HOTĂRÂRE nr. 1.260 din 21 decembrie 2011 (*actualizată*)privind sectoarele de activitate stabilite conform Legii nr. 62/2011(actualizată până la data de 16 ianuarie 2017*)
EMITENT
  • GUVERNUL




  • ----------În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 1 lit. r) din Legea dialogului social nr. 62/2011,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.  +  Articolul 1Sectoarele de activitate, astfel cum sunt definite la art. 1 lit. r) din Legea dialogului social nr. 62/2011, sunt prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.  +  Articolul 2În cazul în care unele activităţi, definite potrivit Clasificării activităţilor din economia naţională (CAEN Rev. 2), aprobată prin Ordinul preşedintelui Institutului Naţional de Statistică nr. 337/2007, se regăsesc în mai multe sectoare de activitate, angajatorii vor preciza explicit în mandatul special prevăzut la art. 136 alin. (2) din Legea nr. 62/2011 sectorul de activitate pentru care optează să participe la negociere.

    PRIM-MINISTRU

    EMIL BOC

    Contrasemnează:

    ---------------

    Ministrul muncii, familiei

    şi protecţiei sociale,

    Sulfina Barbu

    Ministrul finanţelor publice,

    Gheorghe Ialomiţianu
    Bucureşti, 21 decembrie 2011.Nr. 1.260.  +  AnexăSectoare de activitate ┌───────────────────────────────────────┬────────────────────────────────────┐ │Sectorul de activitate │Codul CAEN cu denumirea activităţii │ ├───────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┤ │1. Agricultura, acvacultura şi pescu- │ │ │itul. Silvicultura şi economia │ │ │vânatului │ │ ├───────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┤ │ │01. Agricultură, vânătoare şi │ │ │servicii anexe │ │ │011. Cultivarea plantelor neperma- │ │ │nente │ │ │012. Cultivarea plantelor din │ │ │culturi permanente │ │ │013. Cultivarea plantelor pentru │ │ │înmulţire │ │ │014. Creşterea animalelor │ │ │015. Activităţi în ferme mixte │ │ │(cultura vegetală combinată cu │ │ │creşterea animalelor) │ │ │016. Activităţi auxiliare agricul- │ │ │turii şi activităţi după recoltare │ │ │017. Vânătoare, capturarea cu capca-│ │ │ne a vânatului şi activităţi de ser-│ │ │vicii anexe vânătorii │ │ ├────────────────────────────────────┤ │ │02. Silvicultură şi exploatare │ │ │forestieră │ │ │021. Silvicultură şi alte activităţi│ │ │forestiere │ │ │022. Exploatarea forestieră │ │ │023. Colectarea produselor forestie-│ │ │re nelemnoase din flora spontană │ │ │024. Activităţi de servicii anexe │ │ │silviculturii │ │ ├────────────────────────────────────┤ │ │03. Pescuitul şi acvacultura │ │ │031. Pescuitul │ │ │032. Acvacultura │ ├───────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┤ │2. Industria extractivă │ │ ├───────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┤ │ │07. Extracţia minereurilor metali- │ │ │fere │ │ │071. Extracţia minereurilor feroase │ │ │072. Extracţia minereurilor metali- │ │ │fere neferoase │ │ ├────────────────────────────────────┤ │ │08. Alte activităţi extractive │ │ │081. Extracţia pietrei, nisipului şi│ │ │argilei │ │ │089. Alte activităţi extractive │ │ │n.c.a. │ │ ├────────────────────────────────────┤ │ │09. Activităţi de servicii anexe │ │ │extracţiei │ │ │099. Activităţi de servicii anexe │ │ │pentru extracţia mineralelor │ ├───────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┤ │3. Energie, petrol şi gaze şi minerit │ │ │energetic │ │ │ ├────────────────────────────────────┤ │ │05. Extracţia cărbunelui superior şi│ │ │inferior │ │ │051. Extracţia cărbunelui superior │ │ │(PCS=>23865 kJ/kg) │ │ │052. Extracţia cărbunelui inferior │ │ │(PCS<23865 kJ/kg) │ │ ├────────────────────────────────────┤ │ │06. Extracţia petrolului brut şi a │ │ │gazelor naturale │ │ │061. Extracţia petrolului brut │ │ │062. Extracţia gazelor naturale │ │ │091. Activităţi de servicii anexe │ │ │extracţiei petrolului brut şi gaze- │ │ │lor naturale │ │ ├────────────────────────────────────┤ │ │35. Producţia şi furnizarea de ener-│ │ │gie electrică şi termică, gaze, apă │ │ │caldă şi aer condiţionat │ │ │351. Producţia, transportul şi dis- │ │ │tribuţia energiei electrice │ │ │352. Producţia gazelor; distribuţia │ │ │combustibililor gazoşi prin conducte│ │ ├────────────────────────────────────┤ │ │495. Transporturi prin conducte │ │ ├────────────────────────────────────┤ │ │Pentru negocierea contractului co- │ │ │lectiv la nivelul acestui sector de │ │ │activitate, organizaţiile patronale │ │ │reprezentative pot fi mandatate să │ │ │negocieze şi de către unităţi care │ │ │sunt înregistrate, conform codului │ │ │CAEN, în alte sectoare de activitate│ │ │şi în care se desfăşoară una dintre │ │ │următoarele activităţi: │ │ │353. Furnizarea de abur şi aer con- │ │ │diţionat │ │ │3314. Repararea echipamentelor │ │ │electrice │ │ │4321. Lucrări de instalaţii elec- │ │ │trice │ │ │4618. Intermedieri în comerţul spe- │ │ │cializat în vânzarea produselor cu │ │ │caracter specific, n.c.a. │ │ │4222. Lucrări de construcţii a pro- │ │ │iectelor utilitare pentru electrici-│ │ │tate şi telecomunicaţii │ │ │2899. Fabricarea altor maşini şi │ │ │utilaje specifice n.c.a. │ │ │6110. Activităţi de telecomunicaţii │ │ │prin reţele cu cablu │ │ │7022. Activităţi de consultanţă │ │ │pentru afaceri şi management │ │ │473. Comerţ cu amănuntul al carbu- │ │ │ranţilor pentru autovehicule în ma- │ │ │gazine specializate │ ├───────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┤ │4. Industria alimentară, a băuturilor │ │ │şi tutunului │ │ ├───────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┤ │ │10. Industria alimentară │ │ │101. Producţia, prelucrarea şi con- │ │ │servarea cărnii şi a produselor din │ │ │carne │ │ │102. Prelucrarea şi conservarea peş-│ │ │telui, crustaceelor şi moluştelor │ │ │103. Prelucrarea şi conservarea │ │ │fructelor şi legumelor │ │ │104. Fabricarea uleiurilor şi a gră-│ │ │similor vegetale şi animale │ │ │105. Fabricarea produselor lactate │ │ │106. Fabricarea produselor de moră- │ │ │rit, a amidonului şi produselor din │ │ │amidon │ │ │107. Fabricarea produselor de bru- │ │ │tărie şi a produselor făinoase │ │ │108. Fabricarea altor produse ali- │ │ │mentare │ │ │109. Fabricarea preparatelor pentru │ │ │hrana animalelor │ │ ├────────────────────────────────────┤ │ │11. Fabricarea băuturilor │ │ │110. Fabricarea băuturilor │ │ ├────────────────────────────────────┤ │ │12. Fabricarea produselor din tutun │ │ │120. Fabricarea produselor din tutun│ ├───────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┤ │5. Industria textilă, produse textile, │ │ │îmbrăcăminte. │ │ │Pielărie şi încălţăminte │ │ ├───────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┤ │ │13. Fabricarea produselor textile │ │ │131. Pregătirea fibrelor şi filarea │ │ │fibrelor textile │ │ │132. Producţia de ţesături │ │ │133. Finisarea materialelor textile │ │ │139. Fabricarea altor articole │ │ │textile │ │ ├────────────────────────────────────┤ │ │14. Fabricarea articolelor de îmbră-│ │ │căminte │ │ │141. Fabricarea articolelor de îm- │ │ │brăcăminte, cu excepţia articolelor │ │ │din blană │ │ │142. Fabricarea articolelor din │ │ │blană │ │ │143. Fabricarea articolelor de îm- │ │ │brăcăminte prin tricotare sau │ │ │croşetare │ │ ├────────────────────────────────────┤ │ │15. Tăbăcirea şi finisarea pieilor; │ │ │fabricarea articolelor de voiaj şi │ │ │marochinărie, harnaşamentelor şi │ │ │încălţămintei; prepararea şi vopsi- │ │ │rea blănurilor │ │ │151. Tăbăcirea şi finisarea pieilor;│ │ │fabricarea articolelor de voiaj şi │ │ │marochinărie şi a articolelor de │ │ │harnaşament; prepararea şi vopsirea │ │ │blănurilor │ │ │152. Fabricarea încălţămintei │ ├───────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┤ │6. Exploatarea şi prelucrarea primară a│ │ │lemnului. │ │ │Fabricarea hârtiei şi a produselor din │ │ │hârtie │ │ ├───────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┤ │ │16. Prelucrarea lemnului, fabricarea│ │ │produselor din lemn şi plută, cu │ │ │excepţia mobilei; fabricarea arti- │ │ │colelor din paie şi din alte mate- │ │ │riale vegetale împletite │ │ │161. Tăierea şi rindeluirea lemnului│ │ │162. Fabricarea produselor din lemn,│ │ │plută, paie şi din alte materiale │ │ │vegetale │ │ ├────────────────────────────────────┤ │ │17. Fabricarea hârtiei şi a produse-│ │ │lor din hârtie │ │ │171. Fabricarea celulozei, hârtiei │ │ │şi cartonului │ │ │172. Fabricarea articolelor din │ │ │hârtie şi carton │ ├───────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┤ │7. Industria chimică şi petrochimică şi│ │ │activităţi conexe │ │ ├───────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┤ │ │19. Fabricarea produselor de cocse- │ │ │rie şi a produselor obţinute din │ │ │prelucrarea ţiţeiului │ │ │191. Fabricarea produselor de │ │ │cocserie │ │ │192. Fabricarea produselor obţinute │ │ │din prelucrarea ţiţeiului │ │ ├────────────────────────────────────┤ │ │20. Fabricarea substanţelor şi a │ │ │produselor chimice │ │ │201. Fabricarea produselor chimice │ │ │de bază, a îngrăşămintelor şi produ-│ │ │selor azotoase; fabricarea materia- │ │ │lelor plastice şi a cauciucului sin-│ │ │tetic, în forme primare │ │ │202. Fabricarea pesticidelor şi a │ │ │altor produse agrochimice │ │ │203. Fabricarea vopselelor, lacuri- │ │ │lor, cernelii tipografice şi │ │ │masticurilor │ │ │204. Fabricarea săpunurilor, deter- │ │ │genţilor şi a produselor de între- │ │ │ţinere, cosmetice şi de parfumerie │ │ │205. Fabricarea altor produse │ │ │chimice │ │ │206. Fabricarea fibrelor sintetice │ │ │şi artificiale │ │ ├────────────────────────────────────┤ │ │21. Fabricarea produselor farmaceu- │ │ │tice de bază şi a preparatelor │ │ │farmaceutice │ │ │211. Fabricarea produselor farmaceu-│ │ │tice de bază │ │ │212. Fabricarea preparatelor farma- │ │ │ceutice │ │ ├────────────────────────────────────┤ │ │22. Fabricarea produselor din cau- │ │ │ciuc şi mase plastice │ │ │221. Fabricarea articolelor din │ │ │cauciuc │ │ │222. Fabricarea articolelor din ma- │ │ │terial plastic │ │ ├────────────────────────────────────┤ │ │Pentru negocierea contractului co- │ │ │lectiv la nivelul acestui sector de │ │ │activitate, organizaţiile patronale │ │ │reprezentative pot fi mandatate să │ │ │negocieze şi de către unităţi care │ │ │sunt înregistrate, conform codului │ │ │CAEN, în alte sectoare de activitate│ │ │şi în care se desfăşoară una dintre │ │ │următoarele activităţi: │ │ │473. Comerţ cu amănuntul al carbu- │ │ │ranţilor pentru autovehicule în ma- │ │ │gazine specializate │ ├───────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┤ │8. Industria sticlei şi a ceramicii │ │ │fine. Industria materialelor de con- │ │ │strucţii - fabricarea altor produse din│ │ │minerale nemetalice │ │ ├───────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┤ │ │23. Fabricarea altor produse din │ │ │minerale nemetalice │ │ │231. Fabricarea sticlei şi a artico-│ │ │lelor din sticlă │ │ │232. Fabricarea de produse refrac- │ │ │tare │ │ │233. Fabricarea materialelor de con-│ │ │strucţii din argilă │ │ │234. Fabricarea altor articole din │ │ │ceramică şi porţelan │ │ │235. Fabricarea cimentului, varului │ │ │şi ipsosului │ │ │236. Fabricarea articolelor din │ │ │beton, ciment şi ipsos │ │ │237. Tăierea, fasonarea şi finisarea│ │ │pietrei │ │ │239. Fabricarea produselor abrazive │ │ │şi a altor produse din minerale │ │ │nemetalice n.c.a. │ ├───────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┤ │9. Industria metalurgică │ │ ├───────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┤ │ │24. Industria metalurgică │ │ │241. Producţia de metale feroase sub│ │ │forme primare şi de feroaliaje │ │ │242. Producţia de tuburi, ţevi, pro-│ │ │file tubulare şi accesorii pentru │ │ │acestea, din oţel │ │ │243. Fabricarea altor produse prin │ │ │prelucrarea primară a oţelului │ │ │244. Producţia metalelor preţioase │ │ │şi a altor metale neferoase │ │ │245. Turnarea metalelor │ ├───────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┤ │10. Industria construcţiilor de maşini │ │ │şi construcţii metalice │ │ ├───────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┤ │ │25. Industria construcţiilor metali-│ │ │ce şi a produselor din metal, │ │ │exclusiv maşini, utilaje şi │ │ │instalaţii │ │ │251. Fabricarea de construcţii │ │ │metalice │ │ │252. Producţia de rezervoare, cis- │ │ │terne şi containere metalice; pro- │ │ │ducţia de radiatoare şi cazane │ │ │pentru încălzire centrală │ │ │253. Producţia generatoarelor de │ │ │aburi (cu excepţia cazanelor pentru │ │ │încălzire centrală) │ │ │255. Fabricarea produselor metalice │ │ │obţinute prin deformare plastică; │ │ │metalurgia pulberilor │ │ │256. Tratarea şi acoperirea metale- │ │ │lor; operaţiuni de mecanică generală│ │ │pe bază de plată sau contract │ │ │257. Producţia de unelte şi articole│ │ │de fierărie │ │ │259. Fabricarea altor produse prelu-│ │ │crate din metal │ │ │28. Fabricarea de maşini, utilaje şi│ │ │echipamente n.c.a. │ │ │281. Fabricarea de maşini şi utilaje│ │ │de utilizare generală │ │ │282. Fabricarea altor maşini şi uti-│ │ │laje de utilizare generală │ │ │283. Fabricarea maşinilor şi utila- │ │ │jelor pentru agricultură şi exploa- │ │ │tări forestiere │ │ │284. Fabricarea utilajelor pentru │ │ │prelucrarea metalului şi a maşinilor│ │ │-unelte │ │ │289. Fabricarea altor maşini şi uti-│ │ │laje cu destinaţie specifică │ │ │29. Fabricarea autovehiculelor de │ │ │transport rutier, a remorcilor şi │ │ │semiremorcilor │ │ │291. Fabricarea autovehiculelor de │ │ │transport rutier │ │ │292. Producţia de caroserii pentru │ │ │autovehicule; fabricarea de remorci │ │ │şi semiremorci │ │ │293. Producţia de piese şi accesorii│ │ │pentru autovehicule şi pentru motoa-│ │ │re de autovehicule │ │ │30. Fabricarea altor mijloace de │ │ │transport │ │ │301. Construcţia de nave şi bărci │ │ │302. Fabricarea materialului rulant │ │ │303. Fabricarea de aeronave şi nave │ │ │spaţiale │ │ │309. Fabricarea altor echipamente de│ │ │transport n.c.a. │ │ ├────────────────────────────────────┤ │ │Pentru negocierea contractului co- │ │ │lectiv la nivelul acestui sector de │ │ │activitate, organizaţiile patronale │ │ │reprezentative pot fi mandatate să │ │ │negocieze şi de către unităţi care │ │ │sunt înregistrate, conform codului │ │ │CAEN, în alte sectoare de activitate│ │ │şi în care se desfăşoară una dintre │ │ │următoarele activităţi: │ │ │33. Repararea, întreţinerea şi │ │ │instalarea maşinilor şi echipamen- │ │ │telor │ │ │331. Repararea articolelor fabricate│ │ │din metal, repararea maşinilor şi │ │ │echipamentelor │ │ │332. Instalarea maşinilor şi echi- │ │ │pamentelor industriale │ ├───────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┤ │11. Industria echipamentelor electrice,│ │ │electronice şi mecanică fină. Alte │ │ │activităţi industriale │ │ ├───────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┤ │ │26. Fabricarea calculatoarelor şi a │ │ │produselor electronice şi optice │ │ │261. Fabricarea componentelor elec- │ │ │tronice │ │ │262. Fabricarea calculatoarelor şi a│ │ │echipamentelor periferice │ │ │263. Fabricarea echipamentelor de │ │ │comunicaţii │ │ │264. Fabricarea produselor electro- │ │ │nice de larg consum │ │ │265. Fabricarea de echipamente de │ │ │măsură, verificare, control şi navi-│ │ │gaţie; producţia de ceasuri │ │ │266. Fabricarea de echipamente │ │ │pentru radiologie, electrodiagnostic│ │ │şi electroterapie │ │ │267. Fabricarea de instrumente opti-│ │ │ce şi echipamente fotografice │ │ │268. Fabricarea suporţilor magnetici│ │ │şi optici destinaţi înregistrărilor │ │ │27. Fabricarea echipamentelor elec- │ │ │trice │ │ │271. Fabricarea motoarelor electri- │ │ │ce, generatoarelor şi transformatoa-│ │ │relor electrice şi a aparatelor de │ │ │distribuţie şi control a electrici- │ │ │tăţii │ │ │272. Fabricarea de acumulatori şi │ │ │baterii │ │ │273. Fabricarea de fire şi cabluri; │ │ │fabricarea dispozitivelor de conexiu│ │ │ne pentru acestea │ │ │274. Fabricarea de echipamente elec-│ │ │trice de iluminat │ │ │275. Fabricarea de echipamente │ │ │casnice │ │ │279. Fabricarea altor echipamente │ │ │electrice │ │ │254. Fabricarea armamentului şi │ │ │muniţiei │ │ │304. Fabricarea vehiculelor militare│ │ │de luptă │ │ │325. Fabricarea de dispozitive, apa-│ │ │rate şi instrumente medicale şi │ │ │stomatologice │ │ ├────────────────────────────────────┤ │ │Pentru negocierea contractului co- │ │ │lectiv la nivelul acestui sector de │ │ │activitate, organizaţiile patronale │ │ │reprezentative pot fi mandatate să │ │ │negocieze şi de către unităţi care │ │ │sunt înregistrate, conform codului │ │ │CAEN, în alte sectoare de activitate│ │ │şi în care se desfăşoară una dintre │ │ │următoarele activităţi: │ │ ├────────────────────────────────────┤ │ │95. Reparaţii de calculatoare, de │ │ │articole personale şi de uz gospo- │ │ │dăresc │ │ │951. Repararea calculatoarelor şi a │ │ │echipamentelor de comunicaţii │ │ │952. Reparaţii de articole personale│ │ │şi de uz gospodăresc │ ├───────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┤ │12. Industria mobilei. Alte activităţi │ │ │industriale │ │ ├───────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┤ │ │31. Fabricarea de mobilă │ │ │310. Fabricarea de mobilă │ │ ├────────────────────────────────────┤ │ │32. Alte activităţi industriale │ │ │n.c.a. │ │ │321. Fabricarea bijuteriilor, imita-│ │ │ţiilor de bijuterii şi articolelor │ │ │similare │ │ │322. Fabricarea instrumentelor muzi-│ │ │cale │ │ │323. Fabricarea articolelor pentru │ │ │sport │ │ │324. Fabricarea jocurilor şi jucă- │ │ │riilor │ │ │329. Alte activităţi industriale │ ├───────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┤ │13. Servicii comunitare şi utilităţi │ │ │publice. Gestionarea deşeurilor, acti- │ │ │vităţi de decontaminare şi de protecţie│ │ │a mediului │ │ ├───────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┤ │ │353. Furnizarea de abur şi aer │ │ │condiţionat │ │ │36. Captarea, tratarea şi distribu- │ │ │ţia apei │ │ │360. Captarea, tratarea şi distribu-│ │ │ţia apei │ │ ├────────────────────────────────────┤ │ │37. Colectarea şi epurarea apelor │ │ │uzate │ │ │370. Colectarea şi epurarea apelor │ │ │uzate │ │ ├────────────────────────────────────┤ │ │38. Colectarea, tratarea şi elimina-│ │ │rea deşeurilor; activităţi de recu- │ │ │perare a materialelor reciclabile │ │ │381. Colectarea deşeurilor │ │ │ 3811. Colectarea deşeurilor │ │ │ nepericuloase │ │ │ 3812. Colectarea deşeurilor │ │ │ periculoase │ │ │382. Tratarea şi eliminarea deşeuri-│ │ │lor │ │ │ 3821. Tratarea şi eliminarea de- │ │ │ şeurilor nepericuloase │ │ │ 3822. Tratarea şi eliminarea de- │ │ │ şeurilor periculoase │ │ │383. Recuperarea materialelor │ │ │ 3831. Demontarea (dezasamblarea) │ │ │ maşinilor şi a echipamentelor │ │ │ scoase din uz pentru recuperarea │ │ │ materialelor │ │ │ 3832. Recuperarea materialelor │ │ │ reciclabile sortate │ │ ├────────────────────────────────────┤ │ │39. Activităţi şi servicii de decon-│ │ │taminare │ │ │390. Activităţi şi servicii de de- │ │ │contaminare │ │ │4931 Transporturi urbane, suburbane │ │ │şi metropolitane de călători │ │ ├────────────────────────────────────┤ │ │Pentru negocierea contractului co- │ │ │lectiv la nivelul acestui sector de │ │ │activitate, organizaţiile patronale │ │ │reprezentative pot fi mandatate să │ │ │negocieze şi de către unităţi care │ │ │sunt înregistrate, conform codului │ │ │CAEN, în alte sectoare de activitate│ │ │şi în care se desfăşoară una dintre │ │ │următoarele activităţi: │ │ │4932 Transporturi cu taxiuri │ │ │4939 Alte transporturi terestre de │ │ │călători n.c.a. │ ├───────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┤ │14. Construcţii civile şi industriale │ │ ├───────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┤ │ │41. Construcţii de clădiri │ │ │411. Dezvoltare (promovare) imobili-│ │ │ară │ │ │412. Lucrări de construcţii a clădi-│ │ │rilor rezidenţiale şi nerezidenţiale│ │ ├────────────────────────────────────┤ │ │42. Lucrări de geniu civil │ │ │421. Lucrări de construcţii a drumu-│ │ │rilor şi a căilor ferate │ │ │422. Lucrări de construcţii a pro- │ │ │iectelor utilitare │ │ │429. Lucrări de construcţii a altor │ │ │proiecte inginereşti │ │ ├────────────────────────────────────┤ │ │43. Lucrări speciale de construcţii │ │ │431. Lucrări de demolare şi de pre- │ │ │gătire a terenului │ │ │432. Lucrări de instalaţii electrice│ │ │şi tehnico-sanitare şi alte lucrări │ │ │de instalaţii pentru construcţii │ │ │433. Lucrări de finisare │ │ │439. Alte lucrări speciale de │ │ │construcţii │ ├───────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┤ │15. Comerţ │ │ ├───────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┤ │ │45. Comerţ cu ridicata şi cu amănun-│ │ │tul, întreţinerea şi repararea auto-│ │ │vehiculelor şi a motocicletelor │ │ │451. Comerţ cu autovehicule │ │ │452. Întreţinerea şi repararea auto-│ │ │vehiculelor │ │ │453. Comerţ cu piese şi accesorii │ │ │pentru autovehicule │ │ │454. Comerţ cu motociclete, piese şi│ │ │accesorii aferente; întreţinerea şi │ │ │repararea motocicletelor │ │ ├────────────────────────────────────┤ │ │46. Comerţ cu ridicata, cu excepţia │ │ │comerţului cu autovehicule şi moto- │ │ │ciclete │ │ │461. Activităţi de intermediere în │ │ │comerţul cu ridicata │ │ │462. Comerţ cu ridicata al produse- │ │ │lor agricole brute şi al animalelor │ │ │vii │ │ │463. Comerţ cu ridicata al produse- │ │ │lor alimentare, al băuturilor şi al │ │ │tutunului │ │ │464. Comerţ cu ridicata al bunurilor│ │ │de consum │ │ │465. Comerţ cu ridicata al echipa- │ │ │mentului informatic şi de telecomu- │ │ │nicaţii │ │ │466. Comerţ cu ridicata al altor ma-│ │ │şini, echipamente şi furnituri │ │ │467. Comerţ cu ridicata specializat │ │ │al altor produse │ │ │469. Comerţ cu ridicata nespeciali- │ │ │zat │ │ ├────────────────────────────────────┤ │ │47. Comerţ cu amănuntul, cu excepţia│ │ │autovehiculelor şi motocicletelor │ │ │471. Comerţ cu amănuntul în magazine│ │ │nespecializate │ │ │472. Comerţ cu amănuntul al produse-│ │ │lor alimentare, băuturilor şi al │ │ │produselor din tutun, în magazine │ │ │specializate │ │ │473. Comerţ cu amănuntul al carbu- │ │ │ranţilor pentru autovehicule în ma- │ │ │gazine specializate │ │ │474. Comerţ cu amănuntul al echipa- │ │ │mentului informatic şi de telecomu- │ │ │nicaţii în magazine specializate │ │ │475. Comerţ cu amănuntul al altor │ │ │produse casnice, în magazine spe- │ │ │cializate │ │ │476. Comerţ cu amănuntul de bunuri │ │ │culturale şi recreative, în magazine│ │ │specializate │ │ │477. Comerţ cu amănuntul al altor │ │ │bunuri, în magazine specializate │ │ │478. Comerţ cu amănuntul efectuat │ │ │prin standuri, chioşcuri şi pieţe │ │ │479. Comerţ cu amănuntul care nu se │ │ │efectuează prin magazine, standuri, │ │ │chioşcuri şi pieţe │ ├───────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┤ │16. Transporturi terestre şi servicii │ │ │conexe │ │ ├───────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┤ │ │491. Transporturi interurbane de că-│ │ │lători pe calea ferată │ │ │492. Transporturi de marfă pe calea │ │ │ferată │ │ │493. Alte transporturi terestre de │ │ │călători │ │ │494. Transporturi rutiere de mărfuri│ │ │şi servicii de mutare │ │ │5221. Activităţi anexe pentru trans-│ │ │porturi terestre │ │ ├────────────────────────────────────┤ │ │Pentru negocierea contractului co- │ │ │lectiv la nivelul acestui sector de │ │ │activitate, organizaţiile patronale │ │ │reprezentative pot fi mandatate să │ │ │negocieze şi de către unităţi care │ │ │sunt înregistrate, conform codului │ │ │CAEN, în alte sectoare de activitate│ │ │şi în care se desfăşoară una dintre │ │ │următoarele activităţi: │ │ │52. Depozitare şi activităţi auxi- │ │ │liare pentru transport │ │ │521. Depozitări │ │ │5224. Manipulări │ │ │5229. Alte activităţi anexe trans- │ │ │porturilor │ ├───────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┤ │17. Transporturi pe apă şi servicii │ │ │conexe. │ │ │Transporturi aeriene şi servicii conexe│ │ ├───────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┤ │ │50. Transporturi pe apă │ │ │501. Transporturi maritime şi costi-│ │ │ere de pasageri │ │ │502. Transporturi maritime şi costi-│ │ │ere de marfă │ │ │503. Transporturi de pasageri pe căi│ │ │navigabile interioare │ │ │504. Transportul de marfă pe căi na-│ │ │vigabile interioare │ │ │51. Transporturi aeriene │ │ │511. Transporturi aeriene de pasa- │ │ │geri │ │ │512. Transporturi aeriene de marfă │ │ │şi transporturi spaţiale │ │ │5222. Activităţi anexe pentru │ │ │transporturi pe apă │ │ │5223. Activităţi anexe pentru trans-│ │ │porturi aeriene │ │ ├────────────────────────────────────┤ │ │Pentru negocierea contractului co- │ │ │lectiv la nivelul acestui sector de │ │ │activitate, organizaţiile patronale │ │ │reprezentative pot fi mandatate să │ │ │negocieze şi de către unităţi care │ │ │sunt înregistrate, conform codului │ │ │CAEN, în alte sectoare de activitate│ │ │şi în care se desfăşoară una dintre │ │ │următoarele activităţi: │ │ │52. Depozitare şi activităţi auxili-│ │ │are pentru transport │ │ │521. Depozitări │ │ │5224. Manipulări │ │ │5229. Alte activităţi anexe trans- │ │ │porturilor │ ├───────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┤ │18. Poştă şi curierat │ │ ├───────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┤ │ │531. Activităţi poştale desfăşurate │ │ │sub obligativitatea serviciului │ │ │universal │ │ │532. Alte activităţi poştale şi de │ │ │curier │ ├───────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┤ │19. Turism, hoteluri şi restaurante │ │ ├───────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┤ │ │55. Hoteluri şi alte facilităţi de │ │ │cazare │ │ │551. Hoteluri şi alte facilităţi de │ │ │cazare similare │ │ │552. Facilităţi de cazare pentru va-│ │ │canţe şi perioade de scurtă durată │ │ │553. Parcuri pentru rulote, campin- │ │ │guri şi tabere │ │ │559. Alte servicii de cazare │ │ ├────────────────────────────────────┤ │ │56. Restaurante şi alte activităţi │ │ │de servicii de alimentaţie │ │ │561. Restaurante │ │ │562. Activităţi de alimentaţie │ │ │(catering) pentru evenimente şi alte│ │ │servicii de alimentaţie │ │ │563. Baruri şi alte activităţi de │ │ │servire a băuturilor │ │ ├────────────────────────────────────┤ │ │79. Activităţi ale agenţiilor turis-│ │ │tice şi ale tur-operatorilor; alte │ │ │servicii de rezervare şi asistenţă │ │ │turistică │ │ │791. Activităţi ale agenţiilor tu- │ │ │ristice şi ale tur-operatorilor │ │ │799. Alte servicii de rezervare şi │ │ │asistenţă turistică │ ├───────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┤ │20. Cultură şi mass-media │ │ ├───────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┤ │ │5811. Activităţi de editare a căr- │ │ │ţilor │ │ │5812. Activităţi de editarea de ghi-│ │ │duri, compendii, liste de adrese şi │ │ │similare │ │ │5819. Alte activităţi de editare │ │ │59. Activităţi de producţie cinema- │ │ │tografică, video şi de programe de │ │ │televiziune; înregistrări audio şi │ │ │activităţi de editare muzicală │ │ │591. Activităţi de producţie cine- │ │ │matografică, video şi de programe │ │ │de televiziune │ │ │592. Activităţi de realizare a în- │ │ │registrărilor audio şi activităţi │ │ │de editare muzicală │ │ │743. Activităţi de traducere scrisă │ │ │şi orală (interpreţi) │ │ │90. Activităţi de creaţie şi inter- │ │ │pretare artistică │ │ │900. Activităţi de creaţie şi inter-│ │ │pretare artistică │ │ │91. Activităţi ale bibliotecilor, │ │ │arhivelor, muzeelor şi alte activi- │ │ │tăţi culturale │ │ │910. Activităţi ale bibliotecilor, │ │ │arhivelor, muzeelor şi alte activi- │ │ │tăţi culturale │ │ │18. Tipărirea şi reproducerea pe │ │ │suporţi a înregistrărilor │ │ │181. Tipărire şi activităţi de ser- │ │ │vicii conexe tipăririi │ │ │182. Reproducerea înregistrărilor │ │ ├────────────────────────────────────┤ │ │58. Activităţi de editare │ │ │5813. Activităţi de editare a │ │ │ziarelor │ │ │5814. Activităţi de editare a revis-│ │ │telor şi periodicelor │ │ ├────────────────────────────────────┤ │ │60. Activităţi de difuzare şi trans-│ │ │mitere de programe │ │ │601. Activităţi de difuzare a pro- │ │ │gramelor de radio │ │ │602. Activităţi de difuzare a pro- │ │ │gramelor de televiziune │ │ │6391. Activităţi ale agenţiilor de │ │ │ştiri │ │ │73. Publicitate şi activităţi de │ │ │studiere a pieţei │ │ │731. Publicitate │ │ │732. Activităţi de studiere a pieţei│ │ │şi de sondare a opiniei publice │ │ ├────────────────────────────────────┤ │ │Pentru negocierea contractului co- │ │ │lectiv la nivelul acestui sector de │ │ │activitate, organizaţiile patronale │ │ │reprezentative pot fi mandatate să │ │ │negocieze şi de către unităţi care │ │ │sunt înregistrate, conform codului │ │ │CAEN, în alte sectoare de activitate│ │ │şi în care se desfăşoară una dintre │ │ │următoarele activităţi: │ │ │932. Alte activităţi recreative şi │ │ │distractive │ │ │741. Activităţi de design speciali- │ │ │zat │ │ │742. Activităţi fotografice │ ├───────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┤ │21. Tehnologia informaţiei şi teleco- │ │ │municaţii │ │ ├───────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┤ │ │582. Activităţi de editare a produ- │ │ │selor software │ │ │61. Telecomunicaţii │ │ │611. Activităţi de telecomunicaţii │ │ │prin reţele cu cablu │ │ │612. Activităţi de telecomunicaţii │ │ │prin reţele fără cablu │ │ │613. Activităţi de telecomunicaţii │ │ │prin satelit │ │ │619. Alte activităţi de telecomu- │ │ │nicaţii │ │ ├────────────────────────────────────┤ │ │62. Activităţi de servicii în teh- │ │ │nologia informaţiei │ │ │620. Activităţi de servicii în teh- │ │ │nologia informaţiei │ │ │63. Activităţi de servicii informa- │ │ │tice │ │ │631. Activităţi ale portalului web, │ │ │prelucrarea datelor, administrarea │ │ │paginilor web şi activităţi conexe │ │ │6399. Alte activităţi de servicii │ │ │informaţionale n.c.a. │ ├───────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┤ │22. Activităţi financiare, bancare şi │ │ │de asigurări │ │ ├───────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┤ │ │64. Intermedieri financiare, cu ex- │ │ │cepţia activităţilor de asigurări şi│ │ │ale fondurilor de pensii │ │ │641. Intermediere monetară │ │ │642. Activităţi ale holdingurilor │ │ │643. Fonduri mutuale şi alte enti- │ │ │tăţi financiare similare │ │ │649. Alte activităţi de intermedieri│ │ │financiare, exclusiv activităţi de │ │ │asigurări şi fonduri de pensii │ │ ├────────────────────────────────────┤ │ │65. Activităţi de asigurări, reasi- │ │ │gurări şi ale fondurilor de pensii │ │ │(cu excepţia celor din sistemul │ │ │public de asigurări sociale) │ │ │651. Activităţi de asigurări │ │ │652. Activităţi de reasigurare │ │ │653. Activităţi ale fondurilor de │ │ │pensii (cu excepţia celor din sis- │ │ │temul public de asigurări sociale) │ │ ├────────────────────────────────────┤ │ │66. Activităţi auxiliare pentru in- │ │ │termedieri financiare, activităţi de│ │ │asigurare şi fonduri de pensii │ │ │661. Activităţi auxiliare interme- │ │ │dierilor financiare, cu excepţia │ │ │activităţilor de asigurări şi │ │ │fonduri de pensii │ │ │662. Activităţi auxiliare de asigu- │ │ │rări şi fonduri de pensii │ │ │663. Activităţi de administrare a │ │ │fondurilor │ ├───────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┤ │23. Servicii de asistenţă, consultanţă,│ │ │suport. │ │ │Alte activităţi de servicii │ │ ├───────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┤ │ │69. Activităţi juridice şi de con- │ │ │tabilitate │ │ │691. Activităţi juridice │ │ │692. Activităţi de contabilitate şi │ │ │audit financiar; consultanţă în do- │ │ │meniul fiscal │ │ ├────────────────────────────────────┤ │ │70. Activităţi ale direcţiilor (cen-│ │ │tralelor), birourilor administrative│ │ │centralizate; activităţi de mana- │ │ │gement şi de consultanţă în │ │ │management │ │ │701. Activităţi ale direcţiilor │ │ │(centralelor), birourilor adminis- │ │ │trative centralizate │ │ │702. Activităţi de consultanţă în │ │ │management │ │ ├────────────────────────────────────┤ │ │71. Activităţi de arhitectură şi in-│ │ │ginerie; activităţi de testări şi │ │ │analiză tehnică │ │ │711. Activităţi de arhitectură, │ │ │inginerie şi servicii de consultanţă│ │ │tehnică legate de acestea │ │ │712. Activităţi de testări şi ana- │ │ │lize tehnice │ │ ├────────────────────────────────────┤ │ │74. Alte activităţi profesionale, │ │ │ştiinţifice şi tehnice │ │ │741. Activităţi de design speciali- │ │ │zat │ │ │742. Activităţi fotografice │ │ │749. Alte activităţi profesionale, │ │ │ştiinţifice şi tehnice n.c.a. │ │ ├────────────────────────────────────┤ │ │68. Tranzacţii imobiliare │ │ │681. Cumpărarea şi vânzarea de bu- │ │ │nuri imobiliare proprii │ │ │682. Închirierea şi subînchirierea │ │ │bunurilor imobiliare proprii sau │ │ │închiriate │ │ │683. Activităţi imobiliare pe bază │ │ │de comision sau contract │ │ ├────────────────────────────────────┤ │ │77. Activităţi de închiriere şi │ │ │leasing │ │ │771. Activităţi de închiriere şi │ │ │leasing cu autovehicule │ │ │772. Activităţi de închiriere şi │ │ │leasing cu bunuri personale şi gos- │ │ │podăreşti │ │ │773. Activităţi de închiriere şi │ │ │leasing cu alte maşini, echipamente │ │ │şi bunuri tangibile │ │ │774. Leasing cu bunuri intangibile │ │ │(exclusiv financiare) │ │ ├────────────────────────────────────┤ │ │78. Activităţi de servicii privind │ │ │forţa de muncă │ │ │781. Activităţi ale agenţiilor de │ │ │plasare a forţei de muncă │ │ │782. Activităţi de contractare, pe │ │ │baze temporare, a personalului │ │ │783. Servicii de furnizare şi mana- │ │ │gement al forţei de muncă │ │ ├────────────────────────────────────┤ │ │80. Activităţi de investigaţii şi │ │ │protecţie │ │ │801. Activităţi de protecţie şi │ │ │gardă │ │ │802. Activităţi de servicii privind │ │ │sistemele de securizare │ │ │803. Activităţi de investigaţii │ │ ├────────────────────────────────────┤ │ │81. Activităţi de peisagistică şi │ │ │servicii pentru clădiri │ │ │811. Activităţi de servicii-suport │ │ │combinate │ │ │812. Activităţi de curăţenie │ │ │813. Activităţi de întreţinere │ │ │peisagistică │ │ ├────────────────────────────────────┤ │ │82. Activităţi de secretariat, ser- │ │ │vicii-suport şi alte activităţi de │ │ │servicii prestate în principal │ │ │întreprinderilor │ │ │821. Activităţi de secretariat şi │ │ │servicii-suport │ │ │822. Activităţi ale centrelor de │ │ │intermediere telefonică (call │ │ │center) │ │ │823. Activităţi de organizare a ex- │ │ │poziţiilor, târgurilor şi congrese- │ │ │lor │ │ │829. Activităţi de servicii-suport │ │ │pentru întreprinderi n.c.a. │ │ ├────────────────────────────────────┤ │ │33. Repararea, întreţinerea şi in- │ │ │stalarea maşinilor şi echipamentelor│ │ │331. Repararea articolelor fabricate│ │ │din metal, repararea maşinilor şi │ │ │echipamentelor │ │ │332. Instalarea maşinilor şi echi- │ │ │pamentelor industriale │ │ │95. Reparaţii de calculatoare, de │ │ │articole personale şi de uz gospo- │ │ │dăresc │ │ │951. Repararea calculatoarelor şi a │ │ │echipamentelor de comunicaţii │ │ │952. Reparaţii de articole personale│ │ │şi de uz gospodăresc │ │ │96. Alte activităţi de servicii │ │ │960. Alte activităţi de servicii │ │ ├────────────────────────────────────┤ │ │Pentru negocierea contractului co- │ │ │lectiv la nivelul acestui sector de │ │ │activitate, organizaţiile patronale │ │ │reprezentative pot fi mandatate să │ │ │negocieze şi de către unităţi care │ │ │sunt înregistrate, conform codului │ │ │CAEN, în alte sectoare de activitate│ │ │şi în care se desfăşoară una dintre │ │ │următoarele activităţi: │ │ │73. Publicitate şi activităţi de │ │ │studiere a pieţei │ │ │731. Publicitate │ │ │732. Activităţi de studiere a pieţei│ │ │şi de sondare a opiniei publice │ │ │743. Activităţi de traducere scrisă │ │ │şi orală (interpreţi) │ ├───────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┤ │24. Administraţie publică. Activităţi │ │ │ale organizaţiilor şi organismelor │ │ │extrateritoriale │ │ ├───────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┤ │ │84. Administrare publică şi apărare;│ │ │asigurări sociale din sistemul │ │ │public │ │ │841. Administraţie publică generală,│ │ │economică şi socială │ │ │842. Activităţi de servicii pentru │ │ │societate │ │ │843. Activităţi de protecţie socială│ │ │obligatorie │ │ ├────────────────────────────────────┤ │ │99. Activităţi ale organizaţiilor şi│ │ │organismelor extrateritoriale │ │ │990. Activităţi ale organizaţiilor │ │ │şi organismelor extrateritoriale │ ├───────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┤ │25. Învăţământ preuniversitar │ │ ├───────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┤ │ │85. Învăţământ │ │ │851. Învăţământ preşcolar │ │ │852. Învăţământ primar │ │ │853. Învăţământ secundar │ │ │855. Alte forme de învăţământ │ │ │856. Activităţi de servicii-suport │ │ │pentru învăţământ │ ├───────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┤ │26. Învăţământ superior │ │ ├───────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┤ │ │854. Învăţământ superior │ │ │856. Activităţi de servicii suport │ │ │pentru învăţământ │ ├───────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┤ │27. Sănătate. Activităţi sanitar-vete- │ │ │rinare │ │ ├───────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┤ │ │86. Activităţi referitoare la sănă- │ │ │tatea umană │ │ │861. Activităţi de asistenţă spita- │ │ │licească │ │ │862. Activităţi de asistenţă medica-│ │ │lă ambulatorie şi stomatologică │ │ │869. Alte activităţi referitoare la │ │ │sănătatea umană │ │ ├────────────────────────────────────┤ │ │871. Activităţi ale centrelor de │ │ │îngrijire medicală │ │ │872. Activităţi ale centrelor de re-│ │ │cuperare psihică şi de dezintoxica- │ │ │re, exclusiv spitale │ │ ├────────────────────────────────────┤ │ │75. Activităţi veterinare │ │ │750. Activităţi veterinare │ ├───────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┤ │28. Asistenţă socială │ │ ├───────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┤ │ │87. Servicii combinate de îngrijire │ │ │medicală şi asistenţă socială, cu │ │ │cazare │ │ │873. Activităţi ale căminelor de bă-│ │ │trâni şi ale căminelor pentru per- │ │ │soane aflate în incapacitatea de a │ │ │se îngriji singure │ │ │879. Alte activităţi de asistenţă │ │ │socială, cu cazare n.c.a. │ │ │88. Activităţi de asistenţă socia- │ │ │lă, fără cazare │ │ │881. Activităţi de asistenţă socia- │ │ │lă, fără cazare, pentru bătrâni şi │ │ │pentru persoane aflate în incapa- │ │ │citate de a se îngriji singure │ │ │889. Alte activităţi de asistenţă │ │ │socială, fără cazare │ ├───────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┤ │29. Activităţi sportive, jocuri de │ │ │noroc şi pariuri. │ │ │Alte activităţi asociative │ │ ├───────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┤ │ │92. Activităţi de jocuri de noroc şi│ │ │pariuri │ │ │920. Activităţi de jocuri de noroc │ │ │şi pariuri │ │ ├────────────────────────────────────┤ │ │93. Activităţi sportive, recreative │ │ │şi distractive │ │ │931. Activităţi sportive │ │ │932. Alte activităţi recreative şi │ │ │distractive │ │ ├────────────────────────────────────┤ │ │94. Activităţi asociative diverse │ │ │941. Activităţi ale organizaţiilor │ │ │economice, patronale şi profesionale│ │ │942. Activităţi ale sindicatelor │ │ │salariaţilor │ │ │949. Alte activităţi asociative │ │ ├────────────────────────────────────┤ │ │97. Activităţi ale gospodăriilor │ │ │private în calitate de angajator de │ │ │personal casnic │ │ │970. Activităţi ale gospodăriilor │ │ │private în calitate de angajator de │ │ │personal casnic │ │ ├────────────────────────────────────┤ │ │98. Activităţi ale gospodăriilor │ │ │private de producere de bunuri şi │ │ │servicii destinate consumului │ │ │propriu │ │ │981. Activităţi ale gospodăriilor │ │ │private de producere de bunuri des- │ │ │tinate consumului propriu │ │ │982. Activităţi ale gospodăriilor │ │ │private de producere de servicii │ │ │pentru scopuri proprii │ ├───────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┤ │30. Cercetare ştiinţifică şi │72. Cercetare-dezvoltare │ │dezvoltare tehnologică │721. Cercetare-dezvoltare în ştiinţe│ │ │naturale şi inginerie │ │ │722. Cercetare-dezvoltare în ştiinţe│ │ │sociale şi umaniste │ └───────────────────────────────────────┴────────────────────────────────────┘----------Anexa a fost modificată şi completată de art. 23 din HOTĂRÂREA nr. 13 din 12 ianuarie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 44 din 16 ianuarie 2017.---------