ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 158 din 19 octombrie 1999 (*actualizată*)privind regimul exporturilor şi importurilor de produse strategice(actualizată până la data de 27 decembrie 2003*)
--------------*) Textul iniţial a fost publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 26 octombrie 1999. Aceasta este forma actualizată de S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra Neamţ până la data de 27 decembrie 2003, cu modificările aduse de: ORDONANŢA nr. 48 din 30 ianuarie 2000 respinsă de LEGEA nr. 594 din 22 decembrie 2003; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 36 din 20 aprilie 2000 respinsă de LEGEA nr. 599 din 22 decembrie 2003; LEGE nr. 387 din 30 septembrie 2003; LEGEA nr. 594 din 22 decembrie 2003; LEGEA nr. 599 din 22 decembrie 2003.**) NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamţ:Conform alin. (2) al art. 40, Cap. VI din LEGEA nr. 387 din 30 septembrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 698 din 6 octombrie 2003, la data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă dispoziţiile cu privire la regimul de control al exporturilor şi importurilor de produse şi tehnologii cu dublă utilizare prevăzut de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/1999 privind regimul exporturilor şi importurilor de produse strategice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 519 din 26 octombrie 1999, cu modificările ulterioare.În temeiul art. 114 alin. (4) din Constituţia României,Guvernul României emite următoarea ordonanţa de urgenţă: + Capitolul I Dispoziţii generale + Articolul 1Sunt supuse regimului de control prevăzut în prezenta ordonanţă de urgenţă următoarele operaţiuni cu produse strategice: a) exportul şi importul, inclusiv reexportul şi orice alte operaţiuni comerciale de transfer, în regim definitiv sau temporar, din sau în afară teritoriului României; b) operaţiunile necomerciale de scoatere sau de introducere, în regim definitiv sau temporar, din sau în afară teritoriului României; c) operaţiunile efectuate cu parteneri străini, care se referă la cumpărări sau vânzări, fără atingerea fizica a teritoriului României; d) tranzitul internaţional prin România; e) transbordarile efectuate pe teritoriul României. + Articolul 2Se supun controlului, de asemenea, destinaţia şi utilizarea finala a produselor strategice care fac obiectul operaţiunilor prevăzute la art. 1. + Articolul 3 (1) Prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă se aplică tuturor persoanelor care efectuează operaţiunile prevăzute la art. 1. (2) Prin persoana se înţelege orice persoană fizica sau juridică rezidenţă în România, inclusiv autorităţile publice. (3) Prevederile alin. (1) se aplică şi persoanelor fizice române aflate în afară teritoriului naţional, în conformitate cu dreptul internaţional. + Articolul 4Operaţiunile prevăzute la art. 1 se autorizează prin licenţa sau prin permis, după caz, potrivit prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă. + Articolul 5 (1) În sensul prezentei ordonanţe de urgenţă: a) prin produse strategice se înţelege:1. articole, tehnologii şi servicii din domeniul industrial, care au dubla utilizare (civilă şi militară);2. armamente, muniţii şi alte produse militare;3. articole, tehnologii şi servicii, inclusiv cele purtătoare de tehnologii informatice şi de comunicaţii, referitoare la armele nucleare, chimice, biologice şi la rachetele purtătoare de asemenea arme;4. tehnologii destinate realizării de produse strategice, transmise pe cale electronică, prin fax, telefon sau prin alte mijloace; b) prin operaţiuni de comerţ exterior se înţelege operaţiunile cu produse strategice prevăzute la art. 1 lit. a) şi c). (2) În funcţie de caracteristicile tehnice şi de domeniile de utilizare, anumite produse strategice pot fi sensibile sau foarte sensibile. + Articolul 6Listele cuprinzând produsele strategice, inclusiv categoriile de produse sensibile şi foarte sensibile, se stabilesc prin hotărâre a Guvernului. + Articolul 7 (1) Sunt supuse controlului, în conformitate cu prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă, şi exporturile de alte produse, care nu figurează în listele cuprinzând produsele strategice stabilite prin hotărâri ale Guvernului, în condiţiile în care exportatorul este informat de către autorităţile abilitate potrivit legii ca produsele respective sunt sau pot fi destinate, în întregime sau în parte, sau să contribuie la: a) dezvoltarea, producerea, manipularea, funcţionarea, întreţinerea, stocarea, detectarea, identificarea sau diseminarea de arme nucleare, chimice sau biologice; b) dezvoltarea, producerea sau stocarea de rachete capabile sa transporte arme de distrugere în masa; c) dezvoltarea, producerea, comercializarea, stocarea şi utilizarea de armamente, muniţii şi alte produse militare.Aceste produse se stabilesc şi se supun regimului de control prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Control al Exporturilor Strategice şi al Interzicerii Armelor Chimice. (2) Dacă exportatorul are cunoştinţa ca unele produse sunt destinate, în întregime sau în parte, unuia dintre scopurile prevăzute la alin. (1), acesta este obligat sa informeze autorităţile abilitate potrivit legii, care decid asupra oportunităţii de a supune autorizării exportul respectiv. + Articolul 8Regimul de control al exporturilor şi importurilor de produse strategice se realizează cu stricta respectare a: a) orientarilor fundamentale ale politicii externe a României; b) intereselor economice şi de securitate naţionala; c) obiectivelor neproliferarii armelor de distrugere în masa, a mijloacelor purtătoare de asemenea arme şi a altor produse strategice utilizate în scopuri militare destabilizatoare; d) tratatelor şi acordurilor internaţionale la care România este parte; e) angajamentelor internaţionale asumate de România; f) principiului cooperării cu statele care promovează o politica asemănătoare de neproliferare în acest domeniu. + Articolul 9 (1) Agenţia Naţionala de Control al Exporturilor Strategice şi al Interzicerii Armelor Chimice, denumita în continuare agenţie, este autoritatea naţionala în domeniul controlului exporturilor şi importurilor de produse strategice şi răspunde de aplicarea politicii Guvernului în acest domeniu. (2) Agenţia exercita atribuţiile de reglementare, autorizare şi de control prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă şi asigura, în domeniul prevăzut la alin. (1), relaţiile cu organizaţiile şi organismele internaţionale de control şi cu autorităţile similare din alte tari. (3) Agenţia face parte din structura aparatului de lucru al Guvernului şi este subordonata direct primului-ministru. (4) Agenţia este condusă de un preşedinte-secretar de stat, numit de primul-ministru. (5) Preşedintele conduce întreaga activitate a agenţiei şi o reprezintă în raporturile cu celelalte autorităţi publice şi organizaţii, precum şi cu persoanele fizice şi juridice din ţara şi din străinătate. (6) Organizarea şi funcţionarea agenţiei, în scopul îndeplinirii atribuţiilor care îi revin din prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă, se stabilesc prin hotărâre a Guvernului. (7) Activitatea agenţiei se desfăşoară în conformitate cu Regulamentul de organizare şi funcţionare a aparatului de lucru al Guvernului, aprobat prin decizie a primului-ministru. (8) Angajarea, promovarea în funcţii, în grade sau trepte profesionale şi aplicarea măsurilor disciplinare se fac prin ordin al secretarului general al Guvernului, la propunerea preşedintelui agenţiei. (9) Cheltuielile privind finanţarea activităţilor agenţiei se asigura prin bugetul Secretariatului General al Guvernului. (10) Controlul financiar asupra activităţii agenţiei se exercită de către Secretariatul General al Guvernului, în calitate de ordonator principal de credite, în condiţiile legii.----------------Art. 9 a revenit la forma anterioară ORDONANŢEI DE URGENŢĂ nr. 36 din 20 aprilie 2000, publicate în MONITORUL OFICIAL nr. 177 din 25 aprilie 2000 prin respingerea acestui act normativ de către LEGEA nr. 599 din 22 decembrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 936 din 24 decembrie 2003. + Capitolul II Regimul de autorizare + Articolul 10Persoanele juridice prevăzute la art. 3 pot efectua operaţiuni de comerţ exterior cu produse strategice numai pe baza autorizaţiei eliberate de către agenţie sau de către alte organe abilitate, potrivit legii. + Articolul 11 (1) Pentru fiecare operaţiune prevăzută la art. 1 lit. a) şi c) persoanele juridice prevăzute la art. 3 sunt obligate să solicite agenţiei eliberarea de licenţe, potrivit prevederilor art. 12. (2) Pentru fiecare operaţiune prevăzută la art. 1 lit. b) persoanele prevăzute la art. 3 sunt obligate să solicite agenţiei eliberarea de permise pentru operaţiuni necomerciale. (3) Operaţiunile prevăzute la art. 1 lit. d) şi e) se autorizează prin permise de tranzit, respectiv permise de transbordare, eliberate de către agenţie. + Articolul 12 (1) Exportul şi importul de produse strategice, precum şi operaţiunile prevăzute la art. 1 lit. c) se efectuează pe bază de licenţe de export, respectiv de import, după caz, eliberate de agenţie, care pot fi încadrate în una dintre următoarele categorii: a) licenţa individuală - se acordă unui exportator sau importator specific, pentru exportul sau importul unuia sau mai multor produse către sau de la un singur partener extern; b) licenţa globală - se acordă unui exportator sau importator specific, pentru unul sau mai multe produse şi poate fi valabilă pentru exporturile sau importurile către sau dinspre una sau mai multe tari determinate; c) licenţa generală - se acordă tuturor exportatorilor pentru exporturile unuia sau mai multor produse către una sau mai multe tari determinate. (2) Exportul de produse strategice cu dubla utilizare se efectuează pe bază de licenţe individuale. În anumite cazuri, pentru produse şi destinaţii determinate se pot elibera licenţe globale sau generale. (3) Exportul şi importul de produse strategice cu dubla utilizare sensibile şi foarte sensibile se efectuează pe bază de licenţe individuale. În anumite cazuri, pentru produse şi destinaţii determinate se pot elibera licenţe globale. (4) Exportul şi importul de armamente, muniţii şi de alte produse militare se efectuează pe bază de licenţe individuale. În anumite cazuri, pentru produse şi destinaţii determinate se pot acorda licenţe globale. (5) Fac excepţie de la prevederile alin. (1) importurile de produse strategice cu dubla utilizare, altele decât cele sensibile şi foarte sensibile. + Articolul 13 (1) Persoanele prevăzute la art. 3 au obligaţia să solicite agenţiei autorizaţie, licenţa de export, licenţa de import sau permis, după caz, în nume propriu. (2) Condiţiile care trebuie îndeplinite în vederea eliberării autorizaţiei, licenţei sau a permisului, după caz, se stabilesc prin norme metodologice de aplicare, elaborate conform prevederilor art. 42. (3) Persoanele prevăzute la art. 3 au obligaţia sa declare agenţiei destinaţia produselor strategice, precum şi destinatarul sau utilizatorul final al acestora. (4) Cererile de autorizaţie se soluţionează în termen de maximum 60 de zile de la data depunerii documentaţiei în vederea autorizării. (5) Cererile de licenţa sau de permis, cu excepţia celor prevăzute la alin. (6), se soluţionează în termen de maximum 30 de zile de la data depunerii documentaţiei necesare. În situaţii deosebite, acest termen poate fi prelungit cu 15 zile. (6) Cererile de permis de tranzit sau de permis de transbordare se soluţionează în termen de maximum 5 zile de la data depunerii documentaţiei. În situaţii deosebite, acest termen poate fi prelungit cu doua zile. (7) Cererile de autorizaţie, de licenţa sau de permis, împreună cu datele şi informaţiile cu privire la oricare dintre elementele referitoare la operaţiunile cu produse strategice vor fi făcute de către persoanele fizice sau, după caz, de către conducătorii persoanelor juridice interesate. (8) Răspunderea pentru corectitudinea datelor şi informaţiilor prezentate în sprijinul cererii revine solicitantului. + Articolul 14Titularii autorizaţiilor, ai licenţelor sau ai permiselor sunt obligaţi sa declare agenţiei orice modificări sau diferenţe faţă de datele înscrise în autorizaţii, licenţe, respectiv permise, constatate în documente, precum şi la predarea sau preluarea produselor strategice respective. În cazul în care asemenea modificări sau diferenţe schimba condiţiile în temeiul cărora a fost emisă autorizaţia, licenţa sau permisul, acestea sunt anulate, iar declararea acestor modificări sau diferenţe poate fi considerată ca o noua cerere de autorizaţie, licenţa sau permis, după caz. + Articolul 15 (1) Valabilitatea autorizaţiei este de un an de la data emiterii. (2) Valabilitatea licenţelor sau a permiselor, altele decât cele prevăzute la alin. (3), este de maximum 6 luni de la data emiterii. În cazul în care este necesară prelungirea valabilităţii acestora, documentele prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă trebuie reconfirmate de organele care le-au eliberat. (3) Valabilitatea permiselor de tranzit sau a permiselor de transbordare este de maximum 45 de zile de la data emiterii. (4) Autorizaţiile, licentele şi permisele pot fi utilizate numai de titularii acestora, în scopurile pentru care au fost eliberate, cu respectarea limitelor şi a condiţiilor prevăzute în acestea, şi nu pot fi cesionate direct sau indirect. + Articolul 16 (1) Persoanele prevăzute la art. 3 au obligaţia de a declara şi de a prezenta produsele strategice, pentru vamuire, numai la unităţile vamale stabilite în documentele eliberate de agenţie. (2) Tranzitul şi transbordarea de produse strategice pe teritoriul României se efectuează numai prin unităţile vamale stabilite potrivit alin. (1). + Capitolul III Regimul de control în relaţiile cu partenerii externi + Articolul 17 (1) În cazul exporturilor de produse strategice exportatorul este obligat să solicite partenerului extern certificatul internaţional de import sau un document echivalent, emis sau certificat de autoritatea competentă din ţara importatorului, prin care acesta se angajează să respecte destinaţia şi utilizarea finala, declarate, şi sa nu reexporte produsele importate decât cu aprobarea prealabilă, scrisă, a autorităţilor române abilitate potrivit legii. Certificatul internaţional de import sau documentul echivalent, în original, se anexează, în mod obligatoriu, la cererea de licenţa de export. (2) După ce a avut loc livrarea produselor strategice, dar nu mai târziu de 4 luni de la acest moment, exportatorul trebuie să obţină de la partenerul extern certificatul de control al livrării sau alt document echivalent, emis sau certificat de autoritatea competentă din ţara importatoare, atestând ca marfa a ajuns la destinaţie. (3) Certificatul de control al livrării sau documentul echivalent se prezintă agenţiei, în original, în termenul prevăzut la alin. (2). (4) Prevederile alin. (1)-(3) nu se aplică în relaţiile cu statele-părţi la Convenţia privind interzicerea dezvoltării, producerii, stocării şi folosirii armelor chimice şi distrugerea acestora, în cazul exporturilor de produse strategice prevăzute în listele de substanţe chimice nr. 2 şi 3 din anexa nr. 1 la Legea nr. 56/1997 pentru aplicarea convenţiei. Pentru clarificarea unor aspecte specifice agenţia poate solicita exportatorului alte documente justificative, care să fie anexate la cererea de licenţa de export. + Articolul 18 (1) În cazul importurilor de produse strategice, importatorul, la cererea partenerului extern, este obligat să solicite agenţiei eliberarea certificatului internaţional de import sau a documentului echivalent emi sau certificat în condiţiile cerute de autoritatea competentă din ţara exportatorului. (2) După efectuarea importului, dar nu mai târziu de doua luni din acest moment, importatorul, la cererea partenerului extern, este obligat să solicite agenţiei eliberarea certificatului de control al livrării sau a documentului echivalent emis sau certificat în condiţiile cerute de autoritatea competentă din ţara exportatorului. (3) În cazul în care partenerul extern solicita o dovadă suplimentară a efectuării importului, Direcţia Generală a Vamilor va elibera o asemenea confirmare. (4) Prevederile alin. (1) şi (2) nu se aplică în relaţiile cu statele-părţi la Convenţia privind interzicerea dezvoltării, producerii, stocării şi folosirii armelor chimice şi distrugerea acestora, în cazul importurilor de produse strategice prevăzute în listele de substanţe chimice nr. 2 şi 3 din anexa nr. 1 la Legea nr. 56/1997 pentru aplicarea convenţiei. Pentru clarificarea unor aspecte specifice agenţia poate solicita importatorului alte documente justificative. + Articolul 19În cazul operaţiunilor necomerciale de scoatere, în regim definitiv sau temporar, din teritoriul României a produselor strategice, solicitantul de permis trebuie să obţină de la partenerul extern documente cuprinzând garanţiile acestuia din care să rezulte ca produsele transferate nu vor fi folosite în scopuri care să prejudicieze obligaţiile sau angajamentele internaţionale asumate de România. Aceste documente se anexează la cererea de permis pentru operaţiuni necomerciale. + Articolul 20În cazul operaţiunilor necomerciale de introducere, în regim definitiv sau temporar, în teritoriul României a produselor strategice, solicitantul de permis trebuie să obţină de la agenţie documentele cerute de partenerul extern, potrivit reglementărilor din ţara acestuia. + Capitolul IV Organizarea şi funcţionarea sistemului de control + Articolul 21 (1) În aplicarea regimului de control prevăzut în prezenta ordonanţă de urgenţă agenţia coordonează activitatea sistemului naţional de control al exporturilor şi importurilor de produse strategice, compus din: a) Consiliul interministerial prevăzut la art. 23; b) Comisia Naţionala pentru Controlul Activităţilor Nucleare; c) structurile specializate ale Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului de Interne, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Finanţelor şi ale Ministerului Industriei şi Comerţului; d) alte instituţii şi organe care, potrivit legii, au atribuţii şi responsabilităţi în domeniu. (2) Organizarea, funcţionarea şi atribuţiile structurilor specializate prevăzute la alin. (1) lit. c) se stabilesc prin ordine ale ministrilor de resort. (3) Pentru îndeplinirea obiectului sau de activitate agenţia are următoarele atribuţii principale: a) iniţiază proiecte de acte normative, elaborează reglementări proprii şi comune cu alte autorităţi abilitate în domeniu, potrivit legii, şi colaborează cu acestea pentru aplicarea prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă; b) autorizează persoanele prevăzute la art. 3 să efectueze operaţiuni de comerţ exterior cu acele produse strategice care nu sunt prevăzute la art. 25 şi la art. 26 alin. (1); c) verifica, scriptic sau faptic, atunci când este necesar, aspectele relevante privind încheierea, derularea sau finalizarea operaţiunilor prevăzute la art. 1 având ca obiect produse strategice, precum şi respectarea destinaţiei şi utilizării finale ale acestora; d) verifica conformitatea şi exactitatea declaraţiilor persoanelor care desfăşoară operaţiunile prevăzute la art. 1; e) evaluează şi accepta, după caz, certificatul internaţional de import sau documentele echivalente emise sau certificate de autorităţile competente din ţările partenerilor importatori, în vederea eliberării licenţelor de export de produse strategice; f) eliberează certificatul internaţional de import sau alt document echivalent, precum şi certificatul de control al livrării pentru importurile de produse strategice; g) examinează şi aproba, cu avizul Consiliului interministerial, cererile de licenţa privind exportul sau importul de produse strategice; h) eliberează licentele de export sau de import de produse strategice; i) examinează şi aproba cererile de permis pentru operaţiuni necomerciale, de tranzit internaţional şi de transbordare pe teritoriul României; j) eliberează permise pentru operaţiuni necomerciale, permise de tranzit internaţional, permise de transbordare pe teritoriul României, precum şi documentele solicitate de partenerii externi pentru operaţiuni necomerciale de transfer în teritoriul României; k) dispune, în cazul încălcării prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, oprirea sau interzicerea derulării operaţiunilor de export, import, tranzit, transbordare sau alte transferuri de produse strategice, precum şi sancţionarea persoanelor prevăzute la art. 3 care se fac vinovate de aceste încălcări; l) informează anual Guvernul asupra operaţiunilor cu produse strategice care sunt reglementate de prezenta ordonanţă de urgenţă; m) organizează, cu sprijinul ministerelor şi instituţiilor implicate, programe de informare a agenţilor economici în legătură cu principiile, obiectivele, normele şi procedurile privind regimul exporturilor şi importurilor de produse strategice; n) acorda, la cerere, gratuit, consultanţa de specialitate agenţilor economici şi altor persoane interesate în efectuarea operaţiunilor de export, import sau a altor operaţiuni cu produse strategice, supuse regimului de control reglementat prin prezenta ordonanţă de urgenţă; o) controlează modul de îndeplinire a obligaţiilor şi a angajamentelor asumate de România prin tratatele, acordurile şi aranjamentele internaţionale în domeniu; p) împreună cu Ministerul Afacerilor Externe, reprezintă România în cadrul activităţilor desfăşurate de organizaţiile şi organismele internaţionale cu responsabilităţi în domeniul controlului exporturilor şi importurilor de produse strategice; q) cooperează cu autorităţile similare din alte state, în scopul:- informării reciproce şi consultării în cazul cererilor de licenţa sau al permisului pentru produse strategice, dacă exista indicii temeinice privind posibilitatea utilizării acestora în alte scopuri decât cele declarate;- actualizării şi aplicării uniforme a reglementărilor în materie, inclusiv a listelor de produse strategice;- sesizării incalcarilor regimului de control, în vederea sanctionarii acestora de către organele competente din fiecare ţara; r) iniţiază, împreună cu instituţiile competente, actualizarea listelor de produse strategice supuse regimului de control, în conformitate cu obligaţiile şi angajamentele internaţionale asumate de România; s) iniţiază, în colaborare cu Ministerul Afacerilor Externe şi cu alte instituţii interesate, acţiuni de promovare a intereselor specifice României în relaţiile cu organizaţiile şi organismele internaţionale de control al exporturilor şi importurilor de produse strategice; s) îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de lege în domeniul reglementării, autorizării şi controlului exporturilor şi importurilor de produse strategice. + Articolul 22 (1) Agenţia îşi exercită atribuţiile de control prin corpul de control, format din specialişti proprii şi din alţi experţi, în calitate de colaboratori externi, atestaţi de aceasta. (2) Cheltuielile de expertizare tehnica a produselor strategice, efectuată la solicitarea agenţiei în laboratoare, institute de cercetare sau în alte instituţii specializate în domeniu, se suporta din bugetul Secretariatului General al Guvernului.----------------Alin. (2) al art. 22 a revenit la forma anterioară ORDONANŢEI DE URGENŢĂ nr. 36 din 20 aprilie 2000, publicate în MONITORUL OFICIAL nr. 177 din 25 aprilie 2000 prin respingerea acestui act normativ de către LEGEA nr. 599 din 22 decembrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 936 din 24 decembrie 2003. (3) Corpul de control al agenţiei, în exercitarea atribuţiilor sale de control, are acces neingradit, în condiţiile legii, la documente, date şi informaţii necesare, oricare ar fi deţinătorii acestora. (4) Persoanele prevăzute la art. 3 sunt obligate sa transmită, la cererea agenţiei, documentele, datele şi informaţiile solicitate, la termenele stabilite, şi să asigure, în condiţiile legii, accesul neingradit al corpului de control al acesteia în sediile lor şi în orice spaţii care le aparţin, în vederea verificării aspectelor relevante privind încheierea, derularea sau finalizarea operaţiunilor prevăzute la art. 1, precum şi a celor privind destinaţia şi utilizarea finala ale produselor strategice. (5) Persoanele juridice prevăzute la art. 3 şi autorităţile publice cu atribuţii în domeniu au obligaţia de a păstra timp de 15 ani documentele privind operaţiunile efectuate cu produse strategice supuse controlului. (6) Persoanele implicate în aplicarea regimului de control al produselor strategice, care iau cunoştinţa de informaţii ce constituie secrete de stat, de serviciu sau comerciale, sunt obligate să respecte caracterul lor şi să le facă cunoscute numai autorităţilor îndreptăţite, în condiţiile legii. + Articolul 23 (1) În cadrul sistemului de control al exporturilor şi importurilor de produse strategice se constituie Consiliul interministerial, alcătuit din reprezentanţi, cel puţin la nivel de director, ai Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Finanţelor, Ministerului Industriei şi Comerţului, Ministerului de Interne, Serviciului Roman de Informaţii, Serviciului de Informaţii Externe, Departamentului pentru Integrare Europeană, Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare şi ai agenţiei. (2) Preşedinţia Consiliului interministerial este asigurata de agenţie prin preşedintele acesteia. (3) Activitatea de secretariat pentru Consiliul interministerial este asigurata de agenţie. (4) Consiliul interministerial examinează şi avizează cererile de licenţa de: a) export pentru toate produsele strategice; b) import de armamente, muniţii şi alte produse militare; c) import de produse cu dubla utilizare sensibile şi foarte sensibile; d) operaţiuni efectuate cu parteneri străini, care se referă la cumpărări sau la vânzări de produse strategice, fără atingerea fizica a teritoriului României. + Articolul 24Cererile de autorizaţie, de licenţa şi de permis pentru operaţiunile cu produse strategice se aproba prin ordin al preşedintelui agenţiei. + Articolul 25Rezolvarea cererilor de licenţa pentru exportul sau importul de produse nucleare este condiţionată şi de prezentarea de către solicitantul de licenţa a autorizaţiei de export sau de import, emisă de Comisia Naţionala pentru Controlul Activităţilor Nucleare. + Articolul 26 (1) Rezolvarea cererilor de licenţa ale agenţilor economici din structura sau din subordinea organelor sistemului naţional de apărare, ordine publică şi siguranţă naţionala, pentru exportul sau importul de armamente, muniţii şi de alte produse militare, este condiţionată şi de prezentarea de către solicitantul de licenţa a autorizaţiei de export sau de import emise de Ministerul Apărării Naţionale. (2) Rezolvarea cererilor de licenţa ale altor persoane decât cele prevăzute la alin. (1), pentru exportul sau importul de armamente, muniţii şi alte produse militare, este condiţionată şi de prezentarea de către solicitantul de licenţa a autorizaţiei de export sau de import emise de agenţie, cu avizul Ministerului Apărării Naţionale. (3) Fac excepţie de la prevederile alin. (2), privind obligativitatea obţinerii avizului, agenţii economici producători infiintati prin hotărâre a Guvernului, prin care aceştia pot comercializa la extern produsele şi serviciile de tehnica militară aflate în obiectul lor de activitate. + Articolul 27Rezolvarea cererilor de licenţa pentru exportul sau importul de produse strategice, altele decât cele prevăzute la art. 25 şi 26, este condiţionată şi de prezentarea de către solicitantul de licenţa a autorizaţiei de a efectua operaţiuni de comerţ exterior, eliberata de către agenţie. + Articolul 28Rezolvarea cererilor de permis este condiţionată şi de prezentarea, după caz, a altor avize sau acte de autorizare, eliberate, potrivit legii, de autorităţile publice abilitate. + Articolul 29 (1) În aplicarea prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă agenţia este beneficiar autorizat şi valorificator de informaţii specifice, inclusiv pentru cele deţinute de organele de stat abilitate, potrivit legii, sa desfăşoare activităţi informative. (2) Agenţia are acces neingradit, în condiţiile legii, la toate informaţiile care privesc operaţiuni cu produse strategice, precum şi la informaţiile necesare evaluării oricăror forme de activităţi cu asemenea produse. (3) Autorităţile publice abilitate, potrivit legii, sa desfăşoare activităţi informative sunt obligate sa transmită agenţiei datele obţinute, referitoare la încălcarea prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă. (4) La solicitarea agenţiei, Ministerul de Interne sau alte instituţii abilitate efectuează verificări specifice şi o informează în vederea luării măsurilor legale. (5) Ministerul Industriei şi Comerţului - Centrul Roman de Comerţ Exterior şi Ministerul Finanţelor - Direcţia Generală a Vamilor vor pune la dispoziţie agenţiei, lunar şi ori de câte ori se solicita, toate datele necesare referitoare la exportul şi importul de produse strategice. + Capitolul V Sancţiuni + Articolul 30Încălcarea prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă referitoare la operaţiunile cu produse strategice, precum şi a celor privind sinceritatea declaraţiilor, care constituie infracţiuni potrivit legii, se pedepseşte conform prevederilor Codului penal. + Articolul 31Eliberarea autorizaţiilor, licenţelor de export sau de import de produse strategice, precum şi a permiselor, fără respectarea prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, atrage, după caz, răspunderea disciplinară, administrativă sau penală, potrivit legii. + Articolul 32Nerespectarea destinaţiei şi utilizării finale a produselor strategice, înscrise în documente în baza declaraţiei prevăzute la art. 13 alin. (3), constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 10 milioane lei la 50 milioane lei. + Articolul 33 (1) Încălcarea prevederilor art. 7 alin. (2), art. 17 alin. (2) şi (3) şi ale art. 22 alin. (5) şi (6), în măsura în care faptele nu sunt considerate, potrivit legii, infracţiuni, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 10 milioane lei la 25 milioane lei. (2) Încălcarea prevederilor art. 14 şi art. 22 alin. (4), în măsura în care faptele nu sunt considerate, potrivit legii, infracţiuni, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 10 milioane lei la 50 milioane lei. + Articolul 34 (1) Contravenţiile se constata şi amenda se aplică de corpul de control al agenţiei, precum şi de alte organe abilitate, potrivit legii. (2) Corpul de control al agenţiei sesizează organele de urmărire penală în cazul în care faptele constatate sunt considerate, potrivit legii, infracţiuni. + Articolul 35Sancţiunile prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică şi persoanelor juridice. + Articolul 36Aplicarea sancţiunilor pentru contravenţiile prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă se prescrie în termen de un an de la data săvârşirii faptei. + Articolul 37Contravenţiilor prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă le sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 32/1968*) privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor, cu modificările şi completările ulterioare, cu excepţia art. 25-27.--------------*) Legea nr. 32/1968 a fost abrogată de alin. (2) al art. 51 din ORDONANŢA nr. 2 din 12 iulie 2001, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 410 din 25 iulie 2001. + Articolul 38Dacă încălcarea prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă este de natura sa producă consecinţe grave regimului exporturilor şi importurilor de produse strategice şi îndeplinirii obligaţiilor şi angajamentelor internaţionale asumate de România în acest domeniu, agenţia poate suspenda sau retrage autorizaţiile, licentele sau permisele pe care le-a eliberat sau poate solicita organelor competente suspendarea ori retragerea actelor de autorizare eliberate de acestea, conform legii. + Capitolul VI Dispoziţii finale + Articolul 39Agenţia face parte, ca membru de drept, din structurile decizionale ale tuturor organismelor create la nivel naţional, care desfăşoară activităţi ce au legătura cu regimul produselor strategice. + Articolul 40 (1) Agenţia este reprezentată, în cadrul misiunilor diplomatice ale României în străinătate, pe lângă organismele internaţionale de control al exporturilor de produse strategice, al interzicerii armelor chimice, precum şi în ţările cu care România desfăşoară curent operaţiuni comerciale cu asemenea produse, prin personal detaşat în Ministerul Afacerilor Externe. (2) Numărul persoanelor detaşate şi atribuţiile acestora se stabilesc împreună cu Ministerul Afacerilor Externe. (3) Lista cuprinzând organismele şi ţările prevăzute la alin. (1), numărul posturilor alocate în acest scop din organigrama Ministerului Afacerilor Externe, precum şi nivelul acreditarilor diplomatice se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.-------------Alin. (3) al art. 40 a revenit la forma anterioară ORDONANŢEI nr. 48 din 30 ianuarie 2000, publicate în MONITORUL OFICIAL nr. 43 din 31 ianuarie 2000 prin respingerea acestui act normativ de către LEGEA nr. 594 din 22 decembrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 938 din 24 decembrie 2003. (4) Cheltuielile aferente activităţilor desfăşurate de personalul prevăzut la alin. (1) se asigura din bugetul aprobat Ministerului Afacerilor Externe.-------------Alin. (4) al art. 40 a fost repus în vigoare prin respingerea ORDONANŢEI nr. 48 din 30 ianuarie 2000, publicate în MONITORUL OFICIAL nr. 43 din 31 ianuarie 2000 de către LEGEA nr. 594 din 22 decembrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 938 din 24 decembrie 2003. + Articolul 41Formularele de autorizaţie, licenţa, permis şi alte documente prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă se stabilesc prin ordin al preşedintelui agenţiei şi se publică în Monitorul Oficial al României. + Articolul 42 (1) Agenţia elaborează norme metodologice de aplicare a prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă în termen de 15 zile de la data publicării acesteia în Monitorul Oficial al României, Partea I. (2) Normele metodologice prevăzute la alin. (1) se aproba prin ordin al preşedintelui agenţiei şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. + Articolul 43 (1) Prezenta ordonanţă de urgenţă intră în vigoare în termen de 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României. (2) La data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se abroga Ordonanţa Guvernului nr. 31/1994 privind regimul importurilor şi exporturilor de produse strategice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 218 din 16 august 1994 şi aprobată prin Legea nr. 93/1994, precum şi orice alte dispoziţii contrare.PRIM-MINISTRURADU VASILEContrasemnează:---------------p. Ministru de stat,ministrul apărării naţionale,Ioan Mircea Plangu,secretar de statp. Ministrul afacerilor externe,Ion Pascu,secretar de statMinistrul industrieişi comerţului,Radu Berceanup. Ministru delegat pe lângăprimul-ministru pentruintegrare europeană,Aurel Ciobanu Dordea,secretar de statSecretar de stat,şeful Departamentuluipentru Reforma AdministraţieiPublice Centrale,Petrica DiaconuSecretar de stat,preşedintele Agenţiei Naţionalede Control al ExporturilorStrategice şi al InterziceriiArmelor Chimice,Marius Petrescup. Ministru de interne,Mircea Muresan,secretar de statMinistrul finanţelor,Decebal Traian RemesDirectorul ServiciuluiRoman de Informaţii,Costin GeorgescuDirectorul Serviciului deInformaţii Externe,Catalin HarnageaMinistrul muncii şiprotecţiei sociale,Alexandru AthanasiuSecretar de stat,preşedinteleComisiei Naţionale pentruControlul Activităţilor Nucleare,Dan Cutoiu-------------
EMITENT |