DECIZIE nr. 1.010 din 27 noiembrie 2012referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, precum şi a legii în ansamblul său
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 55 din 24 ianuarie 2013



    Augustin Zegrean - preşedinteAspazia Cojocaru - judecătorAcsinte Gaspar - judecătorPetre Lăzăroiu - judecătorMircea Ştefan Minea - judecătorIon Predescu - judecătorTudorel Toader - judecătorPuskas Valentin Zoltan - judecătorPatricia Marilena Ionea - magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, precum şi a legii în ansamblul său, excepţie ridicată de Carolina Marian în Dosarul nr. 8.752/107/2010 al Curţii de Apel Bacău - Secţia I civilă şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.381D/2012.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Preşedintele dispune să se facă apelul şi în Dosarul nr. 1.400D/2012, având ca obiect aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate, invocată de Doina Bart în Dosarul nr. 10.099/83/2010* al Tribunalului Satu Mare - Secţia I civilă.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Preşedintele dispune să se facă apelul şi în dosarele nr. 1.414D/2012-1.418D/2012, având ca obiect aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate, invocată de Silvia Truţă, Mihaela Ororică, Olivia Maria Licu, Maria Covali şi Safta Ileana, prin mandatar Alin Liviu Andruţ, în dosarele nr. 8.753/107/2010, nr. 8.766/107/2010, nr. 8.771/107/2010, nr. 8.776/107/2010 şi nr. 8.778/107/2010 ale Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Curtea, având în vedere obiectul identic al excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 1.381D/2012, nr. 1.400D/2012 şi nr. 1.414D/2012-1.418D/2012, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor.Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor.Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 1.400D/2012 şi nr. 1.414D/2012-1.418D/2012 la Dosarul nr. 1.381D/2012, care este primul înregistrat.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:Prin Încheierea din 12 septembrie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 8.752/107/2010, Curtea de Apel Bacău - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, precum şi a legii în ansamblul său.Excepţia a fost ridicată de Carolina Marian cu prilejul soluţionării recursului formulat împotriva Sentinţei civile nr. 1.312 din 13 aprilie 2011, pronunţată de Tribunalul Alba în Dosarul nr. 8.752/107/2010.Prin Încheierea din 10 octombrie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 10.099/83/2010*, Tribunalul Satu Mare - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 119/2010, precum şi a legii în ansamblul său.Excepţia a fost ridicată de Doina Bart cu prilejul soluţionării contestaţiei formulate împotriva deciziei de pensionare.Prin încheierile din 11 octombrie 2012, pronunţate în dosarele nr. 8.753/107/2010, 8.766/107/2010, 8.771/107/2010 şi 8.776/107/2010, şi Încheierea din 20 septembrie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 8.778/107/2010, Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 119/2010, precum şi a legii în ansamblul său.Excepţia a fost ridicată de Silvia Truţă, Mihaela Ororică, Olivia Maria Micu, Maria Covali şi Safta Ileana, prin mandatar Alin Liviu Andruţ, cu prilejul soluţionării contestaţiilor formulate împotriva deciziilor de pensionare.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin, în esenţă, următoarele:1. Există o discrepanţă majoră între cele arătate în expunerea de motive a Legii nr. 119/2010 şi previziunile Guvernului cu privire la impactul bugetar al acestei legi, pe de o parte, şi realitatea bugetară existentă la finalizarea procesului de recalculare a pensiilor, de cealaltă parte. Astfel, în realitate, se constată o creştere a cheltuielilor sistemului de pensii publice, iar nu o scădere, aşa cum se prevăzuse. Acest fapt este contrar dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie care impun existenţa unei concordanţe între motivele şi/sau scopul actului normativ şi efectele acestuia.2. Prin efectele ce au fost obţinute în urma recalculării pensiilor s-a realizat o scădere a nivelul de trai. Astfel, a fost accentuat dezechilibrul preexistent în sistemul public de pensii publice între venituri şi cheltuieli, cu consecinţe implicite majore pe termen scurt, mediu şi lung asupra nivelul de trai, a cărui finanţare de bază se asigură în principal de la bugetul de stat.3. În urma admiterii obiecţiei de neconstituţionalitate formulate cu privire la Legea privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, prin Decizia nr. 873/2010, Parlamentul ar fi trebuit să reexamineze această lege potrivit procedurii prevăzute de art. 75 din Constituţie. Or, Parlamentul, adoptând legea în camerele reunite, a încălcat prevederile constituţionale amintite.4. Prevederile Legii nr. 119/2010 sunt discriminatorii, întrucât creează o diferenţă de tratament nejustificată între grefieri şi magistraţi sub aspectul acordării dreptului la pensia de serviciu.5. Potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, pensia reprezintă un "bun", intrând astfel în sfera de protecţie a art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Astfel, afectarea cuantumului pensiei prin recalculare dobândeşte semnificaţia unei încălcări a dreptului de proprietate privată.6. Legea nr. 119/2010 contravine art. 20 din Constituţie, deoarece încalcă art. G pct. 2 din partea a V-a a Cărţii sociale europene revizuite şi, în subsidiar, art. 12 pct. 2 din partea a II-a din aceeaşi cartă raportat la art. 65 pct. 1 şi 2 din partea a XI-a din Codul european de securitate socială al Consiliului Europei, întrucât, în majoritatea cazurilor, în urma recalculării pensiilor de serviciu, pensiile rezultate nu sunt cel puţin egale cu 40% din totalul câştigului anterior al beneficiarului pensiei.Curtea de Apel Bacău - Secţia I civilă, Tribunalul Satu Mare - Secţia I civilă şiCurtea de Apel Alba Iulia - Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale consideră că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului consideră că prevederile de lege criticate sunt constituţionale, acestea reprezentând o expresie a dispoziţiilor constituţionale referitoare la protecţia copiilor şi a tinerilor.Guvernul, invocând jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele de vedere solicitate asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 1 lit. c) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 30 iunie 2010, precum şi legea în ansamblul său.Prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr. 119/2010 au următorul conţinut: "Pe data intrării în vigoarea prezentei legi, următoarele categorii de pensii, stabilite pe baza legislaţiei anterioare, devin pensii în înţelesul Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare: [...] c) pensiile de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea."Autorii excepţiei de neconstituţionalitate consideră că prevederile de lege criticate aduc atingere următoarelor texte din Constituţie: art. 1 alin. (5) privind obligaţia respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 16 privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 47 alin. (1) referitor la nivelul de trai şi art. 75 referitor la sesizarea Camerelor Parlamentului. De asemenea, invocă încălcarea dispoziţiilor art. 20 din Constituţie prin raportare la dispoziţiile art. 1 din Primul Protocol la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul de proprietate, ale art. 1 din Protocolul nr. 12 la aceeaşi convenţie, referitoare la interzicerea generală a discriminării, ale art. 12 pct. 2 din partea a II-a a Cărţii sociale europene revizuite, referitoare la dreptul la securitate socială, ale art. G pct. 2 din partea a V-a a aceleiaşi cărţi, referitoare la restricţii, şi ale art. 65 pct. 1 şi 2 din partea a XI-a din Codul european de securitate socială al Consiliului Europei privind cuantumul prestaţiilor de asigurări sociale.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine următoarele:1. Autorii excepţiei arată că actul normativ criticat este contrar dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, întrucât există o discrepanţă evidentă între cele arătate în expunerea de motive a legii cu privire la situaţia de criză care impune adoptarea actului normativ şi efectele reale ale acestui act normativ. Tot din perspectiva efectelor generate de actul normativ în discuţie, consideră că este încălcat art. 47 alin. (1) din Constituţie, referitor la dreptul la un nivel de trai decent.Curtea constată că art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală instituie obligaţia respectării Constituţiei şi a legilor. Or, în cauză, nu se poate reţine încălcarea acestui text, ci, mai degrabă, o previzionare inexactă a efectelor Legii nr. 119/2010, care poate pune în discuţie caracterul eficient şi adecvat al reglementării, aspect care nu poate fi supus însă analizei instanţei de contencios constituţional. Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (2) şi art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, ceea ce înseamnă analiza acestora în raport cu prevederile Constituţiei. Aceasta este o analiză de drept, Curtea neavând posibilitatea de a sancţiona oportunitatea sau eficienţa politicii economice adoptate de stat, aşa cum solicită autorii excepţiei.2. O concluzie asemănătoare se impune şi în ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate raportată la prevederile art. 47 alin. (1) din Constituţie, autorii excepţiei vizând, în realitate, ineficienţa şi incoerenţa politicii adoptate de legiuitor, care nu a reuşit să atingă obiectivele propuse.De altfel, în acelaşi sens s-a pronunţat Curtea Constituţională şi prin Decizia nr. 203 din 29 noiembrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 603 din 9 decembrie 1999, în care a statuat că "nu intră în competenţa sa posibilitatea de a se pronunţa asupra aprecierilor, dintre care unele neavând caracter juridic, referitoare la faptul dacă legea supusă controlului de constituţionalitate îşi poate atinge scopul pentru care a fost iniţiată şi adoptată, şi aceasta chiar dacă, eventual, asemenea aprecieri ar fi îndreptăţite. Curtea Constituţională nu decide dacă o lege este sau nu este bună, dacă este sau nu eficientă sau dacă este ori nu este oportună. Numai Parlamentul poate hotărî, în limitele prevăzute în Constituţie, asupra conţinutului reglementărilor legale şi oportunităţii adoptării acestora, iar statul de drept, a cărui existenţă este reglementată prin art. 1 alin. (3) din Legea fundamentală, impune recunoaşterea de către fiecare putere a actelor şi măsurilor luate de celelalte puteri în limitele prevăzute de Constituţie."3. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate raportată la prevederile art. 75 din Constituţie, Curtea reţine că aceasta a mai constituit obiect al analizei sale. Astfel, prin Decizia nr. 705 din 5 iulie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 567 din 9 august 2012, a arătat că " Legea nr. 119/2010 a fost adoptată potrivit dispoziţiilor art. 114 din Constituţie, printr-o procedură care derogă de la procedura ordinară de adoptare a legilor. Astfel, ca urmare a asumării răspunderii de către Guvern, un proiect de lege este considerat adoptat numai în condiţiile în care iniţiativa Guvernului nu este sancţionată prin adoptarea unei moţiuni de cenzură de către Parlament în condiţiile art. 113 din Constituţie. Neiniţierea unei astfel de moţiuni ori respingerea ei are semnificaţia susţinerii proiectului de lege de către majoritatea deputaţilor şi senatorilor, fapt care conferă legitimitate actului normativ propus de Guvern. Or, Curtea apreciază că, pentru raţiunile avute în vedere, o astfel de susţinere trebuie să se regăsească pe parcursul întregii proceduri de legiferare, indiferent dacă proiectul de lege este sau nu supus controlului de constituţionalitate a priori. De altfel, în acest sens sunt şi dispoziţiile art. 1 pct. 9 şi 17 din Hotărârea Parlamentului României nr. 4/1992 privind Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 34 din 4 martie 1992, cu modificările şi completările ulterioare, în care se arată că Senatul şi Camera Deputaţilor se întrunesc în şedinţe comune cu prilejul desfăşurării «procedurii privitoare la angajarea răspunderii Guvernului asupra unui program, a unei declaraţii de politică generală sau a unui proiect de lege», precum şi pentru «reexaminarea legii adoptate în şedinţă comună, [...] prin angajarea răspunderii Guvernului»."4. Referitor la critica de neconstituţionalitate privind încălcarea principiului egalităţii în drepturi a cetăţenilor şi interzicerea discriminării, Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 1.264 din 27 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 838 din 25 noiembrie 2011, în care a arătat că, "deşi ţinut de obligaţii şi interdicţii asemănătoare acestora, personalul auxiliar din justiţie are un statut diferit de cel al magistraţilor. Astfel, deşi ambele categorii profesionale sunt dedicate înfăptuirii justiţiei, rolul lor este, în mod evident, diferit, doar judecătorii fiind aceia care au rolul de «a spune dreptul».De asemenea, procurorii sunt cei chemaţi ca, în procesul de înfăptuire a justiţiei, să apere interesele generale, ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor. Cât priveşte personalul auxiliar, art. 2 alin. (1) din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi al personalului care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.197 din 14 decembrie 2004, arată că, «În înfăptuirea actului de justiţie, munca personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti constituie un sprijin pentru judecători şi procurori, competenţa acestei categorii de personal şi îndeplinirea corectă a sarcinilor care îi revin jucând un rol important în buna desfăşurare a întregii activităţi a instanţelor judecătoreşti şi a parchetelor de pe lângă acestea».În plus, Curtea constată că independenţa judecătorilor, respectiv imparţialitatea procurorilor se bucură de o consacrare constituţională în art. 124 alin. (3) şi art. 132 alin. (1), în timp ce, pentru personalul auxiliar, Constituţia nu are astfel de prevederi. Incontestabil, toate categoriile de pensii speciale la care se referă Legea nr. 119/2010 au fost justificate de împrejurări deosebite ţinând de statutul şi activitatea desfăşurată de persoanele beneficiare. Cu toate acestea, Curtea, prin Decizia nr. 873/2010, a reţinut doar neconstituţionalitatea dispoziţiilor referitoare la magistraţi, întrucât numai în cazul acestora statutul profesional special era consacrat la nivel constituţional."5. Prin mai multe decizii, aşa cum sunt Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, sau Decizia nr. 1.587 din 13 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 81 din 1 februarie 2012, Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile Legii nr. 119/2010 nu contravin prevederilor art. 44 din Constituţie şi nici prevederilor art. 1 din Primul Protocol la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În acest sens, a reţinut că pensiile de serviciu au două componente, una contributivă şi una necontributivă, iar ultima componentă "este supusă practic condiţiei ca statul să dispună de resursele financiare pentru a putea acorda şi alte drepturi de asigurări sociale faţă de cele pe care Constituţia le nominalizează în mod expres. În aceste condiţii, partea necontributivă a pensiei de serviciu, chiar dacă poate fi încadrată, potrivit interpretării pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dat-o art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în noţiunea de «bun», ea reprezintă totuşi, din această perspectivă, un drept câştigat numai cu privire la prestaţiile de asigurări sociale realizate până la data intrării în vigoare a noii legi, iar suprimarea acestora pentru viitor nu are semnificaţia exproprierii."Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţiile deciziilor amintite îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.6. În sfârşit, în ce priveşte critica potrivit căreia dispoziţiile Legii nr. 119/2010 contravin prevederilor Cărţii sociale europene revizuite şi Codului european de securitate socială al Consiliului Europei, nefiind respectate cuantumurile prestaţiilor sociale arătate în aceste acte internaţionale, Curtea constată că această critică are un caracter general, nefiind indicate exemple concrete care să susţină afirmaţiile autorilor excepţiei.Curtea reţine, însă, că în sistemul public de pensii, întemeiat pe principiul contributivităţii, cuantumul pensiei este raportat nu doar la veniturile obţinute imediat înainte de deschiderea dreptului la pensie, aşa cum se susţine în critica de neconstituţionalitate, ci la veniturile obţinute pe întreaga perioadă de contribuţie. Astfel, cuantumul pensiei trebuie raportat la toate aceste venituri pentru a aprecia conformitatea dispoziţiilor legale criticate cu textele internaţionale invocate.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, precum şi a legii în ansamblul său, excepţie ridicată de Carolina Marian în Dosarul nr. 8.752/107/2010 al Curţii de Apel Bacău - Secţia I civilă, de Doina Bart în Dosarul nr. 10.099/83/2010* al Tribunalului Satu Mare - Secţia I civilă şi de Silvia Truţă, Mihaela Ororică, Olivia Maria Licu, Maria Covali şi Safta Ileana, prin mandatar Alin Liviu Andruţ, în dosarele nr. 8.753/107/2010, 8.766/107/2010, 8.771/107/2010, 8.776/107/2010 şi 8.778/107/2010 ale Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 27 noiembrie 2012.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Patricia Marilena Ionea_________