LEGE nr. 393 din 28 septembrie 2004 (*actualizată*)privind Statutul aleşilor locali(actualizată până la data de 10 aprilie 2009*)
Parlamentul României adopta prezenta lege. + Capitolul I Dispozitii generaleDispozitii generale + Articolul 1Prezenta lege are ca obiect stabilirea conditiilor de exercitare a mandatului de către alesii locali, a drepturilor şi obligaţiilor ce le revin în baza mandatului încredinţat. + Articolul 2 (1) Prin aleşi locali, în sensul prezentei legi, se înţelege consilierii locali şi consilierii judeteni, primarii, primarul general al municipiului Bucureşti, viceprimarii, presedintii şi vicepresedintii consiliilor judetene. Este asimilat alesilor locali şi delegatul satesc. (2) Consilierii locali şi consilierii judeţeni, primarii, precum şi preşedinţii consiliilor judeţene se aleg prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat de către cetăţenii cu drept de vot din unitatea administrativ-teritorială în care urmează să-şi exercite mandatul, potrivit Legii nr. 67/2004pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, republicată.--------------Alin. (2) al art. 2 a fost modificat de pct. 1 al art. 79 al Titlului IV din LEGEA nr. 35 din 13 martie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 196 din 13 martie 2008. (3) Viceprimarii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene sunt aleşi prin vot secret indirect, potrivit prevederilor Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată.--------------Alin. (3) al art. 2 a fost modificat de pct. 1 al art. 79 al Titlului IV din LEGEA nr. 35 din 13 martie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 196 din 13 martie 2008. (4) Delegatul satesc se alege potrivit Legii nr. 215/2001, cu modificările şi completările ulterioare. + Articolul 3 (1) Participarea alesilor locali la activitatea autorităţilor administraţiei publice locale are caracter public şi legitim, fiind în acord cu interesele generale ale colectivitatii în care îşi exercită mandatul. (2) În exercitarea mandatului, alesii locali se afla în serviciul colectivitatii locale şi sunt responsabili în fata acesteia.-------------Alin. (2) al art. 3 a fost modificat de pct. 1 al art. I din LEGEA nr. 249 din 22 iunie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 554 din 27 iunie 2006. + Articolul 4În asigurarea liberului exercitiu al mandatului lor, alesii locali indeplinesc o functie de autoritate publică şi sunt ocrotiti de lege. + Capitolul II Exercitarea mandatului de către alesii localiExercitarea mandatului de către alesii locali + Secţiunea 1 Exercitarea mandatului de către consilierii locali şi consilierii judeteniExercitarea mandatului de către consilierii locali şi consilierii judeteni + Articolul 5Consilierii locali şi consilierii judeteni îşi exercită drepturile şi îşi indeplinesc indatoririle pe întreaga durata a mandatului pentru care au fost aleşi. + Articolul 6 (1) Consilierii validati intra în dreptul deplinei exercitari a mandatului de la data declararii ca legal constituit a consiliului din care fac parte, potrivit Legii nr. 215/2001, cu modificările şi completările ulterioare. (2) Validarea mandatului de consilier se face prin votul deschis al majorităţii consilierilor prezenţi. Persoana al carei mandat este supus validarii nu participa la vot. (3) Consilierii validati după sedinta de constituire a consiliului intra în exercitiul mandatului de consilier după depunerea juramantului. + Articolul 6^1La sedinta de constituire a consiliilor locale şi judetene, prezenta consilierilor aleşi este obligatorie, cu exceptia cazurilor în care absenta este temeinic motivata.-------------Art. 6^1 a fost introdus de pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 249 din 22 iunie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 554 din 27 iunie 2006. + Articolul 7 (1) Consilierii locali şi consilierii judeteni, ale caror mandate au fost validate, depun în fata consiliului local, respectiv a consiliului judetean, urmatorul juramant în limba română: "Jur sa respect Constitutia şi legile tarii şi sa fac, cu buna-credinta, tot ceea ce sta în puterile şi priceperea mea pentru binele locuitorilor comunei (orasului, judeţului). Asa sa-mi ajute Dumnezeu." Juramantul poate fi depus şi fără formula religioasa. (2) Consilierii locali şi consilierii judeteni care refuza să depună juramantul sunt considerati demisionati de drept. + Articolul 8 (1) După declararea ca legal constituit a consiliului, consilierilor în functie li se elibereaza o legitimatie care atesta calitatea de membru al consiliului, semnata de primar, respectiv de preşedintele consiliului judetean. (2) Consilierii locali şi consilierii judeteni primesc un semn distinctiv al calităţii lor de reprezentanti aleşi ai colectivitatii locale, pe care au dreptul sa îl poarte pe întreaga durata a mandatului. (3) Modelul legitimatiei de consilier şi cel al semnului distinctiv se stabilesc prin hotărâre a Guvernului. Cheltuielile pentru confectionarea acestora se suporta din bugetul local. Legitimatia şi insemnul se pot pastra de către consilierii locali, după încetarea mandatului, cu titlu evocativ. + Articolul 9 (1) Calitatea de consilier local sau de consilier judetean inceteaza la data declararii ca legal constituit a noului consiliu ales. (2) Calitatea de consilier local sau de consilier judetean inceteaza de drept, înainte de expirarea duratei normale a mandatului, în urmatoarele cazuri: a) demisie; b) incompatibilitate; c) schimbarea domiciliului intr-o alta unitate administrativ-teritoriala, inclusiv ca urmare a reorganizarii acesteia; d) lipsa nemotivata de la mai mult de 3 şedinţe ordinare consecutive ale consiliului; e) imposibilitatea exercitarii mandatului pe o perioadă mai mare de 6 luni consecutive, cu exceptia cazurilor prevăzute de lege; f) condamnarea, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la o pedeapsă privativa de libertate; g) punerea sub interdictie judecătorească; h) pierderea drepturilor electorale;h^1) pierderea calităţii de membru al partidului politic sau al organizatiei minoritatilor naţionale pe a carei lista a fost ales*);-------------Litera h^1) a alin. (2) al art. 9 a fost introdusa de pct. 3 al art. I din LEGEA nr. 249 din 22 iunie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 554 din 27 iunie 2006. i) deces.(2^1) Cazul prevăzut la alin. (2) lit. h^1) se aplică şi viceprimarului*).--------------Alin. (2^1) al art. 9 a fost introdus de pct. 4 al art. I din LEGEA nr. 249 din 22 iunie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 554 din 27 iunie 2006. (3) Încetarea de drept a mandatului de consilier se constata de către consiliul local, respectiv de consiliul judetean, prin hotărâre, la propunerea primarului ori, după caz, a presedintelui consiliului judetean sau a oricărui consilier. (4) În cazurile prevăzute la alin. (2) lit. c)-e) şi h^1), hotărârea consiliului poate fi atacata de consilier, la instanţa de contencios administrativ, în termen de 10 zile de la comunicare. Instanţa se va pronunţă în termen de cel mult 30 de zile. În acest caz, procedura prealabila nu se mai efectueaza, iar hotărârea primei instante este definitivă şi irevocabila.----------------Alin. (4) al art. 9 a fost modificat de pct. 5 al art. I din LEGEA nr. 249 din 22 iunie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 554 din 27 iunie 2006.---------------- + Articolul 10Consilierii locali şi consilierii judeteni pot demisiona, anuntand în scris preşedintele de sedinta, respectiv preşedintele consiliului judetean, care ia act de aceasta. Preşedintele propune consiliului adoptarea unei hotărâri prin care se ia act de demisie şi se declara locul vacant. + Articolul 11 (1) Încetarea mandatului de consilier în cazul schimbarii domiciliului în alta unitate administrativ-teritoriala poate interveni numai după efectuarea în actul de identitate al celui în cauza a menţiunii corespunzătoare, de către organul abilitat potrivit legii. (2) Prevederile art. 9 alin. (2) lit. e) nu se aplică în cazul în care consilierul a fost insarcinat de către consiliul din care face parte, de către Guvern sau de către Parlament cu exercitarea unei misiuni în tara sau în strainatate. Pe durata exercitarii misiunii încredinţate exercitarea mandatului se suspenda. (3) Prevederile art. 9 alin. (2) lit. f)-h) devin aplicabile numai după ramanerea definitivă şi irevocabila a hotararii judecătoreşti. + Articolul 12 (1) În toate situaţiile de incetare a mandatului înainte de expirarea duratei normale a acestuia consiliul local sau consiliul judetean, după caz, adopta în prima sedinta ordinara, la propunerea primarului, respectiv a presedintelui consiliului judetean, o hotărâre prin care se ia act de situatia aparuta şi se declara vacant locul consilierului în cauza. (2) Hotărârea va avea la baza, în toate cazurile, un referat constatator semnat de primar şi de secretarul comunei sau orasului, respectiv de preşedintele consiliului judetean şi de secretarul general al judeţului. Referatul va fi insotit de actele justificative. + Secţiunea a 2-a Exercitarea mandatului de către primarExercitarea mandatului de către primar + Articolul 13Primarul şi preşedintele consiliului judeţean îşi exercită drepturile şi îşi îndeplinesc îndatoririle ce le revin pe întreaga durată a mandatului pentru care au fost aleşi.--------------Art. 13 a fost modificat de pct. 2 al art. 79 al Titlului IV din LEGEA nr. 35 din 13 martie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 196 din 13 martie 2008. + Articolul 14 (1) Primarul intra în dreptul deplinei exercitari a mandatului după depunerea juramantului, al cărui continut este prevăzut la art. 7 alin. (1). (2) După depunerea juramantului în cadrul unei ceremonii publice, primarului i se inmaneaza legitimatia, care va fi semnata de preşedintele de sedinta, un semn distinctiv al calităţii de primar, pe care acesta are dreptul sa îl poarte, potrivit legii, pe întreaga durata a mandatului, precum şi esarfa în culorile drapelului naţional al României. (3) Modelul legitimatiei de primar, al semnului distinctiv şi al esarfei se stabilesc prin hotărâre a Guvernului. (4) Esarfa va fi purtata în mod obligatoriu la Ziua Naţională a României, la solemnitati, receptii, ceremonii publice şi la celebrarea casatoriilor, indiferent de locul de desfăşurare a acestora. (5) Legitimatia şi insemnul de primar se pot pastra după încetarea mandatului, cu titlu evocativ. + Articolul 15 (1) Calitatea de primar şi, respectiv, de preşedinte al consiliului judeţean încetează la data depunerii jurământului de către noul primar şi, respectiv, de preşedintele consiliului judeţean.-------------Alin. (1) al art. 15 a fost modificat de pct. 1 al articolului unic din LEGEA nr. 58 din 1 aprilie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 227 din 7 aprilie 2009. (2) Calitatea de primar şi, respectiv, de preşedinte al consiliului judeţean încetează, de drept, înainte de expirarea duratei normale a mandatului în următoarele cazuri:-------------Partea introductivă a alin. (2) al art. 15 a fost modificată de pct. 2 al articolului unic din LEGEA nr. 58 din 1 aprilie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 227 din 7 aprilie 2009. a) demisie; b) incompatibilitate; c) schimbarea domiciliului intr-o alta unitate administrativ-teritoriala;-------------Litera d) a alin. (2) al art. 15 a fost abrogata de pct. 111 al art. I din LEGEA nr. 286 din 6 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 621 din 18 iulie 2006. e) condamnarea, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la o pedeapsă privativa de libertate; f) punerea sub interdictie judecătorească; g) pierderea drepturilor electorale;g^1) pierderea, prin demisie, a calităţii de membru al partidului politic sau al organizatiei minoritatii naţionale pe a carei lista a fost ales*);-------------Litera g^1) a alin. (2) al art. 15 a fost introdusa de pct. 6 al art. I din LEGEA nr. 249 din 22 iunie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 554 din 27 iunie 2006. h) deces.------------- + Articolul 16 (1) În toate cazurile de incetare înainte de termen a mandatului de primar, prefectul emite un ordin prin care constata încetarea mandatului primarului. (2) Ordinul va avea la baza un referat semnat de secretarul comunei sau al orasului, precum şi actele din care rezultă motivul legal de incetare a mandatului. + Articolul 17 (1) Primarul poate demisiona, anuntand în scris consiliul local şi prefectul. La prima sedinta a consiliului, preşedintele de sedinta ia act de aceasta situatie, care se consemneaza în procesul-verbal şi devin aplicabile dispozitiile art. 16. (2) Prefectul ia act prin ordin de demisia primarului. Ordinul prefectului, împreună cu un extras din procesulverbal al sedintei, se inainteaza Ministerului Administraţiei şi Internelor, care va propune Guvernului stabilirea datei desfăşurării alegerilor pentru un nou primar. (3) Prevederile art. 11 alin. (1) se aplică şi în cazul primarului. (4) Primarul se afla în imposibilitatea exercitarii mandatului în situaţiile în care nu se poate prezenta efectiv la primarie din motive de sănătate sau din alte cauze, chiar dacă acestea nu îi sunt imputabile. Prevederile art. 11 alin. (2) se aplică în mod corespunzător. (5) În cazurile prevăzute la art. 15 alin. (2) lit. e)-g), încetarea mandatului poate avea loc numai după ramanerea definitivă şi, după caz, irevocabila a hotararii judecătoreşti. + Secţiunea a 3-a Exercitarea mandatului de către preşedintele şi vicepresedintii consiliului judetean, de către viceprimari şi de către delegatul satescExercitarea mandatului de către preşedintele şi vicepresedintii consiliului judetean, de către viceprimari şi de către delegatul satesc + Articolul 18 (1) Vicepreşedinţii consiliului judeţean, precum şi viceprimarii intră în exercitarea mandatului după declararea lor ca legal aleşi, potrivit Legii nr. 215/2001, republicată.--------------Alin. (1) al art. 18 a fost modificat de pct. 3 al art. 79 al Titlului IV din LEGEA nr. 35 din 13 martie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 196 din 13 martie 2008. (2) Exercitarea mandatului de către persoanele prevăzute la alin. (1) inceteaza odata cu expirarea mandatului consiliului din care fac parte.-------------Alin. (2) al art. 18 a fost modificat prin abrogarea tezei a doua de pct. 111 al art. I din LEGEA nr. 286 din 6 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 621 din 18 iulie 2006. (3) Încetarea mandatului de consilier, în condiţiile art. 9 alin. (2), are ca efect încetarea de drept, pe aceeaşi dată, şi a mandatului de vicepreşedinte al consiliului judeţean.--------------Alin. (3) al art. 18 a fost modificat de pct. 3 al art. 79 al Titlului IV din LEGEA nr. 35 din 13 martie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 196 din 13 martie 2008. (4) Mandatul de vicepreşedinte al consiliului judeţean, respectiv de viceprimar, poate înceta înainte de termen în urma eliberării sau revocării acestuia din funcţie, în condiţiile Legii nr. 215/2001, republicată.--------------Alin. (4) al art. 18 a fost modificat de pct. 3 al art. 79 al Titlului IV din LEGEA nr. 35 din 13 martie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 196 din 13 martie 2008. + Articolul 19Delegatul satesc îşi exercită mandatul de la data alegerii sale, în conditiile Legii nr. 215/2001, cu modificările şi completările ulterioare. Expirarea mandatului delegatului satesc are loc o dată cu alegerea unui alt delegat satesc, precum şi în cazurile prevăzute la art. 9 alin. (2) lit. a), b) şi e)-i). Adunarea sateasca poate hotari oricand eliberarea din functie a delegatului satesc şi alegerea unei alte persoane în aceasta functie. + Capitolul III Protectia legala a alesilor localiProtectia legala a alesilor locali + Articolul 20 (1) În exercitarea mandatului, alesii locali sunt în serviciul colectivitatii, fiind ocrotiti de lege. (2) Libertatea de opinie şi de actiune în exercitarea mandatului alesului local este garantata. + Articolul 21Alesii locali nu pot fi trasi la raspundere juridica pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului. + Articolul 22Retinerea, arestarea sau trimiterea în judecata penala ori contraventionala a alesilor locali, precum şi faptele savarsite care au determinat luarea masurilor se aduc la cunoştinţa atât autorităţii administraţiei publice din care fac parte, cat şi prefectului, în termen de cel mult 24 de ore, de către organele care au dispus masurile respective. + Articolul 23 (1) Pe întreaga durata a mandatului, alesii locali se considera în exercitiul autorităţii publice şi se bucura de protectia prevăzută de legea penala. (2) De aceeasi protecţie juridica beneficiaza şi membrii familiei - sot, sotie şi copii - în cazul în care agresiunea împotriva acestora urmareste nemijlocit exercitarea de presiuni asupra alesului local în legătură cu exercitarea mandatului sau. + Capitolul IV Grupurile de consilieriGrupurile de consilieri + Articolul 24 (1) Consilierii se pot constitui în grupuri, în functie de partidele sau alianţele politice pe ale caror liste au fost aleşi, dacă sunt în numar de cel puţin 3. (2) Consilierii care nu indeplinesc conditiile prevăzute la alin. (1) pot constitui un grup prin asociere. (3) Grupul de consilieri este condus de un lider, ales prin votul deschis al majorităţii membrilor grupului. + Articolul 25Prevederile art. 24 alin. (1) se aplică şi consilierilor independenti. + Articolul 26Consilierii nu pot forma grupuri în numele unor partide care nu au participat la alegeri sau care nu au intrunit numărul de voturi necesar pentru a intra în consiliu cu cel puţin un consilier. + Articolul 27În cazul fuzionarii, doua sau mai multe partide, care sunt reprezentate în consiliu sau care au deja constituite grupuri, pot forma un grup distinct. + Capitolul V Drepturile alesilor localiDrepturile alesilor locali + Articolul 28 (1) Pe timpul exercitarii mandatului de primar, viceprimar, presedinte sau vicepresedinte al consiliului judetean se suspenda contractul de muncă sau actul de numire a acestora în cadrul unei institutii ori autorităţi publice, respectiv la regii autonome sau la societăţi comerciale cu capital integral ori majoritar de stat sau ale unităţilor administrativ-teritoriale. (2) Sunt exceptate de la suspendarea contractului de muncă sau a actului de numire cadrele didactice, cercetatorii stiintifici, ziaristii cu atestat profesional, oamenii de cultura şi arta.------------Alin. (2) al art. 28 a fost modificat de pct. 7 al art. I din LEGEA nr. 249 din 22 iunie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 554 din 27 iunie 2006. + Articolul 29 (1) În functiile deţinute de persoanele ale caror contracte de muncă sau acte de numire au fost suspendate potrivit art. 28 alin. (1) pot fi numite sau angajate alte persoane, numai pe durata determinata. (2) Functiile de conducere pot fi ocupate numai prin delegare, pe durata exercitarii mandatului de către titular. (3) În cazul în care, pe durata exercitarii mandatului de către persoanele care ocupa functiile de aleşi locali prevăzute la art. 28 alin. (1), au loc reorganizari ale persoanei juridice, acestea sunt obligate sa comunice persoanelor ale caror contracte de muncă sau acte de numire au fost suspendate noile locuri de muncă stabilite, corespunzător celor deţinute de acestea, cu respectarea legislaţiei în vigoare. + Articolul 30 (1) La încetarea mandatului de primar, de viceprimar, de presedinte sau vicepresedinte al consiliului judetean persoanele în cauza îşi reiau activitatea în executarea acelorasi contracte de muncă sau acte de numire. La stabilirea clasei şi gradului de încadrare se vor lua în calcul şi perioadele lucrate în functiile de demnitate publică alese. (2) În cazul în care conducerea persoanei juridice refuza reluarea activităţii în functia deţinută anterior alegerii, persoana în cauza se va putea adresa instanţei de judecată competente, cererea fiind scutita de taxa de timbru judiciar. + Articolul 31Timp de 2 ani de la data încetării mandatului, persoanelor prevăzute la art. 28 alin. (1) nu li se poate modifica sau desface contractul de muncă ori acestea nu pot fi eliberate din functie pe motive ce nu le sunt imputabile. + Articolul 32La încetarea mandatului, primarii şi viceprimarii, presedintii şi vicepresedintii consiliilor judetene, care indeplinesc conditiile prevăzute de lege pentru pensionare sau sunt pensionari, beneficiaza, la cerere, de calcularea sau, după caz, de recalcularea pensiei, luandu-se în calcul şi indemnizatiile lunare primite, în conditiile legii. + Articolul 33Alesii locali au dreptul de iniţiativa în promovarea actelor administrative, individual sau în grup. + Articolul 34 (1) Pentru participarea la lucrarile consiliului şi ale comisiilor de specialitate, consilierii au dreptul la o indemnizatie de sedinta. Presedintilor şi vicepresedintilor consiliilor judetene nu li se acordă indemnizatie de sedinta. (2) Indemnizatia de sedinta pentru membrii consiliului care participa la sedintele ordinare ale consiliului şi ale comisiilor de specialitate va fi în cuantum de până la 5% din indemnizatia lunara a primarului, presedintelui consiliului judetean sau primarului general al municipiului Bucureşti, după caz. (3) Numărul maxim de şedinţe pentru care se poate acorda indemnizatia, potrivit alin. (2), este de o sedinta de consiliu şi 1-2 şedinţe de comisii de specialitate pe luna.------------Alin. (3) al art. 34 a fost modificat de pct. 2 al articolului unic din LEGEA nr. 216 din 5 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 590 din 7 iulie 2005.-------------Alin. (4) al art. 34 a fost abrogat de pct. 3 al articolului unic din LEGEA nr. 216 din 5 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 590 din 7 iulie 2005. (5) Plata indemnizatiilor stabilite potrivit prevederilor alin. (2) şi (3) se efectueaza exclusiv din veniturile proprii ale bugetelor locale, respectiv judetene.--------------Alin. (5) al art. 34 a fost modificat de pct. 4 al articolului unic din LEGEA nr. 216 din 5 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 590 din 7 iulie 2005. (6) Consilierii au dreptul la decontarea cheltuielilor pe care le-au facut în exercitarea mandatului, în conditiile legii. (7) Prevederile prezentului articol se aplică în mod corespunzător şi delegatului satesc. + Articolul 35Primarii şi viceprimarii, precum şi presedintii şi vicepresedintii consiliilor judetene au dreptul la o indemnizatie lunara, stabilita potrivit legii. De asemenea, ei au dreptul la decontarea, în conditiile legii, a cheltuielilor legate de exercitarea mandatului. + Articolul 36Drepturile banesti cuvenite alesilor locali, potrivit legii, pot fi cumulate cu pensia sau cu alte venituri, în conditiile legii. + Articolul 37Consilierii şi delegatul satesc, care participa la sedintele de consiliu organizate în mod exceptional în timpul programului de lucru, se considera invoiti de drept, fără a le fi afectat salariul şi celelalte drepturi ce le revin, potrivit legii, de la locul de muncă. + Articolul 38 (1) Primarii şi viceprimarii, presedintii şi vicepresedintii consiliilor judetene beneficiaza de concedii de odihnă, concedii medicale, concedii fără plata, precum şi de concedii platite în cazul unor evenimente familiale deosebite, potrivit legii. (2) Pentru a beneficia de concediu fără plata sau de concedii platite în cazul unor evenimente familiale deosebite, primarii şi presedintii consiliilor judetene au obligaţia de a informa, în prealabil, consiliul local sau judetean, după caz, indicand durata acestora şi perioada în care vor avea loc. În cazuri de urgenta, informarea se va face în prima sedinta de consiliu, organizata după terminarea concediului. (3) Concediile fără plata sau pentru evenimente familiale deosebite, precum şi durata acestora, în cazul viceprimarilor şi vicepresedintilor consiliilor judetene, se aproba de către primar, respectiv de către presedinte. + Articolul 39Durata exercitarii mandatului de primar şi de viceprimar, de presedinte şi de vicepresedinte al consiliului judetean constituie vechime în munca şi în specialitate şi se ia în calcul la promovare şi la acordarea tuturor drepturilor banesti rezultate din aceasta, inclusiv la calcularea şi la recalcularea pensiei. + Articolul 40Alesii locali care folosesc autoturismul proprietate personala sau mijloacele de transport în comun pentru a se deplasa din localitatea în care domiciliaza în localitatea în care se desfăşoară sedinta consiliului local, a consiliului judetean sau a comisiilor de specialitate vor primi contravaloarea transportului. + Articolul 41 (1) Alesii locali beneficiaza de plată cursurilor de pregatire, formare şi perfectionare profesionala organizate de institutii specializate, în decursul mandatului, conform hotararii consiliului local sau judetean. (2) Alesii locali au obligaţia de a participa la cel puţin un curs de pregatire în domeniul administraţiei publice locale, în decursul primului an de mandat.--------------Alin. (2) al art. 41 a fost introdus de pct. 8 al art. I din LEGEA nr. 249 din 22 iunie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 554 din 27 iunie 2006. (3) Se exceptează de la prevederile alin. (2) alesii locali care au detinut anterior un alt mandat de consilier local, consilier judetean, presedinte al consiliului judetean, primar sau au exercitat functia de prefect, au fost functionari publici, au detinut un mandat de parlamentar sau au studii economice, juridice sau administrative.--------------Alin. (3) al art. 41 a fost introdus de pct. 8 al art. I din LEGEA nr. 249 din 22 iunie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 554 din 27 iunie 2006. (4) Cursurile de pregatire vor fi organizate de instituţiile abilitate de lege.--------------Alin. (4) al art. 41 a fost introdus de pct. 8 al art. I din LEGEA nr. 249 din 22 iunie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 554 din 27 iunie 2006. + Articolul 42 (1) Dreptul alesilor locali de a avea acces la orice informatie de interes public nu poate fi ingradit. (2) Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, instituţiile, serviciile publice, precum şi persoanele juridice de drept privat sunt obligate să asigure informarea corecta a alesilor locali, potrivit competentelor ce le revin, asupra treburilor publice şi asupra problemelor de interes local. + Articolul 43 (1) Dreptul de asociere este garantat alesilor locali. (2) În virtutea mandatului reprezentativ acordat de colectivitatile locale, structurile asociative legal constituite ale alesilor locali vor fi consultate de către autorităţile administraţiei publice centrale în toate problemele de interes local. + Articolul 44 (1) În urma indeplinirii unor misiuni oficiale, alesii locali sunt obligati să prezinte, la prima sedinta ordinara de consiliu, un raport privind deplasarile efectuate. În cazul primarului, viceprimarului şi consilierilor locali, termenul maxim de depunere a raportului este de 30 de zile, iar în cazul consilierilor judeteni este de 45 de zile de la data incheierii misiunii. (2) În cazul nerespectarii prevederilor alin. (1), alesii locali vor suporta cheltuielile deplasarii. + Capitolul VI Oblibaţiile alesilor localiOblibaţiile alesilor locali + Articolul 45Alesii locali, în calitate de reprezentanti ai colectivitatii locale, au indatorirea de a participa, pe durata mandatului, la exercitarea functiilor autorităţilor administraţiei publice locale din care fac parte sau pe care le reprezinta, cu buna-credinta şi fidelitate fata de tara şi de colectivitatea care i-a ales. + Articolul 46Consilierii locali şi consilierii judeteni sunt obligati să respecte Constitutia şi legile tarii, precum şi regulamentul de functionare a consiliului, să se supuna regulilor de curtoazie şi disciplina şi sa nu foloseasca în cuvantul lor sau în relatiile cu cetatenii expresii injurioase, ofensatoare ori calomnioase. + Articolul 47Alesii locali sunt obligati sa mentioneze expres situaţiile în care interesele lor personale contravin intereselor generale. În cazurile în care interesul personal nu are caracter patrimonial, consiliile locale pot permite participarea la vot a consilierului. + Articolul 48Alesii locali sunt obligati la probitate şi discretie profesionala. + Articolul 49Alesii locali sunt obligati sa dea dovadă de cinste şi corectitudine; este interzis alesului local sa ceara, pentru sine sau pentru altul, bani, foloase materiale sau alte avantaje. + Articolul 50 (1) Alesii locali au obligaţia de a aduce la cunoştinţa cetatenilor toate faptele şi actele administrative ce intereseaza colectivitatea locala. (2) Alesii locali sunt obligati ca, în exercitarea mandatului, sa organizeze periodic, cel puţin o dată pe trimestru, intalniri cu cetatenii, sa acorde audiente şi să prezinte în consiliul local o informare privind problemele ridicate la intalnirea cu cetatenii. (3) Comisiile de specialitate sunt obligate să prezinte consiliului un raport anual de activitate, care va fi facut public prin grija secretarului comunei sau orasului, respectiv a secretarului general al judeţului sau al municipiului Bucureşti. + Articolul 51Alesii locali au indatorirea de a-şi perfectiona pregătirea în domeniul administraţiei publice locale, urmand cursurile de pregatire, formare şi perfectionare organizate în acest scop de instituţiile abilitate. + Articolul 52 (1) Consilierii locali şi consilierii judeteni, presedintii şi vicepresedintii consiliilor judetene nu pot lipsi de la lucrarile consiliului sau ale comisiilor de specialitate din care fac parte decat în situaţiile prevăzute în regulamentul de functionare. (2) Nu se considera absent consilierul care nu participa la lucrari intrucat se afla în indeplinirea unei insarcinari oficiale, precum şi în alte cazuri stabilite prin regulamentul de functionare a consiliului. + Articolul 53Alesii locali nu pot face uz şi nu se pot prevala de aceasta calitate în exercitarea unei activităţi private. + Articolul 54--------------Alin. (1) al art. 54 a fost abrogat de lit. c) a alin. (1) al art. 60 din Cap. VIII din LEGEA nr. 144 din 21 mai 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 359 din 25 mai 2007. (2) Prevederile legale în vigoare privitoare la declaratia de avere se aplică în mod corespunzător. + Capitolul VII Raspunderea alesilor localiRaspunderea alesilor locali + Articolul 55Alesii locali raspund, în conditiile legii, administrativ, civil sau penal, după caz, pentru faptele savarsite în exercitarea atributiilor ce le revin. + Articolul 56 (1) Consilierii raspund în nume propriu, pentru activitatea desfăşurată în exercitarea mandatului, precum şi solidar, pentru activitatea consiliului din care fac parte şi pentru hotărârile pe care le-au votat. (2) În procesul-verbal al sedintei consiliului va fi consemnat rezultatul votului, iar, la cererea consilierului, se va menţiona în mod expres votul acestuia. + Articolul 57 (1) Incalcarea de către consilieri a prevederilor Legii nr. 215/2001, cu modificările şi completările ulterioare, a prevederilor prezentei legi şi ale regulamentului de organizare şi functionare a consiliului atrage aplicarea urmatoarelor sancţiuni: a) avertismentul; b) chemarea la ordine; c) retragerea cuvantului; d) eliminarea din sala de sedinta; e) excluderea temporara de la lucrarile consiliului şi ale comisiei de specialitate; f) retragerea indemnizatiei de sedinta, pentru 1-2 şedinţe. (2) Sanctiunile prevăzute la alin. (1) lit. a)-d) se aplică de către preşedintele de sedinta, iar cele de la alin. (1) lit. e) şi f) de către consiliu, prin hotărâre. (3) Pentru aplicarea sanctiunilor prevăzute la alin. (1) lit. e), cazul se va transmite comisiei de specialitate care are în obiectul de activitate şi aspectele juridice, aceasta prezentand un raport întocmit pe baza cercetarilor efectuate, inclusiv a explicatiilor furnizate de cel în cauza. + Articolul 58La prima abatere, preşedintele de sedinta atrage atentia consilierului în culpa şi îl invita să respecte regulamentul. + Articolul 59 (1) Consilierii care nesocotesc avertismentul şi invitaţia presedintelui şi continua să se abata de la regulament, precum şi cei care încalcă în mod grav, chiar pentru prima data, dispozitiile regulamentului vor fi chemati la ordine. (2) Chemarea la ordine se inscrie în procesul-verbal de sedinta. + Articolul 60 (1) Înainte de a fi chemat la ordine, consilierul este invitat de către presedinte sa îşi retraga sau sa explice cuvantul ori expresiile care au generat incidentul şi care ar atrage aplicarea sanctiunii. (2) Dacă expresia intrebuintata a fost retrasa ori dacă explicatiile date sunt apreciate de presedinte ca satisfăcătoare, sancţiunea nu se mai aplica. + Articolul 61În cazul în care după chemarea la ordine un consilier continua să se abata de la regulament, preşedintele îi va retrage cuvantul, iar dacă persista, îl va elimina din sala. Eliminarea din sala echivaleaza cu absenta nemotivata de la sedinta. + Articolul 62 (1) În cazul unor abateri grave, savarsite în mod repetat, sau al unor abateri deosebit de grave, consiliul poate aplica sancţiunea excluderii temporare a consilierului de la lucrarile consiliului şi ale comisiilor de specialitate. (2) Gravitatea abaterii va fi stabilita de comisia de specialitate care are în obiectul de activitate aspecte juridice, în cel mult 10 zile de la sesizare. + Articolul 63Excluderea temporara de la lucrarile consiliului şi ale comisiilor de specialitate nu poate depăşi doua şedinţe consecutive. + Articolul 64Excluderea de la lucrarile consiliului şi ale comisiilor de specialitate are drept consecinţa neacordarea indemnizatiei de sedinta pe perioada respectiva. + Articolul 65În caz de opunere, interzicerea participării la şedinţe se executa cu ajutorul forţei publice puse la dispoziţie presedintelui. + Articolul 66 (1) Sanctiunile prevăzute la art. 57 alin. (1) lit. e) şi f) se aplică prin hotărâre adoptata de consiliu cu votul a cel puţin două treimi din numărul consilierilor în functie. (2) Pe perioada aplicarii sanctiunii, consilierii în cauza sunt scosi din cvorumul de lucru. + Articolul 67Pentru menţinerea ordinii în sedintele comisiilor de specialitate, presedintii acestora au aceleasi drepturi ca şi preşedintele de sedinta. Acestia pot aplica sanctiunile prevăzute la art. 57 alin. (1) lit. a)-d). + Articolul 68Sanctiunile prevăzute la art. 57 alin. (1) se pot aplica în mod corespunzător presedintilor şi vicepresedintilor consiliilor judetene, pentru abaterile savarsite în calitatea lor de consilier. + Articolul 69 (1) Pentru abateri grave şi repetate, savarsite în exercitarea mandatului de viceprimar, de presedinte sau de vicepresedinte al consiliului judetean, persoanelor în cauza li se pot aplica urmatoarele sancţiuni: a) mustrare; b) avertisment; c) diminuarea indemnizatiei cu 5-10% pe timp de 1-3 luni; d) eliberarea din functie. (2) Sanctiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi b) se aplică, prin hotărâre a consiliului, la propunerea motivata a primarului, respectiv a presedintelui consiliului judetean. În cazul presedintelui consiliului judetean, propunerea trebuie facuta de cel puţin o treime din numărul consilierilor în functie şi va fi temeinic motivata. Motivele care justifica propunerea de sanctionare vor fi aduse la cunoştinţa consilierilor cu cel puţin 5 zile inaintea sedintei. (3) În cazul sanctiunilor prevăzute la alin. (1) lit. a) şi b), hotărârea se adoptă cu votul deschis al majorităţii consilierilor în functie, iar în cazul sanctiunilor prevăzute la lit. c) şi d), cu votul secret a cel puţin două treimi din numărul consilierilor în functie. (4) Aplicarea sanctiunilor prevăzute la alin. (1) lit. c) şi d) poate fi facuta numai dacă se face dovada ca viceprimarul, preşedintele sau vicepresedintele consiliului judetean a încălcat Constitutia, celelalte legi ale tarii sau a prejudiciat interesele tarii, ale unităţii administrativ-teritoriale sau ale locuitorilor din unitatea administrativ-teritoriala respectiva. (5) La eliberarea din functie se aplică în mod corespunzător prevederile Legii nr. 215/2001, cu modificările şi completările ulterioare. + Articolul 70Împotriva sanctiunii prevăzute la art. 69 alin. (1) lit. c) şi d) persoana în cauza se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente. Procedura prealabila nu este obligatorie. + Articolul 71Aplicarea sanctiunilor prevăzute la art. 57 alin. (1), în cazul presedintilor şi vicepresedintilor consiliului judetean, în calitatea acestora de consilier, nu are nici un efect asupra exercitarii de către cei în cauza a mandatului încredinţat de consiliu. + Articolul 72Aplicarea sanctiunii prevăzute la art. 69 alin. (1) lit. d) nu are nici un efect asupra mandatului de consilier al presedintelui sau al vicepresedintelui consiliului judetean. + Articolul 73Primarii pot fi revocati din functie în urma unui referendum, în conditiile şi în cazurile stabilite prin Legea nr. 215/2001, cu modificările şi completările ulterioare. + Capitolul VIII Registrul de intereseRegistrul de interese + Articolul 74 (1) Alesii locali sunt obligati sa îşi faca publice interesele personale printr-o declaratie pe propria raspundere, depusa în dublu exemplar la secretarul comunei, orasului, municipiului, sectorului municipiului Bucureşti, respectiv la secretarul general al judeţului sau al municipiului Bucureşti, după caz. (2) Un exemplar al declaraţiei privind interesele personale se păstrează de către secretar intr-un dosar special, denumit registru de interese. (3) Al doilea exemplar al declaraţiei de interese se transmite la secretarul general al prefecturii, care le va pastra intr-un dosar special, denumit registru general de interese. (4) Modelul declaraţiei se aproba prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Administraţiei şi Internelor, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi. + Articolul 75Alesii locali au un interes personal intr-o anumita problema, dacă au posibilitatea sa anticipeze ca o decizie a autorităţii publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru: a) sot, sotie, rude sau afini până la gradul al doilea inclusiv; b) orice persoană fizica sau juridica cu care au o relaţie de angajament, indiferent de natura acestuia; c) o societate comerciala la care deţin calitatea de asociat unic, functia de administrator sau de la care obtin venituri; d) o alta autoritate din care fac parte; e) orice persoană fizica sau juridica, alta decat autoritatea din care fac parte, care a facut o plata către acestia sau a efectuat orice fel de cheltuieli ale acestora; f) o asociatie sau fundatie din care fac parte. + Articolul 76În declaratia privind interesele personale, alesii locali vor specifica: a) functiile deţinute în cadrul societatilor comerciale, autorităţilor şi instituţiilor publice, asociatiilor şi fundatiilor; b) veniturile obtinute din colaborarea cu orice persoană fizica sau juridica şi natura colaborarii respective; c) participarea la capitalul societatilor comerciale, dacă aceasta depăşeşte 5% din capitalul societatii; d) participarea la capitalul societatilor comerciale, dacă aceasta nu depăşeşte 5% din capitalul societatii, dar depăşeşte valoarea de 100.000.000 lei; e) asociatiile şi fundatiile ai caror membri sunt; f) bunurile imobile deţinute în proprietate sau în concesiune; g) functiile deţinute în cadrul societatilor comerciale, autorităţilor sau instituţiilor publice de către sot/sotie; h) bunurile imobile deţinute în proprietate sau în concesiune de către sot/sotie şi copii minori; i) lista proprietatilor deţinute pe raza unităţii administrativ-teritoriale din ale caror autorităţi ale administraţiei publice locale fac parte; j) cadourile şi orice beneficii materiale sau avantaje facute de orice persoană fizica ori juridica, legate sau decurgând din functia deţinută în cadrul autorităţii administraţiei publice locale; orice cadou sau donatie primita de alesii locali intr-o ocazie publică sau festiva devin proprietatea acelei institutii ori autorităţi; k) orice alte interese, stabilite prin hotărâre a consiliului local, în cazul primarilor, viceprimarilor şi consilierilor locali, sau prin hotărâre a consiliului judetean, în cazul presedintelui şi vicepresedintelui acestuia şi al consilierilor judeteni. + Articolul 77 (1) Consilierii judeteni şi consilierii locali nu pot lua parte la deliberarea şi adoptarea de hotărâri dacă au un interes personal în problema supusă dezbaterii. (2) În situaţiile prevăzute la alin. (1), consilierii locali şi consilierii judeteni sunt obligati sa anunte, la inceputul dezbaterilor, interesul personal pe care îl au în problema respectiva. (3) Anuntarea interesului personal şi abtinerea de la vot se consemneaza în mod obligatoriu în procesul-verbal al sedintei. + Articolul 78Registrul de interese are caracter public, putand fi consultat de către orice persoană, în conditiile prevăzute de Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public. + Articolul 79 (1) Declaratia privind interesele personale se depune după cum urmeaza: a) în termen de 15 zile de la data declararii consiliului ca legal constituit, în cazul consilierilor judeteni şi al consilierilor locali; b) în termen de 15 zile de la depunerea juramantului, în cazul primarilor; c) în termen de 15 zile de la alegere, în cazul presedintilor şi vicepresedintilor consiliilor judetene şi al viceprimarilor. (2) Alesii locali în functie la data intrarii în vigoare a prezentei legi vor depune declaratia în termen de 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a hotararii Guvernului prevăzute la art. 74 alin. (4). + Articolul 80 (1) Alesii locali au obligaţia sa reactualizeze declaratia privind interesele personale la inceputul fiecarui an, dar nu mai tarziu de 1 februarie, dacă au intervenit modificari semnificative fata de declaratia anterioara. (2) Secretarul unităţii administrativ-teritoriale va transmite secretarului general al prefecturii, până la data de 1 martie a fiecarui an, un exemplar al declaratiilor reactualizate. + Articolul 81Hotărârile adoptate cu nerespectarea dispoziţiilor art. 77 sunt nule de drept, potrivit dispoziţiilor art. 47 alin. (2) din Legea nr. 215/2001, cu modificările şi completările ulterioare. + Articolul 82 (1) Nerespectarea declaraţiei privind interesele personale în termenul prevăzut la art. 79 atrage suspendarea de drept a mandatului, până la depunerea declaraţiei. (2) Refuzul depunerii declaraţiei privind interesele personale atrage încetarea de drept a mandatului. (3) Suspendarea sau încetarea mandatului se constata prin hotărâre a consiliului local, respectiv judetean. + Articolul 83Cadourile şi orice beneficii materiale nedeclarate potrivit prevederilor art. 76 lit. j) sunt supuse confiscarii. + Articolul 84Fapta alesilor locali de a face declaratii privind interesele personale, care nu corespund adevarului, constituie infractiunea de fals în declaratii şi se pedepseste potrivit Codului penal. + Capitolul IX Dispozitii finaleDispozitii finale + Articolul 85 (1) Prezenta lege intra în vigoare la 60 de zile de la publicarea ei în Monitorul Oficial al României, Partea I. (2) La aceeasi data se abroga: a) art. 53, art. 60, alin. (2) al art. 72, art. 80 şi alin. (2) al art. 103 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 204 din 23 aprilie 2001, cu modificările şi completările ulterioare; b) capitolul II din anexa nr. II/1 la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de baza în sectorul bugetar şi a indemnizatiilor pentru persoane care ocupa functii de demnitate publică, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 266 din 16 iulie 1998, cu modificările ulterioare; c) orice alte dispozitii contrare. (3) În termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, regulamentele de organizare şi functionare a consiliilor locale şi judetene vor fi modificate şi completate potrivit prevederilor acesteia.Această lege a fost adoptata de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constitutia României, republicată.PRESEDINTELE CAMEREI DEPUTATILORVALER DORNEANUPRESEDINTELE SENATULUINICOLAE VACAROIUBucureşti, 28 septembrie 2004.Nr. 393.------------
EMITENT |