NORME din 17 iunie 2009 (*actualizate*)de implementare a programului "Prima casă"(actualizate până la data de 12 ianuarie 2010*)
----------*) Textul iniţial a fost publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 418 din 18 iunie 2009. Aceasta este forma actualizată de S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra-Neamţ până la data de 12 ianuarie 2010, cu modificările şi completările aduse de: HOTĂRÂREA nr. 840 din 22 iulie 2009; HOTĂRÂREA nr. 29 din 6 ianuarie 2010. + Capitolul I Dispoziţii generale + Articolul 1Prezentele norme au fost elaborate în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 60/2009 privind unele măsuri în vederea implementării programului "Prima casă", denumit în continuare programul. + Articolul 2Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii S.A - IFN, denumit în continuare FNGCIMM, garantează, în numele şi în contul statului, creditele acordate persoanelor fizice pentru achiziţia unei locuinţe în cadrul programului. + Articolul 3 (1) Sursa de plată a garanţiilor emise în numele şi în contul statului este bugetul de stat. (2) Pentru anul 2009, plafonul garanţiilor care pot fi emise potrivit art. 1 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2009 este de 1 miliard euro.(2^1) Pentru achiziţionarea locuinţelor pentru care au fost încheiate sau vor fi încheiate antecontracte de vânzare-cumpărare în formă autentică sau sub semnătură privată cu dată certă până la 15 februarie 2010 inclusiv, pot fi emise garanţii în condiţiile normelor de implementare a programului "Prima casă" în vigoare, cu încadrarea în limita diferenţei rămase neutilizate din plafonul alocat pentru anul 2009. Darea de dată certă se face potrivit legii.-------------Alin. (2^1) al art. 3 a fost introdus de pct. 1 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 29 din 6 ianuarie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 23 din 12 ianuarie 2010. (3) Sumele necesare acordării garanţiilor în temeiul promisiunilor de garantare emise de FNGCIMM, în numele şi în contul statului, potrivit cap. VI, se asigură potrivit prevederilor alin. (2^1), până la expirarea termenului de valabilitate prevăzut la art. 5 lit. p)*)-------------Alin. (3) al art. 3 a fost modificat de pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 29 din 6 ianuarie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 23 din 12 ianuarie 2010.*) NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamţ:Conform art. II din HOTĂRÂREA nr. 29 din 6 ianuarie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 23 din 12 ianuarie 2010, pentru garanţiile care urmează a fi acordate în baza promisiunilor de garantare emise până la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, rămân valabile antecontractele de vânzare-cumpărare încheiate la data emiterii promisiunilor de garantare. + Articolul 4Convenţia prevăzută la art. 1 alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2009, denumită convenţia privind implementarea programului, va cuprinde, fără a se limita la acestea, clauze privind: a) mecanismul de punere în aplicare a condiţiilor programului; b) evidenţa portofoliului de garanţii; c) raportarea periodică a portofoliului de garanţii; d) condiţiile de plată a garanţiilor; e) termenul şi modalitatea de transfer al contravalorii garanţiilor pentru care finanţatorul a solicitat plata; f) răspunderea contractuală; g) cauze de încetare a convenţiei; h) modalitatea de soluţionare a eventualelor litigii. + Capitolul II Definiţii + Articolul 5În sensul prezentelor norme, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii: a) condiţiile programului - criteriile de eligibilitate pentru beneficiari şi finanţatori, descrierea, acordarea, monitorizarea şi plata garanţiei; b) garanţie - angajament asumat de FNGCIMM, în numele şi în contul statului, materializat într-un contract de garantare, care acoperă pierderea suportată de finanţator, ca urmare a producerii riscului de credit; c) beneficiar - persoana fizică care îndeplineşte criteriile de eligibilitate prevăzute de prezentele norme, precum şi normele de creditare ale finanţatorului, care solicită şi primeşte finanţare din partea acestuia, garantată de FNGCIMM, în numele şi în contul statului, în cadrul programului; d) finanţator - bancă, inclusiv unităţile teritoriale ale acesteia (sucursale, agenţii etc.), care îndeplineşte criteriile de eligibilitate şi acordă o finanţare unui beneficiar în cadrul programului; e) finanţare garantată - credit de maximum 60.000 euro sau echivalentul în lei, acordat în cadrul programului, exclusiv dobânzile şi comisioanele bancare şi alte sume datorate de beneficiar în baza contractului de credit; f) riscul de credit - neplata, parţială sau integrală, de către beneficiar a finanţării garantate (principalului); g) convenţie privind implementarea programului - document-cadru, încheiat între Ministerul Finanţelor Publice şi FNGCIMM, care cuprinde, în principal, termenii şi condiţiile mandatului acordat FNGCIMM şi clauze privind drepturile şi obligaţiile acestora privind acordarea, monitorizarea, raportarea şi executarea garanţiilor; h) convenţie de garantare - document contractual cadru, încheiat între finanţator şi FNGCIMM, care cuprinde, în principal, clauze privind drepturile şi obligaţiile părţilor, acordarea, monitorizarea şi executarea garanţiilor; i) contract de garantare - document contractual încheiat între FNGCIMM, finanţator şi beneficiar, în care se prevăd condiţiile specifice de acordare şi plată a unei garanţii; j) soldul finanţării garantate - soldul finanţării (principalului) exigibil la data cererii de plată a garanţiei; k) valoarea garanţiei - valoarea menţionată în contractul de garantare, al cărei nivel acoperă soldul finanţării garantate (principalului), exclusiv dobânzile şi comisioanele bancare şi alte sume datorate de beneficiar în baza contractului de credit; l) valoarea de executare a garanţiei - suma ce urmează a fi plătită de către Ministerul Finanţelor Publice ca urmare a producerii riscului de credit, egală cu soldul finanţării garantate; m) data încetării răspunderii FNGCIMM în numele şi în contul statului - data la care încetează răspunderea FNGCIMM în numele şi în contul statului, respectiv:1. data rambursării integrale de către beneficiar a finanţării garantate, la termen sau anticipată;2. data la care Ministerul Finanţelor Publice plăteşte valoarea de executare a garanţiei; sau3. data comunicării respingerii cererii de plată a garanţiei în cazul nerespectării de către finanţator a obligaţiilor referitoare la plata garanţiei prevăzute expres în convenţia de garantare.------------Litera m) a art. 5 a fost modificată de pct. 1 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 840 din 22 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 28 iulie 2009. n) perioada de valabilitate a garanţiei - perioada de la data intrării în vigoare a garanţiei şi până la data încetării răspunderii FNGCIMM în numele şi în contul statului; o) promisiune unilaterală de creditare - document prin care finanţatorul îşi exprimă disponibilitatea de a acorda o finanţare unui beneficiar care, la data acordării acesteia, trebuie să se încadreze în criteriile de eligibilitate ale programului. Documentul are valabilitate pe perioada de construcţie a locuinţei, dar nu mai mult de 18 luni; p) promisiune de garantare - document emis de FNGCIMM către finanţator, prin care FNGCIMM îşi exprimă intenţia de a garanta finanţarea care va fi acordată beneficiarilor de către finanţator. Documentul are valabilitate pe perioada de construcţie a locuinţei, dar nu mai mult de 18 luni. + Capitolul III Descrierea garanţiei + Articolul 6Garanţia emisă de FNGCIMM, în numele şi în contul statului, are următoarele caracteristici principale: a) este irevocabilă - furnizorul protecţiei nu îşi poate rezerva prin contract dreptul de a revoca unilateral garanţia sau de a creşte costul efectiv al garanţiei, cu excepţia cazului în care cumpărătorul protecţiei nu plăteşte la scadenţă costul protecţiei; b) este necondiţionată - contractul prin care este furnizată protecţia nu conţine nicio clauză asupra căreia cumpărătorul protecţiei nu deţine controlul, clauză care să poată scuti garantul de obligaţia de a plăti în termen de maximum 90 de zile calendaristice, în cazul în care obligatul principal nu achită la termen plata scadentă/plăţile scadente; c) este expresă - protecţia furnizată de garanţie este legată în mod clar de expuneri ce pot fi identificate cu exactitate sau de un portofoliu de expuneri clar delimitat, astfel încât gradul de acoperire a protecţiei este clar definit şi nu poate fi pus la îndoială; d) este directă; e) este plătibilă la prima cerere scrisă a finanţatorului; f) are valoare determinată, iniţial egală cu valoarea rezultată din raportul de evaluare a locuinţei mai puţin avansul, fără a depăşi 60.000 euro sau echivalentul în lei; raportul de evaluare va fi întocmit de un evaluator autorizat, agreat de finanţator; g) valoarea se reduce cu ratele de capital (principal) rambursate de către beneficiar; h) acoperă numai principalul, exclusiv dobânzile şi comisioanele bancare şi alte sume datorate de beneficiar în baza contractului de credit. + Articolul 7Răspunderea FNGCIMM, în numele şi în contul statului, începe la data semnării de către părţi a contractului de garantare. + Articolul 8Garanţia se acordă în euro sau în monedă naţională şi se plăteşte în monedă naţională, la cursul de schimb comunicat de Banca Naţională a României şi valabil la data plăţii. + Articolul 9Acordarea garanţiei se realizează pe baza aprobărilor FNGCIMM. + Articolul 10Garanţia este garantată cu ipotecă legală de rang I asupra locuinţei achiziţionate prin program, în favoarea statului român, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, valabilă pe toată durata finanţării, cu notarea în cartea funciară a interdicţiei de vânzare a acesteia pe o perioadă de 5 ani şi a interdicţiei de grevare cu alte sarcini pe toată durata finanţării. În cazul primirii de către finanţator a comunicării respingerii cererii de plată a garanţiei de la FNGCIMM, în temeiul convenţiei de garantare, finanţatorul are dreptul să înscrie în cartea funciară privilegiul reglementat de art. 1.737 pct. 2 din Codul civil, concomitent cu radierea din cartea funciară a ipotecii legale instituite în favoarea statului român.------------Art. 10 a fost modificat de pct. 2 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 840 din 22 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 28 iulie 2009. + Capitolul IV Acordarea şi monitorizarea garanţiei + Articolul 11 (1) În vederea obţinerii unei garanţii, finanţatorul va transmite FNGCIMM solicitarea de garantare, după aprobarea finanţării de către structurile sale competente, sub condiţia suspensivă de acordare a garanţiei. Solicitarea se formulează în temeiul convenţiei de garantare. (2) FNGCIMM analizează, potrivit reglementărilor proprii şi prezentelor norme, solicitarea de garantare şi, în cazul în care constată că aceasta îndeplineşte condiţiile de acordare, comunică finanţatorului decizia sa şi încheie contractul de garantare. (3) Contractul de garantare va cuprinde, fără a se limita la acestea, următoarele: a) identitatea părţilor; b) obiectul şi durata contractului; c) valoarea maximă a garanţiei acordate în euro şi exprimată în moneda naţională sau acordate în monedă naţională; d) valoarea, modalitatea de calcul şi termenele de plată ale comisionului de gestiune datorat de finanţator; e) conţinutul şi termenele de raportare a situaţiei finanţării garantate; f) condiţiile şi termenul de plată a garanţiei; g) celelalte drepturi şi obligaţii ale părţilor; h) cazurile de neîndeplinire a obligaţiilor; i) modalitatea de soluţionare a eventualelor litigii. (4) FNGCIMM are dreptul să solicite finanţatorului informaţii suplimentare atunci când elementele cuprinse în solicitarea de garantare şi în documentaţia furnizată nu sunt suficiente pentru efectuarea analizei. + Articolul 12FNGCIMM monitorizează garanţiile aprobate. Monitorizarea reprezintă ansamblul de acţiuni întreprinse în perioada cuprinsă între acordarea garanţiei şi încetarea valabilităţii acesteia, acţiuni constând, în principal, în: a) urmărirea şi verificarea îndeplinirii de către finanţator a tuturor obligaţiilor asumate prin contractul de garantare, la termenele şi în condiţiile prevăzute de acesta; b) urmărirea periodică a stadiului derulării creditului, pe baza situaţiilor furnizate de către finanţator, conform prevederilor contractului de garantare. + Articolul 13Contractul de garantare poate fi modificat prin act adiţional, pe parcursul derulării, numai în cazul în care modificările nu se referă la condiţiile programului. + Capitolul V Plata garanţiei + Articolul 14 (1) Finanţatorul este îndreptăţit la executarea garanţiei numai dacă a transmis la FNGCIMM cererea de plată în cadrul perioadei de valabilitate a garanţiei. (2) Cererea de plată va fi însoţită de documentele justificative prevăzute în contractul de garantare. + Articolul 15FNGCIMM verifică încadrarea cererii de plată în termenii şi condiţiile convenţiei de garantare şi ale contractului de garantare. + Articolul 16Plata garanţiei se va face în condiţiile şi în termenii prevăzuţi în convenţia privind implementarea programului, convenţia de garantare şi contractul de garantare, în termen de maximum 15 zile calendaristice de la data primirii de către FNGCIMM a cererii de plată, fără însă a se depăşi 90 de zile calendaristice restante la plată de către beneficiar. + Articolul 17 (1) Sumele garantate de FNGCIMM se plătesc finanţatorului de către Ministerul Finanţelor Publice din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Finanţelor Publice - Acţiuni generale, şi se recuperează, prin executare silită, de către organele competente ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală de la beneficiarii finanţării garantate, persoane fizice, conform reglementărilor legale în materie de colectare a creanţelor fiscale. (2) După efectuarea plăţii de la alin. (1), Ministerul Finanţelor Publice informează FNGCIMM, care întocmeşte un înscris prin care se individualizează creanţa bugetară rezultată prin plată, exprimată în moneda naţională, şi data scadenţei acesteia. Înscrisul, împreună cu dovada comunicării acestuia către debitorul beneficiar al finanţării garantate, contractul de garantare, precum şi documentele care au stat la baza acordării garanţiei, se înaintează organelor competente ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală în a căror rază teritorială are domiciliul fiscal debitorul persoană fizică, în vederea efectuării procedurii de executare silită. (3) În termen de 15 zile calendaristice de la data plăţii garanţiei către finanţator, FNGCIMM comunică înscrisul prevăzut la alin. (2) şi debitorului beneficiar al finanţării garantate. (4) Comunicarea prevăzută la alin. (2) şi (3) se face prin poştă, cu scrisoare recomandată cu dovada de primire, sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea actelor şi confirmarea primirii acestora. (5) Procedurile privind transmiterea documentaţiei şi formularistica utilizată se stabilesc prin convenţia privind implementarea programului. + Articolul 18 (1) În temeiul titlului executoriu, organele fiscale vor proceda la emiterea şi comunicarea somaţiei de plată pentru sumele individualizate în înscrisul prevăzut la art. 17 alin. (2), executarea silită urmând să se realizeze potrivit prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. (2) În cazul în care popririle înfiinţate de organul de executare generează consecinţe sociale deosebite, organul fiscal poate dispune, la cererea debitorului şi ţinând seama de motivele invocate de acesta, fie suspendarea temporară totală, fie suspendarea temporară parţială a executării silite prin poprire, conform prevederilor Codului de procedură fiscală. + Articolul 19 (1) Pentru aplicarea art. 60 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, precum şi autorităţile administraţiei publice locale vor asigura transmiterea la organele fiscale ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală a informaţiilor actualizate existente în cărţile funciare şi, respectiv, în baza de date privind bunurile imobile şi bunurile mobile sau vor asigura obţinerea acestor informaţii online. (2) Modalitatea şi condiţiile de transmitere a informaţiilor prevăzute la alin. (1) se vor stabili prin ordin comun al ministrului finanţelor publice şi al ministrului administraţiei şi internelor, în termen de 15 de zile calendaristice de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a prezentelor norme. + Capitolul VI Promisiunea de garantare + Articolul 20În situaţia achiziţiei unei locuinţe care urmează a fi construită sau a unei construcţii la roşu, beneficiarul va depune la finanţator o cerere de finanţare, însoţită de antecontractul de vânzare-cumpărare a locuinţei sau de contractul de construcţie, încheiat cu o societate de construcţii. Finanţatorul, în urma constatării încadrării solicitantului în criteriile de eligibilitate referitoare la respectarea condiţiilor specifice prevăzute în normele sale interne, emite o promisiune unilaterală de creditare, sub condiţia obţinerii unei promisiuni de garantare. + Articolul 21La solicitarea finanţatorului, în baza convenţiei de garantare, FNGCIMM emite promisiunea de garantare. + Articolul 22Înainte de expirarea termenului de valabilitate a promisiunii unilaterale de creditare, beneficiarul prezintă finanţatorului documentele din care rezultă finalizarea locuinţei. Dacă la această dată finanţatorul constată îndeplinirea integrală de către beneficiar a criteriilor programului, aprobă finanţarea sub condiţia obţinerii garanţiei FNGCIMM. + Articolul 23Pentru obţinerea garanţiei FNGCIMM se procedează conform cap. IV. + Capitolul VII Dispoziţii finale + Articolul 24În aplicarea prezentelor norme, convenţia privind implementarea programului, precum şi convenţia de garantare se aprobă prin ordin comun al ministrului finanţelor publice şi ministrului întreprinderilor mici şi mijlocii, comerţului şi mediului de afaceri, în termen de 15 zile calendaristice de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a prezentelor norme. + Articolul 25 (1) În termen de 7 zile calendaristice de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a prezentelor norme, finanţatorii vor transmite FNGCIMM şi Ministerului Finanţelor Publice nivelul costurilor totale pe care le vor aplica finanţărilor în cadrul programului, aşa cum sunt prevăzute la art. 2 lit. b) din anexa nr. 2, precum şi valoarea estimată a finanţărilor care urmează să fie garantate şi a promisiunilor de garantare care vor fi solicitate în anul 2009 în cadrul programului. (2) În cazul în care valoarea totală a finanţărilor comunicată de finanţatori depăşeşte plafonul prevăzut la art. 3 alin. (2) şi (3), FNGCIMM este autorizat, cu acordul prealabil al Ministerului Finanţelor Publice, să efectueze alocări pro rata în cadrul acestuia. (3) FNGCIMM este autorizat să evalueze, la intervale regulate de 3 luni, modul de utilizare de către finanţatori a plafonului alocat şi să efectueze realocări între finanţatori în funcţie de gradul de utilizare al plafoanelor alocate.-----------
EMITENT |