ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 195 din 12 decembrie 2002 (**republicată**)(*actualizată*)privind circulatia pe drumurile publice**)(actualizată până la data de 23 iunie 2010*)
EMITENT
  • GUVERNUL




  • ---------------*) Textul republicat al ordonanţei de urgenţă a fost publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 670 din 3 august 2006. Aceasta este forma actualizată de S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra-Neamţ până la data de 23 iunie 2010, cu modificările şi completările aduse de: ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 6 septembrie 2006; HOTĂRÂREA nr. 1.391 din 4 octombrie 2006; LEGEA nr. 6 din 9 ianuarie 2007; DECIZIA nr. 347 din 3 aprilie 2007; ORDONANŢA DE URGENŢA nr. 69 din 28 iunie 2007; DECIZIA nr. 661 din 4 iulie 2007; DECIZIA nr. 742 din 24 iunie 2008; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 146 din 4 noiembrie 2008; ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 9 din 18 februarie 2009; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 54 din 23 iunie 2010._____________**) Republicată în temeiul art. III din Legea nr. 49/2006 pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 246 din 20 martie 2006 şi rectificata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 519 din 15 iunie 2006, dandu-se textelor o noua numerotare.Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 958 din 28 decembrie 2002 şi ulterior adoptarii a mai fost modificata şi completata prin:- Hotărârea Guvernului nr. 85/2003 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 31 ianuarie 2003;- Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 50/2004 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în vederea stabilirii cadrului organizatoric şi functional corespunzător desfăşurării activităţilor de eliberare şi evidenta a cartilor de identitate, actelor de stare civila, pasapoartelor simple, permiselor de conducere şi certificatelor de inmatriculare a vehiculelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 595 din 1 iulie 2004, aprobata cu modificari şi completari prin Legea nr. 520/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.153 din 7 decembrie 2004.NOTĂ: Forma republicată a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, astfel cum a fost aprobata cu modificari şi completari prin Legea nr. 49/2006, se aplică de la data intrarii în vigoare a acesteia din urma, respectiv de la 20 septembrie 2006.  +  Capitolul I Dispozitii generale  +  Articolul 1 (1) Circulatia pe drumurile publice a vehiculelor, pietonilor şi a celorlalte categorii de participanti la trafic, drepturile, oblibaţiile şi raspunderile care revin persoanelor fizice şi juridice, precum şi atribuţiile unor autorităţi ale administraţiei publice, institutii şi organizaţii sunt supuse dispoziţiilor prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă. (2) Dispozitiile prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă au ca scop asigurarea desfăşurării fluente şi în siguranţa a circulaţiei pe drumurile publice, precum şi ocrotirea vietii, integritatii corporale şi a sănătăţii persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protectia drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietăţii publice şi private, cat şi a mediului. (3) Autoritatea competenţa în domeniul circulaţiei pe drumurile publice privind iniţierea şi avizarea unor reglementari, precum şi aplicarea şi exercitarea controlului privind respectarea normelor din acest domeniu este Ministerul Administraţiei şi Internelor, prin Inspectoratul General al Politiei Române. (4) Reglementarile privind circulatia pe drumurile publice se emit, după caz, de către autorităţile publice centrale sau locale cu atribuţii în acest domeniu, numai cu avizul Inspectoratului General al Politiei Române şi cu respectarea acordurilor şi convenţiilor internationale la care România este parte. (5) Prevederile prezentei ordonante de urgenta se aplică tuturor participantilor la trafic, precum şi autorităţilor care au atribuţii în domeniul circulaţiei şi sigurantei pe drumurile publice şi în domeniul protectiei mediului.  +  Articolul 2Indrumarea, supravegherea şi controlul respectarii normelor de circulatie pe drumurile publice se fac de către politia rutiera din cadrul Inspectoratului General al Politiei Române, care are obligaţia sa ia masurile legale în cazul în care constata încălcări ale acestora.  +  Articolul 3Circulatia pe drumurile publice din zona de frontieră şi din alte zone pentru care, potrivit legii, s-au stabilit restrictii se face cu respectarea reglementarilor instituite pentru acele zone.  +  Articolul 4Controlul circulaţiei vehiculelor aparţinând instituţiilor din sistemul de aparare, ordine publică şi siguranţa naţionala se efectueaza de către politia rutiera, precum şi de personalul desemnat de către aceste institutii.  +  Articolul 5 (1) Administratorul drumului public, antreprenorul sau executantul lucrărilor, conform competentelor ce îi revin, cu avizul politiei rutiere, este obligat sa instaleze indicatoare ori alte dispozitive speciale, să aplice marcaje pe drumurile publice, conform standardelor în vigoare, şi să le menţină în stare corespunzătoare. (2) Administratorul drumului public sau, după caz, antreprenorul ori executantul lucrărilor este obligat sa semnalizeze corespunzător, cat mai repede posibil, orice obstacol aflat pe partea carosabila, care stanjeneste sau pune în pericol siguranţa circulaţiei, şi sa ia toate masurile de inlaturare a acestuia. (3) Autorităţile publice locale sunt obligate sa amenajeze statiile mijloacelor de transport public de persoane, prevăzute cu alveole sau refugii, cu avizul politiei rutiere. (4) Se interzic amplasarea construcţiilor de orice fel şi practicarea actelor de comert pe trotuar sau pe acostament, în parcarile amenajate sau pe partea carosabila, în condiţiile în care acestea ar afecta siguranţa circulaţiei pietonilor şi vehiculelor.------------Alin. (4) al art. 5 a fost modificat de pct. 1 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 69 din 28 iunie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 443 din 29 iunie 2007. (5) În perimetrul statiilor mijloacelor de transport public de persoane pot fi amenajate doar spatii: a) de asteptare pentru calatori; b) pentru comercializarea legitimatiilor de calatorie. (6) În cazul producerii unui eveniment rutier ca urmare a stării tehnice necorespunzatoare a drumului public, a nesemnalizarii sau a semnalizarii necorespunzatoare a acestuia, precum şi a obstacolelor ori lucrărilor care se executa pe acesta, administratorul drumului public, antreprenorul sau executantul lucrărilor raspunde, după caz, administrativ, contraventional, civil sau penal, în condiţiile legii. (7) Orice măsură de restrictie a circulaţiei pe drumurile publice se dispune de către administratorul drumului numai cu avizul politiei rutiere. (8) Prin excepţie de la alin. (7), în cazuri temeinic justificate, politia rutiera poate dispune, fără acordul administratorului drumului public, măsuri temporare de restrictie a circulaţiei pe drumurile publice. (9) În scopul asigurarii desfăşurării în condiţii de siguranţă a circulaţiei pe drumurile publice, politia rutiera poate solicita administratorului drumului public executarea sau, după caz, desfiintarea de amenajari rutiere.  +  Articolul 6În sensul prezentei ordonante de urgenta, expresiile şi termenii de mai jos au urmatorul înţeles:1. acordare a priorităţii - obligaţia oricărui participant la trafic de a nu îşi continua deplasarea sau de a nu efectua orice altă manevră, dacă prin acestea îi obliga pe ceilalti participanti la trafic care au prioritate de trecere să îşi modifice brusc directia sau viteza de deplasare ori sa opreasca;2. acostament - fasia laterala cuprinsa între limita părţii carosabile şi marginea platformei drumului;3. amenajari rutiere - totalitatea construcţiilor, dispozitivelor şi oricăror mijloace tehnice, altele decat cele destinate semnalizarii, amplasate pe drumul public în scopul asigurarii securitatii rutiere;4. ansamblu de vehicule - vehiculul cu motor cuplat cu unul sau doua vehicule, care circulă pe drum ca o unitate;5. autostrada - drumul naţional de mare capacitate şi viteza, semnalizat special, rezervat exclusiv circulaţiei autovehiculelor, cu sau fără remorci, care nu serveste proprietăţii riverane, prevăzut cu doua cai unidirectionale, separate printr-o zona mediana sau, în mod excepţional, prin alte modalităţi, cu excepţia unor locuri speciale sau cu caracter temporar, având cel puţin două benzi de circulatie pe sens şi banda de urgenta, intersectii denivelate şi accese limitate, intrarea şi ieşirea fiind permise numai prin locuri special amenajate;6. autovehicul - vehiculul echipat cu motor în scopul deplasarii pe drum. Troleibuzele şi tractoarele rutiere sunt considerate autovehicule. Mopedele, vehiculele care se deplaseaza pe sine, denumite tramvaie, tractoarele folosite în exploatarile agricole şi forestiere, precum şi vehiculele pentru efectuarea de servicii sau lucrari, care se deplaseaza numai ocazional pe drumul public, nu sunt considerate autovehicule;7. banda de circulatie - subdiviziunea longitudinala a părţii carosabile, materializata prin marcaje rutiere sau alte mijloace, dacă are o latime corespunzătoare pentru circulatia într-un sens a unui sir de vehicule, altele decat vehiculele care se deplaseaza pe doua roti;8. banda de urgenta - subdiviziunea longitudinala suplimentara, situata la extremitatea din partea dreaptă a autostrazii, în sensul de circulatie, destinata exclusiv stationarii autovehiculelor în cazuri justificate, precum şi circulaţiei autovehiculelor cu regim prioritar care se deplaseaza la interventii sau în misiuni cu caracter de urgenta;9. banda reversibila - banda de circulatie, marcată şi semnalizata, situata lângă axa drumului, destinata circulaţiei autovehiculelor într-un sens sau în altul, în functie de intensitatea traficului;10. bicicleta - vehiculul prevăzut cu doua roti, propulsat exclusiv prin forta musculara, cu ajutorul pedalelor sau manivelelor;11. coloana oficiala - unul sau mai multe vehicule care circulă pe drumul public şi sunt insotite de unul sau mai multe autovehicule ale politiei rutiere, care au în functiune semnale speciale de avertizare sonore şi luminoase de culoare rosie;12. conducator - persoana care conduce pe drum un grup de persoane, un vehicul sau animale de tractiune, animale izolate sau în turma, de povara ori de calarie;------------Punctul 13 al art. 6 a fost abrogat de pct. 2 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 69 din 28 iunie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 443 din 29 iunie 2007.--------------Pct. 13^1 al art. 6 a fost eliminat prin abrogarea pct. 1 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 6 septembrie 2006 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 792 din 20 septembrie 2006 de către pct. 1 al art. I din LEGEA nr. 6 din 9 ianuarie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 30 din 17 ianuarie 2007.14. drum public - orice cale de comunicatie terestra, cu excepţia cailor ferate, special amenajata pentru traficul pietonal sau rutier, deschisa circulaţiei publice; drumurile care sunt închise circulaţiei publice sunt semnalizate la intrare cu inscriptii vizibile;15. unităţi de asistenţa medicală autorizate - unitatile sanitare cu personal calificat şi cu dotare corespunzătoare pentru examinarea medicală ambulatorie a candidaţilor la obtinerea permisului de conducere şi a conducătorilor de autovehicule sau de tramvai, autorizate de autoritatea de sănătate publică judeteana sau de cea a municipiului Bucureşti, după caz;--------------Pct. 15 al art. 6 a fost modificat de pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 6 din 9 ianuarie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 30 din 17 ianuarie 2007.16. intersectie - orice incrucisare, jonctiune sau bifurcare de drumuri la nivel, inclusiv spatiile formate de acestea;16^1. inmatriculare/înregistrare - operaţiunea administrativa prin care se atesta ca un vehicul poate circula pe drumurile publice. Dovada atestării înmatriculării/înregistrării este certificatul de inmatriculare/înregistrare şi numărul de inmatriculare/înregistrare atribuit;--------------Pct. 16^1 al art. 6 a fost introdus de pct. 3 al art. I din LEGEA nr. 6 din 9 ianuarie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 30 din 17 ianuarie 2007.16^2. inmatriculare/înregistrare permanenta - operaţiunea de inmatriculare/înregistrare prin care se atribuie certificat de inmatriculare/înregistrare şi numar de inmatriculare/ înregistrare pentru o perioadă nedeterminata;--------------Pct. 16^2 al art. 6 a fost introdus de pct. 3 al art. I din LEGEA nr. 6 din 9 ianuarie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 30 din 17 ianuarie 2007.16^3. inmatriculare temporara - operaţiunea de inmatriculare prin care se acordă certificat de inmatriculare şi numar de inmatriculare pentru o perioadă determinata;--------------Pct. 16^3 al art. 6 a fost introdus de pct. 3 al art. I din LEGEA nr. 6 din 9 ianuarie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 30 din 17 ianuarie 2007.17. localitate - catunul, satul, comuna, orasul şi municipiul ale caror intrari şi iesiri sunt semnalizate în conformitate cu prevederile legale;18. masa totala maxima autorizata - masa maxima a unui vehicul incarcat, declarata admisibila în urma omologării de către autoritatea competentă;19. mijloc tehnic certificat - dispozitivul care dovedeste consumul de produse ori substante stupefiante sau al medicamentelor cu efecte similare acestora ori prezenta în aerul expirat a alcoolului sau prin care se probeaza încălcări ale unor reguli de circulatie;------------Punctul 19 al art. 6 a fost modificat de pct. 3 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 69 din 28 iunie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 443 din 29 iunie 2007.20. mijloc tehnic omologat şi verificat metrologic - dispozitivul care stabileste concentraţia de alcool în aerul expirat ori destinat masurarii vitezei;------------Punctul 20 al art. 6 a fost modificat de pct. 3 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 69 din 28 iunie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 443 din 29 iunie 2007.21. moped - vehiculul cu doua, trei sau patru roti, a cărui viteză maxima prin construcţie nu depăşeşte 45 km/h şi care este echipat cu un motor cu ardere interna, cu aprindere prin scanteie, cu o capacitate cilindrică ce nu depăşeşte 50 cmc sau cu un alt motor cu ardere interna ori, după caz, electric, a cărui putere nominala este de cel mult 4 kW;22. motocicleta - autovehiculul cu doua roti, cu sau fără atas, echipat cu un motor care are o capacitate cilindrică mai mare de 50 cmc şi/sau a cărui viteză maxima, prin construcţie, depăşeşte 45 km/h;23. parte carosabila - portiunea din platforma drumului destinata circulaţiei vehiculelor; un drum poate cuprinde mai multe părţi carosabile complet separate una de cealalta printr-o zona despartitoare sau prin diferenţa de nivel;24. participant la trafic - persoana fizica ce utilizeaza, la un moment dat, drumul public;25. pista pentru biciclete - subdiviziunea părţii carosabile, a trotuarului ori a acostamentului sau pista separata de drum, special amenajata, semnalizata şi marcată corespunzător, destinata numai circulaţiei bicicletelor şi mopedelor;26. prioritate de trecere - dreptul unui participant la trafic de a trece inaintea celorlalţi participanti la trafic cu care se intersecteaza, în conformitate cu prevederile legale privind circulatia pe drumurile publice;27. remorca - vehiculul fără motor destinat a fi tractat de un autovehicul sau de un tractor;28. remorca usoara - remorca a carei masa totala maxima autorizata nu depăşeşte 750 kg;29. semiremorca - remorca a carei masa totala maxima autorizata este preluata în parte de către un autovehicul sau de către un tractor;30. tractor - vehiculul cu motor, pe roti sau pe senile, conceput special pentru a trage sau a impinge anumite utilaje sau remorci folosite în exploatarile agricole ori forestiere sau pentru alte lucrari, care se deplaseaza numai ocazional pe drumul public;31. tractor rutier - tractorul pe roti, cu cel puţin două axe, utilizat pentru executarea de lucrari, precum şi pentru tractarea unor remorci folosite pentru transportul de persoane sau bunuri şi care se deplaseaza, de regula, pe drumul public;32. trecere la nivel - incrucisarea la nivel dintre un drum public şi o cale ferata sau linie de tramvai, care dispune de o platforma independenta;33. trotuar - spatiul longitudinal situat în partea laterala a drumului, separat în mod vizibil de partea carosabila prin diferenţa sau fără diferenţa de nivel, destinat circulaţiei pietonilor;34. detinator mandatat - persoana fizica sau juridica care foloseşte un vehicul în baza unui contract de leasing sau contract de închiriere;--------------Pct. 34 al art. 6 a fost modificat de pct. 3 al art. I din LEGEA nr. 6 din 9 ianuarie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 30 din 17 ianuarie 2007.35. vehicul - sistemul mecanic care se deplaseaza pe drum, cu sau fără mijloace de autopropulsare, utilizat în mod curent pentru transportul de persoane şi/sau bunuri ori pentru efectuarea de servicii sau lucrari;35^1. vehicul nou - vehicul care nu a mai fost niciodata înmatriculat;--------------Pct. 35^1 al art. 6 a fost introdus de pct. 3 al art. I din LEGEA nr. 6 din 9 ianuarie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 30 din 17 ianuarie 2007.36. vehicul cu mase sau dimensiuni de gabarit depăşite - vehiculul care, datorita dimensiunilor sale ori marfurilor transportate, depăşeşte masele totale maxime admise sau dimensiunile de gabarit admise, prevăzute în reglementarile legale;37. vehicul în circulatie internationala sau în trafic international - vehiculul care, prin deplasarea sa, depăşeşte cel puţin o frontieră de stat;38. zona drumului public cuprinde suprafaţa de teren ocupata de elementele constructive ale drumului, zona de protecţie şi zona de siguranţă. Limitele zonelor drumurilor se stabilesc în conformitate cu prevederile legale;39. zona pietonala - perimetrul care cuprinde una sau mai multe străzi rezervate circulaţiei pietonilor, unde accesul vehiculelor este supus unor reguli speciale de circulatie, având intrarile şi iesirile semnalizate în conformitate cu prevederile legale;40. zona rezidentiala - perimetrul dintr-o localitate unde se aplică reguli speciale de circulatie, având intrarile şi iesirile semnalizate în conformitate cu prevederile legale.  +  Capitolul II Vehiculele  +  Secţiunea 1 Condiţiile privind circulatia vehiculelor şi controlul acestora  +  Articolul 7Orice vehicul care circulă pe drumurile publice trebuie să corespunda normelor tehnice privind siguranţa circulaţiei rutiere, protectia mediului şi utilizarea conform destinatiei.  +  Articolul 8Pentru a fi conduse pe drumurile publice, fiecare autovehicul şi tramvai trebuie să fie dotat cu trusa medicală de prim ajutor, doua triunghiuri reflectorizante şi un stingator de incendiu, omologate.------------Art. 8 a fost modificat de pct. 4 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 69 din 28 iunie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 443 din 29 iunie 2007.  +  Articolul 9 (1) Pentru a fi înmatriculate, înregistrate sau admise în circulatie, autovehiculele, mopedele, remorcile şi tramvaiele trebuie să fie omologate în condiţiile legii. (2) Categoriile de vehicule care pot fi admise în circulatie fără a fi omologate se stabilesc prin ordin al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului, cu avizul Ministerului Administraţiei şi Internelor - Inspectoratul General al Politiei Române, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. (3) Documentul care atesta omologarea este cartea de identitate a vehiculului, eliberata în condiţiile legii. (4) Pentru a fi mentinute în circulatie, vehiculele înmatriculate se supun inspecţiei tehnice periodice. (5) Inspecţia tehnica periodica se efectueaza în statii autorizate, conform legislaţiei în vigoare. (6) Pentru autovehiculele aparţinând instituţiilor din sistemul de aparare, ordine publică şi siguranţa naţionala, inspecţia tehnica periodica se poate efectua şi în statii proprii, autorizate potrivit legii.  +  Articolul 10 (1) Este interzisa circulatia pe drumurile publice a vehiculelor care nu corespund din punct de vedere tehnic, a celor al caror termen de valabilitate a inspecţiei tehnice periodice a expirat, precum şi a celor neasigurate pentru raspundere civila pentru caz de pagube produse tertilor prin accidente de circulatie. (2) Constatarea defectiunilor tehnice ale vehiculelor se face de către politia rutiera, iar verificarea stării tehnice a vehiculelor aflate în trafic pe drumurile publice se face de către politia rutiera, împreună cu instituţiile abilitate de lege.  +  Secţiunea a 2-a Inmatricularea, inregistrarea şi radierea vehiculelor  +  Articolul 11 (1) Proprietarii de vehicule sau detinatorii mandataţi ai acestora sunt obligati să le înmatriculeze sau să le inregistreze, după caz, înainte de a le pune în circulatie, conform prevederilor legale. (2) Inmatricularea vehiculelor este continua, de la admiterea în circulatie până la scoaterea definitivă din circulatie a unui vehicul din categoria celor supuse acestei condiţii, potrivit prevederilor prezentei ordonante de urgenta, şi presupune urmatoarele operaţiuni: a) înscrierea în evidentele autorităţilor competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui vehicul de către primul proprietar; b) transcrierea în evidentele autorităţilor competente, potrivit legii, a tuturor transmiterilor ulterioare ale dreptului de proprietate asupra unui vehicul. (3) Operaţiunile prevăzute la alin. (2) se realizează pe baza datelor de identificare ale vehiculului şi ale proprietarului şi condiţioneaza eliberarea de către autorităţile competente, potrivit legii, a unui certificat de inmatriculare, precum şi a plăcuţelor cu numărul de inmatriculare atribuit şi transcrierile necesare în certificatul de inmatriculare şi în cartea de identitate a vehiculului. (4) În cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul, datele noului proprietar se inscriu în evidentele autorităţilor competente simultan cu menţionarea încetării calităţii de titular al înmatriculării a fostului proprietar. Pentru realizarea acestei operaţiuni şi emiterea unui nou certificat de inmatriculare, noul proprietar este obligat să solicite autorităţii competente transcrierea transmiterii dreptului de proprietate, în termen de 30 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului.------------Alin. (4) al art. 11 a fost modificat de pct. 5 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 69 din 28 iunie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 443 din 29 iunie 2007. (5) Solicitanţii unei operaţiuni de inmatriculare a unui vehicul în evidentele autorităţilor competente, potrivit legii, trebuie să faca dovada certificării autenticităţii vehiculului de către Registrul Auto Roman, în condiţiile stabilite prin ordin comun al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului şi al ministrului administraţiei şi internelor, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Certificarea autenticităţii vehiculului contine şi atestarea faptului ca acesta nu figurează în baza de date ca fiind furat. (6) Dovada certificării vehiculului nu se impune în cazul vehiculelor noi pentru solicitanţii operaţiilor de inmatriculare. (7) Cu ocazia realizării oricarei operaţiuni privind inmatricularea unui vehicul, verificarea efectuării inspecţiei tehnice periodice şi a asigurarii obligatorii de raspundere civila, respectiv a valabilităţii acestora, se poate face şi pe cale informatica, în condiţiile stabilite prin protocol incheiat între autoritatea competentă din subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor cu atribuţii de organizare şi coordonare a activităţii de evidenta şi eliberare a certificatelor de inmatriculare şi a plăcuţelor cu numere de inmatriculare şi Registrul Auto Roman, respectiv Comisia de Supraveghere a Asigurarilor. (8) Autorităţile competente sa realizeze operaţiunile de inmatriculare a vehiculelor pot incasa de la solicitanţi toate taxele şi tarifele stabilite potrivit legii, aferente acestor operaţiuni. (9) Societăţile abilitate sa comercializeze vehicule noi şi societăţile de leasing din România pot solicita, pe cale informatica, inmatricularea sau autorizarea provizorie pentru circulatie a vehiculelor, prin intermediul unei aplicaţii informatice puse la dispoziţie, în condiţiile stabilite prin protocol, de către autoritatea competentă din subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor cu atribuţii de organizare şi coordonare a activităţii de evidenta şi eliberare a certificatelor de inmatriculare şi a plăcuţelor cu numere de inmatriculare. (10) Proprietarul sau deţinătorul mandatat al unui vehicul este obligat să solicite autorităţii competente înscrierea în certificatul de inmatriculare sau de înregistrare a oricarei modificari a datelor de identificare a vehiculului respectiv sau, după caz, ale proprietarului, în termen de 30 de zile de la data la care a intervenit modificarea.----------------Alin. (10) al art. 11 a fost modificat de pct. 5 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 69 din 28 iunie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 443 din 29 iunie 2007.----------------Art. 11 a fost modificat de pct. 4 al art. I din LEGEA nr. 6 din 9 ianuarie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 30 din 17 ianuarie 2007.  +  Articolul 12 (1) Pentru a circula pe drumurile publice, vehiculele, cu excepţia celor trase sau impinse cu mana şi a bicicletelor, trebuie să fie înmatriculate ori înregistrate, după caz, şi sa poarte plăcuţe cu numărul de inmatriculare sau de înregistrare, cu forme, dimensiuni şi continut prevăzute de standardele în vigoare. (2) Vehiculele care nu sunt supuse înmatriculării sau înregistrării pot circula pe drumurile publice numai în condiţiile prevăzute prin regulament.  +  Articolul 13 (1) Autovehiculele şi remorcile se inmatriculeaza permanent sau temporar la autoritatea competentă în a carei raza teritoriala proprietarii îşi au domiciliul, reşedinţa ori sediul, în condiţiile stabilite prin reglementarile în vigoare. (2) Autovehiculele şi remorcile din dotarea Ministerului Apararii, a Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, precum şi cele ale Serviciului Roman de Informaţii se înregistrează la aceste institutii şi pot, după caz, să fie înmatriculate în condiţiile prevăzute la alin. (1).----------------Alin. (2) al art. 13 a fost modificat de pct. 6 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 69 din 28 iunie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 443 din 29 iunie 2007. (3) Până la inmatriculare, vehiculele prevăzute la alin. (1) pot circula cu numere provizorii, pe baza unei autorizaţii speciale eliberate de autoritatea competentă. (4) La cerere, persoanelor juridice care fabrica, asambleaza, caroseaza ori testeaza autovehicule sau remorci li se poate elibera pentru acestea autorizaţii şi numere pentru proba.--------------Alin. (4) al art. 13 a fost modificat de pct. 4 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 6 septembrie 2006 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 792 din 20 septembrie 2006. (5) Evidenta vehiculelor înmatriculate se tine la autoritatea competentă pe raza careia proprietarul îşi are domiciliul, reşedinţa sau sediul.  +  Articolul 14 (1) Tramvaiele, troleibuzele, mopedele, masinile şi utilajele autopropulsate utilizate în lucrari de constructii, agricole, forestiere, tractoarele care nu se supun înmatriculării, precum şi vehiculele cu tractiune animala se înregistrează de către consiliile locale, care ţin şi evidenta acestora. (2) Categoriile de vehicule care nu sunt supuse înmatriculării sau înregistrării, precum şi cele care nu se supun inspecţiei tehnice periodice se stabilesc prin ordin comun al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului şi al ministrului administraţiei şi internelor, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.  +  Articolul 15 (1) Odata cu realizarea operaţiunilor de inmatriculare a vehiculului, autoritatea competentă elibereaza proprietarului sau deţinătorului mandatat un certificat de inmatriculare, conform categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv, precum şi plăcuţe cu numărul de inmatriculare.----------------Alin. (1) al art. 15 a fost modificat de pct. 5 al art. I din LEGEA nr. 6 din 9 ianuarie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 30 din 17 ianuarie 2007.(1^1) La cererea scrisa a proprietarului unui vehicul, în certificatul de inmatriculare sau de înregistrare se poate inscrie şi o altă persoană decat proprietarul, specificîndu-se calitatea în care aceasta poate utiliza vehiculul, în virtutea unui drept legal. În cazul în care proprietarul vehiculului este o societate de leasing, este obligatorie menţionarea în certificatul de inmatriculare sau de înregistrare şi a datelor de identificare ale deţinătorului mandatat.----------------Alin. (1^1) al art. 15 a fost modificat de pct. 6 al art. I din LEGEA nr. 6 din 9 ianuarie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 30 din 17 ianuarie 2007. (2) Autovehiculele se încadrează în una dintre urmatoarele categorii: A, B, BE, C, CE, D, DE, Tr sau Tb ori în una dintre subcategoriile: A1, B1, C1, C1E, D1 sau D1E, iar tramvaiele, în categoria Tv, în condiţiile stabilite în regulament. (3) Pentru vehiculele prevăzute la art. 13 alin. (2) şi art. 14 alin. (1), autoritatea care le înregistrează elibereaza proprietarilor acestora certificate şi plăcuţe cu numere de înregistrare, conform categoriei sau subcategoriei din care fac parte vehiculele respective. (4) Forma, dimensiunile şi conţinutul certificatului de inmatriculare şi ale certificatului de înregistrare se stabilesc prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. (5) Este interzisa punerea în circulatie a unui vehicul, înmatriculat sau înregistrat, care nu are montate plăcuţe cu numărul de inmatriculare sau de înregistrare atribuite de autoritatea competentă ori dacă acestea nu sunt conforme cu standardele în vigoare, precum şi în cazul în care certificatul de inmatriculare sau de înregistrare este retinut, iar dovada inlocuitoare a acestuia este eliberata fără drept de circulatie sau termenul de valabilitate a expirat.  +  Articolul 16Inmatricularea, inregistrarea sau atribuirea numarului provizoriu ori pentru probe a unui vehicul se anulează de către autoritatea care a efectuat-o, dacă se constată că au fost incalcate normele legale referitoare la aceste operaţiuni.  +  Articolul 17 (1) Radierea din evidenta a vehiculelor se face de către autoritatea care a efectuat inmatricularea sau inregistrarea doar în cazul scoaterii definitive din circulatie a acestora, la cererea proprietarului, în urmatoarele cazuri: a) proprietarul doreste retragerea definitivă din circulatie a vehiculului şi face dovada depozitarii acestuia într-un spatiu adecvat, detinut în condiţiile legii; b) proprietarul face dovada dezmembrarii, casării sau predarii vehiculului la unităţi specializate în vederea dezmembrarii; c) la scoaterea definitivă din România a vehiculului respectiv; d) în cazul furtului vehiculului. (2) Radierea din evidenta a vehiculelor înregistrate, la trecerea acestora în proprietatea altei persoane, se face de către autoritatea care a efectuat inregistrarea, la cererea proprietarului, în condiţiile legii. (3) Este interzisa circulatia pe drumurile publice a vehiculelor radiate din evidenta. (4) Vehiculele declarate, potrivit legii, prin dispoziţie a autorităţii administraţiei publice locale, fără stapan sau abandonate se radiază din oficiu în termen de 30 de zile de la primirea dispozitiei respective.-------------Art. 17 a fost modificat de pct. 7 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 6 septembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 792 din 20 septembrie 2006.  +  Articolul 18În cazul pierderii, furtului, schimbarii numelui ori deteriorării certificatului de inmatriculare sau de înregistrare, proprietarul vehiculului respectiv este obligat să solicite autorităţii competente eliberarea unui nou certificat de inmatriculare sau de înregistrare, în condiţiile stabilite de autoritatea competentă, în termen de 30 de zile de la data declararii pierderii sau furtului, de la data schimbarii numelui ori de la data constatarii deteriorării, după caz.----------------Art. 18 a fost modificat de pct. 7 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 69 din 28 iunie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 443 din 29 iunie 2007.  +  Articolul 19Procedura înmatriculării, înregistrării, radierii şi eliberarea autorizatiei de circulatie provizorie sau pentru probe a vehiculelor se stabilesc prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.  +  Capitolul III Conducătorii de vehicule  +  Secţiunea 1 Dispozitii generale  +  Articolul 20 (1) Pentru a conduce un autovehicul pe drumurile publice, conducatorul acestuia trebuie să posede permis de conducere corespunzător şi să aibă vârsta minima de 18 ani impliniti, cu excepţia celor care conduc autovehiculele din subcategoriile A1 şi B1, care trebuie să aibă vârsta minima de 16 ani impliniti. (2) Pentru a conduce pe drumurile publice tractoare, masini şi utilaje autopropulsate agricole, forestiere sau pentru lucrari, conducătorii acestora trebuie să posede permis de conducere valabil pentru categoriile sau subcategoriile prevăzute în regulament. (3) Conducătorii de tramvaie sau vehicule care efectueaza transport public de persoane, precum şi cei care conduc autovehicule cu masa maxima autorizata mai mare de 7,5 tone sau cu gabarite depăşite ori care transporta produse sau substante periculoase trebuie să aibă vârsta minima de 21 de ani impliniti. (4) Condiţiile de obtinere a permisului de conducere se stabilesc prin regulament.  +  Articolul 21 (1) Conducătorii de autovehicule sau de tramvaie trebuie să aibă cunoştinţele şi indemanarea necesare conducerii şi să fie apti din punct de vedere medical şi psihologic. (2) Conducătorii de autovehicule sau de tramvaie vor fi verificaţi periodic din punct de vedere medical şi al capacităţilor psihologice, în condiţiile stabilite de reglementarile în vigoare.----------------Art. 21 a fost modificat de pct. 7 al art. I din LEGEA nr. 6 din 9 ianuarie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 30 din 17 ianuarie 2007.  +  Articolul 22 (1) Examinarea medicală se realizează în scopul certificării stării de sănătate şi a calitatilor fizice necesare unui conducator de autovehicul sau tramvai*). (2) Afectiunile medicale incompatibile cu calitatea de conducator de autovehicule sau tramvaie se stabilesc de către Ministerul Sănătăţii Publice şi se aproba prin ordin al ministrului, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. (3) Examinarea medicală se realizează în vederea: a) aprobării prezentarii la examen pentru obtinerea permisului de conducere; b) obtinerii certificatului de atestare profesionala pentru conducătorii de autovehicule şi de tramvaie stabiliti prin prezenta ordonanţă de urgenţă;-------------Lit. b) a alin. (3) al art. 22 a fost modificata de pct. 8 al art. I din LEGEA nr. 6 din 9 ianuarie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 30 din 17 ianuarie 2007. c) verificării periodice, conform reglementarilor în vigoare*). (4) Examinarea medicală se realizează în unităţi de asistenţa medicală autorizate, existente la nivelul fiecarui judet, care au obligaţia luării în evidenta a solicitantului sau a conducătorului de autovehicul ori de tramvai de către medicul de familie.-------------Alin. (4) al art. 22 a fost modificat de pct. 8 al art. I din LEGEA nr. 6 din 9 ianuarie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 30 din 17 ianuarie 2007. (5) Lista unităţilor de asistenţa medicală autorizate se stabileste şi se actualizeaza prin ordin al ministrului sănătăţii publice, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.-------------Alin. (5) al art. 22 a fost modificat de pct. 8 al art. I din LEGEA nr. 6 din 9 ianuarie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 30 din 17 ianuarie 2007. (6) Medicul de familie, atunci când constata ca o persoană din evidenta sa, care poseda permis de conducere, prezinta afecţiuni medicale prevăzute în ordinul ministrului sănătăţii publice emis conform alin. (2), va solicita unităţii de asistenţa medicală autorizate examenul de specialitate necesar. În cazul în care unitatea de asistenţa medicală autorizata a stabilit ca persoana este inapta medical pentru a conduce un autovehicul sau tramvai, va comunică aceasta imediat politiei rutiere pe a carei raza teritoriala îşi desfăşoară activitatea.-------------Alin. (6) al art. 22 a fost modificat de pct. 8 al art. I din LEGEA nr. 6 din 9 ianuarie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 30 din 17 ianuarie 2007. (7) Verificarea medicală se efectueaza în condiţiile stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii publice, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I*). (8) Permisul de conducere al persoanei care este declarata inapta medical sau psihologic pentru a conduce autovehicule ori tramvaie se retrage de către politia rutiera şi poate fi redobândit numai după încetarea motivului pentru care s-a luat această măsură. (9) Avizul de apt sau inapt medical poate fi contestat doar pe baza unei expertize efectuate de instituţiile medico-legale, la solicitarea şi pe cheltuiala părţilor interesate.--------------Art. 22 a fost modificat de pct. 9 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 6 septembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 792 din 20 septembrie 2006.  +  Secţiunea a 2-a Permisul de conducere  +  Articolul 23 (1) Dreptul de a conduce un autovehicul sau tramvai pe drumurile publice îl are numai persoana care poseda permis de conducere valabil, corespunzător categoriei ori subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv, sau dovada inlocuitoare a acestuia cu drept de circulatie. (2) Au dreptul de a conduce autovehicule sau tramvaie pe drumurile publice, în condiţiile stabilite prin regulament, şi persoanele care urmeaza un curs de pregatire practica, în vederea obtinerii permisului de conducere, numai în prezenta şi sub supravegherea directa a unui instructor auto atestat în acest sens, precum şi a examinatorului din cadrul autorităţii competente în timpul desfăşurării probelor practice ale examenului pentru obtinerea permisului de conducere pentru oricare dintre categoriile ori subcategoriile prevăzute de lege. (3) Pe parcursul activităţii de pregatire practica sau de examinare în vederea obtinerii permisului de conducere, instructorul auto atestat ori, după caz, examinatorul împreună cu persoana pe care o supraveghează sau o examineaza raspund pentru incalcarea de către aceasta a regulilor de circulatie sau, după caz, pentru pagubele produse tertilor ca urmare a producerii unui accident de circulatie.(3^1) Pregătirea teoretica şi practica a persoanelor în vederea obtinerii permisului de conducere este precedata de o evaluare obligatorie a capacităţilor psihologice solicitate în activitatea de conducere a autovehiculelor sau tramvaielor. Evaluarea psihologica este obligatorie în vederea obtinerii certificatului de atestare profesionala pentru conducătorii de autovehicule şi de tramvaie stabiliti prin prezenta ordonanţă de urgenţă.---------------Alin. (3^1) al art. 23 a fost modificat de pct. 9 al art. I din LEGEA nr. 6 din 9 ianuarie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 30 din 17 ianuarie 2007.(3^2) Conducătorii de autovehicule sau de tramvaie, deţinători ai certificatului de atestare profesionala, vor fi evaluaţi periodic din punct de vedere al capacităţilor psihologice solicitate în activitatea de conducere a autovehiculelor sau tramvaielor, în condiţiile stabilite de reglementarile în vigoare.---------------Alin. (3^2) al art. 23 a fost modificat de pct. 9 al art. I din LEGEA nr. 6 din 9 ianuarie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 30 din 17 ianuarie 2007.(3^3) Evaluarea psihologica se efectueaza în condiţiile stabilite prin ordin al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului, în condiţiile legii, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I*).--------------Alin. (3^3) al art. 23 a fost introdus de pct. 10 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 6 septembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 792 din 20 septembrie 2006.(3^4) Evaluarea psihologica se realizează în laboratoare de specialitate autorizate din cadrul instituţiilor abilitate.---------------Alin. (3^4) al art. 23 a fost modificat de pct. 9 al art. I din LEGEA nr. 6 din 9 ianuarie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 30 din 17 ianuarie 2007.(3^5) Lista laboratoarelor de specialitate autorizate se stabileste şi se actualizeaza prin ordin al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.---------------Alin. (3^5) al art. 23 a fost modificat de pct. 9 al art. I din LEGEA nr. 6 din 9 ianuarie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 30 din 17 ianuarie 2007. (4) Persoanele care solicită prezentarea la examen pentru obtinerea permisului de conducere sau a unor noi categorii ori subcategorii ale acestuia trebuie să indeplineasca, potrivit legii, condiţiile de vârsta, să fie apte din punct de vedere medical şi sa faca dovada pregatirii teoretice şi practice prin cursuri organizate de unităţi autorizate, potrivit legii*).--------------Alin. (4) al art. 23 a fost modificat de pct. 11 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 6 septembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 792 din 20 septembrie 2006. (5) Pregătirea teoretica şi practica a persoanelor în vederea obtinerii permisului de conducere se efectueaza de către profesori de legislatie rutiera şi instructori auto atestati de autoritatea competentă, conform normelor metodologice aprobate prin ordin comun al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului, al ministrului educatiei şi cercetării şi al ministrului administraţiei şi internelor, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. (6) Pot fi atestati ca profesori de legislatie sau instructori auto pentru pregătirea practica, fără scolarizare şi susţinerea examenului de atestare, politistii rutieri cu grad de ofiter cărora le-au incetat raporturile de serviciu şi care şi-au desfăşurat activitatea neintrerupt în ultimii 10 ani în structurile politiei rutiere. (7) Politistii rutieri care nu au grad de ofiter pot fi atestati ca instructori auto pentru pregătirea practica, dacă indeplinesc condiţiile prevăzute la alin. (6). (8) Programa de invatamant pe baza careia se organizeaza cursuri de pregatire, precum şi metodologia de organizare şi desfăşurare a cursurilor în vederea obtinerii permisului de conducere se stabilesc prin ordin comun al ministrului educatiei şi cercetării, al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului şi al ministrului administraţiei şi internelor, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. (9) Categoriile sau subcategoriile de vehicule pentru care este necesară obtinerea permisului de conducere, precum şi condiţiile concrete de obtinere a acestuia se stabilesc prin regulament. (10) Procedura de examinare pentru obtinerea permisului de conducere se stabileste prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.---------------  +  Articolul 23^1 (1) Persoanele cu domiciliul sau reşedinţa în România, precum şi cetatenii statelor membre ale Uniunii Europene care se afla la studii în România pentru o perioadă de cel puţin 6 luni sau care au rezidenta normala în România pot solicita obtinerea permisului de conducere la autorităţile competente să le examineze. (2) Pentru scopurile prezentei ordonante de urgenta, prin rezidenta normala se înţelege locul unde o persoană locuieste în mod obisnuit, adica cel puţin 185 de zile într-un an calendaristic, datorita unor legaturi personale şi profesionale sau, în cazul persoanelor fără legaturi profesionale, datorita unor legaturi stranse între acestea şi locul în care locuiesc.--------------Art. 23^1 a fost introdus de pct. 8 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 69 din 28 iunie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 443 din 29 iunie 2007.  +  Articolul 24 (1) Examinarea pentru obtinerea permisului de conducere şi eliberarea acestuia se realizează de către autoritatea competentă pe raza careia solicitanţii îşi au domiciliul, reşedinţa ori rezidenta normala sau, în cazul celor aflati la studii în România potrivit art. 23^1 alin. (1), de către autoritatea competentă pe raza careia se afla institutia de invatamant.--------------Alin. (1) al art. 24 a fost modificat de pct. 9 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 69 din 28 iunie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 443 din 29 iunie 2007. (2) Forma şi conţinutul permisului de conducere se stabilesc prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.--------------Alin. (2) al art. 24 a fost modificat de pct. 12 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 6 septembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 792 din 20 septembrie 2006. (3) În localităţile în care autoritatea competentă autorizeaza desfăşurarea cursurilor de pregatire şi susţinerea examenului pentru obtinerea permisului de conducere, acestea se pot organiza, la cerere, şi în limba minoritatii naţionale respective. (4) În cazul cetatenilor straini care îşi stabilesc domiciliul sau reşedinţa în România, precum şi al cetatenilor statelor membre ale Uniunii Europene care au rezidenta normala sau care se afla la studii în România, examinarea la proba teoretica pentru obtinerea permisului de conducere se poate efectua, la cerere, intr-o limbă de circulatie internationala.--------------Alin. (4) al art. 24 a fost modificat de pct. 9 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 69 din 28 iunie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 443 din 29 iunie 2007. (5) Permisul de conducere este valabil 10 ani de la data eliberarii. La schimbarea de către titular a numelui, în cazul pierderii, furtului ori al deteriorării, precum şi la expirarea perioadei de valabilitate, permisul de conducere se preschimba fără susţinerea unui nou examen, în condiţiile stabilite prin ordin al ministrului internelor şi reformei administrative, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.--------------Alin. (5) al art. 24 a fost modificat de pct. 9 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 69 din 28 iunie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 443 din 29 iunie 2007. (6) Nu are dreptul să se prezinte la examen pentru obtinerea permisului de conducere persoana care a fost condamnata, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, pentru o infractiune la regimul circulaţiei pe drumurile publice sau pentru o infractiune de omor, lovire sau vatamare cauzatoare de moarte, vatamare corporala grava, produsa ca urmare a încălcării unei reguli de circulatie, cu excepţia cazurilor când a intervenit una dintre situaţiile prevăzute la art. 116 alin. (1).--------------Alin. (6) al art. 24 a fost modificat de pct. 9 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 69 din 28 iunie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 443 din 29 iunie 2007.  +  Articolul 25 (1) Pentru conducătorii de autovehicule sau tramvaie care au o vechime mai mica de un an de la obtinerea permisului de conducere se stabilesc prin regulament reguli suplimentare de circulatie. (2) Autovehiculele conduse de persoanele prevăzute la alin. (1) vor purta un semn distinctiv, în condiţiile stabilite prin regulament.  +  Articolul 26Proprietarii sau detinatorii mandataţi de autovehicule care efectueaza transport public de persoane sau de marfuri periculoase sunt obligati să asigure testarea anuală a conducătorilor de autovehicule atestati profesional, în scopul insusirii corecte şi al respectarii de către acestia a dispoziţiilor legale care reglementeaza circulatia pe drumurile publice.  +  Articolul 28Evidenta permiselor de conducere reţinute şi a sanctiunilor aplicate conducătorilor de autovehicule sau tramvaie se tine de către politia rutiera, în condiţii stabilite prin ordin al ministrului internelor şi reformei administrative.--------------Art. 28 a fost modificat de pct. 11 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 69 din 28 iunie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 443 din 29 iunie 2007.  +  Capitolul IV Semnalizarea rutiera  +  Articolul 29 (1) Circulatia pe drumurile publice se desfăşoară în conformitate cu regulile de circulatie şi cu respectarea semnificatiei semnalizarii rutiere realizate prin mijloacele de semnalizare, semnalele şi indicatiile politistului rutier care dirijeaza circulatia, semnalele speciale de avertizare luminoase sau sonore, de semnalizare temporara şi semnalele conducătorilor de vehicule. (2) Participanţii la trafic sunt obligaţi să respecte şi semnalele poliţiştilor de frontieră, ale îndrumătorilor de circulaţie ai Ministerului Apărării Naţionale, ale organelor fiscale din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală aflaţi în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, ale agenţilor căilor ferate, ale persoanelor desemnate pentru dirijarea circulaţiei pe sectoarele de drum pe care se execută lucrări de reabilitare a acestora, ale membrilor patrulelor şcolare de circulaţie care acţionează în imediata apropiere a unităţilor de învăţământ, precum şi ale nevăzătorilor, potrivit prevederilor din regulament.--------------Alin. (2) al art. 29 a fost modificat de pct. 1 al art. XVIII din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 54 din 23 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 421 din 23 iunie 2010.  +  Articolul 30 (1) Mijloacele de semnalizare rutiera sunt: a) sistemele de semnalizare luminoasa sau sonora; b) indicatoarele; c) marcajele; d) alte dispozitive speciale. (2) Mijloacele de semnalizare rutiera se constituie într-un sistem unitar, se realizează şi se instaleaza astfel încât să fie observate cu usurinta şi de la o distanta adecvata, atât pe timp de zi, cat şi pe timp de noapte, de cei cărora li se adreseaza şi trebuie să fie în deplina concordanta între ele, precum şi intr-o stare tehnica de functionare corespunzătoare. (3) Semnalele luminoase pentru dirijarea circulaţiei în intersectii au urmatoarele semnificatii: a) semnalul de culoare verde permite trecerea; b) semnalul de culoare rosie interzice trecerea; c) semnalul de culoare galbena împreună cu cel de culoare rosie interzic trecerea. (4) Mijloacele de semnalizare rutiera, precum şi alte dispozitive speciale de acest fel se asigura, se instaleaza şi se intretin prin grija administratorului drumului public respectiv ori al caii ferate, după caz. Instalarea mijloacelor de semnalizare rutiera şi a dispozitivelor speciale se executa numai cu avizul prealabil al politiei rutiere. (5) Mijloacele de semnalizare şi presemnalizare a intersectiilor dintre doua drumuri de categorii diferite se asigura, se instaleaza şi se intretin de către administratorul fiecarui drum, cu respectarea modului de reglementare a circulaţiei stabilit în nodul rutier respectiv. (6) Mijloacele de semnalizare rutiera pot fi insotite şi de dispozitive speciale de avertizare. (7) Se interzic: a) amplasarea, în zona drumului public, de constructii, panouri sau dispozitive ce pot fi confundate cu indicatoarele sau cu instalatiile ce servesc la semnalizarea rutiera ori realizarea de amenajari sau alte obstacole care sunt de natura sa limiteze vizibilitatea ori eficacitatea acestora, sa stanjeneasca participantii la trafic sau să le distraga atenţia, punand în pericol siguranţa circulaţiei; b) lipirea de afise, inscriptii sau inscrisuri pe indicatoarele ori dispozitivele ce servesc la semnalizarea rutiera, inclusiv pe suporturile acestora.  +  Articolul 31Participantii la trafic trebuie să respecte regulile de circulatie, semnalele, indicatiile şi dispozitiile politistului rutier, precum şi semnificatia diferitelor tipuri de mijloace de semnalizare rutiera, în urmatoarea ordine de prioritate: a) semnalele, indicatiile şi dispozitiile politistului rutier; b) semnalele speciale de avertizare, luminoase sau sonore ale autovehiculelor, prevăzute la art. 32 alin. (2) lit. a) şi b); c) semnalizarea temporara care modifica regimul normal de desfăşurare a circulaţiei; d) semnalele luminoase sau sonore; e) indicatoarele; f) marcajele; g) regulile de circulatie.  +  Articolul 32 (1) Semnalele speciale de avertizare luminoase sunt emise intermitent de dispozitivele de iluminare montate pe autovehicule şi au urmatoarele semnificatii: a) lumina rosie obliga participantii la trafic sa opreasca în directia de mers cat mai aproape de marginea drumului; b) lumina albastra obliga participantii la trafic sa acorde prioritate de trecere; c) lumina galbena obliga participantii la trafic sa circule cu atenţie. (2) Sunt autorizate sa utilizeze semnale speciale de avertizare luminoase: a) pentru lumina rosie - autovehiculele aparţinând politiei şi pompierilor; b) pentru lumina albastră - autovehiculele aparţinând poliţiei, jandarmeriei, poliţiei de frontieră, Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, serviciului de ambulanţă sau medicină legală, protecţiei civile, Ministerului Apărării Naţionale care însoţesc coloane militare, unităţilor speciale ale Serviciului Român de Informaţii şi ale Serviciului de Protecţie şi Pază, Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor din cadrul Ministerului Justiţiei, precum şi autovehiculele de serviciu ale procurorilor din Ministerul Public, atunci când se deplasează în acţiuni de intervenţie sau în misiuni care au caracter de urgenţă;--------------Lit. b) a alin. (2) al art. 32 a fost modificată de pct. 2 al art. XVIII din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 54 din 23 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 421 din 23 iunie 2010. c) pentru lumina galbena - autovehiculele cu mase şi/sau dimensiuni de gabarit depăşite ori care însoţesc asemenea vehicule, cele care transporta anumite marfuri sau substante periculoase, cele destinate intretinerii, repararii ori verificării unor lucrari efectuate în partea carosabila sau executarii unor lucrari de drumuri, curateniei strazilor, deszapezirii sau tractarii, transportului şi depanarii autovehiculelor rămase în până sau avariate, precum şi tractoarele care tracteaza utilajele agricole şi tehnologice cu dimensiuni de gabarit depăşite.----------------Lit. c) a alin. (2) al art. 32 a fost modificata de pct. 12 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 69 din 28 iunie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 443 din 29 iunie 2007. (3) Autovehiculele prevăzute la alin. (2) lit. a) şi b) trebuie să fie echipate şi cu mijloace speciale sonore de avertizare. (4) Pe autovehiculele aparţinând politiei şi pe cele prevăzute la alin. (2) lit. c) pot fi instalate şi dispozitive luminoase cu mesaje variabile, destinate participantilor la trafic.(4^1) Pe autovehiculele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, inscripţionate vizibil cu denumirea şi sigla instituţiei din care fac parte, pot fi instalate dispozitive luminoase cu mesaje variabile, de care se poate face uz pentru oprirea în trafic a autovehiculelor în scopul exercitării atribuţiilor de control specifice, potrivit legii.--------------Alin. (4^1) al art. 32 a fost introdus de pct. 3 al art. XVIII din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 54 din 23 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 421 din 23 iunie 2010. (5) Mijloacele speciale de avertizare, luminoase sau sonore, se certifica sau se omologheaza de autoritatea competentă, potrivit legii. Condiţiile de utilizare a acestora se stabilesc prin regulament.  +  Articolul 33 (1) Semnalizarea şi amenajarile rutiere necesare pe drumurile publice se asigura de către administratorul drumului respectiv şi se efectueaza numai cu avizul politiei rutiere. (2) Semnalizarea lucrărilor care se executa pe drumurile publice este obligatorie şi se efectueaza de către executantul lucrărilor, cu avizul politiei rutiere, astfel încât aceasta să asigure deplasarea în siguranţa a tuturor participantilor la trafic, conform reglementarilor în vigoare. (3) Semnalizarea şi amenajarile rutiere se definesc şi se realizează în condiţiile stabilite prin regulament, în conformitate cu reglementarile tehnice în vigoare.  +  Articolul 34Condiţiile de circulatie pe viaducte şi în tunele, precum şi semnalizarea acestora se stabilesc prin regulament, în conformitate cu reglementarile tehnice în vigoare.  +  Capitolul V Reguli de circulatie  +  Secţiunea 1 Oblibaţiile participantilor la trafic  +  Articolul 35 (1) Participantii la trafic trebuie să aibă un comportament care să nu afecteze fluenta şi siguranţa circulaţiei, sa nu puna în pericol viaţa sau integritatea corporala a persoanelor şi sa nu aduca prejudicii proprietăţii publice ori private. (2) Participantii la trafic sunt obligati ca, la cererea politistului rutier, sa inmaneze acestuia documentul de identitate sau, după caz, permisul de conducere, documentul de inmatriculare ori de înregistrare a vehiculului condus, documentele referitoare la bunurile transportate, precum şi alte documente prevăzute de lege. (3) În exercitarea atribuţiilor care îi revin, politistul rutier are dreptul sa verifice vehiculul, precum şi identitatea conducătorului sau a pasagerilor aflati în interiorul acestuia atunci când exista indicii despre savarsirea unei fapte de natura contraventionala sau penala. (4) În exercitarea atribuţiilor de dirijare a circulaţiei rutiere, politistii rutieri sunt obligati sa poarte uniforma cu inscrisuri şi insemne distinctive.(4^1) Funcţionarii din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, care în scopul exercitării atribuţiilor de control specifice efectuează semnale de oprire pentru conducătorii autovehiculelor, sunt obligaţi să poarte uniformă cu înscrisuri şi însemne distinctive şi mijloace de protecţie fluorescent-reflectorizante pe fond de culoare roşie, stabilite prin hotărâre a Guvernului.--------------Alin. (4^1) al art. 35 a fost introdus de pct. 4 al art. XVIII din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 54 din 23 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 421 din 23 iunie 2010. (5) Politistii de frontieră, indrumatorii de circulatie ai Ministerului Apararii, agentii cailor ferate, personalul autorizat din zona lucrărilor pe drumurile publice, precum şi membrii patrulelor scolare de circulatie sunt obligati ca, pe timpul exercitarii atribuţiilor, sa poarte echipament de protecţie-avertizare fluorescent-reflectorizant. (6) Conducătorii autovehiculelor cu masa maxima autorizata mai mare de 3,5 tone sunt obligati sa poarte echipament de protecţie-avertizare fluorescent-reflectorizant atunci când executa interventii la vehiculul care se afla pe partea carosabila a drumului public. (7) Nevazatorii sunt obligati sa poarte în deplasarea pe drumurile publice baston de culoare alba.  +  Articolul 36 (1) Conducătorii de autovehicule şi persoanele care ocupa locuri prevăzute prin construcţie cu centuri sau dispozitive de siguranţă omologate trebuie să le poarte în timpul circulaţiei pe drumurile publice, cu excepţia cazurilor prevăzute în regulament. (2) Pe timpul deplasarii pe drumurile publice, conducătorii motocicletelor, mopedelor şi persoanele transportate pe acestea au obligaţia sa poarte casca de protecţie omologata. (3) Conducătorilor de vehicule le este interzisa folosirea telefoanelor mobile atunci când acestia se afla în timpul mersului, cu excepţia celor prevăzute cu dispozitive tip «maini libere».  +  Articolul 37 (1) Conducătorii de vehicule sunt obligati sa opreasca imediat, pe acostament sau, în lipsa acestuia, cat mai aproape de marginea drumului sau bordura trotuarului, în sensul de deplasare, la apropierea şi la trecerea autovehiculelor cu regim de circulatie prioritara care au în functiune mijloacele speciale de avertizare luminoasa de culoare rosie şi sonore. (2) Conducătorii de vehicule sunt obligati sa reduca viteza, sa circule cat mai aproape de marginea drumului în sensul de deplasare şi sa acorde prioritate la trecerea autovehiculelor cu regim de circulatie prioritara care au în functiune mijloacele speciale de avertizare luminoasa de culoare albastra şi sonore. (3) În situaţiile prevăzute la alin. (1) şi (2), pietonilor le sunt interzise traversarea şi circulatia pe carosabil până la trecerea vehiculelor respective.  +  Articolul 38Conducătorii vehiculelor, cu excepţia celor trase sau impinse cu mana, instructorii auto atestati să efectueze instruirea practica a persoanelor pentru obtinerea permisului de conducere, precum şi examinatorul autorităţii competente, în timpul desfăşurării probelor practice ale examenului pentru obtinerea permisului de conducere, sunt obligati să se supuna testarii aerului expirat şi/sau recoltarii probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei ori a consumului de produse sau substante stupefiante ori a medicamentelor cu efecte similare acestora, la solicitarea politistului rutier.  +  Articolul 39Proprietarul sau deţinătorul mandatat al unui vehicul este obligat sa comunice politiei rutiere, la cererea acesteia şi în termenul solicitat, identitatea persoanei careia i-a încredinţat vehiculul pentru a fi condus pe drumurile publice.---------------Art. 39 a fost modificat de pct. 11 al art. I din LEGEA nr. 6 din 9 ianuarie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 30 din 17 ianuarie 2007.  +  Articolul 40Regulile de circulatie pe drumurile publice aplicabile autovehiculelor destinate transporturilor de marfuri, celor cu mase sau cu dimensiuni de gabarit depăşite ori care transporta marfuri sau produse periculoase se stabilesc prin regulament, în conformitate cu reglementarile în vigoare.---------------Art. 40 a fost modificat de pct. 12 al art. I din LEGEA nr. 6 din 9 ianuarie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 30 din 17 ianuarie 2007.  +  Secţiunea a 2-a Reguli pentru circulatia vehiculelor§ 1. Pozitii în timpul mersului şi circulatia pe benzi  +  Articolul 41 (1) Vehiculele şi animalele, atunci când circulă pe drumurile publice pe care le este permis accesul, trebuie conduse pe partea din dreapta a drumului public, în sensul de circulatie, cat mai aproape de marginea părţii carosabile, cu respectarea semnificatiei semnalizarii rutiere şi a regulilor de circulatie. (2) Numerotarea benzilor de circulatie pe fiecare sens se efectueaza în ordine crescatoare de la marginea din partea dreaptă a drumului către axa acestuia. În cazul autostrazilor, banda de urgenta nu intră în numerotarea benzilor de circulatie. (3) Dacă un drum este prevăzut cu o pista speciala destinata circulaţiei bicicletelor, acestea, precum şi mopedele vor fi conduse numai pe pista respectiva.  +  Articolul 42Când circulatia se desfăşoară pe doua sau mai multe benzi pe sens, acestea se folosesc de către conducătorii de vehicule în functie de intensitatea traficului şi viteza de deplasare, având obligaţia sa revina pe prima banda ori de cate ori acest lucru este posibil, dacă aceasta nu este destinata vehiculelor lente sau transportului public de persoane.  +  Articolul 43 (1) Dacă un drum este prevăzut cu o bandă destinata vehiculelor lente sau transportului public de persoane, semnalizata ca atare, acestea vor circula numai pe banda respectiva. (2) Conducatorul de vehicul care circulă pe banda situata lângă marginea părţii carosabile trebuie să acorde prioritate de trecere vehiculelor care efectueaza transport public de persoane numai atunci când conducătorii acestora semnalizeaza intentia de a reintra în trafic din statiile prevăzute cu alveole şi s-au asigurat ca prin manevra lor nu pun în pericol siguranţa celorlalţi participanti la trafic.§ 2. Mijloacele de avertizare folosite de conducătorii de vehicule  +  Articolul 44 (1) În circulatia pe drumurile publice conducătorii de vehicule pot folosi, în condiţiile prevăzute de regulament, mijloacele de avertizare sonora şi luminoasa aflate în dotare şi omologate. (2) În circulatia pe autostrăzi, pe drumurile expres şi pe cele naţionale europene (E) conducătorii de autovehicule sunt obligati sa foloseasca şi în timpul zilei luminile de intalnire. (3) Conducătorii motocicletelor şi mopedelor sunt obligati sa foloseasca luminile de intalnire pe toata durata deplasarii acestora pe drumurile publice. (4) În circulatia pe drumurile publice se interzice detinerea la vedere, montarea şi folosirea mijloacelor speciale de avertizare sonora şi luminoasa pe şi în alte autovehicule decat cele prevăzute la art. 32 alin. (2), precum şi detinerea, montarea sau folosirea pe autovehicule a sistemelor care perturba buna functionare a dispozitivelor de supraveghere a traficului. (5) Conducătorii de autovehicule pot fi avertizati de politia rutiera în legătură cu prezenta în trafic a dispozitivelor de măsurare a vitezei, prin mass-media sau panouri de avertizare. Conducătorii de autovehicule pot folosi mijloace proprii de detectare a dispozitivelor de măsurare a vitezei.§ 3. Depăşirea  +  Articolul 45 (1) Depăşirea este manevra prin care un vehicul trece inaintea altui vehicul ori pe lângă un obstacol, aflat pe acelasi sens de circulatie, prin schimbarea directiei de mers şi ieşirea de pe banda de circulatie sau din sirul de vehicule în care s-a aflat initial. (2) Conducatorul vehiculului care se angajează în depasire trebuie să se asigure ca vehiculul care circulă în faţa sau în spatele lui nu a initiat o asemenea manevră. (3) Atunci când prin manevra de depasire se trece peste axa care separa sensurile de circulatie, conducătorii de vehicule trebuie să se asigure ca din sens opus nu se apropie un vehicul şi ca dispun de spatiu suficient pentru a reintra pe banda initiala, unde au obligaţia sa revina după efectuarea manevrei de depasire. (4) Nu constituie depasire, în sensul alin. (1), situaţia în care un vehicul circula mai repede pe una dintre benzi decat vehiculele care circulă pe alta banda în acelasi sens de circulatie. (5) Depăşirea se efectueaza numai pe partea stanga a vehiculului depasit. Tramvaiul sau vehiculul al cărui conducator a semnalizat intentia şi s-a incadrat corespunzător parasirii sensului de mers spre stanga se depăşeşte prin partea dreaptă. (6) Tramvaiul aflat în mers poate fi depasit şi pe partea stanga atunci când drumul este cu sens unic sau când între sina din dreapta şi marginea trotuarului nu exista spatiu suficient.  +  Articolul 46Oblibaţiile conducătorilor vehiculelor care efectueaza depăşirea şi ale conducătorilor vehiculelor care sunt depăşite, precum şi cazurile în care depăşirea este interzisa se stabilesc prin regulament.§ 4. Trecerea pe lângă vehiculele care circulă din sens opus  +  Articolul 47Conducătorii vehiculelor care circulă din sensuri opuse trebuie să pastreze între vehicule o distanta laterala suficienta şi sa circule cat mai aproape de marginea din dreapta a benzii de circulatie respective.§ 5. Viteza şi distanta dintre vehicule  +  Articolul 48Conducatorul de vehicul trebuie să respecte regimul legal de viteza şi sa o adapteze în functie de condiţiile de drum, astfel încât să poată efectua orice manevră în condiţii de siguranţă.  +  Articolul 49 (1) Limita maxima de viteza în localităţi este de 50 km/h. (2) Pe anumite sectoare de drum din interiorul localitatilor, administratorul drumului poate stabili, pentru autovehiculele din categoriile A şi B, şi limite de viteza superioare, dar nu mai mult de 80 km/h. Limitele de viteza mai mari de 50 km/h se stabilesc numai cu avizul politiei rutiere. (3) Pe anumite sectoare de drum, ţinând seama de împrejurări şi de intensitatea circulaţiei, administratorul drumului, cu avizul politiei rutiere, poate stabili şi limite de viteza inferioare, dar nu mai puţin de 10 km/h pentru tramvaie şi de 30 km/h pentru toate autovehiculele. (4) Limitele maxime de viteza în afara localitatilor sunt: a) pe autostrăzi - 130 km/h; b) pe drumurile expres sau pe cele naţionale europene (E) - 100 km/h; c) pe celelalte categorii de drumuri - 90 km/h.  +  Articolul 50 (1) Vitezele maxime admise în afara localitatilor pentru categoriile şi subcategoriile de autovehicule prevăzute la art. 15 alin. (2) sunt urmatoarele: a) 130 km/h pe autostrăzi, 100 km/h pe drumurile expres sau pe cele naţionale europene (E) şi 90 km/h pe celelalte categorii de drumuri, pentru autovehiculele din categoriile A şi B; b) 110 km/h pe autostrăzi, 90 km/h pe drumurile expres sau pe cele naţionale europene (E) şi 80 km/h pe celelalte categorii de drumuri, pentru autovehiculele din categoriile C, D şi subcategoria D1; c) 90 km/h pe autostrăzi, 80 km/h pe drumurile expres sau pe cele naţionale europene (E) şi 70 km/h pentru celelalte categorii de drumuri, pentru autovehiculele din subcategoriile A1, B1 şi C1; d) 45 km/h, pentru tractoare şi mopede.-------------Alin. (1) al art. 50 a fost modificat de pct. 13 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 69 din 28 iunie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 443 din 29 iunie 2007. (2) Viteza maxima admisa în afara localitatilor pentru autovehiculele care tracteaza remorci sau semiremorci este cu 10 km/h mai mica decat viteza maxima admisa pentru categoria din care face parte autovehiculul tragator. (3) Viteza maxima admisa pentru autovehicule cu mase şi/sau gabarite depăşite ori care transporta produse periculoase este de 40 km/h în localităţi, iar în afara localitatilor de 70 km/h. (4) Viteza maxima admisa în afara localitatilor pentru autovehiculele ai caror conducatori au mai puţin de un an practica de conducere sau pentru persoanele care efectueaza pregătirea practica în vederea obtinerii permisului de conducere este cu 20 km/h mai mica decat viteza maxima admisa pentru categoria din care fac parte autovehiculele conduse.  +  Articolul 51Conducatorul unui vehicul care circulă în spatele altuia are obligaţia de a pastra o distanta suficienta faţă de acesta, pentru evitarea coliziunii.  +  Articolul 52 (1) Este interzisa desfăşurarea de concursuri, antrenamente ori intreceri pe drumurile publice, cu excepţia celor autorizate de administratorul drumului respectiv şi avizate de politia rutiera.-------------Alin. (1) al art. 52 a fost modificat de pct. 14 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 69 din 28 iunie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 443 din 29 iunie 2007. (2) Organizatorii concursurilor, antrenamentelor ori intrecerilor autorizate sunt obligati sa ia toate masurile necesare pentru desfăşurarea în siguranţa a acestora, precum şi pentru protectia celorlalţi participanti la trafic.-------------Alin. (2) al art. 52 a fost modificat de pct. 14 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 69 din 28 iunie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 443 din 29 iunie 2007. (3) În caz de producere a unui eveniment rutier, ca urmare a neindeplinirii atribuţiilor prevăzute la alin. (2), organizatorii acestora raspund administrativ, contraventional, civil sau penal, după caz.  +  Articolul 53Autorităţile publice locale, cu autorizatia administratorului drumului public şi cu avizul politiei rutiere sau la solicitarea acesteia, sunt obligate sa ia măsuri pentru realizarea de amenajari rutiere destinate circulaţiei pietonilor, biciclistilor, vehiculelor cu tractiune animala şi calmarii traficului, semnalizate corespunzător, în apropierea unităţilor de invatamant, pietelor, targurilor, spitalelor, precum şi în zonele cu risc sporit de accidente.§ 6. Reguli referitoare la manevre  +  Articolul 54 (1) Conducatorul de vehicul care executa o manevră de schimbare a directiei de mers, de iesire dintr-un rand de vehicule stationate sau de intrare într-un asemenea rand, de trecere pe o altă bandă de circulatie sau de virare spre dreapta ori spre stanga sau care urmeaza să efectueze o intoarcere ori sa mearga cu spatele este obligat sa semnalizeze din timp şi să se asigure ca o poate face fără sa perturbe circulatia sau sa puna în pericol siguranţa celorlalţi participanti la trafic. (2) Semnalizarea schimbarii directiei de mers trebuie să fie mentinuta pe întreaga durata a manevrei.§ 7. Intersectii şi obligaţia de a ceda trecerea  +  Articolul 55Intersectiile sunt: a) cu circulatie nedirijata; b) cu circulatie dirijata. În această categorie sunt incluse şi intersectiile în care circulatia se desfăşoară în sens giratoriu.  +  Articolul 56La apropierea de o intersectie conducatorul de vehicul trebuie să circule cu o viteză care să îi permita oprirea, pentru a acordă prioritate de trecere participantilor la trafic care au acest drept.  +  Articolul 57 (1) La intersectiile cu circulatie nedirijata, conducatorul de vehicul este obligat sa cedeze trecerea vehiculelor care vin din partea dreaptă, în condiţiile stabilite prin regulament.-------------Alin. (1) al art. 57 a fost modificat de pct. 15 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 69 din 28 iunie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 443 din 29 iunie 2007. (2) La intersectiile cu circulatie dirijata, conducatorul de vehicul este obligat să respecte semnificatia indicatoarelor, culoarea semaforului sau indicatiile ori semnalele politistului rutier.-------------Alin. (2) al art. 57 a fost modificat de pct. 15 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 69 din 28 iunie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 443 din 29 iunie 2007. (3) Patrunderea unui vehicul intr-o intersectie este interzisa dacă prin aceasta se produce blocarea intersectiei. (4) În intersectiile cu sens giratoriu, semnalizate ca atare, vehiculele care circulă în interiorul acestora au prioritate faţă de cele care urmeaza sa patrunda în intersectie.  +  Articolul 58În cazul vehiculelor care patrund intr-o intersectie dintre un drum inchis circulaţiei publice şi un drum public, au prioritate acele vehicule care circulă pe drumul public.  +  Articolul 59 (1) În intersectiile cu circulatie nedirijata, conducatorul de vehicul este obligat sa acorde prioritate de trecere vehiculelor care circulă pe sine. Acestea pierd prioritatea de trecere când efectueaza virajul spre stanga sau când semnalizarea rutiera din acea zonă stabileste o altă regulă de circulatie. (2) În intersectii, conducătorii vehiculelor care virează spre stanga sunt obligati sa acorde prioritate de trecere vehiculelor cu care se intersecteaza şi care circulă din partea dreaptă. (3) În intersectiile cu circulatie dirijata prin indicatoare de prioritate, regula priorităţii de dreapta se respecta numai în cazul în care doua vehicule urmeaza să se intalneasca, fiecare intrand în intersectie de pe un drum semnalizat cu un indicator având aceeasi semnificaţie de prioritate sau de pierdere a priorităţii. (4) Când un semafor cu trei culori are o lumina verde intermitenta suplimentara, montata la acelasi nivel cu lumina verde normala a semaforului, sub forma unei sageti verzi pe fond negru, cu vârful spre dreapta, aprinderea acesteia semnifica permisiunea pentru vehicule de a-şi continua drumul în directia indicată de sageata, indiferent de culoarea semaforului electric, cu condiţia acordarii priorităţii de trecere vehiculelor şi pietonilor care au drept de circulatie.§ 8. Trecerea la nivel cu calea ferata  +  Articolul 60 (1) Participantii la trafic trebuie să dea dovadă de prudenta sporita la apropierea şi traversarea liniilor de cale ferata curenta sau industriala, după caz. (2) La trecerea la nivel cu o cale ferata curenta, prevăzută cu bariere sau semibariere, conducătorii de vehicule sunt obligati sa opreasca în dreptul indicatorului ce obliga la oprire, dacă acestea sunt în curs de coborare ori în pozitie orizontala şi/sau semnalele sonore şi luminoase care anunta apropierea trenului sunt în functiune. (3) La trecerea la nivel cu o cale ferata industriala, semnalizata corespunzător, conducătorii de vehicule sunt obligati să se conformeze semnificatiei semnalelor agentului de cale ferata.§ 9. Autovehicule cu regim de circulatie prioritara  +  Articolul 61 (1) Au regim de circulatie prioritara numai autovehiculele prevăzute la art. 32 alin. (2) lit. a) şi b), atunci când se deplaseaza în acţiuni de interventie sau în misiuni care au caracter de urgenta. Pentru a avea prioritate de trecere, aceste autovehicule trebuie să aibă în functiune semnalele luminoase şi sonore.-------------Alin. (1) al art. 61 a fost modificat de pct. 16 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 69 din 28 iunie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 443 din 29 iunie 2007. (2) Conducătorii autovehiculelor aparţinând instituţiilor prevăzute la art. 32 alin. (2) lit. a) şi b) pot încalcă regimul legal de viteza sau alte reguli de circulatie, cu excepţia celor care reglementeaza trecerea la nivel cu calea ferata, atunci când se deplaseaza în acţiuni de interventie sau în misiuni care au caracter de urgenta.-------------Alin. (2) al art. 61 a fost modificat de pct. 16 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 69 din 28 iunie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 443 din 29 iunie 2007. (3) Când pe drumul public circulatia este dirijata de un politist rutier, conducătorii autovehiculelor prevăzute la alin. (1) trebuie să respecte semnalele, indicatiile şi dispozitiile acestuia.  +  Articolul 62 (1) La intrarea în intersectiile unde lumina rosie a semaforului este în functiune ori indicatoarele obliga la acordarea priorităţii de trecere, conducătorii autovehiculelor prevăzute la art. 61 alin. (1) trebuie să reduca viteza şi sa circule cu atenţie sporita pentru evitarea producerii unor accidente de circulatie, în caz contrar urmand sa răspundă potrivit legii. (2) Când doua autovehicule cu regim de circulatie prioritara, care se deplaseaza în misiune având semnalele luminoase şi sonore în functiune, se apropie de o intersectie, venind din direcţii diferite, vehiculul care circulă din partea dreaptă are prioritate.§ 10. Oprirea, staţionarea şi parcarea  +  Articolul 63 (1) Se considera oprire imobilizarea voluntara a unui vehicul pe drumul public, pe o durată de cel mult 5 minute. Peste aceasta durata, imobilizarea se considera stationare. (2) Nu se considera oprire: a) imobilizarea vehiculului atât timp cat este necesară pentru imbarcarea sau debarcarea unor persoane, dacă prin aceasta manevra nu a fost perturbata circulatia pe drumul public respectiv; b) imobilizarea autovehiculului având o masa totala maxima autorizata de până la 3,5 tone, atât timp cat este necesar pentru operaţiunea de distribuire a marfurilor alimentare la unitatile comerciale. (3) Pentru autovehiculele care transporta marfuri, altele decat cele prevăzute la alin. (2) lit. b), administratorul drumului public împreună cu autorităţile administraţiei publice locale, cu avizul politiei rutiere, vor stabili programe sau intervale orare pe timpul noptii, în care oprirea sau staţionarea este permisa pentru distribuirea marfurilor. (4) Se considera parcare staţionarea vehiculelor în spatii special amenajate sau stabilite şi semnalizate corespunzător. (5) Vehiculul oprit sau stationat pe partea carosabila trebuie asezat lângă şi în paralel cu marginea acesteia, pe un singur rand, dacă printr-un alt mijloc de semnalizare nu se dispune altfel. Motocicletele fără atas, mopedele şi bicicletele pot fi oprite sau stationate şi cate doua, una lângă alta.  +  Articolul 64 (1) Politia rutiera poate dispune ridicarea vehiculelor stationate neregulamentar pe partea carosabila. Ridicarea şi depozitarea vehiculelor în locuri special amenajate se realizează de către administraţiile publice locale sau de către administratorul drumului public, după caz. (2) Contravaloarea cheltuielilor pentru ridicarea, transportul şi depozitarea vehiculului stationat neregulamentar se suporta de către deţinătorul acestuia. (3) Ridicarea vehiculelor dispusa de politia rutiera în condiţiile prevăzute la alin. (1) se realizează potrivit procedurii stabilite prin regulament.-------------Art. 64 a fost modificat de pct. 17 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 69 din 28 iunie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 443 din 29 iunie 2007.  +  Articolul 65Cazurile şi condiţiile în care oprirea, staţionarea sau parcarea pe drumul public este permisa se stabilesc prin regulament, în conformitate cu prevederile prezentei ordonante de urgenta.§ 11. Circulatia vehiculelor destinate transportului de marfuri sau transportului public de persoane  +  Articolul 66 (1) Atestatul profesional este obligatoriu pentru conducatorul autovehiculului care efectueaza transport de marfuri periculoase, transport public de persoane, transport în cont propriu de persoane cu microbuze şi autobuze, transporturi agabaritice, precum şi pentru autovehiculele de transport marfa cu masa maxima autorizata mai mare de 3,5 tone, care circulă în trafic intern şi international. (2) Prevederile alin. (1) nu se aplică conducătorilor de autovehicule aparţinând Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, Ministerului Apararii, Serviciului Roman de Informaţii şi Serviciului de Protecţie şi Paza.-------------Alin. (2) al art. 66 a fost modificat de pct. 18 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 69 din 28 iunie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 443 din 29 iunie 2007. (3) Condiţiile de obtinere a certificatului de atestare profesionala se aproba prin ordin al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului, în conformitate cu prevederile legale în vigoare. (4) Certificatul de atestare profesionala care conferă titularului dreptul de a efectua activitatea pentru care a fost eliberat este valabil numai insotit de permisul de conducere corespunzător categoriei din care face parte vehiculul condus.  +  Articolul 67Se interzice transportul pe drumurile publice al marfurilor şi produselor periculoase în vehicule care nu au dotarile şi echipamentele necesare sau care nu indeplinesc condiţiile tehnice şi de agreere prevăzute în Acordul european referitor la transportul rutier international al marfurilor periculoase (A.D.R.), incheiat la Geneva la 30 septembrie 1957, la care România a aderat prin Legea nr. 31/1994, ori pentru care conducatorul vehiculului nu detine certificat A.D.R. corespunzător.  +  Articolul 68 (1) Autovehiculul care transporta marfuri sau produse periculoase poate circula pe drumurile publice numai în condiţiile prevăzute de reglementarile în vigoare. (2) Vehiculele care, prin construcţie sau datorita incarcaturii transportate, depasesc masa şi/sau gabaritul prevăzute de normele legale pot circula pe drumul public numai pe traseele stabilite de administratorul drumului public sau, după caz, de autorităţile administraţiei publice locale, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.  +  Articolul 69Autovehiculele cu mase şi/sau gabarite depăşite, cele care transporta marfuri sau produse periculoase, precum şi cele de însoţire trebuie să aibă montate semnalele speciale de avertizare cu lumina galbena, prevăzute la art. 32 alin. (1) lit. c), iar conducătorii acestora trebuie să le menţină în functiune pe toata perioada deplasarii pe drumul public.  +  Secţiunea a 3-a Reguli pentru alti participanti la trafic  +  Articolul 70 (1) Pentru a conduce un moped pe drumurile publice, conducatorul acestuia trebuie să aibă vârsta de cel puţin 16 ani. (2) Pentru a conduce o bicicleta pe drumurile publice, conducatorul acesteia trebuie să aibă vârsta de cel puţin 14 ani. (3) Bicicletele şi mopedele care circulă pe drumurile publice trebuie să fie echipate cu mijloace de iluminare şi dispozitive reflectorizant-fluorescente. Este interzisa circulatia acestora pe timp de noapte fără aceste mijloace şi dispozitive în stare de functionare.  +  Articolul 71 (1) Sunt interzise accesul şi deplasarea vehiculelor cu tractiune animala, a masinilor şi utilajelor autopropulsate utilizate în lucrari de constructii, agricole şi forestiere, a animalelor de povara, de tractiune sau de calarie, precum şi a animalelor izolate sau în turma pe drumurile naţionale, în municipii şi pe drumurile la inceputul cărora exista indicatoare de interzicere a accesului.-------------Alin. (1) al art. 71 a fost modificat de pct. 19 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 69 din 28 iunie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 443 din 29 iunie 2007. (2) Autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia sa amenajeze, cu acordul administratorului drumului public şi avizul politiei rutiere, drumuri laterale, cai de acces către aceste drumuri, precum şi locuri de traversare a drumurilor publice destinate circulaţiei animalelor şi vehiculelor prevăzute la alin. (1), semnalizate corespunzător.-------------Alin. (2) al art. 71 a fost modificat de pct. 19 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 69 din 28 iunie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 443 din 29 iunie 2007. (3) Pentru a circula pe drumurile publice pe care accesul le este permis, animalele, vehiculele trase sau impinse cu mana, animalele de povara, de tractiune şi de calarie vor avea cate un conducator, iar vehiculele cu tractiune animala vor fi echipate şi cu mijloace de iluminare şi dispozitive reflectorizant-fluorescente, în conformitate cu prevederile regulamentului.  +  Articolul 72 (1) Pietonii sunt obligati să se deplaseze numai pe trotuar, iar în lipsa acestuia, pe acostamentul din partea stanga a drumului, în directia lor de mers. Când şi acostamentul lipseste, pietonii sunt obligati sa circule cat mai aproape de marginea din partea stanga a părţii carosabile, în directia lor de mers. (2) Pietonii au prioritate de trecere faţă de conducătorii de vehicule numai atunci când sunt angajaţi în traversarea drumurilor publice prin locuri special amenajate, marcate şi semnalizate corespunzător, ori la culoarea verde a semaforului destinat pietonilor. (3) Traversarea drumului public de către pietoni se face perpendicular pe axa acestuia, numai prin locurile special amenajate şi semnalizate corespunzător, iar în lipsa acestora, în localităţi, pe la coltul strazii, numai după ce s-au asigurat ca o pot face fără pericol pentru ei şi pentru ceilalti participanti la trafic. (4) Pietonii surprinsi şi accidentati ca urmare a traversarii prin locuri nepermise, la culoarea rosie a semaforului destinat acestora, sau a nerespectarii altor obligaţii stabilite de normele rutiere poarta întreaga raspundere a accidentarii lor, în condiţiile în care conducatorul vehiculului respectiv a respectat prevederile legale privind circulatia prin acel sector. (5) Sunt asimilate pietonilor persoanele care conduc un scaun rulant de construcţie speciala, cele care conduc vehicule destinate exclusiv tragerii sau impingerii cu mana, precum şi cele care se deplaseaza pe patine sau dispozitive cu role. (6) Se exceptează de la respectarea regulilor stabilite pentru pietoni politistul rutier şi persoanele care se afla pe platforma drumului public şi sunt autorizate, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, sa indrume sau sa dirijeze circulatia rutiera, în condiţiile stabilite prin regulament. (7) Este interzisa ocuparea trotuarelor cu vehicule imobilizate, iar când aceasta este permisa, conform indicatoarelor sau marcajelor, latimea minima a trotuarului lasat la dispoziţia pietonilor trebuie să fie de cel puţin un metru.  +  Articolul 73Regulile privind circulatia pe drumurile publice a mopedelor, bicicletelor, vehiculelor cu tractiune animala, a conducătorilor de coloane militare, cortegii, grupuri organizate, precum şi de animale se stabilesc prin regulament.  +  Secţiunea a 4-a Circulatia pe autostrăzi  +  Articolul 74 (1) Pe autostrăzi este interzisa circulatia pietonilor, a autovehiculelor cu gabarite sau mase depăşite, fără autorizatie speciala de transport eliberata de administratorul drumului public, conform reglementarilor în vigoare, a vehiculelor cu tractiune animala, a animalelor, a vehiculelor trase sau impinse cu mana, a bicicletelor şi mopedelor, a tractoarelor şi masinilor autopropulsate pentru lucrari agricole, precum şi a vehiculelor care, prin construcţie sau din alte cauze, nu pot depăşi viteza de 50 km/h. (2) De asemenea, pe autostrăzi sunt interzise invatarea conducerii unui vehicul, încercările prototipurilor de sasiuri şi de autovehicule, manifestatiile, defilarile, caravanele publicitare, antrenamentele şi competitiile sportive de orice fel, precum şi cortegiile. (3) Se interzice circulatia, oprirea sau staţionarea autovehiculelor pe banda de urgenta, cu excepţia cazurilor justificate, precum şi a autovehiculelor cu regim de circulatie prioritar. (4) Circulatia autovehiculelor destinate transportului public de persoane sau de marfuri se efectueaza, de regula, numai pe banda marginala din partea dreaptă a autostrazii, în sensul de mers.  +  Secţiunea a 5-a Obligaţii în caz de accident  +  Articolul 75Accidentul de circulatie este evenimentul care intruneste cumulativ urmatoarele condiţii: a) s-a produs pe un drum deschis circulaţiei publice ori şi-a avut originea într-un asemenea loc; b) a avut ca urmare decesul, ranirea uneia sau a mai multor persoane ori avarierea a cel puţin unui vehicul sau alte pagube materiale; c) în eveniment a fost implicat cel puţin un vehicul în miscare;-------------Lit. d) a art. 75 a fost abrogata de pct. 20 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 69 din 28 iunie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 443 din 29 iunie 2007.  +  Articolul 76 (1) Vehiculele înmatriculate sau înregistrate, cu excepţia celor cu tractiune animala, care circulă pe drumurile publice, trebuie să aibă asigurare obligatorie pentru raspundere civila în caz de pagube produse tertilor prin accidente de circulatie, conform legii.-------------Alin. (1) al art. 76 a fost modificat de pct. 21 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 69 din 28 iunie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 443 din 29 iunie 2007. (2) Politia rutiera dispune măsura retinerii certificatului de inmatriculare sau înregistrare şi retragerea plăcuţelor cu numărul de inmatriculare sau de înregistrare a vehiculelor neasigurate, aflate în trafic, eliberand dovada fără drept de circulatie. (3) Dacă deţinătorul vehiculului nu face dovada asigurarii acestuia, după 30 de zile de la data aplicarii masurii prevăzute la alin. (2), politia rutiera dispune radierea din evidenta a vehiculului.  +  Articolul 77 (1) Conducatorul unui vehicul implicat într-un accident de circulatie în urma caruia a rezultat moartea sau vatamarea integritatii corporale ori a sănătăţii unei persoane este obligat sa ia măsuri de anuntare imediata a politiei, sa nu modifice sau sa stearga urmele accidentului şi sa nu părăsească locul faptei. (2) Orice persoană care este implicata sau are cunoştinţa de producerea unui accident de circulatie în urma caruia a rezultat moartea sau vatamarea integritatii corporale ori a sănătăţii uneia sau a mai multor persoane, precum şi în situaţia în care în eveniment este implicat un vehicul care transporta marfuri periculoase este obligata sa anunte de îndată politia şi sa apeleze numărul naţional unic pentru apeluri de urgenta 112, existent în retelele de telefonie din România. (3) Este interzis oricarei persoane sa schimbe pozitia vehiculului implicat într-un accident de circulatie în urma caruia a rezultat moartea sau vatamarea integritatii corporale ori a sănătăţii uneia sau a mai multor persoane, sa modifice starea locului sau sa stearga urmele accidentului fără incuviintarea politiei care cerceteaza accidentul.  +  Articolul 78 (1) Conducătorului de autovehicul sau tramvai, instructorului auto atestat care se afla în procesul de instruire practica a unei persoane pentru obtinerea permisului de conducere, precum şi examinatorului autorităţii competente în timpul desfăşurării probelor practice ale examenului pentru obtinerea permisului de conducere sau pentru oricare dintre categoriile ori subcategoriile acestuia, implicati într-un accident de circulatie, le este interzis consumul de alcool sau de substante ori produse stupefiante sau medicamente cu efecte similare acestora după producerea evenimentului şi până la testarea concentratiei alcoolului în aerul expirat sau recoltarea probelor biologice. (2) În situaţia în care nu sunt respectate dispozitiile alin. (1), se considera ca rezultatele testului sau ale analizei probelor biologice recoltate reflecta starea conducătorului, a instructorului auto sau a examinatorului respectiv în momentul producerii accidentului.  +  Articolul 79 (1) Conducătorii de vehicule implicati într-un accident de circulatie în urma caruia au rezultat numai avarierea vehiculelor şi/sau alte pagube materiale sunt obligati: a) sa scoata imediat vehiculele în afara părţii carosabile ori, dacă starea vehiculelor nu permite acest lucru, să le deplaseze cat mai aproape de bordura sau acostament, semnalizandu-le prezenta; b) să se prezinte la unitatea de politie competenţa pe raza careia s-a produs accidentul în termen de cel mult 24 de ore de la producerea evenimentului pentru intocmirea documentelor de constatare. (2) Se exceptează de la oblibaţiile prevăzute la alin. (1) lit. b)*): a) conducătorii vehiculelor care incheie o constatare amiabila de accident, în condiţiile legii; b) conducatorul de vehicul care detine o asigurare facultativa de avarii auto, iar accidentul de circulatie a avut ca rezultat numai avarierea propriului vehicul.-------------Art. 79 a fost modificat de pct. 22 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 69 din 28 iunie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 443 din 29 iunie 2007.  +  Articolul 80 (1) Proprietarul, deţinătorul mandatat sau conducatorul auto al cărui autovehicul, remorca, tramvai sau moped a fost avariat în alte împrejurări decat într-un accident de circulatie este obligat să se prezinte în 24 de ore de la constatare la unitatea de politie pe raza careia s-a produs evenimentul, pentru intocmirea documentelor de constatare. (2) Persoanele prevăzute la alin. (1) sunt exceptate de la obligaţia prezentarii la unitatea de politie dacă exista o asigurare facultativa în baza careia pot fi despagubite pentru avarierea vehiculelor respective.*)-------------Art. 80 a fost modificat de pct. 23 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 69 din 28 iunie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 443 din 29 iunie 2007.  +  Articolul 80^1În situaţiile prevăzute la art. 79 şi 80, repararea vehiculelor se face pe baza documentului de constatare eliberat de unitatea de politie sau, după caz, de societăţile din domeniul asigurarilor*).-------------Art. 80^1 a fost modificat de pct. 24 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 69 din 28 iunie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 443 din 29 iunie 2007.  +  Articolul 80^2Persoanele fizice sau juridice autorizate să execute lucrari de reparatii la vehicule avariate au obligaţia sa tina evidenta proprie a reparatiilor executate, potrivit legii, şi sa comunice de îndată, la cererea politiei rutiere, datele înregistrate solicitate de aceasta*).-------------Art. 80^2 a fost introdus de pct. 25 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 69 din 28 iunie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 443 din 29 iunie 2007.  +  Articolul 81 (1) În vederea întocmirii dosarelor pentru despăgubire, la solicitarea societatilor din domeniul asigurarilor, autoritatea care are în evidenta vehiculele înmatriculate sau înregistrate comunică acestora datele referitoare la proprietarii sau detinatorii mandataţi ai vehiculelor.------------------Alin. (1) al art. 81 a fost modificat de pct. 16 al art. I din LEGEA nr. 6 din 9 ianuarie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 30 din 17 ianuarie 2007. (2) La solicitarea Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor sau a societatilor din domeniul asigurarilor, politia rutiera comunică acestora copii ale documentelor de constatare a evenimentelor.-------------Alin. (2) al art. 81 a fost modificat de pct. 25 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 69 din 28 iunie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 443 din 29 iunie 2007. (3) La solicitarea politiei rutiere, societăţile din domeniul asigurarilor comunică în termenul stabilit de aceasta copii ale documentelor referitoare la constatarile amiabile de accidente înregistrate în evidenta acestora sau alte date expres cerute, în condiţiile legii*).-------------Alin. (3) al art. 81 a fost modificat de pct. 26 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 69 din 28 iunie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 443 din 29 iunie 2007.  +  Secţiunea a 6-a Circulatia autovehiculelor în traficul international  +  Articolul 82 (1) Autovehiculele şi remorcile înmatriculate în România pot trece frontiera de stat pe drumurile publice, dacă indeplinesc condiţiile cerute pentru a fi admise în circulatia internationala, iar conducătorii lor poseda permis de conducere valabil în condiţiile stabilite prin tratatele la care România este parte sau care este eliberat de autorităţile competente ale statelor membre ale Uniunii Europene ori Spatiului Economic European sau a cărui valabilitate este recunoscută în aceste state pe bază de reciprocitate.---------------Alin. (1) al art. 82 a fost modificat de pct. 24 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 6 septembrie 2006 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 792 din 20 septembrie 2006. (2) Autovehiculele şi remorcile înmatriculate în alte state pot trece frontiera de stat şi pot circula pe drumurile publice din România, dacă indeplinesc condiţiile tehnice prevăzute în Convenţia asupra circulaţiei rutiere, incheiata la Viena la 8 noiembrie 1968 şi ratificata de România prin Decretul nr. 318/1980, dar numai pe perioada cat sunt asigurate pentru cazurile de raspundere civila ca urmare a prejudiciilor produse prin accidente de autovehicule.---------------Alin. (2) al art. 82 a fost modificat de pct. 24 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 6 septembrie 2006 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 792 din 20 septembrie 2006.---------------Alin. (3) al art. 82 a fost abrogat de pct. 27 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 69 din 28 iunie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 443 din 29 iunie 2007. (4) Autovehiculele şi remorcile înmatriculate în alte state, deţinute de persoane care au sediul sau domiciliul în România, pot fi conduse pe drumurile publice pe o perioadă de maximum 90 de zile de la introducerea acestora în tara, dacă sunt asigurate pentru cazurile de raspundere civila ca urmare a pagubelor produse prin accidente de circulatie. (5) Persoanele care şi-au stabilit domiciliul ori reşedinţa sau, după caz, au rezidenta normala în România pot să îşi înmatriculeze autovehiculele sau remorcile la autoritatea competentă pe raza careia au domiciliul, reşedinţa sau, după caz, rezidenta normala.---------------Alin. (5) al art. 82 a fost modificat de pct. 28 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 69 din 28 iunie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 443 din 29 iunie 2007. (6) Autovehiculele înmatriculate în statele care nu sunt semnatare ale Convenţiei asupra circulaţiei rutiere, prevăzută la alin. (2), sunt obligate sa poarte în partea din spate semnul distinctiv al statului care a efectuat inmatricularea.---------------Alin. (6) al art. 82 a fost modificat de pct. 24 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 6 septembrie 2006 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 792 din 20 septembrie 2006.  +  Articolul 83 (1) Au dreptul sa conduca autovehicule pe drumurile publice din România, dacă indeplinesc condiţiile prevăzute la art. 20 şi art. 23 alin. (1), titularii permiselor de conducere naţionale valabile, eliberate de autorităţile: a) statelor membre ale Convenţiei asupra circulaţiei rutiere, prevăzută la art. 82 alin. (2); b) statelor membre ale Uniunii Europene; c) statelor cu care România a incheiat un tratat privind recunoasterea reciproca a permiselor de conducere auto. (2) Pentru a conduce un autovehicul pe teritoriul României, persoanele care sunt titulare ale unui permis de conducere naţional eliberat de autorităţile unui stat care nu este membru al Convenţiei asupra circulaţiei rutiere şi nici membru al Uniunii Europene ori cu care România nu a incheiat un tratat privind recunoasterea reciproca a permiselor de conducere auto trebuie să posede şi permis de conducere international. (3) Permisele de conducere naţionale eliberate de autorităţile prevăzute la alin. (1), precum şi cele a caror valabilitate este recunoscută de România în mod unilateral, deţinute de persoane care au domiciliul, reşedinţa sau rezidenta normala în România, pot fi preschimbate cu documente similare româneşti, în condiţiile stabilite prin ordin al ministrului internelor şi reformei administrative, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.---------------Art. 83 a fost modificat de pct. 29 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 69 din 28 iunie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 443 din 29 iunie 2007.  +  Capitolul VI Infractiuni şi pedepse  +  Articolul 84Nerespectarea dispoziţiilor privind circulatia pe drumurile publice, care intruneste elementele constitutive ale unei infractiuni, atrage raspunderea penala şi se sancţionează potrivit prezentei ordonante de urgenta.  +  Articolul 85 (1) Punerea în circulatie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai, neinmatriculat sau neinregistrat, se pedepseste cu inchisoare de la unu la 3 ani. (2) Punerea în circulatie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai cu numar fals de inmatriculare sau de înregistrare se pedepseste cu inchisoare de la unu la 5 ani. (3) Tractarea unei remorci neinmatriculate sau neinregistrate ori cu numar fals de inmatriculare sau de înregistrare se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă. (4) Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tractarea unei remorci ale carei plăcuţe cu numărul de inmatriculare sau de înregistrare au fost retrase sau a unui vehicul înmatriculat în alt stat, care nu are drept de circulatie în România, se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 2 ani.  +  Articolul 86 (1) Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul ori a unui tramvai de către o persoană care nu poseda permis de conducere se pedepseste cu inchisoare de la unu la 5 ani. (2) Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai de către o persoană al carei permis de conducere este necorespunzator categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv sau al carei permis i-a fost retras sau anulat ori careia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendata sau care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă. (3) Cu pedeapsa prevăzută la alin. (2) se sancţionează şi persoana care incredinteaza cu stiinta un autovehicul sau tramvai, pentru conducerea pe drumurile publice, unei persoane care se afla în una dintre situaţiile prevăzute la alin. (1) sau (2) sau unei persoane care sufera de o boala psihica ori se afla sub influenţa alcoolului sau a unor produse ori substante stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora.  +  Articolul 87 (1) Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai de către o persoană care are o imbibatie alcoolica de peste 0,80 g/l alcool pur în sange se pedepseste cu inchisoare de la unu la 5 ani. (2) Cu pedeapsa prevăzută la alin. (1) se sancţionează şi persoana care conduce un autovehicul sau un tramvai şi care se afla sub influenţa unor substante ori produse stupefiante sau medicamente cu efecte similare acestora. (3) Substantele sau produsele stupefiante, precum şi medicamentele cu efecte similare acestora se stabilesc de către Ministerul Sănătăţii Publice, iar lista acestora se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. (4) Dacă persoana aflata în una dintre situaţiile prevăzute la alin. (1) sau (2) efectueaza transport public de persoane, transport de substante sau produse periculoase ori se afla în procesul de instruire practica a unei persoane pentru obtinerea permisului de conducere sau în timpul desfăşurării probelor practice ale examenului pentru obtinerea permisului de conducere, pedeapsa este inchisoare de la 2 la 7 ani. (5) Refuzul, impotrivirea ori sustragerea conducătorului unui autovehicul sau al unui tramvai ori a instructorului auto, aflat în procesul de instruire, sau a examinatorului autorităţii competente, aflat în timpul desfăşurării probelor practice ale examenului pentru obtinerea permisului de conducere, de a se supune recoltarii probelor biologice sau testarii aerului expirat, în vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezentei de produse sau substante stupefiante ori a medicamentelor cu efecte similare acestora, se pedepseste cu inchisoare de la 2 la 7 ani.  +  Articolul 88 (1) Recoltarea probelor biologice se face în unitatile de asistenţa medicală autorizate sau în institutii medico-legale şi se efectueaza numai în prezenta unui reprezentant al politiei rutiere.------------------Alin. (1) al art. 88 a fost modificat de pct. 18 al art. I din LEGEA nr. 6 din 9 ianuarie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 30 din 17 ianuarie 2007. (2) Stabilirea concentratiei de alcool sau a prezentei în organism de substante ori produse stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora se face în instituţiile medico-legale autorizate, în conformitate cu normele metodologice elaborate de Ministerul Sănătăţii Publice. (3) Stabilirea prezentei alcoolului în aerul expirat sau testarea preliminara a prezentei în organism a substanţelor ori produselor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora se face de către politia rutiera, cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate. (4) Stabilirea concentratiei de alcool în aerul expirat se face de către politia rutiera, cu ajutorul unui mijloc tehnic omologat şi verificat metrologic. (5) Persoana care conduce un autovehicul sau tramvai, testata de politistul rutier cu un mijloc tehnic certificat şi depistata ca având o concentraţie de până la 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, poate solicita acestuia sa i se recolteze probe biologice de către unitatile sau instituţiile medicale prevăzute la alin. (1), în vederea stabilirii imbibatiei de alcool în sange.---------------Alin. (5) al art. 88 a fost modificat de pct. 26 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 6 septembrie 2006 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 792 din 20 septembrie 2006. (6) Persoana care conduce un autovehicul sau tramvai, testata cu un mijloc tehnic certificat ca având o concentraţie de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, este obligata să se supuna recoltarii probelor biologice sau testarii cu un mijloc tehnic omologat şi verificat metrologic. (7) Conducătorilor de autovehicule sau tramvaie, testati în trafic cu un mijloc tehnic certificat, care indica prezenta, în produsele biologice, a unor substante sau produse stupefiante ori a medicamentelor cu efecte similare acestora, li se recolteaza obligatoriu probe biologice.  +  Articolul 89 (1) Parasirea locului accidentului de către conducatorul vehiculului sau de către instructorul auto, aflat în procesul de instruire, sau de examinatorul autorităţii competente, aflat în timpul desfăşurării probelor practice ale examenului pentru obtinerea permisului de conducere, implicat într-un accident de circulatie în urma caruia a rezultat uciderea sau vatamarea integritatii corporale ori a sănătăţii uneia sau mai multor persoane ori dacă accidentul s-a produs ca urmare a unei infractiuni, fără incuviintarea politiei care efectueaza cercetarea locului faptei, se pedepseste cu inchisoare de la 2 la 7 ani. (2) Cu pedeapsa prevăzută la alin. (1) se sancţionează şi fapta oricarei persoane de a modifica starea locului sau de a sterge urmele accidentului de circulatie din care a rezultat uciderea sau vatamarea integritatii corporale ori a sănătăţii uneia sau mai multor persoane, fără acordul echipei de cercetare la faţa locului. (3) Nu constituie infractiune fapta conducătorului de vehicul care, în lipsa altor mijloace de transport, el insusi transporta persoanele ranite la cea mai apropiata unitate sanitara în măsura sa acorde asistenţa medicală necesară şi la care a declarat datele personale de identitate şi numărul de inmatriculare sau înregistrare a vehiculului condus, consemnate într-un registru special, dacă se inapoiaza imediat la locul accidentului. (4) Nu constituie infractiunea de parasire a locului accidentului fapta conducătorului autovehiculului cu regim de circulatie prioritara, dacă acesta anunta de îndată politia şi după terminarea misiunii se prezinta la sediul unităţii de politie pe a carei raza de competenţa s-a produs accidentul, în vederea întocmirii documentelor de constatare. (5) Nu constituie infractiune parasirea locului accidentului, dacă victima paraseste locul faptei, iar conducatorul de vehicul anunta imediat evenimentul la cea mai apropiata unitate de politie.  +  Articolul 90 (1) Fapta conducătorului de vehicul sau a instructorului auto, aflat în procesul de instruire, ori a examinatorului autorităţii competente, aflat în timpul desfăşurării probelor practice ale examenului pentru obtinerea permisului de conducere, de a consuma alcool, produse ori substante stupefiante sau medicamente cu efecte similare acestora, după producerea unui accident de circulatie care a avut ca rezultat uciderea sau vatamarea integritatii corporale ori a sănătăţii uneia sau mai multor persoane, până la recoltarea probelor biologice ori până la testarea cu un mijloc tehnic omologat şi verificat metrologic sau până la stabilirea cu un mijloc tehnic certificat a prezentei acestora în aerul expirat, se pedepseste cu inchisoare de la unu la 5 ani. (2) Nu constituie infractiune consumul de medicamente cu efecte similare produselor sau substanţelor stupefiante, după producerea accidentului de circulatie şi până la sosirea politiei la faţa locului, dacă acestea sunt administrate de personal medical autorizat, în cazul în care acestea sunt impuse de starea de sănătate sau de vatamarea corporala a conducătorului auto.  +  Articolul 91Neindeplinirea de către unitatea de asistenţa medicală autorizata care a efectuat examenul de specialitate a obligaţiei de a comunică politiei rutiere faptul ca o persoană a fost declarata inapta pentru a conduce un autovehicul sau tramvai, dacă s-a produs un accident de circulatie care a avut ca rezultat uciderea sau vatamarea integritatii corporale ori a sănătăţii uneia sau mai multor persoane, ca urmare a afectiunilor medicale ale conducătorului de vehicul, se pedepseste cu amendă.---------------Art. 91 a fost modificat de pct. 30 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 69 din 28 iunie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 443 din 29 iunie 2007.  +  Articolul 92 (1) Fapta savarsita cu intentie de a sustrage, distruge, degrada ori de a aduce în stare de neintrebuintare indicatoarele, semafoarele, amenajarile rutiere sau crearea de obstacole pe partea carosabila se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă. (2) Cu pedeapsa prevăzută la alin. (1) se sancţionează instalarea de mijloace de semnalizare rutiera sau modificarea pozitiilor acestora, fără autorizatie eliberata de autorităţile competente, de natura sa induca în eroare participantii la trafic. (3) Organizarea sau participarea, în calitate de conducator de vehicul sau de animale, la intreceri neautorizate pe drumurile publice se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă. (4) Cu pedeapsa prevăzută la alin. (3) se sancţionează blocarea cu intentie a drumului public, dacă se pune în pericol siguranţa circulaţiei ori se aduce atingere dreptului la libera circulatie a celorlalţi participanti la trafic. (5) Lasarea fără supraveghere pe partea carosabila a drumurilor publice a unui vehicul care transporta produse sau substante periculoase se pedepseste cu inchisoare de la 3 la 7 ani.  +  Articolul 93 (1) Indeplinirea defectuoasa sau neindeplinirea atribuţiilor de verificare tehnica ori inspecţie tehnica periodica a autovehiculelor, remorcilor sau tramvaielor ori a celor referitoare la efectuarea unor reparatii sau interventii tehnice de către persoanele care au asemenea atribuţii, dacă din cauza stării tehnice a vehiculului s-a produs un accident de circulatie care a avut ca rezultat uciderea sau vatamarea integritatii corporale ori a sănătăţii unei persoane, se pedepseste conform legii penale. (2) Repararea autovehiculelor, remorcilor, tramvaielor sau mopedelor având urme de avarii, fără documentele de constatare eliberate de politia rutiera sau, după caz, de societăţile din domeniul asigurarilor, se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă*).---------------Alin. (2) al art. 93 a fost modificat de pct. 31 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 69 din 28 iunie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 443 din 29 iunie 2007.---------------Alin. (3) al art. 93 a fost eliminat prin abrogarea pct. 27 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 6 septembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 792 din 20 septembrie 2006 de către pct. 19 al art. I din LEGEA nr. 6 din 9 ianuarie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 30 din 17 ianuarie 2007.  +  Articolul 94 (1) Efectuarea unor lucrari de construire, modificare, modernizare sau reabilitare a drumului public şi amplasarea unor constructii, panouri sau reclame publicitare în zona drumului, fără autorizatie de construcţie eliberata în condiţiile legii, se pedepsesc cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă. (2) Cu pedeapsa prevăzută la alin. (1) se sancţionează şi persoana care nu respecta condiţiile stabilite în autorizatia de construcţie, eliberata în condiţiile legii, pentru amenajarea accesului rutier la drumul public, în cazul construcţiilor amplasate în zona acestuia. (3) Persoana autorizata de administratorul caii ferate care nu ia masurile corespunzătoare pentru semnalizarea trecerilor la nivel cu calea ferata se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă. (4) Cu pedeapsa prevăzută la alin. (3) se sancţionează şi persoana autorizata de către administratorul unui drum public sau de către executantul unei lucrari pe partea carosabila, care nu ia masurile corespunzătoare pentru semnalizarea obstacolelor sau a lucrărilor pe drumurile publice, dacă prin aceasta s-a produs un accident de circulatie din care au rezultat victime omenesti sau pagube materiale.  +  Capitolul VII Raspunderea contraventionala  +  Articolul 95 (1) Incalcarea dispoziţiilor prezentei ordonante de urgenta, altele decat cele care intrunesc elementele constitutive ale unei infractiuni, constituie contraventie şi se sancţionează cu avertisment ori cu amendă ca sanctiune principala şi, după caz, cu una dintre sanctiunile contraventionale complementare prevăzute la art. 96 alin. (2). (2) Avertismentul consta în atenţionarea verbala sau scrisa a contravenientului, însoţită de recomandarea de a respecta dispozitiile legale.---------------Alin. (3) al art. 95 a fost abrogat de pct. 32 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 69 din 28 iunie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 443 din 29 iunie 2007. (4) Sanctiunile contraventionale prevăzute la alin. (1) se stabilesc şi se aplică contravenientilor, persoane fizice ori juridice.  +  Articolul 96 (1) Sanctiunile contraventionale complementare au ca scop înlăturarea unei stari de pericol şi preintampinarea savarsirii altor fapte interzise de lege şi se aplică prin acelasi proces-verbal prin care se aplică şi sancţiunea principala a amenzii sau avertismentului. (2) Sanctiunile contraventionale complementare sunt urmatoarele: a) aplicarea punctelor de penalizare; b) suspendarea exercitarii dreptului de a conduce, pe timp limitat; c) confiscarea bunurilor destinate savarsirii contraventiilor prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă ori folosite în acest scop; d) imobilizarea vehiculului; e) radierea din oficiu a înmatriculării sau înregistrării vehiculului, în cazurile prevăzute la art. 17 alin. (4);--------------Litera e) a alin. (2) al art. 96 a fost modificata de pct. 28 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 6 septembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 792 din 20 septembrie 2006.---------------Lit. f) a alin. (2) al art. 96 a fost abrogata de pct. 33 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 69 din 28 iunie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 443 din 29 iunie 2007. (3) Pentru incalcarea unor norme la regimul circulaţiei, pe lângă sancţiunea principala sau, după caz, una dintre sanctiunile contraventionale complementare prevăzute la alin. (2) lit. c), d) şi f), în cazurile prevăzute la art. 108 alin. (1) se aplică şi un numar de 2, 3, 4 sau 6 puncte de penalizare. (4) În cazul cumulului de 15 puncte de penalizare suspendarea exercitarii dreptului de a conduce se dispune de către seful politiei rutiere din judeţul sau municipiul Bucureşti care îl are în evidenta pe titularul permisului de conducere.---------------Alin. (4) al art. 96 a fost modificat de pct. 34 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 69 din 28 iunie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 443 din 29 iunie 2007. (5) Confiscarea se dispune de către politia rutiera prin procesul-verbal de constatare a contraventiei, odata cu aplicarea sanctiunii amenzii. (6) Sunt supuse confiscarii: a) mijloacele speciale de avertizare luminoase şi sonore deţinute, montate şi folosite pe alte autovehicule decat cele prevăzute la art. 32 alin. (2) şi (3); b) dispozitivele care perturba functionarea mijloacelor tehnice de supraveghere a traficului; c) placutele cu numărul de inmatriculare sau de înregistrare care nu corespund standardelor în vigoare şi care sunt montate pe vehicule; d) vehiculele cu tractiune animala, când circulă pe drumurile publice pe care le este interzis accesul ori pe alte trasee decat cele stabilite de autorităţile publice locale*). (7) Imobilizarea unui vehicul consta în scoaterea acestuia în afara părţii carosabile, pe acostament sau cat mai aproape de marginea drumului, şi punerea lui în imposibilitate de miscare prin folosirea unor dispozitive tehnice sau a altor mijloace de blocare. (8) Imobilizarea unui vehicul se dispune de către politistul rutier, ca urmare a savarsirii de către conducatorul acestuia a uneia dintre faptele prevăzute la art. 117 alin. (1).--------------*) NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamt:Prin DECIZIA CURŢII CONSTITUŢIONALE nr. 661 din 4 iulie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 525 din 2 august 2007, a fost admisa excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 96 alin. (6) lit. d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, constatându-se ca acestea sunt neconstituţionale.Prin urmare, conform art. 147 din Constituţia României republicată în Monitorul Oficial nr. 767 din 31 octombrie 2003, dispozitiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept.În consecinţă, începând cu data de 2 august 2007, dispoziţiile art. 96 alin. (6) lit. d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 au fost suspendate de drept, iar începând cu data de 17 septembrie 2007 acestea şi-au încetat efectele juridice.  +  Articolul 97 (1) În cazurile prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă, politistul rutier dispune şi una dintre urmatoarele măsuri tehnico-administrative:---------------Partea introductiva a alin. (1) al art. 97 a fost modificata de pct. 35 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 69 din 28 iunie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 443 din 29 iunie 2007. a) retinerea permisului de conducere şi/sau a certificatului de inmatriculare ori de înregistrare sau, după caz, a dovezii inlocuitoare a acestora; b) retragerea permisului de conducere, a certificatului de inmatriculare sau înregistrare ori a plăcuţelor cu numărul de inmatriculare sau de înregistrare; c) anularea permisului de conducere. d) ridicarea vehiculelor stationate neregulamentar.---------------Lit. d) a alin. (1) al art. 97 a fost introdusa de pct. 36 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 69 din 28 iunie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 443 din 29 iunie 2007. (2) Retinerea permisului de conducere ori a certificatului de inmatriculare sau de înregistrare se face de către politistul rutier, de regula odata cu constatarea faptei, eliberandu-se titularului o dovadă inlocuitoare cu sau fără drept de circulatie.---------------Alin. (2) al art. 97 a fost modificat de pct. 35 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 69 din 28 iunie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 443 din 29 iunie 2007. (3) Perioada în care titularul permisului de conducere nu are dreptul de a conduce un autovehicul sau tramvai se considera suspendare, conform dispoziţiilor art. 96 alin. (2) lit. b).---------------Alin. (3) al art. 97 a fost modificat de pct. 35 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 69 din 28 iunie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 443 din 29 iunie 2007. (4) Retragerea permisului de conducere se dispune de către politia rutiera dacă titularul acestuia a fost declarat inapt pentru a conduce vehicule pe drumurile publice de către o unitate de asistenţa medicală autorizata.----------------Alin. (4) al art. 97 a fost modificat de pct. 20 al art. I din LEGEA nr. 6 din 9 ianuarie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 30 din 17 ianuarie 2007. (5) Anularea permisului de conducere se dispune de către politia rutiera pe a carei raza de competenţa s-a produs una dintre faptele prevăzute la art. 114. (6) Procedura aplicarii masurilor tehnico-administrative se stabileste prin regulament.---------------Alin. (6) al art. 97 a fost modificat de pct. 35 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 69 din 28 iunie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 443 din 29 iunie 2007.  +  Articolul 98 (1) Amenzile contraventionale se stabilesc în cuantumul determinat de valoarea numarului punctelor-amenda aplicate. (2) Un punct-amenda reprezinta valoric 10% din salariul minim brut pe economie, stabilit prin hotărâre a Guvernului. (3) Contraventiilor prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă li se stabilesc clase de sancţiuni cărora le corespunde un numar de puncte-amenda, în functie de gravitatea faptelor şi de pericolul social pe care acestea îl prezinta. (4) Clasele de sancţiuni sunt urmatoarele: a) clasa I - 2 sau 3 puncte-amenda; b) clasa a II-a - 4 sau 5 puncte-amenda; c) clasa a III-a - de la 6 la 8 puncte-amenda; d) clasa a IV-a - de la 9 la 20 puncte-amenda; e) clasa a V-a - de la 21 la 100 puncte-amenda. (5) Contraventiile prevăzute la clasa a V-a de sancţiuni se aplică persoanelor juridice.  +  Articolul 99 (1) Constituie contraventii şi se sancţionează cu amendă prevăzută în clasa I de sancţiuni urmatoarele fapte savarsite de către persoane fizice:1. conducerea unui autovehicul în mod nejustificat cu o viteză cu cel puţin 10 km/h sub limita minima obligatorie stabilita pe tronsonul de drum respectiv;2. nerespectarea obligaţiei de semnalizare a manevrei de schimbare a directiei de mers;3. nerespectarea de către pietoni a normelor privind circulatia pe drumurile publice;4. neindeplinirea obligaţiei proprietarului sau a utilizatorului de autovehicul de a solicita documentul de constatare a avariilor produse acestuia în alte împrejurări decat în urma unui accident de circulatie;5. nerespectarea normelor privind circulatia pe drumurile publice de către conducătorii coloanelor militare, ai grupurilor organizate autorizate şi cortegiilor;6. nerespectarea semnificatiei semnalului luminos intermediar de forma uneia sau a unor sageti de culoare galbena ori alba cu vârful orientat în jos spre dreapta, care anunta schimbarea semnalului de culoare verde în cazul benzilor cu circulatie reversibila;7. conducerea unui vehicul avariat peste termenul de 30 de zile de la data eliberarii documentului de constatare a avariei;8. nerespectarea obligaţiei pasagerilor aflati într-un autovehicul de a purta, în timpul deplasarii pe drumurile publice, centura sau dispozitivele de siguranţă omologate;---------------Punctul 8 al alin. (1) al art. 99 a fost modificat de pct. 37 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 69 din 28 iunie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 443 din 29 iunie 2007.9. nerespectarea obligaţiei de către persoana transportata pe motocicleta sau pe moped de a purta, în timpul deplasarii pe drumurile publice, casca de protecţie omologata;---------------Punctul 9 al alin. (1) al art. 99 a fost modificat de pct. 37 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 69 din 28 iunie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 443 din 29 iunie 2007.10. nerespectarea obligaţiei conducătorului de vehicul de a lasă liber traseul tramvaiului la apropierea acestuia, când drumul are o singura banda;11. nerespectarea regulilor de circulatie de către conducătorii de animale;12. nerespectarea obligaţiei de a aplica semnul distinctiv pe autovehicule conduse de persoane care au mai puţin de un an vechime de la dobandirea permisului de conducere;13. lasarea libera în timpul conducerii a volanului, ghidonului sau a manetei de comanda a vehiculului;14. nerespectarea de către pasageri sau calatori a obligaţiilor ce le revin atunci când se afla în vehicule;15. nerespectarea semnificatiei culorii galbene a semaforului;16. conducerea unui vehicul ale cărui plăcuţe cu numărul de inmatriculare sau de înregistrare sunt deteriorate, murdare ori acoperite cu gheata sau zapada de natura a împiedica identificarea numarului de inmatriculare sau de înregistrare;17. conducerea unui vehicul pe ale cărui plăcuţe cu numărul de inmatriculare sau de înregistrare sunt aplicate folii sau alte dispozitive care nu permit citirea numarului de inmatriculare ori placutele nu corespund standardelor în vigoare;18. conducerea pe drumurile publice a unui vehicul cu defectiuni tehnice, altele decat cele prevăzute la art. 102 alin. (3) lit. b), ori care are lipsa unul sau mai multe elemente de caroserie sau aceasta este deteriorata vizibil. (2) Amenda contraventionala prevăzută la alin. (1) se aplică şi conducătorului de autovehicul sau tramvai care savarseste o faptă pentru care se aplică 2 puncte de penalizare, conform art. 108 alin. (1) lit. a).  +  Articolul 100 (1) Constituie contraventii şi se sancţionează cu amendă prevăzută în clasa a II-a de sancţiuni urmatoarele fapte savarsite de persoane fizice:1. nerespectarea semnalelor poliţiştilor de frontieră în punctele de trecere a frontierei de stat a României, ale îndrumătorilor de circulaţie ai Ministerului Apărării Naţionale, ale organelor fiscale din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, ale agenţilor de cale ferată, ale persoanelor desemnate pentru dirijarea circulaţiei, pe sectoarele de drum pe care se execută lucrări de reabilitare a acestora, precum şi cele ale patrulelor şcolare de circulaţie şi ale nevăzătorilor;--------------Pct. 1 al alin. (1) al art. 100 a fost modificat de pct. 5 al art. XVIII din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 54 din 23 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 421 din 23 iunie 2010.2. nerespectarea regulilor de utilizare a mijloacelor de avertizare sonora de către conducătorii de vehicule, cu excepţia celor care conduc autovehicule prevăzute la art. 32 alin. (2) lit. a) şi b);3. nerespectarea semnificatiei indicatoarelor şi marcajelor de obligare;4. neindeplinirea obligaţiei de a solicita autorităţii competente, în termenul prevăzut de lege, eliberarea unui nou permis de conducere sau certificat de inmatriculare ori de înregistrare, în cazul în care acestea au fost declarate furate, pierdute, deteriorate sau nu mai corespund din punctul de vedere al formei şi continutului celor în vigoare;---------------Punctul 4 al alin. (1) al art. 100 a fost modificat de pct. 38 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 69 din 28 iunie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 443 din 29 iunie 2007.5. lipsa dotarilor specifice la autovehiculele destinate invatarii conducerii auto, prevăzute în reglementarile în vigoare;6. conducerea unui autovehicul care are montate anvelope cu alte dimensiuni sau caracteristici decat cele prevăzute în certificatul de inmatriculare sau de înregistrare ori sunt uzate peste limita admisa;7. conducerea unui autovehicul care, în mers sau stationare, polueaza fonic sau emana noxe peste limita legal admisa;8. nerespectarea traseelor stabilite de politia rutiera pentru pregătirea practica sau susţinerea examenului pentru obtinerea permisului de conducere;9. nerespectarea obligaţiei de a circula pe un singur sir, indiferent de directia de deplasare, intr-o intersectie în care circulă şi tramvaie şi de a lasă liber traseul tramvaiului atunci când spatiul dintre sina din dreapta şi trotuar nu permite circulatia pe doua siruri;10. efectuarea de către conducatorul unui vehicul a unor activităţi de natura a-i distrage atenţia de la conducere ori folosirea instalaţiilor de sonorizare la un nivel de zgomot care afectează deplasarea în siguranţa a lui şi a celorlalţi participanti la trafic;11. nerespectarea obligaţiei ce revine conducătorului de motocicleta sau moped de a avea în functiune, în timpul zilei, luminile de intalnire în circulatia pe drumurile publice;12. neutilizarea echipamentului de protecţie-avertizare fluorescent-reflectorizant de către persoana care executa lucrari în zona drumului public sau de către agentul de cale ferata care asigura trecerea la nivel;13. conducerea unui autovehicul care nu este dotat cu trusa medicală, triunghiuri reflectorizante şi stingator pentru incendii, omologate. (2) Amenda contraventionala prevăzută la alin. (1) se aplică şi conducătorului de autovehicul sau tramvai care savarseste o faptă pentru care se aplică 3 puncte de penalizare, conform art. 108 alin. (1) lit. b). (3) Constituie contraventie şi se sancţionează cu amendă prevăzută în clasa a II-a de sancţiuni şi cu aplicarea sanctiunii contraventionale complementare a suspendarii exercitarii dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile savarsirea de către conducatorul de autovehicul sau tramvai a urmatoarelor fapte: a) depăşirea coloanelor de vehicule oprite la culoarea rosie a semaforului sau la trecerile la nivel cu calea ferata; b) neacordarea priorităţii de trecere pietonilor angajaţi în traversarea regulamentara a drumului public prin locurile special amenajate şi semnalizate, aflati pe sensul de deplasare a autovehiculului sau tramvaiului; c) neacordarea priorităţii de trecere vehiculelor care au acest drept; d) nerespectarea semnificatiei culorii rosii a semaforului; e) nerespectarea regulilor privind depăşirea; f) nerespectarea semnalelor, indicatiilor şi dispoziţiilor politistului rutier aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu; g) neprezentarea la unitatea de politie competenţa pe raza careia s-a produs un accident de circulatie din care au rezultat numai pagube materiale, cu excepţia cazurilor prevăzute la art. 79 alin. (2).---------------Lit. g) a alin. (3) al art. 100 a fost modificata de pct. 39 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 69 din 28 iunie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 443 din 29 iunie 2007.  +  Articolul 101 (1) Constituie contraventii şi se sancţionează cu amendă prevăzută în clasa a III-a de sancţiuni urmatoarele fapte savarsite de persoane fizice:1. conducerea unui autovehicul cu permis de conducere a cărui valabilitate a expirat;---------------Punctul 2 al alin. (1) al art. 101 a fost abrogat de pct. 40 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 69 din 28 iunie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 443 din 29 iunie 2007.3. conducerea unui autovehicul de către o persoană cu domiciliul în România care nu a preschimbat permisul de conducere obţinut în alt stat, în termenul prevăzut de lege;4. neindeplinirea obligaţiilor de preschimbare a certificatului de inmatriculare sau de înregistrare a autovehiculului ori remorcii în cazurile prevăzute de lege;5. nepastrarea distantei laterale suficiente faţă de vehiculul care circulă din sens opus;6. nerespectarea de către conducatorul de vehicul a semnificatiei indicatoarelor şi marcajelor de interzicere sau restrictie ori a celor temporare, cu excepţia celor care interzic accesul sau depăşirea care se încadrează în altă clasă de sancţiuni;7. nerespectarea obligaţiei de a permite parasirea intersectiei conducătorului vehiculului ramas în interiorul acesteia;8. nerespectarea normelor privind circulatia bicicletelor şi mopedelor;9. nereducerea vitezei în cazurile prevăzute de regulament;10. montarea la autovehicul, remorca sau tramvai a luminilor de alta culoare sau intensitate, a altor lumini ori dispozitive de avertizare sonora sau accesorii ori modificari neomologate;11. circulatia cu un autovehicul, remorca sau tramvai cu defectiuni la sistemul de iluminare sau de avertizare sonora ori când acestea lipsesc;12. nerespectarea regulilor în cazul imobilizarii involuntare în pasaje subterane şi tuneluri;13. nerespectarea regulilor privind transportul persoanelor şi al obiectelor în sau pe vehicule;14. pornirea de pe loc a autovehiculului sau tramvaiului cu usile deschise, circulatia cu usile deschise ori deschiderea acestora în timpul mersului; deschiderea usilor autovehiculului atunci când acesta este oprit sau stationat, fără asigurarea că nu se pune în pericol siguranţa deplasarii celorlalţi participanti la trafic;15. oprirea autovehiculelor destinate transportului public de persoane în alte locuri decat în statiile semnalizate ca atare;16. nerespectarea regulilor privind circulatia pe benzi;17. conducerea pe drumurile publice a vehiculelor cu doua roti, fără a se asigura contactul cu partea carosabila pe ambele roti.18. nerespectarea obligaţiei conducătorului de vehicul de a avea asupra sa documentele prevăzute la art. 35 alin. (2).---------------Punctul 18 al alin. (1) al art. 101 a fost introdus de pct. 41 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 69 din 28 iunie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 443 din 29 iunie 2007. (2) Amenda contraventionala prevăzută la alin. (1) se aplică şi conducătorului de autovehicul sau tramvai care savarseste o faptă pentru care se aplică 4 puncte de penalizare, conform art. 108 alin. (1) lit. c). (3) Constituie contraventie şi se sancţionează cu amendă prevăzută în clasa a III-a de sancţiuni şi cu aplicarea sanctiunii contraventionale complementare a suspendarii dreptului de a conduce pentru o perioadă de 60 de zile savarsirea de către conducatorul de autovehicul sau tramvai a urmatoarelor fapte: a) nerespectarea regulilor privind prioritatea de trecere, depăşirea sau trecerea la culoarea rosie a semaforului, dacă prin aceasta s-a produs un accident de circulatie din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale; b) nerespectarea interdicţiei temporare de circulatie instituite pe un anumit segment de drum public; c) nerespectarea regulilor de circulatie la trecerea unei coloane oficiale sau intercalarea intr-o astfel de coloana; d) circulatia pe sens opus, cu excepţia cazurilor în care se efectueaza regulamentar manevra de depasire.  +  Articolul 102 (1) Constituie contraventii şi se sancţionează cu amendă prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni urmatoarele fapte savarsite de persoane fizice:1. conducerea pe drumurile publice a unui vehicul care nu corespunde din punct de vedere tehnic sau al cărui termen de valabilitate a inspecţiei tehnice periodice a expirat;---------------Punctul 2 al alin. (1) al art. 102 a fost abrogat de pct. 42 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 69 din 28 iunie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 443 din 29 iunie 2007.3. conducerea unui vehicul cu tractiune animala neinregistrat;4. neefectuarea radierii vehiculelor din evidenta, în cazurile şi termenele prevăzute de lege;5. conducerea unui autovehicul destinat transportului public de persoane sau de marfuri fără a detine atestatul profesional;6. neefectuarea verificării medicale periodice;-------------Pct. 7 al alin. (1) al art. 102 a fost abrogat de pct. 21 al art. I din LEGEA nr. 6 din 9 ianuarie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 30 din 17 ianuarie 2007.-------------*) NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamţ:Conform pct. 38 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 6 septembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 792 din 20 septembrie 2006, la 102 alineatul (1) punctul 7, norma de trimitere la articolul 22 alineatul (5) se considera a fi facuta la articolul 22 alineatul (6).8. detinerea simultana a doua permise de conducere naţionale, dintre care unul eliberat de o autoritate competentă străină;9. lipirea de afise, inscriptii sau inscrisuri pe indicatoarele sau dispozitivele ce servesc la semnalizarea rutiera, inclusiv pe suporturile acestora;10. detinerea, montarea sau folosirea în circulatia pe drumurile publice a mijloacelor speciale de avertizare sonora sau luminoasa pe vehiculele care nu au acest drept;11. detinerea, montarea sau folosirea în circulatia pe drumurile publice a dispozitivelor care perturba functionarea normala a dispozitivelor de măsurare a vitezei;12. folosirea nejustificata a mijloacelor speciale de avertizare luminoase sau sonore de către conducătorii autovehiculelor care au regim de circulatie prioritara;---------------Punctul 13 al alin. (1) al art. 102 a fost abrogat de pct. 42 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 69 din 28 iunie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 443 din 29 iunie 2007.14. necomunicarea de către proprietarul sau utilizatorul unui vehicul, la solicitarea politiei rutiere, a identităţii persoanei careia i-a încredinţat vehiculul spre a fi condus;15. neindeplinirea obligaţiilor ce îi revin conducătorului de vehicule care efectueaza transport public de persoane sau de marfuri;16. nerespectarea obligaţiilor ce revin conducătorilor de vehicule cu tractiune animala;17. nerespectarea dispoziţiilor art. 74 privind circulatia pe autostrăzi;-------------Pct. 18 al alin. (1) al art. 102 a fost abrogat de pct. 21 al art. I din LEGEA nr. 6 din 9 ianuarie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 30 din 17 ianuarie 2007.19. efectuarea transportului de marfuri sau persoane cu autovehicule şi remorci care circulă în baza autorizatiei pentru probe;20. conducerea unui autovehicul care circulă în baza autorizatiei pentru probe în afara judeţului sau a municipiului Bucureşti în raza caruia îşi are sediul titularul autorizatiei;21. nerespectarea semnificatiei luminii rosii a dispozitivelor instalate pentru semnalizarea benzilor cu circulatie reversibila;22. savarsirea de către conducătorii de vehicule sau pasagerii acestora de gesturi obscene, proferarea de injurii, adresarea de expresii jignitoare sau vulgare participantilor la trafic;23. aruncarea, lasarea ori abandonarea pe drumul public de obiecte, materiale, substante sau vehicule, după caz;24. nerespectarea regulilor privind remorcarea vehiculelor;25. neprezentarea, în mod nejustificat, în termenul stabilit la unitatea de politie rutiera la care au fost invitate pentru solutionarea oricarei probleme legate de calitatea de participant la trafic sau de proprietar ori utilizator de vehicul;26. patrunderea pe drumurile publice modernizate cu un vehicul care are pe roti sau pe caroserie noroi ce se depune pe partea carosabila ori din care cad sau se scurg produse, substante sau materiale ce pun în pericol siguranţa circulaţiei;27. transportul copiilor în vârsta de până la 12 ani sau al animalelor pe locurile din faţa ale vehiculelor;28. conducerea autovehiculului cu masa maxima autorizata mai mare de 3,5 tone pe drumurile acoperite cu gheata, zapada sau polei, fără a avea montate pe roti lanturi sau alte echipamente antiderapante omologate;29. neaplicarea, în partea din spate a unui autovehicul înmatriculat într-un stat care nu este semnatar al Convenţiei asupra circulaţiei rutiere, a semnului distinctiv al statului care a efectuat inmatricularea;---------------Punctul 30 al alin. (1) al art. 102 a fost abrogat de pct. 42 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 69 din 28 iunie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 443 din 29 iunie 2007.31. lovirea, deteriorarea sau ocolirea portilor de gabarit instalate inaintea trecerii la nivel cu calea ferata;32. lovirea şi/sau deteriorarea pasajelor superioare de pe drumurile publice, prin nerespectarea gabaritului de libera trecere semnalizat corespunzător;33. montarea pe autovehicul a unui sistem antifurt sonor a cărui durata a semnalului depăşeşte mai mult de un minut consecutiv, iar intensitatea semnalului depăşeşte pragul fonic prevăzut de lege;34. neaplicarea, în partea din spate a vehiculului care efectueaza transport public de persoane sau de marfuri, a indicatorului cu limitele de viteza admise pentru categoria din care face parte vehiculul condus;35. aplicarea tratamentelor chimice sau a foliilor pe parbriz, luneta sau pe geamurile laterale, cu excepţia celor omologate şi/sau certificate de către autoritatea competentă şi care sunt marcate corespunzător;36. aplicarea de afise, reclame publicitare, inscrisuri sau accesorii pe parbriz, luneta sau geamurile laterale care restrang sau estompeaza vizibilitatea sub limita legal admisa ori împiedica sau diminueaza eficacitatea dispozitivelor de iluminare şi semnalizare luminoasa ori citirea numarului de inmatriculare;37. incalcarea obligaţiilor referitoare la circulatia pe drumurile publice a vehiculelor care transporta produse sau marfuri periculoase ori a vehiculelor cu masa şi/sau gabaritul depasit.38. nerespectarea obligaţiei de comunicare prevăzute la art. 80^1 şi la art. 81 alin. (3) sau comunicarea de date inexacte ori incomplete.-------------Pct. 38 al alin. (1) al art. 102 a fost modificat de pct. 22 al art. I din LEGEA nr. 6 din 9 ianuarie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 30 din 17 ianuarie 2007. (2) Amenda contraventionala prevăzută la alin. (1) se aplică şi conducătorului de autovehicul sau tramvai care savarseste o faptă pentru care se aplică 6 puncte de penalizare, conform art. 108 alin. (1) lit. d). (3) Constituie contraventie şi se sancţionează cu amendă prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni şi cu aplicarea sanctiunii complementare a suspendarii exercitarii dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile savarsirea de către conducatorul de autovehicul sau tramvai a urmatoarelor fapte: a) conducerea sub influenţa bauturilor alcoolice, dacă fapta nu constituie, potrivit legii, infractiune; b) conducerea vehiculului cu defectiuni grave la sistemul de franare sau la mecanismul de direcţie, constatate de politia rutiera împreună cu specialistii Registrului Auto Roman; c) neoprirea la trecerea la nivel cu calea ferata când barierele sau semibarierele sunt coborate ori în curs de coborare sau când semnalele cu lumini rosii şi/sau sonore sunt în functiune;---------------Lit. d) a alin. (3) al art. 102 a fost abrogata de pct. 42 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 69 din 28 iunie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 443 din 29 iunie 2007. e) depăşirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv şi pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatata, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic.  +  Articolul 103 (1) Suspendarea exercitarii dreptului de a conduce autovehicule se dispune: a) pentru o perioadă de 30 de zile, dacă titularul permisului de conducere a savarsit contraventii care cumuleaza 15 puncte de penalizare; b) pentru o perioadă de 60 de zile, dacă titularul permisului de conducere cumuleaza din nou cel puţin 15 puncte de penalizare în urmatoarele 12 luni de la data expirarii ultimei suspendari a exercitarii dreptului de a conduce. c) pentru o perioadă de 90 de zile când fapta conducătorului de autovehicul sau tramvai a fost urmarita ca infractiune la regimul circulaţiei pe drumurile publice, precum şi în cazul accidentului de circulatie din care a rezultat decesul sau vatamarea corporala a unei persoane şi instanţa de judecată sau procurorul a dispus neinceperea urmaririi penale, scoaterea de sub urmărire penala sau încetarea urmaririi penale, dacă pentru regula de circulatie incalcata prezenta ordonanţă de urgenţă prevede suspendarea exercitarii dreptului de a conduce.---------------Lit. c) a alin. (1) al art. 103 a fost introdusa de pct. 43 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 69 din 28 iunie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 443 din 29 iunie 2007.(1^1) În situaţia prevăzută la alin. (1) lit. c), suspendarea exercitarii dreptului de a conduce autovehicule sau tramvaie se dispune de către seful politiei rutiere pe raza careia a fost savarsita fapta.---------------Alin. (1^1) al art. 103 a fost introdus de pct. 44 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 69 din 28 iunie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 443 din 29 iunie 2007. (2) În cazul în care conducatorul de autovehicul sau tramvai savarseste, într-un interval de 6 luni de la data restituirii permisului de conducere, din nou o noua faptă prevăzută la art. 100 alin. (3), art. 101 alin. (3) şi art. 102 alin. (3), perioada de suspendare se majoreaza cu inca 30 de zile. (3) În cazurile prevăzute la alin. (1) şi (2) hotărârea de suspendare a exercitarii dreptului de a conduce se comunică titularului de către serviciul politiei rutiere, care are în evidenta contravenientul, în termen de 10 zile de la data constatarii ultimei contraventii. (4) Punctele de penalizare se anulează la implinirea termenului de 6 luni de la data constatarii contraventiei. (5) Suspendarea exercitarii dreptului de a conduce anulează toate punctele de penalizare acumulate până în acel moment. (6) În cazurile prevăzute la alin. (1), contravenientul este obligat să se prezinte la unitatea de politie pe raza careia domiciliaza, are reşedinţa sau, după caz, rezidenta normala, în termen de 5 zile de la primirea înştiinţării scrise, pentru a preda permisul de conducere.---------------Alin. (6) al art. 103 a fost modificat de pct. 45 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 69 din 28 iunie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 443 din 29 iunie 2007. (7) Neprezentarea contravenientului în termenul prevăzut la alin. (6), în mod nejustificat, atrage majorarea cu 30 de zile a duratei de suspendare a exercitarii dreptului de a conduce, prevăzută la alin. (1) lit. a) şi b). (8) În situaţia în care autoritatea emitentă a permisului de conducere a sesizat instanţa de judecată potrivit art. 114 alin. (1) lit. e), autoritatea emitentă a permisului de conducere va dispune prin ordin suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule, suspendare ce operează până la rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii judecătoreşti. În acest caz, titularul este obligat să se prezinte la unitatea de poliţie pe raza căreia domiciliază, are reşedinţa sau, după caz, rezidenţa normală, în termen de 5 zile de la comunicarea ordinului, pentru a preda permisul de conducere.---------------Alin. (8) al art. 103 a fost introdus de articolul unic din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 9 din 18 februarie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 126 din 2 martie 2009.  +  Articolul 104La cererea titularului permisului de conducere, perioadele de suspendare se reduc de către seful politiei rutiere a judeţului sau a municipiului Bucureşti pe raza careia a fost savarsita fapta ori de către seful politiei rutiere din Inspectoratul General al Politiei Române, dar nu mai puţin de 30 de zile, în condiţiile prevăzute în regulament.---------------Art. 104 a fost modificat de pct. 46 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 69 din 28 iunie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 443 din 29 iunie 2007.  +  Articolul 105Constituie contraventii şi se sancţionează cu amendă prevăzută în clasa a V-a de sancţiuni urmatoarele fapte savarsite de către persoane juridice:1. nesemnalizarea sau semnalizarea necorespunzatoare a drumului public sau a trecerilor la nivel cu calea ferata, conform standardelor în vigoare; neinlaturarea obstacolelor care împiedica vizibilitatea conducătorilor de vehicule la trecerile la nivel cu calea ferata;2. neindeplinirea obligaţiilor de instalare a mijloacelor de semnalizare rutiera, precum şi a dispozitivelor speciale de acest fel;3. nesemnalizarea sau semnalizarea necorespunzatoare, conform standardelor în vigoare, a obstacolelor sau lucrărilor aflate în zona drumului public;4. neasigurarea stării de viabilitate a părţii carosabile potrivit standardelor în vigoare, precum şi neluarea masurilor de inlaturare a obstacolelor aflate pe partea carosabila;5. amplasarea în zona drumului public de dispozitive care pot fi confundate cu indicatoarele ori instalatiile care servesc la semnalizarea rutiera ori realizarea de constructii sau instalaţii ori crearea de alte obstacole de natura să le limiteze vizibilitatea sau eficacitatea;6. instituirea de restrictii de circulatie pe drumurile publice fără autorizatia administratorului drumului şi avizul politiei rutiere;7. nerespectarea termenelor şi condiţiilor stabilite de administratorul drumului public şi de politia rutiera privind amplasarea şi executarea de lucrari în zona drumului public;8. nerespectarea obligaţiilor de către executant sau, după caz, beneficiar ca, după terminarea lucrărilor în partea carosabila, acostament sau trotuar, sa readuca drumul public cel puţin la starea initiala;9. neindeplinirea obligaţiilor ce le revin, potrivit normelor legale, în legătură cu vehiculele şi conducătorii acestora;10. necomunicarea, în termen, la cererea politiei rutiere, a identităţii persoanei careia i-a încredinţat vehiculul pentru a fi condus pe drumurile publice;11. lipsa dotarilor specifice obligatorii pentru admiterea şi menţinerea în circulatie a vehiculelor;12. neasigurarea insotirii deplasarii vehiculelor care efectueaza transport de marfuri sau produse periculoase, precum şi a celor cu mase sau gabarite depăşite;13. nerespectarea obligaţiei de a echipa personalul de execuţie a lucrărilor în zona drumului public cu echipamente de protecţie-avertizare fluorescent-reflectorizant;14. amplasarea statiilor mijloacelor de transport public de persoane fără avizul politiei rutiere;15. nerespectarea obligaţiilor de a efectua orele de educatie rutiera în unitatile de invatamant;16. practicarea actelor de comert pe trotuar, pe acostament sau pe partea carosabila, iar în afara localitatilor, în zona de siguranţă a drumului public;17. refuzul nejustificat de a inmatricula sau de a inregistra un vehicul ori de a elibera placutele cu numărul de inmatriculare sau de înregistrare ori de a menţiona în certificatul de inmatriculare datele de identificare a utilizatorului;18. neindeplinirea, de către proprietarul sau deţinătorul mandatat al vehiculului, a obligaţiei de a solicita autorităţii competente înscrierea în certificatul de inmatriculare sau de înregistrare a datelor de identificare a utilizatorului;19. neindeplinirea obligaţiilor ce revin organizatorilor intrecerilor autorizate de a lua toate masurile necesare pentru desfăşurarea în siguranţa a acestora, precum şi pentru protectia celorlalţi participanti la trafic;20. neindeplinirea obligaţiei, de către autorităţile publice locale, de a efectua amenajari rutiere destinate circulaţiei pietonilor, biciclistilor, vehiculelor cu tractiune animala şi calmarii traficului, precum şi nesemnalizarea sau semnalizarea necorespunzatoare a acestora;21. încredinţarea unui vehicul destinat transportului public de persoane sau de marfuri pentru a fi condus pe drumurile publice de către un conducator de autovehicul sau tramvai care nu are atestat profesional;22. dispunerea efectuării transportului de marfuri şi produse periculoase sau a vehiculelor cu masa şi/sau gabaritul depasit fără autorizatie speciala emisa în condiţiile legii ori pe alte trasee decat cele stabilite de autoritatea competentă;23. neindeplinirea obligaţiei de instiintare a politiei rutiere de pe a carei raza de competenţa pleaca transportul de marfuri sau produse periculoase cu privire la traseul stabilit şi localitatea de destinatie;24. neindeplinirea obligaţiei de către autorităţile administraţiei publice locale de a amenaja drumuri laterale în condiţiile art. 71 alin. (2);25. nerespectarea obligaţiei administratorului drumului public sau autorităţii publice locale de a executa sau, după caz, de a desfiinta amenajarile rutiere, în termenul stabilit împreună cu politia rutiera;26. punerea în aplicare a planurilor de urbanism generale, zonale sau de detaliu, fără ca acestea să fie avizate în prealabil de către administratorul drumului public şi politia rutiera;27. incalcarea dispoziţiilor legale privind efectuarea de modificari şi completari în certificatul de inmatriculare sau de înregistrare ori în cartea de identitate a vehiculului, precum şi verificarea tehnica periodica a acestuia fără solicitarea prezentarii de către proprietar a dovezii existentei asigurarii de raspundere civila pentru pagube produse tertilor prin accidente de autovehicule;28. neindeplinirea obligaţiei de întreţinere a drumului public pe timp de iarna, potrivit reglementarilor în vigoare.29. nerespectarea obligaţiei de comunicare prevăzute la art. 80^1 şi la art. 81 alin. (3) sau comunicarea de date inexacte ori incomplete.-------------Pct. 29 al alin. (1) al art. 102 a fost modificat de pct. 23 al art. I din LEGEA nr. 6 din 9 ianuarie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 30 din 17 ianuarie 2007.  +  Articolul 106 (1) Până la expirarea perioadei de suspendare a exercitarii dreptului de a conduce, conducatorul de autovehicul şi tramvai trebuie să se prezinte la serviciul politiei rutiere care îl are în evidenta, pentru verificarea cunoasterii regulilor de circulatie, după cum urmeaza: a) când permisul de conducere i-a fost retinut pentru conducerea sub influenţa bauturilor alcoolice sau pentru nerespectarea regulilor privind prioritatea de trecere, depăşirea sau trecerea la culoarea rosie a semaforului, dacă prin aceasta s-a produs un accident de circulatie din care a rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale; b) când fapta a fost urmarita ca infractiune prevăzută de prezenta ordonanţă de urgenţă, iar instanţa de judecată sau procurorul a dispus inlocuirea raspunderii penale cu una dintre sanctiunile cu caracter administrativ prevăzute la art. 91 din Codul penal; c) când a solicitat reducerea perioadei de suspendare a exercitarii dreptului de a conduce, conform art. 104. (2) Perioada de suspendare a exercitarii dreptului de a conduce autovehicule sau tramvaie se prelungeste cu 30 de zile, dacă titularul permisului de conducere nu promovează testul de cunoastere a regulilor de circulatie, în situaţiile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi b), sau nu se prezinta la serviciul politiei rutiere pentru susţinerea verificării cunoasterii regulilor de circulatie.---------------Art. 106 a fost modificat de pct. 47 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 69 din 28 iunie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 443 din 29 iunie 2007.  +  Articolul 107Sanctiunile prevăzute la art. 100 alin. (3), art. 101 alin. (3), art. 102 alin. (3), art. 103 alin. (2) şi la art. 106 se aplică şi instructorului auto atestat, aflat în procesul de instruire practica a persoanelor pentru obtinerea permisului de conducere, ori examinatorului aflat în timpul desfăşurării probei practice a examenului pentru obtinerea permisului de conducere.  +  Articolul 108 (1) Savarsirea de către conducatorul de autovehicul sau tramvai a uneia sau mai multor contraventii atrage, pe lângă sancţiunea amenzii, şi aplicarea unui numar de puncte de penalizare, după cum urmeaza: a) 2 puncte de penalizare pentru savarsirea urmatoarelor fapte:1. folosirea incorecta a luminilor de drum la intalnirea cu un autovehicul care circulă din sens opus;2. folosirea telefoanelor mobile în timpul conducerii, cu excepţia celor prevăzute cu dispozitive de tip "maini libere";3. nerespectarea obligaţiei de a purta, în timpul circulaţiei pe drumurile publice, centura de siguranţă ori castile de protecţie omologate, după caz;4. depăşirea cu 10-20 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatata, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic;5. circulatia pe un sector de drum pe care accesul este interzis;6. nerespectarea regulilor privind manevra de intoarcere, mersul inapoi, schimbarea benzii de circulatie sau a directiei de mers;7. nerespectarea obligaţiei de a folosi luminile de intalnire şi pe timpul zilei, pe autostrăzi, drumuri expres şi pe drumuri naţionale europene (E);8. oprirea neregulamentara;---------------Punctul 8 al lit. a) a alin. (1) al art. 108 a fost modificat de pct. 48 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 69 din 28 iunie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 443 din 29 iunie 2007.9. folosirea incorecta a luminilor de drum faţă de autovehiculul care circulă în faţa sa, în aceeasi direcţie de mers.---------------Punctul 9 al lit. a) a alin. (1) al art. 108 a fost modificat de pct. 48 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 69 din 28 iunie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 443 din 29 iunie 2007. b) 3 puncte de penalizare pentru savarsirea urmatoarelor fapte:1. oprirea nejustificata sau circulatia pe banda de urgenta a autostrazilor ori oprirea pe partea carosabila a drumurilor expres sau a drumurilor naţionale europene (E);2. depăşirea cu 21-30 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatata, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic;3. nerespectarea regulilor privind manevra de intoarcere, mersul inapoi, schimbarea benzii de circulatie sau a directiei de mers, dacă prin aceasta s-a produs un accident din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale;4. nepastrarea unei distante corespunzătoare faţă de vehiculul care îl precede, dacă prin aceasta s-a produs un accident din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale;5. nerespectarea semnificatiei indicatorului "ocolire", instalat pe refugiul statiilor de tramvai;6. patrunderea intr-o intersectie atunci când circulatia în interiorul acesteia este blocata;7. staţionarea neregulamentara;---------------Punctul 7 al lit. b) a alin. (1) al art. 108 a fost introdus de pct. 49 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 69 din 28 iunie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 443 din 29 iunie 2007.8. folosirea luminilor de ceata în alte condiţii decat pe timp de ceata;---------------Punctul 8 al lit. b) a alin. (1) al art. 108 a fost introdus de pct. 49 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 69 din 28 iunie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 443 din 29 iunie 2007. c) 4 puncte de penalizare pentru savarsirea urmatoarelor fapte:1. nerespectarea obligaţiilor care îi revin în cazul vehiculelor rămase în până sau avariate;2. refuzul inmanarii actului de identitate, permisului de conducere, certificatului de inmatriculare sau de înregistrare, a celorlalte documente prevăzute de lege, la cererea politistului rutier, precum şi refuzul de a permite verificarea vehiculului;---------------Punctul 2 al lit. c) a alin. (1) al art. 108 a fost modificat de pct. 50 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 69 din 28 iunie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 443 din 29 iunie 2007.3. depăşirea cu 31-40 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatata, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic;4. circulatia în timpul noptii sau ziua, pe timp de ceata, ninsoare abundenta sau ploaie torentiala, cu un autovehicul fără lumini sau fără semnalizare corespunzătoare;5. conducerea unui autovehicul sau tractarea unei remorci atunci când dovada inlocuitoare a certificatului de inmatriculare sau de înregistrare este eliberata fără drept de circulatie sau durata acesteia a expirat; d) 6 puncte de penalizare pentru savarsirea urmatoarelor fapte:1. refuzul de a permite imobilizarea vehiculului sau verificarea tehnica a acestuia;2. nerespectarea semnificatiei semnalelor regulamentare ale agentilor de cale ferata care dirijeaza circulatia la trecerile la nivel cu calea ferata;3. depăşirea cu 41-50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatata, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic;4. conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără a avea montata una dintre placutele cu numărul de inmatriculare sau de înregistrare ori dacă placutele cu numărul de inmatriculare ori de înregistrare nu sunt fixate în locurile special destinate;---------------Punctul 4 al lit. d) a alin. (1) al art. 108 a fost modificat de pct. 51 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 69 din 28 iunie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 443 din 29 iunie 2007.5. circulatia sau staţionarea pe spatiul interzis care separa sensurile de circulatie pe autostrada;6. staţionarea ori parcarea autovehiculelor pe autostrada în alte locuri decat cele special amenajate şi semnalizate;7. executarea pe autostrada a manevrei de intoarcere sau de mers inapoi, circulatia sau traversarea de pe un sens de circulatie pe celalalt prin zonele interzise, respectiv prin zona mediana sau racordurile dintre cele doua părţi carosabile;8. nerespectarea semnificatiei indicatoarelor Trecere la nivel cu o cale ferata simpla, fără bariere; Trecere la nivel cu o cale ferata dubla, fără bariere sau Oprire, instalate la trecerea la nivel cu o cale ferata;9. schimbarea directiei de mers prin viraj spre stanga, dacă prin aceasta se încalcă marcajul longitudinal continuu care separa sensurile de circulatie;10. patrunderea intr-o intersectie dirijata prin semafoare, dacă prin aceasta se produce blocarea circulaţiei în interiorul intersectiei. (2) Procedura de înregistrare a punctelor de penalizare se stabileste prin regulament.  +  Articolul 109 (1) Constatarea contraventiilor şi aplicarea sanctiunilor se fac direct de către politistul rutier, iar în punctele de trecere a frontierei de stat a României, de către politistii de frontieră. (2) Constatarea contraventiilor se poate face şi cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic, consemnandu-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contraventiei. (3) În cazurile prevăzute la alin. (2), procesul-verbal se poate incheia şi în lipsa contravenientului, după stabilirea identităţii conducătorului de vehicul, mentionandu-se aceasta în procesul-verbal, fără a fi necesară confirmarea faptelor de către martori. (4) Forma şi conţinutul procesului-verbal de constatare a contraventiei se stabilesc prin regulament. (5) Contravenientul, cu excepţia persoanei juridice, poate achita, în termen de cel mult două zile lucratoare de la data primirii procesului-verbal de constatare a contraventiei, jumătate din minimul amenzii prevăzute de lege. (6) Pentru amenzile contraventionale în cuantum de până la 20 puncte-amenda, contravenientul poate achita pe loc agentului constatator jumătate din minimul amenzii prevăzute de lege. (7) În cazul prevăzut la alin. (6), agentul constatator elibereaza contravenientului chitanta reprezentand contravaloarea amenzii, în care se menţionează data, numele şi prenumele contravenientului, fapta savarsita, actul normativ care stabileste şi sancţionează contraventia, numele, prenumele şi semnatura agentului constatator, nemaifiind necesară incheierea procesului-verbal de constatare a contraventiei dacă nu se dispune şi o sanctiune contraventionala complementara. (8) Amenzile privind circulatia pe drumurile publice se achită în condiţiile legii şi se fac venit integral la bugetele locale.---------------Alin. (8) al art. 109 a fost modificat de pct. 52 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 69 din 28 iunie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 443 din 29 iunie 2007. (9) Prevederile prezentei ordonante de urgenta referitoare la contraventii se completeaza cu cele ale Ordonantei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, aprobata cu modificari şi completari prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, dacă prin prezenta ordonanţă de urgenţă nu se dispune altfel.  +  Articolul 110În cazul în care împotriva titularului permisului de conducere s-a luat măsura de siguranţă prevăzută la art. 112 lit. c) din Codul penal, suspendarea exercitarii dreptului de a conduce se dispune pe întreaga perioadă cat dureaza interzicerea dreptului de a exercita profesia sau ocupatia de conducator de autovehicul.  +  Articolul 111 (1) Permisul de conducere sau dovada înlocuitoare a acestuia se reţine în următoarele cazuri: a) la cumularea a cel puţin 15 puncte de penalizare; b) când titularul acestuia a săvârşit una dintre infracţiunile prevăzute la art. 85, art. 86 alin. (2), art. 87 alin. (1), (2), (4) şi (5), art. 89 alin. (1), art. 90 alin. (1) şi la art. 92 alin. (3) şi (5); c) la săvârşirea uneia dintre contravenţiile prevăzute la art. 100 alin. (3), art. 101 alin. (3), art. 102 alin. (3) şi în situaţia prevăzută la art. 115 alin. (1); d) când titularul acestuia a fost declarat inapt pentru a conduce autovehicule sau tramvaie; e) când prezintă modificări, ştersături sau adăugări ori este deteriorat; f) când se află în mod nejustificat asupra altei persoane; g) când perioada de valabilitate a expirat. (2) La reţinerea permisului de conducere, în cazurile prevăzute la alin. (1), titularului acestuia i se eliberează o dovadă înlocuitoare cu sau fără drept de circulaţie. (3) În situaţiile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi d), precum şi în cele menţionate la art. 85 alin. (2) şi (4), art. 86 alin. (2), art. 87 alin. (1), (2), (4) şi (5), art. 89 alin. (1), art. 90 alin. (1), art. 92 alin. (3) şi (5) şi la art. 102 alin. (3) lit. a) şi c), dovada înlocuitoare a permisului de conducere se eliberează fără drept de circulaţie. (4) Permisul de conducere al conducătorului de autovehicul sau de tramvai, implicat într-un accident de circulaţie din care a rezultat uciderea sau vătămarea corporală a unei persoane, se reţine de către poliţia rutieră dacă acesta a încălcat o regulă de circulaţie, eliberându-se dovada înlocuitoare fără drept de circulaţie, în situaţia în care regula de circulaţie încălcată este una dintre cele prevăzute la art. 102 alin. (3) lit. a) şi c), sau dovada înlocuitoare cu drept de circulaţie pentru o perioadă de 15 zile, în celelalte cazuri. (5) În situaţiile prevăzute la alin. (1) lit. e) şi g), art. 85 alin. (1) şi (3), art. 100 alin. (3), la art. 101 alin. (3) şi art. 102 alin. (3) lit. b) şi e), dovada înlocuitoare a permisului de conducere se eliberează cu drept de circulaţie pentru o perioadă de 15 zile. (6) La cererea titularului permisului de conducere reţinut în condiţiile alin. (1) lit. b) sau ale alin. (4), procurorul care efectuează urmărirea penală sau exercită supravegherea cercetării penale ori, în faza de judecată, instanţa de judecată învestită cu soluţionarea cauzei poate dispune prelungirea dreptului de circulaţie, cu câte cel mult 30 de zile, până la dispunerea neînceperii urmăririi penale, scoaterii de sub urmărire penală ori încetării urmăririi penale sau, după caz, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti. Modul de soluţionare a cererii de prelungire a dreptului de circulaţie se comunică şi şefului poliţiei rutiere pe raza căreia s-a comis fapta. (7) Alineatele (3)-(5) se aplică în mod corespunzător şi în situaţia în care se reţine dovada înlocuitoare a permisului reţinut pentru o faptă săvârşită anterior, aflată în termenul de valabilitate. Termenul de valabilitate al noii dovezi nu îl poate depăşi pe cel al primei dovezi.------------Art. 111 a fost modificat de articolul unic din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 146 din 4 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 754 din 7 noiembrie 2008.  +  Articolul 112 (1) Certificatul de inmatriculare sau de înregistrare ori dovada inlocuitoare a acestuia se retine de către politia rutiera în urmatoarele cazuri: a) vehiculul nu are efectuata inspecţia tehnica periodica valabila; b) nu sunt respectate normele tehnice constructive referitoare la transportul produselor periculoase; c) vehiculul circula noaptea fără faruri sau lampi de semnalizare, dispozitivele de iluminare şi semnalizare luminoase, mijloacele fluorescent-reflectorizante, prevăzute în normele tehnice în vigoare; d) vehiculul circula cu defectiuni majore la sistemele de iluminare-semnalizare sau cu alte dispozitive decat cele omologate; e) sistemul de franare de serviciu este defect; f) sistemul de franare de ajutor sau de stationare este defect; g) mecanismul de direcţie prezinta uzuri peste limitele admise; h) anvelopele au alte dimensiuni sau caracteristici decat cele prevăzute în cartea de identitate a vehiculului, prezinta taieturi sau rupturi ale cordului ori sunt uzate peste limita legal admisa; i) zgomotul în mers sau stationare depăşeşte limita legal admisa pentru tipul respectiv de vehicul; j) motorul emite noxe poluante peste limitele legal admise; k) elementele dispozitivului de cuplare pentru remorcare prezinta uzuri pronuntate ori nu sunt compatibile, fiind de natura sa provoace desprinderea remorcii sau dezechilibrarea ansamblului; l) autovehiculul sau tramvaiul are aplicate pe parbriz, luneta sau geamurile laterale afise sau reclame publicitare, folii neomologate şi/sau nemarcate corespunzător ori accesorii care restrang sau estompeaza vizibilitatea în timpul mersului, atât din interior, cat şi din exterior; m) autovehiculul are aplicat pe partea frontala şi/sau posterioara a acestuia afise, inscrisuri sau reclame care diminueaza eficacitatea dispozitivelor de iluminare şi semnalizare luminoasa ori citirea numarului de inmatriculare; n) autovehiculul prezinta scurgeri semnificative de carburant sau lubrifiant; o) placutele cu numărul de inmatriculare sau de înregistrare nu sunt conforme cu standardul ori au aplicate dispozitive de iluminare, altele decat cele omologate; p) datele din certificatul de inmatriculare sau de înregistrare nu concorda cu caracteristicile tehnice ale vehiculului; r) vehiculul nu a fost radiat din circulatie în cazurile prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă; s) vehiculul nu este asigurat de raspundere civila în caz de pagube produse tertilor prin accidente de circulatie, conform legii; t) deţinătorul vehiculului nu a preschimbat certificatul de inmatriculare sau de înregistrare, în conformitate cu prevederile legale; u) vehiculul nu are montata una dintre placutele cu numărul de inmatriculare sau de înregistrare; v) vehiculul are lipsa elemente ale caroseriei ori aceasta este intr-o stare avansată de degradare; x) lipsa dotarilor obligatorii pe autovehicule destinate invatarii conducerii autovehiculelor în procesul instruirii persoanelor în vederea obtinerii permisului de conducere, prevăzute de reglementarile în vigoare. (2) În situaţiile prevăzute la alin. (1) lit. b), c), e), g), k), o), p), r) şi s), la retinerea certificatului de inmatriculare sau de înregistrare, politistul rutier elibereaza conducătorului de vehicul o dovadă inlocuitoare fără drept de circulatie, iar în cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a), d), f), h), i), j), l), m), n), t), u), v) şi x), o dovadă inlocuitoare cu drept de circulatie pentru 15 zile. (3) În situaţiile prevăzute la alin. (1) lit. b), o), p), r) şi s), odata cu retinerea certificatului de inmatriculare politistul rutier retrage şi placutele cu numărul de inmatriculare sau de înregistrare. (4) Certificatul de inmatriculare sau de înregistrare şi placutele cu numărul de inmatriculare sau de înregistrare, cu excepţia celor care nu corespund standardelor, se restituie proprietarului sau utilizatorului vehiculului de către politia rutiera, la prezentarea de către acesta a dovezii încetării motivului pentru care documentul a fost retinut, în condiţiile prevăzute în regulament.  +  Articolul 113 (1) Permisul de conducere se restituie titularului: a) la expirarea perioadei de suspendare;------------Lit. b) a alin. (1) al art. 113 a fost abrogata de pct. 54 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 69 din 28 iunie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 443 din 29 iunie 2007. c) la încetarea masurii de siguranţă prevăzute la art. 112 lit. c) din Codul penal;------------Lit. d) a alin. (1) al art. 113 a fost abrogata de pct. 54 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 69 din 28 iunie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 443 din 29 iunie 2007. e) în baza hotărârii judecătorești rămase definitive prin care s-a dispus achitarea inculpatului ori procesul-verbal de constatare a contraventiei a fost anulat; f) la încetarea cauzelor pentru care a fost retras permisul de conducere în condiţiile art. 97 alin. (4), certificata printr-un act medico-legal.(1^1) Titularul permisului de conducere eliberat de o autoritate străină, împotriva caruia s-a dispus suspendarea dreptului de a conduce, poate solicita sefului politiei rutiere pe raza careia a fost constatata fapta, restituirea documentului, înainte de expirarea perioadei de suspendare, cu cel mult o zi lucratoare înainte de data parasirii teritoriului României.------------Alin. (1^1) al art. 113 a fost introdus de pct. 55 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 69 din 28 iunie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 443 din 29 iunie 2007.(1^2) În situaţia restituirii permisului de conducere potrivit alin. (1^1), Inspectoratul General al Politiei Române comunică sancţiunea aplicata autorităţii straine care a eliberat documentul.------------Alin. (1^2) al art. 113 a fost introdus de pct. 55 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 69 din 28 iunie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 443 din 29 iunie 2007. (2) Permisul de conducere se restituie de către politia rutiera în condiţiile stabilite în regulament.  +  Articolul 114 (1) Anularea permisului de conducere se dispune în urmatoarele cazuri: a) titularul permisului de conducere a fost condamnat printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă pentru o infractiune care a avut ca rezultat uciderea sau vatamarea corporala a unei persoane, savarsita ca urmare a nerespectarii regulilor de circulatie; b) titularul permisului de conducere a fost condamnat printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă pentru infractiunile prevăzute la art. 85, art. 86 alin. (2), art. 87 alin. (1), (2), (4) şi (5), art. 89 alin. (1) şi (2), art. 90 alin. (1) şi la art. 92 alin. (3);--------------Litera c) a alin. (1) al art. 114 a fost abrogata de pct. 32 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 6 septembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 792 din 20 septembrie 2006. d) titularului permisului de conducere i s-a aplicat, printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă, pedeapsa complementara a interzicerii exercitarii profesiei sau ocupatiei de conducator de vehicule, prevăzută la art. 64 lit. c) din Codul penal; e) permisul de conducere a fost obţinut cu incalcarea normelor legale, situaţie constatata de instanţa competenţa. f) permisul de conducere a fost obţinut în perioada în care titularul era cercetat sau judecat în cadrul unui proces penal pentru savarsirea unei infractiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice, atunci când acesta a fost condamnat printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă.------------Lit. f) a alin. (1) al art. 114 a fost introdusa de pct. 56 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 69 din 28 iunie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 443 din 29 iunie 2007. (2) Permisul de conducere se anulează şi în cazul în care titularul acestuia a decedat. (3) Procedura anularii permisului de conducere se stabileste prin regulament.  +  Articolul 115 (1) Suspendarea exercitarii dreptului de a conduce sau anularea permisului de conducere se dispune de către politia rutiera din cadrul Inspectoratului General al Politiei Române şi în cazul în care împotriva titularului acestuia s-a hotarat o astfel de măsura de către o autoritate străină competenţa pentru o faptă savarsita pe teritoriul altui stat, în condiţiile stabilite prin Convenţia europeana cu privire la efectele internationale ale interzicerii exercitarii dreptului de a conduce un vehicul cu motor, adoptata la Bruxelles la 3 iunie 1976, ratificata de România prin Legea nr. 126/1997. (2) Hotărârea asupra suspendarii exercitarii dreptului de a conduce un vehicul sau anularii permisului de conducere se comunică titularului de către politia rutiera care a dispus măsura.  +  Articolul 116 (1) Persoana al carei permis de conducere a fost anulat ca urmare a ramanerii definitive a unei hotărâri judecătorești de condamnare pentru una dintre faptele prevăzute la art. 114 alin. (1) şi la art. 115 alin. (1) se poate prezenta la examen pentru obtinerea unui nou permis de conducere, pentru toate categoriile avute anterior, după caz, dacă a intervenit una dintre situaţiile urmatoare:--------------Partea introductivă a alin. (1) al art. 116 a fost modificată de pct. 33 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 6 septembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 792 din 20 septembrie 2006. a) au trecut 6 luni de la data executarii pedepsei amenzii sau a pedepsei în regim de privare de libertate ori la locul de muncă; b) a trecut un an de la data gratierii pedepsei sau a ramanerii definitive a hotărârii judecătorești prin care s-a dispus suspendarea condiţionată a executarii pedepsei ori suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere; c) a intervenit amnistia; d) interzicerea dreptului de a exercita profesia sau ocupatia de conducator de autovehicule, prevăzută la art. 64 lit. c) din Codul penal, a expirat sau a fost revocata. (2) Persoana careia i-a fost anulat permisul de conducere, înainte de intrarea în vigoare a prezentei ordonante de urgenta, ca urmare a savarsirii, într-un interval de 6 luni de la restituirea permisului de conducere, a unei fapte care atragea suspendarea exercitarii dreptului de a conduce, se poate prezenta la examen în vederea obtinerii unui nou permis de conducere, fără a fi necesară trecerea vreunui termen de la data aplicarii masurii administrative. (3) Pentru prezentarea la examen în vederea obtinerii unui nou permis de conducere, persoana aflata în una dintre situaţiile prevăzute la alin. (1) şi (2) trebuie să faca dovada ca: a) este apta din punct de vedere medical*);--------------Litera a) a alin. (3) al art. 116 a fost modificată de pct. 33 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 6 septembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 792 din 20 septembrie 2006. b) nu a fost condamnata prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă pentru una dintre infractiunile prevăzute la art. 24 alin. (6), cu excepţia cazurilor în care a intervenit una dintre situaţiile prevăzute la alin. (1).  +  Articolul 117 (1) Imobilizarea unui vehicul se dispune de către politistul rutier în cazul savarsirii de către conducatorul acestuia a uneia dintre urmatoarele fapte: a) conducerea unui vehicul neinmatriculat sau neinregistrat ori cu numar de inmatriculare sau de înregistrare fals ori fără a avea montate placutele cu numărul de inmatriculare sau de înregistrare; b) conducerea unui vehicul a cărui stare tehnica pune în pericol grav siguranţa circulaţiei, deterioreaza drumul public sau afectează mediul; c) conducerea unui vehicul cu incalcarea regulilor referitoare la transportul marfurilor periculoase ori cu gabarite şi/sau mase depăşite; d) conducerea unui vehicul despre care exista date sau indicii ca face obiectul unei fapte de natura penala; e) refuza să se legitimeze; f) se afla sub influenţa bauturilor alcoolice, a produselor sau substanţelor stupefiante ori a medicamentelor cu efecte similare acestora, iar conducerea vehiculului nu poate fi asigurata de o altă persoană; g) nu respecta timpii de conducere şi de odihnă prevăzuţi de lege. (2) Imobilizarea unui vehicul se dispune şi în cazul în care conducatorul acestuia ori unul dintre pasageri savarseste o faptă de natura penala sau este urmarit pentru savarsirea unei infractiuni. (3) Pentru oprirea fortata sau imobilizarea în cazurile prevăzute la alin. (1) şi (2), politia rutiera poate utiliza dispozitive speciale omologate. (4) Procedura de imobilizare a vehiculelor în cazurile prevăzute la alin. (1) şi (2) se stabileste prin regulament.  +  Capitolul VIII Cai de atac împotriva procesului-verbal de constatare a contraventiei  +  Articolul 118 (1) Împotriva procesului-verbal de constatare a contraventiilor se poate depune plangere, în termen de 15 zile de la comunicare, la judecatoria în a carei raza de competenţa a fost constatata fapta. (2) Plangerea suspenda executarea amenzilor şi a sanctiunilor contraventionale complementare de la data înregistrării acesteia până la data ramanerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătorești. (3) Dovada înregistrării plangerii depuse la judecatorie în termenul prevăzut la alin. (1) se prezinta de contravenient la unitatea de politie din care face parte agentul constatator, care va efectua menţiunile în evidente şi îi va restitui permisul de conducere. (4) În termen de 15 zile de la data ramanerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătorești prin care instanţa a respins plangerea împotriva procesului-verbal de constatare a contraventiei, contravenientul este obligat să se prezinte la serviciul politiei rutiere care îl are în evidenta pentru a preda permisul de conducere. (5) Neprezentarea contravenientului în termenul prevăzut la alin. (4), în mod nejustificat, atrage majorarea cu 30 de zile a duratei de suspendare a exercitarii dreptului de a conduce.------------Art. 118 a fost modificat de pct. 57 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 69 din 28 iunie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 443 din 29 iunie 2007.  +  Articolul 119În cazul în care fapta unui conducator de autovehicul sau tramvai a avut ca urmare producerea unui accident de circulatie, instanţa de judecată investita cu solutionarea cauzei va cita unitatea de politie din care face parte agentul constatator, părţile implicate în eveniment şi societatea de asigurare.  +  Articolul 120 (1) Procesul-verbal neatacat în termen de 15 zile de la data comunicarii acestuia ori, după caz, a ramanerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătorești prin care s-a respins plangerea constituie titlu executoriu, fără vreo alta formalitate.------------Alin. (1) al art. 120 a fost modificat de pct. 58 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 69 din 28 iunie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 443 din 29 iunie 2007. (2) Procesele-verbale ale cetatenilor straini sau ale cetatenilor români cu domiciliul sau, după caz, rezidenta normala în strainatate, devenite titlu executoriu, se comunică de către politia rutiera pe raza careia s-a produs fapta, Inspectoratului General al Politiei Române.------------Alin. (2) al art. 120 a fost modificat de pct. 58 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 69 din 28 iunie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 443 din 29 iunie 2007. (3) Politia rutiera din cadrul Inspectoratului General al Politiei Române comunică în scris Inspectoratului General al Politiei de Frontiera, în cel mult 6 luni de la primirea titlului executoriu, numele şi prenumele contravenientului, numărul pasaportului şi al procesului-verbal de constatare a contraventiei, precum şi suma datorata, pentru a fi luate în evidenta şi a fi condiţionată intrarea pe teritoriul României a contravenientului.  +  Articolul 121------------Alin. (1) al art. 121 a fost abrogat de pct. 59 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 69 din 28 iunie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 443 din 29 iunie 2007. (2) Executarea sanctiunii contraventionale complementare se prescrie în acelasi termen în care se prescrie sancţiunea contraventionala principala.  +  Capitolul IX Atribuţii ale unor ministere şi ale altor autorităţi ale administraţiei publice  +  Articolul 122Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului are urmatoarele atribuţii: a) ia măsuri pentru menţinerea permanenta în stare tehnica buna a drumurilor pe care le administreaza; b) ia măsuri pentru instalarea, aplicarea şi întreţinerea mijloacelor de semnalizare rutiera, precum şi a echipamentelor destinate sigurantei circulaţiei pe drumurile din administrarea sa, cu respectarea standardelor în vigoare; c) autorizeaza efectuarea lucrărilor în zonele de siguranţă şi protecţie a drumurilor din administrarea sa, verifica modul de executare şi respectarea termenelor stabilite; d) stabileste condiţiile tehnice şi metodologia de omologare şi certificare a echipamentelor, pieselor de schimb şi materialelor de exploatare pentru vehicule; e) autorizeaza înfiinţarea şi functionarea statiilor de inspecţie tehnica periodica, supraveghează şi controlează activitatea acestora şi atesta personalul care efectueaza inspecţia tehnica periodica; f) stabileste norme metodologice şi organizeaza pregătirea, examinarea şi atestarea profesionala a instructorilor şi profesorilor de legislatie în domeniul pregatirii candidaţilor pentru obtinerea permisului de conducere, în condiţiile legii; g) stabileste condiţiile tehnice şi metodologice de omologare pentru circulatia pe drumurile publice a vehiculelor, de inspecţie tehnica periodica, de certificare a autenticităţii, de identificare, precum şi de verificare tehnica în trafic a vehiculelor; h) autorizeaza înfiinţarea şi functionarea scolilor pentru pregătirea conducătorilor de autovehicule şi tramvaie; i) stabileste norme obligatorii privind organizarea şi desfăşurarea transporturilor rutiere şi controlează respectarea acestora; j) elaboreaza reglementari specifice în domeniul transporturilor rutiere; k) omologheaza vehicule pentru circulatie; l) certifica şi/sau omologheaza echipamentele, piesele de schimb şi materialele de exploatare pentru vehiculele fabricate în tara sau importate; m) autorizeaza agentii economici care desfăşoară activităţi de reparatii, de reglari, de modificari constructive, de reconstructie a vehiculelor, precum şi de dezmembrare a acestora; n) asigura efectuarea certificării autenticităţii sau a identificarii vehiculelor rutiere, în vederea înmatriculării acestora; o) asigura eliberarea cartii de identitate a vehiculelor rutiere; p) stabileste normele metodologice şi organizeaza pregătirea şi examinarea conducătorilor auto, în vederea obtinerii certificatelor de atestare profesionala. q) elaboreaza, în condiţiile legii, norme privind evaluarea capacităţilor psihologice solicitate în activitatea de conducere a autovehiculelor sau tramvaielor.-------------Litera q) a art. 122 a fost introdusa de pct. 34 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 6 septembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 792 din 20 septembrie 2006.  +  Articolul 123Ministerul Apararii are urmatoarele atribuţii: a) îndrumă, supraveghează şi controlează circulatia pe drumurile publice a vehiculelor aparţinând acestui minister şi controlează respectarea de către conducătorii de vehicule din subordine a regulilor de circulatie; b) coopereaza cu politia rutiera pentru realizarea acţiunilor de însoţire a coloanelor oficiale militare, precum şi a vehiculelor din parcul propriu; c) înregistrează vehiculele din parcul propriu şi tine evidenta acestora; d) pregăteşte personalul din subordine pentru conducerea vehiculelor ministerului şi autorizeaza personalul didactic din scolile de pregatire a conducătorilor auto din sistemul propriu, în vederea obtinerii permisului de conducere; e) organizeaza şi executa inspecţia tehnica periodica a vehiculelor din unitatile aflate în subordinea sa; f) elaboreaza, împreună cu Ministerul Administraţiei şi Internelor, norme privind condiţiile în care pot circula pe drumul public vehiculele speciale de lupta din parcul propriu; g) elaboreaza, împreună cu Ministerul Administraţiei şi Internelor, norme privind controlul circulaţiei autovehiculelor aparţinând Ministerului Apararii şi insotirea coloanelor militare.  +  Articolul 124Ministerul Educatiei şi Cercetarii are urmatoarele atribuţii: a) asigura, prin programa scolara, educatia rutiera a prescolarilor şi elevilor din învăţământul preuniversitar; b) asigura, în unitatile de invatamant specializate, pregătirea cursantilor în vederea obtinerii permisului de conducere; c) îndrumă, coordonează şi controlează, prin inspectoratele scolare, activitatea de educatie rutiera în unitatile de invatamant, inclusiv de pregatire şi de perfectionare a cadrelor didactice desemnate să execute astfel de activităţi; d) asigura materialul didactic pentru laboratoarele de educatie rutiera şi parcurile-şcoala proprii de circulatie.  +  Articolul 125Ministerul Sănătăţii Publice are urmatoarele atribuţii: a) elaboreaza norme referitoare la examinarea medicală a candidaţilor la examenul pentru obtinerea permisului de conducere şi a conducătorilor de vehicule; b) stabileste masurile ce trebuie luate de unitatile sanitare, în scopul prevenirii accidentelor de circulatie generate de cauze medicale; c) elaboreaza norme privind examinarea medicală a conducătorilor de autovehicule şi tramvaie, precum şi norme privind prelevarea probelor biologice în vederea stabilirii intoxicatiei etilice şi a stării de influenţa a produselor şi substanţelor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora asupra comportamentului conducătorilor de autovehicule şi tramvaie;---------------Litera c) a art. 125 a fost modificata de pct. 35 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 6 septembrie 2006 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 792 din 20 septembrie 2006. d) stabileste semnul distinctiv ce se aplică pe ambalajul medicamentelor contraindicate conducerii vehiculelor; e) stabileste şi certifica conţinutul truselor medicale de prim ajutor.  +  Articolul 126Comisia pentru Supraveghere a Asigurarilor împreună cu politia rutiera intocmesc programe de preventie rutiera şi îndrumă, coordonează şi controlează modul de aplicare a acestora. Fondurile necesare desfăşurării acestor programe se asigura de către Comisia de Supraveghere a Asigurarilor împreună cu societăţile de asigurare autorizate.  +  Articolul 127 (1) În scopul coordonarii unei strategii unitare, multidisciplinare în domeniul sigurantei circulaţiei rutiere, în subordinea Guvernului funcţionează Consiliul Interministerial pentru Siguranţa Rutiera*). (2) Atribuţiile Consiliului Interministerial pentru Siguranţa Rutiera se stabilesc prin hotărâre a Guvernului._____________*) În prezent, potrivit art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 437/1995 privind înfiinţarea Consiliului Interministerial pentru Siguranţa Rutiera, acesta este organ consultativ al Guvernului, care asigura conceptia de ansamblu şi coordonarea pe plan naţional a activităţilor privind îmbunătăţirea fluentei circulaţiei şi sigurantei rutiere.  +  Articolul 128 (1) Autorităţile administraţiei publice locale au urmatoarele atribuţii: a) iau măsuri pentru menţinerea permanenta în stare tehnica buna a drumurilor pe care le administreaza, precum şi pentru iluminarea corespunzătoare a acestora, conform legii; b) iau măsuri pentru instalarea, aplicarea şi întreţinerea mijloacelor de semnalizare rutiera şi a echipamentelor destinate sigurantei circulaţiei, conform standardelor în vigoare, ţinând evidenta acestora; c) intocmesc şi actualizeaza planurile de organizare a circulaţiei pentru localităţile urbane şi iau măsuri pentru realizarea lucrărilor ce se impun în vederea asigurarii fluentei şi sigurantei traficului, precum şi a reducerii nivelurilor de emisii poluante, cu avizul politiei rutiere; d) stabilesc reglementari referitoare la regimul de acces şi circulatie, stationare şi parcare pentru diferite categorii de vehicule, cu avizul politiei rutiere; e) iau măsuri pentru amenajarea de trotuare şi drumuri laterale pentru circulatia pietonilor, vehiculelor cu tractiune animala, a tractoarelor, de piste pentru biciclete, precum şi de benzi destinate exclusiv transportului public de persoane pe drumurile pe care le administreaza, cu avizul politiei rutiere; f) înregistrează şi ţin evidenta vehiculelor nesupuse înmatriculării; g) iau măsuri pentru ridicarea şi depozitarea, în spatii special amenajate, a autovehiculelor, remorcilor, caroseriilor sau subansamblurilor acestora, devenite improprii din punct de vedere tehnic pentru a circula pe drumurile publice, abandonate sau parasite pe domeniul public; h) iau măsuri pentru asigurarea spatiului şi depozitarii vehiculelor cu tractiune animala, depistate circuland pe drumurile publice pe care le este interzis accesul; i) sprijina activităţile organizate de Ministerul Educatiei şi Cercetarii şi de Ministerul Administraţiei şi Internelor pentru educatia rutiera a elevilor. (2) Proiectele de sistematizare a localitatilor, de reglementare a circulaţiei, precum şi a drumurilor publice din interiorul şi din afara acestora, elaborate de autorităţile publice locale, vor fi avizate de seful politiei rutiere a judeţului, municipiului Bucureşti sau, după caz, al politiei rutiere din Inspectoratul General al Politiei Române.  +  Articolul 129 (1) Ministerul Administraţiei şi Internelor şi autorităţile administraţiei publice locale iau măsuri pentru popularizarea regulilor de circulatie în randul tuturor persoanelor care folosesc drumurile publice şi în acest scop vor prevedea în planurile anuale fondurile necesare. (2) În unitatile de invatamant prescolar, primar şi gimnazial obligatoriu se desfăşoară cel puţin o ora de educatie rutiera pe săptămâna, pe parcursul anului scolar. (3) Mass-media poate sprijini actiunile Ministerului Administraţiei şi Internelor şi ale autorităţilor administraţiei publice locale în legătură cu popularizarea regulilor de circulatie pe drumurile publice. (4) Politia rutiera din cadrul Inspectoratului General al Politiei Române se va implica în realizarea programelor de siguranţă rutiera, stabilite de Comisia Economica pentru Europa a Organizaţiei Natiunilor Unite.  +  Articolul 130Orele de educatie rutiera din instituţiile de invatamant prescolar, primar şi gimnazial se desfăşoară potrivit programei aprobate prin ordin comun al ministrului educatiei şi cercetării şi al ministrului administraţiei şi internelor, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.  +  Capitolul X Dispozitii finale  +  Articolul 131În desfăşurarea activităţilor de prevenire a accidentelor rutiere, politia rutiera poate solicita sprijinul unor asociaţii profesionale şi al unor conducatori de autovehicule, care consimt sa participe voluntar la acestea, conform legii.  +  Articolul 132Anual se stabilesc fonduri din bugetul Ministerului Administraţiei şi Internelor, destinate campaniilor şi activităţilor de educatie rutiera.  +  Articolul 133 (1) Modelele indicatoarelor, marcajelor şi semnalelor luminoase, precum şi semnalele politistilor rutieri sunt prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanţă de urgenţă. (2) Anexa prevăzută la alin. (1) poate fi modificata şi completata prin hotărâre a Guvernului, pe baza modificarilor şi completarilor aduse convenţiilor şi acordurilor internationale în domeniu, la care România este parte.  +  Articolul 134 (1) Prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică începând cu data de 1 februarie 2003. Pe aceeasi data se abroga Decretul nr. 328/1966 privind circulatia pe drumurile publice, cu modificările ulterioare, republicat în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 49 din 28 iunie 1984, precum şi orice alte dispozitii contrare prezentei ordonante de urgenta. (2) În termen de 30 de zile de la data publicarii Ministerul Administraţiei şi Internelor va elabora regulamentul de aplicare a prezentei ordonante de urgenta, care se aproba prin hotărâre a Guvernului.  +  Articolul 135În termen de 90 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a legii de aprobare a prezentei ordonante de urgenta*), la propunerea Ministerului Administraţiei şi Internelor, Guvernul va emite hotărârea de modificare şi completare a Hotărârii Guvernului nr. 85/2003 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, denumit regulament în cuprinsul prezentei ordonante de urgenta, care se va publică în Monitorul Oficial al României, Partea I._____________*) Legea nr. 49/2006 pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 246 din 20 martie 2006.  +  Articolul 136În termen de 90 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a legii de aprobare a prezentei ordonante de urgenta, ministerele cu atribuţii în domeniul circulaţiei pe drumurile publice vor elabora, vor aproba şi vor publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, normele de aplicare a prevederilor prezentei ordonante de urgenta, după cum urmeaza: a) Ministerul Administraţiei şi Internelor, pentru prevederile art. 15 alin. (4), art. 23 alin. (10), art. 24 alin. (2) şi ale art. 83 alin. (4); b) Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, pentru prevederile art. 23 alin. (3^3) şi (3^5) şi ale art. 66 alin. (3);---------------Lit. b) a art. 136 a fost modificata de pct. 26 al art. I din LEGEA nr. 6 din 9 ianuarie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 30 din 17 ianuarie 2007. c) Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului şi Ministerul Administraţiei şi Internelor, pentru prevederile art. 9 alin. (2) şi ale art. 14 alin. (2); d) Ministerul Sănătăţii Publice, pentru prevederile art. 22 alin. (2), (5) şi (7), art. 87 alin. (3), art. 88 alin. (2) şi ale art. 125 lit. a);--------------Litera d) a art. 136 a fost modificata de pct. 36 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 6 septembrie 2006 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 792 din 20 septembrie 2006.--------------Litera e) a art. 136 a fost abrogata de pct. 37 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 6 septembrie 2006 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 792 din 20 septembrie 2006. f) Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, Ministerul Educatiei şi Cercetarii şi Ministerul Administraţiei şi Internelor, pentru prevederile art. 23 alin. (5) şi (8); g) Ministerul Apararii şi Ministerul Administraţiei şi Internelor, pentru prevederile art. 123 lit. f) şi g); h) Ministerul Educatiei şi Cercetarii şi Ministerul Administraţiei şi Internelor, pentru prevederile art. 130.  +  Articolul 137Anexa face parte integrantă din prezenta ordonanţă de urgenţă.---------------NOTĂ:Reproducem mai jos textul art. II din Legea nr. 49/2006 pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, care nu a fost inclus în forma republicată a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 195/2002:"Art. IIPrezenta lege intră în vigoare în termen de 6 luni de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I."  +  AnexăModelele indicatoarelor, marcajelor şi semnalelor luminoase, precum şi semnalele politistilor rutieri