sau debarcarea persoanelor are loc în alt stat membru sau într-o ţară terţă;(c) cu plecarea dintr-un stat membru şi cu destinaţia într-o ţară terţă şi viceversa cu sau fără tranzitarea unuia sau mai multor state membre sau ţări terţe;(d) între ţări terţe traversând teritoriul unuia sau mai multor state membre,şi deplasările fără persoane în legătură cu operaţiunile de transport corespunzător condiţiilor stabilite de Regulamentul (CE) nr. 1073/2009.În cazul unei operaţiuni de transport cu plecarea dintr-un stat membru şi cu destinaţia într-o ţară terţă şi viceversa, se aplică Regulamentul (CE) nr. 1073/2009, pentru secţiunea deplasării efectuată pe teritoriul statelor membre traversate în tranzit. Regulamentul menţionat nu se aplică pentru acea secţiune a deplasării efectuată pe teritoriul unui stat membru pentru îmbarcare sau debarcare, atât timp cât nu au fost încheiate înţelegerile între Comunitate şi ţările terţe în cauză.4. Prezenta licenţă este personală şi netransmisibilă.5. Prezenta licenţă poate fi retrasă de autoritatea competentă a statului membru emitent, în special în cazul în care operatorul de transport:(a) nu mai îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 3 alin. (1) din Regulamentul (CE) nr. 1073/2009;(b) a oferit informaţii inexacte referitoare la datele necesare pentru acordarea sau reînnoirea licenţei;(c) a săvârşit o încălcare gravă a legislaţiei comunitare în domeniul transportului rutier în orice stat membru, în special cu privire la normele aplicabile vehiculelor, perioadelor de conducere şi perioadelor de repaus ale conducătorilor auto şi prestarea, fără autorizaţie, a serviciilor paralele sau temporare menţionate la art. 5 alin. (1) al cincilea paragraf din Regulamentul (CE) nr. 1073/2009. Autorităţile competente ale statului membru de stabilire a operatorului de transport care a săvârşit încălcarea pot, printre altele, să retragă licenţa comunitară sau să retragă temporar sau permanent unele sau toate copiile conforme ale licenţei comunitare.Aceste sancţiuni sunt stabilite în funcţie de gravitatea încălcării săvârşite de către titularul licenţei comunitare şi de numărul total de copii conforme pe care le deţine în vederea serviciilor de transport internaţional.6. Originalul licenţei trebuie păstrat de transportator. O copie conformă a licenţei trebuie să se găsească la bordul fiecărui vehicul care efectuează o operaţiune internaţională de transport.7. Prezenta licenţă trebuie prezentată la cerere oricărui agent autorizat de control.8. Titularul trebuie, pe teritoriul fiecărui stat membru, să respecte actele cu putere de lege şi actele administrative în vigoare în acel stat, în special cu privire la transport şi trafic.9. "Servicii regulate" înseamnă serviciile care asigură transportul persoanelor la intervale specificate şi pe rute specificate, persoanele fiind îmbarcate sau debarcate la puncte de oprire prestabilite şi care sunt deschise tuturor, putând fi supuse rezervărilor obligatorii, după caz.Caracterul regulat al serviciului nu este afectat de nicio adaptare a condiţiilor de operare a serviciului.Serviciile regulate necesită autorizaţie."Serviciile regulate speciale" înseamnă serviciile regulate care asigură transportul anumitor categorii de persoane, cu excluderea altor persoane, la intervale specificate şi pe rutele specificate, persoanele fiind îmbarcate şi debarcate la puncte de oprire prestabilite, indiferent de organizatorul acestor servicii.Serviciile regulate speciale includ:(a) transportul muncitorilor între domiciliu şi locul de muncă;(b) transportul elevilor şi studenţilor la şi de la instituţia de învăţământ.Caracterul special al serviciilor nu este afectat de faptul că organizarea transportului este adaptată la nevoile variabile ale utilizatorilor.Serviciile regulate speciale nu necesită autorizare în cazul în care sunt acoperite de un contract încheiat între organizator şi transportator.Organizarea serviciilor paralele sau temporare, deservind acelaşi public ca şi serviciile regulate existente, necesită autorizare."Serviciile ocazionale" înseamnă serviciile care nu sunt cuprinse în definiţia serviciilor regulate, inclusiv serviciile regulate speciale, şi a căror caracteristică principală este că transportă grupuri constituite la iniţiativa unui client sau chiar a operatorului de transport. Organizarea de servicii paralele sau temporare comparabile cu serviciile regulate existente şi deservind acelaşi public ca ultimele se supun autorizării în conformitate cu procedura stabilită în capitolul III din Regulamentul (CE) nr. 1073/2009.Caracterul ocazional al acestor servicii nu este afectat de faptul că acestea sunt prestate cu o anumită frecvenţă.Serviciile ocazionale nu necesită autorizare.  +  Anexa 3 Modelul de licenţă comunitarăCOMUNITATEA EUROPEANĂ(a)(Culoare Pantone albastru deschis, format DINA4 hârtie din celuloză de 100 g/m2 sau mai mult)(Prima pagină a licenţei)[Text în limba română]   ┌───────────────┐ ┌────────────────────────────────┐   │ RO*1) │ │ MINISTERUL TRANSPORTURILOR ŞI │   │ │ │ INFRASTRUCTURII │   └───────────────┘ │AUTORITATEA RUTIERĂ ROMÂNĂ - ARR│                                     └────────────────────────────────┘--------*1) Semnele distinctive ale statelor membre sunt: (B) Belgia, (BG) Bulgaria, (CZ) Republica Cehă, (DK) Danemarca, (D) Germania, (EST) Estonia, (IRL) Irlanda, (GR) Grecia, (E) Spania, (F) Franţa, (I) Italia, (CY) Cipru, (LV) Letonia, (LT) Lituania, (L) Luxemburg, (H) Ungaria, (MT) Malta, (NL) Ţările de Jos, (A) Austria, (PL) Polonia, (P) Portugalia, (RO) România, (SLO) Slovenia, (SK) Slovacia, (FIN) Finlanda, (S) Suedia, (UK) Regatul Unit.COPIE CONFORMĂ NR.pentru transportul rutier internaţional de mărfuri contra cost în numele unui terţPrezenta licenţă îndreptăţeşte pe*2)................................................................................................................ ................................................................................................................................................................................................................................................................................................................-----*2) Denumirea sau denumirea comercială şi adresa completă a operatorului de transport rutier de marfă.să efectueze transporturi rutiere internaţionale de mărfuri contra cost în numele unui terţ pe orice traseu, pentru deplasări sau secţiuni ale deplasării, efectuate contra cost în numele unui terţ pe teritoriul Comunităţii, astfel cum este stabilit în Regulamentul (CE) nr. 1072/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 21 octombrie 2009 privind normele comune pentru accesul la piaţa transportului rutier internaţional de mărfuri şi în conformitate cu prevederile generale ale prezentei licenţe. ┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │Observaţii: ..............................................................│ ├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │..........................................................................│ ├─────────────────────────────────────────┬────────────────────────────────┤ │Licenţa este valabilă de la .............│până la ........................│ ├─────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┤ │Emisă în ................................│la .............................│ ├─────────────────────────────────────────┴────────────────────────────────┤ │.......................................................................*3)│ └──────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘-------*3) Semnătura şi ştampila autorităţii sau a organului emitent competent.(b)(A doua pagină a licenţei)[Text în limba română]PREVEDERI GENERALEPrezenta licenţă este emisă în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1072/2009.Aceasta îl îndreptăţeşte pe titular să efectueze transporturi rutiere internaţionale de mărfuri contra cost în numele unui terţ pe orice traseu, pentru deplasări sau secţiuni ale deplasării efectuate pe teritoriul Comunităţii şi, unde este cazul, în condiţiile stabilite prin prezenta licenţă:- în cazul în care punctul de plecare şi punctul de destinaţie sunt situate în două state membre diferite, cu sau fără tranzitarea unuia sau mai multor state membre sau ţări terţe;- dintr-un stat membru către o ţară terţă sau invers, cu sau fără tranzitarea unuia sau mai multor state membre sau ţări terţe;- între ţări terţe, cu tranzitarea teritoriului unuia sau mai multor state membre,şi călătoriile fără încărcătură efectuate în conexiune cu aceste transporturi.În cazul unui transport dintr-un stat membru către o ţară terţă sau invers, prezenta licenţă este valabilă pentru acea secţiune a deplasării efectuată pe teritoriul Comunităţii. Licenţa este valabilă pe teritoriul statului membru de încărcare sau descărcare numai după încheierea acordului necesar între Comunitate şi ţara terţă respectivă în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1072/2009.Licenţa este eliberată personal titularului şi este netransmisibilă.Aceasta poate fi retrasă de către autoritatea competentă a statului membru care a emis-o, în special în cazul în care titularul:- nu s-a conformat tuturor condiţiilor privind utilizarea licenţei;- a furnizat informaţii incorecte în legătură cu datele necesare pentru emiterea sau prelungirea licenţei.Originalul licenţei trebuie păstrat de întreprinderea de transport rutier.O copie conformă a licenţei trebuie păstrată la bordul vehiculului*1). În cazul unei combinaţii de vehicule, aceasta trebuie să însoţească autovehiculul. Licenţa acoperă combinaţia de vehicule chiar în cazul în care remorca sau semiremorca nu este înmatriculată sau autorizată pentru a circula pe numele titularului licenţei sau în cazul în care este înmatriculată sau autorizată să circule într-un alt stat.------*1) "Vehicul" înseamnă un autovehicul înmatriculat într-un stat membru sau o combinaţie cuplată de vehicule care să aibă cel puţin autovehiculul înmatriculat într-un stat membru, utilizat exclusiv pentru transportul de mărfuri.Licenţa trebuie prezentată la cerere unui agent autorizat de control.Pe teritoriul fiecărui stat membru, titularul trebuie să respecte actele cu putere de lege şi actele administrative în vigoare în statul respectiv, în special în ceea ce priveşte transporturile şi traficul.  +  Anexa 4 Modelul de licenţă comunitarăCOMUNITATEA EUROPEANĂ(a)(Culoare Pantone albastru deschis, format DINA4 hârtie din celuloză de 100 g/m2 sau mai mult)(Prima pagină a licenţei)[Text în limba română]   ┌───────────────┐ ┌────────────────────────────────┐   │ RO*1) │ │ MINISTERUL TRANSPORTURILOR ŞI │   │ │ │ INFRASTRUCTURII │   └───────────────┘ │AUTORITATEA RUTIERĂ ROMÂNĂ - ARR│                                     └────────────────────────────────┘--------*1) Semnele distinctive ale statelor membre sunt: (B) Belgia, (BG) Bulgaria, (CZ) Republica Cehă, (DK) Danemarca, (D) Germania, (EST) Estonia, (IRL) Irlanda, (GR) Grecia, (E) Spania, (F) Franţa, (I) Italia, (CY) Cipru, (LV) Letonia, (LT) Lituania, (L) Luxemburg, (H) Ungaria, (MT) Malta, (NL) Ţările de Jos, (A) Austria, (PL) Polonia, (P) Portugalia, (RO) România, (SLO) Slovenia, (SK) Slovacia, (FIN) Finlanda, (S) Suedia, (UK) Regatul Unit.COPIE CONFORMĂ NR.pentru transportul internaţional de persoane cu autocarul sau autobuzul contra cost în numele unui terţTitularul prezentei licenţe*2)...................................................................................................................... ........................................................................................................................................................ ........................................................................................................................................................--------*2) Numele complet sau denumirea societăţii operatorului de transport, precum şi adresa completă a acestuia.este autorizat să efectueze transporturi internaţionale rutiere de persoane contra cost în numele unui terţ pe teritoriul Comunităţii în condiţiile stabilite în Regulamentul (CE) nr. 1073/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 21 octombrie 2009 privind normele comune pentru accesul la piaţa internaţională a serviciilor de transport cu autocarul şi autobuzul şi în conformitate cu prevederile generale ale prezentei licenţe. ┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │Observaţii: ..............................................................│ ├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │..........................................................................│ ├─────────────────────────────────────────┬────────────────────────────────┤ │Licenţa este valabilă de la .............│până la ........................│ ├─────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┤ │Emisă în ................................│la .............................│ ├─────────────────────────────────────────┴────────────────────────────────┤ │.......................................................................*3)│ └──────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘-------*3) Semnătura şi ştampila autorităţii sau a organismului care emite licenţa.(b)(A doua pagină a licenţei)[Text în limba română]PREVEDERI GENERALE1. Prezenta licenţă este emisă în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1073/2009.2. Licenţa este emisă de autorităţile competente ale statului membru de stabilire al operatorului de transport contra cost în numele unui terţ care:(a) este autorizat în statul membru de stabilire să efectueze transporturi cu autocarul sau autobuzul, sub formă de servicii regulate, incluzând servicii regulate speciale, sau servicii ocazionale;(b) satisface condiţiile adoptate în conformitate cu reglementările Comunităţii privind accesul la profesia de operator de transport în domeniul transporturilor rutiere de persoane interne şi internaţionale;(c) îndeplineşte cerinţele legale în ceea ce priveşte standardele pentru conducători auto şi vehicule.3. Prezenta licenţă permite transportul internaţional rutier de persoane cu autocarul şi autobuzul contra cost în numele unui terţ pe toate rutele de transport, pentru deplasările efectuate pe teritoriul Comunităţii:(a) în cazul în care punctul de plecare şi punctul de destinaţie sunt situate în două state membre diferite cu sau fără tranzitarea unuia sau mai multor state membre sau ţări terţe;(b) în cazul în care punctul de plecare şi punctul de destinaţie sunt situate în acelaşi stat membru, atunci când îmbarcarea sau debarcarea persoanelor are loc în alt stat membru sau într-o ţară terţă;(c) cu plecarea dintr-un stat membru şi cu destinaţia într-o ţară terţă şi viceversa cu sau fără tranzitarea unuia sau mai multor state membre sau ţări terţe;(d) între ţări terţe traversând teritoriul unuia sau mai multor state membre,şi deplasările fără persoane în legătură cu operaţiunile de transport corespunzător condiţiilor stabilite de Regulamentul (CE) nr. 1073/2009.În cazul unei operaţiuni de transport cu plecarea dintr-un stat membru şi cu destinaţia într-o ţară terţă şi viceversa, se aplică Regulamentul (CE) nr. 1073/2009, pentru secţiunea deplasării efectuată pe teritoriul statelor membre traversate în tranzit. Regulamentul menţionat nu se aplică pentru acea secţiune a deplasării efectuată pe teritoriul unui stat membru pentru îmbarcare sau debarcare, atât timp cât nu au fost încheiate înţelegerile între Comunitate şi ţările terţe în cauză.4. Prezenta licenţă este personală şi netransmisibilă.5. Prezenta licenţă poate fi retrasă de autoritatea competentă a statului membru emitent, în special în cazul în care operatorul de transport:(a) nu mai îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 3 alin. (1) din Regulamentul (CE) nr. 1073/2009;(b) a oferit informaţii inexacte referitoare la datele necesare pentru acordarea sau reînnoirea licenţei;(c) a săvârşit o încălcare gravă a legislaţiei comunitare în domeniul transportului rutier în orice stat membru, în special cu privire la normele aplicabile vehiculelor, perioadelor de conducere şi perioadelor de repaus ale conducătorilor auto şi prestarea, fără autorizaţie, a serviciilor paralele sau temporare menţionate la art. 5 alin. (1) al cincilea paragraf din Regulamentul (CE) nr. 1073/2009. Autorităţile competente ale statului membru de stabilire a operatorului de transport care a săvârşit încălcarea pot, printre altele, să retragă licenţa comunitară sau să retragă temporar sau permanent unele sau toate copiile conforme ale licenţei comunitare.Aceste sancţiuni sunt stabilite în funcţie de gravitatea încălcării săvârşite de către titularul licenţei comunitare şi de numărul total de copii conforme pe care le deţine în vederea serviciilor de transport internaţional.6. Originalul licenţei trebuie păstrat de transportator. O copie conformă a licenţei trebuie să se găsească la bordul fiecărui vehicul care efectuează o operaţiune internaţională de transport.7. Prezenta licenţă trebuie prezentată la cerere oricărui agent autorizat de control.8. Titularul trebuie, pe teritoriul fiecărui stat membru, să respecte actele cu putere de lege şi actele administrative în vigoare în acel stat, în special cu privire la transport şi trafic.9. "Servicii regulate" înseamnă serviciile care asigură transportul persoanelor la intervale specificate şi pe rute specificate, persoanele fiind îmbarcate sau debarcate la puncte de oprire prestabilite şi care sunt deschise tuturor, putând fi supuse rezervărilor obligatorii, după caz.Caracterul regulat al serviciului nu este afectat de nicio adaptare a condiţiilor de operare a serviciului.Serviciile regulate necesită autorizaţie."Serviciile regulate speciale" înseamnă serviciile regulate care asigură transportul anumitor categorii de persoane, cu excluderea altor persoane, la intervale specificate şi pe rutele specificate, persoanele fiind îmbarcate şi debarcate la puncte de oprire prestabilite, indiferent de organizatorul acestor servicii.Serviciile regulate speciale includ:(a) transportul muncitorilor între domiciliu şi locul de muncă;(b) transportul elevilor şi studenţilor la şi de la instituţia de învăţământ.Caracterul special al serviciilor nu este afectat de faptul că organizarea transportului este adaptată la nevoile variabile ale utilizatorilor.Serviciile regulate speciale nu necesită autorizare în cazul în care sunt acoperite de un contract încheiat între organizator şi transportator.Organizarea serviciilor paralele sau temporare, deservind acelaşi public ca şi serviciile regulate existente, necesită autorizare."Serviciile ocazionale" înseamnă serviciile care nu sunt cuprinse în definiţia serviciilor regulate, inclusiv serviciile regulate speciale, şi a căror caracteristică principală este că transportă grupuri constituite la iniţiativa unui client sau chiar a operatorului de transport. Organizarea de servicii paralele sau temporare comparabile cu serviciile regulate existente şi deservind acelaşi public ca ultimele se supun autorizării în conformitate cu procedura stabilită în capitolul III din Regulamentul (CE) nr. 1073/2009. Caracterul ocazional al acestor servicii nu este afectat de faptul că acestea sunt prestate cu o anumită frecvenţă.Serviciile ocazionale nu necesită autorizare.  +  Anexa 5  ┌─────────────────────────┬──────────────────────────────────────┬───────────┐ │I. │II. │III. │ │ MINISTERUL │ CERERE │Nr. intrare│ │ TRANSPORTURILOR │Licenţă comunitară/copii conforme ale │...........│ │ ŞI INFRASTRUCTURII │ licenţei comunitare │ │ │ │ │ Data: │ │ AUTORITATEA │Forma de organizare*1) ...............│...........│ │ RUTIERĂ ROMÂNĂ │ │ │ │ - A.R.R. │ │ │ ├─────────────────────────┴──────────────────────────────────────┴───────────┤ │IV. │ │ Către, │ │ Autoritatea Rutieră Română - ARR │ │ │ │1. Subsemnat (ul/a)..................................... domiciliat în .....│ │..................str. .............. nr. ..... bloc .... scara ... etaj ...│ │ap. ..... judeţ/sector .............. cod poştal ......... ţara ............│ │telefon ............ fax ............ act identitate...... seria ...........│ │nr. ........ eliberat de .................. la data ........................│ │CNP/NIF ................. │ │reprezentant legal, conform ................. având funcţia de .............│ │2. pentru întreprinderea : .................................................│ │având nr. de ordine în registrul comerţului ................................│ │nr. de ordine în registrul asociaţiilor şi fundaţiilor ......... nr. │ │autorizaţie pentru desfăşurarea de activităţi economice în mod independent │ │......................... cod unic de înregistrare .........................│ │cu sediul în: localitatea..................... str. ........................│ │nr. .... bloc .... scara .... etaj .... ap. ... judeţ/sector ...............│ │cod poştal ............. telefon ................... fax ...................│ │e-mail............................... web site .............................│ │având în obiectul de activitate transportul rutier, conform*2)..............│ │............... din data de ................................................│ │având un număr de ............puncte de lucru/sucursale înregistrate la │ │Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, care au ca obiect de activitate │ │transportul rutier, conform listei care se regăseşte în secţiunea VI de mai │ │jos, │ │3. în temeiul Ordonanţei Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile │ │rutiere şi al Ordinului ministrului transporturilor şi infrastructurii │ │nr. _____/_______ pentru aprobarea Normelor metodologice privind aplicarea │ │prevederilor referitoare la organizarea şi efectuarea transporturilor │ │rutiere şi a activităţilor conexe acestora stabilite prin Ordonanţa │ │Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, solicit: │ │ │ │[ ] Licenţă comunitară pentru transportul rutier contra cost de mărfuri │ │[ ] Licenţă comunitară pentru transportul rutier contra cost de persoane │ │[ ] Copii conforme ale licenţei comunitare pentru transportul rutier contra │ │cost de mărfuri, în nr. de ........., conform documentelor anexate │ │întreprinderea îndeplinind condiţia de capacitate financiară pentru un nr. │ │de ......... copii conforme │ │[ ]Copii conforme ale licenţei comunitare pentru transportul rutier contra │ │cost de persoane, în nr. de ......, conform documentelor anexate │ │întreprinderea îndeplinind condiţia de capacitate financiară pentru un nr. │ │de ......... copii conforme │ └────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘--------*1) Se completează cu denumirea formei de organizare, conform reglementărilor legale: societate comercială (SRL, SA, SNC, SCS, SCA)/companie naţională/societate naţională/regie autonomă/persoană fizică autorizată/întreprindere individuală/întreprindere familială/fundaţie/Instituţii/autorităţi înfiinţate prin HGR, HCL, etc.*2) Se vor preciza documentele din care rezultă faptul că întreprinderea are în obiectul de activitate transportul rutier, funcţie de forma juridică de organizare (ex. actul constitutiv, actul de înfiinţare, autorizaţia de pentru desfăşurarea de activităţi economice în mod independent, statutul, regulamentul de organizare şi funcţionare, etc.) ┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │V. Categorii şi tipuri de transport │ ├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │[ ] Naţional [ ] Internaţional [ ] Contra cost [ ] În cont propriu │ │ ■ Transport rutier de mărfuri: │ │[ ] Mărfuri generale [ ] Mărfuri perisabile [ ] Mărfuri şi deşeuri │ │ periculoase │ │[ ] Deşeuri [ ] Animale vii [ ] Agabaritic │ │ ■ Transport rutier de persoane: │ │[ ] Servicii regulate [ ] Servicii regulate speciale [ ] Servicii ocazionale│ │ │ │ │ └────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘ ┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │VI. Lista punctelor de lucru/sucursalelor │ ├──────┬──────────────────┬────────────┬─────────────────────────────────────┤ │ Nr. │ Denumire │ Nr. de │Adresa (localitate, str., nr., bloc, │ │ crt. │ │înregistrare│scara, etaj, ap., judeţ/sector, cod │ │ │ │la O.N.R.C. │poştal) telefon, fax, e-mail │ ├──────┼──────────────────┼────────────┼─────────────────────────────────────┤ │ 1 │ │ │ │ ├──────┼──────────────────┼────────────┼─────────────────────────────────────┤ │ 2 │ │ │ │ ├──────┼──────────────────┼────────────┼─────────────────────────────────────┤ │ 3 │ │ │ │ ├──────┼──────────────────┼────────────┼─────────────────────────────────────┤ │...*3)│ │ │ │ └──────┴──────────────────┴────────────┴─────────────────────────────────────┘ ┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │VII. Managerul de transport desemnat potrivit prevederilor OG nr. 27/2011 ├─────────────────────────┬────────────────────────┬─────────────────────────┤ │Nume │Prenume │Data naşterii │ ├─────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │ │ │ ├─────────────────────────┴──────────────────────────────────────────────────┤ │Locul naşterii │ ├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │ │ ├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Adresa (localitate, str., nr., bloc, scara, etaj, ap., judeţ/sector, │ │cod poştal) │ ├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │ │ ├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │ │ ├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │ │ ├──────────────────────┬─────────────────────────┬───────────────────────────┤ │Numărul certificatului│Data emiterii certifica- │Ţara emiterii certificatu- │ │de competenţă │tului de competenţă │lui de competenţă │ │profesională │profesională │profesională │ ├──────────────────────┼─────────────────────────┼───────────────────────────┤ │ │ │ │ ├──────────────────────┼─────────────────────────┼───────────────────────────┤ │Autoritatea emitentă │ │ │ │a certificatului │ │ │ │de competenţă │ │ │ │profesională │ │ │ └──────────────────────┴─────────────────────────┴───────────────────────────┘-------*3) Se va continua completarea listei prin introducerea unor rânduri suplimentare, dacă este cazul, corespunzător numărului de puncte de lucru/sucursale.*Font 8* ┌────────────────────────────────── ─────────────────────────────────────────────────────────────┐ │VIII.*4) Lista autovehiculelor pentru care se solicită eliberarea copiilor conforme ale licenţei│ │comunitare,precum şi a remorcilor/semiremorcilor utilizate în ansambluri cu aceste autovehicule │ ├───┬─────────────────┬───────────────┬────────────────────┬─────────────────────────────────────┤ │ │Nr. înmatriculare│ Marca vehicul │ Categ. vehicul │ Nr. identificare │ │ ├─────────────────┼───────────────┼────────────────────┼─────────────────────────────────────┤ │ │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ │ 1 ├─┬─┬─┬─┬─┬─┬─┬─┬─┼───────────────┼────────────────────┼─┬─┬─┬─┬─┬──┬─┬─┬─┬─┬──┬─┬─┬──┬─┬─┬──┤ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├─┴─┴─┴─┼─┴─┴─┴─┼─┴─────┬─────────┼─────────┬───────┬──┴─┴┬┴─┴─┴─┴┬─┴─┴─┴─┴─┴──┴─┴─┴──┴─┴─┴──┤ │ │ An │ Categ.│ Grad │ Masa │ Masa │ Nr. │ Mod │Categ. │ Tip transport │ │ │fabri- │poluare│confort│ proprie │ max. │locuri │deţi-│transp.│ │ │ │caţie │ │ │ │ autori- │ │nere │ │ │ │ │ │ │ │ │ zată │ │ │ │ │ │ ├───────┼───────┼───────┼─────────┼─────────┼───────┼─────┼───────┼──────────────────────────┤ │ │ 5 │ 6 │ 7 │ 8 │ 9 │ 10 │ 11 │ 12 │ 13 │ │ ├─┬─┬─┬─┼───────┼───────┼─┬─┬─┬─┬─┼─┬─┬─┬─┬─┼───┬───┼─┬─┬─┼───┬───┼───┬───┬───┬───┬───┬───┬──┤ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │P│L│Î│ N │ I │ M │ P │ D │ A │ R │ S │O │ └───┴─┴─┴─┴─┴───────┴───────┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴───┴───┴─┴─┴─┴───┴───┴───┴───┴───┴───┴───┴───┴──┘ ┌───┬─────────────────┬───────────────┬────────────────────┬─────────────────────────────────────┐ │ │Nr. înmatriculare│ Marca vehicul │ Categ. vehicul │ Nr. identificare │ │ ├─────────────────┼───────────────┼────────────────────┼─────────────────────────────────────┤ │ │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ │ 2 ├─┬─┬─┬─┬─┬─┬─┬─┬─┼───────────────┼────────────────────┼─┬─┬─┬─┬─┬──┬─┬─┬─┬─┬──┬─┬─┬──┬─┬─┬──┤ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├─┴─┴─┴─┼─┴─┴─┴─┼─┴─────┬─────────┼─────────┬───────┬──┴─┴┬┴─┴─┴─┴┬─┴─┴─┴─┴─┴──┴─┴─┴──┴─┴─┴──┤ │ │ An │ Categ.│ Grad │ Masa │ Masa │ Nr. │ Mod │Categ. │ Tip transport │ │ │fabri- │poluare│confort│ proprie │ max. │locuri │deţi-│transp.│ │ │ │caţie │ │ │ │ autori- │ │nere │ │ │ │ │ │ │ │ │ zată │ │ │ │ │ │ ├───────┼───────┼───────┼─────────┼─────────┼───────┼─────┼───────┼──────────────────────────┤ │ │ 5 │ 6 │ 7 │ 8 │ 9 │ 10 │ 11 │ 12 │ 13 │ │ ├─┬─┬─┬─┼───────┼───────┼─┬─┬─┬─┬─┼─┬─┬─┬─┬─┼───┬───┼─┬─┬─┼───┬───┼───┬───┬───┬───┬───┬───┬──┤ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │P│L│Î│ N │ I │ M │ P │ D │ A │ R │ S │O │ └───┴─┴─┴─┴─┴───────┴───────┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴───┴───┴─┴─┴─┴───┴───┴───┴───┴───┴───┴───┴───┴──┘ ┌───┬─────────────────┬───────────────┬────────────────────┬─────────────────────────────────────┐ │ │Nr. înmatriculare│ Marca vehicul │ Categ. vehicul │ Nr. identificare │ │ ├─────────────────┼───────────────┼────────────────────┼─────────────────────────────────────┤ │ │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ │...├─┬─┬─┬─┬─┬─┬─┬─┬─┼───────────────┼────────────────────┼─┬─┬─┬─┬─┬──┬─┬─┬─┬─┬──┬─┬─┬──┬─┬─┬──┤ │*5)│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├─┴─┴─┴─┼─┴─┴─┴─┼─┴─────┬─────────┼─────────┬───────┬──┴─┴┬┴─┴─┴─┴┬─┴─┴─┴─┴─┴──┴─┴─┴──┴─┴─┴──┤ │ │ An │ Categ.│ Grad │ Masa │ Masa │ Nr. │ Mod │Categ. │ Tip transport │ │ │fabri- │poluare│confort│ proprie │ max. │locuri │deţi-│transp.│ │ │ │caţie │ │ │ │ autori- │ │nere │ │ │ │ │ │ │ │ │ zată │ │ │ │ │ │ ├───────┼───────┼───────┼─────────┼─────────┼───────┼─────┼───────┼──────────────────────────┤ │ │ 5 │ 6 │ 7 │ 8 │ 9 │ 10 │ 11 │ 12 │ 13 │ │ ├─┬─┬─┬─┼───────┼───────┼─┬─┬─┬─┬─┼─┬─┬─┬─┬─┼───┬───┼─┬─┬─┼───┬───┼───┬───┬───┬───┬───┬───┬──┤ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │P│L│Î│ N │ I │ M │ P │ D │ A │ R │ S │O │ └───┴─┴─┴─┴─┴───────┴───────┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴───┴───┴─┴─┴─┴───┴───┴───┴───┴───┴───┴───┴───┴──┘-------*4) Instrucţiuni completare: ┌───────────────┬───────────────┬──────────────┬───────────────┬─────────────┐ │Poz. 3 - Categ.│Poz. 6 - Categ.│Poz. 7 - Grad │ Poz. 11 - Mod │Poz. 13 - Tip│ │ vehicul │ poluare │ confort │ deţinere │ transport │ ├─┬─────────────┼───┬───────────┼──┬───────────┼─┬─────────────┼─┬───────────┤ │A│Autocamion │AE4│Euro 4 şi 5│S1│O stea │P│Proprietate │M│Mărfuri │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │generale │ ├─┼─────────────┼───┼───────────┼──┼───────────┼─┼─────────────┼─┼───────────┤ │B│Cap tractor │AE3│Euro 3 │S2│Două stele │L│Leasing │M│Perisabile │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │animale vii│ ├─┼─────────────┼───┼───────────┼──┼───────────┼─┼─────────────┼─┼───────────┤ │C│Autocisternă │ A │Euro 2 │S3│Trei stele │Î│Închiriere │D│Mărfuri de-│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │şeuri peri-│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │culoase │ ├─┼─────────────┼───┼───────────┼──┼───────────┼─┴─────────────┼─┼───────────┤ │D│Autospeciali-│ C │Euro 2 │S4│Patru stele│Poz. 12- Categ.│A│Agabaritice│ │ │zată │ │ │ │ │ transp. │ │ │ ├─┼─────────────┼───┼───────────┼──┼───────────┼─┬─────────────┼─┼───────────┤ │E│Remorcă │ B │Euro 1 │C1│Categoria I│N│Trafic │R│Curse │ │ │ │ │ │ │ │ │naţional │ │regulate │ ├─┼─────────────┼───┼───────────┼──┼───────────┼─┼─────────────┼─┼───────────┤ │F│Semiremorcă │D1 │Euro 1 │C2│Categoria │I│Trafic │S│Curse │ │ │ │ │ │ │II │ │internaţional│ │regulate │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │speciale │ ├─┼─────────────┼───┼───────────┼──┼───────────┼─┼─────────────┼─┼───────────┤ │G│Autobuz │ E │Euro 0 │C3│Categoria │-│.............│O│Curse │ │ │ │ │ │ │III │ │ │ │ocazionale │ ├─┼─────────────┼───┼───────────┼──┼───────────┼─┼─────────────┼─┼───────────┤ │H│Microbuz │ F │Non Euro │C4│Categoria │-│.............│-│...........│ │ │ │ │ │ │IV │ │ │ │ │ └─┴─────────────┴───┼───────────┴──┴───────────┴─┴─────────────┴─┴───────────┘- Datele înscrise în cerere vor fi conforme cu cele din Cartea de identitate a vehiculului (CIV) şi Certificatul de înmatriculare (CI);- La poziţiile 3, 6 şi 7 se înscriu codurile corespunzătoare;- La poziţiile 11, 12 şi 13 se bifează cu "X" căsuţele corespunzătoare.------*5) Se va continua completarea listei, dacă este cazul, prin adăugarea unui număr de tabele corespunzător numărului de autovehicule pentru care se solicită eliberarea copiilor conforme ale licenţei comunitare, precum şi a remorcilor/semiremorcilor utilizate în ansambluri cu aceste autovehicule. ┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │IX. Opis de documente depuse de solicitant │ ├────┬──────────────────────────────────────────────┬────────────┬───────────┤ │Nr. │ Denumirea actului │Nr. şi data │ Nr. file │ │crt.│ │ actului/ │ │ │ │ │ Emitent │ │ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼────────────┼───────────┤ │ 1 │Cerere în original │ │ │ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼────────────┼───────────┤ │ 2 │Document doveditor privind deţinerea sediului │ │ │ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼────────────┼───────────┤ │ 3 │Document privind asigurarea întreţinerii │ │ │ │ │tehnice a vehiculelor rutiere utilizate │ │ │ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼────────────┼───────────┤ │ 4 │Cazierul judiciar al managerului de transport │ │ │ │ │sau actul prevăzut la art. 19 din Regulamentul│ │ │ │ │nr. (CE) 1071/2009 în cazul resortisanţilor │ │ │ │ │altor state membre ale Uniunii Europene decât │ │ │ │ │România │ │ │ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼────────────┼───────────┤ │ 5 │Declaraţie pe proprie răspundere a managerului│ │ │ │ │de transport sau actul prevăzut la art. 19 din│ │ │ │ │Regulamentul (CE) nr. 1071/2009 în cazul │ │ │ │ │resortisanţilor altor state membre ale Uniunii│ │ │ │ │Europene │ │ │ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼────────────┼───────────┤ │ 6 │Cazierul judiciar al întreprinderii │ │ │ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼────────────┼───────────┤ │ 7 │Declaraţie pe proprie răspundere a │ │ │ │ │întreprinderii │ │ │ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼────────────┼───────────┤ │ 8 │Document privind îndeplinirea condiţiei de │ │ │ │ │capacitate financiară │ │ │ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼────────────┼───────────┤ │ 8a │Document prevăzut la 7 alin. (1) din │ │ │ │ │Regulamentul (CE) 1071/2009 │ │ │ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼────────────┼───────────┤ │ 8b │Document prevăzut la 7 alin. (2) din │ │ │ │ │Regulamentul (CE) 1071/2009 │ │ │ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼────────────┼───────────┤ │ 9 │Certificatul de competenţă profesională al │ │ │ │ │managerului de transport │ │ │ └────┴──────────────────────────────────────────────┴────────────┴───────────┘ ┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │IX. │ │Documentele anexate fac parte integrantă din prezenta cerere. │ │ │ │Întocmită într-un exemplar, pe propria răspundere, cunoscând dispoziţiile │ │Codului penal cu privire la falsul în declaraţii. │ │ │ │Sunt de acord ca datele cuprinse în prezenta cerere să fie prelucrate şi să │ │între în baza de date a Autorităţii Rutiere Române - ARR şi în Registrul │ │electronic naţional al operatorilor de transport rutier. Autoritatea Rutieră│ │Română - ARR se obligă să respecte drepturile prevăzute de Legea nr. │ │677/2001. │ │ │ │Data .............. Semnătura ............... L.S. │ │ │ └────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘  +  Anexa 6 Model declaraţie pe proprie răspundere a managerului de transportSubsemnat (ul/a)....................................................cetăţean ....................... născut/ă la data de ........................... în localitatea ................... ţara .................. domiciliat/ă în ......................... judeţ/sector....................................... str. .................... nr. ...... bloc ...... scara .... etaj .... ap. ..... cod poştal ..................... ţara................................... telefon ......................... act identitate ...... seria ............ nr. ........ eliberat de ................................................... ...........................................la data .................... CNP ..........................................., mananger de transport pentru întreprinderea/operatorul economic ............................................................... având nr. de ordine în registrul comerţului ...................... nr. de ordine în registrul asociaţiilor şi fundaţiilor ....................... nr. autorizaţie pentru desfăşurarea de activităţi economice în mod independent ......................... cod unic de înregistrare ............................................, titular al certificatului de competenţă profesională nr. ............................. emis la data de ........................ de către ........................................,cunoscând dispoziţiile Codului penal cu privire la falsul în declaraţii, declar pe proprie răspundere că până la data prezentei:[ ] nu am fost sancţionat pentru încălcările prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. a) şi b) din Regulamentul (CE) nr. 1071/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 21 octombrie 2009 de stabilire a unor norme comune privind condiţiile care trebuie îndeplinite pentru exercitarea ocupaţiei de operator de transport rutier şi de abrogare a Directivei 96/26/CE a Consiliului*1).--------*1) Publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 300/51 din data de 14.11.2009[ ] am fost sancţionat pentru următoarele încălcări prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. a) şi b) din Regulamentul (CE) nr. 1071/2009 Regulamentul (CE) nr. 1071/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 21 octombrie 2009 de stabilire a unor norme comune privind condiţiile care trebuie îndeplinite pentru exercitarea ocupaţiei de operator de transport rutier şi de abrogare a Directivei 96/26/CE a Consiliului: ┌──────┬──────────┬──────────────┬──────────────┬───────────────────────────┐ │Nr. │Sancţiune │Actul normativ│Data aplicării│Autoritatea/Instituţia care│ │Crt. │ │în baza căruia│sacţiunii │a aplicat sancţiunea │ │ │ │a fost aplicat│ │ │ │ │ │sancţiunea │ │ │ ├──────┼──────────┼──────────────┼──────────────┼───────────────────────────┤ │ 1 │ │ │ │ │ ├──────┼──────────┼──────────────┼──────────────┼───────────────────────────┤ │ 2 │ │ │ │ │ ├──────┼──────────┼──────────────┼──────────────┼───────────────────────────┤ │ 3 │ │ │ │ │ ├──────┼──────────┼──────────────┼──────────────┼───────────────────────────┤ │...*2)│ │ │ │ │ └──────┴──────────┴──────────────┴──────────────┴───────────────────────────┘------*2) Se va continua completarea listei prin introducerea unor rânduri suplimentare, dacă este cazul, corespunzător numărului de sancţiuni aplicateDau prezenta declaraţie fiindu-mi necesară la depunerea cererii prevăzute la art. ..... din OMTI nr. ..... , în vederea eliberării de către Autoritatea Rutieră Română - A.R.R. a licenţei comunitare şi a copiilor conforme ale acesteia/certificatului de transport în cont propriu şi a copiilor conforme ale acestuia/licenţei pentru activităţi conexe transportului rutier.DECLARANT,Nume, prenume Semnătură ............ Data: ..............  +  Anexa 7 Model declaraţie pe proprie răspundere a întreprinderiiSubsemnat (ul/a).................................................cetăţean ....................... născut/ă la data de ........................... în localitatea .................. ţara .................. domiciliat/ă în ................................. judeţ/sector................................... str. ........................ nr. ...... bloc ..... scara .... etaj ... ap. ...... cod poştal ............... ţara ..................................... .......................................... telefon ......................... act identitate ...... seria ............ nr. ........ eliberat de la data .................... CNP ..........................., reprezentant legal, conform ............................................................. având funcţia de ................................ pentru întreprinderea ............................................................... având nr. de ordine în registrul comerţului ...................... nr. de ordine în registrul asociaţiilor şi fundaţiilor ....................... nr. autorizaţie pentru desfăşurarea de activităţi economice în mod independent ......................... cod unic de înregistrare ............................, cunoscând dispoziţiile Codului penal cu privire la falsul în declaraţii, declar pe proprie răspundere că:[ ] până la data prezentei întreprinderea .......................................... nu a fost sancţionată pentru încălcările prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. a) şi b) din Regulamentul (CE) nr. 1071/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 21 octombrie 2009 de stabilire a unor norme comune privind condiţiile care trebuie îndeplinite pentru exercitarea ocupaţiei de operator de transport rutier şi de abrogare a Directivei 96/26/CE a Consiliului*1).-------*1) Publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 300/51 din data de 14.11.2009[ ] până la data prezentei întreprinderea .......................................... a fost sancţionată pentru următoarele încălcări prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. a) şi b) din Regulamentul (CE) nr. 1071/2009 Regulamentul (CE) nr. 1071/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 21 octombrie 2009 de stabilire a unor norme comune privind condiţiile care trebuie îndeplinite pentru exercitarea ocupaţiei de operator de transport rutier şi de abrogare a Directivei 96/26/CE a Consiliului: ┌──────┬──────────┬──────────────┬──────────────┬───────────────────────────┐ │Nr. │Sancţiune │Actul normativ│Data aplicării│Autoritatea/Instituţia care│ │Crt. │ │în baza căruia│sacţiunii │a aplicat sancţiunea │ │ │ │a fost aplicat│ │ │ │ │ │sancţiunea │ │ │ ├──────┼──────────┼──────────────┼──────────────┼───────────────────────────┤ │ 1 │ │ │ │ │ ├──────┼──────────┼──────────────┼──────────────┼───────────────────────────┤ │ 2 │ │ │ │ │ ├──────┼──────────┼──────────────┼──────────────┼───────────────────────────┤ │ 3 │ │ │ │ │ ├──────┼──────────┼──────────────┼──────────────┼───────────────────────────┤ │...*2)│ │ │ │ │ └──────┴──────────┴──────────────┴──────────────┴───────────────────────────┘------*2) Se va continua completarea listei prin introducerea unor rânduri suplimentare, dacă este cazul, corespunzător numărului de sancţiuni aplicate[ ] întreprinderea .......................................... nu se află în stare de insolvenţă.Dau prezenta declaraţie fiindu-mi necesară la depunerea cererii prevăzute la art. ..... din OMTI nr. ..... , în vederea eliberării de către Autoritatea Rutieră Română - A.R.R. a licenţei comunitare şi a copiilor conforme ale acesteia/certificatului de transport în cont propriu şi a copiilor conforme ale acestuia.DECLARANT,Nume, prenume Semnătură ............ Data: ..............  +  Anexa 8  ┌──────────────────┬─────────────────────────────────────────────┬───────────┐ │I. │II. │III. │ │ MINISTERUL │ CERERE │ │ │ TRANSPORTURILOR │ │Nr. intrare│ │ŞI INFRASTRUCTURII│[ ] Copii conforme ale licenţei comunitare │...........│ │ │pentru transportul rutier contra cost de │ │ │ AUTORITATEA │mărfuri │ Data │ │ RUTIERĂ ROMÂNĂ │[ ] Copii conforme ale licenţei comunitare │...........│ │ - A.R.R. │pentru transportul rutier contra cost de │ │ │ │persoane │ │ ├──────────────────┴─────────────────────────────────────────────┴───────────┤ │IV. │ │ Către, │ │ Autoritatea Rutieră Română - ARR │ │ │ │1. Subsemnat (ul/a)..................... domiciliat în .....................│ │str. ..................... nr. ..... bloc .... scara .... etaj ... ap. .....│ │judeţ/sector ............. cod poştal .............. ţara ..................│ │telefon ............ fax .............. act identitate ..... seria .........│ │nr. ...... eliberat de ........ la data ............. CNP/NIF ..............│ │reprezentant legal, conform .............. având funcţia de ................│ │2. pentru operatorul de transport rutier: ..................................│ │titular al licenţei comunitare seria ........................ nr. ..........│ │3. în temeiul Ordonanţei Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile │ │rutiere şi al Ordinului ministrului transporturilor şi infrastructurii │ │nr. _____/_______ pentru aprobarea Normelor metodologice privind aplicarea │ │prevederilor referitoare la organizarea şi efectuarea transporturilor │ │rutiere şi a activităţilor conexe acestora stabilite prin Ordonanţa │ │Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, solicit: │ │ │ │[ ] Copii conforme ale licenţei comunitare pentru transportul rutier contra │ │cost de mărfuri, în nr. de ....,conform documentelor anexate întreprinderea │ │îndeplinind condiţia de capacitate financiară pentru un nr. suplimentar de │ │......... copii conforme │ │ │ │[ ] Copii conforme ale licenţei comunitare pentru transportul rutier contra │ │cost de persoane, în nr. de ......, conform documentelor anexate │ │întreprinderea îndeplinind condiţia de capacitate financiară pentru un nr. │ │suplimentar de ......... copii conforme │ └────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘ ┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │V. Categorii şi tipuri de transport │ ├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │[ ] Naţional [ ] Internaţional [ ] Contra cost [ ] În cont propriu │ │ ■ Transport rutier de mărfuri: │ │[ ] Mărfuri generale [ ] Mărfuri perisabile [ ] Mărfuri şi deşeuri │ │ periculoase │ │[ ] Deşeuri [ ] Animale vii [ ] Agabaritic │ │ ■ Transport rutier de persoane: │ │[ ] Servicii regulate [ ] Servicii regulate speciale [ ] Servicii ocazionale│ └────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘*Font 8* ┌────────────────────────────────── ─────────────────────────────────────────────────────────────┐ │VI.*1) Lista autovehiculelor pentru care se solicită eliberarea unui nr. suplimentar de copii │ │conforme ale licenţei comunitare, precum şi a remorcilor/semiremorcilor utilizate în ansambluri │ │cu aceste autovehicule │ ├───┬─────────────────┬───────────────┬────────────────────┬─────────────────────────────────────┤ │ │Nr. înmatriculare│ Marca vehicul │ Categ. vehicul │ Nr. identificare │ │ ├─────────────────┼───────────────┼────────────────────┼─────────────────────────────────────┤ │ │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ │ 1 ├─┬─┬─┬─┬─┬─┬─┬─┬─┼───────────────┼────────────────────┼─┬─┬─┬─┬─┬──┬─┬─┬─┬─┬──┬─┬─┬──┬─┬─┬──┤ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├─┴─┴─┴─┼─┴─┴─┴─┼─┴─────┬─────────┼─────────┬───────┬──┴─┴┬┴─┴─┴─┴┬─┴─┴─┴─┴─┴──┴─┴─┴──┴─┴─┴──┤ │ │ An │ Categ.│ Grad │ Masa │ Masa │ Nr. │ Mod │Categ. │ Tip transport │ │ │fabri- │poluare│confort│ proprie │ max. │locuri │deţi-│transp.│ │ │ │caţie │ │ │ │ autori- │ │nere │ │ │ │ │ │ │ │ │ zată │ │ │ │ │ │ ├───────┼───────┼───────┼─────────┼─────────┼───────┼─────┼───────┼──────────────────────────┤ │ │ 5 │ 6 │ 7 │ 8 │ 9 │ 10 │ 11 │ 12 │ 13 │ │ ├─┬─┬─┬─┼───────┼───────┼─┬─┬─┬─┬─┼─┬─┬─┬─┬─┼───┬───┼─┬─┬─┼───┬───┼───┬───┬───┬───┬───┬───┬──┤ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │P│L│Î│ N │ I │ M │ P │ D │ A │ R │ S │O │ └───┴─┴─┴─┴─┴───────┴───────┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴───┴───┴─┴─┴─┴───┴───┴───┴───┴───┴───┴───┴───┴──┘ ┌───┬─────────────────┬───────────────┬────────────────────┬─────────────────────────────────────┐ │ │Nr. înmatriculare│ Marca vehicul │ Categ. vehicul │ Nr. identificare │ │ ├─────────────────┼───────────────┼────────────────────┼─────────────────────────────────────┤ │ │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ │ 2 ├─┬─┬─┬─┬─┬─┬─┬─┬─┼───────────────┼────────────────────┼─┬─┬─┬─┬─┬──┬─┬─┬─┬─┬──┬─┬─┬──┬─┬─┬──┤ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├─┴─┴─┴─┼─┴─┴─┴─┼─┴─────┬─────────┼─────────┬───────┬──┴─┴┬┴─┴─┴─┴┬─┴─┴─┴─┴─┴──┴─┴─┴──┴─┴─┴──┤ │ │ An │ Categ.│ Grad │ Masa │ Masa │ Nr. │ Mod │Categ. │ Tip transport │ │ │fabri- │poluare│confort│ proprie │ max. │locuri │deţi-│transp.│ │ │ │caţie │ │ │ │ autori- │ │nere │ │ │ │ │ │ │ │ │ zată │ │ │ │ │ │ ├───────┼───────┼───────┼─────────┼─────────┼───────┼─────┼───────┼──────────────────────────┤ │ │ 5 │ 6 │ 7 │ 8 │ 9 │ 10 │ 11 │ 12 │ 13 │ │ ├─┬─┬─┬─┼───────┼───────┼─┬─┬─┬─┬─┼─┬─┬─┬─┬─┼───┬───┼─┬─┬─┼───┬───┼───┬───┬───┬───┬───┬───┬──┤ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │P│L│Î│ N │ I │ M │ P │ D │ A │ R │ S │O │ └───┴─┴─┴─┴─┴───────┴───────┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴───┴───┴─┴─┴─┴───┴───┴───┴───┴───┴───┴───┴───┴──┘ ┌───┬─────────────────┬───────────────┬────────────────────┬─────────────────────────────────────┐ │ │Nr. înmatriculare│ Marca vehicul │ Categ. vehicul │ Nr. identificare │ │ ├─────────────────┼───────────────┼────────────────────┼─────────────────────────────────────┤ │ │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ │...├─┬─┬─┬─┬─┬─┬─┬─┬─┼───────────────┼────────────────────┼─┬─┬─┬─┬─┬──┬─┬─┬─┬─┬──┬─┬─┬──┬─┬─┬──┤ │*2)│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├─┴─┴─┴─┼─┴─┴─┴─┼─┴─────┬─────────┼─────────┬───────┬──┴─┴┬┴─┴─┴─┴┬─┴─┴─┴─┴─┴──┴─┴─┴──┴─┴─┴──┤ │ │ An │ Categ.│ Grad │ Masa │ Masa │ Nr. │ Mod │Categ. │ Tip transport │ │ │fabri- │poluare│confort│ proprie │ max. │locuri │deţi-│transp.│ │ │ │caţie │ │ │ │ autori- │ │nere │ │ │ │ │ │ │ │ │ zată │ │ │ │ │ │ ├───────┼───────┼───────┼─────────┼─────────┼───────┼─────┼───────┼──────────────────────────┤ │ │ 5 │ 6 │ 7 │ 8 │ 9 │ 10 │ 11 │ 12 │ 13 │ │ ├─┬─┬─┬─┼───────┼───────┼─┬─┬─┬─┬─┼─┬─┬─┬─┬─┼───┬───┼─┬─┬─┼───┬───┼───┬───┬───┬───┬───┬───┬──┤ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │P│L│Î│ N │ I │ M │ P │ D │ A │ R │ S │O │ └───┴─┴─┴─┴─┴───────┴───────┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴───┴───┴─┴─┴─┴───┴───┴───┴───┴───┴───┴───┴───┴──┘-------*1) Instrucţiuni completare: ┌───────────────┬───────────────┬──────────────┬───────────────┬─────────────┐ │Poz. 3 - Categ.│Poz. 6 - Categ.│Poz. 7 - Grad │ Poz. 11 - Mod │Poz. 13 - Tip│ │ vehicul │ poluare │ confort │ deţinere │ transport │ ├─┬─────────────┼───┬───────────┼──┬───────────┼─┬─────────────┼─┬───────────┤ │A│Autocamion │AE4│Euro 4 şi 5│S1│O stea │P│Proprietate │M│Mărfuri │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │generale │ ├─┼─────────────┼───┼───────────┼──┼───────────┼─┼─────────────┼─┼───────────┤ │B│Cap tractor │AE3│Euro 3 │S2│Două stele │L│Leasing │M│Perisabile │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │animale vii│ ├─┼─────────────┼───┼───────────┼──┼───────────┼─┼─────────────┼─┼───────────┤ │C│Autocisternă │ A │Euro 2 │S3│Trei stele │Î│Închiriere │D│Mărfuri de-│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │şeuri peri-│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │culoase │ ├─┼─────────────┼───┼───────────┼──┼───────────┼─┴─────────────┼─┼───────────┤ │D│Autospeciali-│ C │Euro 2 │S4│Patru stele│Poz. 12- Categ.│A│Agabaritice│ │ │zată │ │ │ │ │ transp. │ │ │ ├─┼─────────────┼───┼───────────┼──┼───────────┼─┬─────────────┼─┼───────────┤ │E│Remorcă │ B │Euro 1 │C1│Categoria I│N│Trafic │R│Curse │ │ │ │ │ │ │ │ │naţional │ │regulate │ ├─┼─────────────┼───┼───────────┼──┼───────────┼─┼─────────────┼─┼───────────┤ │F│Semiremorcă │D1 │Euro 1 │C2│Categoria │I│Trafic │S│Curse │ │ │ │ │ │ │II │ │internaţional│ │regulate │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │speciale │ ├─┼─────────────┼───┼───────────┼──┼───────────┼─┼─────────────┼─┼───────────┤ │G│Autobuz │ E │Euro 0 │C3│Categoria │-│.............│O│Curse │ │ │ │ │ │ │III │ │ │ │ocazionale │ ├─┼─────────────┼───┼───────────┼──┼───────────┼─┼─────────────┼─┼───────────┤ │H│Microbuz │ F │Non Euro │C4│Categoria │-│.............│-│...........│ │ │ │ │ │ │IV │ │ │ │ │ └─┴─────────────┴───┼───────────┴──┴───────────┴─┴─────────────┴─┴───────────┘- Datele înscrise în cerere vor fi conforme cu cele din Cartea de identitate a vehiculului (CIV) şi Certificatul de înmatriculare (CI)- La poziţiile 3, 6 şi 7 se înscriu codurile corespunzătoare- La poziţiile 11, 12 şi 13 se bifează cu "X" căsuţele corespunzătoare------*2) Se va continua completarea listei, dacă este cazul, prin adăugarea unui număr de tabele corespunzător numărului de autovehicule pentru care se solicită eliberarea copiilor conforme ale licenţei comunitare, precum şi a remorcilor/semiremorcilor utilizate în ansambluri cu aceste autovehicule. ┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │VII. Opis de documente depuse de solicitant │ ├────┬──────────────────────────────────────────────┬────────────┬───────────┤ │Nr. │ Denumirea actului │Nr. şi data │ Nr. file │ │crt.│ │ actului/ │ │ │ │ │ Emitent │ │ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼────────────┼───────────┤ │ 1 │Cerere în original │ │ │ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼────────────┼───────────┤ │ 2 │Document privind îndeplinirea condiţiei de │- │- │ │ │capacitate financiară │ │ │ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼────────────┼───────────┤ │ 2a │Document prevăzut la 7 alin. (1) din │ │ │ │ │Regulamentul (CE) nr. 1071/2009 │ │ │ ├────┼──────────────────────────────────────────────┼────────────┼───────────┤ │ 2b │Document prevăzut la 7 alin. (1) din │ │ │ │ │Regulamentul (CE) nr. 1071/2009 │ │ │ └────┴──────────────────────────────────────────────┴────────────┴───────────┘ ┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │VIII. │ │Documentele anexate fac parte integrantă din prezenta cerere. │ │ │ │Întocmită într-un exemplar, pe propria răspundere, cunoscând dispoziţiile │ │Codului penal cu privire la falsul în declaraţii. │ │ │ │Sunt de acord ca datele cuprinse în prezenta cerere să fie prelucrate şi să │ │între în baza de date a Autorităţii Rutiere Române - ARR şi în Registrul │ │electronic naţional al operatorilor de transport rutier. Autoritatea Rutieră│ │Română - ARR se obligă să respecte drepturile prevăzute de Legea nr. │ │677/2001. │ │ │ │ │ │Data ........................... Semnătura ......................... L.S. │ └────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘  +  Anexa 9 (Model de imprimat Format A4 hârtie galbenă cu fond stema României)(Prima pagină a certificatului) ┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │ ┌────┐ ROMÂNIA │ │ │ RO │ │ │ └────┘ MINISTERUL TRANSPORTURILOR ŞI INFRASTRUCTURII │ │ AUTORITATEA RUTIERĂ ROMÂNĂ - ARR │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ CERTIFICAT │ │ DE TRANSPORT ÎN CONT PROPRIU │ │ │ │ Seria: ....... Nr.: ......... │ │ │ │ │ │Prezentul certificat de transport în cont propriu este eliberat │ │întreprinderii: │ │__________________________________________________________________________ │ │ │ │cu sediul în:_____________________________________________________________ │ │ │ │__________________________________________________________________________ │ │ │ │să efectueze transport rutier în cont propriu de mărfuri şi/sau de persoane,│ │în trafic naţional şi/sau internaţional. │ │ │ │ │ │ │ │Valabil de la data de _______________ până la data de _______________ │ │ │ │ │ │Observaţii: │ │ │ │ │ │ Emitent: │ │ Autoritatea Rutieră Română - A.R.R. │ │ │ │Data eliberării: ................. Semnatură │ │ şi ................. │ │R.Î. ____/____/______ ştampilă │ │ │ │ │ │ │ └────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘(A doua pagină a certificatului)DISPOZIŢII GENERALEPrezentul certificat de transport în cont propriu este eliberat întreprinderilor care efectuează transport rutier în cont propriu de mărfuri şi/sau persoane în trafic naţional şi/sau internaţional, în conformitate cu prevederile O.G. nr. 27/2011 privind transporturile rutiere.Prezentul certificat de transport în cont propriu permite efectuarea de transport rutier în cont propriu în condiţiile prevăzute de O.G. nr. 27/2011 privind transporturile rutiere şi de Normele metodologice de aplicare ale acesteia.Certificatul de transport în cont propriu este nominal şi nu este transmisibil.Originalul certificatului de transport în cont propriu se păstrează la sediul întreprinderii.Certificatul de transport în cont propriu trebuie prezentat ori de câte ori este solicitat de către personalul cu atribuţii de control.Pe teritoriul României şi oricărui alt stat de tranzit sau destinaţie, întreprinderea deţinătoare de certificat de transport în cont propriu are obligaţia de a respecta legislaţia şi dispoziţiile statului respectiv.  +  Anexa 10 (Model de imprimat Format A4 hârtie galbenă cu fond stema României)(Prima pagină a certificatului) ┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │ ┌────┐ ROMÂNIA │ │ │ RO │ │ │ └────┘ MINISTERUL TRANSPORTURILOR ŞI INFRASTRUCTURII │ │ AUTORITATEA RUTIERĂ ROMÂNĂ - ARR │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ CERTIFICAT │ │ DE TRANSPORT ÎN CONT PROPRIU │ │ │ │ Seria: ....... Nr.: ......... │ │ │ │ Copie conformă nr:......... │ │ │ │ │ │ │ │Prezenta copie conformă a certificatului de transport în cont propriu este │ │eliberată întreprinderii: │ │__________________________________________________________________________ │ │ │ │cu sediul în:_____________________________________________________________ │ │ │ │__________________________________________________________________________ │ │ │ │să efectueze transport rutier în cont propriu de mărfuri, în trafic naţional│ │şi/sau internaţional. │ │ │ │ │ │ │ │Valabilă de la data de _______________ până la data de _______________ │ │ │ │ │ │Observaţii: │ │ │ │ │ │ Emitent: │ │ Autoritatea Rutieră Română - A.R.R. │ │ │ │Data eliberării: ................. Semnatură │ │ şi ................. │ │R.Î. ____/____/______ ştampilă │ │ │ │ │ │ │ └────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘(A doua pagină a certificatului)DISPOZIŢII GENERALEPrezenta copie conformă a certificatului de transport în cont propriu este eliberată întreprinderilor care efectuează transport rutier în cont propriu de mărfuri în trafic naţional şi/sau internaţional, în conformitate cu prevederile O.G. nr. 27/2011 privind transporturile rutiere.Prezenta copie conformă a certificatului de transport în cont propriu permite efectuarea de transport rutier în cont propriu în condiţiile prevăzute de O.G. nr. 27/2011 privind transporturile rutiere şi de Normele metodologice de aplicare ale acesteia.Copia conformă a certificatului de transport în cont propriu este nominală şi nu este transmisibilă.Originalul copiei conforme a certificatului de transport în cont propriu trebuie să se afle la bordul vehiculului*) pe toată durata transportului rutier.Copia conformă a certificatului de transport trebuie prezentată ori de câte ori este solicitată de către personalul cu atribuţii de control.Pe teritoriul României şi oricărui al stat de tranzit sau de destinaţie, întreprinderea deţinătoare a copiei conforme a certificatului de transport în cont propriu are obligaţia de a respecta legislaţia şi dispoziţiile statului respectiv.---------*) Vehicul rutier = sistem mecanic destinat circulaţiei pe drumurile publice, cu sau fără mijloace de autopropulsie şi care se utilizează în mod normal pentru transportul de mărfuri sau persoane ori pentru efectuarea de serviciu sau lucrări. Ansamblul format din autovehicul şi remorcă/semiremorcă şi ansamblul format din tractor şi remorcă/semiremorcă sunt considerate vehicule rutiere.  +  Anexa 11 (Model de imprimat Format A4 hârtie galbenă cu fond stema României)(Prima pagină a certificatului) ┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │ ┌────┐ ROMÂNIA │ │ │ RO │ │ │ └────┘ MINISTERUL TRANSPORTURILOR ŞI INFRASTRUCTURII │ │ AUTORITATEA RUTIERĂ ROMÂNĂ - ARR │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ CERTIFICAT │ │ DE TRANSPORT ÎN CONT PROPRIU │ │ │ │ Seria: ....... Nr.: ......... │ │ │ │ Copie conformă nr:......... │ │ │ │ │ │ │ │Prezenta copie conformă a certificatului de transport în cont propriu este │ │eliberată întreprinderii: │ │__________________________________________________________________________ │ │ │ │cu sediul în:_____________________________________________________________ │ │ │ │__________________________________________________________________________ │ │ │ │să efectueze transport rutier în cont propriu de persoane, în trafic │ │naţional şi/sau internaţional. │ │ │ │ │ │ │ │Valabilă de la data de _______________ până la data de _______________ │ │ │ │ │ │Observaţii: │ │ │ │ │ │ Emitent: │ │ Autoritatea Rutieră Română - A.R.R. │ │ │ │Data eliberării: ................. Semnatură │ │ şi ................. │ │R.Î. ____/____/______ ştampilă │ │ │ │ │ │ │ └────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘(A doua pagină a certificatului)DISPOZIŢII GENERALEPrezenta copie conformă a certificatului de transport în cont propriu este eliberată întreprinderilor care efectuează transport rutier în cont propriu de persoane în trafic naţional şi/sau internaţional, în conformitate cu prevederile O.G. nr.27/2011 privind transporturile rutiere.Prezenta copie conformă a certificatului de transport în cont propriu permite efectuarea de transport rutier în cont propriu în condiţiile prevăzute de O.G. nr. 27/2011 privind transporturile rutiere şi de Normele metodologice de aplicare ale acesteia.Copia conformă a certificatului de transport în cont propriu este nominală şi nu este transmisibilă.Originalul unei copii conforme a certificatului de transport în cont propriu trebuie să se afle la bordul vehiculului*) pe toată durata transportului rutier.Copia conformă a certificatului de transport în cont propriu trebuie prezentată ori de câte ori este solicitată de către personalul cu atribuţii de control.Pe teritoriul României şi oricărui al stat de tranzit sau de destinaţie, întreprinderea deţinătoare a copiei conforme a certificatului de transport în cont propriu are obligaţia de a respecta legislaţia şi dispoziţiile statului respectiv.--------*) Vehicul rutier = sistem mecanic destinat circulaţiei pe drumurile publice, cu sau fără mijloace de autopropulsie şi care se utilizează în mod normal pentru transportul de mărfuri sau persoane ori pentru efectuarea de serviciu sau lucrări. Ansamblul format din autovehicul şi remorcă este considerat vehicul rutier.  +  Anexa 12  ┌───────────────────┬─────────────────────────────────────┬──────────────────┐ │I. │II. │III. │ │ MINISTERUL │ CERERE │ │ │ TRANSPORTURILOR │ Certificat de transport în cont │ Nr. intrare │ │ŞI INFRASTRUCTURII │ propriu/copii conforme ale │ ................ │ │ │ certificatului de transport │ │ │ │ în cont propriu │ │ │ AUTORITATEA │ │ Data: │ │ RUTIERĂ ROMÂNĂ │ │ ................ │ │ - A.R.R. │ Forma de organizare*1) ............ │ │ │ │ │ │ ├───────────────────┴─────────────────────────────────────┴──────────────────┤ │IV. │ │ Către, │ │ Autoritatea Rutieră Română - ARR │ │ │ │1. Subsemnat (ul/a)......................................... domiciliat în │ │..................... str. ........................ nr. ..... bloc ....... │ │scara .... etaj .... ap. .... judeţ/sector .............. cod poştal ..... │ │ţara .............. telefon .............. fax ............ act identitate │ │....... seria ..... nr. ........ eliberat de ............. la data ....... │ │CNP/NIF ................... reprezentant legal, conform .................. │ │având funcţia de .......................... │ │2. pentru întreprinderea: ................................................ │ │având nr. de ordine în registrul comerţului ................ nr. de ordine │ │în registrul asociaţiilor şi fundaţiilor ................. nr. autorizaţie │ │pentru desfăşurarea de activităţi economice în mod independent ........... │ │cod unic de înregistrare ................................................. │ │cu sediul în: localitatea ...................... str. .................... │ │nr. ...... bloc ...... scara ....... etaj ....... ap. ...... judeţ/sector │ │................. cod poştal ................... telefon ................. │ │fax ........... e-mail ........................ web site ................. │ │având în obiectul de activitate transportul rutier, conform*2)............ │ │..................................... din data de ........................ │ │având un număr de .............. puncte de lucru/sucursale înregistrate la │ │Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, care au ca obiect de activitate │ │transportul rutier, conform listei care se regăseşte în secţiunea V de mai │ │jos, │ │3. în temeiul Ordonanţei Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile │ │rutiere şi al Ordinului ministrului transporturilor şi infrastructurii nr. │ │_____/_______ pentru aprobarea Normelor metodologice privind aplicarea │ │prevederilor referitoare la organizarea şi efectuarea transporturilor │ │rutiere şi a activităţilor conexe acestora stabilite prin Ordonanţa │ │Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, solicit: │ │ │ │[] Certificat de transport în cont propriu │ │[] Copii conforme ale certificatului de transport în cont propriu pentru │ │ transportul rutier de mărfuri, în nr. de ... │ │[] Copii conforme ale certificatului de transport în cont propriu pentru │ │ transportul rutier de persoane, în nr. de ... │ │ │ └────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘----------*1) Se completează cu denumirea formei de organizare, conform reglementărilor legale: societate comercială (SRL, SA, SNC, SCS, SCA)/companie naţională/societate naţională/regie autonomă/persoană fizică autorizată/întreprindere individuală/întreprindere familială/fundaţie/Instituţii/autorităţi înfiinţate prin HGR, HCL, etc.*2) Se vor preciza documentele din care rezultă faptul că întreprinderea are în obiectul de activitate transportul rutier, funcţie de forma juridică de organizare (ex. actul constitutiv, actul de înfiinţare, autorizaţia de pentru desfăşurarea de activităţi economice în mod independent, statutul, regulamentul de organizare şi funcţionare, etc.) ┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │V. Lista punctelor de lucru/sucursalelor │ ├──────┬─────────────────────┬────────────┬──────────────────────────────────┤ │Nr. │ Denumire │ Nr. de │Adresa (localitate, str., nr., │ │crt. │ │înregistrare│bloc, scara, etaj, ap., judeţ/ │ │ │ │la O.N.R.C. │sector, cod poştal) telefon, fax, │ │ │ │ │e-mail │ ├──────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────────────────────┤ │ 1 │ │ │ │ ├──────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────────────────────┤ │ 2 │ │ │ │ ├──────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────────────────────┤ │ 3 │ │ │ │ ├──────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────────────────────┤ │...*3)│ │ │ │ └──────┴─────────────────────┴────────────┴──────────────────────────────────┘---------*3) Se va continua completarea listei prin introducerea unor rânduri suplimentare, dacă este cazul, corespunzător numărului de puncte de lucru/sucursale ┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │VI. Managerul de transport desemnat potrivit prevederilor OG nr. 27/2011 ├─────────────────────────┬─────────────────────────┬────────────────────────┤ │Nume │Prenume │Data naşterii │ ├─────────────────────────┼─────────────────────────┼────────────────────────┤ │ │ │ │ ├─────────────────────────┴─────────────────────────┴────────────────────────┤ │Locul naşterii │ ├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │ │ ├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Adresa (localitate, str., nr., bloc, scara, etaj, ap., judeţ/sector, │ │cod poştal) │ ├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │ │ ├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │ │ ├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │ │ ├─────────────────────────┬─────────────────────────┬────────────────────────┤ │Numărul certificatului de│ Data emiterii │ Ţara emiterii │ │ competenţă profesională │ certificatului de │ certificatului de │ │ │ competenţă profesională │competenţă profesională │ ├─────────────────────────┼─────────────────────────┼────────────────────────┤ │ │ │ │ ├─────────────────────────┼─────────────────────────┼────────────────────────┤ │ Autoritatea emitentă a │ │ │ │ certificatului de │ │ │ │ competenţă profesională │ │ │ └─────────────────────────┴─────────────────────────┴────────────────────────┘*Font 8* ┌───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │VII.*4) Lista autovehiculelor pentru care se solicită eliberarea copiilor conforme ale │ │certificatului de transport în cont propriu, precum şi a remorcilor/semiremorcilor utilizate │ │în ansambluri cu aceste autovehicule │ ├───┬───────────────────┬───────────────────┬────────┬──────────────────────────────────────────┤ │ │ Nr. înmatriculare │ Marca vehicul │ Categ. │ Nr. identificare │ │ │ │ │ vehicul│ │ │ ├───────────────────┼───────────────────┼────────┼──────────────────────────────────────────┤ │ │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ │ ├─┬─┬─┬─┬─┬─┬─┬──┬──┼───────────────────┼────────┼─┬─┬──┬──┬─┬─┬──┬─┬─┬──┬──┬──┬─┬──┬──┬──┬─┤ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ 1 │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├─┴─┴─┴─┼─┴─┴─┼──┴──┴─┬─────────┬───────┴──┬─────┴─┼─┴──┴──┴─┼─┴──┴─┼─┴──┴──┴──┴─┴──┴──┴──┴─┤ │ │ An │Categ│ Grad │ Masa │Masa max. │ Nr. │ Mod │Categ.│ Tip transport │ │ │fabri- │polu-│confort│ proprie │autorizată│locuri │deţinere │transp│ │ │ │caţie │are │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├───────┼─────┼───────┼─────────┼──────────┼───────┼─────────┼──────┼───────────────────────┤ │ │ 5 │ 6 │ 7 │ 8 │ 9 │ 10 │ 11 │ 12 │ 13 │ │ ├─┬─┬─┬─┼─────┼───────┼─┬─┬─┬─┬─┼─┬─┬─┬─┬──┼───┬───┼──┬──┬───┼──┬───┼──┬──┬──┬────┬──┬───┬──┤ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │P │L │ Î │N │ I │M │P │D │ A │R │ S │O │ └───┴─┴─┴─┴─┴─────┴───────┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴──┴───┴───┴──┴──┴───┴──┴───┴──┴──┴──┴────┴──┴───┴──┘ ┌───┬───────────────────┬───────────────────┬────────┬──────────────────────────────────────────┐ │ │ Nr. înmatriculare │ Marca vehicul │ Categ. │ Nr. identificare │ │ │ │ │ vehicul│ │ │ ├───────────────────┼───────────────────┼────────┼──────────────────────────────────────────┤ │ │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ │ ├─┬─┬─┬─┬─┬─┬─┬──┬──┼───────────────────┼────────┼─┬─┬──┬──┬─┬─┬──┬─┬─┬──┬──┬──┬─┬──┬──┬──┬─┤ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ 2 │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├─┴─┴─┴─┼─┴─┴─┼──┴──┴─┬─────────┬───────┴──┬─────┴─┼─┴──┴──┴─┼─┴──┴─┼─┴──┴──┴──┴─┴──┴──┴──┴─┤ │ │ An │Categ│ Grad │ Masa │Masa max. │ Nr. │ Mod │Categ.│ Tip transport │ │ │fabri- │polu-│confort│ proprie │autorizată│locuri │deţinere │transp│ │ │ │caţie │are │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├───────┼─────┼───────┼─────────┼──────────┼───────┼─────────┼──────┼───────────────────────┤ │ │ 5 │ 6 │ 7 │ 8 │ 9 │ 10 │ 11 │ 12 │ 13 │ │ ├─┬─┬─┬─┼─────┼───────┼─┬─┬─┬─┬─┼─┬─┬─┬─┬──┼───┬───┼──┬──┬───┼──┬───┼──┬──┬──┬────┬──┬───┬──┤ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │P │L │ Î │N │ I │M │P │D │ A │R │ S │O │ └───┴─┴─┴─┴─┴─────┴───────┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴──┴───┴───┴──┴──┴───┴──┴───┴──┴──┴──┴────┴──┴───┴──┘ ┌───┬───────────────────┬───────────────────┬────────┬──────────────────────────────────────────┐ │ │ Nr. înmatriculare │ Marca vehicul │ Categ. │ Nr. identificare │ │ │ │ │ vehicul│ │ │ ├───────────────────┼───────────────────┼────────┼──────────────────────────────────────────┤ │ │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ │ ├─┬─┬─┬─┬─┬─┬─┬──┬──┼───────────────────┼────────┼─┬─┬──┬──┬─┬─┬──┬─┬─┬──┬──┬──┬─┬──┬──┬──┬─┤ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │...│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │*5)├─┴─┴─┴─┼─┴─┴─┼──┴──┴─┬─────────┬───────┴──┬─────┴─┼─┴──┴──┴─┼─┴──┴─┼─┴──┴──┴──┴─┴──┴──┴──┴─┤ │ │ An │Categ│ Grad │ Masa │Masa max. │ Nr. │ Mod │Categ.│ Tip transport │ │ │fabri- │polu-│confort│ proprie │autorizată│locuri │deţinere │transp│ │ │ │caţie │are │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├───────┼─────┼───────┼─────────┼──────────┼───────┼─────────┼──────┼───────────────────────┤ │ │ 5 │ 6 │ 7 │ 8 │ 9 │ 10 │ 11 │ 12 │ 13 │ │ ├─┬─┬─┬─┼─────┼───────┼─┬─┬─┬─┬─┼─┬─┬─┬─┬──┼───┬───┼──┬──┬───┼──┬───┼──┬──┬──┬────┬──┬───┬──┤ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │P │L │ Î │N │ I │M │P │D │ A │R │ S │O │ └───┴─┴─┴─┴─┴─────┴───────┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴──┴───┴───┴──┴──┴───┴──┴───┴──┴──┴──┴────┴──┴───┴──┘-------*4) Instrucţiuni completare:*Font 9* ┌───────────────────┬───────────────┬────────────────┬──────────────┬───────────────────┐ │ Poz. 3 - Categ. │Poz. 6 - Categ.│ Poz. 7 - Grad │ Poz. 11- Mod │ Poz. 13 - Tip │ │ vehicul │ poluare │ confort │ deţinere │ transport │ ├──┬────────────────┼───┬───────────┼──┬─────────────┼──┬───────────┼──┬────────────────┤ │A │Autocamion │AE4│Euro 4 şi 5│S1│O stea │P │Proprietate│M │Mărfuri generale│ ├──┼────────────────┼───┼───────────┼──┼─────────────┼──┼───────────┼──┼────────────────┤ │B │Cap tractor │AE3│Euro 3 │S2│Două stele │L │Leasing │P │Perisabile, │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │animale vii │ ├──┼────────────────┼───┼───────────┼──┼─────────────┼──┼───────────┼──┼────────────────┤ │C │Autocisternă │ A │Euro 2 │S3│Trei stele │Î │Închiriere │D │Mărfuri, deşeuri│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │periculoase │ ├──┼────────────────┼───┼───────────┼──┼─────────────┼──┴───────────┼──┼────────────────┤ │D │Autospecializată│ C │Euro 2 │S4│Patru stele │Poz. 12-Categ.│A │Agabaritice │ │ │ │ │ │ │ │ transp. │ │ │ ├──┼────────────────┼───┼───────────┼──┼─────────────┼──┬───────────┼──┼────────────────┤ │E │Remorcă │ B │Euro 1 │C1│Categoria I │N │Trafic │R │Curse regulate │ │ │ │ │ │ │ │ │naţional │ │ │ ├──┼────────────────┼───┼───────────┼──┼─────────────┼──┼───────────┼──┼────────────────┤ │F │Semiremorcă │D1 │Euro 1 │C2│Categoria II │I │Trafic în- │S │Curse regulate │ │ │ │ │ │ │ │ │ternaţional│ │speciale │ ├──┼────────────────┼───┼───────────┼──┼─────────────┼──┼───────────┼──┼────────────────┤ │G │Autobuz │ E │Euro 0 │C3│Categoria III│..│...........│O │Curse ocazionale│ ├──┼────────────────┼───┼───────────┼──┼─────────────┼──┼───────────┼──┼────────────────┤ │H │Microbuz │ F │Non Euro │C4│Categoria IV │..│...........│..│................│ └──┴────────────────┴───┴───────────┴──┴─────────────┴──┴───────────┴──┴────────────────┘- Datele înscrise în cerere vor fi conforme cu cele din Cartea de identitate a vehiculului (CIV) şi Certificatul de înmatriculare (CI)- La poziţiile 3, 6 şi 7 se înscriu codurile corespunzătoare- La poziţiile 11, 12 şi 13 se bifează cu "X" căsuţele corespunzătoare----------*5) Se va continua completarea listei, dacă este cazul, prin adăugarea unui număr de tabele corespunzător numărului de autovehicule pentru care se solicită eliberarea copiilor conforme ale licenţei comunitare, precum şi a remorcilor/semiremorcilor utilizate în ansambluri cu aceste autovehicule. ┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │VIII. Opis de documente depuse de solicitant │ ├────┬─────────────────────────────────────────────┬────────────────────┬────┤ │Nr. │ Denumirea actului │Nr. şi data actului/│Nr. │ │crt.│ │ Emitent │file│ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼────────────────────┼────┤ │ 1 │Cerere în original │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼────────────────────┼────┤ │ │Cazierul judiciar al managerului de transport│ │ │ │ │sau actul prevăzut la art. 19 din Regulamen- │ │ │ │ 2 │tul (CE) 1071/2009 în cazul resortisanţilor │ │ │ │ │altor state membre ale Uniunii Europene decât│ │ │ │ │România │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼────────────────────┼────┤ │ │Declaraţie pe proprie răspundere a manage- │ │ │ │ │rului de transport sau actul prevăzut la │ │ │ │ 3 │art. 19 din Regulamentul (CE) 1071/2009 în │ │ │ │ │cazul resortisanţilor altor state membre ale │ │ │ │ │Uniunii Europene │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼────────────────────┼────┤ │ 4 │Cazierul judiciar al întreprinderii │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼────────────────────┼────┤ │ 5 │Declaraţie pe proprie răspundere a întreprin-│ │ │ │ │derii │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼────────────────────┼────┤ │ 6 │Certificatul de competenţă profesională al │ │ │ │ │managerului de transport │ │ │ └────┴─────────────────────────────────────────────┴────────────────────┴────┘ ┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │IX. │ │Documentele anexate fac parte integrantă din prezenta cerere. │ │ │ │Întocmită într-un exemplar, pe propria răspundere, cunoscând dispoziţiile │ │Codului penal cu privire la falsul în declaraţii. │ │ │ │Sunt de acord ca datele cuprinse în prezenta cerere să fie prelucrate şi să │ │între în baza de date a Autorităţii Rutiere Române - ARR şi în Registrul │ │electronic naţional al întreprinderilor de transport rutier în cont propriu.│ │Autoritatea Rutieră Română - ARR se obligă să respecte drepturile prevăzute │ │de Legea nr. 677/2001. │ │ │ │ │ │ │ │ Data ................ Semnătura .................. L.S. │ │ │ │ │ │ │ └────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘  +  Anexa 13  ┌───────────────────┬─────────────────────────────────────┬──────────────────┐ │I. │II. │III. │ │ MINISTERUL │ CERERE │ │ │ TRANSPORTURILOR │ │ Nr. intrare │ │ŞI INFRASTRUCTURII │[] Copii conforme ale certificatului │ ................ │ │ │ de transport în cont propriu pen- │ │ │ │ tru transportul rutier de mărfuri │ │ │ AUTORITATEA │ │ Data: │ │ RUTIERĂ ROMÂNĂ │[] Copii conforme ale certificatului │ ................ │ │ - A.R.R. │ de transport în cont propriu pen- │ │ │ │ tru transportul rutier de persoane│ │ │ │ │ │ ├───────────────────┴─────────────────────────────────────┴──────────────────┤ │IV. │ │ Către, │ │ Autoritatea Rutieră Română - ARR │ │ │ │1. Subsemnat (ul/a)......................................... domiciliat în │ │..................... str. ........................ nr. ..... bloc ....... │ │scara .... etaj .... ap. .... judeţ/sector .............. cod poştal ..... │ │ţara .............. telefon .............. fax ............ act identitate │ │....... seria ..... nr. ........ eliberat de ............. la data ....... │ │CNP/NIF ................... reprezentant legal, conform .................. │ │având funcţia de .......................... │ │2. pentru întreprinderea de transport rutier în cont propriu: ............ │ │titulară a certificatului de transport în cont propriu seria ... nr. ..... │ │3. în temeiul Ordonanţei Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile │ │rutiere şi al Ordinului ministrului transporturilor şi infrastructurii nr. │ │_____/_______ pentru aprobarea Normelor metodologice privind aplicarea │ │prevederilor referitoare la organizarea şi efectuarea transporturilor │ │rutiere şi a activităţilor conexe acestora stabilite prin Ordonanţa │ │Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, solicit: │ │ │ │[] Copii conforme ale certificatului de transport în cont propriu pentru │ │ transportul rutier de mărfuri, în nr. de ... │ │[] Copii conforme ale certificatului de transport în cont propriu pentru │ │ transportul rutier de persoane, în nr. de ... │ │ │ └────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘*Font 8* ┌───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │V.*1) Lista autovehiculelor pentru care se solicită eliberarea unui nr. suplimentar de copii │ │conforme ale certificatului de transport în cont propriu, precum şi a remorcilor/semiremorcilor│ │utilizate în ansambluri cu aceste autovehicule │ ├───┬───────────────────┬───────────────────┬────────┬──────────────────────────────────────────┤ │ │ Nr. înmatriculare │ Marca vehicul │ Categ. │ Nr. identificare │ │ │ │ │ vehicul│ │ │ ├───────────────────┼───────────────────┼────────┼──────────────────────────────────────────┤ │ │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ │ ├─┬─┬─┬─┬─┬─┬─┬──┬──┼───────────────────┼────────┼─┬─┬──┬──┬─┬─┬──┬─┬─┬──┬──┬──┬─┬──┬──┬──┬─┤ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ 1 │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├─┴─┴─┴─┼─┴─┴─┼──┴──┴─┬─────────┬───────┴──┬─────┴─┼─┴──┴──┴─┼─┴──┴─┼─┴──┴──┴──┴─┴──┴──┴──┴─┤ │ │ An │Categ│ Grad │ Masa │Masa max. │ Nr. │ Mod │Categ.│ Tip transport │ │ │fabri- │polu-│confort│ proprie │autorizată│locuri │deţinere │transp│ │ │ │caţie │are │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├───────┼─────┼───────┼─────────┼──────────┼───────┼─────────┼──────┼───────────────────────┤ │ │ 5 │ 6 │ 7 │ 8 │ 9 │ 10 │ 11 │ 12 │ 13 │ │ ├─┬─┬─┬─┼─────┼───────┼─┬─┬─┬─┬─┼─┬─┬─┬─┬──┼───┬───┼──┬──┬───┼──┬───┼──┬──┬──┬────┬──┬───┬──┤ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │P │L │ Î │N │ I │M │P │D │ A │R │ S │O │ └───┴─┴─┴─┴─┴─────┴───────┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴──┴───┴───┴──┴──┴───┴──┴───┴──┴──┴──┴────┴──┴───┴──┘ ┌───┬───────────────────┬───────────────────┬────────┬──────────────────────────────────────────┐ │ │ Nr. înmatriculare │ Marca vehicul │ Categ. │ Nr. identificare │ │ │ │ │ vehicul│ │ │ ├───────────────────┼───────────────────┼────────┼──────────────────────────────────────────┤ │ │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ │ ├─┬─┬─┬─┬─┬─┬─┬──┬──┼───────────────────┼────────┼─┬─┬──┬──┬─┬─┬──┬─┬─┬──┬──┬──┬─┬──┬──┬──┬─┤ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ 2 │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├─┴─┴─┴─┼─┴─┴─┼──┴──┴─┬─────────┬───────┴──┬─────┴─┼─┴──┴──┴─┼─┴──┴─┼─┴──┴──┴──┴─┴──┴──┴──┴─┤ │ │ An │Categ│ Grad │ Masa │Masa max. │ Nr. │ Mod │Categ.│ Tip transport │ │ │fabri- │polu-│confort│ proprie │autorizată│locuri │deţinere │transp│ │ │ │caţie │are │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├───────┼─────┼───────┼─────────┼──────────┼───────┼─────────┼──────┼───────────────────────┤ │ │ 5 │ 6 │ 7 │ 8 │ 9 │ 10 │ 11 │ 12 │ 13 │ │ ├─┬─┬─┬─┼─────┼───────┼─┬─┬─┬─┬─┼─┬─┬─┬─┬──┼───┬───┼──┬──┬───┼──┬───┼──┬──┬──┬────┬──┬───┬──┤ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │P │L │ Î │N │ I │M │P │D │ A │R │ S │O │ └───┴─┴─┴─┴─┴─────┴───────┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴──┴───┴───┴──┴──┴───┴──┴───┴──┴──┴──┴────┴──┴───┴──┘ ┌───┬───────────────────┬───────────────────┬────────┬──────────────────────────────────────────┐ │ │ Nr. înmatriculare │ Marca vehicul │ Categ. │ Nr. identificare │ │ │ │ │ vehicul│ │ │ ├───────────────────┼───────────────────┼────────┼──────────────────────────────────────────┤ │ │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ │ ├─┬─┬─┬─┬─┬─┬─┬──┬──┼───────────────────┼────────┼─┬─┬──┬──┬─┬─┬──┬─┬─┬──┬──┬──┬─┬──┬──┬──┬─┤ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │...│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │*2)├─┴─┴─┴─┼─┴─┴─┼──┴──┴─┬─────────┬───────┴──┬─────┴─┼─┴──┴──┴─┼─┴──┴─┼─┴──┴──┴──┴─┴──┴──┴──┴─┤ │ │ An │Categ│ Grad │ Masa │Masa max. │ Nr. │ Mod │Categ.│ Tip transport │ │ │fabri- │polu-│confort│ proprie │autorizată│locuri │deţinere │transp│ │ │ │caţie │are │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├───────┼─────┼───────┼─────────┼──────────┼───────┼─────────┼──────┼───────────────────────┤ │ │ 5 │ 6 │ 7 │ 8 │ 9 │ 10 │ 11 │ 12 │ 13 │ │ ├─┬─┬─┬─┼─────┼───────┼─┬─┬─┬─┬─┼─┬─┬─┬─┬──┼───┬───┼──┬──┬───┼──┬───┼──┬──┬──┬────┬──┬───┬──┤ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │P │L │ Î │N │ I │M │P │D │ A │R │ S │O │ └───┴─┴─┴─┴─┴─────┴───────┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴──┴───┴───┴──┴──┴───┴──┴───┴──┴──┴──┴────┴──┴───┴──┘----------*1) Instrucţiuni completare:*Font 9* ┌───────────────────┬───────────────┬────────────────┬──────────────┬───────────────────┐ │ Poz. 3 - Categ. │Poz. 6 - Categ.│ Poz. 7 - Grad │ Poz. 11- Mod │ Poz. 13 - Tip │ │ vehicul │ poluare │ confort │ deţinere │ transport │ ├──┬────────────────┼───┬───────────┼──┬─────────────┼──┬───────────┼──┬────────────────┤ │A │Autocamion │AE4│Euro 4 şi 5│S1│O stea │P │Proprietate│M │Mărfuri generale│ ├──┼────────────────┼───┼───────────┼──┼─────────────┼──┼───────────┼──┼────────────────┤ │B │Cap tractor │AE3│Euro 3 │S2│Două stele │L │Leasing │P │Perisabile, │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │animale vii │ ├──┼────────────────┼───┼───────────┼──┼─────────────┼──┼───────────┼──┼────────────────┤ │C │Autocisternă │ A │Euro 2 │S3│Trei stele │Î │Închiriere │D │Mărfuri, deşeuri│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │periculoase │ ├──┼────────────────┼───┼───────────┼──┼─────────────┼──┴───────────┼──┼────────────────┤ │D │Autospecializată│ C │Euro 2 │S4│Patru stele │Poz. 12-Categ.│A │Agabaritice │ │ │ │ │ │ │ │ transp. │ │ │ ├──┼────────────────┼───┼───────────┼──┼─────────────┼──┬───────────┼──┼────────────────┤ │E │Remorcă │ B │Euro 1 │C1│Categoria I │N │Trafic │R │Curse regulate │ │ │ │ │ │ │ │ │naţional │ │ │ ├──┼────────────────┼───┼───────────┼──┼─────────────┼──┼───────────┼──┼────────────────┤ │F │Semiremorcă │D1 │Euro 1 │C2│Categoria II │I │Trafic în- │S │Curse regulate │ │ │ │ │ │ │ │ │ternaţional│ │speciale │ ├──┼────────────────┼───┼───────────┼──┼─────────────┼──┼───────────┼──┼────────────────┤ │G │Autobuz │ E │Euro 0 │C3│Categoria III│..│...........│O │Curse ocazionale│ ├──┼────────────────┼───┼───────────┼──┼─────────────┼──┼───────────┼──┼────────────────┤ │H │Microbuz │ F │Non Euro │C4│Categoria IV │..│...........│..│................│ └──┴────────────────┴───┴───────────┴──┴─────────────┴──┴───────────┴──┴────────────────┘- Datele înscrise în cerere vor fi conforme cu cele din Cartea de identitate a vehiculului (CIV) şi Certificatul de înmatriculare (CI)- La poziţiile 3, 6 şi 7 se înscriu codurile corespunzătoare- La poziţiile 11, 12 şi 13 se bifează cu "X" căsuţele corespunzătoare---------*2) Se va continua completarea listei, dacă este cazul, prin adăugarea unui număr de tabele corespunzător numărului de autovehicule pentru care se solicită eliberarea copiilor conforme ale licenţei comunitare, precum şi a remorcilor/semiremorcilor utilizate în ansambluri cu aceste autovehicule. ┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │VI. Opis de documente depuse de solicitant │ ├────┬─────────────────────────────────────────────┬────────────────────┬────┤ │Nr. │ Denumirea actului │Nr. şi data actului/│Nr. │ │crt.│ │ Emitent │file│ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼────────────────────┼────┤ │ 1 │Cerere în original │ │ │ └────┴─────────────────────────────────────────────┴────────────────────┴────┘ ┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │VII. │ │ │ │Întocmită într-un exemplar, pe propria răspundere, cunoscând dispoziţiile │ │Codului penal cu privire la falsul în declaraţii. │ │ │ │Sunt de acord ca datele cuprinse în prezenta cerere să fie prelucrate şi să │ │între în baza de date a Autorităţii Rutiere Române - ARR şi în Registrul │ │electronic naţional al întreprinderilor de transport rutier în cont propriu.│ │Autoritatea Rutieră Română - ARR se obligă să respecte drepturile prevăzute │ │de Legea nr. 677/2001. │ │ │ │ │ │ │ │ Data ................ Semnătura .................. L.S. │ │ │ │ │ │ │ └────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘  +  Anexa 14 ---------NOTĂ (CTCE)Anexa 14 se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 854 bis din 2 decembrie 2011, la pagina 72. (a se vedea imaginea asociată)  +  Anexa 15 (Hârtie albastră - dimensiune DIN A4 cu elemente de siguranţă)(Prima pagină a autorizaţiei) ┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │ │ │ │ │ RO │ │ (RO) Ministerul Transporturilor şi [stema României] │ │ Infrastructurii │ │ │ │ │ │ AUTORIZAŢIA Nr. │ │ Authorization / Genehmigung / Autorisation │ │ │ │ pentru transportul internaţional rutier de marfă │ │ for the international road transport of goods │ │ fur das internationale Warenstransport │ │ pour le transport routier des marchandises │ │ │ │ ────────────────────────────────────────────────────────────────────────── │ │ între şi şi în tranzit prin: │ │ between ROMÂNIA and and în tranzit through: RO │ │ zwischen und und im tranzit durch: │ │ entre et et en tranzit par: │ │ ────────────────────────────────────────────────────────────────────────── │ │ │ │ Transportatorul şi adresa │ │ Carrier and adress │ │ Transport unternehmen und Anschrift │ │ Transporteur et adresse │ │ │ │ ────────────────────────────────────────────────────────────────────────── │ │ Valabilitate până la Număr de curse (dus-întors): │ │ Valid until 31.01.2013 Number of journeys (retur 1 │ │ Gultigkeitsdauer journey): │ │ Valable jusqu'au Anyahl der Fahrten (Hin- und │ │ Ruckfahrt): │ │ Nombre de voyages autorisιs │ │ (aller - retour): │ │ ────────────────────────────────────────────────────────────────────────── │ │ Restricţii (dacă este cazul) │ │ Restrictions (if necessary) │ │ Einschrankungen (falls notig) │ │ Limitations eventuelles │ │ ────────────────────────────────────────────────────────────────────────── │ │ Numărul de înmatriculare: Autovehicul/Tractor Remorcă/Semiremorcă: │ │ Registration number: Motor Vehicle Trailer/Semitrailer: │ │ Amtl. kennyzeichen: Kraftfahrzeug: Anhanger/Auflieger: │ │ Valable jusqu'au: Vehicule/Tracteur Remorque/Semiremorque │ │ ───────────────────────────────────────────────────────────────────────────│ │ │ │ │ │Locul, data, semnătura şi ştampila autorităţii emitente │ │ Director General │Place, date, signature and stamp of the issuing authoity│ │ │Ort, Ausstellungsdatum, Unterschrift und Stempel der │ │ │Ausstellungsbehorde │ │ │Dete, signature et cachet de l'organisme qui a delivre │ │ │l'autorisation │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ └───────────────────┴────────────────────────────────────────────────────────┘ ┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │ (Pagina a doua - verso - a autorizaţiei) │ │ │ │Condiţii generale │ │Cu ocazia efectuării transportului, această autorizaţie trebuie să se gă- │ │sească la bordul vehiculului iar şoferul este obligat să o prezinte la soli-│ │citarea organelor de control. La trecerea frontierei, ea trebuie prezentată │ │organelor de control CNADNR. Această autorizaţie nu este valabilă pentru │ │transport de mărfuri între două puncte de pe teritoriul României (cabotaj). │ │Această autorizaţie nu scuteşte titularul de obligaţia de a respecta pe te- │ │ritoriul României, legile şi reglementările în vigoare în România, în spe- │ │cial cele referitoare la formalităţi vamale, transporturi şi asigurări. │ │Această autorizaţie nu este transmisibilă. │ │ │ │General condiţions │ │This authorization must be carried onboard of the vehicle throughout the │ │journey and be produced on demand to any authorized official. On crossing │ │the border it must be produced to the customs authorities. This authori- │ │zation is not valid for the carriage of goods loaded at any place în │ │România for delivery to any other place în the same country. The carrier │ │must comply with the laws and regulations în force în România for delivery │ │to any other place în the same country. The carrier must comply with the │ │laws and regulations în force în România, especially those în respect of │ │customs, road transports and insurance. This authorization is not │ │transferable. │ │ │ │Algemeine Bedigungen │ │Der Fahrer muss diese Bewilligung wahrend der Beforderung bei sich haben │ │und auf Anforderung legt er sie den Kontrollorganen vor. Bei de │ │Uberschreitung der Staatsgrenzen ist es notwendig, diese den Zollorganen │ │zur Kontrolle vorzulegen. Es ist nicht gestattet, Guter zwischen zwei în │ │Rumanien liegenden Punkten zu befordern. Diese Bewilligung enthebt ihren │ │Besitzer nicht die Pflicht, auf dem Gebiet Rumaniens, alle gultigen │ │naţionalen Vorschriften, namentlich Zoll-, Verkehrs- und │ │Versicherungsvorschriften einzuhalten. Diese Bewilligung ist nicht │ │ubertragbar. │ │ │ │Prescriptions generales: │ │Lors du transport, cette autorisation doit se trouver au bord du vehicule et│ │le conducteur est oblige de la presenter sur demande aux organs de controle.│ │En franchissant la frontiere, îl est necessaire de la presenter aux │ │autorites douanieres. Cette autorisation n'est pas valable pour la transport│ │de marchandises entre deux points situes sur le territoire de la Roumanie │ │(cabotage). Cette autorisation n'exonere pas son titulaire de l'obligation │ │de respecter sur le territoire de la Roumanie les lois et les reglements en │ │vigueur en Roumanie, notamment les prescriptions douanieres, de transport et│ │d'assurance. Elle ne peut pas etre transferee a un tiers. │ │ │ │ │ │ │ │ ┌───────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │ │ │ Ştampila ACI - CNADNR S.A. din punctul de frontieră │ │ │ │ Border crossing authority stamp and date │ │ │ │ Stempel der Grenzuberschreitendespunkthehorde │ │ │ │ Sceau de l'authorite en frontiere et la date │ │ │ ├──────────────────┬────────────────┬──┬────────────────┬───────────────┤ │ │ │ Intrare │ Ieşire │ │ Intrare │ Ieşire │ │ │ │ Entrance │ Exit │ │ Entrance │ Exit │ │ │ │ Einfahrt │ Ausfahrt │ │ Einfahrt │ Ausfahrt │ │ │ │ Entree │ Sortie │ │ Entree │ Sortie │ │ │ ├──────────────────┼────────────────┤ ├────────────────┼───────────────┤ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ └──────────────────┴────────────────┘ └────────────────┴───────────────┘ │ │ │ │ │ │ │ │ │ └────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘  +