ORDIN nr. 490 din 21 mai 2008 (*actualizat*)privind însemnele heraldice ale structurilor Ministerului Administraţiei şi Internelor**)(actualizat până la data de 8 ianuarie 2013*)
EMITENT
  • MINISTERUL INTERNELOR ŞI REFORMEI ADMINISTRATIVE




  • ----------*) Forma actualizată a acestui act normativ până la data de 8 ianuarie 2013 este realizată de către Departamentul juridic din cadrul S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra-Neamţ prin includerea tuturor modificărilor şi completărilor aduse de către ORDINUL nr. 561 din 31 iulie 2008; ORDINUL nr. 162 din 29 iulie 2009; ORDINUL nr. 126 din 17 iunie 2011; ORDINUL nr. 185 din 7 septembrie 2011; ORDINUL nr. 247 din 29 octombrie 2012; ORDINUL nr. 284 din 21 decembrie 2012.Conţinutul acestui act nu este un document cu caracter oficial, fiind destinat pentru informarea utilizatorilor**) NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamţ:Începând cu data de 24 decembrie 2008, prin ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 221 din 23 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 882 din 24 decembrie 2008, s-a înfiinţat Ministerul Administraţiei şi Internelor prin reorganizarea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative.Înlocuirea denumirii acestui minister s-a realizat direct în textul formei actualizate.Având în vedere prevederile art. 10 din Legea nr. 102/1992 privind stema ţării şi sigiliul statului,în temeiul art. 7 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2008,pentru reglementarea utilizării însemnelor heraldice adoptate conform Ordinului ministrului internelor şi reformei administrative nr. 390/2008 privind constituirea şi funcţionarea Comisiei de Însemne Heraldice a Ministerului Internelor şi Reformei Administrative şi Normelor metodologice privind elaborarea, adoptarea şi utilizarea însemnelor heraldice în Ministerul Internelor şi Reformei Administrative nr. 337.035 din 6 februarie 2008, aprobate de secretarul general al Ministerului Internelor şi Reformei Administrative,ministrul internelor şi reformei administrative emite următorul ordin:  +  Articolul 1Se aprobă însemnele heraldice avizate de Comisia de Însemne Heraldice a Ministerului Administraţiei şi Internelor pentru următoarele instituţii/structuri:1. Ministerul Administraţiei şi Internelor------------Pct. 1 al art. 1 a fost modificat de pct. 1 al art. I din ORDINUL nr. 162 din 29 iulie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 564 din 13 august 2009.2. Aparatul central al Ministerului Administraţiei şi Internelor------------Pct. 2 al art. 1 a fost modificat de pct. 1 al art. I din ORDINUL nr. 162 din 29 iulie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 564 din 13 august 2009.3. Inspectoratul General al Poliţiei Române4. Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă5. Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră6. Inspectoratul General al Jandarmeriei Române7. Arhivele Naţionale8. Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă9. Direcţia Generală Anticorupţie10. Corpul de control al ministrului11. Agenţia Naţională Antidrog12. Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor13. Oficiul Naţional pentru Protecţia Martorilor14. Oficiul Român pentru Imigrări15. Direcţia Generală de Paşapoarte16. Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională17. Biroul SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională18. Centrul Naţional de Administrare a Bazelor de Date privind Evidenţa Persoanelor19. Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor20. Inspectoratul de Aviaţie al Ministerului Administraţiei şi Internelor21. Grupul Special de Protecţie şi Intervenţie "Acvila"22. Comenduirea Garnizoanei Bucureşti23. Academia de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza"24. Facultatea de Pompieri din cadrul Academiei de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza"25. Centrul de Studii Postuniversitare26. Centrul de Psihosociologie27. Brigada Specială de Intervenţie «Vlad Ţepeş» a Jandarmeriei------------Pct. 27 al art. 1 a fost modificat de pct. 1 al art. I din ORDINUL nr. 162 din 29 iulie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 564 din 13 august 2009.28. Batalionul 1 Jandarmi Special Intervenţie Antiteroristă şi Acţiuni Speciale------------Pct. 28 al art. 1 a fost modificat de pct. 1 al art. I din ORDINUL nr. 162 din 29 iulie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 564 din 13 august 2009.29. Batalionul 2 Jandarmi Special Intervenţie------------Pct. 29 al art. 1 a fost modificat de pct. 1 al art. I din ORDINUL nr. 162 din 29 iulie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 564 din 13 august 2009.30. Şcoala de Agenţi de Poliţie "Vasile Lascăr" Câmpina31. Şcoala militară de subofiţeri de jandarmi «Grigore Alexandru Ghica» Drăgăşani------------Pct. 31 al art. 1 a fost modificat de pct. 1 al art. I din ORDINUL nr. 126 din 17 iunie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 478 din 7 iulie 2011.32. Centrul de Perfecţionare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi Ochiuri33. Centrul Cultural al Ministerului Administraţiei şi Internelor------------Pct. 33 al art. 1 a fost modificat de pct. 1 al art. I din ORDINUL nr. 126 din 17 iunie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 478 din 7 iulie 2011.34. Corpul de control al ministrului------------Pct. 34 al art. 1 a fost introdus de pct. 1 al art. I din ORDINUL nr. 561 din 31 iulie 2008, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 652 din 15 septembrie 2008.35. Direcţia medicală------------Pct. 35 al art. 1 a fost modificat de pct. 1 al art. I din ORDINUL nr. 162 din 29 iulie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 564 din 13 august 2009.36. Serviciul acţiuni speciale şi intervenţie - Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră------------Pct. 36 al art. 1 a fost introdus de pct. 1 al art. I din ORDINUL nr. 561 din 31 iulie 2008, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 652 din 15 septembrie 2008.37. Direcţia management naval - Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră------------Pct. 37 al art. 1 a fost introdus de pct. 1 al art. I din ORDINUL nr. 561 din 31 iulie 2008, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 652 din 15 septembrie 2008.38. Direcţia Poliţiei de Frontieră Iaşi------------Pct. 38 al art. 1 a fost introdus de pct. 1 al art. I din ORDINUL nr. 561 din 31 iulie 2008, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 652 din 15 septembrie 2008.39. Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti------------Pct. 39 al art. 1 a fost introdus de pct. 1 al art. I din ORDINUL nr. 561 din 31 iulie 2008, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 652 din 15 septembrie 2008.40. Inspectoratul de Jandarmi Judeţean «General de brigadă Tudor Luchian» Botoşani------------Pct. 40 al art. 1 a fost introdus de pct. 1 al art. I din ORDINUL nr. 561 din 31 iulie 2008, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 652 din 15 septembrie 2008.41. Inspectoratul de Jandarmi Judeţean «General de brigadă Gheorghe Praporgescu» Brăila------------Pct. 41 al art. 1 a fost introdus de pct. 1 al art. I din ORDINUL nr. 561 din 31 iulie 2008, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 652 din 15 septembrie 2008.42. Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Mehedinţi------------Pct. 42 al art. 1 a fost introdus de pct. 1 al art. I din ORDINUL nr. 561 din 31 iulie 2008, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 652 din 15 septembrie 2008.43. Inspectoratul de Jandarmi Judeţean «General de brigadă Ştefan Buterez» Vâlcea------------Pct. 43 al art. 1 a fost introdus de pct. 1 al art. I din ORDINUL nr. 561 din 31 iulie 2008, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 652 din 15 septembrie 2008.44. Gruparea de Jandarmi Mobilă «Tomis» Constanţa------------Pct. 44 al art. 1 a fost introdus de pct. 1 al art. I din ORDINUL nr. 561 din 31 iulie 2008, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 652 din 15 septembrie 2008.45. Şcoala de Perfecţionare a Cadrelor Poliţiei de Frontieră Orşova------------Pct. 45 al art. 1 a fost introdus de pct. 1 al art. I din ORDINUL nr. 561 din 31 iulie 2008, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 652 din 15 septembrie 2008.46. Centrul de Perfecţionare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi Ochiuri------------Pct. 46 al art. 1 a fost introdus de pct. 1 al art. I din ORDINUL nr. 561 din 31 iulie 2008, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 652 din 15 septembrie 2008.47. Editura Ministerului Administraţiei şi Internelor.------------Pct. 47 al art. 1 a fost modificat de pct. 1 al art. I din ORDINUL nr. 162 din 29 iulie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 564 din 13 august 2009.48. Direcţia generală control şi audit intern------------Pct. 48 al art. 1 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 162 din 29 iulie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 564 din 13 august 2009.49. Direcţia generală management operaţional------------Pct. 49 al art. 1 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 162 din 29 iulie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 564 din 13 august 2009.50. Centrul Naţional de Conducere a Acţiunilor de Ordine Publică------------Pct. 50 al art. 1 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 162 din 29 iulie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 564 din 13 august 2009.51. Institutul de Studii pentru Ordine Publică------------Pct. 51 al art. 1 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 162 din 29 iulie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 564 din 13 august 2009.52. Institutul de Prevenire şi Psihosociologie------------Pct. 52 al art. 1 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 162 din 29 iulie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 564 din 13 august 2009.53. Direcţia de Poliţie Transporturi------------Pct. 53 al art. 1 a fost modificat de pct. 1 al art. I din ORDINUL nr. 247 din 29 octombrie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 745 din 6 noiembrie 2012.54. Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti------------Pct. 54 al art. 1 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 162 din 29 iulie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 564 din 13 august 2009.55. Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bacău------------Pct. 55 al art. 1 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 162 din 29 iulie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 564 din 13 august 2009.56. Inspectoratul de Poliţie Judeţean Călăraşi------------Pct. 56 al art. 1 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 162 din 29 iulie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 564 din 13 august 2009.57. Inspectoratul de Poliţie Judeţean Teleorman------------Pct. 57 al art. 1 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 162 din 29 iulie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 564 din 13 august 2009.58. Centrul de Formare şi Perfecţionare a Poliţiştilor «Nicolae Golescu» Slatina------------Pct. 58 al art. 1 a fost modificat de pct. 1 al art. I din ORDINUL nr. 126 din 17 iunie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 478 din 7 iulie 2011.59. Şcoala de Agenţi de Poliţie «Septimiu Mureşan» ClujNapoca------------Pct. 59 al art. 1 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 162 din 29 iulie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 564 din 13 august 2009.60. Şcoala de Pregătire a Agenţilor Poliţiei de Frontieră «Avram Iancu» - Oradea------------Pct. 60 al art. 1 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 162 din 29 iulie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 564 din 13 august 2009.61. Unitatea Specială 78 Jandarmi Pază şi Protecţie Instituţională------------Pct. 61 al art. 1 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 162 din 29 iulie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 564 din 13 august 2009.62. Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Cluj------------Pct. 62 al art. 1 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 162 din 29 iulie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 564 din 13 august 2009.63. Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Olt------------Pct. 63 al art. 1 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 162 din 29 iulie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 564 din 13 august 2009.64. Şcoala de Aplicaţie pentru Ofiţeri a Jandarmeriei Române «Mihai Viteazul»------------Pct. 64 al art. 1 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 162 din 29 iulie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 564 din 13 august 2009.65. Centrul de Perfecţionare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi «Gl. Gheorghe Magheru» Bumbeşti Jiu------------Pct. 65 al art. 1 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 162 din 29 iulie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 564 din 13 august 2009.66. Centrul de Perfecţionare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi «Negru Vodă» Câmpulung------------Pct. 66 al art. 1 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 162 din 29 iulie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 564 din 13 august 2009.67. Gruparea de Jandarmi Mobilă «Fraţii Buzeşti» Craiova------------Pct. 67 al art. 1 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 162 din 29 iulie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 564 din 13 august 2009.68. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă «Codrii Vlăsiei» al Judeţului Ilfov------------Pct. 68 al art. 1 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 162 din 29 iulie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 564 din 13 august 2009.69. Centrul Naţional de Perfecţionare a Pregătirii pentru Managementul Situaţiilor de Urgenţă Ciolpani------------Pct. 69 al art. 1 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 162 din 29 iulie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 564 din 13 august 2009.70. Şcoala de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă «Pavel Zăgănescu» Boldeşti------------Pct. 70 al art. 1 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 162 din 29 iulie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 564 din 13 august 2009.71. Centrul Chinologic Sibiu.------------Pct. 71 al art. 1 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 162 din 29 iulie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 564 din 13 august 2009.72. Agenţia Naţională împotriva Traficului de Persoane------------Pct. 72 al art. 1 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 126 din 17 iunie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 478 din 7 iulie 2011.73. Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date------------Pct. 73 al art. 1 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 126 din 17 iunie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 478 din 7 iulie 2011.74. Direcţia Rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române------------Pct. 74 al art. 1 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 126 din 17 iunie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 478 din 7 iulie 2011.75. Direcţia de investigare a fraudelor din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române------------Pct. 75 al art. 1 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 126 din 17 iunie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 478 din 7 iulie 2011.76. Direcţia arme, explozivi şi substanţe periculoase din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române------------Pct. 76 al art. 1 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 126 din 17 iunie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 478 din 7 iulie 2011.77. Direcţia de investigaţii criminale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române------------Pct. 77 al art. 1 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 126 din 17 iunie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 478 din 7 iulie 2011.78. Direcţia operaţiuni speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române------------Pct. 78 al art. 1 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 126 din 17 iunie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 478 din 7 iulie 2011.79. Direcţia de combatere a criminalităţii organizate din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române------------Pct. 79 al art. 1 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 126 din 17 iunie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 478 din 7 iulie 2011.80. Institutul de Criminalistică din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române------------Pct. 80 al art. 1 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 126 din 17 iunie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 478 din 7 iulie 2011.81. Serviciul pentru intervenţii şi acţiuni speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române------------Pct. 81 al art. 1 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 126 din 17 iunie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 478 din 7 iulie 2011.82. Unitatea centrală de analiza informaţiilor din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române------------Pct. 82 al art. 1 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 126 din 17 iunie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 478 din 7 iulie 2011.83. Serviciul special de intervenţie rapidă din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti------------Pct. 83 al art. 1 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 126 din 17 iunie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 478 din 7 iulie 2011.84. Serviciul omoruri din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti------------Pct. 84 al art. 1 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 126 din 17 iunie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 478 din 7 iulie 2011.85. Centrul de Formare şi Perfecţionare a Personalului Giurgiu------------Pct. 85 al art. 1 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 126 din 17 iunie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 478 din 7 iulie 2011.86. Centrul de Formare şi Perfecţionare a Poliţiştilor Timişoara------------Pct. 86 al art. 1 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 126 din 17 iunie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 478 din 7 iulie 2011.87. Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba------------Pct. 87 al art. 1 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 126 din 17 iunie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 478 din 7 iulie 2011.88. Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad------------Pct. 88 al art. 1 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 126 din 17 iunie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 478 din 7 iulie 2011.89. Inspectoratul de Poliţie Judeţean Braşov------------Pct. 89 al art. 1 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 126 din 17 iunie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 478 din 7 iulie 2011.90. Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila------------Pct. 90 al art. 1 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 126 din 17 iunie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 478 din 7 iulie 2011.91. Inspectoratul de Poliţie Judeţean Buzău------------Pct. 91 al art. 1 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 126 din 17 iunie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 478 din 7 iulie 2011.92. Inspectoratul de Poliţie Judeţean Caraş-Severin------------Pct. 92 al art. 1 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 126 din 17 iunie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 478 din 7 iulie 2011.93. Inspectoratul de Poliţie Judeţean Covasna------------Pct. 93 al art. 1 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 126 din 17 iunie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 478 din 7 iulie 2011.94. Inspectoratul de Poliţie Judeţean Satu Mare------------Pct. 94 al art. 1 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 126 din 17 iunie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 478 din 7 iulie 2011.95. Inspectoratul de Poliţie Judeţean Timiş------------Pct. 95 al art. 1 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 126 din 17 iunie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 478 din 7 iulie 2011.96. Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vrancea------------Pct. 96 al art. 1 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 126 din 17 iunie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 478 din 7 iulie 2011.97. Baza de administrare şi deservire a Inspectoratului General al Jandarmeriei Române------------Pct. 97 al art. 1 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 126 din 17 iunie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 478 din 7 iulie 2011.98. Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Argeş------------Pct. 98 al art. 1 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 126 din 17 iunie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 478 din 7 iulie 2011.99. Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Botoşani------------Pct. 99 al art. 1 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 126 din 17 iunie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 478 din 7 iulie 2011.100. Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Brăila------------Pct. 100 al art. 1 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 126 din 17 iunie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 478 din 7 iulie 2011.101. Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Constanţa------------Pct. 101 al art. 1 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 126 din 17 iunie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 478 din 7 iulie 2011.102. Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Galaţi------------Pct. 102 al art. 1 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 126 din 17 iunie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 478 din 7 iulie 2011.103. Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Hunedoara------------Pct. 103 al art. 1 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 126 din 17 iunie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 478 din 7 iulie 2011.104. Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Maramureş------------Pct. 104 al art. 1 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 126 din 17 iunie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 478 din 7 iulie 2011.105. Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Mehedinţi------------Pct. 105 al art. 1 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 126 din 17 iunie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 478 din 7 iulie 2011.106. Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Prahova------------Pct. 106 al art. 1 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 126 din 17 iunie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 478 din 7 iulie 2011.107. Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Satu Mare------------Pct. 107 al art. 1 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 126 din 17 iunie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 478 din 7 iulie 2011.108. Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Vâlcea------------Pct. 108 al art. 1 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 126 din 17 iunie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 478 din 7 iulie 2011.109. Unitatea Specială 76 Jandarmi Pază şi Protecţie Instituţii Financiar Bancare------------Pct. 109 al art. 1 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 126 din 17 iunie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 478 din 7 iulie 2011.110. Gruparea de Jandarmi Mobilă "Matei Basarab" Ploieşti------------Pct. 110 al art. 1 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 126 din 17 iunie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 478 din 7 iulie 2011.111. Şcoala Militară de Subofiţeri Jandarmi Fălticeni------------Pct. 111 al art. 1 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 126 din 17 iunie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 478 din 7 iulie 2011.112. Centrul de Perfecţionare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi Gheorgheni------------Pct. 112 al art. 1 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 126 din 17 iunie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 478 din 7 iulie 2011.113. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Semenic" al Judeţului Caraş-Severin------------Pct. 113 al art. 1 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 126 din 17 iunie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 478 din 7 iulie 2011.114. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Şerban Cantacuzino" al Judeţului Prahova------------Pct. 114 al art. 1 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 126 din 17 iunie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 478 din 7 iulie 2011.115. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă «Dealu Spirii» al Municipiului Bucureşti------------Pct. 115 al art. 1 a fost introdus de pct. 1 al art. I din ORDINUL nr. 185 din 7 septembrie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 641 din 8 septembrie 2011.116. Centrul Naţional SIS------------Pct. 116 al art. 1 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 247 din 29 octombrie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 745 din 6 noiembrie 2012.117. Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mehedinţi------------Pct. 117 al art. 1 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 247 din 29 octombrie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 745 din 6 noiembrie 2012.118. Inspectoratul de Jandarmi Judeţean «General de divizie Ştefan Ştefănescu» Giurgiu------------Pct. 118 al art. 1 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 247 din 29 octombrie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 745 din 6 noiembrie 2012.119. Inspectoratul de Jandarmi Judeţean «Tudor Vladimirescu» Gorj------------Pct. 119 al art. 1 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 247 din 29 octombrie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 745 din 6 noiembrie 2012.120. Gruparea de Jandarmi Mobilă «Alexandru cel Bun» Bacău------------Pct. 120 al art. 1 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 247 din 29 octombrie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 745 din 6 noiembrie 2012.121. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă «Unirea» al Judeţului Alba------------Pct. 121 al art. 1 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 247 din 29 octombrie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 745 din 6 noiembrie 2012.122. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă «Alexandru Dimitrie Ghica» al Judeţului Teleorman.------------Pct. 122 al art. 1 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 247 din 29 octombrie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 745 din 6 noiembrie 2012.123. Direcţia Generală Audit Intern------------Pct. 123 al art. 1 a fost introdus de pct. 1 al art. I din ORDINUL nr. 284 din 21 decembrie 2012 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 12 din 8 ianuarie 2013.124. Direcţia Generală pentru Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei------------Pct. 124 al art. 1 a fost introdus de pct. 1 al art. I din ORDINUL nr. 284 din 21 decembrie 2012 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 12 din 8 ianuarie 2013.125. Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Dolj------------Pct. 125 al art. 1 a fost introdus de pct. 1 al art. I din ORDINUL nr. 284 din 21 decembrie 2012 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 12 din 8 ianuarie 2013.  +  Articolul 2Elementele de compoziţie descrise şi forma grafică a scutului sau a câmpului heraldic, a pieselor şi figurilor heraldice, cromatica şi, după caz, devizele care individualizează structurile menţionate sunt prevăzute în planşele cuprinse în anexele nr. 1-125.------------Art. 2 a fost modificat de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 284 din 21 decembrie 2012 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 12 din 8 ianuarie 2013.  +  Articolul 3Anexele nr. 1-125 fac parte integrantă din prezentul ordin.-------------Art. 3 a fost modificat de pct. 3 al art. I din ORDINUL nr. 284 din 21 decembrie 2012 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 12 din 8 ianuarie 2013.  +  Articolul 4Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Ministrul internelorşi reformei administrative,Cristian DavidBucureşti, 21 mai 2008.Nr. 490.  +  Anexa 1 MINISTERUL ADMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELOR----------NOTĂ(CTCE)Însemnul heraldic al Ministerului Administraţiei şi Internelor, se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 564 din 13 august 2009, la pagina 10 (a se vedea imaginea asociată).Însemnul heraldic al Ministerului Administraţiei şi Internelor are la bază stema ţării.Elemente de compoziţie preluate din stema României:- scutul mare (exterior) albastru, încărcat cu o acvilă cruciată, de aur, cu capul spre dreapta, aripile deschise, cu ciocul şi ghearele roşii, în gheara dreaptă ţinând o spadă de argint.Însemnul heraldic al Ministerului Administraţiei şi Internelor se individualizează prin: a) ramura verde de măslin, simbol al păcii şi ordinii, care înlocuieşte buzduganul din stema ţării; b) scutul de mai mici dimensiuni, plasat pe pieptul acvilei, despicat de o linie, tăiat de două şi având în cele şase cartiere simboluri care desemnează cele mai importante structuri ale ministerului după cum urmează: 1. Inspectoratul General al Poliţiei Române - câmp albastru, încărcat în partea superioară cu o balanţă de aur cu talgerele în echilibru, iar în cea inferioară cu două securi consulare romane, naturale, încrucişate în săritoare; 2. Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă - câmp purpuriu, încărcat cu două topoare încrucişate în săritoare, suprapuse de o cască de pompier aşezată din profil; dedesubt o grenadă explodând, de la care pornesc în dreapta şi stânga ramuri de stejar, totul de argint; 3. Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră - câmp verde, încărcat cu o bornă de hotar de argint, având în partea de sus două spade albastre, încrucişate în săritoare, iar în cea de jos o ancoră neagră; borna are ca suporţi doi lei de aur, limbaţi roşu, afrontaţi; 4. Inspectoratul General al Jandarmeriei Române - în câmp, pe albastru, un romb de argint, ieşind dintr-o cunună compusă din trei frunze de stejar de aur, având în centru litera J stilizată cu negru; 5. Administraţia - câmp albastru, încărcat cu un leu de aur născând dintr-o coroană deschisă, cu cinci fleuroane, ţinând cu labele anterioare un baston de acelaşi metal încărcat cu cinci flori de crin roşii şi manşonat de argint; 6. Arhivele Naţionale - câmp roşu, încărcat cu o făclie neagră, cu flacără de aur, aşezată în bară, peste care broşează un pergament desfăşurat, natural, poziţionat în bandă şi validat cu sigiliu ataşat roşu, cu bordură neagră, prins de suport cu şnur albastru.În partea inferioară, sub acvilă, deviza Ministerului Administraţiei şi Internelor scrisă cu litere negre pe o eşarfă albă: PRO PATRIA ET ORDINE IURIS (PENTRU PATRIE ŞI ORDINEA DE DREPT).Semnificaţia elementelor însumate: a) balanţa - echilibru, justiţie, echitate, evidenţiind în stema de faţă atribuţiile instituţiei privind supravegherea aplicării legilor; b) securile consulare romane - evocă atribuţiile Ministerului Administraţiei şi Internelor în statul de drept, de garant al ordinii publice; c) casca şi topoarele - sunt preluate din însemnele pompierilor militari folosite din a doua jumătate a secolului al XIX-lea; d) grenada explodând - aminteşte de participarea pompierilor militari la Războiul pentru cucerirea Independenţei de Stat a României; e) borna cu ancora - evocă ideea de pază şi control al graniţelor ţării; f) spadele încrucişate - capacitatea de a judeca, de a separa vinovăţia de inocenţă, sugerând în ansamblu ideea de străjuire permanentă a hotarelor ţării; g) leul - putere, autoritate, forţă, înţelepciune, energie în serviciul binelui; h) rombul - viaţă, prosperitate, recompensă, cântece de laudă; i) litera J - sigla care desemnează încă din secolul al XIX-lea Jandarmeria Română; j) cununa din frunze de stejar - forţă, putere, autoritate veche; k) coroana deschisă - perfecţiunea, iar prin extensie independenţa; l) crinul - figură onorabilă; demnitate, iar prin extensie aşteptarea binelui; m) bastonul - autoritate, echilibru, administraţia civilă; n) pergamentul desfăşurat - simbolizează menirea instituţiei de conservare şi protecţie a Fondului arhivistic naţional; o) făclia - evocă rolul Arhivelor Naţionale în dezvoltarea ştiinţei şi culturii; p) deviza îmbogăţeşte mesajul compoziţiei heraldice şi evidenţiază devotamentul celor care slujesc în acest minister faţă de normele democratice.--------------Anexa 1 a fost înlocuită cu anexa 1 din ORDINUL nr. 162 din 29 iulie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 564 din 13 august 2009, conform pct. 5 al art. I din acelaşi act normativ.  +  Anexa 2 APARATUL CENTRAL AL MINISTERULUI ADMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELOR----------NOTĂ(CTCE)Însemnul heraldic al unităţilor aparatului central al Ministerului Administraţiei şi Internelor, se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 564 din 13 august 2009, la pagina 11 (a se vedea imaginea asociată).Însemnul heraldic al unităţilor aparatului central al Ministerului Administraţiei şi Internelor va păstra în compoziţie elemente din stema acestei instituţii, după cum urmează: în scut, pe albastru, o acvilă cruciată, de aur, cu capul spre dreapta, ciocul şi ghearele roşii, aripile deschise, ţinând în gheara dreaptă o spadă de argint, în stânga o ramură de măslin verde.Pe pieptul acvilei, un alt scut de dimensiuni mai mici, în câmpul căruia, pe albastru, două ramuri de stejar, de aur, încrucişate în talpă, în săritoare, având între ele literele M A I, de acelaşi metal.Sub acvilă, pe o eşarfă albă, deviza scrisă cu litere majuscule negre: PRO PATRIA ET ORDINE IURIS (PENTRU PATRIE ŞI ORDINEA DE DREPT).Semnificaţia elementelor însumate: a) literele M A I - sigla Ministerului Administraţiei şi Internelor; b) ramurile de stejar încrucişate - forţa, puterea şi o autoritate veche.--------------Anexa 2 a fost înlocuită cu anexa 2 din ORDINUL nr. 162 din 29 iulie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 564 din 13 august 2009, conform pct. 5 al art. I din acelaşi act normativ.  +  Anexa 3 INSPECTORATUL GENERAL AL POLIŢIEI ROMÂNE--------------NOTĂ(CTCE)Reprezentarea grafică a Însemnului heraldic al Inspectoratului General al Poliţiei Române se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 430 din 9 iunie 2008, la pagina 14 (a se vedea imaginea asociată).Însemnul heraldic al Inspectoratului General al Poliţiei Române va păstra în compoziţie elemente din stema Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, după cum urmează: în scut exterior, pe albastru, o acvilă cruciată, de aur, cu capul spre dreapta, ciocul şi ghearele roşii, aripile deschise, ţinând în gheara dreaptă o sabie de argint, în stânga o ramură de măslin verde.Pe pieptul acvilei se află un alt scut albastru, încărcat în partea superioară cu o balanţă de aur cu talgerele în echilibru, iar în cea inferioară, cu două securi consulare romane naturale, încrucişate în săritoare.În partea inferioară, sub acvilă, deviza scrisă cu litere negre pe o eşarfă albă: LEX ET HONOR (LEGE ŞI ONOARE).Semnificaţia elementelor însumate: a) balanţa - echilibru, justiţie, echitate - evidenţiind în stema de faţă atributul unităţii privind supravegherea aplicării legilor; b) securile consulare romane - evocă atribuţiile Ministerului Administraţiei şi Internelor în statul de drept, de garant al ordinii publice.  +  Anexa 4 INSPECTORATUL GENERAL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ--------------NOTĂ(CTCE)Reprezentarea grafică a Însemnului heraldic al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 430 din 9 iunie 2008, la pagina 15 (a se vedea imaginea asociată).Însemnul heraldic al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă va păstra în compoziţie elemente din stema Ministerului Administraţiei şi Internelor, după cum urmează: în scut exterior, pe albastru, o acvilă cruciată, de aur, cu capul spre dreapta, ciocul şi ghearele roşii, aripile deschise, ţinând în gheară dreaptă o sabie de argint, în stânga o ramură de măslin verde.Pe pieptul acvilei se află un alt scut de culoarea purpurei, încărcat cu însemnele specifice, tradiţionale, pentru acest domeniu de activitate: a) două topoare încrucişate în săritoare, suprapuse de o cască de pompier aşezată din profil; b) în partea inferioară, o grenadă explodând, de la care pornesc în dreapta şi stânga ramuri de stejar, totul de argint.În partea inferioară, sub acvilă, deviza scrisă cu litere negre pe o eşarfă albă: AUDACIA ET DEVOTIO (CURAJ ŞI DEVOTAMENT).Semnificaţia elementelor însumate: a) casca şi topoarele - sunt preluate din însemnele pompierilor militari folosite din a doua jumătate a secolului al XIX-lea; b) grenada explodând - aminteşte de participarea pompierilor militari la Războiul pentru cucerirea Independenţei de Stat a României; c) ramurile de stejar - forţa, puterea şi o autoritate veche; d) culoarea scutului sugerează lupta cu focul.  +  Anexa 5 INSPECTORATUL GENERAL AL POLIŢIEI DE FRONTIERĂ--------------NOTĂ(CTCE)Reprezentarea grafică a Însemnului heraldic al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 430 din 9 iunie 2008, la pagina 15 (a se vedea imaginea asociată).Însemnul heraldic al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră va păstra în compoziţie elemente din stema Ministerului Administraţiei şi Internelor, după cum urmează: în scutul exterior, pe albastru, o acvilă cruciată, de aur, cu capul spre dreapta, ciocul şi ghearele roşii, aripile deschise, ţinând în gheara dreaptă o sabie de argint, în stânga o ramură de măslin verde.Pe pieptul acvilei se află un scut verde, mobilat cu o bornă de hotar, de argint, având în partea superioară două spade albastre, încrucişate în săritoare, iar în cea de jos o ancoră neagră. Borna are ca suporţi doi lei de aur, limbaţi roşu, afrontaţi.În partea inferioară, sub acvilă, deviza scrisă cu litere negre pe o eşarfă albă: PATRIA ET HONOR (PATRIE ŞI ONOARE).Semnificaţia elementelor însumate: a) borna cu ancora - individualizează menirea unităţii, evocând ideea de pază şi control pentru graniţele ţării; b) spadele încrucişate - capacitatea de a judeca, de a separa vinovăţia de inocenţă, sugerând în ansamblu ideea de străjuire permanentă a hotarelor ţării; c) leu - putere, autoritate, forţă, înţelepciune, energie în serviciul binelui.  +  Anexa 6 INSPECTORATUL GENERAL AL JANDARMERIEI ROMÂNE--------------NOTĂ(CTCE)Reprezentarea grafică a Însemnului heraldic al Inspectoratului General al Jandarmeriei Române se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 430 din 9 iunie 2008, la pagina 16 (a se vedea imaginea asociată).Însemnul heraldic al Inspectoratului General al Jandarmeriei Române va păstra în compoziţie elemente din stema Ministerului Administraţiei şi Internelor, după cum urmează: în scut exterior, pe albastru, o acvilă cruciată, de aur, cu capul spre dreapta, ciocul şi ghearele roşii, aripile deschise, ţinând în gheara dreaptă o sabie de argint, în stânga o ramură de măslin verde.Pe pieptul acvilei, un alt scut de dimensiuni mai mici, în al cărui câmp, pe albastru, un romb de argint, ieşind dintr-o cunună compusă din trei frunze de stejar de aur, având în centru litera J stilizată cu negru.În partea inferioară, sub acvilă, deviza scrisă cu litere negre pe o eşarfă albă: LEX ET ORDO (LEGE ŞI ORDINE).Semnificaţia elementelor însumate: a) romb - viaţă, prosperitate, recompensă, cântece de laudă; b) litera J - sigla care desemnează, încă din secolul al XIX-lea, Jandarmeria Română; c) cununa din frunze de stejar - forţă, putere, autoritate veche.  +  Anexa 7 ARHIVELE NAŢIONALE--------------NOTĂ(CTCE)Reprezentarea grafică a Însemnului heraldic al Arhivelor Naţionale se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 430 din 9 iunie 2008, la pagina 16 (a se vedea imaginea asociată).Însemnul heraldic al Arhivelor Naţionale va păstra în compoziţie elemente din stema Ministerului Administraţiei şi Internelor, după cum urmează: în scut exterior, pe albastru, o acvilă cruciată, de aur, cu capul spre dreapta, ciocul şi ghearele roşii, aripile deschise, ţinând în gheara dreaptă o sabie de argint, în stânga o ramură de măslin verde.Pe pieptul acvilei se află un alt scut roşu, încărcat cu o făclie neagră, cu flacără de aur, aşezată în bară. Peste făclie broşează un pergament desfăşurat, natural, poziţionat în bandă şi validat cu sigiliul ataşat roşu, cu bordură neagră, prins de suport cu şnur albastru.În partea inferioară, sub acvilă, deviza scrisă cu litere negre pe o eşarfă albă: SEMPER VERITATI (ÎNTOTDEAUNA ADEVĂRUL).Semnificaţia elementelor însumate: a) pergamentul desfăşurat - menirea instituţiei de conservare a Fondului Arhivistic Naţional; b) făclia - rolul unităţii în dezvoltarea ştiinţei şi culturii.  +  Anexa 8 DIRECŢIA GENERALĂ DE INFORMAŢII ŞI PROTECŢIE INTERNĂ--------------NOTĂ(CTCE)Reprezentarea grafică a Însemnului heraldic al Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 430 din 9 iunie 2008, la pagina 17 (a se vedea imaginea asociată).Însemnul heraldic al Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă va păstra în compoziţie elemente din stema Ministerului Administraţiei şi Internelor, după cum urmează: în scut, pe albastru, o acvilă cruciată, de aur, cu capul spre dreapta, ciocul şi ghearele roşii, aripile deschise, ţinând în gheara dreaptă o sabie de argint, în stânga o ramură de măslin verde.Pe pieptul acvilei, un alt scut de dimensiuni mai mici, cu bordură crenelată roşie, în câmpul căruia, pe albastru, un leu rampant, de aur, limbat şi armat roşu, ţinând în laba dreaptă superioară o cheie, de asemenea, de aur, cu "ponetonul" în sus şi orientat spre dreapta, în cea stângă trei săgeţi de acelaşi metal, cu vârfurile în sus, poziţionate în bandă-pal-bară.Sub acvila cruciată, pe o eşarfă albă, s-a scris cu litere negre deviza: BONA FIDE (CU BUNĂ-CREDINŢĂ).Semnificaţia elementelor însumate: a) leu de aur - un luptător prudent întâmpinat cu onoruri; putere, autoritate, forţă, curaj, înţelepciune, energie în serviciul binelui; b) limba - puterea (malefică sau benefică) prin vorbă; c) gheare - forţa corpului; d) cheia - siguranţa şi puterea; simbolizează iniţiatorul, cel care deţine puterea de decizie şi de responsabilitate; e) trei săgeţi - lupta împotriva inamicului; f) bordura crenelată - protecţie, recompensă, securitate, adăpost.  +  Anexa 9 DIRECŢIA GENERALĂ ANTICORUPŢIE--------------NOTĂ(CTCE)Reprezentarea grafică a Însemnului heraldic al Direcţiei Generale Anticorupţie se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 430 din 9 iunie 2008, la pagina 17 (a se vedea imaginea asociată).Însemnul heraldic al Direcţiei Generale Anticorupţie se prezintă după cum urmează: în scut, pe albastru, o spadă de argint, aşezată în pal, cu vârful în jos, înconjurată de două ramuri de lauri, de acelaşi metal, încrucişate în săritoare în partea de jos şi ale căror extremităţi superioare ating garda armei; în partea inferioară, sub scut, deviza scrisă cu litere negre pe o eşarfă albă: INTEGRITATE PENTRU CREDIBILITATE.Semnificaţia elementelor însumate: a) ramurile de lauri - atribut al victoriei; b) spada - puterea de a face dreptate; capacitatea de a judeca, de a separa vinovăţia de inocenţă.  +  Anexa 10 CORPUL DE CONTROL AL MINISTRULUI--------------NOTĂ(CTCE)Reprezentarea grafică a Însemnului heraldic al Corpului de control al ministrului se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 430 din 9 iunie 2008, la pagina 18 (a se vedea imaginea asociată).Însemnul heraldic al Corpului de control al ministrului va păstra în compoziţie elemente din stema Ministerului Administraţiei şi Internelor, după cum urmează: în scut, pe albastru, o acvilă cruciată, de aur, cu capul spre dreapta, ciocul şi ghearele roşii, aripile deschise, ţinând în gheara dreaptă o sabie de argint, în stânga o ramură de măslin verde.Pe pieptul acvilei, un alt scut de dimensiuni mai mici, în care, pe albastru, pe un munte verde, un leu rampant, de aur, limbat şi armat roşu, ţinând în laba dreaptă superioară o spadă naturală, înzestrată de aur, aşezată în pal, în cea stângă o balanţă din acelaşi metal, cu talgerele în echilibru.Sub acvila cruciată, pe o eşarfă albă, s-a scris cu litere negre deviza: LEX ET IUSTITIA (LEGE ŞI DREPTATE).Semnificaţia elementelor însumate: a) leu de aur - un luptător prudent întâmpinat cu onoruri; putere, autoritate, forţă, curaj, înţelepciune, energie în serviciul binelui; b) limba leului - puterea (malefică sau benefică) prin vorbă; c) gheare de leu roşii - forţa corpului; d) spada - forţa şi puterea dominantă, atunci când este ţinută în mână; capacitatea de a judeca, de a separa vinovăţia de inocenţă; e) balanţa - echilibru, justiţie, echitate -, evidenţiind în însemnul de faţă atributul unităţii privind supravegherea aplicării legilor; f) munte verde - grandoare, înţelepciune şi demnitate sublimă.  +  Anexa 11 AGENŢIA NAŢIONALĂ ANTIDROG--------------NOTĂ(CTCE)Reprezentarea grafică a Emblemei Agenţiei Naţionale Antidrog se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 430 din 9 iunie 2008, la pagina 18 (a se vedea imaginea asociată).Emblema Agenţiei Naţionale Antidrog din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor se prezintă după cum urmează: pe centru, într-un oval negru, ajurat verde şi plasat oblic spre dreapta, o compoziţie cuprinzând literele A N A negre, dispuse în ligatură pe litera N, înclinată, de asemenea, spre dreapta. Ovalul broşează, în partea inferioară, la stânga, pe porţiunea de jos a barei laterale din stânga a literei N. La rândul său, porţiunea de sus a barei laterale din dreapta a literei amintite broşează pe acelaşi oval. În exergă, legenda scrisă cu litere albe pe figura geometrică menţionată: * ROMANIA * AGENTIA NATIONALA ANTIDROG.Semnificaţia elementelor însumate: a) N - reprezintă siglele cuvintelor ce compun denumirea unităţii, dispuse în ligatură, anume: prima deschizătură din stânga se consideră litera A (Agenţia), urmează N (Naţională) şi ultima deschizătură, cea din dreapta, litera A (Antidrog) întoarsă; b) ovalul - curaj, autodisciplină, influenţă, intuiţie; un gând liber, concentrarea, creaţia; în cazul de faţă reprezintă şi voinţa lucrătorilor din unitate de a acţiona împotriva drogurilor.  +  Anexa 12 INSPECTORATUL NAŢIONAL PENTRU EVIDENŢA PERSOANELOR----------NOTĂ(CTCE)Emblema Inspectoratului Naţional pentru Evidenţa Persoanelor din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 564 din 13 august 2009, la pagina 11 (a se vedea imaginea asociată).Emblema Inspectoratului Naţional pentru Evidenţa Persoanelor din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor se prezintă după cum urmează: în centrul compoziţiei, pe argint, literele evp albastre. În exergă, între două ovale culcate (orizontale), liniare, de culoare neagră, legenda scrisă cu litere de aceeaşi culoare: * INSPECTORATUL NAŢIONAL PENTRU EVIDENŢA PERSOANELOR * M.A.I.Semnificaţia elementelor însumate: a) literele evp - ev reprezintă prescurtarea prin trunchiere a cuvântului evidenţa, iar p sigla cuvântului persoanelor, ambele fiind integrate în denumirea unităţii; b) oval orizontal - ochiul care poate vedea toată realitatea; c) literele M.A.I. - sigla Ministerului Administraţiei şi Internelor.--------------Anexa 12 a fost înlocuită cu anexa 3 din ORDINUL nr. 162 din 29 iulie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 564 din 13 august 2009, conform pct. 5 al art. I din acelaşi act normativ.  +  Anexa 13 OFICIUL NAŢIONAL PENTRU PROTECŢIA MARTORILOR--------------NOTĂ(CTCE)Reprezentarea grafică a Însemnului heraldic al Oficiului Naţional pentru Protecţia Martorilor se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 430 din 9 iunie 2008, la pagina 19 (a se vedea imaginea asociată).Însemnul heraldic al Oficiului Naţional pentru Protecţia Martorilor din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române păstrează în compoziţie elemente din stema Ministerului Administraţiei şi Internelor, după cum urmează: în scut, pe albastru, o acvilă cruciată, de aur, cu capul spre dreapta, ciocul şi ghearele roşii, aripile deschise, ţinând în gheara dreaptă o sabie de argint, în stânga o ramură de măslin verde.Pe pieptul acvilei se află un alt scut de mici dimensiuni, cu bordură roşie, încărcată cu şase balanţe de argint ce au talgerele în echilibru; în câmpul scutului, pe fond albastru, se află o spadă de aur, aşezată în pal cu vârful în jos, flancată de două ramuri de stejar care se întretaie la partea inferioară.Semnificaţia elementelor însumate: a) spada - capacitatea de a judeca, de a separa vinovăţia de inocenţă; b) ramuri de stejar - forţă şi putere; c) bordura roşie - protecţie, recompensă; d) balanţa în echilibru - justiţie, echitate -, evidenţiind în însemnul de faţă atributul unităţii privind supravegherea aplicării legilor.  +  Anexa 14 OFICIUL ROMÂN PENTRU IMIGRĂRI--------------NOTĂ(CTCE)Reprezentarea grafică a Însemnului heraldic al Oficiului Român pentru Imigrări se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 430 din 9 iunie 2008, la pagina 20 (a se vedea imaginea asociată).Însemnul heraldic al Oficiului Român pentru Imigrări va păstra în compoziţie elemente din stema Ministerului Administraţiei şi Internelor, după cum urmează: în scutul exterior, pe albastru, o acvilă cruciată, de aur, cu capul spre dreapta, ciocul şi ghearele roşii, aripile deschise, ţinând în gheara dreaptă o sabie de argint, în stânga o ramură de măslin verde.Pe pieptul acvilei se află un scut albastru, cu o bandă de aur, încadrată cu trei rândunele zburând, negre. În cartierul 1 - o spadă de argint, înzestrată de aur, iar în cartierul 2 - o roată cu opt spiţe de aur; cu şeful de argint, încărcat cu credinţa de carnaţie, cu mânecile roşii.Semnificaţia elementelor însumate: a) spada - justiţie, dreptate, capacitatea de a separa vinovăţia de inocenţă; b) rândunele zburând - străinii, singurătate, emigrare, separare; c) roata cu opt spiţe - baza de date; d) credinţa (două mâini care se strâng) - unitate, colaborare.  +  Anexa 15 DIRECŢIA GENERALĂ DE PAŞAPOARTE--------------NOTĂ(CTCE)Reprezentarea grafică a Însemnului heraldic al Direcţiei Generale de Paşapoarte se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 430 din 9 iunie 2008, la pagina 20 (a se vedea imaginea asociată).Însemnul heraldic al Direcţiei Generale de Paşapoarte va păstra în compoziţie elemente din stema Ministerului Administraţiei şi Internelor, după cum urmează: în scut, pe albastru, o acvilă cruciată, de aur, cu capul spre dreapta, ciocul şi ghearele roşii, aripile deschise, ţinând în gheara dreaptă o sabie de argint, în stânga o ramură de măslin verde.Pe pieptul acvilei, un alt scut de dimensiuni mai mici, în care, pe verde, un glob heraldic, de argint, peste care broşează un paşaport întredeschis, având imprimat pe coperta purpurie însemnul oficial al ţării, de argint şi scris cu litere de aur: PASAPORT în partea inferioară şi ROMANIA în cea superioară.Sub acvilă, deviza scrisă cu litere majuscule negre pe o eşarfă albă: SUB LEGE LIBERTAS (NUMAI PRIN LEGE POATE EXISTA LIBERTATE).Semnificaţia elementelor însumate: a) paşaportul broşând peste globul pământesc - documentul cu care persoanele pot circula liber în lume.  +  Anexa 16 CENTRUL DE COOPERARE POLIŢIENEASCĂ INTERNAŢIONALĂ--------------NOTĂ(CTCE)Reprezentarea grafică a Însemnului heraldic al Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 430 din 9 iunie 2008, la pagina 21 (a se vedea imaginea asociată).Însemnul heraldic al Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională poate fi descris astfel: scut triunghiular, cu marginile rotunjite, albastru, încărcat cu grifon de aur, limbat şi armat roşu, ţinând în gheara dreaptă anterioară un pumnal de argint, înzestrat de aur, aşezat în pal şi cu vârful în sus. În şef, pe argint, credinţa de carnaţie, împodobită roşu. În exergă, între două cercuri liniare continue, pe fond albastru, legenda scrisă cu litere de aur: * ROMANIA * CENTRUL DE COOPERARE POLIŢIENEASCĂ INTERNAŢIONALĂ.Semnificaţia elementelor însumate: a) grifon - forţă, putere, capacitate de a surmonta obstacolele; b) pumnal - justiţie şi onoare militară; c) credinţa (două mâini împreunate) - uniune, alianţă; d) limba roşie - puterea (malefică sau benefică) prin vorbă; e) ghearele roşii - forţa corpului.  +  Anexa 17 BIROUL SIRENE--------------NOTĂ(CTCE)Reprezentarea grafică a Emblemei Biroului SIRENE se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 430 din 9 iunie 2008, la pagina 21 (a se vedea imaginea asociată).Emblema Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională al Ministerului Administraţiei şi Internelor se prezintă după cum urmează: în centru este plasată harta României cu câmpul în culorile albastru, galben şi roşu, aşezate pe verticală, în proporţii asemănătoare. În jurul hărţii, este scris circular cu litere negre: * SIRENE * ROMÂNIA. În exergă, între două cercuri liniare continue, pe fond albastru, douăsprezece stele de aur.Semnificaţia elementelor însumate: a) harta este reprezentarea grafică în plan orizontal a suprafeţei terestre a României; b) cele trei benzi verticale: albastră, galbenă, roşie sunt preluate de la drapelul României adoptat după 29 decembrie 1989; c) cele douăsprezece stele aurii pe fondul albastru sunt preluate de la steagul Europei.  +  Anexa 18 CENTRUL NAŢIONAL DE ADMINISTRARE A BAZELOR DE DATE PRIVINDEVIDENŢA PERSOANELOR----------NOTĂ(CTCE)Emblema Centrului Naţional de Administrare a Bazelor de Date privind Evidenţa Persoanelor, se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 564 din 13 august 2009, la pagina 12 (a se vedea imaginea asociată).Emblema Centrului Naţional de Administrare a Bazelor de Date privind Evidenţa Persoanelor are în centrul compoziţiei, pe fond albastru, un disc de argint, cu bordură şnurată, de la care pornesc spre exterior opt săgeţi de acelaşi metal, cu câte cinci creneluri, aşezate gironat şi alezate. În exergă, între două cercuri liniare negre, legenda scrisă cu litere majuscule de aceeaşi culoare pe fond argintiu: * CENTRUL NAŢIONAL DE ADMINISTRARE A BAZELOR DE DATE PRIVIND EVIDENŢA PERSOANELOR * M.A.I.Semnificaţia elementelor însumate: a) discul - unitate, perfecţiune, iar prin extensie induce ideea centralizării datelor pe care unitatea le gestionează; b) crenelurile - ziduri, protecţie; c) săgeţile - pătrundere, deschidere, unificare, decizie, sinteză, învăţare rapidă, iar prin extensie sugerează schimburile informatice în cadrul bazelor de date; d) literele M.A.I. - sigla Ministerului Administraţiei şi Internelor.--------------Anexa 18 a fost înlocuită cu anexa 4 din ORDINUL nr. 162 din 29 iulie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 564 din 13 august 2009, conform pct. 5 al art. I din acelaşi act normativ.  +  Anexa 19 DIRECŢIA REGIM PERMISE DE CONDUCEREŞI ÎNMATRICULARE A VEHICULELOR--------------NOTĂ(CTCE)Reprezentarea grafică a Însemnului heraldic al Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 430 din 9 iunie 2008, la pagina 22 (a se vedea imaginea asociată).Însemnul heraldic al Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor va păstra în compoziţie elemente din stema Ministerului Administraţiei şi Internelor, după cum urmează: în scut exterior, pe albastru, o acvilă cruciată, de aur, cu capul spre dreapta, ciocul şi ghearele roşii, aripile deschise, ţinând în gheara dreaptă o sabie de argint, în stânga o ramură de măslin verde.Pe pieptul acvilei, un alt scut de dimensiuni mici, în al cărui câmp, pe albastru, o cheie de aur flancată de patru roţi cu câte şase spiţe din acelaşi metal.În partea inferioară, sub acvilă, deviza scrisă cu litere negre pe o eşarfă albă: PRO CIVITATE (PENTRU CETĂŢENI).Semnificaţia elementelor însumate: a) cheia de aur - iniţiatorul, cel care deţine puterea de decizie şi de responsabilitate, dar şi reuşita; b) roata - mişcarea constantă, evoluţia, mecanizarea, motorizarea şi progresul tehnic.  +  Anexa 20 INSPECTORATUL DE AVIAŢIE AL MINISTERULUI ADMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELOR--------------NOTĂ(CTCE)Reprezentarea grafică a Însemnului heraldic al Inspectoratului de Aviaţie al Ministerului Administraţiei şi Internelor se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 430 din 9 iunie 2008, la pagina 23 (a se vedea imaginea asociată).Însemnul heraldic al Inspectoratului de Aviaţie al Ministerului Administraţiei şi Internelor va păstra în compoziţie elemente din stema Ministerului Administraţiei şi Internelor, după cum urmează: în scutul exterior, pe albastru, o acvilă cruciată, de aur, cu capul spre dreapta, ciocul şi ghearele roşii, aripile deschise, ţinând în gheara dreaptă o sabie de argint, în stânga o ramură de măslin verde.Pe pieptul acvilei se află un scut albastru, cu bandă de aur, încărcată cu trei stele roşii, însoţită în şef de o acvilă de argint, cu aripile deschise, ciocul şi ghearele roşii, iar în talpă de două spade, de asemenea, de argint, înzestrate de aur, încrucişate în săritoare.În partea inferioară, sub acvilă, deviza scrisă cu litere negre pe o eşarfă albă: CAELUM SERENUM (CER SENIN).Semnificaţia elementelor însumate: a) spadele încrucişate - capacitatea de a judeca, de a separa vinovăţia de inocenţă, sugerând în ansamblu ideea de străjuire permanentă a hotarelor ţării; b) stea roşie - omul; c) acvila de argint - indică capacitatea de observaţie şi mobilitatea aeriană de luptă; d) ciocul şi ghearele roşii - forţa corpului.  +  Anexa 21 GRUPUL SPECIAL DE PROTECŢIE ŞI INTERVENŢIE "ACVILA"I. EMBLEMA OFICIALĂEmblema oficială a Grupului Special de Protecţie şi Intervenţie "Acvila" aparţinând Ministerului Administraţiei şi Internelor se prezintă după cum urmează: în centrul compoziţiei, pe negru, o acvilă de argint, cu ciocul şi ghearele roşii, în poziţie de atac. În exergă, între două cercuri liniare argintii, legenda scrisă cu litere de acelaşi metal, tot pe fond negru: * ROMANIA * GRUPUL SPECIAL DE PROTECTIE SI INTERVENTIE "ACVILA".Semnificaţia elementelor însumate: a) acvila de argint - comunicarea, înţelepciunea, forţa şi tenacitatea, autoritatea şi puterea; misiunea de observaţie aeriană; b) ciocul şi ghearele - forţa corpului; c) culoarea roşie a ciocului şi ghearelor - acţiune, cutezanţă, dorinţa de a servi patria, sinceritate şi voinţă.II. EMBLEMA TACTICĂEmblema tactică a Grupului Special de Protecţie şi Intervenţie "Acvila" aparţinând Ministerului Administraţiei şi Internelor se prezintă după cum urmează: în centrul compoziţiei, pe argint, o acvilă neagră, în poziţie de atac. În exergă, între două cercuri liniare negre, legenda scrisă cu litere de aceeaşi culoare, tot pe fond argint: * ROMANIA * GRUPUL SPECIAL DE PROTECTIE SI INTERVENTIE "ACVILA".Semnificaţia elementelor însumate: a) acvila neagră pe câmp de argint - curaj, demnitate, putere, stabilitate, zbor spre înălţimi; misiune de observaţie aeriană.--------------NOTĂ(CTCE)Reprezentarea grafică - EMBLEMA OFICIALĂ şi EMBLEMA TACTICĂ a Grupului Special de Protecţie şi Intervenţie "Acvila" - se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 430 din 9 iunie 2008, la pagina 23 (a se vedea imaginea asociată).  +  Anexa 22 COMENDUIREA GARNIZOANEI BUCUREŞTI----------NOTĂ(CTCE)Însemnul heraldic al Comenduirii Garnizoanei Bucureşti, se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 564 din 13 august 2009, la pagina 12 (a se vedea imaginea asociată).Însemnul heraldic al Comenduirii Garnizoanei Bucureşti se prezintă după cum urmează: un scut triunghiular, cu marginile rotunjite şi cu bordură roşie, încărcat, pe albastru, cu un grifon de aur, limbat roşu, ţinând în laba dreaptă superioară o balanţă de argint, cu talgerele în echilibru. În exergă, între două cercuri liniare continue, legenda scrisă cu litere majuscule de culoare neagră: * MINISTERUL ADMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELOR * COMENDUIREA GARNIZOANEI BUCUREŞTI.Semnificaţia elementelor însumate: a) grifonul de aur - forţă, putere, dificultate de învins; b) balanţa - actul de justiţie, puterea de a judeca drept; c) bordura - protecţie, recompensă.--------------Anexa 22 a fost înlocuită cu anexa 5 din ORDINUL nr. 162 din 29 iulie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 564 din 13 august 2009, conform pct. 5 al art. I din acelaşi act normativ.  +  Anexa 23 ACADEMIA DE POLIŢIE "ALEXANDRU IOAN CUZA"--------------NOTĂ(CTCE)Reprezentarea grafică a Însemnului heraldic al Academiei de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza" se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 430 din 9 iunie 2008, la pagina 24 (a se vedea imaginea asociată).Însemnul heraldic al Academiei de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza" va păstra în compoziţie elemente din stema Ministerului Administraţiei şi Internelor, după cum urmează: în scutul exterior, pe albastru, o acvilă cruciată, de aur, cu capul spre dreapta, ciocul şi ghearele roşii, aripile deschise, ţinând în gheara dreaptă o sabie de argint, în stânga o ramură de măslin verde.Pe pieptul acvilei se află un scut albastru, mobilat cu o carte deschisă, de argint, având deasupra o balanţă cu talgerele în echilibru, de aur.În partea inferioară, sub acvilă, deviza scrisă cu litere negre pe o eşarfă albă: PER SCIENTIAM PRO PATRIA (PRIN ŞTIINŢĂ PENTRU PATRIE).Semnificaţia elementelor însumate: a) cartea - ştiinţă, învăţământ, individualizând menirea unităţii; b) balanţa - echilibru, sugerând capacitatea de a separa vinovăţia de inocenţă şi de a respecta legile ţării.  +  Anexa 24 FACULTATEA DE POMPIERI--------------NOTĂ(CTCE)Reprezentarea grafică a Însemnului heraldic al Facultăţii de Pompieri se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 430 din 9 iunie 2008, la pagina 25 (a se vedea imaginea asociată).Însemnul heraldic al Facultăţii de Pompieri din cadrul Academiei de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza" se prezintă după cum urmează: în scut de elveţian, pe roşu, un compas de argint având între braţe o roată crenelată şi o cască de pompier de acelaşi metal. Deasupra compasului, în şef, o stea, de asemenea, de argint. În exergă, între două cercuri liniare negre, legenda scrisă cu litere de aur pe fond purpuriu: * ACADEMIA DE POLIŢIE "ALEXANDRU IOAN CUZA" * FACULTATEA DE POMPIERI.Semnificaţia elementelor însumate: a) compasul - simbol al echităţii, al înţelepciunii şi al prudenţei; reprezintă ştiinţele exacte şi rigoarea matematică; b) roata crenelată - ritmul, forţa, mişcarea, mecanica, materialul; c) casca cu panaş - protecţia, invulnerabilitatea, iar în cazul de faţă este un simbol al pompierilor; d) steaua de argint - ştiinţă, cultură, unitate de învăţământ.  +  Anexa 25 CENTRUL DE STUDII POSTUNIVERSITARE--------------NOTĂ(CTCE)Reprezentarea grafică a Însemnului heraldic al Centrului de Studii Postuniversitare se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 430 din 9 iunie 2008, la pagina 25 (a se vedea imaginea asociată).Însemnul heraldic al Centrului de Studii Postuniversitare al Ministerului Administraţiei şi Internelor se prezintă după cum urmează: în scut triunghiular, cu marginile rotunjite, pe albastru, două făclii negre, cu flacără de aur, încrucişate, având deasupra o stea de argint. În şef, pe roşu, o carte deschisă, naturală. În exergă, între două cercuri liniare continue, legenda scrisă cu litere negre: * MINISTERUL ADMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELOR * CENTRUL DE STUDII POSTUNIVERSITARE.Semnificaţia elementelor însumate: a) făclia - ştiinţa; b) stea de argint - cultură, ştiinţă, înţelepciune; c) carte - învăţământ.  +  Anexa 26 CENTRUL DE PSIHOSOCIOLOGIE----------NOTĂ(CTCE)Emblema Centrului de Psihosociologie din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 564 din 13 august 2009, la pagina 13 (a se vedea imaginea asociată).Emblema Centrului de Psihosociologie din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor se prezintă după cum urmează: în centrul compoziţiei, pe albastru, se află litera Psi de culoare aurie. În exergă, între două cercuri liniare, continue, aurii, legenda scrisă cu litere majuscule de acelaşi metal, pe fond, de asemenea, albastru: * CENTRUL DE PSIHOSOCIOLOGIE * M.A.I.Semnificaţia elementelor însumate: a) Psi (psi) este a douăzeci şi treia literă a alfabetului grecesc şi reprezintă sigla cuvântului psihi (suflet), dar şi a psihologiei - ştiinţă cu caracter interdisciplinar care studiază interferenţele dintre psihologia personalităţii şi sociologie. Mai înseamnă (cu apex în dreapta sus) 700 sau al şapte sutelea, dar şi (cu apex în stânga jos) 700.000 sau al şapte sute miilea; b) literele M.A.I. - sigla Ministerului Administraţiei şi Internelor.--------------Anexa 26 a fost înlocuită cu anexa 6 din ORDINUL nr. 162 din 29 iulie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 564 din 13 august 2009, conform pct. 5 al art. I din acelaşi act normativ.  +  Anexa 27 BRIGADA SPECIALĂ DE INTERVENŢIE "VLAD ŢEPEŞ" A JANDARMERIEI----------NOTĂ(CTCE)Însemnul heraldic al Brigăzii Speciale de Intervenţie "Vlad Ţepeş" a Jandarmeriei, se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 564 din 13 august 2009, la pagina 13 (a se vedea imaginea asociată).Însemnul heraldic al Brigăzii Speciale de Intervenţie "Vlad Ţepeş" a Jandarmeriei se prezintă după cum urmează: în scut francez modern, pe albastru, o grenadă aprinsă de argint, asuprită de o lance de aur, încărcată cu trei ace de ceasornic roşii, susţinută la dextra de un leu rampant, de asemenea, de aur, limbat şi armat roşu, iar la senestra de un grifon rampant, de acelaşi metal, limbat şi armat roşu, ambele animale, afrontate, stând cu membrele posterioare pe câte un arabesc auriu. Scutul este trimbrat de un coif de argint, cu viziera coborâtă şi împodobit cu panaş purpuriu, aşezat trei sferturi la dreapta. În exergă, între două cercuri roşii, pe fond albastru, s-a scris cu litere majuscule de aur: * BRIGADA SPECIALĂ DE INTERVENŢIE "VLAD ŢEPEŞ" A JANDARMERIEI.Semnificaţia elementelor însumate: a) grenada de argint - semn al jandarmeriei, indicând unitate de elită; b) lancea - voinţa, dar este şi armă vorbitoare în heraldică, amintind şi de arma cu care, odinioară, domnitorul Vlad Ţepeş făcea dreptate în ţară; c) acele de ceasornic - precizia acţiunilor militare; d) grifonul - forţa cu viteza; obstacol de surmontat, dificultate de învins; e) leul de aur - un geniu pătrunzător şi prevăzător; forţă, inteligenţă, vigilenţă, putere; f) coiful cu panaş - protecţia şi invulnerabilitatea; evocă codul de onoare al jandarmilor, capacitatea lor de a-şi face datoria în limitele legii.--------------Anexa 27 a fost înlocuită cu anexa 7 din ORDINUL nr. 162 din 29 iulie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 564 din 13 august 2009, conform pct. 5 al art. I din acelaşi act normativ.  +  Anexa 28 BATALIONUL 1 JANDARMI SPECIAL INTERVENŢIE ANTITERORISTĂ ŞI ACŢIUNI SPECIALE----------NOTĂ(CTCE)Însemnul heraldic al Batalionului 1 Jandarmi Special Intervenţie Antiteroristă şi Acţiuni Speciale din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenţie "Vlad Ţepeş" a Jandarmeriei, se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 564 din 13 august 2009, la pagina 14 (a se vedea imaginea asociată).Însemnul heraldic al Batalionului 1 Jandarmi Special Intervenţie Antiteroristă şi Acţiuni Speciale din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenţie "Vlad Ţepeş" a Jandarmeriei se prezintă după cum urmează: în scut de tip francez modern, pe albastru, un chevron roşu, încărcat cu un piolet de argint şi o ancoră de acelaşi metal, însoţit, în şef, la dextra, de trei săgeţi de argint, cu vârfurile în sus, aşezate două în săritoare, cea din mijloc în pal, la senestra, de o mână de aur, înaripată de argint, ţinând un pumnal de argint, înzestrat de aur, aşezat în pal, cu vârful în sus, iar în talpă de o grenadă de argint, aprinsă de acelaşi metal. Sub scut, deviza scrisă cu litere majuscule negre pe o eşarfă albă: CURAJUL ÎNVINGE MOARTEA.În exergă, între două cercuri roşii, pe fond albastru, legenda scrisă cu litere majuscule de aur: * BATALIONUL 1 JANDARMI SPECIAL INTERVENŢIE ANTITERORISTĂ ŞI ACŢIUNI SPECIALE.Semnificaţia elementelor însumate: a) grenada de argint - semn al jandarmeriei, indicând unitate de elită; b) pumnalul - justiţie şi onoare militară; c) mâna înaripată - forţă, stăpânire de sine, vigilenţă în expediţii militare; ilustrează capacitatea unităţii în spaţiul aerian; d) pioletul - ilustrează capacitatea unităţii în spaţiul montan; e) ancora - speranţă, fermitate; ilustrează capacitatea unităţii în mediul nautic; f) trei săgeţi - lupta împotriva celor care încalcă legea.--------------Anexa 28 a fost înlocuită cu anexa 8 din ORDINUL nr. 162 din 29 iulie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 564 din 13 august 2009, conform pct. 5 al art. I din acelaşi act normativ.  +  Anexa 29 BATALIONUL 2 JANDARMI SPECIAL INTERVENŢIE----------NOTĂ(CTCE)Însemnul heraldic al Batalionului 2 Jandarmi Special Intervenţie din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenţie "Vlad Ţepeş" a Jandarmeriei, se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 564 din 13 august 2009, la pagina 14 (a se vedea imaginea asociată).Însemnul heraldic al Batalionului 2 Jandarmi Special Intervenţie din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenţie "Vlad Ţepeş" a Jandarmeriei se prezintă după cum urmează: scut de tip francez modern, cu o bandă de argint, încărcată cu trei ace de ceasornic roşii, însoţită, în cartierul superior din stânga, de o spadă de argint, înzestrată de aur, aşezată în pal şi cu vârful în jos, iar în cartierul inferior din dreapta, de o grenadă de argint, aprinsă de acelaşi metal. În exergă, între două cercuri roşii, pe fond albastru, legenda scrisă cu litere majuscule de aur: * BATALIONUL 2 JANDARMI SPECIAL INTERVENŢIE.Semnificaţia elementelor însumate: a) banda - protecţie, apărare, ordine; b) spada - instrument al justiţiei; puterea de a separa vinovăţia de inocenţă; c) acele de ceasornic - precizia acţiunilor militare; d) grenada de argint - semn al jandarmeriei, indicând unitate de elită.--------------Anexa 29 a fost înlocuită cu anexa 9 din ORDINUL nr. 162 din 29 iulie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 564 din 13 august 2009, conform pct. 5 al art. I din acelaşi act normativ.  +  Anexa 30 ŞCOALA DE AGENŢI DE POLIŢIE "VASILE LASCĂR" CÂMPINA--------------NOTĂ(CTCE)Reprezentarea grafică a Însemnului heraldic al Şcolii de Agenţi de Poliţie "Vasile Lascăr" Câmpina se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 430 din 9 iunie 2008, la pagina 28 (a se vedea imaginea asociată).Însemnul heraldic al Şcolii de Agenţi de Poliţie "Vasile Lascăr" Câmpina din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române se prezintă după cum urmează: scut francez medieval, triunghiular, cu marginile rotunjite, albastru, cu o bandă de argint, încărcată cu trei stele roşii, având în cartierul 1, din partea stângă superioară, o balanţă de aur, cu talgerele în echilibru, iar în cartierul 2, din partea dreaptă inferioară, o stea de argint. În exergă, între două cercuri liniare, negre, legenda scrisă cu litere majuscule de aceeaşi culoare: * ŞCOALA DE AGENŢI DE POLIŢIE * "VASILE LASCĂR" CÂMPINA.Semnificaţia elementelor însumate: a) banda - protecţie, securitate; b) steaua de argint - unitate de învăţământ, ştiinţă, înţelepciune; c) stelele roşii - oamenii; d) balanţa - echilibru, justiţie şi echitate.  +  Anexa 31 ŞCOALA MILITARĂ DE SUBOFIŢERI DE JANDARMI"GRIGORE ALEXANDRU GHICA" DRĂGĂŞANIÎnsemnul heraldic al Şcolii Militare de Subofiţeri de Jandarmi "Grigore Alexandru Ghica" Drăgăşani din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române se prezintă după cum urmează: scut albastru, cu un chevron roşu, cu filiere de argint, încărcat, în partea de sus, cu o stea, de asemenea, de argint, având în vârf o grenadă aprinsă, de acelaşi metal, iar în şef o coroană voievodală, deschisă, cu cinci fleuroane, de aur, împodobită cu perle şi pietre preţioase.În exergă, între două cercuri liniare aurii, pe fond albastru, legenda scrisă cu litere majuscule, de asemenea, aurii: * ŞCOALA MILITARĂ DE SUBOFIŢERI DE JANDARMI * "GRIGORE ALEXANDRU GHICA" DRĂGĂŞANI.Semnificaţia elementelor însumate: a) chevron - pază, protecţie; b) stea de argint - unitate de învăţământ; c) grenada aprinsă - jandarmeria; curaj, valoare, dorinţa de a lupta pentru ţară; unitate de elită; d) coroana - perfecţiune; demnitate, putere; face trimitere la denumirea onorifică a unităţii.--------------NOTĂ(CTCE)Însemnul heraldic al Şcolii Militare de Subofiţeri de Jandarmi "Grigore Alexandru Ghica" Drăgăşani, se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 478 din 7 iulie 2011, pagina 4 (a se vedea imaginea asociată).--------------Anexa 31 a fost înlocuită cu anexa 1 din ORDINUL nr. 126 din 17 iunie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 478 din 7 iulie 2011, conform pct. 5 al art. I din acelaşi act normativ.  +  Anexa 32 CENTRUL DE PERFECŢIONARE A PREGĂTIRII CADRELOR JANDARMI OCHIURI-----------NOTĂ(CTCE)Însemnul heraldic al Centrului de Perfecţionare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi Ochiuri din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 564 din 13 august 2009, la pagina 15 (a se vedea imaginea asociată).Însemnul heraldic al Centrului de Perfecţionare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi Ochiuri din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române se prezintă după cum urmează: scut occidental de secol XX, albastru, cu un chevron de aur, însoţit, la dreapta şi la stânga, de două stele de argint, iar în vârf, de o grenadă aprinsă, de acelaşi metal; cu şeful roşu, încărcat cu un leu leopardat de aur, limbat şi armat roşu. În exergă, între două cercuri liniare, negre, pe fond albastru, legenda scrisă cu litere majuscule de aur: * CENTRUL DE PERFECŢIONARE A PREGĂTIRII CADRELOR JANDARMI OCHIURI.Semnificaţia elementelor însumate: a) grenada de argint - semn al jandarmeriei, indicând unitate de elită; b) stelele de argint - unitate de învăţământ, ştiinţă, înţelepciune; c) chevronul - piesă onorabilă evocând protecţia şi conservarea; d) leul leopardat de aur - un geniu pătrunzător şi prevăzător; inteligenţă, vigilenţă, putere; e) limba şi ghearele roşii - forţa unităţii.--------------Anexa 32 a fost înlocuită cu anexa 10 din ORDINUL nr. 162 din 29 iulie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 564 din 13 august 2009, conform pct. 5 al art. I din acelaşi act normativ.  +  Anexa 33 CENTRUL CULTURAL AL MINISTERULUI ADMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELOREmblema Centrului Cultural al Ministerului Administraţiei şi Internelor se prezintă după cum urmează: în centrul compoziţiei, între două ramuri de laur verzi, dispuse circular, o liră portocalie peste care broşează o carte deschisă, de argint. În exergă, între două cercuri liniare negre, legenda scrisă cu litere majuscule de aceeaşi culoare: * MINISTERUL ADMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELOR * CENTRUL CULTURAL.Semnificaţia elementelor însumate: a) cartea de argint - învăţământ, cultură, ştiinţă; b) lira - inspiraţia poetică şi muzicală; c) ramurile de lauri - simbol al gloriei şi al minţii.--------------NOTĂ(CTCE)Emblema Centrului Cultural al Ministerului Administraţiei şi Internelor, se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 478 din 7 iulie 2011, pagina 4 (a se vedea imaginea asociată).--------------Anexa 33 a fost înlocuită cu anexa 2 din ORDINUL nr. 126 din 17 iunie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 478 din 7 iulie 2011, conform pct. 5 al art. I din acelaşi act normativ.  +  Anexa 34 CORPUL DE CONTROL AL MINISTRULUI-----------NOTĂ(CTCE)Insigna Corpului de control al ministrului, se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 564 din 13 august 2009, la pagina 16 (a se vedea imaginea asociată).Insigna Corpului de control al ministrului va păstra în compoziţie elemente din stema Ministerului Administraţiei şi Internelor, după cum urmează: pe fond albastru, o acvilă cruciată, de aur, cu capul spre dreapta, ciocul şi ghearele roşii, aripile deschise, ţinând în gheara dreaptă o spadă de argint, în stânga o ramură de măslin verde.Pe pieptul acvilei, un alt scut de dimensiuni mai mici, în care, pe albastru, pe un munte verde, un leu rampant, de aur, limbat şi armat roşu, ţinând în laba dreaptă superioară o spadă naturală, înzestrată de aur, aşezată în pal, în cea stângă, o balanţă de acelaşi metal, cu talgerele în echilibru.Sub acvila cruciată, pe o eşarfă albă, deviza scrisă cu litere majuscule negre: LEX ET IUSTITIA (LEGE ŞI DREPTATE).În exergă, între un cerc liniar auriu la interior şi la exterior unul auriu şi un altul albastru împodobit cu zece coroane deschise, cu câte trei fleuroane, intercalate de alte zece fleuroane mai mici, de asemenea, de aur, pe fond albastru, legenda scrisă cu litere majuscule de acelaşi metal: * MINISTERUL ADMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELOR * CORPUL DE CONTROL AL MINISTRULUI.Semnificaţia elementelor însumate: a) leul de aur - un luptător prudent întâmpinat cu onoruri; putere, autoritate, forţă, curaj, înţelepciune, energie în serviciul binelui; b) limba leului - puterea (malefică sau benefică) prin vorbă; c) ghearele de leu roşii - forţa corpului; d) spada - forţa şi puterea dominantă, atunci când este ţinută în mână; capacitatea de a judeca, de a separa vinovăţia de inocenţă; e) balanţa - echilibru, justiţie, echitate, evidenţiind în însemnul de faţă atributul unităţii privind supravegherea aplicării legilor; f) coroana deschisă - perfecţiune; g) muntele verde - grandoare, înţelepciune şi demnitate sublimă.--------------Anexa 34 a fost înlocuită cu anexa 12 din ORDINUL nr. 162 din 29 iulie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 564 din 13 august 2009, conform pct. 5 al art. I din acelaşi act normativ.  +  Anexa 35 DIRECŢIA MEDICALĂ-----------NOTĂ(CTCE)Însemnul heraldic al Direcţiei medicale, se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 564 din 13 august 2009, la pagina 16 (a se vedea imaginea asociată).Însemnul heraldic al Direcţiei medicale va păstra în compoziţie elemente din stema Ministerului Administraţiei şi Internelor, după cum urmează: în scutul exterior, pe albastru, o acvilă cruciată de aur, cu capul spre dreapta, ciocul şi ghearele roşii, aripile deschise, ţinând în gheara dreaptă o spadă de argint, în stânga o ramură de măslin verde.Pe pieptul acvilei, un alt scut de dimensiuni mai mici, în al cărui câmp, pe purpuriu, un baston de aur, manşonat de argint, dispus în pal, pe care este încolăcit un şarpe, de asemenea, de aur.Sub acvilă, deviza scrisă cu litere majuscule de culoare neagră, pe o eşarfă albă: PRIMUM NON NOCERE (ÎN PRIMUL RÂND SĂ NU FACI RĂU).Semnificaţia elementelor însumate:- şarpele de aur încolăcit pe baston - medicina.--------------Anexa 35 a fost înlocuită cu anexa 13 din ORDINUL nr. 162 din 29 iulie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 564 din 13 august 2009, conform pct. 5 al art. I din acelaşi act normativ.  +  Anexa 36 SERVICIUL ACŢIUNI SPECIALE ŞI INTERVENŢIEÎnsemnul heraldic al Serviciului acţiuni speciale şi intervenţie al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră se prezintă după cum urmează: pe fond argintiu, un scut francez modern, albastru, cu un chevron de aur, încărcat cu două ace de ceasornic roşii şi o stea de aceeaşi culoare. Chevronul este însoţit, în şef, de două capete de corbi negre, cu gulere de aur, iar în vârf, de credinţa de carnaţie, cu mâneci roşii. În exergă, între două cercuri liniare de culoare neagră, pe fond roşu, s-a scris cu litere majuscule argintii: * POLIŢIA DE FRONTIERĂ * SERVICIUL ACŢIUNI SPECIALE ŞI INTERVENŢIE.Drapelul distinctiv al Serviciului acţiuni speciale şi intervenţie va avea raportul lungime/lăţime de 1,5 : 1, iar flamura va fi împărţită în trei paluri de dimensiuni egale, având culorile albastru ceruleu - verde - albastru ceruleu. Însemnul heraldic de mai sus se va aplica pe centrul palului verde din mijloc, pe avers şi pe revers, simetric faţă de palurile albastre, iar distanţele dintre flancurile însemnului şi piesele onorabile vor fi egale şi cuprinse între 0,5-2 cm, în funcţie de mărimea steagului.Semnificaţia elementelor însumate: a) chevron - protecţie, securitate, adăpost; b) stea roşie - omul; c) acele de ceasornic - executarea de planuri militare cu mijloace lente; d) capete de pasăre, cu guler de aur - inamici învinşi prin valoare şi prin forţă; e) corb - un geniu pătrunzător şi prevăzător; onoruri dobândite prin merit; f) credinţa (două mâini care se strâng) - unitate, colaborare; g) mânecile roşii - lucrătorii unităţii sunt protejaţi de spiritele rele în misiunile pe care le întreprind.-----------NOTĂ(CTCE)Însemnul heraldic al Serviciului acţiuni speciale şi intervenţie al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 652 din 15 septembrie 2008 la pagina 5, a se vedea imaginea asociată.--------------Anexa 36 a fost introdusă de pct. 4 al art. I din ORDINUL nr. 561 din 31 iulie 2008, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 652 din 15 septembrie 2008, având conţinutul anexei 3 din acest act normativ.  +  Anexa 37 DIRECŢIA MANAGEMENT NAVALÎnsemnul heraldic al Componentei Navale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră se prezintă după cum urmează: în scut francez medieval, triunghiular, cu marginile rotunjite, albastru, un grifon de aur, limbat şi armat roşu, având în laba dreaptă anterioară un pumnal de argint, înzestrat, de aur, iar în cea stângă, o ancoră, de asemenea, de aur. Deasupra scutului, între două arce de cerc, şnurate, de aur, pe fond albastru, este scris cu litere majuscule de acelaşi metal: POLIŢIA DE FRONTIERĂ. În partea inferioară, sub scut, între două arce asemănătoare, dar de dimensiuni mai mici, deviza: PATRIA ET HONOR (PATRIE ŞI ONOARE).Pavilionul distinctiv al Componentei Navale a Poliţiei de Frontieră Române va avea, pentru cele mai mari tipuri de nave din dotare, lungimea de 150 cm, lăţimea de 100 cm, iar flamura va fi împărţită în trei paluri de dimensiuni egale (50 cm) având culorile albastru ceruleu - alb - albastru ceruleu. Însemnul heraldic de mai sus se va aplica pe centrul palului alb din mijloc, pe avers şi pe revers, simetric faţă de palurile albastre, iar distanţele dintre capetele arcului de cerc din partea superioară şi piesele onorabile de pe flancuri vor fi de câte 2 cm. Însemnul heraldic se va aplica şi pe celelalte pavilioane arborate pe nave mai mici, însă redimensionat faţă de acestea şi raportându-se la poziţionarea şi dimensiunile amintite anterior.Semnificaţia elementelor însumate: a) grifon - forţa cu viteza; obstacol de surmontat, dificultate de învins; b) ancora - speranţă, fermitate; evocă capacitatea poliţiei de frontieră în mediul nautic; c) pumnal - justiţie şi onoare militară; d) gheare roşii - forţa unităţii; e) arcele de cerc şnurate - parâmele folosite la bordul navelor; colaborarea, munca în echipă şi relaţiile umane.-----------NOTĂ(CTCE)Însemnul heraldic al Componentei Navale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 652 din 15 septembrie 2008 la pagina 6, a se vedea imaginea asociată.--------------Anexa 37 a fost introdusă de pct. 4 al art. I din ORDINUL nr. 561 din 31 iulie 2008, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 652 din 15 septembrie 2008, având conţinutul anexei 4 din acest act normativ.  +  Anexa 38 DIRECŢIA POLIŢIEI DE FRONTIERĂ IAŞIÎnsemnul heraldic al Direcţiei Poliţiei de Frontieră Iaşi din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră va păstra în compoziţie elemente din stema Ministerului Administraţiei şi Internelor, după cum urmează: în scutul exterior, pe albastru, o acvilă cruciată, de aur, cu capul spre dreapta, ciocul şi ghearele roşii, aripile deschise, ţinând în gheara dreaptă o spadă de argint, în stânga o ramură de măslin verde.Pe pieptul acvilei se află un scut de dimensiuni mai mici, verde, tăiat de o fascie undată de argint, având în cartierul din partea superioară un arbore smuls, de asemenea, de argint, iar în cartierul din partea inferioară o bornă de hotar argintie încărcată în partea de sus cu două spade albastre, încrucişate în săritoare, iar în cea de jos cu o ancoră neagră.Semnificaţia elementelor însumate: a) borna cu ancora - evocă ideea de pază şi control pentru graniţele ţării; b) spadele încrucişate - capacitatea de a judeca, de a separa vinovăţia de inocenţă, sugerând în ansamblu ideea de străjuire permanentă a hotarelor ţării; c) arbore smuls: rădăcinile - colaborarea între structuri; trunchiul - pregătirea în comun a unor planuri de acţiune; ramurile - punerea în practică a acţiunilor care, cum se speră, vor produce numeroase fructe; d) fascia undată - râul Prut de-a lungul căruia unitatea supraveghează şi controlează frontiera de stat a României cu Republica Moldova şi cu Ucraina.-----------NOTĂ(CTCE)Însemnul heraldic al Direcţiei Poliţiei de Frontieră Iaşi, se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 652 din 15 septembrie 2008 la pagina 7, a se vedea imaginea asociată.--------------Anexa 38 a fost introdusă de pct. 4 al art. I din ORDINUL nr. 561 din 31 iulie 2008, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 652 din 15 septembrie 2008, având conţinutul anexei 5 din acest act normativ.  +  Anexa 39 DIRECŢIA GENERALĂ DE JANDARMI A MUNICIPIULUI BUCUREŞTIÎnsemnul heraldic al Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române va păstra în compoziţie elemente din stema Ministerului Administraţiei şi Internelor, după cum urmează: în scut albastru, o acvilă cruciată, de aur, cu capul spre dreapta, ciocul şi ghearele roşii, aripile deschise, ţinând în gheara dreaptă o spadă de argint, în stânga o ramură de măslin verde.Pe pieptul acvilei, un alt scut de dimensiuni mai mici, în al cărui câmp, pe argint, o bandă albastră încărcată cu o spadă de argint, având în cartierul stâng superior şi în cartierul drept inferior câte o stea roşie.Semnificaţia elementelor însumate: a) banda - apărare, protecţie; ordine; b) spada - capacitatea de a judeca, de a separa vinovăţia de inocenţă; justiţia; curaj, vitejie; c) stelele roşii - oamenii.-----------NOTĂ(CTCE)Însemnul heraldic al Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 652 din 15 septembrie 2008 la pagina 8, a se vedea imaginea asociată.--------------Anexa 39 a fost introdusă de pct. 4 al art. I din ORDINUL nr. 561 din 31 iulie 2008, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 652 din 15 septembrie 2008, având conţinutul anexei 6 din acest act normativ.  +  Anexa 40 INSPECTORATUL DE JANDARMI JUDEŢEAN"GENERAL DE BRIGADĂ TUDOR LUCHIAN" BOTOŞANIÎnsemnul heraldic al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române va păstra în compoziţie elemente din stema Ministerului Administraţiei şi Internelor, după cum urmează: pe fond albastru, o acvilă cruciată, de aur, cu capul spre dreapta, ciocul şi ghearele roşii, aripile deschise, ţinând în gheara dreaptă o spadă de argint, în stânga o ramură de măslin verde.Pe pieptul acvilei, un alt scut de dimensiuni mai mici, în al cărui câmp, pe albastru, un romb de argint, ieşind dintr-o cunună compusă din trei frunze de stejar de aur, având în centru litera J stilizată, scrisă cu negru.În partea inferioară, sub acvilă, deviza scrisă cu litere negre pe o eşarfă albă: LEX ET ORDO (LEGE ŞI ORDINE).În exergă, între două cercuri liniare aurii, pe fond albastru, legenda scrisă cu litere majuscule, de asemenea, aurii: * INSPECTORATUL DE JANDARMI JUDEŢEAN * BOTOŞANI.Semnificaţia elementelor însumate: a) romb - viaţă, prosperitate, recompensă, cântece de laudă; b) litera J - sigla care desemnează încă din secolul al XIX-lea Jandarmeria Română; c) cununa din frunze de stejar - forţa, puterea, autoritate veche.-----------NOTĂ(CTCE)Însemnul heraldic al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani, se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 652 din 15 septembrie 2008 la pagina 9, a se vedea imaginea asociată.--------------Anexa 40 a fost introdusă de pct. 4 al art. I din ORDINUL nr. 561 din 31 iulie 2008, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 652 din 15 septembrie 2008, având conţinutul anexei 7 din acest act normativ.  +  Anexa 41 INSPECTORATUL DE JANDARMI JUDEŢEAN"GENERAL DE BRIGADĂ GHEORGHE PRAPORGESCU" BRĂILAÎnsemnul heraldic al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Brăila din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române va păstra în compoziţie elemente din stema Ministerului Administraţiei şi Internelor, după cum urmează: pe fond albastru, o acvilă cruciată, de aur, cu capul spre dreapta, ciocul şi ghearele roşii, aripile deschise, ţinând în gheara dreaptă o spadă de argint, în stânga o ramură de măslin verde.Pe pieptul acvilei, un alt scut de dimensiuni mai mici, în al cărui câmp, pe albastru, un romb de argint, ieşind dintr-o cunună compusă din trei frunze de stejar de aur, având în centru litera J stilizată, scrisă cu negru.În partea inferioară, sub acvilă, deviza scrisă cu litere negre pe o eşarfă albă: LEX ET ORDO (LEGE ŞI ORDINE).În exergă, între două cercuri liniare argintii, pe fond albastru, legenda scrisă cu litere majuscule, de asemenea, argintii: * INSPECTORATUL DE JANDARMI JUDEŢEAN * BRĂILA.Semnificaţia elementelor însumate: a) romb - viaţă, prosperitate, recompensă, cântece de laudă; b) litera J - sigla care desemnează încă din secolul al XIX-lea Jandarmeria Română; c) cununa din frunze de stejar - forţa, puterea, autoritate veche.-----------NOTĂ(CTCE)Însemnul heraldic al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Brăila, se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 652 din 15 septembrie 2008 la pagina 10, a se vedea imaginea asociată.--------------Anexa 41 a fost introdusă de pct. 4 al art. I din ORDINUL nr. 561 din 31 iulie 2008, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 652 din 15 septembrie 2008, având conţinutul anexei 8 din acest act normativ.  +  Anexa 42 INSPECTORATUL DE JANDARMI JUDEŢEAN MEHEDINŢIÎnsemnul heraldic al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Mehedinţi din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române va păstra în compoziţie elemente din stema Ministerului Administraţiei şi Internelor, după cum urmează: pe fond albastru, o acvilă cruciată, de aur, cu capul spre dreapta, ciocul şi ghearele roşii, aripile deschise, ţinând în gheara dreaptă o spadă de argint, în stânga o ramură de măslin verde.Pe pieptul acvilei, un alt scut de dimensiuni mai mici, în al cărui câmp, pe albastru, un romb de argint, ieşind dintr-o cunună compusă din trei frunze de stejar de aur, având în centru litera J stilizată, scrisă cu negru.În partea inferioară, sub acvilă, deviza scrisă cu litere negre pe o eşarfă albă: LEX ET ORDO (LEGE ŞI ORDINE).În exergă, între două cercuri liniare argintii, pe fond albastru, legenda scrisă cu litere majuscule, de asemenea, argintii: * INSPECTORATUL DE JANDARMI JUDEŢEAN * MEHEDINŢI.Semnificaţia elementelor însumate: a) romb - viaţă, prosperitate, recompensă, cântece de laudă; b) litera J - sigla care desemnează încă din secolul al XIX-lea Jandarmeria Română; c) cununa din frunze de stejar - forţa, puterea, autoritate veche.-----------NOTĂ(CTCE)Însemnul heraldic al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Mehedinţi, se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 652 din 15 septembrie 2008 la pagina 11, a se vedea imaginea asociată.--------------Anexa 42 a fost introdusă de pct. 4 al art. I din ORDINUL nr. 561 din 31 iulie 2008, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 652 din 15 septembrie 2008, având conţinutul anexei 9 din acest act normativ.  +  Anexa 43 INSPECTORATUL DE JANDARMI JUDEŢEAN"GENERAL DE BRIGADĂ ŞTEFAN BUTEREZ" VÂLCEAÎnsemnul heraldic al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Vâlcea din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române va păstra în compoziţie elemente din stema Ministerului Administraţiei şi Internelor, după cum urmează: pe fond albastru, o acvilă cruciată, de aur, cu capul spre dreapta, ciocul şi ghearele roşii, aripile deschise, ţinând în gheara dreaptă o spadă de argint, în stânga o ramură de măslin verde.Pe pieptul acvilei un alt scut de dimensiuni mai mici, în al cărui câmp, pe albastru, un romb de argint, ieşind dintr-o cunună compusă din trei frunze de stejar de aur, având în centru litera J stilizată, scrisă cu negru.În partea inferioară, sub acvilă, deviza scrisă cu litere negre pe o eşarfă albă: LEX ET ORDO (LEGE ŞI ORDINE).În exergă, între două cercuri liniare aurii, pe fond albastru, legenda scrisă cu litere majuscule, de asemenea, aurii: * INSPECTORATUL DE JANDARMI JUDEŢEAN * VÂLCEA.Semnificaţia elementelor însumate: a) romb - viaţă, prosperitate, recompensă, cântece de laudă; b) litera J - sigla care desemnează încă din secolul al XIX-lea Jandarmeria Română; c) cununa din frunze de stejar - forţa, puterea, autoritate veche.-----------NOTĂ(CTCE)Însemnul heraldic al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Vâlcea, se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 652 din 15 septembrie 2008 la pagina 11, a se vedea imaginea asociată.--------------Anexa 43 a fost introdusă de pct. 4 al art. I din ORDINUL nr. 561 din 31 iulie 2008, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 652 din 15 septembrie 2008, având conţinutul anexei 10 din acest act normativ.  +  Anexa 44 GRUPAREA DE JANDARMI MOBILĂ "TOMIS" CONSTANŢA-----------NOTĂ(CTCE)Însemnul heraldic al Grupării de Jandarmi Mobile "Tomis" Constanţa din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 564 din 13 august 2009, la pagina 17 (a se vedea imaginea asociată).Însemnul heraldic al Grupării de Jandarmi Mobile "Tomis" Constanţa din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române se prezintă după cum urmează: scut francez modern, albastru, cu o bandă aurie, încărcată cu un arbore natural cu rădăcini şi cu două stele roşii, având în cartierul superior din stânga un cap de leu de acelaşi metal, iar în cartierul inferior din dreapta o grenadă aprinsă de argint. În exergă, între două cercuri liniare aurii, pe fond albastru, legenda scrisă cu litere majuscule, de asemenea, aurii: * GRUPAREA DE JANDARMI MOBILĂ * "TOMIS" CONSTANŢA.Semnificaţia elementelor însumate: a) banda - apărare, protecţie; ordine; b) stelele roşii - oamenii; c) arborele cu rădăcini: rădăcinile colaborarea dintre structuri; trunchiul pregătirea în comun a unor planuri de acţiune; ramurile - punerea în practică a acţiunilor care, cum se speră, vor produce numeroase fructe; d) capul de leu de aur - vigilenţa; e) grenada aprinsă - jandarmeria; curaj, valoare, dorinţa de a lupta pentru ţară.--------------Anexa 44 a fost înlocuită cu anexa 14 din ORDINUL nr. 162 din 29 iulie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 564 din 13 august 2009, conform pct. 5 al art. I din acelaşi act normativ.  +  Anexa 45 ŞCOALA DE PERFECŢIONARE A CADRELOR POLIŢIEI DE FRONTIERĂ ORŞOVAÎnsemnul heraldic al Şcolii de Perfecţionare a Cadrelor Poliţiei de Frontieră Orşova din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră va păstra în compoziţie elemente din stema Ministerului Administraţiei şi Internelor, după cum urmează: în scutul exterior, pe albastru, o acvilă cruciată, de aur, cu capul spre dreapta, ciocul şi ghearele roşii, aripile deschise, ţinând în gheara dreaptă o spadă de argint, în stânga o ramură de măslin verde.Pe pieptul acvilei se află un scut tăiat în furcă răsturnată: în cartierul 1, pe roşu, o albină de argint; în cartierul 2, pe albastru, o carte deschisă, de asemenea, de argint, iar în cartierul 3, pe verde, o bornă de hotar, din acelaşi metal, având în partea superioară două spade albastre, încrucişate în săritoare, iar în cea inferioară o ancoră neagră.În partea inferioară, sub acvilă, deviza scrisă cu litere negre pe o eşarfă albă: VIRTUTE ET SAPIENTIA (VIRTUTE ŞI ÎNŢELEPCIUNE) 19-94.Semnificaţia elementelor însumate: a) borna cu ancora - evocă ideea de pază şi control pentru graniţele ţării; b) spadele încrucişate - capacitatea de a judeca, de a separa vinovăţia de inocenţă, sugerând în ansamblu ideea de străjuire permanentă a hotarelor ţării; c) albina de argint - inteligenţă şi îndemânare; d) cartea - ştiinţă, învăţământ, individualizând menirea unităţii; e) 1994 - anul de fondare a unităţii.-----------NOTĂ(CTCE)Însemnul heraldic al Şcolii de Perfecţionare a Cadrelor Poliţiei de Frontieră Orşova, se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 652 din 15 septembrie 2008 la pagina 13, a se vedea imaginea asociată.--------------Anexa 45 a fost introdusă de pct. 4 al art. I din ORDINUL nr. 561 din 31 iulie 2008, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 652 din 15 septembrie 2008, având conţinutul anexei 12 din acest act normativ.  +  Anexa 46 CENTRUL DE PERFECŢIONARE A PREGĂTIRII CADRELOR JANDARMI OCHIURIInsignele corespunzătoare diferitelor niveluri de calificare pentru lucrătorii Centrului de Perfecţionare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi Ochiuri din cadrul Jandarmeriei Române se prezintă după cum urmează:I. MONITOR DE INTERVENŢIE PROFESIONALĂInsigna specifică titlului de "Monitor de intervenţie profesională": într-un oval orizontal, un leu leopardat având dedesubt o stea, iar deasupra o grenadă aprinsă care broşează peste partea de sus a figurii amintite, totul de argint.II. MONITOR DE TRECERE OPERAŢIONALĂInsigna specifică titlului de "Monitor de trecere operaţională": într-un oval orizontal, un leu leopardat având dedesubt două stele, iar deasupra o grenadă aprinsă care broşează peste partea de sus a figurii amintite, totul de argint.III. INSTRUCTOR DE INTERVENŢIE PROFESIONALĂInsigna specifică titlului de "Instructor de intervenţie profesională": într-un oval orizontal, un leu leopardat având dedesubt trei stele, iar deasupra o grenadă aprinsă care broşează peste partea de sus a figurii amintite, totul de argint.Semnificaţia elementelor însumate: a) grenada aprinsă - jandarmeria; curaj, valoare, dorinţa de a lupta pentru ţară; b) stea de argint - unitate de învăţământ, ştiinţă; în cazul de faţă, numărul stelelor individualizează titlurile, anume: una - monitor de intervenţie profesională, două - monitor de trecere operaţională, trei instructor de intervenţie profesională; c) leu leopardat de argint - un geniu pătrunzător şi prevăzător; înţelepciune, vigilenţă; d) ovalul - curaj, autodisciplină, influenţă, intuiţie.-----------NOTĂ(CTCE)Insignele corespunzătoare diferitelor niveluri de calificare pentru lucrătorii Centrului de Perfecţionare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi Ochiuri,se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 652 din 15 septembrie 2008 la pagina 14, a se vedea imaginea asociată.--------------Anexa 46 a fost introdusă de pct. 4 al art. I din ORDINUL nr. 561 din 31 iulie 2008, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 652 din 15 septembrie 2008, având conţinutul anexei 13 din acest act normativ.  +  Anexa 47 EDITURA MINISTERULUI ADMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELOR-----------NOTĂ(CTCE)Emblema Editurii Ministerului Administraţiei şi Internelor, se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 564 din 13 august 2009, la pagina 17 (a se vedea imaginea asociată).Emblema Editurii Ministerului Administraţiei şi Internelor se prezintă după cum urmează: în centrul compoziţiei, într-un triunghi vidat (delta), în registrul inferior, literele EMAI de argint, unde literele MAI sunt aşezate sub bara superioară a literei E, care se prelungeşte şi atinge latura din dreapta a triunghiului. În registrul superior, o carte deschisă, de asemenea, de argint.Semnificaţia elementelor însumate: a) triunghiul - putere, stabilitate, legătura dintre om, tehnologie şi mediu; b) literele EMAI - sigla editurii; c) cartea deschisă - învăţământ, ştiinţă, cultură, editare.--------------Anexa 47 a fost înlocuită cu anexa 15 din ORDINUL nr. 162 din 29 iulie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 564 din 13 august 2009, conform pct. 5 al art. I din acelaşi act normativ.  +  Anexa 48 DIRECŢIA GENERALĂ CONTROL ŞI AUDIT INTERN-----------NOTĂ(CTCE)Însemnul heraldic al Direcţiei generale control şi audit intern din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 564 din 13 august 2009, la pagina 18 (a se vedea imaginea asociată).Însemnul heraldic al Direcţiei generale control şi audit intern din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor va păstra în compoziţie elemente din stema acestei instituţii, după cum urmează: în scut, pe albastru, o acvilă cruciată, de aur, cu capul spre dreapta, ciocul şi ghearele roşii, aripile deschise, ţinând în gheara dreaptă o spadă de argint, în stânga o ramură de măslin verde.Pe pieptul acvilei un alt scut de dimensiuni mai mici, în care, pe albastru, deasupra unui munte verde, un leu rampant, de aur, limbat şi armat roşu, ţinând în laba dreaptă superioară o spadă naturală, înzestrată de aur, aşezată în pal, în cea stângă, o balanţă de acelaşi metal, cu talgerele în echilibru.Sub acvila cruciată, pe o eşarfă albă s-a scris cu litere majuscule negre deviza: LEX ET IUSTITIA (LEGE ŞI DREPTATE).Semnificaţia elementelor însumate: a) leul de aur - un luptător prudent întâmpinat cu onoruri; putere, autoritate, forţă, curaj, înţelepciune, energie în serviciul binelui; b) limba leului - puterea (malefică sau benefică) prin vorbă; c) ghearele de leu roşii - forţa unităţii; d) spada - forţa şi puterea dominantă, atunci când este ţinută în mână; capacitatea de a judeca, de a separa vinovăţia de inocenţă; e) balanţa - echilibru, justiţie, echitate, evidenţiind în însemnul de faţă atributul unităţii privind supravegherea aplicării legilor; f) muntele verde - grandoare, înţelepciune şi demnitate sublimă.--------------Anexa 48 a fost introdusă de pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 162 din 29 iulie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 564 din 13 august 2009, având conţinutul anexei 16 din acest act normativ.  +  Anexa 49 DIRECŢIA GENERALĂ MANAGEMENT OPERAŢIONAL----------NOTĂ(CTCE)Însemnul heraldic al Direcţiei generale management operaţional, se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 564 din 13 august 2009, la pagina 18 (a se vedea imaginea asociată).Însemnul heraldic al Direcţiei generale management operaţional va păstra în compoziţie elemente din stema Ministerului Administraţiei şi Internelor, după cum urmează: pe fond albastru, o acvilă cruciată, de aur, cu capul spre dreapta, ciocul şi ghearele roşii, aripile deschise, ţinând în gheara dreaptă o spadă de argint, în stânga o ramură de măslin verde.Pe pieptul acvilei se află un alt scut, roşu, cu un stejar natural, cu ghinde de aur, smuls, acostat de două chei afrontate, de acelaşi metal; cu un şef albastru, încărcat cu un bezant de argint, acostat de patru ace de ceasornic acolate, de acelaşi metal, două la dreapta şi două la stânga. În exergă, între două cercuri liniare aurii, pe fond albastru, legenda scrisă cu litere majuscule, de asemenea, aurii: * MINISTERUL ADMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELOR * DIRECŢIA GENERALĂ MANAGEMENT OPERAŢIONAL.Semnificaţia elementelor însumate: a) stejarul smuls - putere, soliditate; merit obţinut; autoritate veche; rădăcinile - colaborarea cu alte structuri; trunchiul - pregătirea în comun a unor planuri de acţiune; ramurile - punerea în practică a acţiunilor care, cum se speră, vor produce numeroase fructe; b) cheile afrontate - prudenţă, putere interioară; c) acele de ceasornic - executarea de mari planuri militare cu mijloace lente; d) bezantul - resursele financiare şi materiale folosite în acţiunile întreprinse de unitate; activitatea de evidenţă, păstrare, confecţionare şi distribuire a matricelor sigilare în cadrul structurilor Ministerului Administraţiei şi Internelor; e) şeful albastru - superioritate; capacitatea de a coordona structuri ale Ministerului Administraţiei şi Internelor.--------------Anexa 49 a fost introdusă de pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 162 din 29 iulie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 564 din 13 august 2009, având conţinutul anexei 17 din acest act normativ.  +  Anexa 50 CENTRUL NAŢIONAL DE CONDUCERE A ACŢIUNILOR DE ORDINE PUBLICĂ-----------NOTĂ(CTCE)Centrul Naţional de Conducere a Acţiunilor, se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 564 din 13 august 2009, la pagina 19 (a se vedea imaginea asociată).Centrul Naţional de Conducere a Acţiunilor de Ordine Publică s-a organizat, în baza Hotărârii Guvernului nr. 373/2008 privind organizarea, funcţionarea şi compunerea Centrului Naţional de Conducere a Acţiunilor de Ordine Publică, în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, ca structură interinstituţională de suport decizional pentru managementul acţiunilor în situaţii de criză în domeniul ordinii publice, şi este compus din următoarele instituţii publice centrale: 1. Ministerul Administraţiei şi Internelor; 2. Ministerul Apărării Naţionale; 3. Ministerul Afacerilor Externe; 4. Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti; 5. Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale; 6. Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii; 7. Ministerul Mediului; 8. Ministerul Economiei; 9. Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale; 10. Ministerul Sănătăţii; 11. Serviciul Român de Informaţii; 12. Serviciul de Protecţie şi Pază; 13. Serviciul de Informaţii Externe; 14. Serviciul de Telecomunicaţii Speciale. Însemnul heraldic al Centrului Naţional de Conducere a Acţiunilor de Ordine Publică are la bază stema ţării şi stema Ministerului Administraţiei şi Internelor, anume: pe fond albastru, o acvilă cruciată, de aur, cu capul spre dreapta, ciocul şi ghearele roşii, aripile deschise, ţinând în gheara dreaptă o spadă de argint, în stânga o ramură de măslin verde.Pe pieptul acvilei se află un alt scut albastru, cu un cerc de argint, având în interior un grifon, de acelaşi metal, limbat şi armat roşu, ţinând cu laba dreaptă anterioară un stejar natural, smuls, cu ghinde de aur şi cu paisprezece rădăcini. În laba stângă poartă un scut de dimensiuni mai mici, argintiu, încărcat cu trei căpriori negri; cu şef albastru, încărcat cu o cheie de aur. În exergă, între două cercuri liniare aurii, pe fond albastru, legenda scrisă cu litere majuscule, de asemenea, aurii: * ROMÂNIA * CENTRUL NAŢIONAL DE CONDUCERE A ACŢIUNILOR DE ORDINE PUBLICĂ.Semnificaţia elementelor însumate: a) grifonul - forţa cu viteza; obstacol de surmontat, dificultate de învins; b) limba şi ghearele roşii - forţa centrului naţional amintit mai sus; c) stejarul smuls - putere, soliditate; merit obţinut; autoritate veche; rădăcinile - colaborarea dintre cele paisprezece instituţii; trunchiul - pregătirea în comun a unor planuri de acţiune; ramurile - punerea în practică a acţiunilor care, cum se speră, vor produce numeroase fructe; d) căpriorii - perseverenţă şi fermitate; protecţie şi conservare; luptători viteji care se opun cu curaj şi rezistă în faţa celor care încalcă legea; e) scutul - apărare, protecţie; f) şeful albastru - superioritate; capacitatea de a coordona centre similare la nivel naţional; g) cheia de aur - reuşita; h) cercul de argint - unitatea şi colaborarea în sânul Centrului Naţional de Conducere a Acţiunilor de Ordine Publică; baza de date.--------------Anexa 50 a fost introdusă de pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 162 din 29 iulie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 564 din 13 august 2009, având conţinutul anexei 18 din acest act normativ.  +  Anexa 51 INSTITUTUL DE STUDII PENTRU ORDINE PUBLICĂ-----------NOTĂ(CTCE)Însemnul heraldic al Institutului de Studii pentru Ordine Publică, se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 564 din 13 august 2009, la pagina 19 (a se vedea imaginea asociată).Însemnul heraldic al Institutului de Studii pentru Ordine Publică se prezintă după cum urmează: în scut triunghiular, cu marginile rotunjite, pe albastru, două făclii negre, cu flacăra de aur, încrucişate în săritoare, având deasupra o stea de argint. În şef, pe roşu, o carte deschisă, naturală. În exergă, între două cercuri liniare continue, legenda scrisă cu litere majuscule de culoare neagră: * MINISTERUL ADMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELOR * INSTITUTUL DE STUDII PENTRU ORDINE PUBLICĂ.Semnificaţia elementelor însumate: a) făclia - ştiinţa; b) steaua de argint - cultură, ştiinţă, înţelepciune; c) cartea - învăţământ.--------------Anexa 51 a fost introdusă de pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 162 din 29 iulie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 564 din 13 august 2009, având conţinutul anexei 19 din acest act normativ.  +  Anexa 52 INSTITUTUL DE PREVENIRE ŞI PSIHOSOCIOLOGIE-----------NOTĂ(CTCE)Însemnul heraldic al Institutului de Prevenire şi Psihosociologie, se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 564 din 13 august 2009, la pagina 20 (a se vedea imaginea asociată).Însemnul heraldic al Institutului de Prevenire şi Psihosociologie din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române se prezintă după cum urmează: scut triunghiular, cu marginile rotunjite, albastru, cu o bandă de argint încărcată cu credinţa de carnaţie, cu mânecile roşii şi cu două stele, de asemenea, roşii, având în cartierul superior din stânga un copac smuls de aur, iar în cartierul inferior din dreapta o spadă de argint, înzestrată de aur.În exergă, între două cercuri liniare, legenda scrisă cu litere majuscule negre pe fond argintiu: * INSTITUTUL DE PREVENIRE ŞI PSIHOSOCIOLOGIE * I.G.P.R.Semnificaţia elementelor însumate: a) banda - apărare, protecţie; ordine; b) credinţa - unitate, colaborare; c) mânecile roşii - personalul din cadrul unităţii va fi ferit de spirite rele în misiunile pe care le întreprinde; d) stelele roşii - oamenii; e) copacul smuls: rădăcinile - colaborarea dintre structuri; trunchiul - pregătirea în comun a unor planuri de acţiune; ramurile - punerea în practică a acţiunilor care, cum se speră, vor produce numeroase fructe; f) spada - capacitatea de a face dreptate, de a separa vinovăţia de inocenţă; g) literele I.G.P.R. - sigla Inspectoratului General al Poliţiei Române.--------------Anexa 52 a fost introdusă de pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 162 din 29 iulie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 564 din 13 august 2009, având conţinutul anexei 20 din acest act normativ.  +  Anexa 53 DIRECŢIA DE POLIŢIE TRANSPORTURIÎnsemnul heraldic al Direcţiei de Poliţie Transporturi din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române se prezintă după cum urmează: scut triunghiular, cu marginile rotunjite, tăiat în furcă: 1) pe roşu, o stea de argint; 2) pe argint, un zbor negru; 3) pe albastru, o ancoră, de asemenea, de argint.În exergă, între două cercuri liniare, legenda scrisă cu litere majuscule de culoare neagră: * DIRECŢIA DE POLIŢIE TRANSPORTURI * I.G.P.R.Semnificaţia elementelor însumate: a) zbor - hieroglifa vigilenţei în expediţiile militare; ilustrează capacitatea poliţiei transporturi în spaţiul aerian; b) ancora - speranţă, fermitate; evocă capacitatea unităţii în mediul naval; c) stea de argint în câmp roşu - transportul feroviar; d) literele I.G.P.R. - sigla Inspectoratului General al Poliţiei Române.--------------NOTĂ(CTCE)Reprezentarea grafică a Însemnului heraldic al Direcţiei de Poliţie Transporturi se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 745 din 6 noiembrie 2012, la pagina 3 (a se vedea imaginea asociată).--------------Anexa 53 a fost înlocuită cu anexa 1 din ORDINUL nr. 247 din 29 octombrie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 745 din 6 noiembrie 2012, conform pct. 5 al art. I din acelaşi act normativ.  +  Anexa 54 DIRECŢIA GENERALĂ DE POLIŢIE A MUNICIPIULUI BUCUREŞTI----------NOTĂ(CTCE)Însemnul heraldic al Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 564 din 13 august 2009, la pagina 21 (a se vedea imaginea asociată).Însemnul heraldic al Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti va păstra în compoziţie elemente din stema Ministerului Administraţiei şi Internelor, după cum urmează: pe fond albastru, o acvilă cruciată, de aur, cu capul spre dreapta, ciocul şi ghearele roşii, aripile deschise, ţinând în gheara dreaptă o spadă de argint, în stânga o ramură de măslin verde.Pe pieptul acvilei, un alt scut de dimensiuni mai mici, albastru, cu o bandă argintie încărcată cu cinci stele roşii, având în cartierul superior din stânga o balanţă de aur, cu talgerele în echilibru, iar în cartierul inferior din dreapta, credinţa de argint.În partea inferioară, sub acvilă, deviza scrisă cu litere majuscule negre pe o eşarfă albă: SIGURANŢĂ ŞI ÎNCREDERE.În exergă, între două cercuri liniare argintii, legenda scrisă cu litere majuscule de acelaşi metal, pe fond albastru: * DIRECŢIA GENERALĂ DE POLIŢIE A MUNICIPIULUI BUCUREŞTI.Semnificaţia elementelor însumate: a) banda - apărare, protecţie, siguranţă; ordine; b) stelele roşii - oamenii; c) balanţa - echilibru, justiţie, echitate, evidenţiind în stema de faţă atributul unităţii privind supravegherea aplicării legilor; d) credinţa - unitate, colaborare.--------------Anexa 54 a fost introdusă de pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 162 din 29 iulie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 564 din 13 august 2009, având conţinutul anexei 22 din acest act normativ.  +  Anexa 55 INSPECTORATUL DE POLIŢIE JUDEŢEAN BACĂU-----------NOTĂ(CTCE)Însemnul heraldic al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 564 din 13 august 2009, la pagina 21 (a se vedea imaginea asociată).Însemnul heraldic al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române va păstra în compoziţie elemente din stema Ministerului Administraţiei şi Internelor, după cum urmează: pe fond albastru, o acvilă cruciată, de aur, cu capul spre dreapta, ciocul şi ghearele roşii, aripile deschise, ţinând în gheara dreaptă o spadă de argint, în stânga o ramură de măslin verde.Pe pieptul acvilei se află un scut tăiat în furcă răsturnată: în cartierul 1, pe albastru, o balanţă de aur, cu talgerele în echilibru; în cartierul 2, pe roşu, două securi consulare romane, naturale, încrucişate în săritoare, iar în cartierul 3, pe argint, un munte verde, cu trei creste.În partea inferioară, sub acvilă, deviza scrisă cu litere negre pe o eşarfă albă: LEX ET HONOR (LEGE ŞI ONOARE).În exergă, între două cercuri liniare aurii, pe fond albastru, legenda scrisă cu litere majuscule, de asemenea, aurii: * INSPECTORATUL DE POLIŢIE JUDEŢEAN * BACĂU.Semnificaţia elementelor însumate: a) balanţa - echilibru, justiţie, echitate, evidenţiind în stema de faţă atributul unităţii privind supravegherea aplicării legilor; b) securile consulare romane - evocă atribuţiile inspectoratului, de garant al ordinii publice; c) muntele verde - grandoare, înţelepciune şi demnitate sublimă; element preluat de la stema judeţului pe teritoriul căruia unitatea îşi desfăşoară activitatea.--------------Anexa 55 a fost introdusă de pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 162 din 29 iulie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 564 din 13 august 2009, având conţinutul anexei 23 din acest act normativ.  +  Anexa 56 INSPECTORATUL DE POLIŢIE JUDEŢEAN CĂLĂRAŞI-----------NOTĂ(CTCE)Însemnul heraldic al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călăraşi din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 564 din 13 august 2009, la pagina 22 (a se vedea imaginea asociată).Însemnul heraldic al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călăraşi din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române va păstra în compoziţie elemente din stema Ministerului Administraţiei şi Internelor, după cum urmează: pe fond albastru, o acvilă cruciată, de aur, cu capul spre dreapta, ciocul şi ghearele roşii, aripile deschise, ţinând în gheara dreaptă o spadă de argint, în stânga o ramură de măslin verde.Pe pieptul acvilei se află un alt scut de dimensiuni mai mici, scartelat: 1. pe roşu, o balanţă de aur, cu talgerele în echilibru; 2. pe albastru, două securi consulare romane, naturale, încrucişate în săritoare; 3. pe albastru, un caduceu de argint; 4. pe roşu, un călăraş cu barbă, purtând haine, pelerină, cizme, căciulă, puşca la spate, raniţa şi sabia la şoldul drept, ţinând cu mâinile frâul şi stând călare pe un cal aflat în salt, totul de argint.În partea inferioară, sub acvilă, deviza scrisă cu litere negre pe o eşarfă albă: LEX ET HONOR (LEGE ŞI ONOARE).În exergă, între două cercuri liniare aurii, pe fond albastru, legenda scrisă cu litere majuscule, de asemenea, aurii: * INSPECTORATUL DE POLIŢIE JUDEŢEAN * CĂLĂRAŞI.Semnificaţia elementelor însumate: a) balanţa - echilibru, justiţie, echitate, evidenţiind în stema de faţă atributul unităţii privind supravegherea aplicării legilor; b) securile consulare romane - evocă atribuţiile inspectoratului în statul de drept, de garant al ordinii publice; c) caduceul de argint - reputaţie de merite reale; d) călăraşul - armă vorbitoare, făcând referire la denumirea judeţului pe teritoriul căruia unitatea îşi desfăşoară activitatea.--------------Anexa 56 a fost introdusă de pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 162 din 29 iulie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 564 din 13 august 2009, având conţinutul anexei 24 din acest act normativ.  +  Anexa 57 INSPECTORATUL DE POLIŢIE JUDEŢEAN TELEORMAN-----------NOTĂ(CTCE)Însemnul heraldic al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Teleorman din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 564 din 13 august 2009, la pagina 22 (a se vedea imaginea asociată).Însemnul heraldic al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Teleorman din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române va păstra în compoziţie elemente din stema Ministerului Administraţiei şi Internelor, după cum urmează: pe fond albastru, o acvilă cruciată, de aur, cu capul spre dreapta, ciocul şi ghearele roşii, aripile deschise, ţinând în gheara dreaptă o spadă de argint, în stânga o ramură de măslin verde.Pe pieptul acvilei, un alt scut de dimensiuni mai mici, tăiat în furcă răsturnată: în cartierul 1, pe roşu, o balanţă de aur, cu talgerele în echilibru; în cartierul 2, pe albastru, două securi consulare romane, naturale, încrucişate în săritoare, iar în cartierul 3, pe argint, un arbore verde, smuls.În partea inferioară, sub acvilă, deviza scrisă cu litere negre pe o eşarfă albă: LEX ET HONOR (LEGE ŞI ONOARE).În exergă, între două cercuri liniare aurii, pe fond albastru, legenda scrisă cu litere majuscule, de asemenea, aurii: * INSPECTORATUL DE POLIŢIE JUDEŢEAN * TELEORMAN.Semnificaţia elementelor însumate: a) balanţa - echilibru, justiţie, echitate, evidenţiind în stema de faţă atributul unităţii privind supravegherea aplicării legilor; b) securile consulare romane - evocă atribuţiile inspectoratului în statul de drept, de garant al ordinii publice; c) arborele smuls: rădăcinile - colaborarea dintre structuri; trunchiul - pregătirea în comun a unor planuri de acţiune; ramurile - punerea în practică a acţiunilor care, cum se speră, vor produce numeroase fructe.--------------Anexa 57 a fost introdusă de pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 162 din 29 iulie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 564 din 13 august 2009, având conţinutul anexei 25 din acest act normativ.  +  Anexa 58 CENTRUL DE FORMARE ŞI PERFECŢIONARE A POLIŢIŞTILOR"NICOLAE GOLESCU" SLATINAÎnsemnul heraldic al Centrului de Formare şi Perfecţionare a Poliţiştilor "Nicolae Golescu" Slatina din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române se prezintă după cum urmează: scut triunghiular, cu marginile rotunjite, albastru, încărcat cu un leu rampant, cu coada ridicată, limbat, aprins şi armat roşu, ţinând în laba dreaptă anterioară un pumnal poziţionat în pal şi cu vârful în sus, iar în cea stângă o carte deschisă, totul de aur.Sub scut, deviza scrisă cu litere majuscule de culoare neagră pe o eşarfă albă: SEMPER DISCAMUS (SĂ ÎNVĂŢĂM MEREU).În exergă, între două cercuri liniare aurii, legenda scrisă cu litere majuscule, de asemenea, de aur, pe fond albastru: * CENTRUL DE FORMARE ŞI PERFECŢIONARE A POLIŢIŞTILOR * "NICOLAE GOLESCU" SLATINA.Semnificaţia elementelor însumate: a) leul de aur - putere, autoritate, forţă, curaj, inteligenţă, energie în serviciul binelui; b) limba, ochii şi ghearele roşii - forţa Centrului; c) pumnalul - justiţie şi onoare; d) cartea deschisă - învăţământ, cultură, individualizând menirea unităţii.--------------NOTĂ(CTCE)Însemnul heraldic al Centrului de Formare şi Perfecţionare a Poliţiştilor "Nicolae Golescu" Slatina, se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 478 din 7 iulie 2011, pagina 5 (a se vedea imaginea asociată).--------------Anexa 58 a fost înlocuită cu anexa 3 din ORDINUL nr. 126 din 17 iunie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 478 din 7 iulie 2011, conform pct. 5 al art. I din acelaşi act normativ.  +  Anexa 59 ŞCOALA DE AGENŢI DE POLIŢIE"SEPTIMIU MUREŞAN" CLUJ-NAPOCA--------------NOTĂ(CTCE)Însemnul heraldic al Şcolii de Agenţi de Poliţie "Septimiu Mureşan" Cluj-Napoca din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 564 din 13 august 2009, la pagina 23 (a se vedea imaginea asociată).Însemnul heraldic al Şcolii de Agenţi de Poliţie "Septimiu Mureşan" Cluj-Napoca din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române se prezintă după cum urmează: scut triunghiular, cu marginile rotunjite, albastru, încărcat cu o cetate de argint, rostuită negru, deschisă şi ajurată albastru, având deasupra două ramuri de lauri de aur, iar în şef o carte deschisă de argint.Sub scut, deviza scrisă cu litere majuscule de culoare neagră pe o eşarfă albă: PER ASPERA AD ASTRA (PE CĂI GRELE PÂNĂ LA STELE).În exergă, între două cercuri liniare argintii, legenda scrisă cu litere majuscule, de asemenea, de argint, pe fond roşu: * ŞCOALA DE AGENŢI DE POLIŢIE * "SEPTIMIU MUREŞAN" CLUJ-NAPOCA.Semnificaţia elementelor însumate: a) cetatea - protecţie, apărare; nobleţe veche; b) ramurile de lauri - victoria; c) cartea deschisă - învăţământ, cultură, individualizând menirea unităţii.--------------Anexa 59 a fost introdusă de pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 162 din 29 iulie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 564 din 13 august 2009, având conţinutul anexei 27 din acest act normativ.  +  Anexa 60 ŞCOALA DE PREGĂTIRE A AGENŢILOR POLIŢIEIDE FRONTIERĂ "AVRAM IANCU" - ORADEA--------------NOTĂ(CTCE)Însemnul heraldic al Şcolii de Pregătire a Agenţilor Poliţiei de Frontieră "Avram Iancu" - Oradea din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 564 din 13 august 2009, la pagina 24 (a se vedea imaginea asociată).Însemnul heraldic al Şcolii de Pregătire a Agenţilor Poliţiei de Frontieră "Avram Iancu" - Oradea din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră va păstra în compoziţie elemente din stema Ministerului Administraţiei şi Internelor, după cum urmează: pe fond albastru, o acvilă cruciată, de aur, cu capul spre dreapta, ciocul şi ghearele roşii, aripile deschise, ţinând în gheara dreaptă o spadă de argint, în stânga o ramură de măslin verde.Pe pieptul acvilei, un alt scut de dimensiuni mai mici, verde, cu o bornă de hotar, de argint, încărcată în partea superioară cu două spade albastre încrucişate în săritoare, sprijinită de doi lei afrontaţi, de aur, limbaţi roşu. Deasupra bornei, în şef, o stea de argint.Sub scut, deviza scrisă cu litere majuscule de culoare neagră pe o eşarfă albă: HONOR ET DIGNITAS (ONOARE ŞI DEMNITATE).În exergă, între două cercuri liniare argintii, legenda scrisă cu litere majuscule, de argint, pe fond albastru: * ŞCOALA DE PREGĂTIRE A AGENŢILOR POLIŢIEI DE FRONTIERĂ * "AVRAM IANCU" - ORADEA.Semnificaţia elementelor însumate: a) borna cu spadele încrucişate - evocă ideea de pază şi control pentru hotarele ţării; b) leii de aur - putere, autoritate, forţă, înţelepciune, energie în serviciul binelui; c) steaua de argint - ştiinţă, cultură, unitate de învăţământ.--------------Anexa 60 a fost introdusă de pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 162 din 29 iulie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 564 din 13 august 2009, având conţinutul anexei 28 din acest act normativ.  +  Anexa 61 UNITATEA SPECIALĂ 78 JANDARMIPAZĂ ŞI PROTECŢIE INSTITUŢIONALĂ--------------NOTĂ(CTCE)Însemnul heraldic al Unităţii Speciale 78 Jandarmi Pază şi Protecţie Instituţională din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 564 din 13 august 2009, la pagina 24 (a se vedea imaginea asociată).Însemnul heraldic al Unităţii Speciale 78 Jandarmi Pază şi Protecţie Instituţională din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române se prezintă după cum urmează: scut scartelat, având în primul cartier, pe albastru, un leopard de aur, limbat şi armat roşu; în cartierul al doilea, pe roşu, două halebarde de argint, poziţionate în săritoare; în cartierul al treilea, pe roşu, o grenadă aprinsă de argint; în ultimul cartier, al patrulea, o cheie de aur, dispusă în pal.În partea inferioară, sub scut, deviza scrisă cu litere negre pe o eşarfă albă: PATRIA ESTE LEGEA NOASTRĂ.În exergă, între două cercuri liniare aurii, pe fond albastru, legenda scrisă cu litere majuscule, de asemenea, de aur: * UNITATEA SPECIALĂ 78 JANDARMI * PAZĂ ŞI PROTECŢIE INSTITUŢIONALĂ.Semnificaţia elementelor însumate: a) leopardul - geniu pătrunzător şi prevăzător; putere, autoritate, forţă, curaj, înţelepciune, energie în serviciul binelui; b) limba şi ghearele roşii - forţa unităţii; c) halebardele - paza şi protecţia obiectivelor; d) grenada aprinsă - jandarmeria; curaj, valoare, dorinţa de a lupta pentru ţară; e) cheia - siguranţă şi putere.--------------Anexa 61 a fost introdusă de pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 162 din 29 iulie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 564 din 13 august 2009, având conţinutul anexei 29 din acest act normativ.  +  Anexa 62 INSPECTORATUL DE JANDARMI JUDEŢEAN CLUJ----------NOTĂ(CTCE)Însemnul heraldic al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Cluj din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 564 din 13 august 2009, la pagina 25 (a se vedea imaginea asociată).Însemnul heraldic al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Cluj din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române va păstra în compoziţie elemente din stema Ministerului Administraţiei şi Internelor, după cum urmează: pe fond albastru, o acvilă cruciată, de aur, cu capul spre dreapta, ciocul şi ghearele roşii, aripile deschise, ţinând în gheara dreaptă o spadă de argint, în stânga o ramură de măslin verde.Pe pieptul acvilei, un alt scut de dimensiuni mai mici, tăiat în furcă: în primul cartier, pe albastru, un romb de argint, ieşind dintr-o cunună compusă din trei frunze de stejar de aur, având în centru litera J stilizată, scrisă cu negru; în cartierul al doilea, pe roşu, o carte deschisă de argint, iar în cartierul al treilea, pe verde, un snop de spice de grâu, de aur.În partea inferioară, sub acvilă, deviza scrisă cu litere negre pe o eşarfă albă: LEX ET ORDO (LEGE ŞI ORDINE).În exergă, între două cercuri liniare aurii, pe fond albastru, legenda scrisă cu litere majuscule, de asemenea, aurii: * INSPECTORATUL DE JANDARMI JUDEŢEAN * CLUJ.Semnificaţia elementelor însumate: a) rombul - viaţă, prosperitate, recompensă, cântece de laudă; b) litera J - sigla care desemnează încă din secolul al XIX-lea Jandarmeria Română; c) cununa din frunze de stejar - forţă, putere, autoritate veche; d) cartea - ştiinţă, învăţământ, cunoaştere; element care se regăseşte în stema actuală a judeţului unde unitatea îşi desfăşoară activitatea; e) snopul de spice - element heraldic din domeniul florei, preluat din vechea stemă a judeţului Cluj.--------------Anexa 62 a fost introdusă de pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 162 din 29 iulie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 564 din 13 august 2009, având conţinutul anexei 30 din acest act normativ.  +  Anexa 63 INSPECTORATUL DE JANDARMI JUDEŢEAN OLT-----------NOTĂ(CTCE)Însemnul heraldic al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Olt din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 564 din 13 august 2009, la pagina 25 (a se vedea imaginea asociată).Însemnul heraldic al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Olt din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române va păstra în compoziţie elemente din stema Ministerului Administraţiei şi Internelor, după cum urmează: pe fond albastru, o acvilă cruciată, de aur, cu capul spre dreapta, ciocul şi ghearele roşii, aripile deschise, ţinând în gheara dreaptă o spadă de argint, în stânga o ramură de măslin verde.Pe pieptul acvilei, un alt scut de dimensiuni mai mici, albastru, despicat de un pal subţire, ondulat, de argint, având, în cartierul din dreapta, un romb de argint, ieşind dintr-o cunună compusă din trei frunze de stejar de aur, purtând în centru litera J stilizată, scrisă cu negru, iar în cartierul din stânga, un turn cu şase creneluri, de argint, rostuit şi deschis negru, cu trei ferestre, dispuse 2:1, ajurate de aceeaşi culoare.În partea inferioară, sub acvilă, deviza scrisă cu litere negre pe o eşarfă albă: LEX ET ORDO (LEGE ŞI ORDINE).În exergă, între două cercuri liniare aurii, pe fond albastru, legenda scrisă cu litere majuscule, de asemenea, aurii: * INSPECTORATUL DE JANDARMI JUDEŢEAN * OLT.Semnificaţia elementelor însumate: a) rombul - viaţă, prosperitate, recompensă, cântece de laudă; b) litera J - sigla care desemnează încă din secolul al XIX-lea Jandarmeria Română; c) cununa din frunze de stejar - forţă, putere, autoritate veche; d) palul ondulat - râul Olt care trece prin judeţul cu acelaşi nume; e) turnul crenelat - protecţie; element care face referire la stema judeţului Olt, pe teritoriul căruia unitatea îşi desfăşoară activitatea.--------------Anexa 63 a fost introdusă de pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 162 din 29 iulie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 564 din 13 august 2009, având conţinutul anexei 31 din acest act normativ.  +  Anexa 64 ŞCOALA DE APLICAŢIE PENTRU OFIŢERIA JANDARMERIEI ROMÂNE "MIHAI VITEAZUL"--------------NOTĂ(CTCE)Însemnul heraldic al Şcolii de Aplicaţie pentru Ofiţeri a Jandarmeriei Române "Mihai Viteazul" din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 564 din 13 august 2009, la pagina 26 (a se vedea imaginea asociată).Însemnul heraldic al Şcolii de Aplicaţie pentru Ofiţeri a Jandarmeriei Române "Mihai Viteazul" din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române se prezintă după cum urmează: scut francez modern, cu o bandă argintie încărcată cu un copac smuls de culoare verde şi cu două stele roşii, având în cartierul superior din stânga, pe roşu, o carte deschisă de argint, iar în cel inferior din dreapta, pe albastru, un delfin de aur.Sub scut, deviza scrisă cu litere majuscule negre pe o eşarfă albă: FORŢĂ ŞI INTELIGENŢĂ.În exergă, între două cercuri liniare aurii, legenda scrisă cu litere majuscule, de asemenea, de aur, pe fond albastru: * ŞCOALA DE APLICAŢIE PENTRU OFIŢERI A JANDARMERIEI ROMÂNE "MIHAI VITEAZUL".Semnificaţia elementelor însumate: a) banda - apărare, protecţie, ordine; b) cartea deschisă de argint - învăţământ, cunoaştere; evocă menirea unităţii; c) arborele smuls: rădăcinile - colaborarea dintre structuri; trunchiul - pregătirea în comun a unor planuri de acţiune; ramurile - punerea în practică a acţiunilor care, cum se speră, vor produce numeroase fructe; d) stelele roşii - oamenii; e) delfinul de aur - inteligenţa.--------------Anexa 64 a fost introdusă de pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 162 din 29 iulie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 564 din 13 august 2009, având conţinutul anexei 32 din acest act normativ.  +  Anexa 65 CENTRUL DE PERFECŢIONARE A PREGĂTIRII CADRELOR JANDARMI"GL. GHEORGHE MAGHERU" BUMBEŞTI JIU-----------NOTĂ(CTCE)Însemnul heraldic al Centrului de Perfecţionare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi "Gl. Gheorghe Magheru" Bumbeşti Jiu din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 564 din 13 august 2009, la pagina 26 (a se vedea imaginea asociată).Însemnul heraldic al Centrului de Perfecţionare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi "Gl. Gheorghe Magheru" Bumbeşti Jiu din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române se prezintă după cum urmează: scut francez modern, albastru, cu o bandă argintie, încărcată cu credinţa roşie, având în cartierul superior din stânga o stea, de asemenea, de argint, iar în cartierul inferior din dreapta o grenadă aprinsă, de acelaşi metal. În exergă, între două cercuri liniare roşii, pe fond albastru, legenda scrisă cu litere majuscule, aurii: * CENTRUL DE PERFECŢIONARE A PREGĂTIRII CADRELOR JANDARMI * "GL. GHEORGHE MAGHERU" BUMBEŞTI JIU.Semnificaţia elementelor însumate: a) banda - apărare, protecţie; ordine; b) credinţa (două mâini care se strâng) - unitate, colaborare; c) steaua de argint - unitate de învăţământ, ştiinţă; d) grenada aprinsă - jandarmeria; curaj, valoare, dorinţa de a lupta pentru ţară.--------------Anexa 65 a fost introdusă de pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 162 din 29 iulie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 564 din 13 august 2009, având conţinutul anexei 33 din acest act normativ.  +  Anexa 66 CENTRUL DE PERFECŢIONARE A PREGĂTIRIICADRELOR JANDARMI "NEGRU VODĂ" CÂMPULUNG-----------NOTĂ(CTCE)Însemnul heraldic al Centrului de Perfecţionare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi "Negru Vodă" Câmpulung din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 564 din 13 august 2009, la pagina 27 (a se vedea imaginea asociată).Însemnul heraldic al Centrului de Perfecţionare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi "Negru Vodă" Câmpulung din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române se prezintă după cum urmează: scut francez modern, albastru, cu o bandă roşie, cu filiere de argint, încărcată cu o spadă de acelaşi metal, poziţionată cu vârful în jos, având în cartierul superior din stânga o stea, de asemenea, de argint, iar în cartierul inferior din dreapta o grenadă aprinsă, de acelaşi metal. În exergă, între două cercuri liniare aurii, pe fond albastru, legenda scrisă cu litere majuscule, de asemenea, aurii: * CENTRUL DE PERFECŢIONARE A PREGĂTIRII CADRELOR JANDARMI * "NEGRU VODĂ" CÂMPULUNG.Semnificaţia elementelor însumate: a) banda - apărare, protecţie; ordine; b) steaua de argint - unitate de învăţământ, ştiinţă, cunoaştere; c) spada - capacitatea de a judeca, de a separa vinovăţia de inocenţă; justiţia; curaj, vitejie; d) grenada aprinsă - jandarmeria; unitate de elită.--------------Anexa 66 a fost introdusă de pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 162 din 29 iulie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 564 din 13 august 2009, având conţinutul anexei 34 din acest act normativ.  +  Anexa 67 GRUPAREA DE JANDARMI MOBILĂ "FRAŢII BUZEŞTI" CRAIOVA----------NOTĂ(CTCE)Însemnul heraldic al Grupării de Jandarmi Mobile "Fraţii Buzeşti" Craiova din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 564 din 13 august 2009, la pagina 27 (a se vedea imaginea asociată).Însemnul heraldic al Grupării de Jandarmi Mobile "Fraţii Buzeşti" Craiova din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române se prezintă după cum urmează: pe fond albastru, un scut triunghiular, cu marginile rotunjite, roşu, cu o bandă de argint, încărcată cu un arbore smuls, verde, şi două stele roşii, având în cartierul superior din stânga un leu rampant, cu coada ridicată şi cu vârful acesteia curbat în jos, ţinând în laba dreaptă anterioară o spadă, poziţionată în bară, în stânga o cruce dispusă în pal, totul de aur, iar în cartierul inferior din dreapta o grenadă aprinsă de argint.În exergă, între două cercuri liniare aurii, pe fond albastru, legenda scrisă cu litere majuscule, de asemenea, aurii: * GRUPAREA DE JANDARMI MOBILĂ * "FRAŢII BUZEŞTI" CRAIOVA.Semnificaţia elementelor însumate: a) banda - protecţie, apărare, ordine; b) copacul smuls: rădăcinile - colaborarea dintre structuri din ţară şi din străinătate; trunchiul - pregătirea în comun a unor planuri de acţiune; ramurile - punerea în practică a acţiunilor care, cum se speră, vor produce numeroase fructe; c) stelele roşii - oamenii; d) leul de aur - un luptător prudent întâmpinat cu onoruri; putere, autoritate, forţă, curaj, înţelepciune, energie în serviciul binelui; în cazul de faţă este armă vorbitoare, făcând legătura cu stema fraţilor Buzeşti, întrucât poartă spada şi crucea; e) grenada aprinsă - jandarmeria; curaj, valoare, dorinţa de a lupta pentru ţară.--------------Anexa 67 a fost introdusă de pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 162 din 29 iulie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 564 din 13 august 2009, având conţinutul anexei 35 din acest act normativ.  +  Anexa 68 INSPECTORATUL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ"CODRII VLĂSIEI" AL JUDEŢULUI ILFOV-----------NOTĂ(CTCE)Însemnul heraldic al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Codrii Vlăsiei" al Judeţului Ilfov din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 564 din 13 august 2009, la pagina 28 (a se vedea imaginea asociată).Însemnul heraldic al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Codrii Vlăsiei" al Judeţului Ilfov din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă va păstra în compoziţie elemente din stema Ministerului Administraţiei şi Internelor, după cum urmează: pe fond negru, o acvilă cruciată, de aur, cu capul spre dreapta, ciocul şi ghearele roşii, aripile deschise, ţinând în gheara dreaptă o spadă de argint, în stânga o ramură de măslin verde.Pe pieptul acvilei se află un scut tăiat şi în partea superioară despicat: în cartierul 1, pe roşu, două topoare încrucişate în săritoare, suprapuse de o cască de pompier aşezată din profil, dedesubt o grenadă explodând, de la care pornesc în dreapta şi stânga ramuri de stejar, totul de argint; în cartierul 2, pe argint, o turtă portocalie, încărcată cu un triunghi albastru, alezat, iar în cartierul 3, pe albastru, siluetele Sfinţilor Constantin şi Elena, încoronate şi nimbate, flancând o biserică stilizată, totul de argint.În exergă, între două cercuri liniare aurii, legenda scrisă cu litere majuscule, de asemenea, de aur, pe fond negru: * INSPECTORATUL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ * "CODRII VLĂSIEI" AL JUDEŢULUI ILFOV.Drapelul distinctiv al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Codrii Vlăsiei" al Judeţului Ilfov va avea culoarea purpurie, cu lungimea flamurei egală cu 1,5 din lăţime. Însemnul heraldic de mai sus, exceptând fondul negru peste care este plasată acvila şi cel din exergă, se va aplica pe centru, pe avers şi pe revers, simetric faţă de marginile superioară şi inferioară, respectiv stânga şi dreapta ale drapelului.Semnificaţia elementelor însumate: a) casca şi topoarele - sunt preluate din însemnele pompierilor militari folosite din a doua jumătate a secolului al XIX-lea; b) grenada explodând - aminteşte de participarea pompierilor militari la Războiul pentru cucerirea Independenţei de Stat a României; c) ramurile de stejar - forţa, puterea; autoritate veche; d) turta portocalie cu triunghiul albastru, alezat - protecţia civilă; e) Sfinţii Constantin şi Elena şi biserica - apar şi în vechea heraldică teritorială şi sunt patronii spirituali ai judeţului Ilfov, flancând Mănăstirea Snagov.--------------Anexa 68 a fost introdusă de pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 162 din 29 iulie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 564 din 13 august 2009, având conţinutul anexei 36 din acest act normativ.  +  Anexa 69 CENTRUL NAŢIONAL DE PERFECŢIONARE A PREGĂTIRIIPENTRU MANAGEMENTUL SITUAŢIILOR DE URGENŢĂ CIOLPANI------------NOTĂ(CTCE)Însemnul heraldic al Centrului Naţional de Perfecţionare a Pregătirii pentru Managementul Situaţiilor de Urgenţă Ciolpani din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 564 din 13 august 2009, la pagina 28 (a se vedea imaginea asociată).Însemnul heraldic al Centrului Naţional de Perfecţionare a Pregătirii pentru Managementul Situaţiilor de Urgenţă Ciolpani din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă va păstra în compoziţie elemente din stema Ministerului Administraţiei şi Internelor, după cum urmează: pe fond negru, o acvilă cruciată, de aur, cu capul spre dreapta, ciocul şi ghearele roşii, aripile deschise, ţinând în gheara dreaptă o spadă de argint, în stânga o ramură de măslin verde.Pe pieptul acvilei se află un scut tăiat în furcă răsturnată: în cartierul 1, pe roşu, două topoare încrucişate în săritoare, suprapuse de o cască de pompier aşezată din profil, dedesubt o grenadă explodând, de la care pornesc în dreapta şi stânga ramuri de stejar, totul de argint; în cartierul 2, pe argint, o turtă portocalie, încărcată cu un triunghi albastru, alezat, iar în cartierul 3, pe albastru, o carte deschisă, de argint.În exergă, între două cercuri liniare aurii, legenda scrisă cu litere majuscule, de asemenea, de aur, pe fond negru: * CENTRUL NAŢIONAL DE PERFECŢIONARE A PREGĂTIRII PENTRU MANAGEMENTUL SITUAŢIILOR DE URGENŢĂ CIOLPANI * I.G.S.U.Semnificaţia elementelor însumate: a) casca şi topoarele - sunt preluate din însemnele pompierilor militari folosite din a doua jumătate a secolului al XIX-lea; b) grenada explodând - aminteşte de participarea pompierilor militari la Războiul pentru cucerirea Independenţei de Stat a României; c) ramurile de stejar - forţa, puterea; autoritate veche; d) cartea - ştiinţă, învăţământ, individualizând menirea unităţii; e) turta portocalie cu triunghiul albastru, alezat - protecţia civilă; f) literele I. G. S. U. - sigla Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.--------------Anexa 69 a fost introdusă de pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 162 din 29 iulie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 564 din 13 august 2009, având conţinutul anexei 37 din acest act normativ.  +  Anexa 70 ŞCOALA DE SUBOFIŢERI DE POMPIERI ŞI PROTECŢIE CIVILĂ"PAVEL ZĂGĂNESCU" BOLDEŞTI-----------NOTĂ(CTCE)Însemnul heraldic al Şcolii de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă "Pavel Zăgănescu" Boldeşti din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 564 din 13 august 2009, la pagina 29 (a se vedea imaginea asociată).Însemnul heraldic al Şcolii de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă "Pavel Zăgănescu" Boldeşti din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă se prezintă după cum urmează: pe fond negru, un scut francez medieval, albastru, triunghiular, cu marginile rotunjite, aurii, cu o fascie roşie încărcată cu o cheie de aur, având în cartierul superior două topoare încrucişate în săritoare, suprapuse de o cască de pompier aşezată din profil, dedesubt o grenadă explodând, de la care pornesc în dreapta şi stânga ramuri de stejar, totul de argint, iar în cartierul inferior o stea de argint având pe mijloc un inel de acelaşi metal, în interiorul căruia, o turtă portocalie, încărcată cu un triunghi albastru, alezat, în care este înscrisă o cruce, de asemenea, alezată, de argint.În exergă, între două cercuri liniare aurii, legenda scrisă cu litere majuscule de aur, pe fond negru: * ŞCOALA DE SUBOFIŢERI DE POMPIERI ŞI PROTECŢIE CIVILĂ "PAVEL ZĂGĂNESCU" BOLDEŞTI * I.G.S.U.Semnificaţia elementelor însumate: a) casca şi topoarele - sunt preluate din însemnele pompierilor militari folosite din a doua jumătate a secolului al XIX-lea; b) grenada explodând - aminteşte de participarea pompierilor militari la Războiul pentru cucerirea Independenţei de Stat a României; c) ramurile de stejar - forţa, puterea; autoritate veche; d) fascia roşie - onoare; e) cheia de aur - reuşita; f) steaua de argint - unitate de învăţământ, ştiinţă, instrucţie; g) turta portocalie cu triunghiul albastru, alezat - protecţia civilă; h) crucea de argint - colaborarea cu unităţile medicale pentru ajutorarea victimelor unor accidente; i) inelul - încredere, autoritate; unitatea şi colaborarea în cadrul şcolii; j) literele I. G. S. U. - sigla Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.--------------Anexa 70 a fost introdusă de pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 162 din 29 iulie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 564 din 13 august 2009, având conţinutul anexei 38 din acest act normativ.  +  Anexa 71 CENTRUL CHINOLOGIC SIBIU-----------NOTĂ(CTCE)Însemnul heraldic al Centrului Chinologic Sibiu se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 564 din 13 august 20099, la pagina 29 (a se vedea imaginea asociată).Însemnul heraldic al Centrului Chinologic Sibiu se prezintă după cum urmează: pe fond auriu, un scut albastru, încărcat cu un cap de câine de aur, limbat şi aprins roşu, având dedesubt o carte deschisă, de asemenea, de aur, de la care pornesc în sus două ramuri din frunze de stejar, de acelaşi metal, înconjurând, pe flancuri, animalul.În exergă, între două cercuri liniare negre, pe fond albastru, legenda scrisă cu litere majuscule, de asemenea, aurii: * ROMÂNIA * CENTRUL CHINOLOGIC SIBIU.Semnificaţia elementelor însumate: a) capul de câine - fidelitate, ascultare, recunoştinţă; figură care face referire la profilul unităţii; b) limba şi ochii roşii - forţa unităţii; c) ramurile de stejar - forţă, putere; emblemă a victoriei; d) cartea deschisă - învăţământ, cunoaştere.--------------Anexa 71 a fost introdusă de pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 162 din 29 iulie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 564 din 13 august 2009, având conţinutul anexei 39 din acest act normativ.  +  Anexa 72 AGENŢIA NAŢIONALĂ ÎMPOTRIVA TRAFICULUI DE PERSOANEÎnsemnul heraldic al Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane se prezintă după cum urmează: scut albastru, cu o bandă de argint, încărcată cu trei stele roşii, având în cartierul superior din stânga o balanţă de aur, cu talgerele în echilibru, iar în cartierul inferior din dreapta un copac de argint, smuls.În exergă, între două cercuri liniare aurii, pe fond albastru, legenda scrisă cu litere majuscule, de asemenea, aurii: * AGENŢIA NAŢIONALĂ ÎMPOTRIVA TRAFICULUI DE PERSOANE * M. A. I.Semnificaţia elementelor însumate: a) banda - apărare, protecţie, ordine; b) stelele roşii - oamenii; c) balanţa - echilibru, justiţie, echitate, evidenţiind în stema de faţă atributul unităţii de a-şi desfăşura activitatea în limitele legii; d) copacul smuls: rădăcinile - cooperarea cu agenţiile neguvernamentale române şi străine, precum şi cu organizaţiile interguvernamentale; trunchiul - pregătirea în comun a unor planuri de acţiune în vederea conştientizării opiniei publice asupra fenomenului traficului de persoane; ramurile - punerea în practică a acţiunilor care, cum se speră, vor produce numeroase fructe; e) literele M.A.I. - sigla Ministerului Administraţiei şi Internelor.--------------NOTĂ(CTCE)Însemnul heraldic al Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane, se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 478 din 7 iulie 2011, pagina 5 (a se vedea imaginea asociată).------------Anexa 72 a fost introdusă de pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 126 din 17 iunie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 478 din 7 iulie 2011, având conţinutul anexei 4 din acelaşi act normativ.  +  Anexa 73 DIRECŢIA PENTRU EVIDENŢA PERSOANELOR ŞI ADMINISTRAREABAZELOR DE DATEÎnsemnul heraldic al Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date va păstra în compoziţie elemente din stema Ministerului Administraţiei şi Internelor, după cum urmează: pe fond albastru, o acvilă cruciată, de aur, cu capul spre dreapta, ciocul şi ghearele roşii, aripile deschise, ţinând în gheara dreaptă o spadă de argint, iar în stânga o ramură de măslin verde.Pe pieptul acvilei, un alt scut, de dimensiuni mai mici, albastru, având în centru un bezant de aur, încărcat cu literele evp albastre şi înconjurat de un cerc şnurat, de argint, de la care pornesc spre exterior opt săgeţi, de acelaşi metal, cu câte două creneluri, aşezate gironat şi alezate.În partea inferioară, sub acvilă, deviza scrisă cu litere negre pe o eşarfă albă: IDENTITATE PENTRU TOŢI.În exergă, între două cercuri liniare aurii, pe fond albastru, legenda scrisă cu litere majuscule, de asemenea, aurii: * DIRECŢIA PENTRU EVIDENŢA PERSOANELOR ŞI ADMINISTRAREA BAZELOR DE DATE * M.A.I.Semnificaţia elementelor însumate: a) bezantul cu cercul şnurat - unitate, perfecţiune, iar prin extensie induc ideea centralizării datelor pe care unitatea le gestionează; b) creneluri - ziduri, protecţie; c) săgeţile crenelate - pătrundere, deschidere, unificare, decizie, sinteză, învăţare rapidă, iar prin extensie sugerează schimburile informatice în cadrul bazelor de date; d) literele evp - ev reprezintă prescurtarea prin trunchiere a cuvântului evidenţa, iar p sigla cuvântului persoanelor, ambele fiind integrate în denumirea unităţii; e) deviza IDENTITATE PENTRU TOŢI îmbogăţeşte compoziţia heraldică şi scoate în evidenţă scopul unităţii; f) literele M.A.I. - sigla Ministerului Administraţiei şi Internelor.--------------NOTĂ(CTCE)Însemnul heraldic al Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 478 din 7 iulie 2011, pagina 6 (a se vedea imaginea asociată).------------Anexa 73 a fost introdusă de pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 126 din 17 iunie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 478 din 7 iulie 2011, având conţinutul anexei 5 din acelaşi act normativ.  +  Anexa 74 DIRECŢIA RUTIERĂÎnsemnul heraldic al Direcţiei Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române se prezintă după cum urmează: scut albastru, cu o bandă roşie, cu filiere de argint, încărcată cu credinţa de acelaşi metal, având în cartierul din stânga sus un leu rampant, de aur, cu coada ridicată şi vârful acesteia curbat puţin spre spate, iar în cartierul din dreapta jos o roată de maşină cu pneul negru, janta de argint, cu spiţele în stea, pe mijlocul căreia se află o turtă cu câmpul în tablă de şah, cu carouri alternând roşu-negru, pe patru coloane şi pe tot atâtea rânduri.În exergă, între două cercuri liniare aurii, pe fond albastru, legenda scrisă cu litere majuscule, de asemenea, aurii: * DIRECŢIA RUTIERĂ * I.G.P.R.Drapelul distinctiv al Direcţiei Rutiere va avea culoare albă, cu lungimea flamurei egală cu 1,5 din lăţime. Însemnul heraldic de mai sus se va aplica pe centru, pe avers şi pe revers, simetric faţă de marginile superioară şi inferioară, respectiv stânga şi dreapta ale drapelului.Semnificaţia elementelor însumate: a) banda - apărare, protecţie, ordine; b) credinţa (două mâini care se strâng) - unitate, colaborare; c) leul de aur - putere, autoritate, forţă, curaj, inteligenţă, energie în serviciul binelui; d) limba, ochii şi ghearele roşii - forţa unităţii; e) roata - sugerează mijloacele de transport care se deplasează pe arterele rutiere; f) turta în tablă de şah, cu carouri alternând roşu-negru - cercetarea şi soluţionarea accidentelor de circulaţie; g) literele I.G.P.R. - sigla Inspectoratului General al Poliţiei Române.--------------NOTĂ(CTCE)Însemnul heraldic al Direcţiei Rutiere, se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 478 din 7 iulie 2011, pagina 7 (a se vedea imaginea asociată).------------Anexa 74 a fost introdusă de pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 126 din 17 iunie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 478 din 7 iulie 2011, având conţinutul anexei 6 din acelaşi act normativ.  +  Anexa 75 DIRECŢIA DE INVESTIGARE A FRAUDELORÎnsemnul heraldic al Direcţiei de investigare a fraudelor din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române se prezintă după cum urmează: scut în tablă de şah, cu carouri alternând roşu şi negru, pe opt coloane şi zece rânduri, cu un grifon de argint, armat şi limbat roşu, având deasupra trei bezanţi de acelaşi metal, poziţionaţi în şef.În exergă, între două cercuri liniare argintii, pe fond roşu, legenda scrisă cu litere majuscule, de asemenea, argintii: * DIRECŢIA DE INVESTIGARE A FRAUDELOR * I.G.P.R.Semnificaţia elementelor însumate: a) tabla de şah, cu carouri alternând roşu şi negru - investigare; b) grifon - forţa cu viteza; capacitatea de a surmonta obstacolele, de a învinge dificultăţile; c) limba şi ghearele roşii - forţa unităţii; d) bezanţii de argint - banii; e) literele I.G.P.R. - sigla Inspectoratului General al Poliţiei Române.--------------NOTĂ(CTCE)Însemnul heraldic al Direcţiei de investigare a fraudelor, se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 478 din 7 iulie 2011, pagina 7 (a se vedea imaginea asociată).------------Anexa 75 a fost introdusă de pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 126 din 17 iunie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 478 din 7 iulie 2011, având conţinutul anexei 7 din acelaşi act normativ.  +  Anexa 76 DIRECŢIA ARME, EXPLOZIVI ŞI SUBSTANŢE PERICULOASEÎnsemnul heraldic al Direcţiei arme, explozivi şi substanţe periculoase din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române se prezintă după cum urmează: scut albastru, cu o bandă roşie, cu filiere de argint, încărcată cu o grenadă aprinsă, de asemenea, de argint şi cu două pistoale de acelaşi metal, având în cartierul superior din stânga o balanţă de aur, cu talgerele în echilibru, iar în cartierul inferior din dreapta un copac smuls, de acelaşi metal.În exergă, între două cercuri liniare aurii, pe fond albastru, legenda scrisă cu litere majuscule, de asemenea, aurii: * DIRECŢIA ARME, EXPLOZIVI ŞI SUBSTANŢE PERICULOASE * I. G. P. R.Semnificaţia elementelor însumate: a) banda - apărare, protecţie, ordine; b) copacul smuls: rădăcinile - colaborarea între structuri; trunchiul - pregătirea în comun a unor planuri de acţiune; ramurile - punerea în practică a acţiunilor care, cum se speră, vor produce numeroase fructe; c) balanţa - echilibru, justiţie, echitate, evidenţiind în stema de faţă atributul unităţii de a-şi desfăşura activitatea în limitele legii; d) pistolul şi grenada aprinsă - arme vorbitoare care fac referire la denumirea unităţii, la activităţile de prevenire, descoperire şi constatare a infracţiunilor la regimul armelor, muniţiilor, materialelor explozive, substanţelor şi produselor toxice, de autorizare a persoanelor fizice şi juridice pentru a deţine arme şi muniţii, de avizare în vederea obţinerii licenţelor de import-export de arme şi muniţii, materii explozive şi spray-uri iritant-lacrimogene; e) literele I.G.P.R. - sigla Inspectoratului General al Poliţiei Române.--------------NOTĂ(CTCE)Însemnul heraldic al Direcţiei arme, explozivi şi substanţe periculoase, se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 478 din 7 iulie 2011, pagina 8 (a se vedea imaginea asociată).------------Anexa 76 a fost introdusă de pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 126 din 17 iunie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 478 din 7 iulie 2011, având conţinutul anexei 8 din acelaşi act normativ.  +  Anexa 77 DIRECŢIA DE INVESTIGAŢII CRIMINALEÎnsemnul heraldic al Direcţiei de investigaţii criminale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române este compus dintr-un scut despicat şi tăiat la dextra: 1) o tablă de şah, cu carouri alternând roşu-negru, pe opt coloane şi nouă rânduri; 2) pe aur, o balanţă albastră, cu talgerele în echilibru; 3) pe albastru, un leu rampant, de aur, aprins şi armat roşu, ţinând cu labele anterioare un stejar smuls, natural, verde, cu ghinde de acelaşi metal.În exergă, între două cercuri liniare aurii, pe fond albastru, legenda scrisă cu litere majuscule, de asemenea, aurii: * DIRECŢIA DE INVESTIGAŢII CRIMINALE * I.G.P.R.Semnificaţia elementelor însumate: a) tabla de şah, cu carouri alternând roşu-negru - investigare şi cercetare penală împotriva autorilor de infracţiuni din competenţa unităţii; acţiuni operative în vederea combaterii unor infracţiuni; b) balanţa - echilibru, justiţie, echitate, evidenţiind în stema de faţă atributul unităţii privind supravegherea aplicării legilor; c) leul de aur - putere, autoritate, forţă, curaj, inteligenţă, energie în serviciul binelui; d) ochii şi ghearele roşii - forţa unităţii; e) stejar smuls - soliditate; merit obţinut; rădăcinile - colaborare cu unităţi, cu structuri ale M.A.I. sau cu alte instituţii; trunchiul - pregătirea în comun a unor planuri de acţiune; ramurile - punerea în practică a acţiunilor care, cum se speră, vor produce numeroase fructe; f) literele I.G.P.R. - sigla Inspectoratului General al Poliţiei Române.--------------NOTĂ(CTCE)Însemnul heraldic al Direcţiei de investigaţii criminale, se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 478 din 7 iulie 2011, pagina 8 (a se vedea imaginea asociată).------------Anexa 77 a fost introdusă de pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 126 din 17 iunie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 478 din 7 iulie 2011, având conţinutul anexei 9 din acelaşi act normativ.  +  Anexa 78 DIRECŢIA OPERAŢIUNI SPECIALEEmblema Direcţiei operaţiuni speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române se prezintă după cum urmează: în centrul compoziţiei, pe albastru, o acvilă de argint, cu ciocul şi ghearele roşii, în poziţie de atac, ţinând în gheare un triunghi vidat (delta), de acelaşi metal.În exergă, între două cercuri liniare aurii, pe fond albastru, legenda scrisă cu litere majuscule, de asemenea, aurii: * DIRECŢIA OPERAŢIUNI SPECIALE * POLIŢIA ROMÂNĂSemnificaţia elementelor însumate: a) acvila de argint - comunicarea, înţelepciunea, forţa şi tenacitatea, autoritatea şi puterea; misiunea de observaţie; b) ciocul şi ghearele roşii - forţa unităţii; c) triunghiul - putere, stabilitate, legătura dintre om, tehnologie şi mediu.--------------NOTĂ(CTCE)Emblema Direcţiei operaţiuni speciale, se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 478 din 7 iulie 2011, pagina 9 (a se vedea imaginea asociată).------------Anexa 78 a fost introdusă de pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 126 din 17 iunie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 478 din 7 iulie 2011, având conţinutul anexei 10 din acelaşi act normativ.  +  Anexa 79 DIRECŢIA DE COMBATERE A CRIMINALITĂŢII ORGANIZATEEmblema Direcţiei de combatere a criminalităţii organizate din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române se prezintă după cum urmează: globul pământesc ieşind, redat doar partea superioară, albastru, cu marginea, o linie de latitudine, concavă, intersectată de trei meridiane, toate de argint, pe care stă o acvilă, de asemenea, albastră, cu linii de contur argintii, redată din profil, cu aripile deschise, cea stângă spre dreapta, cea dreaptă spre stânga, şi cu coada desfăşurată în evantai.În exergă, între un cerc liniar de argint, la interior, şi un alt cerc înconjurat de cinci coroane deschise, cu câte trei fleuroane, dispuse în stea, toate de acelaşi metal, la exterior, pe fond albastru, legenda scrisă cu litere majuscule, albe: * DIRECŢIA DE COMBATERE A CRIMINALITĂŢII ORGANIZATE * I.G.P.R.Semnificaţia elementelor însumate: a) acvila pe globul pământesc - comunicarea, înţelepciunea, forţa şi tenacitatea, autoritatea şi puterea; misiunea de observaţie specifică a unităţii la nivel global; b) coroana deschisă - perfecţiune; c) literele I.G.P.R. - sigla Inspectoratului General al Poliţiei Române.--------------NOTĂ(CTCE)Emblema Direcţiei de combatere a criminalităţii organizate, se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 478 din 7 iulie 2011, pagina 9 (a se vedea imaginea asociată).------------Anexa 79 a fost introdusă de pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 126 din 17 iunie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 478 din 7 iulie 2011, având conţinutul anexei 11 din acelaşi act normativ.  +  Anexa 80 INSTITUTUL DE CRIMINALISTICĂEmblema Institutului de Criminalistică din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române se prezintă după cum urmează: în centru, o oglindă rotundă, de argint, cu marginea verde, plasată pe mijlocul unei diafragme de aparat de fotografiat, închisă două trepte, realizată din mai multe lamele metalice, în jurul căreia, pe aur, este aşezat genomul uman roşu. Compoziţia broşează, în câmp albastru, pe un atom de aur, din care se vede doar o parte din învelişul electronic alcătuit din trei electroni aşezaţi pe orbite electronice. În jur, o amprentă papilară de argint, poziţionată circular.În exergă, între două cercuri liniare aurii, pe fond albastru, legenda scrisă cu litere majuscule, de asemenea, aurii: * INSTITUTUL DE CRIMINALISTICĂ * FORENSIC SCIENCE INSTITUTE.Semnificaţia elementelor însumate: a) oglinda de argint, cu marginea verde - instruirea personalului în scopul perfecţionării metodelor şi a mijloacelor proprii de muncă; realizarea de materiale documentare destinate pregătirii studenţilor, elevilor şi cursanţilor din şcolile Ministerului Administraţiei şi Internelor; activitatea unităţii de standardizare a metodelor de lucru criminalistice pentru toate laboratoarele din subordine, conform normelor şi standardelor internaţionale; b) diafragma - dispozitiv al aparatelor fotografice cu ajutorul cărora se efectuează cercetarea la faţa locului în cazul infracţiunilor şi al evenimentelor date în competenţa poliţiei, precum şi expertize şi constatări tehnico-ştiinţifice în laboratoarele proprii, în scopul aflării adevărului în cauzele penale, dispuse conform legii; c) genomul uman - efectuarea de către Laboratorul de expertize genetice din unitate de analize prin metode genetice a urmelor biologice de natură umană, ridicate de la locul faptei pentru persoana care le-a creat, în scopul identificării rapide a autorilor infracţiunilor; d) atomul - activitatea Serviciului de expertize fizico-chimice, care are ca obiectiv identificarea substanţelor, descifrarea formulei chimice a compusului necunoscut; e) amprenta papilară - dactiloscopia - ramură importantă a criminalisticii al cărei obiect de activitate constă în examinarea şi clasificarea desenelor papilare în vederea identificării persoanelor; f) cercurile - unitatea şi colaborarea între lucrătorii din unitate; baza de date şi colecţii criminalistice.--------------NOTĂ(CTCE)Emblema Institutului de Criminalistică, se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 478 din 7 iulie 2011, pagina 10 (a se vedea imaginea asociată).------------Anexa 80 a fost introdusă de pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 126 din 17 iunie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 478 din 7 iulie 2011, având conţinutul anexei 12 din acelaşi act normativ.  +  Anexa 81 SERVICIUL PENTRU INTERVENŢII ŞI ACŢIUNI SPECIALEEmblema Serviciului pentru intervenţii şi acţiuni speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române se prezintă după cum urmează: pe fond negru, o întâlnire de lup fioros, de argint, cu limba roşie, ochii aurii, pupilele negre; dedesubt, două săbii de argint, cu vârfurile puţin curbate spre interior şi orientate în sus, având mânere duble, delimitate de câte şase inele puţin mai late, dispuse de trei ori câte două, totul de aur, şi care se încrucişează, în partea de jos, în săritoare.În exergă, între două cercuri liniare aurii, pe fond negru, în partea de sus sunt literele S.I.A.S., de aur, iar în cea de jos deviza * CURAJ LEGE ONOARE*, scrisă cu litere de acelaşi metal, pe o eşarfă albă.Semnificaţia elementelor însumate: a) spadele - justiţie; putere; capacitatea de a separa vinovăţia de inocenţă; b) capul de lup de argint - capacitatea de a fi cunoscut; ameninţare; curaj, loialitate, vigilenţă; c) literele S.I.A.S. - sigla Serviciului pentru intervenţii şi acţiuni speciale; d) deviza CURAJ LEGE ONOARE îmbogăţeşte compoziţia heraldică şi scoate în evidenţă scopul unităţii.--------------NOTĂ(CTCE)Emblema Serviciului pentru intervenţii şi acţiuni speciale, se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 478 din 7 iulie 2011, pagina 11 (a se vedea imaginea asociată).------------Anexa 81 a fost introdusă de pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 126 din 17 iunie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 478 din 7 iulie 2011, având conţinutul anexei 13 din acelaşi act normativ.  +  Anexa 82 UNITATEA CENTRALĂ DE ANALIZĂ A INFORMAŢIILORÎnsemnul heraldic al Unităţii centrale de analiză a informaţiilor din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române se prezintă după cum urmează: un scut albastru, cu un inel de argint, având în interior un caduceu de acelaşi metal.În exergă, între două cercuri liniare de aur, pe fond albastru, legenda scrisă cu litere majuscule, de asemenea, aurii: * UNITATEA CENTRALĂ DE ANALIZĂ A INFORMAŢIILOR * I.G.P.R.Semnificaţia elementelor însumate: a) inelul - unitatea şi colaborarea în sânul unităţii; baza de date; b) caduceul de argint - reputaţia virtuţilor reale; c) literele I.G.P.R. - sigla Inspectoratului General al Poliţiei Române.--------------NOTĂ(CTCE)Însemnul heraldic al Unităţii centrale de analiză a informaţiilor, se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 478 din 7 iulie 2011, pagina 11 (a se vedea imaginea asociată).------------Anexa 82 a fost introdusă de pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 126 din 17 iunie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 478 din 7 iulie 2011, având conţinutul anexei 14 din acelaşi act normativ.  +  Anexa 83 SERVICIUL SPECIAL DE INTERVENŢIE RAPIDĂÎnsemnul heraldic al Serviciului special de intervenţie rapidă din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti se prezintă după cum urmează: scut albastru, încărcat cu cap de lup fioros, smuls, de argint, limbat şi aprins roşu, aflat deasupra unei spade de argint, înzestrate de aur, care se încrucişează, în săritoare, cu un fulger de argint; în cantoanele şefului, două ace de ceasornic argintii.În exergă, între două cercuri liniare aurii, pe fond albastru, legenda scrisă cu litere majuscule, de asemenea, aurii: * SERVICIUL SPECIAL DE INTERVENŢIE RAPIDĂ * POLIŢIA CAPITALEI.Semnificaţia elementelor însumate: a) capul de lup de argint - capacitatea de a fi cunoscut; ameninţare; curaj, loialitate, vigilenţă; b) limba şi ochii roşii - forţa serviciului; c) acele de ceasornic - executarea de planuri militare; d) spada - justiţia; capacitatea de a separa vinovăţia de inocenţă; e) fulgerul - putere, valoare, iscusinţă în expediţiile militare; capacitatea de a acţiona cu rapiditate.--------------NOTĂ(CTCE)Însemnul heraldic al Serviciului special de intervenţie rapidă, se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 478 din 7 iulie 2011, pagina 12 (a se vedea imaginea asociată).------------Anexa 83 a fost introdusă de pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 126 din 17 iunie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 478 din 7 iulie 2011, având conţinutul anexei 15 din acelaşi act normativ.  +  Anexa 84 SERVICIUL OMORURIÎnsemnul heraldic al Serviciului omoruri din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti se prezintă după cum urmează: scut despicat, având cartierul 1, din dreapta, pe argint, un chiparos natural, smuls, iar în cartierul 2, din stânga, o tablă de şah, cu pătrate care alternează roşu şi negru, pe două coloane şi cinci rânduri, peste care broşează un şarpe de argint. Scutul, aşezat cu vârful pe două ramuri de stejar, cu ghinde, de aur, care se încrucişează în săritoare, în partea de jos, are ca suporţi doi lei de aur, limbaţi, aprinşi şi armaţi roşu, afrontaţi, susţinând cu labele anterioare scutul, cu cele posterioare stând pe aceleaşi ramuri.În exergă, între două cercuri liniare argintii, pe fond roşu, legenda scrisă cu litere majuscule, de asemenea, argintii: * SERVICIUL OMORURI * DIRECŢIA GENERALĂ DE POLIŢIE A MUNICIPIULUI BUCUREŞTI.Semnificaţia elementelor însumate: a) chiparosul - moartea şi accidente mortale; rădăcinile - colaborarea cu alte instituţii, unităţi, structuri; b) tabla de şah, cu pătrate care alternează roşu şi negru - investigarea; c) şarpele de argint - discreţie şi prudenţă; muncă glorioasă, dar dificilă; d) leii de aur - luptători prudenţi, întâmpinaţi cu onoruri; putere, autoritate, curaj, înţelepciune, energie în serviciul binelui; e) ochii, limbile şi ghearele roşii - forţa serviciului; f) ramurile de stejar - putere, soliditate; merit obţinut.--------------NOTĂ(CTCE)Însemnul heraldic al Serviciului omoruri, se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 478 din 7 iulie 2011, pagina 12 (a se vedea imaginea asociată).------------Anexa 84 a fost introdusă de pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 126 din 17 iunie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 478 din 7 iulie 2011, având conţinutul anexei 16 din acelaşi act normativ.  +  Anexa 85 CENTRUL DE FORMARE ŞI PERFECŢIONARE A PERSONALULUI GIURGIUÎnsemnul heraldic al Centrului de Formare şi Perfecţionare a Personalului Giurgiu din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române va păstra în compoziţie elemente din stema Ministerului Administraţiei şi Internelor, după cum urmează: pe fond albastru, o acvilă cruciată, de aur, cu capul spre dreapta, ciocul şi ghearele roşii, aripile deschise, ţinând în gheara dreaptă o spadă de argint, în stânga o ramură de măslin verde.Pe pieptul acvilei, un alt scut de dimensiuni mai mici, albastru, având în centru două securi consulare romane, naturale, încrucişate în săritoare, în şef o carte deschisă, de argint, iar în vârf o ancoră, de asemenea, de argint, încărcată, în partea de jos, cu o oglindă rotundă, de acelaşi metal, cu marginea verde.În partea inferioară, sub acvilă, deviza scrisă cu litere negre pe o eşarfă albă: LEX ET HONOR (LEGE ŞI ONOARE).În exergă, între două cercuri liniare aurii, pe fond albastru, legenda scrisă cu litere majuscule, de asemenea, aurii: * CENTRUL DE FORMARE ŞI PERFECŢIONARE A PERSONALULUI GIURGIU * I. G. P. R.Semnificaţia elementelor însumate: a) securile consulare romane - element preluat din stema I.G.P.R.; evocă atribuţiile unităţii în statul de drept, de garant al ordinii publice; b) cartea deschisă - învăţământ, cultură, individualizând menirea unităţii; c) ancora - speranţă, fermitate; reprezintă potenţialul centrului de a pregăti personalul de pe navele aparţinând diferitelor structuri ale M.A.I.; d) oglinda plasată pe ancoră - ilustrează capacitatea centrului de a instrui personalul încadrat pe mijloacele de mobilitate navală din dotarea Poliţiei Române; e) literele I.G.P.R. - sigla Inspectoratului General al Poliţiei Române.--------------NOTĂ(CTCE)Însemnul heraldic al Centrului de Formare şi Perfecţionare a Personalului Giurgiu, se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 478 din 7 iulie 2011, pagina 13 (a se vedea imaginea asociată).------------Anexa 85 a fost introdusă de pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 126 din 17 iunie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 478 din 7 iulie 2011, având conţinutul anexei 17 din acelaşi act normativ.  +  Anexa 86 CENTRUL DE FORMARE ŞI PERFECŢIONARE A POLIŢIŞTILOR TIMIŞOARAÎnsemnul heraldic al Centrului de Formare şi Perfecţionare a Poliţiştilor Timişoara din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române se prezintă după cum urmează: scut tăiat, având în cartierul superior, pe albastru, o carte deschisă, de argint, iar în cel inferior, pe argint, o oglindă rotundă, de acelaşi metal, cu bordura verde. Scutul este timbrat de un coif de argint, cu viziera coborâtă, ornat cu panaş roşu, aşezat trei sferturi la dreapta.În exergă, între două cercuri liniare aurii, pe fond albastru, legenda scrisă cu litere majuscule, de asemenea, aurii: * CENTRUL DE FORMARE ŞI PERFECŢIONARE A POLIŢIŞTILOR * TIMIŞOARA.Semnificaţia elementelor însumate: a) cartea de argint - ştiinţă, învăţământ, individualizând menirea unităţii; b) oglinda de argint, cu bordură verde - instruirea cursanţilor; c) coiful cu panaş - protecţie, invulnerabilitate.--------------NOTĂ(CTCE)Însemnul heraldic al Centrului de Formare şi Perfecţionare a Poliţiştilor Timişoara, se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 478 din 7 iulie 2011, pagina 13 (a se vedea imaginea asociată).------------Anexa 86 a fost introdusă de pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 126 din 17 iunie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 478 din 7 iulie 2011, având conţinutul anexei 18 din acelaşi act normativ.  +  Anexa 87 INSPECTORATUL DE POLIŢIE JUDEŢEAN ALBAÎnsemnul heraldic al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române va păstra în compoziţie elemente din stema Ministerului Administraţiei şi Internelor, după cum urmează: pe fond albastru, o acvilă cruciată, de aur, cu capul spre dreapta, ciocul şi ghearele roşii, aripile deschise, ţinând în gheara dreaptă o spadă de argint, în stânga o ramură de măslin verde.Pe pieptul acvilei se află un alt scut de dimensiuni mai mici, tăiat în furcă răsturnată: 1) pe roşu, o balanţă de aur, cu talgerele în echilibru; 2) pe albastru, o poartă de cetate, arcuită, de argint, rostuită negru, cu două turnuri crenelate; 3) pe verde, două securi consulare romane, naturale, încrucişate în săritoare.În partea inferioară, sub acvilă, deviza scrisă cu litere negre pe o eşarfă albă: LEX ET HONOR (LEGE ŞI ONOARE).În exergă, între două cercuri liniare aurii, pe fond albastru, legenda scrisă cu litere majuscule, de asemenea, aurii: * INSPECTORATUL DE POLIŢIE JUDEŢEAN * ALBA.Semnificaţia elementelor însumate: a) balanţa - echilibru, justiţie, echitate, evidenţiind în stema de faţă atributul unităţii privind supravegherea aplicării legilor; b) securile consulare romane - evocă atribuţiile inspectoratului în statul de drept, de garant al ordinii publice; c) poarta de cetate - element preluat din stema judeţului Alba, pe teritoriul căruia unitatea îşi desfăşoară activitatea.--------------NOTĂ(CTCE)Însemnul heraldic al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 478 din 7 iulie 2011, pagina 14 (a se vedea imaginea asociată).------------Anexa 87 a fost introdusă de pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 126 din 17 iunie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 478 din 7 iulie 2011, având conţinutul anexei 19 din acelaşi act normativ.  +  Anexa 88 INSPECTORATUL DE POLIŢIE JUDEŢEAN ARADÎnsemnul heraldic al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române va păstra în compoziţie elemente din stema Ministerului Administraţiei şi Internelor, după cum urmează: pe fond albastru, o acvilă cruciată, de aur, cu capul spre dreapta, ciocul şi ghearele roşii, aripile deschise, ţinând în gheara dreaptă o spadă de argint, în stânga o ramură de măslin verde.Pe pieptul acvilei se află un alt scut de dimensiuni mai mici, tăiat în furcă răsturnată: 1) pe roşu, o balanţă de aur, cu talgerele în echilibru; 2) pe albastru, o cetate de argint, rostuită negru, cu trei turnuri, cu acoperiş conic şi având o poartă deschisă, neagră; 3) pe verde, două securi consulare romane, naturale, încrucişate în săritoare.În partea inferioară, sub acvilă, deviza scrisă cu litere negre pe o eşarfă albă: LEX ET HONOR (LEGE ŞI ONOARE).În exergă, între două cercuri liniare aurii, pe fond albastru, legenda scrisă cu litere majuscule, de asemenea, aurii: * INSPECTORATUL DE POLIŢIE JUDEŢEAN * ARAD.Semnificaţia elementelor însumate: a) balanţa - echilibru, justiţie, echitate, evidenţiind în stema de faţă atributul unităţii privind supravegherea aplicării legilor; b) securile consulare romane - evocă atribuţiile inspectoratului în statul de drept, de garant al ordinii publice; c) cetatea cu trei turnuri - element preluat din stema judeţului Arad, pe teritoriul căruia unitatea îşi desfăşoară activitatea.--------------NOTĂ(CTCE)Însemnul heraldic al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 478 din 7 iulie 2011, pagina 15 (a se vedea imaginea asociată).------------Anexa 88 a fost introdusă de pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 126 din 17 iunie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 478 din 7 iulie 2011, având conţinutul anexei 20 din acelaşi act normativ.  +  Anexa 89 INSPECTORATUL DE POLIŢIE JUDEŢEAN BRAŞOVÎnsemnul heraldic al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Braşov din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române va păstra în compoziţie elemente din stema Ministerului Administraţiei şi Internelor, după cum urmează: pe fond albastru, o acvilă cruciată, de aur, cu capul spre dreapta, ciocul şi ghearele roşii, aripile deschise, ţinând în gheara dreaptă o spadă de argint, în stânga o ramură de măslin verde.Pe pieptul acvilei se află un alt scut de dimensiuni mai mici, tăiat în furcă: 1) pe albastru, un trunchi de copac smuls, de argint, ieşind din partea de jos a unei coroane deschise, cu cinci fleuroane, de aur, împodobită cu pietre preţioase; 2) pe roşu, o balanţă de aur, cu talgerele în echilibru; 3) pe verde, două securi consulare romane, naturale, încrucişate în săritoare.În partea inferioară, sub acvilă, deviza scrisă cu litere negre pe o eşarfă albă: LEX ET HONOR (LEGE ŞI ONOARE).În exergă, între două cercuri liniare aurii, pe fond albastru, legenda scrisă cu litere majuscule, de asemenea, aurii: * INSPECTORATUL DE POLIŢIE JUDEŢEAN * BRAŞOV.Semnificaţia elementelor însumate: a) balanţa - echilibru, justiţie, echitate, evidenţiind în stema de faţă atributul unităţii privind supravegherea aplicării legilor; b) securile consulare romane - evocă atribuţiile inspectoratului în statul de drept, de garant al ordinii publice; c) coroana şi trunchiul de copac smuls - elemente preluate de la vechea stemă a judeţului Braşov, pe teritoriul căruia unitatea îşi desfăşoară activitatea.--------------NOTĂ(CTCE)Însemnul heraldic al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Braşov, se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 478 din 7 iulie 2011, la pagina 15 (a se vedea imaginea asociată).------------Anexa 89 a fost introdusă de pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 126 din 17 iunie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 478 din 7 iulie 2011, având conţinutul anexei 21 din acelaşi act normativ.  +  Anexa 90 INSPECTORATUL DE POLIŢIE JUDEŢEAN BRĂILAÎnsemnul heraldic al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române va păstra în compoziţie elemente din stema Ministerului Administraţiei şi Internelor, după cum urmează: pe fond albastru, o acvilă cruciată, de aur, cu capul spre dreapta, ciocul şi ghearele roşii, aripile deschise, ţinând în gheara dreaptă o spadă de argint, în stânga o ramură de măslin verde.Pe pieptul acvilei se află un alt scut de dimensiuni mai mici, tăiat în furcă răsturnată: 1) pe roşu, o balanţă de aur, cu talgerele în echilibru; 2) pe verde, două securi consulare romane, naturale, încrucişateîn săritoare; 3) pe albastru, o navă cu pânze, de argint, dotată la pupa şi în vârfurile celor două catarge cu trei fanioane, de asemenea, de argint, plutind peste valuri de acelaşi metal.În partea inferioară, sub acvilă, deviza scrisă cu litere negre pe o eşarfă albă: LEX ET HONOR (LEGE ŞI ONOARE).În exergă, între două cercuri liniare aurii, pe fond albastru, legenda scrisă cu litere majuscule, de asemenea, aurii: * INSPECTORATUL DE POLIŢIE JUDEŢEAN * BRĂILA.Semnificaţia elementelor însumate: a) balanţa - echilibru, justiţie, echitate, evidenţiind în stema de faţă atributul unităţii privind supravegherea aplicării legilor; b) securile consulare romane - evocă atribuţiile inspectoratului în statul de drept, de garant al ordinii publice; c) nava plutind pe valuri - elemente preluate de la vechea stemă a judeţului Brăila, pe teritoriul căruia unitatea îşi desfăşoară activitatea.--------------NOTĂ(CTCE)Însemnul heraldic al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila, se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 478 din 7 iulie 2011, la pagina 16 (a se vedea imaginea asociată).------------Anexa 90 a fost introdusă de pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 126 din 17 iunie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 478 din 7 iulie 2011, având conţinutul anexei 22 din acelaşi act normativ.  +  Anexa 91 INSPECTORATUL DE POLIŢIE JUDEŢEAN BUZĂUÎnsemnul heraldic al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române va păstra în compoziţie elemente din stema Ministerului Administraţiei şi Internelor, după cum urmează: pe fond albastru, o acvilă cruciată, de aur, cu capul spre dreapta, ciocul şi ghearele roşii, aripile deschise, ţinând în gheara dreaptă o spadă de argint, în stânga o ramură de măslin verde.Pe pieptul acvilei se află un alt scut de dimensiuni mai mici, tăiat în furcă răsturnată: 1) pe roşu, o balanţă de aur, cu talgerele în echilibru; 2) pe verde, două securi consulare romane, naturale, încrucişate în săritoare; 3) pe albastru, o biserică de argint, redată din profil, având pe acoperiş o acvilă cruciată de aur, cu aripile desfăcute, flancată de două globuri, terminate în cruce, de acelaşi metal.În partea inferioară, sub acvilă, deviza scrisă cu litere negre pe o eşarfă albă: LEX ET HONOR (LEGE ŞI ONOARE).În exergă, între două cercuri liniare aurii, pe fond albastru, legenda scrisă cu litere majuscule, de asemenea, aurii: * INSPECTORATUL DE POLIŢIE JUDEŢEAN * BUZĂU.Semnificaţia elementelor însumate: a) balanţa - echilibru, justiţie, echitate, evidenţiind în stema de faţă atributul unităţii privind supravegherea aplicării legilor; b) securile consulare romane - evocă atribuţiile inspectoratului în statul de drept, de garant al ordinii publice; c) biserica cu acvila - elemente preluate de la vechea stemă a judeţului Buzău, pe teritoriul căruia unitatea îşi desfăşoară activitatea.--------------NOTĂ(CTCE)Însemnul heraldic al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău, se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 478 din 7 iulie 2011, la pagina 17 (a se vedea imaginea asociată).------------Anexa 91 a fost introdusă de pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 126 din 17 iunie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 478 din 7 iulie 2011, având conţinutul anexei 23 din acelaşi act normativ.  +  Anexa 92 INSPECTORATUL DE POLIŢIE JUDEŢEAN CARAŞ-SEVERINÎnsemnul heraldic al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române va păstra în compoziţie elemente din stema Ministerului Administraţiei şi Internelor, după cum urmează: pe fond albastru, o acvilă cruciată, de aur, cu capul spre dreapta, ciocul şi ghearele roşii, aripile deschise, ţinând în gheara dreaptă o spadă de argint, în stânga o ramură de măslin verde.Pe pieptul acvilei se află un alt scut de dimensiuni mai mici, despicat şi semităiat la dextra: 1) pe roşu, o balanţă de aur, cu talgerele în echilibru; 2) pe verde, două securi consulare romane, naturale, încrucişate în săritoare; 3) pe albastru, un legionar roman, redat în picioare şi din faţă, ţinând în mâna dreaptă scutul cu iniţialele VRR, iar cu mâna stângă sprijină suliţa aşezată în pal, totul de argint.În partea inferioară, sub acvilă, deviza scrisă cu litere negre pe o eşarfă albă: LEX ET HONOR (LEGE ŞI ONOARE).În exergă, între două cercuri liniare aurii, pe fond albastru, legenda scrisă cu litere majuscule, de asemenea, aurii: * INSPECTORATUL DE POLIŢIE JUDEŢEAN * CARAŞ-SEVERIN.Semnificaţia elementelor însumate: a) balanţa - echilibru, justiţie, echitate, evidenţiind în stema de faţă atributul unităţii privind supravegherea aplicării legilor; b) securile consulare romane - evocă atribuţiile inspectoratului în statul de drept, de garant al ordinii publice; c) legionarul roman cu scut şi suliţă - elemente preluate din vechea stemă a judeţului Caraş-Severin, pe teritoriul căruia unitatea îşi desfăşoară activitatea.--------------NOTĂ(CTCE)Însemnul heraldic al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin, se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 478 din 7 iulie 2011, la pagina 17 (a se vedea imaginea asociată).------------Anexa 92 a fost introdusă de pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 126 din 17 iunie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 478 din 7 iulie 2011, având conţinutul anexei 24 din acelaşi act normativ.  +  Anexa 93 INSPECTORATUL DE POLIŢIE JUDEŢEAN COVASNAÎnsemnul heraldic al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Covasna din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române va păstra în compoziţie elemente din stema Ministerului Administraţiei şi Internelor, după cum urmează: pe fond albastru, o acvilă cruciată, de aur, cu capul spre dreapta, ciocul şi ghearele roşii, aripile deschise, ţinând în gheara dreaptă o spadă de argint, în stânga o ramură de măslin verde.Pe pieptul acvilei se află un alt scut de dimensiuni mai mici, tăiat în furcă răsturnată: 1) pe roşu, o balanţă de aur, cu talgerele în echilibru; 2) pe albastru, un dextroşer împlătoşat, de argint, ţinând o spadă, de asemenea, de argint, înzestrată de aur, poziţionată în bară, în care este înfiptă o inimă roşie; 3) pe verde, două securi consulare romane, naturale, încrucişate în săritoare.În partea inferioară, sub acvilă, deviza scrisă cu litere negre pe o eşarfă albă: LEX ET HONOR (LEGE ŞI ONOARE).În exergă, între două cercuri liniare aurii, pe fond albastru, legenda scrisă cu litere majuscule, de asemenea, aurii: * INSPECTORATUL DE POLIŢIE JUDEŢEAN * COVASNA.Semnificaţia elementelor însumate: a) balanţa - echilibru, justiţie, echitate, evidenţiind în stema de faţă atributul unităţii privind supravegherea aplicării legilor; b) securile consulare romane - evocă atribuţiile inspectoratului în statul de drept, de garant al ordinii publice; c) dextroşerul cu spada - elemente preluate din stema judeţului Covasna, pe teritoriul căruia unitatea îşi desfăşoară activitatea.--------------NOTĂ(CTCE)Însemnul heraldic al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Covasna, se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 478 din 7 iulie 2011, la pagina 18 (a se vedea imaginea asociată).------------Anexa 93 a fost introdusă de pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 126 din 17 iunie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 478 din 7 iulie 2011, având conţinutul anexei 25 din acelaşi act normativ.  +  Anexa 94 INSPECTORATUL DE POLIŢIE JUDEŢEAN SATU MAREÎnsemnul heraldic al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Satu Mare din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române va păstra în compoziţie elemente din stema Ministerului Administraţiei şi Internelor, după cum urmează: pe fond albastru, o acvilă cruciată, de aur, cu capul spre dreapta, ciocul şi ghearele roşii, aripile deschise, ţinând în gheara dreaptă o spadă de argint, în stânga o ramură de măslin verde.Pe pieptul acvilei se află un alt scut de dimensiuni mai mici, scartelat: 1) pe roşu, o balanţă de aur, cu talgerele în echilibru; 2) pe albastru, două securi consulare romane, naturale, încrucişate în săritoare; 3) pe albastru, un copac smuls, de argint; 4) pe roşu, un turn de cetate, cu patru creneluri, de argint, rostuit negru.În partea inferioară, sub acvilă, deviza scrisă cu litere negre pe o eşarfă albă: LEX ET HONOR (LEGE ŞI ONOARE).În exergă, între două cercuri liniare aurii, pe fond albastru, legenda scrisă cu litere majuscule, de asemenea, aurii: * INSPECTORATUL DE POLIŢIE JUDEŢEAN * SATU MARE.Semnificaţia elementelor însumate: a) balanţa - echilibru, justiţie, echitate, evidenţiind în stema de faţă atributul unităţii privind supravegherea aplicării legilor; b) securile consulare romane - evocă atribuţiile inspectoratului în statul de drept, de garant al ordinii publice; c) arborele smuls: rădăcinile - colaborarea între structuri; trunchiul - pregătirea în comun a unor planuri de acţiune; ramurile - punerea în practică a acţiunilor care, cum se speră, vor produce numeroase fructe; d) turnul - protecţie, apărare; e) copacul smuls şi turnul de cetate - elemente preluate de la vechea stemă a judeţului Satu Mare, pe teritoriul căruia unitatea îşi desfăşoară activitatea.--------------NOTĂ(CTCE)Însemnul heraldic al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Satu Mare, se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 478 din 7 iulie 2011, la pagina 19 (a se vedea imaginea asociată).------------Anexa 94 a fost introdusă de pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 126 din 17 iunie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 478 din 7 iulie 2011, având conţinutul anexei 26 din acelaşi act normativ.  +  Anexa 95 INSPECTORATUL DE POLIŢIE JUDEŢEAN TIMIŞÎnsemnul heraldic al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române va păstra în compoziţie elemente din stema Ministerului Administraţiei şi Internelor, după cum urmează: pe fond albastru, o acvilă cruciată, de aur, cu capul spre dreapta, ciocul şi ghearele roşii, aripile deschise, ţinând în gheara dreaptă o spadă de argint, în stânga o ramură de măslin verde.Pe pieptul acvilei se află un alt scut de dimensiuni mai mici, tăiat şi despicat în şef: 1) pe albastru, o balanţă de aur, cu talgerele în echilibru; 2) pe verde, două securi consulare romane, naturale, încrucişate în săritoare; 3) pe roşu, un leu de aur, aprins roşu, ţinând în laba dreaptă anterioară o sabie, cu vârful lat, de argint, înzestrată de aur, poziţionată în bară, născând dintr-un zid, crenelat din patru piese, de acelaşi metal şi rostuit negru.În partea inferioară, sub acvilă, deviza scrisă cu litere negre pe o eşarfă albă: LEX ET HONOR (LEGE ŞI ONOARE).În exergă, între două cercuri liniare aurii, pe fond albastru, legenda scrisă cu litere majuscule, de asemenea, aurii: * INSPECTORATUL DE POLIŢIE JUDEŢEAN * TIMIŞ.Semnificaţia elementelor însumate: a) balanţa - echilibru, justiţie, echitate, evidenţiind în stema de faţă atributul unităţii privind supravegherea aplicării legilor; b) securile consulare romane - evocă atribuţiile inspectoratului în statul de drept, de garant al ordinii publice; c) leul cu sabia, zidul crenelat - elemente preluate de la stema judeţului Timiş, pe teritoriul căruia unitatea îşi desfăşoară activitatea.--------------NOTĂ(CTCE)Însemnul heraldic al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş, se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 478 din 7 iulie 2011, la pagina 19 (a se vedea imaginea asociată).------------Anexa 95 a fost introdusă de pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 126 din 17 iunie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 478 din 7 iulie 2011, având conţinutul anexei 27 din acelaşi act normativ.  +  Anexa 96 INSPECTORATUL DE POLIŢIE JUDEŢEAN VRANCEAÎnsemnul heraldic al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vrancea din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române va păstra în compoziţie elemente din stema Ministerului Administraţiei şi Internelor, după cum urmează: pe fond albastru, o acvilă cruciată, de aur, cu capul spre dreapta, ciocul şi ghearele roşii, aripile deschise, ţinând în gheara dreaptă o spadă de argint, în stânga o ramură de măslin verde.Pe pieptul acvilei se află un alt scut de dimensiuni mai mici, tăiat în furcă răsturnată: 1) pe roşu, o balanţă de aur, cu talgerele în echilibru; 2) pe albastru, două securi consulare romane, naturale, încrucişate în săritoare; 3) pe argint, un fund de butoi natural, înconjurat de cinci ciorchini de struguri albaştri, poziţionaţi în stea, intercalaţi de cinci frunze verzi.În partea inferioară, sub acvilă, deviza scrisă cu litere negre pe o eşarfă albă: LEX ET HONOR (LEGE ŞI ONOARE).În exergă, între două cercuri liniare aurii, pe fond albastru, legenda scrisă cu litere majuscule, de asemenea, aurii: * INSPECTORATUL DE POLIŢIE JUDEŢEAN * VRANCEA.Semnificaţia elementelor însumate: a) balanţa - echilibru, justiţie, echitate, evidenţiind în stema de faţă atributul unităţii privind supravegherea aplicării legilor; b) securile consulare romane - evocă atribuţiile inspectoratului în statul de drept, de garant al ordinii publice; c) butoiul şi ciorchinii de struguri - elemente preluate de la vechea stemă a judeţului Vrancea, pe teritoriul căruia unitatea îşi desfăşoară activitatea.--------------NOTĂ(CTCE)Însemnul heraldic al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vrancea, se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 478 din 7 iulie 2011, la pagina 20 (a se vedea imaginea asociată).------------Anexa 96 a fost introdusă de pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 126 din 17 iunie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 478 din 7 iulie 2011, având conţinutul anexei 28 din acelaşi act normativ.  +  Anexa 97 BAZA DE ADMINISTRARE ŞI DESERVIRE A INSPECTORATULUI GENERALAL JANDARMERIEI ROMÂNEÎnsemnul heraldic al Bazei de administrare şi deservire a Inspectoratului General al Jandarmeriei Române se prezintă după cum urmează: scut tăiat, având în partea superioară, pe argint, o acvilă roşie, iar în partea inferioară, pe albastru, un inel de argint care are în interior o grenadă aprinsă de acelaşi metal.În exergă, între două cercuri liniare aurii, pe fond albastru, legenda scrisă cu litere majuscule, de asemenea, aurii: * BAZA DE ADMINISTRARE ŞI DESERVIRE A INSPECTORATULUI GENERAL AL JANDARMERIEI ROMÂNE.Semnificaţia elementelor însumate: a) acvila roşie - forţa şi curajul de a apăra valorile; b) inelul de argint - unitatea şi colaborarea în sânul unităţii; baza de administrare; c) grenada aprinsă - jandarmeria; curaj, valoare, dorinţa de a lupta pentru ţară.--------------NOTĂ(CTCE)Însemnul heraldic al Bazei de administrare şi deservire a Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 478 din 7 iulie 2011, la pagina 20 (a se vedea imaginea asociată).------------Anexa 97 a fost introdusă de pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 126 din 17 iunie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 478 din 7 iulie 2011, având conţinutul anexei 29 din acelaşi act normativ.  +  Anexa 98 INSPECTORATUL DE JANDARMI JUDEŢEAN ARGEŞÎnsemnul heraldic al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Argeş din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române va păstra în compoziţie elemente din stema Ministerului Administraţiei şi Internelor, după cum urmează: pe fond albastru, o acvilă cruciată, de aur, cu capul spre dreapta, ciocul şi ghearele roşii, aripile deschise, ţinând în gheara dreaptă o spadă de argint, în stânga o ramură de măslin verde.Pe pieptul acvilei, un alt scut de dimensiuni mai mici, tăiat, având, în cartierul din partea de sus, pe roşu, un romb de argint, ieşind dintr-o cunună compusă din trei frunze de stejar de aur, purtând în centru litera J stilizată, scrisă cu negru, iar în cartierul din partea de jos, pe albastru, o acvilă de aur, cu aripile semideschise şi coborâte, gata sa-şi ia zborul de pe un munte verde, cu trei vârfuri.În partea inferioară, sub acvilă, deviza scrisă cu litere negre pe o eşarfă albă: LEX ET ORDO (LEGE ŞI ORDINE).În exergă, între două cercuri liniare aurii, pe fond albastru, legenda scrisă cu litere majuscule, de asemenea, aurii: * INSPECTORATUL DE JANDARMI JUDEŢEAN * ARGEŞ.Semnificaţia elementelor însumate: a) rombul - viaţă, prosperitate, recompensă, cântece de laudă; b) litera J - sigla care desemnează încă din secolul al XIX-lea Jandarmeria Română; c) cununa din frunze de stejar - forţa, puterea, autoritatea veche; d) acvila şi muntele verde - elemente preluate din stema judeţului Argeş, pe teritoriul căruia unitatea îşi desfăşoară activitatea.--------------NOTĂ(CTCE)Însemnul heraldic al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Argeş, se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 478 din 7 iulie 2011, la pagina 21 (a se vedea imaginea asociată).------------Anexa 98 a fost introdusă de pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 126 din 17 iunie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 478 din 7 iulie 2011, având conţinutul anexei 30 din acelaşi act normativ.  +  Anexa 99 INSPECTORATUL DE JANDARMI JUDEŢEAN BOTOŞANIÎnsemnul heraldic al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române va păstra în compoziţie elemente din stema Ministerului Administraţiei şi Internelor, după cum urmează: pe fond albastru, o acvilă cruciată, de aur, cu capul spre dreapta, ciocul şi ghearele roşii, aripile deschise, ţinând în gheara dreaptă o sabie de argint, în stânga o ramură de măslin verde.Pe pieptul acvilei, un alt scut de dimensiuni mai mici, scartelat în săritoare: 1) pe albastru, un romb de argint, ieşind dintr-o cunună compusă din trei frunze de stejar de aur, purtând în centru litera J stilizată, scrisă cu negru; 2) pe argint, o coasă albastră; 3) pe argint, un rac roşu; 4) pe albastru, trei stele cu câte şase raze, de argint, poziţionate 1:2.În partea inferioară, sub acvilă deviza scrisă cu litere negre pe o eşarfă albă: LEX ET ORDO (LEGE ŞI ORDINE).În exergă, între două cercuri liniare aurii, pe fond albastru, legenda scrisă cu litere majuscule, de asemenea, aurii: * INSPECTORATUL DE JANDARMI JUDEŢEAN * BOTOŞANI.Semnificaţia elementelor însumate: a) rombul - viaţă, prosperitate, recompensă, cântece de laudă; b) litera J - sigla care desemnează încă din secolul al XIX-lea Jandarmeria Română; c) cununa din frunze de stejar - forţa, puterea, autoritatea veche; d) coasa, racul şi cele trei stele - elemente preluate din stema judeţului Botoşani, pe teritoriul căruia unitatea îşi desfăşoară activitatea.--------------NOTĂ(CTCE)Însemnul heraldic al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani, se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 478 din 7 iulie 2011, la pagina 21 (a se vedea imaginea asociată).------------Anexa 99 a fost introdusă de pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 126 din 17 iunie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 478 din 7 iulie 2011, având conţinutul anexei 31 din acelaşi act normativ.  +  Anexa 100 INSPECTORATUL DE JANDARMI JUDEŢEAN BRĂILAÎnsemnul heraldic al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Brăila din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române va păstra în compoziţie elemente din stema Ministerului Administraţiei şi Internelor, după cum urmează: pe fond albastru, o acvilă cruciată, de aur, cu capul spre dreapta, ciocul şi ghearele roşii, aripile deschise, ţinând în gheara dreaptă o sabie de argint, în stânga o ramură de măslin verde.Pe pieptul acvilei, un alt scut de dimensiuni mai mici, tăiat, având, în cartierul din partea de sus, pe roşu, un romb de argint, ieşind dintr-o cunună compusă din trei frunze de stejar de aur, purtând în centru litera J stilizată, scrisă cu negru, iar în cartierul din partea de jos, pe albastru, o navă cu pânze, de argint, dotată la pupa şi în vârfurile celor două catarge cu trei fanioane, de asemenea, de argint, plutind peste valuri, de acelaşi metal.În partea inferioară, sub acvilă, deviza scrisă cu litere negre pe o eşarfă albă: LEX ET ORDO (LEGE ŞI ORDINE).În exergă, între două cercuri liniare aurii, pe fond albastru, legenda scrisă cu litere majuscule, de asemenea, aurii: * INSPECTORATUL DE JANDARMI JUDEŢEAN * BRĂILA.Semnificaţia elementelor însumate: a) rombul - viaţă, prosperitate, recompensă, cântece de laudă; b) litera J - sigla care desemnează încă din secolul al XIX-lea Jandarmeria Română; c) cununa din frunze de stejar - forţa, puterea, autoritatea veche; d) nava plutind pe valuri - elemente preluate de la vechea stemă a judeţului Brăila, pe teritoriul căruia unitatea îşi desfăşoară activitatea.--------------NOTĂ(CTCE)Însemnul heraldic al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Brăila, se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 478 din 7 iulie 2011, la pagina 22 (a se vedea imaginea asociată).------------Anexa 100 a fost introdusă de pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 126 din 17 iunie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 478 din 7 iulie 2011, având conţinutul anexei 32 din acelaşi act normativ.  +  Anexa 101 INSPECTORATUL DE JANDARMI JUDEŢEAN CONSTANŢAÎnsemnul heraldic al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române va păstra în compoziţie elemente din stema Ministerului Administraţiei şi Internelor, după cum urmează: pe fond albastru, o acvilă cruciată, de aur, cu capul spre dreapta, ciocul şi ghearele roşii, aripile deschise, ţinând în gheara dreaptă o spadă de argint, în stânga o ramură de măslin verde.Pe pieptul acvilei, un alt scut de dimensiuni mai mici, tăiat în furcă răsturnată: 1) pe verde, un romb de argint, ieşind dintr-o cunună compusă din trei frunze de stejar de aur, purtând în centru litera J stilizată, scrisă cu negru; 2) pe roşu, un far de argint, rostuit negru, luminat de aur, ieşind din valuri de argint şi flancat, în partea de sus, de două stele de aur; 3) pe albastru, o corabie neagră, cu pânze de argint, dotată la pupa şi în vârfurile celor două catarge cu trei fanioane, de asemenea, de argint, plutind peste valuri, de acelaşi metal.În partea inferioară, sub acvilă, deviza scrisă cu litere negre pe o eşarfă albă: LEX ET ORDO (LEGE ŞI ORDINE).În exergă, între două cercuri liniare, pe fond albastru, legenda scrisă cu litere majuscule, de asemenea, aurii: * INSPECTORATUL DE JANDARMI JUDEŢEAN * CONSTANŢA.Semnificaţia elementelor însumate: a) rombul - viaţă, prosperitate, recompensă, cântece de laudă; b) litera J - sigla care desemnează încă din secolul al XIX-lea Jandarmeria Română; c) cununa din frunze de stejar - forţa, puterea, autoritatea veche; d) farul, stelele şi corabia pe valuri - elemente preluate de la vechea stemă a judeţului Constanţa, pe teritoriul căruia unitatea îşi desfăşoară activitatea.--------------NOTĂ(CTCE)Însemnul heraldic al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa, se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 478 din 7 iulie 2011, la pagina 23 (a se vedea imaginea asociată).------------Anexa 101 a fost introdusă de pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 126 din 17 iunie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 478 din 7 iulie 2011, având conţinutul anexei 33 din acelaşi act normativ.  +  Anexa 102 INSPECTORATUL DE JANDARMI JUDEŢEAN GALAŢIÎnsemnul heraldic al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Galaţi din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române va păstra în compoziţie elemente din stema Ministerului Administraţiei şi Internelor, după cum urmează: pe fond albastru, o acvilă cruciată, de aur, cu capul spre dreapta, ciocul şi ghearele roşii, aripile deschise, ţinând în gheara dreaptă o spadă de argint, în stânga o ramură de măslin verde.Pe pieptul acvilei, un alt scut de dimensiuni mai mici, tăiat, având, în cartierul din partea de sus, pe albastru, un romb de argint, ieşind dintr-o cunună compusă din trei frunze de stejar de aur, purtând în centru litera J stilizată, scrisă cu negru, iar în cartierul din partea de jos, pe roşu, o ancoră de aur.În partea inferioară, sub acvilă, deviza scrisă cu litere negre pe o eşarfă albă: LEX ET ORDO (LEGE ŞI ORDINE).În exergă, între două cercuri liniare aurii, pe fond albastru, legenda scrisă cu litere majuscule, de asemenea, aurii: * INSPECTORATUL DE JANDARMI JUDEŢEAN * GALAŢI.Semnificaţia elementelor însumate: a) rombul - viaţă, prosperitate, recompensă, cântece de laudă; b) litera J - sigla care desemnează încă din secolul al XIX-lea Jandarmeria Română; c) cununa din frunze de stejar - forţa, puterea, autoritatea veche; d) ancora - element preluat din stema judeţului Galaţi, pe teritoriul căruia unitatea îşi desfăşoară activitatea.-------------NOTĂ(CTCE)Însemnul heraldic al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Galaţi, se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 478 din 7 iulie 2011, la pagina 23 (a se vedea imaginea asociată).------------Anexa 102 a fost introdusă de pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 126 din 17 iunie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 478 din 7 iulie 2011, având conţinutul anexei 34 din acelaşi act normativ.  +  Anexa 103 INSPECTORATUL DE JANDARMI JUDEŢEAN HUNEDOARAÎnsemnul heraldic al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Hunedoara din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române va păstra în compoziţie elemente din stema Ministerului Administraţiei şi Internelor, după cum urmează: pe fond albastru, o acvilă cruciată, de aur, cu capul spre dreapta, ciocul şi ghearele roşii, aripile deschise, ţinând în gheara dreaptă o spadă de argint, în stânga o ramură de măslin verde.Pe pieptul acvilei, un alt scut de dimensiuni mai mici, tăiat, având, în cartierul din partea de sus, pe roşu, un romb de argint, ieşind dintr-o cunună compusă din trei frunze de stejar de aur, purtând în centru litera J stilizată, scrisă cu negru, iar în cartierul din partea de jos, pe albastru, un corb negru ţinând în cioc un inel de aur, cu piatră roşie şi stând pe o ramură de stejar verde, cu ghinde de aur şi poziţionată în bandă.În partea inferioară, sub acvilă, deviza scrisă cu litere negre pe o eşarfă albă: LEX ET ORDO (LEGE ŞI ORDINE).În exergă, între două cercuri liniare aurii, pe fond albastru, legenda scrisă cu litere majuscule, de asemenea, aurii: * INSPECTORATUL DE JANDARMI JUDEŢEAN * HUNEDOARA.Semnificaţia elementelor însumate: a) rombul - viaţă, prosperitate, recompensă, cântece de laudă; b) litera J - sigla care desemnează încă din secolul al XIX-lea Jandarmeria Română; c) cununa din frunze de stejar -- forţa, puterea, autoritatea veche; d) corbul cu inel în cioc şi ramura de stejar - elemente preluate de la vechea stemă a judeţului Hunedoara, pe teritoriul căruia unitatea îşi desfăşoară activitatea.-------------NOTĂ(CTCE)Însemnul heraldic al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Hunedoara, se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 478 din 7 iulie 2011, la pagina 24 (a se vedea imaginea asociată).------------Anexa 103 a fost introdusă de pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 126 din 17 iunie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 478 din 7 iulie 2011, având conţinutul anexei 35 din acelaşi act normativ.  +  Anexa 104 INSPECTORATUL DE JANDARMI JUDEŢEAN MARAMUREŞÎnsemnul heraldic al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Maramureş din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române va păstra în compoziţie elemente din stema Ministerului Administraţiei şi Internelor, după cum urmează: pe fond albastru, o acvilă cruciată, de aur, cu capul spre dreapta, ciocul şi ghearele roşii, aripile deschise, ţinând în gheara dreaptă o spadă de argint, în stânga o ramură de măslin verde.Pe pieptul acvilei, un alt scut de dimensiuni mai mici, tăiat în furcă: 1) pe albastru, un romb de argint, ieşind dintr-o cunună compusă din trei frunze de stejar de aur, purtând în centru litera J stilizată, scrisă cu negru; 2) pe roşu, un cap de bour de argint, având o stea de aur între coarne; 3) pe portocaliu, un munte de argint, cu o intrare de mină ajurată negru, pe vârful căruia stă o capră neagră.În partea inferioară, sub acvilă, deviza scrisă cu litere negre pe o eşarfă albă: LEX ET ORDO (LEGE ŞI ORDINE).În exergă, între două cercuri liniare aurii, pe fond albastru, legenda scrisă cu litere majuscule, de asemenea, aurii: * INSPECTORATUL DE JANDARMI JUDEŢEAN * MARAMUREŞ.Semnificaţia elementelor însumate: a) rombul - viaţă, prosperitate, recompensă, cântece de laudă; b) litera J - sigla care desemnează încă din secolul al XIX-lea Jandarmeria Română; c) cununa din frunze de stejar - forţa, puterea, autoritatea veche; d) capul de bour cu stea între coarne, muntele şi capra neagră - elemente preluate de la vechea stemă a judeţului Maramureş, pe teritoriul căruia unitatea îşi desfăşoară activitatea.-------------NOTĂ(CTCE)Însemnul heraldic al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Maramureş, se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 478 din 7 iulie 2011, la pagina 24 (a se vedea imaginea asociată).------------Anexa 104 a fost introdusă de pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 126 din 17 iunie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 478 din 7 iulie 2011, având conţinutul anexei 36 din acelaşi act normativ.  +  Anexa 105 INSPECTORATUL DE JANDARMI JUDEŢEAN MEHEDINŢIÎnsemnul heraldic al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Mehedinţi din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române va păstra în compoziţie elemente din stema Ministerului Administraţiei şi Internelor, după cum urmează: pe fond albastru, o acvilă cruciată, de aur, cu capul spre dreapta, ciocul şi ghearele roşii, aripile deschise, ţinând în gheara dreaptă o spadă de argint, în stânga o ramură de măslin verde.Pe pieptul acvilei, un alt scut de dimensiuni mai mici, tăiat, având, în cartierul din partea de sus, pe albastru, un romb de argint, ieşind dintr-o cunună compusă din trei frunze de stejar de aur, purtând în centru litera J stilizată, scrisă cu negru, iar în cartierul din partea de jos, pe roşu, o albină de aur.În partea inferioară, sub acvilă, deviza scrisă cu litere negre pe o eşarfă albă: LEX ET ORDO (LEGE ŞI ORDINE).În exergă, între două cercuri liniare aurii, pe fond albastru, legenda scrisă cu litere majuscule, de asemenea, aurii: * INSPECTORATUL DE JANDARMI JUDEŢEAN * MEHEDINŢI.Semnificaţia elementelor însumate: a) rombul - viaţă, prosperitate, recompensă, cântece de laudă; b) litera J - sigla care desemnează încă din secolul al XIX-lea Jandarmeria Română; c) cununa din frunze de stejar - forţa, puterea, autoritatea veche; d) albina - element preluat de la vechea stemă a judeţului Mehedinţi, pe teritoriul căruia unitatea îşi desfăşoară activitatea.-------------NOTĂ(CTCE)Însemnul heraldic al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Mehedinţi, se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 478 din 7 iulie 2011, la pagina 25 (a se vedea imaginea asociată).------------Anexa 105 a fost introdusă de pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 126 din 17 iunie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 478 din 7 iulie 2011, având conţinutul anexei 37 din acelaşi act normativ.  +  Anexa 106 INSPECTORATUL DE JANDARMI JUDEŢEAN PRAHOVAÎnsemnul heraldic al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Prahova din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române va păstra în compoziţie elemente din stema Ministerului Administraţiei şi Internelor, după cum urmează: pe fond albastru, o acvilă cruciată, de aur, cu capul spre dreapta, ciocul şi ghearele roşii, aripile deschise, ţinând în gheara dreaptă o spadă de argint, în stânga o ramură de măslin verde.Pe pieptul acvilei, un alt scut de dimensiuni mai mici, tripartit în furcă răsturnată: 1) pe albastru, un romb de argint, ieşind dintr-o cunună compusă din trei frunze de stejar de aur, purtând în centru litera J stilizată, scrisă cu negru; 2) pe roşu, o carte deschisă de argint; 3) pe argint, un munte verde, pe vârful căruia stă o capră neagră.În partea inferioară, sub acvilă, deviza scrisă cu litere negre pe o eşarfă albă: LEX ET ORDO (LEGE ŞI ORDINE).În exergă, între două cercuri liniare aurii, pe fond albastru, legenda scrisă cu litere majuscule, de asemenea, aurii: * INSPECTORATUL DE JANDARMI JUDEŢEAN * PRAHOVA.Semnificaţia elementelor însumate: a) rombul - viaţă, prosperitate, recompensă, cântece de laudă; b) litera J - sigla care desemnează încă din secolul al XIX-lea Jandarmeria Română; c) cununa din frunze de stejar - forţa, puterea, autoritatea veche; d) muntele, capra neagră şi cartea - elemente preluate din stema judeţului Prahova, pe teritoriul căruia unitatea îşi desfăşoară activitatea.-------------NOTĂ(CTCE)Însemnul heraldic al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Prahova, se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 478 din 7 iulie 2011, la pagina 26 (a se vedea imaginea asociată).------------Anexa 106 a fost introdusă de pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 126 din 17 iunie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 478 din 7 iulie 2011, având conţinutul anexei 38 din acelaşi act normativ.  +  Anexa 107 INSPECTORATUL DE JANDARMI JUDEŢEAN SATU MAREÎnsemnul heraldic al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Satu Mare din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române va păstra în compoziţie elemente din stema Ministerului Administraţiei şi Internelor, după cum urmează: pe fond albastru, o acvilă cruciată, de aur, cu capul spre dreapta, ciocul şi ghearele roşii, aripile deschise, ţinând în gheara dreaptă o spadă de argint, în stânga o ramură de măslin verde.Pe pieptul acvilei, un alt scut de dimensiuni mai mici, tăiat în furcă: 1) pe albastru, un romb de argint, ieşind dintr-o cunună compusă din trei frunze de stejar de aur, purtând în centru litera J stilizată, scrisă cu negru; 2) pe roşu, un ciorchine de strugure de aur, cu trei frunze verzi; 3) pe verde, un turn de argint, rostuit negru, cu şase creneluri, trei ferestre ajurate negru, dispuse 2:1, şi o poartă ajurată de aceeaşi culoare.În partea inferioară, sub acvilă, deviza scrisă cu litere negre pe o eşarfă albă: LEX ET ORDO (LEGE ŞI ORDINE).În exergă, între două cercuri liniare aurii, pe fond albastru, legenda scrisă cu litere majuscule, de asemenea, aurii: * INSPECTORATUL DE JANDARMI JUDEŢEAN * SATU MARE.Semnificaţia elementelor însumate: a) rombul - viaţă, prosperitate, recompensă, cântece de laudă; b) litera J - sigla care desemnează încă din secolul al XIX-lea Jandarmeria Română; c) cununa din frunze de stejar - forţa, puterea, autoritatea veche; d) turnul şi strugurele - elemente preluate de la vechea stemă a judeţului Satu Mare, pe teritoriul căruia unitatea îşi desfăşoară activitatea.-------------NOTĂ(CTCE)Însemnul heraldic al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Satu Mare, se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 478 din 7 iulie 2011, la pagina 26 (a se vedea imaginea asociată).------------Anexa 107 a fost introdusă de pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 126 din 17 iunie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 478 din 7 iulie 2011, având conţinutul anexei 39 din acelaşi act normativ.  +  Anexa 108 INSPECTORATUL DE JANDARMI JUDEŢEAN VÂLCEAÎnsemnul heraldic al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Vâlcea din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române va păstra în compoziţie elemente din stema Ministerului Administraţiei şi Internelor, după cum urmează: pe fond albastru, o acvilă cruciată, de aur, cu capul spre dreapta, ciocul şi ghearele roşii, aripile deschise, ţinând în gheara dreaptă o spadă de argint, în stânga o ramură de măslin verde.Pe pieptul acvilei, un alt scut de dimensiuni mai mici, tăiat şi despicat în şef: 1) pe albastru, un romb de argint, ieşind dintr-o cunună compusă din trei frunze de stejar de aur, purtând în centru litera J stilizată, scrisă cu negru; 2) pe argint, un copac natural, smuls, cu fructe de aur; 3) pe roşu, o fântână tradiţională, de aur, flancată, în partea dreaptă, de un bărbat, purtând haine şi căciulă pe cap, de argint, ţinând, cu ambele mâini, frâul unui cal cabrat, de acelaşi metal, aflat în partea stângă.În partea inferioară, sub acvilă, deviza scrisă cu litere negre pe o eşarfă albă: LEX ET ORDO (LEGE ŞI ORDINE).În exergă, între două cercuri liniare aurii, pe fond albastru, legenda scrisă cu litere majuscule, de asemenea, aurii: * INSPECTORATUL DE JANDARMI JUDEŢEAN * VÂLCEA.Semnificaţia elementelor însumate: a) rombul - viaţă, prosperitate, recompensă, cântece de laudă; b) litera J - sigla care desemnează încă din secolul al XIX-lea Jandarmeria Română; c) cununa din frunze de stejar - forţa, puterea, autoritatea veche; d) copac smuls: rădăcinile - colaborarea cu alte unităţi; trunchiul - pregătirea în comun a unor planuri de acţiune; ramurile - punerea în practică a acţiunilor care, cum se speră, vor produce numeroase fructe; e) fântâna flancată de om şi de cal, precum şi copacul - elemente preluate din stema judeţului Vâlcea, pe teritoriul căruia unitatea îşi desfăşoară activitatea.-------------NOTĂ(CTCE)Însemnul heraldic al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Vâlcea, se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 478 din 7 iulie 2011, la pagina 27 (a se vedea imaginea asociată).------------Anexa 108 a fost introdusă de pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 126 din 17 iunie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 478 din 7 iulie 2011, având conţinutul anexei 40 din acelaşi act normativ.  +  Anexa 109 UNITATEA SPECIALĂ 76 JANDARMIPAZĂ ŞI PROTECŢIE INSTITUŢII FINANCIAR BANCAREÎnsemnul heraldic al Unităţii Speciale 76 Jandarmi Pază şi Protecţie Instituţii Financiar Bancare din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române se prezintă după cum urmează: scut albastru, cu o bandă roşie, cu filiere de aur, încărcată cu trei bezanţi de argint, având în cartierul stâng superior o spadă de argint, înzestrată de aur, poziţionată în pal şi cu vârful în jos, iar în cartierul drept inferior o grenadă aprinsă, de argint.În exergă, între două cercuri liniare aurii, pe fond albastru, legenda scrisă cu litere majuscule, de asemenea, aurii: * UNITATEA SPECIALĂ 76 JANDARMI * PAZĂ ŞI PROTECŢIE INSTITUŢII FINANCIAR BANCARE.Drapelul distinctiv al Unităţii Speciale 76 Jandarmi Pază şi Protecţie Instituţii Financiar Bancare va avea culoare albă, cu lungimea flamurei egală cu 1,5 din lăţime. Însemnul heraldic de mai sus se va aplica pe centru, pe avers şi pe revers, simetric faţă de marginile superioară şi inferioară, respectiv stânga şi dreapta ale drapelului.Semnificaţia elementelor însumate: a) banda - apărare, protecţie; ordine; b) bezanţi - monede; c) spada - dârzenie, victorie; capacitatea de a judeca, de a separa vinovăţia de inocenţă; d) grenada aprinsă - jandarmeria; curaj, valoare, dorinţa de a lupta pentru ţară.-------------NOTĂ(CTCE)Însemnul heraldic al Unităţii Speciale 76 Jandarmi Pază şi Protecţie Instituţii Financiar Bancare, se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 478 din 7 iulie 2011, la pagina 27 (a se vedea imaginea asociată).------------Anexa 109 a fost introdusă de pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 126 din 17 iunie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 478 din 7 iulie 2011, având conţinutul anexei 41 din acelaşi act normativ.  +  Anexa 110 GRUPAREA DE JANDARMI MOBILĂ "MATEI BASARAB" PLOIEŞTIÎnsemnul heraldic al Grupării de Jandarmi Mobile "Matei Basarab" Ploieşti din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române se prezintă după cum urmează: scut albastru, cu o bandă de argint, încărcată cu trei stele roşii, având în cartierul din partea stângă superioară un leu de aur, cu coada ridicată, limbat, aprins şi armat roşu, iar în cartierul din partea dreaptă inferioară o grenadă aprinsă, de asemenea, de argint.În exergă, între două cercuri liniare aurii, pe fond albastru, legenda scrisă cu litere majuscule, de asemenea, aurii: * GRUPAREA DE JANDARMI MOBILĂ * "MATEI BASARAB" PLOIEŞTI.Semnificaţia elementelor însumate: a) banda - apărare, protecţie, ordine; b) stelele roşii - oamenii; c) leul de aur - putere, autoritate, forţă, curaj, inteligenţă, energie în serviciul binelui; d) limba, ochii şi ghearele roşii - forţa unităţii; e) grenada aprinsă - jandarmeria; curaj, valoare, dorinţa de a lupta pentru ţară.-------------NOTĂ(CTCE)Însemnul heraldic al Grupării de Jandarmi Mobile "Matei Basarab" Ploieşti, se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 478 din 7 iulie 2011, la pagina 28 (a se vedea imaginea asociată).------------Anexa 110 a fost introdusă de pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 126 din 17 iunie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 478 din 7 iulie 2011, având conţinutul anexei 42 din acelaşi act normativ.  +  Anexa 111 ŞCOALA MILITARĂ DE SUBOFIŢERI JANDARMI FĂLTICENIÎnsemnul heraldic al Şcolii Militare de Subofiţeri Jandarmi Fălticeni din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române se prezintă după cum urmează: scut tăiat în furcă răsturnată: 1) pe roşu, o carte deschisă de argint; 2) pe albastru, o grenadă aprinsă, de asemenea, de argint; 3) pe verde, o oglindă rotundă de argint, cu bordura de acelaşi metal.În exergă, între două cercuri liniare aurii, pe fond albastru, legenda scrisă cu litere majuscule, de asemenea, aurii: * ŞCOALA MILITARĂ DE SUBOFIŢERI JANDARMI * FĂLTICENI.Semnificaţia elementelor însumate: a) cartea - ştiinţă, învăţământ, individualizând menirea unităţii; b) grenada aprinsă - jandarmeria; curaj, valoare, dorinţa de a lupta pentru ţară; c) oglinda de argint - instruirea personalului în scopul perfecţionării metodelor şi a mijloacelor proprii de muncă.-------------NOTĂ(CTCE)Însemnul heraldic al Şcolii Militare de Subofiţeri Jandarmi Fălticeni, se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 478 din 7 iulie 2011, la pagina 28 (a se vedea imaginea asociată).------------Anexa 111 a fost introdusă de pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 126 din 17 iunie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 478 din 7 iulie 2011, având conţinutul anexei 43 din acelaşi act normativ.  +  Anexa 112 CENTRUL DE PERFECŢIONARE A PREGĂTIRII CADRELOR JANDARMI GHEORGHENIÎnsemnul heraldic al Centrului de Perfecţionare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi Gheorgheni din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române se prezintă după cum urmează: scut scartelat, având în cartierul 1, pe roşu, o carte deschisă de argint, în 2, pe albastru, un leu rampant de aur, armat roşu, ţinând în laba dreaptă anterioară un pumnal de argint, înzestrat de aur, aşezat în bară, cu vârful în sus, în 3, pe albastru, o grenadă aprinsă, de argint, iar în 4, pe roşu, un copac smuls, de acelaşi metal.În partea inferioară, sub scut, deviza scrisă cu litere negre pe o eşarfă albă: LEX ET ORDO (LEGE ŞI ORDINE).În exergă, între două cercuri liniare aurii, pe fond albastru, legenda scrisă cu litere majuscule, de asemenea, aurii: * CENTRUL DE PERFECŢIONARE A PREGĂTIRII CADRELOR JANDARMI * GHEORGHENI.Semnificaţia elementelor însumate: a) cartea - ştiinţă, cultură, învăţământ, individualizând menirea unităţii; b) leul de aur - un luptător prudent întâmpinat cu onoruri; putere, autoritate, forţă, curaj, înţelepciune, energie în serviciul binelui; c) pumnalul - justiţie şi onoare militară; d) ghearele şi dinţii roşii - forţa unităţii; e) grenada aprinsă - jandarmeria; curaj, valoare, dorinţa de a lupta pentru ţară; f) copacul smuls: rădăcinile - colaborarea între structuri; trunchiul - pregătirea în comun a unor planuri de acţiune; ramurile - punerea în practică a acţiunilor care, cum se speră, vor produce numeroase fructe.-------------NOTĂ(CTCE)Însemnul heraldic al Centrului de Perfecţionare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi Gheorgheni, se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 478 din 7 iulie 2011, la pagina 29 (a se vedea imaginea asociată).------------Anexa 112 a fost introdusă de pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 126 din 17 iunie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 478 din 7 iulie 2011, având conţinutul anexei 44 din acelaşi act normativ.  +  Anexa 113 INSPECTORATUL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ "SEMENIC"AL JUDEŢULUI CARAŞ-SEVERINÎnsemnul heraldic al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Semenic" al judeţului Caraş-Severin din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă va păstra în compoziţie elemente din stema Ministerului Administraţiei şi Internelor, după cum urmează: pe fond negru, o acvilă cruciată, de aur, cu capul spre dreapta, ciocul şi ghearele roşii, aripile deschise, ţinând în gheara dreaptă o spadă de argint, în stânga o ramură de măslin verde.Pe pieptul acvilei se află un scut tăiat în furcă răsturnată: 1) pe roşu, două topoare încrucişate în săritoare, suprapuse de o cască de pompier aşezată din profil, dedesubt o grenadă explodând, de la care pornesc în dreapta şi stânga ramuri de stejar, totul de argint; 2) pe albastru, un legionar roman, redat în picioare şi din faţă, ţinând în mâna dreaptă scutul cu iniţialele VRR, iar cu mâna stângă sprijină suliţa aşezată în pal, totul de acelaşi metal; 3) pe argint, o turtă portocalie, încărcată cu un triunghi albastru, alezat.În partea inferioară, sub acvilă, deviza scrisă cu litere negre pe o eşarfă albă: AUDACIA ET DEVOTIO (CURAJ ŞI DEVOTAMENT).În exergă, între două cercuri liniare aurii, legenda scrisă cu litere majuscule, de asemenea, de aur, pe fond negru: * INSPECTORATUL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ * "SEMENIC" AL JUDEŢULUI CARAŞ-SEVERIN.Semnificaţia elementelor însumate: a) casca şi topoarele - sunt preluate din însemnele pompierilor militari folosite din a doua jumătate a secolului al XIX-lea; b) grenada explodând - aminteşte de participarea pompierilor militari la Războiul pentru Cucerirea Independenţei de Stat a României; c) ramurile de stejar - forţa, puterea; autoritatea veche; d) legionarul roman cu scut şi suliţă - elemente preluate din stema judeţului Caraş-Severin, pe teritoriul căruia unitatea îşi desfăşoară activitatea; e) turta portocalie cu triunghiul albastru, alezat - protecţia civilă.-------------NOTĂ(CTCE)Însemnul heraldic al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Semenic" al judeţului Caraş-Severin, se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 478 din 7 iulie 2011, la pagina 30 (a se vedea imaginea asociată).------------Anexa 113 a fost introdusă de pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 126 din 17 iunie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 478 din 7 iulie 2011, având conţinutul anexei 45 din acelaşi act normativ.  +  Anexa 114 INSPECTORATUL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ "ŞERBAN CANTACUZINO"AL JUDEŢULUI PRAHOVAÎnsemnul heraldic al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Şerban Cantacuzino" al judeţului Prahova din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă va păstra în compoziţie elemente din stema Ministerului Administraţiei şi Internelor, după cum urmează: pe fond negru, o acvilă cruciată, de aur, cu capul spre dreapta, ciocul şi ghearele roşii, aripile deschise, ţinând în gheara dreaptă o spadă de argint, în stânga o ramură de măslin verde.Pe pieptul acvilei se află un scut despicat şi semităiat la dextra: 1) pe roşu, două topoare încrucişate în săritoare, suprapuse de o cască de pompier aşezată din profil, dedesubt o grenadă explodând, de la care pornesc în dreapta şi stânga ramuri de stejar, totul de argint; 2) pe argint, o turtă portocalie, încărcată cu un triunghi albastru, alezat; 3) pe albastru, o sondă de argint de tip turlă.În partea inferioară, sub acvilă, deviza scrisă cu litere negre pe o eşarfă albă: AUDACIA ET DEVOTIO (CURAJ ŞI DEVOTAMENT).În exergă, între două cercuri liniare aurii, legenda scrisă cu litere majuscule, de asemenea, de aur, pe fond negru: * INSPECTORATUL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ * "ŞERBAN CANTACUZINO" AL JUDEŢULUI PRAHOVA.Semnificaţia elementelor însumate: a) casca şi topoarele - sunt preluate din însemnele pompierilor militari folosite din a doua jumătate a secolului al XIX-lea; b) grenada explodând - aminteşte de participarea pompierilor militari la Războiul pentru Cucerirea Independenţei de Stat a României; c) ramurile de stejar - forţa, puterea; autoritatea veche; d) turta portocalie cu triunghiul albastru, alezat - protecţia civilă; e) sonda - element preluat din stema judeţului Prahova, pe teritoriul căruia unitatea îşi desfăşoară activitatea.-------------NOTĂ(CTCE)Însemnul heraldic al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Şerban Cantacuzino" al judeţului Prahova, se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 478 din 7 iulie 2011, la pagina 30 (a se vedea imaginea asociată).------------Anexa 114 a fost introdusă de pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 126 din 17 iunie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 478 din 7 iulie 2011, având conţinutul anexei 46 din acelaşi act normativ.  +  Anexa 115 INSPECTORATUL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ "DEALU SPIRII"AL MUNICIPIULUI BUCUREŞTIÎnsemnul heraldic al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Dealu Spirii" al Municipiului Bucureşti din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă va păstra în compoziţie elemente din stema Ministerului Administraţiei şi Internelor, după cum urmează: pe fond purpuriu, o acvilă cruciată, de aur, cu capul spre dreapta, ciocul şi ghearele roşii, aripile deschise, ţinând în gheara dreaptă o spadă de argint, iar în stânga o ramură de măslin verde.Pe pieptul acvilei se află un scut scartelat: 1. pe roşu, două topoare încrucişate în săritoare, suprapuse de o cască de pompier aşezată din profil, dedesubt o grenadă explodând, de la care pornesc în dreapta şi stânga ramuri de stejar, totul de argint; 2. pe albastru, o femeie înaripată, cu părul strâns la spate, în coc, purtând veşminte lungi, ţinând cu mâna stângă o trompetă dusă la gură, iar cu mâna dreaptă susţinând, lipit de ea, de la subsuoara dreaptă, un ostaş pompier rănit, având ochii închişi, capul dat pe spate şi puţin spre dreapta, ţinându-şi mâna dreaptă la inimă şi piciorul drept flexat şi un coif de pompier aşezat, jos, lângă el, totul de argint; 3. pe argint, o turtă portocalie, încărcată cu un triunghi albastru, alezat; 4. pe portocaliu, un caduceu de argint, reprezentat printr-o baghetă verticală pe care sunt încolăciţi 2 şerpi afrontaţi, astfel încât partea superioară a corpului lor formează un arc şi se termină prin două aripi deschise.În exergă, între două cercuri liniare aurii, legenda scrisă cu litere majuscule, de asemenea, de aur, pe fond purpuriu: * INSPECTORATUL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ * "DEALU SPIRII" AL MUNICIPIULUI BUCUREŞTI.Semnificaţia elementelor însumate: a) casca şi topoarele - sunt preluate din însemnele pompierilor militari folosite din a doua jumătate a secolului al XIX-lea; b) grenada explodând - aminteşte de participarea pompierilor militari la Războiul pentru Cucerirea Independenţei de Stat a României; c) ramurile de stejar - forţa, puterea; autoritate veche; d) turta portocalie cu triunghiul albastru, alezat - protecţia civilă; e) caduceul de argint - reputaţia de virtuţi reale; bagheta - puterea; şerpii - prudenţa; aripile - capacitatea unităţii de a da primul ajutor unui accidentat, unui bolnav; f) femeia înaripată - zeiţa Victoria; coiful - protecţie, invulnerabilitate; ostaşul pompier rănit - jertfa eroilor în lupta de la 13 septembrie 1848, din Dealul Spirii, susţinută de pompierii bucureşteni, comandaţi de căpitanul Pavel Zăgănescu şi de batalionul II din Regimentul Linie sub comanda colonelului Radu Golescu împotriva unei divizii de armată turcească, comandată de Cherim Paşa; compoziţia reprezintă partea superioară a Monumentului Eroilor Pompieri realizat de Wladimir Hegel şi inaugurat la 13 septembrie 1901 în prezenţa câtorva supravieţuitori ai celebrei bătălii.---------NOTĂ(CTCE)Reprezentarea grafică a însemnului heraldic al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Dealu Spirii" al Municipiului Bucureşti din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 641 din 8 septembrie 2011, la pagina 14, (a se vedea imaginea asociată).------------Anexa 115 a fost introdusă de pct. 4 al art. I din ORDINUL nr. 185 din 7 septembrie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 641 din 8 septembrie 2011, având conţinutul anexei din acelaşi act normativ.  +  Anexa 116 CENTRUL NAŢIONAL SISEmblema Centrului Naţional SIS se prezintă după cum urmează: pe fond albastru, harta României, de aceeaşi culoare, cu marginea de aur, încărcată cu un inel de argint în care este înscrisă credinţa de acelaşi metal. În jurul compoziţiei, 12 stele de aur.În exergă, între două cercuri liniare aurii, pe fond albastru, legenda scrisă cu litere majuscule, de asemenea, aurii: * CENTRUL NAŢIONAL SIS * M.A.I.Semnificaţia elementelor însumate: a) harta - conturul ţării; b) inelul de argint - baza de date; c) credinţa (două mâini care se strâng) - unitate; colaborare cu alte unităţi şi instituţii din ţară sau străinătate; d) fondul albastru încărcat cu cele 12 stele de aur este preluat de la drapelul Uniunii Europene; e) literele M.A.I. - sigla Ministerului Administraţiei şi Internelor.--------------NOTĂ(CTCE)Reprezentarea grafică a Emblemei Centrului Naţional SIS se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 745 din 6 noiembrie 2012, la pagina 4 (a se vedea imaginea asociată).------------Anexa 116 a fost introdusă de pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 247 din 29 octombrie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 745 din 6 noiembrie 2012, având conţinutul anexei 2 din acelaşi act normativ.  +  Anexa 117 INSPECTORATUL DE POLIŢIE JUDEŢEAN MEHEDINŢIÎnsemnul heraldic al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mehedinţi din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române va păstra în compoziţie elemente din stema Ministerului Administraţiei şi Internelor, după cum urmează: pe fond albastru, o acvilă cruciată, de aur, cu capul spre dreapta, ciocul şi ghearele roşii, aripile deschise, ţinând în gheara dreaptă o spadă de argint, în stânga o ramură de măslin verde.Pe pieptul acvilei se află un alt scut de dimensiuni mai mici, tăiat în furcă: 1) pe albastru, o albină de aur; 2) pe verde, două securi consulare romane, naturale, încrucişate în săritoare; 3) pe roşu, o balanţă de aur, cu talgerele în echilibru.În partea inferioară, sub acvilă, deviza scrisă cu litere negre pe o eşarfă albă: LEX ET HONOR (LEGE ŞI ONOARE).În exergă, între două cercuri liniare aurii, pe fond albastru, legenda scrisă cu litere majuscule, de asemenea, aurii: * INSPECTORATUL DE POLIŢIE JUDEŢEAN * MEHEDINŢI.Semnificaţia elementelor însumate: a) balanţa - echilibru, justiţie, echitate, evidenţiind în stema de faţă atributul unităţii privind supravegherea aplicării legilor; b) securile consulare romane - evocă atribuţiile Inspectoratului în statul de drept, de garant al ordinii publice; c) albina - element preluat de la stema judeţului Mehedinţi, pe teritoriul căruia unitatea îşi desfăşoară activitatea.--------------NOTĂ(CTCE)Reprezentarea grafică a Însemnului heraldic al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mehedinţi se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 745 din 6 noiembrie 2012, la pagina 5 (a se vedea imaginea asociată).------------Anexa 117 a fost introdusă de pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 247 din 29 octombrie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 745 din 6 noiembrie 2012, având conţinutul anexei 3 din acelaşi act normativ.  +  Anexa 118 INSPECTORATUL DE JANDARMI JUDEŢEAN"GENERAL DE DIVIZIE ŞTEFAN ŞTEFĂNESCU" GIURGIUÎnsemnul heraldic al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Giurgiu din cadrul Jandarmeriei Române va păstra în compoziţie elemente din stema Ministerului Administraţiei şi Internelor, după cum urmează: pe fond albastru, o acvilă cruciată, de aur, cu capul spre dreapta, ciocul şi ghearele roşii, aripile deschise, ţinând în gheara dreaptă o spadă de argint, în stânga o ramură de măslin verde.Pe pieptul acvilei, un alt scut de dimensiuni mai mici, tăiat în furcă: 1) pe albastru, un romb de argint, ieşind dintr-o cunună compusă din trei frunze de stejar de aur, purtând în centru litera J stilizată, scrisă cu negru; 2) pe roşu, o semilună urcătoare, de argint, asuprită de o secure cu două tăişuri, de acelaşi metal, aşezată în pal; 3) pe verde, trei copaci smulşi, de aur, dispuşi 2:1.În partea inferioară, sub acvilă, deviza scrisă cu litere negre pe o eşarfă albă: LEX ET ORDO (LEGE ŞI ORDINE).În exergă, între două cercuri liniare aurii, pe fond albastru, legenda scrisă cu litere majuscule, de asemenea, aurii: * INSPECTORATUL DE JANDARMI JUDEŢEAN * GIURGIU.Semnificaţia elementelor însumate: a) romb - viaţă, prosperitate, recompensă, cântece de laudă; b) litera J - sigla care desemnează încă din secolul al XIX-lea Jandarmeria Română; c) cununa din frunze de stejar - forţa, puterea, autoritate veche; d) copacii, securea şi semiluna urcătoare - elemente preluate din stema judeţului Giurgiu, pe teritoriul căruia unitatea îşi desfăşoară activitatea.--------------NOTĂ(CTCE)Reprezentarea grafică a Însemnului heraldic al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Giurgiu se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 745 din 6 noiembrie 2012, la pagina 6 (a se vedea imaginea asociată).------------Anexa 118 a fost introdusă de pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 247 din 29 octombrie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 745 din 6 noiembrie 2012, având conţinutul anexei 4 din acelaşi act normativ.  +  Anexa 119 INSPECTORATUL DE JANDARMI JUDEŢEAN"TUDOR VLADIMIRESCU" GORJÎnsemnul heraldic al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Gorj din cadrul Jandarmeriei Române va păstra în compoziţie elemente din stema Ministerului Administraţiei şi Internelor, după cum urmează: pe fond albastru, o acvilă cruciată, de aur, cu capul spre dreapta, ciocul şi ghearele roşii, aripile deschise, ţinând în gheara dreaptă o spadă de argint, în stânga o ramură de măslin verde.Pe pieptul acvilei, un alt scut de dimensiuni mai mici, tăiat, având, în cartierul 1, pe roşu, un romb de argint, ieşind dintr-o cunună compusă din trei frunze de stejar de aur, purtând în centru litera J stilizată, scrisă cu negru, iar în cartierul 2, pe albastru, un cerb de aur stând pe o terasă verde.În partea inferioară, sub acvilă, deviza scrisă cu litere negre pe o eşarfă albă: LEX ET ORDO (LEGE ŞI ORDINE).În exergă, între două cercuri liniare aurii, pe fond albastru, legenda scrisă cu litere majuscule, de asemenea, aurii: * INSPECTORATUL DE JANDARMI JUDEŢEAN * GORJ.Semnificaţia elementelor însumate: a) romb - viaţă, prosperitate, recompensă, cântece de laudă; b) litera J - sigla care desemnează încă din secolul al XIX-lea Jandarmeria Română; c) cununa din frunze de stejar - forţa, puterea, autoritate veche; d) cerbul stând pe terasă - elemente preluate din stema judeţului Gorj, pe teritoriul căruia unitatea îşi desfăşoară activitatea.--------------NOTĂ(CTCE)Reprezentarea grafică a Însemnului heraldic al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Gorj se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 745 din 6 noiembrie 2012, la pagina 7 (a se vedea imaginea asociată).------------Anexa 119 a fost introdusă de pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 247 din 29 octombrie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 745 din 6 noiembrie 2012, având conţinutul anexei 5 din acelaşi act normativ.  +  Anexa 120 GRUPAREA DE JANDARMI MOBILĂ"ALEXANDRU CEL BUN" BACĂUÎnsemnul heraldic al Grupării de Jandarmi Mobile "Alexandru cel Bun" Bacău din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române se prezintă după cum urmează: scut albastru, cu o bandă de argint încărcată cu două stele roşii, având în cartierul din partea stângă superioară o spadă de argint, înzestrată de aur, poziţionată în pal şi cu vârful în jos, iar în cartierul din partea dreaptă inferioară o grenadă aprinsă, de argint; peste tot, un scut în inimă, auriu, încărcat cu un munte roşu.În exergă, între două cercuri liniare aurii, pe fond albastru, legenda scrisă cu litere majuscule, de asemenea, aurii: * GRUPAREA DE JANDARMI MOBILĂ * "ALEXANDRU CEL BUN" BACĂU.Semnificaţia elementelor însumate: a) bandă - apărare, protecţie, ordine; b) stelele roşii - oamenii; c) spada - capacitatea de a judeca, de a separa vinovăţia de inocenţă; justiţia; d) grenada aprinsă - jandarmeria; curaj, valoare, dorinţa de a lupta pentru ţară; e) scut în inimă sau scut "peste tot" - scut de dimensiuni mai mici plasat pe centrul scutului exterior şi acoperind, parţial, celelalte cartiere; f) muntele - element preluat de la stema judeţului Bacău, pe teritoriul căruia unitatea îşi desfăşoară, în principal, activitatea.--------------NOTĂ(CTCE)Reprezentarea grafică a Însemnului heraldic al Grupării de Jandarmi Mobile "Alexandru cel Bun" Bacău se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 745 din 6 noiembrie 2012, la pagina 8 (a se vedea imaginea asociată).------------Anexa 120 a fost introdusă de pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 247 din 29 octombrie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 745 din 6 noiembrie 2012, având conţinutul anexei 6 din acelaşi act normativ.  +  Anexa 121 INSPECTORATUL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ"UNIREA" AL JUDEŢULUI ALBAÎnsemnul heraldic al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Unirea" al judeţului Alba din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă va păstra în compoziţie elemente din stema Ministerului Administraţiei şi Internelor, după cum urmează: pe fond negru, o acvilă cruciată, de aur, cu capul spre dreapta, ciocul şi ghearele roşii, aripile deschise, ţinând în gheara dreaptă o spadă de argint, iar în stânga o ramură de măslin verde.Pe pieptul acvilei se află un scut despicat, semităiat la senestra: 1) pe albastru, un legionar roman de argint, redat în întregime din faţă şi privind spre stânga, ţinând în mâna dreaptă o lance, de asemenea, de argint, poziţionată în pal, iar în stânga un scut negru având în câmp literele VRR scrise cu argint, dispuse astfel: V în registrul de sus, iar RR în cel de jos; 2) pe purpuriu, două topoare încrucişate în săritoare, suprapuse de o cască de pompier aşezată din profil, dedesubt o grenadă explodând, de la care pornesc în dreapta şi stânga ramuri de stejar, totul de argint; 3) pe argint, o turtă portocalie, încărcată cu un triunghi albastru, alezat.În partea inferioară, sub acvilă, deviza scrisă cu litere negre pe o eşarfă albă: AUDACIA ET DEVOTIO (CURAJ ŞI DEVOTAMENT).În exergă, între două cercuri liniare aurii, legenda scrisă cu litere majuscule, de asemenea,de aur, pe fond negru: * INSPECTORATUL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ * "UNIREA" AL JUDEŢULUI ALBA.Semnificaţia elementelor însumate: a) casca şi topoarele - sunt preluate din însemnele pompierilor militari folosite din a doua jumătate a secolului al XIX-lea; b) grenada explodând - aminteşte de participarea pompierilor militari la Războiul pentru Cucerirea Independenţei de Stat a României; c) ramurile de stejar - forţa, puterea; autoritate veche; d) turta portocalie cu triunghiul albastru, alezat - protecţia civilă; e) legionarul roman - element preluat din vechea stemă a judeţului Alba, pe teritoriul căruia unitatea îşi desfăşoară activitatea.--------------NOTĂ(CTCE)Reprezentarea grafică a Însemnului heraldic al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Unirea" al judeţului Alba se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 745 din 6 noiembrie 2012, la pagina 9 (a se vedea imaginea asociată).------------Anexa 121 a fost introdusă de pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 247 din 29 octombrie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 745 din 6 noiembrie 2012, având conţinutul anexei 7 din acelaşi act normativ.  +  Anexa 122 INSPECTORATUL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ"ALEXANDRU DIMITRIE GHICA" AL JUDEŢULUI TELEORMANÎnsemnul heraldic al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Alexandru Dimitrie Ghica" al judeţului Teleorman din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă va păstra în compoziţie elemente din stema Ministerului Administraţiei şi Internelor, după cum urmează: pe fond negru, o acvilă cruciată, de aur, cu capul spre dreapta, ciocul şi ghearele roşii, aripile deschise, ţinând în gheara dreaptă o spadă de argint, iar în stânga o ramură de măslin verde.Pe pieptul acvilei se află un scut tăiat în furcă răsturnată: 1) pe roşu, două topoare încrucişate în săritoare, suprapuse de o cască de pompier aşezată din profil, dedesubt o grenadă explodând, de la care pornesc în dreapta şi stânga ramuri de stejar, totul de argint; 2) pe albastru, un stejar de argint, smuls şi fructat; 3) pe argint, o turtă portocalie, încărcată cu un triunghi albastru, alezat.În partea inferioară, sub acvilă, deviza scrisă cu litere negre pe o eşarfă albă: AUDACIA ET DEVOTIO (CURAJ ŞI DEVOTAMENT).În exergă, între două cercuri liniare aurii, legenda scrisă cu litere majuscule, de asemenea, de aur, pe fond negru: * INSPECTORATUL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ * "ALEXANDRU DIMITRIE GHICA" AL JUDEŢULUI TELEORMAN.Semnificaţia elementelor însumate: a) casca şi topoarele - sunt preluate din însemnele pompierilor militari folosite din a doua jumătate a secolului al XIX-lea; b) grenada explodând - aminteşte de participarea pompierilor militari la Războiul pentru Cucerirea Independenţei de Stat a României; c) ramurile de stejar - forţa, puterea; autoritate veche; d) turta portocalie cu triunghiul albastru, alezat - protecţia civilă; e) stejar smuls: putere, soliditate; merit obţinut; autoritate veche; rădăcinile - colaborarea cu alte unităţi, structuri, instituţii, organizaţii; trunchiul - pregătirea în comun a unor planuri de acţiune; ramurile - punerea în practică a acţiunilor care, cum se speră, vor produce numeroase fructe.--------------NOTĂ(CTCE)Reprezentarea grafică a Însemnului heraldic al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Alexandru Dimitrie Ghica" al judeţului Teleorman se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 745 din 6 noiembrie 2012, la pagina 10 (a se vedea imaginea asociată).------------Anexa 122 a fost introdusă de pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 247 din 29 octombrie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 745 din 6 noiembrie 2012, având conţinutul anexei 8 din acelaşi act normativ.  +  Anexa 123 DIRECŢIA GENERALĂ AUDIT INTERNÎnsemnul heraldic al Direcţiei Generale Audit Intern va păstra în compoziţie elemente din stema Ministerului Administraţiei şi Internelor, după cum urmează: pe fond albastru, o acvilă cruciată, de aur, cu capul spre dreapta, ciocul şi ghearele roşii, aripile deschise, ţinând în gheara dreaptă o spadă de argint, iar în stânga o ramură de măslin verde.Pe pieptul acvilei se află un scut scartelat: 1. pe roşu, un coif de argint, aşezat din faţă, cu apărătoare nazală şi cu o cută dispusă în pal şi care porneşte din vârf până înspre partea frontală; 2. pe albastru, un leu de aur, limbat şi armat roşu, având vârful cozii curbat spre spatele lui; 3. pe albastru, o balanţă de aur; 4. pe roşu, o cunună de lauri de argint.În exergă, între două cercuri liniare aurii, pe fond albastru, legenda scrisă cu litere majuscule, de asemenea, aurii: * DIRECŢIA GENERALĂ AUDIT INTERN * M.A.I.Semnificaţia elementelor însumate: a) coiful văzut din faţă - autoritate absolută; b) leu de aur - putere; geniu pătrunzător şi prevăzător; c) limba şi ghearele roşii - forţa unităţii; d) balanţa cu talgerele în echilibru - imparţialitate; e) cununa de lauri - spirit bătăios, nobil şi just; f) literele M.A.I. - sigla Ministerului Administraţiei şi Internelor.--------------NOTĂ(CTCE)Reprezentarea grafică a "Însemnului heraldic al Direcţiei Generale Audit Intern" se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 8 ianuarie 2012, la pagina 8 (a se vedea imaginea asociată).-----------Anexa 123 a fost introdusă de pct. 4 al art. I din ORDINUL nr. 284 din 21 decembrie 2012 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 12 din 8 ianuarie 2013, având conţinutul anexei 1 din acelaşi act normativ.  +  Anexa 124 DIRECŢIA GENERALĂ PENTRU COMUNICAŢII ŞI TEHNOLOGIA INFORMAŢIEIÎnsemnul heraldic al Direcţiei Generale pentru Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei va păstra în compoziţie elemente din stema Ministerului Administraţiei şi Internelor, după cum urmează: în scutul exterior, pe albastru, o acvilă cruciată, de aur, cu capul spre dreapta, ciocul şi ghearele roşii, aripile deschise, ţinând în gheara dreaptă o spadă de argint, iar în stânga o ramură de măslin verde.Pe pieptul acvilei este un alt scut, de dimensiuni mai mici, împărţit în furcă răsturnată: 1. pe roşu, o cheie de aur poziţionată în pal; 2. pe argint, o turtă albastră, având pe ea un triunghi vidat (delta), de argint; 3. pe albastru, un bezant de argint, de la care pornesc 3 fulgere de acelaşi metal, poziţionate în furcă răsturnată.În partea inferioară, sub acvilă, deviza scrisă cu litere majuscule, de culoare neagră, pe o eşarfă albă: COMUNICAŢII SIGURE.Semnificaţia elementelor însumate: a) cheia - siguranţă, putere; capacitatea unităţii de a proteja informaţia în format electronic; b) turta albastră - globul pământesc; c) triunghiul delta - putere, stabilitate, legătura dintre om, tehnologie şi mediu; tehnologia informaţiei; d) bezantul - unitate, perfecţiune; nodul de comunicaţii al Ministerului Administraţiei şi Internelor; e) fulgerele - emisia electromagnetică în toate mediile.--------------NOTĂ(CTCE)Reprezentarea grafică a "Însemnului heraldic al Direcţiei Generale pentru Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei" se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 8 ianuarie 2012, la pagina 9 (a se vedea imaginea asociată).-----------Anexa 124 a fost introdusă de pct. 4 al art. I din ORDINUL nr. 284 din 21 decembrie 2012 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 12 din 8 ianuarie 2013, având conţinutul anexei 2 din acelaşi act normativ.  +  Anexa 125 INSPECTORATUL DE JANDARMI JUDEŢEAN DOLJÎnsemnul heraldic al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dolj din cadrul Jandarmeriei Române va păstra în compoziţie elemente din stema Ministerului Administraţiei şi Internelor, după cum urmează: pe fond albastru, o acvilă cruciată, de aur, cu capul spre dreapta, ciocul şi ghearele roşii, aripile deschise, ţinând în gheara dreaptă o spadă de argint, iar în stânga o ramură de măslin verde.Pe pieptul acvilei, un alt scut, de dimensiuni mai mici, despicat: 1. pe albastru, un leu de aur, conturnat, încoronat cu o coroană deschisă cu 3 fleuroane în formă de treflă, de asemenea, de aur, limbat şi armat roşu, ţinând cu laba dreaptă anterioară de mâner şi cu cea stângă de lamă o spadă de acelaşi metal, poziţionată în pal; 2. pe roşu, un romb de argint, ieşind dintr-o cunună compusă din 3 frunze de stejar de aur, purtând în centru litera J stilizată, scrisă cu negru.În partea inferioară, sub acvilă, deviza scrisă cu litere negre pe o eşarfă albă: LEX ET ORDO (LEGE ŞI ORDINE).În exergă, între două cercuri liniare aurii, pe fond albastru, legenda scrisă cu litere majuscule, de asemenea, aurii: * INSPECTORATUL DE JANDARMI JUDEŢEAN * DOLJ.Semnificaţia elementelor însumate: a) romb - viaţă, prosperitate, recompensă, cântece de laudă; b) litera J - sigla care desemnează încă din secolul al XIX-lea Jandarmeria Română; c) cununa din frunze de stejar - forţa, puterea, autoritate veche; d) leul încoronat cu spada - elemente preluate din stema judeţului Dolj pe teritoriul căruia unitatea îşi desfăşoară activitatea; e) limba şi ghearele roşii - forţa unităţii.--------------NOTĂ(CTCE)Reprezentarea grafică a "Însemnului heraldic al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dolj" se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 8 ianuarie 2012, la pagina 9 (a se vedea imaginea asociată).-----------Anexa 125 a fost introdusă de pct. 4 al art. I din ORDINUL nr. 284 din 21 decembrie 2012 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 12 din 8 ianuarie 2013, având conţinutul anexei 3 din acelaşi act normativ._________