LEGE nr. 45 din 20 martie 2009 (*actualizată*)privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti" şi a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare(actualizată până la data de 10 iunie 2011*)
EMITENT
  • PARLAMENTUL




  • --------------*) Forma actualizată a acestui act normativ până la data de 10 iunie 2011 este realizată de către Departamentul juridic din cadrul S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra-Neamţ prin includerea tuturor modificărilor şi completărilor aduse de către LEGEA nr. 197 din 29 mai 2009; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 3 iunie 2009; LEGEA nr. 173 din 16 iulie 2010; LEGEA nr. 174 din 16 iulie 2010; RECTIFICAREA nr. 45 din 20 martie 2009; LEGEA nr. 72 din 3 iunie 2011.Conţinutul acestui act nu este un document cu caracter oficial, fiind destinat pentru informarea utilizatorilorParlamentul României adoptă prezenta lege.  +  Capitolul I Dispoziţii generale  +  Articolul 1 (1) Cercetarea ştiinţifică, dezvoltarea tehnologică şi inovarea, denumite în continuare cercetare-dezvoltare-inovare, sunt activităţi creative cu rol fundamental în generarea şi susţinerea progresului tehnic în domeniile agriculturii, silviculturii, industriei alimentare, acvaculturii, protecţiei mediului şi dezvoltării rurale, denumite în continuare domeniul agricol. (2) Cercetarea-dezvoltarea-inovarea în domeniul agricol constituie prioritate naţională susţinută de stat, fiind organizată şi coordonată potrivit reglementărilor legale în vigoare.  +  Articolul 2 (1) Activitatea de cercetare-dezvoltare-inovare din domeniul agricol este activitate de utilitate publică şi cuprinde cercetarea ştiinţifică, dezvoltarea tehnologică şi inovarea.--------Alin. (1) al art. 2 a fost modificat de pct. 1 al art. I din LEGEA nr. 72 din 3 iunie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 399 din 7 iunie 2011. (2) Cercetarea-dezvoltarea-inovarea sunt activităţi care au ca scop generarea, gestionarea, valorificarea şi implementarea rezultatelor cercetării ştiinţifice şi ale dezvoltării tehnologice, în mod deosebit privind materialele biologice valoroase, tehnologiile de cultură vegetală, de creştere şi îngrijire a animalelor, transformarea resurselor agricole în produse alimentare, utilizarea raţională şi conservarea resurselor naturale ale agriculturii, silviculturii şi mediului ambiant, dezvoltarea rurală, organizarea şi managementul exploataţiilor agricole, alte tehnologii de exploatare şi industrializare în domeniul agricol.  +  Capitolul II Organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti"  +  Secţiunea 1 Organizarea, funcţionarea şi finanţarea  +  Articolul 3 (1) Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti", denumită în continuare ASAS, este forul naţional de consacrare academică şi de coordonare a activităţii de cercetare ştiinţifică în domeniile agriculturii, silviculturii, acvaculturii, medicinei veterinare, industriei alimentare, dezvoltării rurale şi protecţiei mediului. (2) ASAS este continuatoarea şi unicul succesor în drepturi al Institutului de Cercetări Agronomice al României, al Institutului Naţional Zootehnic, al Academiei de Agricultură a României şi al Institutului Central de Cercetări Agricole, reorganizate în structura actuală a ASAS. (3) ASAS este instituţie autonomă, apolitică, de drept public şi de utilitate publică, cu personalitate juridică, de consacrare ştiinţifică şi de cercetare în domeniile fundamentale şi aplicative ale agriculturii şi ale ramurilor componente ale acesteia. ASAS colaborează cu Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, cu Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, cu Ministerul Mediului şi Pădurilor, cu Academia Română, cu Consorţiul Universităţilor de Ştiinţe Agricole, precum şi cu alte instituţii şi organizaţii pentru realizarea obiectivelor din domeniile sale de activitate.--------Alin. (3) al art. 3 a fost modificat de pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 72 din 3 iunie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 399 din 7 iunie 2011. (4) ASAS prezintă anual Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale şi Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării sinteze ale rezultatelor cercetării ştiinţifice pentru proiectele finanţate de acestea şi propuneri pentru valorificarea lor, pe baza rapoartelor primite de la unităţile de cercetare-dezvoltare subordonate.  +  Articolul 4Sediul ASAS este în municipiul Bucureşti, bd. Mărăşti nr. 61, sectorul 1.  +  Articolul 5 (1) ASAS are în structură secţii ştiinţifice, unitate de management pentru programe şi proiecte de cercetare-dezvoltare, bibliotecă cu fond de carte şi compartimente de lucru.(1^1) Unitatea de management, fără personalitate juridică, se autofinanţează din sumele alocate programelor şi proiectelor pe care le gestionează, acestea stabilindu-se în raport cu complexitatea activităţii, prin hotărârea prezidiului ASAS, cu respectarea legislaţiei în vigoare.--------Alin. (1^1) al art. 5 a fost introdus de pct. 3 al art. I din LEGEA nr. 72 din 3 iunie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 399 din 7 iunie 2011.(1^2) Numărul de personal al unităţii de management va fi stabilit prin regulamentul propriu de organizare şi funcţionare, aprobat de prezidiu, în funcţie de volumul lucrărilor, şi nu este cuprins în numărul total de posturi aprobat prin hotărâre a Guvernului pentru ASAS.--------Alin. (1^2) al art. 5 a fost introdus de pct. 3 al art. I din LEGEA nr. 72 din 3 iunie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 399 din 7 iunie 2011. (2) Denumirea, numărul şi atribuţiile secţiilor ştiinţifice şi ale celorlalte compartimente se stabilesc prin statutul şi regulamentul de organizare şi funcţionare ale ASAS, aprobate de adunarea generală a ASAS şi publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I. (3) ASAS poate să înfiinţeze unităţi de cercetare-dezvoltare, baze experimentale şi laboratoare proprii cu profil agricol, precum şi alte entităţi specializate, cu sau fără personalitate juridică, în scopul utilizării sau al administrării optime a patrimoniului propriu, pentru asigurarea implementării strategiilor din domeniul cercetării, agreate sau necesare, după caz, în condiţiile legii şi ale statutului propriu.--------Alin. (3) al art. 5 a fost modificat de pct. 4 al art. I din LEGEA nr. 72 din 3 iunie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 399 din 7 iunie 2011. (4) ASAS stabileşte relaţii directe cu academii, instituţii şi unităţi de profil din ţară şi din străinătate, precum şi cu organizaţii internaţionale în domeniu.  +  Articolul 6 (1) Patrimoniul ASAS este alcătuit din: a) bunuri mobile şi imobile - clădiri şi terenuri -, dobândite cu titlu de proprietate şi din donaţii; b) bunuri mobile şi imobile, proprietate publică sau privată a statului ori a unităţilor administrativ-teritoriale, atribuite în administrare sau în folosinţă, în condiţiile legii; c) alte bunuri mobile şi imobile dobândite în condiţiile legii. (2) Suprafeţele de teren care au fost atribuite instituţiilor şi unităţilor de cercetare din rezerva de stat, în aplicarea prevederilor Legii nr. 187/1945 pentru înfăptuirea reformei agrare, vor fi revendicate la comisiile de aplicare a legilor fondului funciar, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.(2^1) Terenurile aflate în proprietatea ASAS, redobândite de către ASAS în temeiul aplicării legilor fondului funciar, precum şi clădirile situate pe acestea au destinaţie exclusivă pentru activitatea de cercetare-dezvoltare-inovare şi multiplicarea materialului biologic în domeniul agricol, fiind inalienabile şi insesizabile. Înstrăinarea sau schimbarea destinaţiei acestor bunuri imobile se face numai prin lege.--------Alin. (2^1) al art. 6 a fost introdus de pct. 5 al art. I din LEGEA nr. 72 din 3 iunie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 399 din 7 iunie 2011. (3) Terenurile cu destinaţie agricolă retrocedate ASAS, conform prevederilor Legii nr. 247/2005privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale prezentei legi, vor fi atribuite comasat de către comisiile judeţene de aplicare a legilor fondului funciar din actualele terenuri administrate de către Agenţia Domeniilor Statului şi/sau de către unităţile şi instituţiile de cercetare-dezvoltare reorganizate sau nereorganizate, după caz, la propunerea ASAS, pe raza oricărei unităţi administrativ-teritoriale.--------Alin. (3) al art. 6 a fost modificat de pct. 6 al art. I din LEGEA nr. 72 din 3 iunie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 399 din 7 iunie 2011.(3^1) Prevederile art. 4 alin. (15) din Legea nr. 752/2001privind organizarea şi funcţionarea Academiei Române, republicată, cu modificările ulterioare, se aplică şi în cazul ASAS.--------Alin. (3^1) al art. 6 a fost introdus de pct. 7 al art. I din LEGEA nr. 72 din 3 iunie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 399 din 7 iunie 2011. (4) Clădirea administrativă şi laboratoarele în suprafaţă de 6.754 mp, garajul cu suprafaţa de 900 mp din Bucureşti, bd. Mărăşti nr. 61, sectorul 1, împreună cu terenul aferent, în suprafaţă de 4,7 ha, care au aparţinut cu titlu de proprietate Institutului de Cercetări Agricole al României, se restituie în proprietatea ASAS. (5) Construcţiile şi materialul biologic vegetal şi animal din domeniul public sau privat al statului ori proprii, aflate în administrarea unităţilor de cercetare-dezvoltare, situate pe terenuri proprietatea ASAS, rămân sau trec, după caz, în domeniul privat al unităţii şi se transmit în proprietatea ASAS, cu titlu gratuit. Predarea-preluarea se face pe bază de protocol încheiat între Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, ASAS şi unitatea de cercetare-dezvoltare implicată.--------Alin. (5) al art. 6 a fost modificat de pct. 8 al art. I din LEGEA nr. 72 din 3 iunie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 399 din 7 iunie 2011. (6) ASAS va întreprinde măsuri pentru recuperarea altor bunuri care au aparţinut Institutului de Cercetări Agronomice al României, Institutului Naţional Zootehnic, Academiei de Agricultură a României şi Institutului Central de Cercetări Agricole. (7) Cererile şi acţiunile în justiţie adresate instanţelor de către ASAS şi de către unităţile de cercetare-dezvoltare sunt scutite de taxa judiciară de timbru.--------Alin. (7) al art. 6 a fost introdus de pct. 9 al art. I din LEGEA nr. 72 din 3 iunie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 399 din 7 iunie 2011.  +  Articolul 7ASAS se organizează şi funcţionează potrivit prezentei legi şi statutului propriu.  +  Articolul 8 (1) ASAS are în componenţa sa membri de onoare, membri titulari, membri corespondenţi şi membri asociaţi. (2) Membrii ASAS sunt aleşi dintre oamenii de ştiinţă de înaltă ţinută ştiinţifică şi morală, care s-au distins în activitatea lor prin creaţii ştiinţifice, care au contribuit la progresul ştiinţei româneşti şi internaţionale, prin rezultate ale activităţilor de cercetare de mare valoare teoretică şi practică în domeniu. (3) Noii membri ASAS sunt aleşi de adunarea generală a ASAS, prin vot secret. Candidaţii sunt desemnaţi, prin vot secret, de către secţiile de specialitate, pe baza propunerilor făcute de membrii ASAS, de instituţiile de cercetare ştiinţifică, de senatele universităţilor şi de filialele teritoriale ale ASAS, potrivit criteriilor şi procedurilor prevăzute în statut. (4) Numărul maxim de membri titulari şi de membri corespondenţi este 181, iar cel al membrilor de onoare, cetăţeni români, rezidenţi în ţară, 40.  +  Articolul 9 (1) Pot fi aleşi membri de onoare ai ASAS persoane din ţară şi din străinătate cu merite deosebite în dezvoltarea ştiinţelor agricole şi silvice naţionale şi mondiale, precum şi în promovarea progresului în mediul rural. (2) Procedura de alegere a membrilor de onoare se desfăşoară în conformitate cu prevederile statutului ASAS. Prin statutul ASAS se poate desemna şi un număr de membri asociaţi, ale căror drepturi şi obligaţii vor fi prevăzute în statut. (3) Procedura de alegere a membrilor titulari, a membrilor corespondenţi, a membrilor de onoare şi a membrilor asociaţi, precum şi statutul fiecărei categorii de membri se stabilesc în statutul ASAS.  +  Articolul 10 (1) ASAS are următoarele atribuţii principale: a) contribuie la fundamentarea direcţiilor de dezvoltare a agriculturii, silviculturii şi mediului şi a politicilor guvernamentale din domeniile sale de activitate; b) participă la fundamentarea şi elaborarea strategiilor de cercetare-dezvoltare-inovare din domeniile sale de activitate; c) efectuează evaluarea activităţii de cercetare-dezvoltare-inovare a unităţilor şi a personalului de cercetare din domeniile sale de activitate, în vederea atestării şi acreditării acestora, conform legii; d) propune obiective, proiecte şi teme de cercetare prioritare de interes naţional, cu finanţare de la bugetul de stat; e) realizează prin unităţile proprii şi/sau în colaborare proiecte de cercetare-dezvoltare-inovare, atribuite în mod direct sau competiţional, în condiţiile legii; f) acordă titluri academice de membru titular, membru corespondent şi membru de onoare, decernează diplome "Doctor Honoris Causa", "Meritul academic", premii şi alte distincţii, în domeniile sale de activitate; g) încheie parteneriate cu instituţii publice şi organizaţii profesionale din ţară şi din străinătate, cu unităţi de cercetare şi învăţământ, cu operatori economici privaţi şi publici, pentru realizarea unor obiective comune; h) propune ministerelor şi instituţiilor care gestionează managementul proiectelor de cercetare-dezvoltare teme şi proiecte de cercetare privind creşterea potenţialului productiv, calitativ şi cantitativ în agricultura românească, conservarea şi valorificarea resurselor genetice vegetale şi animale; i) participă la evaluarea şi monitorizarea proiectelor de cercetare ştiinţifică din domeniul său de activitate; j) colaborează în parteneriat cu instituţiile de învăţământ superior la pregătirea prin masterat şi doctorat a studenţilor şi specialiştilor, în domeniile sale de competenţă ştiinţifică; k) acordă asistenţă tehnică şi consultanţă de specialitate; l) organizează activităţi de editare de cărţi, reviste şi alte publicaţii; m) reprezintă cercetarea ştiinţifică din domeniile sale de activitate, în relaţiile internaţionale cu organisme similare; n) participă în comisii de specialitate la omologarea noilor produse folosite în agricultură şi a creaţiilor biologice din domeniile sale de activitate, a tehnologiilor de cultivare a plantelor, de creştere şi exploatare a animalelor, de mecanizare a lucrărilor agricole şi a biotehnologiilor; o) stabileşte şi declară speciile rare sau cele pe cale de dispariţie; p) avizează, după caz, recoltarea şi colectarea în scopuri comerciale a plantelor din flora spontană de pe suprafeţe de teren proprietate publică şi privată a statului, în vederea protejării speciilor rare sau pe cale de dispariţie; q) avizează necesarul de fonduri pentru conservarea şi valorificarea resurselor genetice vegetale şi animale. r) preia şi gestionează de la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Planul sectorial de cercetare din domeniul agricol şi de dezvoltare rurală, împreună cu fondurile aferente, care conţine programe şi proiecte de interes prioritar avizate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale;--------Lit. r) a alin. (1) al art. 10 a fost introdusă de pct. 10 al art. I din LEGEA nr. 72 din 3 iunie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 399 din 7 iunie 2011. s) întocmeşte documentaţii pentru acorduri, avize şi autorizaţii de mediu.--------Lit. s) a alin. (1) al art. 10 a fost introdusă de pct. 10 al art. I din LEGEA nr. 72 din 3 iunie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 399 din 7 iunie 2011. (2) ASAS îndeplineşte şi alte atribuţii, stabilite prin lege sau prin statut.  +  Articolul 11 (1) Finanţarea cheltuielilor curente şi de capital ale activităţii ASAS se asigură din venituri proprii şi din subvenţii acordate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.--------Alin. (1) al art. 11 a fost modificat de pct. 11 al art. I din LEGEA nr. 72 din 3 iunie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 399 din 7 iunie 2011.(1^1) ASAS realizează venituri proprii din administrarea patrimoniului privat, iar destinaţia acestora este stabilită de prezidiul ASAS în conformitate cu obiectivele fundamentale ale acestei instituţii. Evidenţierea acestor venituri proprii se face în conturi distincte, purtătoare de dobânzi, deschise la bănci comerciale. Veniturile proprii realizate şi neutilizate la finele anului se reportează în anul următor.--------Alin. (1^1) al art. 11 a fost introdus de pct. 12 al art. I din LEGEA nr. 72 din 3 iunie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 399 din 7 iunie 2011. (2) ASAS poate primi donaţii, sponsorizări şi alte bunuri, cu aprobarea prezidiului ASAS.  +  Articolul 12 (1) Membrii titulari, membrii corespondenţi şi membrii de onoare rezidenţi în ţară primesc de la bugetul de stat, prin bugetul ASAS, o indemnizaţie lunară la nivelul unui salariu mediu brut lunar pe economie, comunicat de Institutul Naţional de Statistică. Plata indemnizaţiilor se face de către ASAS. (2) Membrii ASAS care sunt şi membri ai altor academii din ţară optează, în termen de 30 de zile de la data la care au devenit membri ai altor academii, pentru o singura indemnizaţie academică.  +  Articolul 13 (1) În subordinea ASAS funcţionează filiale teritoriale, care au în componenţa lor membri ai ASAS, cercetători ştiinţifici din unităţile de cercetare agricolă, cadre didactice şi alţi specialişti din domeniu. (2) Organizarea filialelor se face în conformitate cu statutul ASAS.  +  Articolul 14ASAS poate organiza comitete naţionale, comisii pe domenii de activitate, cu caracter consultativ, formate din membri ASAS şi alţi specialişti din domeniul ştiinţelor agricole, silvice, industriei alimentare, mediului, economiei agrare.  +  Secţiunea a 2-a Conducerea ASAS  +  Articolul 15Conducerea ASAS se exercită de adunarea generală, care este forul suprem de conducere, de prezidiul ASAS, de biroul prezidiului ASAS şi de preşedinte.--------Art. 15 a fost modificat de pct. 13 al art. I din LEGEA nr. 72 din 3 iunie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 399 din 7 iunie 2011.  +  Articolul 16 (1) Adunarea generală a ASAS este formată din membri titulari, membri corespondenţi şi din membri de onoare. (2) Atribuţiile şi organizarea adunării generale se stabilesc prin statutul ASAS.  +  Articolul 17 (1) Prezidiul ASAS este format din preşedinte, vicepreşedinţi, secretarul general al ASAS, preşedinţii secţiilor ştiinţifice, preşedinţii filialelor, ministrul agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale, ministrul mediului şi preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică. Din prezidiu mai fac parte preşedintele Secţiei de ştiinţe agricole şi silvice a Academiei Române, preşedintele ASAS din mandatul anterior, rectorii universităţilor de ştiinţe agricole şi medicină veterinară şi un reprezentant al organizaţiilor profesionale ale producătorilor şi procesatorilor din agricultură şi silvicultură. (2) Preşedintele ASAS, vicepreşedinţii, secretarul general şi, prin rotaţie, un preşedinte de secţie, potrivit statutului, alcătuiesc biroul prezidiului care asigură conducerea operativă a ASAS. (3) Atribuţiile, organizarea şi funcţionarea prezidiului ASAS şi ale biroului acestuia se stabilesc prin statutul ASAS.  +  Articolul 18 (1) Preşedintele ASAS, vicepreşedinţii şi secretarul general se aleg de către adunarea generală pentru un mandat de 4 ani şi pot fi realeşi, consecutiv, o singură dată. (2) Preşedintele reprezintă ASAS în relaţiile cu autorităţile publice, cu organisme şi organizaţii, cu alte persoane juridice şi fizice din ţară şi din străinătate. (3) Preşedintele ASAS conduce întreaga activitate a acesteia pe baza hotărârilor adunării generale şi ale prezidiului ASAS. În exercitarea atribuţiilor sale, preşedintele emite decizii. (4) Preşedintele ASAS emite decizii pentru constituirea consiliului de evaluare, în vederea atestării şi acreditării pentru structurile de cercetare ştiinţifică agricolă, conform legii, pentru comisiile de atestare şi promovare în grade profesionale de cercetător ştiinţific I şi cercetător ştiinţific II, decizii privind componenţa consiliilor de administraţie ale unităţilor de cercetare-dezvoltare, privind numirea directorului general sau a directorului unităţilor de cercetare-dezvoltare şi avizează propuneri cu privire la asocierea unităţilor de cercetare-dezvoltare cu alte unităţi, instituţii şi operatori economici în vederea realizării de proiecte şi lucrări în domeniul agricol, la reorganizarea sau desfiinţarea unităţilor şi instituţiilor de cercetare-dezvoltare agricolă şi altele asemenea.(4^1) Preşedintele ASAS aprobă, cu avizul conform al Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, pentru domeniul agricol, regulamentul specific privind organizarea concursului pentru obţinerea gradelor profesionale de cercetător ştiinţific gradele I şi II în unităţile de cercetare-dezvoltare-inovare subordonate sau aflate în coordonarea ASAS.--------Alin. (4^1) al art. 18 a fost introdus de pct. 14 al art. I din LEGEA nr. 72 din 3 iunie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 399 din 7 iunie 2011.(4^2) Rezultatele concursului organizat pentru obţinerea gradelor profesionale de cercetător ştiinţific gradele I şi II în unităţile de cercetare-dezvoltare-inovare subordonate sau aflate în coordonarea ASAS se transmit Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului pentru validare.--------Alin. (4^2) al art. 18 a fost introdus de pct. 14 al art. I din LEGEA nr. 72 din 3 iunie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 399 din 7 iunie 2011. (5) Preşedintele ASAS este ordonator secundar de credite. (6) Funcţia de preşedinte este asimilată funcţiei de demnitate publică şi este retribuită la nivelul funcţiei de secretar de stat, iar funcţiile de vicepreşedinţi şi secretar general sunt asimilate şi retribuite corespunzător funcţiei de subsecretar de stat.  +  Articolul 19Secretarul general îndeplineşte atribuţiile stabilite prin statutul ASAS, precum şi alte atribuţii încredinţate de preşedinte, de prezidiu sau de biroul prezidiului.  +  Articolul 20Mandatele preşedintelui, vicepreşedinţilor şi secretarului general al ASAS încetează la expirarea duratei pentru care au fost aleşi sau prin hotărâre a adunării generale a ASAS, dacă aceştia sunt în imposibilitate de a-şi îndeplini atribuţiile, ori prin demisie.  +  Secţiunea a 3-a Aparatul de lucru al ASAS  +  Articolul 21 (1) ASAS are un aparat de lucru propriu. (2) Structura organizatorică şi numărul maxim de posturi ale ASAS se aprobă prin hotărâre a Guvernului. (3) Atribuţiile şi răspunderile personalului din aparatul propriu al ASAS se stabilesc prin regulamentul de organizare şi funcţionare aprobat de prezidiul ASAS.  +  Articolul 22 (1) Statul de funcţii al aparatului de lucru al ASAS se aprobă de preşedintele ASAS, cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare. (2) Personalul necesar desfăşurării activităţii ASAS este numit sau angajat, după caz, de preşedintele ASAS, cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare.  +  Articolul 23Salarizarea personalului din aparatul de lucru propriu al ASAS se face potrivit dispoziţiilor legale aplicabile personalului din sectorul bugetar.  +  Articolul 24Prin hotărâre a Guvernului se aprobă numărul maxim de autovehicule ale ASAS, aferente parcului auto propriu, precum şi al unităţilor subordonate.  +  Capitolul III Organizarea, statutul juridic şi patrimoniul unităţilor de cercetare-dezvoltare  +  Articolul 25Sistemul naţional de cercetare-dezvoltare-inovare din domeniul agricol cuprinde ansamblul instituţiilor şi unităţilor de cercetare-dezvoltare prevăzute la art. 26, care obţin acreditarea sau atestarea necesară pentru a desfăşura activităţi de cercetare-dezvoltare, potrivit prezentei legi.  +  Articolul 26 (1) Sistemul naţional de cercetare-dezvoltare-inovare în domeniul agricol se compune din următoarele unităţi şi instituţii de drept public şi instituţii de drept privat: a) ASAS, instituţiile şi unităţile de cercetare-dezvoltare aflate în subordinea sau în coordonarea acesteia: institute naţionale, institute de cercetare-dezvoltare agricolă, staţiuni de cercetare-dezvoltare, baze experimentale, centre de excelenţă, centre de cercetări şi laboratoare; b) instituţiile de învăţământ superior din domeniul agricol şi structuri de cercetare ale acestora; c) institutele naţionale şi institutele de cercetare-dezvoltare agricolă, staţiunile de cercetare-dezvoltare, centrele de excelenţă, centrele de cercetări şi laboratoarele acestora; d) societăţile comerciale şi alte unităţi de drept public sau de drept privat, care îndeplinesc condiţiile de competenţă şi eligibilitate stabilite de lege. (2) Abrogat.--------Alin. (2) al art. 26 a fost abrogat de pct. 15 al art. I din LEGEA nr. 72 din 3 iunie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 399 din 7 iunie 2011. (3) Dreptul de a desfăşura activităţi de cercetare-dezvoltare-inovare în domeniul agricol este recunoscut oricărei persoane juridice şi fizice, potrivit prezentei legi. (4) Consorţiile de cercetare-dezvoltare sunt constituite prin libera asociere dintre instituţiile de cercetare agricolă şi instituţiile de învăţământ superior, staţiunile de cercetare-dezvoltare, centrele de studii europene, centrele de excelenţă şi centrele de cercetare organizate ca instituţii de drept public în ţară şi în străinătate.  +  Articolul 27Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, responsabil cu politicile de guvernare în domeniul agricol, are următoarele atribuţii privind activitatea de cercetare-dezvoltare-inovare în domeniul agricol: a) stabileşte obiectivele de interes prioritar pentru activitatea de cercetare-dezvoltare, în concordanţă cu programul Guvernului, fundamentează strategiile şi politicile de dezvoltare a producţiei agricole, silviculturii şi industriei alimentare, pe care le finanţează din bugetul propriu, prin bugetul ASAS; b) abrogată.--------Lit. b) a art. 27 a fost abrogată de pct. 16 al art. I din LEGEA nr. 72 din 3 iunie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 399 din 7 iunie 2011. c) asigură prin alocare directă din bugetul de stat, prin bugetul ASAS, fondurile necesare pentru proiecte de interes naţional strategic de lungă durată şi pentru conservarea şi valorificarea resurselor genetice vegetale şi animale; d) monitorizează activitatea de cercetare-dezvoltare şi rezultatele obţinute în cadrul programelor de cercetare-dezvoltare finanţate din bugetul propriu.  +  Articolul 28 (1) Prin derogare de la prevederile art. 17 alin. (2) şi (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 57/2002privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările şi completările ulterioare, unităţile de cercetare-dezvoltare prevăzute în anexa nr. 1 se reorganizează ca institute naţionale de cercetare-dezvoltare în domeniul agricol, cu personalitate juridică, în subordinea ASAS, cu finanţare din venituri proprii şi din subvenţii acordate de la bugetul de stat.--------Alin. (1) al art. 28 a fost modificat de pct. 17 al art. I din LEGEA nr. 72 din 3 iunie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 399 din 7 iunie 2011. (2) Institutele de cercetare-dezvoltare de ramură prevăzute în anexa nr. 2 se reorganizează ca instituţii de drept public cu personalitate juridică, în subordinea ASAS, iar după obţinerea acreditării se pot organiza ca institute naţionale de cercetare-dezvoltare. (3) Unităţile de cercetare-dezvoltare prevăzute în anexa nr. 3 se reorganizează ca instituţii de drept public, cu personalitate juridică, în subordinea ASAS. (4) Staţiunile şi centrele de cercetare-dezvoltare pot fi reorganizate, după obţinerea acreditării, ca baze experimentale, fără personalitate juridică, ale institutelor naţionale de cercetare-dezvoltare sau ale institutelor de profil. (5) Unităţile de cercetare-dezvoltare prevăzute în anexa nr. 4 se preiau şi se integrează în cadrul instituţiilor de învăţământ superior de stat, al Academiei Române şi al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, după caz.--------Alin. (5) al art. 28 a fost modificat de pct. 17 al art. I din LEGEA nr. 72 din 3 iunie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 399 din 7 iunie 2011. (6) Unităţile de cercetare-dezvoltare prevăzute în anexa nr. 5 se reorganizează, prin fuziune, ca instituţii de cercetare-dezvoltare de drept public, în subordinea ASAS. (7) Unităţile de cercetare-dezvoltare prevăzute în anexa nr. 6 trec în subordinea Agenţiei Domeniilor Statului şi se reorganizează ca societăţi comerciale pe acţiuni cu capital integral de stat sau se desfiinţează, după caz. Acţiunile societăţilor comerciale rezultate din reorganizarea unităţilor de cercetare-dezvoltare se preiau de Agenţia Domeniilor Statului. Patrimoniul unităţilor de cercetare-dezvoltare care se desfiinţează, format din bunuri mobile şi imobile proprietate publică şi privată a statului, se preia de Agenţia Domeniilor Statului, cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare.--------Alin. (7) al art. 28 a fost modificat de pct. 17 al art. I din LEGEA nr. 72 din 3 iunie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 399 din 7 iunie 2011. (8) Reorganizarea unităţilor de cercetare-dezvoltare se va face în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, prin hotărâre a Guvernului, iniţiată de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, la propunerea ASAS, pentru anexele nr. 1-3, 5 şi 6, şi de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, pentru anexa nr. 4. (9) Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Bioresurse Alimentare - I.B.A. Bucureşti, Societatea Comercială «Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Apicultură» - S.A. Bucureşti, Societatea Naţională «Institutul Pasteur» - S.A. Bucureşti, Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Maşini şi Instalaţii destinate Agriculturii şi Industriei Alimentare - INMA, Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice, Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală, Institutul de Igienă şi Sănătate Publică Veterinară, Centrul Naţional de Geodezie, Cartografie, Fotogrammetrie şi Teledetecţie, Institutul Naţional pentru Cercetare-Dezvoltare pentru Pedologie, Agrochimie şi Protecţia Mediului - I.C.P.A. Bucureşti şi Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Îmbunătăţiri Funciare - I.N.C.D.I.F. - «ISPIF» Bucureşti sunt în coordonarea ştiinţifică a ASAS.--------Alin. (9) al art. 28 a fost modificat de pct. 17 al art. I din LEGEA nr. 72 din 3 iunie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 399 din 7 iunie 2011.  +  Articolul 29La propunerea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, prin hotărâre a Guvernului, se înfiinţează Institutul de Cercetare-Dezvoltare Avicolă «Moara Domnească», în structura Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti.--------Art. 29 a fost modificat de pct. 18 al art. I din LEGEA nr. 72 din 3 iunie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 399 din 7 iunie 2011.  +  Articolul 30La propunerea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, prin hotărâre a Guvernului, se înfiinţează Centrul de cercetare pentru studiul calităţii produselor agroalimentare, în structura Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti.--------Art. 30 a fost modificat de pct. 19 al art. I din LEGEA nr. 72 din 3 iunie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 399 din 7 iunie 2011.  +  Articolul 31 (1) Institutele naţionale, institutele, centrele şi staţiunile de cercetare-dezvoltare din domeniul agricol, instituţiile de învăţământ agricol şi silvic, unităţile de cercetare-dezvoltare aflate în structura unor regii din domeniul agricol administrează bunuri din domeniul public, identificate prin hotărâre a Guvernului de reorganizare a unităţilor de cercetare-dezvoltare, bunuri din domeniul privat al statului, precum şi bunuri proprii dobândite în condiţiile legii, fiind destinate exclusiv activităţii de cercetare-dezvoltare-inovare şi multiplicării materialului biologic vegetal şi animal.--------Alin. (1) al art. 31 a fost modificat de pct. 20 al art. I din LEGEA nr. 72 din 3 iunie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 399 din 7 iunie 2011. (2) Suprafeţele de teren cu destinaţie agricolă prevăzute în anexele la prezenta lege sunt bunuri aparţinând domeniului public al statului, indispensabile cercetării-dezvoltării şi multiplicării materialului biologic, cu excepţia terenurilor retrocedate potrivit legii, iar construcţiile deţinute de unităţile de cercetare-dezvoltare sunt bunuri aparţinând domeniului public sau privat al statului şi bunuri proprii, după caz, şi se dau în administrarea instituţiilor şi unităţilor de cercetare-dezvoltare de drept public care le deţin în prezent şi care au ca obiect de activitate cercetarea-dezvoltarea în agricultură, pe toată durata existenţei unităţilor, cu condiţia păstrării obiectului de activitate.--------Alin. (2) al art. 31 a fost modificat de pct. 20 al art. I din LEGEA nr. 72 din 3 iunie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 399 din 7 iunie 2011. (3) Terenurile date în administrarea instituţiilor şi unităţilor de cercetare-dezvoltare de drept public şi de utilitate publică sunt inalienabile, insesizabile, imprescriptibile şi nu pot fi scoase din proprietatea publică şi din administrarea unităţilor de cercetare-dezvoltare din agricultură şi silvicultură decât prin lege, exceptând terenurile prevăzute la art. 6 alin. (3).--------Alin. (3) al art. 31 a fost modificat de art. IV din LEGEA nr. 72 din 3 iunie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 399 din 7 iunie 2011, prin înlocuirea sintagmei "unităţi de cercetare-dezvoltare de drept public" cu "unităţi de cercetare-dezvoltare de drept public şi de utilitate publică". (4) Terenurile şi clădirile aflate în administrarea/proprietatea unităţilor şi instituţiilor de drept public de cercetare-dezvoltare şi în proprietatea ASAS se înscriu în cărţile funciare sau în cărţile de publicitate imobiliară, după caz, cu scutirea de la plata taxelor pentru aceste servicii. (5) Terenurile date în administrarea instituţiilor publice, destinate activităţii de cercetare-dezvoltare, prevăzute în anexele la prezenta lege, nu pot face obiectul niciunei compensări ca rezultat al solicitărilor de reconstituire a dreptului de proprietate, exceptând terenurile prevăzute la art. 6 alin. (3). (6) Abrogat.--------Alin. (6) al art. 31 a fost abrogat de pct. 21 al art. I din LEGEA nr. 72 din 3 iunie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 399 din 7 iunie 2011. (7) Terenurile din domeniul public al statului aflate în administrarea unităţilor şi instituţiilor de cercetare-dezvoltare, aferente construcţiilor proprietate privată a statului, cele aferente construcţiilor valorificate în baza Legii nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu altă destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cele aferente construcţiilor proprietatea unităţilor şi instituţiilor de cercetare-dezvoltare trec în domeniul privat al statului şi în administrarea unităţilor şi instituţiilor de drept public şi de utilitate publică de cercetare-dezvoltare, conform anexelor nr. 7, 7.1-7.19.--------Alin. (7) al art. 31 a fost modificat de pct. 22 al art. I din LEGEA nr. 72 din 3 iunie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 399 din 7 iunie 2011. (8) Construcţiile din domeniul public al statului rămase, ca efect al aplicării legilor proprietăţii, pe terenurile retrocedate persoanelor îndreptăţite trec în domeniul privat al statului şi în administrarea unităţilor şi instituţiilor de cercetare-dezvoltare.--------Alin. (8) al art. 31 a fost modificat de pct. 22 al art. I din LEGEA nr. 72 din 3 iunie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 399 din 7 iunie 2011. (9) Construcţiile din domeniul public al statului şi terenurile curţi - construcţii rămase izolate între proprietăţi private trec în domeniul privat al statului şi în administrarea unităţilor şi instituţiilor de cercetare-dezvoltare.--------Alin. (9) al art. 31 a fost introdus de pct. 23 al art. I din LEGEA nr. 72 din 3 iunie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 399 din 7 iunie 2011.----------------*) NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamţ:Conform art. 1 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 3 iunie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 400 din 12 iunie 2009, prin derogare de la dispoziţiile art. 31 alin. (3) din Legea nr. 45/2009 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti" şi a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare, se aprobă darea în administrarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii a unor suprafeţe totale de teren de 2.534 mp, proprietate publică a statului, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanţă de urgenţă, din administrarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti" - Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Zootehnie Baloteşti, în vederea realizării de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. a obiectivului de investiţie "Fluidizare trafic pe DN 1 km 8+100 - km 17+100 şi Centura rutieră în zona de nord a municipiului Bucureşti - obiect 5B - Extindere la 4 benzi a Centurii rutiere a municipiului Bucureşti pe sectorul cuprins între km 2+400 şi intersecţia cu DN 2".Predarea-preluarea terenurilor prevăzute la alin. (1) se face pe bază de protocol încheiat între părţile interesate, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.--------**) NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamţ:Conform art. 1 din LEGEA nr. 173 din 16 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 510 din 22 iulie 2010, prin derogare de la dispoziţiile art. 31 alin. (3) din Legea nr. 45/2009 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti" şi a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare, cu modificările ulterioare, se aprobă darea în administrarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii a unor suprafeţe totale de teren de 44.562 mý, aflate în domeniul public al statului, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezenta lege, din administrarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti" - Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Montanologie Cristian - Sibiu, în vederea realizării de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. a obiectivului de investiţie "Varianta de ocolire a municipiului Sibiu".Potrivit art. 2 din LEGEA nr. 173 din 16 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 510 din 22 iulie 2010, prin derogare de la dispoziţiile art. 31 alin. (3) din Legea nr. 45/2009, cu modificările ulterioare, se aprobă darea în administrarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii a unor terenuri în suprafaţă totală de 141.993 mý, aflate în domeniul public al statului, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 2, care face parte integrantă din prezenta lege, din administrarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti" - Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Creşterea Ovinelor şi Caprinelor Palas - Constanţa, în vederea realizării de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. a obiectivului de investiţie "Varianta de ocolire a municipiului Constanţa".Predarea-preluarea suprafeţelor de teren prevăzute la art. 1 şi 2 se face pe bază de protocol încheiat între părţile interesate, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.------***) NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamţ:Conform art. 1 din LEGEA nr. 174 din 16 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 510 din 22 iulie 2010, prin derogare de la dispoziţiile art. 31 alin. (3) din Legea nr. 45/2009 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti" şi a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare, cu modificările ulterioare, se aprobă: a) transmiterea unui teren în suprafaţă de 3 ha, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta lege, din domeniul public al statului şi din administrarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti" - Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Suceava în domeniul public al municipiului Suceava şi în administrarea Consiliului Local al Municipiului Suceava, judeţul Suceava, în vederea amenajării unui cimitir; b) transmiterea unui teren în suprafaţă de 12,056 ha, având datele de identificare prevăzute în anexă, din domeniul public al statului şi din administrarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti" - Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Suceava în domeniul public al municipiului Suceava şi în administrarea Consiliului Local al Municipiului Suceava, judeţul Suceava, în vederea amenajării unui complex sportiv şi a unui drum de acces.Schimbarea destinaţiei prevăzute la alin. (1) lit. a) şi b) este interzisă şi se sancţionează conform legii.Predarea-preluarea terenurilor prevăzute la art. 1 se face pe bază de protocol încheiat între părţile interesate, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.  +  Articolul 32 (1) Obiectivele activităţii unităţilor de cercetare-dezvoltare sunt: cercetarea fundamentală şi cercetarea aplicativă; dezvoltarea tehnologică şi inovarea; producerea, multiplicarea şi comercializarea de seminţe, material săditor, animale de rasă şi alte produse specifice profilului de activitate; transferul tehnologic al rezultatelor cercetării; instruirea profesională; servicii de consultanţă şi expertiză; editarea de publicaţii; relaţii ştiinţifice internaţionale; relaţii de cooperare şi de comerţ interior şi exterior; alte obiective ce decurg din activitatea specifică unităţilor de cercetare-dezvoltare, inclusiv activităţi de cooperare sau de asociere cu alte instituţii, organizaţii şi operatori economici din ţară şi din străinătate. (2) Unităţile de cercetare-dezvoltare pot să îşi dezvolte reţele de extensie a rezultatelor cercetării şi de verificare a unor tehnologii.  +  Articolul 33 (1) Pentru evaluarea, atestarea şi acreditarea instituţiilor şi unităţilor de cercetare-dezvoltare, prin ordin al preşedintelui ASAS se constituie consiliul de evaluare, în vederea atestării şi acreditării unităţilor de cercetare-dezvoltare în domeniul agricol, având în componenţă personalităţi ştiinţifice din domeniile respective. (2) Consiliul de evaluare prevăzut la alin. (1) îşi desfăşoară activitatea pe baza regulamentului propriu adoptat de adunarea generală a ASAS, a criteriilor standard şi a metodologiilor privind evaluarea, atestarea şi acreditarea instituţiilor şi unităţilor de cercetare-dezvoltare elaborate de Autoritatea Naţională de Cercetare Ştiinţifică.  +  Articolul 34Unităţile de cercetare-dezvoltare din domeniul agricol, organizate ca instituţii de drept public, sunt persoane juridice române care au ca obiect principal activitatea de cercetare-dezvoltare şi se supun următoarelor reglementări: a) conducerea acestora se exercită de consiliul de administraţie, din care fac parte un reprezentant al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, un reprezentant al ASAS, preşedintele consiliului ştiinţific, directorul unităţii, care este şi preşedinte al consiliului de administraţie, şi specialişti în domeniu din cadrul unităţii. Consiliul de administraţie este format dintr-un număr de 5 membri la institute şi staţiuni şi de 9 membri la institutele naţionale. Numirea şi revocarea membrilor consiliului de administraţie se fac prin decizie a preşedintelui ASAS. Pentru activitatea desfăşurată, în calitate de membri ai consiliului de administraţie, aceştia pot beneficia de o indemnizaţie lunară stabilită de preşedintele ASAS, dar nu mai mult de 10% din salariul de bază al directorului unităţii, în funcţie de resursele financiare disponibile. Sunt incompatibili cu calitatea de membru al consiliului de administraţie cei care, personal ori soţul/soţia, copiii sau rudele până la gradul al II-lea inclusiv, sunt în acelaşi timp acţionari sau asociaţi la societăţile comerciale cu capital privat cu acelaşi profil ori cu care unitatea se află în relaţii comerciale directe. Una şi aceeaşi persoană nu poate face parte concomitent din mai mult de două consilii de administraţie ale instituţiilor publice sau să participe la societăţi comerciale cu care unitatea întreţine relaţii economice;--------Lit. a) a art. 34 a fost modificată de pct. 24 al art. I din LEGEA nr. 72 din 3 iunie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 399 din 7 iunie 2011. b) regulamentul de organizare şi funcţionare a consiliului ştiinţific se aprobă de consiliul de administraţie; c) directorul general sau directorul, după caz, este numit prin decizie a preşedintelui ASAS, pentru un mandat de 4 ani, conform rezultatelor concursului organizat în condiţiile legii, şi asigură conducerea executivă a unităţii de cercetare-dezvoltare.--------Lit. b) a art. 34 a fost modificată de pct. 24 al art. I din LEGEA nr. 72 din 3 iunie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 399 din 7 iunie 2011. d) regulamentul de organizare şi funcţionare şi structura organizatorică a unităţilor subordonate se aprobă prin decizie a preşedintelui ASAS, la propunerea consiliului de administraţie; e) bugetul de venituri şi cheltuieli al activităţii proprii a ASAS, precum şi cel al unităţilor subordonate ASAS se aprobă de preşedintele ASAS, în calitate de ordonator secundar de credite, la propunerea prezidiului ASAS; f) situaţiile financiare se aprobă de consiliul de administraţie al unităţii de cercetare-dezvoltare şi se depun la ASAS, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.  +  Capitolul IV Finanţarea activităţii de cercetare-dezvoltare-inovare  +  Articolul 35Finanţarea activităţilor unităţilor şi instituţiilor de cercetare-dezvoltare de drept public şi de utilitate publică din domeniul agricol din subordinea ASAS se realizează din venituri proprii şi din subvenţii acordate de la bugetul de stat. Veniturile proprii provin din:--------Partea introductivă a art. 35 a fost modificată de pct. 25 al art. I din LEGEA nr. 72 din 3 iunie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 399 din 7 iunie 2011. a) contracte de finanţare încheiate pe perioade multianuale pentru realizarea programelor, a proiectelor de cercetare-dezvoltare-inovare, a acţiunilor cuprinse în Planul naţional de cercetare-dezvoltare-inovare şi în programele-nucleu de cercetare, finanţate în sistem competiţional sau direct de către autoritatea de stat pentru cercetare-dezvoltare; b) contracte pentru programe şi proiecte sectoriale proprii, finanţate de ASAS;--------Lit. b) a art. 35 a fost modificată de pct. 26 al art. I din LEGEA nr. 72 din 3 iunie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 399 din 7 iunie 2011. c) proiecte de interes naţional strategic de lungă durată; d) contracte de finanţare a proiectelor şi programelor internaţionale; e) valorificarea rezultatelor cercetării, conform prevederilor legale; f) contractarea unor servicii de cercetare, extensie, consultanţă şi expertiză cu instituţii, operatori economici, organizaţii neguvernamentale şi alte persoane fizice şi juridice din ţară şi din străinătate; g) valorificarea produselor rezultate din activitatea de cercetare-dezvoltare, din activitatea de producere de seminţe, material săditor, masă lemnoasă, furaje speciale, animale de rasă şi a oricăror alte produse realizate; h) redevenţe asupra soiurilor şi a hibrizilor de plante şi a raselor de animale, precum şi asupra altor creaţii originale; i) vânzări de licenţe de soiuri, hibrizi de plante şi rase de animale, tehnologii şi metode; j) valorificarea mijloacelor fixe proprii disponibile, chirii, prestări de servicii, analize şi altele asemenea; k) contracte de parteneriat public-privat, precum şi diferite forme de participare directă a capitalului privat la activitatea de cercetare-dezvoltare; l) alte venituri, potrivit legii.  +  Articolul 36 (1) Veniturile salariale ale personalului din cercetarea ştiinţifică agricolă şi ale personalului aferent acestei activităţi se asigură de la bugetul de stat şi din venituri proprii. (2) Personalul ASAS şi al unităţilor şi instituţiilor de cercetare-dezvoltare subordonate ASAS beneficiază de salariul de bază şi de alte drepturi de personal, potrivit legii. (3) Finanţarea de la bugetul de stat a unităţilor şi instituţiilor de cercetare-dezvoltare de drept public şi de utilitate publică din subordinea ASAS, prevăzută la art. 35, nu este condiţionată de reorganizarea acestora prin hotărâre a Guvernului.--------Alin. (3) al art. 36 a fost introdus de pct. 27 al art. I din LEGEA nr. 72 din 3 iunie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 399 din 7 iunie 2011.  +  Articolul 37Unităţile şi instituţiile de cercetare-dezvoltare de drept public şi de utilitate publică efectuează operaţiunile de încasări şi plăţi prin unităţile teritoriale ale Trezoreriei Statului în a căror rază îşi au sediul şi la care au deschise conturile de disponibilităţi.--------Art. 37 a fost modificat de art. IV din LEGEA nr. 72 din 3 iunie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 399 din 7 iunie 2011, prin înlocuirea sintagmei "unităţi de cercetare-dezvoltare de drept public" cu "unităţi de cercetare-dezvoltare de drept public şi de utilitate publică".  +  Articolul 38 (1) Unităţile şi instituţiile de cercetare-dezvoltare de drept public şi de utilitate publică pot deschide conturi escrow, cu avizul Ministerului Finanţelor Publice, la o bancă agreată de instituţiile finanţatoare externe sau interne, în care să se colecteze veniturile sau alte disponibilităţi încasate de către acestea în limita unor sume, în lei sau în valută, în condiţii stabilite prin convenţii încheiate între părţi. (2) Operaţiunile de încasări şi plăţi în valută se pot efectua prin conturi deschise la bănci comerciale selectate de către unităţile şi instituţiile de cercetare-dezvoltare de drept public şi de utilitate publică.--------Art. 38 a fost modificat de art. IV din LEGEA nr. 72 din 3 iunie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 399 din 7 iunie 2011, prin înlocuirea sintagmei "unităţi de cercetare-dezvoltare de drept public" cu "unităţi de cercetare-dezvoltare de drept public şi de utilitate publică".  +  Articolul 39 (1) Unităţile şi instituţiile de cercetare-dezvoltare pot participa la constituirea parcurilor ştiinţifice şi tehnologice, cu avizul ASAS, conform prevederilor legale şi normelor elaborate de autoritatea de stat în domeniul cercetării. (2) Pentru realizarea unor proiecte şi lucrări în domeniul agricol, unităţile şi instituţiile de cercetare-dezvoltare se pot asocia cu alte unităţi de cercetare-dezvoltare de interes public şi privat, cu instituţii de învăţământ acreditate şi cu operatori economici din ţară şi din străinătate, cu avizul ASAS.  +  Articolul 40Evaluarea şi regularizarea, transpunerea şi reflectarea în evidenţa contabilă a elementelor patrimoniale ale unităţilor de cercetare-dezvoltare, care se reorganizează ca instituţii de drept public, se fac potrivit reglementărilor contabile aplicabile.  +  Capitolul V Resursele umane  +  Articolul 41 (1) Personalul contractual al unităţilor de cercetare-dezvoltare reorganizate se preia de noua unitate, fără concurs. (2) Ocuparea funcţiilor de director general sau director, după caz, la unităţile şi instituţiile de drept public de cercetare-dezvoltare prevăzute la art. 28 se face prin concurs, pentru un mandat de 4 ani, care poate fi reînnoit o singură dată pentru o perioadă de cel mult 4 ani, cu respectarea legislaţiei în vigoare. La concursul pentru ocuparea funcţiei de director pot candida absolvenţi cu studii superioare, cu sau fără grad ştiinţific, cu experienţă managerială, prin derogare de la prevederile Legii nr. 319/2003 privind Statutul personalului de cercetare-dezvoltare. (3) Din comisia de concurs pentru ocuparea funcţiei de director general face parte câte un reprezentant al Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, al Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării şi al ASAS. (4) Drepturile şi obligaţiile directorilor generali/directorilor unităţilor şi instituţiilor de cercetare-dezvoltare de drept public şi de utilitate publică se stabilesc prin contract de management, încheiat cu ASAS, care constituie anexă la contractul individual de muncă.--------Alin. (4) al art. 41 a fost introdus de pct. 28 al art. I din LEGEA nr. 72 din 3 iunie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 399 din 7 iunie 2011. (5) Persoanele care ocupă funcţii de director sau de director general la unităţile şi instituţiile de cercetare-dezvoltare din subordinea ASAS au funcţia de bază la aceste unităţi.--------Alin. (5) al art. 41 a fost introdus de pct. 28 al art. I din LEGEA nr. 72 din 3 iunie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 399 din 7 iunie 2011.  +  Articolul 42Pentru integrarea cercetării ştiinţifice şi a învăţământului universitar, precum şi pentru asigurarea instruirii practice a studenţilor, unităţile de cercetare-dezvoltare din domeniul agricol şi universităţile de profil pot asigura, pe bază de protocol, integrarea reciprocă a cadrelor didactice universitare şi a personalului de cercetare în activitatea didactică şi de cercetare ştiinţifică.  +  Articolul 43Pentru activităţi cu caracter sezonier, unităţile şi instituţiile de cercetare-dezvoltare pot încheia contracte de prestări de servicii pe perioadă determinată, cu persoane fizice sau juridice.  +  Articolul 44 (1) Absolvenţii de învăţământ superior şi mediu care se încadrează în unităţile de cercetare-dezvoltare beneficiază de o primă de instalare de până la 5 salarii medii pe economie, care se suportă din venituri proprii. Beneficiarii primelor de instalare au obligaţia de a semna un contract individual de muncă pe o perioadă de minimum 5 ani. În cazul nerespectării termenului minim din contractul individual de muncă, beneficiarii primelor sunt obligaţi la restituirea întregii sume primite. (2) Personalul cu studii superioare care îşi desfăşoară activitatea în cadrul unităţilor şi instituţiilor publice de cercetare-dezvoltare agricolă poate primi în folosinţă, pe durata contractului individual de muncă, până la 1.000 mý de teren agricol din terenul aflat în administrarea acestor unităţi.--------Alin. (2) al art. 44 a fost modificat de pct. 29 al art. I din LEGEA nr. 72 din 3 iunie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 399 din 7 iunie 2011.  +  Capitolul VI Parteneriatul public-privat din domeniul agricol şi silvic din unităţile de cercetare-dezvoltare şi din unităţile de învăţământ agricol şi silvic  +  Articolul 45 (1) Unităţile şi instituţiile de cercetare-dezvoltare, precum şi instituţiile de învăţământ agricol şi silvic îşi pot realiza obiectivele de investiţii specifice şi valorificarea rezultatelor cercetării acestora, în condiţiile reglementate de Codul comercial cu privire la asocierea în participaţiune şi de Ordonanţa Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările şi completările ulterioare, pe terenurile pe care le au în administrare, potrivit legii. (2) Asocierea în participaţiune se realizează între unitatea şi instituţia de cercetare-dezvoltare sau instituţia de învăţământ şi companii naţionale, societăţi comerciale, societăţi agricole, asociaţii profesionale sau grupuri de producători agricoli, din ţară sau străinătate. (3) Scoaterea terenurilor din circuitul agricol şi silvic pentru realizarea de lucrări de investiţii, în condiţiile alin. (1), este scutită de taxe şi impozite.  +  Articolul 46 (1) Terenurile aflate în administrarea unităţilor şi instituţiilor de cercetare-dezvoltare din domeniul agricol şi cele aflate în administrarea instituţiilor de învăţământ superior de stat rămân în continuare în administrarea acestora şi nu pot fi scoase din proprietatea publică şi din administrare decât prin lege, cu excepţia terenurilor retrocedate potrivit legii.--------Alin. (1) al art. 46 a fost modificat de pct. 30 al art. I din LEGEA nr. 72 din 3 iunie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 399 din 7 iunie 2011. (2) Terenurile care fac obiectul retrocedărilor pot constitui obiect al unor parteneriate public-private, dacă acestea rămân în perimetrul unităţilor de cercetare-dezvoltare sau de învăţământ.  +  Articolul 47Unităţile şi instituţiile de cercetare-dezvoltare, precum şi cele din învăţământul agricol şi silvic pot dezvolta parteneriate cu operatorii economici interni şi externi, potrivit prevederilor legale în vigoare.--------Art. 47 a fost modificat de pct. 31 al art. I din LEGEA nr. 72 din 3 iunie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 399 din 7 iunie 2011.  +  Articolul 48 (1) Unităţile şi instituţiile de cercetare-dezvoltare pot înfiinţa societăţi comerciale pe acţiuni pentru multiplicarea creaţiilor biologice vegetale şi animale, precum şi pentru introducerea de noi tehnologii, în vederea transferului rezultatelor ştiinţifice către partenerii privaţi. (2) Patrimoniul noii societăţii comerciale se constituie dintr-o parte a patrimoniului public şi/sau privat al statului, care se închiriază pe durata existenţei societăţii comerciale, din patrimoniul propriu al unităţilor şi instituţiilor de cercetare-dezvoltare din agricultură, alcătuit din valoarea creaţiilor genetice şi tehnologice, terenuri, construcţii şi alte bunuri proprii obţinute conform legii, precum şi din aportul de capital al operatorilor economici, persoane fizice şi juridice. Unităţile şi institutele de cercetare-dezvoltare deţin cel puţin 51% din capitalul societăţii comerciale nou-înfiinţate.--------Alin. (2) al art. 48 a fost modificat de pct. 32 al art. I din LEGEA nr. 72 din 3 iunie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 399 din 7 iunie 2011.  +  Capitolul VII Dispoziţii tranzitorii şi finale  +  Articolul 49Drepturile şi obligaţiile unităţilor de cercetare-dezvoltare, precum şi ale societăţilor comerciale care se reorganizează în condiţiile prezentei legi trec asupra instituţiilor nou-înfiinţate.  +  Articolul 50Personalul disponibilizat ca urmare a reorganizării unităţilor şi instituţiilor de cercetare-dezvoltare beneficiază de plăţi compensatorii, potrivit legii.  +  Articolul 51Documentaţiile şi informaţiile ştiinţifice, precum şi materialul biologic de cercetare vegetală şi animală acumulate de unităţile de cercetare-dezvoltare până la data privatizării sau desfiinţării lor se preiau fără plată de instituţiile de cercetare-dezvoltare desemnate de ASAS.--------Art. 51 a fost modificat de pct. 33 al art. I din LEGEA nr. 72 din 3 iunie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 399 din 7 iunie 2011.  +  Articolul 52Abrogat.--------Art. 52 a fost abrogat de pct. 34 al art. I din LEGEA nr. 72 din 3 iunie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 399 din 7 iunie 2011.  +  Articolul 53 (1) Evaluarea, atestarea şi acreditarea unităţilor şi instituţiilor de cercetare-dezvoltare, potrivit prevederilor art. 33, se efectuează în decurs de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi. (2) Unităţile şi instituţiile de cercetare-dezvoltare acreditate se supun reevaluării periodice, o dată la maximum 5 ani. (3) În cazul în care unităţile şi instituţiile de cercetare-dezvoltare acreditate nu îndeplinesc criteriile şi standardele de acreditare, li se retrage acreditarea. (4) Până la obţinerea evaluării, atestării şi acreditării, unităţile şi instituţiile de cercetare-dezvoltare din domeniul agricol beneficiază de prevederile prezentei legi. (5) Unităţile şi instituţiile de cercetare-dezvoltare care nu obţin acreditarea se reorganizează sau se desfiinţează prin hotărâre a Guvernului, iniţiată de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, la propunerea ASAS. (6) Patrimoniul de cercetare al unităţilor prevăzute la alin. (5) se transferă potrivit prevederilor art. 51, iar terenurile agricole sunt preluate de Agenţia Domeniilor Statului.  +  Articolul 54 (1) Abrogat.--------Alin. (1) al art. 54 a fost abrogat de pct. 35 al art. I din LEGEA nr. 72 din 3 iunie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 399 din 7 iunie 2011.(1^1) Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Bistriţa se reorganizează ca instituţie de drept public, în subordinea ASAS, prin desfiinţarea Staţiunii de Cercetare şi Producţie Pomicolă Bistriţa.--------Alin. (1^1) al art. 54 a fost introdus de pct. 36 al art. I din LEGEA nr. 72 din 3 iunie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 399 din 7 iunie 2011.(1^2) Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Băneasa se reorganizează ca instituţie de drept public, în subordinea ASAS, prin desfiinţarea Staţiunii de Cercetare şi Producţie Pomicolă Băneasa.--------Alin. (1^2) al art. 54 a fost introdus de pct. 36 al art. I din LEGEA nr. 72 din 3 iunie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 399 din 7 iunie 2011.(1^3) Staţiunea de Cercetări Sericicole Băneasa Bucureşti se înfiinţează ca instituţie de drept public, în subordinea ASAS, prin desfiinţarea Societăţii Comerciale «Sericarom» - SA.--------Alin. (1^3) al art. 54 a fost introdus de pct. 36 al art. I din LEGEA nr. 72 din 3 iunie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 399 din 7 iunie 2011.(1^4) Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Cultura Plantelor pe Nisipuri Dăbuleni se reorganizează ca instituţie de drept public, în subordinea ASAS, prin desfiinţarea Centrului de Cercetare-Dezvoltare pentru Cultura Plantelor pe Nisipuri Dăbuleni.--------Alin. (1^4) al art. 54 a fost introdus de pct. 36 al art. I din LEGEA nr. 72 din 3 iunie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 399 din 7 iunie 2011.(1^5) Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Combaterea Eroziunii Solului «Mircea Moţoc» Perieni se reorganizează ca instituţie de drept public, în subordinea ASAS, prin desfiinţarea Centrului de Cercetare-Dezvoltare pentru Combaterea Eroziunii Solului Perieni.--------Alin. (1^5) al art. 54 a fost introdus de pct. 36 al art. I din LEGEA nr. 72 din 3 iunie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 399 din 7 iunie 2011.(1^6) Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Piscicultură Nucet se reorganizează ca instituţie de drept public, în subordinea ASAS, prin desfiinţarea Centrului de Cercetare-Dezvoltare pentru Piscicultură Nucet.--------Alin. (1^6) al art. 54 a fost introdus de pct. 36 al art. I din LEGEA nr. 72 din 3 iunie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 399 din 7 iunie 2011.(1^7) Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Cinegetică şi Resurse Montane Miercurea-Ciuc se reorganizează ca instituţie de drept public, în subordinea ASAS, prin desfiinţarea Staţiunii de Cercetare şi Producţie a Cartofului Miercurea-Ciuc.--------Alin. (1^7) al art. 54 a fost introdus de pct. 36 al art. I din LEGEA nr. 72 din 3 iunie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 399 din 7 iunie 2011.(1^8) Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Zootehnie Baloteşti se reorganizează ca institut naţional, în subordinea ASAS, prin desfiinţarea Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Biologie şi Nutriţie Animală - IBNA Baloteşti.--------Alin. (1^8) al art. 54 a fost introdus de pct. 36 al art. I din LEGEA nr. 72 din 3 iunie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 399 din 7 iunie 2011.(1^9) Prin derogare de la prevederile Legii nr. 329/2009privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, cu modificările şi completările ulterioare, se înfiinţează Banca de Resurse Genetice Vegetale Suceava «Mihai Cristea», ca instituţie de drept public cu personalitate juridică, în subordinea ASAS, prin divizarea Laboratorului Central pentru Calitatea Seminţelor şi a Materialului Săditor.--------Alin. (1^9) al art. 54 a fost introdus de pct. 36 al art. I din LEGEA nr. 72 din 3 iunie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 399 din 7 iunie 2011.(1^10) Institutul de Cercetare pentru Economia Agriculturii şi Dezvoltare Rurală Bucureşti se reorganizează ca instituţie de drept public şi de utilitate publică, în subordinea ASAS, prin desfiinţarea Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Economia Agriculturii şi Dezvoltare Rurală Bucureşti.--------Alin. (1^10) al art. 54 a fost introdus de pct. 36 al art. I din LEGEA nr. 72 din 3 iunie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 399 din 7 iunie 2011.(1^11) Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Voineşti se reorganizează ca instituţie de drept public, în subordinea ASAS, prin desfiinţarea Staţiunii de Cercetare-Dezvoltare şi Producţie Pomicolă Voineşti.--------Alin. (1^11) al art. 54 a fost introdus de pct. 36 al art. I din LEGEA nr. 72 din 3 iunie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 399 din 7 iunie 2011. (2) Se transmite suprafaţa de teren de 310,33 ha, aflată în domeniul public al statului, din administrarea Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Montanologie Sibiu în administrarea Universităţii "Lucian Blaga" Sibiu. (3) Se transmit suprafaţa de teren de 58,35 ha şi construcţiile aferente, aflate în domeniul public al statului, din administrarea Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Piteşti - Mărăcineni în administrarea Staţiunii de Cercetare şi Producţie Pomicolă Voineşti.--------Alin. (3) al art. 54 a fost introdus de pct. 37 al art. I din LEGEA nr. 72 din 3 iunie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 399 din 7 iunie 2011. (4) Se transmite suprafaţa de teren de 0,27 ha, aflată în domeniul public al statului şi în exploatarea Staţiunii de Cercetare şi Producţie a Cartofului Miercurea-Ciuc, în domeniul public al statului şi în administrarea Direcţiei pentru Agricultură Harghita.--------Alin. (4) al art. 54 a fost introdus de pct. 37 al art. I din LEGEA nr. 72 din 3 iunie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 399 din 7 iunie 2011.  +  Articolul 55 (1) Agenţia Domeniilor Statului are obligaţia ca, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, să încheie protocoale de predare-preluare a suprafeţelor de teren cu unităţile de cercetare-dezvoltare nereorganizate ca instituţii publice conform Legii nr. 290/2002privind organizarea şi funcţionarea unităţilor de cercetare-dezvoltare din domeniul agriculturii, silviculturii, industriei alimentare şi a Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti", cu modificările şi completările ulterioare, şi pentru completarea suprafeţelor de teren indispensabile activităţii de cercetare-dezvoltare, prevăzute în anexele nr. 1-3 dacă acestea au fost diminuate.---------Alin. (1) al art. 55 a fost modificat de RECTIFICAREA nr. 45 din 20 martie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 139 din 24 februarie 2011. (2) Abrogat.--------Alin. (2) al art. 55 a fost abrogat de pct. 38 al art. I din LEGEA nr. 72 din 3 iunie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 399 din 7 iunie 2011. (3) Abrogat.--------Alin. (3) al art. 55 a fost abrogat de pct. 38 al art. I din LEGEA nr. 72 din 3 iunie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 399 din 7 iunie 2011. (4) Abrogat.--------Alin. (4) al art. 55 a fost abrogat de pct. 38 al art. I din LEGEA nr. 72 din 3 iunie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 399 din 7 iunie 2011. (5) Este interzisă trecerea terenurilor aflate în administrarea unităţilor şi instituţiilor de cercetare-dezvoltare, indispensabile cercetării, din domeniul public al statului în domeniul privat al statului, prin hotărâre a comisiei locale, a comisiei judeţene, respectiv a Comisiei de fond funciar a municipiului Bucureşti.  +  Articolul 56 (1) Pe data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă Legea nr. 290/2002 privind organizarea şi funcţionarea unităţilor de cercetare-dezvoltare din domeniul agriculturii, silviculturii, industriei alimentare şi a Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti", publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 358 din 29 mai 2002, cu modificările şi completările ulterioare, cu excepţia prevederilor art. 7 alin. (1) şi ale art. 8 alin. (3). (2) Abrogat.--------Alin. (2) al art. 56 a fost abrogat de pct. 39 al art. I din LEGEA nr. 72 din 3 iunie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 399 din 7 iunie 2011. (3) Nerespectarea termenelor prevăzute în prezenta lege atrage răspunderea disciplinară, civilă şi penală, după caz, a persoanelor vinovate.  +  Articolul 57Anexele nr. 1, 1.1-1.4, 2, 2.1-2.12, 3, 3.1-3.50, 4, 4.1-4.8, 5, 5.1-5.3, 6, 7, 7.1-7.19, 8, 8.1-8.17, 9, 9.1-9.6 fac parte integrantă din prezenta lege.--------Art. 57 a fost modificat de pct. 40 al art. I din LEGEA nr. 72 din 3 iunie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 399 din 7 iunie 2011.Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, în condiţiile art. 77 alin. (2), cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILORROBERTA ALMA ANASTASEPREŞEDINTELE SENATULUIMIRCEA-DAN GEOANĂBucureşti, 20 martie 2009.Nr. 45.  +  Anexa 1 Institutele naţionale de cercetare-dezvoltare cefuncţionează în subordinea Academiei de Ştiinţe Agricoleşi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti"*Font 9* ┌───┬──────────────────────────────────────────┬─────────────────────┬───────────────────┐ │Nr.│Denumirea unităţii de cercetare-dezvoltare│ Sediul │Suprafaţa minimă │ │crt│ care se reorganizează ├───────────┬─────────┤de teren, │ │ │ │Localitatea│ Judeţul │indispensabilă │ │ │ │ │ │activităţii de │ │ │ │ │ │cercetare-dezvol- │ │ │ │ │ │tare-inovare şi │ │ │ │ │ │multiplicării │ │ │ │ │ │materialului │ │ │ │ │ │biologic, │ │ │ │ │ │aparţinând │ │ │ │ │ │domeniului public │ │ │ │ │ │al statului, aflată│ │ │ │ │ │în administrarea │ │ │ │ │ │unităţii sau în │ │ │ │ │ │proprietatea ASAS │ │ │ │ │ │ - ha - │ ├───┼──────────────────────────────────────────┼───────────┼─────────┼───────────────────┤ │ 0 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ ├───┼──────────────────────────────────────────┼───────────┼─────────┼───────────────────┤ │ 1.│Institutul Naţional de │ │ │ │ │ │Cercetare-Dezvoltare Agricolă - Fundulea │Fundulea │Călăraşi │ 1.844,6457│ ├───┼──────────────────────────────────────────┼───────────┼─────────┼───────────────────┤ │ 2.│Institutul Naţional de │ │ │ │ │ │Cercetare-Dezvoltare pentru Biotehnologii │ │ │ │ │ │în Horticultura -Ştefăneşti │Ştefăneşti │Argeş │ 423,39│ ├───┼──────────────────────────────────────────┼───────────┼─────────┼───────────────────┤ │ 3.│Institutul Naţional de │ │ │ │ │ │Cercetare-Dezvoltare pentru Zootehnie - │ │ │ │ │ │Baloteşti │Baloteşti │Ilfov │ 259,54│ ├───┼──────────────────────────────────────────┼───────────┼─────────┼───────────────────┤ │ 4.│Institutul Naţional de │ │ │ │ │ │Cercetare-Dezvoltare pentru Cartof şi │ │ │ │ │ │Sfeclă de Zahăr -Braşov │Braşov │Braşov │ 883,92│ ├───┴──────────────────────────────────────────┴───────────┴─────────┼───────────────────┤ │ Total │ 3.411,4957│ └────────────────────────────────────────────────────────────────────┴───────────────────┘  +  Anexa 1.1 Datele de identificare a suprafeţelor minime de teren,din domeniul public al statului, aflate în administrareaInstitutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Fundulea,judeţul Călăraşi, indispensabile activităţii decercetare - dezvoltare - inovare şi multiplicării materialului biologic ┌─────────────────────┬──────────────────────────────────────────────────────┐ │ Locul unde este │ Caracteristicile tehnice ale terenului │ │ situat terenul ├─────────┬─────────┬────────────────┬─────────────────┤ │ │ Tarlaua │ Parcela │ Categoria de │ Suprafaţa │ │ │ │ │ folosinţă │ - ha - │ ├─────────────────────┼─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │Oraş Fundulea │ 112 │ 3 │ arabil │ 1,1478│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 112 │ 5 │ arabil │ 1,1580│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 112 │ 8 │ arabil │ 1,3771│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 112 │ 10 │ arabil │ 1,2128│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 112 │ 12 │ arabil │ 0,8522│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 122 │ 120 │ arabil │ 2,5096│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 139/2 │ 142 │ arabil │ 30,2226│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 139/2 │ 144 │ arabil │ 3,0963│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 139/2 │ 146 │ arabil │ 47,7803│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 140 │ 149 │ arabil │ 88,3072│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 141 │ 152 │ arabil │ 15,9296│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 141 │ 154 │ arabil │ 40,4166│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 141 │ 155 │ arabil │ 14,2723│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 141 │ 156 │ arabil │ 12,9073│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 142 │ 160/1 │ arabil │ 19,9317│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 142 │ 160/3 │ arabil │ 10,5047│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 143 │ 162/2 │ arabil │ 4,6018│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 143 │ 162/8 │ arabil │ 12,5288│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 143 │ 163 │ arabil │ 0,9479│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 143 │ 163/3 │ arabil │ 1,3147│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 143/1 │ 164 │ arabil │ 6,7845│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 143/2 │ 166 │ arabil │ 5,0471│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 143/2 │ 168 │ arabil │ 5,7797│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 143/2 │ 171 │ arabil │ 4,0179│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 143/2 │ 172 │ arabil │ 9,2425│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 144 │ 174 │ arabil │ 7,9905│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 145 │ 175 │ arabil │ 4,6769│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 145 │ 177 │ arabil │ 3,6831│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 145 │ 179 │ arabil │ 2,5469│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 145 │ 182 │ arabil │ 2,0766│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 145 │ 184 │ arabil │ 2,0464│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 145 │ 185 │ arabil │ 1,3332│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 145 │ 185/1 │ arabil │ 2,6044│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 145 │ 190/1 │ arabil │ 9,4700│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 145 │ 190/2 │ arabil │ 5,7110│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 145 │ 190/3 │ arabil │ 1,1602│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 145 │ 192 │ arabil │ 1,0500│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 145 │ 194 │ arabil │ 6,0121│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 145 │ 196 │ arabil │ 10,1549│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 145 │ 199 │ arabil │ 7,2159│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 146 │ 202 │ arabil │ 5,4552│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │Oraş Fundulea │ 146 │ 204 │ arabil │ 4,8023│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 146 │ 207 │ arabil │ 6,1930│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 146 │ 209 │ arabil │ 0,6915│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 146 │ 211 │ arabil │ 1,9842│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 146 │ 213 │ arabil │ 1,0602│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 146 │ 215 │ arabil │ 3,7827│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 146 │ 219 │ arabil │ 11,6585│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 146 │ 223 │ arabil │ 14,0998│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 154/1 │ 301 │ arabil │ 14,5760│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 154/2 │ 304 │ arabil │ 9,0796│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 154/3 │ 308 │ arabil │ 12,6123│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 154/4 │ 310 │ arabil │ 3,1243│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 154/5 │ 311/1 │ arabil │ 8,7534│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 154/5 │ 311/2 │ arabil │ 4,4723│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 154/5 │ 317 │ arabil │ 44,1273│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 154/5 │ 317/1 │ arabil │ 19,3508│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 155/4 │ 318 │ arabil │ 7,0455│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 155/2 │ 320 │ arabil │ 14,6810│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 155/3 │ 321 │ arabil │ 9,7238│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 155/4 │ 322 │ arabil │ 3,5930│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 155/5 │ 324 │ arabil │ 29,6045│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 155/5 │ 329 │ arabil │ 2,5337│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 155/5 │ 330 │ arabil │ 2,2794│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 155/6 │ 332 │ arabil │ 15,8587│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 155/7 │ 334 │ arabil │ 15,7472│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 155/8 │ 337 │ arabil │ 29,4307│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 155/8 │ 337/3 │ arabil │ 10,3070│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 155/9 │ 339 │ arabil │ 16,1262│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 155/10│ 342 │ arabil │ 16,0705│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 155/11│ 354 │ arabil │ 0,6166│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 155/11│ 354/1 │ arabil │ 12,0889│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 155/11│ 355 │ arabil │ 1,7060│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 155/11│ 356 │ arabil │ 1,5107│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 155/12│ 357 │ arabil │ 17,5383│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 155/13│ 360 │ arabil │ 10,6786│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 155/14│ 362 │ arabil │ 10,2194│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 155/15│ 363 │ arabil │ 35,8411│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 155/16│ 364 │ arabil │ 12,8453│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 155/17│ 366 │ arabil │ 10,4102│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 155/18│ 368 │ arabil │ 7,8736│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 155/19│ 370 │ arabil │ 1,9785│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 155/20│ 372 │ arabil │ 5,9153│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 165/6 │ 564/1 │ arabil │ 2,5347│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 169 │ 557 │ arabil │ 68,5430│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 169/1 │ 551 │ arabil │ 49,9853│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 170 │ 562 │ arabil │ 54,8929│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 170/1 │ 564 │ arabil │ 73,5522│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 171 │ 567 │ arabil │ 40,7282│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 171/1 │ 569 │ arabil │ 31,6650│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 173/1 │ 576 │ arabil │ 61,8988│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 174 │ 578 │ arabil │ 60,2282│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │Oraş Fundulea │ 185 │ 606 │ arabil │ 1,4968│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 164/1 │ 44/1 │ arabil │ 3,6633│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 56 │ 336 │ arabil │ 25,00│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │Spaţiu de│ │ │ │ │ │izolare │ │ │ │ │ │aflat în │ │ │ │ │ │pădurile │ │ │ │ │ │Lizica, │ │ │ │ │ │Tămădu- │ │ │ │ │ │ianca şi │ │ │ │ │ │Odaia │ │ │ │ │ │Manciului│ │ arabil │ 54,5840│ ├─────────────────────┴─────────┴─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │Total │ arabil │ 1.406,4426│ ├─────────────────────┬─────────┬─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │Comuna Chirnogi │ 467 │ 3428 │ arabil │ 25,3900│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 468 │ 3447 │ arabil │ 15,3335│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 469 │ 3451 │ arabil │ 4,9763│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 470 │ 3459 │ arabil │ 7,5645│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 471 │ 3581 │ arabil │ 80,7529│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 472 │ 3586 │ arabil │ 6,8398│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 473 │3588-3590│ arabil │ 4,6656│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 474 │ 3752 │ arabil │ 22,9312│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 475 │ 3810 │ arabil │ 54,8231│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 476 │ 3861 │ arabil │ 39,9499│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 477 │ 3870 │ arabil │ 6,0444│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 479 │ 3975 │ arabil │ 12,1658│ ├─────────────────────┴─────────┴─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │Total │ arabil │ 281,4370│ ├─────────────────────────────────────────┼────────────────┼─────────────────┤ │TOTAL │ ARABIL │ 1.687,8796│ ├─────────────────────┬─────────┬─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │Oraş Fundulea │ 112 │ 19/1 │ păşune │ 1,2279│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 124 │ 85/3 │ păşune │ 0,0715│ ├─────────────────────┴─────────┴─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │Total │ păşune │ 1,2994│ ├─────────────────────────────────────────┼────────────────┼─────────────────┤ │TOTAL │ AGRICOL │ 1.689,1790│ ├─────────────────────┬─────────┬─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │Comuna Chirnogi │ 467 │ 3429 │ canal, diguleţ │ 0,2226│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 469 │ 3460 │ canal, diguleţ │ 0,1849│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 471 │ 3485 │ canal, diguleţ │ 0,0514│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 471 │ 3504/1│ canal, diguleţ │ 0,4334│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 471 │ 3504/2│ canal, diguleţ │ 0,7592│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 471 │ 3528 │ canal, diguleţ │ 0,0441│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 471 │ 3528/1│ canal, diguleţ │ 0,2429│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 471 │ 3528/2│ canal, diguleţ │ 0,2388│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 471 │ 3751 │ canal, diguleţ │ 0,3608│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 472 │ 3587/1│ canal, diguleţ │ 0,5514│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 472 │ 3587/2│ canal, diguleţ │ 0,0379│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 472 │ 3465/1│ canal, diguleţ │ 0,2649│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 472 │ 3465/2│ canal, diguleţ │ 0,2909│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 474 │ 3625 │ canal, diguleţ │ 0,7240│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 474 │ 3600/1│ canal, diguleţ │ 0,4726│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 474 │ 3600/2│ canal, diguleţ │ 0,4718│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 474 │ 3651 │ canal, diguleţ │ 0,5987│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 474 │ 3650/1│ canal, diguleţ │ 0,0288│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 474 │ 3671 │ canal, diguleţ │ 0,3515│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 474 │ 3697 │ canal, diguleţ │ 0,3354│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 474 │ 3708 │ canal, diguleţ │ 0,2365│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 474 │ 3708/1│ canal, diguleţ │ 0,2731│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 474 │ 3726 │ canal, diguleţ │ 0,3219│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 474 │ 3736 │ canal, diguleţ │ 0,2451│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 474 │ 3911 │ canal, diguleţ │ 1,2252│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 475 │ 3757 │ canal, diguleţ │ 2,1310│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 475 │ 3757/1│ canal, diguleţ │ 1,1278│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 475 │ 3778 │ canal, diguleţ │ 0,0601│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 478 │ 3912 │ canal, diguleţ │ 0,7300│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 478 │ 3931 │ canal, diguleţ │ 0,5429│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 478 │ 3931/1│ canal, diguleţ │ 0,5103│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 478 │ 3950 │ canal, diguleţ │ 0,6841│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 478 │ 3950/1│ canal, diguleţ │ 0,5587│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 478 │ 3909 │ canal, diguleţ │ 0,3558│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 479 │ 3970 │ canal, diguleţ │ 0,0720│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 479 │ 3898 │ canal, diguleţ │ 1,1536│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 479 │ 3898/1│ canal, diguleţ │ 0,5551│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 467 │ 3402/1│ canal, diguleţ │ 0,1788│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 467 │ 3403 │ canal, diguleţ │ 0,0548│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 467 │ 3406 │ canal, diguleţ │ 0,0346│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 467 │ 3408 │ canal, diguleţ │ 0,1425│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 467 │ 3409 │ canal, diguleţ │ 0,0266│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 467 │ 3411 │ canal, diguleţ │ 0,0758│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 467 │ 3412 │ canal, diguleţ │ 0,0717│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 467 │ 3414 │ canal, diguleţ │ 0,0367│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 467 │ 3418 │ canal, diguleţ │ 0,0396│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 467 │ 3419 │ canal, diguleţ │ 0,0428│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 467 │ 3421 │ canal, diguleţ │ 0,0783│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 467 │ 3423 │ canal, diguleţ │ 0,0613│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 467 │ 3424/1│ canal, diguleţ │ 0,0511│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 467 │ 3426 │ canal, diguleţ │ 0,0533│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 467 │ 3428/1│ canal, diguleţ │ 0,1124│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 467 │ 3428/4│ canal, diguleţ │ 0,0022│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 467 │ 3428/5│ canal, diguleţ │ 0,0200│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 467 │ 3428/7│ canal, diguleţ │ 0,1330│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 467 │ 3430 │ canal, diguleţ │ 0,3364│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 468 │ 3432 │ canal, diguleţ │ 0,3535│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 468 │ 3432/1│ canal, diguleţ │ 0,1480│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 468 │ 3434 │ canal, diguleţ │ 0,0963│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 468 │ 3436 │ canal, diguleţ │ 0,0528│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 468 │ 3437/1│ canal, diguleţ │ 0,3009│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 468 │ 3438 │ canal, diguleţ │ 0,0479│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 468 │ 3440 │ canal, diguleţ │ 0,0514│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 468 │ 3440/3│ canal, diguleţ │ 0,0306│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 468 │ 3442/1│ canal, diguleţ │ 0,0402│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 468 │ 3445 │ canal, diguleţ │ 0,0172│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 468 │ 3446/1│ canal, diguleţ │ 0,2051│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 468 │ 3446/2│ canal, diguleţ │ 0,0255│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 468 │ 3446/3│ canal, diguleţ │ 0,0766│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 468 │ 3447/1│ canal, diguleţ │ 0,0414│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │Comuna Chirnogi │ 468 │ 3447/2│ canal, diguleţ │ 0,0597│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 469 │ 3449/1│ canal, diguleţ │ 0,0431│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 469 │ 3449/2│ canal, diguleţ │ 0,1858│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 469 │ 3450 │ canal, diguleţ │ 0,0586│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 469 │ 3451/1│ canal, diguleţ │ 0,1078│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 469 │ 3451/2│ canal, diguleţ │ 0,0677│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 470 │ 3453/1│ canal, diguleţ │ 0,0608│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 470 │ 3454 │ canal, diguleţ │ 0,0423│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 470 │ 3456 │ canal, diguleţ │ 0,0408│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 470 │ 3458 │ canal, diguleţ │ 0,0200│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 471 │ 3463 │ canal, diguleţ │ 0,0552│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 471 │ 3466 │ canal, diguleţ │ 0,0568│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 471 │ 3467/1│ canal, diguleţ │ 0,0614│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 471 │ 3470 │ canal, diguleţ │ 0,0792│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 471 │ 3472 │ canal, diguleţ │ 0,0682│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 471 │ 3474 │ canal, diguleţ │ 0,0600│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 471 │ 3476 │ canal, diguleţ │ 0,0955│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 471 │ 3477 │ canal, diguleţ │ 0,0418│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 471 │ 3479 │ canal, diguleţ │ 0,0670│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 471 │ 3481 │ canal, diguleţ │ 0,0659│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 471 │ 3483 │ canal, diguleţ │ 0,0525│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 471 │ 3487 │ canal, diguleţ │ 0,0324│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 471 │ 3489 │ canal, diguleţ │ 0,0324│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 471 │ 3491 │ canal, diguleţ │ 0,0261│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 471 │ 3493 │ canal, diguleţ │ 0,0363│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 471 │ 3495 │ canal, diguleţ │ 0,0273│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 471 │ 3496/1│ canal, diguleţ │ 0,0433│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 471 │ 3496/3│ canal, diguleţ │ 0,0816│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 471 │ 3497 │ canal, diguleţ │ 0,0278│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 471 │ 3499 │ canal, diguleţ │ 0,0317│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 471 │ 3501 │ canal, diguleţ │ 0,0290│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 471 │ 3503 │ canal, diguleţ │ 0,0496│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 471 │ 3506/1│ canal, diguleţ │ 0,0625│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 471 │ 3507 │ canal, diguleţ │ 0,0554│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 471 │ 3509 │ canal, diguleţ │ 0,0486│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 471 │ 3511 │ canal, diguleţ │ 0,0493│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 471 │ 3513 │ canal, diguleţ │ 0,0500│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 471 │ 3516 │ canal, diguleţ │ 0,1120│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 471 │ 3518 │ canal, diguleţ │ 0,0449│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 471 │ 3519 │ canal, diguleţ │ 0,0396│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 471 │ 3521 │ canal, diguleţ │ 0,0474│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 471 │ 3522 │ canal, diguleţ │ 0,0435│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 471 │ 3524 │ canal, diguleţ │ 0,0436│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 471 │ 3526/1│ canal, diguleţ │ 0,0438│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 471 │ 3530 │ canal, diguleţ │ 0,0445│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 471 │ 3533 │ canal, diguleţ │ 0,0472│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 471 │ 3535 │ canal, diguleţ │ 0,0475│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │Comuna Chirnogi │ 471 │ 3537 │ canal, diguleţ │ 0,0476│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 471 │ 3539 │ canal, diguleţ │ 0,0477│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 471 │ 3541 │ canal, diguleţ │ 0,0477│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 471 │ 3543 │ canal, diguleţ │ 0,0549│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 471 │ 3570 │ canal, diguleţ │ 0,2682│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 471 │ 3570/1│ canal, diguleţ │ 0,3606│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 472 │ 3583 │ canal, diguleţ │ 0,0711│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 472 │ 3585 │ canal, diguleţ │ 0,0499│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 474 │ 3607 │ canal, diguleţ │ 0,0387│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 474 │ 3609 │ canal, diguleţ │ 0,0334│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 474 │ 3611 │ canal, diguleţ │ 0,0314│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 474 │ 3613 │ canal, diguleţ │ 0,0289│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 474 │ 3615 │ canal, diguleţ │ 0,0425│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 474 │ 3617 │ canal, diguleţ │ 0,0516│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 474 │ 3619 │ canal, diguleţ │ 0,0452│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 474 │ 3621 │ canal, diguleţ │ 0,0341│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 474 │ 3623 │ canal, diguleţ │ 0,0290│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 474 │ 3626 │ canal, diguleţ │ 0,5922│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 474 │ 3627 │ canal, diguleţ │ 0,0380│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 474 │ 3629 │ canal, diguleţ │ 0,0535│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 474 │ 3631 │ canal, diguleţ │ 0,0580│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 474 │ 3633 │ canal, diguleţ │ 0,0675│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 474 │ 3635 │ canal, diguleţ │ 0,0535│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 474 │ 3637 │ canal, diguleţ │ 0,0565│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 474 │ 3696 │ canal, diguleţ │ 0,0587│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 474 │ 3640/1│ canal, diguleţ │ 0,0369│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 474 │ 3641/1│ canal, diguleţ │ 0,0501│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 474 │ 3642/1│ canal, diguleţ │ 0,0454│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 474 │ 3643 │ canal, diguleţ │ 0,8249│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 474 │ 3645 │ canal, diguleţ │ 0,5290│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 474 │ 3645/1│ canal, diguleţ │ 0,8918│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 474 │ 3646/1│ canal, diguleţ │ 0,0585│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 474 │ 3647/1│ canal, diguleţ │ 0,0446│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 474 │ 3647/2│ canal, diguleţ │ 0,4296│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 474 │ 3648/1│ canal, diguleţ │ 0,0542│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 474 │ 3649/1│ canal, diguleţ │ 0,0533│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 474 │ 3652/1│ canal, diguleţ │ 0,0444│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 474 │ 3654 │ canal, diguleţ │ 0,0333│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 474 │ 3656 │ canal, diguleţ │ 0,0412│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 474 │ 3658 │ canal, diguleţ │ 0,0325│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 474 │ 3660 │ canal, diguleţ │ 0,0385│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 474 │ 3662 │ canal, diguleţ │ 0,0472│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 474 │ 3664 │ canal, diguleţ │ 0,0347│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 474 │ 3666 │ canal, diguleţ │ 0,0434│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 474 │ 3668 │ canal, diguleţ │ 0,0393│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 474 │ 3672 │ canal, diguleţ │ 0,3287│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 474 │ 3674 │ canal, diguleţ │ 0,0315│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 474 │ 3675 │ canal, diguleţ │ 0,0392│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 474 │ 3677 │ canal, diguleţ │ 0,0408│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 474 │ 3679 │ canal, diguleţ │ 0,0317│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 474 │ 3681 │ canal, diguleţ │ 0,0488│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 474 │ 3683 │ canal, diguleţ │ 0,0418│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 474 │ 3685 │ canal, diguleţ │ 0,0886│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 474 │ 3687 │ canal, diguleţ │ 0,0762│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 474 │ 3689 │ canal, diguleţ │ 0,0487│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 474 │ 3691/1│ canal, diguleţ │ 0,0191│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 474 │ 3692 │ canal, diguleţ │ 0,4089│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 474 │ 3694 │ canal, diguleţ │ 0,0379│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 474 │ 3696 │ canal, diguleţ │ 0,0362│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 474 │ 3699 │ canal, diguleţ │ 0,0332│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 474 │ 3701 │ canal, diguleţ │ 0,0350│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 474 │ 3703 │ canal, diguleţ │ 0,0388│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 474 │ 3705 │ canal, diguleţ │ 0,0394│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 474 │ 3707 │ canal, diguleţ │ 0,0369│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 474 │ 3711/1│ canal, diguleţ │ 0,0250│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 474 │ 3712 │ canal, diguleţ │ 0,0498│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 474 │ 3714 │ canal, diguleţ │ 0,0498│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 474 │ 3716 │ canal, diguleţ │ 0,0317│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 474 │ 3718 │ canal, diguleţ │ 0,0367│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 474 │ 3720 │ canal, diguleţ │ 0,0462│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 474 │ 3722 │ canal, diguleţ │ 0,0421│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 474 │ 3723/1│ canal, diguleţ │ 0,0227│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 474 │ 3724 │ canal, diguleţ │ 0,3589│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 474 │ 3728 │ canal, diguleţ │ 0,0237│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 474 │ 3730 │ canal, diguleţ │ 0,0311│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 474 │ 3732 │ canal, diguleţ │ 0,0270│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 474 │ 3734 │ canal, diguleţ │ 0,0354│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 474 │ 3737/1│ canal, diguleţ │ 0,1240│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 474 │ 3738 │ canal, diguleţ │ 0,0659│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 474 │ 3740 │ canal, diguleţ │ 0,0497│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 474 │ 3742 │ canal, diguleţ │ 0,0379│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 474 │ 3745 │ canal, diguleţ │ 0,0361│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 474 │ 3747 │ canal, diguleţ │ 0,0288│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 474 │ 3749 │ canal, diguleţ │ 0,0261│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 474 │ 3752 │ canal, diguleţ │ 0,5810│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 475 │ 3762 │ canal, diguleţ │ 0,0604│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 475 │ 3764 │ canal, diguleţ │ 0,0603│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 475 │ 3766 │ canal, diguleţ │ 0,0603│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 475 │ 3768 │ canal, diguleţ │ 0,0603│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 475 │ 3770 │ canal, diguleţ │ 0,0643│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 475 │ 3772 │ canal, diguleţ │ 0,0628│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 475 │ 3774 │ canal, diguleţ │ 0,0600│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 475 │ 3776 │ canal, diguleţ │ 0,0601│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 475 │ 3780 │ canal, diguleţ │ 0,0601│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 475 │ 3782 │ canal, diguleţ │ 0,4122│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 475 │ 3783/1│ canal, diguleţ │ 0,0601│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 475 │ 3785 │ canal, diguleţ │ 0,0607│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 475 │ 3787/1│ canal, diguleţ │ 0,0700│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 475 │ 3788 │ canal, diguleţ │ 0,0656│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 475 │ 3790 │ canal, diguleţ │ 0,0650│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 475 │ 3792 │ canal, diguleţ │ 0,0644│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 475 │ 3794 │ canal, diguleţ │ 0,0638│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 475 │ 3795 │ canal, diguleţ │ 0,3558│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 475 │ 3796 │ canal, diguleţ │ 0,3566│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 475 │ 3797 │ canal, diguleţ │ 0,0924│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 475 │ 3799 │ canal, diguleţ │ 0,0632│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 475 │ 3802 │ canal, diguleţ │ 0,0650│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 475 │ 3804 │ canal, diguleţ │ 0,0644│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 475 │ 3805/1│ canal, diguleţ │ 0,0618│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 475 │ 3806/1│ canal, diguleţ │ 0,0606│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 475 │ 3807/1│ canal, diguleţ │ 0,0603│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 475 │ 3808/1│ canal, diguleţ │ 0,0597│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 475 │ 3810 │ canal, diguleţ │ 0,4208│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 475 │ 3811 │ canal, diguleţ │ 0,4209│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 475 │ 3814 │ canal, diguleţ │ 1,0921│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 478 │ 3901 │ canal, diguleţ │ 0,0668│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 478 │ 3903 │ canal, diguleţ │ 0,0706│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 478 │ 3904 │ canal, diguleţ │ 0,0420│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 478 │ 3906 │ canal, diguleţ │ 0,0743│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 478 │ 3907/1│ canal, diguleţ │ 0,2509│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 478 │ 3907/2│ canal, diguleţ │ 0,9809│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 478 │ 3908 │ canal, diguleţ │ 0,0699│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 478 │ 3915 │ canal, diguleţ │ 0,0690│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 478 │ 3917 │ canal, diguleţ │ 0,0740│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 478 │ 3919 │ canal, diguleţ │ 0,0706│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 478 │ 3921 │ canal, diguleţ │ 0,0710│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 478 │ 3923 │ canal, diguleţ │ 0,0709│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 478 │ 3925 │ canal, diguleţ │ 0,0711│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 478 │ 3927 │ canal, diguleţ │ 0,0739│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 478 │ 3929 │ canal, diguleţ │ 0,0687│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 478 │ 3932 │ canal, diguleţ │ 0,0740│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 478 │ 3934 │ canal, diguleţ │ 0,0721│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 478 │ 3936 │ canal, diguleţ │ 0,0718│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 478 │ 3938 │ canal, diguleţ │ 0,0714│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 478 │ 3940 │ canal, diguleţ │ 0,0723│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 478 │ 3942 │ canal, diguleţ │ 0,0739│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 478 │ 3943/2│ canal, diguleţ │ 0,0199│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 478 │ 3943/3│ canal, diguleţ │ 0,4513│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 478 │ 3944 │ canal, diguleţ │ 0,0677│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 478 │ 3945/1│ canal, diguleţ │ 0,0746│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 478 │ 3945/3│ canal, diguleţ │ 0,0749│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │Comuna Chirnogi │ 478 │ 3946/1│ canal, diguleţ │ 0,0726│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 478 │ 3947/1│ canal, diguleţ │ 0,0718│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 478 │ 3948/1│ canal, diguleţ │ 0,0723│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 478 │ 3951/1│ canal, diguleţ │ 0,0737│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 478 │ 3951/3│ canal, diguleţ │ 0,0153│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 478 │ 3951/4│ canal, diguleţ │ 0,3468│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 479 │ 3967/1│ canal, diguleţ │ 0,0719│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 479 │ 3969 │ canal, diguleţ │ 0,3222│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 479 │ 3971/1│ canal, diguleţ │ 0,0704│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 479 │ 3972/1│ canal, diguleţ │ 0,0586│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 479 │ 3973/1│ canal, diguleţ │ 0,0689│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 479 │ 3975/1│ canal, diguleţ │ 0,0780│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 479 │ 3976/1│ canal, diguleţ │ 1,1223│ ├─────────────────────┴─────────┴─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │Total │ canale │ 42,1774│ ├─────────────────────┬─────────┬─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │Comuna Chirnogi │ 468 │ 3444 │ canal, │ │ │ │ │ │ construcţii │ │ │ │ │ │ hidrotehnice │ │ │ │ │ │ (hcn) │ 0,0355│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 469 │ 3400 │ hcn │ 2,1757│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 470 │ 3452 │ hcn │ 0,1864│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 471 │ 3468 │ hcn │ 0,8041│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 471 │ 3504 │ hcn │ 0,0762│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 471 │ 3505 │ hcn │ 1,1440│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 471 │ 3527 │ hcn │ 0,3330│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 427 │ 3013 │ hcn │ 0,4996│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 474 │ 3592/1│ hcn │ 0,8991│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 474 │ 3600 │ hcn │ 0,9293│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 474 │ 3644 │ hcn │ 0,7155│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 474 │ 3650/2│ hcn │ 1,1031│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 474 │ 3670 │ hcn │ 0,5183│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 474 │ 3690 │ hcn │ 1,3409│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 474 │ 3709 │ hcn │ 0,8067│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 474 │ 3725 │ hcn │ 0,8585│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 474 │ 3744 │ hcn │ 0,3524│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 474 │ 3910 │ hcn │ 1,3524│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 475 │ 3813 │ hcn │ 2,2101│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 475 │ 3801 │ hcn │ 0,3654│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 475 │ 3755 │ hcn │ 0,1723│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 478 │ 3913 │ hcn │ 0,6245│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 478 │ 3960 │ hcn │ 0,3547│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 478 │ 3949 │ hcn │ 0,5940│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 478 │ 3966 │ hcn │ 0,3789│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 479 │ 3968 │ hcn │ 0,0719│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 479 │ 3977 │ hcn │ 5,2063│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 467 │ 3405 │ hcn │ 0,0348│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 467 │ 3416 │ hcn │ 0,3492│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 467 │ 3428/2│ hcn │ 0,0301│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 467 │ 3431 │ hcn │ 0,3933│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 468 │ 3433 │ hcn │ 0,0723│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 468 │ 3446/4│ hcn │ 0,1511│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 474 │ 3753 │ hcn │ 1,5507│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 475 │ 3759 │ hcn │ 1,5288│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 475 │ 3784 │ hcn │ 0,3637│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 475 │ 3786 │ hcn │ 0,2833│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 479 │ 3897 │ hcn │ 1,4223│ ├─────────────────────┴─────────┴─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │Total │ hcn │ 30,2884│ ├─────────────────────┬─────────┬─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │Oraş Fundulea │ 139/1 │ 140 │ drum │ 0,8350│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 139/1 │ 141 │ drum │ 0,1427│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 139/2 │ 143 │ drum │ 0,4102│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 141 │ 151 │ drum │ 0,2037│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 141 │ 153 │ drum │ 0,9551│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 142 │ 161 │ drum │ 0,4102│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 143/1 │ 164/1 │ drum │ 0,0593│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 143/2 │ 165 │ drum │ 0,4484│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 143/2 │ 167 │ drum │ 0,1510│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 143/2 │ 169 │ drum │ 0,4588│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 144 │ 173 │ drum │ 0,1241│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 145 │ 176 │ drum │ 0,1417│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 145 │ 176/1 │ drum │ 0,1750│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 145 │ 180 │ drum │ 0,3467│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 145 │ 188 │ drum │ 0,2178│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 145 │ 190 │ drum │ 0,2295│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 145 │ 193 │ drum │ 0,2253│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 145 │ 197 │ drum │ 0,2002│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 145 │ 201 │ drum │ 0,0555│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 146 │ 202/1 │ drum │ 0,1907│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 146 │ 206 │ drum │ 0,5121│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 146 │ 216 │ drum │ 0,0517│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 146 │ 217 │ drum │ 0,0516│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 146 │ 218 │ drum │ 0,0516│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 146 │ 221 │ drum │ 0,0639│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 154/1 │ 300 │ drum │ 0,5186│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 154/1 │ 302 │ drum │ 0,3832│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 154/1 │ 303 │ drum │ 0,0451│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 154/2 │ 305 │ drum │ 0,0523│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 154/2 │ 306 │ drum │ 0,3823│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 154/2 │ 307 │ drum │ 0,1086│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 154/5 │ 312 │ drum │ 0,1659│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 154/5 │ 313 │ drum │ 0,5324│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 154/5 │ 315 │ drum │ 0,2107│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 154/5 │ 316 │ drum │ 0,2994│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 155/4 │ 323 │ drum │ 0,1719│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 155/5 │ 325 │ drum │ 0,6462│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 155/5 │ 331 │ drum │ 0,1585│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 155/7 │ 335 │ drum │ 0,1610│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 155/7 │ 336 │ drum │ 0,1782│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │Oraş Fundulea │ 155/8 │ 338 │ drum │ 0,2206│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 155/9 │ 340 │ drum │ 0,1475│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 155/9 │ 341 │ drum │ 1,2950│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 155/10│ 343 │ drum │ 0,8799│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 155/12│ 359 │ drum │ 0,4472│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 155/12│ 361 │ drum │ 0,3313│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 168 │ 556 │ drum │ 0,6487│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 169 │ 558 │ drum │ 0,2992│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 169/1 │ 560 │ drum │ 0,2773│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 170 │ 563 │ drum │ 0,3110│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 170/1 │ 565 │ drum │ 0,4086│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 170/1 │ 566 │ drum │ 0,2861│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 171 │ 568 │ drum │ 0,2440│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 171/2 │ 570 │ drum │ 0,1429│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 173 │ 572 │ drum │ 0,2859│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 173/1 │ 575 │ drum │ 0,4573│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 173/1 │ 577 │ drum │ 0,3050│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 174 │ 579 │ drum │ 0,3045│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 175 │ 584 │ drum │ 1,1020│ ├─────────────────────┴─────────┴─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │Total │drumuri │ │ │ │exploatare │ 19,1201│ ├─────────────────────┬─────────┬─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │Comuna Chirnogi │ 470 │ 3401 │ drum │ 0,8195│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 472 │ 3587 │ drum │ 0,4120│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 472 │ 3465 │ drum │ 1,5015│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 475 │ 3754 │ drum │ 1,2879│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 479 │ 3976 │ drum │ 0,4281│ ├─────────────────────┴─────────┴─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │Total │ drumuri │ │ │ │ exploatare │ 4,4490│ ├─────────────────────────────────────────┼────────────────┼─────────────────┤ │TOTAL │ DRUMURI │ │ │ │ EXPLOATARE │ 23,5691│ ├─────────────────────┬─────────┬─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │Oraş Fundulea │ 127 │ 102/2 │ curţi, │ │ │ │ │ │ construcţii │ 0,8580│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 139/2 │ 145 │ curţi, │ │ │ │ │ │ construcţii │ 1,6937│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 142 │ 159/1 │ curţi, │ │ │ │ │ │ construcţii │ 12,0916│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 143/1 │ 163/1 │ curţi, │ │ │ │ │ │ construcţii │ 37,3405│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 145 │ 187 │ curţi, │ │ │ │ │ │ construcţii │ 0,3709│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 145 │ 189 │ curţi, │ │ │ │ │ │ construcţii │ 0,3046│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 145 │ 198 │ curţi, │ │ │ │ │ │ construcţii │ 0,0084│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 146 │ 203 │ curţi, │ │ │ │ │ │ construcţii │ 1,0405│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 154/4 │ 309 │ curţi, │ │ │ │ │ │ construcţii │ 0,2749│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 154/5 │ 314 │ curţi, │ │ │ │ │ │ construcţii │ 0,5641│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 155/8 │ 337/1 │ curţi, │ │ │ │ │ │ construcţii │ 0,3773│ ├─────────────────────┴─────────┴─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │Total │ curţi, │ │ │ │ construcţii │ 54,9245│ │─────────────────────┬─────────┬─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │Comuna Chirnogi │ 470 │ 3395/1 │ curţi, │ │ │ │ │ │ construcţii │ 0,3175│ ├─────────────────────┴─────────┴─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │Total │ curţi │ │ │ │ construcţii │ 0,3175│ ├─────────────────────────────────────────┼────────────────┼─────────────────┤ │TOTAL │ CURŢI, │ │ │ │ CONSTRUCŢII │ 55,2420│ ├─────────────────────┬─────────┬─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │Oraş Fundulea │ 139/2 │ 147 │ neproductiv │ 2,1364│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 139/2 │ 148 │ neproductiv │ 2,0534│ ├─────────────────────┴─────────┴─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │Total │ neproductiv │ 4,1898│ ├─────────────────────────────────────────┼────────────────┼─────────────────┤ │TOTAL │ NEAGRICOL │ 155,4667│ ├─────────────────────────────────────────┼────────────────┼─────────────────┤ │Total oraş Fundulea │ agricol + │ │ │ │ neagricol │ 1.485,9764│ ├─────────────────────────────────────────┼────────────────┼─────────────────┤ │Total comuna Chirnogi │ agricol + │ │ │ │ neagricol │ 358,6693│ ├─────────────────────────────────────────┴────────────────┼─────────────────┤ │TOTAL GENERAL │ 1.844,6457*)│ └──────────────────────────────────────────────────────────┴─────────────────┘-----*) Suprafaţa înregistrata la Ministerul Finanţelor Publice sub nr. M.F. 112624.  +  Anexa 1.2 Datele de identificare a suprafeţelor minime de teren, dindomeniul public al statului, aflate în administrarea InstitutuluiNaţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Biotehnologii înHorticultură - Ştefăneşti, judeţul Argeş, indispensabileactivităţii de cercetare - dezvoltare - inovare şi multiplicăriimaterialului biologic ┌─────────────────────┬──────────────────────────────────────────────────────┐ │ Locul unde este │ Caracteristicile tehnice ale terenului │ │ situat terenul ├─────────┬─────────┬────────────────┬─────────────────┤ │ │ Tarlaua │ Parcela │ Categoria de │ Suprafaţa │ │ │ │ │ folosinţă │ - ha - │ ├─────────────────────┼─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │Oraş Ştefăneşti │ 28 │ 1656 │ arabil │ 4,97│ ├─────────────────────┴─────────┴─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │Total │ arabil │ 4,97│ ├─────────────────────┬─────────┬─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │Oraş Ştefăneşti │ 15 │ 741 │ păşune │ 0,07│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 744 │ păşune │ 0,02│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 760 │ păşune │ 0,11│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 674 │ păşune │ 0,07│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 827 │ păşune │ 0,12│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 806 │ păşune │ 0,06│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 788 │ păşune │ 0,50│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 799 │ păşune │ 0,05│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 736 │ păşune │ 0,13│ ├─────────────────────┴─────────┴─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │Total │ păşune │ 1,13│ ├─────────────────────┬─────────┬─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │Comuna Călineşti │ 9 │ 1291 │ păşune │ 0,10│ ├─────────────────────┴─────────┴─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │Total │ păşune │ 0,10│ ├─────────────────────┬─────────┬─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │Oraş Topoloveni │ 16 │ 480 │ păşune │ 0,20│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 485/A │ păşune │ 1,05│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 18 │ 585 │ păşune │ 1,58│ ├─────────────────────┴─────────┴─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │Total │ păşune │ 2,83│ ├─────────────────────┬─────────┬─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │Comuna Lunca Corbului│ │ 857 │ păşune │ 12,00│ ├─────────────────────┴─────────┴─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │Total │ păşune │ 12,00│ ├─────────────────────────────────────────┼────────────────┼─────────────────┤ │TOTAL │ PĂŞUNE │ 16,06│ ├─────────────────────┬─────────┬─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │Oraş Ştefăneşti │ 28 │ 1625 │ viţă-de-vie │ │ │ │ │ │ nobilă (vie) │ 2,19│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 1629 │ vie │ 1,09│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 1631 │ vie │ 0,17│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 39 │ 1/1 │ vie │ 1,74│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 15 │ 719/1 │ vie │ 2,06│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 719/2 │ vie │ 1,73│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 719/3 │ vie │ 0,50│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 719/4 │ vie │ 0,50│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 723 │ vie │ 0,66│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 727 │ vie │ 1,83│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 721 │ vie │ 0,22│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 730 │ vie │ 0,28│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 733 │ vie │ 0,12│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 735 │ vie │ 0,35│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 738 │ vie │ 0,33│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 15 │ 745 │ vie │ 0,85│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 728 │ vie │ 0,46│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 749 │ vie │ 0,65│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 752 │ vie │ 0,02│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 757 │ vie │ 1,58│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 756 │ vie │ 0,97│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 754 │ vie │ 0,62│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 773 │ vie │ 0,95│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 762 │ vie │ 0,20│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 763 │ vie │ 0,02│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 764 │ vie │ 0,01│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 765 │ vie │ 0,02│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 768 │ vie │ 0,27│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 769 │ vie │ 0,03│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 675 │ vie │ 0,20│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 850 │ vie │ 0,37│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 785 │ vie │ 0,56│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 783 │ vie │ 0,85│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 779 │ vie │ 0,36│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 781 │ vie │ 0,47│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 777 │ vie │ 2,41│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 826/A │ vie │ 1,08│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 815 │ vie │ 2,12│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 817 │ vie │ 0,96│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 819 │ vie │ 1,03│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 809 │ vie │ 1,76│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 807 │ vie │ 0,50│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 800 │ vie │ 2,26│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 801 │ vie │ 0,40│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 803 │ vie │ 0,61│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 804 │ vie │ 0,02│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 786 │ vie │ 1,57│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 792 │ vie │ 0,52│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 795 │ vie │ 0,43│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 797 │ vie │ 0,68│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 912 │ vie │ 1,30│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 15 │ 910 │ vie │ 0,37│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 907 │ vie │ 1,19│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 901 │ vie │ 0,41│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 668 │ vie │ 3,48│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 670 │ vie │ 4,20│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 612 │ vie │ 0,19│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 14 │ 611 │ vie │ 0,19│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 610 │ vie │ 0,85│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 605 │ vie │ 0,40│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 602 │ vie │ 0,53│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 601 │ vie │ 0,17│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 600 │ vie │ 0,76│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 14 │ 591 │ vie │ 0,64│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 587 │ vie │ 0,86│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 585 │ vie │ 0,66│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 568 │ vie │ 0,25│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 566 │ vie │ 0,12│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 564 │ vie │ 0,13│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 562 │ vie │ 0,88│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 560 │ vie │ 0,53│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 558 │ vie │ 0,21│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 555 │ vie │ 0,41│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 553 │ vie │ 0,21│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 549 │ vie │ 0,45│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 547 │ vie │ 0,29│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 546 │ vie │ 0,85│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 544 │ vie │ 0,66│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 515 │ vie │ 0,98│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 516 │ vie │ 0,03│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 517 │ vie │ 1,02│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 513 │ vie │ 1,11│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 520 │ vie │ 1,84│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 523 │ vie │ 1,88│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 526 │ vie │ 1,66│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 527 │ vie │ 0,93│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 521 │ vie │ 0,32│ ├─────────────────────┴─────────┴─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │Total │ vie │ 70,54│ ├─────────────────────┬─────────┬─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │Comuna Călineşti │ 14 │ 1438/A│ vie │ 0,24│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 1436 │ vie │ 2,74│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 1435 │ vie │ 0,07│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 1429 │ vie │ 1,90│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 1427 │ vie │ 2,27│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 1410 │ vie │ 0,58│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 1411 │ vie │ 0,02│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 1412 │ vie │ 0,43│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 1416 │ vie │ 0,79│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 1420 │ vie │ 0,38│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 1414 │ vie │ 0,75│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 1422 │ vie │ 0,30│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 1423 │ vie │ 0,10│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 1424 │ vie │ 0,15│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 13 │ 1381 │ vie │ 0,88│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 1383 │ vie │ 1,25│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 1385 │ vie │ 2,20│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 1386 │ vie │ 0,04│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 1387 │ vie │ 2,07│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 1354 │ vie │ 0,15│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 1355 │ vie │ 0,66│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 1372 │ vie │ 3,47│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 12 │ 1368 │ vie │ 0,70│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │Comuna Călineşti │ │ 1359 │ vie │ 1,31│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 1371 │ vie │ 1,50│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 1353 │ vie │ 0,33│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 1351 │ vie │ 1,35│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 1338 │ vie │ 4,25│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 1357 │ vie │ 1,35│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 1361 │ vie │ 0,89│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 1363 │ vie │ 0,47│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 1365 │ vie │ 0,93│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 1367 │ vie │ 0,51│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 1324 │ vie │ 0,07│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 1328 │ vie │ 0,15│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 1336 │ vie │ 1,01│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 1092/1│ vie │ 0,30│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 1335 │ vie │ 0,37│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 1333 │ vie │ 0,40│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 1329 │ vie │ 0,57│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 1342/A│ vie │ 0,50│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 1340/A│ vie │ 0,86│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 1218 │ vie │ 0,68│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 1220 │ vie │ 0,56│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 1223 │ vie │ 1,90│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 1227 │ vie │ 1,55│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 1231 │ vie │ 1,76│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 1226/1│ vie │ 0,75│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 1237 │ vie │ 0,96│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 1239 │ vie │ 4,56│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 1235 │ vie │ 1,00│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 1233 │ vie │ 0,95│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 1241 │ vie │ 1,34│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 1242 │ vie │ 0,02│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 11 │ 1217 │ vie │ 3,90│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 1211 │ vie │ 1,23│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 1213 │ vie │ 0,88│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 1215 │ vie │ 0,65│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 1210 │ vie │ 0,07│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 1209 │ vie │ 0,15│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 1207 │ vie │ 0,60│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 1205 │ vie │ 1,14│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 1204 │ vie │ 1,88│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 1202 │ vie │ 0,55│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 1199 │ vie │ 0,42│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 1196 │ vie │ 0,75│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 1198 │ vie │ 1,02│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 1165 │ vie │ 1,95│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 1164 │ vie │ 0,03│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 1139 │ vie │ 0,68│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 1151 │ vie │ 0,25│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │Comuna Călineşti │ │ 1135/A│ vie │ 0,60│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 1133 │ vie │ 0,96│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 1137 │ vie │ 0,70│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 1163 │ vie │ 2,34│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 1168 │ vie │ 1,11│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 1161 │ vie │ 4,56│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 1166 │ vie │ 1,89│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 1131 │ vie │ 1,25│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 1158 │ vie │ 0,07│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 1159 │ vie │ 0,90│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 941 │ vie │ 1,00│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 939/1 │ vie │ 2,70│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 937/1 │ vie │ 1,62│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 9 │ 935/1 │ vie │ 3,18│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 933 │ vie │ 0,05│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 936 │ vie │ 1,00│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 938 │ vie │ 0,90│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 940 │ vie │ 0,33│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 1141 │ vie │ 0,53│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 1143 │ vie │ 0,59│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 1267/A│ vie │ 0,73│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 1292 │ vie │ 0,80│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 1296 │ vie │ 0,75│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 1297 │ vie │ 0,10│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 1291/1│ vie │ 1,12│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 1305 │ vie │ 0,62│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 1306 │ vie │ 0,35│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 1279 │ vie │ 1,00│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 1298 │ vie │ 1,02│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 16 │ 1304 │ vie │ 0,87│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 1307 │ vie │ 0,88│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 1319 │ vie │ 0,77│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 1317 │ vie │ 0,53│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 1315 │ vie │ 0,23│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 1294 │ vie │ 0,42│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 1295 │ vie │ 0,04│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 53/1 │ vie │ 2,54│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 2467 │ vie │ 0,27│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 2469 │ vie │ 0,10│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 2468/A│ vie │ 0,10│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 2466/A│ vie │ 0,50│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 2465/A│ vie │ 0,50│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 2463/A│ vie │ 3,14│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 2464/A│ vie │ 11,00│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 2466 │ vie │ 6,32│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 2478 │ vie │ 0,50│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 2446/1│ vie │ 1,70│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 2445 │ vie │ 0,70│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │Comuna Călineşti │ │ 2442 │ vie │ 0,30│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 2440 │ vie │ 0,17│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 2439/A│ vie │ 0,25│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 2437 │ vie │ 1,96│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 2436 │ vie │ 0,30│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 2447 │ vie │ 0,45│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 2448 │ vie │ 1,52│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 2449 │ vie │ 0,64│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 2450 │ vie │ 0,34│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 2451 │ vie │ 0,40│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 2452 │ vie │ 0,43│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 2453 │ vie │ 0,40│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 2454/A│ vie │ 3,92│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 2488 │ vie │ 1,45│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 2483 │ vie │ 0,53│ ├─────────────────────┴─────────┴─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │Total │ vie │ 148,38│ ├─────────────────────┬─────────┬─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │Oraş Topoloveni │ 16 │ 482/A │ vie │ 0,75│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 460/A │ vie │ 20,12│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 18 │ 585/1 │ vie │ 1,00│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 587 │ vie │ 0,71│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 588 │ vie │ 4,90│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 588/1 │ vie │ 5,41│ ├─────────────────────┴─────────┴─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │Total │ vie │ 32,89│ ├─────────────────────┬─────────┬─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │Comuna Lunca Corbului│ 39 │ 852 │ vie │ 28,31│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 845 │ vie │ 20,00│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 854 │ vie │ 1,00│ ├─────────────────────┴─────────┴─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │Total │ vie │ 49,31│ ├─────────────────────┬─────────┬─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │Comuna Leordeni │ 1 │ 48 │ vie │ 1,37│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 47 │ vie │ 5,00│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 49 │ vie │ 5,73│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 51 │ vie │ 4,40│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 52 │ vie │ 0,50│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 10 │ vie │ 0,85│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 19 │ vie │ 4,91│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 18 │ vie │ 0,52│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 42 │ vie │ 0,15│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 45 │ vie │ 1,55│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 46 │ vie │ 4,56│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 13/1 │ vie │ 7,20│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 6/1 │ vie │ 9,38│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 6 │ vie │ 1,73│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 8 │ vie │ 0,35│ ├─────────────────────┴─────────┴─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │Total │ vie │ 48,20│ ├─────────────────────────────────────────┼────────────────┼─────────────────┤ │TOTAL │ VIE │ 349,32│ ├─────────────────────────────────────────┼────────────────┼─────────────────┤ │TOTAL │ AGRICOL │ 370,35│ ├─────────────────────┬─────────┬─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │Oraş Ştefăneşti │ 28 │ 1627 │ ape, bălţi │ 0,61│ ├─────────────────────┴─────────┴─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │Total │ ape, bălţi │ 0,61│ ├─────────────────────┬─────────┬─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │Oraş Ştefăneşti │ 15 │ 740 │ vegetaţie │ │ │ │ │ │ forestieră │ 0,70│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 15 │ 747 │ vegetaţie │ │ │ │ │ │ forestieră │ 0,06│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 750 │ vegetaţie │ │ │ │ │ │ forestieră │ 0,65│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 753 │ vegetaţie │ │ │ │ │ │ forestieră │ 0,12│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 776 │ vegetaţie │ │ │ │ │ │ forestieră │ 0,07│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 775 │ vegetaţie │ │ │ │ │ │ forestieră │ 0,13│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 766 │ vegetaţie │ │ │ │ │ │ forestieră │ 0,50│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 672 │ vegetaţie │ │ │ │ │ │ forestieră │ 0,33│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 793 │ vegetaţie │ │ │ │ │ │ forestieră │ 0,15│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 14 │ 667 │ vegetaţie │ │ │ │ │ │ forestieră │ 0,21│ ├─────────────────────┴─────────┴─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │Total │ vegetaţie │ │ │ │ forestieră │ 2,92│ ├─────────────────────┬─────────┬─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │Comuna Călineşti │ 14 │ 1409 │ vegetaţie │ │ │ │ │ │ forestieră │ 1,38│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 1415 │ vegetaţie │ │ │ │ │ │ forestieră │ 0,66│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 1419 │ vegetaţie │ │ │ │ │ │ forestieră │ 0,40│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 1426 │ vegetaţie │ │ │ │ │ │ forestieră │ 0,58│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 13 │ 1389 │ vegetaţie │ │ │ │ │ │ forestieră │ 0,25│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 12 │ 1322 │ vegetaţie │ │ │ │ │ │ forestieră │ 5,82│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 1326 │ vegetaţie │ │ │ │ │ │ forestieră │ 0,32│ ├─────────────────────┴─────────┴─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │Total │ vegetaţie │ │ │ │ forestieră │ 9,41│ ├─────────────────────────────────────────┼────────────────┼─────────────────┤ │TOTAL │ VEGETAŢIE │ │ │ │ FORESTIERĂ │ 12,33│ ├─────────────────────┬─────────┬─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │Oraş Ştefăneşti │ 28 │ 1655 │ drum │ 0,17│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 1626 │ drum │ 0,26│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 15 │ 725 │ drum │ 0,06│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 726 │ drum │ 0,31│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 724 │ drum │ 0,08│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 722 │ drum │ 0,04│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 731 │ drum │ 0,01│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 734 │ drum │ 0,01│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 737 │ drum │ 0,02│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 739 │ drum │ 0,03│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 742 │ drum │ 0,03│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 743 │ drum │ 0,01│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 729 │ drum │ 0,28│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 748 │ drum │ 0,45│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 751 │ drum │ 0,05│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 758 │ drum │ 0,07│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 755 │ drum │ 0,03│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 759 │ drum │ 0,15│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 774 │ drum │ 0,03│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 761 │ drum │ 0,01│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 767 │ drum │ 0,04│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 673 │ drum │ 0,20│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 784 │ drum │ 0,02│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 782 │ drum │ 0,03│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 825 │ drum │ 0,07│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 849 │ drum │ 0,18│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 780 │ drum │ 0,02│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 824 │ drum │ 0,04│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 816 │ drum │ 0,06│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 15 │ 818 │ drum │ 0,09│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 810 │ drum │ 0,40│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 811 │ drum │ 0,40│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 15 │ 808 │ drum │ 0,05│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 15 │ 805 │ drum │ 0,08│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 15 │ 798 │ drum │ 0,01│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 15 │ 802 │ drum │ 0,05│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 15 │ 787 │ drum │ 0,13│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 15 │ 789 │ drum │ 0,03│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 15 │ 790 │ drum │ 0,76│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 15 │ 791 │ drum │ 0,03│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │Oraş Ştefăneşti │ 15 │ 794 │ drum │ 0,02│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 15 │ 796 │ drum │ 0,02│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 15 │ 911 │ drum │ 0,03│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 15 │ 908 │ drum │ 0,04│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 15 │ 909 │ drum │ 0,02│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 15 │ 669 │ drum │ 0,15│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 28 │ 666 │ drum │ 0,35│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 28 │ 609 │ drum │ 0,01│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 28 │ 604 │ drum │ 0,20│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 28 │ 599 │ drum │ 0,02│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 28 │ 590 │ drum │ 0,02│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 28 │ 567 │ drum │ 0,02│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 28 │ 563 │ drum │ 0,02│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 28 │ 561 │ drum │ 0,01│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 28 │ 559 │ drum │ 0,01│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 28 │ 557 │ drum │ 0,01│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 28 │ 554 │ drum │ 0,02│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 28 │ 548 │ drum │ 0,01│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 28 │ 543 │ drum │ 0,11│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 28 │ 545 │ drum │ 0,05│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 28 │ 518 │ drum │ 0,04│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 28 │ 519 │ drum │ 0,02│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 28 │ 522 │ drum │ 0,08│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 28 │ 525 │ drum │ 0,10│ ├─────────────────────┴─────────┴─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │Total │ drumuri │ │ │ │ exploatare │ 6,17│ ├─────────────────────┬─────────┬─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │Comuna Călineşti │ 14 │ 1407/A│ drum │ 0,91│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 1437 │ drum │ 0,09│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 1428 │ drum │ 0,06│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 1425 │ drum │ 0,36│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 1413 │ drum │ 0,02│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 1415/1│ drum │ 0,02│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 1417 │ drum │ 0,12│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 1418 │ drum │ 0,04│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 1421 │ drum │ 0,02│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 13 │ 1382 │ drum │ 0,04│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 1384 │ drum │ 0,06│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 12 │ 1370 │ drum │ 0,03│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 1374 │ drum │ 0,18│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 1352 │ drum │ 0,03│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 12 │ 1358 │ drum │ 0,04│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 1360 │ drum │ 0,04│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 1362 │ drum │ 0,03│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 1364 │ drum │ 0,02│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 1366 │ drum │ 0,03│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 1323 │ drum │ 0,05│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 1325 │ drum │ 0,01│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 1332 │ drum │ 0,01│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 1334 │ drum │ 0,01│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │Comuna Călineşti │ │ 1331 │ drum │ 0,05│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 1330 │ drum │ 0,03│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 1341/A│ drum │ 0,03│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 1339/A│ drum │ 0,03│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 1337 │ drum │ 0,03│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 11 │ 1219 │ drum │ 0,02│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 1221 │ drum │ 0,01│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 1222 │ drum │ 0,01│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 1224 │ drum │ 0,01│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 1225 │ drum │ 0,38│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 1232 │ drum │ 0,15│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 1226 │ drum │ 0,38│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 1236 │ drum │ 0,06│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 1234 │ drum │ 0,05│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 1240 │ drum │ 0,04│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 1212 │ drum │ 0,04│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 1214 │ drum │ 0,04│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 1208 │ drum │ 0,03│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 1206 │ drum │ 0,03│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 1203 │ drum │ 0,03│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 1201 │ drum │ 0,03│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 1200 │ drum │ 0,02│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 1132 │ drum │ 0,50│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 1157 │ drum │ 0,32│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 1167 │ drum │ 0,01│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 1162 │ drum │ 0,03│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 1160 │ drum │ 0,10│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 1129 │ drum │ 0,07│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 943 │ drum │ 0,06│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 940/1 │ drum │ 0,19│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 938/1 │ drum │ 0,04│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 936/1 │ drum │ 0,07│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 9 │ 934 │ drum │ 0,12│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 932 │ drum │ 0,05│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 935 │ drum │ 0,02│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 937 │ drum │ 0,02│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 939 │ drum │ 0,03│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 9 │ 1293/A│ drum │ 0,12│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 1259 │ drum │ 0,10│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 1280 │ drum │ 0,06│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 1296/1│ drum │ 0,04│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 1305/1│ drum │ 0,03│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 1297/1│ drum │ 0,08│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 1276/A│ drum │ 0,14│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 1320 │ drum │ 0,04│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 1318 │ drum │ 0,03│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 1316 │ drum │ 0,02│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 1278/1│ drum │ 0,20│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │Comuna Călineşti │ │ 1298/1│ drum │ 0,08│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 1304/1│ drum │ 0,20│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 1278/1│ drum │ 0,04│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 30 │ 2438 │ drum │ 1,54│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 2489 │ drum │ 0,11│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 2487 │ drum │ 0,05│ ├─────────────────────┴─────────┴─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │Total │ drumuri │ │ │ │ exploatare │ 8,23│ ├─────────────────────┬─────────┬─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │Comuna Lunca Corbului│ 39 │ 855 │ drum │ 1,30│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 856 │ drum │ 0,70│ ├─────────────────────┴─────────┴─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │Total │ drumuri │ │ │ │ exploatare │ 2,00│ ├─────────────────────┬─────────┬─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │Oraş Leordeni │ 1 │ 1168/1│ drum │ 0,76│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 51/1 │ drum │ 0,17│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 52/1 │ drum │ 0,41│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 50 │ drum │ 0,54│ ├─────────────────────┴─────────┴─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │Total │ drumuri │ │ │ │ exploatare │ 1,88│ ├─────────────────────────────────────────┼────────────────┼─────────────────┤ │TOTAL │ DRUMURI │ │ │ │ EXPLOATARE │ 18,28│ ├─────────────────────┬─────────┬─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │Oraş Ştefăneşti │ │ 1653 │ curţi, │ │ │ │ │ │ construcţii │ 4,04│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 1630 │ curţi, │ │ │ │ │ │ construcţii │ 0,11│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 39 │ 1 │ │ │ │ │ │ (Comb) │ curţi, │ │ │ │ │ │ construcţii │ 7,74│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 15 │ 828 │ curţi, │ │ │ │ │ │ construcţii │ 0,15│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 820 │ curţi, │ │ │ │ │ │ construcţii │ 0,66│ ├─────────────────────┴─────────┴─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │Total │ curţi, │ │ │ │ construcţii │ 12,70│ ├─────────────────────┬─────────┬─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │Comuna Călineşti │ 11 │ 942 │ curţi, │ │ │ │ │ │ construcţii │ 1,94│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ │ 53/1 │ curţi, │ │ │ │ │ │ construcţii │ 0,50│ ├─────────────────────┴─────────┴─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │Total │ curţi, │ │ │ │ construcţii │ 2,44│ ├─────────────────────┬─────────┬─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │Oraş Topoloveni │ 16 │ 510, │ │ │ │ │ │ 478 │ curţi, │ │ │ │ │ │ construcţii │ 0,59│ ├─────────────────────┴─────────┴─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │Total │ curţi, │ │ │ │ construcţii │ 0,59│ ├─────────────────────┬─────────┬─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │Comuna Lunca Corbului│ 42 │ 916, │ │ │ │ │ │ 917, │ curţi, │ │ │ │ │ 918 │ construcţii │ 1,00│ ├─────────────────────┴─────────┴─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │Total │ curţi, │ │ │ │ construcţii │ 1,00│ ├─────────────────────┬─────────┬─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │Comuna Leordeni │ 1 │ 57/1 │ curţi, │ │ │ │ │ │ construcţii │ 0,66│ ├─────────────────────┴─────────┴─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │Total │ curţi, │ │ │ │ construcţii │ 0,66│ ├─────────────────────────────────────────┼────────────────┼─────────────────┤ │TOTAL │ CURŢI, │ │ │ │ CONSTRUCŢII │ 17,39│ ├─────────────────────┬─────────┬─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │Oraş Ştefăneşti │ 28 │ 1623/A│ neproductiv │ 3,02│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 18 │ 1305/A│ neproductiv │ 0,56│ ├─────────────────────┴─────────┴─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │Total │ neproductiv │ 3,58│ ├─────────────────────┬─────────┬─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │Comuna Călineşti │ 13 │ 1356 │ neproductiv │ 0,20│ ├─────────────────────┼─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 30 │ 2334/A│ neproductiv │ 0,65│ ├─────────────────────┴─────────┴─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │Total │ neproductiv │ 0,85│ ├─────────────────────────────────────────┼────────────────┼─────────────────┤ │TOTAL │ NEPRODUCTIV │ 4,43│ ├─────────────────────────────────────────┼────────────────┼─────────────────┤ │TOTAL │ NEAGRICOL │ 53,04│ ├─────────────────────────────────────────┼────────────────┼─────────────────┤ │Total oraş Ştefăneşti │ agricol + │ │ │ │ neagricol │ 102,62│ ├─────────────────────────────────────────┼────────────────┼─────────────────┤ │Total comuna Călineşti │ agricol + │ │ │ │ neagricol │ 169,41│ ├─────────────────────────────────────────┼────────────────┼─────────────────┤ │Total oraş Topoloveni │ agricol + │ │ │ │ neagricol │ 36,31│ ├─────────────────────────────────────────┼────────────────┼─────────────────┤ │Total comuna │ │ │ │Lunca Corbului │ agricol + │ │ │ │ neagricol │ 64,31│ ├─────────────────────────────────────────┼────────────────┼─────────────────┤ │Total comuna │ │ │ │Leordeni │ agricol + │ │ │ │ neagricol │ 50,74│ ├─────────────────────────────────────────┴────────────────┼─────────────────┤ │TOTAL GENERAL │ 423,39*)│ └──────────────────────────────────────────────────────────┴─────────────────┘-----*) Suprafaţă înregistrată la Ministerul Finanţelor Publice sub nr. M.F. 117074.  +  Anexa 1.3 Datele de identificare a suprafeţelorminime de teren, din domeniul public al statului,aflate în administrarea Institutului Naţional deCercetare - Dezvoltare pentru Zootehnie - Baloteşti,judeţul Ilfov, indispensabile activităţii decercetare-dezvoltare-inovare şi multiplicăriimaterialului biologic ┌─────────────────────┬──────────────────────────────────────────────────────┐ │ Locul unde este │ Caracteristicile tehnice ale terenului │ │ situat terenul ├─────────┬─────────┬────────────────┬─────────────────┤ │ │ Tarlaua │ Parcela │ Categoria de │ Suprafaţa │ │ │ │ │ folosinţă │ - ha - │ ├─────────────────────┼─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │Comuna Baloteşti │ 123 │ 502/1 │ arabil │ 29,90│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 124 │ 504/2 │ arabil │ 10,11│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 124 │ 504/3 │ arabil │ 10,79│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 125 │ 506/1 │ arabil │ 18,01│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 129 │ 536/1 │ arabil │ 5,14│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 129 │ 530 │ arabil │ 1,08 │ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 130 │ 538 │ arabil │ 12,60│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 131 │ 541 │ arabil │ 30,07│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 131 │ 542 │ arabil │ 24,93│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 132 │ 548 │ arabil │ 35,78│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 132 │ 548/1 │ arabil │ 7,92│ ├─────────────────────┴─────────┴─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │Total │ arabil │ 186,33│ ├─────────────────────┬─────────┬─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │Comuna Mogoşoaia │ 6 │ 46 │ arabil │ 50,33│ ├─────────────────────┴─────────┴─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │Total │ arabil │ 50,33│ ├─────────────────────────────────────────┼────────────────┼─────────────────┤ │TOTAL │ ARABIL │ 236,66│ ├─────────────────────┬─────────┬─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │Comuna Baloteşti │ 129 │ 530/1 │ păşune │ 0,23│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 130 │ 539 │ păşune │ 0,39│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 131 │ 542/1 │ păşune │ 0,50│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 131 │ 543 │ păşune │ 0,40│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 131 │ 549 │ păşune │ 0,92│ ├─────────────────────┴─────────┴─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │Total │ păşune │ 2,44│ ├─────────────────────────────────────────┼────────────────┼─────────────────┤ │TOTAL │ AGRICOL │ 239,10│ ├─────────────────────┬─────────┬─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │Comuna Baloteşti │ 128 │ 519/1 │ vegetaţie │ │ │ │ │ │ forestieră │ 0,27│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 130 │ 537/1 │ vegetaţie │ │ │ │ │ │ forestieră │ 1,72│ ├─────────────────────┴─────────┴─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │Total │ vegetaţie │ │ │ │ forestieră │ 1,99│ ├─────────────────────┬─────────┬─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │Comuna Tunari │ 230 │ │ vegetaţie │ │ │ │ │ │ forestieră │ 0,05│ ├─────────────────────┴─────────┴─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │Total │ vegetaţie │ │ │ │ forestieră │ 0,05│ ├─────────────────────────────────────────┼────────────────┼─────────────────┤ │TOTAL │ VEGETAŢIE │ │ │ │ FORESTIERĂ │ 2,04│ ├─────────────────────┬─────────┬─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │Comuna Baloteşti │ 123 │ 546/2 │ drum │ 0,13│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 124 │ 505/3 │ drum │ 0,06│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 124 │ 525/1 │ drum │ 0,07│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 128 │ 522 │ drum │ 0,06│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 128 │ 518/1 │ drum │ 0,10│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 128 │ 518/2 │ drum │ 0,07│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 128 │ 518/3 │ drum │ 0,04│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 128 │ 518/4 │ drum │ 0,09│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 129 │ 531 │ drum │ 0,10│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 129 │ 531/1 │ drum │ 0,06│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 129 │ 528+533 │ drum │ 0,17│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 129 │ 535 │ drum │ 0,06│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 129 │ 532/1 │ drum │ 0,04│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 129 │ 525 │ drum │ 0,10│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 129 │ 505/1 │ drum │ 0,07│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 129 │ 505/2 │ drum │ 0,05│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 130 │ 539/1 │ drum │ 0,15│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 131 │ 542/2 │ drum │ 0,29│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 132 │ 548/2 │ drum │ 0,26│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 132 │ 546/1 │ drum │ 0,04│ ├─────────────────────┴─────────┴─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │Total │ drumuri │ │ │ │ exploatare │ 2,01│ ├───────────────────────────────┬─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │Comuna Tunari 230 │ │ drum │ 0,08│ ├───────────────────────────────┴─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │Total │ drumuri │ │ │ │ exploatare │ 0,08│ ├─────────────────────────────────────────┼────────────────┼─────────────────┤ │TOTAL │ DRUMURI │ │ │ │ EXPLOATARE │ 2,09│ ├─────────────────────┬─────────┬─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │Comuna Baloteşti │ 128 │ 520 │ curţi, │ │ │ │ │ │ construcţii │ 4,69│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 129 │ 527+ │ │ │ │ │ │ 529+ │ │ │ │ │ │ 532+ │ │ │ │ │ │ 534+ │ curţi, │ │ │ │ │ 536 │ construcţii │ 9,29│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 129 │ 530/1 │ curţi, │ │ │ │ │ │ construcţii │ 0,03│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 130 │ 539 │ curţi, │ │ │ │ │ │ construcţii │ 0,01│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 131 │ 543 │ curţi, │ │ │ │ │ │ construcţii │ 0,02│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 125 │ 506/1 │ curţi, │ │ │ │ │ │ construcţii │ 0,02│ ├─────────────────────┴─────────┴─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │Total │ curţi, │ │ │ │ construcţii │ 14,06│ ├───────────────────────────────┬─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │Comuna Tunari │ 230 │ │ curţi, │ │ │ │ │ │ construcţii │ 2,25│ ├─────────────────────┴─────────┴─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │Total │ curţi, │ │ │ │ construcţii │ 2,25│ ├─────────────────────────────────────────┼────────────────┼─────────────────┤ │Total │ CURŢI, │ │ │ │ CONSTRUCŢII │ 16,31│ ├─────────────────────────────────────────┼────────────────┼─────────────────┤ │TOTAL │ NEAGRICOL │ 20,44│ ├─────────────────────────────────────────┼────────────────┼─────────────────┤ │Total │ agricol + │ │ │comuna Baloteşti │ neagricol │ 206,83│ ├─────────────────────────────────────────┼────────────────┼─────────────────┤ │Total │ │ │ │comuna Mogoşoaia │ agricol │ 50,33│ ├─────────────────────────────────────────┼────────────────┼─────────────────┤ │Total │ │ │ │comuna Tunari │ neagricol │ 2,38│ ├─────────────────────────────────────────┴────────────────┼─────────────────┤ │TOTAL GENERAL │ 259,54*)│ └──────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────┘-----*) Suprafaţă înregistrată la Ministerul Finanţelor Publice sub nr. M.F. 116919.  +  Anexa 1.4 Datele de identificare a suprafeţelor minime de teren,din domeniul public al statului, aflate înadministrarea Institutului Naţional deCercetare-Dezvoltare pentru Cartof şi Sfeclă de Zahăr -Braşov, judeţul Braşov, indispensabile activităţii decercetare- dezvoltare - inovare şi multiplicăriimaterialului biologic ┌─────────────────────┬──────────────────────────────────────────────────────┐ │ Locul unde este │ Caracteristicile tehnice ale terenului │ │ situat terenul ├─────────┬─────────┬────────────────┬─────────────────┤ │ │ Tarlaua │ Parcela │ Categoria de │ Suprafaţa │ │ │ │ │ folosinţă │ - ha - │ ├─────────────────────┼─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │Municipiul Braşov │ 64 │ 376/1 │ arabil │ 7,54│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 77 │ 469/1 │ arabil │ 10,51│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 78 │ 473 │ arabil │ 22,80│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 78 │ 478/1 │ arabil │ 14,38│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 141 │ 1028 │ arabil │ 11,16│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 141 │ 1030 │ arabil │ 10,03│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 143 │ 1076 │ arabil │ 17,99│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 144 │ 1093 │ arabil │ 7,30│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 145 │ 1100 │ arabil │ 20,20│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 147 │ 1126 │ arabil │ 19,46│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 147 │ 1133/4 │ arabil │ 12,91│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 148 │ 1133/1 │ arabil │ 3,94│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 149 │ 1133/2 │ arabil │ 1,18│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 151 │ 1151 │ arabil │ 29,56│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 151 │ 1154 │ arabil │ 11,45│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 156 │ 1170 │ arabil │ 16,46│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 157 │ 1173 │ arabil │ 22,75│ ├─────────────────────┴─────────┴─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │Total │ arabil │ 239,62│ ├─────────────────────┬─────────┬─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │Oraş Ghimbav │ 4 │ 25 │ arabil │ 37,47│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 11 │ 97/2 │ arabil │ 7,52│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 13 │ 113/1 │ arabil │ 20,09│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 13 │ 113/2 │ arabil │ 34,11│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 15 │ 118 │ arabil │ 45,97│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 15 │ 121 │ arabil │ 45,32│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 37 │ 289 │ arabil │ 47,34│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 37 │ 291/1 │ arabil │ 73,99│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 11 │ 97/1*) │ arabil │ 20,53│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 11 │ 99/1*) │ arabil │ 27,26│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 17 │ 133*) │ arabil │ 27,33│ ├─────────────────────┴─────────┴─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │Total │ arabil │ 386,93│ ├─────────────────────┬─────────┬─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │Municipiul Codlea │ 93 │ 1118 │ arabil │ 13,86│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 93 │ 1120 │ arabil │ 18,67│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 94 │ 1123/1 │ arabil │ 13,32│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 94 │ 1123/3 │ arabil │ 36,02│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 95 │ 1136/1 │ arabil │ 14,83│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 95 │ 1136/3 │ arabil │ 10,09│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 95 │ 1136/4 │ arabil │ 10,80│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │Municipiul Codlea │ 95 │ 1136/5 │ arabil │ 24,46│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 96 │ 1148/1 │ arabil │ 2,62│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 99 │ 1185 │ arabil │ 22,52│ ├─────────────────────┴─────────┴─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │Total │ arabil │ 167,19│ ├─────────────────────┬─────────┬─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │Comuna Săcele │ 135 │ 1748 │ arabil │ 1,83│ ├─────────────────────┴─────────┴─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │Total │ arabil │ 1,83│ ├─────────────────────┬─────────┬─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │Municipiul │ │ │ │ │ │Gheorghieni │ │ 3956 │ arabil │ 6,53│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │(Lăzarea) - │ │ │ │ │ │judeţul Harghita │ │ 3963 │ arabil │ 2,91│ ├─────────────────────┴─────────┴─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │Total │ arabil │ 9,44│ ├─────────────────────────────────────────┼────────────────┼─────────────────┤ │TOTAL │ ARABIL │ 805,01│ ├─────────────────────┬─────────┬─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │Municipiul Braşov │ 147 │ 1129 │ păşune │ 6,64│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 150 │ 1142 │ păşune │ 12,06│ ├─────────────────────┴─────────┴─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │Total │ păşune │ 18,70│ ├─────────────────────┬─────────┬─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │Oraş Ghimbav │ 11 │ 97/3 │ fâneaţă │ 0,33│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 11 │ 99/2 │ fâneaţă │ 1,51│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 11 │ 99/4 │ fâneaţă │ 9,28│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 13 │ 110 │ fâneaţă │ 2,49│ ├─────────────────────┴─────────┴─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │Total │ fâneaţă │ 13,61│ ├─────────────────────┬─────────┬─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │Municipiul Codlea │ 95 │ 1136/6 │ fâneaţă │ 1,24│ ├─────────────────────┴─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │Total │ │ fâneaţă │ 1,24│ ├─────────────────────┬─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │Comuna Săcele │ 135 │ 1749 │ fâneaţă │ 0,94│ ├─────────────────────┴─────────┴─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │Total │ fâneaţă │ 0,94│ ├─────────────────────────────────────────┼────────────────┼─────────────────┤ │TOTAL │ FÂNEAŢA │ 15,79│ ├─────────────────────────────────────────┼────────────────┼─────────────────┤ │TOTAL │ AGRICOL │ 839,50│ ├─────────────────────┬─────────┬─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │Municipiul Braşov │ 77 │ 469/2 │ vegetaţie │ │ │ │ │ │ forestieră │ │ │ │ │ │ (tufăriş) │ 0,05│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 149 │ 1133/5 │ vegetaţie │ │ │ │ │ │ forestieră │ │ │ │ │ │ (tufăriş) │ 0,22│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 149 │ 1133/7 │ vegetaţie │ │ │ │ │ │ forestieră │ │ │ │ │ │ (tufăriş) │ 0,39│ ├─────────────────────┴─────────┴─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │Total │ vegetaţie │ │ │ │ forestieră │ │ │ │ (tufăriş) │ 0,66│ ├─────────────────────┬─────────┬─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │Municipiul Braşov │ 145 │ 1105 │ drum │ 0,90│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 149 │ 1132 │ drum │ 0,15│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 150 │ 1138 │ drum │ 0,86│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 151 │ 1149 │ drum │ 0,91│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 152 │ 1152 │ drum │ 0,22│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 153 │ 1159 │ drum │ 0,44│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 153 │ 1163 │ drum │ 1,52│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 156 │ 1169 │ drum │ 0,21│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 156 │ 1171 │ drum │ 0,30│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 157 │ 1172 │ drum │ 0,13│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 157 │ 1174 │ drum │ 0,21│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 158 │ 1141 │ drum │ 0,44│ ├─────────────────────┴─────────┴─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │Total │ drumuri │ │ │ │ exploatare │ 6,29│ ├─────────────────────┬─────────┬─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │Oraş Ghimbav │ 11 │ 99/3 │ drum │ 0,31│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 13 │ 122 │ drum │ 0,57│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 13 │ 113/3 │ drum │ 0,24│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 14 │ 114 │ drum │ 0,40│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 15 │ 119 │ drum │ 0,47│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 37 │ 292 │ drum │ 0,19│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 8 │ 76 │ drum │ 0,34│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 11 │ 96 │ drum │ 0,39│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 11 │ 101 │ drum │ 1,00│ ├─────────────────────┴─────────┴─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │Total │ drumuri │ │ │ │ exploatare │ 3,91│ ├─────────────────────┬─────────┬─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │Municipiul Codlea │ 94 │ 1123/2 │ drum │ 0,12│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 95 │ 1136/2 │ drum │ 0,12│ ├─────────────────────┴─────────┴─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │Total │ drumuri │ │ │ │ exploatare │ 0,24│ ├─────────────────────────────────────────┼────────────────┼─────────────────┤ │TOTAL │ DRUMURI │ │ │ │ EXPLOATARE │ 10,44│ ├─────────────────────┬─────────┬─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │Municipiul Braşov │ 143 │ 1077 │ curţi, │ │ │ │ │ │ construcţii │ 0,05│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 143 │ 1079 │ curţi, │ │ │ │ │ │ construcţii │ 0,16│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 145 │ 1104 │ curţi, │ │ │ │ │ │ construcţii │ 9,96│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 146 │ 1107 │ curţi, │ │ │ │ │ │ construcţii │ 7,09│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 147 │ 1127 │ curţi, │ │ │ │ │ │ construcţii │ 1,72│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 149 │ 1133/3 │ curţi, │ │ │ │ │ │ construcţii │ 0,02│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 150 │ 1140 │ curţi, │ │ │ │ │ │ construcţii │ 8,92│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 150 │ 1144 │ curţi, │ │ │ │ │ │ construcţii │ 4,93│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 151 │ 1150 │ curţi, │ │ │ │ │ │ construcţii │ 0,03│ ├─────────────────────┴─────────┴─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │Total │ curţi, │ │ │ │ construcţii │ 32,88│ ├─────────────────────┬─────────┬─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │Comuna Săcele │ 135 │ 1747 │ curţi, │ │ │ │ │ │ construcţii │ 0,44│ ├─────────────────────┴─────────┴─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │Total │ curţi, │ │ │ │ construcţii │ 0,44│ ├─────────────────────────────────────────┼────────────────┼─────────────────┤ │TOTAL │ CURŢI, │ │ │ │ CONSTRUCŢII │ 33,32│ ├─────────────────────────────────────────┼────────────────┼─────────────────┤ │TOTAL │ NEAGRICOL │ 44,42│ ├─────────────────────────────────────────┼────────────────┼─────────────────┤ │Total municipiul │ agricol + │ │ │Braşov │ neagricol │ 298,15│ ├─────────────────────────────────────────┼────────────────┼─────────────────┤ │Total oraş Ghimbav │ agricol + │ │ │ │ neagricol │ 404,45│ ├─────────────────────────────────────────┼────────────────┼─────────────────┤ │Total municipiul │ agricol + │ │ │Codlea │ neagricol │ 168,67│ ├─────────────────────────────────────────┼────────────────┼─────────────────┤ │Total comuna Săcele │ agricol + │ │ │ │ neagricol │ 3,21│ ├─────────────────────────────────────────┼────────────────┼─────────────────┤ │Total municipiul │ agricol │ 9,44│ │Gheorghieni (Lăzarea) │ │ │ ├─────────────────────────────────────────┴────────────────┼─────────────────┤ │TOTAL GENERAL │ 883,92**)│ └──────────────────────────────────────────────────────────┴─────────────────┘-----*) Suprafaţă înregistrată la Ministerul Finanţelor Publice sub nr. M.F.105043.**) Suprafaţă înregistrată la Ministerul Finanţelor Publice sub nr. M.F.104651.----------*) NOTĂ C.T.C.E. S.A. PIATRA NEAMT:Potrivit pct. 41 al art. I din LEGEA nr. 72 din 3 iunie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 399 din 7 iunie 2011, anexele nr. 1-6 se modifică şi se înlocuiesc cu anexele nr. 1, 1.1-1.4, 2, 2.1-2.12, 3, 3.1-3.50, 4, 4.1-4.8, 5, 5.1-5.3, 6, 7, 7.1-7.19, 8, 8.1-8.17, 9, 9.1-9.6 din acelaşi act normativ.-------**) Prin reorganizarea Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Biologie şi Nutriţie Animală - IBNA Baloteşti.***) NOTĂ C.T.C.E. S.A. PIATRA NEAMT:Potrivit pct. 1 al art. unic din LEGEA nr. 197 din 29 mai 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 374 din 3 iunie 2009 ce aprobă ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 41 din 23 mai 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 357 din 25 mai 2007, se aprobă transmiterea unui teren, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanţă de urgenţă, din domeniul public al statului şi din administrarea Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Cartof şi Sfeclă de Zahăr Braşov, judeţul Braşov, în domeniul public al judeţului Braşov şi în administrarea Consiliului Judeţean Braşov, pentru realizarea obiectivului «Aeroport Internaţional Braşov-Ghimbav».Conform pct. 2 al art. unic din acelaşi act normativ mai sus menţionat la finalizarea lucrărilor de construire a aeroportului, pistele de decolare, aterizare, căile de rulare şi platformele pentru îmbarcare-debarcare situate pe acestea, precum şi terenurile pe care sunt amplasate intră de drept în domeniul public al statului, potrivit pct. I. 25 din anexa la Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare.Suprafaţa de teren prevăzută în anexă se utilizează exclusiv pentru realizarea obiectivului «Aeroport Internaţional Braşov-Ghimbav».Suprafaţa de teren prevăzută în anexă nu poate fi trecută în categoria proprietate privată.În cazul nerealizării obiectivului «Aeroport Internaţional Braşov-Ghimbav», în termen de 5 ani, suprafaţa de teren prevăzută în anexă revine de drept în domeniul public al statului şi în administrarea Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Cartof şi Sfeclă de Zahăr Braşov, judeţul Braşov.  +  Anexa 2 Institutele de cercetare-dezvoltare deramură care funcţionează în subordineaAcademiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice"Gheorghe Ionescu-Şişeşti"*Font 9* ┌───┬──────────────────────────────────────────┬─────────────────────┬───────────────────┐ │Nr.│Denumirea unităţii de cercetare-dezvoltare│ Sediul │Suprafaţa minimă │ │crt│ care se reorganizează ├───────────┬─────────┤de teren, │ │ │ │Localitatea│ Judeţul │indispensabilă │ │ │ │ │ │activităţii de │ │ │ │ │ │cercetare-dezvol- │ │ │ │ │ │tare-inovare şi │ │ │ │ │ │multiplicării │ │ │ │ │ │materialului │ │ │ │ │ │biologic, │ │ │ │ │ │aparţinând │ │ │ │ │ │domeniului public │ │ │ │ │ │al statului, aflată│ │ │ │ │ │în administrarea │ │ │ │ │ │unităţii sau în │ │ │ │ │ │proprietatea ASAS │ │ │ │ │ │ - ha - │ ├───┼──────────────────────────────────────────┼───────────┼─────────┼───────────────────┤ │ 0 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ ├───┼──────────────────────────────────────────┼───────────┼─────────┼───────────────────┤ │ 1.│Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru │Valea Că- │Prahova │ 394,3756│ │ │Viticultură şi Vinificaţie-Valea │lugărească │ │ │ │ │Călugărească │ │ │ │ ├───┼──────────────────────────────────────────┼───────────┼─────────┼───────────────────┤ │ 2.│Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru │Mărăcineni │Argeş │ 314,8902│ │ │Pomicultură Piteşti-Mărăcineni │ │ │ │ ├───┼──────────────────────────────────────────┼───────────┼─────────┼───────────────────┤ │ 3.│Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru │Vidra │Ilfov │ 307,94│ │ │Legumicultura şi Floricultură Vidra │ │ │ │ ├───┼──────────────────────────────────────────┼───────────┼─────────┼───────────────────┤ │ 4.│Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru │Bucureşti │- │ 7,6967│ │ │Industrializarea şi Marketingul │ │ │ │ │ │Produselor Horticole "Horting" Bucureşti │ │ │ │ ├───┼──────────────────────────────────────────┼───────────┼─────────┼───────────────────┤ │ 5.│Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru │Constanţa │Constanţa│ 1.432,9130│ │ │Creşterea Ovinelor şi Caprinelor-Palas │ │ │ 1.779,49***)│ ├───┼──────────────────────────────────────────┼───────────┼─────────┼───────────────────┤ │ 6.│Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru │Baloteşti │Ilfov │ 569,6266│ │ │Creşterea Bovinelor - Baloteşti │ │ │ 462,05***)│ ├───┼──────────────────────────────────────────┼───────────┼─────────┼───────────────────┤ │ 7.│Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru │Galaţi │Galaţi │ 441,53│ │ │Ecologie Acvatică, Pescuit şi Acvacultura │ │ │ │ │ │Galaţi │ │ │ │ ├───┼──────────────────────────────────────────┼───────────┼─────────┼───────────────────┤ │ 8.│Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru │Braşov │Braşov │ 231,09│ │ │Pajişti Braşov │ │ │ │ ├───┼──────────────────────────────────────────┼───────────┼─────────┼───────────────────┤ │ 9.│Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru │Cristian │Sibiu │ 603,4200│ │ │Montanologie Cristian-Sibiu │ │ │ │ ├───┼──────────────────────────────────────────┼───────────┼─────────┼───────────────────┤ │10.│Institutul de Cercetare pentru Economia │Bucureşti │- │ -│ │ │Agriculturii şi Dezvoltare Rurală │ │ │ │ │ │Bucureşti │ │ │ │ ├───┼──────────────────────────────────────────┼───────────┼─────────┼───────────────────┤ │11.│Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru │Bucureşti │- │ 17,149│ │ │Protecţia Plantelor Bucureşti │ │ │ │ ├───┼──────────────────────────────────────────┼───────────┼─────────┼───────────────────┤ │12.│Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru │Miercurea- │Harghita │ 107,73│ │ │Cinegetică şi Resurse Montane │Ciuc │ │ │ │ │Miercurea-Ciuc │ │ │ │ ├───┼──────────────────────────────────────────┼───────────┼─────────┼───────────────────┤ │13.│Banca de Resurse Genetice Vegetale │Suceava │Suceava │ 2,00│ │ │Suceava "Mihai Cristea" │ │ │ │ ├───┼──────────────────────────────────────────┼───────────┼─────────┼───────────────────┤ │ │ Total │ │ │ 4.430,3611│ └───┴──────────────────────────────────────────┴───────────┴─────────┴───────────────────┘-----***) Suprafeţe proprietatea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti" care nu sunt cuprinse în total.  +  Anexa 2.1 Datele de identificare a suprafeţelorminime de teren, din domeniul public al statului,aflate în administrarea Institutului deCercetare-Dezvoltare pentru Viticultură şiVinificaţie Valea Călugărească, judeţul Prahova,indispensabile activităţii decercetare-dezvoltare-inovare şi multiplicăriimaterialului biologic ┌─────────────────────┬──────────────────────────────────────────────────────┐ │ Locul unde este │ Caracteristicile tehnice ale terenului │ │ situat terenul ├─────────┬─────────┬────────────────┬─────────────────┤ │ │ Tarlaua │ Parcela │ Categoria de │ Suprafaţa │ │ │ │ │ folosinţă │ - ha - │ ├─────────────────────┼─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │Comuna Bucov - │ │ │ │ │ │Chiţorani │ 89 │ 3898 │ arabil │ 0,3100│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 88 │ 3864/1 │ arabil │ 0,1800│ ├─────────────────────┴─────────┴─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │Total │ arabil │ 0,4900│ ├─────────────────────┬─────────┬─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │Comuna Valea │ │ │ viţă-de-vie │ │ │Călugărească │ 56 │ 4696 │ nobilă (vie) │ 0,2300│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 56 │ 4698 │ vie │ 0,9200│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 56 │ 4778 │ vie │ 0,3600│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 56 │ 4781 │ vie │ 0,3600│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 56 │ 4784 │ vie │ 0,7600│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 55 │ 4559 │ vie │ 0,7300│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 55 │ 4537 │ vie │ 0,4600│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 55 │ 4531 │ vie │ 0,7800│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 55 │ 4527 │ vie │ 0,5000│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 55 │ 4510 │ vie │ 0,4100│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 54 │ 4499 │ vie │ 1,3300│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 54 │ 4486 │ vie │ 1,0500│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 54 │ 4480 │ vie │ 0,4970│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 54 │ 4477 │ vie │ 0,3040│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 54 │ 4474 │ vie │ 0,9100│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 54 │ 4471 │ vie │ 0,7600│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 54 │ 4468 │ vie │ 1,2700│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 54 │ 4418 │ vie │ 0,5800│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 57 │ 4851 │ vie │ 0,9300│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 57 │ 4855 │ vie │ 1,3900│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 57 │ 4870 │ vie │ 1,0100│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 55 │ 4543 │ vie │ 0,4500│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 55 │ 4524 │ vie │ 0,3600│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 55 │ 4518 │ vie │ 0,8400│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 55 │ 4514 │ vie │ 1,8600│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 54 │ 4464 │ vie │ 1,8200│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 54 │ 4462 │ vie │ 0,6900│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 54 │ 4460 │ vie │ 1,0100│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 54 │ 4456 │ vie │ 0,9600│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 36 │ 3052 │ vie │ 0,3400│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 36 │ 3056 │ vie │ 0,5500│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 36 │ 3067 │ vie │ 0,4300│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 36 │ 3071 │ vie │ 0,3800│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 36 │ 3074 │ vie │ 0,4100│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 36 │ 3077 │ vie │ 0,2200│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │Comuna Valea │ │ │ │ │ │Călugărească │ 36 │ 3080 │ vie │ 1,2200│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 56 │ 4659 │ vie │ 0,5600│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 56 │ 4662 │ vie │ 0,3600│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 56 │ 4665 │ vie │ 0,1700│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 56 │ 4716 │ vie │ 0,1600│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 56 │ 4722 │ vie │ 0,1600│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 56 │ 4790 │ vie │ 0,6400│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 57 │ 4838 │ vie │ 0,1600│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 57 │ 4846 │ vie │ 1,0300│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 37 │ 3143 │ vie │ 0,1800│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 37 │ 3139 │ vie │ 0,1000│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 37 │ 3133 │ vie │ 0,3500│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 37 │ 3130 │ vie │ 0,2000│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 37 │ 3128 │ vie │ 0,3700│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 37 │ 3126 │ vie │ 0,1900│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 37 │ 3175 │ vie │ 0,2600│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 37 │ 3179 │ vie │ 0,7800│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 37 │ 3181 │ vie │ 0,5700│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 37 │ 3183 │ vie │ 0,4000│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 37 │ 3188 │ vie │ 0,7200│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 55 │ 4619 │ vie │ 0,9700│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 55 │ 4630 │ vie │ 0,4200│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 55 │ 4633 │ vie │ 1,2600│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 55 │ 4593 │ vie │ 0,4300│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 55 │ 4567 │ vie │ 0,4600│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 55 │ 4568 │ vie │ 0,1800│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 55 │ 4555 │ vie │ 0,3100│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 55 │ 4540 │ vie │ 0,3400│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 54 │ 4503 │ vie │ 1,9000│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 54 │ 4423 │ vie │ 1,5000│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 36 │ 3065/1 │ vie │ 1,6600│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 56 │ 4682/1 │ vie │ 0,2000│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 56 │ 4652/1 │ vie │ 0,0100│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 56 │ 4772/1 │ vie │ 0,3500│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 55 │ 4563 │ vie │ 0,8600│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 55 │ 4510/1 │ vie │ 1,1400│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 54 │ 4394 │ vie │ 3,7500│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 54 │ 4398 │ vie │ 0,4800│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 54 │ 4403 │ vie │ 0,8700│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 54 │ 4409 │ vie │ 2,3800│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 54 │ 4415 │ vie │ 0,6100│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 54 │ 4416 │ vie │ 0,4000│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 54 │ 4445 │ vie │ 1,0700│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 54 │ 4448 │ vie │ 0,7700│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 54 │ 4450 │ vie │ 0,7200│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 54 │ 4426 │ vie │ 0,1600│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 54 │ 4428 │ vie │ 0,3100│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 54 │ 4430 │ vie │ 0,3800│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 54 │ 4432 │ vie │ 0,5600│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 54 │ 4434 │ vie │ 0,3700│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │Comuna Valea │ │ │ │ │ │Călugărească │ 54 │ 4436 │ vie │ 0,4700│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 54 │ 4438 │ vie │ 0,2800│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 54 │ 4443 │ vie │ 1,2500│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 133 │ 70 │ vie │ 0,1500│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 54 │ 4410 │ vie │ 0,1200│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 80 │ 5924 │ vie │ 2,6500│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 51 │ 4283 │ vie │ 1,0300│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 51 │ 4287 │ vie │ 1,3100│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 43 │ 3744/1 │ vie │ 0,5000│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 51 │ 4279/2 │ vie │ 1,5300│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 80 │ 5929 │ vie │ 1,8200│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 80 │ 5930 │ vie │ 1,1600│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 80 │ 5885 │ vie │ 1,7600│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 80 │ 5894 │ vie │ 1,7800│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 83 │ 5946 │ vie │ 1,1700│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 80 │ 5926 │ vie │ 1,0200│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 80 │ 5935 │ vie │ 13,5400│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 50 │ 4181/3 │ vie │ 0,0100│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 50 │ 4236 │ vie │ 0,4000│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 50 │ 4234 │ vie │ 1,7100│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 51 │ 4274 │ vie │ 0,3200│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 51 │ 4294 │ vie │ 0,7200│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 51 │ 4298 │ vie │ 0,3600│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 43 │ 3760/1 │ vie │ 1,2100│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 80 │ 5948 │ vie │ 2,3100│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 51 │ 4258 │ vie │ 1,5600│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 51 │ 4241 │ vie │ 1,0900│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 51 │ 4239 │ vie │ 0,5400│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 50 │ 4198 │ vie │ 0,0500│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 43 │ 3822 │ vie │ 1,0800│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 43 │ 3843 │ vie │ 1,6700│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 40 │ 3554 │ vie │ 0,3500│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 40 │ 3556 │ vie │ 0,5100│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 40 │ 3550 │ vie │ 0,7900│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 40 │ 3552 │ vie │ 0,1300│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 40 │ 3570/1 │ vie │ 0,2200│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 40 │ 3574 │ vie │ 0,7300│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 40 │ 3578/1 │ vie │ 0,2400│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 40 │ 3580 │ vie │ 0,2600│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 40 │ 3584/1 │ vie │ 0,4100│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 40 │ 3583/1 │ vie │ 0,3900│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 38 │ 3191 │ vie │ 1,0000│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 39 │ 3519 │ vie │ 1,2100│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 39 │ 3514/1 │ vie │ 1,2000│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 39 │ 3514/2 │ vie │ 1,2100│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 42 │ 3660 │ vie │ 0,7500│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 42 │ 3664 │ vie │ 0,8500│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 39 │ 3472 │ vie │ 0,6000│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 42 │ 3709 │ vie │ 1,1100│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 42 │ 3712 │ vie │ 0,2500│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │Comuna Valea │ │ │ │ │ │Călugărească │ 42 │ 3719 │ vie │ 0,4500│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 42 │ 3702/1 │ vie │ 0,1400│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 38 │ 3208 │ vie │ 1,9900│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 38 │ 3209 │ vie │ 0,5700│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 38 │ 3228/1 │ vie │ 1,1900│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 38 │ 3330 │ vie │ 1,1500│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 38 │ 3333 │ vie │ 0,2400│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 38 │ 3382 │ vie │ 0,4300│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 38 │ 3344 │ vie │ 1,0000│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 43 │ 3802 │ vie │ 1,5600│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 41 │ 3602 │ vie │ 3,0900│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 43 │ 3805 │ vie │ 0,4700│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 43 │ 3824 │ vie │ 0,8900│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 43 │ 3829 │ vie │ 0,4600│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 43 │ 3835 │ vie │ 0,2700│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 43 │ 3838/1 │ vie │ 0,2500│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 43 │ 3849 │ vie │ 0,6900│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 43 │ 3857 │ vie │ 1,6000│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 42 │ 3704 │ vie │ 1,5900│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 38 │ 3196 │ vie │ 0,7200│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 39 │ 3440 │ vie │ 0,2700│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 38 │ 3205/1 │ vie │ 0,3500│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 53 │ 4368 │ vie │ 0,1700│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 43 │ 3790 │ vie │ 1,2700│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 43 │ 3798 │ vie │ 0,4700│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 43 │ 3807 │ vie │ 0,8100│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 43 │ 3813 │ vie │ 0,4100│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 43 │ 3816 │ vie │ 0,5000│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 43 │ 3846 │ vie │ 0,1400│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 41 │ 3605 │ vie │ 1,4500│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 41 │ 3611 │ vie │ 0,8200│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 41 │ 3614 │ vie │ 1,1100│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 41 │ 3617 │ vie │ 0,6100│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 41 │ 3622 │ vie │ 0,7700│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 41 │ 3628 │ vie │ 0,4900│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 41 │ 3631 │ vie │ 0,4600│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 41 │ 3636 │ vie │ 0,8300│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 41 │ 3639 │ vie │ 0,8200│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 42 │ 3648 │ vie │ 0,8400│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 42 │ 3667 │ vie │ 1,6200│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 42 │ 3679 │ vie │ 0,7500│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 42 │ 3715 │ vie │ 0,4800│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 42 │ 3722 │ vie │ 0,5000│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 53 │ 4331 │ vie │ 0,2500│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 53 │ 334 │ vie │ 0,0900│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 53 │ 4339 │ vie │ 0,5000│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 53 │ 4343 │ vie │ 0,4700│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 53 │ 4348 │ vie │ 0,4800│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 53 │ 4361 │ vie │ 0,7600│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 53 │ 4365 │ vie │ 0,2000│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │Comuna Valea │ │ │ │ │ │Călugărească │ 53 │ 4371 │ vie │ 0,7300│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 53 │ 4374 │ vie │ 0,2200│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 53 │ 4378 │ vie │ 0,2200│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 53 │ 4382 │ vie │ 0,2300│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 53 │ 4385 │ vie │ 0,2900│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 53 │ 4388 │ vie │ 0,5600│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 53 │ 4391 │ vie │ 0,3100│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 38 │ 3406 │ vie │ 0,2400│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 38 │ 3408 │ vie │ 0,5500│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 38 │ 3411 │ vie │ 0,1300│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 38 │ 3414 │ vie │ 0,3400│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 39 │ 3422 │ vie │ 0,3500│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 39 │ 3432 │ vie │ 0,4400│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 39 │ 3437 │ vie │ 0,8300│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 39 │ 3450 │ vie │ 0,5800│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 39 │ 3455 │ vie │ 0,8000│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 39 │ 3458 │ vie │ 0,2300│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 39 │ 3461 │ vie │ 0,7300│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 39 │ 3465 │ vie │ 0,8800│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 39 │ 3475 │ vie │ 0,3800│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 39 │ 3480 │ vie │ 1,5000│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 39 │ 3483 │ vie │ 0,5800│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 39 │ 3486 │ vie │ 0,2400│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 39 │ 3494 │ vie │ 0,5900│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 39 │ 3501 │ vie │ 0,9000│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 39 │ 3505 │ vie │ 0,5200│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 40 │ 3534 │ vie │ 1,1900│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 40 │ 3537 │ vie │ 0,1000│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 40 │ 3539 │ vie │ 1,8100│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 40 │ 3543 │ vie │ 0,3800│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 40 │ 3547 │ vie │ 0,9900│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 40 │ 3559 │ vie │ 0,1300│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 40 │ 3563 │ vie │ 1,3200│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 40 │ 3567 │ vie │ 1,0600│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 40 │ 3587 │ vie │ 1,7400│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 40 │ 3593 │ vie │ 1,3800│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 38 │ 3208 │ vie │ 1,9900│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 38 │ 3215 │ vie │ 0,3700│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 38 │ 3225 │ vie │ 0,4500│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 38 │ 3338 │ vie │ 0,8900│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 38 │ 3341 │ vie │ 0,1700│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 38 │ 3350 │ vie │ 0,1400│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 38 │ 3352 │ vie │ 0,8500│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 38 │ 3356 │ vie │ 0,2200│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 38 │ 3359 │ vie │ 0,6800│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 38 │ 3375 │ vie │ 0,7500│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 38 │ 3378 │ vie │ 0,6800│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 38 │ 3397 │ vie │ 0,1300│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 43 │ 3785/1 │ vie │ 4,0000│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 43 │ 3796/1 │ vie │ 3,1000│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │Comuna Valea │ │ │ │ │ │Călugărească │ 88 │ 6016 │ vie │ 0,9100│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 88 │ 6018 │ vie │ 1,1000│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 89 │ 6031 │ vie │ 0,1100│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 89 │ 6036 │ vie │ 4,6600│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 89 │ 6046 │ vie │ 2,2700│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 89 │ 6065 │ vie │ 7,5400│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 89 │ 6047/1 │ vie │ 0,9400│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 89 │ 6057/1 │ vie │ 0,1300│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 89 │ 6059/1 │ vie │ 0,2800│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 89 │ 6031/1 │ vie │ 0,5500│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 89 │ 6061/1 │ vie │ 0,0900│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 89 │ 6034/1 │ vie │ 0,0900│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 89 │ 6035/1 │ vie │ 0,1000│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 88 │ 6015/1 │ vie │ 3,5400│ ├─────────────────────┴─────────┴─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │Total │ vie │ 213,6810│ ├─────────────────────┬─────────┬─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │Comuna │ │ │ │ │ │Bucov-Chiţorani │ 89 │ 3884 │ vie │ 2,9100│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 68 │ 2787 │ vie │ 1,8300│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 88 │ 3897 │ vie │ 2,0000│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 89 │ 3897/1 │ vie │ 5,8500│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 89 │ 3900 │ vie │ 0,3200│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 89 │ 3901 │ vie │ 0,0100│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 89 │ 3902 │ vie │ 0,0200│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 89 │ 3903 │ vie │ 0,4800│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 89 │ 3905 │ vie │ 1,0200│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 89 │ 3910 │ vie │ 0,9900│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 89 │ 3912 │ vie │ 0,9700│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 89 │ 3914 │ vie │ 0,8800│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 89 │ 3916 │ vie │ 0,9200│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 89 │ 3918 │ vie │ 0,6900│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 89 │ 3920 │ vie │ 0,8500│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 89 │ 3922 │ vie │ 0,5700│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 89 │ 3924 │ vie │ 0,7100│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 89 │ 3891 │ vie │ 1,1700│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 89 │ 3889 │ vie │ 5,5800│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 89 │ 3887 │ vie │ 2,4300│ ├─────────────────────┴─────────┴─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │Total │ vie │ 30,2000│ ├─────────────────────┬─────────┬─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │Comuna │ │ │ │ │ │Bucov - Pleaşa │ 49 │ 2059 │ vie │ 3,2600│ ├─────────────────────┴─────────┴─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │Total │ vie │ 3,2600│ ├─────────────────────────────────────────┼────────────────┼─────────────────┤ │TOTAL │ VIE │ 247,1410│ ├─────────────────────┬─────────┬─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │Comuna Bucov - Pleaşa│ 48 │ 2014 │ livadă │ 0,2000│ ├─────────────────────┴─────────┴─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │Total │ livadă │ 0,2000│ ├─────────────────────┬─────────┬─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │Comuna Valea │ │ │ │ │ │Călugărească │ 36 │ 3051 │ fâneaţă │ 0,4700│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 36 │ 3053 │ fâneaţă │ 0,1400│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 36 │ 3054 │ fâneaţă │ 0,0500│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 36 │ 3057 │ fâneaţă │ 0,0500│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 36 │ 3068 │ fâneaţă │ 0,0800│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 36 │ 3072 │ fâneaţă │ 0,0700│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 36 │ 3075 │ fâneaţă │ 0,0900│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 36 │ 3078 │ fâneaţă │ 0,0500│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 36 │ 3081 │ fâneaţă │ 0,1500│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 36 │ 3095 │ fâneaţă │ 0,0700│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 56 │ 4650 │ fâneaţă │ 0,1700│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 56 │ 4663 │ fâneaţă │ 0,1800│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 56 │ 4666 │ fâneaţă │ 0,0500│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 56 │ 4697 │ fâneaţă │ 0,0200│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 56 │ 4699 │ fâneaţă │ 0,1400│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 56 │ 4700 │ fâneaţă │ 0,1300│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 56 │ 4717 │ fâneaţă │ 0,0600│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 56 │ 4723 │ fâneaţă │ 0,0300│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 56 │ 4724 │ fâneaţă │ 0,0800│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 56 │ 4725 │ fâneaţă │ 0,1600│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 56 │ 4779 │ fâneaţă │ 0,0400│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 56 │ 4782 │ fâneaţă │ 0,0400│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 56 │ 4785 │ fâneaţă │ 0,1200│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 56 │ 4787 │ fâneaţă │ 0,2600│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 56 │ 4791 │ fâneaţă │ 0,1700│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 56 │ 4801 │ fâneaţă │ 1,0100│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 57 │ 4823 │ fâneaţă │ 0,0200│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 57 │ 4839 │ fâneaţă │ 0,0200│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 57 │ 4845 │ fâneaţă │ 0,0400│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 57 │ 4847 │ fâneaţă │ 0,1400│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 57 │ 4848 │ fâneaţă │ 0,1000│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 57 │ 4852 │ fâneaţă │ 0,2400│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 57 │ 4854 │ fâneaţă │ 0,1100│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 57 │ 4855 │ fâneaţă │ 0,1500│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 57 │ 4871 │ fâneaţă │ 0,1600│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 37 │ 3140 │ fâneaţă │ 0,0600│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 37 │ 3142 │ fâneaţă │ 0,0900│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 37 │ 3138 │ fâneaţă │ 0,0300│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 37 │ 3131 │ fâneaţă │ 0,0200│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 37 │ 3124 │ fâneaţă │ 0,3900│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 37 │ 3106 │ fâneaţă │ 0,1100│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 37 │ 3173 │ fâneaţă │ 0,0800│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 37 │ 3177 │ fâneaţă │ 0,3600│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 37 │ 3184 │ fâneaţă │ 0,0700│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 37 │ 3185 │ fâneaţă │ 0,1800│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 37 │ 3189 │ fâneaţă │ 0,8100│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 55 │ 4620 │ fâneaţă │ 0,1600│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 55 │ 4622 │ fâneaţă │ 0,1500│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 55 │ 4623 │ fâneaţă │ 0,0900│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 55 │ 4631 │ fâneaţă │ 0,2200│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 55 │ 4543 │ fâneaţă │ 0,3100│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 55 │ 4637 │ fâneaţă │ 0,1000│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 55 │ 4641 │ fâneaţă │ 0,2700│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 55 │ 4594 │ fâneaţă │ 0,0800│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 55 │ 4590 │ fâneaţă │ 0,4800│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 55 │ 4580 │ fâneaţă │ 0,0900│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 55 │ 4560 │ fâneaţă │ 0,1700│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 55 │ 4556 │ fâneaţă │ 0,1000│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 55 │ 4554 │ fâneaţă │ 0,1600│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │Comuna Valea │ 55 │ 4546 │ fâneaţă │ 0,1100│ │Călugărească │ │ │ │ │ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 55 │ 4544 │ fâneaţă │ 0,1900│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 55 │ 4541 │ fâneaţă │ 0,0800│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 55 │ 4538 │ fâneaţă │ 0,1400│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 55 │ 4532 │ fâneaţă │ 0,2700│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 55 │ 4528 │ fâneaţă │ 0,0400│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 55 │ 4525 │ fâneaţă │ 0,1000│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 55 │ 4519 │ fâneaţă │ 0,1000│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 55 │ 4515 │ fâneaţă │ 0,4100│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 55 │ 4511 │ fâneaţă │ 0,0700│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 54 │ 4504 │ fâneaţă │ 0,1500│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 54 │ 4501 │ fâneaţă │ 0,0700│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 54 │ 4500 │ fâneaţă │ 0,1500│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 54 │ 4487 │ fâneaţă │ 0,1300│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 54 │ 4481 │ fâneaţă │ 0,0800│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 54 │ 4478 │ fâneaţă │ 0,0200│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 54 │ 4475 │ fâneaţă │ 0,0890│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 54 │ 4472 │ fâneaţă │ 0,0500│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 54 │ 4469 │ fâneaţă │ 0,0500│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 54 │ 4465 │ fâneaţă │ 0,3400│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 54 │ 4455 │ fâneaţă │ 0,0200│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 54 │ 4453 │ fâneaţă │ 0,0800│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 54 │ 4452 │ fâneaţă │ 0,0200│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 54 │ 80 │ fâneaţă │ 0,1600│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 36 │ 3094/1 │ fâneaţă │ 0,0700│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 56 │ 4709/1 │ fâneaţă │ 0,3600│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 56 │ 4772/1 │ fâneaţă │ 0,3500│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 56 │ 4774/1 │ fâneaţă │ 1,9454│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 36 │ 3082/1 │ fâneaţă │ 0,0500│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 37 │ 3134/1 │ fâneaţă │ 0,0800│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 38 │ 3374/1 │ fâneaţă │ 0,5100│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 55 │ 4629/1 │ fâneaţă │ 0,0700│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 55 │ 4592/1 │ fâneaţă │ 0,5400│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 55 │ 4588/1 │ fâneaţă │ 2,9800│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 55 │ 4573/1 │ fâneaţă │ 0,0600│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 55 │ 4566/1 │ fâneaţă │ 0,1000│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 55 │ 4564/1 │ fâneaţă │ 0,2600│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 55 │ 4557/1 │ fâneaţă │ 0,5400│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 55 │ 4553/1 │ fâneaţă │ 0,4400│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 55 │ 4550/1 │ fâneaţă │ 0,2800│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 55 │ 4548/1 │ fâneaţă │ 0,7900│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 55 │ 4645/1 │ fâneaţă │ 0,1400│ │ ├─────────┼─────────┼────────────────┼─────────────────┤ │ │ 55 │ 4572 │ fâneaţă │ 0,2300│ │