ORDONANŢĂ nr. 13 din 24 august 2011 (*actualizată*)privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar(actualizată până la data de 30 septembrie 2011*)
---------------*) Forma actualizată a acestui act normativ până la data de 30 septembrie 2011 este realizată de către Departamentul juridic din cadrul S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra-Neamţ prin includerea tuturor modificărilor şi completărilor aduse de către: RECTIFICAREA nr. 13 din 24 august 2011.Conţinutul acestui act nu este un document cu caracter oficial, fiind destinat pentru informarea utilizatorilorÎn temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 1 pct. I.3 din Legea nr. 131/2011 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe,Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă. + Capitolul I Dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti + Articolul 1 (1) Părţile sunt libere să stabilească, în convenţii, rata dobânzii atât pentru restituirea unui împrumut al unei sume de bani, cât şi pentru întârzierea la plata unei obligaţii băneşti. (2) Dobânda datorată de debitorul obligaţiei de a da o sumă de bani la un anumit termen, calculată pentru perioada anterioară împlinirii termenului scadenţei obligaţiei, este denumită dobândă remuneratorie. (3) Dobânda datorată de debitorul obligaţiei băneşti pentru neîndeplinirea obligaţiei respective la scadenţă este denumită dobândă penalizatoare. (4) Dacă nu se precizează altfel, termenul dobândă din prezenta ordonanţă priveşte atât dobânda remuneratorie, cât şi dobânda penalizatoare. (5) Prin dobândă se înţelege nu numai sumele socotite în bani cu acest titlu, ci şi alte prestaţii, sub orice titlu sau denumire, la care debitorul se obligă drept echivalent al folosinţei capitalului. + Articolul 2În cazul în care, potrivit dispoziţiilor legale sau prevederilor contractuale, obligaţia este purtătoare de dobânzi remuneratorii şi/sau penalizatoare, după caz, şi în absenţa stipulaţiei exprese a nivelului acestora de către părţi, se va plăti dobânda legală aferentă fiecăreia dintre acestea. + Articolul 3 (1) Rata dobânzii legale remuneratorii se stabileşte la nivelul ratei dobânzii de referinţă a Băncii Naţionale a României, care este rata dobânzii de politică monetară stabilită prin hotărâre a Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României. (2) Rata dobânzii legale penalizatoare se stabileşte la nivelul ratei dobânzii de referinţă plus 4 puncte procentuale. (3) În raporturile juridice care nu decurg din exploatarea unei întreprinderi cu scop lucrativ, în sensul art. 3 alin. (3) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, rata dobânzii legale se stabileşte potrivit prevederilor alin. (1), respectiv alin. (2), diminuat cu 20%. (4) Nivelul ratei dobânzii de referinţă a Băncii Naţionale a României va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, prin grija Băncii Naţionale a României, ori de câte ori nivelul ratei dobânzii de politică monetară se va modifica. + Articolul 4În raporturile juridice cu element de extraneitate, atunci când legea română este aplicabilă şi când s-a stipulat plata în monedă străină, dobânda legală este de 6% pe an. + Articolul 5 (1) În raporturile juridice care nu decurg din exploatarea unei întreprinderi cu scop lucrativ, în sensul art. 3 alin. (3) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, dobânda nu poate depăşi dobânda legală cu mai mult de 50% pe an. (2) Orice clauză prin care se încalcă dispoziţiile alin. (1) este nulă de drept. În acest caz, creditorul este decăzut din dreptul de a pretinde dobânda legală. (3) Valabilitatea nivelului dobânzii convenţionale se determină prin raportare la dobânda legală în vigoare la data stipulării. + Articolul 6Dobânda trebuie să fie stabilită prin act scris. În lipsa acestuia se datorează numai dobânda legală. + Articolul 7Plata anticipată a dobânzii remuneratorii se poate efectua pe cel mult 6 luni. Dobânda astfel încasată nu este supusă restituirii, indiferent de variaţiile ulterioare. + Articolul 8 (1) Dobânda se va calcula numai asupra cuantumului sumei împrumutate. (2) Cu toate acestea, dobânzile se pot capitaliza şi pot produce dobânzi în temeiul unei convenţii speciale încheiate în acest sens, după scadenţa lor, dar numai pentru dobânzi datorate pe cel puţin un an. (3) Cu toate acestea, dobânzile remuneratorii se pot capitaliza şi pot produce dobânzi. (4) Dispoziţiile alin. (1)-(3) nu se aplică contractului de cont curent nici atunci când prin lege s-ar dispune altfel. + Articolul 9Dobânzile percepute sau plătite de Banca Naţională a României, de instituţiile de credit, de instituţiile financiare nebancare şi de Ministerul Finanţelor Publice, precum şi modul de calcul al acestora se stabilesc prin reglementări specifice. + Articolul 10Dispoziţiile art. 1.535 şi art. 1.538-1.543 din Legea nr. 287/2009, republicată, sunt aplicabile dobânzii penalizatoare. + Articolul 11Se abrogă Ordonanţa Guvernului nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligaţii băneşti, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 26 din 25 ianuarie 2000, aprobată cu modificări prin Legea nr. 356/2002, cu modificările şi completările ulterioare. + Capitolul II Modificarea şi completarea Legii nr. 253/2004 privind caracterul definitiv al decontării în sistemele de plăţi şi în sistemele de decontare a operaţiunilor cu instrumente financiare şi modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 9/2004 privind unele contracte de garanţie financiară + Articolul 12Legea nr. 253/2004 privind caracterul definitiv al decontării în sistemele de plăţi şi în sistemele de decontare a operaţiunilor cu instrumente financiare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 566 din 28 iunie 2004, se modifică şi se completează după cum urmează:1. La articolul 2 alineatul (1), punctul 1 se modifică şi va avea următorul cuprins:"1. sistem - o convenţie în formă scrisă care îndeplineşte, cumulativ, următoarele condiţii: a) este încheiată între 3 sau mai mulţi participanţi, alţii decât operatorul de sistem al acelui sistem, un posibil agent de decontare, o posibilă contraparte centrală, o posibilă casă de compensare sau un posibil participant indirect, şi are reguli comune şi proceduri standardizate pentru compensare, realizată prin intermediul unei contrapărţi centrale sau al altei entităţi, şi/sau pentru executarea ordinelor de transfer între participanţi; b) este guvernată de legea aleasă de participanţi, care poate fi legea unui stat membru al Spaţiului Economic European, dacă cel puţin unul dintre participanţi îşi are sediul social în respectivul stat membru; c) este desemnată de Banca Naţională a României ca sistem ce intră sub incidenţa prezentei legi sau este desemnată de alt stat membru al Spaţiului Economic European a cărui lege îi este aplicabilă şi este notificată ca atare Comisiei Europene.O convenţie încheiată între operatorii unor sisteme interoperabile nu constituie un sistem."2. La articolul 2 alineatul (1) punctul 2, literele a) şi b) se modifică şi vor avea următorul cuprins:"a) o instituţie de credit, aşa cum este definită în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi orice entitate având sediul social într-un stat membru al Spaţiului Economic European, autorizată să atragă depozite ori alte fonduri rambursabile de la public şi să acorde credite pe cont propriu, sau orice entitate, alta decât o instituţie de credit, având sediul social într-un stat membru al Spaţiului Economic European, autorizată să emită mijloace de plată sub formă de monedă electronică; b) o firmă de investiţii, aşa cum este definită în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, sau orice persoană juridică având sediul social într-un stat membru al Spaţiului Economic European, autorizată să presteze unul ori mai multe servicii de investiţii către terţi şi/sau să desfăşoare una ori mai multe activităţi de investiţii pe baze profesionale;".3. La articolul 2 alineatul (1), punctele 6-8 se modifică şi vor avea următorul cuprins:"6. participant - o instituţie, o contraparte centrală, un agent de decontare, o casă de compensare sau un operator de sistem; în conformitate cu regulile sistemului, participantul poate acţiona în acelaşi timp în toate sau doar în unele dintre aceste calităţi;7. participant indirect - o instituţie, o contraparte centrală, un agent de decontare, o casă de compensare sau un operator de sistem care are o relaţie contractuală cu un participant la sistem care execută ordine de transfer şi în temeiul căreia participantul indirect poate transmite ordine de transfer în respectivul sistem, cu condiţia ca participantul indirect să fie cunoscut operatorului de sistem. Pentru prevenirea riscului sistemic, un participant indirect poate fi considerat participant, fără ca aceasta să limiteze responsabilitatea participantului prin intermediul căruia participantul indirect transmite ordine de transfer în respectivul sistem;8. instrumente financiare - acele instrumente prevăzute la art. 7 alin. (1) pct. 14^1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare;".4. La articolul 2 alineatul (1) punctul 9, litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:"a) o instrucţiune dată de un participant de a se pune la dispoziţia unui destinatar o sumă de bani, prin înscrierea acesteia în conturile unei instituţii de credit, ale unei bănci centrale, ale unei contrapărţi centrale ori ale unui agent de decontare, sau orice instrucţiune care antrenează asumarea ori executarea unei obligaţii de plată, aşa cum este aceasta definită de regulile de funcţionare a sistemului; sau".5. La articolul 2 alineatul (1), punctele 12 şi 13 se modifică şi vor avea următorul cuprins:"12. cont de decontare - un cont deschis la banca centrală, la un agent de decontare sau la o contraparte centrală, utilizat pentru depozitarea de fonduri ori de instrumente financiare, precum şi pentru decontarea tranzacţiilor dintre participanţii la un sistem;13. garanţie - orice activ care se poate valorifica, inclusiv o sumă de bani, instrumente financiare şi creanţe private, şi care face obiectul oricărei forme de garantare, al unui contract de report ori al unui contract similar şi care este constituit în scopul garantării drepturilor şi obligaţiilor care pot rezultă în legătură cu participarea la un sistem sau care este pus la dispoziţia Băncii Naţionale a României ori a băncilor centrale din statele membre ale Spaţiului Economic European sau a Băncii Centrale Europene;".6. La articolul 2 alineatul (1), după punctul 15 se introduc cinci noi puncte, punctele 16-20, cu următorul cuprins:"16. zi de operare - intervalul de timp în care au loc decontările din cursul zilei şi/sau nopţii, inclusiv toate procesele care se desfăşoară în cadrul ciclului de operare al sistemului;17. sisteme interoperabile - două sau mai multe sisteme ai căror operatori de sistem au încheiat acorduri în temeiul cărora este posibilă executarea ordinelor de transfer dintr-un sistem în altul;18. operator de sistem - entitatea ori entităţile responsabile din punct de vedere legal de operarea unui sistem. Un operator de sistem poate să acţioneze inclusiv în calitate de agent de decontare, contraparte centrală sau casă de compensare;19. ESMA - Autoritatea Europeană pentru Supraveghere (Autoritatea Europeană pentru Pieţe şi Valori Mobiliare - European Securities and Markets Authority), înfiinţată prin Regulamentul (UE) nr. 1.095/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului din 24 noiembrie 2010 de instituire a Autorităţii europene de supraveghere (Autoritatea europeană pentru valori mobiliare şi pieţe), de modificare a Deciziei nr. 716/2009/CE şi de abrogare a Deciziei 2009/77/CE a Comisiei;20. CERS - Comitetul European pentru Risc Sistemic (European Systemic Risk Board), înfiinţat prin Regulamentul (UE) nr. 1.092/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului din 24 noiembrie 2010 privind supravegherea macroprudenţială la nivelul Uniunii Europene a sistemului financiar şi de înfiinţare a unui Comitet european pentru risc sistemic."7. La articolul 2, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(3) Pentru prevenirea riscului sistemic, prin excepţie de la prevederile alin. (1) pct. 1, Banca Naţională a României poate, după caz, să desemneze ca sistem care intră sub incidenţa prezentei legi şi o convenţie încheiată în formă scrisă între 2 participanţi, alţii decât un posibil agent de decontare, o posibilă contraparte centrală, o posibilă casă de compensare, un posibil operator de sistem sau un posibil participant indirect."8. La articolul 2, alineatul (5) se abrogă.9. La articolul 3, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 3. - (1) Ordinele de transfer şi compensarea sunt valabile, îşi produc efectele juridice şi sunt opozabile terţilor chiar şi în cazul deschiderii procedurii de insolvenţă asupra unui participant (în sistemul în cauză sau într-un sistem interoperabil), cu condiţia ca respectivele ordine de transfer să fi fost introduse în sistem înaintea momentului deschiderii procedurii de insolvenţă, aşa cum este acesta definit la art. 6 alin. (1)."10. La articolul 3, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:"(1^1) Dispoziţiile alin. (1) se aplică chiar şi în cazul deschiderii procedurii de insolvenţă împotriva operatorului unui sistem interoperabil care nu este participant."11. La articolul 3, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(2) Dacă ordinele de transfer sunt introduse în sistem după momentul deschiderii procedurii de insolvenţă şi sunt procesate în cursul zilei de operare, aşa cum este aceasta definită în regulile sistemului, în care s-a deschis procedura de insolvenţă, aceste ordine de transfer şi compensarea îşi produc efectele juridice şi sunt opozabile terţilor, cu condiţia ca operatorul sistemului să poată dovedi că în momentul în care ordinele de transfer au devenit irevocabile nu a cunoscut şi nici nu trebuia să cunoască faptul că s-a deschis procedura de insolvenţă."12. La articolul 3, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (5), cu următorul cuprins:"(5) În cazul sistemelor interoperabile, fiecare sistem va stabili, în propriile reguli de sistem, momentul introducerii în sistem a unui ordin de transfer, astfel încât să asigure, pe cât posibil, coordonarea în această privinţă a regulilor tuturor sistemelor interoperabile în cauză. Regulile unui sistem privind momentul introducerii în sistem a ordinelor de transfer nu vor fi afectate de regulile celorlalte sisteme cu care acesta este interoperabil, cu excepţia cazului în care regulile tuturor sistemelor interoperabile includ prevederi exprese în acest sens."13. Articolul 4 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 4. - Având în vedere termenii contractuali aplicabili, fondurile sau instrumentele financiare disponibile în contul de decontare al participantului şi facilitatea de creditare (incluzând împrumutul unor instrumente financiare) acordată participantului în ziua decontării, în limita garanţiilor constituite în acest scop, pot fi folosite, chiar în condiţiile în care împotriva participantului sau a operatorului unui sistem interoperabil a fost deschisă o procedură de insolvenţă, pentru îndeplinirea obligaţiilor participantului în cadrul sistemului în cauză sau al sistemului interoperabil din ziua de operare pe parcursul căreia s-a deschis procedura de insolvenţă, în principal pentru îndeplinirea oricărei obligaţii rezultate în urma compensării, făcând posibilă decontarea finală pentru sistemul în cauză sau pentru sistemul interoperabil."14. Articolul 5 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 5. - (1) Un ordin de transfer nu poate fi revocat de către un participant la sistem sau de către un terţ, din momentul stabilit prin regulile sistemului respectiv (momentul irevocabilităţii). (2) În cazul sistemelor interoperabile, fiecare sistem va stabili, în propriile reguli de sistem, momentul irevocabilităţii ordinelor de transfer, astfel încât să asigure, pe cât posibil, coordonarea în această privinţă a regulilor tuturor sistemelor interoperabile în cauză. Regulile unui sistem privind momentul irevocabilităţii ordinelor de transfer nu vor fi afectate de regulile celorlalte sisteme cu care acesta este interoperabil, cu excepţia cazului în care regulile tuturor sistemelor interoperabile includ prevederi exprese în acest sens."15. Articolul 7 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 7. - (1) Deschiderea procedurii de insolvenţă asupra unui participant nu are efect retroactiv asupra drepturilor şi obligaţiilor sale care decurg din participarea sa la sistem sau sunt legate de această participare, care au luat naştere anterior momentului deschiderii acestei proceduri, aşa cum acesta este definit la art. 6 alin. (1). (2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi în privinţa drepturilor şi obligaţiilor unui participant într-un sistem interoperabil sau ale operatorului unui sistem interoperabil care nu este participant."16. La articolul 9, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 9. - (1) Drepturile unui operator de sistem ori ale unui participant în legătură cu garanţiile constituite în favoarea sa şi/sau pe care le deţine în legătură cu sistemul ori cu orice sistem interoperabil, precum şi drepturile Băncii Naţionale a României, ale băncilor centrale din statele membre ale Spaţiului Economic European şi ale Băncii Centrale Europene în legătură cu garanţiile deţinute sau constituite în favoarea acestora nu sunt afectate de deschiderea procedurii de insolvenţă împotriva: a) participantului la sistem sau la un sistem interoperabil; b) operatorului unui sistem interoperabil care nu este participant; c) contrapărţii Băncii Naţionale a României, a băncii centrale dintr-un stat membru al Spaţiului Economic European sau a Băncii Centrale Europene; d) oricărei terţe părţi care a constituit garanţiile."17. Articolul 10 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 10. - Dacă în favoarea participanţilor, operatorilor de sistem şi/sau a Băncii Naţionale a României, a băncilor centrale din statele membre ale Spaţiului Economic European ori a Băncii Centrale Europene s-au constituit drept garanţie instrumente financiare sau drepturi asupra unor instrumente financiare şi dacă dreptul lor ori al oricărui mandatar, agent sau terţ care acţionează pe seama acestora asupra respectivelor instrumente financiare este înscris valabil într-un registru de evidenţă, într-un cont sau într-un sistem centralizat de depozitare, localizat în România ori într-un stat membru al Spaţiului Economic European, determinarea opozabilităţii, conţinutului, întinderii şi efectelor drepturilor acestora asupra garanţiilor este guvernată de legea statului unde drepturile au fost valabil înscrise."18. Articolul 11 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 11. - Banca Naţională a României este obligată să notifice decizia prevăzută la art. 6 alin. (2), de îndată ce i-a fost comunicată, altor state membre ale Spaţiului Economic European, CERS şi ESMA."19. Articolul 12 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 12. - (1) Banca Naţională a României va comunică ESMA sistemele şi operatorii de sistem care intră sub incidenţa prezentei legi. ESMA va face publice respectivele informaţii pe pagina sa de internet. (2) Ministerul Finanţelor Publice va informa ESMA că Banca Naţională a României este autoritatea naţională competentă care trebuie să informeze şi să fie informată cu privire la deschiderea procedurii de insolvenţă împotriva unui participant la un sistem."20. Articolul 14 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 14. - Fiecare operator al unui sistem desemnat de către Banca Naţională a României în conformitate cu prevederile art. 13 este obligat să comunice acesteia participanţii la sistem, inclusiv participanţii indirecţi şi operatorii de sisteme interoperabile care nu sunt participanţi, precum şi orice schimbare cu privire la aceştia."21. Articolul 15 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 15. - O instituţie va oferi gratuit, la cerere, oricărei persoane care justifică un interes legitim informaţii referitoare la sistemele la care această instituţie participă şi la principalele reguli de funcţionare a acestor sisteme, în termen de cel mult 5 zile de la data primirii cererii."22. După articolul 16 se introduce un nou articol, articolul 16^1, cu următorul cuprins:"Art. 16^1. - (1) Banca Naţională a României va coopera cu ESMA în scopul aplicării prevederilor prezentei legi, în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1.095/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului. (2) Banca Naţională a României va furniza ESMA, fără întârziere, toate informaţiile necesare pentru îndeplinirea atribuţiilor acesteia, în conformitate cu art. 35 din Regulamentul (UE) nr. 1.095/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului."23. Anexa se abrogă. + Articolul 13Ordonanţa Guvernului nr. 9/2004 privind unele contracte de garanţie financiară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 78 din 30 ianuarie 2004, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 222/2004, cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. La articolul 2 alineatul (1), literele a), e) şi f) se modifică şi vor avea următorul cuprins:"a) bancă de dezvoltare multilaterală - o bancă de dezvoltare internaţională şi regională, cum ar fi: Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare - International Bank for Reconstruction and Development, Corporaţia Financiară Internaţională - International Finance Corporation, Banca Interamericană de Dezvoltare - Inter-American Development Bank, Banca Asiatică de Dezvoltare - Asian Development Bank, Banca Africană de Dezvoltare - African Development Bank, Banca de Dezvoltarea a Consiliului Europei - Council of Europe Development Bank, Banca Nordică de Investiţii - Nordic Investment Bank, Banca Caraibiană de Dezvoltare - Caribbean Development Bank, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare - European Bank for Reconstruction and Development, Banca Europeană pentru Investiţii - European Investment Bank, Fondul European de Investiţii - European Investment Fund, Corporaţia Interamericană de Investiţii - Inter-American Investment Corporation, Agenţia de Garantare Multilaterală a Investiţiilor - Multilateral Investment Guarantee Agency, Banca pentru Comerţ şi Dezvoltare a Mării Negre - Black Sea Trade and Development Bank, Banca Americii Centrale pentru Integrare Economică - Central American Bank for Economic Integration, Facilitatea Internaţională de Finanţare în favoarea Imunizării - International Finance Facility for Immunisation, Banca Islamică pentru Dezvoltare - Islamic Development Bank;................................................................................................. e) contract de garanţie financiară cu transfer de proprietate - un contract de garanţie financiară, inclusiv contractul de report, în temeiul căruia furnizorul garanţiei transmite beneficiarului acesteia proprietatea deplină sau drepturile depline asupra garanţiei financiare, în scopul garantării sau al asigurării în alt mod a executării obligaţiilor financiare garantate; f) contract de garanţie financiară fără transfer de proprietate - un contract de garanţie financiară în temeiul căruia furnizorul garanţiei pune la dispoziţie garanţia financiară în favoarea sau către un beneficiar al acesteia, furnizorul păstrând proprietatea deplină sau restrânsă ori drepturile depline asupra garanţiei financiare la momentul constituirii acesteia;".2. La articolul 2 alineatul (1), după litera g) se introduce o nouă literă, litera g^1), cu următorul cuprins:"g^1) creanţe private - creanţe de natură pecuniară care izvorăsc dintr-o convenţie prin care se acordă un împrumut sub formă de credit, de către o instituţie de credit sau de către orice entitate având sediul social într-un stat membru al Spaţiului Economic European, autorizată să atragă depozite ori alte fonduri rambursabile de la public şi să acorde credite pe cont propriu, sau de către orice entitate, alta decât o instituţie de credit, având sediul social într-un stat membru al Spaţiului Economic European, autorizată să emită mijloace de plată sub formă de monedă electronică;".3. La articolul 2 alineatul (1), litera k) se modifică şi va avea următorul cuprins:"k) garanţie financiară - sume de bani, instrumente financiare şi/sau creanţe private, destinate garantării unor obligaţii financiare;".4. La articolul 2 alineatul (1), litera q) se modifică şi va avea următorul cuprins:"q) stat membru - stat membru, astfel cum acesta a fost definit în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare;".5. La articolul 3, litera c) se modifică şi va avea următorul cuprins:"c) o instituţie financiară supusă supravegherii prudenţiale, inclusiv:1. o instituţie de credit, astfel cum a fost definită în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare;2. o firmă de investiţii, astfel cum a fost definită în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare;3. o instituţie financiară, astfel cum a fost definită în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare;4. o societate comercială de asigurare, de asigurarereasigurare şi de reasigurare, precum şi intermediari în asigurări, astfel cum au fost definiţi aceşti termeni în Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor, cu modificările şi completările ulterioare;5. un organism de plasament colectiv în valori mobiliare, astfel cum acesta a fost definit în Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital, cu modificările şi completările ulterioare;6. o societate de administrare a investiţiilor, astfel cum aceasta a fost definită în Legea nr. 297/2004, cu modificările şi completările ulterioare;".6. La articolul 4, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 4. - (1) Punerea la dispoziţie a garanţiei financiare se face prin remiterea, transferarea, deţinerea, înregistrarea sau orice altă modalitate prin care beneficiarul garanţiei ori persoana care acţionează pe seama acestuia obţine detenţia sau controlul asupra garanţiei financiare. Garanţia financiară se consideră pusă la dispoziţie chiar dacă furnizorul acesteia beneficiază de dreptul de a înlocui garanţia financiară, dreptul de a retrage în favoarea sa surplusul de garanţii ori dreptul de a încasa veniturile aferente creanţelor private, până la o dispoziţie contrară."7. La articolul 4, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (2^1), cu următorul cuprins:"(2^1) Pentru creanţele private, includerea într-o listă de creanţe, furnizată în scris sau într-un mod echivalent din punct de vedere juridic beneficiarului garanţiei, este suficientă pentru a identifica creanţa privată şi pentru a dovedi punerea la dispoziţie a creanţei private ca garanţie financiară între părţi, precum şi faţă de debitor şi/sau terţi."8. La articolul 5, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 5. - (1) Încheierea, valabilitatea, prioritatea, opozabilitatea, executarea sau admiterea ca probă a contractului de garanţie financiară, precum şi punerea la dispoziţie a garanţiei financiare nu sunt condiţionate de îndeplinirea vreunei formalităţi."9. La articolul 5, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (5), cu următorul cuprins:"(5) Fără a aduce atingere dispoziţiilor Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori, republicată, cu modificările ulterioare, şi dispoziţiilor naţionale referitoare la condiţiile contractuale neloiale, debitorul care este parte într-o convenţie din care rezultă o creanţă privată poate să renunţe în mod valid, prin înscris sau altă formă echivalentă din punct de vedere juridic, la: a) drepturile sale de compensare a obligaţiilor sale faţă de creditorii creanţei private sau faţă de persoanele cărora respectiva creanţă privată le-a fost pusă la dispoziţie drept garanţie; b) drepturile care îi revin în temeiul normelor privind secretul bancar, care ar putea prejudicia sau limita posibilitatea creditorului care este parte într-o convenţie din care rezultă o creanţă privată de a oferi informaţii cu privire la creanţa privată sau debitor, în scopul utilizării acelei creanţe private drept garanţie."10. La articolul 6 alineatul (1), litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins:"b) în cazul instrumentelor financiare şi al creanţelor private, prin vânzarea sau însuşirea acestora, prin compensarea valorii lor cu valoarea obligaţiilor financiare garantate ori prin reţinerea instrumentelor respective drept plată a acestor obligaţii."11. La articolul 6 alineatul (2), litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins:"b) părţile au convenit, prin contractul de garanţie financiară fără transfer de proprietate, cu privire la modul de evaluare a instrumentelor financiare şi a creanţelor private."12. La articolul 6, alineatele (6)-(8) se modifică şi vor avea următorul cuprins:"(6) Prevederile art. 151 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nu sunt aplicabile în ceea ce priveşte sechestrarea şi valorificarea sumelor de bani, a instrumentelor financiare şi a creanţelor private asupra cărora este constituită o garanţie financiară în favoarea beneficiarului acesteia. (7) Prevederile art. 145 din Legea nr. 297/2004, cu modificările şi completările ulterioare, nu sunt aplicabile în ceea ce priveşte momentul la care operează transferul dreptului de proprietate asupra instrumentelor financiare care fac obiectul garanţiei financiare. (8) Prevederile alin. (1) lit. b) se realizează cu respectarea reglementărilor emise de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare."13. La articolul 7, alineatul (6) se abrogă.14. După articolul 9 se introduce un nou articol, articolul 9^1, cu următorul cuprins:"Art. 9^1. - Prevederile art. 7-9 nu se aplică în privinţa creanţelor private."15. La articolul 14, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu următorul cuprins:"(2) Prezenta ordonanţă nu aduce atingere dispoziţiilor cuprinse în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 288/2010." + Articolul 14Ordinele de transfer introduse într-un sistem înainte de data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe, dar decontate începând cu această dată, sunt supuse dispoziţiilor Legii nr. 253/2004. + Capitolul III Modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului + Articolul 15Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.027 din 27 decembrie 2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. La articolul 10, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(2) Fără a se aduce atingere dispoziţiilor din prezenta secţiune, Banca Naţională a României stabileşte prin reglementări şi notifică Comisiei Europene şi Autorităţii Bancare Europene, înfiinţată prin Regulamentul nr. 1.093/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului din 24 noiembrie 2010 de instituire a Autorităţii europene de supraveghere (Autoritatea bancară europeană), de modificare a Deciziei nr. 716/2009/CE şi de abrogare a Deciziei 2009/78/CE a Comisiei, condiţiile în care poate acorda autorizaţie şi documentaţia care trebuie să însoţească cererea pentru obţinerea autorizaţiei."2. Articolul 36 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 36. - Banca Naţională a României notifică Autorităţii Bancare Europene orice autorizaţie acordată, pentru ca denumirea instituţiei de credit să fie inclusă în lista instituţiilor de credit întocmită şi actualizată de Autoritatea Bancară Europeană, care se publică pe website-ul acesteia."3. Articolul 43 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 43. - Retragerea autorizaţiei unei instituţii de credit şi, după caz, încetarea valabilităţii acesteia se notifică Comisiei Europene şi Autorităţii Bancare Europene, precum şi, potrivit art. 88 şi 259, autorităţilor competente din statele membre gazdă."4. La articolul 63, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 63. - (1) Înainte de a urma procedura prevăzută la art. 60, Banca Naţională a României ia, în cazuri de urgenţă, orice măsuri preventive necesare protejării intereselor deponenţilor, investitorilor şi ale altor persoane care beneficiază de serviciile furnizate de instituţia de credit. Aceste măsuri se comunică de îndată Comisiei Europene, Autorităţii Bancare Europene şi autorităţilor competente din alte state membre interesate."5. Articolul 65 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 65. - Banca Naţională a României informează Comisia Europeană şi Autoritatea Bancară Europeană cu privire la numărul şi natura cazurilor în care au fost dispuse măsuri potrivit dispoziţiilor art. 60."6. La articolul 69, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(3) Banca Naţională a României notifică Comisiei Europene, Autorităţii Bancare Europene şi Comitetului Bancar European orice autorizaţie acordată unei sucursale a unei instituţii de credit cu sediul într-un stat terţ."7. Articolul 84 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 84. - Banca Naţională a României informează Comisia Europeană şi Autoritatea Bancară Europeană cu privire la numărul şi natura cazurilor în care aceasta s-a opus înfiinţării de către o instituţie de credit, persoană juridică română, a unei sucursale într-un alt stat membru sau continuării desfăşurării activităţii unei astfel de sucursale."8. La articolul 173, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:"(3) Banca Naţională a României poate sesiza, cu privire la situaţiile în care o cerere de colaborare, în special în vederea schimbului de informaţii, a fost respinsă sau acesteia nu i s-a dat curs într-un termen rezonabil, Autoritatea Bancară Europeană, care va acţiona potrivit competenţelor atribuite în temeiul art. 19 din Regulamentul (UE) nr. 1.093/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului."9. La articolul 176, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(2) În anumite cazuri, Banca Naţională a României poate, de comun acord cu autorităţile competente din alte state membre, să nu aplice criteriile prevăzute la alin. (1) lit. c)-e), dacă aplicarea acestora ar fi necorespunzătoare, având în vedere instituţiile de credit respective şi importanţa activităţii desfăşurate de acestea în diferite state, şi să desemneze o altă autoritate responsabilă cu exercitarea supravegherii pe bază consolidată. În aceste cazuri, înaintea luării unei decizii, autorităţile competente trebuie să acorde posibilitatea de a-şi exprima opinia asupra deciziei respective instituţiei de credit mamă la nivelul Uniunii Europene sau societăţii financiare holding-mamă la nivelul Uniunii Europene ori instituţiei de credit cu cel mai mare total al activului bilanţier, după caz. Autorităţile competente notifică Comisiei Europene şi Autorităţii Bancare Europene orice acord încheiat potrivit prevederilor prezentului alineat."10. La articolul 181, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:"(1^1) În cazul în care Banca Naţională a României, în calitate de supraveghetor consolidant, nu îşi îndeplineşte atribuţiile prevăzute la alin. (1) sau dacă autorităţile competente nu colaborează cu aceasta în măsura necesară îndeplinirii atribuţiilor prevăzute la alin. (1), Banca Naţională a României şi oricare dintre celelalte autorităţi competente implicate pot supune cazul spre soluţionare Autorităţii Bancare Europene, potrivit prevederilor art. 19 din Regulamentul (UE) nr. 1.093/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului."11. La articolul 182, după alineatul (5) se introduce un nou alineat, alineatul (5^1), cu următorul cuprins:"(5^1) Dacă, până la împlinirea termenului de 6 luni, oricare dintre autorităţile competente implicate a supus cazul spre soluţionare Autorităţii Bancare Europene, potrivit procedurii de soluţionare a dezacordurilor prevăzute la art. 19 din Regulamentul (UE) nr. 1.093/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului, Banca Naţională a României, în calitate de supraveghetor consolidant, va amâna luarea unei decizii în aşteptarea deciziei pe care Autoritatea Bancară Europeană o poate lua potrivit prevederilor art. 19 alin. (3) din regulamentul menţionat. Banca Naţională a României va lua decizia în conformitate cu decizia Autorităţii Bancare Europene. Termenul de 6 luni se consideră fază de conciliere în sensul art. 19 din Regulamentul (UE) nr. 1.093/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului. Potrivit prevederilor art. 9 pct. (1) lit. b) din Directiva 2010/78/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 24 noiembrie 2010 de modificare a directivelor 98/26/CE , 2002/87/CE , 2003/6/CE , 2003/41/CE, 2003/71/CE , 2004/39/CE , 2004/109/CE , 2005/60/CE , 2006/48/CE , 2006/49/CE şi 2009/65/CE cu privire la competenţele Autorităţii europene de supraveghere (Autoritatea bancară europeană), ale Autorităţii europene de supraveghere (Autoritatea europeană pentru asigurări şi pensii ocupaţionale) şi ale Autorităţii europene de supraveghere (Autoritatea europeană pentru valori mobiliare şi pieţe), Autoritatea Bancară Europeană va lua o decizie în termen de o lună. Cazul nu va fi supus spre soluţionare Autorităţii Bancare Europene după împlinirea termenului de 6 luni sau după luarea unei decizii comune de către autorităţile competente implicate."12. La articolul 182^3, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu următorul cuprins:"(2) Dacă, până la împlinirea termenului de 4 luni prevăzut la alin. (1), oricare dintre autorităţile competente implicate a supus cazul spre soluţionare Autorităţii Bancare Europene, potrivit procedurii de soluţionare a dezacordurilor prevăzute la art. 19 din Regulamentul (UE) nr. 1.093/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului, Banca Naţională a României, în calitate de supraveghetor consolidant, va amâna luarea unei decizii în aşteptarea deciziei pe care Autoritatea Bancară Europeană o poate lua potrivit prevederilor art. 19 alin. (3) din regulamentul menţionat. Banca Naţională a României va lua decizia în conformitate cu decizia Autorităţii Bancare Europene. Termenul de 4 luni se consideră fază de conciliere în sensul art. 19 din Regulamentul (UE) nr. 1.093/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului. Potrivit prevederilor art. 9 pct. (1) lit. b) din Directiva 2010/78/UE a Parlamentului European şi a Consiliului, Autoritatea Bancară Europeană va lua o decizie în termen de o lună. Cazul nu va fi supus spre soluţionare Autorităţii Bancare Europene după împlinirea termenului de 4 luni sau după luarea unei decizii comune de către autorităţile competente implicate."13. La articolul 182^4, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu următorul cuprins:"(2) Prevederile art. 182^3 alin. (2) se aplică în mod corespunzător."14. La articolul 183, alineatele (1) şi (1^1) se modifică şi vor avea următorul cuprins:"Art. 183. - (1) În cazul apariţiei unei situaţii de urgenţă, inclusiv în cazul unor evoluţii nefavorabile ale pieţelor financiare, care ar putea pune în pericol lichiditatea pieţei şi stabilitatea sistemului financiar în oricare dintre statele membre în care entităţile unui grup au fost autorizate sau în care au fost înfiinţate sucursale semnificative, Banca Naţionale a României, în calitate de supraveghetor consolidant, alertează în cel mai scurt timp posibil, cu respectarea cerinţelor referitoare la păstrarea secretului profesional, Autoritatea Bancară Europeană, Comitetul European pentru Risc Sistemic, înfiinţat prin Regulamentul (UE) nr. 1.092/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului din 24 noiembrie 2010 privind supravegherea macroprudenţială la nivelul Uniunii Europene a sistemului financiar şi de instituire a Comitetului european pentru risc sistemic, şi autorităţile prevăzute la art. 222 alin. (6) şi art. 222^1 alin. (1) şi le comunică toate informaţiile esenţiale îndeplinirii atribuţiilor acestora.(1^1) Dacă Banca Naţională a României, în exercitarea atribuţiilor acesteia de bancă centrală, constată existenţa unei situaţii descrise la alin. (1), alertează în cel mai scurt timp posibil autorităţile competente cu exercitarea supravegherii pe bază consolidată a instituţiilor de credit şi Autoritatea Bancară Europeană."15. Articolul 185 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 185. - (1) Banca Naţională a României, în calitate de autoritate competentă responsabilă cu autorizarea unei instituţii de credit, persoană juridică română, filială a unei instituţii de credit dintr-un alt stat membru, poate, prin acorduri bilaterale, potrivit prevederilor art. 28 din Regulamentul (UE) nr. 1.093/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului, să delege responsabilitatea de supraveghere autorităţii competente care a autorizat şi supraveghează societatea-mamă, astfel încât responsabilităţile ce revin pe linia supravegherii filialei respective potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă să revină acesteia din urmă. (2) Banca Naţională a României notifică Autorităţii Bancare Europene existenţa şi conţinutul acestor acorduri."16. La articolul 185^1, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (2^1), cu următorul cuprins:"(2^1) Pentru a contribui la promovarea şi monitorizarea funcţionării efective, eficiente şi coerente a colegiilor de supraveghetori, potrivit prevederilor art. 21 din Regulamentul (UE) nr. 1.093/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului, Autoritatea Bancară Europeană poate participa în colegiile de supraveghetori şi va fi considerată, în acest scop, autoritate competentă."17. La articolul 185^1, partea introductivă şi litera a) ale alineatului (3) şi alineatul (4) se modifică şi vor avea următorul cuprins:"(3) Colegiile de supraveghetori asigură Băncii Naţionale a României, Autorităţii Bancare Europene şi celorlalte autorităţi competente implicate cadrul pentru exercitarea următoarelor atribuţii: a) schimbul de informaţii dintre autorităţile competente implicate şi, potrivit prevederilor art. 21 din Regulamentul (UE) nr. 1.093/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului, cu Autoritatea Bancară Europeană;................................................................................................ (4) În cadrul colegiilor de supraveghetori, Banca Naţională a României colaborează în mod strâns cu celelalte autorităţi competente participante şi cu Autoritatea Bancară Europeană. Cerinţele referitoare la păstrarea secretului profesional nu împiedică Banca Naţională a României să schimbe informaţii cu celelalte autorităţi competente în cadrul colegiilor de supraveghetori."18. La articolul 186, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:"(1^1) Banca Naţională a României cooperează în mod strâns cu Autoritatea Bancară Europeană, potrivit Regulamentului (UE) nr. 1.093/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului. Banca Naţională a României furnizează Autorităţii Bancare Europene, potrivit prevederilor art. 35 din regulamentul menţionat, toate informaţiile necesare acesteia pentru îndeplinirea atribuţiilor stabilite de Directiva 2006/48/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 14 iunie 2006 privind iniţierea şi exercitarea activităţii instituţiilor de credit şi de regulamentul menţionat."19. La articolul 186, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (5), cu următorul cuprins:"(5) Banca Naţională a României poate notifica Autorităţii Bancare Europene situaţiile în care: a) o autoritate competentă nu i-a comunicat informaţii esenţiale; b) o solicitare de colaborare, în special prin schimb de informaţii relevante, a fost respinsă sau nu s-a răspuns unei astfel de solicitări într-un termen rezonabil."20. La articolul 202, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(3) Banca Naţională a României, în calitate de autoritate responsabilă pentru exercitarea supravegherii pe bază consolidată, întocmeşte o listă a societăţilor financiare holding-mamă la nivelul României, care este transmisă autorităţilor competente din celelalte state membre, Autorităţii Bancare Europene şi Comisiei Europene."21. La articolul 206, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(3) Pentru efectuarea verificării potrivit prevederilor alin. (1), Banca Naţională a României are în vedere principiile generale de evaluare a echivalenţei supravegherii pe bază consolidată exercitate de autorităţile competente din state terţe asupra instituţiilor de credit având societatea-mamă într-un stat terţ, principii elaborate de Comitetul Bancar European la solicitarea Comisiei Europene. Banca Naţională a României consultă Autoritatea Bancară Europeană înaintea luării unei decizii."22. La articolul 207, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(4) Tehnicile de supraveghere trebuie să permită atingerea obiectivelor supravegherii pe bază consolidată, potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă şi reglementărilor emise în aplicarea acesteia, şi trebuie să fie comunicate celorlalte autorităţi competente implicate, Autorităţii Bancare Europene şi Comisiei Europene."23. La articolul 210, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:"(3) Prevederile art. 173 alin. (3) se aplică în mod corespunzător."24. La articolul 210^2, după alineatul (2) se introduc trei noi alineate, alineatele (2^1)-(2^3), cu următorul cuprins:"(2^1) Dacă, până la împlinirea termenului iniţial de două luni prevăzut la alin. (2), oricare dintre autorităţile competente implicate a supus cazul spre soluţionare Autorităţii Bancare Europene, potrivit procedurii de soluţionare a dezacordurilor prevăzute la art. 19 din Regulamentul (UE) nr. 1.093/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului, Banca Naţională a României va amâna luarea unei decizii în aşteptarea deciziei pe care Autoritatea Bancară Europeană o poate lua potrivit prevederilor art. 19 alin. (3) din regulamentul menţionat. Banca Naţională a României va lua decizia în conformitate cu decizia Autorităţii Bancare Europene.(2^2) Termenul de două luni prevăzut la alin. (2) se consideră fază de conciliere în sensul art. 19 din Regulamentul (UE) nr. 1.093/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului. Autoritatea Bancară Europeană va lua o decizie în termen de o lună.(2^3) Cazul nu va fi supus spre soluţionare Autorităţii Bancare Europene după împlinirea termenului iniţial de două luni prevăzut la alin. (2) sau după luarea unei decizii comune de către autorităţile competente implicate."25. La articolul 215, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 215. - (1) Banca Naţională a României poate să schimbe informaţii cu autorităţile competente din celelalte state membre, potrivit prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă şi ale altor acte normative aplicabile instituţiilor de credit, şi să transmită informaţii Autorităţii Bancare Europene, potrivit prevederilor art. 31 şi 35 din Regulamentul (UE) nr. 1.093/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului."26. La articolul 217, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(2) Informaţiile primite de Banca Naţională a României de la o autoritate competentă dintr-un alt stat membru nu vor fi furnizate, potrivit prevederilor alin. (1), decât cu acordul expres al respectivei autorităţi şi, dacă este cazul, doar pentru scopurile pentru care acordul a fost obţinut."27. La articolul 222 alineatul (1), după litera b) se introduce o nouă literă, litera c), cu următorul cuprins:"c) Comitetului European pentru Risc Sistemic, dacă informaţiile sunt relevante pentru exercitarea atribuţiilor sale statutare prevăzute de Regulamentul (UE) nr. 1.092/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului."28. La articolul 222, alineatele (3) şi (6) se modifică şi vor avea următorul cuprins:"(3) În îndeplinirea atribuţiilor sale în calitate de autoritate monetară şi a celor privind monitorizarea sistemelor de plăţi, Banca Naţională a României poate transmite autorităţilor competente din celelalte state membre informaţii pe care acestea le-ar putea solicita în situaţii similare celor prevăzute la art. 216................................................................................................... (6) În cazul apariţiei unei situaţii de urgenţă, astfel cum este prevăzută la art. 183 alin. (1), Banca Naţională a României poate transmite informaţii băncilor centrale aparţinând Sistemului European al Băncilor Centrale, dacă aceste informaţii sunt relevante pentru exercitarea atribuţiilor statutare care le revin, inclusiv coordonarea politicii monetare şi furnizarea de lichidităţi, supravegherea sistemelor de plăţi, a sistemelor de compensare şi decontare şi menţinerea stabilităţii sistemului financiar, precum şi Comitetului European pentru Risc Sistemic, potrivit Regulamentului (UE) nr. 1.092/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului, dacă astfel de informaţii sunt relevante pentru exercitarea atribuţiilor sale statutare."29. La articolul 173^4, articolul 182^2 alineatul (3), articolele 182^6 şi 185^4, sintagma "Comitetul Supraveghetorilor Bancari Europeni" se înlocuieşte cu sintagma "Autoritatea Bancară Europeană".30. Articolul 240^14 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 240^14. - (1) Operaţiunile de vânzare de active, transfer de depozite, vânzare de active cu asumare de pasive şi fuziunea/divizarea unei instituţii de credit în administrare specială se pot efectua către instituţii de credit sau, după caz, instituţii financiare care, în opinia Băncii Naţionale a României, au o situaţie financiară adecvată din perspectiva volumului şi riscurilor aferente activităţilor ce urmează a fi preluate, dispun de capacitate operaţională şi pot asigura, în mod adecvat continuarea serviciilor bancare aferente activelor şi, după caz, pasivelor transferate, iar operaţiunea preconizată nu pune în pericol siguranţa şi viabilitatea activităţii acestora sau, dacă este cazul, capacitatea lor de a respecta cerinţele prudenţiale, în special cele privind nivelul minim al fondurilor proprii. (2) Pentru facilitarea implementării unei măsuri de restructurare constând în operaţiuni care implică transferul de depozite garantate în accepţiunea Ordonanţei Guvernului nr. 39/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pot fi utilizate resursele administrate de Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar pentru finanţarea operaţiunii, inclusiv prin emiterea de garanţii, cu respectarea prevederilor ordonanţei mai sus menţionate. Finanţarea este propusă de administratorul special şi fundamentată în cadrul raportului prevăzut la art. 240^15 alin. (1) sau, după caz, al solicitării formulate conform art. 240^15 alin. (4), pe baza analizei referitoare la valoarea estimată a compensaţiilor aferente depozitelor din evidenţa instituţiei de credit aflate în administrare specială, transmisă de Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar administratorului special. Finanţarea se solicită Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar de către administratorul special, pe baza aprobării Băncii Naţionale a României. (3) La realizarea operaţiunilor prevăzute la alin. (1) trebuie să fie respectate următoarele cerinţe: a) să fie asigurat tratamentul echitabil şi concurenţa loială dintre instituţiile care îndeplinesc condiţiile de eligibilitate prevăzute la alin. (1) şi care îşi manifestă intenţia de preluare; în acest sens, administratorul special asigură punerea la dispoziţia instituţiilor interesate, în mod nediscriminatoriu şi numai după semnarea de către acestea a unui acord de confidenţialitate, a pachetului de informaţii relevante din perspectiva măsurilor de restructurare vizate, precum şi facilitarea realizării evaluării activelor şi/sau, după caz, a pasivelor ce urmează să fie preluate, dacă această evaluare are loc înainte de semnarea contractului care stă la baza operaţiunii; b) dacă există oferte din partea mai multor instituţii care îndeplinesc condiţiile de eligibilitate prevăzute la alin. (1), desemnarea instituţiei de credit ori a instituţiei financiare câştigătoare se face pe baza celui mai bun preţ oferit; c) în cazul unei operaţiuni de transfer parţial de depozite ori de vânzare parţială de active cu asumare de pasive, să se acorde prioritate transferului depozitelor garantate, cu respectarea principiului costului minim, respectiv ca suma aferentă finanţării de către Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar a acestei operaţiuni să fie mai mică decât cea a compensaţiilor de plătit pentru respectivele depozite; d) poate fi realizat atât transferul tuturor depozitelor garantate, cât şi transferul unei părţi dintre acestea, în cazul transferului parţial operaţiunea urmând a fi efectuată astfel încât să fie minimizat riscul, dacă acesta există, ca Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar, după finanţarea transferului, să rămână obligat şi pentru plata compensaţiei aferente depozitelor aceluiaşi deponent la instituţia de credit de la care s-a realizat transferul parţial; e) în cazul operaţiunilor care implică un transfer de depozite, documentele contractuale încheiate cu instituţiile de credit beneficiare să nu cuprindă clauze care să prevadă restituirea, la producerea unor evenimente determinate, a depozitelor transferate; f) sumele care pot rezultă din operaţiuni de natura celor prevăzute la alin. (1), cu deducerea cheltuielilor aferente operaţiunii, sunt incluse în averea instituţiei de credit aflate în situaţia prevăzută la art. 240^18 alin. (2) şi sunt afectate pentru plata creditorilor, conform ordinii de stingere a creanţelor, în procedura de lichidare/faliment. (4) Pentru punerea în aplicare a măsurilor de restructurare prevăzute la art. 240^12 alin. (1) lit. c), d) şi e) nu este necesar acordul deponenţilor sau al altor creditori ori al debitorilor instituţiei de credit. Pentru notificarea acestora, administratorul special publică un anunţ general în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, şi în unul sau mai multe ziare de circulaţie naţională şi, după caz, asigură publicitatea potrivit art. 240^10, imediat după implementarea măsurii. Persoanele interesate pot obţine informaţiile necesare privind situaţia creanţelor sau a obligaţiilor lor de la instituţia de credit aflată în administrare specială, administratorul special fiind obligat să ia măsurile necesare în acest sens. (5) În cazul măsurilor de restructurare care implică transfer de depozite, în termenul comunicat de instituţia de credit care a preluat depozitele, deponenţii transferaţi trebuie să opteze pentru menţinerea depozitelor la instituţia de credit respectivă, în condiţiile agreate cu aceasta, sau pot să îşi retragă depozitele, dacă acestea nu sunt grevate de alte sarcini ori interdicţii, fără suportarea vreunei forme de penalizare pentru retragere anticipată. (6) Instituţia care preia pasive ale instituţiei de credit aflate în administrare specială este răspunzătoare doar pentru obligaţiile aferente pasivelor care fac obiectul transferului conform termenilor contractuali şi care sunt evidenţiate în situaţia financiară întocmită de administratorul special."31. La articolul 240^15, alineatul (3^1) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(3^1) Expertul autorizat independent prevăzut la alin. (3) trebuie să aibă experienţă corespunzătoare în domeniul evaluării activelor bancare, să fie membru activ al Camerei Auditorilor Financiari din România şi să fie agreat de Banca Naţională a României; se prezumă că îndeplinesc aceste condiţii auditorii financiari aprobaţi de Banca Naţională a României conform prevederilor art. 155 alin. (1). Nu poate îndeplini sarcinile specifice ale expertului autorizat independent auditorul financiar care a desfăşurat în ultimii 5 ani activităţi specifice profesiei la instituţia de credit aflată în administrare specială."32. La articolul 240^16, alineatul (5) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(5) Dacă prin adoptarea măsurilor de restructurare creditorii instituţiei de credit se află într-o situaţie mai puţin favorabilă decât cea în care s-ar fi aflat dacă aceste măsuri nu ar fi fost implementate şi instituţia de credit ar fi intrat direct în lichidare, luând în considerare valoarea estimativă care s-ar fi obţinut de către aceştia prin distribuire în caz de faliment, pe baza estimărilor făcute potrivit art. 240^15 alin. (3), sunt aplicabile prevederile art. 240^21."33. La articolul 240^18, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(2) În cazul implementării unor măsuri de restructurare constând în operaţiuni care implică transferul depozitelor plasate la instituţia de credit aflată în administrare specială, Banca Naţională a României retrage autorizaţia acesteia începând cu data la care contractul care stă la baza operaţiunii de transfer de depozite sau de vânzare de active cu asumare de pasive produce efecte şi, după caz, sesizează instanţa competentă pentru declanşarea procedurii falimentului. Retragerea autorizaţiei nu împiedică finalizarea măsurilor de restructurare aprobate de Banca Naţională a României."34. La articolul 404^1, alineatul (1) şi litera b) a alineatului (2) se modifică şi vor avea următorul cuprins:"Art. 404^1. - (1) Sistemele de plăţi trebuie să asigure accesul neîngrădit la sistem al prestatorilor de servicii de plată, instituţii de credit, instituţii de plată în înţelesul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 113/2009 privind serviciile de plată, aprobată cu modificări prin Legea nr. 197/2010, cu modificările şi completările ulterioare, şi instituţii emitente de monedă electronică în înţelesul Legii nr. 127/2011 privind activitatea de emitere de monedă electronică, pe baza unor reguli obiective, nediscriminatorii şi proporţionale, care nu vor limita accesul mai mult decât este necesar pentru protejarea sistemului de plăţi împotriva unor riscuri specifice, precum riscul de decontare, riscul operaţional şi riscul comercial, şi pentru protecţia stabilităţii financiare şi operaţionale a sistemului de plăţi................................................................................................. b) reguli care să facă discriminare între prestatorii de servicii de plată, în ceea ce priveşte drepturile şi obligaţiile participanţilor;". + Capitolul IV Modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 39/1996 privind înfiinţarea şi funcţionarea Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar + Articolul 16Ordonanţa Guvernului nr. 39/1996 privind înfiinţarea şi funcţionarea Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 587 din 19 august 2010, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. La articolul 5, alineatul (3) se abrogă.2. La articolul 9 alineatul (1), litera f) se modifică şi va avea următorul cuprins:"f) alte venituri, stabilite conform legii, inclusiv cele provenite din activitatea de administrator special, administrator interimar sau lichidator."3. La articolul 9, alineatele (2) şi (3) se modifică şi vor avea următorul cuprins:"(2) Resursele financiare prevăzute la alin. (1) lit. a), b), c) şi f) vor fi utilizate pentru plata compensaţiilor aferente depozitelor garantate sau, după caz, pentru finanţarea, inclusiv prin emiterea de garanţii, a operaţiunilor ce implică transfer de depozite garantate, în condiţiile stabilite de lege, iar cele prevăzute la alin. (1) lit. d) vor fi utilizate potrivit scopului pentru care au fost acordate. (3) Resursele financiare prevăzute la alin. (1) lit. e) vor fi utilizate pentru acoperirea cheltuielilor curente ale Fondului, cu excepţia celor prevăzute la art. 60 alin. (3)."4. La articolul 9, după alineatul (6) se introduc cinci noi alineate, alineatele (7)-(11), cu următorul cuprins:"(7) În aplicarea prevederilor art. 240^14 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, Fondul va finanţa, inclusiv prin emiterea de garanţii, operaţiuni ce implică transferul de depozite garantate ale unei instituţii de credit participante şi pentru care suma ce ar urma să fie plătită de Fond este mai mică decât cea a compensaţiilor de plătit pentru respectivele depozite. În acest sens, Fondul are obligaţia de a pune la dispoziţia administratorului special, în conformitate cu solicitarea acestuia, informaţiile privind valoarea compensaţiilor de plătit şi, respectiv, finanţarea solicitată. (8) Sumele aferente finanţării, inclusiv cele rezultate din executarea garanţiilor emise de către Fond, potrivit dispoziţiilor alin. (7), se evidenţiază ca o creanţă a Fondului asupra instituţiei de credit de la care se transferă depozitele garantate. (9) Dacă evaluarea prevăzută la art. 240^14 alin. (3) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, nu a fost derulată înainte de semnarea contractului, Fondul emite o garanţie în favoarea instituţiei de credit achizitoare pentru plata valorii de achiziţie a acelor active transferate acesteia a căror situaţie/calitate la data transferului nu corespundea informaţiilor relevante furnizate conform prevederilor menţionate. Garanţia emisă de Fond trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: a) valabilitatea este stabilită contractual şi nu poate depăşi un an; b) valoarea maximă este stabilită contractual şi nu poate depăşi o treime din valoarea activelor transferate, cu excepţia numerarului. (10) În vederea executării garanţiei, instituţia de credit în favoarea căreia a fost emisă garanţia transmite Fondului o cerere de executare însoţită de documente care să probeze încadrarea în situaţia prevăzută la alin. (9) pentru fiecare dintre activele a căror valoare de achiziţie este solicitată să fie plătită. (11) În termen de maximum 20 de zile lucrătoare de la primirea solicitării, Fondul efectuează plata sumei reprezentând valoarea de achiziţie a activelor pentru care a fost probată încadrarea în situaţia prevăzută la alin. (9), urmând ca instituţia de credit în favoarea căreia a fost emisă garanţia să restituie imediat instituţiei de credit de la care s-a efectuat transferul activele a căror valoare de achiziţie a fost încasată, potrivit prezentului alineat, inclusiv sumele încasate în contul respectivelor active."5. La articolul 15, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(2) În situaţii excepţionale în care resursele financiare ale Fondului ar fi insuficiente pentru acoperirea plăţii compensaţiilor, respectiv pentru finanţarea, inclusiv prin emiterea de garanţii, a operaţiunilor ce implică transferul de depozite garantate, în condiţiile prevăzute la art. 9 alin. (7), Guvernul pune la dispoziţia Fondului, sub formă de împrumut, sumele necesare, în termen de maximum 15 zile lucrătoare de la solicitarea lor de către Fond. Sursa fondurilor este reprezentată de veniturile din privatizare înregistrate în contul curent al Trezoreriei Statului, iar condiţiile de acordare/rambursare a împrumutului acordat de Guvern Fondului se stabilesc prin hotărâre a Guvernului."6. După articolul 27 se introduce un nou articol, articolul 27^1, cu următorul cuprins:"Art. 27^1. - Creanţele Fondului asupra unei instituţii de credit, aferente transferului depozitelor garantate, potrivit art. 9 alin. (7) şi (8), vor fi compensate din averea respectivei instituţii de credit."7. La articolul 33 litera b), punctul 3 se modifică şi va avea următorul cuprins:"3. desemnarea reprezentantului Fondului ca administrator special, administrator interimar ori ca lichidator la instituţiile de credit;".8. La articolul 59, litera d) se modifică şi va avea următorul cuprins:"d) pasiv negarantat - valoarea în lei a elementelor bilanţiere de pasiv, altele decât capitalurile proprii, înregistrate în situaţiile financiare anuale ale instituţiei de credit, din care se deduce soldul depozitelor garantate, determinate potrivit evidenţelor instituţiei de credit de la data de 31 decembrie a anului precedent anului de plată a cotizaţiei."9. La articolul 61, după alineatul (5) se introduce un nou alineat, alineatul (6), cu următorul cuprins:"(6) Instituţiile de credit rezultate dintr-o fuziune, precum şi instituţiile de credit care continuă să existe în urma unui proces de divizare, dacă aceste procese au avut loc după plata cotizaţiei anuale, sunt scutite de plată acesteia pentru anul respectiv."10. La anexa "Lista depozitelor negarantate", punctul 4 se modifică şi va avea următorul cuprins:"4. Depozite ale asigurătorilor şi reasigurătorilor, aşa cum sunt aceştia definiţi în legislaţia privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor". + Capitolul V Modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 10/2004 privind falimentul instituţiilor de credit + Articolul 17Ordonanţa Guvernului nr. 10/2004 privind falimentul instituţiilor de credit, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 30 ianuarie 2004, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 278/2004, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:1. La articolul 2, alineatul (2) va avea următorul cuprins:"(2) Termenii: <>, <>, <>, <>, <> şi <> au înţelesul prevăzut la art. 7 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare." 2. La articolul 3, alineatul (3) va avea următorul cuprins:"(3) Desemnarea judecătorilor sindici se realizează prin aplicarea prevederilor art. 53 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, în mod aleatoriu, în sistem informatizat."3. La articolul 5 litera i), punctul 7) va avea următorul cuprins:"7. acte încheiate, în anul anterior deschiderii procedurii, cu persoane aflate într-o legătură specială cu instituţia de credit debitoare, aşa cum sunt stabilite la pct. 8-11 din <>, prevăzută în anexa la Ordonanţa Guvernului nr. 39/1996 privind înfiinţarea şi funcţionarea Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;". 4. La articolul 7, alineatul (1) va avea următorul cuprins:"Art. 7. - (1) Prin hotărârea judecătorească privind deschiderea procedurii falimentului, judecătorul-sindic desemnează lichidatorul şi stabileşte atribuţiile acestuia. Prin derogare de la prevederile art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 86/2006 privind organizarea activităţii practicienilor în insolvenţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 254/2007, cu modificările şi completările ulterioare, Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar va putea fi desemnat lichidator."5. La articolul 11, alineatul (4) va avea următorul cuprins:"(4) Hotărârea Băncii Naţionale a României de aprobare sau de respingere a solicitării va fi motivată şi poate fi contestată în instanţă în condiţiile prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare."6. La articolul 15, alineatul (2) va avea următorul cuprins:"(2) Banca Naţională a României va desemna un administrator interimar şi îi va stabili remuneraţia la data depunerii cererii sale sau la data primirii notificării menţionate la alin. (1). Dacă instituţia de credit se află în procedură de administrare specială la acea dată, atribuţiile administratorului interimar vor fi exercitate de administratorul special, în condiţiile prezentei ordonanţe."7. La articolul 17, alineatul (4) se abrogă.8. Articolul 27 va avea următorul cuprins:"Art. 27. - După darea hotărârii judecătoreşti privind deschiderea procedurii falimentului unei instituţii de credit, lichidatorul întocmeşte raportul prevăzut la art. 5 lit. c), care trebuie să includă, între altele, şi propuneri privind modalitatea de lichidare a bunurilor şi drepturilor din averea instituţiei de credit debitoare, potrivit art. 5 lit. n)."9. Articolul 33 va avea următorul cuprins:"Art. 33. - În funcţie de calitatea activelor instituţiei de credit aflate în stare de faliment, instituţiile de credit achizitoare pot să îşi asume, conform legii, pasivele, în mod diferenţiat, respectiv numai depozite garantate, în accepţiunea art. 2 alin. (3) lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 39/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ori depozitele, în totalitate, atât garantate, cât şi negarantate, ajungându-se până la preluarea în întregime a instituţiei de credit declarate în stare de faliment."10. La articolul 38, punctul 2 va avea următorul cuprins:"2. creanţele rezultate din depozitele garantate, inclusiv cele ale Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar rezultate din plata compensaţiilor către deponenţii garantaţi şi/sau din finanţarea, inclusiv prin emiterea de garanţii, a unor operaţiuni care au implicat transferul de depozite garantate ale instituţiei de credit debitoare, precum şi creanţele izvorâte din raporturi de muncă pe cel mult 6 luni anterioare deschiderii procedurii;".11. Articolul 58 va avea următorul cuprins:"Art. 58. - Persoanele care trebuie să primească sau să transmită informaţii în legătură cu procedurile de informare ori de consultare prevăzute în prezenta ordonanţă au obligaţia de a păstra secretul profesional în conformitate cu prevederile art. 3 şi 52 din Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României şi cu cele cuprinse în titlul II, cap. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, cu excepţia oricăror autorităţi judiciare cărora li se aplică prevederile naţionale în vigoare."
+
Capitolul VI Dispoziţii tranzitorii şi intrarea în vigoare
+
Articolul 18 (1) Până la intrarea în vigoare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, dispoziţiile art. 3 alin. (1) şi (2) se aplică pentru stabilirea dobânzii în materie comercială. (2) Până la intrarea în vigoare a Legii nr. 287/2009, republicată, sintagma "În raporturile juridice care nu decurg din exploatarea unei întreprinderi cu scop lucrativ, în sensul art. 3 alin. (3) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată" din art. 3 alin. (3) şi art. 5 alin. (1) se va citi "În raporturile civile". (3) Dispoziţiile art. 8 alin. (3) şi art. 10 intră în vigoare la data de 1 octombrie 2011. (4) Dispoziţiile art. 8 alin. (2) se aplică numai până la data de 1 octombrie 2011.
+
Articolul 19Prezenta ordonanţă intră în vigoare la 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu excepţia prevederilor art. 8 alin. (3) şi art. 10, care intră în vigoare la data de 1 octombrie 2011, şi ale art. 15 pct. 1-29, care intră în vigoare la data de 31 decembrie 2011.*Prezenta ordonanţă asigură transpunerea următoarelor dispoziţii cuprinse în directive ale Uniunii Europene:- prevederile art. 2 pct. 6 din Directiva 2011/7/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 februarie 2011 privind combaterea întârzierii în efectuarea plăţilor în tranzacţiile comerciale, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 48 din data de 23 februarie 2011;- la cap. II: Directiva 2009/44/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 6 mai 2009 de modificare a Directivei 98/26/CE privind caracterul definitiv al decontării în sistemele de plăţi şi de decontare a titlurilor de valoare şi a Directivei 2002/47/CE privind contractele de garanţie financiară în ceea ce priveşte sistemele legate şi creanţele private, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L, nr. 146 din 10 iunie 2009, pag. 37-43; art. 1 din Directiva 2010/78/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 24 noiembrie 2010 de modificare a directivelor 98/26/CE , 2002/87/CE , 2003/6/CE , 2003/41/CE , 2003/71/CE , 2004/39/CE , 2004/109/CE , 2005/60/CE , 2006/48/CE , 2006/49/CE şi 2009/65/CE cu privire la competenţele Autorităţii europene de supraveghere (Autoritatea bancară europeană), ale Autorităţii europene de supraveghere (Autoritatea europeană pentru asigurări şi pensii ocupaţionale) şi ale Autorităţii europene de supraveghere (Autoritatea europeană pentru valori mobiliare şi pieţe), publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 331 din 15 decembrie 2010, pag. 120-161;-------Liniuţa a 2-a din menţiunea finală a fost rectificată de RECTIFICAREA nr. 13 din 24 august 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 694 din 30 septembrie 2011.- la art. 15 pct. 1-29: dispoziţiile art. 9 pct. (1) (a), pct. (3), (4), (10), (11), (12), pct. (14) paragraful 1, pct. (15) (a), pct. (16), (17), (18), pct. (19) (a), pct. (31), pct. (32) (a), (b), (d) i)-iv), pct. (33), (34), pct. (35) (a) paragrafele 2-4, pct. (35) (b) îi), pct. (36), pct. (37), pct. (38) (a) îi), pct. (38) (b) şi ale art. 13 pct. (1) din Directiva 2010/78/UE a Parlamentului European şi a Consiliului;- la art. 15 pct. 34: prevederile art. 20 pct. 1 din Directiva 2009/110/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 septembrie 2009 privind accesul la activitate, desfăşurarea şi supravegherea prudenţială a activităţii instituţiilor emitente de monedă electronică, de modificare a directivelor 2005/60/CE şi 2006/48/CE şi de abrogare a Directivei 2000/46/CE , publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 267 din 10 octombrie 2009.PRIM-MINISTRUEMIL BOCContrasemnează:---------------Ministrul finanţelor publice,Gheorghe IalomiţianuGuvernatorul Băncii Naţionalea României,Mugur Constantin IsărescuBucureşti, 24 august 2011.Nr. 13.---------
EMITENT |
---------------*) Forma actualizată a acestui act normativ până la data de 30 septembrie 2011 este realizată de către Departamentul juridic din cadrul S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra-Neamţ prin includerea tuturor modificărilor şi completărilor aduse de către: RECTIFICAREA nr. 13 din 24 august 2011.Conţinutul acestui act nu este un document cu caracter oficial, fiind destinat pentru informarea utilizatorilorÎn temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 1 pct. I.3 din Legea nr. 131/2011 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe,Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă. + Capitolul I Dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti + Articolul 1 (1) Părţile sunt libere să stabilească, în convenţii, rata dobânzii atât pentru restituirea unui împrumut al unei sume de bani, cât şi pentru întârzierea la plata unei obligaţii băneşti. (2) Dobânda datorată de debitorul obligaţiei de a da o sumă de bani la un anumit termen, calculată pentru perioada anterioară împlinirii termenului scadenţei obligaţiei, este denumită dobândă remuneratorie. (3) Dobânda datorată de debitorul obligaţiei băneşti pentru neîndeplinirea obligaţiei respective la scadenţă este denumită dobândă penalizatoare. (4) Dacă nu se precizează altfel, termenul dobândă din prezenta ordonanţă priveşte atât dobânda remuneratorie, cât şi dobânda penalizatoare. (5) Prin dobândă se înţelege nu numai sumele socotite în bani cu acest titlu, ci şi alte prestaţii, sub orice titlu sau denumire, la care debitorul se obligă drept echivalent al folosinţei capitalului. + Articolul 2În cazul în care, potrivit dispoziţiilor legale sau prevederilor contractuale, obligaţia este purtătoare de dobânzi remuneratorii şi/sau penalizatoare, după caz, şi în absenţa stipulaţiei exprese a nivelului acestora de către părţi, se va plăti dobânda legală aferentă fiecăreia dintre acestea. + Articolul 3 (1) Rata dobânzii legale remuneratorii se stabileşte la nivelul ratei dobânzii de referinţă a Băncii Naţionale a României, care este rata dobânzii de politică monetară stabilită prin hotărâre a Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României. (2) Rata dobânzii legale penalizatoare se stabileşte la nivelul ratei dobânzii de referinţă plus 4 puncte procentuale. (3) În raporturile juridice care nu decurg din exploatarea unei întreprinderi cu scop lucrativ, în sensul art. 3 alin. (3) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, rata dobânzii legale se stabileşte potrivit prevederilor alin. (1), respectiv alin. (2), diminuat cu 20%. (4) Nivelul ratei dobânzii de referinţă a Băncii Naţionale a României va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, prin grija Băncii Naţionale a României, ori de câte ori nivelul ratei dobânzii de politică monetară se va modifica. + Articolul 4În raporturile juridice cu element de extraneitate, atunci când legea română este aplicabilă şi când s-a stipulat plata în monedă străină, dobânda legală este de 6% pe an. + Articolul 5 (1) În raporturile juridice care nu decurg din exploatarea unei întreprinderi cu scop lucrativ, în sensul art. 3 alin. (3) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, dobânda nu poate depăşi dobânda legală cu mai mult de 50% pe an. (2) Orice clauză prin care se încalcă dispoziţiile alin. (1) este nulă de drept. În acest caz, creditorul este decăzut din dreptul de a pretinde dobânda legală. (3) Valabilitatea nivelului dobânzii convenţionale se determină prin raportare la dobânda legală în vigoare la data stipulării. + Articolul 6Dobânda trebuie să fie stabilită prin act scris. În lipsa acestuia se datorează numai dobânda legală. + Articolul 7Plata anticipată a dobânzii remuneratorii se poate efectua pe cel mult 6 luni. Dobânda astfel încasată nu este supusă restituirii, indiferent de variaţiile ulterioare. + Articolul 8 (1) Dobânda se va calcula numai asupra cuantumului sumei împrumutate. (2) Cu toate acestea, dobânzile se pot capitaliza şi pot produce dobânzi în temeiul unei convenţii speciale încheiate în acest sens, după scadenţa lor, dar numai pentru dobânzi datorate pe cel puţin un an. (3) Cu toate acestea, dobânzile remuneratorii se pot capitaliza şi pot produce dobânzi. (4) Dispoziţiile alin. (1)-(3) nu se aplică contractului de cont curent nici atunci când prin lege s-ar dispune altfel. + Articolul 9Dobânzile percepute sau plătite de Banca Naţională a României, de instituţiile de credit, de instituţiile financiare nebancare şi de Ministerul Finanţelor Publice, precum şi modul de calcul al acestora se stabilesc prin reglementări specifice. + Articolul 10Dispoziţiile art. 1.535 şi art. 1.538-1.543 din Legea nr. 287/2009, republicată, sunt aplicabile dobânzii penalizatoare. + Articolul 11Se abrogă Ordonanţa Guvernului nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligaţii băneşti, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 26 din 25 ianuarie 2000, aprobată cu modificări prin Legea nr. 356/2002, cu modificările şi completările ulterioare. + Capitolul II Modificarea şi completarea Legii nr. 253/2004 privind caracterul definitiv al decontării în sistemele de plăţi şi în sistemele de decontare a operaţiunilor cu instrumente financiare şi modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 9/2004 privind unele contracte de garanţie financiară + Articolul 12Legea nr. 253/2004 privind caracterul definitiv al decontării în sistemele de plăţi şi în sistemele de decontare a operaţiunilor cu instrumente financiare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 566 din 28 iunie 2004, se modifică şi se completează după cum urmează:1. La articolul 2 alineatul (1), punctul 1 se modifică şi va avea următorul cuprins:"1. sistem - o convenţie în formă scrisă care îndeplineşte, cumulativ, următoarele condiţii: a) este încheiată între 3 sau mai mulţi participanţi, alţii decât operatorul de sistem al acelui sistem, un posibil agent de decontare, o posibilă contraparte centrală, o posibilă casă de compensare sau un posibil participant indirect, şi are reguli comune şi proceduri standardizate pentru compensare, realizată prin intermediul unei contrapărţi centrale sau al altei entităţi, şi/sau pentru executarea ordinelor de transfer între participanţi; b) este guvernată de legea aleasă de participanţi, care poate fi legea unui stat membru al Spaţiului Economic European, dacă cel puţin unul dintre participanţi îşi are sediul social în respectivul stat membru; c) este desemnată de Banca Naţională a României ca sistem ce intră sub incidenţa prezentei legi sau este desemnată de alt stat membru al Spaţiului Economic European a cărui lege îi este aplicabilă şi este notificată ca atare Comisiei Europene.O convenţie încheiată între operatorii unor sisteme interoperabile nu constituie un sistem."2. La articolul 2 alineatul (1) punctul 2, literele a) şi b) se modifică şi vor avea următorul cuprins:"a) o instituţie de credit, aşa cum este definită în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi orice entitate având sediul social într-un stat membru al Spaţiului Economic European, autorizată să atragă depozite ori alte fonduri rambursabile de la public şi să acorde credite pe cont propriu, sau orice entitate, alta decât o instituţie de credit, având sediul social într-un stat membru al Spaţiului Economic European, autorizată să emită mijloace de plată sub formă de monedă electronică; b) o firmă de investiţii, aşa cum este definită în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, sau orice persoană juridică având sediul social într-un stat membru al Spaţiului Economic European, autorizată să presteze unul ori mai multe servicii de investiţii către terţi şi/sau să desfăşoare una ori mai multe activităţi de investiţii pe baze profesionale;".3. La articolul 2 alineatul (1), punctele 6-8 se modifică şi vor avea următorul cuprins:"6. participant - o instituţie, o contraparte centrală, un agent de decontare, o casă de compensare sau un operator de sistem; în conformitate cu regulile sistemului, participantul poate acţiona în acelaşi timp în toate sau doar în unele dintre aceste calităţi;7. participant indirect - o instituţie, o contraparte centrală, un agent de decontare, o casă de compensare sau un operator de sistem care are o relaţie contractuală cu un participant la sistem care execută ordine de transfer şi în temeiul căreia participantul indirect poate transmite ordine de transfer în respectivul sistem, cu condiţia ca participantul indirect să fie cunoscut operatorului de sistem. Pentru prevenirea riscului sistemic, un participant indirect poate fi considerat participant, fără ca aceasta să limiteze responsabilitatea participantului prin intermediul căruia participantul indirect transmite ordine de transfer în respectivul sistem;8. instrumente financiare - acele instrumente prevăzute la art. 7 alin. (1) pct. 14^1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare;".4. La articolul 2 alineatul (1) punctul 9, litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:"a) o instrucţiune dată de un participant de a se pune la dispoziţia unui destinatar o sumă de bani, prin înscrierea acesteia în conturile unei instituţii de credit, ale unei bănci centrale, ale unei contrapărţi centrale ori ale unui agent de decontare, sau orice instrucţiune care antrenează asumarea ori executarea unei obligaţii de plată, aşa cum este aceasta definită de regulile de funcţionare a sistemului; sau".5. La articolul 2 alineatul (1), punctele 12 şi 13 se modifică şi vor avea următorul cuprins:"12. cont de decontare - un cont deschis la banca centrală, la un agent de decontare sau la o contraparte centrală, utilizat pentru depozitarea de fonduri ori de instrumente financiare, precum şi pentru decontarea tranzacţiilor dintre participanţii la un sistem;13. garanţie - orice activ care se poate valorifica, inclusiv o sumă de bani, instrumente financiare şi creanţe private, şi care face obiectul oricărei forme de garantare, al unui contract de report ori al unui contract similar şi care este constituit în scopul garantării drepturilor şi obligaţiilor care pot rezultă în legătură cu participarea la un sistem sau care este pus la dispoziţia Băncii Naţionale a României ori a băncilor centrale din statele membre ale Spaţiului Economic European sau a Băncii Centrale Europene;".6. La articolul 2 alineatul (1), după punctul 15 se introduc cinci noi puncte, punctele 16-20, cu următorul cuprins:"16. zi de operare - intervalul de timp în care au loc decontările din cursul zilei şi/sau nopţii, inclusiv toate procesele care se desfăşoară în cadrul ciclului de operare al sistemului;17. sisteme interoperabile - două sau mai multe sisteme ai căror operatori de sistem au încheiat acorduri în temeiul cărora este posibilă executarea ordinelor de transfer dintr-un sistem în altul;18. operator de sistem - entitatea ori entităţile responsabile din punct de vedere legal de operarea unui sistem. Un operator de sistem poate să acţioneze inclusiv în calitate de agent de decontare, contraparte centrală sau casă de compensare;19. ESMA - Autoritatea Europeană pentru Supraveghere (Autoritatea Europeană pentru Pieţe şi Valori Mobiliare - European Securities and Markets Authority), înfiinţată prin Regulamentul (UE) nr. 1.095/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului din 24 noiembrie 2010 de instituire a Autorităţii europene de supraveghere (Autoritatea europeană pentru valori mobiliare şi pieţe), de modificare a Deciziei nr. 716/2009/CE şi de abrogare a Deciziei 2009/77/CE a Comisiei;20. CERS - Comitetul European pentru Risc Sistemic (European Systemic Risk Board), înfiinţat prin Regulamentul (UE) nr. 1.092/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului din 24 noiembrie 2010 privind supravegherea macroprudenţială la nivelul Uniunii Europene a sistemului financiar şi de înfiinţare a unui Comitet european pentru risc sistemic."7. La articolul 2, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(3) Pentru prevenirea riscului sistemic, prin excepţie de la prevederile alin. (1) pct. 1, Banca Naţională a României poate, după caz, să desemneze ca sistem care intră sub incidenţa prezentei legi şi o convenţie încheiată în formă scrisă între 2 participanţi, alţii decât un posibil agent de decontare, o posibilă contraparte centrală, o posibilă casă de compensare, un posibil operator de sistem sau un posibil participant indirect."8. La articolul 2, alineatul (5) se abrogă.9. La articolul 3, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 3. - (1) Ordinele de transfer şi compensarea sunt valabile, îşi produc efectele juridice şi sunt opozabile terţilor chiar şi în cazul deschiderii procedurii de insolvenţă asupra unui participant (în sistemul în cauză sau într-un sistem interoperabil), cu condiţia ca respectivele ordine de transfer să fi fost introduse în sistem înaintea momentului deschiderii procedurii de insolvenţă, aşa cum este acesta definit la art. 6 alin. (1)."10. La articolul 3, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:"(1^1) Dispoziţiile alin. (1) se aplică chiar şi în cazul deschiderii procedurii de insolvenţă împotriva operatorului unui sistem interoperabil care nu este participant."11. La articolul 3, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(2) Dacă ordinele de transfer sunt introduse în sistem după momentul deschiderii procedurii de insolvenţă şi sunt procesate în cursul zilei de operare, aşa cum este aceasta definită în regulile sistemului, în care s-a deschis procedura de insolvenţă, aceste ordine de transfer şi compensarea îşi produc efectele juridice şi sunt opozabile terţilor, cu condiţia ca operatorul sistemului să poată dovedi că în momentul în care ordinele de transfer au devenit irevocabile nu a cunoscut şi nici nu trebuia să cunoască faptul că s-a deschis procedura de insolvenţă."12. La articolul 3, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (5), cu următorul cuprins:"(5) În cazul sistemelor interoperabile, fiecare sistem va stabili, în propriile reguli de sistem, momentul introducerii în sistem a unui ordin de transfer, astfel încât să asigure, pe cât posibil, coordonarea în această privinţă a regulilor tuturor sistemelor interoperabile în cauză. Regulile unui sistem privind momentul introducerii în sistem a ordinelor de transfer nu vor fi afectate de regulile celorlalte sisteme cu care acesta este interoperabil, cu excepţia cazului în care regulile tuturor sistemelor interoperabile includ prevederi exprese în acest sens."13. Articolul 4 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 4. - Având în vedere termenii contractuali aplicabili, fondurile sau instrumentele financiare disponibile în contul de decontare al participantului şi facilitatea de creditare (incluzând împrumutul unor instrumente financiare) acordată participantului în ziua decontării, în limita garanţiilor constituite în acest scop, pot fi folosite, chiar în condiţiile în care împotriva participantului sau a operatorului unui sistem interoperabil a fost deschisă o procedură de insolvenţă, pentru îndeplinirea obligaţiilor participantului în cadrul sistemului în cauză sau al sistemului interoperabil din ziua de operare pe parcursul căreia s-a deschis procedura de insolvenţă, în principal pentru îndeplinirea oricărei obligaţii rezultate în urma compensării, făcând posibilă decontarea finală pentru sistemul în cauză sau pentru sistemul interoperabil."14. Articolul 5 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 5. - (1) Un ordin de transfer nu poate fi revocat de către un participant la sistem sau de către un terţ, din momentul stabilit prin regulile sistemului respectiv (momentul irevocabilităţii). (2) În cazul sistemelor interoperabile, fiecare sistem va stabili, în propriile reguli de sistem, momentul irevocabilităţii ordinelor de transfer, astfel încât să asigure, pe cât posibil, coordonarea în această privinţă a regulilor tuturor sistemelor interoperabile în cauză. Regulile unui sistem privind momentul irevocabilităţii ordinelor de transfer nu vor fi afectate de regulile celorlalte sisteme cu care acesta este interoperabil, cu excepţia cazului în care regulile tuturor sistemelor interoperabile includ prevederi exprese în acest sens."15. Articolul 7 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 7. - (1) Deschiderea procedurii de insolvenţă asupra unui participant nu are efect retroactiv asupra drepturilor şi obligaţiilor sale care decurg din participarea sa la sistem sau sunt legate de această participare, care au luat naştere anterior momentului deschiderii acestei proceduri, aşa cum acesta este definit la art. 6 alin. (1). (2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi în privinţa drepturilor şi obligaţiilor unui participant într-un sistem interoperabil sau ale operatorului unui sistem interoperabil care nu este participant."16. La articolul 9, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 9. - (1) Drepturile unui operator de sistem ori ale unui participant în legătură cu garanţiile constituite în favoarea sa şi/sau pe care le deţine în legătură cu sistemul ori cu orice sistem interoperabil, precum şi drepturile Băncii Naţionale a României, ale băncilor centrale din statele membre ale Spaţiului Economic European şi ale Băncii Centrale Europene în legătură cu garanţiile deţinute sau constituite în favoarea acestora nu sunt afectate de deschiderea procedurii de insolvenţă împotriva: a) participantului la sistem sau la un sistem interoperabil; b) operatorului unui sistem interoperabil care nu este participant; c) contrapărţii Băncii Naţionale a României, a băncii centrale dintr-un stat membru al Spaţiului Economic European sau a Băncii Centrale Europene; d) oricărei terţe părţi care a constituit garanţiile."17. Articolul 10 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 10. - Dacă în favoarea participanţilor, operatorilor de sistem şi/sau a Băncii Naţionale a României, a băncilor centrale din statele membre ale Spaţiului Economic European ori a Băncii Centrale Europene s-au constituit drept garanţie instrumente financiare sau drepturi asupra unor instrumente financiare şi dacă dreptul lor ori al oricărui mandatar, agent sau terţ care acţionează pe seama acestora asupra respectivelor instrumente financiare este înscris valabil într-un registru de evidenţă, într-un cont sau într-un sistem centralizat de depozitare, localizat în România ori într-un stat membru al Spaţiului Economic European, determinarea opozabilităţii, conţinutului, întinderii şi efectelor drepturilor acestora asupra garanţiilor este guvernată de legea statului unde drepturile au fost valabil înscrise."18. Articolul 11 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 11. - Banca Naţională a României este obligată să notifice decizia prevăzută la art. 6 alin. (2), de îndată ce i-a fost comunicată, altor state membre ale Spaţiului Economic European, CERS şi ESMA."19. Articolul 12 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 12. - (1) Banca Naţională a României va comunică ESMA sistemele şi operatorii de sistem care intră sub incidenţa prezentei legi. ESMA va face publice respectivele informaţii pe pagina sa de internet. (2) Ministerul Finanţelor Publice va informa ESMA că Banca Naţională a României este autoritatea naţională competentă care trebuie să informeze şi să fie informată cu privire la deschiderea procedurii de insolvenţă împotriva unui participant la un sistem."20. Articolul 14 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 14. - Fiecare operator al unui sistem desemnat de către Banca Naţională a României în conformitate cu prevederile art. 13 este obligat să comunice acesteia participanţii la sistem, inclusiv participanţii indirecţi şi operatorii de sisteme interoperabile care nu sunt participanţi, precum şi orice schimbare cu privire la aceştia."21. Articolul 15 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 15. - O instituţie va oferi gratuit, la cerere, oricărei persoane care justifică un interes legitim informaţii referitoare la sistemele la care această instituţie participă şi la principalele reguli de funcţionare a acestor sisteme, în termen de cel mult 5 zile de la data primirii cererii."22. După articolul 16 se introduce un nou articol, articolul 16^1, cu următorul cuprins:"Art. 16^1. - (1) Banca Naţională a României va coopera cu ESMA în scopul aplicării prevederilor prezentei legi, în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1.095/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului. (2) Banca Naţională a României va furniza ESMA, fără întârziere, toate informaţiile necesare pentru îndeplinirea atribuţiilor acesteia, în conformitate cu art. 35 din Regulamentul (UE) nr. 1.095/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului."23. Anexa se abrogă. + Articolul 13Ordonanţa Guvernului nr. 9/2004 privind unele contracte de garanţie financiară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 78 din 30 ianuarie 2004, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 222/2004, cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. La articolul 2 alineatul (1), literele a), e) şi f) se modifică şi vor avea următorul cuprins:"a) bancă de dezvoltare multilaterală - o bancă de dezvoltare internaţională şi regională, cum ar fi: Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare - International Bank for Reconstruction and Development, Corporaţia Financiară Internaţională - International Finance Corporation, Banca Interamericană de Dezvoltare - Inter-American Development Bank, Banca Asiatică de Dezvoltare - Asian Development Bank, Banca Africană de Dezvoltare - African Development Bank, Banca de Dezvoltarea a Consiliului Europei - Council of Europe Development Bank, Banca Nordică de Investiţii - Nordic Investment Bank, Banca Caraibiană de Dezvoltare - Caribbean Development Bank, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare - European Bank for Reconstruction and Development, Banca Europeană pentru Investiţii - European Investment Bank, Fondul European de Investiţii - European Investment Fund, Corporaţia Interamericană de Investiţii - Inter-American Investment Corporation, Agenţia de Garantare Multilaterală a Investiţiilor - Multilateral Investment Guarantee Agency, Banca pentru Comerţ şi Dezvoltare a Mării Negre - Black Sea Trade and Development Bank, Banca Americii Centrale pentru Integrare Economică - Central American Bank for Economic Integration, Facilitatea Internaţională de Finanţare în favoarea Imunizării - International Finance Facility for Immunisation, Banca Islamică pentru Dezvoltare - Islamic Development Bank;................................................................................................. e) contract de garanţie financiară cu transfer de proprietate - un contract de garanţie financiară, inclusiv contractul de report, în temeiul căruia furnizorul garanţiei transmite beneficiarului acesteia proprietatea deplină sau drepturile depline asupra garanţiei financiare, în scopul garantării sau al asigurării în alt mod a executării obligaţiilor financiare garantate; f) contract de garanţie financiară fără transfer de proprietate - un contract de garanţie financiară în temeiul căruia furnizorul garanţiei pune la dispoziţie garanţia financiară în favoarea sau către un beneficiar al acesteia, furnizorul păstrând proprietatea deplină sau restrânsă ori drepturile depline asupra garanţiei financiare la momentul constituirii acesteia;".2. La articolul 2 alineatul (1), după litera g) se introduce o nouă literă, litera g^1), cu următorul cuprins:"g^1) creanţe private - creanţe de natură pecuniară care izvorăsc dintr-o convenţie prin care se acordă un împrumut sub formă de credit, de către o instituţie de credit sau de către orice entitate având sediul social într-un stat membru al Spaţiului Economic European, autorizată să atragă depozite ori alte fonduri rambursabile de la public şi să acorde credite pe cont propriu, sau de către orice entitate, alta decât o instituţie de credit, având sediul social într-un stat membru al Spaţiului Economic European, autorizată să emită mijloace de plată sub formă de monedă electronică;".3. La articolul 2 alineatul (1), litera k) se modifică şi va avea următorul cuprins:"k) garanţie financiară - sume de bani, instrumente financiare şi/sau creanţe private, destinate garantării unor obligaţii financiare;".4. La articolul 2 alineatul (1), litera q) se modifică şi va avea următorul cuprins:"q) stat membru - stat membru, astfel cum acesta a fost definit în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare;".5. La articolul 3, litera c) se modifică şi va avea următorul cuprins:"c) o instituţie financiară supusă supravegherii prudenţiale, inclusiv:1. o instituţie de credit, astfel cum a fost definită în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare;2. o firmă de investiţii, astfel cum a fost definită în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare;3. o instituţie financiară, astfel cum a fost definită în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare;4. o societate comercială de asigurare, de asigurarereasigurare şi de reasigurare, precum şi intermediari în asigurări, astfel cum au fost definiţi aceşti termeni în Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor, cu modificările şi completările ulterioare;5. un organism de plasament colectiv în valori mobiliare, astfel cum acesta a fost definit în Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital, cu modificările şi completările ulterioare;6. o societate de administrare a investiţiilor, astfel cum aceasta a fost definită în Legea nr. 297/2004, cu modificările şi completările ulterioare;".6. La articolul 4, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 4. - (1) Punerea la dispoziţie a garanţiei financiare se face prin remiterea, transferarea, deţinerea, înregistrarea sau orice altă modalitate prin care beneficiarul garanţiei ori persoana care acţionează pe seama acestuia obţine detenţia sau controlul asupra garanţiei financiare. Garanţia financiară se consideră pusă la dispoziţie chiar dacă furnizorul acesteia beneficiază de dreptul de a înlocui garanţia financiară, dreptul de a retrage în favoarea sa surplusul de garanţii ori dreptul de a încasa veniturile aferente creanţelor private, până la o dispoziţie contrară."7. La articolul 4, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (2^1), cu următorul cuprins:"(2^1) Pentru creanţele private, includerea într-o listă de creanţe, furnizată în scris sau într-un mod echivalent din punct de vedere juridic beneficiarului garanţiei, este suficientă pentru a identifica creanţa privată şi pentru a dovedi punerea la dispoziţie a creanţei private ca garanţie financiară între părţi, precum şi faţă de debitor şi/sau terţi."8. La articolul 5, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 5. - (1) Încheierea, valabilitatea, prioritatea, opozabilitatea, executarea sau admiterea ca probă a contractului de garanţie financiară, precum şi punerea la dispoziţie a garanţiei financiare nu sunt condiţionate de îndeplinirea vreunei formalităţi."9. La articolul 5, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (5), cu următorul cuprins:"(5) Fără a aduce atingere dispoziţiilor Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori, republicată, cu modificările ulterioare, şi dispoziţiilor naţionale referitoare la condiţiile contractuale neloiale, debitorul care este parte într-o convenţie din care rezultă o creanţă privată poate să renunţe în mod valid, prin înscris sau altă formă echivalentă din punct de vedere juridic, la: a) drepturile sale de compensare a obligaţiilor sale faţă de creditorii creanţei private sau faţă de persoanele cărora respectiva creanţă privată le-a fost pusă la dispoziţie drept garanţie; b) drepturile care îi revin în temeiul normelor privind secretul bancar, care ar putea prejudicia sau limita posibilitatea creditorului care este parte într-o convenţie din care rezultă o creanţă privată de a oferi informaţii cu privire la creanţa privată sau debitor, în scopul utilizării acelei creanţe private drept garanţie."10. La articolul 6 alineatul (1), litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins:"b) în cazul instrumentelor financiare şi al creanţelor private, prin vânzarea sau însuşirea acestora, prin compensarea valorii lor cu valoarea obligaţiilor financiare garantate ori prin reţinerea instrumentelor respective drept plată a acestor obligaţii."11. La articolul 6 alineatul (2), litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins:"b) părţile au convenit, prin contractul de garanţie financiară fără transfer de proprietate, cu privire la modul de evaluare a instrumentelor financiare şi a creanţelor private."12. La articolul 6, alineatele (6)-(8) se modifică şi vor avea următorul cuprins:"(6) Prevederile art. 151 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nu sunt aplicabile în ceea ce priveşte sechestrarea şi valorificarea sumelor de bani, a instrumentelor financiare şi a creanţelor private asupra cărora este constituită o garanţie financiară în favoarea beneficiarului acesteia. (7) Prevederile art. 145 din Legea nr. 297/2004, cu modificările şi completările ulterioare, nu sunt aplicabile în ceea ce priveşte momentul la care operează transferul dreptului de proprietate asupra instrumentelor financiare care fac obiectul garanţiei financiare. (8) Prevederile alin. (1) lit. b) se realizează cu respectarea reglementărilor emise de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare."13. La articolul 7, alineatul (6) se abrogă.14. După articolul 9 se introduce un nou articol, articolul 9^1, cu următorul cuprins:"Art. 9^1. - Prevederile art. 7-9 nu se aplică în privinţa creanţelor private."15. La articolul 14, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu următorul cuprins:"(2) Prezenta ordonanţă nu aduce atingere dispoziţiilor cuprinse în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 288/2010." + Articolul 14Ordinele de transfer introduse într-un sistem înainte de data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe, dar decontate începând cu această dată, sunt supuse dispoziţiilor Legii nr. 253/2004. + Capitolul III Modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului + Articolul 15Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.027 din 27 decembrie 2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. La articolul 10, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(2) Fără a se aduce atingere dispoziţiilor din prezenta secţiune, Banca Naţională a României stabileşte prin reglementări şi notifică Comisiei Europene şi Autorităţii Bancare Europene, înfiinţată prin Regulamentul nr. 1.093/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului din 24 noiembrie 2010 de instituire a Autorităţii europene de supraveghere (Autoritatea bancară europeană), de modificare a Deciziei nr. 716/2009/CE şi de abrogare a Deciziei 2009/78/CE a Comisiei, condiţiile în care poate acorda autorizaţie şi documentaţia care trebuie să însoţească cererea pentru obţinerea autorizaţiei."2. Articolul 36 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 36. - Banca Naţională a României notifică Autorităţii Bancare Europene orice autorizaţie acordată, pentru ca denumirea instituţiei de credit să fie inclusă în lista instituţiilor de credit întocmită şi actualizată de Autoritatea Bancară Europeană, care se publică pe website-ul acesteia."3. Articolul 43 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 43. - Retragerea autorizaţiei unei instituţii de credit şi, după caz, încetarea valabilităţii acesteia se notifică Comisiei Europene şi Autorităţii Bancare Europene, precum şi, potrivit art. 88 şi 259, autorităţilor competente din statele membre gazdă."4. La articolul 63, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 63. - (1) Înainte de a urma procedura prevăzută la art. 60, Banca Naţională a României ia, în cazuri de urgenţă, orice măsuri preventive necesare protejării intereselor deponenţilor, investitorilor şi ale altor persoane care beneficiază de serviciile furnizate de instituţia de credit. Aceste măsuri se comunică de îndată Comisiei Europene, Autorităţii Bancare Europene şi autorităţilor competente din alte state membre interesate."5. Articolul 65 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 65. - Banca Naţională a României informează Comisia Europeană şi Autoritatea Bancară Europeană cu privire la numărul şi natura cazurilor în care au fost dispuse măsuri potrivit dispoziţiilor art. 60."6. La articolul 69, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(3) Banca Naţională a României notifică Comisiei Europene, Autorităţii Bancare Europene şi Comitetului Bancar European orice autorizaţie acordată unei sucursale a unei instituţii de credit cu sediul într-un stat terţ."7. Articolul 84 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 84. - Banca Naţională a României informează Comisia Europeană şi Autoritatea Bancară Europeană cu privire la numărul şi natura cazurilor în care aceasta s-a opus înfiinţării de către o instituţie de credit, persoană juridică română, a unei sucursale într-un alt stat membru sau continuării desfăşurării activităţii unei astfel de sucursale."8. La articolul 173, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:"(3) Banca Naţională a României poate sesiza, cu privire la situaţiile în care o cerere de colaborare, în special în vederea schimbului de informaţii, a fost respinsă sau acesteia nu i s-a dat curs într-un termen rezonabil, Autoritatea Bancară Europeană, care va acţiona potrivit competenţelor atribuite în temeiul art. 19 din Regulamentul (UE) nr. 1.093/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului."9. La articolul 176, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(2) În anumite cazuri, Banca Naţională a României poate, de comun acord cu autorităţile competente din alte state membre, să nu aplice criteriile prevăzute la alin. (1) lit. c)-e), dacă aplicarea acestora ar fi necorespunzătoare, având în vedere instituţiile de credit respective şi importanţa activităţii desfăşurate de acestea în diferite state, şi să desemneze o altă autoritate responsabilă cu exercitarea supravegherii pe bază consolidată. În aceste cazuri, înaintea luării unei decizii, autorităţile competente trebuie să acorde posibilitatea de a-şi exprima opinia asupra deciziei respective instituţiei de credit mamă la nivelul Uniunii Europene sau societăţii financiare holding-mamă la nivelul Uniunii Europene ori instituţiei de credit cu cel mai mare total al activului bilanţier, după caz. Autorităţile competente notifică Comisiei Europene şi Autorităţii Bancare Europene orice acord încheiat potrivit prevederilor prezentului alineat."10. La articolul 181, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:"(1^1) În cazul în care Banca Naţională a României, în calitate de supraveghetor consolidant, nu îşi îndeplineşte atribuţiile prevăzute la alin. (1) sau dacă autorităţile competente nu colaborează cu aceasta în măsura necesară îndeplinirii atribuţiilor prevăzute la alin. (1), Banca Naţională a României şi oricare dintre celelalte autorităţi competente implicate pot supune cazul spre soluţionare Autorităţii Bancare Europene, potrivit prevederilor art. 19 din Regulamentul (UE) nr. 1.093/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului."11. La articolul 182, după alineatul (5) se introduce un nou alineat, alineatul (5^1), cu următorul cuprins:"(5^1) Dacă, până la împlinirea termenului de 6 luni, oricare dintre autorităţile competente implicate a supus cazul spre soluţionare Autorităţii Bancare Europene, potrivit procedurii de soluţionare a dezacordurilor prevăzute la art. 19 din Regulamentul (UE) nr. 1.093/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului, Banca Naţională a României, în calitate de supraveghetor consolidant, va amâna luarea unei decizii în aşteptarea deciziei pe care Autoritatea Bancară Europeană o poate lua potrivit prevederilor art. 19 alin. (3) din regulamentul menţionat. Banca Naţională a României va lua decizia în conformitate cu decizia Autorităţii Bancare Europene. Termenul de 6 luni se consideră fază de conciliere în sensul art. 19 din Regulamentul (UE) nr. 1.093/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului. Potrivit prevederilor art. 9 pct. (1) lit. b) din Directiva 2010/78/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 24 noiembrie 2010 de modificare a directivelor 98/26/CE , 2002/87/CE , 2003/6/CE , 2003/41/CE, 2003/71/CE , 2004/39/CE , 2004/109/CE , 2005/60/CE , 2006/48/CE , 2006/49/CE şi 2009/65/CE cu privire la competenţele Autorităţii europene de supraveghere (Autoritatea bancară europeană), ale Autorităţii europene de supraveghere (Autoritatea europeană pentru asigurări şi pensii ocupaţionale) şi ale Autorităţii europene de supraveghere (Autoritatea europeană pentru valori mobiliare şi pieţe), Autoritatea Bancară Europeană va lua o decizie în termen de o lună. Cazul nu va fi supus spre soluţionare Autorităţii Bancare Europene după împlinirea termenului de 6 luni sau după luarea unei decizii comune de către autorităţile competente implicate."12. La articolul 182^3, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu următorul cuprins:"(2) Dacă, până la împlinirea termenului de 4 luni prevăzut la alin. (1), oricare dintre autorităţile competente implicate a supus cazul spre soluţionare Autorităţii Bancare Europene, potrivit procedurii de soluţionare a dezacordurilor prevăzute la art. 19 din Regulamentul (UE) nr. 1.093/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului, Banca Naţională a României, în calitate de supraveghetor consolidant, va amâna luarea unei decizii în aşteptarea deciziei pe care Autoritatea Bancară Europeană o poate lua potrivit prevederilor art. 19 alin. (3) din regulamentul menţionat. Banca Naţională a României va lua decizia în conformitate cu decizia Autorităţii Bancare Europene. Termenul de 4 luni se consideră fază de conciliere în sensul art. 19 din Regulamentul (UE) nr. 1.093/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului. Potrivit prevederilor art. 9 pct. (1) lit. b) din Directiva 2010/78/UE a Parlamentului European şi a Consiliului, Autoritatea Bancară Europeană va lua o decizie în termen de o lună. Cazul nu va fi supus spre soluţionare Autorităţii Bancare Europene după împlinirea termenului de 4 luni sau după luarea unei decizii comune de către autorităţile competente implicate."13. La articolul 182^4, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu următorul cuprins:"(2) Prevederile art. 182^3 alin. (2) se aplică în mod corespunzător."14. La articolul 183, alineatele (1) şi (1^1) se modifică şi vor avea următorul cuprins:"Art. 183. - (1) În cazul apariţiei unei situaţii de urgenţă, inclusiv în cazul unor evoluţii nefavorabile ale pieţelor financiare, care ar putea pune în pericol lichiditatea pieţei şi stabilitatea sistemului financiar în oricare dintre statele membre în care entităţile unui grup au fost autorizate sau în care au fost înfiinţate sucursale semnificative, Banca Naţionale a României, în calitate de supraveghetor consolidant, alertează în cel mai scurt timp posibil, cu respectarea cerinţelor referitoare la păstrarea secretului profesional, Autoritatea Bancară Europeană, Comitetul European pentru Risc Sistemic, înfiinţat prin Regulamentul (UE) nr. 1.092/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului din 24 noiembrie 2010 privind supravegherea macroprudenţială la nivelul Uniunii Europene a sistemului financiar şi de instituire a Comitetului european pentru risc sistemic, şi autorităţile prevăzute la art. 222 alin. (6) şi art. 222^1 alin. (1) şi le comunică toate informaţiile esenţiale îndeplinirii atribuţiilor acestora.(1^1) Dacă Banca Naţională a României, în exercitarea atribuţiilor acesteia de bancă centrală, constată existenţa unei situaţii descrise la alin. (1), alertează în cel mai scurt timp posibil autorităţile competente cu exercitarea supravegherii pe bază consolidată a instituţiilor de credit şi Autoritatea Bancară Europeană."15. Articolul 185 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 185. - (1) Banca Naţională a României, în calitate de autoritate competentă responsabilă cu autorizarea unei instituţii de credit, persoană juridică română, filială a unei instituţii de credit dintr-un alt stat membru, poate, prin acorduri bilaterale, potrivit prevederilor art. 28 din Regulamentul (UE) nr. 1.093/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului, să delege responsabilitatea de supraveghere autorităţii competente care a autorizat şi supraveghează societatea-mamă, astfel încât responsabilităţile ce revin pe linia supravegherii filialei respective potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă să revină acesteia din urmă. (2) Banca Naţională a României notifică Autorităţii Bancare Europene existenţa şi conţinutul acestor acorduri."16. La articolul 185^1, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (2^1), cu următorul cuprins:"(2^1) Pentru a contribui la promovarea şi monitorizarea funcţionării efective, eficiente şi coerente a colegiilor de supraveghetori, potrivit prevederilor art. 21 din Regulamentul (UE) nr. 1.093/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului, Autoritatea Bancară Europeană poate participa în colegiile de supraveghetori şi va fi considerată, în acest scop, autoritate competentă."17. La articolul 185^1, partea introductivă şi litera a) ale alineatului (3) şi alineatul (4) se modifică şi vor avea următorul cuprins:"(3) Colegiile de supraveghetori asigură Băncii Naţionale a României, Autorităţii Bancare Europene şi celorlalte autorităţi competente implicate cadrul pentru exercitarea următoarelor atribuţii: a) schimbul de informaţii dintre autorităţile competente implicate şi, potrivit prevederilor art. 21 din Regulamentul (UE) nr. 1.093/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului, cu Autoritatea Bancară Europeană;................................................................................................ (4) În cadrul colegiilor de supraveghetori, Banca Naţională a României colaborează în mod strâns cu celelalte autorităţi competente participante şi cu Autoritatea Bancară Europeană. Cerinţele referitoare la păstrarea secretului profesional nu împiedică Banca Naţională a României să schimbe informaţii cu celelalte autorităţi competente în cadrul colegiilor de supraveghetori."18. La articolul 186, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:"(1^1) Banca Naţională a României cooperează în mod strâns cu Autoritatea Bancară Europeană, potrivit Regulamentului (UE) nr. 1.093/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului. Banca Naţională a României furnizează Autorităţii Bancare Europene, potrivit prevederilor art. 35 din regulamentul menţionat, toate informaţiile necesare acesteia pentru îndeplinirea atribuţiilor stabilite de Directiva 2006/48/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 14 iunie 2006 privind iniţierea şi exercitarea activităţii instituţiilor de credit şi de regulamentul menţionat."19. La articolul 186, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (5), cu următorul cuprins:"(5) Banca Naţională a României poate notifica Autorităţii Bancare Europene situaţiile în care: a) o autoritate competentă nu i-a comunicat informaţii esenţiale; b) o solicitare de colaborare, în special prin schimb de informaţii relevante, a fost respinsă sau nu s-a răspuns unei astfel de solicitări într-un termen rezonabil."20. La articolul 202, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(3) Banca Naţională a României, în calitate de autoritate responsabilă pentru exercitarea supravegherii pe bază consolidată, întocmeşte o listă a societăţilor financiare holding-mamă la nivelul României, care este transmisă autorităţilor competente din celelalte state membre, Autorităţii Bancare Europene şi Comisiei Europene."21. La articolul 206, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(3) Pentru efectuarea verificării potrivit prevederilor alin. (1), Banca Naţională a României are în vedere principiile generale de evaluare a echivalenţei supravegherii pe bază consolidată exercitate de autorităţile competente din state terţe asupra instituţiilor de credit având societatea-mamă într-un stat terţ, principii elaborate de Comitetul Bancar European la solicitarea Comisiei Europene. Banca Naţională a României consultă Autoritatea Bancară Europeană înaintea luării unei decizii."22. La articolul 207, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(4) Tehnicile de supraveghere trebuie să permită atingerea obiectivelor supravegherii pe bază consolidată, potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă şi reglementărilor emise în aplicarea acesteia, şi trebuie să fie comunicate celorlalte autorităţi competente implicate, Autorităţii Bancare Europene şi Comisiei Europene."23. La articolul 210, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:"(3) Prevederile art. 173 alin. (3) se aplică în mod corespunzător."24. La articolul 210^2, după alineatul (2) se introduc trei noi alineate, alineatele (2^1)-(2^3), cu următorul cuprins:"(2^1) Dacă, până la împlinirea termenului iniţial de două luni prevăzut la alin. (2), oricare dintre autorităţile competente implicate a supus cazul spre soluţionare Autorităţii Bancare Europene, potrivit procedurii de soluţionare a dezacordurilor prevăzute la art. 19 din Regulamentul (UE) nr. 1.093/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului, Banca Naţională a României va amâna luarea unei decizii în aşteptarea deciziei pe care Autoritatea Bancară Europeană o poate lua potrivit prevederilor art. 19 alin. (3) din regulamentul menţionat. Banca Naţională a României va lua decizia în conformitate cu decizia Autorităţii Bancare Europene.(2^2) Termenul de două luni prevăzut la alin. (2) se consideră fază de conciliere în sensul art. 19 din Regulamentul (UE) nr. 1.093/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului. Autoritatea Bancară Europeană va lua o decizie în termen de o lună.(2^3) Cazul nu va fi supus spre soluţionare Autorităţii Bancare Europene după împlinirea termenului iniţial de două luni prevăzut la alin. (2) sau după luarea unei decizii comune de către autorităţile competente implicate."25. La articolul 215, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 215. - (1) Banca Naţională a României poate să schimbe informaţii cu autorităţile competente din celelalte state membre, potrivit prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă şi ale altor acte normative aplicabile instituţiilor de credit, şi să transmită informaţii Autorităţii Bancare Europene, potrivit prevederilor art. 31 şi 35 din Regulamentul (UE) nr. 1.093/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului."26. La articolul 217, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(2) Informaţiile primite de Banca Naţională a României de la o autoritate competentă dintr-un alt stat membru nu vor fi furnizate, potrivit prevederilor alin. (1), decât cu acordul expres al respectivei autorităţi şi, dacă este cazul, doar pentru scopurile pentru care acordul a fost obţinut."27. La articolul 222 alineatul (1), după litera b) se introduce o nouă literă, litera c), cu următorul cuprins:"c) Comitetului European pentru Risc Sistemic, dacă informaţiile sunt relevante pentru exercitarea atribuţiilor sale statutare prevăzute de Regulamentul (UE) nr. 1.092/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului."28. La articolul 222, alineatele (3) şi (6) se modifică şi vor avea următorul cuprins:"(3) În îndeplinirea atribuţiilor sale în calitate de autoritate monetară şi a celor privind monitorizarea sistemelor de plăţi, Banca Naţională a României poate transmite autorităţilor competente din celelalte state membre informaţii pe care acestea le-ar putea solicita în situaţii similare celor prevăzute la art. 216................................................................................................... (6) În cazul apariţiei unei situaţii de urgenţă, astfel cum este prevăzută la art. 183 alin. (1), Banca Naţională a României poate transmite informaţii băncilor centrale aparţinând Sistemului European al Băncilor Centrale, dacă aceste informaţii sunt relevante pentru exercitarea atribuţiilor statutare care le revin, inclusiv coordonarea politicii monetare şi furnizarea de lichidităţi, supravegherea sistemelor de plăţi, a sistemelor de compensare şi decontare şi menţinerea stabilităţii sistemului financiar, precum şi Comitetului European pentru Risc Sistemic, potrivit Regulamentului (UE) nr. 1.092/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului, dacă astfel de informaţii sunt relevante pentru exercitarea atribuţiilor sale statutare."29. La articolul 173^4, articolul 182^2 alineatul (3), articolele 182^6 şi 185^4, sintagma "Comitetul Supraveghetorilor Bancari Europeni" se înlocuieşte cu sintagma "Autoritatea Bancară Europeană".30. Articolul 240^14 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 240^14. - (1) Operaţiunile de vânzare de active, transfer de depozite, vânzare de active cu asumare de pasive şi fuziunea/divizarea unei instituţii de credit în administrare specială se pot efectua către instituţii de credit sau, după caz, instituţii financiare care, în opinia Băncii Naţionale a României, au o situaţie financiară adecvată din perspectiva volumului şi riscurilor aferente activităţilor ce urmează a fi preluate, dispun de capacitate operaţională şi pot asigura, în mod adecvat continuarea serviciilor bancare aferente activelor şi, după caz, pasivelor transferate, iar operaţiunea preconizată nu pune în pericol siguranţa şi viabilitatea activităţii acestora sau, dacă este cazul, capacitatea lor de a respecta cerinţele prudenţiale, în special cele privind nivelul minim al fondurilor proprii. (2) Pentru facilitarea implementării unei măsuri de restructurare constând în operaţiuni care implică transferul de depozite garantate în accepţiunea Ordonanţei Guvernului nr. 39/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pot fi utilizate resursele administrate de Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar pentru finanţarea operaţiunii, inclusiv prin emiterea de garanţii, cu respectarea prevederilor ordonanţei mai sus menţionate. Finanţarea este propusă de administratorul special şi fundamentată în cadrul raportului prevăzut la art. 240^15 alin. (1) sau, după caz, al solicitării formulate conform art. 240^15 alin. (4), pe baza analizei referitoare la valoarea estimată a compensaţiilor aferente depozitelor din evidenţa instituţiei de credit aflate în administrare specială, transmisă de Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar administratorului special. Finanţarea se solicită Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar de către administratorul special, pe baza aprobării Băncii Naţionale a României. (3) La realizarea operaţiunilor prevăzute la alin. (1) trebuie să fie respectate următoarele cerinţe: a) să fie asigurat tratamentul echitabil şi concurenţa loială dintre instituţiile care îndeplinesc condiţiile de eligibilitate prevăzute la alin. (1) şi care îşi manifestă intenţia de preluare; în acest sens, administratorul special asigură punerea la dispoziţia instituţiilor interesate, în mod nediscriminatoriu şi numai după semnarea de către acestea a unui acord de confidenţialitate, a pachetului de informaţii relevante din perspectiva măsurilor de restructurare vizate, precum şi facilitarea realizării evaluării activelor şi/sau, după caz, a pasivelor ce urmează să fie preluate, dacă această evaluare are loc înainte de semnarea contractului care stă la baza operaţiunii; b) dacă există oferte din partea mai multor instituţii care îndeplinesc condiţiile de eligibilitate prevăzute la alin. (1), desemnarea instituţiei de credit ori a instituţiei financiare câştigătoare se face pe baza celui mai bun preţ oferit; c) în cazul unei operaţiuni de transfer parţial de depozite ori de vânzare parţială de active cu asumare de pasive, să se acorde prioritate transferului depozitelor garantate, cu respectarea principiului costului minim, respectiv ca suma aferentă finanţării de către Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar a acestei operaţiuni să fie mai mică decât cea a compensaţiilor de plătit pentru respectivele depozite; d) poate fi realizat atât transferul tuturor depozitelor garantate, cât şi transferul unei părţi dintre acestea, în cazul transferului parţial operaţiunea urmând a fi efectuată astfel încât să fie minimizat riscul, dacă acesta există, ca Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar, după finanţarea transferului, să rămână obligat şi pentru plata compensaţiei aferente depozitelor aceluiaşi deponent la instituţia de credit de la care s-a realizat transferul parţial; e) în cazul operaţiunilor care implică un transfer de depozite, documentele contractuale încheiate cu instituţiile de credit beneficiare să nu cuprindă clauze care să prevadă restituirea, la producerea unor evenimente determinate, a depozitelor transferate; f) sumele care pot rezultă din operaţiuni de natura celor prevăzute la alin. (1), cu deducerea cheltuielilor aferente operaţiunii, sunt incluse în averea instituţiei de credit aflate în situaţia prevăzută la art. 240^18 alin. (2) şi sunt afectate pentru plata creditorilor, conform ordinii de stingere a creanţelor, în procedura de lichidare/faliment. (4) Pentru punerea în aplicare a măsurilor de restructurare prevăzute la art. 240^12 alin. (1) lit. c), d) şi e) nu este necesar acordul deponenţilor sau al altor creditori ori al debitorilor instituţiei de credit. Pentru notificarea acestora, administratorul special publică un anunţ general în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, şi în unul sau mai multe ziare de circulaţie naţională şi, după caz, asigură publicitatea potrivit art. 240^10, imediat după implementarea măsurii. Persoanele interesate pot obţine informaţiile necesare privind situaţia creanţelor sau a obligaţiilor lor de la instituţia de credit aflată în administrare specială, administratorul special fiind obligat să ia măsurile necesare în acest sens. (5) În cazul măsurilor de restructurare care implică transfer de depozite, în termenul comunicat de instituţia de credit care a preluat depozitele, deponenţii transferaţi trebuie să opteze pentru menţinerea depozitelor la instituţia de credit respectivă, în condiţiile agreate cu aceasta, sau pot să îşi retragă depozitele, dacă acestea nu sunt grevate de alte sarcini ori interdicţii, fără suportarea vreunei forme de penalizare pentru retragere anticipată. (6) Instituţia care preia pasive ale instituţiei de credit aflate în administrare specială este răspunzătoare doar pentru obligaţiile aferente pasivelor care fac obiectul transferului conform termenilor contractuali şi care sunt evidenţiate în situaţia financiară întocmită de administratorul special."31. La articolul 240^15, alineatul (3^1) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(3^1) Expertul autorizat independent prevăzut la alin. (3) trebuie să aibă experienţă corespunzătoare în domeniul evaluării activelor bancare, să fie membru activ al Camerei Auditorilor Financiari din România şi să fie agreat de Banca Naţională a României; se prezumă că îndeplinesc aceste condiţii auditorii financiari aprobaţi de Banca Naţională a României conform prevederilor art. 155 alin. (1). Nu poate îndeplini sarcinile specifice ale expertului autorizat independent auditorul financiar care a desfăşurat în ultimii 5 ani activităţi specifice profesiei la instituţia de credit aflată în administrare specială."32. La articolul 240^16, alineatul (5) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(5) Dacă prin adoptarea măsurilor de restructurare creditorii instituţiei de credit se află într-o situaţie mai puţin favorabilă decât cea în care s-ar fi aflat dacă aceste măsuri nu ar fi fost implementate şi instituţia de credit ar fi intrat direct în lichidare, luând în considerare valoarea estimativă care s-ar fi obţinut de către aceştia prin distribuire în caz de faliment, pe baza estimărilor făcute potrivit art. 240^15 alin. (3), sunt aplicabile prevederile art. 240^21."33. La articolul 240^18, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(2) În cazul implementării unor măsuri de restructurare constând în operaţiuni care implică transferul depozitelor plasate la instituţia de credit aflată în administrare specială, Banca Naţională a României retrage autorizaţia acesteia începând cu data la care contractul care stă la baza operaţiunii de transfer de depozite sau de vânzare de active cu asumare de pasive produce efecte şi, după caz, sesizează instanţa competentă pentru declanşarea procedurii falimentului. Retragerea autorizaţiei nu împiedică finalizarea măsurilor de restructurare aprobate de Banca Naţională a României."34. La articolul 404^1, alineatul (1) şi litera b) a alineatului (2) se modifică şi vor avea următorul cuprins:"Art. 404^1. - (1) Sistemele de plăţi trebuie să asigure accesul neîngrădit la sistem al prestatorilor de servicii de plată, instituţii de credit, instituţii de plată în înţelesul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 113/2009 privind serviciile de plată, aprobată cu modificări prin Legea nr. 197/2010, cu modificările şi completările ulterioare, şi instituţii emitente de monedă electronică în înţelesul Legii nr. 127/2011 privind activitatea de emitere de monedă electronică, pe baza unor reguli obiective, nediscriminatorii şi proporţionale, care nu vor limita accesul mai mult decât este necesar pentru protejarea sistemului de plăţi împotriva unor riscuri specifice, precum riscul de decontare, riscul operaţional şi riscul comercial, şi pentru protecţia stabilităţii financiare şi operaţionale a sistemului de plăţi................................................................................................. b) reguli care să facă discriminare între prestatorii de servicii de plată, în ceea ce priveşte drepturile şi obligaţiile participanţilor;". + Capitolul IV Modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 39/1996 privind înfiinţarea şi funcţionarea Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar + Articolul 16Ordonanţa Guvernului nr. 39/1996 privind înfiinţarea şi funcţionarea Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 587 din 19 august 2010, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. La articolul 5, alineatul (3) se abrogă.2. La articolul 9 alineatul (1), litera f) se modifică şi va avea următorul cuprins:"f) alte venituri, stabilite conform legii, inclusiv cele provenite din activitatea de administrator special, administrator interimar sau lichidator."3. La articolul 9, alineatele (2) şi (3) se modifică şi vor avea următorul cuprins:"(2) Resursele financiare prevăzute la alin. (1) lit. a), b), c) şi f) vor fi utilizate pentru plata compensaţiilor aferente depozitelor garantate sau, după caz, pentru finanţarea, inclusiv prin emiterea de garanţii, a operaţiunilor ce implică transfer de depozite garantate, în condiţiile stabilite de lege, iar cele prevăzute la alin. (1) lit. d) vor fi utilizate potrivit scopului pentru care au fost acordate. (3) Resursele financiare prevăzute la alin. (1) lit. e) vor fi utilizate pentru acoperirea cheltuielilor curente ale Fondului, cu excepţia celor prevăzute la art. 60 alin. (3)."4. La articolul 9, după alineatul (6) se introduc cinci noi alineate, alineatele (7)-(11), cu următorul cuprins:"(7) În aplicarea prevederilor art. 240^14 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, Fondul va finanţa, inclusiv prin emiterea de garanţii, operaţiuni ce implică transferul de depozite garantate ale unei instituţii de credit participante şi pentru care suma ce ar urma să fie plătită de Fond este mai mică decât cea a compensaţiilor de plătit pentru respectivele depozite. În acest sens, Fondul are obligaţia de a pune la dispoziţia administratorului special, în conformitate cu solicitarea acestuia, informaţiile privind valoarea compensaţiilor de plătit şi, respectiv, finanţarea solicitată. (8) Sumele aferente finanţării, inclusiv cele rezultate din executarea garanţiilor emise de către Fond, potrivit dispoziţiilor alin. (7), se evidenţiază ca o creanţă a Fondului asupra instituţiei de credit de la care se transferă depozitele garantate. (9) Dacă evaluarea prevăzută la art. 240^14 alin. (3) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, nu a fost derulată înainte de semnarea contractului, Fondul emite o garanţie în favoarea instituţiei de credit achizitoare pentru plata valorii de achiziţie a acelor active transferate acesteia a căror situaţie/calitate la data transferului nu corespundea informaţiilor relevante furnizate conform prevederilor menţionate. Garanţia emisă de Fond trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: a) valabilitatea este stabilită contractual şi nu poate depăşi un an; b) valoarea maximă este stabilită contractual şi nu poate depăşi o treime din valoarea activelor transferate, cu excepţia numerarului. (10) În vederea executării garanţiei, instituţia de credit în favoarea căreia a fost emisă garanţia transmite Fondului o cerere de executare însoţită de documente care să probeze încadrarea în situaţia prevăzută la alin. (9) pentru fiecare dintre activele a căror valoare de achiziţie este solicitată să fie plătită. (11) În termen de maximum 20 de zile lucrătoare de la primirea solicitării, Fondul efectuează plata sumei reprezentând valoarea de achiziţie a activelor pentru care a fost probată încadrarea în situaţia prevăzută la alin. (9), urmând ca instituţia de credit în favoarea căreia a fost emisă garanţia să restituie imediat instituţiei de credit de la care s-a efectuat transferul activele a căror valoare de achiziţie a fost încasată, potrivit prezentului alineat, inclusiv sumele încasate în contul respectivelor active."5. La articolul 15, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(2) În situaţii excepţionale în care resursele financiare ale Fondului ar fi insuficiente pentru acoperirea plăţii compensaţiilor, respectiv pentru finanţarea, inclusiv prin emiterea de garanţii, a operaţiunilor ce implică transferul de depozite garantate, în condiţiile prevăzute la art. 9 alin. (7), Guvernul pune la dispoziţia Fondului, sub formă de împrumut, sumele necesare, în termen de maximum 15 zile lucrătoare de la solicitarea lor de către Fond. Sursa fondurilor este reprezentată de veniturile din privatizare înregistrate în contul curent al Trezoreriei Statului, iar condiţiile de acordare/rambursare a împrumutului acordat de Guvern Fondului se stabilesc prin hotărâre a Guvernului."6. După articolul 27 se introduce un nou articol, articolul 27^1, cu următorul cuprins:"Art. 27^1. - Creanţele Fondului asupra unei instituţii de credit, aferente transferului depozitelor garantate, potrivit art. 9 alin. (7) şi (8), vor fi compensate din averea respectivei instituţii de credit."7. La articolul 33 litera b), punctul 3 se modifică şi va avea următorul cuprins:"3. desemnarea reprezentantului Fondului ca administrator special, administrator interimar ori ca lichidator la instituţiile de credit;".8. La articolul 59, litera d) se modifică şi va avea următorul cuprins:"d) pasiv negarantat - valoarea în lei a elementelor bilanţiere de pasiv, altele decât capitalurile proprii, înregistrate în situaţiile financiare anuale ale instituţiei de credit, din care se deduce soldul depozitelor garantate, determinate potrivit evidenţelor instituţiei de credit de la data de 31 decembrie a anului precedent anului de plată a cotizaţiei."9. La articolul 61, după alineatul (5) se introduce un nou alineat, alineatul (6), cu următorul cuprins:"(6) Instituţiile de credit rezultate dintr-o fuziune, precum şi instituţiile de credit care continuă să existe în urma unui proces de divizare, dacă aceste procese au avut loc după plata cotizaţiei anuale, sunt scutite de plată acesteia pentru anul respectiv."10. La anexa "Lista depozitelor negarantate", punctul 4 se modifică şi va avea următorul cuprins:"4. Depozite ale asigurătorilor şi reasigurătorilor, aşa cum sunt aceştia definiţi în legislaţia privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor". + Capitolul V Modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 10/2004 privind falimentul instituţiilor de credit + Articolul 17Ordonanţa Guvernului nr. 10/2004 privind falimentul instituţiilor de credit, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 30 ianuarie 2004, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 278/2004, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:1. La articolul 2, alineatul (2) va avea următorul cuprins:"(2) Termenii: <