HOTĂRÂRE nr. 1.206 din 12 decembrie 2012privind acordarea unor ajutoare de urgenţă
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 845 din 13 decembrie 2012



    În temeiul prevederilor art. 108 din Constituţia României, republicată, şi ale art. 28 alin. (1) din Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.  +  Articolul UNICSe aprobă acordarea unor ajutoare de urgenţă în valoare totală de 105.500 lei, din creditele bugetare aprobate cu această destinaţie în bugetul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale pe anul 2012, pentru sprijinirea familiilor şi persoanelor singure, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, aflate în situaţii de necesitate cauzate de incendii, starea de sănătate ori alte cauze care pot conduce la riscul de excluziune socială.PRIM-MINISTRUVICTOR-VIOREL PONTAContrasemnează:---------------Ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale,Mariana CâmpeanuMinistrul administraţiei şi internelor,Mircea DuşaMinistrul delegat pentru administraţie,Radu StroeViceprim-ministru,ministrul finanţelor publice,Florin GeorgescuBucureşti, 12 decembrie 2012.Nr. 1.206.  +  Anexa
    *Font 8*
     
    Nr. crt. Beneficiari Adresa Judeţul Suma acordată - lei -
    1. Hărtopanu Gheorghe Comuna Zemeş, satul Bolătău, fără nr. casă Bacău 2.000
    2. Ciobanu Iosif Comuna Pîrjol, satul Pustiana, fără nr. casă Bacău 1.000
    3. Pişta Alexandru Cristian Municipiul Bistriţa, cartierul Sărată nr. 149 Bistriţa-Năsăud 1.000
    4. Horvath Wilhelm Municipiul Bistriţa, cartierul Sărată nr. 151 Bistriţa-Năsăud 4.000
    5. Petrache Steluţa Municipiul Râmnicu Sărat, bd. N. Bălcescu, bl. 1A, ap. 13 Buzău 5.000
    6. Boroghină Geta Comuna Roseţi, str. Dunărea nr. 3 Călăraşi 2.500
    7. Chiriacescu Costel Comuna Roseţi, Str. Crinului nr. 26 Călăraşi 4.000
    8. Enache Maria Comuna Modelu, Str. Viilor nr. 15 Călăraşi 3.000
    9. Iorga Ana-Marusia Comuna Lehliu, Str. Principală nr. 637 Călăraşi 20.000
    10. Purice Titi Comuna Roseţi, Str. Crinului nr. 4 Călăraşi 3.000
    11. Răgălie Gheorghe Comuna Roseţi, str. Crinului nr. 24 Călăraşi 5.000
    12. Ciobanu Stela Comuna Alexandru Odobescu, satul Gălăţui, str. Găunoşi nr. 3 Călăraşi 5.000
    13. Gîdei Laurenţiu Carmen Municipiul Călăraşi, Str. Cornişei nr. 50, bl. D1, sc. 1, ap. 8 Călăraşi 5.000
    14. Popa Mihai Comuna Bălteni, satul Bălteni, fără nr. casă Vaslui 2.500
    15. Pascaru Costel Comuna Bălteni, satul Bălteni, fără nr. casă Vaslui 2.500
    16. Tabacaru Clarisa Municipiul Vaslui, str. Ştefan cel Mare, bl. 151, sc. A, ap. 13 Vaslui 500
    17. Pintilie Aurica Municipiul Vaslui, Str. Huşului, bl. 156, sc. A, ap. 7 Vaslui 3000
    18. Suiu Constanţa Comuna Vultureşti, satul Vultureşti, fără nr. casă Vaslui 1.500
    19. Ferariu Elena Comuna Vultureşti, satul Voineşti,fără nr. casă Vaslui 1.000
    20. Noretu Gheorghiţa Comuna Scundu, satul Avrameşti, fără nr. casă Vâlcea 3.000
    21. Mîrzan Elena Municipiul Râmnicu Vâlcea, str. Dr. Hacman nr. 7, bl. 28, sc. B, ap. 12 Vâlcea 3.000
    22. Anghel Cristina Elena Comuna Cernişoara, satul Armăşeşti, fără nr. casă Vâlcea 3.000
    23. Dumitraşcu Carmen Municipiul Râmnicu Vâlcea, Splaiul Independenţei nr. 5, bl. 6, sc. A, ap. 6 Vâlcea 5.000
    24. Opriş Marcel Municipiul Râmnicu Vâlcea, Str. Republicii nr. 1, bl. R18, sc. B ap. 7 Vâlcea 5.000
    25. Frunzoiu Dochiţa Oraşul Panciu, str. N. Titulescu nr. 47, bl. UTR, sc. 1, ap. 2 Vrancea 7.000
    26. Ioniţă Cornelia Şos. Olteniţei nr. 10, bl. 2c, sc. 1, et. 8, ap. 29, sectorul 6 Bucureşti 2.000
    27. Chiş Alexandru Şos. Giurgiului nr. 123, bl. 4, sc. 5, et. 10, ap. 199, sectorul 4 (domiciliul legal), str. Râmnicu Sărat nr. 22, bl. 7A, sc. 1, ap. 19, sectorul 3 (fără forme legale) Bucureşti 5.000
    28. Duţu Victor Str. Covasna nr. 7, bl. E1, sc. 2, et. 4, ap. 39, sectorul 4 Bucureşti 1.000
    TOTAL 105.500
    ----