ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 94 din 29 iunie 2000 (**republicată**)(*actualizată*)privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România**)(actualizată până la data de 14 aprilie 2009*)
**) Republicată în temeiul art. V din titlul II al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005.Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 308 din 4 iulie 2000, a fost aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 501/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 561 din 31 iulie 2002, şi a mai fost modificată prin:- Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 184/2002 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum şi pentru stabilirea unor măsuri pentru accelerarea aplicării acesteia şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 501/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 929 din 18 decembrie 2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 48/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 262 din 25 martie 2004;- Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005. + Articolul 1 (1) Imobilele care au aparţinut cultelor religioase din România şi au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcaşele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foştilor proprietari, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă. (2) Regimul juridic al imobilelor care au destinaţia de lăcaş de cult va fi reglementat prin lege specială. (3) Sunt imobile, în sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, construcţiile existente în natură, împreună cu terenurile aferente lor, situate în intravilanul localităţilor, cu oricare dintre destinaţiile avute la data preluării în mod abuziv, precum şi terenurile aflate la data preluării abuzive în intravilanul localităţilor, nerestituite până la data intrării în vigoare a prezentei legi**). Adăugirile aduse construcţiilor se preiau cu plată, numai dacă acestea nu depăşesc 50% din aria desfăşurată actuală. În caz contrar, nu se va dispune retrocedarea, considerându-se imobil nou în raport cu cel preluat. Nu se includ în această categorie lucrările de reparaţii curente, capitale, consolidări, modificări ale compartimentării iniţiale, îmbunătăţiri funcţionale şi altele asemenea.-------------**) Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005. (4) În cazul în care terenul este ocupat parţial, persoana îndreptăţită poate obţine restituirea în natură a părţii de teren rămase libere, pentru cea ocupată de construcţii noi, pentru cea necesară în vederea bunei utilizări a acestora şi pentru cea afectată unor amenajări de utilitate publică, măsurile reparatorii stabilindu-se în echivalent. În cazul în care terenul este ocupat în totalitate, pentru acesta se vor stabili măsuri reparatorii în echivalent. De asemenea, se retrocedează în natură terenurile pe care s-au ridicat construcţii uşoare sau demontabile. (5) Valoarea terenurilor care nu pot fi retrocedate în natură se stabileşte potrivit valorii de circulaţie la momentul emiterii deciziei, stabilită potrivit standardelor internaţionale de evaluare.--------------Alin. (5) al art. 1 a fost modificat de RECTIFICAREA nr. 94 din 29 iunie 2000, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 955 din 27 octombrie 2005. (6) Pentru situaţiile prevăzute la alin. (4) în care nu se poate dispune retrocedarea în natură, se vor acorda măsuri reparatorii în echivalent potrivit legii speciale care va reglementa tipul şi procedura de acordare a despăgubirilor. (7) În situaţia în care imobilul retrocedat prin decizia Comisiei speciale de retrocedare se află în domeniul public al statului sau al unei unităţi administrativ-teritoriale, acesta urmează a fi scos din domeniul public, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a deciziei Comisiei speciale de retrocedare. (8) Prin centru de cult se înţelege instituţia, cu sediul în România, care coordonează toate unităţile locale ale unui cult religios. Prin centru eparhial se înţelege instituţia care are jurisdicţie asupra unui număr de unităţi locale de cult situate într-o anumită zonă geografică a ţării. (9) În toate cazurile cererile de retrocedare a imobilelor prevăzute la alin. (1) se pot depune la Comisia specială de retrocedare, prevăzută de prezenta ordonanţă de urgenţă, în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a legii de aprobare a acesteia. După acest termen nu se mai pot formula cereri de restituire sau de retrocedare. Actele doveditoare ale drepturilor solicitate se pot depune în termenul util stabilit de comisie. (10) În cazul în care imobilele retrocedate sunt afectate unor activităţi de interes public din învăţământ sau sănătate, finanţate sau cofinanţate de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, noul proprietar are obligaţia de a menţine afectaţiunea pe o perioadă de până la 5 ani de la data emiterii deciziei. În această perioadă noul proprietar va fi beneficiarul unei chirii în cuantumul stabilit prin hotărâre a Guvernului. În acest interval plata cheltuielilor de întreţinere aferente imobilului respectiv revine utilizatorilor. (11) Odată cu imobilele retrocedate în natură se restituie şi bunurile mobile, dacă acestea au fost preluate împreună cu imobilul respectiv şi dacă acestea mai există la data depunerii cererii de retrocedare. Deţinătorul actual al imobilului, la solicitarea şi în prezenţa reprezentantului cultului religios care a depus cererea de retrocedare, va proceda la efectuarea inventarului bunurilor mobile existente în imobil, în termen de 30 de zile de la data depunerii cererii de retrocedare. În cazul nerespectării acestui termen se va urma procedura prevăzută la art. 46 alin. (2)-(4) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată*), cu modificările şi completările ulterioare.------------*) Legea nr. 10/2001 a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 4 aprilie 2005. + Articolul 2 (1) Imobilele - terenuri şi construcţii - preluate în mod abuziv, indiferent de destinaţie, care sunt deţinute la data intrării în vigoare a prezentei legi**) de o regie autonomă, o societate sau companie naţională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administraţiei publice centrale sau locale este acţionar ori asociat majoritar, vor fi restituite solicitantului, în natură, prin decizia organelor de conducere ale unităţii deţinătoare. Cota de participare a statului sau a autorităţii administraţiei publice centrale sau locale se va diminua în mod corespunzător cu valoarea imobilului retrocedat, procedându-se la reducerea capitalului social şi la recalcularea patrimoniului.-----------**) Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005. (2) În situaţiile prevăzute la alin. (1) Comisia specială de retrocedare va transmite cererea de retrocedare unităţii deţinătoare, care are obligaţia de a o soluţiona în termen de 60 de zile de la data completării dosarului. (3) Prevederile alin. (3), (4), (5) şi (11) ale art. 1 se aplică în mod corespunzător. (4) Pentru situaţiile prevăzute la art. 1 alin. (4) în care nu se poate dispune retrocedarea în natură, se vor acorda măsurile reparatorii în echivalent prevăzute de legea specială sau compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către unitatea deţinătoare prevăzută la alin. (1), cu acordul persoanei îndreptăţite. (5) Prevederile alin. (1) sunt aplicabile şi în cazul în care statul sau o autoritate publică centrală sau locală, acţionar sau asociat minoritar al unităţii care deţine imobilul, dacă valoarea acţiunilor sau părţilor sociale deţinute este mai mare sau egală cu valoarea corespunzătoare a imobilului a cărui restituire în natură este cerută. (6) Deciziile prevăzute la alin. (1) pot fi atacate la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie teritorială se află sediul unităţii deţinătoare, în termen de 30 de zile de la comunicarea acestora. + Articolul 3 (1) În scopul verificării îndeplinirii condiţiilor prevăzute la art. 1 se va constitui, prin hotărâre a Guvernului, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, Comisia specială de retrocedare, care va fi formată din: a) un reprezentant din partea Ministerului Culturii şi Cultelor; b) un reprezentant din partea Ministerului Justiţiei; c) un reprezentant din partea Cancelariei Primului-Ministru, respectiv preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, care va avea calitatea de preşedinte al comisiei; d) un reprezentant din partea Ministerului Finanţelor Publice; e) un reprezentant din partea Secretariatului General al Guvernului - Departamentul pentru Relaţii Interetnice. (2) Membrii Comisiei speciale de retrocedare vor fi nominalizaţi de conducătorul autorităţii din care aceştia fac parte. La lucrările Comisiei speciale de retrocedare va lua parte, cu statut de invitat, şi un reprezentant din partea cultului religios solicitant, pentru a susţine cererea. (3) Atribuţiile şi regulamentul de organizare şi funcţionare a Comisiei speciale de retrocedare vor fi stabilite prin hotărâre a Guvernului, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă. (4) Secretariatul Comisiei speciale de retrocedare va fi asigurat de Cancelaria Primului-Ministru, prin Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor. (5) Membrii Comisiei speciale de retrocedare, precum şi persoanele din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, care asigură secretariatul tehnic al acesteia, beneficiază de indemnizaţie de şedinţă reprezentând 1% din salariul de încadrare sau, după caz, din indemnizaţia lunară; într-o lună se poate acorda o singură indemnizaţie, indiferent de numărul şedinţelor de lucru.-------------Alin. (5) al art. 3 a fost modificat de art. XX din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 35 din 11 aprilie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 249 din 14 aprilie 2009. (6) Comisia specială de retrocedare sau, după caz, unitatea deţinătoare prevăzută la art. 2 va analiza documentaţia prezentată de solicitanţi pentru fiecare imobil şi va dispune, prin decizie motivată, retrocedarea imobilelor solicitate de cultele religioase, respingerea cererii de retrocedare, dacă se apreciază că aceasta nu este întemeiată, sau va propune acordarea măsurilor reparatorii în echivalent, în condiţiile stabilite prin legea specială. În situaţia în care imobilul este înscris în Lista monumentelor istorice, în decizia de retrocedare se va menţiona că proprietarul are drepturile şi obligaţiile prevăzute de lege. (7) Deciziile Comisiei speciale de retrocedare vor putea fi atacate cu contestaţie la instanţa de contencios administrativ în a cărei rază teritorială este situat imobilul solicitat, în termen de 30 de zile de la comunicarea acestora. Hotărârea pronunţată de instanţa de contencios administrativ este supusă căilor de atac potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004. (8) Ministerele, prefecturile, primăriile, serviciile de cadastru şi birourile de carte funciară, precum şi celelalte instituţii publice au obligaţia de a furniza, la cererea scrisă a Comisiei speciale de retrocedare şi/sau a solicitantului retrocedării, în termen de 30 de zile, informaţii privind situaţia juridică a imobilelor care fac obiectul cererilor de restituire, în vederea fundamentării deciziilor. (9) În cazul în care deţinătorul bunului imobil solicitat nu este cunoscut, primăria în a cărei rază teritorială este situat imobilul solicitat, la cererea scrisă a Comisiei speciale de retrocedare, este obligată să identifice unitatea deţinătoare şi să comunice, în termen de 30 de zile, elementele de identificare a acesteia. + Articolul 4 (1) Cererile de retrocedare se depun, prin centrul eparhial sau, după caz, centrul de cult, la Comisia specială de retrocedare. (2) Pentru fiecare imobil solicitantul va pune la dispoziţie Comisiei speciale de retrocedare, în vederea stabilirii dreptului de proprietate asupra imobilelor, actele sau orice alte dovezi necesare pentru stabilirea calităţii de fost proprietar, în condiţiile ce se vor stabili prin regulamentul prevăzut la art. 3 alin. (3). (3) Pentru stabilirea dreptului de proprietate solicitantul poate depune începuturi de dovadă scrisă, declaraţii de martori autentificate, expertize extrajudiciare, precum şi orice acte care, coroborate, întemeiază prezumţia existenţei dreptului de proprietate al acestuia asupra imobilului, la data preluării abuzive. (4) În absenţa unor probe contrare, existenţa şi, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive. (5) În aplicarea prevederilor alin. (4) şi în absenţa unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusă că deţine imobilul sub nume de proprietar. + Articolul 5 (1) Dreptul de proprietate asupra imobilului solicitat se redobândeşte pe baza deciziei Comisiei speciale de retrocedare, a unităţii deţinătoare prevăzute la art. 2 sau a hotărârii judecătoreşti rămase definitive, după caz. (2) Dispoziţiile legale privind protecţia chiriaşilor, persoane fizice, se aplică în mod corespunzător, fără a putea depăşi termenul de 5 ani prevăzut la art. 8 alin. (2). (3) În cazul contractelor de locaţiune care au ca obiect spaţii cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă noul proprietar se va subroga în drepturile fostului locator, cu renegocierea clauzelor privind chiria, pe o perioadă de maximum 5 ani potrivit dispoziţiilor cuprinse la art. 8 alin. (2), dacă aceste contracte au fost încheiate cu respectarea legii. (4) Litigiile legate de eventualele îmbunătăţiri aduse imobilelor care se retrocedează în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă de către foştii deţinători, precum şi cele legate de aplicarea alin. (3) vor fi soluţionate în condiţiile legii. (5) Măsurile reparatorii în echivalent se vor acorda potrivit legii speciale care va reglementa tipul şi procedura de acordare a despăgubirilor. + Articolul 6 (1) În cazul în care imobilele ce fac obiectul prezentei ordonanţe de urgenţă au fost înstrăinate legal după data de 22 decembrie 1989, titularii cererilor de retrocedare pot opta pentru acordarea măsurilor reparatorii în echivalent potrivit art. 5 alin. (5). (2) Actele juridice de înstrăinare a imobilelor care fac obiectul prezentei ordonanţe de urgenţă sunt lovite de nulitate absolută dacă au fost încheiate cu încălcarea dispoziţiilor imperative ale legilor în vigoare la data înstrăinării. (3) În cazul acţiunilor formulate potrivit dispoziţiilor cuprinse la alin. (2) procedura de retrocedare începută în temeiul prezentei ordonanţe de urgenţă este suspendată până la soluţionarea acelor acţiuni prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă. Persoana îndreptăţită va înştiinţa de îndată Comisia specială de retrocedare. (4) Prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă sunt aplicabile şi în cazul acţiunilor în curs de judecată, persoana îndreptăţită putând alege calea acestei ordonanţe de urgenţă, renunţând la judecarea cauzei sau solicitând suspendarea cauzei. + Articolul 7 (1) Sub sancţiunea nulităţii absolute, până la soluţionarea procedurilor administrative şi, după caz, judiciare, prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă, este interzisă înstrăinarea, schimbarea destinaţiei, ipotecarea sau grevarea sub orice formă a imobilelor pentru care au fost depuse cereri de retrocedare în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă. (2) Solicitanţilor le revine obligaţia de a înştiinţa în scris deţinătorul actual despre existenţa cererilor de retrocedare depuse în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă. + Articolul 8 (1) Proprietarii care vor redobândi dreptul de proprietate asupra imobilelor în temeiul prezentei ordonanţe de urgenţă vor încheia cu deţinătorii actuali ai acestor imobile un protocol de predare-preluare, în mod obligatoriu, în termen de 60 de zile de la data rămânerii definitive a deciziei Comisiei speciale de retrocedare sau, după caz, a unităţii deţinătoare prevăzute la art. 2, termen după care, dacă protocolul nu a fost semnat, se va încheia în prezenţa executorului judecătoresc un proces-verbal de constatare unilaterală a preluării imobilului. (2) Proprietarii vor intra în posesia bunurilor imobile solicitate în termen de cel mult 5 ani de la redobândirea dreptului de proprietate, în cazul imobilelor prevăzute la art. 1 alin. (10) şi la art. 5 alin. (2) şi (3). + Articolul 9 (1) Nerespectarea obligaţiilor prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă atrage răspunderea contravenţională a instituţiei sau, după caz, a conducătorului instituţiei căreia îi incumbă respectarea acestor obligaţii. (2) Constituie contravenţii următoarele fapte: a) nerespectarea obligaţiei prevăzute la art. 1 alin. (7); b) nerespectarea obligaţiei prevăzute la art. 1 alin. (11); c) nerespectarea obligaţiei prevăzute la art. 2 alin. (2) de către unitatea deţinătoare; d) necomunicarea sau comunicarea în mod eronat a informaţiilor solicitate potrivit art. 3 alin. (8) şi (9); e) nerespectarea obligaţiei prevăzute la art. 8 alin. (1); f) încălcarea interdicţiei de înstrăinare prevăzute la art. 7 alin. (1). (3) Faptele prevăzute la alin. (2) lit. a)-e) se sancţionează cu amendă de la 500 lei (RON) la 5.000 lei (RON). (4) Fapta prevăzută la alin. (2) lit. f) se sancţionează cu amendă de la 10.000 lei (RON) la 100.000 lei (RON). (5) Neîncheierea de către deţinătorul actual a protocolului de predare-preluare, potrivit art. 8 alin. (1), atrage obligaţia acestuia de a plăti noului proprietar o sumă, calculată pe zi de întârziere, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a imobilului. (6) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 3.000 lei (RON) la 10.000 lei (RON) următoarele fapte, dacă nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii, să fie considerate infracţiune:---------------Partea introductivă a alin. (6) al art. 9 a fost modificată de pct. 5 al art. I din LEGEA nr. 263 din 27 iunie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 572 din 3 iulie 2006, care modifică pct. 1 al art. unic, Titlul V din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 209 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.194 din 30 decembrie 2005. a) împiedicarea ori sustragerea de la efectuarea controlului; b) interzicerea accesului organelor de control abilitate sau neprezentarea documentelor solicitate de acestea.---------------Alin. (6) al art. 9 a fost introdus de pct. 1 al art. unic, Titlul V din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 209 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.194 din 30 decembrie 2005. (7) În cazul în care organul de control consideră necesar, organele de poliţie, jandarmerie sau alţi agenţi ai forţei publice, după caz, sunt obligate să-i acorde concursul pentru obţinerea datelor şi informaţiilor necesare desfăşurării activităţii de control, precum şi pentru îndeplinirea oricăror alte activităţi necesare în acest scop.---------------Alin. (7) al art. 9 a fost introdus de pct. 1 al art. unic, Titlul V din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 209 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.194 din 30 decembrie 2005. + Articolul 10 (1) Constatarea contravenţiilor prevăzute la art. 9 alin. (2) şi (6), art. 10 1 alin. (3) şi aplicarea sancţiunilor în ceea ce priveşte ministerele, prefecturile, unităţile deţinătoare prevăzute la art. 2, precum şi în cazul celorlalte entităţi cu atribuţii în aplicarea prezentei ordonanţe de urgenţă se fac de către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, prin Corpul de control din cadrul acesteia.---------------Alin. (1) al art. 10 a fost modificat de pct. 2 al art. unic, Titlul V din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 209 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.194 din 30 decembrie 2005. (2) În cazul autorităţilor administraţiei publice locale situate pe raza teritorială a judeţului, respectiv a municipiului Bucureşti, constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor revin Corpului de control din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor sau, după caz, prefectului judeţului, respectiv prefectului municipiului Bucureşti, sau persoanelor desemnate de aceştia din cadrul instituţiei prefectului.---------------Alin. (2) al art. 10 a fost modificat de pct. 6 al art. I din LEGEA nr. 263 din 27 iunie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 572 din 3 iulie 2006, care modifică pct. 2 al art. unic, Titlul V din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 209 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.194 din 30 decembrie 2005. (3) Activitatea prefectului judeţului, respectiv a prefectului municipiului Bucureşti, prevăzută la alin. (2) este supusă controlului Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, prin corpul de control al acesteia. În măsura în care acesta constată neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a acestor obligaţii, va propune ministrului administraţiei şi internelor măsuri corespunzătoare. + Articolul 10^1 (1) Autorităţile administraţiei publice locale şi centrale, ministerele, unităţile deţinătoare prevăzute la art. 2, precum şi celelalte entităţi cu atribuţii în aplicarea prezentei ordonanţe de urgenţă sunt obligate să pună la dispoziţie membrilor Corpului de control din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor sau, după caz, prefectului judeţului ori prefectului municipiului Bucureşti sau persoanelor desemnate de aceştia din cadrul instituţiei prefectului situaţiile solicitate, precum şi orice documente referitoare la situaţia restituirilor, potrivit dispoziţiilor prezentei ordonanţe de urgenţă.---------------Alin. (1) al art. 10^1 a fost modificat de pct. 7 al art. I din LEGEA nr. 263 din 27 iunie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 572 din 3 iulie 2006, care modifică pct. 3 al art. unic, Titlul V din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 209 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.194 din 30 decembrie 2005. (2) În lipsa conducătorilor sau a reprezentanţilor legali ai instituţiei controlate aceştia sunt obligaţi să desemneze prin ordin/dispoziţie, după caz, o persoană care să pună la dispoziţie organelor de control documentele solicitate. (3) Încălcarea obligaţiilor prevăzute la alin. (1) şi (2) constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 3.000 lei (RON) la 10.000 lei (RON).---------------Alin. (3) al art. 10^1 a fost modificat de pct. 7 al art. I din LEGEA nr. 263 din 27 iunie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 572 din 3 iulie 2006, care modifică pct. 3 al art. unic, Titlul V din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 209 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.194 din 30 decembrie 2005.---------------Art. 10^1 a fost introdus de pct. 3 al art. unic, Titlul V din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 209 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.194 din 30 decembrie 2005. + Articolul 11Dispoziţiile art. 9 şi 10 se vor completa cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare. + Articolul 12Pentru aplicarea unitară a prezentei ordonanţe de urgenţă Guvernul va emite norme metodologice în termen de 60 de zile de la data publicării legii de aprobare a acesteia în Monitorul Oficial al României, Partea I. + Articolul 13Prezenta ordonanţă de urgenţă intră în vigoare în termen de 60 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.NOTA. Reproducem mai jos alin. (5) al art. VI din titlul II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 184/2002 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum şi pentru stabilirea unor măsuri pentru accelerarea aplicării acesteia şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 501/2002, precum şi art. II, III, IV şi VI din titlul II din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, care nu sunt încorporate în textul republicat al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000:- Art. VI alin. (5) din titlul II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 184/2002:"(5) Cererile sau acţiunile în justiţie, precum şi transcrierea sau intabularea titlurilor de proprietate, legate de aplicarea prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 501/2002, şi ale prezentei ordonanţe de urgenţă, sunt scutite de taxe de timbru."- Art. II, III, IV şi VI din titlul II din Legea nr. 247/2005:"Art. II. - Termenul de depunere a cererilor de retrocedare a imobilelor aparţinând cultelor religioase, prevăzut la art. 1 alin. (5)*) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 501/2002, cu modificările ulterioare, este de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi.-----------*) În urma renumerotării, art. 1 alin. (5) a devenit art. 1 alin. (9).Art. III. - Prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acţiune prevăzut la art. 4^1 alin. (2)**) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 501/2002, cu modificările şi completările ulterioare, se prescrie în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi.--------**) În urma renumerotării, art. 4^1 alin. (2) a devenit art. 6 alin. (2).Art. IV. - (1) Cererile de retrocedare având ca obiect terenuri situate în extravilanul localităţilor la data preluării abuzive, precum şi construcţii de orice fel, situate în extravilanul localităţilor, aparţinând exploataţiilor agricole şi care au fost trecute în proprietatea statului, construcţii de pe terenurile forestiere, care au făcut parte din exploataţia forestieră la data trecerii în proprietatea statului, se vor înainta de către Comisia specială de retrocedare, în vederea soluţionării, în termen de 60 de zile, comisiilor comunale, orăşeneşti şi municipale constituite potrivit Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare. (2) Termenul de 60 de zile prevăzut la alin. (1) curge de la data la care Comisia specială de retrocedare primeşte situaţia juridică din care reiese că imobilul respectiv era sau este situat în extravilan....................................................................Art. VI. - Pe data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă art. VI alin. (1)-(4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 184/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 929 din 18 decembrie 2002, aprobată cu modificări prin Legea nr. 48/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 262 din 25 martie 2004."---------
EMITENT |