HOTĂRÂRE nr. 264 din 13 martie 2003 (**republicată**)(*actualizată*)privind stabilirea acţiunilor şi categoriilor de cheltuieli, criteriilor, procedurilor şi limitelor pentru efectuarea de plăţi în avans din fonduri publice(actualizată până la data de 24 iunie 2011*)
EMITENT
  • GUVERNUL




  • ----------------*) Textul republicat al hotărârii a fost publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 109 din 5 februarie 2004. Aceasta este forma actualizată de S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra-Neamţ până la data de 24 iunie 2011, cu modificările şi completările aduse de: HOTĂRÂREA nr. 525 din 7 aprilie 2004; HOTĂRÂREA nr. 712 din 14 mai 2004; HOTĂRÂREA nr. 1.451 din 9 septembrie 2004; HOTĂRÂREA nr. 728 din 7 iunie 2006; HOTĂRÂREA nr. 693 din 2 iulie 2008; HOTĂRÂREA nr. 963 din 26 august 2009; HOTĂRÂREA nr. 874 din 18 august 2010; HOTĂRÂREA nr. 636 din 22 iunie 2011.----------------**) Republicată în temeiul art. II din Hotărârea Guvernului nr. 851/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 536 din 24 iulie 2003.Hotărârea Guvernului nr. 264/2003 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 20 martie 2003.  +  Articolul 1 (1) Ordonatorul de credite, în calitate de parte contractantă într-un contract de achiziţie publică sau într-un contract de finanţare, are dreptul să efectueze plăţi în avans către contractant, într-un procent de până la 30% din valoarea contractului. (2) Plăţile în avans se pot efectua într-o singură tranşă sau în mai multe tranşe periodice, în funcţie de prevederile contractuale şi în corelaţie cu graficul de îndeplinire a contractului respectiv. (3) În cazul în care acordarea avansului se efectuează în mai multe tranşe, valoarea însumată a acestora nu poate depăşi 30% din valoarea totală a contractului.  +  Articolul 2Acţiunile, categoriile de cheltuieli, criteriile, procedurile şi limitele maxime privind acordarea de avansuri din fonduri publice de către ordonatorii de credite sunt stabilite în anexa nr. 1.  +  Articolul 3Ordonatorul de credite răspunde de: a) legalitatea, necesitatea şi oportunitatea acordării avansurilor; b) angajarea şi respectarea utilizării sumelor în raport cu destinaţia stabilită potrivit angajamentelor legale încheiate; c) urmărirea îndeplinirii obligaţiilor contractuale de către beneficiarii de avansuri; d) efectuarea, trimestrial sau la încheierea fiecărei faze prevăzute în contract, a regularizărilor în raport cu obligaţiile asumate şi efectiv realizate de către beneficiarii de avansuri; e) recuperarea sumelor reprezentând plăţi în avans şi nejustificate prin bunuri livrate, lucrări executate şi servicii prestate, până la sfârşitul anului, în condiţiile prevederilor contractuale, potrivit prevederilor art. 52 alin. (8) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice; f) recuperarea sumelor reprezentând plăţi în avans şi nejustificate prin bunuri livrate, lucrări executate şi servicii prestate, până cel târziu la termenul stabilit pentru plata finală, în condiţiile prevederilor art. 52 alin. (9) din Legea nr. 500/2002privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 54 alin. (9^1) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare.----------Litera f) a art. 3 a fost introdusă de pct. 1 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 874 din 18 august 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 615 din 31 august 2010.  +  Articolul 4 (1) Ordonatorul de credite are obligaţia de a solicita contractorului un instrument de garantare emis în condiţiile legii de o societate bancară sau de o societate de asigurări.----------Alin. (1) al art. 4 a fost modificat de pct. 1 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 636 din 22 iunie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 443 din 24 iunie 2011.(1^1) Garanţia din instrumentul de garantare prevăzut la alin. (1) trebuie să fie irevocabilă şi să prevadă că plata garanţiei se va executa necondiţionat, respectiv la prima cerere a beneficiarului, pe baza declaraţiei acestuia cu privire la culpa persoanei garantate.----------Alin. (1^1) al art. 4 a fost introdus de pct. 2 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 636 din 22 iunie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 443 din 24 iunie 2011. (2) Institutele naţionale de cercetare-dezvoltare care funcţionează în coordonarea unui organ de specialitate al administraţiei publice centrale, instituţiile publice, precum şi titularii drepturilor de autor - pentru contractele de comandă, beneficiari de avansuri în condiţiile prezentei hotărâri, sunt exceptaţi de la prevederile alin. (1).-----------Alin. (2) al art. 4 a fost modificat de articolul unic din HOTĂRÂREA nr. 525 din 7 aprilie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 335 din 16 aprilie 2004. (3) Garanţia de returnare a avansului trebuie să fie acoperitoare atât pentru recuperarea avansului acordat, cât şi pentru repararea prejudiciilor ce ar putea fi aduse prin imobilizarea fondurilor publice, în cazul neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzătoare a obligaţiilor contractuale ce derivă din acordarea avansului.----------Alin. (4) al art. 4 a fost abrogat de pct. 3 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 636 din 22 iunie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 443 din 24 iunie 2011.  +  Articolul 5 (1) Ordonatorul de credite acordă avansul numai după constituirea garanţiei de returnare a avansului de către beneficiarii de avansuri care au această obligaţie şi numai dacă sunt asigurate condiţiile pentru începerea îndeplinirii obligaţiilor rezultate din contract. (2) Sub sancţiunea solicitării de daune-interese, beneficiarul de avans nu are dreptul de a utiliza avansul în alt scop decât cel pentru care a fost destinat, potrivit contractului încheiat.  +  Articolul 6 (1) La efectuarea plăţilor pentru lucrările executate, serviciile prestate şi bunurile livrate, avansurile acordate vor fi deduse din sumele datorate. Nu se admit plăţi efective decât după deducerea integrală a avansului.(1^1) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), pentru implementarea programelor, proiectelor şi acţiunilor prevăzute la art. 52 alin. (9) din Legea nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare, şi la art. 54 alin. (9^1) din Legea nr. 273/2006, cu modificările şi completările ulterioare, se admit plăţi efective pe parcursul derulării contractului, în condiţiile şi cuantumurile prevăzute în contractele încheiate cu contractorii, cu condiţia recuperării din fiecare astfel de plată a unei cote-părţi cel puţin egale cu procentul în limita căruia a fost acordat avansul, până la recuperarea integrală a acestuia.----------Alin. (1^1) al art. 6 a fost introdus de pct. 3 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 874 din 18 august 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 615 din 31 august 2010. (2) În cazul în care avansul se acordă în tranşe, acordarea unei noi tranşe de avans se face numai după ce avansul acordat anterior a fost justificat integral sau recuperat din sumele datorate.----------Alin. (2) al art. 6 a fost modificat de pct. 4 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 874 din 18 august 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 615 din 31 august 2010.  +  Articolul 7 (1) Sumele reprezentând plăţi în avans, efectuate potrivit prevederilor prezentei hotărâri şi nejustificate prin bunuri livrate, lucrări executate şi servicii prestate până la sfârşitul anului, în condiţiile prevederilor contractuale, vor fi recuperate de către persoana juridică care a acordat avansurile şi se vor restitui bugetului din care au fost avansate.----------Alin. (1) al art. 7 a fost modificat de pct. 5 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 874 din 18 august 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 615 din 31 august 2010. (2) În cazul neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzătoare a părţii de contract pentru care s-a acordat avans, recuperarea sumelor de către ordonatorul de credite se face cu perceperea dobânzilor şi penalităţilor de întârziere existente pentru creanţele bugetare, calculate pentru perioada de când s-a acordat avansul şi până în momentul recuperării. (3) În cazul în care recuperarea avansului acordat este programată să se efectueze în anul bugetar următor, potrivit dispoziţiilor legale, contractorul va prezenta, până la finele anului bugetar curent în care a fost acordat avansul, un deviz justificativ al cheltuielilor efectuate, prin care confirmă utilizarea conform destinaţiilor legale a avansului acordat.----------Alin. (3) al art. 7 a fost modificat de pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 874 din 18 august 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 615 din 31 august 2010, prin înlocuirea sintagmei "beneficiar contractual" cu sintagma "contractor". (4) Pentru avansurile primite în cursul unui an bugetar în cadrul unor contracte multianuale contractorul este obligat ca la încheierea anului bugetar să întocmească un deviz justificativ al cheltuielilor efectuate, prin care să confirme utilizarea integrală şi potrivit destinaţiilor legale a avansului acordat.----------Alin. (4) al art. 7 a fost modificat de pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 874 din 18 august 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 615 din 31 august 2010, prin înlocuirea sintagmei "beneficiar contractual" cu sintagma "contractor". (5) Prin excepţie de la prevederile alin. (4), în implementarea programelor, proiectelor şi acţiunilor prevăzute la art. 52 alin. (9) din Legea nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare, şi la art. 54 alin. (9^1) din Legea nr. 273/2006, cu modificările şi completările ulterioare, pentru avansurile primite contractorul este obligat ca la încheierea fiecărui an bugetar să întocmească un deviz justificativ al cheltuielilor efectuate, prin care să confirme gradul de utilizare a avansului corespunzător destinaţiilor stabilite prin respectivele contracte.----------Alin. (5) al art. 7 a fost introdus de pct. 6 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 874 din 18 august 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 615 din 31 august 2010.  +  Articolul 8 (1) Pentru realizarea programelor, proiectelor şi acţiunilor finanţate din împrumuturi externe contractate, potrivit legii, de la organisme financiare internaţionale, acordarea avansurilor se va putea realiza în condiţiile prevăzute în acordurile de împrumut convenite de părţile contractante, precum şi în alte documente relevante în aplicarea acestora.----------Alin. (1) al art. 8 a fost modificat de pct. 7 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 874 din 18 august 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 615 din 31 august 2010. (2) Pentru realizarea programelor, proiectelor şi acţiunilor finanţate din fonduri externe nerambursabile de preaderare, acordarea avansurilor se va putea realiza în condiţiile prevăzute în memorandumurile de finanţare.----------Alin. (2) al art. 8 a fost modificat de pct. 7 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 874 din 18 august 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 615 din 31 august 2010. (3) Pentru realizarea programelor, proiectelor de cercetare-dezvoltare şi inovare şi a acţiunilor cuprinse în Planul naţional de cercetare-dezvoltare şi inovare şi în programele-nucleu de cercetare, acordarea sumelor reprezentând plăţi în avans şi recuperarea acestora se fac în conformitate cu prevederile art. 65 din Ordonanţa Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică.  +  Articolul 9 (1) În cazul obiectivelor de dezvoltare a utilităţilor municipale cu finanţare parţială din împrumuturi externe, în baza acordurilor încheiate de România cu organismele financiare internaţionale, pentru contractele încheiate cu finanţare mixtă din împrumuturi externe şi din fonduri locale, respectiv alocaţii din bugetele locale şi transferuri de la bugetul de stat, avansurile se acordă, în condiţiile prevăzute în contractele respective, potrivit acordurilor încheiate. (2) În cazul avansurilor acordate din împrumuturi externe şi din fonduri de la bugetul de stat sau din bugetul local, după caz, recuperarea acestora se efectuează potrivit prevederilor din contractele încheiate, în condiţiile acordurilor de împrumut încheiate cu organismele financiare internaţionale.  +  Articolul 10Este interzisă acordarea avansurilor contractorilor care au beneficiat anterior de avansuri pe care nu le-au justificat şi de la care avansurile nu au fost recuperate.----------Art. 10 a fost modificat de pct. 8 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 874 din 18 august 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 615 din 31 august 2010.  +  Articolul 11Sumele reprezentând avansuri sunt supuse controlului financiar preventiv, precum şi celorlalte reglementări privind efectuarea cheltuielilor din fondurile publice.  +  Articolul 12Prevederile prezentei hotărâri se aplică oricăror persoane juridice, pentru acţiunile şi categoriile de cheltuieli finanţate din fonduri publice, prevăzute în anexa nr. 1, potrivit destinaţiei pentru care au fost alocate.----------Art. 12 a fost modificat de pct. 9 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 874 din 18 august 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 615 din 31 august 2010.  +  Articolul 13 (1) Ordonatorul de credite are obligaţia să numească un responsabil cu acordarea de avansuri din fondurile publice în condiţiile prezentei hotărâri. (2) Responsabilul ţine evidenţa avansurilor acordate şi are obligaţia de a le justifica, conform instrucţiunilor ordonatorului de credite.  +  Articolul 14Anexa nr. 1 face parte integrantă din prezenta hotărâre.----------Art. 14 a fost modificat de pct. 6 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 636 din 22 iunie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 443 din 24 iunie 2011.  +  Articolul 15Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă Hotărârea Guvernului nr. 85/1997 privind acordarea de avansuri pentru realizarea unor acţiuni şi categorii de cheltuieli finanţate din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 26 martie 1997, cu modificările şi completările ulterioare.  +  Anexa 1Acţiunile, categoriile de cheltuieli, criteriile, procedurile şi limitele maxime privind acordarea de avansuri din fonduri publice  +  Anexa 2------------Anexa 2 a fost abrogată de pct. 5 al articolul unic din HOTĂRÂREA nr. 636 din 22 iunie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 443 din 24 iunie 2011.-------------