NORME METODOLOGICE din 18 aprilie 2003 (*actualizate*)pentru aplicarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale(actualizate până la data de 1 ianuarie 2005*)
---------*) Textul iniţial a fost publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 319 din 12 mai 2003. Aceasta este forma actualizată de S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra-Neamţ până la data de 1 ianuarie 2005, cu modificările şi completările aduse de HOTĂRÂREA nr. 2.398 din 21 decembrie 2004.**) NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamţ:Conform art. II din HOTĂRÂREA nr. 2.398 din 21 decembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 21 ianuarie 2005, prezenta hotărâre intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2005, cu excepţia art. I pct. 57 referitor la alin. (1) al art. 9 din normele metodologice, care intră în vigoare la data de 1 februarie 2005. + Capitolul I Dispoziţii generale + Articolul 1 (1) În sensul art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999*) privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată, denumită în continuare ordonanţă de urgenţă, prin agenţi economici se înţelege persoanele fizice şi juridice, asociaţiile familiale, precum şi orice alte entităţi care efectuează cu plată, pe teritoriul României, inclusiv în punctele de control pentru trecerea frontierei de stat, livrări de bunuri cu amănuntul şi/sau prestări de servicii direct către populaţie, cu excepţia instituţiilor publice. (2) Agenţii economici care nu intră sub incidenţa ordonanţei de urgenţă pot opta pentru utilizarea aparatelor de marcat electronice fiscale, în condiţiile legii. (3) Agenţii economici care au obligaţia utilizării aparatelor de marcat electronice fiscale, precum şi cei prevăzuţi la alin. (2) sunt denumiţi în continuare utilizatori.-------------*) Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999este republicată în acest număr al Monitorului Oficial al României, Partea I, la pag. 28-32.-------------Art. 1 a fost modificat de pct. 1 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 2.398 din 21 decembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 21 ianuarie 2005. + Articolul 2Utilizatorii au obligaţia să elibereze clienţilor bonuri fiscale pentru toate bunurile livrate cu amănuntul şi/sau serviciile prestate şi, la solicitarea acestora, le vor elibera şi factură fiscală, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 571/2003privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.-------------Art. 2 a fost modificat de pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 2.398 din 21 decembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 21 ianuarie 2005. + Articolul 3 (1) Bonurile fiscale se emit de către utilizatori numai cu aparate de marcat electronice fiscale pentru care s-a obţinut avizul Comisiei de avizare a distribuitorilor şi a aparatelor de marcat electronice fiscale, prevăzută la art. 5 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă, denumită în continuare comisie.-------------Alin. (1) al art. 3 a fost modificat de pct. 3 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 2.398 din 21 decembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 21 ianuarie 2005. (2) Bonurile fiscale emise de casele de schimb valutar se semnează şi se stampileaza de emitent. (3) În cazul în care în acelaşi spaţiu se efectuează atât livrări de bunuri cu amănuntul sau prestări de servicii pentru care este obligatorie utilizarea aparatelor de marcat electronice fiscale, cât şi livrări de bunuri cu amănuntul sau prestări de servicii pentru care nu există această obligaţie, utilizatorii pot emite bon fiscal pentru toate bunurile livrate şi/sau serviciile prestate.-------------Alin. (3) al art. 3 a fost modificat de pct. 3 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 2.398 din 21 decembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 21 ianuarie 2005. + Articolul 4În sensul ordonanţei de urgenţă, prin livrări de bunuri cu amănuntul şi prestări de servicii direct către populaţie se înţelege acele activităţi desfăşurate cu caracter permanent. Nu intră în această categorie eventualele livrări de bunuri şi prestări de servicii direct către persoane fizice efectuate întâmplător de către agenţii economici, alţii decât comercianţii cu amănuntul.-------------Art. 4 a fost modificat de pct. 4 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 2.398 din 21 decembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 21 ianuarie 2005. + Articolul 5 (1) Distribuitorul autorizat de aparate de marcat electronice fiscale este agentul economic pe numele căruia a fost eliberat avizul privind distribuirea şi utilizarea aparatelor de marcat electronice fiscale. (2) Distribuitorul autorizat are libertatea de a include în reţeaua sa de distribuţie şi/sau service orice agenţi economici care îndeplinesc condiţiile prevăzute de ordonanţa de urgenţă şi de prezentele norme metodologice, denumiţi în continuare unităţi acreditate.-------------Alin. (2) al art. 5 a fost modificat de pct. 5 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 2.398 din 21 decembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 21 ianuarie 2005. + Articolul 6 (1) În situaţia defectării aparatului de marcat electronic fiscal utilizatorii consemnează în cartea de intervenţii a aparatului de marcat electronic fiscal, prezentată în anexa nr. 1, data şi ora la care au anunţat defectarea acestuia şi păstrează confirmarea scrisă, respectiv telex, fax sau altele asemenea, privind anunţarea defectării aparatului de marcat electronic fiscal. (2) Până la repunerea în funcţiune a aparatului defect, utilizatorii, cu excepţia taximetristilor, înregistrează tranzacţiile efectuate în această perioadă într-un registru, denumit în continuare registru special, care se completează fără ştersături sau fără spaţii neutilizate. (3) Registrul special se întocmeşte conform modelelor prezentate în anexele nr. 2 a) şi 2 b). (4) Registrul special va avea paginile numerotate, va fi sigilat şi va fi ştampilat de către organul fiscal la care utilizatorul este înregistrat ca plătitor de impozite şi taxe, cu precizarea numărului de pagini conţinut de acesta, şi va fi prezentat de către utilizator, cu excepţia taximetriştilor, pentru vizare, o dată cu depunerea declaraţiei de instalare a aparatului la organul fiscal în a cărui rază teritorială a fost instalat acesta.-------------Alin. (4) al art. 6 a fost modificat de pct. 6 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 2.398 din 21 decembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 21 ianuarie 2005. (5) La repunerea în funcţiune a aparatului tehnicianul unităţii de service acreditate, denumit în continuare tehnician de service, consemnează în registrul special, după ultima înregistrare a tranzacţiilor efectuate de utilizator, data şi ora începerii funcţionarii aparatului, sub semnătura şi numele în clar ale tehnicianului de service. + Articolul 7 (1) Până la repunerea în funcţiune a aparatului defect, utilizatorii, cu excepţia caselor de schimb valutar, eliberează clienţilor, la cererea acestora, facturi fiscale, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare.-------------Alin. (1) al art. 7 a fost modificat de pct. 7 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 2.398 din 21 decembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 21 ianuarie 2005. (2) Pe perioada nefunctionarii aparatului de marcat electronic fiscal casele de schimb valutar eliberează clienţilor buletin de schimb valutar, iar datele privind tranzacţiile efectuate în această perioadă vor fi introduse în aparate după repunerea în funcţiune a acestora. + Articolul 8 (1) În situaţia întreruperii curentului electric în momentul emiterii unui bon fiscal, acesta se păstrează de către utilizator împreună cu raportul fiscal de închidere zilnica prevăzut la art. 33 pct. C lit. a). (2) Pentru tranzacţiile efectuate în perioada întreruperii curentului electric utilizatorii aplica prevederile art. 6 alin. (2) şi ale art. 7. (3) În registrul special, înainte de înregistrarea tranzacţiilor, se noteaza data şi ora întreruperii curentului electric, iar în final, data şi ora la care aparatul începe sa funcţioneze, sub semnătura şi ştampila utilizatorului. + Articolul 9 (1) Vânzarea de pâine şi produse de panificaţie, precum şi de ziare şi reviste în alte condiţii decât cele prevăzute la art. 2 lit. c) şi d) din ordonanţa de urgenţă atrage neîncadrarea acestor activităţi în excepţia prevăzută de lege. (2) În sensul art. 2 lit. c) din ordonanţa de urgenţă, prin magazine sau raioane specializate se înţelege spaţiile în care se comercializează exclusiv pâine şi produse de panificaţie. (3) În sensul art. 2 lit. d) din ordonanţa de urgenţă, prin distribuitori specializaţi se înţelege agenţii economici care comercializează exclusiv ziare şi reviste.-------------Art. 9 a fost modificat de pct. 8 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 2.398 din 21 decembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 21 ianuarie 2005. + Articolul 10Activităţile de vânzare a biletelor de călătorie şi a abonamentelor pentru transportul public de călători, ca activităţi anexe transportului, intră în excepţia prevăzută la art. 2 lit. e) din ordonanţa de urgenţă.-------------Art. 10 a fost modificat de pct. 9 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 2.398 din 21 decembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 21 ianuarie 2005. + Articolul 11 (1) Bonurile cu valoare fixă prevăzute la art. 2 lit. f) din ordonanţa de urgenţă se tipăresc în condiţiile prevăzute de reglementările în vigoare privind formularele tipizate cu regim special, comune pe economie, suma fixă percepută de la client fiind pretipărită pe documentul eliberat acestuia. (2) Vânzarea de timbre fiscale, poştale, judiciare, precum şi de rovignete, cărţi poştale sau altele asemenea, care se comercializează la valoarea nominală pretipărită pe acestea, intră în excepţia prevăzută la art. 2 lit. f) din ordonanţa de urgenţă.-------------Art. 11 a fost modificat de pct. 10 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 2.398 din 21 decembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 21 ianuarie 2005. + Articolul 12Activităţile de parcare a autovehiculelor şi jocurile de noroc intră sub incidenţa prevederilor art. 2 lit. f) din ordonanţa de urgenţă numai în cazul în care se încasează de la clienţi o sumă fixă care este pretipărită pe biletul de acces şi, respectiv, pe biletul sau produsul loteristic de participare la jocurile de noroc, eliberat clientului.-------------Art. 12 a fost modificat de pct. 11 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 2.398 din 21 decembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 21 ianuarie 2005. + Articolul 13 (1) Agenţii economici care desfăşoară activităţi de amanetare sunt exceptaţi de obligaţia de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale pentru serviciile de creditare, inclusiv pentru comisionul aferent acestor servicii.-------------Alin. (1) al art. 13 a fost modificat de pct. 12 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 2.398 din 21 decembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 21 ianuarie 2005. (2) La vânzarea direct către populaţie a bunurilor amanetate, ca urmare a neachitarii împrumutului de către deponentul bunului amanetat, se emite bon fiscal, cu excepţiile prevăzute de lege. + Articolul 14În înţelesul art. 2 lit. g) din ordonanţa de urgenţă, casele de schimb valutar aparţinând persoanelor juridice autorizate sunt casele de schimb valutar organizate ca persoane juridice conform Legii nr. 31/1990privind societăţile comerciale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.066 din 17 noiembrie 2004, având ca obiect unic de activitate schimbul valutar, autorizate de Banca Naţională a României.-------------Art. 14 a fost modificat de pct. 13 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 2.398 din 21 decembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 21 ianuarie 2005. + Articolul 15Intră sub incidenţa prevederilor art. 2 lit. h) din ordonanţa de urgenţă: a) profesiile libere sub toate formele de organizare, care nu implică crearea unei societăţi comerciale, desfăşurate de către notari, avocaţi, experţi autorizaţi, medici, experţi contabili, contabili autorizaţi, arhitecţi, precum şi de alte persoane fizice care prestează servicii cu caracter profesional în domeniul ştiinţific, literar, artistic şi educativ; b) activităţile economice desfăşurate în mod independent, inclusiv prin practicarea unei meserii, de către persoanele fizice autorizate potrivit legii, cu excepţia activităţilor de taximetrie auto pentru mărfuri şi persoane.-------------Art. 15 a fost modificat de pct. 14 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 2.398 din 21 decembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 21 ianuarie 2005. + Articolul 16Intră sub incidenţa prevederilor art. 2 lit. s) din ordonanţa de urgenţă bunurile livrate şi serviciile prestate în baza unor contracte în care se prevede că plata se face în rate, la termen sau sub formă de avansuri. Prin avansuri se înţelege încasarea parţială a contravalorii bunurilor sau serviciilor înaintea livrării, respectiv prestării acestora.-------------Art. 16 a fost modificat de pct. 15 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 2.398 din 21 decembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 21 ianuarie 2005. + Capitolul II Aparatele de marcat electronice fiscale + Secţiunea 1 Configuraţia aparatelor de marcat electronice fiscale + Articolul 17Aparatele de marcat electronice fiscale pot fi: a) case de marcat electronice cu structură închisă, izolate. Aceste case de marcat au hardware dedicat, set fix de funcţii, bază de date proprie şi funcţionează izolat, fără posibilitate de conectare la un calculator. Modulul fiscal este integrat în hardware propriu, iar programul de aplicaţie şi cel de control din modulul fiscal sunt plasate într-o memorie fixă;-------------Litera a) a art. 17 a fost modificată de pct. 16 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 2.398 din 21 decembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 21 ianuarie 2005. b) case de marcat electronice cu structură închisă, conectate la calculator.Suplimentar faţă de aparatele de marcat electronice fiscale prevăzute la lit. a), aceste case de marcat dispun de o interfaţă prin care se asigură cooperarea cu un program ce rulează pe calculator. Interfaţarea furnizează un set limitat de comenzi de modificare, completare, citire a bazei de date interne şi de emitere de documente fiscale. Securitatea comunicării şi integritatea corectitudinii înregistrărilor sunt asigurate de modulul fiscal prin programul său de control.-------------Litera b) a art. 17 a fost modificată de pct. 16 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 2.398 din 21 decembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 21 ianuarie 2005. c) case de marcat electronice computerizate.Aceste case de marcat sunt realizate pe o structura de calculator standard, în care este inclusă o placa fiscală ce conţine un modul fiscal cu hardware şi program de control proprii, care se interfateaza cu programul de aplicaţie al aparatului de marcat electronic fiscal, care ruleaza pe calculatorul standard printr-un set limitat de comenzi de interfatare adecvat acestei categorii de aplicaţii. Eventuala comunicare pentru integrarea într-o reţea este controlată de programul de aplicaţie în limitele acceptabile pentru aceasta clasa de aplicaţii; d) aparate sau terminale cu funcţii de case de marcat electronice.Aceste aparate sau terminale sunt dispozitive identificabile ca structura şi program aplicativ, care includ o placa fiscală ce conţine un modul fiscal. Interfatarea aplicaţiei cu modulul fiscal conferă acestora şi funcţii de casa de marcat, în afară altor funcţii specifice; e) imprimante fiscale.Imprimantele fiscale sunt dispozitive care includ un modul fiscal, memorie fiscală şi periferice controlabile de către acesta; nu au program de aplicaţie propriu şi se interfateaza ca periferice cu un sistem de calcul, cu structura hardware şi program aplicativ identificabil;-------------Litera f) a art. 17 a fost abrogată de pct. 17 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 2.398 din 21 decembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 21 ianuarie 2005. + Articolul 18 (1) Aparatele de marcat electronice fiscale prevăzute la art. 17 lit. a) şi b) pot fi staţionare, alimentate cu energie electrica din reţeaua de curent alternativ şi/sau portabile, cu alimentare autonomă de la baterii ori acumulatori. (2) Aparatele de marcat electronice fiscale prevăzute la art. 17 lit. c)-e), împreună cu programul aplicativ identificabil, formează ansamblul aparatului de marcat electronic fiscal supus comisiei pentru avizare.-------------Alin. (2) al art. 18 a fost modificat de pct. 18 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 2.398 din 21 decembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 21 ianuarie 2005. (3) Comercializarea de către distribuitorii autorizaţi a aparatelor de marcat electronice fiscale prevăzute la art. 17 lit. c)-e) fără programul aplicativ identificabil, avizat potrivit ordonanţei de urgenţă şi prezentelor norme metodologice , precum şi instalarea acestora cu un alt program aplicativ decât cel avizat sunt interzise.-------------Alin. (3) al art. 18 a fost modificat de pct. 18 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 2.398 din 21 decembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 21 ianuarie 2005. + Secţiunea a 2-a Caracteristicile aparatelor de marcat electronice fiscale + Articolul 19Din punct de vedere constructiv, aparatele de marcat electronice fiscale sunt realizate, după caz: a) unitar, respectiv în carcasa unica ce include componentele aparatului; b) modular, respectiv sisteme de module functionale, la care se asigura integritatea şi continuitatea legăturii cu modulul fiscal şi cu perifericele controlate de acesta. + Articolul 20Aparatele de marcat electronice fiscale, destinate activităţilor de taximetrie, sunt case de marcat cu structura închisă, realizate numai în sistem unitar, care includ un taximetru prin intermediul căruia se măsoară timpul şi distanta parcursă şi care calculează automat sumele datorate de client. + Articolul 21Aparatele de marcat electronice fiscale utilizate de casele de schimb valutar sunt numai aparate de tipul celor prevăzute la art. 17 lit. c)-e), care au ca destinaţie exclusiva schimbul valutar. + Articolul 22Un aparat de marcat electronic fiscal supus comisiei pentru avizare trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:A. să conţină un modul fiscal propriu cu un set minim de funcţii accesibile prin comenzi de interfaţare cu restul aplicaţiei aparatului de marcat electronic fiscal, prin intermediul căruia controlează:-------------Partea introductivă a pct. A al art. 22 a fost modificată de pct. 19 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 2.398 din 21 decembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 21 ianuarie 2005. a) o memorie fiscală de tip (E)PROM sau OTP; b) un dispozitiv de afişaj client special cu caractere de minimum 7 mm, cu numărul minim de caractere suficient pentru afişarea valorii maxime pentru totalul de bon şi care asigura o buna lizibilitate pentru client în orice condiţii de lumina ambianta. Sunt exceptate aparatele de marcat electronice fiscale destinate exclusiv activităţilor hoteliere, precum şi de alimentaţie publică atunci când plata se face la masa.Dispozitivul de afişaj client la aparatele de marcat electronice fiscale destinate activităţii de taximetrie este inglobat în carcasa acestor aparate şi va avea caracteristicile tehnice stabilite prin normele de metrologie legală referitoare la taximetrie; c) un dispozitiv de imprimare care să asigure tipărirea bonurilor fiscale şi a rolei-jurnal, prevăzut cu senzori pentru fiecare rola utilizata pentru emiterea documentelor respective, cu minimum 18 caractere pe linie document şi caractere de minimum 2,5 mm înălţime; d) un afişaj operator.Aparatele de marcat electronice fiscale destinate activităţilor de taximetrie sunt dotate cu un dispozitiv unic de afişaj client-operator; e) o tastatura pentru accesarea funcţiilor aparatului; f) un sistem pentru stabilirea regimului de lucru;B. sa funcţioneze autonom, oferind local un set minimal de funcţii de casa de marcat, şi să se interfateze cu modulul fiscal pentru execuţia lor;C. să asigure securitatea procesului de culegere de date prin efectuarea de verificări înainte de a afecta ansamblul datelor stocate;D. să asigure continuitatea memoriei RAM şi a ceasului de timp real, astfel încât să fie permise reluarea unei operaţiuni întrerupte de căderea tensiunii de alimentare şi finalizarea corecta a acesteia;E. sa controleze dispozitivul propriu de imprimare şi afişajul client, exclusiv prin intermediul modulului fiscal, respectiv prin comenzile de interfatare oferite de acesta.Dispozitivul propriu de imprimare poate fi: a) dublu, caz în care asigura tipărirea bonului fiscal, a rapoartelor şi a rolei-jurnal; b) simplu, specific aparatelor de marcat electronice fiscale echipate cu jurnal electronic, caz în care asigură tipărirea rolei-jurnal în mod obligatoriu înaintea emiterii raportului fiscal de închidere zilnică sau în cazul epuizării capacităţii de stocare a jurnalului electronic.Aparatele sau terminalele cu funcţii de case de marcat electronice, precum şi aparatele de marcat electronice fiscale portabile şi cele destinate activităţilor de taximetrie pot fi dotate cu dispozitiv propriu de imprimare simplu;-------------Litera b) a pct. E al art. 22 a fost modificată de pct. 19 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 2.398 din 21 decembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 21 ianuarie 2005.F. sa înregistreze pe termen lung în memoria fiscală din modulul fiscal datele la nivelul zilei de lucru şi modificarea parametrilor şi a evenimentelor care au implicaţii în interpretarea datelor stocate;G. să asigure inviolabilitatea accesului neautorizat prin: a) sigilare şi prin elemente fizice de securizare a accesului la operaţiuni privilegiate, accesibile doar personalului de service; b) existenta unor regimuri de lucru protejate, accesibile numai printr-un bloc de chei sau parole de minimum 4 cifre; c) asigurarea continuităţii şi integrităţii legăturilor implicate în fluxul de date şi emiterea de documente pe dispozitivul propriu de imprimare; d) controlul comunicatiei prin interfete;H. sa verifice: a) conexiunile cu dispozitivul propriu de imprimare şi cu afişajul client; b) prezenta şi corectitudinea funcţionarii memoriei fiscale; c) tensiunea de alimentare şi bateria de sustinere, implicate în continuitatea memoriei de date şi a ceasului de timp real; d) integritatea şi coerenta datelor stocate şi a documentelor emise, blocand funcţionarea atunci când se depistează situaţii anormale;I. să asigure proceduri de recuperare în caz de anomalii de funcţionare nedeterminate de defectarea aparatului. + Articolul 23Pe lângă condiţiile prevăzute la art. 22, aparatele de marcat electronice fiscale destinate activităţii de taximetrie trebuie să îndeplinească şi următoarele condiţii: a) să asigure programarea datei şi orei de zi şi de noapte, a orei de vara şi de iarna, a datei în anii bisecti, precum şi schimbarea acestora; b) să asigure ca viteza de comutare limita să fie de 10 km/h; c) sa tipareasca bonul client cu datele de pe afişajul client şi sa stearga automat aceste date o dată cu trecerea din poziţia PLATA; d) să asigure posibilitatea de a controla suma de control a programului; e) să între în funcţiune doar în momentul în care au fost activate de dispozitivul de comanda fixat în una dintre poziţiile de operare autorizate. + Articolul 24 (1) Programul aparatelor de marcat electronice fiscale trebuie să asigure funcţionarea aparatelor de marcat electronice fiscale în conformitate cu specificăţiile de utilizare. (2) Programul aparatelor de marcat electronice fiscale este compus din programul de control al aparatelor de marcat electronice fiscale, localizat în modulul fiscal, şi din programul de aplicaţie al aparatelor de marcat electronice fiscale. Prin interactiunea celor două programe se asigura functionalitatea de ansamblu şi protecţia fluxului de date şi a emiterii de documente cu caracter fiscal. Partajarea fizica şi modul de comunicaţie dintre cele doua componente depind de varianta constructivă a aparatelor de marcat electronice fiscale. (3) Programul de aplicaţie al aparatelor de marcat electronice fiscale destinate activităţilor de schimb valutar trebuie să asigure baza de date necesară întocmirii şi transmiterii la Banca Naţională a României a raportărilor lunare în forma şi în structura prevăzute de Regulamentul Băncii Naţionale a României nr. 1/2004privind efectuarea operaţiunilor valutare.-------------Alin. (3) al art. 24 a fost modificat de pct. 20 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 2.398 din 21 decembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 21 ianuarie 2005. (4) Programul aparatelor de marcat electronice fiscale destinate activităţii de taximetrie trebuie să asigure accesul la regimul de lucru programare numai după îndepărtarea sigiliului fiscal. + Articolul 25 (1) Modulul fiscal ese un subansamblu hardware-software din componenta aparatelor de marcat electronice fiscale cu resurse de procesare, de stocare de date, de program, de ceas de timp real şi de asigurare a protecţiei şi integrităţii datelor proprii, care izoleaza secţiunea critica din aparatul de marcat electronic fiscal, responsabilă pentru siguranţa gestionării datelor şi documentelor cu caracter fiscal, oferind un set limitat de comenzi de interfatare cu restul aplicaţiei aparatului de marcat electronic fiscal. (2) Modulul fiscal captează toate datele trimise spre dispozitivul propriu de imprimare al aparatelor de marcat electronice fiscale, gestionand independent şi asigurând sinteza acestor date pe termen scurt, respectiv zilnic în totalizatoare şi în contoare distincte pe categorii de operaţiuni permise, şi pe termen lung, respectiv pe durata de utilizare a memoriei fiscale inglobate; controlează datele afişate pentru client şi asigura integritatea, protecţia datelor colectate şi a documentelor emise. (3) Modulul fiscal asigura stocarea datelor şi funcţionarea ceasului de timp real minimum 1.440 de ore în absenta tensiunii de alimentare. + Articolul 26 (1) Capacitatea registrelor interne din modulul fiscal al aparatelor de marcat electronice fiscale, cu excepţia celor destinate activităţilor de taximetrie, este de minimum: 7 cifre de introducere, 8 cifre la totalizatoarele de bon şi 10 cifre la totalizatoarele zilnice. (2) La aparatele de marcat electronice fiscale destinate activităţilor de taximetrie capacitatea registrelor interne din modulul fiscal este cea stabilită prin normele de metrologie legală referitoare la taximetre. (3) Capacitatea registrelor interne la totalizatoarele de bilanţ asigura redarea bilanţului întregului conţinut al memoriei fiscale în care s-a înregistrat numărul maxim de închideri zilnice permise de aparat. + Articolul 27Datele de sinteza stocate în memoria fiscală sunt inviolabile şi se păstrează pe timp nelimitat. Funcţionarea modulului fiscal este asigurata de programul de control al aparatului, care este localizat în memoria fixa din acest modul. Acest program asigura şi funcţiile de autodiagnoza. + Articolul 28 (1) Modulul fiscal poate folosi aceleaşi resurse hardware cu restul aplicaţiei aparatului numai în cazul în care acesta are structura închisă. (2) Fiecare aparat de marcat electronic fiscal are propriul sau modul fiscal. (3) Modulul fiscal conţine elemente de control pentru restrictionarea operaţiunilor permise numai personalului de service, elemente de detecţie a caderii tensiunii de alimentare şi pentru controlul bateriei de sustinere şi elemente de securizare. + Articolul 29Programul de aplicaţie din ansamblul aparatelor de marcat electronice fiscale, implementat sau nu pe aceeaşi structura hardware ca modulul fiscal, în funcţie de varianta constructivă, trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: a) sa devină activ automat după cuplarea tensiunii; b) să permită numai setul de comenzi de tastatura şi de interfata de comunicaţie din specificăţiile de utilizare şi sa nu permită execuţia de comenzi care necesita comunicarea cu modulul fiscal fără a coopera cu acesta; c) sa acceseze modulul fiscal prin comenzile de interfatare ale acestuia, pentru a comunică cu dispozitivul propriu de imprimare din aparat, cu afişajul şi cu memoria fiscală; d) sa acceseze modulul fiscal pentru citirea cotelor curente de taxa pe valoarea adăugată, a datei şi orei locale întreţinute de ceasul de timp real al acestuia, a indicatorilor de stare şi, optional, pentru citirea valorii unor totalizatoare şi contoare zilnice; e) să asigure continuitatea propriei memorii de date; f) sa gestioneze baza de date pentru articole şi să asigure asocierea articol-cota de taxa pe valoarea adăugată; g) să asigure sinteza la nivelul zilei de lucru a datelor gestionate prin alte comenzi decât cele specifice setului minimal impus de comenzi şi să permită raportarea acestora la nivel de tip de comanda; h) sa controleze comunicatia cu alte periferice auxiliare şi/sau cu alta reţea. + Articolul 30 (1) Optional, la aparatele de marcat electronice fiscale pot fi cuplate dispozitive ca balanţe electronice, cititoare de coduri de bare, cititoare de cărţi de credit şi altele asemenea. (2) Aparatele de marcat electronice fiscale destinate activităţilor de taximetrie pot fi dotate optional cu o cheie cu memorie electronică utilizata pentru identificarea taximetristului, colectarea datelor şi pentru programarea tarifelor. În situaţia funcţionarii taxiului cu mai mulţi taximetristi alternativ, în cadrul unui program zilnic de lucru, fiecare dintre aceştia începe activitatea prin accesarea identităţii sale în programul aparatului de marcat electronic fiscal, prin introducerea cheii electronice prin intermediul căreia se poate executa şi controlul asupra activităţii depuse de acesta. + Articolul 31Comunicatia aparatului de marcat electronic fiscal cu perifericele specifice domeniului şi cu dispozitivul de imprimare propriu, cu excepţia cazului în care acesta are caracter fiscal, trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: a) să permită introducerea unica de articol fără a interveni asupra informaţiilor legate de sistemul de taxare; b) sa nu permită tipărirea prin alte mijloace decât prin intermediul modulului fiscal a documentelor pe dispozitivul de imprimare propriu; c) sa nu permită modificarea directa, prin comenzi de interfata, a conţinutului memoriei de date din modulul fiscal. + Articolul 32Când casa de marcat electronică fiscală are posibilitatea de cuplare la calculator, interfaţa, prin setul său de comenzi, poate modifica, completa şi citi baza de date internă a aparatului şi poate emite documente fiscale, cu condiţia îndeplinirii următoarelor cerinţe: a) să nu permită scrierea sau ştergerea memoriei operaţionale a modulului fiscal; b) să blocheze comunicaţia ca urmare a erorilor semnalate de modulul fiscal; c) să permită trecerea în regim izolat în vederea anulării condiţiilor de eroare şi a finalizării corecte a comenzilor.-------------Art. 32 a fost modificat de pct. 21 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 2.398 din 21 decembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 21 ianuarie 2005. + Articolul 33Aparatele de marcat electronice fiscale trebuie să asigure, prin comenzi de la tastatura, realizarea în mod cumulativ a minimum următoarelor funcţii:A. în regim de programare: a) fiscalizarea memoriei fiscale.Prin operaţiunea de fiscalizare, în sensul ordonanţei de urgenta, se înţelege identificarea memoriei fiscale şi a utilizatorului prin datele înscrise în aceasta, respectiv seria fiscală a aparatului, antetul bonului fiscal, data şi ora la care se activează memoria. Operaţiunea de fiscalizare se efectuează în momentul instalării aparatului la utilizator, conform prevederilor art. 103; b) programarea antetului bonului fiscal.Antetul bonului fiscal se tipareste pe toate documentele emise cu aparatul de marcat electronic fiscal şi conţine cel puţin denumirea şi codul fiscal/codul unic de înregistrare ale utilizatorului, adresa de la locul de instalare a aparatului sau, după caz, menţiunea "comerţ ambulant" ori "taxi".În cazul aparatelor de marcat electronice fiscale destinate activităţii de taximetrie, precum şi al celor destinate schimbului valutar, în antet se înscriu, după caz, şi numărul de înmatriculare a taxiului, numărul autorizaţiei taxi, numărul certificatului aprobării metrologice de model emis pentru taximetru, numărul de telefon şi de fax al operatorului de transport sau al taximetristului independent şi, respectiv, codul statistic atribuit de Banca Naţionala a României la punctele de schimb valutar; c) programarea cotelor de taxă pe valoarea adăugată, respectiv a minimum 4 niveluri de cotă, cu excepţia aparatelor de marcat electronice fiscale destinate activităţilor de taximetrie, de schimb valutar, de comercializare a mărfurilor în regim duty-free şi în magazinele amplasate în aeroporturile internaţionale, la care se programează o singură cotă de taxă pe valoarea adăugată.-------------Litera c) a pct. A al art. 33 a fost modificată de pct. 22 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 2.398 din 21 decembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 21 ianuarie 2005. d) programarea asocierii articol - cota de taxa pe valoarea adăugată; e) programarea datei; f) programarea coeficientului "K" al taximetrului şi a seturilor de tarife de lucru, pentru aparatele de marcat electronice fiscale destinate activităţilor de taximetrie.Un set de tarife de lucru conţine minimum tariful de pornire, tariful pe km parcurs şi tariful pe ora/minut de staţionare.Aparatele de marcat electronice fiscale destinate activităţilor de taximetrie lucrează cu minimum doua seturi de tarife, de zi şi de noapte. Setul de tarife de zi se aplică între orele 6,00-22,00, iar setul de tarife de noapte între orele 22,00 şi 6,00; g) programarea comisionului şi a cursului de schimb valutar pentru vânzarea şi cumpărarea de valuta, în cazul aparatelor de marcat electronice fiscale destinate activităţilor de schimb valutar;B. în regim de înregistrare: a) înregistrarea livrării de bunuri sau prestări de servicii, concomitent cu calculul taxei pe valoarea adăugată aferente, cu specificarea nivelului de cota de taxa pe valoarea adăugată pentru fiecare operaţiune sau a faptului ca operaţiunea nu este supusă taxarii; b) imprimarea bonurilor fiscale conform prevederilor ordonanţei de urgenta; c) posibilitatea de corecţie a erorilor numai înainte de emiterea bonului fiscal.Corectarea unei erori sau anularea unei vânzări se evidenţiază pe bonul fiscal şi se poate efectua numai cu condiţia ca valoarea totală a acestuia sa nu devină negativa. Dacă aparatul permite reduceri/majorări de sume, acestea sunt explicitate în bonul fiscal. La aparatele de marcat electronice fiscale destinate activităţii de taximetrie nu sunt permise reduceri/majorări de sume; d) tipărirea mesajelor în limba română;C. în regim de raportare: a) emiterea raportului fiscal "Z" de închidere zilnica, denumit în continuare raportul Z, pe baza totalizatoarelor zilnice din memoria de date proprie, însoţit de înscrierea datelor cu caracter fiscal, care caracterizează sintetic ziua de lucru, în memoria fiscală ca operaţiune indivizibilă, urmat de operaţiunea efectivă de golire zilnica, respectiv de ştergere a totalizatoarelor şi a contoarelor zilnice.Atunci când capacitatea de înregistrare libera a memoriei fiscale scade sub minimum 60 de înregistrări de golire zilnica, în fiecare raport Z se tipareste numărul de închideri zilnice rămase până la umplerea memoriei fiscale; b) emiterea raportului nefiscal "X", care reprezintă o vizualizare a valorilor curente cumulate în totalizatoarele zilnice, de la ultimul raport Z până la momentul tipăririi acestuia.În cazul aparatelor de marcat electronice fiscale destinate activităţilor de taximetrie, raportul nefiscal "X" este raportul taximetristului, ce conţine date corespunzătoare activităţii unui taximetrist din raportul Z, în condiţiile în care în perioada de 24 de ore a unei zile au activat pe taxi şi alţi taximetristi; c) emiterea de rapoarte fiscale periodice detaliate prin evidenţierea fiecărei înregistrări din memoria fiscală şi de rapoarte fiscale periodice sumare prin calcularea valorilor cumulate din înregistrările din memoria fiscală pentru perioada de raportare. În rapoartele fiscale periodice se tiparesc sub antet data, ora şi minutul introducerii în exploatare, precum şi perioada de raportare. + Secţiunea a 3-a Funcţii interzise aparatelor de marcat electronice fiscale + Articolul 34Funcţiile interzise aparatelor de marcat electronice fiscale, cu excepţia celor destinate activităţilor de taximetrie, sunt următoarele:-------------Partea introductivă a art. 34 a fost modificată de pct. 23 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 2.398 din 21 decembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 21 ianuarie 2005. a) înregistrarea tranzacţiilor doar valoric, fără identificarea bunurilor sau a serviciilor, precum şi a celor care nu au specificată cota de taxa pe valoarea adăugată asociata sau faptul că nu sunt taxabile, ori înregistrarea de vânzări înainte de programarea cotelor de taxa pe valoarea adăugată; b) funcţionarea aparatului în condiţiile deconectarii memoriei fiscale, a dispozitivului de imprimare ori a dispozitivului de afişaj client, atunci când acesta este obligatoriu; c) emiterea de bonuri cu valori totale negative; d) modificarea cotelor de taxa pe valoarea adăugată, a coeficientului "K" al taximetrului sau a setului de tarife la aparatele de marcat electronice fiscale destinate activităţilor de taximetrie, fără obţinerea în prealabil a raportului Z; e) înregistrarea returului de marfa; f) corectarea sau anularea înregistrării unei operaţiuni după emiterea bonului fiscal; g) initializarea contorului Z pentru raportul fiscal de închidere zilnica şi a totalizatoarelor generale, întreţinute pe toată durata de utilizare a unei memorii fiscale; h) emiterea de copii de pe bonul fiscal; i) schimbarea datei şi a orei în alte condiţii decât cele prevăzute în ordonanţa de urgenţă şi în prezentele norme metodologice; j) ştergerea totalului general de vânzări; k) programarea ceasului de timp real din modulul fiscal cu o dată calendaristică anterioară celei a ultimei înregistrări din memoria fiscală, atunci când memoria fiscală este activata; l) emiterea bonului fiscal fără tipărirea raportului Z, dacă au trecut 24 de ore de la primul bon emis.-------------Litera l) a art. 34 a fost modificată de pct. 23 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 2.398 din 21 decembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 21 ianuarie 2005. + Articolul 35Funcţiile interzise aparatelor de marcat electronice fiscale destinate activităţii de taximetrie sunt cele prevăzute la art. 34 lit. a)-k), precum şi următoarele funcţii: a) funcţionarea în condiţiile deconectarii lampii taxi; b) efectuarea de modificări ale ceasului de timp real, altele decât trecerea de la ora de vara la ora de iarna şi invers sau a unei variatii mai mari de ± 10 minute. + Articolul 36Pentru corectarea sau anularea înregistrării unei operaţiuni după emiterea bonului fiscal utilizatorul întocmeşte un dosar care va cuprinde: a) sesizarea scrisă a persoanei care a efectuat greşit operaţiunea, cu precizarea motivatiei de corectare sau de anulare a acesteia, precum şi a numărului de ordine al bonului fiscal de corectat, a orei şi minutului emiterii acestuia; b) decizia scrisă de aprobare a corectării operaţiunii greşit efectuate, emisă de directorul financiar-contabil, contabilul-şef sau de altă persoană care răspunde de gestionarea patrimoniului unităţii; c) copie de pe nota sau notele de recepţie şi constatare de diferenţe, întocmite de la ultima inventariere până la zi, prin care a fost stabilit preţul cu amănuntul al produsului sau produselor înregistrate greşit în aparatul de marcat electronic fiscal; d) nota de contabilitate care reflecta operaţiunea efectuată. + Articolul 37 (1) În cazul returului de marfa utilizatorul întocmeşte un dosar care va cuprinde: a) nota de recepţie şi constatare de diferenţe cod 14-3-1A, întocmită în baza bonului fiscal emis anterior pentru marfa respectiva; b) dispoziţia de plată-încasare către casierie cod 14-4-4; c) factura sau factura fiscală în roşu, după caz. (2) Returnarea ambalajelor refolosibile, a căror contra-valoare este inclusă în preţul produsului vândut, poate fi menţionată înainte de emiterea bonului fiscal prin înscrierea sumei aferente a acestora ca valoare negativa şi cu specificăţia "ambalaj refolosibil". + Articolul 38 (1) Aparatul de marcat electronic fiscal trebuie să se blocheze automat, dacă: a) nu este conectata memoria fiscală; b) nu este conectat sistemul de imprimare sau afişajul client, atunci când acesta este obligatoriu; c) lipseşte hârtia din mecanismul propriu de imprimare; d) s-a epuizat capacitatea memoriei fiscale de inmagazinare a datelor; e) se produce o eroare de înregistrare în memoria fiscală, moment din care să se poată efectua numai citirea acesteia. f) în cazul echipării cu dispozitiv propriu de imprimare simplu, dacă la epuizarea capacităţii memoriei jurnalului electronic sau înainte de emiterea raportului Z nu se emite rola-jurnal.-------------Litera f) a alin. (1) al art. 38 a fost modificată de pct. 24 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 2.398 din 21 decembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 21 ianuarie 2005. (2) Aparatele de marcat electronice fiscale destinate activităţii de taximetrie trebuie să se blocheze automat şi în cazul când: a) nu este conectata lampa taxi; b) dacă după 24 de ore de la emiterea ultimului raport Z se încearcă tipărirea primului bon fiscal fără emiterea automată a raportului Z pentru perioada respectiva. + Secţiunea a 4-a Memoria fiscală + Articolul 39 (1) Memoria fiscală este un dispozitiv tip memorie fixa unic inscriptibila, care asigura arhivarea secventiala a datelor cu caracter fiscal şi garantează protecţia acestora împotriva pierderii, modificărilor şi stergerilor. (2) Memoria fiscală face parte din modulul fiscal şi poate fi accesata numai prin intermediul programului de control propriu al acestuia. (3) Fiecare locaţie de memorie poate fi accesata o singură dată pentru înscriere şi ori de câte ori este nevoie pentru citire. (4) Cerinţele pentru acest dispozitiv sunt neconvertibilitatea, inaccesibilitatea şi securitatea dubla. (5) Memoria fiscală trebuie să asigure păstrarea nealterata a datelor pe perioada de utilizare şi minimum 10 ani după umplere. + Articolul 40Securitatea memoriei fiscale se asigura prin: a) posibilitatea acesteia de a retine datele stocate pe termen lung în absenta tensiunii de alimentare şi prin includerea în structura de date a unor elemente de control al integrităţii datelor stocate; b) inglobarea într-un material opac care împiedica dezasamblarea fără distrugere a memoriei şi care să nu permită denaturarea sau ştergerea datelor stocate; c) fixarea memoriei în interiorul aparatului astfel încât sa nu permită scoaterea acesteia fără distrugerea sigiliului. + Articolul 41Sigilarea memoriei fiscale se face de către distribuitorul autorizat sau, după caz, de către unitatea de service acreditata, în prezenta organului fiscal teritorial, cu respectarea prevederilor art. 47 alin. (5) şi (6) şi ale art. 49 alin. (1) şi (2). + Articolul 42Memoria fiscală devine activa numai în urma fiscalizarii, operaţiune care se executa de către tehnicianul unităţii de service acreditate, la instalarea aparatului de marcat electronic fiscal. + Articolul 43 (1) Datele care trebuie înregistrate şi stocate în memoria fiscală sunt următoarele: a) antetul bonului fiscal; b) data, ora şi minutul introducerii în exploatare; c) logotipul şi seria fiscală ale aparatului; d) ziua, luna, anul şi ora emiterii raportului Z; e) numărul de ordine al raportului fiscal de închidere zilnica, progresiv numerotat; f) numărul bonurilor fiscale emise zilnic; g) nivelul cotelor de taxa pe valoarea adăugată; h) semnalizarea evenimentului reset de ştergere a memoriei de date din modulul fiscal, făcuta atunci când se întrerupe continuitatea stocării datelor în memoria de date din modulul fiscal şi când se reinitializeaza aceasta memorie în condiţii de avarii; i) valoarea totală zilnica a operaţiunilor efectuate şi totalul taxei pe valoarea adăugată; j) valoarea totală zilnica a operaţiunilor şi taxa pe valoarea adăugată, defalcată pe cote ale acesteia, cu indicarea nivelului de cota; k) valoarea totală zilnica a operaţiunilor scutite de taxa pe valoarea adăugată; l) valoarea totală zilnica a sumelor care nu se includ în baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată. (2) De asemenea, în memoria fiscală trebuie să se înregistreze orice eveniment de natura să permită modificarea interpretării datelor. + Articolul 44În memoria fiscală a aparatelor de marcat electronice fiscale destinate activităţilor de taximetrie, pe lângă datele prevăzute la art. 43 alin. (1) lit. a)-h) şi alin. (2), se vor înregistra şi stoca şi următoarele date: a) coeficientul "K" al taximetrului; b) seturile de tarife de lucru şi modificările lor; c) parcursul total zilnic, în km; d) parcursul total zilnic cu călători, în km; e) valoarea totală zilnica încasată; f) valoarea totală zilnica a taxei pe valoarea adăugată. + Articolul 45În memoria fiscală a aparatelor de marcat electronice fiscale destinate activităţii de schimb valutar, pe lângă datele prevăzute la art. 43 alin. (1) lit. a)-h) şi alin. (2), se vor înregistra şi se vor stoca şi următoarele date: a) valoarea totală zilnica a comisionului obţinut din vânzarea şi cumpărarea de valuta, inclusiv taxa pe valoarea adăugată; b) valoarea totală zilnica a taxei pe valoarea adăugată rezultată din valoarea totală a comisionului; c) valoarea totală zilnica a sumelor obţinute din vânzarea de valuta, exclusiv comisionul; d) valoarea totală zilnica a sumelor obţinute din cumpărarea de valuta, exclusiv comisionul. + Articolul 46 (1) Memoria fiscală trebuie să aibă o capacitate pentru a stoca minimum: a) 30 de înregistrări de modificări de cote de taxa pe valoarea adăugată; b) 60 de înregistrări de modificare a coeficientului "K" al taximetrului şi a setului de tarife, în cazul aparatelor de marcat electronice fiscale destinate activităţii de taximetrie; c) 1.830 de înregistrări de închidere zilnica; d) 200 de înregistrări de semnalizare a evenimentului reset. (2) Fiecare înregistrare este identificabila cu data calendaristică şi cu valoarea contorului Z, iar evenimentul reset şi raportul Z sunt însoţite şi de ora. Înregistrarea datelor trebuie completată cu indicatori care să permită asigurarea mecanismului de control al integrităţii datelor înregistrate. + Capitolul III Sigilarea aparatelor de marcat electronice fiscale + Articolul 47 (1) Sigilarea aparatelor de marcat electronice fiscale se face cu sigiliul fiscal al distribuitorului autorizat prevăzut la art. 50 alin. (1) şi (2) sau, după caz, cu sigiliul de identificare a tehnicianului de service prevăzut la art. 50 alin. (4), în condiţiile prevăzute de prezentele norme metodologice. (2) Sigilarea aparatelor de marcat electronice fiscale consta în aplicarea sigiliului atât asupra aparatului, cat şi pe memoria fiscală, după distincţiile prevăzute la alin. (3)-(5). (3) La aparatele de marcat electronice fiscale prevăzute la art. 17 lit. a), b) şi e) sigiliul se aplică pe şuruburile de prindere a părţilor componente ale carcasei casei de marcat electronice sau imprimantei fiscale, astfel încât să nu permită dezasamblarea aparatului şi accesul la componentele acestuia în urma sigilării.-------------Alin. (3) al art. 47 a fost modificat de pct. 25 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 2.398 din 21 decembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 21 ianuarie 2005.(3^1) Suplimentar faţă de modul de sigilare prevăzut la alin. (3), la aparatele de marcat electronice fiscale destinate activităţilor de taximetrie sigiliul se aplică astfel încât să nu se permită accesul la regimul de lucru programare în urma sigilării.-------------Alin. (3^1) al art. 47 a fost introdus de pct. 26 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 2.398 din 21 decembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 21 ianuarie 2005. (4) La aparatele de marcat electronice fiscale prevăzute la art. 17 lit. c) şi d) sigiliul se aplică pe suruburile ce fixează placa fiscală de sasiul calculatorului ori al aparatului sau terminalului cu funcţii de casa de marcat electronică. (5) Memoria fiscală se sigileaza, în funcţie de varianta constructivă a aparatului de marcat electronic fiscal, prin: a) aplicarea sigiliului pe suruburile ce fixează memoria fiscală în modulul fiscal şi/sau în sasiul aparatului, în cazul aparatelor cu memorii fiscale detasabile; b) aplicarea sigiliului pe suruburile ce fixează modulul fiscal de sasiul aparatului, în cazul aparatelor la care memoriile fiscale sunt implementate în cablajul modulului fiscal; c) aplicarea sigiliului direct pe memoria fiscală, în cazul aparatelor la care memoria fiscală este solidară cu carcasa inferioară a aparatului. (6) Sigiliul se aplică prin amprentare pe o pastila de ceara sau plastilina ori plumb, amplasata în locurile prevăzute la alin. (3)-(5). (7) Orice intervenţie a utilizatorilor sau a altor persoane neautorizate asupra aparatelor de marcat electronice fiscale, cu excepţia operaţiunilor de înlocuire a rolelor de hârtie şi/sau a ribonului, este interzisă. (8) Unităţile de service acreditate sunt obligate ca, de îndată ce prin intermediul tehnicianului de service au constatat orice intervenţie neautorizata asupra aparatului de marcat electronic fiscal, sa sesizeze asupra acestui fapt în scris, prin telex, fax sau altele asemenea, organul teritorial al Gărzii financiare în a cărui raza se afla unitatea utilizatorului în cauza. (9) Conform prevederilor alin. (8) se va proceda şi în cazul refuzului utilizatorului de a permite accesul tehnicianului de service în unitate pentru efectuarea reviziilor periodice asupra aparatului de marcat electronic fiscal ori de a pune la dispoziţie acestuia cartea de intervenţii a aparatului. + Articolul 48Pe carcasa aparatului livrat utilizatorului se aplică vizibil o eticheta care indica distribuitorul autorizat şi, dacă este cazul, unitatea acreditata pentru distribuţie, unitatea de service acreditata, marca şi seria aparatului, numărul avizului eliberat de comisie. + Articolul 49 (1) Sigilarea aparatelor de marcat electronice fiscale şi a memoriei fiscale se efectuează cu sigiliul fiscal înainte de livrarea aparatelor de către distribuitorii autorizaţi, în prezenta organului fiscal teritorial la care aceştia sunt înregistraţi ca plătitori de impozite şi taxe. (2) În cazul aparatelor de marcat electronice fiscale aduse în parametrii tehnici ai modelului avizat conform art. 110-114, înstrăinate de utilizatori în condiţiile prevăzute la art. 116 alin. (1) sau transferate de la un punct de lucru la altul aparţinând aceluiaşi utilizator, sigilarea aparatului de marcat electronic fiscal şi a memoriei fiscale se face cu sigiliul fiscal sau, după caz, cu sigiliul de identificare a tehnicianului de service, în prezenţa organului fiscal în a cărui rază teritorială se instalează aparatul.-------------Alin. (2) al art. 49 a fost modificat de pct. 27 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 2.398 din 21 decembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 21 ianuarie 2005. (3) La sigilare se întocmeşte, în doua exemplare, un proces-verbal care se semnează de reprezentantul distribuitorului autorizat sau, după caz, al unităţii de service acreditate, precum şi de organul fiscal. (4) Reprezentantul organului fiscal teritorial este obligat ca înainte de sigilare sa verifice dacă pentru aparatele de marcat electronice fiscale a fost obţinut avizul de distribuţie şi de utilizare eliberat de comisie. + Articolul 50 (1) Sigiliul fiscal are amprenta de forma unei elipse cu axele de 8 mm şi 6 mm, cu inscripţia literelor M şi F, sub care sunt înscrise doua caractere alfabetice reprezentând judeţul sau municipiul Bucureşti în care îşi are sediul distribuitorul autorizat şi doua caractere numerice reprezentând numărul de ordine atribuit fiecărui sigiliu de către comisie. (2) Sigiliul fiscal se păstrează de către distribuitorul autorizat. (3) Înlăturarea sigiliului fiscal prevăzut la alin. (1) se efectuează numai de către tehnicianul unităţii de service acreditate de care aparţine utilizatorul aparatului, cu ocazia operaţiunilor de întreţinere sau de reparare a acestuia, cu obligaţia ca la finalizarea operaţiunilor respective acesta să aplice sigiliul de identificare prevăzut la alin. (4) şi sa completeze cartea de intervenţii a aparatului. (4) Sigiliul de identificare a tehnicianului de service are inscripţionat un simbol caracteristic al unităţii de service, constând în doua caractere alfabetice şi trei caractere numerice, reprezentând numărul de identificare a tehnicianului de service, atribuite de către comisie. (5) Numărul de identificare a tehnicianului de service se înscrie în legitimaţia acestuia, confectionata de unitatea de service acreditata, conform modelului prevăzut la anexa nr. 3. (6) Legitimatiile tehnicienilor de service se prezintă, prin intermediul distribuitorilor autorizaţi, pentru înregistrare la comisie. + Articolul 51 (1) Sigiliile fiscale şi sigiliile de identificare a tehnicienilor de service sunt asigurate de către distribuitorii autorizaţi. (2) Confecţionarea sigiliilor fiscale şi a sigiliilor de identificare a tehnicienilor de service se efectuează de către Regia Autonomă "Monetaria Statului", la comanda distribuitorilor autorizaţi, vizata de către secretarul comisiei. + Articolul 52 (1) Pierderea sau furtul sigiliilor de identificare ori a legitimatiilor tehnicienilor de service se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, şi se comunică în scris comisiei, în termen de maximum 10 zile de la data producerii evenimentului. (2) Comunicarea prevăzută la alin. (1) va fi însoţită de copia documentului prin care se atesta efectuarea demersurilor de publicare în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, a pierderii sau furtului. + Articolul 53 (1) Pe lângă sigilarea fiscală efectuată în condiţiile prevăzute la art. 47-49, aparatele de marcat electronice fiscale destinate activităţii de taximetrie se sigileaza şi cu: a) sigiliul de protecţie a cablajului de conectare a aparatului; b) sigiliul metrologic aplicat pe taximetru. (2) Filiala judeţeana a Biroului Roman de Metrologie Legală, prin reprezentantul sau autorizat, verifica metrologic taximetrul şi aplica sigiliul de protecţie şi sigiliul metrologic după montarea acestuia pe taxi, eliberând buletinul de verificare metrologica. (3) Unitatea de service acreditata instalează aparatele pe taxi, introduce, testeaza şi verifica programele de lucru necesare şi are dreptul sa înlăture şi să aplice sigiliul de protecţie cu ocazia interventiilor asupra aparatului. + Capitolul IV Documentele emise cu aparatele de marcat electronice fiscale.Registrul special + Secţiunea 1 Bonul fiscal. Seria fiscală a aparatelor de marcat electronice fiscale + Articolul 54 (1) Bonul fiscal este documentul emis numai de aparatul de marcat electronic fiscal cu ocazia efectuării livrărilor de bunuri sau prestărilor de servicii şi cuprinde detalierea datelor referitoare la acestea, în funcţie de specificul activităţii desfăşurate. (2) Tipărirea bonului fiscal se efectuează în următoarea structura: a) antet; b) conţinut; c) parte finala. (3) Pe bonurile fiscale emise cu aparatele de marcat electronice fiscale destinate activităţilor de comercializare a mărfurilor în aeroporturile internaţionale şi în regim de duty-free, în funcţie de tipul magazinului, se tipăreşte şi:-------------Partea introductivă a alin. (3) al art. 54 a fost modificată de pct. 28 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 2.398 din 21 decembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 21 ianuarie 2005. a) sintagma "DUTY-FREE EXPORT", în cazul magazinelor duty-free; b) textul "Mărfuri numai pentru uzul reprezentantelor diplomatice şi al personalului acestora", în limbile română şi engleza, în cazul magazinelor duty-free diplomatice. c) sintagma «EXPORT», în cazul magazinelor situate în aeroporturile internaţionale.-------------Litera c) a alin. (3) al art. 54 a fost introdusă de pct. 29 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 2.398 din 21 decembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 21 ianuarie 2005. + Articolul 55Antetul bonului fiscal cuprinde toate datele prevăzute la art. 33 pct. A lit. b) şi conţine minimum 18 caractere pe fiecare rând. + Articolul 56 (1) Conţinutul bonului fiscal, cu excepţia bonurilor fiscale emise cu aparatele de marcat electronice fiscale destinate activităţilor de schimb valutar şi de taximetrie, cuprinde: a) data, ora şi minutul emiterii bonului fiscal; b) numărul de ordine al acestuia, la nivelul zilei de lucru; c) numele sau codul operatorului; d) denumirea fiecărui bun livrat sau a serviciului prestat; e) preţul sau tariful unitar; f) cantitatea; g) valoarea pe fiecare operaţiune, inclusiv taxa pe valoarea adăugată, cu indicarea cotei acesteia; h) valoarea totală a bonului, inclusiv taxa pe valoarea adăugată; i) valoarea totală a taxei pe valoarea adăugată pe cote ale acesteia, cu indicarea nivelului de cota; j) valoarea totală a operaţiunilor scutite de taxa pe valoarea adăugată; k) valoarea altor taxe care nu se cuprind în baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată, dacă este cazul. (2) În conţinutul bonurilor fiscale emise cu aparatele de marcat electronice fiscale destinate activităţii de schimb valutar se înscriu datele prevăzute la alin. (1) lit. a)-c), precum şi următoarele date: a) datele de identificare a clientului, respectiv numele, prenumele, ţara, actul de identitate, rezident, nerezident; b) suma încasată de la client; c) cursul de schimb valutar; d) comisionul practicat şi nivelul cotei de taxa pe valoarea adăugată; e) suma plătită clientului; f) valoarea taxei pe valoarea adăugată, cu indicarea nivelului de cota a acesteia. (3) În conţinutul bonurilor fiscale emise cu aparatele de marcat electronice fiscale destinate activităţii de taximetrie se înscriu datele prevăzute la alin. (1) lit. a)-c), precum şi următoarele date, pe fiecare set de tarife folosit: a) numărul cursei; b) numărul setului de tarif şi cota de taxa pe valoarea adăugată asociata; c) tariful de pornire; d) tariful pe km parcurs; e) distanta parcursă şi valoarea; f) tariful pe ora/minut de staţionare; g) durata staţionării şi valoarea; h) tariful orar pentru încărcare/descărcare, dacă este cazul; i) durata prestaţiei de încărcare/descărcare, dacă este cazul; j) valoarea totală a serviciului; k) valoarea totală a taxei pe valoarea adăugată, cu indicarea nivelului de cota a acesteia.Dacă în timpul unei călătorii se practica mai multe seturi de tarife, în finalul conţinutului bonului fiscal se calculează valoarea totală a călătoriei şi valoarea totală a taxei pe valoarea adăugată. (4) În conţinutul bonurilor fiscale emise cu aparatele de marcat electronice fiscale destinate magazinelor duty-free, precum şi magazinelor situate în aeroporturile internaţionale, se înscriu datele prevăzute la alin. (1) lit. a)-i), precum şi următoarele date:-------------Partea introductivă a alin. (4) al art. 56 a fost modificată de pct. 30 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 2.398 din 21 decembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 21 ianuarie 2005. a) datele de identificare a clientului, respectiv numele, prenumele, tipul şi numărul documentului de trecere a frontierei de stat; b) numărul cursei, în cazul transportului aerian. (5) În conţinutul bonurilor fiscale emise cu aparatele de marcat electronice fiscale destinate magazinelor duty-free diplomatice se înscriu datele prevăzute la alin. (1) lit. a)-i), precum şi următoarele date: a) numărul bonului fiscal emis începând cu data de 1 ianuarie pentru fiecare an calendaristic; b) numărul carnetului de identitate CD eliberat de Ministerul Afacerilor Externe, aferent clientului. + Articolul 57Partea finala a bonului fiscal cuprinde logotipul şi seria fiscală a aparatului, iar în cazul când acesta operează în cadrul unui sistem de gestiune, numărul aparatului de marcat electronic fiscal. + Articolul 58 (1) Datele înscrise pe bonul fiscal trebuie să fie lizibile şi univoce. (2) Tipărirea datei se face numai în ordinea următoare: ziua, luna, anul. (3) Valorile se calculează cu minimum doua zecimale. Valorile tipărite şi afişate se rotunjesc la întreg, dacă este cazul, conform următoarei reguli: a) pentru valori mai mici de 0,50 de unităţi, rotunjire la întregul inferior; b) pentru valori egale sau mai mari de 0,50 unităţi, rotunjire la întregul superior. + Articolul 59 (1) Logotipul şi seria fiscală servesc la identificarea fiscală a fiecărui aparat de marcat electronic fiscal. (2) Logotipul este asocierea stilizata într-un singur semn grafic a literelor R şi L, realizată respectându-se raportul dimensional redat în anexa nr. 4. (3) Seria fiscală a aparatului de marcat electronic fiscal este formată, după caz, din unul sau două caractere alfabetice, precum şi din 10 caractere numerice. Caracterele alfabetice ale seriei fiscale reprezintă denumirea prescurtată a municipiului Bucureşti, respectiv a judeţului unde se instalează aparatul de marcat electronic fiscal. Primele 4 caractere numerice din seria fiscală a aparatului reprezintă numărul avizului de distribuţie a aparatelor de marcat electronice fiscale. Următoarele 6 caractere reprezintă numărul de ordine din Registrul de evidenţă a aparatelor de marcat electronice fiscale instalate în judeţ sau în municipiul Bucureşti.-------------Alin. (3) al art. 59 a fost modificat de pct. 31 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 2.398 din 21 decembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 21 ianuarie 2005. + Articolul 60 (1) Direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene şi a municipiului Bucureşti întocmesc Registrul de evidenta a aparatelor de marcat electronice fiscale instalate în judeţ sau în municipiul Bucureşti, conform modelului prezentat în anexa nr. 5. (2) Utilizatorii aparatelor de marcat electronice fiscale solicita direcţiei generale a finanţelor publice judeţene sau a municipiului Bucureşti, după caz, în a carei raza se va instala aparatul, pe bază de cerere, conform modelului prezentat în anexa nr. 6, atribuirea numărului de ordine din registrul prevăzut la alin. (1). (3) Direcţiile generale ale finanţelor publice au obligaţia ca, în termen de 5 zile de la data primirii cererii prevăzute la alin. (2), sa comunice utilizatorului numărul de ordine atribuit pentru fiecare aparat. (4) Utilizatorii care desfăşoară activităţi cu caracter ambulant solicita atribuirea numărului de ordine direcţiei generale a finanţelor publice în a carei raza îşi au sediul social/domiciliul. + Articolul 61 (1) Cererea de atribuire a numărului de ordine din registrul prevăzut la art. 60 alin. (2) va fi însoţită de următoarele documente: a) copia facturii şi a documentului de plată care atestă achiziţionarea aparatului de marcat electronic fiscal, copia contractului de vânzare-cumpărare cu plata în rate sau, după caz, copia contractului de leasing financiar încheiat cu clauza expresă privind asumarea obligaţiei părţilor că la expirarea contractului de leasing se transferă utilizatorului dreptul de proprietate asupra aparatului;-------------Litera a) a alin. (1) al art. 61 a fost modificată de pct. 32 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 2.398 din 21 decembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 21 ianuarie 2005. b) copia procesului-verbal de sigilare a memoriei fiscale şi a aparatului de marcat electronic fiscal; c) copia procesului-verbal de aducere a aparatelor de marcat electronice fiscale la parametrii specifici tipului şi modelului de aparat avizat, pentru utilizatorii prevăzuţi la art. 110 şi la art. 114 alin. (1); d) declaraţie pe propria răspundere privind adresa de la locul unde va fi instalat aparatul de marcat electronic fiscal, sau, după caz, declaraţie privind desfăşurarea activităţii în regim ambulant ori în regim de taxi; e) declaraţia pe propria răspundere privind numărul de înmatriculare al autovehiculului pe care se va instala aparatul de marcat electronic fiscal, însoţită de copia autorizaţiei taxi, în cazul activităţii de taximetrie.-------------Litera e) a alin. (1) al art. 61 a fost introdusă de pct. 33 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 2.398 din 21 decembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 21 ianuarie 2005. (2) Direcţiile generale ale finanţelor publice pot solicita utilizatorilor şi alte documente necesare verificării modului de îndeplinire a condiţiilor pentru atribuirea numărului de ordine din Registrul aparatelor de marcat electronice fiscale instalate. + Articolul 62 (1) În cazul încetării activităţilor de livrări de bunuri cu amănuntul şi prestări de servicii direct către populaţie, utilizatorii vor solicita în scris direcţiilor generale ale finanţelor publice judeţene sau a municipiului Bucureşti, după caz, anularea numărului de ordine atribuit din Registrul de evidenţă a aparatelor de marcat electronice fiscale instalate, anexând la cerere documente probatoare ale motivelor încetării activităţii, respectiv închiderea punctului de lucru, înstrăinarea aparatului, lichidarea, fuziunea, divizarea sau altele, după caz, precum şi dovada predării memoriei fiscale la organul fiscal teritorial, potrivit prezentelor norme metodologice.-------------Alin. (1) al art. 62 a fost modificat de pct. 34 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 2.398 din 21 decembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 21 ianuarie 2005. (2) Conform prevederilor alin. (1) se va proceda şi în cazul transferării unui aparat de marcat electronic fiscal instalat de la un punct de lucru la altul situat în judeţe diferite, ambele puncte de lucru aparţinând aceluiaşi utilizator. Pentru instalarea aparatului în cauza se urmează procedura prevăzută de prezentele norme metodologice. (3) Prevederile alin. (1), cu excepţia celor referitoare la dovada predării memoriei fiscale, sunt aplicabile şi în cazul furtului sau distrugerii aparatului de marcat electronic fiscal instalat. Utilizatorii aflaţi în aceasta situaţie sunt obligaţi sa anunţe de îndată organele de poliţie şi să se doteze cu un nou aparat de marcat electronic fiscal, în termen de maximum 15 zile de la data producerii evenimentului. Pentru tranzacţiile efectuate în acest interval de timp utilizatorii aplica prevederile art. 6 alin. (2) şi ale art. 7. (4) Prevederile alin. (1) nu sunt aplicabile utilizatorilor aflaţi în inactivitate temporară, anunţată organelor fiscale, potrivit legii.-------------Alin. (4) al art. 62 a fost introdus de pct. 35 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 2.398 din 21 decembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 21 ianuarie 2005. (5) În cazul transferării unui aparat de marcat electronic fiscal de la un punct de lucru la altul, ambele situate în acelaşi judeţ sau municipiu, utilizatorii notifică direcţiilor generale ale finanţelor publice judeţene sau a municipiului Bucureşti, după caz, schimbarea adresei de la locul de instalare a aparatului şi procedează la citirea, predarea şi înlocuirea vechii memorii fiscale, la fiscalizarea şi sigilarea memoriei înlocuite şi a aparatului, precum şi la depunerea declaraţiei de instalare, potrivit prevederilor prezentelor norme metodologice, utilizându-se acelaşi număr de ordine atribuit iniţial din Registrul de evidenţă a aparatelor de marcat electronice fiscale instalate.-------------Alin. (5) al art. 62 a fost introdus de pct. 35 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 2.398 din 21 decembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 21 ianuarie 2005. + Secţiunea a 2-a Rola-jurnal + Articolul 63 (1) Rola-jurnal este documentul de control pe care se înscriu toate informaţiile din bonurile fiscale. (2) Atunci când aparatul de marcat electronic fiscal este echipat cu un dispozitiv dublu de imprimare, rola-jurnal se tipareste concomitent cu rola client. (3) Aparatele de marcat electronice fiscale echipate cu dispozitiv simplu de imprimare asigură tipărirea rolei-jurnal cu ajutorul jurnalului electronic înscris într-o memorie electronică tip EEPROM sau FLASH, care asigură stocarea a cel puţin 100 de bonuri fiscale şi al cărui conţinut trebuie să nu fie afectat de evenimentul reset de ştergere a memoriei RAM de date.-------------Alin. (3) al art. 63 a fost modificat de pct. 36 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 2.398 din 21 decembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 21 ianuarie 2005. (4) Rola-jurnal emisă cu jurnalul electronic trebuie să conţină: a) antetul bonului fiscal; b) conţinutul bonurilor fiscale emise; c) partea finala a bonului fiscal. (5) Datele înscrise pe rola-jurnal trebuie să se menţină lizibile pe perioada de arhivare prevăzută de ordonanţa de urgenţă. + Secţiunea a 3-a Raportul Z. Registrul special + Articolul 64 (1) Raportul Z este documentul de finalizare a gestiunii pe termen scurt, respectiv zi de lucru, care conţine în mod detaliat date ce se vor înregistra în memoria fiscală ca date de sinteză pe termen lung, o dată cu emiterea acestui raport. Comanda de închidere zilnică a totalizatoarelor zilnice cu caracter fiscal este unică şi obligatorie.-------------Alin. (1) al art. 64 a fost modificat de pct. 37 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 2.398 din 21 decembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 21 ianuarie 2005. (2) În raportul Z, cu excepţia celui emis cu aparatele de marcat electronice fiscale destinate activităţilor de schimb valutar şi de taximetrie, se înscriu următoarele date: a) antetul bonului fiscal; b) numărul de ordine al raportului Z, care va fi numai crescător şi care se înregistrează în contorul Z; c) data emiterii raportului Z, respectiv ora, ziua, luna şi anul; d) numărul avariilor care determină ştergerea memoriei RAM şi ora producerii acestora. În cazul ştergerii memoriei RAM, utilizatorul are obligaţia de a reintroduce datele înscrise pe rola-jurnal privind tranzacţiile efectuate de la ultima închidere zilnică până în momentul ştergerii memoriei RAM. La aparatele de marcat electronice fiscale echipate cu dispozitiv simplu de imprimare, unde nu este posibilă reintroducerea datelor conţinute în rola-jurnal, datele de sinteză la nivel de zi trebuie recalculate automat din conţinutul jurnalului electronic;-------------Litera d) a alin. (2) al art. 64 a fost modificată de pct. 38 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 2.398 din 21 decembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 21 ianuarie 2005. e) numărul bonurilor fiscale emise în ziua raportată; f) logotipul şi seria fiscală ale aparatului; g) valoarea totală zilnica a operaţiunilor şi totalul taxei pe valoarea adăugată; h) valoarea totală zilnica a operaţiunilor şi taxa pe valoarea adăugată defalcată pe cote ale acesteia, cu indicarea nivelului de cota; i) valoarea totală zilnica a operaţiunilor scutite de taxa pe valoarea adăugată; j) valoarea altor taxe care nu se cuprind în baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată. (3) În cazul aparatelor de marcat electronice fiscale destinate activităţilor de taximetrie, în raportul Z se înscriu datele prevăzute la alin. (2) lit. a)-f), precum şi următoarele date: a) pentru fiecare set de tarif, totalurile pe fiecare tarif, distanta şi totalul sumei plătite de client; b) numărul fiecărei curse efectuate; c) parcursul total zilnic, în km; d) parcursul total zilnic cu călători, în km; e) valoarea totală zilnica încasată; f) valoarea totală zilnica a taxei pe valoarea adăugată.Dacă pe parcursul unei zile au activat pe autovehiculul-taxi în schimburi mai mulţi taximetristi, elementele prevăzute la lit. b)-e) se înscriu în raportul Z şi pentru fiecare taximetrist. (4) În cazul aparatelor de marcat electronice fiscale destinate activităţilor de schimb valutar, în raportul Z se înscriu datele prevăzute la alin. (2) lit. a)-f), precum şi următoarele date: a) numărul bonurilor fiscale emise pentru operaţiunile de cumpărare, vânzare, anulare; b) totalul zilnic al sumelor încasate din cumpărare de valuta cu comision inclus; c) totalul zilnic al sumelor încasate din vânzare de valuta cu comision inclus; d) totalul comisionului încasat din cumpărare şi vânzare de valuta, precum şi cota de taxa pe valoarea adăugată; e) totalul taxei pe valoarea adăugată; f) totalul zilnic al sumelor încasate din cumpărare de valuta fără comision inclus; g) totalul zilnic al sumelor încasate din vânzare de valuta fără comision inclus. + Articolul 65 (1) Utilizatorii sunt obligaţi să asigure arhivarea şi păstrarea registrului special prevăzut la art. 6 alin. (2) pe o perioadă de 10 ani, iar raportul Z pe o perioadă de 5 ani.-------------Alin. (1) al art. 65 a fost modificat de pct. 39 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 2.398 din 21 decembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 21 ianuarie 2005. (2) Datele înscrise în documentele menţionate la alin. (1) trebuie să rămână lizibile pe perioada de păstrare, utilizându-se consumabile care au garantată perioada de păstrare impusa. (3) Registrul special şi raportul Z reprezintă documentele pe baza cărora se înregistrează veniturile din activitatea de comerţ cu amănuntul şi prestări de servicii direct către populaţie în evidenţa contabilă a utilizatorului, cu excepţiile prevăzute de lege.-------------Alin. (3) al art. 65 a fost modificat de pct. 39 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 2.398 din 21 decembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 21 ianuarie 2005. + Capitolul V Înlocuirea memoriei fiscale + Articolul 66 (1) În momentul constatării defectării sau umplerii memoriei fiscale utilizatorul este obligat sa anunţe distribuitorul autorizat, unitatea de service acreditata, precum şi organul fiscal teritorial la care s-a depus declaraţia de instalare a aparatului prevăzută la art. 104 alin. (1). (2) Distribuitorul autorizat şi unitatea de service acreditata au obligaţia să asigure, în termen de maximum 72 de ore de la anuntare, înlocuirea memoriei fiscale defecte sau umplute şi repunerea în funcţiune a aparatului de marcat electronic fiscal. (3) Înlocuirea, sigilarea şi activarea memoriei fiscale se efectuează la locul de instalare a aparatului de către tehnicianul de service, în prezenta reprezentantului organului fiscal teritorial prevăzut la alin. (1). (4) Pentru a nu fi afectată perioada obligatorie de repunere în funcţiune a aparatului utilizatorul va solicita, în scris şi prin prezentare la sediul organului fiscal teritorial, participarea reprezentantului acestuia la înlocuirea memoriei fiscale. (5) Operaţiunea de înlocuire a memoriei fiscale trebuie să fie înregistrată în cartea de intervenţii a aparatului de către tehnicianul de service şi confirmată de reprezentantul organului fiscal teritorial. (6) De asemenea, în situaţia înlocuirii aparatului de marcat electronic fiscal în perioada de garanţie, memoria fiscală a aparatului înlocuit se preda reprezentantului organului fiscal teritorial conform prevederilor prezentelor norme metodologice, iar aparatul nou va fi instalat în termen de maximum 15 zile de la data înlocuirii celui defect. (7) Pentru tranzacţiile efectuate în perioada de înlocuire a memoriei fiscale ori a aparatului utilizatorii aplica prevederile art. 6 alin. (2) şi ale art. 7. + Articolul 67 (1) La înlocuirea memoriei fiscale se va efectua citirea acesteia, iar rola pe care sunt înregistrate datele din memoria fiscală va fi preluată de reprezentantul organului fiscal prevăzut la art. 66 alin. (1), cu excepţia prevăzută la alin. (2). (2) Atunci când natura defectiunii nu permite citirea memoriei fiscale cu aparatul de marcat electronic fiscal, distribuitorii autorizaţi sunt obligaţi ca, în maximum 7 zile de la înlocuirea memoriei fiscale, să asigure citirea acesteia prin mijloace proprii. (3) În cazul şi în intervalul de timp prevăzute la alin. (2) utilizatorii sunt obligaţi sa predea organului fiscal teritorial memoria fiscală şi rola pe care sunt înregistrate datele din aceasta. + Articolul 68 (1) Reprezentantul organului fiscal teritorial prevăzut la art. 66 alin. (1) preia memoria fiscală înlocuită şi rola pe care sunt înregistrate datele din aceasta, pe baza unui proces-verbal în care se consemnează datele necesare identificarii utilizatorului şi a aparatului de marcat electronic fiscal, precum şi motivul predării memoriei, respectiv umplere, defectare sau altele, după caz. (2) Procesul-verbal prevăzut la alin. (1) se întocmeşte în 4 exemplare şi se semnează de către reprezentantul organului fiscal, de utilizator şi de tehnicianul de service. (3) Originalul procesului-verbal se preia de către reprezentantul organului fiscal teritorial, o copie revine utilizatorului şi doua copii vor fi preluate de către tehnicianul de service, dintre care una se transmite distribuitorului autorizat prin grija unităţii de service acreditate. (4) Procesul-verbal prevăzut la alin. (1) şi rola pe care sunt înregistrate datele din memoria fiscală se păstrează la organul fiscal teritorial la care utilizatorul este înregistrat ca plătitor de impozite şi taxe o perioadă de 10 ani. (5) În cazul utilizatorilor care au puncte de lucru situate în alte localităţi/sectoare ale municipiului Bucureşti decât cea/cel în care îşi au sediul social, organul fiscal prevăzut la art. 66 alin. (1) procedează la predarea procesului-verbal prevăzut la alin. (1), a memoriei fiscale şi a rolei pe care sunt înregistrate datele din aceasta la organul fiscal la care utilizatorul este înregistrat ca plătitor de impozite şi taxe. (6) Organul fiscal teritorial la care utilizatorul este înregistrat ca plătitor de impozite şi taxe preda memoria fiscală înlocuită direcţiei generale a finanţelor publice judeţene sau a municipiului Bucureşti, pe bază de proces-verbal de predare-primire, în vederea păstrării. + Articolul 69 (1) Direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene şi a municipiului Bucureşti sunt obligate sa organizeze şi să asigure păstrarea şi arhivarea memoriilor fiscale o perioadă de minimum 10 ani. (2) Evidenta primirii memoriilor fiscale predate se tine într-un registru de evidenta, întocmit conform anexei nr. 7, care conţine numărul de ordine, numărul şi data procesului-verbal de predare-primire a memoriei fiscale, motivele predării memoriei, seria fiscală a aparatului şi datele de identificare a utilizatorului. (3) Pe fiecare memorie fiscală primită spre păstrare va fi aplicată o eticheta cuprinzând numărul de ordine din registrul de evidenta a acestora şi datele de identificare a utilizatorului. (4) Memoriile fiscale vor fi arhivate pe ani, în funcţie de numărul de ordine din registrul de evidenta. + Articolul 70Dispoziţiile privind citirea şi predarea memoriei fiscale prevăzute de prezentele norme metodologice se aplică şi în cazul în care aparatele de marcat electronice fiscale urmează a fi înstrăinate, confiscate potrivit legii sau preluate spre valorificare de societăţile comerciale bancare ca urmare a neachitarii împrumutului contractat pentru achiziţionarea acestor aparate, precum şi în cazul încetării activităţii utilizatorului. + Articolul 71Nu este obligatorie înlocuirea memoriei fiscale a aparatelor de marcat electronice fiscale instalate, aceasta putând fi utilizata până la umplere, în următoarele cazuri: a) la schimbarea atributului fiscal al codului unic de înregistrare/codului fiscal al utilizatorului; b) la schimbarea formei de constituire a societăţii comerciale fără modificarea denumirii acesteia; c) la mutarea unui punct de lucru aparţinând utilizatorului de la un stand la altul, în cadrul unui complex comercial situat la aceeaşi adresa; d) la schimbarea denumirii străzii de la locul de instalare a aparatelor de marcat electronice fiscale;-------------Litera d) a art. 71 a fost introdusă de pct. 40 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 2.398 din 21 decembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 21 ianuarie 2005. e) în cazul inactivităţii temporare a utilizatorilor, anunţată organelor fiscale, potrivit legii.-------------Litera e) a art. 71 a fost introdusă de pct. 40 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 2.398 din 21 decembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 21 ianuarie 2005. + Capitolul VI Consumabilele şi piesele de schimb destinate aparatelor de marcat electronice fiscale + Articolul 72 (1) Utilizatorii pot achiziţiona consumabile destinate aparatelor de marcat electronice fiscale de la orice agent economic producător, importator sau comerciant de astfel de consumabile, numai cu condiţia respectării prevederilor art. 4 alin. (6) şi (9) din ordonanţa de urgenţă. (2) Unităţile de service acreditate pot achiziţiona piese de schimb şi subansambluri destinate aparatelor de marcat electronice fiscale numai de la distribuitori autorizaţi şi unităţi acreditate pentru comercializare de către aceştia.-------------Art. 72 a fost modificat de pct. 41 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 2.398 din 21 decembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 21 ianuarie 2005.-------------Art. 73 a fost abrogat de pct. 42 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 2.398 din 21 decembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 21 ianuarie 2005. + Capitolul VII Predarea raportului memoriei fiscale + Articolul 74 (1) Utilizatorii au obligaţia ca lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare, să predea organului fiscal teritorial raportul memoriei fiscale pe perioada de raportare.-------------Alin. (1) al art. 74 a fost modificat de pct. 43 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 2.398 din 21 decembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 21 ianuarie 2005. (2) Utilizatorii persoane juridice, plătitori de impozit pe veniturile din salarii, care au puncte de lucru stabile înregistrate fiscal potrivit legii, depun raportul memoriei fiscale la organele fiscale în a căror rază teritorială se află punctele de lucru.-------------Alin. (2) al art. 74 a fost modificat de pct. 43 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 2.398 din 21 decembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 21 ianuarie 2005. (3) Alţi utilizatori decât cei prevăzuţi la alin. (2) depun lunar raportul memoriei fiscale pentru toate aparatele de marcat electronice fiscale instalate la sediu şi/sau punctele de lucru înfiinţate şi declarate potrivit legii, la organele fiscale la care sunt înregistraţi ca plătitori de impozite şi taxe.-------------Alin. (4) al art. 74 a fost abrogat de pct. 44 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 2.398 din 21 decembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 21 ianuarie 2005. (5) În cazul nedepunerii rapoartelor lunare ale memoriilor fiscale, organele fiscale vor lua operativ măsuri de verificare a modului de respectare a prevederilor ordonanţei de urgenţă de către agenţii economici în cauză.-------------Alin. (5) al art. 74 a fost modificat de pct. 43 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 2.398 din 21 decembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 21 ianuarie 2005. (6) Pentru punctele de lucru aparţinând agenţilor economici prevăzuţi la alin. (3), situate în alte localităţi/sectoare ale municipiului Bucureşti decât cea/cel în care se afla sediul agentului economic, verificarea se face de organul fiscal teritorial în a cărui raza se afla punctul de lucru, la sesizarea organului fiscal la care agentul economic este înregistrat ca plătitor de impozite şi taxe. + Capitolul VIIIComisia de avizare a distribuitorilor şi a aparatelor de marcat electronice fiscale-------------Titlul Cap. VIII a fost modificat de pct. 45 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 2.398 din 21 decembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 21 ianuarie 2005. + Articolul 75 (1) Comisia prevăzută la art. 5 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă este formată din 7 membri şi un secretar, după cum urmează: a) preşedinte - reprezentant al Ministerului Finanţelor Publice; b) vicepreşedinte - reprezentant al Ministerului Economiei şi Comerţului; c) membri - 2 reprezentanţi ai direcţiei de specialitate din cadrul Ministerului Finanţelor Publice; d) membru - reprezentant al direcţiei de specialitate din cadrul Ministerului Economiei şi Comerţului; e) membru - reprezentant al Gărzii Financiare; f) membru - reprezentant al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor; g) secretar - reprezentant al direcţiei de specialitate din cadrul Ministerului Finanţelor Publice.-------------Alin. (1) al art. 75 a fost modificat de pct. 46 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 2.398 din 21 decembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 21 ianuarie 2005. (2) Comisia îşi desfăşoară activitatea la sediul Ministerului Finanţelor Publice. (3) Numirea preşedintelui, vicepreşedintelui şi a membrilor comisiei se efectuează prin ordine ale ministrului finanţelor publice, ministrului economiei şi comerţului, preşedintelui Autorităţii Naţionale de Control şi, respectiv, al preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.-------------Alin. (3) al art. 75 a fost modificat de pct. 46 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 2.398 din 21 decembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 21 ianuarie 2005. (4) În scopul îndeplinirii de către comisie a atribuţiilor prevăzute de prezentele norme metodologice funcţionează în cadrul direcţiei de specialitate din cadrul Ministerului Finanţelor Publice un secretariat tehnic. + Articolul 76Atribuţiile comisiei sunt următoarele: a) analizează documentele depuse de agenţii economici, în scopul verificării îndeplinirii condiţiilor impuse de ordonanţa de urgenţă şi de prezentele norme metodologice; b) emite avizul privind distribuţia aparatelor de marcat electronice fiscale, conform modelului prevăzut în anexa nr. 8;-------------Litera b) a art. 76 a fost modificată de pct. 47 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 2.398 din 21 decembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 21 ianuarie 2005. c) stabileşte elementele necesare pentru realizarea sigiliilor fiscale şi a celor de identificare a tehnicienilor de service; d) înregistrează legitimatiile tehnicienilor de service din unităţile de service acreditate; e) formulează propuneri privind perfecţionarea cadrului legislativ existent în domeniu; f) informează conducerile instituţiilor reprezentate în comisie despre problemele apărute în activitatea de avizare; g) retrage dreptul de distribuţie şi comercializare a aparatelor, obţinut în baza avizelor privind distribuţia aparatelor de marcat electronice fiscale, distribuitorilor autorizaţi care nu respectă condiţiile care au stat la baza acordării acestor avize;-------------Litera g) a art. 76 a fost modificată de pct. 47 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 2.398 din 21 decembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 21 ianuarie 2005. h) înregistrează unităţile pe care distribuitorul autorizat le-a acreditat pentru comercializare şi/sau service;-------------Litera h) a art. 76 a fost modificată de pct. 47 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 2.398 din 21 decembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 21 ianuarie 2005. i) anulează înregistrarea unităţilor de comercializare şi/sau service ale căror contracte cu distribuitorul autorizat au fost reziliate;-------------Litera i) a art. 76 a fost modificată de pct. 47 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 2.398 din 21 decembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 21 ianuarie 2005. j) transmite spre publicare în Monitorul Oficial al României, Partea I, lista cuprinzând distribuitorii autorizaţi şi tipurile şi modelele de aparate de marcat electronice fiscale avizate, precum şi lista distribuitorilor autorizaţi cărora li s-a retras dreptul de distribuţie şi comercializare a acestor aparate. + Articolul 77Membrii comisiei au următoarele atribuţii şi competente:A. preşedintele comisiei: a) coordonează activitatea comisiei; b) reprezintă comisia în relaţiile cu terţii; c) semnează avizele eliberate de comisie, pe baza proceselor-verbale încheiate în şedinţele de lucru, alte acte emise de comisie, precum şi circularele emise de Ministerul Finanţelor Publice în vederea aplicării deciziilor comisiei; d) propune ordinea de zi a şedinţei de lucru şi temele de lucru ale comisiei între şedinţe; e) se pronunţa prin vot asupra problemelor în legătură cu care comisia trebuie să ia hotărâri;B. vicepreşedintele comisiei: a) participa la şedinţele de lucru ale comisiei; b) suplineste pe preşedinte şi îi preia atribuţiile în lipsa acestuia; c) se pronunţa prin vot asupra problemelor în legătură cu care comisia trebuie să ia hotărâri;C. membrii: a) participa la dezbaterile din cadrul şedinţelor de lucru; b) se pronunţa prin vot asupra problemelor în legătură cu care comisia trebuie să ia hotărâri;D. secretarul: a) contrasemnează avizele emise de comisie; b) convoacă comisia în şedinţe de lucru; c) pregăteşte documentaţia de avizare şi orice alte materiale pe care le prezintă în şedinţele de lucru. + Articolul 78 (1) Comisia se întruneşte la sediul Ministerului Finanţelor Publice lunar sau ori de câte ori este necesar, la solicitarea preşedintelui acesteia. (2) Hotărârile comisiei se iau cu votul majorităţii simple din numărul total al membrilor comisiei, în şedinţele de lucru, la care este obligatorie prezenta preşedintelui sau a vicepreşedintelui şi a secretarului. (3) În cadrul fiecărei şedinţe de lucru se încheie un proces-verbal, semnat de către toţi membrii prezenţi ai comisiei, în care se consemnează dezbaterile şi deciziile adoptate. + Capitolul IXAvizul privind distribuţia aparatelor de marcat electronice fiscale-------------Titlul Cap. IX a fost modificat de pct. 48 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 2.398 din 21 decembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 21 ianuarie 2005. + Articolul 79 (1) Pot solicita eliberarea avizului privind distribuţia aparatelor de marcat electronice fiscale agenţii economici care îndeplinesc următoarele condiţii: a) deţin avizul tehnic favorabil privind caracteristicile tehnice ale modelului aparatului de marcat electronic fiscal, prevăzut în anexa nr. 9, eliberat de persoana juridică notificată în acest sens de Ministerul Economiei şi Comerţului; b) au prevăzută în obiectul lor de activitate comercializarea cu ridicata şi cu amănuntul a aparatelor de marcat electronice fiscale şi a tehnicii de calcul - cod CAEN 5184/5186 şi 5248; c) nu au datorii fiscale restante la bugetul general consolidat; d) asigură în judeţele şi în municipiul Bucureşti în care distribuie aparate de marcat electronice fiscale asistenţa tehnică şi întreţinerea aparatelor prin cel puţin două unităţi specializate de service; e) asigură piesele de schimb pentru perioada de garanţie şi postgaranţie pe perioada normală de funcţionare a aparatelor de marcat electronice fiscale, conform Legii nr. 15/1994privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale şi necorporale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; f) acreditează unităţile de comercializare şi/sau service pe baza unor contracte ferme cu clauza expresă privind municipiul/judeţul în care se vor desfăşura aceste activităţi. (2) Pe lângă condiţiile prevăzute la alin. (1), agenţii economici care solicită eliberarea avizului privind distribuţia aparatelor de marcat electronice fiscale destinate activităţii de taximetrie trebuie să aibă cel puţin o unitate acreditată pentru comercializare în judeţele şi în municipiul Bucureşti în care distribuie astfel de aparate. (3) Condiţia prevăzută la alin. (1) lit. b) referitoare la comercializarea cu amănuntul a aparatelor de marcat electronice fiscale, precum şi condiţia prevăzută la alin. (1) lit. c) sunt obligatorii şi în cazul unităţilor acreditate pentru comercializare.-------------Art. 79 a fost modificat de pct. 49 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 2.398 din 21 decembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 21 ianuarie 2005. + Articolul 80Agenţii economici care solicită emiterea avizului tehnic prevăzut la art. 79 alin. (1) lit. a) trebuie să depună la persoana juridică notificată în acest sens de Ministerul Economiei şi Comerţului următoarele:-------------Partea introductivă a art. 80 a fost modificată de pct. 50 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 2.398 din 21 decembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 21 ianuarie 2005. a) cererea prin care solicită eliberarea avizului tehnic; b) un aparat, ca model de referinţa, pentru efectuarea testelor şi o memorie fiscală goala, accesibila; c) manualele de utilizare, programare şi documentaţia de service, în original, precum şi manualul de utilizare în limba română, pentru aparatele de marcat electronice fiscale, provenite din import; d) rapoartele de testare privind rezistenta la condiţiile de mediu, obţinute de producător la certificarea aparatului de marcat electronic fiscal, traduse în limba română, în cazul celor provenite din import; e) copia certificatului aprobării de model al taximetrului inclus în aparatul de marcat electronic fiscal destinat activităţii de taximetrie, emis de Biroul Roman de Metrologie Legală. + Articolul 81Persoana juridică notificată de Ministerul Economiei şi Comerţului să elibereze avizul tehnic privind caracteristicile tehnice ale modelului aparatului de marcat electronic fiscal va verifica şi/sau va testa:-------------Partea introductivă a art. 81 a fost modificată de pct. 51 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 2.398 din 21 decembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 21 ianuarie 2005. a) îndeplinirea funcţiilor şi condiţiilor tehnice prevăzute de prezentele norme metodologice, cu excepţia celor prevăzute la art. 23 lit. b), c) şi e) şi la art. 33 pct. A lit. f) pentru care verificarea se asigura de Biroul Roman de Metrologie Legală; b) îndeplinirea cerinţelor generale prevăzute la art. 82; c) programarea aparatului de marcat electronic fiscal; d) funcţiile obligatorii; e) imposibilitatea accesului la funcţiile interzise, cu excepţia celei prevăzute la art. 35 lit. a) pentru care verificarea se asigura de Biroul Roman de Metrologie Legală; f) memoria fiscală; g) funcţionarea în cadrul unui sistem de gestiune, dacă este cazul; h) inaccesibilitatea la componentele aparatului de marcat electronic fiscal şi programul de operare; i) posibilitatea iesirii din situaţiile de până. + Articolul 82 (1) Cerinţele generale pentru aparatele de marcat electronice fiscale sunt: a) semnalizarea cuplarii de alimentare pe documente, dacă a apărut o întrerupere de tensiune în cursul emiterii acestora; b) asigurarea continuităţii memoriei de date şi a ceasului de timp real, precum şi a reluării operaţiunilor întrerupte de caderi de tensiune şi a finalizarii corecte a acestora; c) tensiune de alimentare corespunzătoare.Aparatul de marcat electronic fiscal trebuie să fie adaptat pentru alimentarea cu energie electrica din reţeaua de curent alternativ cu o frecventa nominală de 50 Hz şi cu o tensiune nominală de 220 V.Aparatele portabile prevăzute cu alimentare de la baterii sau acumulatori trebuie să asigure o autonomie funcţională de cel puţin 24 de ore.Aparatele de marcat electronice fiscale destinate activităţii de taximetrie utilizează bateria autovehiculului care trebuie să asigure o tensiune de alimentare de 9 Vcc-12 Vcc; d) rezistenta la condiţiile de mediu. (2) Rapoartele de testare privind parametrii de funcţionare trebuie să ateste operarea corecta şi sigura a aparatului în următoarele condiţii: a) temperatura mediului înconjurător cuprinsă între +5°C şi +40°C, cu excepţia aparatelor portabile şi a celor destinate activităţii de taximetrie, care trebuie să funcţioneze la temperaturi cuprinse între -10°C şi +40°C şi, respectiv, între -30°C şi +55°C; b) umiditatea relativă a aerului fără condens între 40-80%. + Articolul 83Testarea programării aparatului de marcat electronic fiscal consta în programarea parametrilor, în listarea documentelor şi în verificarea respectării prevederilor prezentelor norme metodologice. + Articolul 84Testarea funcţiilor obligatorii se efectuează prin apelarea funcţiilor obligatorii prevăzute la art. 33 şi prin verificarea rezultatelor obţinute. + Articolul 85Programul aparatului de marcat electronic fiscal corespunde cerinţelor, dacă îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 24-29, şi nu permite accesul la funcţiile interzise. + Articolul 86Testarea memoriei fiscale consta în activarea acesteia şi în efectuarea programului de înregistrare, pe baza instrucţiunilor de folosire a aparatului de marcat electronic fiscal.Se verifica rezultatele înregistrărilor cu prevederile prezentelor norme metodologice şi se fac încercări de schimbare a înregistrărilor din memoria fiscală sau de ştergere a acestora.Memoria fiscală va corespunde numai dacă satisface prevederile referitoare la securitatea datelor înregistrate. + Articolul 87 (1) Testarea operarii în cadrul unui sistem de gestiune se efectuează prin simularea funcţionarii terminalului aparatului de marcat electronic fiscal într-o configuratie identică cu cea prevăzută pentru utilizarea tipului respectiv, prin verificarea programului de operare a sistemului care trebuie să corespundă cerinţelor unei case de marcat electronice fiscale şi prin listarea documentelor în concordanta cu prevederile ordonanţei de urgenta. (2) Modulul fiscal al terminalului aparatului de marcat electronic fiscal trebuie să fie instalat astfel încât sa nu permită accesul la el fără înlăturarea sigiliului. (3) Setul integral de comenzi al interfetelor de comunicaţie trebuie specificat detaliat. El nu trebuie să permită comenzi care ar necesita cooperarea cu modulul fiscal fără a coopera cu acesta şi afectarea datelor înregistrate în modulul fiscal în alt mod decât prin procedurile normale de lucru. Trebuie asigurata autonomia de funcţionare a terminalului aparatului de marcat electronic fiscal pentru realizarea funcţiilor obligatorii. + Articolul 88Verificarea posibilităţilor de înlăturare a situaţiilor de până consta în provocarea unor situaţii de întrerupere a funcţionarii aparatului de marcat electronic fiscal şi de blocare a operarii acestuia, conform prevederilor art. 38 alin. (1) şi alin. (2) lit. b), precum şi în urmărirea comportării aparatului, în sensul neafectarii datelor stocate şi asigurării continuităţii înregistrărilor. + Articolul 89 (1) După efectuarea testelor şi a verificărilor, dacă aparatul de marcat electronic fiscal corespunde tuturor cerinţelor, se eliberează avizul tehnic privind caracteristicile tehnice ale modelului aparatului de marcat electronic fiscal. (2) Avizul tehnic favorabil prevăzut la alin. (1) va fi emis în termen de maximum 5 zile de la data finalizarii testelor care atesta îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 80-88. (3) O copie a avizului tehnic, certificată pentru conformitate de către persoana juridică notificată de Ministerul Economiei şi Comerţului, va fi transmisă prin grija acesteia comisiei, în termen de 3 zile de la data emiterii avizului tehnic.-------------Alin. (3) al art. 89 a fost modificat de pct. 52 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 2.398 din 21 decembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 21 ianuarie 2005. (4) Modelul aparatului de marcat electronic fiscal avizat tehnic va fi înseriat de către persoana juridică notificată de Ministerul Economiei şi Comerţului, care aplică o etichetă ce cuprinde numărul seriei, data şi numărul avizului tehnic. Eticheta este asigurată de către persoana juridică notificată şi va fi aplicată astfel încât să nu poată fi înlocuită.-------------Alin. (4) al art. 89 a fost modificat de pct. 52 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 2.398 din 21 decembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 21 ianuarie 2005. + Articolul 90În vederea obţinerii avizului privind distribuţia aparatelor de marcat electronice fiscale, agenţii economici care au obţinut avizul tehnic favorabil prevăzut la art. 79 alin. (1) lit. a) prezintă comisiei următoarele documente: a) cererea prin care solicită eliberarea avizului privind distribuţia aparatelor de marcat electronice fiscale, care trebuie să conţină datele de identificare a distribuitorului, tipul aparatului şi denumirea comercială a acestuia, numărul şi data avizului tehnic, prezentarea tabelară, pe judeţe, a reţelei de distribuţie şi service, care va cuprinde denumirea, adresa sediului social, codul unic de înregistrare, numărul de telefon şi de fax ale unităţii incluse în reţea, tipul activităţii desfăşurate, lista tehnicienilor de service şi, după caz, elementele de identificare a tehnicienilor de service, precum şi numărul şi data avizului cu care a fost acreditată unitatea; b) declaraţia pe propria răspundere a distribuitorului privind existenţa capacităţii profesionale a tehnicienilor de service de a asigura întreţinerea şi repararea aparatelor de marcat electronice fiscale; c) copia certificatului de înregistrare conţinând codul unic de înregistrare pentru distribuitor şi pentru unităţile acreditate; d) copia actului constitutiv al societăţii comerciale - pentru distribuitor şi pentru unităţile acreditate; e) certificatul de atestare fiscală pentru persoane juridice, în original sau în copie legalizată, din care să rezulte că agentul economic nu are datorii fiscale restante la bugetul de stat - pentru distribuitori şi pentru unităţile acreditate pentru comercializare. Nu se consideră obligaţii fiscale restante la bugetul general consolidat sumele pentru care agenţii economici au obţinut înlesnire la plată potrivit legii, precum şi sumele stabilite în urma controalelor efectuate de organele fiscale şi care se află în diferite stadii de contestare sau judecată în ceea ce priveşte impozitele şi taxele cuvenite bugetului general consolidat; f) declaraţia pe propria răspundere a distribuitorului şi a unităţii acreditate privind existenţa contractelor ferme de comercializare şi/sau service încheiate în condiţiile prevăzute la art. 79 alin. (1) lit. f). În această declaraţie părţile vor specifică zonele de comercializare şi/sau service stabilite în contracte; g) fişa de personal, semnată şi ştampilată de unitatea de service, pentru fiecare tehnician de service angajat cu contract individual de muncă, pentru care se solicită înregistrarea, care cuprinde: numele şi prenumele, domiciliul, seria şi numărul documentului de identitate; h) certificatul de cazier judiciar pentru tehnicienii de service, în original sau în copie legalizată; i) copia avizului de fabricaţie sau de import de taximetre, emis de Biroul Român de Metrologie Legală - pentru distribuitorii de aparate de marcat electronice fiscale destinate activităţii de taximetrie; j) copiile avizelor pentru activităţile de vânzare şi, respectiv, de montare şi reparare a taximetrelor, emise de Biroul Român de Metrologie Legală - pentru unităţile acreditate pentru comercializare şi/sau service de aparate de marcat electronice fiscale destinate activităţii de taximetrie.-------------Art. 90 a fost modificat de pct. 53 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 2.398 din 21 decembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 21 ianuarie 2005. + Articolul 91În cazul în care distribuitorii autorizaţi pentru distribuţia unor aparate de marcat electronice fiscale solicită eliberarea avizului pentru alte tipuri şi modele de aparate la care comercializarea şi service-ul vor fi asigurate prin agenţi economici înregistraţi anterior la comisie, aceştia depun documentele prevăzute la art. 90 lit. a), b), e), f), h) şi, după caz, lit. i) şi j), precum şi un document datat, emis sub semnătura şi ştampila unităţilor acreditate anterior, din care să rezulte denumirea, adresa sediului social, codul fiscal sau, după caz, codul unic de înregistrare, numărul de telefon/fax, lista tehnicienilor de service acreditaţi care vor efectua service la noul tip de aparat şi elementele de identificare a acestora;-------------Art. 91 a fost modificat de pct. 54 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 2.398 din 21 decembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 21 ianuarie 2005. + Articolul 92În situaţia în care, ulterior eliberării avizului privind distribuţia aparatelor de marcat electronice fiscale, distribuitorii autorizaţi solicită extinderea reţelei de distribuţie şi service prin includerea unor unităţi înregistrate anterior la comisie, aceştia depun pentru respectivele unităţi documentele prevăzute la art. 91, cu excepţia documentului prevăzut la art. 90 lit. i).-------------Art. 92 a fost modificat de pct. 55 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 2.398 din 21 decembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 21 ianuarie 2005. + Articolul 93 (1) Comisia analizează cererile depuse şi, în termen de 30 de zile de la data depunerii documentaţiei complete, se pronunţa asupra aprobării sau respingerii solicitării. (2) Hotărârea comisiei este adusă la cunoştinţa solicitantului. (3) Avizul privind distribuţia aparatelor de marcat electronice fiscale se eliberează numai după confecţionarea sigiliilor fiscale şi a sigiliilor de identificare a tehnicienilor de service şi înregistrarea la comisie a legitimaţiilor acestora.-------------Alin. (3) al art. 93 a fost modificat de pct. 56 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 2.398 din 21 decembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 21 ianuarie 2005. + Articolul 94*) (1) Avizul privind distribuţia aparatelor de marcat electronice fiscale este valabil, începând cu data eliberării, pe o perioadă de: a) 2 ani, în cazul aparatelor de marcat electronice fiscale destinate activităţii de taximetrie; b) 3 ani, pentru alte aparate de marcat electronice fiscale decât cele prevăzute la lit. a). (2) Valabilitatea avizului privind distribuţia aparatelor de marcat electronice fiscale se poate prelungi, la cererea distribuitorului autorizat, pe perioade succesive, conform alin. (1), începând cu ziua următoare celei până la care avizul a fost favorabil. (3) Până la expirarea perioadei de valabilitate a avizului privind distribuţia aparatelor de marcat electronice fiscale, distribuitorii autorizaţi pot solicita prelungirea acesteia prezentând documentele prevăzute la art. 91. (4) Nesolicitarea prelungirii valabilităţii avizului privind distribuţia aparatelor de marcat electronice fiscale ori respingerea de către comisie a acestei prelungiri atrage retragerea dreptului de distribuţie şi comercializare a aparatelor, obţinut în baza avizului respectiv.-------------Art. 94 a fost modificat de pct. 57 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 2.398 din 21 decembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 21 ianuarie 2005.*) NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamţ:Conform art. II din HOTĂRÂREA nr. 2.398 din 21 decembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 21 ianuarie 2005, prezenta hotărâre intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2005, cu excepţia art. I pct. 57 referitor la alin. (1) al art. 9 din normele metodologice, care intră în vigoare la data de 1 februarie 2005. + Articolul 95 (1) Agenţii economici care până la data intrării în vigoare a prezentelor norme metodologice au obţinut avizul privind distribuirea şi utilizarea aparatelor de marcat electronice fiscale vor solicita, în termen de 18 luni de la această dată, reconfirmarea avizului conform graficului prevăzut la alin. (2), în caz contrar dreptul de distribuţie şi comercializare a aparatelor obţinut în baza avizului respectiv considerându-se ca fiind retras de drept de la data expirării termenului stabilit prin grafic. (2) Solicitarea reconfirmarii avizului prevăzut la alin. (1) se va face eşalonat, prin prezentarea documentelor prevăzute la art. 90 lit. b) şi la art. 94 alin. (2), conform graficului stabilit prin decizie a comisiei. (3) Prin grija secretariatului comisiei, decizia prevăzută la alin. (2) va fi adusă de îndată la cunoştinţa fiecărui distribuitor autorizat şi va fi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentelor norme metodologice. + Articolul 96 (1) Solicitarea prelungirii valabilităţii/ reconfirmării avizului privind distribuţia aparatelor de marcat electronice fiscale se face prin includerea în reţeaua de distribuţie şi/sau de service a tuturor unităţilor cu care sunt încheiate contracte ferme în derulare, astfel cum acestea au fost acreditate prin avizul de bază şi/sau suplimentele ulterioare ale acestuia obţinute sau solicitate până la data depunerii cererii privind prelungirea valabilităţii/reconfirmarea avizului, şi cu respectarea condiţiei prevăzute la art. 79 alin. (1) lit. d). (2) Ulterior prelungirii valabilităţii/reconfirmării avizului privind distribuţia aparatelor de marcat electronice fiscale, acesta poate fi modificat numai în sensul retragerii acreditării unor unităţi ori includerii în reţeaua de distribuţie şi/sau de service a unor noi unităţi.-------------Art. 96 a fost modificat de pct. 58 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 2.398 din 21 decembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 21 ianuarie 2005. + Articolul 97 (1) În cazul retragerii dreptului de distribuţie şi de comercializare a aparatelor de marcat electronice fiscale, în condiţiile prevăzute la art. 94 alin. (3) şi la art. 95 alin. (1), distribuitorii autorizaţi sunt obligaţi să asigure service pentru toate aparatele livrate până la data retragerii acestui drept. (2) Activităţile de service vor fi asigurate prin tehnicienii proprii ai distribuitorului autorizat sau prin tehnicienii de service ai unităţilor aflate în reţeaua de service a acestuia la data retragerii dreptului prevăzut la alin. (1), precum şi prin tehnicieni ai unor noi unităţi acreditate ulterior acestei date.-------------Art. 97 a fost modificat de pct. 59 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 2.398 din 21 decembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 21 ianuarie 2005. + Articolul 98Distribuitorul autorizat are obligaţia sa păstreze ca model de referinţa aparatul de marcat electronic fiscal care a fost supus verificării în vederea obţinerii avizului tehnic prevăzut la art. 79 alin. (1) lit. a) şi sa îl prezinte comisiei, la solicitarea acesteia, ori de câte ori este necesar. + Articolul 99Distribuitorul autorizat este obligat sa anunţe comisia, în termen de 10 zile, despre orice modificare intervenita în reţeaua de comercializare sau de service. + Articolul 100În cazul distribuirii de aparate de marcat electronice fiscale cu modificări de structura, software sau cu parametri tehnici diferiţi faţă de modelul aparatului de marcat electronic fiscal avizat, este necesară o noua avizare în condiţiile prevăzute de prezentele norme metodologice. + Articolul 100^1 (1) Prevederile art. 100 nu se aplică în cazul modificărilor de software impuse aparatelor de marcat electronice fiscale avizate, în condiţiile legii, ca urmare a denominării monedei naţionale, potrivit legii. (2) Modificările de software prevăzute la alin. (1) se vor face, dacă este cazul, numai în baza suplimentului avizului tehnic favorabil privind caracteristicile tehnice ale modelului aparatului de marcat electronic fiscal, emis de persoana juridică prevăzută la art. 79 alin. (1) lit. a), în condiţiile stabilite prin ordin al ministrului economiei şi comerţului cu avizul Ministerului Finanţelor Publice. (3) Distribuitorii autorizaţi care au obţinut avize de distribuţie pentru aparate de marcat electronice fiscale ce nu îndeplinesc condiţiile impuse ca urmare a denominării monedei naţionale sunt obligaţi ca, până la data de 1 iulie 2005, să solicite obţinerea suplimentului avizului prevăzut la alin. (2). (4) Până la data de 15 iulie 2005 persoana juridică prevăzută la art. 79 alin. (1) lit. a) va transmite comisiei lista distribuitorilor autorizaţi prevăzuţi la alin. (3), care nu au solicitat şi/sau nu au obţinut suplimentul avizului tehnic, cu specificarea tipului şi modelului aparatului de marcat electronic fiscal. (5) Distribuitorii autorizaţi sunt obligaţi să efectueze, până la data de 1 iulie 2005, la cererea utilizatorilor, contra cost, în mod direct sau prin intermediul unităţilor de service acreditate, modificările de software impuse ca urmare a denominării monedei naţionale la toate aparatele de marcat electronice fiscale livrate de către aceştia şi aflate în dotarea utilizatorilor, dacă aparatele respective nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege. (6) Efectuarea asupra aparatelor de marcat electronice fiscale prevăzute la alin. (5) a altor modificări de software decât cele specificate la alin. (1) este interzisă. (7) În cazul în care modificările de software prevăzute la alin. (1) presupun înlocuirea memoriei fiscale, dispoziţiile prezentelor norme metodologice referitoare la predarea memoriei fiscale şi sigilarea aparatului de marcat electronic fiscal se aplică în mod corespunzător. Înlocuirea memoriei fiscale şi sigilarea aparatelor de marcat electronice fiscale se fac de către distribuitorii autorizaţi sau de către unitatea de service acreditată, în prezenţa organului fiscal în a cărui rază teritorială se află instalat aparatul. (8) Pentru toate tranzacţiile efectuate în perioada neutilizării aparatelor de marcat electronice fiscale ca urmare a operării modificărilor prevăzute la alin. (1), utilizatorii aplică prevederile art. 6 alin. (2) şi ale art. 7. (9) Nerespectarea de către distribuitorii autorizaţi şi unităţile de service acreditate a prevederilor alin. (5) atrage obligaţia de preluare a aparatelor de marcat electronice fiscale de la utilizatori, la preţul convenit.-------------Art. 100^1 a fost introdus de pct. 60 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 2.398 din 21 decembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 21 ianuarie 2005. + Capitolul X Alte obligaţii ale distribuitorilor autorizaţi, ale unităţilor acreditate şi ale utilizatorilor + Articolul 101Pe lângă celelalte obligaţii prevăzute de prezentele norme metodologice, după obţinerea avizului privind distribuţia aparatelor de marcat electronice fiscale, distribuitorul autorizat trebuie:-------------Partea introductivă a art. 101 a fost modificată de pct. 61 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 2.398 din 21 decembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 21 ianuarie 2005. a) să livreze numai aparate de marcat electronice fiscale conforme cu modelul avizat; b) sa emita certificate de garanţie pentru aparatele de marcat electronice fiscale distribuite; c) să asigure suportul hard/soft necesar, în cazul în care aparatul de marcat electronic fiscal urmează să fie integrat ca parte a unui sistem de gestiune, iar prin personalul din reţeaua de service acreditata sa verifice integrarea corecta a aparatului în sistem;-------------Litera d) a art. 101 a fost abrogată de pct. 62 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 2.398 din 21 decembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 21 ianuarie 2005. e) sa furnizeze, la cererea organelor de control şi a comisiei, toate informaţiile privitoare la activităţile de comercializare şi service pentru aceste aparate. + Articolul 102 (1) Distribuitorul autorizat are obligaţia sa furnizeze o dată cu aparatul de marcat electronic fiscal şi manualul de utilizare în limba română, precum şi cartea de intervenţii prevăzute la art. 5 alin. (3) din ordonanţa de urgenţă. (2) Distribuitorii autorizaţi pentru distribuţia aparatelor de marcat electronice fiscale destinate activităţii de taximetrie furnizează o dată cu aparatul dotarea tehnică şi procedeul tehnic sau programul după care se realizează tarifarea şi pot fi obţinute informaţiile conţinute în memoria fiscală.-------------Alin. (2) al art. 102 a fost modificat de pct. 63 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 2.398 din 21 decembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 21 ianuarie 2005. (3) Cartea de intervenţii prezentată în anexa nr. 1 se completează, în momentul vânzării aparatului de marcat electronic fiscal către utilizator, cu datele prevăzute la paginile 2-5 din aceasta. (4) Pentru utilizatorii prevăzuţi la art. 110, cartea de intervenţii se tipareste de către aceştia şi se completează de către unitatea de service acreditata. (5) Manualul de utilizare prevăzut la alin. (1) trebuie să cuprindă şi tipul şi caracteristicile tehnice ale consumabilelor specifice aparatului de marcat electronic fiscal respectiv, stabilite de producătorul aparatului.-------------Alin. (5) al art. 102 a fost introdus de pct. 64 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 2.398 din 21 decembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 21 ianuarie 2005. (6) În cazul pierderii sau deteriorării cărţii de intervenţii, utilizatorii vor informa de îndată organul fiscal în a cărui rază teritorială a fost instalat aparatul. Informarea se va face în scris prin depunerea acesteia la sediul organului fiscal, căruia i se va prezenta pentru ştampilare, conform art. 105 alin. (2), o nouă carte de intervenţii reconstituită, pe răspunderea utilizatorului şi a unităţii de service acreditate, pe baza datelor înregistrate în memoria fiscală, inclusiv în ceea ce priveşte toate evenimentele reset, şi a documentelor păstrate, potrivit legii, la sediul utilizatorului. În situaţia deteriorării cărţii de intervenţii, utilizatorii vor prezenta organului fiscal, pentru eventuale confruntări, şi cartea de intervenţii deteriorată.-------------Alin. (6) al art. 102 a fost introdus de pct. 64 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 2.398 din 21 decembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 21 ianuarie 2005. (7) În cazul defectării aparatului de marcat electronic fiscal, utilizatorul va anunţa unitatea de serviceacreditată, păstrând dovada anunţării defecţiunii, iar reconstituirea cărţii de intervenţii şi prezentarea acesteia la organul fiscal se vor face în termen de 72 de ore de la anunţarea defecţiunii.-------------Alin. (7) al art. 102 a fost introdus de pct. 64 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 2.398 din 21 decembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 21 ianuarie 2005. + Articolul 103 (1) La instalarea aparatului de marcat electronic fiscal la utilizator, tehnicianul de service noteaza în cartea de intervenţii datele sale de identificare, ultimul număr al raportului de închidere zilnica rezultat la sfârşitul operaţiunilor de proba şi de iniţiere a operatorului care va utiliza aparatul. (2) Bonurile emise în timpul operaţiunilor de proba şi de iniţiere, precum şi rapoartele de închidere zilnica emise în faza de instalare a aparatului de marcat electronic fiscal poarta inscripţia "proba" şi se păstrează de utilizator. (3) Instalarea aparatului de marcat electronic fiscal se face în prezenţa organului fiscal în a cărui rază teritorială se instalează aparatul, care va verifica integritatea sigiliului fiscal şi datele înscrise în bonul fiscal.-------------Alin. (3) al art. 103 a fost modificat de pct. 65 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 2.398 din 21 decembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 21 ianuarie 2005. (4) Instalarea aparatelor de marcat electronice fiscale destinate activităţilor cu caracter ambulant şi de taximetrie se face în prezenţa organului fiscal în a cărui rază teritorială îşi are sediul/domiciliul fiscal utilizatorul.-------------Alin. (4) al art. 103 a fost introdus de pct. 66 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 2.398 din 21 decembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 21 ianuarie 2005. + Articolul 104 (1) După instalarea aparatului de marcat electronic fiscal se întocmeşte "Declaraţia de instalare a aparatelor de marcat electronice fiscale", denumita în continuare declaraţie, conform modelului prezentat în anexa nr. 10, în patru exemplare, semnată de utilizatorul aparatului de marcat electronic fiscal, de tehnicianul de service care a efectuat instalarea şi de reprezentantul organului fiscal. (2) Originalul declaraţiei se depune de utilizatorul aparatului de marcat electronic fiscal la organul fiscal în a cărui raza este instalat aparatul, a doua zi după instalare, în vederea luării în evidenta a acestuia, o copie rămâne la utilizator şi doua copii la unitatea de service. (3) Unitatea de service acreditata trimite o copie de pe declaraţie distribuitorului autorizat, în termenul prevăzut la alin. (2). (4) Nerespectarea dispoziţiilor prevăzute la alin. (2) şi (3) se sancţionează cu amendă contravenţională, conform art. 11 alin. (1) lit. a) din ordonanţa de urgenţă. (5) Lunar, până la data de 10 a lunii în curs, organele fiscale în a căror rază au fost instalate aparatele de marcat electronice fiscale vor transmite direcţiei generale a finanţelor publice de care aparţin situaţia privind aparatele instalate în luna precedenta. (6) Utilizatorii care desfăşoară activităţi cu caracter ambulant depun declaraţia la organul fiscal în a cărui raza teritorială îşi au sediul social/domiciliul. În acelaşi mod vor proceda şi utilizatorii care desfăşoară activităţi de taximetrie, cu excepţia situaţiilor în care operatorul de transport în regim de taxi are filiale sau sucursale deschise în alte judeţe decât cel în care are sediul social, caz în care declaraţia de instalare se va depune conform alin. (2). (7) Utilizarea în alte scopuri a aparatelor de marcat electronice fiscale instalate şi declarate ca fiind utilizate în activităţi cu caracter ambulant şi de taximetrie este interzisă.-------------Alin. (7) al art. 104 a fost introdus de pct. 67 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 2.398 din 21 decembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 21 ianuarie 2005. + Articolul 105 (1) O dată cu declaraţia prevăzută la art. 104 alin. (1), utilizatorii aparatelor de marcat electronice fiscale, cu excepţia taximetriştilor, prezintă organului fiscal cartea de intervenţii a aparatului şi registrul special.-------------Alin. (1) al art. 105 a fost modificat de pct. 68 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 2.398 din 21 decembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 21 ianuarie 2005. (2) Organul fiscal înscrie în cartea de intervenţii numărul de pagini, aplicând ştampila, şi vizează registrul special pe ultima pagina. + Articolul 106 (1) Unităţile care fac parte din reţeaua de service trebuie să aibă menţionată în obiectul lor de activitate activitatea de service pentru aparate de marcat electronice fiscale, cod CAEN 7250, şi sa dispună de minimum 2 tehnicieni de service specializaţi în domeniu. (2) Distribuitorii autorizaţi sunt obligaţi ca, prin intermediul propriilor tehnicieni de service sau al unităţilor de service acreditate, să asigure: a) intervenţia prompta şi gratuita, la solicitarea organelor de control; b) instalarea aparatului nou şi repunerea în funcţiune a aparatului defect ca urmare a defectării memoriei fiscale, în termen de 72 de ore de la solicitarea utilizatorului;-------------Litera b) a alin. (2) al art. 106 a fost modificată de pct. 69 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 2.398 din 21 decembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 21 ianuarie 2005. c) instruirea utilizatorului, completarea cărţii de intervenţii a aparatului şi semnarea declaraţiilor de instalare; d) efectuarea a cel puţin o verificare anuală a aparatelor de marcat electronice fiscale şi îndeplinirea oricăror alte obligaţii ce revin unităţilor de service potrivit ordonanţei de urgenta şi prezentelor norme metodologice. + Articolul 107 (1) Operaţiile prevăzute la art. 106 alin. (2) lit. b)-d) se fac gratuit în perioada de garanţie, iar în perioada de postgaranţie contra cost, pe bază de contract încheiat de utilizator cu unitatea de service acreditata. (2) Pentru semnarea contractului de service utilizatorii pot opta pentru oricare dintre unităţile de service incluse în reţeaua distribuitorului autorizat, cu următoarele condiţii:-------------Partea introductivă a alin. (2) al art. 107 a fost modificată de pct. 70 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 2.398 din 21 decembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 21 ianuarie 2005. a) notificarea distribuitorului autorizat asupra opţiunii; b) unitatea de service pentru care se optează să fie acreditata să efectueze service în judeţul sau în municipiul Bucureşti, unde este instalat aparatul. (3) Distribuitorii autorizaţi pot comercializa aparatele de marcat electronice fiscale pentru care au obţinut avizul comisiei pe tot teritoriul tarii, cu respectarea condiţiei prevăzute la art. 79 alin. (1) lit. d), iar cei care dispun de tehnicieni de service proprii sunt autorizaţi să efectueze operaţiuni de service la toate aparatele livrate utilizatorilor, direct sau prin intermediul unităţilor acreditate de aceştia, indiferent de judeţele în care sunt instalate aparatele. (4) Refuzul expres sau tacit al utilizatorului de a încheia contracte de service pentru perioada de postgaranţie echivalează cu renunţarea voluntara la utilizarea acelui aparat de marcat electronic fiscal şi adoptarea deciziei de a achiziţiona un alt tip de aparat. (5) În cazul în care organele de specialitate prevăzute la art. 12 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă constata neutilizarea aparatului de marcat electronic fiscal ca urmare a defectării şi nerepunerii în funcţiune a acestuia datorită inexistentei unui contract valabil de service pentru perioada de postgaranţie încheiat în condiţiile menţionate la alin. (2), acestea vor aplica agentului economic în cauza amenda contravenţională prevăzută la art. 11 alin. (1) lit. b) din ordonanţa de urgenţă şi vor suspenda activitatea unităţii până la achiziţionarea şi instalarea unui alt aparat. + Articolul 108 (1) Personalul tehnic care asigura service pentru aparatele de marcat electronice fiscale consemnează în cartea de intervenţii din dotarea aparatului următoarele: a) data şi ora solicitării intervenţiei din partea utilizatorului; b) data şi ora începerii intervenţiei; c) observaţii asupra stării sigiliului, descrierea sumară a defectiunii constatate; d) numărul ultimului bon fiscal şi al raportului Z înainte de începerea intervenţiei; e) ultimul număr al raportului fiscal de închidere zilnica rezultat după efectuarea intervenţiei; f) data şi ora finalizarii intervenţiei, semnătura şi numele în clar ale tehnicianului de service; g) eventualele resetari din timpul intervenţiei. (2) În momentul instalării aparatului de marcat electronic fiscal tehnicianul de service consemnează în cartea de intervenţii ultimul număr al bonului fiscal şi al raportului Z, emise la finalul operaţiunilor de proba, instruirea operatorului şi integritatea sigiliului. + Articolul 109Distribuitorii autorizaţi sunt obligaţi să asigure gratuit piesele de schimb şi subansamblurile necesare efectuării de service, în perioada de garanţie, şi contra cost, în perioada de postgaranţie, pe durata normală de funcţionare a aparatului de marcat electronic fiscal, conform Legii nr. 15/1994, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.-------------Art. 109 a fost modificat de pct. 71 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 2.398 din 21 decembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 21 ianuarie 2005. + Articolul 110Avizele privind distribuţia aparatelor de marcat electronice fiscale, eliberate distribuitorilor autorizaţi, pot constitui, la cerere, avize de utilizare pentru aparatele de acelaşi tip şi model, cu excepţia celor destinate activităţii de taximetrie, achiziţionate de agenţii economici utilizatori înainte de intrarea în vigoare a ordonanţei de urgenţă, cu următoarele condiţii:-------------Partea introductivă a art. 110 a fost modificată de pct. 72 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 2.398 din 21 decembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 21 ianuarie 2005. a) aducerea de către distribuitorii autorizaţi, direct sau prin unităţile de service acreditate, a aparatelor în cauza la parametrii tehnici specifici tipului şi modelului de aparat de marcat electronic fiscal avizat, urmată de sigilarea fiscală a acestora potrivit dispoziţiilor prezentelor norme metodologice; b) aparatele sa apartina utilizatorilor situaţi în zonele pentru care se asigura service. + Articolul 111 (1) Aducerea aparatelor de marcat electronice fiscale în parametrii tehnici specifici tipului şi modelului de aparat avizat este atestata prin întocmirea, în 4 exemplare, a unui proces-verbal de conformitate semnat de reprezentantul distribuitorului autorizat sau, după caz, al unităţii de service acreditate, precum şi de reprezentantul utilizatorului. (2) Primul exemplar al procesului-verbal prevăzut la alin. (1) este preluat de distribuitorul autorizat sau, după caz, de unitatea de service acreditata, exemplarul al doilea rămâne la utilizator, iar exemplarele al treilea şi al patrulea vor fi anexate de utilizator la cererea prin care solicită atribuirea numărului de ordine din Registrul aparatelor de marcat electronice fiscale instalate în judeţ/municipiul Bucureşti şi, respectiv, la declaraţia de instalare a aparatului. (3) În cazul în care adaptarea aparatelor se face prin unităţile de service acreditate, acestea transmit distribuitorului autorizat o copie xerox a procesului-verbal de conformitate, în termen de 5 zile de la data efectuării operaţiunii. + Articolul 112Sigilarea fiscală a memoriei fiscale şi a aparatului de marcat electronic fiscal adus în parametrii tehnici specifici tipului şi modelului de aparat avizat se face în prezenta organului fiscal în a cărui raza se va instala aparatul. + Articolul 113Pentru aparatele de marcat electronice fiscale aduse în parametrii tehnici specifici tipului şi modelului avizate potrivit art. 110-112, distribuitorii autorizaţi unităţile de service acreditate desemnate de aceştia, precum şi utilizatorii vor duce la îndeplinire toate obligaţiile ce le revin potrivit ordonanţei de urgenta şi prezentelor norme metodologice. + Articolul 114 (1) Prevederile art. 110-113 se aplică şi în cazul aparatelor de marcat electronice fiscale achiziţionate de utilizatori de la distribuitorii autorizaţi, ulterior intrării în vigoare a ordonanţei de urgenta, atunci când asupra tipului respectiv de aparat s-au făcut modificări în condiţiile prevăzute la art. 100. (2) În cazul prevăzut la alin. (1), în termen de maximum 15 zile de la data întocmirii procesului-verbal de conformitate prevăzut la art. 111 alin. (1), se procedează la predarea memoriei fiscale şi la reinstalarea aparatului respectiv, potrivit prezentelor norme metodologice. (3) Pentru tranzacţiile efectuate în perioada neutilizarii aparatului ca urmare a aducerii acestuia în parametri conform alin. (1) şi până la reinstalarea acestuia, utilizatorii aplica prevederile art. 6 alin. (2) şi ale art. 7. + Articolul 115 (1) Distribuitorii autorizaţi care încetează activitatea de comercializare a aparatelor de marcat electronice fiscale rămân răspunzători în continuare pentru obligaţiile ce le revin conform prevederilor ordonanţei de urgenta şi prezentelor norme metodologice, pentru aparatele livrate. (2) Drepturile şi obligaţiile ce revin unităţilor acreditate în baza prevederilor ordonanţei de urgenţă şi a prevederilor prezentelor norme metodologice, precum şi în baza avizelor eliberate de comisie nu pot fi cedate unor terţe persoane.-------------Alin. (2) al art. 115 a fost modificat de pct. 73 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 2.398 din 21 decembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 21 ianuarie 2005. (3) În cazul dizolvării distribuitorului autorizat prin fuziune ori prin divizare, drepturile şi obligaţiile ce îi revin acestuia în baza avizelor privind distribuţia aparatelor de marcat electronice fiscale se transmit, în condiţiile legii, societăţii comerciale sau societăţilor comerciale existente ori care iau fiinţă în urma acestor operaţiuni, fără a fi necesară reavizarea potrivit prezentelor norme metodologice.-------------Alin. (3) al art. 115 a fost modificat de pct. 73 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 2.398 din 21 decembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 21 ianuarie 2005. (4) Hotărârea adunării generale extraordinare a acţionarilor distribuitorului autorizat privind fuziunea sau divizarea va fi notificată comisiei în termen de 15 zile de la data emiterii acesteia, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. (5) Dispoziţiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător şi în cazul în care distribuitorul autorizat cedează, în condiţiile legii, drepturile şi obligaţiile ce îi revin în baza avizului privind distribuţia aparatelor de marcat electronice fiscale altui distribuitor autorizat, cu acordul scris al acestuia.-------------Alin. (5) al art. 115 a fost introdus de pct. 74 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 2.398 din 21 decembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 21 ianuarie 2005. (6) Copia documentului încheiat în condiţiile prevăzute la alin. (5) va fi transmisă comisiei în termen de 15 zile de la data semnării acestuia de către părţi.-------------Alin. (6) al art. 115 a fost introdus de pct. 74 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 2.398 din 21 decembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 21 ianuarie 2005. + Articolul 116 (1) Utilizatorii pot vinde aparatele de marcat electronice fiscale achiziţionate numai distribuitorilor autorizaţi sau unităţilor acreditate de aceştia, de la care au cumpărat aparatele respective.-------------Alin. (1) al art. 116 a fost modificat de pct. 75 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 2.398 din 21 decembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 21 ianuarie 2005. (2) Prevederile alin. (1) se aplică şi în cazul încetării activităţii utilizatorului în condiţiile legii. (3) În cazul încetării activităţii prin fuziune sau divizare, vânzarea aparatelor de marcat electronice fiscale se va face înainte de transmiterea patrimoniului utilizatorului către societatea comercială sau societăţile comerciale beneficiare.-------------Alin. (3) al art. 116 a fost modificat de pct. 75 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 2.398 din 21 decembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 21 ianuarie 2005. + Articolul 117 (1) Clienţii sunt obligaţi să solicite bonurile fiscale şi să le prezinte la cerere organelor de control. (2) Utilizatorii aparatelor de marcat electronice fiscale sunt obligaţi sa afişeze la loc vizibil, inclusiv la locul de amplasare a aparatelor, în cazul în care clienţii au acces în unitate, anunţuri de atenţionare a clienţilor cu privire la obligaţia acestora de a solicita şi de a păstra bonul fiscal pentru prezentarea acestuia la un eventual control. (3) Prevederile alin. (2) se aplică şi în cazul activităţilor de taximetrie.-------------Alin. (3) al art. 117 a fost introdus de pct. 76 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 2.398 din 21 decembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 21 ianuarie 2005. + Articolul 118Anunţurile prevăzute la art. 117 alin. (2), cu excepţia celor afişate în interiorul autovehiculelor-taxi, vor fi scrise cu litere de tipar având înălţimea minima de 3 cm. + Capitolul XI Controlul respectării prevederilor ordonanţei de urgenta + Articolul 119 (1) Verificarea modului de respectare de către agenţii economici a obligaţiilor ce le revin potrivit ordonanţei de urgenţă şi prezentelor norme metodologice se face de către organele de specialitate din Ministerul Finanţelor Publice, din unităţile sale teritoriale, precum şi din cadrul Gărzii Financiare, denumite în continuare organe de control, organizate în echipe formate din minimum două persoane.-------------Alin. (1) al art. 119 a fost modificat de pct. 77 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 2.398 din 21 decembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 21 ianuarie 2005. (2) În traficul rutier organele de control prevăzute la alin. (1) vor efectua verificarea taxiurilor numai împreună cu reprezentanţi ai poliţiei rutiere. (3) În termen de 12 luni de la intrarea în vigoare a prezentelor norme metodologice direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene şi a municipiului Bucureşti vor finaliza acţiunea de inventariere a tuturor unităţilor agenţilor economici care, la data intrării în vigoare a acestor norme, desfăşoară pe raza judeţului/municipiului Bucureşti activităţi de livrări de bunuri şi prestări de servicii direct către populaţie, pentru care este obligatorie utilizarea aparatelor de marcat electronice fiscale, şi împreună cu organele teritoriale ale Gărzii financiare vor proceda la verificarea acestora potrivit alin. (1). (4) Pentru agenţii economici înregistraţi/autorizaţi potrivit legii ulterior intrării în vigoare a prezentelor norme metodologice, organele competente vor lua măsurile corespunzătoare pentru verificarea existenţei obligaţiei acestora de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, urmând ca în termen de 30 de zile de la data începerii activităţii unităţilor agenţilor economici în cauza sa verifice modul de respectare de către aceştia a prevederilor ordonanţei de urgenta. + Articolul 120 (1) Obiectivele controlului privind modul de respectare de către agenţii economici a obligaţiilor ce le revin potrivit ordonanţei de urgenta şi prezentelor norme metodologice vizează verificarea: a) dotării agenţilor economici cu aparate de marcat electronice fiscale, potrivit legii; b) emiterii bonului fiscal cu denumirea fiecărui bun livrat sau a serviciului prestat, cantitatea şi preţul sau tariful unitar pentru toate bunurile livrate şi/sau serviciile prestate, precum şi cu celelalte date prevăzute de ordonanţa de urgenţă şi de prezentele norme metodologice; c) datelor înscrise în registrul special şi în raportul Z cu cele înscrise în evidenţa contabilă a utilizatorului; d) modului de îndeplinire de către utilizatori a obligaţiei privind anunţarea distribuitorului autorizat şi a unităţii de service acreditate în momentul defectării aparatului de marcat electronic fiscal;-------------Litera e) a alin. (1) al art. 120 a fost abrogată de pct. 78 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 2.398 din 21 decembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 21 ianuarie 2005. f) afişării de către utilizatori a anunţurilor prevăzute la art. 117 alin. (2);-------------Litera g) a alin. (1) al art. 120 a fost abrogată de pct. 78 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 2.398 din 21 decembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 21 ianuarie 2005. h) livrării de către distribuitorii autorizaţi, direct sau prin unităţile acreditate pentru comercializare, a dispozitivului de afişaj client împreună cu aparatul de marcat electronic fiscal, conform art. 22 pct. A lit. b); i) respectării prevederilor art. 18 alin. (3); j) modului de îndeplinire a oricăror alte obligaţii ce revin agenţilor economici în baza ordonanţei de urgenta şi a prezentelor norme metodologice. (2) Obiectivele menţionate la alin. (1) vor fi incluse în tematica de control a organelor prevăzute la art. 119 alin. (1), indiferent de obiectul controlului. + Articolul 121 (1) Nerespectarea obligaţiei distribuitorilor autorizaţi de instalare a aparatelor noi şi de înlocuire a memoriei fiscale defecte ori a cărei capacitate de stocare a fost epuizată, în termenul prevăzut la art. 5 alin. (5) din ordonanţa de urgenţă, se sancţionează cu amendă contravenţională, conform art. 11 alin. (1) lit. b) din ordonanţa de urgenţă.-------------Alin. (1) al art. 121 a fost modificat de pct. 79 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 2.398 din 21 decembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 21 ianuarie 2005. (2) În cazul în care organele de control vor constata, pentru a doua oară la acelaşi utilizator, neînlocuirea, în termen de 72 de ore de la solicitarea utilizatorului, a memoriei fiscale defecte ori a cărei capacitate de stocare a fost epuizată, pe lângă aplicarea amenzii contravenţionale vor propune comisiei şi retragerea dreptului de distribuţie şi comercializare a aparatelor respective, obţinut de distribuitorul autorizat în baza avizului în cauză.-------------Alin. (2) al art. 121 a fost modificat de pct. 79 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 2.398 din 21 decembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 21 ianuarie 2005. (3) Fapta prevăzută la alin. (2) va fi consemnată într-un proces-verbal semnat de reprezentanţii organului de control şi de reprezentantul utilizatorului. (4) În termen de 3 zile de la data întocmirii procesului-verbal prevăzut la alin. (3), organele de control vor transmite originalul procesului-verbal comisiei, o copie distribuitorului şi o copie agentului economic în a cărui unitate s-a constatat ca aparatul de marcat electronic fiscal este defect. (5) Comisia se va întruni în şedinţa în termen de 3 zile de la primirea procesului-verbal, în vederea analizării celor constatate de către organele de control şi a emiterii deciziei de retragere definitivă a dreptului de distribuţie şi comercializare a aparatelor respective distribuitorului în cauza. Decizia va fi întocmită în 3 exemplare. (6) În termen de 48 de ore de la data emiterii deciziei prevăzute la alin. (5), originalul acesteia va fi transmis distribuitorului şi o copie organului de control care a întocmit procesul-verbal, prin grija secretariatului tehnic al comisiei. + Articolul 122 (1) De la data înmânării către distribuitor a deciziei prevăzute la art. 121 alin. (5) ori de la data comunicării acesteia în condiţiile legii, distribuitorului i se interzic distribuţia şi comercializarea aparatelor de marcat electronice fiscale.-------------Alin. (1) al art. 122 a fost modificat de pct. 80 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 2.398 din 21 decembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 21 ianuarie 2005. (2) Distribuitorii cărora le-a fost retras dreptul de distribuţie şi comercializare a aparatelor de marcat electronice fiscale rămân răspunzători în continuare pentru toate obligaţiile ce le revin conform prevederilor ordonanţei de urgenta şi prezentelor norme metodologice, pentru toate aparatele livrate până la data comunicării retragerii acestui drept. (3) Neîndeplinirea obligaţiei prevăzute la alin. (2) se sancţionează cu amendă contravenţională, conform art. 11 alin. (1) lit. c) din ordonanţa de urgenţă. (4) Comercializarea aparatelor de marcat electronice fiscale după retragerea dreptului de distribuţie şi comercializare a acestora se sancţionează cu amendă contravenţională şi cu confiscarea încasărilor obţinute de agentul economic contravenient din această activitate, conform art. 11 alin. (1) lit. b) şi art. 13 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă.-------------Alin. (4) al art. 122 a fost modificat de pct. 80 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 2.398 din 21 decembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 21 ianuarie 2005. (5) Amenda şi sancţiunea complementara prevăzute la alin. (4) se aplică şi în cazul comercializării aparatelor de marcat electronice fiscale de către alţi agenţi economici decât distribuitorii autorizaţi şi unităţile acreditate de aceştia. + Articolul 123Neîndeplinirea obligaţiei agenţilor economici de a se dota şi de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale la termenul legal se sancţionează cu amendă contravenţională, conform art. 11 alin. (1) lit. b) din ordonanţa de urgenţă, şi cu suspendarea activităţii unităţii agentului economic contravenient, conform art. 14 din ordonanţa de urgenţă.-------------Art. 123 a fost modificat de pct. 81 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 2.398 din 21 decembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 21 ianuarie 2005. + Articolul 124 (1) Suspendarea activităţii unităţilor agenţilor economici contravenienţi se face în baza proceselor-verbale încheiate de echipe de control, constituite la nivelul direcţiilor generale ale finanţelor publice judeţene sau a municipiului Bucureşti, precum şi la nivelul Gărzii Financiare, formate din 2 inspectori şi, respectiv, 2 comisari.-------------Alin. (1) al art. 124 a fost modificat de pct. 82 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 2.398 din 21 decembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 21 ianuarie 2005. (2) Pe toată durata de suspendare a activităţii unitatea va fi sigilată. Sigilarea se efectuează de către echipa de control constituită potrivit alin. (1), începând cu data încheierii procesului-verbal de constatare a contravenţiei. (3) Concomitent cu sigilarea unităţii se afişează la loc vizibil anunţul "Unitate închisă pentru nedotarea cu aparate de marcat electronice fiscale". Anunţul va fi scris cu litere de tipar având înălţimea minima de 10 cm. (4) În cazul activităţilor cu caracter ambulant, o dată cu încheierea procesului-verbal de control se va proceda la reţinerea autorizaţiei de funcţionare a agentului economic contravenient, eliberata de autorităţile administraţiei publice locale pentru aceasta activitate. (5) În cazul activităţilor de taximetrie, o dată cu încheierea procesului-verbal de control se va proceda la suspendarea sau la anularea autorizaţiei taxi, conform dispoziţiilor Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere. (6) Pe întreaga perioadă de suspendare a activităţii unităţii respective organele de control vor urmări conformarea utilizatorului cu sancţiunea primită. + Articolul 125Continuarea livrării de bunuri şi prestarea de servicii după suspendarea activităţii unităţii se sancţionează cu amendă contravenţională şi cu confiscarea sumelor încasate din aceste activităţi, conform art. 11 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) din ordonanţa de urgenţă. + Articolul 126 (1) În vederea ridicării sancţiunii de suspendare a activităţii, agentul economic a cărui unitate a fost sigilată va proceda după cum urmează: a) după achiziţionarea aparatului de marcat electronic fiscal sau, după caz, după aducerea aparatului în parametrii specifici tipului şi modelului avizate, în cazul utilizatorilor prevăzuţi la art. 110, va solicita în scris direcţiei generale a finanţelor publice judeţene sau a municipiului Bucureşti pe a carei raza urmează să fie instalat aparatul atribuirea numărului de ordine din Registrul aparatelor de marcat electronice fiscale instalate, anexând la cerere documentele prevăzute la art. 61.Direcţiile generale ale finanţelor publice vor comunică numărul de ordine atribuit, în termen de 3 zile de la data primirii solicitării; b) după primirea numărului de ordine, va solicita unităţii de service acreditate instalarea aparatului de marcat electronic fiscal, informând direcţia generală a finanţelor publice sau, după caz, Garda Financiară teritorială, în funcţie de apartenenţa organului de control care a dispus sancţionarea, asupra datei şi orei la care urmează să se facă instalarea aparatului.-------------Litera b) a alin. (1) al art. 126 a fost modificată de pct. 83 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 2.398 din 21 decembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 21 ianuarie 2005. (2) Desigilarea unităţii se face de către echipa de control care a dispus suspendarea activităţii unităţii, moment în care se va proceda la instalarea aparatului potrivit prezentelor norme metodologice, o copie xerox a declaraţiei de instalare întocmite conform art. 104 alin. (1) fiind preluată de organul de control şi ataşată la procesul-verbal de desigilare a unităţii. (3) În vederea ridicării sancţiunii de suspendare a activităţilor cu caracter ambulant şi de taximetrie, agentul economic va prezenta organului de control copia declaraţiei de instalare a aparatului de marcat electronic fiscal, vizata de organul fiscal teritorial prevăzut la art. 104 alin. (6). + Articolul 126^1Prevederile prezentelor norme metodologice se completează cu dispoziţiile referitoare la regulile speciale pentru vânzările de bunuri second-hand, vânzările de bunuri second-hand în regim de consignaţie şi pentru operaţiunile realizate de casele de amanet, prevăzute de Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003privind Codul fiscal*).---------*) Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003au fost aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 44/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 112 din 6 februarie 2004.-------------Art. 126^1 a fost introdus de pct. 84 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 2.398 din 21 decembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 21 ianuarie 2005. + Articolul 127Anexele nr. 1-10 fac parte integrantă din prezentele norme metodologice. + Anexa 1-------la normele metodologice-------------------------------------Anexa 1 a fost înlocuită cu anexa 1 din HOTĂRÂREA nr. 2.398 din 21 decembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 21 ianuarie 2005, conform pct. 85 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 2.398 din 21 decembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 21 ianuarie 2005. + Anexa 2a ---------la normele metodologice----------------------- Societatea Comercială ..................... Sediul .................................... Codul fiscal/Codul Unic de Înregistrare ................ Locul de instalare a aparatului Adresa .................................... REGISTRU SPECIAL (*) Nr. pagina ...┌──┬──────────┬────────┬───────┬───────────────────────────────────────────────┐│N │ Operaţiu-│ │ │ Valoarea operaţiunii/facturii ││r │ nea/ │ ├───────┼───────────────────────────────────────────────┤│ │efectuată │ │ │ din care: ││ │Numărul şi│ │ ├────────────┬──────────────┬────────┬──────────┤│ │ data │Specifi-│ Total,│ cu cota │ scutit cu │ scutit │ valoarea ││c │ facturii │catie │inclu- │standard │ cu drept │ fără │altor taxe││r │ │ │siv │ de │ de deducere │drept de│ce nu se ││t │ │ │ T.V.A.│ T.V.A. │ │deducere│cuprind în││ │ │ │ │ │ │ │baza de ││ │ │ │ │ │ │ │impozitare││ │ │ │ │ │ │ │ a T.V.A. │├──┼──────────┼────────┼───────┼────────────┼──────────────┼────────┼──────────┤│ 0│ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ 6 │ 7 │├──┼──────────┼────────┼───────┼────────────┼──────────────┼────────┼──────────┤│ │ │ │ │ │ │ │ │├──┼──────────┼────────┼───────┼────────────┼──────────────┼────────┼──────────┤│ │ │ │ │ │ │ │ │└──┴──────────┴────────┴───────┴────────────┴──────────────┴────────┴──────────┘------------(*) Registrele speciale tipărite conform modelului prevăzut în Anexa nr. 2 la normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 477/1999, sigilate şi stampilate de către organele fiscale, aflate în dotarea utilizatorilor la data intrării în vigoare a prezentelor norme metodologice, pot fi folosite până la completarea tuturor paginilor acestora. + Anexa 2b ---------la normele metodologice------------------------ Societatea Comercială ..................... Sediul .................................... Codul fiscal/Codul Unic de Înregistrare ................ Locul de instalare a aparatului Adresa .................................... REGISTRUL SPECIAL PENTRU CASELE DE SCHIMB VALUTAR┌──┬──────────┬────────┬───────┬──────────┬──────────┬──────────────┬──────────┐│ │Numărul şi│ │ │ │ │ Comision │ ││N │ data │ Felul │ Felul │ Suma │ Curs ├───────┬──────┤ Suma ││r.│buletinu- │operaţi-│valutei│încasată │ valutar │ % │ lei │ predată ││ │ lui de │ unii │ │ de la │ │ │ │clientului││c │ schimb │ │ │ client │ │ │ │ ││r │ valutar │ │ │ │ │ │ │ ││t.│ │ │ │ │ │ │ │ ││ │ │ │ │ │ │ │ │ │├──┼──────────┼────────┼───────┼──────────┼──────────┼───────┼──────┼──────────┤│ 0│ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ 6 │ 7 │ 8 │├──┼──────────┼────────┼───────┼──────────┼──────────┼───────┼──────┼──────────┤│ │ │ │ │ │ │ │ │ │├──┼──────────┼────────┼───────┼──────────┼──────────┼───────┼──────┼──────────┤│ │ │ │ │ │ │ │ │ │└──┴──────────┴────────┴───────┴──────────┴──────────┴───────┴──────┴──────────┘ + Anexa 3-------la normele metodologice------------------------ LEGITIMAŢIA (*) tehnicianului abilitat să asigure asistenţa tehnica ┌────────────────────────────────────┐ ┌──────────────────────────────────────┐ │ │ │UNITATEA ACREDITATA PENTRU SERVICE │ │ │ │ │ │ │ │Denumirea ........................ │ │ │ │Adresa ........................... │ │ LEGITIMATIE │ │Codul fiscal/Codul Unic de Inregistare│ │ │ │..................................... │ │ │ │ │ │ │ │Titularul prezentei legitimaţii este │ │ │ │abilitat să asigure asistenţa tehnica │ │ │ │a aparatelor de marcat electronice │ │ │ │fiscale numai în baza avizelor de │ │ │ │distribuţie eliberate de Comisia de │ │ │ │avizare a distribuitorilor şi a │ │ │ │aparatelor de marcat electronice │ │ │ │fiscale. │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Înregistrat la Comisie │ │ │ │Semnătura şi stampila │ │ │ │ (pag-1) │ │ │ │ │ └────────────────────────────────────┘ └──────────────────────────────────────┘ ┌────────────────────────────────────┐ ┌──────────────────────────────────────┐ │ LEGITIMAŢIE NR. .... │ │DISTRIBUITOR AUTORIZAT*) ........... │ │Numele ................... │ │AMEF**) ............................ │ │Prenumele ................ │ │Nr şi data Avizului ................ │ │Numărul de identificare .... │ ├───────────────────────────────────── │ │Buletinul/Cartea de identitate │ │DISTRIBUITOR AUTORIZAT .............. │ │seria .... nr. ........ │ │AMEF ....................... │ │Data înregistrării legitimaţiei │ │Nr. şi data Avizului ................ │ │ .................. │ ├───────────────────────────────────── │ │ ┌──────┐ │ │ │ │ │ Foto.│ │ │DISTRIBUITOR AUTORIZAT .............. │ │Semnătura titularului │ Titu-│ │ │AMEF ...................... │ │..................... │ laru-│ │ │Nr. şi data Avizului ............... │ │ │ lui │ │ ├───────────────────────────────────── │ │ └──────┘ │ │ │ │ Director general, │ │---------- │ │ ............... │ │*) Se completează de distribuitorul │ │ │ │autorizat sub stampila │ │ (semnătura şi stampila) │ │**) Tipul şi modelul aparatului de │ │ │ │marcat electronic fiscal │ │ (pag.2) │ │ (Pag.3 şi următoarele) │ │ │ │ │ └────────────────────────────────────┘ └──────────────────────────────────────┘----------- (*) Legitimatiile tehnicienilor tipărite conform modelului prevăzut în Anexa nr. 3 la normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 479/2003, aflate în dotarea unităţilor acreditate pentru service la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, pot fi folosite până la completarea tuturor paginilor acestora.-------------Anexa 3 a fost înlocuită cu anexa 2 din HOTĂRÂREA nr. 2.398 din 21 decembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 21 ianuarie 2005, conform pct. 85 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 2.398 din 21 decembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 21 ianuarie 2005. + Anexa 4-------la normele metodologice-----------------------LOGOTIPUL + Anexa 5--------la normele metodologice-----------------------MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICEDIRECŢIA GENERALĂ A FINANŢELOR PUBLICEA JUDEŢULUI ....../MUNICIPIULUI BUCUREŞTIREGISTRUL DE EVIDENTA (*)a aparatelor de marcat electronice fiscale instalate──┬─────────────────────┬─────┬───────┬─────┬────────┬─────┬───────┬─────┬─────┐N │ Utilizatorul │ │ │ │ │ │ │ │ │r.├────┬────────┬───────┤ │ │ │ Numărul│Numă-│Organul│Data │Obser│c │Denu│ Adresa/│ Codul│Tipul│Modelul│Seria│avizului│ rul │fiscal │insta│ va │r │mi- │ Locul │fiscal/│apara│ apara │apara│ de │ de │terito-│larii│ tii │t.│rea │ de │ Codul │tului│ tului │tului│ distri-│ordi-│ rial │apara│ **)│ │ │ insta- │Unic de│ │ │ │ buţie │ ne │ │tului│ │ │ │ lare/ │inregis│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │numărul │ trare │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │de inma-│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │tricu- │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ lare al│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │autove- │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │hicu- │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ lului │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ taxi │ │ │ │ │ │ │ │ │ │──┼────┼────────┼───────┼─────┼───────┼─────┼────────┼─────┼───────┼─────┼─────┤0 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ 6 │ 7 │ 8 │ 9 │ 10 │ 11 │──┼────┼────────┼───────┼─────┼───────┼─────┼────────┼─────┼───────┼─────┼─────┤──┼────┼────────┼───────┼─────┼───────┼─────┼────────┼─────┼───────┼─────┼─────┤──┴────┴────────┴───────┴─────┴───────┴─────┴────────┴─────┴───────┴─────┴─────┘------------- (*) Registrele de evidenta a aparatelor de marcat electronice fiscale tipărite conform modelului prevăzut în Anexa nr. 5 la normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 479/2003, pot fi folosite până la completarea tuturor paginilor acestora. (**) Se completează în cazul anularii numărului de ordine, schimbării denumirii firmei etc.-------------Anexa 5 a fost înlocuită cu anexa 3 din HOTĂRÂREA nr. 2.398 din 21 decembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 21 ianuarie 2005, conform pct. 85 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 2.398 din 21 decembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 21 ianuarie 2005. + Anexa 6-------la normele metodologice----------------------- CERERE de atribuire a numărului de ordine din Registrul de evidenta a aparatelor de marcat electronice fiscale, instalate în judet/municipiul Bucureşti Societatea Comerciala ............, adresa ..........., Codul Fiscal/Codul Unic de înregistrare ......, reprezentata legal prin ........., posesor al buletinului/cărtii de identitate seria ..., nr. ..., eliberat de ...... la data de ....., în calitate de ......., declaram ca am achiziţionat la data de ..... un număr de ......... aparate de marcat electronice fiscale, având următoarele elemente de identificare: 1. tipul ....., modelul ....., configuraţia ......, seria aparatului ....., numărul şi data avizului de distribuţie a aparatelor de marcat electronice fiscale ....... 2. tipul ....., modelul ..... configuraţia ...... seria aparatului ......, numărul şi data avizului de distribuţie a aparatelor de marcat electronice fiscale ........ 3. ...................... Prin prezenta solicitam atribuirea numărului de ordine din Registrul de evidenta a aparatelor de marcat electronice fiscale instalate în judet/ municipiul Bucureşti pentru fiecare aparat achiziţionat, în vederea instalării şi fiscalizarii acestuia. Conducătorul unităţii solicitante, ............................. (semnătura şi stampila)-------------Anexa 6 a fost înlocuită cu anexa 4 din HOTĂRÂREA nr. 2.398 din 21 decembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 21 ianuarie 2005, conform pct. 85 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 2.398 din 21 decembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 21 ianuarie 2005. + Anexa 7 -------la normele metodologice----------------------- MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE DIRECŢIA GENERALĂ A FINANŢELOR PUBLICE A JUDEŢULUI ....../MUNICIPIULUI BUCUREŞTI REGISTRUL DE EVIDENTA A MEMORIILOR FISCALE PREDATE┌────────┬─────────────┬────────────┬───────┬──────────────────────────────────┐│ Numărul│Numărul şi │ │ Seria │ Datele de identificare a ││ de │data proce- │ Motivele │fiscală│ utilizatorului ││ ordine │sului-ver- │ predării │a apa- ├─────────┬──────────────┬─────────┤│ │bal de pre- │memoriei*) │ratului│Denumirea│Sediul/Punctul│ Codul ││ │dare-primire │ │ │ │ de lucru │ fiscal/ ││ │ │ │ │ │ │ Codul ││ │ │ │ │ │ │ Unic de ││ │ │ │ │ │ │ Inregis-││ │ │ │ │ │ │ trare ││ │ │ │ │ │ │ │├────────┼─────────────┼────────────┼───────┼─────────┼──────────────┼─────────┤│ 0 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ 6 │├────────┼─────────────┼────────────┼───────┼─────────┼──────────────┼─────────┤│ │ │ │ │ │ │ │├────────┼─────────────┼────────────┼───────┼─────────┼──────────────┼─────────┤│ │ │ │ │ │ │ │└────────┴─────────────┴────────────┴───────┴─────────┴──────────────┴─────────┘--------*) motivele predării = defectare, umplere, încetare activitate etc. + Anexa 8-------la normele metodologice----------------------- COMISIA DE AVIZARE A DISTRIBUITORILOR ŞI A APARATELOR DE MARCAT ELECTRONICE FISCALE AVIZ (*) Nr. .... din .... privind distribuţia aparatelor de marcat electronice fiscale În conformitate cu prevederile art. 5 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 28/1999, republicată, se avizează distribuţia aparatelor de marcat electronice fiscale tip ........, model ......, denumire comerciala ......., configuraţie ........... tipul hârtiei ......, avizul tehnic nr./data ....., destinaţie ......... de către Societatea Comerciala ......., adresa ........, Codul fiscal/Codul Unic de înregistrare ........, telefon/fax/telex ............ prin următoarea reţea de distribuţie: 1. Societatea Comerciala ....... localitatea ....., judeţul ...... Codul fiscal/Codul Unic de înregistrare ......, zona de distribuţie .......... 2. Societatea Comerciala ....... localitatea ....., judeţul ...... Codul fiscal/Codul Unic de înregistrare ......, zona de distribuţie .......... 3. ....................... Service pentru aparatele de marcat electronice fiscale distribuite utilizatorilor va fi asigurat prin următoarele unităţi: 1. Societatea Comerciala ....... localitatea ....., judeţul ...... Codul fiscal/Codul Unic de înregistrare ......, zona pentru care se asigura service ......... . 2. Societatea Comerciala ....... localitatea ....., judeţul ...... Codul fiscal/Codul Unic de înregistrare ......, zona pentru care se asigura service ......... . 3. ...................................................:. Condiţii de avizare:................. Valabil până la data:............... Preşedintele Comisiei de avizare Secretarul Comisiei de avizare distribuitorilor şi a aparatelor distribuitorilor şi a aparatelor de marcat electronice fiscale, de marcat electronice fiscale. ........................... ............................... (semnătura şi stampila) (semnătura şi stampila)----------- *) Reţeaua de distribuţie şi service inclusa în avizele privind distribuţia aparatelor de marcat electronice fiscale poate fi modificata prin acreditarea ori retragerea acreditării unor agenţi economici, precum şi prin extinderea ori restrângerea zonei de distribuţie şi service.-------------Anexa 8 a fost înlocuită cu anexa 5 din HOTĂRÂREA nr. 2.398 din 21 decembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 21 ianuarie 2005, conform pct. 85 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 2.398 din 21 decembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 21 ianuarie 2005. + Anexa 9-------la normele metodologice----------------------- Persoana juridica notificata de Ministerul Economiei şi Comerţului Denumirea ............................. Adresa ................................ Codul fiscal/ Codul Unic de Înregistrare ........... Aviz tehnic Nr. ...... din ..... privind caracteristicile tehnice ale modelului aparatului de marcat electronic fiscal În conformitate cu prevederile art. 5 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 28/1999, republicată, a fost verificat din punct de vedere tehnic aparatul de marcat electronic fiscal tip ....... model ......, denumire comerciala ....., configuraţie ...... destinaţie ......., pentru Societatea Comerciala ......., adresa ........, Codul Unic de înregistrare ........., telefon/telex/fax ........ Aparatul verificat se avizeaza/nu se avizează din punct de vedere tehnic, întrucât corespunde/nu corespunde condiţiilor impuse prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 28/1999, republicată, şi de normele metodologice de aplicare a acesteia. Tipul hârtiei utilizate de aparatul de marcat electronic fiscal: ............ Conducătorul persoanei juridice abilitate, ................................... (semnătura şi stampila)-------------Anexa 9 a fost înlocuită cu anexa 6 din HOTĂRÂREA nr. 2.398 din 21 decembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 21 ianuarie 2005, conform pct. 85 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 2.398 din 21 decembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 21 ianuarie 2005. + Anexa 10--------la normele metodologice----------------------- DECLARAŢIE DE INSTALARE a aparatelor de marcat electronice fiscale Organul fiscal teritorial Numărul şi data înregistrării declaraţiei ............. Subsemnatul .........., posesor al buletinului/cărtii de identitate seria ....... nr. ..., eliberat de ....... la data de ....., în calitate de ...... la Societatea Comerciala ......., adresa ......, Codul fiscal/Codul Unic de înregistrare ......, declar că am instalat la data de ...... la punctul de lucru din ..... un număr de ........... aparate de marcat electronice fiscale, având următoarele elemente de identificare: tipul ......., modelul ......, denumirea comerciala ......., configuraţia ......., seria aparatului ......, nr./data avizului privind distribuţia aparatelor de marcat electronice fiscale ......., seria fiscala a aparatului ........, data achiziţionării aparatului ......... Instalarea a fost efectuata de tehnicianul ........, având legitimaţia nr. ......., numărul de identificare ....... de la unitatea acreditata pentru service ........, adresa ....., Codul fiscal/Codul Unic de Înregistrare ...., telefon/fax ....., în prezenta reprezentantului organului fiscal teritorial ........, având legitimaţia nr. ......... Societatea Comerciala Unitatea acreditata Reprezentantul organului pentru service fiscal teritorial .................. .................. ........................ Semnătura ........ Semnătura ........ Semnătura ..............-------------Anexa 10 a fost înlocuită cu anexa 7 din HOTĂRÂREA nr. 2.398 din 21 decembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 21 ianuarie 2005, conform pct. 85 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 2.398 din 21 decembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 21 ianuarie 2005.------------------
EMITENT |