ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 54 din 23 iunie 2010 privind unele măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 421 din 23 iunie 2010



    Având în vedere necesitatea combaterii în regim de maximă urgență a fraudei fiscale în domeniul TVA pentru livrările de: cereale, plante tehnice, legume, fructe, carne, zahăr, făină, pâine și produse de panificație,având în vedere necesitatea stabilirii unor standarde minime comune pentru înregistrarea și scoaterea din evidență a persoanelor impozabile care efectuează operațiuni de comerț intracomunitar, în special achiziții intracomunitare de bunuri, în vederea diminuării evaziunii fiscale în domeniul TVA,pentru asigurarea unei mai bune monitorizări a operatorilor economici care desfășoară operațiuni cu produse accizabile, respectiv produse energetice, alcool și băuturi alcoolice și tutun prelucrat, în vederea accelerării încasării accizelor la bugetul de stat și a diminuării evaziunii fiscale în domeniu,în scopul întăririi supravegherii și controlului vamal al activității de introducere și comercializare a mărfurilor în regim duty-free,pentru instituirea unor pârghii care să conducă la creșterea gradului de colectare a veniturilor bugetare,în considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul general public și constituie situații extraordinare, a căror reglementare nu poate fi amânată,în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.  +  Articolul ILegea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:1. Denumirea articolului 158^1 se modifică și va avea următorul cuprins:Baza de date privind operațiunile intracomunitare2. După articolul 158^1 se introduce un nou articol, articolul 158^2, cu următorul cuprins:Registrul operatorilor intracomunitari  +  Articolul 158^2(1) Începând cu data de 1 august 2010, se înființează și se organizează în cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală Registrul operatorilor intracomunitari care cuprinde toate persoanele impozabile și persoanele juridice neimpozabile care efectuează operațiuni intracomunitare, respectiv:a) livrări intracomunitare de bunuri care au locul în România potrivit art. 132 alin. (1) lit. a) și care sunt scutite de taxă în condițiile prevăzute la art. 143 alin. (2) lit. a) și d);b) livrări ulterioare de bunuri efectuate în cadrul unei operațiuni triunghiulare prevăzute la art. 132^1 alin. (5), efectuate în statul membru de sosire a bunurilor și care se declară drept livrări intracomunitare cu cod T în România;c) prestări de servicii intracomunitare, respectiv servicii pentru care se aplică prevederile art. 133 alin. (2), efectuate de persoane impozabile stabilite în România în beneficiul unor persoane impozabile nestabilite în România, dar stabilite în Comunitate, altele decât cele scutite de TVA în statul membru în care acestea sunt impozabile;d) achiziții intracomunitare de bunuri taxabile care au locul în România potrivit prevederilor art. 132^1;e) achiziții intracomunitare de servicii, respectiv cele pentru care se aplică prevederile art. 133 alin. (2), efectuate în beneficiul unor persoane impozabile stabilite în România, inclusiv persoane juridice neimpozabile înregistrate în scopuri de TVA potrivit art. 153 sau 153^1, de către persoane impozabile nestabilite în România, dar stabilite în Comunitate, și pentru care beneficiarul are obligația plății taxei potrivit art. 150 alin. (2).(2) La data solicitării înregistrării în scopuri de TVA potrivit art. 153 sau 153^1 persoanele impozabile și persoanele juridice neimpozabile vor solicita organului fiscal competent și înscrierea în Registrul operatorilor intracomunitari dacă intenționează să efectueze una sau mai multe operațiuni intracomunitare, de natura celor prevăzute la alin. (1).(3) Persoanele înregistrate în scopuri de TVA potrivit art. 153 și 153^1 vor solicita înscrierea în Registrul operatorilor intracomunitari dacă intenționează să efectueze una sau mai multe operațiuni intracomunitare de natura celor prevăzute la alin. (1), înainte de efectuarea respectivelor operațiuni.(4) În vederea înscrierii în Registrul operatorilor intracomunitari, persoanele impozabile și persoanele juridice neimpozabile trebuie să depună la organul fiscal competent o cerere de înregistrare însoțită și de alte documente doveditoare, stabilite prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală. În cazul persoanelor impozabile este obligatorie prezentarea cazierului judiciar eliberat de autoritatea competentă din România al asociaților, cu excepția societăților pe acțiuni, și al administratorilor.(5) În cazul persoanelor prevăzute la alin. (2), organul fiscal va analiza și va dispune aprobarea sau respingerea motivată a cererii de înregistrare în Registrul operatorilor intracomunitari, în termen de 10 zile calendaristice de la data înregistrării cererii de înregistrare la organul fiscal competent.(6) În cazul persoanelor prevăzute la alin. (3), organul fiscal va verifica îndeplinirea condiției prevăzute la alin. (8) lit. b) și va dispune aprobarea sau respingerea de îndată a cererii. (la 28-07-2010, Alin. (6) al art. 158^2 de la pct. 2 al art. I a fost modificat de RECTIFICAREA nr. 54 din 23 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 526 din 28 iulie 2010. ) (7) Aprobarea sau respingerea cererii de înscriere în Registrul operatorilor intracomunitari se face prin decizie emisă de organul fiscal competent, care se comunică solicitantului conform Codului de procedură fiscală. Înregistrarea în Registrul operatorilor intracomunitari produce efecte începând cu data comunicării deciziei în condițiile prevăzute de Codul de procedură fiscală.(8) Nu pot fi înscrise în Registrul operatorilor intracomunitari:a) persoanele impozabile și persoanele juridice neimpozabile care nu sunt înregistrate în scopuri de TVA conform art. 153 sau 153^1;b) persoanele impozabile care au ca asociat sau administrator o persoană împotriva căreia s-a pus în mișcare acțiunea penală și/sau care are înscrise în cazierul judiciar infracțiuni în legătură cu oricare dintre operațiunile prevăzute la alin. (1).(9) Organul fiscal competent va radia din Registrul operatorilor intracomunitari persoanele impozabile care depun o cerere în acest sens.(10) Organul fiscal competent va radia din oficiu din Registrul operatorilor intracomunitari:a) persoanele impozabile și persoanele juridice neimpozabile care figurează în lista contribuabililor declarați inactivi potrivit legii;b) persoanele impozabile în inactivitate temporară, înscrisă în registrul comerțului, potrivit legii;c) persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform art. 153, care în anul următor înscrierii în registru nu au mai efectuat operațiuni intracomunitare de natura celor prevăzute la alin. (1);d) persoanele înregistrate conform art. 153 sau 153^1, care solicită anularea înregistrării în scopuri de TVA, potrivit legii;e) persoanele impozabile care au ca asociat sau administrator o persoană împotriva căreia s-a pus în mișcare acțiunea penală în legătură cu oricare dintre operațiunile prevăzute la alin. (1).(11) Radierea din Registrul operatorilor intracomunitari se face în baza deciziei emise de către organul fiscal competent, care se comunică solicitantului conform Codului de procedură fiscală. Radierea din Registrul operatorilor intracomunitari produce efecte începând cu data comunicării deciziei în condițiile prevăzute de Codul de procedură fiscală.(12) Persoanele radiate din Registrul operatorilor intracomunitari conform alin. (9) și (10) pot solicita reînscrierea în acest registru după înlăturarea cauzelor care au determinat radierea, dacă intenționează să efectueze una sau mai multe operațiuni intracomunitare, de natura celor prevăzute la alin. (1). Reînscrierea în Registrul operatorilor intracomunitari se efectuează de către organele fiscale în condițiile prevăzute de prezentul articol. De asemenea pot solicita înregistrarea în Registrul operatorilor intracomunitari persoanele prevăzute la alin. (8) lit. a), dacă la data solicitării sunt înregistrate în scopuri de TVA conform art. 153 sau 153^1, precum și persoanele prevăzute la alin. (8) lit. b), după înlăturarea cauzelor pentru care persoanele respective nu au fost eligibile pentru înscrierea în registru.(13) Organizarea și funcționarea Registrului operatorilor intracomunitari, inclusiv procedura de înscriere și de radiere din acest registru, se aprobă prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală.(14) Persoanele care nu figurează în Registrul operatorilor intracomunitari nu au un cod valabil de TVA pentru operațiuni intracomunitare, chiar dacă acestea sunt înregistrate în scopuri de TVA conform art. 153 sau 153^1.3. La articolul 160 alineatul (2), după litera b) se introduce o nouă literă, litera c), cu următorul cuprins:c) livrarea de bunuri din următoarele categorii: cereale, plante tehnice, legume, fructe, carne, zahăr, făină, pâine și produse de panificație, astfel cum sunt stabilite prin ordin al ministrului finanțelor publice, la propunerea președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală.4. La articolul 177, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:  +  Articolul 177(1) Pentru țigarete, acciza datorată este egală cu suma dintre acciza specifică și acciza ad valorem, dar nu mai puțin de 96% din acciza totală pentru țigarete, care reprezintă acciza minimă. Când suma dintre acciza specifică și acciza ad valorem este mai mică decât acciza minimă, se plătește acciza minimă.5. La articolul 206^21, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:(2) Depozitarea exclusivă a produselor accizabile în regim suspensiv de accize poate avea loc în:a) antrepozitele fiscale ale antrepozitarilor autorizați pentru producția de produse energetice și ale persoanelor afiliate acestora, în sensul prevăzut la titlul I art. 7 pct. 21, pentru un număr maxim de 8 antrepozite fiscale de depozitare pentru fiecare antrepozitar autorizat pentru producția de astfel de produse din România, inclusiv persoanele afiliate acestuia. În înțelesul acestei prevederi, antrepozitarul autorizat pentru producția de produse energetice este operatorul economic care deține instalații și utilaje pentru rafinarea țițeiului și prelucrarea fracțiilor rezultate în vederea obținerii de produse supuse accizelor;b) antrepozitele fiscale aflate în zona aeroporturilor, destinate exclusiv aprovizionării aeronavelor cu produse energetice, în baza certificatelor eliberate în acest sens de autoritatea competentă în domeniul aeronautic;c) antrepozitele fiscale ale antrepozitarilor autorizați pentru producția de țigarete a căror cotă de piață reprezintă peste 5% și ale persoanelor afiliate acestora, în sensul prevăzut la titlul I art. 7 pct. 21, pentru un număr maxim de două antrepozite fiscale de depozitare pentru fiecare antrepozitar autorizat pentru producția de astfel de produse din România, inclusiv persoanele afiliate acestuia.6. La articolul 206^21, alineatul (8) se modifică și va avea următorul cuprins:(8) Fac excepție de la prevederile alin. (6) antrepozitele fiscale care livrează produse energetice către aeronave, în condițiile prevăzute în normele metodologice.7. La articolul 206^22 alineatul (3), după litera f) se introduce o nouă literă, litera g), cu următorul cuprins:g) capacitatea maximă de producție a instalațiilor și utilajelor în 24 de ore, declarată pe propria răspundere de persoana fizică sau de administratorul persoanei juridice care intenționează să fie antrepozitar autorizat.8. La articolul 206^22, după alineatul (6) se introduc șase noi alineate, alineatele (7)-(12), cu următorul cuprins:(7) În exercitarea atribuțiilor sale, Comisia poate solicita orice informații și documente de la structurile din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, de la Agenția Națională de Administrare Fiscală și de la alte instituții ale statului, pe care le consideră necesare în soluționarea cererilor înregistrate.(8) În cazul în care solicitarea Comisiei este adresată structurilor din cadrul Ministerului Finanțelor Publice sau Agenției Naționale de Administrare Fiscală, aceasta este obligatorie, constituindu-se ca sarcină de serviciu pentru personalul acestor instituții. Nerespectarea acestei obligații atrage măsurile sancționatorii prevăzute de legislația în vigoare.(9) Comisia poate solicita, după caz, participarea la ședințe a organelor de control care au încheiat actele de control, precum și a reprezentantului legal al societății comerciale în cauză.(10) Activitatea curentă a Comisiei se realizează prin intermediul secretariatului care funcționează în cadrul direcției de specialitate din Ministerul Finanțelor Publice, direcție desemnată prin hotărârea de organizare și funcționare a ministerului.(11) În exercitarea atribuțiilor sale, direcția de specialitate poate solicita de la diferite structuri centrale și teritoriale din cadrul Ministerului Finanțelor Publice și, respectiv, de la Agenția Națională de Administrare Fiscală orice alte informații și documente pe care le consideră necesare în soluționarea cererilor înregistrate.(12) Dacă în urma analizării documentației anexate la cererea înregistrată direcția de specialitate constată că aceasta este incompletă, dosarul în cauză poate fi restituit autorității emitente.9. La articolul 206^23 alineatul (1), litera a) se modifică și va avea următorul cuprins:a) locul urmează a fi folosit pentru producerea, transformarea, deținerea, primirea și/sau expedierea produselor accizabile în regim suspensiv de accize;10. La articolul 206^23 alineatul (1), după litera f) se introduce o nouă literă, litera g), cu următorul cuprins:g) persoana care urmează să își desfășoare activitatea ca antrepozitar autorizat să nu înregistreze obligații fiscale restante la bugetul general consolidat.11. La articolul 206^24 alineatul (2), litera g) se modifică și va avea următorul cuprins:g) perioada de valabilitate a autorizației. Perioada de valabilitate este de 3 ani în cazul contribuabililor mari și mijlocii stabiliți conform reglementărilor în vigoare și de un an în celelalte cazuri;12. La articolul 206^24, după alineatul (6) se introduce un nou alineat, alineatul (7), cu următorul cuprins:(7) Antrepozitarul autorizat care dorește continuarea activității într-un antrepozit fiscal după expirarea perioadei de valabilitate înscrise în autorizația pentru acel antrepozit fiscal va solicita în scris autorității competente reautorizarea ca antrepozit fiscal cu cel puțin 60 de zile înainte de expirarea perioadei de valabilitate, conform precizărilor din normele metodologice.13. La articolul 206^26 alineatul (1), litera a) se modifică și va avea următorul cuprins:a) să constituie în favoarea autorității competente o garanție pentru producția, transformarea și deținerea de produse accizabile în regim suspensiv de accize, precum și o garanție pentru circulația acestor produse în regim suspensiv de accize, în conformitate cu prevederile art. 206^54 și în condițiile stabilite prin normele metodologice;14. La articolul 206^26, după alineatul (2) se introduc trei noi alineate, alineatele (3)-(5), cu următorul cuprins:(3) Cesionarea ori înstrăinarea sub orice formă a acțiunilor sau a părților sociale ale antrepozitarilor autorizați ori ale unui antrepozitar a cărui autorizație a fost anulată sau revocată conform prezentului capitol va fi adusă la cunoștința autorității competente cu cel puțin 60 de zile înainte de realizarea acestei operațiuni, în vederea efectuării inspecției fiscale, cu excepția celor care fac obiectul tranzacțiilor pe piața de capital.(4) Înstrăinarea activelor de natura imobilizărilor corporale care contribuie direct la producția și/sau depozitarea de produse accizabile ale antrepozitarului autorizat ori ale unui antrepozitar a cărui autorizație a fost anulată sau revocată conform prezentului capitol se va putea face numai după ce s-au achitat la bugetul de stat toate obligațiile fiscale ori după ce persoana care urmează să preia activele respective și-a asumat obligația de plată restantă a debitorului printr-un angajament de plată sau printr-un alt act încheiat în formă autentică, cu asigurarea unei garanții sub forma unei scrisori de garanție bancară la nivelul obligațiilor fiscale restante, la data efectuării tranzacției, ale antrepozitarului.(5) Actele încheiate cu încălcarea prevederilor alin. (3) și (4) sunt anulabile la cererea organului fiscal.15. La articolul 206^28 alineatul (2), litera f) se modifică și va avea următorul cuprins:f) antrepozitarul autorizat înregistrează obligații fiscale restante la bugetul general consolidat mai vechi de 60 de zile față de termenul legal de plată.16. La articolul 206^30 alineatul (2), litera b) se modifică și va avea următorul cuprins:b) de la locul de import către oricare dintre destinațiile prevăzute la lit. a), în cazul în care produsele în cauză sunt expediate de un expeditor înregistrat. În sensul prezentului articol, locul de import înseamnă locul unde se află produsele în momentul în care sunt puse în liberă circulație, în conformitate cu art. 79 din Regulamentul (CEE) nr. 2.913/92. Expeditorul înregistrat în România poate să își desfășoare activitatea în această calitate numai în baza autorizației valabile emise de autoritatea competentă.17. La articolul 206^54, alineatele (1), (4) și (5) se modifică și vor avea următorul cuprins:  +  Articolul 206^54(1) Antrepozitarul autorizat, destinatarul înregistrat și expeditorul înregistrat au obligația depunerii la autoritatea competentă a unei garanții, conform prevederilor din normele metodologice, care să asigure plata accizelor care pot deveni exigibile. În situația în care antrepozitarul autorizat, destinatarul înregistrat și expeditorul înregistrat înregistrează obligații fiscale restante cu mai mult de 30 de zile, administrate de Agenția Națională de Administrare Fiscală, garanția se extinde și asupra acestora de drept și fără nicio altă formalitate..............................................................(4) Garanția reprezintă 6% din valoarea accizelor aferente produselor ce ar rezulta la nivelul unui an, potrivit capacităților tehnologice de producție pentru antrepozitul nou-înființat. Pentru antrepozitarii autorizați, valoarea garanției se va calcula prin aplicarea procentului de 6% la valoarea accizelor aferente ieșirilor de produse accizabile din ultimul an, dar nu mai puțin de 6% din valoarea accizelor aferente produselor ce ar rezulta potrivit capacităților tehnologice de producție. Tipul, modul de calcul, valoarea și durata garanției vor fi prevăzute în normele metodologice.(5) Valoarea garanției va fi analizată periodic, pentru a reflecta orice schimbări în volumul afacerii sau în nivelul de accize datorat.18. La articolul 206^54, după alineatul (5) se introduce un nou alineat, alineatul (6), cu următorul cuprins:(6) Garanția aferentă deplasării produselor accizabile în regim suspensiv de accize efectuată de un expeditor înregistrat reprezintă 100% din valoarea accizelor corespunzătoare produselor deplasate, în condițiile prevăzute în normele metodologice.19. La articolul 206^57, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (5), cu următorul cuprins:(5) Modalitatea și condițiile de acordare a scutirilor prevăzute la alin. (1)-(3) vor fi stabilite prin ordin al ministrului finanțelor publice, la propunerea președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală.20. La articolul 206^69, alineatul (10) se modifică și va avea următorul cuprins:(10) În cazul comercializării și transportului de tutun brut și tutun parțial prelucrat, trebuie îndeplinite următoarele cerințe:a) operatorii economici care doresc să comercializeze tutun brut sau tutun parțial prelucrat provenit din operațiuni proprii de import, din achiziții intracomunitare proprii sau din producția internă proprie pot desfășura această activitate numai în baza unei autorizații eliberate în acest scop de către autoritatea competentă;b) tutunul brut sau tutunul parțial prelucrat poate fi comercializat către un operator economic din România numai dacă este antrepozitar autorizat pentru producția de tutun prelucrat, deplasarea tutunului efectuându-se direct către antrepozitul fiscal al acestuia;c) orice deplasare de tutun brut sau de tutun parțial prelucrat pe teritoriul României, realizată de operatorii economici prevăzuți la lit. a), trebuie să fie însoțită de un document comercial în care va fi înscris numărul autorizației operatorului economic.21. La titlul VII "Accize și alte taxe speciale", în anexa nr. 1, la nr. crt. 3 "Băuturi fermentate, altele decât bere și vinuri", subpunctul 3.1 "liniștite", nivelul accizei prevăzut în coloana 5 se modifică și va fi de 100 euro/hl de produs.22. La titlul VII, în anexa nr. 1, la nr. crt. 4 "Produse intermediare", nivelul accizei prevăzut în coloana 5 se modifică și va fi de 165 euro/hl de produs.23. La articolul 296^1 alineatul (1), după litera k) se introduc două noi litere, literele l) și m), cu următorul cuprins:l) deținerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit titlului VII, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 țigarete, 400 țigări de foi de 3 grame, 200 țigări de foi mai mari de 3 grame, peste 1 kg tutun de fumat, băuturi spirtoase peste 200 litri, produse intermediare de alcool peste 300 litri;m) folosirea conductelor mobile, a furtunurilor elastice sau a altor conducte de acest fel, utilizarea rezervoarelor necalibrate, precum și amplasarea înaintea contoarelor a unor canele sau robinete prin care se pot extrage cantități de alcool sau distilate necontorizate.24. La articolul 296^1 alineatul (2), litera a) se modifică și va avea următorul cuprins:a) cu închisoare de la 1 an la 4 ani, cele prevăzute la lit. c), d), e), g), i), l) și m);25. La articolul 296^1, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:(3) După constatarea faptelor prevăzute la alin. (1) lit. c)-i) și k), organul de control competent dispune oprirea activității, sigilarea instalației în conformitate cu procedurile tehnologice de închidere a instalației și înaintează actul de control autorității fiscale care a emis autorizația, cu propunerea de suspendare a autorizației de antrepozit fiscal.  +  Articolul II(1) Abrogat. (la 31-05-2011, Alin. (1) al art. II a fost abrogat de art. II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 49 din 31 mai 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 381 din 31 mai 2011. ) (2) Abrogat. (la 24-11-2018, Alineatul (2) din Articolul II a fost abrogat de Punctul 1, ARTICOL UNIC din LEGEA nr. 271 din 19 noiembrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 984 din 21 noiembrie 2018 ) (3) Abrogat. (la 24-11-2018, Alineatul (3) din Articolul II a fost abrogat de Punctul 1, ARTICOL UNIC din LEGEA nr. 271 din 19 noiembrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 984 din 21 noiembrie 2018 ) (4) Abrogat. (la 24-11-2018, Alineatul (4) din Articolul II a fost abrogat de Punctul 1, ARTICOL UNIC din LEGEA nr. 271 din 19 noiembrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 984 din 21 noiembrie 2018 )  +  Articolul IIIAbrogat. (la 24-11-2018, Articolul III a fost abrogat de Punctul 2, ARTICOL UNIC din LEGEA nr. 271 din 19 noiembrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 984 din 21 noiembrie 2018 )  +  Articolul IV(1) Prevederile art. I pct. 4, 21 și 22 se aplică începând cu data de 1 iulie 2010.(2) Autorizațiile deținute de antrepozitarii autorizați pentru antrepozitele fiscale de depozitare produse accizabile, cu excepția situațiilor prevăzute la art. I pct. 5, își încetează valabilitatea la data de 1 septembrie 2010.(3) Antrepozitarii autorizați pentru producția de produse energetice și antrepozitarii autorizați pentru producția de țigarete, inclusiv persoanele afiliate acestora, prevăzuți la art. I pct. 5, care la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență dețin mai mult de 8 antrepozite fiscale de depozitare de produse energetice și mai mult de două antrepozite fiscale de depozitare țigarete, au obligația ca în termen de 10 zile lucrătoare de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență să comunice Comisiei pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor lista antrepozitelor fiscale de depozitare, în număr de maximum 8, respectiv două, pentru care se intenționează reautorizarea acestora.(4) După 48 de ore de la data intrării în vigoare a prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, cu excepția cazurilor prevăzute la art. I pct. 5, se interzice deplasarea produselor accizabile în regim suspensiv de accize către antrepozite fiscale de depozitare.(5) Antrepozitarii autorizați care la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență dețin autorizații valabile, care au depășit perioada de 3 ani în cazul contribuabililor mari și mijlocii stabiliți conform reglementărilor în vigoare și, respectiv, de un an în celelalte cazuri de la data de începere a valabilității autorizației și doresc să își continue activitatea ca antrepozitar autorizat, au obligația de a solicita reautorizarea până la data de 31 august 2010 inclusiv, în condițiile prevăzute în Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 44/2004, cu modificările și completările ulterioare.(6) Antrepozitarii autorizați care dețin autorizații valabile la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, a căror valabilitate, până la data de 31 august 2010, nu depășește 3 ani în cazul contribuabililor mari și mijlocii și, respectiv, un an în cazul contribuabililor mici de la data de începere a valabilității autorizației, au obligația de a se conforma prevederilor art. I pct. 13, 15 și 17 până la data de 31 august 2010 inclusiv.(7) Nerespectarea prevederilor alin. (5) și (6) atrage revocarea autorizațiilor de antrepozit fiscal.  +  Articolul VOrdonanța de urgență a Guvernului nr. 104/2002 privind regimul vamal al mărfurilor comercializate în regim duty-free, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 676 din 11 septembrie 2002, aprobată cu modificări prin Legea nr. 132/2003, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:1. Titlul ordonanței de urgență se modifică și va avea următorul cuprins:ORDONANȚĂ DE URGENȚĂprivind comercializarea mărfurilor în regim duty-free2. Articolul 1 se modifică și va avea următorul cuprins:  +  Articolul 1(1) Prezenta ordonanță de urgență stabilește condițiile în care se pot comercializa mărfuri în regim duty-free.(2) Operatorii economici introduc mărfuri în vederea comercializării în magazinele duty-free/duty-free diplomatice, numai după plata accizei, taxei pe valoarea adăugată și taxelor vamale, după caz.(3) Operatorii economici autorizați conform prevederilor prezentei ordonanțe de urgență comercializează mărfurile prevăzute la art. 2 alin. (2) în regim duty-free, în limita cantităților destinate uzului personal, la prețuri care nu includ taxa vamală, taxa pe valoarea adăugată și acciza aferentă, după caz.(4) Operatorii economici autorizați conform prevederilor prezentei ordonanțe de urgență comercializează mărfurile prevăzute în anexa la prezenta ordonanță de urgență, cu excepția mărfurilor prevăzute la art. 2 alin. (2), în regim duty-free, la prețuri care nu includ taxa vamală, taxa pe valoarea adăugată și acciza aferentă, după caz.(5) Mărfurilor comercializate prin magazinele autorizate, în valută, potrivit legii, în regim duty-free, li se aplică regimul vamal de export.(6) Operatorii economici autorizați pot solicita restituirea taxei vamale, a taxei pe valoarea adăugată și a accizei, după caz, aferente produselor comercializate conform prezentei ordonanțe de urgență prin magazinele duty-free/duty-free diplomatice.(7) Pentru mărfurile prevăzute la art. 2 alin. (2), operatorii economici autorizați să comercializeze mărfuri în regim duty-free prin magazine situate în punctele de control pentru trecerea frontierei de stat terestre cu țările terțe pot solicita restituirea taxei vamale, a taxei pe valoarea adăugată și a accizei, după caz, aferente produselor comercializate, în limita cantitativă destinată uzului personal.(8) Procedura și condițiile de restituire a taxei vamale, a taxei pe valoarea adăugată și a accizei aferente produselor comercializate prin magazinele duty-free/duty-free diplomatice, conform prezentei ordonanțe de urgență, se stabilesc prin ordin al ministrului finanțelor publice, la propunerea președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală.3. Articolul 2 se modifică și va avea următorul cuprins:  +  Articolul 2(1) În înțelesul prezentei ordonanțe de urgență cantități destinate uzului personal reprezintă cantitățile care sunt destinate folosirii la un nivel rezonabil pentru consumul individual, familial ori pentru cadouri, fără a fi utilizate în scopul revânzării.(2) Pentru produsele din tutun, băuturile distilate, rachiuri, lichioruri și alte băuturi spirtoase, bere, vinuri, vermuturi și alte băuturi fermentate, cantitățile destinate uzului personal pentru o persoană într-un interval de 24 de ore sunt limitate la:a) țigarete - două pachete țigarete/călător/zi;b) țigări (cu o greutate maximă de 3 grame/bucată) - 100 de bucăți;c) țigări de foi - 20 de bucăți;d) tutun de fumat - 250 grame;e) băuturi spirtoase - 1 litru;f) produse intermediare - 2 litri;g) vinuri sau băuturi fermentate - 20 litri;h) bere - 25 litri."4. La articolul 3, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:(2) Lista cuprinzând mărfurile care pot fi comercializate în regim duty-free este prevăzută în anexă.5. Articolul 4 se modifică și va avea următorul cuprins:  +  Articolul 4Comercializarea mărfurilor cu amănuntul, în valută, în regim duty-free, se face numai în baza autorizației eliberate de Ministerul Finanțelor Publice.6. Articolul 5 se modifică și va avea următorul cuprins:  +  Articolul 5Pentru fiecare an de funcționare a magazinelor duty-free se datorează o taxă anuală de 100.000 euro pentru fiecare magazin. Aceeași taxă se datorează și în cazul comercializării mărfurilor în valută, în regim duty-free, prin magazinele diplomatice sau la bordul aeronavelor care efectuează curse directe având ca destinație un stat terț.7. Articolul 8 se modifică și va avea următorul cuprins:  +  Articolul 8(1) Taxa pentru fiecare an de funcționare a magazinelor prin care se comercializează mărfuri în regim duty-free prin magazinele duty-free/duty-free diplomatice și, respectiv, de comercializare în regim duty-free a mărfurilor la bordul aeronavelor se achită pentru următorii ani cel mai târziu cu 10 zile calendaristice înainte de expirarea anului de funcționare precedent.(2) În situația în care operatorii economici autorizați renunță la autorizațiile de funcționare a magazinelor în regim duty-free emise în favoarea acestora, înainte de expirarea autorizațiilor respective, taxa anuală de autorizare se reduce în mod corespunzător cu perioada de nefuncționare din anul de funcționare înscris în autorizațiile emise.(3) Restituirea diferențelor de taxă de autorizare anuală se va face la solicitarea operatorilor economici de către unitățile Trezoreriei Statului în lei. Solicitarea va conține obligatoriu perioada de nefuncționare a magazinului, însoțită de certificarea privind perioada de nefuncționare emisă de biroul/punctul vamal în a cărui rază de competență se află magazinul. Valoarea în lei se determină prin transformarea sumei în euro la cursul de schimb stabilit și comunicat de Banca Națională a României în fiecare zi de joi. Acest curs se utilizează pe toată durata săptămânii următoare pentru sumele de restituit în cursul acelei săptămâni.(4) Perioada de nefuncționare, în sensul prezentei ordonanțe de urgență, reprezintă intervalul dintre data de la care încetează comercializarea mărfurilor în regim duty-free și data de expirare a anului de funcționare sau data de expirare a valabilității autorizației de funcționare, după caz.(5) Procedura de restituire a diferenței din taxa de autorizare anuală se va stabili prin ordin al ministrului finanțelor publice, la propunerea președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală.8. Articolul 9 se modifică și va avea următorul cuprins:  +  Articolul 9Vânzarea mărfurilor în regim duty-free se efectuează pe baza următoarelor documente:a) pentru magazinele duty-free: pe baza pașaportului sau a cărții de identitate și a cărții de îmbarcare, în cazul transporturilor aeriene;b) pentru magazinele diplomatice: pe bază de comenzi scrise, emise de misiunile diplomatice, avizate de autoritatea vamală competentă, în limita cotelor stabilite de Ministerul Afacerilor Externe, cu respectarea acordurilor internaționale în domeniu semnate de România."9. După articolul 9 se introduc șapte noi articole, articolele 9^1-9^7, cu următorul cuprins:  +  Articolul 9^1(1) Mărfurile sunt comercializate în regim duty-free numai în ambalaje și în cantități destinate uzului personal, astfel cum acestea sunt definite la art. 2.(2) Prețurile mărfurilor destinate comercializării în regim duty-free vor fi exprimate în euro și vor fi afișate la vedere.(3) Comercializarea mărfurilor către cumpărători se face numai în condițiile emiterii de bonuri sau de facturi.(4) Bonurile trebuie să conțină următoarele date:a) denumirea persoanei juridice autorizate, sediul acesteia și codul fiscal;b) numărul bonului - numerele se dau în ordine crescătoare;c) identitatea cumpărătorului: numele și prenumele, felul și numărul documentului de trecere a frontierei de stat, autoritatea emitentă a actului de identitate;d) numărul cursei, în cazul transportului aerian;e) felul produsului vândut;f) unitatea de măsură;g) cantitatea;h) valoarea unitară și totală;i) data vânzării.  +  Articolul 9^2(1) Aparatele de marcat electronice fiscale din dotarea magazinelor duty-free și duty-free diplomatice vor fi conectate on-line la un server din cadrul biroului/punctului vamal în a cărui rază de competență se află magazinul duty-free.(2) Aplicația informatică trebuie să permită din punct de vedere tehnic semnalarea deconectării sau neconectării aparatelor de marcat electronice fiscale.(3) Cheltuielile necesare realizării acestui sistem de monitorizare vor fi suportate de fiecare operator economic autorizat.  +  Articolul 9^3(1) Comercializarea băuturilor distilate, rachiurilor, lichiorurilor și a altor băuturi spirtoase, precum și a produselor din tutun se va face numai după marcarea specifică, respectiv aplicarea unui timbru cu inscripția «EXPORT». Procedura privind marcarea se aprobă prin ordin al ministrului finanțelor publice, la propunerea președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală.(2) Timbrul confecționat din hârtie autocolantă va avea forma unui dreptunghi cu dimensiunile 4 cm lungime și 1,5 cm lățime, fondul de culoare roșu purpuriu și inscripționarea «EXPORT» de culoare neagră de mărime 7 mm.(3) Timbrele se tipăresc de Compania Națională «Imprimeria Națională» - S.A., la solicitarea operatorilor economici autorizați să comercializeze mărfuri în regim duty-free, care suportă și contravaloarea acestora.(4) Aplicarea timbrelor constituie obligația operatorului economic autorizat să comercializeze mărfuri în regim duty-free, înainte de introducerea în magazin în vederea comercializării.  +  Articolul 9^4Este interzisă comercializarea de produse din tutun, de băuturi distilate, rachiuri, lichioruri și alte băuturi spirtoase, vinuri, vermuturi și alte băuturi fermentate și bere călătorilor care au vârsta sub 18 ani.  +  Articolul 9^5(1) Ministerul Finanțelor Publice anulează autorizația de funcționare a magazinului duty-free/duty-free diplomatic, de comercializare a mărfurilor în regim duty-free la bordul aeronavelor, în situația în care se constată că i-au fost oferite informații inexacte sau incomplete în legătură cu autorizarea magazinelor duty-free/duty-free diplomatice.(2) Ministerul Finanțelor Publice revocă autorizația de funcționare a magazinului duty-free/duty-free diplomatic, de comercializare a mărfurilor în regim duty-free la bordul aeronavelor, în următoarele situații:a) neplata taxei anuale la termenul stabilit de art. 8 alin. (1);b) comercializarea altor mărfuri în regim duty-free decât cele prevăzute în anexă;c) dacă în legătură cu operatorul economic autorizat a fost deschisă procedura de faliment ori de lichidare;d) dacă oricare dintre administratorii persoanei juridice a fost condamnat printr-o hotărâre judecătorească definitivă, în România sau într-un stat străin, pentru infracțiunea de abuz în serviciu, fals, uz de fals, înșelăciune, delapidare, mărturie mincinoasă, dare sau luare de mită ori o infracțiune dintre cele reglementate de Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării actelor de terorism, cu modificările și completările ulterioare, sau pentru orice altă faptă contra regimului fiscal, reglementată de Codul penal al României, republicat, cu modificările și completările ulterioare;e) în cazul în care operatorul economic autorizat solicită renunțarea la autorizația de funcționare a magazinului duty-free/duty-free diplomatic;f) când împotriva operatorului economic autorizat s-a pronunțat o hotărâre definitivă pentru infracțiunea de abuz în serviciu, fals, uz de fals, înșelăciune, delapidare, mărturie mincinoasă, dare sau luare de mită ori o infracțiune dintre cele reglementate de Legea nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 86/2006, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 241/2005, Legea nr. 82/1991, republicată, Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 656/2002, cu modificările și completările ulterioare, sau pentru orice altă faptă contra regimului fiscal, reglementată de Codul penal al României, republicat, cu modificările și completările ulterioare;g) dacă în decurs de 2 ani de la data încetării ultimei suspendări a autorizației de funcționare a magazinului duty-free/ duty-free diplomatic se constată că operatorul economic autorizat să desfășoare activitatea de comercializare a mărfurilor în regim duty-free săvârșește în cadrul aceluiași magazin duty-free/duty-free diplomatic o faptă care se sancționează cu suspendarea autorizației de funcționare a magazinului duty-free/duty-free diplomatic;h) dacă s-a stabilit printr-o hotărâre judecătorească definitivă că prin magazinele duty-free/duty-free diplomatice sunt comercializate mărfuri care încalcă un drept de proprietate intelectuală sau care sunt improprii uzului sau consumului uman.(3) Ministerul Finanțelor Publice suspendă autorizația de funcționare a magazinului duty-free/duty-free diplomatic pe o perioadă de 6 luni, în cazul în care s-a constatat săvârșirea uneia dintre următoarele fapte:a) comercializarea unor mărfuri peste limitele destinate uzului personal, astfel cum acesta este prevăzut la art. 2;b) comercializarea produselor supuse marcării conform prevederilor legale, fără marcarea corespunzătoare a acestora, astfel cum este prevăzut la art. 9^3;c) refuzul operatorului economic de a prezenta organelor de control documentele financiar-contabile solicitate de acestea;d) operatorul economic autorizat nu respectă oricare dintre cerințele prevăzute la art. 9, 9^1 sau 9^2;e) înscrierea de date incomplete sau nereale care atestă vânzarea mărfurilor în regim duty-free.(4) Ministerul Finanțelor Publice suspendă autorizația de funcționare a magazinelor duty-free/duty-free diplomatice până la soluționarea definitivă a cauzei penale, în cazul în care a fost pusă în mișcare acțiunea penală împotriva operatorului economic autorizat sau împotriva oricăruia dintre reprezentanții legali ai acestuia pentru o faptă dintre cele reglementate de Legea nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 86/2006, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 241/2005, Legea nr. 82/1991, republicată, Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau pentru orice altă faptă contra regimului fiscal, reglementată de Codul penal al României, republicat, cu modificările și completările ulterioare.(5) În cazul în care operatorul economic autorizat dorește să renunțe la autorizația de funcționare pentru un magazin duty-free/duty-free diplomatic, acesta are obligația să notifice acest fapt la autoritatea vamală în a cărei rază de competență își desfășoară activitatea magazinul în cauză, cu cel puțin 60 de zile înainte de data de la care renunțarea la autorizație produce efecte.(6) Operatorii economici autorizați cărora le-a fost suspendată, revocată sau anulată autorizația de funcționare a magazinului duty-free/duty-free diplomatic pot valorifica produsele înregistrate în stoc la data comunicării deciziei de revocare, suspendare sau anulare a autorizației de funcționare, numai sub supravegherea biroului vamal în a cărui rază de competență își desfășoară activitatea magazinul în cauză.(7) În cazul suspendării, revocării sau anulării autorizației de funcționare a magazinului duty-free/duty-free diplomatic, valorificarea mărfurilor înregistrate în stoc se poate efectua numai la prețuri care să conțină taxa vamală, taxa pe valoarea adăugată și acciza aferentă mărfurilor respective, fără posibilitatea de a solicita restituirea acestor taxe.  +  Articolul 9^6(1) Faptele prevăzute la art. 9^5 alin. (2) lit. b) și alin. (3) constituie contravenții și se sancționează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei.(2) Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor prevăzute la alin. (1) se fac de către lucrătorii vamali din cadrul Autorității Naționale a Vămilor.  +  Articolul 9^7Contravențiilor prevăzute la art. 9^6 le sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare.10. După articolul 12 se introduce o anexă, având cuprinsul prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență.  +  Articolul VIPe data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se abrogă:a) art. 1 lit. h), art. 6 alin. (2), alin. (4)-(8), art. 7, art. 11 teza întâi, art. 12 alin. (2), art. 16 alin. (2) și (3), art. 18 alin. (1) și (2) și art. 24 din anexa nr. 3 și anexa nr. 6 la Ordinul ministrului economiei și finanțelor nr. 2.007/2008 privind aprobarea componenței Comisiei pentru autorizarea operatorilor economici din domenii cu reglementări specifice și a Regulamentului de organizare și funcționare a acesteia, precum și a Normelor de organizare, funcționare și control vamal al activității de comercializare a mărfurilor în regim duty-free și/sau duty-free diplomatic și a Criteriilor referitoare la autorizarea funcționării unităților emitente de tichete, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 516 din 9 iulie 2008, cu modificările și completările ulterioare;b) Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 202/2010 pentru modificarea anexei nr. 6 la Ordinul ministrului economiei și finanțelor nr. 2.007/2008 privind aprobarea componenței Comisiei pentru autorizarea operatorilor economici din domenii cu reglementări specifice și a Regulamentului de organizare și funcționare a acesteia, precum și a Normelor de organizare, funcționare și control vamal al activității de comercializare a mărfurilor în regim duty-free și/sau duty-free diplomatic și a Criteriilor referitoare la autorizarea funcționării unităților emitente de tichete, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 12 februarie 2010.  +  Articolul VIIProcedura și condițiile de restituire a taxei vamale, a taxei pe valoarea adăugată și a accizei aferente produselor comercializate prin magazinele duty-free/duty-free diplomatice, precum și Procedura de restituire a diferenței din taxa de autorizare anuală se stabilesc prin ordin al ministrului finanțelor publice, la propunerea președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală, în termen de 60 de zile de la data publicării prezentei ordonanțe de urgență în Monitorul Oficial al României, Partea I.  +  Articolul VIII(1) Autorizațiile de funcționare emise pentru magazinele duty-free/duty-free diplomatice își încetează valabilitatea în termen de 5 ani de la data eliberării, fără posibilitatea continuării activității de comercializare de mărfuri în regim duty-free prin emiterea de noi autorizații.(2) După data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, Ministerul Finanțelor Publice nu mai eliberează autorizații de funcționare a magazinelor duty-free/duty-free diplomatice.(3) Operatorii economici autorizați să desfășoare activitatea de comercializare a mărfurilor, în valută, în regim duty-free, situate în punctele de control pentru trecerea frontierei de stat terestre cu țările terțe, după locurile stabilite pentru efectuarea controlului vamal, vor lua măsurile care se impun în vederea respectării întocmai a prevederilor prezentei ordonanțe de urgență.(4) Operatorii economici care beneficiază de autorizație de funcționare a magazinelor în regim duty-free și care au achitat până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență taxa anuală pentru eliberarea autorizației de funcționare a magazinelor duty-free/duty-free diplomatice sau de comercializare a mărfurilor în regim duty-free la bordul aeronavelor, prevăzută la art. 5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 104/2002 privind regimul vamal al mărfurilor comercializate în regim duty-free, cu modificările și completările ulterioare, vor achita cuantumul taxei prevăzute la art. 8 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 104/2002, cu modificările și completările ulterioare, începând cu următorul termen de plată a taxei anuale din perioada de valabilitate a autorizației de funcționare.(5) Prevederile art. 9^2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 104/2002, cu modificările și completările ulterioare, vor fi puse în aplicare în termen de 120 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență. Autoritatea Națională a Vămilor verifică la expirarea perioadei de 120 de zile îndeplinirea obligațiilor prevăzute la art. 9^2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 104/2002, cu modificările și completările ulterioare.(6) Comercializarea băuturilor distilate, rachiurilor, lichiorurilor și a altor băuturi spirtoase, precum și a produselor din tutun netimbrate existente în magazinele duty-free este permisă 30 de zile calendaristice de la data intrării în vigoare a dispozițiilor prezentei ordonanțe de urgență. După expirarea acestui interval de timp, stocurile necomercializate existente în magazinele duty-free vor fi inventariate în prezența unui reprezentant al autorității vamale și retrase în vederea aplicării marcajului specific acestor categorii de mărfuri.(7) Ministerul Finanțelor Publice suspendă autorizația de funcționare a magazinului duty-free/duty-free diplomatic pe o perioadă de 6 luni, în cazul în care s-a constatat deținerea în cadrul magazinului duty-free/duty-free diplomatic, după termenul prevăzut la alin. (6), de produse supuse marcării conform prevederilor legale, fără marcarea corespunzătoare a acestora.  +  Articolul IXLegea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350 din 19 aprilie 2006, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:1. La articolul 270, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:(2) Constituie, de asemenea, infracțiune de contrabandă și se pedepsește potrivit alin. (1):a) introducerea în sau scoaterea din țară prin locurile stabilite pentru controlul vamal, prin sustragere de la controlul vamal, a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, dacă valoarea în vamă a bunurilor sau a mărfurilor sustrase este mai mare de 20.000 lei în cazul produselor supuse accizelor și mai mare de 40.000 lei în cazul celorlalte bunuri sau mărfuri;b) introducerea în sau scoaterea din țară, de două ori în decursul unui an, prin locurile stabilite pentru controlul vamal, prin sustragere de la controlul vamal, a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, dacă valoarea în vamă a bunurilor sau a mărfurilor sustrase este mai mică de 20.000 lei în cazul produselor supuse accizelor și mai mică de 40.000 lei în cazul celorlalte bunuri sau mărfuri;c) înstrăinarea sub orice formă a mărfurilor aflate în tranzit vamal.2. La articolul 270, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:(3) Sunt asimilate infracțiunii de contrabandă și se pedepsesc potrivit alin. (1) colectarea, deținerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea și vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia.3. La articolul 281, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu următorul cuprins:(2) Organele competente vor crea o bază de date comună pentru implementarea contravențiilor la regimul vamal, în administrarea Ministerului Administrației și Internelor, în termen de 30 de zile de la încheierea protocolului dintre acestea.  +  Articolul XÎn termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se modifică în mod corespunzător prevederile Hotărârii Guvernului nr. 707/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Codului vamal al României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 520 din 15 iunie 2006, cu modificările și completările ulterioare.  +  Articolul XIOrdonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:1. Articolul 27 se modifică și va avea următorul cuprins:  +  Articolul 27Răspunderea solidară(1) Răspund solidar cu debitorul următoarele persoane:a) asociații din asocierile fără personalitate juridică, inclusiv membrii întreprinderilor familiale, pentru obligațiile fiscale datorate de acestea, în condițiile prevăzute la art. 20, alături de reprezentanții legali care, cu rea-credință, au determinat nedeclararea și/sau neachitarea obligațiilor fiscale la scadență;b) terții popriți, în situațiile prevăzute la art. 149 alin. (9), (10), (12) și (15), în limita sumelor sustrase indisponibilizării.(2) Pentru obligațiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil, în condițiile prezentului cod, răspund solidar cu acesta următoarele persoane:a) persoanele fizice sau juridice care, anterior datei declarării insolvabilității, cu rea-credință, au dobândit în orice mod active de la debitorii care și-au provocat astfel insolvabilitatea;b) administratorii, asociații, acționarii și orice alte persoane care au provocat insolvabilitatea persoanei juridice debitoare prin înstrăinarea sau ascunderea, cu rea-credință, sub orice formă, a activelor debitorului;c) administratorii care, în perioada exercitării mandatului, cu rea-credință, nu și-au îndeplinit obligația legală de a cere instanței competente deschiderea procedurii insolvenței, pentru obligațiile fiscale aferente perioadei respective și rămase neachitate la data declarării stării de insolvabilitate;d) administratorii sau orice alte persoane care, cu rea-credință, au determinat nedeclararea și/sau neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale;e) administratorii sau orice alte persoane care, cu rea-credință, au determinat restituirea sau rambursarea unor sume de bani de la bugetul general consolidat fără ca acestea să fie cuvenite debitorului.(3) Persoana juridică răspunde solidar cu debitorul declarat insolvabil în condițiile prezentului cod sau declarat insolvent dacă, direct ori indirect, controlează, este controlată sau se află sub control comun cu debitorul și dacă este îndeplinită cel puțin una dintre următoarele condiții:a) dobândește, cu orice titlu, dreptul de proprietate asupra unor active corporale de la debitor, iar valoarea contabilă a acestor active reprezintă cel puțin jumătate din valoarea contabilă a tuturor activelor corporale ale dobânditorului;b) are sau a avut raporturi comerciale contractuale cu clienții și/sau cu furnizorii, alții decât cei de utilități, care au avut sau au raporturi contractuale cu debitorul în proporție de cel puțin jumătate din totalul valoric al tranzacțiilor;c) are sau a avut raporturi de muncă sau civile de prestări de servicii cu cel puțin jumătate dintre angajații sau prestatorii de servicii ai debitorului.(4) În înțelesul alin. (3), termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:a) control - majoritatea drepturilor de vot, fie în adunarea generală a asociaților unei societăți comerciale ori a unei asociații sau fundații, fie în consiliul de administrație al unei societăți comerciale ori consiliul director al unei asociații sau fundații;b) control indirect - activitatea prin care o persoană exercită controlul prin una sau mai multe persoane."2. La articolul 54, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins:(4) Instituțiile de credit au obligația ca, la solicitarea organelor fiscale ale Agenției Naționale de Administrare Fiscală, să comunice toate rulajele și/sau soldurile conturilor deschise la acestea, datele de identificare ale persoanelor care dețin dreptul de semnătură, precum și dacă debitorul are sau nu închiriate casete de valori. Solicitarea se face pentru fiecare titular în parte. Prin excepție de la prevederile art. 11 alin. (2), informațiile astfel obținute vor fi utilizate doar în scopul îndeplinirii atribuțiilor specifice ale Agenției Naționale de Administrare Fiscală.3. La articolul 94, alineatul (4) se abrogă.4. La articolul 129, alineatul (7) se modifică și va avea următorul cuprins:(7) Bunurile perisabile și/sau degradabile sechestrate asigurătoriu pot fi valorificate:a) de către debitor cu acordul organului de executare, sumele obținute consemnându-se la dispoziția organului de executare;b) prin vânzare în regim de urgență în condițiile art. 159 alin. (4).5. La articolul 149, alineatele (5) și (13) se modifică și vor avea următorul cuprins:(5) Poprirea asupra veniturilor debitorilor persoane fizice sau persoane juridice se înființează de către organul de executare, printr-o adresă care va fi comunicată terțului poprit, dispozițiile art. 44 cu privire la comunicarea actului administrativ fiscal aplicându-se în mod corespunzător. Totodată, va fi înștiințat și debitorul despre înființarea popririi...................................................................(13) Încălcarea prevederilor alin. (9), (10), (12) și (15) atrage nulitatea oricărei plăți.6. La articolul 159, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:(4) Dacă au fost sechestrate bunuri perisabile sau supuse degradării, acestea pot fi vândute în regim de urgență. Evaluarea și valorificarea acestor bunuri se vor face de către organele fiscale, la prețul pieței. Procedura de evaluare și valorificare se aprobă prin ordin al ministrului finanțelor publice, la propunerea președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală.7. După articolul 219^1 se introduce un nou articol, articolul 219^2, cu următorul cuprins:  +  Articolul 219^2Contravenții și sancțiuni la regimul«Registrului operatorilor intracomunitari»(1) Constituie contravenție efectuarea de operațiuni intracomunitare de către persoanele care au obligația înscrierii în Registrul operatorilor intracomunitari fără a fi înscrise, conform legii, în acest registru.(2) Contravenția pentru fapta prevăzută la alin. (1) se sancționează cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei.8. La articolul 220 alineatul (1), literele c) și e) se modifică și vor avea următorul cuprins:c) deținerea în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit titlului VII din Codul fiscal, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false sub limitele prevăzute la art. 296^1 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare;............................................................e) practicarea, cu excepția situațiilor prevăzute de lege, de către producători, importatori sau de către persoane care comercializează, sub orice formă, de prețuri de vânzare mai mici decât costurile ocazionate de producerea, importul sau desfacerea produselor vândute, la care se adaugă acciza și taxa pe valoarea adăugată, dacă fapta nu a fost săvârșită astfel încât să constituie infracțiune."9. La articolul 220 alineatul (1), litera t) se abrogă.10. Articolul 233 se modifică și va avea următorul cuprins:  +  Articolul 233Constatarea faptelor ce pot constitui infracțiuniConstatarea faptelor ce pot constitui infracțiuni în condițiile art. 296^1 din Legea nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, este de competența organelor fiscale din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală. Procesul-verbal întocmit constituie mijloc de probă în condițiile art. 214 din Codul de procedură penală.11. După articolul 233 se introduce un nou articol, articolul 233^1, cu următorul cuprins:  +  Articolul 233^1Colaborarea cu organele de urmărire penală(1) În situația în care sunt date sau indicii temeinice cu privire la pregătirea sau săvârșirea unor infracțiuni ce vizează bunuri prevăzute la art. 135 alin. (4) din Legea nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, ce intră în sfera de aplicare a accizei, organele de urmărire penală pot efectua activități de constatare, cercetare și conservare de probe.(2) În situația prevăzută la alin. (1) organele de urmărire penală solicită de îndată organelor cu atribuții de control din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală efectuarea de verificări fiscale conform obiectivelor stabilite.(3) La solicitarea organelor de urmărire penală, când există pericol de dispariție a unor mijloace de probă sau de schimbare a unei situații de fapt și este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei, personalul desemnat din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală efectuează verificări fiscale.(4) În cazuri temeinic justificate, după începerea urmăririi penale, cu avizul procurorului, poate fi solicitată Agenției Naționale de Administrare Fiscală efectuarea de verificări fiscale, conform obiectivelor stabilite.(5) Rezultatul verificărilor prevăzute la alin. (2)-(4) se consemnează în procese-verbale, care constituie mijloace de probă. Procesele-verbale nu constituie titlu de creanță fiscală în înțelesul art. 110.  +  Articolul XIIDispozițiile art. XI pct. 7 intră în vigoare în termen de 10 zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.  +  Articolul XIIILegea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.066 din 17 noiembrie 2004, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:1. Articolul 17 se modifică și va avea următorul cuprins:  +  Articolul 17(1) La autentificarea actului constitutiv în cazurile prevăzute la art. 5 sau, după caz, la darea de dată certă a acestuia se va prezenta dovada eliberată de oficiul registrului comerțului privind disponibilitatea și rezervarea firmei și declarația pe propria răspundere privind deținerea calității de asociat unic într-o singură societate cu răspundere limitată.(2) Notarul public va refuza autentificarea actului constitutiv sau, după caz, persoana care dă dată certă va refuza operațiunile solicitate, dacă din documentația prezentată rezultă că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute la alin. (1).(3) La înmatricularea societății comerciale și la schimbarea sediului social se va prezenta la sediul oficiului registrului comerțului:a) documentul care atestă dreptul de folosință asupra spațiului cu destinație de sediu social înregistrat la organul fiscal din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală în a cărui circumscripție se situează imobilul cu destinație de sediu social;b) un certificat emis de organul fiscal prevăzut la lit. a), care certifică faptul că pentru imobilul cu destinație de sediu social nu a fost înregistrat un alt document ce atestă cedarea dreptului de folosință asupra aceluiași imobil, cu titlu oneros sau gratuit, ori existența altor contracte prin care s-a cedat dreptul de folosință asupra aceluiași imobil, după caz;c) în cazul în care din certificatul emis potrivit lit. b) rezultă că sunt deja înregistrate la organul fiscal alte documente care atestă cedarea dreptului de folosință asupra aceluiași imobil cu destinație de sediu social, o declarație pe propria răspundere în formă autentică privind respectarea condițiilor referitoare la sediul social, prevăzute la alin. (4).(4) La același sediu vor putea funcționa mai multe societăți numai dacă imobilul, prin structura lui și suprafața sa utilă, permite funcționarea mai multor societăți în încăperi diferite sau în spații distinct partajate. Numărul societăților comerciale ce funcționează într-un imobil nu poate depăși numărul de încăperi sau spații distincte obținute prin partajare.(5) Informațiile privind calitatea de asociat unic și îndeplinirea condițiilor privind sediul social se înregistrează în registrul comerțului pe cheltuiala solicitantului.2. La articolul 202, după alineatul (2) se introduc patru noi alineate, alineatele (2^1)-(2^4), cu următorul cuprins:(2^1) Hotărârea adunării asociaților, adoptată în condițiile alin. (2), se depune în termen de 15 zile la oficiul registrului comerțului, spre a fi menționată în registru și publicată în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a.(2^2) Oficiul registrului comerțului va transmite de îndată, pe cale electronică, hotărârea prevăzută la alin. (2^1) Agenției Naționale de Administrare Fiscală și direcțiilor generale ale finanțelor publice județene și a municipiului București.(2^3) Creditorii sociali și orice alte persoane prejudiciate prin hotărârea asociaților privitoare la transmiterea părților sociale pot formula o cerere de opoziție prin care să solicite instanței judecătorești să oblige, după caz, societatea sau asociații la repararea prejudiciului cauzat, precum și, dacă este cazul, atragerea răspunderii civile a asociatului care intenționează să își cedeze părțile sociale. Dispozițiile art. 62 se aplică în mod corespunzător.(2^4) Transmiterea părților sociale va opera, în lipsa unei opoziții, la data expirării termenului de opoziție prevăzut la art. 62, iar dacă a fost formulată o opoziție, la data comunicării hotărârii de respingere a acesteia.3. La articolul 203, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:(3) Actul de transmitere a părților sociale și actul constitutiv actualizat cu datele de identificare a noilor asociați vor fi depuse la oficiul registrului comerțului, fiind supuse înregistrării în registrul comerțului potrivit dispozițiilor art. 204 alin. (4).  +  Articolul XIVLegea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 27 iulie 2005, se modifică după cum urmează:1. La articolul 2, litera g) va avea următorul cuprins:g) organe competente - organele care au atribuții de efectuare a verificărilor financiare, fiscale sau vamale, potrivit legii, precum și organele de cercetare penală ale poliției judiciare.2. Articolul 4 va avea următorul cuprins:  +  Articolul 4Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă refuzul nejustificat al unei persoane de a prezenta organelor competente documentele legale și bunurile din patrimoniu, în scopul împiedicării verificărilor financiare, fiscale sau vamale, în termen de cel mult 15 zile de la somație.3. Articolul 7 va avea următorul cuprins:  +  Articolul 7(1) Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 2 ani la 7 ani și interzicerea unor drepturi deținerea sau punerea în circulație, fără drept, a timbrelor, banderolelor sau formularelor tipizate, utilizate în domeniul fiscal, cu regim special.(2) Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 ani la 12 ani și interzicerea unor drepturi tipărirea, deținerea sau punerea în circulație, cu știință, de timbre, banderole sau formulare tipizate, utilizate în domeniul fiscal, cu regim special, falsificate.  +  Articolul XVLa articolul 12 alineatul (1) din Legea nr. 508/2004 privind înființarea, organizarea și funcționarea în cadrul Ministerului Public a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.089 din 23 noiembrie 2004, cu modificările și completările ulterioare, litera l) se modifică și va avea următorul cuprins:l) infracțiunile de contrabandă prevăzute în Codul vamal al României, indiferent de valoarea prejudiciului, dacă sunt săvârșite de persoane care aparțin unor grupuri infracționale organizate sau unor asociații sau grupări constituite în scopul săvârșirii de infracțiuni;  +  Articolul XVI(1) Cauzele cu care Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism a fost sesizată până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, privind infracțiuni care intrau în competența sa, vor fi soluționate în continuare de procurorii din cadrul acestei direcții.(2) Actele și lucrările efectuate până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență rămân valabile.  +  Articolul XVIILa articolul 2 litera b) din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea și combaterea criminalității organizate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 50 din 29 ianuarie 2003, punctul 16 se modifică și va avea următorul cuprins:16. contrabanda, evaziunea fiscală, precum și celelalte infracțiuni prevăzute de Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, cu modificările și completările ulterioare;  +  Articolul XVIIIOrdonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:1. La articolul 29, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:(2) Participanții la trafic sunt obligați să respecte și semnalele polițiștilor de frontieră, ale îndrumătorilor de circulație ai Ministerului Apărării Naționale, ale organelor fiscale din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală aflați în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, ale agenților căilor ferate, ale persoanelor desemnate pentru dirijarea circulației pe sectoarele de drum pe care se execută lucrări de reabilitare a acestora, ale membrilor patrulelor școlare de circulație care acționează în imediata apropiere a unităților de învățământ, precum și ale nevăzătorilor, potrivit prevederilor din regulament.2. La articolul 32 alineatul (2), litera b) se modifică și va avea următorul cuprins:b) pentru lumina albastră - autovehiculele aparținând poliției, jandarmeriei, poliției de frontieră, Agenției Naționale de Administrare Fiscală, serviciului de ambulanță sau medicină legală, protecției civile, Ministerului Apărării Naționale care însoțesc coloane militare, unităților speciale ale Serviciului Român de Informații și ale Serviciului de Protecție și Pază, Administrației Naționale a Penitenciarelor din cadrul Ministerului Justiției, precum și autovehiculele de serviciu ale procurorilor din Ministerul Public, atunci când se deplasează în acțiuni de intervenție sau în misiuni care au caracter de urgență;3. La articolul 32, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (4^1), cu următorul cuprins:(4^1) Pe autovehiculele Agenției Naționale de Administrare Fiscală, inscripționate vizibil cu denumirea și sigla instituției din care fac parte, pot fi instalate dispozitive luminoase cu mesaje variabile, de care se poate face uz pentru oprirea în trafic a autovehiculelor în scopul exercitării atribuțiilor de control specifice, potrivit legii.4. La articolul 35, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (4^1), cu următorul cuprins:(4^1) Funcționarii din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, care în scopul exercitării atribuțiilor de control specifice efectuează semnale de oprire pentru conducătorii autovehiculelor, sunt obligați să poarte uniformă cu înscrisuri și însemne distinctive și mijloace de protecție fluorescent-reflectorizante pe fond de culoare roșie, stabilite prin hotărâre a Guvernului.5. La articolul 100 alineatul (1), punctul 1 se modifică și va avea următorul cuprins:1. nerespectarea semnalelor polițiștilor de frontieră în punctele de trecere a frontierei de stat a României, ale îndrumătorilor de circulație ai Ministerului Apărării Naționale, ale organelor fiscale din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, ale agenților de cale ferată, ale persoanelor desemnate pentru dirijarea circulației, pe sectoarele de drum pe care se execută lucrări de reabilitare a acestora, precum și cele ale patrulelor școlare de circulație și ale nevăzătorilor;  +  Articolul XIXÎn termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se modifică și se completează în mod corespunzător prevederile Regulamentului de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.391/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 876 din 26 octombrie 2006, cu modificările ulterioare.  +  Articolul XXLa articolul 11 din Legea nr. 290/2004 privind cazierul judiciar, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 777 din 13 noiembrie 2009, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:(3) Prin excepție de la prevederile alin. (2), în situația în care certificatul de cazier judiciar este eliberat în vederea înregistrării în Registrul operatorilor intracomunitari, potrivit dispozițiilor art. 158^2 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, în certificatul de cazier judiciar se înscriu și date notate în mod provizoriu privind persoanele fizice sau juridice față de care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale.  +  Articolul XXIPrevederile prezentei ordonanțe de urgență, pentru care nu s-a stipulat un termen expres de intrare în vigoare, se aplică începând cu data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    PRIM-MINISTRU
    EMIL BOC
    Contrasemnează:
    Ministrul finanțelor publice,
    Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu
    Ministrul administrației
    și internelor,
    Vasile Blaga
    Șeful Departamentului
    pentru Afaceri Europene,
    Bogdan Mănoiu
    Ministrul justiției,
    Cătălin Marian Predoiu
    București, 23 iunie 2010.Nr. 54.  +  Anexă(Anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 104/2002)LISTAcuprinzând mărfurile care pot fi comercializate în regim duty-free1. Accesorii pentru birou2. Apă minerală3. Aparate fotografice, filme foto, albume foto, rame foto4. Aparatură de calcul de mici dimensiuni5. Articole de sport6. Articole de voiaj7. Articole din blană naturală8. Articole din piele naturală9. Articole din sticlă, cristal, porțelan, lemn, metal (exclusiv mobilă)10. Articole și accesorii de îmbrăcăminte și încălțăminte11. Articole optice12. Artizanat13. Băuturi distilate, rachiuri, lichioruri și alte băuturi spirtoase14. Băuturi răcoritoare15. Bere16. Bijuterii17. Cartele telefonice18. Casete video și audio, baterii, CD-uri, DVD-uri19. Cărți, reviste, ziare20. Ceasuri, brățări de ceasuri, brichete21. Instrumente muzicale22. Jucării23. Produse alimentare24. Produse din tutun25. Produse electrocasnice, electronice, digitale, precum și suporturile acestora26. Produse preparate de parfumerie sau de toaletă și preparate cosmetice27. Programe software28. Săpunuri29. Tablouri, picturi, desene, gravuri, stampe și litografii30. Vinuri, vermuturi*1) și alte băuturi fermentate-------*1) În această categorie intră și produsele intermediare definite conform prevederilor titlului VII "Accize și alte taxe speciale" din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.--------------