HOTĂRÂRE nr. 435 din 28 aprilie 2010privind regimul de introducere pe piaţă şi de exploatare a echipamentelor pentru agrement
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 323 din 17 mai 2010
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. + Articolul 1 (1) Prezenta hotărâre reglementează regimul de introducere pe piaţă şi de exploatare a echipamentelor pentru agrement. (2) Prevederile prezentei hotărâri nu se aplică: a) echipamentelor destinate competiţiilor sportive şi sporturilor extreme; b) echipamentelor supuse legislaţiei privind regimul armelor şi muniţiilor; c) echipamentelor pentru practicarea sporturilor cu motor. + Articolul 2În înţelesul prezentei hotărâri, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii: a) echipament pentru agrement - orice utilaj, instalaţie sau dispozitiv acţionat prin forţa ori greutatea omului, electric, pneumatic, hidraulic, mecanic şi/sau prin orice altă/alte sursă/surse de energie, ce funcţionează pe un amplasament temporar ori definitiv şi care este destinat agrementului, jocului sau destinderii consumatorilor; b) echipament pentru spaţii de joacă - echipament pentru agrement, acţionat exclusiv prin greutatea sau forţa fizică a omului, destinat pentru a fi utilizat în special de copii, pe un spaţiu de joacă, temporar ori permanent; c) spaţiu de joacă - perimetru delimitat şi amenajat pentru jocul copiilor, în care este instalat cel puţin un echipament pentru spaţiile de joacă; d) echipament pentru parcurile de distracţii - echipament pentru agrement care nu este destinat spaţiilor de joacă; e) distracţie extremă - activitate oferită de un organizator, persoană fizică sau juridică, unuia ori mai multor consumatori în scop de destindere şi la care pericolul sau provocarea pe care le resimte consumatorul îl incită în principal să participe; f) certificat de conformitate - document emis de către un organism de certificare desemnat, prin care se atestă că sunt îndeplinite cerinţele esenţiale de securitate aplicabile echipamentului pentru agrement; g) distribuitor - orice persoană fizică sau juridică din lanţul de distribuţie, alta decât producătorul ori importatorul, care pune la dispoziţie pe piaţă un produs; h) parc de distracţii - perimetru delimitat şi amenajat în scopul agrementului, în care este instalat cel puţin un echipament pentru parcurile de distracţii, temporar sau definitiv; i) deţinătorul echipamentului pentru agrement - persoana fizică sau juridică ori autoritatea publică locală ce deţine cu orice titlu un echipament pentru agrement, pe care îl pune la dispoziţie consumatorilor; j) administrator - persoana fizică sau juridică ce are în administrare un parc de distracţii sau un spaţiu de joacă, după caz; k) coordonator de securitate - persoana angajată, desemnată de organizatorul distracţiei extreme pentru a veghea la securitatea echipamentului, a consumatorilor, precum şi a terţelor persoane; l) locator - orice persoană fizică sau juridică ce oferă spre închiriere consumatorilor echipamente pentru agrement; m) echipament de protecţie individuală - echipamentul sau accesoriile oferite odată cu echipamentul pentru agrement închiriat, de către locator sau deţinător, în scopul protejării vieţii, sănătăţii şi securităţii consumatorului faţă de pericolele ce pot apărea ca urmare a utilizării normale şi previzibile a produsului respectiv; n) accident grav - accident mortal sau accident care produce o vătămare corporală gravă a consumatorului ori a uneia sau mai multor persoane situate în zona adiacentă echipamentului pentru agrement; o) incident grav - un eveniment care ar putea da naştere unui accident grav; p) producător - orice persoană fizică sau juridică ce fabrică un echipament pentru agrement ori pentru care se proiectează sau se fabrică un astfel de echipament şi care comercializează acest echipament sub numele ori marca sa; q) importator - orice persoană fizică sau juridică stabilită în interiorul Uniunii Europene, care introduce pe piaţa comunitară un echipament pentru agrement dintr-o ţară terţă; r) reprezentant autorizat - orice persoană fizică sau juridică stabilită într-un stat membru al Uniunii Europene, care a primit un mandat scris din partea producătorului pentru a acţiona în numele acestuia pentru sarcini specifice; s) organizator al distracţiei extreme - orice persoană fizică sau juridică ce furnizează unuia ori mai multor consumatori activităţi ce reprezintă distracţie extremă;ş) radiaţii - emisii de unde sonore, electromagnetice sau de particule ce se propagă în toate direcţiile, la care poate fi expus consumatorul în timpul utilizării unui echipament pentru agrement. + Articolul 3 (1) Se admite introducerea pe piaţă a echipamentelor pentru agrement care respectă cerinţele esenţiale de securitate aplicabile, prevăzute în anexa nr. 1. (2) Înainte de introducerea pe piaţă a unui echipament pentru agrement, producătorul sau reprezentantul său autorizat ori importatorul trebuie să solicite unui organism de certificare desemnat evaluarea conformităţii echipamentului în cauză cu cerinţele esenţiale de securitate aplicabile şi emiterea unui certificat de conformitate, care va însoţi produsul. (3) Fac excepţie de la prevederile alin. (2) echipamentele pentru agrement conforme cu reglementările tehnice, standardele, specificaţiile tehnice sau procedurile de fabricaţie ale unui alt stat membru al Uniunii Europene ori care este parte a Acordului instituind Spaţiul Economic European sau ale Turciei, care asigură un nivel echivalent de protecţie cu cerinţele esenţiale de securitate prevăzute în anexa nr. 1. (4) Pentru echipamentele prevăzute la alin. (3), în situaţia în care organele de control consideră necesară luarea unei decizii din categoria celor prevăzute la art. 2 alin. (1) din Regulamentul (CE) nr. 764/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului din 9 iulie 2008 de stabilire a unor proceduri de aplicare a anumitor norme tehnice naţionale pentru produsele comercializate în mod legal în alt stat membru şi de abrogare a Deciziei nr. 3.052/95/CE, producătorul, reprezentantul său autorizat, distribuitorul sau importatorul, după caz, trebuie să pună la dispoziţie organelor de control, la cerere, reglementările tehnice, standardele, specificaţiile tehnice sau procedurile de fabricaţie aplicabile acestora şi documentele care atestă conformitatea lor. + Articolul 4 (1) În scopul realizării evaluării conformităţii prevăzute la art. 3 alin. (2), producătorul sau reprezentantul său autorizat ori importatorul trebuie: a) să înainteze unui organism de certificare desemnat, ales de către el, o cerere de evaluare semnată, însoţită de dosarul tehnic al echipamentului pentru agrement. Cererea de evaluare trebuie să includă denumirea şi adresa producătorului şi, în cazul în care cererea este depusă de către reprezentantul autorizat, şi numele şi adresa acestuia; b) să pună la dispoziţia organismului de certificare desemnat, în vederea examinării şi testării, unul sau mai multe echipamente pentru agrement, reprezentative, dacă este cazul. (2) Dosarul tehnic prevăzut la alin. (1) lit. a) trebuie să includă, după caz: a) o descriere generală a produsului; b) desenul de ansamblu şi desene de execuţie pentru toate componentele echipamentului pentru agrement, schemele electrice şi hidraulice ale echipamentului, atunci când este cazul, precum şi descrieri şi explicaţii necesare pentru înţelegerea acestor desene şi scheme; c) breviare ale calculelor efectuate; d) lista standardelor, a specificaţiilor tehnice de referinţă şi/sau a reglementărilor aplicate pentru proiectarea şi execuţia echipamentelor de agrement, identificate prin titlu, număr şi data emiterii; e) analiza de risc, cu identificarea elementelor de securitate şi a avertizărilor; f) instrucţiuni de utilizare şi de întreţinere; g) instrucţiuni şi desene de montaj, cu precizarea spaţiilor de securitate şi a condiţiilor pentru realizarea fundaţiilor echipamentelor pentru agrement, dacă este cazul; h) proceduri şi instrucţiuni scrise pentru proiectare, execuţie, montare, încercări; i) descriere a examinărilor şi încercărilor, efectuate pe durata execuţiei, asamblării şi a montajului; j) rapoarte de inspecţie, de încercare şi de etalonare realizate, în copie. (3) Organismul de certificare desemnat verifică documentele ce i-au fost înaintate şi realizează examinările şi încercările necesare pentru a se asigura că echipamentul pentru agrement respectă cerinţele esenţiale de securitate. Pentru produsele ce fac obiectul producţiei de serie, în scopul de a se asigura de capabilitatea producătorului de a furniza consecvent echipamente având caracteristicile şi performanţele echipamentului certificat, organismul de certificare desemnat evaluează sistemul calităţii aplicat de producător. (4) În situaţia în care în urma evaluării prevăzute la alin. (3) organismul de certificare desemnat consideră că echipamentele pentru agrement respectă cerinţele esenţiale de securitate aplicabile, emite un certificat de conformitate. (5) În situaţia în care obiectul certificatului de conformitate este un echipament pentru agrement ce urmează a se realiza în producţie de serie, organismul de certificare desemnat trebuie să supravegheze, prin audituri periodice, respectarea continuă a cerinţelor care au stat la baza emiterii certificatului şi să ia măsuri de suspendare sau de retragere a certificatului de conformitate în cazul nerespectării obligaţiilor asumate de producător în baza certificării. (6) Dosarul tehnic prevăzut la alin. (2) trebuie păstrat de către producător sau reprezentantul său autorizat timp de 10 ani de la realizarea ultimului echipament de acelaşi tip şi pus la dispoziţia autorităţilor de supraveghere şi control, la solicitarea acestora. (7) Producătorul sau reprezentantul său autorizat, la solicitarea căruia s-a emis un certificat de conformitate, are obligaţia de a face cunoscut imediat organismului de certificare desemnat ce a emis respectivul document orice modificare adusă documentaţiei şi condiţiilor ce au stat la baza certificării de conformitate. (8) Decizia organismului de certificare desemnat de respingere a cererii de certificare a unui echipament pentru agrement ori de suspendare sau retragere a unui certificat de conformitate se face cunoscută solicitantului, menţionându-se motivele ce au stat la baza deciziei. Solicitantul poate contesta această decizie la instanţa judecătorească competentă, potrivit legii. + Articolul 5 (1) Producătorul, reprezentantul autorizat al acestuia, importatorul sau distribuitorul, după caz, are obligaţia de a furniza deţinătorilor/administratorilor/locatorilor, împreună cu echipamentele de agrement, următoarele documente însoţitoare: a) desenul de ansamblu al echipamentului; b) instrucţiuni de utilizare, instrucţiuni de montaj şi instrucţiuni de întreţinere, redactate în limba română, fără a exclude posibilitatea prezentării acestor documente şi în alte limbi; (2) Producătorul, reprezentantul autorizat al acestuia sau importatorul, după caz, trebuie să inscripţioneze pe echipamentele pentru agrement, vizibil, lizibil şi durabil, informaţiile prevăzute în anexa nr. 2. (3) Distribuitorul se va asigura că echipamentele pentru agrement sunt inscripţionate vizibil, lizibil şi durabil cu informaţiile prevăzute în anexa nr. 2. (4) Deţinătorii/administratorii/locatorii trebuie să deţină şi să prezinte, la cerere, organelor de control documentele menţionate la alin. (1). + Articolul 6 (1) Administratorul parcului de distracţii, indiferent dacă parcul de distracţii se află pe un amplasament temporar sau definitiv, trebuie: a) să obţină, să deţină şi să pună la dispoziţie organelor de supraveghere şi control, la cerere, autorizaţia de funcţionare a parcului de distracţii, emisă de autorităţile publice locale; b) să efectueze, atunci când exploatarea echipamentelor de agrement impune acest lucru, branşamentele necesare în conformitate cu legislaţia aplicabilă în vigoare; c) să informeze consumatorii, printr-un panou de avertizare, amplasat la intrarea în parcul de distracţii, despre:(i) denumirea parcului de distracţii;(îi) numărul autorizaţiei de funcţionare a parcului de distracţii, emisă de autorităţile publice locale;(iii) datele de identificare a administratorului, inclusiv adresa unde acesta are sediul;(iv) numerele de telefon ale serviciilor profesioniste pentru situaţii de urgenţă (salvare, pompieri, poliţie) şi al autorităţii pentru protecţia consumatorilor, pentru situaţii de urgenţă;(v) amplasarea echipamentelor pentru agrement, prin indicarea acestora pe harta parcului de distracţii; d) să asigure supravegherea parcului de distracţii; e) să asigure împrejmuirea parcului de distracţii; f) să asigure dotarea parcului de distracţii cu alimentare cu apă curentă, toalete publice, canalizare corespunzătoare, instalaţii de iluminat pe timpul nopţii şi mijloace adecvate de colectare a gunoiului; g) să delimiteze aleile de acces la echipamentele pentru agrement din parcurile de distracţii, astfel încât să se evite intrarea consumatorilor în raza de acţiune a echipamentelor aflate în mişcare sau în alte zone care pot prezenta pericol pentru viaţa, sănătatea sau securitatea acestora; h) să anunţe imediat producerea oricărui accident sau incident grav autorităţilor competente; i) să aibă în dotare truse de prim ajutor pentru cazuri de urgenţă şi să afişeze în mod vizibil consumatorilor locul unde acestea sunt amplasate; j) să solicite şi să obţină autorizaţia de securitate la incendiu, în condiţiile legii, şi să asigure mijloacele tehnice de apărare împotriva incendiilor adecvate, funcţionale şi în cantităţile necesare. (2) Prevederile alin. (1) lit. a), b), lit. c) pct. (îi)-(iv), lit. e) şi h) sunt aplicabile în mod corespunzător şi administratorilor spaţiilor de joacă. (3) Autorităţile publice locale au responsabilitatea asigurării funcţionării echipamentelor pentru agrement din spaţiile de joacă amplasate pe domeniul public local, astfel încât să nu fie afectată securitatea utilizatorilor. + Articolul 7Înainte de punerea în funcţiune a echipamentului pentru agrement pe orice amplasament, deţinătorul echipamentului pentru agrement trebuie: a) să se asigure că echipamentul pentru agrement ce urmează a fi exploatat, cu excepţia echipamentelor prevăzute la art. 3 alin. (3), este însoţit de certificatul de conformitate; b) să încheie un document, în formă scrisă, cu administratorul parcului de distracţii sau al spaţiului de joacă, din care să rezulte, cel puţin, acceptul acestuia pentru amplasarea echipamentului pentru agrement şi perimetrul pentru amplasare, în cazul în care deţinătorul echipamentului pentru agrement nu este şi administratorul parcului de distracţii sau al spaţiului de joacă; c) să se asigure că pe fiecare echipament sunt inscripţionate lizibil, durabil şi vizibil informaţiile prevăzute în anexa nr. 2; d) să efectueze o analiză de risc în exploatare, luându-se în considerare prevederile anexei nr. 3; e) să obţină autorizaţia de funcţionare a echipamentului pentru agrement, cu respectarea prevederilor Legii nr. 64/2008 privind funcţionarea în condiţii de siguranţă a instalaţiilor sub presiune, instalaţiilor de ridicat şi a aparatelor consumatoare de combustibil, cu modificările şi completările ulterioare. + Articolul 8Pe toată durata exploatării deţinătorul echipamentului pentru agrement trebuie:1. să pună la dispoziţie administratorului, locatorului sau consumatorului, după caz, echipamentul pentru agrement conform instrucţiunilor de exploatare furnizate de producător sau reprezentantul său autorizat;2. să informeze consumatorii, printr-un panou de avertizare amplasat în imediata apropiere a echipamentelor, cu privire la: a) denumirea echipamentului şi datele de identificare ale deţinătorului; b) modul corect de utilizare şi comportamentul adecvat al consumatorilor în timpul utilizării; c) potenţialele pericole, aşa cum au fost ele identificate în cadrul analizei de risc în exploatare, inclusiv asupra vârstei minime, limitei de greutate, înălţimii sau stării de sănătate a consumatorilor, după caz;3. să păstreze documentaţia furnizată de către producător, reprezentantul său autorizat sau importator, după caz, pentru acel echipament pentru agrement;4. să asigure efectuarea reviziilor, reparaţiilor şi întreţinerii echipamentului pentru agrement, conform instrucţiunilor tehnice furnizate de către producător, reprezentantul său autorizat sau importator şi atunci când este cazul, numai cu persoane autorizate conform legii;5. să folosească, atunci când legislaţia în vigoare impune acest lucru, numai personal de deservire autorizat. + Articolul 9 (1) Informarea consumatorilor prevăzută la art. 6 alin. (1) lit. c) şi art. 8 pct. 2 se face în mod obligatoriu în limba română, fără a fi exclusă şi prezentarea în alte limbi, pe panouri de avertizare durabile, amplasate vizibil şi inscripţionate cu caractere lizibile. (2) În cazul echipamentelor pentru agrement amplasate în staţiuni şi zone turistice, informarea consumatorilor se face în mod obligatoriu şi în cel puţin două limbi de circulaţie internaţională. (3) Este interzisă atenţionarea: "Utilizare pe riscul dumneavoastră" sau orice atenţionare similară. + Articolul 10 (1) Pentru organizarea unei distracţii extreme, organizatorul acestei activităţi desemnează pentru toată durata de desfăşurare un coordonator de securitate. Organizatorul distracţiei extreme, ţinând cont de condiţiile normale şi previzibile de desfăşurare a activităţii, trebuie să ia măsurile necesare pentru evitarea pericolelor şi asigurarea securităţii consumatorilor şi a terţilor. Aceste măsuri se referă în special la: a) montaj, verificări periodice, măsuri de întreţinere a echipamentelor pentru agrement; b) verificări periodice şi măsuri de întreţinere a produselor conexe pentru agrement utilizate; c) avertismente şi inscripţionări; d) măsuri specifice de apărare împotriva incendiilor şi de instruire a personalului şi a consumatorilor privind situaţiile de urgenţă specifice care pot surveni. (2) Organizatorul distracţiei extreme trebuie să deţină următoarele informaţii pentru organizarea distracţiei extreme: a) lista de produse conexe pentru agrement necesare distracţiei extreme ce pot avea un impact asupra securităţii, precum şi identificarea şi descrierea caracteristicilor acestor produse; b) schema distracţiei extreme. (3) Prevederile art. 7 lit. a)-d) şi ale art. 8, aplicabile deţinătorului echipamentului pentru agrement, se aplică şi organizatorului distracţiei extreme. + Articolul 11 (1) La momentul închirierii de către consumator a unui echipament pentru agrement, locatorul trebuie să ofere consumatorului informaţii în limba română, fără a exclude prezentarea lor şi în alte limbi, cu privire la: a) modul de folosinţă a produsului închiriat; b) măsurile de securitate ce trebuie luate cu ocazia utilizării produsului închiriat, inclusiv măsurile specifice de apărare împotriva incendiilor şi de instruire în domeniul situaţiilor de urgenţă. (2) Dacă echipamentul pentru agrement închiriat nu este destinat să fie utilizat de consumator în localurile, clădirile sau pe terenurile locatorului, informaţiile prevăzute la alin. (1) sunt furnizate de către locator consumatorului odată cu produsul închiriat printr-un document ce conţine aceste informaţii. (3) Dacă echipamentul pentru agrement închiriat este destinat să fie utilizat în localurile, clădirile sau pe terenurile locatorului, informaţiile prevăzute la alin. (1) sunt furnizate de către locator consumatorului sub una dintre următoarele forme: a) notificarea consumatorului, prin înmânarea, la momentul utilizării echipamentului pentru agrement, a unui document relevant; b) un anunţ lizibil, pe un suport durabil şi aplicat într-un loc vizibil pentru consumator. (4) Locatorul este obligat să pună la dispoziţie consumatorului, cu titlu gratuit, echipamentele de protecţie individuală adecvate, care sunt recomandate de producător în instrucţiunile de utilizare a echipamentului pentru agrement închiriat. Este interzis locatorilor să pună la dispoziţie consumatorilor echipamente pentru agrement fără echipamentele de protecţie individuală recomandate de producător. + Articolul 12Consumatorii trebuie să respecte modul corect de utilizare a echipamentelor pentru agrement, aşa cum a fost furnizat de deţinătorul echipamentului pentru agrement, şi să utilizeze echipamentele de protecţie individuală care le sunt puse la dispoziţie de către locator. + Articolul 13 (1) În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, prin ordin al ministrului economiei, comerţului şi mediului de afaceri se aprobă normele metodologice pentru desemnarea organismelor de certificare potrivit criteriilor prevăzute în anexa nr. 4. (2) Lista cuprinzând organismele de certificare desemnate se aprobă şi se actualizează periodic prin ordin al ministrului economiei, comerţului şi mediului de afaceri şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. (3) Certificatele de examinare de tip acordate în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1.102/2002 privind regimul de introducere pe piaţă şi de exploatare a echipamentelor pentru agrement rămân valabile până la data expirării acestora. + Articolul 14 (1) Constituie contravenţii şi se sancţionează după cum urmează: a) introducerea pe piaţă a echipamentelor pentru agrement, cu excepţia echipamentelor prevăzute la art. 3 alin. (3), fără certificatul de conformitate prevăzut la art. 3 alin. (2), cu amendă de la 10.000 lei la 50.000 lei şi interzicerea utilizării echipamentului pentru agrement până la remedierea deficienţelor; b) nerespectarea prevederilor art. 3 alin. (4), cu amendă de la 10.000 lei la 50.000 lei şi interzicerea utilizării echipamentului pentru agrement până la remedierea deficienţelor; c) nerespectarea prevederilor art. 4 alin. (6), ale art. 5 alin. (2), (3) şi (4), ale art. 6 alin. (1) lit. a)-i), cu amendă de la 1.000 lei la 10.000 lei şi interzicerea utilizării echipamentului pentru agrement până la remedierea deficienţelor; d) nerespectarea prevederilor art. 7 lit. a), b) şi c), ale art. 8 pct. 1, 2 şi 3, ale art. 9, 10 şi 11, cu amendă de la 200 lei la 2.000 lei şi interzicerea utilizării echipamentului până la remedierea deficienţelor; e) nerespectarea prevederilor art. 3 alin. (4), cu amendă de la 1.000 lei la 10.000 lei şi interzicerea punerii în funcţiune a echipamentului pentru parcurile de distracţii; f) nerespectarea prevederilor art. 7 lit. d) şi e), ale art. 8 pct. 4 şi 5, cu amendă de la 2.000 lei la 15.000 lei şi interzicerea punerii în funcţiune a echipamentului pentru parcurile de distracţii; g) nerespectarea prevederilor art. 6 alin. (1) lit. j) se sancţionează potrivit prevederilor art. 44 pct. IV lit. i) din Legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, cu modificările ulterioare. (2) Sancţiunile prevăzute la alin. (1) sunt aplicabile persoanelor fizice, precum şi persoanelor juridice. (3) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor prevăzute la alin. (1) lit. a)-d) se efectuează de personalul împuternicit al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, cele prevăzute la alin. (1) lit. e) şi f) se efectuează de către personalul împuternicit al Inspecţiei de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat, iar cele prevăzute la alin. (1) lit. g) se efectuează de către personalul împuternicit al unităţilor teritoriale ale Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă. (4) În cazul în care organele de control prevăzute la alin. (3) constată că produsele pot prejudicia sănătatea şi securitatea utilizatorilor echipamentelor pentru agrement, iau măsuri pentru interzicerea utilizării şi/sau retragerea produselor de pe piaţă şi sancţionează contravenientul cu amendă de la 10.000 la 50.000 lei. (5) Contravenientul poate achita pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia jumătate din minimul amenzii aplicabile. + Articolul 15Prevederilor art. 14 le sunt aplicabile dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare. + Articolul 16Anexele nr. 1-4 fac parte integrantă din prezenta hotărâre. + Articolul 17 (1) Prezenta hotărâre intră în vigoare la 90 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I. (2) La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă Hotărârea Guvernului nr. 1.102/2002 privind regimul de introducere pe piaţă şi de exploatare a echipamentelor pentru agrement, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 17 octombrie 2002, Ordinul ministrului industriei şi resurselor şi al ministrului sănătăţii şi familiei nr. 145/626/2003 pentru aprobarea Normativului referitor la autorizarea şi gradul de calificare a personalului tehnic de deservire şi a coordonatorului de securitate pentru distracţia extremă, NT1-2002, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 455 din 26 iunie 2003, şi Ordinul ministrului industriei şi resurselor şi al ministrului sănătăţii şi familiei nr. 364/619/2003 privind aprobarea Metodologiei pentru efectuarea analizei de risc în exploatare, MT1-2002, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 455 din 26 iunie 2003.PRIM-MINISTRUEMIL BOCContrasemnează:---------------Ministrul economiei, comerţului şi mediului de afaceri,Adriean VideanuPreşedintele Autorităţii Naţionale pentru ProtecţiaConsumatorilor,Constantin Cerbulescup. Ministrul administraţiei şi internelor,Mihai Capră,secretar de statŞeful Departamentului pentru Afaceri Europene,Bogdan MănoiuBucureşti, 28 aprilie 2010.Nr. 435. + Anexa 1 CERINŢE ESENŢIALE DE SECURITATE1. Echipamentul pentru agrement trebuie să fie produs astfel încât să poată funcţiona şi să fie reglat şi întreţinut fără a se expune la pericole din punctul de vedere al securităţii, atunci când aceste acţiuni sunt realizate în circumstanţele stabilite de producător.2. Măsurile de precauţie luate trebuie să vegheze la excluderea oricărui pericol în condiţii normale sau previzibile de utilizare, pe durata normală de viaţă a echipamentului pentru agrement.3. Gradul de pericol legat de utilizarea echipamentului pentru agrement trebuie să fie în raport cu aptitudinea consumatorilor. În scopul punerii acestui principiu în practică se stabileşte, acolo unde este necesar, o vârstă minimă, limită de greutate, înălţime sau stare de sănătate pentru consumatori.4. Pentru alegerea celor mai bune soluţii producătorul trebuie să aplice următoarele principii, în ordinea indicată: a) excluderea sau limitarea la maximum a pericolelor prin integrarea în mod optim a cerinţelor de securitate în cadrul proiectării şi fabricării echipamentului de agrement; b) luarea măsurilor necesare de precauţie de securitate pentru pericolele ce nu pot fi excluse; c) informarea despre pericolele rămase ca urmare a eficacităţii incomplete a măsurilor de protecţie luate, indicarea, în cazul în care este necesar, a pregătirii speciale şi semnalarea faptului că trebuie să fie utilizate anumite echipamente de protecţie individuală.5. În cadrul proiectării şi fabricaţiei unui echipament pentru agrement, precum şi al elaborării instrucţiunilor de utilizare, producătorul trebuie să ia în considerare atât o utilizare normală a echipamentului, cât şi o utilizare previzibilă iraţională.6. Echipamentul pentru agrement trebuie să fie conceput astfel încât să se evite o utilizare pentru alt scop decât cel pentru care a fost fabricat, dacă aceasta implică pericole.7. În cadrul proiectării şi fabricaţiei unui echipament pentru agrement, precum şi al elaborării instrucţiunilor de utilizare, producătorul trebuie să ţină seama inclusiv de comportamentul specific al minorilor.8. În cadrul proiectării şi fabricaţiei unui echipament pentru agrement, precum şi al elaborării instrucţiunilor de utilizare, producătorul trebuie să ţină seama de obstacolele pe care cel ce va utiliza echipamentul le va întâmpina prin utilizarea, necesară sau previzibilă, a echipamentului de protecţie individuală.9. Echipamentul pentru agrement trebuie să fie însoţit de toate echipamentele şi accesoriile speciale care sunt esenţiale pentru a preveni pericolele în cadrul montajului, demontării, transportului, reglării, întreţinerii şi utilizării.10. În cadrul proiectării şi fabricaţiei unui echipament pentru agrement, precum şi al elaborării instrucţiunilor de utilizare, producătorul trebuie să ia în considerare următoarele aspecte ale pericolelor: a) pericole care rezultă din portanţa insuficientă a echipamentului, ţinându-se seama de rezistenţa, de rigiditatea şi de capacitatea de deformare a materialelor utilizate; b) pericole care rezultă din pierderea de echilibru a echipamentului, ţinându-se seama de susţinerea echipamentului şi solurilor posibile, precum şi a încărcărilor eventuale ale echipamentului; c) pericole care rezultă din utilizarea echipamentului, printre care lovirea, tăierea, strivirea, asfixierea, înecul, electrocutarea, şocul şi supraîncărcarea corpului; d) pericole care rezultă din accesibilitatea echipamentului, inclusiv accesibilitatea în caz de până şi stare de urgenţă şi posibilitatea de evacuare; e) pericole care rezultă din eventualele interacţiuni ale echipamentului şi consumatorilor cu mediul înconjurător şi cu publicul; f) pericole în spaţiile închise, inclusiv lipsa de ventilaţie şi de luminozitate; g) pericole care rezultă din posibilităţile defectuoase de întreţinere; h) pericole care rezultă dintr-un incendiu; i) pericole care rezultă din radiaţii.11. Componentele şi părţile detaşabile ale echipamentelor pentru spaţiile de joacă, destinate special copiilor mai mici de 36 de luni, trebuie să aibă dimensiuni suficiente pentru a nu putea fi înghiţite şi/sau inhalate.12. Echipamentele pentru spaţiile de joacă, destinate să ţină sau să susţină copilul pe apă, trebuie să fie concepute şi fabricate astfel încât să reducă cât mai mult posibil pericolul, ţinându-se seama de uzura preconizată a echipamentelor pentru spaţiile de joacă, pericolul de pierdere a flotabilităţii echipamentului pentru spaţiile de joacă şi de pierdere a sprijinului dat copilului.13. Echipamentele pentru agrement trebuie să fie realizate din materiale rezistente care îndeplinesc următoarele caracteristici: a) fie nu ard sub acţiunea directă a unei flăcări, scântei sau a oricărui alt focar potenţial de incendiu; b) fie sunt greu inflamabile; c) fie, dacă se aprind, ard lent şi prezintă o viteză redusă de propagare a flăcării; d) fie sunt tratate, oricare ar fi compoziţia chimică a materialului echipamentului pentru spaţiile de joacă, astfel încât să întârzie procesul de ardere.14. Se interzice utilizarea materialelor metalice pentru: a) executarea suprafeţelor de alunecare pentru tobogane; b) executarea de subansamble care vin în contact cu corpul uman pe timpul utilizării echipamentelor (de exemplu: tuneluri, tobogane tubulare, incinte închise etc.);15. Echipamentele a căror utilizare sigură este condiţionată de controlul vitezei vântului vor fi dotate cu dispozitive de măsurare a acesteia şi cu dispozitive de încetare a funcţionării în condiţii de securitate pentru utilizatori. + Anexa 2 INFORMAŢIIcare se inscripţionează pe echipamentele de agrementEchipamentele de agrement trebuie inscripţionate cu următorul conţinut:- Denumirea echipamentului ............................................- Codul de identificare al echipamentului pentru agrement .............- Seria ....................................- Anul de fabricare ........................- Producător/reprezentant autorizat al producătorului/importator .................... (denumirea completă, adresa sediului, datele de contact)- Caracteristicile tehnice, după caz:● limita de vârstă pentru utilizarea echipamentelor ....................● greutatea maximă admisă ..............................................● înălţimea maximă admisă ..............................................● numărul maxim de utilizatori admis ...................................● viteza maximă admisă a echipamentelor de agrement ....................- Numărul certificatului de conformitate (dacă este cazul)*) ............---------- Notă *) Se va inscripţiona numărul certificatului de conformitate pe echipamentul de agrement numai dacă acesta este certificat conform prevederilor art. 3 alin. (2) din hotărâre sau dacă legislaţia unui alt stat membru al Uniunii Europene ori a unui stat care este parte a Acordului constituind Spaţiul Economic European sau a Turciei prevede certificarea conformităţii. + Anexa 3 ANALIZA DE RISC ÎN EXPLOATARE1. Analiza de risc în exploatare comportă succesiv: a) identificarea potenţialelor pericole ce pot apărea la echipamentul pentru agrement în timpul exploatării; b) determinarea şi descrierea precisă a riscurilor corespunzătoare pentru securitatea consumatorilor şi terţilor în timpul exploatării echipamentului pentru agrement; c) evaluarea acestor riscuri.2. Aspectele pericolelor ce trebuie luate în considerare în cadrul analizei de risc în exploatare, după caz, sunt: a) pericole care rezultă din dispunerea echipamentelor pentru agrement instalate; b) pericole care rezultă din dispunerea echipamentelor pentru agrement instalate şi din alte instalaţii prezente; c) pericole care rezultă dintr-o administrare şi o întreţinere defectuoase; d) pericole care rezultă din modificări substanţiale ale echipamentelor pentru agrement instalate; e) pericole care rezultă din materialul abandonat; f) pericole care rezultă din amplasarea echipamentului pentru agrement în raport cu căile de acces; g) pericole care rezultă din îngrădiri/împrejmuiri; h) pericole care rezultă din diferenţele de înălţime; i) pericole care rezultă din vegetaţie; j) pericole care rezultă din mobilierul urban; k) pericole care rezultă dintr-o iluminare naturală sau artificială insuficientă a mediului înconjurător; l) pericole care rezultă din mediul înconjurător natural; m) pericole care rezultă din lipsa de informare a adulţilor care supraveghează minorii în ceea ce priveşte riscurile; n) pericole care rezultă din accesibilitatea echipamentului pentru agrement şi din situarea sa, ţinându-se seama de necesităţile de acces la acesta în caz de până, stare de urgenţă şi de evacuare; o) pericole care rezultă din aptitudinile limitate ale utilizatorilor; p) pericole care rezultă din vandalism; q) pericole care rezultă din contaminare biologică; r) pericole care rezultă din portanţa insuficientă a echipamentului, ţinându-se seama de rezistenţa, rigiditatea şi capacitatea de deformare a materialelor utilizate; s) pericole care rezultă din pierderea echilibrului echipamentului, ţinându-se seama de susţinerea echipamentului, solului şi de fixarea echipamentului pe acesta, precum şi de încărcările eventuale ale echipamentului; t) pericole care rezultă din utilizarea echipamentului, printre care tăierea, strivirea, asfixierea, înecul, electrocutarea, şocul şi supraîncărcarea corpului; u) pericole care rezultă din lovirea consumatorilor, ţinându-se seama de proprietăţile de atenuare la impactul cu solul şi de natura suprafeţei; v) pericole care rezultă din interacţiunile eventuale ale echipamentului şi consumatorilor cu mediul înconjurător şi cu publicul; w) pericole în spaţiile închise, inclusiv lipsa de ventilaţie şi de luminozitate; x) pericole care rezultă dintr-un incendiu; y) pericole care rezultă din radiaţii dăunătoare; z) pericole care rezultă din montaj necorespunzător; aa) pericole care rezultă din posibilitatea insuficientă de supraveghere; bb) pericole care rezultă dintr-o proastă întreţinere şi dintr-o administrare defectuoasă; cc) pericole care rezultă din modificări considerabile la echipament; dd) pericole care rezultă dintr-o lipsă de informare a consumatorilor în ceea ce priveşte riscurile; ee) pericole care rezultă din lipsă de cunoştinţe, de pregătire şi de experienţă a personalului tehnic, inclusiv în acordarea primului ajutor în caz de accident. + Anexa 4 CERINŢE MINIMEpentru desemnarea organismelor de certificare1. Organismul de certificare desemnat, conducerea acestuia şi personalul responsabil cu efectuarea operaţiunilor de certificare trebuie să fie alţii decât producătorul, reprezentantul său autorizat, importatorul, montatorul sau utilizatorul echipamentului pentru agrement. Organismul nu poate fi implicat direct sau indirect în activităţi de producţie, comercializare, reparare ori întreţinere a echipamentului pentru agrement.2. Organismul de certificare desemnat şi personalul acestuia trebuie să efectueze operaţiunile de certificare cu integritate profesională şi competenţă tehnică şi trebuie să fie independenţi de orice presiuni, îndeosebi cele de natură financiară, care ar putea influenţa certificarea, în mod special din partea unor persoane sau grupuri de persoane care au interes în rezultatul certificării.3. Organismul de certificare desemnat trebuie să dispună de personalul necesar şi dotările tehnice necesare care să îi permită îndeplinirea sarcinilor sale administrative şi tehnice impuse de procesul de certificare.4. Personalul responsabil cu efectuarea certificării trebuie să aibă: a) pregătire tehnică şi profesională temeinică; b) cunoştinţe şi experienţă satisfăcătoare referitoare la cerinţele certificării.5. Imparţialitatea personalului trebuie garantată. Remunerarea personalului nu trebuie să fie corelată cu numărul certificărilor efectuate şi nici cu rezultatele acestora.6. Organismul de certificare desemnat trebuie să deţină o asigurare de răspundere civilă.7. Personalul organismului de certificare desemnat este obligat să păstreze secretul profesional cu privire la informaţiile dobândite în exercitarea sarcinilor sale, cu excepţia situaţiei în care informaţiile sunt solicitate de autorităţile competente ale statului.-------
EMITENT |