ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 44 din 16 aprilie 2008 (*actualizată*)privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale(actualizată până la data de 19 mai 2011*)
EMITENT
  • GUVERNUL




  • ----------Având în vedere că Legea nr. 300/2004 privind autorizarea persoanelor fizice şi a asociaţiilor familiale care desfăşoară activităţi economice în mod independent, cu modificările şi completările ulterioare, a condus la disfuncţionalităţi în activitatea de autorizare, prevederile sale fiind interpretate în mod diferit de autorităţile publice locale desemnate cu aplicarea lor, paşii care trebuie parcurşi de către solicitanţi diferind de la o primărie la alta,luând în considerare că Legea nr. 300/2004, cu modificările şi completările ulterioare, prevede obligativitatea parcurgerii unei proceduri de înregistrare în registrul comerţului, în procedura emiterii autorizaţiei de către autorităţile publice locale, prezentul act normativ conduce la reducerea birocraţiei, combaterea corupţiei şi la scurtarea termenelor de eliberare a autorizaţiilor, întrucât cuprinde dispoziţii care conduc la simplificarea procesului de autorizare şi înregistrare a celor care doresc să desfăşoare o activitate economică în una dintre cele mai simple forme ale acesteia, fiind stabilite criterii care nu lasă loc interpretării arbitrare şi fiind mutată procedura de autorizare şi înregistrare în întregime la registrul comerţului, ceea ce scurtează etapele pe care trebuie să le parcurgă un solicitant şi vine în întâmpinarea acestuia cu personal calificat şi cu o procedură care deja şi-a dovedit eficienţa în cazul societăţilor comerciale.În condiţiile în care absenţa unor măsuri active de stimulare a mediului de afaceri, inclusiv prin reducerea procedurilor administrative, şi de creare a noi locuri de muncă conduce la prejudicierea dezvoltării durabile şi sustenabile a României şi la încetinirea ritmului de creştere economică,ţinând cont de faptul că autorizaţiile care intră în acest moment sub incidenţa dispoziţiilor Legii nr. 300/2004, cu modificările şi completările ulterioare, acoperă domenii de o deosebită importanţă socială şi economică, menţinerea dificultăţilor actuale de aplicare a procedurii de autorizare putând genera grave disfuncţionalităţi în desfăşurarea normală a respectivelor activităţi,în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.  +  Capitolul I Dispoziţii generale  +  Articolul 1 (1) Prezenta ordonanţă de urgenţă reglementează accesul la activitatea economică, procedura de înregistrare în registrul comerţului şi de autorizare a funcţionării şi regimul juridic al persoanelor fizice autorizate să desfăşoare activităţi economice, precum şi al întreprinderilor individuale şi familiale. (2) Prezenta ordonanţă de urgenţă nu se aplică profesiilor liberale, precum şi acelor activităţi economice a căror desfăşurare este organizată şi reglementată prin legi speciale. (3) Prezenta ordonanţă de urgenţă nu se aplică acelor activităţi economice pentru care legea a instituit un regim juridic special, anumite restricţii de desfăşurare sau alte interdicţii. (4) Activităţile de formare profesională prin ucenicie la locul de muncă se autorizează în condiţiile legii speciale. (5) Prezenta ordonanţă de urgenţă nu se aplică în cazul serviciilor prestate în contextul libertăţii de prestare transfrontalieră a serviciilor, astfel cum este ea prevăzută la art. 49 din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene *1).---------*1) "Articolul 49. - În conformitate cu dispoziţiile ce urmează, se elimină treptat în cursul perioadei de tranziţie restricţiile privind libertatea de a presta servicii în cadrul Comunităţii cu privire la resortisanţii statelor membre stabiliţi într-un alt stat al Comunităţii decât cel al beneficiarului serviciilor.Consiliul, hotărând în unanimitate la propunerea Comisiei, poate extinde dispoziţiile prezentului capitol la prestatorii de servicii care sunt resortisanţi ai unui stat terţ şi sunt stabiliţi în Comunitate."  +  Articolul 2În sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii: a) activitate economică - activitatea agricolă, industrială, comercială, desfăşurată pentru obţinerea unor bunuri sau servicii a căror valoare poate fi exprimată în bani şi care sunt destinate vânzării ori schimbului pe pieţele organizate sau unor beneficiari determinaţi ori determinabili, în scopul obţinerii unui profit; b) Codul CAEN - Clasificarea activităţilor din economia naţională, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 656/1997 privind aprobarea Clasificării activităţilor din economia naţională - CAEN, cu modificările ulterioare; c) dreptul de stabilire - prerogativa unui cetăţean al unui stat membru al Uniunii Europene sau al Spaţiului Economic European de a desfăşura activităţi economice pe teritoriul unui alt stat membru prin intermediul unui sediu permanent, în condiţii de egalitate de tratament cu cetăţenii statului gazdă; d) familia - soţul, soţia, copiii acestora care au împlinit vârsta de 16 ani la data autorizării întreprinderii familiale, rudele şi afinii până la gradul al patrulea inclusiv; e) întreprinzător - persoana fizică care organizează o întreprindere economică; f) întreprindere economică - activitatea economică desfăşurată în mod organizat, permanent şi sistematic, combinând resurse financiare, forţă de muncă atrasă, materii prime, mijloace logistice şi informaţie, pe riscul întreprinzătorului, în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege; g) întreprindere individuală - întreprinderea economică, fără personalitate juridică, organizată de un întreprinzător persoană fizică; h) întreprindere familială - întreprinderea economică, fără personalitate juridică, organizată de un întreprinzător persoană fizică împreună cu familia sa; i) persoană fizică autorizată - persoana fizică autorizată să desfăşoare orice formă de activitate economică permisă de lege, folosind în principal forţa sa de muncă; j) patrimoniul de afectaţiune - totalitatea bunurilor, drepturilor şi obligaţiilor persoanei fizice autorizate, titularului întreprinderii individuale sau membrilor întreprinderii familiale, afectate scopului exercitării unei activităţi economice, constituite ca o fracţiune distinctă a patrimoniului persoanei fizice autorizate, titularului întreprinderii individuale sau membrilor întreprinderii familiale, separată de gajul general al creditorilor personali ai acestora; k) puncte de lucru - locaţiile în care îşi desfăşoară activitatea persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale sau familiale, în cazul în care aceasta nu se desfăşoară exclusiv la sediul profesional, cu excepţia cazului în care se desfăşoară comerţ ambulant, astfel cum este reglementat de Ordonanţa Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă, republicată.  +  Articolul 3 (1) În temeiul dreptului la liberă iniţiativă, al dreptului la liberă asociere şi al dreptului de stabilire, orice persoană fizică, cetăţean român sau cetăţean al unui alt stat membru al Uniunii Europene ori al Spaţiului Economic European, poate desfăşura activităţi economice pe teritoriul României, în condiţiile prevăzute de lege. (2) Activităţile economice pot fi desfăşurate în toate domeniile, meseriile, ocupaţiile sau profesiile pe care legea nu le interzice în mod expres pentru libera iniţiativă. (3) Prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică pentru activităţile prevăzute de Codul CAEN a căror desfăşurare în una dintre formele prevăzute de art. 4 nu este reglementată exclusiv potrivit unei legi speciale.  +  Articolul 4Persoanele fizice prevăzute la art. 3 alin. (1) pot desfăşura activităţile economice după cum urmează: a) individual şi independent, ca persoane fizice autorizate; b) ca întreprinzători titulari ai unei întreprinderi individuale; c) ca membri ai unei întreprinderi familiale.  +  Articolul 5Persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale trebuie să aibă un sediu profesional pe teritoriul României, în condiţiile prevăzute de lege.  +  Articolul 6 (1) Orice activitate economică desfăşurată permanent, ocazional sau temporar în România de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale trebuie să fie înregistrată şi autorizată, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă. (2) Autorizarea funcţionării, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă, nu exonerează persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale de obligaţia de a obţine, înainte de începerea activităţii, autorizaţiile, avizele, licenţele şi altele asemenea, prevăzute în legi speciale, pentru desfăşurarea anumitor activităţi economice.  +  Capitolul II Înregistrarea şi autorizarea funcţionării  +  Articolul 7 (1) Persoanele fizice prevăzute la art. 4 lit. a) şi b) au obligaţia să solicite înregistrarea în registrul comerţului şi autorizarea funcţionării, înainte de începerea activităţii economice, ca persoane fizice autorizate, denumite în continuare PFA, respectiv întreprinzători persoane fizice titulari ai unei întreprinderi individuale. (2) Reprezentantul întreprinderii familiale are obligaţia să solicite înregistrarea în registrul comerţului şi autorizarea funcţionării, înainte de începerea activităţii economice. În cazul în care acesta nu formulează cererea în termen de 7 zile de la încheierea acordului de constituire prevăzut la art. 29 alin. (1), oricare membru al întreprinderii familiale poate să solicite înregistrarea în registrul comerţului şi autorizarea funcţionării. (3) În toate cazurile, cererea de înregistrare în registrul comerţului şi de autorizare a funcţionării trebuie formulată în termen de 15 zile de la încheierea acordului de constituire prevăzut la art. 29 alin. (1). (4) În caz de nerespectare a termenului prevăzut la alin. (3), este necesară încheierea unui nou acord de constituire.  +  Articolul 8 (1) Pot desfăşura activităţi economice în una dintre formele prevăzute la art. 4 persoanele fizice care: a) au împlinit vârsta de 18 ani, în cazul persoanelor fizice care solicită autorizarea pentru desfăşurarea de activităţi economice conform art. 4 lit. a) şi b) şi al reprezentantului întreprinderii familiale, respectiv vârsta de 16 ani, în cazul membrilor întreprinderii familiale; b) nu au săvârşit fapte sancţionate de legile financiare, vamale şi cele care privesc disciplina financiar-fiscală, de natura celor care se înscriu în cazierul fiscal; c) au un sediu profesional declarat conform art. 9 alin. (2); d) declară pe propria răspundere că îndeplinesc condiţiile de funcţionare prevăzute de legislaţia specifică în domeniul sanitar, sanitar-veterinar, protecţiei mediului şi al protecţiei muncii. (2) Îndeplinirea condiţiilor prevăzute la alin. (1) lit. d) se face potrivit art. 5, 15 şi următoarele din Legea nr. 359/2004 privind simplificarea formalităţilor la înregistrarea în registrul comerţului a persoanelor fizice, asociaţiilor familiale şi persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a acestora, precum şi la autorizarea funcţionării persoanelor juridice, cu modificările şi completările ulterioare, atât pentru sediul profesional, pentru fiecare punct de lucru, cât şi pentru activităţile desfăşurate în afara sediului profesional sau a punctelor de lucru. (3) În cazul în care, potrivit unor prevederi legale speciale, pentru anumite activităţi economice este necesară îndeplinirea unor condiţii de pregătire profesională şi/sau de atestare a pregătirii profesionale, persoanele prevăzute la art. 4 trebuie să facă dovada îndeplinirii acestora.  +  Articolul 9 (1) PFA, întreprinzătorul persoană fizică titular al întreprinderii individuale şi întreprinderea familială au sediul profesional declarat prin cererea de înregistrare în registrul comerţului şi de autorizare a funcţionării. (2) Pentru stabilirea sediului profesional este necesar ca PFA, titularul întreprinderii individuale sau oricare membru al întreprinderii familiale, de la caz la caz, să deţină un drept de folosinţă asupra imobilului la adresa căruia acesta este declarat. (3) Desfăşurarea activităţilor economice prin intermediul unui sediu permanent de către cetăţenii altor state membre ale Uniunii Europene sau ale Spaţiului Economic European se realizează cu respectarea reglementărilor în vigoare privind sediul permanent.  +  Articolul 10 (1) Cererea de înregistrare în registrul comerţului şi de autorizare a funcţionării se depune la registrul comerţului de pe lângă tribunalul din judeţul în care solicitantul îşi stabileşte sediul profesional. (2) Cererea de înregistrare în registrul comerţului şi de autorizare a funcţionării va fi însoţită de documentaţia prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanţă de urgenţă.  +  Articolul 11 (1) Înregistrarea în registrul comerţului a persoanei fizice autorizate, a întreprinderii individuale şi a întreprinderii familiale se face în baza rezoluţiei motivate a directorului oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal. (2) Dacă socoteşte îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 8 şi 9, directorul oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal va dispune înregistrarea în registrul comerţului şi autorizarea funcţionării persoanei fizice autorizate, a întreprinderii individuale şi a întreprinderii familiale. Prin aceeaşi rezoluţie va dispune şi înregistrarea în registrul comerţului a declaraţiei-tip pe propria răspundere date conform prevederilor Legii nr. 359/2004, cu modificările şi completările ulterioare. Dispoziţiile art. 17^2 din Legea nr. 359/2004, cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la transmiterea declaraţiilor-tip către autorităţile publice competente, se aplică în mod corespunzător. (3) Dacă documentele depuse în susţinerea cererii sunt incomplete, directorul oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal va dispune prin rezoluţie motivată acordarea unui termen de maximum 15 zile pentru completarea acestora. Termenul va fi comunicat solicitantului fie pe loc, dacă este prezent, fie prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire. În toate cazurile se vor indica documentele care urmează să fie depuse până la termenul acordat. La cererea motivată a solicitantului, termenul de 15 zile poate fi prelungit. (4) În cazul în care nu sunt îndeplinite condiţiile legale, directorul oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal va dispune prin rezoluţie motivată respingerea cererii de înregistrare în registrul comerţului şi de autorizare a funcţionării pentru persoana fizică autorizată, întreprinderea individuală sau întreprinderea familială solicitantă, precum şi a înregistrării declaraţiei-tip pe propria răspundere date conform Legii nr. 359/2004, cu modificările şi completările ulterioare. (5) Rezoluţiile directorului oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal cu privire la înmatriculare şi orice alte înregistrări în registrul comerţului, conform prezentei ordonanţe de urgenţă, se execută de îndată, în baza lor efectuându-se înregistrările dispuse prin acestea, fără nicio altă formalitate.  +  Articolul 12 (1) Împotriva rezoluţiei directorului oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal se poate formula plângere în termen de 15 zile de la pronunţare sau de la comunicare, după caz. Plângerea se depune la judecătoria în a cărei rază teritorială se află sediul profesional al solicitantului şi se judecă în condiţiile dreptului comun. Dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător. (2) Aplicarea rezoluţiilor directorului oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal cu privire la înmatriculare şi orice alte înregistrări în registrul comerţului, conform prezentei ordonanţe de urgenţă, nu se suspendă în cursul judecăţii. (3) Cererile adresate instanţelor judecătoreşti conform prezentei ordonanţe de urgenţă sunt scutite de taxa judiciară de timbru şi de timbru judiciar.  +  Articolul 13 (1) În cazul prevăzut la art. 11 alin. (2) sau în cazul unei hotărâri judecătoreşti irevocabile care dispune astfel, oficiul registrului comerţului de pe lângă tribunal va elibera certificatul de înregistrare, conţinând codul unic de înregistrare, certificatul constatator emis în baza declaraţiei pe propria răspundere, precum şi alte acte prevăzute de lege, după caz. (2) Termenul de eliberare a certificatului de înregistrare şi, după caz, a certificatului de înscriere de menţiuni este de 3 zile lucrătoare, respectiv 5 zile lucrătoare, calculat de la data înregistrării cererii sau, după caz, de la data completării cererii cu documentele solicitate. (3) Certificatul de înregistrare, conţinând codul unic de înregistrare, este documentul care atestă înregistrarea în registrul comerţului, autorizarea funcţionării, precum şi luarea în evidenţă de către autoritatea fiscală competentă. (4) Dispoziţiile art. 11 şi 13 din Legea nr. 359/2004, cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la atribuirea şi utilizarea codului unic de înregistrare, se aplică în mod corespunzător.  +  Articolul 14 (1) Fără a aduce atingere dispoziţiilor art. 28 alin. (2), o persoană poate avea câte un singur certificat de înregistrare pentru statutul juridic, respectiv cel de PFA, titular de întreprindere individuală sau membru al unei întreprinderi familiale pentru care a fost autorizată. (2) Schimbarea sediului profesional şi a obiectului principal de activitate se înregistrează în registrul comerţului, cu aplicarea corespunzătoare a dispoziţiilor prezentului capitol. (3) Punctele de lucru se înregistrează în registrul comerţului, cu respectarea dispoziţiilor privind sediul profesional şi cu aplicarea corespunzătoare a dispoziţiilor prezentului capitol. (4) Pentru desfăşurarea unei activităţi pentru care nu s-a cerut înregistrarea în registrul comerţului şi autorizarea funcţionării este necesară obţinerea acestora potrivit prezentului capitol. (5) Cererea pentru efectuarea modificărilor prevăzute la alin. (2)-(4) se depune la registrul comerţului în care este înregistrată PFA, întreprinderea individuală sau întreprinderea familială, însoţită de declaraţia pe propria răspundere, prevăzută la pct. 1.3, 2.3 sau 3.3 din anexă, după caz. (6) Oficiul registrului comerţului de pe lângă tribunal va elibera un nou certificat de înregistrare în cazul prevăzut la alin. (2) şi, în toate cazurile, certificatul de înscriere de menţiuni şi certificatul constatator emis în baza declaraţiei pe propria răspundere, precum şi alte acte prevăzute de lege. (7) Modificarea acordului de constituire a întreprinderii familiale se declară, în termen de 15 zile de la încheierea actului adiţional, la registrul comerţului în care este înregistrată întreprinderea familială. Oficiul registrului comerţului de pe lângă tribunal va înregistra modificările şi va elibera certificatul de înscriere de menţiuni, cu respectarea prevederilor legale aplicabile.  +  Articolul 15Persoana fizică autorizată, titularul întreprinderii individuale şi reprezentantul întreprinderii familiale vor ţine contabilitatea în partidă simplă, potrivit reglementărilor privind organizarea şi conducerea evidenţei contabile în partidă simplă de către persoanele fizice care au calitatea de contribuabil, în conformitate cu prevederile Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.  +  Capitolul III Regimul juridic al PFA, al întreprinzătorilor titulari ai întreprinderilor individuale şi al întreprinderilor familiale  +  Secţiunea 1 Regimul juridic al PFA  +  Articolul 16În scopul exercitării activităţii pentru care a fost autorizată, PFA poate colabora cu alte persoane fizice autorizate ca PFA, întreprinzători persoane fizice titulari ai unor întreprinderi individuale sau reprezentanţi ai unor întreprinderi familiale ori cu alte persoane fizice sau juridice, pentru efectuarea unei activităţi economice, fără ca aceasta să îi schimbe statutul juridic dobândit potrivit prezentei secţiuni.  +  Articolul 17 (1) PFA îşi poate desfăşura activitatea conform prevederilor art. 4 lit. a) sau poate angaja, în calitate de angajator, terţe persoane cu contract individual de muncă, încheiat în condiţiile legii.------------Alin. (1) al art. 17 a fost modificat de pct. 1 al articolului unic din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 46 din 11 mai 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 350 din 19 mai 2011. (2) Cu toate acestea, o persoană poate cumula calitatea de persoană fizică autorizată cu cea de salariat al unei terţe persoane care funcţionează atât în acelaşi domeniu, cât şi într-un alt domeniu de activitate economică decât cel pentru care PFA este autorizată. (3) PFA nu va fi considerată un angajat al unor terţe persoane cu care colaborează potrivit art. 16, chiar dacă colaborarea este exclusivă.------------Alin. (3) al art. 17 a fost introdus de pct. 2 al articolului unic din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 46 din 11 mai 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 350 din 19 mai 2011.  +  Articolul 18PFA este asigurată în sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale şi are dreptul de a fi asigurată în sistemul asigurărilor sociale de sănătate şi al asigurărilor pentru şomaj, în condiţiile prevăzute de lege.  +  Articolul 19 (1) PFA îşi desfăşoară activitatea folosind în principal forţa de muncă şi aptitudinile sale profesionale. Ea nu poate cumula şi calitatea de întreprinzător persoană fizică titular al unei întreprinderi individuale. (2) PFA poate cere ulterior schimbarea statutului juridic dobândit şi autorizarea ca întreprinzător persoană fizică titular al unei întreprinderi individuale, cu respectarea dispoziţiilor cap. II şi ale art. 21.  +  Articolul 20 (1) PFA răspunde pentru obligaţiile sale cu patrimoniul de afectaţiune, dacă acesta a fost constituit, şi, în completare, cu întreg patrimoniul său, iar în caz de insolvenţă, va fi supusă procedurii simplificate prevăzute de Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, cu modificările ulterioare, dacă are calitatea de comerciant, potrivit art. 7 din Codul comercial. (2) Creditorii îşi vor executa creanţele potrivit dreptului comun, în cazul în care PFA nu are calitatea de comerciant. (3) Orice persoană interesată poate face dovada calităţii de comerciant în cadrul procedurii insolvenţei sau separat, prin acţiune în constatare, dacă justifică un interes legitim.  +  Articolul 21 (1) PFA îşi încetează activitatea şi este radiată din registrul comerţului în următoarele cazuri: a) prin deces; b) prin voinţa acesteia; c) în condiţiile art. 25 din Legea nr. 26/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. (2) Cererea de radiere, însoţită de copia certificată pentru conformitate cu originalul a actelor doveditoare, după caz, se depune la oficiul registrului comerţului de pe lângă tribunalul unde îşi are sediul profesional, de către orice persoană interesată. (3) Dispoziţiile art. 11-13 se aplică în mod corespunzător.  +  Secţiunea a 2-a Regimul juridic al întreprinzătorului persoană fizică titular al întreprinderii individuale  +  Articolul 22Întreprinderea individuală nu dobândeşte personalitate juridică prin înregistrarea în registrul comerţului.  +  Articolul 23Întreprinzătorul persoană fizică titular al întreprinderii individuale este comerciant persoană fizică de la data înregistrării sale în registrul comerţului.  +  Articolul 24Pentru organizarea şi exploatarea întreprinderii sale, întreprinzătorul persoană fizică, în calitate de angajator persoană fizică, poate angaja terţe persoane cu contract individual de muncă, înregistrat la inspectoratul teritorial de muncă, potrivit legii, şi poate colabora cu alte PFA, cu alţi întreprinzători persoane fizice titulari ai unor întreprinderi individuale sau reprezentanţi ai unor întreprinderi familiale ori cu alte persoane juridice, pentru efectuarea unei activităţi economice, fără ca aceasta să îi schimbe statutul juridic dobândit potrivit prezentei secţiuni.  +  Articolul 25 (1) Întreprinzătorul persoană fizică titular al unei întreprinderi individuale nu va fi considerat un angajat al unor terţe persoane cu care colaborează potrivit art. 24, chiar dacă colaborarea este exclusivă. (2) Întreprinzătorul persoană fizică titular al unei întreprinderi individuale poate cumula şi calitatea de salariat al unei terţe persoane care funcţionează atât în acelaşi domeniu, cât şi într-un alt domeniu de activitate economică decât cel în care şi-a organizat întreprinderea individuală. (3) Întreprinzătorul persoană fizică titular al unei întreprinderi individuale este asigurat în sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale şi are dreptul de a fi asigurat în sistemul asigurărilor sociale de sănătate şi al asigurărilor pentru şomaj, în condiţiile prevăzute de lege.  +  Articolul 26Persoana fizică titulară a întreprinderii individuale răspunde pentru obligaţiile sale cu patrimoniul de afectaţiune, dacă acesta a fost constituit, şi, în completare, cu întreg patrimoniul, iar în caz de insolvenţă, va fi supusă procedurii simplificate prevăzute de Legea nr. 85/2006, cu modificările ulterioare.  +  Articolul 27 (1) Întreprinzătorul persoană fizică titular al unei întreprinderi individuale îşi încetează activitatea şi este radiat din registrul comerţului în următoarele cazuri: a) prin deces; b) prin voinţa acestuia; c) în condiţiile art. 25 din Legea nr. 26/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. (2) Cererea de radiere, însoţită de copia certificată pentru conformitate cu originalul a actelor doveditoare, după caz, se depune la oficiul registrului comerţului de pe lângă tribunalul unde îşi are sediul profesional, de către orice persoană interesată. (3) În cazul prevăzut la alin. (1) lit. a) moştenitorii pot continua întreprinderea, dacă îşi manifestă voinţa, printr-o declaraţie autentică, în termen de 6 luni de la data dezbaterii succesiunii. Când sunt mai mulţi moştenitori, aceştia îşi vor desemna un reprezentant, în vederea continuării activităţii economice ca întreprindere familială. (4) Dispoziţiile art. 11-13 se aplică în mod corespunzător. Activitatea va putea fi continuată sub aceeaşi firmă, cu obligaţia de menţionare în cuprinsul acelei firme a calităţii de succesor.  +  Secţiunea a 3-a Regimul juridic al întreprinderii familiale  +  Articolul 28 (1) Întreprinderea familială este constituită din 2 sau mai mulţi membri ai unei familii. (2) Membrii unei întreprinderi familiale pot fi simultan PFA sau titulari ai unor întreprinderi individuale. De asemenea, aceştia pot cumula şi calitatea de salariat al unei terţe persoane care funcţionează atât în acelaşi domeniu, cât şi într-un alt domeniu de activitate economică decât cel în care şi-au organizat întreprinderea familială. (3) Membrii unei întreprinderi familiale sunt asiguraţi în sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale şi au dreptul de a fi asiguraţi în sistemul asigurărilor sociale de sănătate şi al asigurărilor pentru şomaj, în condiţiile prevăzute de lege. (4) Întreprinderea familială nu poate angaja terţe persoane cu contract de muncă.  +  Articolul 29 (1) Întreprinderea familială se constituie printr-un acord de constituire, încheiat de membrii familiei în formă scrisă, ca o condiţie de validitate. Acordul de constituire va stipula numele şi prenumele membrilor, reprezentantul, data întocmirii, participarea fiecărui membru la întreprindere, condiţiile participării, cotele procentuale în care vor împărţi veniturile nete ale întreprinderii, raporturile dintre membrii întreprinderii familiale şi condiţiile de retragere, sub sancţiunea nulităţii absolute. (2) Reprezentantul desemnat prin acordul de constituire va gestiona interesele întreprinderii familiale în temeiul unei procuri speciale, sub forma unui înscris sub semnătură privată. Procura specială se semnează de către toţi membrii întreprinderii care au capacitate de exerciţiu şi reprezentanţii legali ai celor cu capacitate de exerciţiu restrânsă. (3) În scopul exercitării activităţii pentru care a fost autorizată, întreprinderea familială, prin reprezentantul său, poate colabora cu alte persoane fizice autorizate ca PFA, întreprinzători persoane fizice titulari ai unor întreprinderi individuale sau reprezentanţi ai unor întreprinderi familiale ori cu alte persoane fizice sau juridice, pentru efectuarea unei activităţi economice, fără ca aceasta să îi schimbe statutul juridic dobândit potrivit prezentei secţiuni.  +  Articolul 30 (1) Întreprinderea familială nu are patrimoniu propriu şi nu dobândeşte personalitate juridică prin înregistrarea în registrul comerţului. (2) Prin acordul de constituire a întreprinderii familiale, membrii acesteia pot stipula constituirea unui patrimoniu de afectaţiune. (3) În cazul prevăzut la alin. (2), prin acordul de constituire sau printr-un act adiţional la acesta se vor stabili cotele de participare a membrilor la constituirea patrimoniului de afectaţiune. Dacă membrii întreprinderii convin în unanimitate, cotele de participare pot fi diferite de cele prevăzute pentru participarea la veniturile nete sau pierderile întreprinderii.  +  Articolul 31Membrii întreprinderii familiale sunt comercianţi persoane fizice de la data înregistrării acesteia în registrul comerţului şi răspund solidar şi indivizibil pentru datoriile contractate de reprezentant în exploatarea întreprinderii cu patrimoniul de afectaţiune, dacă acesta a fost constituit, şi, în completare, cu întreg patrimoniul, corespunzător cotelor de participare prevăzute la art. 29 alin. (1).  +  Articolul 32 (1) Deciziile privind gestiunea curentă a întreprinderii familiale se iau de către reprezentantul desemnat în condiţiile art. 29 alin. (2). (2) Actele de dispoziţie asupra bunurilor afectate activităţii întreprinderii familiale se vor lua cu acceptul majorităţii simple a membrilor întreprinderii, cu condiţia ca această majoritate să includă şi acordul proprietarului bunului care va face obiectul actului. (3) Actele prin care se dobândesc bunuri pentru activitatea întreprinderii familiale se încheie de reprezentant fără autorizarea prealabilă a membrilor, dacă valoarea bunului cu privire la care se încheie actul nu depăşeşte 50% din valoarea bunurilor care au fost afectate întreprinderii potrivit art. 30 alin. (2) şi a sumelor de bani aflate la dispoziţia întreprinderii la data actului. Bunurile dobândite sunt coproprietatea membrilor în cotele prevăzute la art. 29 alin. (1) sau la art. 30 alin. (3), după caz.  +  Articolul 33 (1) Întreprinderea familială îşi încetează activitatea şi este radiată din registrul comerţului în următoarele cazuri: a) mai mult de jumătate dintre membrii acesteia au decedat; b) mai mult de jumătate dintre membrii întreprinderii cer încetarea acesteia sau se retrag din întreprindere; c) în condiţiile art. 25 din Legea nr. 26/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. (2) Cererea de radiere, însoţită de copia certificată pentru conformitate cu originalul a actelor doveditoare, după caz, se depune la oficiul registrului comerţului de pe lângă tribunalul unde îşi are sediul profesional, de către orice persoană interesată. (3) Dispoziţiile art. 11-13 se aplică în mod corespunzător.  +  Articolul 34 (1) În cazul în care membrii întreprinderii familiale au constituit un patrimoniu de afectaţiune potrivit art. 30 alin. (2) sau au dobândit bunuri potrivit art. 32 alin. (3), bunurile se împart conform cotelor prevăzute la art. 30 alin. (3). (2) În cazul în care nu a fost constituit un patrimoniu de afectaţiune, bunurile dobândite potrivit art. 32 alin. (3) se împart conform cotelor prevăzute la art. 29 alin. (1).  +  Capitolul IV Dispoziţii finale  +  Articolul 35 (1) Primăriile pot să îşi constituie birouri de asistenţă şi reprezentare a persoanelor fizice prevăzute la art. 4, prin reorganizarea activităţii desfăşurate în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 300/2004, cu modificările şi completările ulterioare. (2) Persoanele fizice pot opta să efectueze formalităţile prevăzute la cap. II şi prin intermediul birourilor de asistenţă şi reprezentare. (3) Birourile de asistenţă şi reprezentare pot să reprezinte persoana fizică solicitantă în cadrul procedurilor de obţinere a autorizaţiei şi înregistrării în registrul comerţului, în temeiul unei cereri de reprezentare. (4) Birourile de asistenţă şi reprezentare au următoarele competenţe: a) primesc şi ordonează documentaţia pentru înregistrare şi autorizare; b) remit cererea de înregistrare în registrul comerţului şi de autorizare a funcţionării, însoţită de documentaţia de susţinere, la registrul comerţului competent, efectuează corespondenţă cu acesta în scopul obţinerii înregistrării şi autorizării, precum şi pentru primirea certificatului de înregistrare şi a celorlalte acte, în original; c) remit solicitantului actele în original primite de la registrul comerţului, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, în termen de 5 zile lucrătoare de la data primirii din partea acestuia; actele se socotesc comunicate solicitantului la data la care acestea devin disponibile destinatarului pe suport hârtie; d) acordă solicitanţilor asistenţă privind operaţiunea de înregistrare în registrul comerţului şi de autorizare a funcţionării. (5) Pentru serviciile prestate primăriile vor putea percepe taxe pe care le pot stabili autonom, în temeiul principiului autonomiei locale. (6) Primăriile vor pune la dispoziţia publicului un formular standard al cererii de reprezentare prevăzute la alin. (3). Cererea de reprezentare, cererea de înregistrare în registrul comerţului şi de autorizare a funcţionării şi documentaţia de susţinere pot fi remise la registrul comerţului competent în format electronic, utilizând Sistemul de autorizare şi înregistrare online şi/sau pe suport hârtie, prin poştă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire cu conţinut declarat, ori direct la registrul comerţului. (7) În scopul liberului acces al cetăţenilor la servicii publice administrative de calitate, birourile de asistenţă şi reprezentare pot primi cereri de reprezentare şi pot presta servicii de asistenţă, indiferent de sediul profesional al solicitantului şi de registrul comerţului căruia i se adresează acesta.  +  Articolul 36Acolo unde prezenta ordonanţă de urgenţă nu dispune, prevederile Legii nr. 26/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cele ale Legii nr. 359/2004, cu modificările şi completările ulterioare, se vor aplica corespunzător, în măsura în care nu contravin dispoziţiilor prezentei ordonanţe de urgenţă.  +  Articolul 37 (1) Persoanele fizice prevăzute la art. 3 alin. (1), care desfăşoară o activitate economică autorizată şi recunoscută într-un alt stat membru al Uniunii Europene sau al Spaţiului Economic European, în forme similare cu cele prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă, pot fi autorizate să desfăşoare pe teritoriul României aceleaşi tipuri de activităţi pentru care au fost autorizate în acel alt stat, cu respectarea dispoziţiilor art. 1 şi 3. (2) În cazul prevăzut la alin. (1), cererea de înregistrare în registrul comerţului şi de autorizare a funcţionării este de competenţa directorului oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunalul în raza căruia a fost ales şi declarat sediul profesional. (3) Cererea va fi însoţită de următoarele acte: a) carte de identitate sau paşaport al solicitantului - fotocopie şi traducere în limba română, certificate olograf; b) documentaţia care atestă funcţionarea legală, obţinută în celalalt stat al Uniunii Europene sau al Spaţiului Economic European - fotocopie şi traducere în limba română, certificate olograf. (4) În funcţie de forma de organizare pentru care se solicită autorizarea, se vor aplica corespunzător prevederile cap. II.  +  Articolul 38Persoanele prevăzute la art. 4 sunt plătitoare de impozit pe venit în condiţiile prevăzute de Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare.  +  Articolul 39 (1) Procedurile desfăşurate potrivit Legii nr. 300/2004, cu modificările şi completările ulterioare, se vor finaliza potrivit prevederilor legii aplicabile la data iniţierii acestora. (2) Persoanele fizice şi asociaţiile familiale autorizate şi înregistrate în registrul comerţului în temeiul unor acte normative anterioare prezentei ordonanţe de urgenţă pot funcţiona în baza certificatului de înregistrare, emis de oficiul registrului comerţului de pe lângă tribunal, o perioadă de 2 ani de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.------------Alin. (2) al art. 39 a fost modificat de articolul unic din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 38 din 22 aprilie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 269 din 24 aprilie 2009. (3) Până la împlinirea termenului de 2 ani, persoanele prevăzute la alin. (2) vor opta pentru desfăşurarea activităţii în una dintre formele prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă. Dispoziţiile cap. II se aplică în mod corespunzător.------------Alin. (3) al art. 39 a fost modificat de articolul unic din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 38 din 22 aprilie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 269 din 24 aprilie 2009. (4) Persoanele prevăzute la alin. (2) care nu şi-au exercitat dreptul de opţiune îşi încetează activitatea şi vor fi radiate din registrul comerţului, din oficiu, fără nicio altă formalitate. (5) Rezoluţia prin care directorul oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal dispune radierea se publică pe pagina de internet a Oficiului Naţional al Registrului Comerţului şi se afişează, sub formă tabelară, la sediul oficiului registrului comerţului unde s-a dispus radierea. Împotriva rezoluţiei se poate formula plângere, în condiţiile art. 12, care se aplică în mod corespunzător.  +  Articolul 40 (1) În situaţia în care autorităţile publice competente constată că nu mai sunt îndeplinite condiţiile de desfăşurare a activităţii care au stat la baza autorizării funcţionării şi aplică sancţiuni contravenţionale complementare, notifică oficiul registrului comerţului de pe lângă tribunalul din judeţul unde este declarat sediul profesional al persoanei fizice autorizate, întreprinderii individuale sau întreprinderii familiale sancţionate. (2) Notificarea se comunică în termen de 3 zile de la data expirării termenului de contestare sau de la data primirii hotărârii judecătoreşti definitive şi irevocabile prin care s-a soluţionat plângerea împotriva sancţiunii dispuse. (3) Oficiul registrului comerţului de pe lângă tribunal va înregistra din oficiu această notificare, fără plata taxelor prevăzute de lege. (4) Dispoziţiile alin. (1)-(3) se aplică în mod corespunzător şi în situaţia ridicării sancţiunii.  +  Articolul 41 (1) Orice referire conţinută în alte acte normative la sintagma "persoană fizică autorizată şi/sau asociaţie familială" va fi considerată ca fiind făcută la sintagma "persoană fizică autorizată, întreprindere individuală şi/sau întreprindere familială", după caz. (2) Structura denumirii întreprinderii individuale este aceeaşi ca şi cea a persoanei fizice autorizate. (3) Dispoziţiile art. 30 şi 31 din Legea nr. 26/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător.  +  Articolul 42La Ordonanţa Guvernului nr. 75/2001 privind organizarea şi funcţionarea cazierului fiscal, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 664 din 23 iulie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, articolul 8 alineatul (1^1) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(1^1) Obligaţia prevăzută la alin. (1) este îndeplinită în situaţiile prevăzute la lit. a), c), d) şi e) prin transmiterea, în format electronic, a informaţiilor din cazierul fiscal al contribuabililor de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, la solicitarea acestuia, în termen de 8 ore. Solicitarea cuprinde, în mod obligatoriu, următoarele informaţii: numele şi prenumele/denumirea şi codul de identificare fiscală."  +  Articolul 43La Legea nr. 359/2004 privind simplificarea formalităţilor la înregistrarea în registrul comerţului a persoanelor fizice, asociaţiilor familiale şi persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a acestora, precum şi la autorizarea funcţionării persoanelor juridice, publicată în Monitorul Oficial al României Partea I, nr. 839 din 13 septembrie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, articolul 3 alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 3. - (1) Înmatricularea persoanelor fizice autorizate, a întreprinderilor individuale şi a întreprinderilor familiale în registrul comerţului şi înregistrarea fiscală a acestora se fac pe baza rezoluţiei directorului oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal, potrivit legii speciale, fără a fi necesară pronunţarea de către judecătorul delegat a încheierii prevăzute la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare."  +  Articolul 44La data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se abrogă: a) Legea nr. 300/2004 privind autorizarea persoanelor fizice şi a asociaţiilor familiale care desfăşoară activităţi economice în mod independent, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 576 din 29 iunie 2004, cu modificările şi completările ulterioare; b) Hotărârea Guvernului nr. 1.766/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 300/2004 privind autorizarea persoanelor fizice şi a asociaţiilor familiale care desfăşoară activităţi economice în mod independent, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.048 din 12 noiembrie 2004; c) art. 17 lit. a) din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 4 februarie 1998, cu modificările şi completările ulterioare; d) orice alte dispoziţii contrare.PRIM-MINISTRUCĂLIN POPESCU-TĂRICEANUContrasemnează:--------------p. Ministrul pentru întreprinderi mici şi mijlocii, comerţ,turism şi profesii liberale,Ştefan Imre,secretar de statMinistrul economiei şi finanţelor,Varujan VosganianMinistrul internelor şi reformei administrative,Cristian DavidDepartamentul pentru Afaceri Europene,Adrian Ciocănea,secretar de statp. Ministrul justiţiei,Katalin-Barbara Kibedi,secretar de statMinistrul comunicaţiilor şi tehnologiei informaţiei,Karoly BorbelyBucureşti, 16 aprilie 2008.Nr. 44.  +  Anexă1. Documentaţia de susţinere a cererii de înregistrare în registrul comerţului şi de autorizare a funcţionării PFA1.1. Carte de identitate sau paşaport - fotocopie certificată olograf de către titular privind conformitatea cu originalul1.2. Document care să ateste drepturile de folosinţă asupra sediului profesional, precum contract de închiriere, comodat, certificat de moştenitor, contract de vânzare-cumpărare, declaraţie de luare în spaţiu sau orice alt act juridic care conferă dreptul de folosinţă etc. - copie legalizată1.3. Declaraţie pe propria răspundere care să ateste îndeplinirea condiţiilor legale de funcţionare prevăzute de legislaţia specială din domeniul sanitar, sanitar-veterinar, protecţiei mediului şi protecţiei muncii1.4. Fotocopii certificate olograf de pe documentele care atestă pregătirea profesională, dacă aceasta este cerută, potrivit unor prevederi legale speciale1.5. Fotocopii certificate olograf de pe documentele care atestă experienţa profesională, dacă este cazul2. Documentaţia de susţinere a cererii de înregistrare în registrul comerţului şi de autorizare a funcţionării întreprinderii individuale2.1. Carte de identitate sau paşaport al titularului întreprinderii individuale - fotocopie certificată olograf de către titular privind conformitatea cu originalul2.2. Document care să ateste drepturile de folosinţă asupra sediului profesional, precum contract de închiriere, comodat, certificat de moştenitor, contract de vânzare-cumpărare, declaraţie de luare în spaţiu sau orice alt act juridic care conferă dreptul de folosinţă etc. - copie legalizată2.3. Declaraţie pe propria răspundere care să ateste îndeplinirea condiţiilor legale de funcţionare prevăzute de legislaţia specială din domeniul sanitar, sanitar-veterinar, protecţiei mediului şi protecţiei muncii2.4. Fotocopii certificate olograf de pe documentele care atestă pregătirea profesională, dacă aceasta este cerută, potrivit unor prevederi legale speciale2.5. Fotocopii certificate olograf de pe documentele care atestă experienţa profesională, dacă este cazul3. Documentaţia de susţinere a cererii de înregistrare în registrul comerţului şi autorizare a funcţionării întreprinderii familiale3.1. Carte de identitate sau paşaport al fiecărui membru - fotocopie certificată olograf de către titular privind conformitatea cu originalul3.2. Document care să ateste drepturile de folosinţă asupra sediului profesional, precum contract de închiriere, comodat, certificat de moştenitor, contract de vânzare-cumpărare, declaraţie de luare în spaţiu sau orice alt act juridic care conferă dreptul de folosinţă etc. - copie legalizată3.3. Declaraţie pe propria răspundere a reprezentantului, care să ateste îndeplinirea condiţiilor legale de funcţionare prevăzute de legislaţia specială din domeniul sanitar, sanitar-veterinar, protecţiei mediului şi protecţiei muncii3.4. Fotocopii certificate olograf de pe documentele care atestă pregătirea profesională, dacă aceasta este cerută, potrivit unor prevederi legale speciale3.5. Fotocopii certificate olograf de pe documentele care atestă experienţa profesională, dacă este cazul3.6. Acordul de constituire şi procura specială, prevăzute la art. 294. Documente care atestă pregătirea sau experienţa profesionalăPregătirea sau experienţa profesională se atestă, după caz, cu documente cum sunt: diploma, certificatul sau adeverinţa, prin care se dovedeşte absolvirea unei instituţii de învăţământ, certificatul de calificare profesională sau de absolvire a unei forme de pregătire profesională, organizată în condiţiile legii, în vigoare la data eliberării acestuia, certificatul de competenţă profesională, cartea de meşteşugar, carnetul de muncă al solicitantului, declaraţie de notorietate cu privire la abilitatea de a desfăşura activitatea pentru care se solicită autorizarea, eliberată de primarul localităţii respective în mod gratuit în cazul meseriilor tradiţionale artizanale, atestatul de recunoaştere şi/sau de echivalare pentru persoanele fizice care au dobândit calificarea în străinătate, atestatul de recunoaştere a calificării dobândite în străinătate, în afara sistemului de învăţământ, orice alte dovezi care să ateste experienţa profesională.-------