DECIZIE nr. 2 din 23 ianuarie 2013privind convocarea Senatului în sesiune extraordinară
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 55 din 24 ianuarie 2013
În temeiul prevederilor art. 66 alin. (2) şi (3) şi ale art. 115 alin. (5) din Constituţia României, republicată, precum şi ale art. 81 din Regulamentul Senatului, aprobat prin Hotărârea Senatului nr. 28/2005, cu modificările şi completările ulterioare,se convoacă Senatul în sesiune extraordinară, în data de 28 ianuarie 2013, ora 15,00. Proiectul ordinii de zi este prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta decizie.p. PREŞEDINTELE SENATULUI,NICOLAE MOGABucureşti, 23 ianuarie 2013.Nr. 2. + Anexa Proiectul ordinii de zi a sesiunii extraordinare a Senatului din data de 28 ianuarie 20131. Proiectul de lege privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă2. Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice3. Validarea unor membri ai Consiliului Superior al Magistraturii_______
EMITENT |