ORDONANŢĂ nr. 15 din 30 ianuarie 2008 (*actualizată*)privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 şi în anul 2009 personalului din învăţământ**)(actualizată până la data de 30 ianuarie 2009*)
----------Titlul ordonanţei a fost modificat de pct. 1 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 151 din 10 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 759 din 11 noiembrie 2008.În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 1 pct. V.1 din Legea nr. 373/2007 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe,Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă. + Articolul 1 (1) În cursul anului 2008 salariile de bază ale personalului didactic din învăţământ, stabilite potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 68/2004privind unele măsuri în domeniul învăţământului, aprobată cu modificări prin Legea nr. 6/2005, cu modificările ulterioare, se majorează după cum urmează: a) pentru funcţia de profesor universitar prevăzută în anexa nr. 1.1, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 este următoarea:- 1 ianuarie-31 martie 2008, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000: 230,247 lei;- 1 aprilie-30 septembrie 2008, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000: 244,061 lei;- 1 octombrie-31 decembrie 2008, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000: 266,026 lei; b) coeficienţii de multiplicare prevăzuţi pentru funcţiile didactice de predare cu gradul didactic II, definitiv, debutant, cele cu studii de nivel liceal fără pregătire de specialitate şi pentru funcţiile didactice auxiliare se majorează cu 10% începând cu data de 1 ianuarie 2008, faţă de nivelul din 31 decembrie 2007; c) pentru funcţiile didactice prevăzute în anexele nr. 1.2, 2 şi 3, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 este următoarea:- 1 ianuarie-31 martie 2008, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000: 259,593 lei;- 1 aprilie-30 septembrie 2008, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000: 275,168 lei;- 1 octombrie-31 decembrie 2008, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000: 299,933 lei. (2) Indemnizaţiile pentru persoanele care ocupă funcţii de conducere specifice, precum şi indemnizaţiile pentru îndeplinirea unor activităţi specifice învăţământului sunt prevăzute în anexele nr. 4 şi 5.----------Art. 1 a fost modificat de pct. 2 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 151 din 10 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 759 din 11 noiembrie 2008. + Articolul 1^1 (1) În cursul anului 2009 salariile de bază ale personalului didactic din învăţământ, stabilite potrivit anexelor nr. 1.1, 1.2, 2 şi 3, se majorează după cum urmează: a) pentru perioada 1 ianuarie-31 martie 2009, coeficienţii de multiplicare şi valorile coeficientului de multiplicare 1,000 sunt prevăzuţi pentru toate funcţiile didactice şi didactice auxiliare în anexele nr. 1.1a, 1.2a, 2a şi 3a;----------Lit. a) a alin. (1) al art. 1^1 a fost modificată de art. 2 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 1 din 29 ianuarie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 60 din 30 ianuarie 2009. b) pentru perioada 1 aprilie-31 august 2009 se va acorda o treime din creşterea salariilor de bază obţinute prin aplicarea coeficienţilor de multiplicare şi a valorilor coeficientului de multiplicare 1,000 prevăzuţi pentru toate funcţiile didactice şi didactice auxiliare în anexele nr. 1.1b, 1.2b, 2b şi 3b;----------Lit. b) a alin. (1) al art. 1^1 a fost modificată de art. 2 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 1 din 29 ianuarie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 60 din 30 ianuarie 2009. c) pentru perioada 1 septembrie-31 decembrie 2009, coeficienţii de multiplicare şi valorile coeficientului de multiplicare 1,000 sunt prevăzuţi pentru toate funcţiile didactice şi didactice auxiliare în anexele nr. 1.1b, 1.2b, 2b şi 3b. (2) Indemnizaţiile pentru persoanele care ocupă funcţii de conducere specifice, precum şi indemnizaţiile pentru îndeplinirea unor activităţi specifice învăţământului pentru anul 2009 sunt cele prevăzute în anexele nr. 4 şi 5.----------Art. 1^1 a fost introdus de pct. 3 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 151 din 10 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 759 din 11 noiembrie 2008. + Articolul 2 (1) Sporul de stabilitate prevăzut la art. 50 alin. (11) din Legea nr. 128/1997privind Statutul personalului didactic, cu modificările şi completările ulterioare, pentru personalul didactic de predare încadrat pe funcţiile prevăzute în anexele nr. 1.1, 1.2 şi 2, respectiv în anexele nr. 1.1a, 1.2a şi 2a şi în anexele nr. 1.1b, 1.2b şi 2b, este cuprins în coeficienţii de multiplicare prevăzuţi la tranşele de vechime recunoscută de peste 10 ani în învăţământ. (2) Pentru personalul didactic de predare încadrat pe funcţii didactice cu tranşe de vechime recunoscută de peste 10 ani în învăţământ, care nu îndeplineşte condiţia prevăzută la art. 50 alin. (11) din Legea nr. 128/1997, cu modificările şi completările ulterioare, pentru acordarea sporului de stabilitate până la împlinirea vechimii neîntrerupte în învăţământ de peste 10 ani, salariile de bază se vor stabili pe baza coeficienţilor de multiplicare micşoraţi prin împărţire la 1,15. Dacă prin împărţirea la 1,15 personalului didactic de predare trecut la o tranşă de vechime recunoscută în învăţământ de peste 10 ani nu i se poate asigura salariul de bază avut, acesta va fi menţinut cu acelaşi salariu de bază în noua tranşă până când i se poate asigura o creştere a salariului de bază.----------Art. 2 a fost modificat de pct. 4 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 151 din 10 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 759 din 11 noiembrie 2008. + Articolul 3 (1) Sporul pentru suprasolicitare neuropsihică, stabilit în conformitate cu prevederile art. 50 alin. (13) din Legea nr. 128/1997, cu modificările şi completările ulterioare, pentru personalul didactic de predare încadrat pe funcţiile prevăzute în anexele nr. 1.1, 1.2 şi 2, respectiv în anexele nr. 1.1a, 1.2a şi 2a şi în anexele nr. 1.1b, 1.2b şi 2b, este cuprins în coeficienţii de multiplicare, corespunzător tuturor tranşelor de vechime recunoscute în învăţământ. (2) Pentru personalul didactic auxiliar, coeficienţii de multiplicare prevăzuţi în anexele nr. 3, 3a şi 3b cuprind sporul pentru suprasolicitare neuropsihică, corespunzător fiecărui grad/fiecărei trepte profesionale, în conformitate cu prevederile art. 50 alin. (13) din Legea nr. 128/1997, cu modificările şi completările ulterioare. Pentru funcţiile didactice auxiliare se aplică în continuare prevederile art. 12 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 123/2003privind creşterile salariale ce se vor acorda personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 164/2004, cu modificările şi completările ulterioare.----------Art. 3 a fost modificat de pct. 5 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 151 din 10 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 759 din 11 noiembrie 2008. + Articolul 4*) (1) De prevederile art. 50 alin. (11) şi (13) din Legea nr. 128/1997, cu modificările şi completările ulterioare, beneficiază şi personalul din Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului şi din organele de specialitate ale acestuia, altul decât cel didactic. (2) Prevederile alin. (1) nu se aplică personalului care beneficiază de majorarea salariului de bază în conformitate cu Legea nr. 490/2004 privind stimularea financiară a personalului care gestionează fonduri comunitare, cu modificările ulterioare. + Articolul 5 (1) În coeficienţii de multiplicare de nivel minim din anexele nr. 1.1 şi 1.2, respectiv din anexele nr. 1.1a, 1.2a şi din anexele nr. 1.1b şi 1.2b, prevăzuţi la ultimele două tranşe de vechime recunoscută de 35-40 ani şi peste 40 ani în învăţământ, sunt cuprinse şi creşterile de 1/20 din coeficientul de multiplicare corespunzător tranşei anterioare de vechime, prevăzute la art. 90 alin. (3) din Legea nr. 128/1997, cu modificările şi completările ulterioare. (2) În coeficienţii de multiplicare cuprinşi în anexele nr. 2, 2a şi în anexele nr. 1.1b şi 1.2b, prevăzuţi la ultimele 3 tranşe de vechime recunoscută de 30-35 ani, 35-40 ani şi peste 40 ani în învăţământ, sunt cuprinse şi creşterile de 1/25 din coeficientul de multiplicare corespunzător tranşei anterioare de vechime, prevăzute la art. 50 alin. (2) din Legea nr. 128/1997, cu modificările şi completările ulterioare.----------Art. 5 a fost modificat de pct. 6 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 151 din 10 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 759 din 11 noiembrie 2008. + Articolul 6La instituţiile publice şi unităţile bugetare la care cheltuielile de personal se asigură din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat sau bugetele locale ori integral din venituri proprii, constituite potrivit legii, creşterile salariale stabilite potrivit prevederilor art. 1 şi 1^1 se pot acorda în limita sumelor stabilite şi la date ulterioare, corelat cu realizarea resurselor necesare pentru acoperirea creşterilor, cu avizul ordonatorului principal de credite bugetare.----------Art. 6 a fost modificat de pct. 7 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 151 din 10 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 759 din 11 noiembrie 2008. + Articolul 7 (1) Evaluarea performanţelor profesionale individuale ale personalului din învăţământ, salarizat între limitele corespunzătoare funcţiei, şi acordarea salariilor de bază conform evaluării se vor realiza până la finele lunii mai 2008, respectiv până la finele lunii mai 2009. (2) Promovarea personalului din învăţământ încadrat pe funcţia de debutant, precum şi a personalului didactic auxiliar care a absolvit studii de nivel superior în domeniul în care îşi desfăşoară activitatea, în condiţiile existenţei unor lucrări de complexitate care să necesite studii superioare, se face prin transformarea postului pe care acesta este încadrat într-un post de nivel superior. Absolvenţii studiilor superioare de lungă durată, a studiilor superioare cu licenţă sistem Bologna şi a studiilor superioare de scurtă durată, care la data trecerii pe funcţia corespunzătoare studiilor absolvite erau încadraţi pe funcţii cu nivel de studii inferior, specifice domeniului în care au absolvit studiile universitare, se încadrează la gradul profesional corespunzător studiilor absolvite, la care se asigură o creştere de până la 20% a salariului de bază avut în conformitate cu necesitatea activităţilor desfăşurate în instituţie. (3) Promovarea personalului din învăţământ şi stabilirea salariului de bază în urma evaluării performanţelor profesionale individuale se vor face la gradul profesional/treapta profesională imediat superioară, cu încadrarea în nivelul alocaţiilor bugetare pentru cheltuielile cu salariile aprobate pe anul 2008, respectiv pe anul 2009.----------Art. 7 a fost modificat de pct. 8 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 151 din 10 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 759 din 11 noiembrie 2008. + Articolul 8*)Cheltuielile privind finanţarea centrelor judeţene şi al municipiului Bucureşti de resurse şi asistenţă educaţională, înfiinţate potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1.251/2005 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii de învăţare, instruire, compensare, recuperare şi protecţie specială a copiilor/elevilor/tinerilor cu cerinţe educative speciale din cadrul sistemului de învăţământ special şi special integrat, se asigură din bugetele proprii ale judeţelor şi ale sectoarelor municipiului Bucureşti. + Articolul 9Anexele nr. 1.1, 1.2, 2, 3, 4 şi 5, anexele nr. 1.1a, 1.2a, 2a, 3a, precum şi anexele 1.1b, 1.2b, 2b şi 3b fac parte integrantă din prezenta ordonanţă de urgenţă.----------Art. 9 a fost modificat de pct. 9 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 151 din 10 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 759 din 11 noiembrie 2008. + Articolul 10Prevederile prezentei ordonanţe se aplică începând cu drepturile salariale aferente lunii ianuarie 2008.PRIM-MINISTRUCĂLIN POPESCU-TĂRICEANUContrasemnează:---------------Ministrul educaţiei, cercetării şi tineretului,Cristian Mihai AdomniţeiMinistrul muncii,familiei şi egalităţii de şanse,Paul PăcuraruMinistrul economiei şi finanţelor,Varujan VosganianBucureşti, 30 ianuarie 2008.Nr. 15. + Anexa 1.1Valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 ianuarie-martie 2008 = 230,247 leiValoarea coeficientului de multiplicare 1,000 aprilie-septembrie 2008 = 244,061 leiValoarea coeficientului de multiplicare 1,000 octombie-decembrie 2008 = 266,026 leiCoeficienţii de multiplicare pentru personalul didactic din învăţământul universitar*Font 7*┌────┬─────────┬─────────┬─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐│Nr. │Funcţia*)│Nivelul │ Vechime în învăţământ ││crt.│ │studiilor├───────┬──────┬───────┬────────┬────────┬─────────┬─────────┬─────────┬─────────┬────────┤│ │ │ Monedă │până la│ 3-6 │ 6-10 │10-15 │15-20 │20-25 │25-30 │30-35 │35-40 │peste ││ │ │ │ 3 ani │ ani │ ani │ ani │ ani │ ani │ ani │ ani │ ani │40 ani ││ │ │ ├───────┼──────┼───────┼────────┼────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────────┼────────┤│ │ │ │min./ │min./ │min./ │min./ │min./ │min./ │min./ │min./ │min./ │min./ ││ │ │ │max │max │max │max │max │max │max │max │max │max │├────┼─────────┼─────────┼───────┼──────┼───────┼────────┼────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────────┼────────┤│ 1 │Profesor │ S │ - │ - │ - │ 10,965 │ 11,678 │ 12,311 │ 13,073 │ 14,066 │ 15,127 │ 16,257 ││ │universi-│ │ - │ - │ - │ 21,607 │ 22,366 │ 23,436 │ 24,427 │ 26,284 │ 28,267 │ 30,379 ││ │tar │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │└────┴─────────┴─────────┴───────┴──────┴───────┴────────┴────────┴─────────┴─────────┴─────────┴─────────┴────────┘ Notă
──────────
*) Funcţiile se ocupă potrivit prevederilor Statutului personalului didactic.
──────────----------Anexa 1.1 a fost înlocuită cu anexa 1.1 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 151 din 10 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 759 din 11 noiembrie 2008, conform pct. 10 al art. I din acelaşi act normativ. + Anexa 1.2Valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 ianuarie-martie 2008 = 259,593 leiValoarea coeficientului de multiplicare 1,000 aprilie-septembrie 2008 = 275,168 leiValoarea coeficientului de multiplicare 1,000 octombie-decembrie 2008 = 299,933 leiCoeficienţii de multiplicare pentru personalul didactic din învăţământul universitar*Font 7*┌────┬─────────┬─────────┬────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐│Nr. │Funcţia*)│Nivelul │ Vechime în învăţământ ││crt.│ │studiilor├───────┬─────────┬─────────┬───────┬───────┬───────┬───────┬─────────┬─────────┬────────┤│ │ │ Monedă │până la│ 3-6 │ 6-10 │10-15 │15-20 │20-25 │25-30 │30-35 │35-40 │peste ││ │ │ │ 3 ani │ ani │ ani │ ani │ ani │ ani │ ani │ ani │ ani │40 ani ││ │ │ ├───────┼─────────┼─────────┼───────┼───────┼───────┼───────┼─────────┼─────────┼────────┤│ │ │ │min./x │min./ │min./ │min./ │min./ │min./ │min./ │min./ │min./ │min./ ││ │ │ │max │max │ │max │max │max │max │max │max │max │├────┼─────────┼─────────┼───────┼─────────┼─────────┼───────┼───────┼───────┼───────┼─────────┼─────────┼────────┤│ 1 │Conferen-│ S │ - │ - │ 5,591 │ 6,753 │ 7,253 │ 7,529 │ 7,945 │ 8,193 │ 8,691 │ 8,857 ││ │ţiar │ │ - │ - │ 9,717 │11,471 │11,501 │11,611 │11,718 │12,125 │12,555 │13,004 ││ │universi-│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ │tar │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │├────┼─────────┼─────────┼───────┼─────────┼─────────┼───────┼───────┼───────┼───────┼─────────┼─────────┼────────┤│ 2 │Şef │ S │ - │ 5,203 │ 5,286 │ 5,868 │ 5,978 │ 6,034 │ 6,161 │ 6,576 │ 6,854 │ - ││ │lucrări │ │ - │ 7,848 │ 7,992 │ 8,92 │ 9,017 │ 9,047 │ 9,086 │ 9,494 │ 9,966 │ - ││ │(lector │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ │universi-│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ │tar) │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │├────┼─────────┼─────────┼───────┼─────────┼─────────┼───────┼───────┼───────┼───────┼─────────┼─────────┼────────┤│ 3 │Asistent │ S │ 4,716 │ 4,788 │ 4,871 │ 5,453 │ 5,480 │ 5,507 │ 5,536 │ 5,563 │ 5,591 │ - ││ │universi-│ │ 6,185 │ 6,231 │ 6,24 │ 6,954 │ 7,047 │ 7,088 │ 7,179 │ 7,477 │ 7,792 │ - ││ │tar │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │├────┼─────────┼─────────┼───────┼─────────┼─────────┼───────┼───────┼───────┼───────┼─────────┼─────────┼────────┤│ 4 │Prepara- │ S │ 4,328 │ 4,405**)│ 4,483**)│ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - ││ │tor │ │ 6,085 │ 6,190**)│ 6,243**)│ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - ││ │universi-│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ │tar │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │└────┴─────────┴─────────┴───────┴─────────┴─────────┴───────┴───────┴───────┴───────┴─────────┴─────────┴────────┘__________*) Funcţiile se ocupă potrivit prevederilor Statutului personalului didactic**) Pentru preparatorii din domeniul medical. Notă
──────────----------Anexa 1.2 a fost înlocuită cu anexa 1.2 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 151 din 10 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 759 din 11 noiembrie 2008, conform pct. 10 al art. I din acelaşi act normativ. + Anexa 2Valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 ianuarie-martie 2008 = 259,593 leiValoarea coeficientului de multiplicare 1,000 aprilie-septembrie 2008 = 275,168 leiValoarea coeficientului de multiplicare 1,000 octombie-decembrie 2008 = 299,933 leiCoeficienţii de multiplicare pentru personalul didactic din învăţământul preuniversitar*Font 7*┌────┬─────────┬─────────┬──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐│Nr. │Funcţia*)│Nivelul │ Vechimea în învăţământ ││crt.│ │studiilor├───────┬────────┬────────┬───────┬───────┬───────┬──────┬──────┬──────┬───────┬───────┤│ │ │ │până la│ 2-6 │ 6-10 │10-14 │14-18 │18-22 │22-25 │25-30 │30-35 │ 35-40 │peste ││ │ │ │ 2 ani │ ani │ ani │ ani │ ani │ ani │ ani │ ani │ ani │ ani │40 ani ││ │ │ ├───────┼────────┼────────┼───────┼───────┼───────┼──────┼──────┼──────┼───────┼───────┤│ │ │ │min./ │min./ │min./ │min./ │min./ │min./ │min./ │min./ │min./ │min./ │min./ ││ │ │ │max │max │max │max │max │max │max │max │max │max │max │├────┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼────────┼───────┼───────┼───────┼──────┼──────┼──────┼───────┼───────┤│ 1 │Profesor │ S │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ │- cu grad│ │ - │ - │ 4,722 │ 5,373│ 5,593│ 5,718 │ 6,031│ 6,308│ 6,620│ 6,965 │ 7,315││ │didactic │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ │I │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ ├─────────┤ ├───────┼────────┼────────┼───────┼───────┼───────┼──────┼──────┼──────┼───────┼───────┤│ │- cu grad│ │ - │ 3,965 │ 4,043 │ 4,610│ 4,703│ 4,891 │ 5,146│ 5,407│ 5,601│ 5,852 │ 6,097││ │didactic │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ │II │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ ├─────────┤ ├───────┼────────┼────────┼───────┼───────┼───────┼──────┼──────┼──────┼───────┼───────┤│ │- defini-│ │ - │ 3,808 │ 3,855 │ 4,374│ 4,437│ 4,562 │ 4,912│ 5,057│ 5,314│ 5,553 │ 5,789││ │tiv │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ ├─────────┤ ├───────┼────────┼────────┼───────┼───────┼───────┼──────┼──────┼──────┼───────┼───────┤│ │- debu- │ │ 3,782│ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - ││ │tant │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │├────┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼────────┼───────┼───────┼───────┼──────┼──────┼──────┼───────┼───────┤│ 2 │Profesor │ SSD │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ │- cu grad│ │ - │ - │ 4,043 │ 4,510│ 4,682│ 4,808 │ 5,063│ 5,376│ 5,595│ 5,877 │ 6,190││ │didactic │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ │I │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ ├─────────┤ ├───────┼────────┼────────┼───────┼───────┼───────┼──────┼──────┼──────┼───────┼───────┤│ │- cu grad│ │ - │ 3,636 │ 3,709 │ 4,173│ 4,361│ 4,456 │ 4,758│ 4,985│ 5,238│ 5,489 │ 5,716││ │didactic │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ │II │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ ├─────────┤ ├───────┼────────┼────────┼───────┼───────┼───────┼──────┼──────┼──────┼───────┼───────┤│ │- defini-│ │ - │ 3,625 │ 3,652 │ 4,017│ 4,079│ 4,173 │ 4,298│ 4,466│ 4,659│ 4,857 │ 5,170││ │tiv │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ ├─────────┤ ├───────┼────────┼────────┼───────┼───────┼───────┼──────┼──────┼──────┼───────┼───────┤│ │- debu- │ │ 3,600│ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - ││ │tant │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │├────┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼────────┼───────┼───────┼───────┼──────┼──────┼──────┼───────┼───────┤│ 3 │Institu- │ S │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ │tor I │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ │- cu grad│ │ - │ - │ 3,965 │ 4,431│ 4,604│ 4,730 │ 4,985│ 5,298│ 5,517│ 5,799 │ 6,112││ │didactic │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ │I │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ ├─────────┤ ├───────┼────────┼────────┼───────┼───────┼───────┼──────┼──────┼──────┼───────┼───────┤│ │- cu grad│ │ - │ 3,568 │ 3,604 │ 4,064│ 4,127│ 4,315 │ 4,502│ 4,732│ 4,956│ 5,207 │ 5,431││ │didactic │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ │II │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ ├─────────┤ ├───────┼────────┼────────┼───────┼───────┼───────┼──────┼──────┼──────┼───────┼───────┤│ │- defini-│ │ - │ 3,401 │ 3,443 │ 3,939│ 4,001│ 4,095 │ 4,315│ 4,387│ 4,568│ 4,813 │ 5,063││ │tiv │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ ├─────────┤ ├───────┼────────┼────────┼───────┼───────┼───────┼──────┼──────┼──────┼───────┼───────┤│ │- debu- │ │ 3,338│ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ ││ │tant │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │├────┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼────────┼───────┼───────┼───────┼──────┼──────┼──────┼───────┼───────┤│ 4 │Institu- │ SSD │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ │tor II │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ │- cu grad│ │ - │ - │ 3,840 │ 4,291│ 4,416│ 4,578 │ 4,859│ 5,141│ 5,424│ 5,643 │ 5,955││ │didactic │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ │I │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ ├─────────┤ ├───────┼────────┼────────┼───────┼───────┼───────┼──────┼──────┼──────┼───────┼───────┤│ │- cu grad│ │ - │ 3,459 │ 3,526 │ 3,939│ 4,001│ 4,127 │ 4,315│ 4,544│ 4,732│ 5,019 │ 5,243││ │didactic │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ │II │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ ├─────────┤ ├───────┼────────┼────────┼───────┼───────┼───────┼──────┼──────┼──────┼───────┼───────┤│ │- defini-│ │ - │ 3,355 │ 3,380 │ 3,876│ 3,939│ 4,001 │ 4,220│ 4,262│ 4,456│ 4,654 │ 4,873││ │tiv │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ ├─────────┤ ├───────┼────────┼────────┼───────┼───────┼───────┼──────┼──────┼──────┼───────┼───────┤│ │- debu- │ │ 3,235│ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - ││ │tant │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │├────┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼────────┼───────┼───────┼───────┼──────┼──────┼──────┼───────┼───────┤│ 5 │Învăţător│ M │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ │educa- │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ │toare, │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ │educator,│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ │maistru- │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ │instruc- │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ │tor │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ │- cu grad│ │ - │ - │ 3,714 │ 4,103│ 4,291│ 4,385 │ 4,688│ 4,954│ 5,236│ 5,485 │ 5,705││ │didactic │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ │I │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ ├─────────┤ ├───────┼────────┼────────┼───────┼───────┼───────┼──────┼──────┼──────┼───────┼───────┤│ │- cu grad│ │ - │ 3,396 │ 3,505 │ 3,891│ 3,939│ 4,022 │ 4,127│ 4,382│ 4,565│ 4,783 │ 5,055││ │didactic │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ │II │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ ├─────────┤ ├───────┼────────┼────────┼───────┼───────┼───────┼──────┼──────┼──────┼───────┼───────┤│ │- defini-│ │ - │ 3,281 │ 3,307 │ 3,782│ 3,829│ 3,923 │ 4,064│ 4,121│ 4,287│ 4,528 │ 4,743││ │tiv │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ ├─────────┤ ├───────┼────────┼────────┼───────┼───────┼───────┼──────┼──────┼──────┼───────┼───────┤│ │- debu- │ │ 3,229│ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - ││ │tant │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │├────┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼────────┼───────┼───────┼───────┼──────┼──────┼──────┼───────┼───────┤│ 6 │Profesor,│ M │ 2,242│ 2,321 │ 2,373 │ 2,817│ 2,869│ 2,921 │ 2,973│ 3,026│ 3,078│ 3,182 │ 3,350││ │învăţator│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ │maistru │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ │instruc- │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ │tor, cu │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ │studii de│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ │nivel li-│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ │ceal, fă-│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ │ră pregă-│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ │tire de │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ │speciali-│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ │tate*) │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │└────┴─────────┴─────────┴───────┴────────┴────────┴───────┴───────┴───────┴──────┴──────┴──────┴───────┴───────┘ Notă
──────────
*) Funcţiile se ocupă potrivit prevederilor Statutului personalului didactic
──────────----------Anexa 2 a fost înlocuită cu anexa 2 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 151 din 10 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 759 din 11 noiembrie 2008, conform pct. 10 al art. I din acelaşi act normativ. + Anexa 3Valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 ianuarie - martie 2008 = 259,593 leiValoarea coeficientului de multiplicare 1,000 aprilie - septembrie 2008 = 275,168 leiValoarea coeficientului de multiplicare 1,000 octombie - decembrie 2008 = 299,933 leiCoeficienţi de multiplicare pentru funcţiile didactice auxiliare din învăţământ*)──────────────────────────────────────────────────────────┬───────┬──────┬──────Nr. Funcţia │Nivelul│ minim│ maximcrt. │studii-├──────┼────── │lor**) │ │──────────────────────────────────────────────────────────┴───────┴──────┴────── Funcţii de execuţie pe grade şi trepte profesionale 1 Bibliotecar, documentarist, redactor gradul IA***) S 3,621 5,327 2 Bibliotecar, documentarist, redactor gradul I S 3,249 5,172 3 Bibliotecar, documentarist, redactor gradul II S 2,695 4,967 4 Bibliotecar, documentarist, redactor gradul III S 2,571 3,820 5 Bibliotecar, documentarist, redactor debutant S 2,368 6 Bibliotecar, documentarist, redactor gradul I SSD 3,054 4,488 7 Bibliotecar, documentarist, redactor gradul II SSD 2,624 4,029 8 Bibliotecar, documentarist, redactor gradul III SSD 2,568 3,533 9 Bibliotecar, documentarist, redactor debutant SSD 2,332 10 Informatician gradul IA S 3,823 5,467 11 Informatician gradul I S 3,440 5,310 12 Informatician gradul II S 3,004 5,058 13 Informatician gradul III S 2,531 3,928 14 Informatician gradul IV S 2,415 3,557 15 Informatician debutant S 2,368 16 Informatician gradul I SSD 2,902 4,488 17 Informatician gradul II SSD 2,692 4,029 18 Informatician gradul III SSD 2,405 3,533 19 Informatician debutant SSD 2,332 20 Instructor-animator gradul I S 2,772 3,780 21 Instructor-animator gradul II S 2,487 3,275 22 Instructor-animator gradul III S 2,415 2,995 23 Instructor-animator debutant S 2,368 24 Instructor-animator gradul I SSD 2,601 3,478 25 Instructor-animator gradul II SSD 2,431 3,025 26 Instructor-animator gradul III SSD 2,378 2,644 27 Instructor-animator debutant SSD 2,332 28 Asistent social gradul I S 3,023 4,082 29 Asistent social gradul II S 2,521 3,427 30 Asistent social gradul III S 2,415 3,043 31 Asistent social debutant S 2,368 32 Asistent social gradul I SSD 2,523 3,416 33 Asistent social gradul II SSD 2,337 2,955 34 Asistent social debutant SSD 2,322 35 Corepetitor gradul I S 2,772 3,780 36 Corepetitor gradul II S 2,487 3,275 37 Corepetitor gradul III S 2,415 2,995 38 Corepetitor debutant S 2,368 39 Corepetitor gradul I SSD 2,601 3,478 40 Corepetitor gradul II SSD 2,431 3,025 41 Corepetitor gradul III SSD 2,378 2,762 42 Corepetitor debutant SSD 2,332 43 Secretar IA ****) S 3,716 5,467 44 Secretar I ******) S 3,337 5,310 45 Secretar II ******) S 2,849 5,058 46 Secretar III ******) S 2,531 3,928 47 Secretar IV ******) S 2,415 3,557 48 Secretar debutant ******) S 2,368 49 Secretar I ******) SSD 2,637 4,609 50 Secretar II ******) SSD 2,495 4,121 51 Secretar III ******) SSD 2,414 3,601 52 Secretar IV ******) SSD 2,368 2,938 53 Secretar debutant ******) SSD 2,322 54 Secretar I A ******) M 2,388 3,954 55 Secretar I ******) M 2,347 3,603 56 Secretar II ******) M 2,305 3,192 57 Secretar III ******) M 2,262 2,860 58 Secretar debutant ******) M 2,217 59 Bibliotecar, documentarist, redactor IA PL/M 2,325 3,851 60 Bibliotecar, documentarist, redactor I PL/M 2,283 3,506 61 Bibliotecar, documentarist, redactor II PL/M 2,241 3,105 62 Bibliotecar, documentarist, redactor debutant PL/M 2,217 63 Informatician IA PL/M 2,388 3,954 64 Informatician I PL/M 2,347 3,603 65 Informatician II PL/M 2,305 3,192 66 Informatician III PL/M 2,262 2,860 67 Informatician debutant PL/M 2,217 68 Instructor-animator IA M 2,325 2,996 69 Instructor-animator I M 2,283 2,599 70 Instructor-animator II M 2,241 2,358 71 Instructor-animator debutant M 2,217 0,000 72 Instructor de educaţie extraşcolară IA M 2,388 3,077 73 Instructor de educaţie extraşcolară I M 2,347 2,822 74 Instructor de educaţie extraşcolară II M 2,305 2,475 75 Instructor de educaţie extraşcolară III M 2,262 2,351 76 Instructor de educaţie extraşcolară debutant M 2,217 77 Asistent social I PL/M 2,545 3,445 78 Asistent social II PL/M 2,283 2,943 79 Asistent social III PL/M 2,241 2,504 80 Asistent social debutant PL/M 2,217 81 Corepetitor I M 2,325 2,645 82 Corepetitor II M 2,283 2,402 83 Corepetitor III M 2,241 2,329 84 Corepetitor debutant M 2,217 85 Tehnician IA*****) M 2,388 3,628 86 Tehnician I*****) M 2,347 3,463 87 Tehnician II*****) M 2,305 3,144 88 Tehnician III*****) M 2,262 2,927 89 Tehnician debutant*****) M 2,217 90 Laborant IA S 3,465 4,704 91 Laborant I S 3,104 4,235 92 Laborant II S 2,592 3,892 93 Laborant I SSD 2,349 4,166 94 Laborant II SSD 2,337 3,834 95 Laborant III SSD 2,322 3,395 96 Laborant I PL/M 2,262 3,235 97 Laborant II PL/M 2,220 2,871 98 Laborant debutant PL/M 2,197 99 Pedagog şcolar IA S 3,465 4,704100 Pedagog şcolar I S 3,104 4,235101 Pedagog şcolar II S 2,592 3,892102 Pedagog şcolar I SSD 2,349 4,166103 Pedagog şcolar II SSD 2,337 3,834104 Pedagog şcolar III SSD 2,322 3,395105 Pedagog şcolar IA M 2,262 3,028106 Pedagog şcolar I M 2,220 2,711107 Pedagog şcolar II M 2,197108 Analist, programator, inginer sistem; IA S 3,126 5,959109 Analist, programator, inginer sistem; I S 2,820 5,644110 Analist, programator, inginer sistem; II S 2,555 4,940111 Analist, programator, inginer sistem; III S 2,483 4,247112 Analist, programator, inginer sistem; IV S 2,415 3,779113 Analist, programator, inginer sistem; deb. S 2,368114 Analist (programator) ajutor; IA M 2,388 3,954115 Analist (programator) ajutor; I M 2,347 3,603116 Analist (programator) ajutor; II M 2,305 3,192117 Analist (programator) ajutor; III M 2,262 2,860118 Analist (programator) ajutor; debutant M 2,217119 Operator, controlor date; I M 2,388 3,666120 Operator, controlor date; II M 2,347 3,250121 Operator, controlor date; III M 2,305 2,913122 Operator, controlor date; IV M 2,262 2,589123 Operator, controlor date; debutant M 2,217124 Maestru (balet-dans,corepetit.), dirij.cor; I S 3,026 6,053125 Maestru (balet-dans,corepetit.), dirij.cor; II S 2,522 5,043126 Maestru (balet-dans,corepetit.), dirij.cor; III S 2,368 4,284127 Comandant S 2,439 5,661128 Şef mecanic S 2,316 4,576129 Ofiţer punte, ofiţer mecanic, ofiţer electrician S 2,316 3,644130 Căpitan M 2,168 3,394131 Şef mecanic M 2,168 3,320132 Ofiţer punte M 2,168 3,094133 Ofiţer mecanic, ofiţer electrician M 2,168 3,017134 Şef echipaj M 2,168 3,169135 Conducător şalupă, şef timonier, ajutor ofiţer mecanic M 2,168 2,205136 Inginer gradul IA S 2,552 4,934137 Inginer gradul I S 2,495 4,628138 Inginer gradul II S 2,461 4,243139 Inginer gradul III S 2,415 3,848140 Inginer gradul debutant S 2,368141 Subinginer gradul I SSD 2,403 4,241142 Subinginer gradul II SSD 2,392 3,924143 Subinginer gradul III SSD 2,368 3,463144 Subinginer debutant SSD 2,322145 Medic primar S 3,080 6,163146 Medic specialist S 2,967 5,657147 Medic S 2,659 5,320148 Medic stagiar S 2,368149 Farmacist primar S 3,080 6,163150 Farmacist specialist S 2,686 5,374151 Farmacist S 2,415 4,480152 Farmacist stagiar S 2,368153 Dentist principal SSD 2,349 4,166154 Dentist SSD 2,337 3,834155 Dentist debutant SSD 2,322156 Tehnician dentar principal M 2,262 3,746157 Tehnician dentar M 2,220 3,410158 Tehnician dentar debutant M 2,197159 Biolog, biochimist, chimist, fizician principal S 3,080 6,163160 Biolog, biochimist, chimist, fizician specialist S 2,686 5,374161 Biolog, biochimist, chimist, fizician S 2,415 4,480162 Biolog, biochimist, chimist, fizician, debutant S 2,368163 Psiholog, sociolog principal S 2,637 5,277164 Psiholog, sociolog S 2,428 4,695165 Psiholog, sociolog debutant S 2,368166 Cercetător ştiintific principal I S 3,080 6,163167 Cercetător ştiintific principal II S 2,967 5,657168 Cercetător ştiintific principal III S 2,659 5,320169 Cercetător ştiintific S 2,413 4,665170 Asistent de cercetare ştiintifică S 2,372 4,401171 Asistent de cercetare ştiintifică stagiar S 2,326172 Asistent I M 2,325 3,851173 Asistent II M 2,283 3,506174 Asistent III M 2,241 3,105175 Asistent stagiar M 2,217176 Regizor artistic, pictor, scenograf, coregraf, consultant artistic I S 3,245 6,493177 Regizor artistic, pictor, scenograf, coregraf, consultant artistic II S 3,117 5,942178 Regizor artistic, pictor, scenograf, coregraf, consultant artistic III S 2,759 5,522179 Regizor artistic, pictor, scenograf, coregraf, consultant artistic IV S 2,531 4,893180 Regizor artistic, pictor, scenograf, coregraf, consultant artistic V S 2,415 4,129181 Regizor artistic, pictor, scenograf, coregraf, consultant artistic debutant S 2,368182 Maestru de studii (balet, canto, secretar literar muzical), operator imagine sunet I S 3,047 5,808183 Maestru de studii (balet, canto, secretar literar muzical), operator imagine, sunet II S 2,747 5,496184 Maestru de studii (balet, canto, secretar literar muzical), operator imagine, sunet III S 2,509 4,851185 Maestru de studii (balet, canto, secretar literar muzical), operator imagine, sunet IV S 2,415 4,129186 Maestru de studii (balet, canto, secretar literar muzical), operator imagine, sunet debutant S 2,368187 Maestru (balet - dans, corepetitor), maestru de studii balet; I 2,207 3,319188 Maestru (balet - dans, corepetitor), maestru de studii balet; II 2,186 2,872189 Maestru (balet - dans, corepetitor), maestru de studii balet; III 2,165 2,554190 Maestru (balet - dans, corepetitor), maestru de studii balet; debutant 2,054191 Artist plastic, machior, peruchier, monteur imagine, editor imagine I S 2,580 5,162192 Artist plastic, machior, peruchier, monteur imagine, editor imagine II S 2,439 4,414193 Artist plastic, machior, peruchier, monteur imagine, editor imagine III S 2,415 4,129194 Artist plastic, machior, peruchier, monteur imagine, editor imagine debutant S 2,368195 Artist plastic, machior, peruchier, monteur imagine, editor imagine I 2,325 3,851196 Artist plastic, mechior, peruchier, monteur imagine, editor imagine II 2,283 3,506197 Artist plastic, machior, peruchier, monteur imagine, editor imagine III 2,241 3,105198 Artist plastic, machior, peruchier, monteur imagine, editor imagine debutant 2,217199 Secretar tehnic de redacţie, traducător, tehnoredactor, corector, desenator artistic I S 2,580 5,162200 Secretar tehnic de redacţie, traducător, tehnoredactor, corector, desenator artistic II S 2,439 4,525201 Secretar tehnic de redacţie, traducător, tehnoredactor, corector, desenator artistic III S 2,415 4,371202 Secretar tehnic de redacţie, traducător, tehnoredactor, corector, desenator artistic debutant S 2,368203 Muzeograf, bibliograf I SSD 2,403 4,241204 Muzeograf, bibliograf II SSD 2,392 3,924205 Muzeograf, bibliograf III SSD 2,368 3,463206 Muzeograf, bibliograf debutant SSD 2,322207 Secretar de redacţie, tehnoredactor IA M 2,325 3,851208 Secretar de redacţie, tehnoredactor I M 2,283 3,506209 Secretar de redacţie, tehnoredactor II M 2,241 3,105210 Secretar de redacţie, tehnoredactor debutant M 2,217211 Regizor scenă (culise) I M 2,325 3,851212 Regizor scenă (culise) II M 2,283 3,506213 Regizor scenă (culise) III M 2,241 3,105214 Regizor scenă (culise) debutant M 2,217215 Căpitan secund, şef electrician, şef mecanic secund S 2,372 4,293216 Ofiţer aspirant S 2,326217 Şef staţie RTG M 2,168 3,590218 Ofiţer RTG I M 2,290 3,133219 Ofiţer RTG II M 2,262 2,860220 Ofiţer punte, ofiţer mecanic, ofiţer, dragor, aspirant M 2,168221 Medic veterinar I S 2,966 5,656222 Medic veterinar II S 2,487 4,808223 Medic veterinar III S 2,415 4,129224 Medic veterinar debutant S 2,368225 Inginer agronom, zootehnist, pedolog I S 2,486 4,805226 Inginer agronom, zootehnist, pedolog II S 2,439 4,205227 Inginer agronom, zootehnist, pedolog III S 2,415 4,129228 Inginer agronom, zootehnist, pedolog debutant S 2,368229 Conservator, restaurator, muzeograf, bibliograf IA S 3,080 6,163230 Conservator, restaurator, muzeograf, bibliograf I S 2,487 4,821231 Conservator, restaurator, muzeograf, bibliograf II S 2,415 4,371232 Conservator, restaurator, muzeograf, bibliograf debutant S 2,368233 Conservator, restaurator I SSD 2,418 4,241234 Conservator, restaurator II SSD 2,392 3,924235 Conservator, restaurator III SSD 2,368 3,463236 Conservator, restaurator debutant SSD 2,322237 Conservator, restaurator, custode sală I M 2,325 3,851238 Conservator, restaurator, custode sală II M 2,283 3,506239 Conservator, restaurator, custode sală III M 2,241 3,105240 Conservator, restaurator, custode sală debutant M 2,217241 Mânuitor carte M/G 2,168 2,422242 Administrator financiar (patrimoniu) grad I*******) S 2,730 5,387243 Administrator financiar grad I - director gen. adm. al univ. S 5,460 10,775244 Administrator financiar (patrimoniu) grad II*******) S 2,682 4,310245 Administrator financiar (patrimoniu) grad III*******) S 2,607 3,966246 Administrator financiar (patrimoniu) debutant*******) S 2,368247 Administrator financiar (patrimoniu) grad I*******) SSD 2,418 4,241248 Administrator financiar (patrimoniu) grad II*******) SSD 2,392 3,924249 Administrator financiar (patrimoniu) grad III*******) SSD 2,368 3,463250 Administrator financiar (patrimoniu) debutant*******) SSD 2,322251 Administrator financiar (patrimoniu) treapta I*******) M 2,609 3,628252 Administrator financiar (patrimoniu) treapta II*******) M 2,515 3,463253 Administrator financiar (patrimoniu) treapta III*******) M 2,425 2,862254 Administrator financiar (patrimoniu) debutant *******) M 2,217255 Antrenor categoria I 2,695 5,388256 Antrenor categoria II 2,410 4,532257 Antrenor categoria III 2,368 4,281258 Antrenor categoria IV 2,326 3,889259 Antrenor categoria V 2,282 3,402260 Antrenor debutant 2,238261 Şef atelier-şcoală I M 2,477 2,871262 Şef atelier-şcoală II M 2,442 2,767263 Şef atelier-şcoală III M 2,432 2,582264 Instructor I M 2,476 2,688265 Instructor II M 2,454 2,550266 Model I M 2,476 2,582267 Model II M 2,454 2,550268 Supraveghetor noapte G 2,374 2,467269 Medic primar învăţământ special S 3,600 7,096270 Medic specialist învăţământ special S 2,967 5,657271 Medic învăţământ special S 2,659 5,320272 Medic stagiar învăţământ special S 2,368273 Asistent medical principal învăţământ special SSD 2,523 4,127274 Asistent medical învăţământ special SSD 2,337 3,694275 Asistent medical debutant învăţământ special SSD 2,322276 Asistent medical I învăţământ special PL/M 2,545 4,070277 Asistent medical II învăţământ special PL/M 2,283 3,636278 Asistent medical debutant învăţământ special PL/M 2,217279 Infirmieră învăţământ special G 2,168 2,422280 Mediator şcolar I M/G 2,241 2,422281 Mediator şcolar II M/G 2,217 2,351282 Mediator şcolar debutant M/G 2,168────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────--------*) Ministerul Educaţiei şi Cercetării, în colaborare cu Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, este autorizat ca în funcţie de dinamica învăţământului să stabilească noi funcţii didactice auxiliare.**) Alte cerinţe pentru ocuparea funcţiilor didactice auxiliare din învăţământul preuniversitar sunt cele prevăzute la art. 8 din Legea nr. 128/1997privind Statutul personalului didactic, cu modificările şi completările ulterioare.***) Se poate utiliza numai la bibliotecile universitare.****) Se utilizeaza numai pentru secretar şef de universitate*****) Se poate utiliza în cadrul laboratoarelor şi al atelierelor-şcoală.******) Se utilizeză şi pentru funcţia de secretar prevăzută în Hotărârea Guvernului nr. 1251/2005.*******) Se utilizeză şi pentru funcţiile: ec., ing., referent, tehnician, merceolog, contabil, administrator şi funcţionar prevăzute în Hotărârea Guvernului nr. 1251/2005.NOTĂ:Sporul de stabilitate nu este cuprins în coeficienţii de multiplicare, acesta urmând a se acorda la salariul de bază personalului din prezenta anexă.----------Anexa 3 a fost înlocuită cu anexa 3 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 151 din 10 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 759 din 11 noiembrie 2008, conform pct. 10 al art. I din acelaşi act normativ. + Anexa 4*)Indemnizaţii de conducere specifice1. Funcţiile didactice din învăţământul superior*)────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Indemnizaţia de conducere înNr. procente din salariul de bazăcrt. Funcţia - % - ────────────────────────────── minim maxim────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 1. Rector 35 45 2. Prorector 25 30 3. Director general administrativ al universităţii 25 30 4. Decan 20 30 5. Secretar ştiinţific al senatului universitar 20 25 6. Prodecan 15 20 7. Administrator-şef al facultăţii 15 20 8. Secretar ştiinţific al consiliului facultăţi 10 15 9. Director de departament 20 2510. Şef de catedră 20 25──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────--------- *) Indemnizaţia se calculează conform art. 91 alin. (1) din Legeanr. 128/1997, cu modificările şi completările ulterioare.2. Funcţiile didactice din învăţământul gimnazial, profesional, liceal, de maiştri şi alte unităţi*)────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Indemnizaţia de conducere înNr. procente din salariul de bazăcrt. Funcţia - % - ────────────────────────────── minim maxim────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 1. Director de şcoală sau de liceu 25 35 2. Director adjunct de şcoală sau de liceu 20 25 3. Director (educatoare, învăţător sau institutor) 15 25 4. Directorul Casei Corpului Didactic**) 25 35──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────----------- *) Se calculează la salariul de bază al funcţiei didactice. **) Se calculează la salariul de bază al funcţiei didactice şi se aplicăinclusiv la judeţele-pilot.3. Funcţiile didactice din unităţile de învăţământ ale judeţelor-pilot *)────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Indemnizaţia de conducere înNr. procente din salariul de bază**)crt. Funcţia - % - ────────────────────────────── maxim────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 1. Director al unităţii de învăţământ până la 50 2. Director adjunct al unităţii de învăţământ până la 40──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────--------- *) Indemnizaţia se calculează conform prevederilor art. 51 alin. (1^1)şi (2) din Legea nr. 128/1997, cu modificările şi completările ulterioare. **) Salariul de bază stabilit conform art. 51 alin. (1) din Legeanr. 128/1997, cu modificările şi completările ulterioare.4. Alte funcţii specifice din instituţiile de învăţământ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Indemnizaţia de conducere înNr. procente din salariul de bazăcrt. Funcţia - % - ────────────────────────────── limita maximă────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 1. Secretar-şef instituţie învăţământ superior 30 2. Secretar-şef facultate 25 3. Secretar-şef*) 20──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────--------- *) Se utilizează la centre bugetare, grupuri şcolare sau la unităţileşcolare stabilite de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului.----------Anexa 4 a fost înlocuită cu anexa 4 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 151 din 10 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 759 din 11 noiembrie 2008, conform pct. 10 al art. I din acelaşi act normativ. + Anexa 5*)Indemnizaţii şi sporuri pentru îndeplinirea unor activităţi specifice învăţământului1. Indemnizaţii pentru îndeplinirea unor sarcini, activităţi şi responsabilităţi suplimentare funcţiei de bază didactice de predare, care fac parte din salariul de bază, stabilite potrivit art. 51 alin. (4) din Legea nr. 128/1997, privind Statutul personalului didactic, cu modificările şi completările ulterioare.Învăţământul gimnazial, profesional, liceal şi de maiştri────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Indemnizaţia în procenteNr. din salariul de bazăcrt. Funcţia - % - ─────────────────────── limita maximă──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────1. Diriginte, învăţător, institutor şi educatoare*) 10% din salariul de bază al funcţiei didactice deţinute──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────------------ *) Cu excepţia situaţiilor prevăzute la art. 45 alin. (2) şi (3) dinLegea nr. 128/1997, cu modificările şi completările ulterioare.2. Indemnizaţii şi sporuri pentru activităţi prestate în afara obligaţiilor funcţiei de bază şi care nu fac parte din salariul de bază────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 1. Indemnizaţiile pentru activitatea preşedinţilor comisiilor de bacalaureat se stabilesc prin ordin al ministrului, fără a depăşi salariul de bază al funcţiei didactice (grilă). Preşedintele comisiei de bacalaureat poate fi: cadru didactic universitar care deţine titlul ştiinţific de doctor, inspector şcolar, director de liceu, cu gradul didactic I 2. Personalul didactic desemnat să conducă un spor de 10-25% din salariul şi să realizeze practica pedagogică de bază lunar al funcţiei didactice în care este încadrat, calculat în raport cu numărul elevilor sau al studenţilor practicanţi──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────----------Anexa 5 a fost înlocuită cu anexa 5 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 151 din 10 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 759 din 11 noiembrie 2008, conform pct. 10 al art. I din acelaşi act normativ. + Anexa 1.1aValoarea coeficientului de multiplicare 1,000 ianuarie-februarie 2009 = 266,026 leiCoeficienţii de multiplicare pentru personalul didactic din învăţământul universitar*Font 7*┌────┬─────────┬─────────┬─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐│Nr. │Funcţia*)│Nivelul │ Vechime în învăţământ ││crt.│ │studiilor├───────┬──────┬───────┬────────┬────────┬─────────┬─────────┬─────────┬─────────┬────────┤│ │ │ Monedă │până la│ 3-6 │ 6-10 │10-15 │15-20 │20-25 │25-30 │30-35 │35-40 │peste ││ │ │ │ 3 ani │ ani │ ani │ ani │ ani │ ani │ ani │ ani │ ani │40 ani ││ │ │ ├───────┼──────┼───────┼────────┼────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────────┼────────┤│ │ │ │min./ │min./ │min./ │min./ │min./ │min./ │min./ │min./ │min./ │min./ ││ │ │ │max │max │max │max │max │max │max │max │max │max │├────┼─────────┼─────────┼───────┼──────┼───────┼────────┼────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────────┼────────┤│ 1 │Profesor │ S │ - │ - │ - │ 10,965 │ 11,678 │ 12,311 │ 13,073 │ 14,066 │ 15,127 │ 16,257 ││ │universi-│ │ - │ - │ - │ 21,607 │ 22,366 │ 23,436 │ 24,427 │ 26,284 │ 28,267 │ 30,379 ││ │tar │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │└────┴─────────┴─────────┴───────┴──────┴───────┴────────┴────────┴─────────┴─────────┴─────────┴─────────┴────────┘ Notă

──────────----------Anexa 1.1a a fost introdusă de pct. 11 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 151 din 10 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 759 din 11 noiembrie 2008, având conţinutul anexei 1.1a din acelaşi act normativ. + Anexa 1.1bValoarea coeficientului de multiplicare 1,000 septembrie-decembrie 2009 = 266,026 leiCoeficienţii de multiplicare pentru personalul didactic din învăţământul universitar*Font 7*┌────┬─────────┬─────────┬─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐│Nr. │Funcţia*)│Nivelul │ Vechime în învăţământ ││crt.│ │studiilor├───────┬──────┬───────┬────────┬────────┬─────────┬─────────┬─────────┬─────────┬────────┤│ │ │ Monedă │până la│ 3-6 │ 6-10 │10-15 │15-20 │20-25 │25-30 │30-35 │35-40 │peste ││ │ │ │ 3 ani │ ani │ ani │ ani │ ani │ ani │ ani │ ani │ ani │40 ani ││ │ │ ├───────┼──────┼───────┼────────┼────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────────┼────────┤│ │ │ │min./ │min./ │min./ │min./ │min./ │min./ │min./ │min./ │min./ │min./ ││ │ │ │max │max │max │max │max │max │max │max │max │max │├────┼─────────┼─────────┼───────┼──────┼───────┼────────┼────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────────┼────────┤│ 1 │Profesor │ S │ - │ - │ - │ 10,965 │ 11,678 │ 12,311 │ 13,073 │ 14,066 │ 15,127 │ 16,257 ││ │universi-│ │ - │ - │ - │ 21,607 │ 22,366 │ 23,436 │ 24,427 │ 26,284 │ 28,267 │ 30,379 ││ │tar │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │└────┴─────────┴─────────┴───────┴──────┴───────┴────────┴────────┴─────────┴─────────┴─────────┴─────────┴────────┘ Notă

──────────----------Anexa 1.1b a fost introdusă de pct. 11 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 151 din 10 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 759 din 11 noiembrie 2008, având conţinutul anexei 1.1b din acelaşi act normativ. + Anexa 1.2aValoarea coeficientului de multiplicare 1,000 ianuarie-februarie 2009 = 299,933 leiCoeficienţii de multiplicare pentru personalul didactic din învăţământul universitar*Font 7*┌────┬─────────┬─────────┬────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐│Nr. │Funcţia*)│Nivelul │ Vechime în învăţământ ││crt.│ │studiilor├───────┬─────────┬─────────┬───────┬───────┬───────┬───────┬─────────┬─────────┬────────┤│ │ │ Monedă │până la│ 3-6 │ 6-10 │10-15 │15-20 │20-25 │25-30 │30-35 │35-40 │peste ││ │ │ │ 3 ani │ ani │ ani │ ani │ ani │ ani │ ani │ ani │ ani │40 ani ││ │ │ ├───────┼─────────┼─────────┼───────┼───────┼───────┼───────┼─────────┼─────────┼────────┤│ │ │ │min./x │min./ │min./ │min./ │min./ │min./ │min./ │min./ │min./ │min./ ││ │ │ │max │max │ │max │max │max │max │max │max │max │├────┼─────────┼─────────┼───────┼─────────┼─────────┼───────┼───────┼───────┼───────┼─────────┼─────────┼────────┤│ 1 │Conferen-│ S │ - │ - │ 5,591 │ 6,753 │ 7,253 │ 7,529 │ 7,945 │ 8,193 │ 8,691 │ 8,857 ││ │ţiar │ │ - │ - │ 9,717 │11,471 │11,501 │11,611 │11,718 │12,125 │12,555 │13,004 ││ │universi-│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ │tar │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │├────┼─────────┼─────────┼───────┼─────────┼─────────┼───────┼───────┼───────┼───────┼─────────┼─────────┼────────┤│ 2 │Şef │ S │ - │ 5,203 │ 5,286 │ 5,868 │ 5,978 │ 6,034 │ 6,161 │ 6,576 │ 6,854 │ - ││ │lucrări │ │ - │ 7,848 │ 7,992 │ 8,92 │ 9,017 │ 9,047 │ 9,086 │ 9,494 │ 9,966 │ - ││ │(lector │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ │universi-│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ │tar) │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │├────┼─────────┼─────────┼───────┼─────────┼─────────┼───────┼───────┼───────┼───────┼─────────┼─────────┼────────┤│ 3 │Asistent │ S │ 4,716 │ 4,788 │ 4,871 │ 5,453 │ 5,480 │ 5,507 │ 5,536 │ 5,563 │ 5,591 │ - ││ │universi-│ │ 6,185 │ 6,231 │ 6,24 │ 6,954 │ 7,047 │ 7,088 │ 7,179 │ 7,477 │ 7,792 │ - ││ │tar │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │├────┼─────────┼─────────┼───────┼─────────┼─────────┼───────┼───────┼───────┼───────┼─────────┼─────────┼────────┤│ 4 │Prepara- │ S │ 4,328 │ 4,405**)│ 4,483**)│ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - ││ │tor │ │ 6,085 │ 6,190**)│ 6,243**)│ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - ││ │universi-│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ │tar │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │└────┴─────────┴─────────┴───────┴─────────┴─────────┴───────┴───────┴───────┴───────┴─────────┴─────────┴────────┘ Notă

**) Pentru preparatorii din domeniul medical.
──────────----------Anexa 1.2a a fost introdusă de pct. 11 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 151 din 10 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 759 din 11 noiembrie 2008, având conţinutul anexei 1.2a din acelaşi act normativ. + Anexa 1.2bValoarea coeficientului de multiplicare 1,000 septembrie-decembrie 2009 = 299,933 leiCoeficienţii de multiplicare pentru personalul didactic din învăţământul universitar*Font 7*┌────┬─────────┬─────────┬────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐│Nr. │Funcţia*)│Nivelul │ Vechime în învăţământ ││crt.│ │studiilor├───────┬─────────┬─────────┬───────┬───────┬───────┬───────┬─────────┬─────────┬────────┤│ │ │ Monedă │până la│ 3-6 │ 6-10 │10-15 │15-20 │20-25 │25-30 │30-35 │35-40 │peste ││ │ │ │ 3 ani │ ani │ ani │ ani │ ani │ ani │ ani │ ani │ ani │40 ani ││ │ │ ├───────┼─────────┼─────────┼───────┼───────┼───────┼───────┼─────────┼─────────┼────────┤│ │ │ │min./x │min./ │min./ │min./ │min./ │min./ │min./ │min./ │min./ │min./ ││ │ │ │max │max │ │max │max │max │max │max │max │max │├────┼─────────┼─────────┼───────┼─────────┼─────────┼───────┼───────┼───────┼───────┼─────────┼─────────┼────────┤│ 1 │Conferen-│ S │ - │ - │ 5,668 │ 6,832 │ 7,253 │ 7,529 │ 7,945 │ 8,193 │ 8,691 │ 8,857 ││ │ţiar │ │ - │ - │ 9,717 │11,471 │11,501 │11,611 │11,718 │12,125 │12,555 │13,004 ││ │universi-│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ │tar │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │├────┼─────────┼─────────┼───────┼─────────┼─────────┼───────┼───────┼───────┼───────┼─────────┼─────────┼────────┤│ 2 │Şef │ S │ - │ 5,334 │ 5,418 │ 6,000 │ 6,018 │ 6,034 │ 6,161 │ 6,576 │ 6,854 │ - ││ │lucrări │ │ - │ 7,848 │ 7,992 │ 8,92 │ 9,017 │ 9,047 │ 9,086 │ 9,494 │ 9,966 │ - ││ │(lector │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ │universi-│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ │tar) │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │├────┼─────────┼─────────┼───────┼─────────┼─────────┼───────┼───────┼───────┼───────┼─────────┼─────────┼────────┤│ 3 │Asistent │ S │ 5,151 │ 5,301 │ 5,434 │ 5,453 │ 5,480 │ 5,507 │ 5,536 │ 5,563 │ 5,591 │ - ││ │universi-│ │ 6,185 │ 6,231 │ 6,24 │ 6,954 │ 7,047 │ 7,088 │ 7,179 │ 7,477 │ 7,792 │ - ││ │tar │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │├────┼─────────┼─────────┼───────┼─────────┼─────────┼───────┼───────┼───────┼───────┼─────────┼─────────┼────────┤│ 4 │Prepara- │ S │ 5,000 │ 5,041**)│ 5,084**)│ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - ││ │tor │ │ 6,085 │ 6,190**)│ 6,243**)│ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - ││ │universi-│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ │tar │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │└────┴─────────┴─────────┴───────┴─────────┴─────────┴───────┴───────┴───────┴───────┴─────────┴─────────┴────────┘ Notă

──────────----------Anexa 1.2b a fost introdusă de pct. 11 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 151 din 10 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 759 din 11 noiembrie 2008, având conţinutul anexei 1.2b din acelaşi act normativ. + Anexa 2aValoarea coeficientului de multiplicare 1,000 ianuarie-februarie 2009 = 299,933 leiCoeficienţii de multiplicare pentru personalul didactic din învăţământul preuniversitar*Font 7*┌────┬─────────┬─────────┬──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐│Nr. │Funcţia*)│Nivelul │ Vechimea în învăţământ ││crt.│ │studiilor├───────┬────────┬────────┬───────┬───────┬───────┬──────┬──────┬──────┬───────┬───────┤│ │ │ │până la│ 2-6 │ 6-10 │10-14 │14-18 │18-22 │22-25 │25-30 │30-35 │ 35-40 │peste ││ │ │ │ 2 ani │ ani │ ani │ ani │ ani │ ani │ ani │ ani │ ani │ ani │40 ani ││ │ │ ├───────┼────────┼────────┼───────┼───────┼───────┼──────┼──────┼──────┼───────┼───────┤│ │ │ │min./ │min./ │min./ │min./ │min./ │min./ │min./ │min./ │min./ │min./ │min./ ││ │ │ │max │max │max │max │max │max │max │max │max │max │max │├────┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼────────┼───────┼───────┼───────┼──────┼──────┼──────┼───────┼───────┤│ 1 │Profesor │ S │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ │- cu grad│ │ - │ - │ 4,722 │ 5,373│ 5,593│ 5,718 │ 6,031│ 6,308│ 6,620│ 6,965 │ 7,315││ │didactic │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ │I │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ ├─────────┤ ├───────┼────────┼────────┼───────┼───────┼───────┼──────┼──────┼──────┼───────┼───────┤│ │- cu grad│ │ - │ 3,965 │ 4,043 │ 4,610│ 4,703│ 4,891 │ 5,146│ 5,407│ 5,601│ 5,852 │ 6,097││ │didactic │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ │II │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ ├─────────┤ ├───────┼────────┼────────┼───────┼───────┼───────┼──────┼──────┼──────┼───────┼───────┤│ │- defini-│ │ - │ 3,808 │ 3,855 │ 4,374│ 4,437│ 4,562 │ 4,912│ 5,057│ 5,314│ 5,553 │ 5,789││ │tiv │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ ├─────────┤ ├───────┼────────┼────────┼───────┼───────┼───────┼──────┼──────┼──────┼───────┼───────┤│ │- debu- │ │ 3,782│ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - ││ │tant │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │├────┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼────────┼───────┼───────┼───────┼──────┼──────┼──────┼───────┼───────┤│ 2 │Profesor │ SSD │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ │- cu grad│ │ - │ - │ 4,043 │ 4,510│ 4,682│ 4,808 │ 5,063│ 5,376│ 5,595│ 5,877 │ 6,190││ │didactic │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ │I │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ ├─────────┤ ├───────┼────────┼────────┼───────┼───────┼───────┼──────┼──────┼──────┼───────┼───────┤│ │- cu grad│ │ - │ 3,636 │ 3,709 │ 4,173│ 4,361│ 4,456 │ 4,758│ 4,985│ 5,238│ 5,489 │ 5,716││ │didactic │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ │II │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ ├─────────┤ ├───────┼────────┼────────┼───────┼───────┼───────┼──────┼──────┼──────┼───────┼───────┤│ │- defini-│ │ - │ 3,625 │ 3,652 │ 4,017│ 4,079│ 4,173 │ 4,298│ 4,466│ 4,659│ 4,857 │ 5,170││ │tiv │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ ├─────────┤ ├───────┼────────┼────────┼───────┼───────┼───────┼──────┼──────┼──────┼───────┼───────┤│ │- debu- │ │ 3,600│ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - ││ │tant │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │├────┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼────────┼───────┼───────┼───────┼──────┼──────┼──────┼───────┼───────┤│ 3 │Institu- │ S │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ │tor I │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ │- cu grad│ │ - │ - │ 3,965 │ 4,431│ 4,604│ 4,730 │ 4,985│ 5,298│ 5,517│ 5,799 │ 6,112││ │didactic │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ │I │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ ├─────────┤ ├───────┼────────┼────────┼───────┼───────┼───────┼──────┼──────┼──────┼───────┼───────┤│ │- cu grad│ │ - │ 3,568 │ 3,604 │ 4,064│ 4,127│ 4,315 │ 4,502│ 4,732│ 4,956│ 5,207 │ 5,431││ │didactic │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ │II │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ ├─────────┤ ├───────┼────────┼────────┼───────┼───────┼───────┼──────┼──────┼──────┼───────┼───────┤│ │- defini-│ │ - │ 3,401 │ 3,443 │ 3,939│ 4,001│ 4,095 │ 4,315│ 4,387│ 4,568│ 4,813 │ 5,063││ │tiv │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ ├─────────┤ ├───────┼────────┼────────┼───────┼───────┼───────┼──────┼──────┼──────┼───────┼───────┤│ │- debu- │ │ 3,338│ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ ││ │tant │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │├────┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼────────┼───────┼───────┼───────┼──────┼──────┼──────┼───────┼───────┤│ 4 │Institu- │ SSD │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ │tor II │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ │- cu grad│ │ - │ - │ 3,840 │ 4,291│ 4,416│ 4,578 │ 4,859│ 5,141│ 5,424│ 5,643 │ 5,955││ │didactic │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ │I │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ ├─────────┤ ├───────┼────────┼────────┼───────┼───────┼───────┼──────┼──────┼──────┼───────┼───────┤│ │- cu grad│ │ - │ 3,459 │ 3,526 │ 3,939│ 4,001│ 4,127 │ 4,315│ 4,544│ 4,732│ 5,019 │ 5,243││ │didactic │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ │II │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ ├─────────┤ ├───────┼────────┼────────┼───────┼───────┼───────┼──────┼──────┼──────┼───────┼───────┤│ │- defini-│ │ - │ 3,355 │ 3,380 │ 3,876│ 3,939│ 4,001 │ 4,220│ 4,262│ 4,456│ 4,654 │ 4,873││ │tiv │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ ├─────────┤ ├───────┼────────┼────────┼───────┼───────┼───────┼──────┼──────┼──────┼───────┼───────┤│ │- debu- │ │ 3,235│ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - ││ │tant │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │├────┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼────────┼───────┼───────┼───────┼──────┼──────┼──────┼───────┼───────┤│ 5 │Învăţător│ M │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ │educa- │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ │toare, │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ │educator,│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ │maistru- │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ │instruc- │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ │tor │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ │- cu grad│ │ - │ - │ 3,714 │ 4,103│ 4,291│ 4,385 │ 4,688│ 4,954│ 5,236│ 5,485 │ 5,705││ │didactic │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ │I │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ ├─────────┤ ├───────┼────────┼────────┼───────┼───────┼───────┼──────┼──────┼──────┼───────┼───────┤│ │- cu grad│ │ - │ 3,396 │ 3,505 │ 3,891│ 3,939│ 4,022 │ 4,127│ 4,382│ 4,565│ 4,783 │ 5,055││ │didactic │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ │II │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ ├─────────┤ ├───────┼────────┼────────┼───────┼───────┼───────┼──────┼──────┼──────┼───────┼───────┤│ │- defini-│ │ - │ 3,281 │ 3,307 │ 3,782│ 3,829│ 3,923 │ 4,064│ 4,121│ 4,287│ 4,528 │ 4,743││ │tiv │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ ├─────────┤ ├───────┼────────┼────────┼───────┼───────┼───────┼──────┼──────┼──────┼───────┼───────┤│ │- debu- │ │ 3,229│ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - ││ │tant │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │├────┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼────────┼───────┼───────┼───────┼──────┼──────┼──────┼───────┼───────┤│ 6 │Profesor,│ M │ 2,242│ 2,321 │ 2,373 │ 2,817│ 2,869│ 2,921 │ 2,973│ 3,026│ 3,078│ 3,182 │ 3,350││ │învăţator│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ │maistru │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ │instruc- │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ │tor, cu │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ │studii de│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ │nivel li-│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ │ceal, fă-│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ │ră pregă-│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ │tire de │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ │speciali-│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ │tate*) │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │└────┴─────────┴─────────┴───────┴────────┴────────┴───────┴───────┴───────┴──────┴──────┴──────┴───────┴───────┘ Notă

──────────----------Anexa 2a a fost introdusă de pct. 11 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 151 din 10 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 759 din 11 noiembrie 2008, având conţinutul anexei 2a din acelaşi act normativ. + Anexa 2bValoarea coeficientului de multiplicare 1,000 septembrie - decembrie 2009 = 299,933 lei*Font 7*┌────┬─────────┬─────────┬────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐│Nr. │FUNCŢIA*)│ Nivelul │ Vechime în învăţământ ││crt.│ │studiilor├─────────┬──────────┬─────────┬─────────┬─────────┬────────┬────────┬────────┬────────┬────────┬────────┤│ │ │ │până la │ 2-6 ani │ 6-10 ani│10-14 ani│14-18 ani│18-22 │22-25 │25-30 │30-35 │ 35-40 │peste ││ │ │ │ 2 ani │ │ │ │ │ ani │ ani │ ani │ ani │ ani │40 ani │├────┼─────────┼─────────┼─────────┼──────────┼─────────┼─────────┼─────────┼────────┼────────┼────────┼────────┼────────┼────────┤│ 1 │Profesor │ S │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ │- cu grad│ │ - │ - │ 5,334 │ 6,001 │ 6,134 │ 6,251 │ 6,401 │ 6,641 │ 6,954 │ 7,301 │ 7,651 ││ │didactic │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ │I │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ ├─────────┤ ├─────────┼──────────┼─────────┼─────────┼─────────┼────────┼────────┼────────┼────────┼────────┼────────┤│ │- cu grad│ │ - │ 4,684 │ 4,751 │ 5,334 │ 5,434 │ 5,534 │ 5,634 │ 5,707 │ 5,901 │ 6,154 │ 6,398 ││ │didactic │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ │II │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ ├─────────┤ ├─────────┼──────────┼─────────┼─────────┼─────────┼────────┼────────┼────────┼────────┼────────┼────────┤│ │- defini-│ │ - │ 4,677 │ 4,701 │ 5,267 │ 5,271 │ 5,297 │ 5,381 │ 5,557 │ 5,627 │ 5,854 │ 6,091 ││ │tiv │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ ├─────────┤ ├─────────┼──────────┼─────────┼─────────┼─────────┼────────┼────────┼────────┼────────┼────────┼────────┤│ │- debu- │ │ 4,667 │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - ││ │tant │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │├────┼─────────┼─────────┼─────────┼──────────┼─────────┼─────────┼─────────┼────────┼────────┼────────┼────────┼────────┼────────┤│ 2 │Profesor │ SSD │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ │- cu grad│ │ - │ - │ 4,701 │ 5,217 │ 5,267 │ 5,317 │ 5,501 │ 5,677 │ 5,897 │ 6,178 │ 6,491 ││ │didactic │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ │I │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ ├─────────┤ ├─────────┼──────────┼─────────┼─────────┼─────────┼────────┼────────┼────────┼────────┼────────┼────────┤│ │- cu grad│ │ - │ 4,267 │ 4,284 │ 4,734 │ 4,767 │ 4,867 │ 5,067 │ 5,287 │ 5,541 │ 5,791 │ 6,018 ││ │didactic │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ │II │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ ├─────────┤ ├─────────┼──────────┼─────────┼─────────┼─────────┼────────┼────────┼────────┼────────┼────────┼────────┤│ │- defini-│ │ - │ 4,234 │ 4,267 │ 4,617 │ 4,634 │ 4,661 │ 4,701 │ 4,734 │ 4,927 │ 5,124 │ 5,437 ││ │tiv │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ ├─────────┤ ├─────────┼──────────┼─────────┼─────────┼─────────┼────────┼────────┼────────┼────────┼────────┼────────┤│ │- debu- │ │ 4,200 │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - ││ │tant │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │├────┼─────────┼─────────┼─────────┼──────────┼─────────┼─────────┼─────────┼────────┼────────┼────────┼────────┼────────┼────────┤│ 3 │Institu- │ S │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ │tor I │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ │- cu grad│ │ - │ - │ 4,601 │ 5,101 │ 5,134 │ 5,231 │ 5,454 │ 5,601 │ 5,817 │ 6,101 │ 6,414 ││ │didactic │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ │I │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ ├─────────┤ ├─────────┼──────────┼─────────┼─────────┼─────────┼────────┼────────┼────────┼────────┼────────┼────────┤│ │- cu grad│ │ - │ 4,167 │ 4,200 │ 4,701 │ 4,734 │ 4,817 │ 4,971 │ 5,034 │ 5,257 │ 5,507 │ 5,731 ││ │didactic │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ │II │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ ├─────────┤ ├─────────┼──────────┼─────────┼─────────┼─────────┼────────┼────────┼────────┼────────┼────────┼────────┤│ │- defini-│ │ - │ 4,034 │ 4,067 │ 4,617 │ 4,634 │ 4,651 │ 4,667 │ 4,687 │ 4,871 │ 5,114 │ 5,364 ││ │tiv │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ ├─────────┤ ├─────────┼──────────┼─────────┼─────────┼─────────┼────────┼────────┼────────┼────────┼────────┼────────┤│ │- debu- │ │ 4,000 │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - ││ │tant │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │├────┼─────────┼─────────┼─────────┼──────────┼─────────┼─────────┼─────────┼────────┼────────┼────────┼────────┼────────┼────────┤│ 4 │Institu- │ SSD │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ │tor II │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ │- cu grad│ │ - │ - │ 4,467 │ 4,951 │ 5,004 │ 5,067 │ 5,294 │ 5,474 │ 5,757 │ 5,978 │ 6,291 ││ │didactic │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ │I │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ ├─────────┤ ├─────────┼──────────┼─────────┼─────────┼─────────┼────────┼────────┼────────┼────────┼────────┼────────┤│ │- cu grad│ │ - │ 4,034 │ 4,067 │ 4,501 │ 4,551 │ 4,661 │ 4,751 │ 4,844 │ 5,034 │ 5,321 │ 5,544 ││ │didactic │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ │II │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ ├─────────┤ ├─────────┼──────────┼─────────┼─────────┼─────────┼────────┼────────┼────────┼────────┼────────┼────────┤│ │- defini-│ │ - │ 3,900 │ 3,934 │ 4,467 │ 4,484 │ 4,501 │ 4,534 │ 4,564 │ 4,757 │ 4,954 │ 5,174 ││ │tiv │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ ├─────────┤ ├─────────┼──────────┼─────────┼─────────┼─────────┼────────┼────────┼────────┼────────┼────────┼────────┤│ │- debu- │ │ 3,867 │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - ││ │tant │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │├────┼─────────┼─────────┼─────────┼──────────┼─────────┼─────────┼─────────┼────────┼────────┼────────┼────────┼────────┼────────┤│ 5 │Învăţător│ M │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ │educa- │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ │toare, │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ │educator,│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ │maistru- │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ │instruc- │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ │tor │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ │- cu grad│ │ - │ - │ 4,300 │ 4,734 │ 4,827 │ 4,887 │ 5,124 │ 5,287 │ 5,571 │ 5,821 │ 6,041 ││ │didactic │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ │I │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ ├─────────┤ ├─────────┼──────────┼─────────┼─────────┼─────────┼────────┼────────┼────────┼────────┼────────┼────────┤│ │- cu grad│ │ - │ 4,000 │ 4,040 │ 4,434 │ 4,467 │ 4,534 │ 4,617 │ 4,684 │ 4,867 │ 5,084 │ 5,357 ││ │didactic │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ │II │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ ├─────────┤ ├─────────┼──────────┼─────────┼─────────┼─────────┼────────┼────────┼────────┼────────┼────────┼────────┤│ │- defini-│ │ - │ 3,884 │ 3,934 │ 4,467 │ 4,501 │ 4,534 │ 4,567 │ 4,617 │ 4,667 │ 4,864 │ 5,077 ││ │tiv │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ ├─────────┤ ├─────────┼──────────┼─────────┼─────────┼─────────┼────────┼────────┼────────┼────────┼────────┼────────┤│ │- debu- │ │ 3,834 │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - ││ │tant │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │├────┼─────────┼─────────┼─────────┼──────────┼─────────┼─────────┼─────────┼────────┼────────┼────────┼────────┼────────┼────────┤│ 6 │Profesor,│ M │ 2,877 │ 2,923 │ 2,940 │ 3,317 │ 3,370 │ 3,424 │ 3,440 │ 3,494 │ 3,514 │ 3,584 │ 3,717 ││ │învăţator│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ │maistru │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ │instruc- │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ │tor, cu │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ │studii de│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ │nivel li-│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ │ceal, fă-│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ │ră pregă-│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ │tire de │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ │speciali-│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ │tate*) │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │└────┴─────────┴─────────┴─────────┴──────────┴─────────┴─────────┴─────────┴────────┴────────┴────────┴────────┴────────┴────────┘ Notă

──────────----------Anexa 2b a fost introdusă de pct. 11 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 151 din 10 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 759 din 11 noiembrie 2008, având conţinutul anexei 2a din acelaşi act normativ. + Anexa 3aValoarea coeficientului de multiplicare 1,000 ianuarie-februarie 2009 = 299,933 leiCoeficienţi de multiplicare pentru funcţiile didactice auxiliare din învăţământ*)──────────────────────────────────────────────────────────┬────────┬──────┬─────Nr. Funcţia │Nivelul │minim │maximcrt. │studii- ├──────┼───── │lor**) │ │──────────────────────────────────────────────────────────┴────────┴──────┴───── Funcţii de executie pe grade si trepte profesionale 1 Bibliotecar, documentarist, redactor gradul IA***) S 3,621 5,327 2 Bibliotecar, documentarist, redactor gradul I S 3,249 5,172 3 Bibliotecar, documentarist, redactor gradul II S 2,695 4,967 4 Bibliotecar, documentarist, redactor gradul III S 2,571 3,820 5 Bibliotecar, documentarist, redactor debutant S 2,368 6 Bibliotecar, documentarist, redactor gradul I SSD 3,054 4,488 7 Bibliotecar, documentarist, redactor gradul II SSD 2,624 4,029 8 Bibliotecar, documentarist, redactor gradul III SSD 2,568 3,533 9 Bibliotecar, documentarist, redactor debutant SSD 2,332 10 Informatician gradul IA S 3,823 5,467 11 Informatician gradul I S 3,440 5,310 12 Informatician gradul II S 3,004 5,058 13 Informatician gradul III S 2,531 3,928 14 Informatician gradul IV S 2,415 3,557 15 Informatician debutant S 2,368 16 Informatician gradul I SSD 2,902 4,488 17 Informatician gradul II SSD 2,692 4,029 18 Informatician gradul III SSD 2,405 3,533 19 Informatician debutant SSD 2,332 20 Instructor-animator gradul I S 2,772 3,780 21 Instructor-animator gradul II S 2,487 3,275 22 Instructor-animator gradul III S 2,415 2,995 23 Instructor-animator debutant S 2,368 24 Instructor-animator gradul I SSD 2,601 3,478 25 Instructor-animator gradul II SSD 2,431 3,025 26 Instructor-animator gradul III SSD 2,378 2,644 27 Instructor-animator debutant SSD 2,332 28 Asistent social gradul I S 3,023 4,082 29 Asistent social gradul II S 2,521 3,427 30 Asistent social gradul III S 2,415 3,043 31 Asistent social debutant S 2,368 32 Asistent social gradul I SSD 2,523 3,416 33 Asistent social gradul II SSD 2,337 2,955 34 Asistent social debutant SSD 2,322 35 Corepetitor gradul I S 2,772 3,780 36 Corepetitor gradul II S 2,487 3,275 37 Corepetitor gradul III S 2,415 2,995 38 Corepetitor debutant S 2,368 39 Corepetitor gradul I SSD 2,601 3,478 40 Corepetitor gradul II SSD 2,431 3,025 41 Corepetitor gradul III SSD 2,378 2,762 42 Corepetitor debutant SSD 2,332 43 Secretar IA ****) S 3,716 5,467 44 Secretar I ******) S 3,337 5,310 45 Secretar II ******) S 2,849 5,058 46 Secretar III ******) S 2,531 3,928 47 Secretar IV ******) S 2,415 3,557 48 Secretar debutant ******) S 2,368 49 Secretar I ******) SSD 2,637 4,609 50 Secretar II ******) SSD 2,495 4,121 51 Secretar III ******) SSD 2,414 3,601 52 Secretar IV ******) SSD 2,368 2,938 53 Secretar debutant ******) SSD 2,322 54 Secretar I A******) M 2,388 3,954 55 Secretar I ******) M 2,347 3,603 56 Secretar II ******) M 2,305 3,192 57 Secretar III ******) M 2,262 2,860 58 Secretar debutant ******) M 2,217 59 Bibliotecar, documentarist, redactor IA PL/M 2,325 3,851 60 Bibliotecar, documentarist, redactor I PL/M 2,283 3,506 61 Bibliotecar, documentarist, redactor II PL/M 2,241 3,105 62 Bibliotecar, documentarist, redactor debutant PL/M 2,217 63 Informatician IA PL/M 2,388 3,954 64 Informatician I PL/M 2,347 3,603 65 Informatician II PL/M 2,305 3,192 66 Informatician III PL/M 2,262 2,860 67 Informatician debutant PL/M 2,217 68 Instructor-animator IA M 2,325 2,996 69 Instructor-animator I M 2,283 2,599 70 Instructor-animator II M 2,241 2,358 71 Instructor-animator debutant M 2,217 0,000 72 Instructor de educaţie extraşcolară IA M 2,388 3,077 73 Instructor de educaţie extraşcolară I M 2,347 2,822 74 Instructor de educaţie extraşcolară II M 2,305 2,475 75 Instructor de educaţie extraşcolară III M 2,262 2,351 76 Instructor de educaţie extraşcolară debutant M 2,217 77 Asistent social I PL/M 2,545 3,445 78 Asistent social II PL/M 2,283 2,943 79 Asistent social III PL/M 2,241 2,504 80 Asistent social debutant PL/M 2,217 81 Corepetitor I M 2,325 2,645 82 Corepetitor II M 2,283 2,402 83 Corepetitor III M 2,241 2,329 84 Corepetitor debutant M 2,217 85 Tehnician IA*****) M 2,388 3,628 86 Tehnician I*****) M 2,347 3,463 87 Tehnician II*****) M 2,305 3,144 88 Tehnician III*****) M 2,262 2,927 89 Tehnician debutant*****) M 2,217 90 Laborant IA S 3,465 4,704 91 Laborant I S 3,104 4,235 92 Laborant II S 2,592 3,892 93 Laborant I SSD 2,349 4,166 94 Laborant II SSD 2,337 3,834 95 Laborant III SSD 2,322 3,395 96 Laborant I PL/M 2,262 3,235 97 Laborant II PL/M 2,220 2,871 98 Laborant debutant PL/M 2,197 99 Pedagog scolar IA S 3,465 4,704100 Pedagog scolar I S 3,104 4,235101 Pedagog scolar II S 2,592 3,892102 Pedagog scolar I SSD 2,349 4,166103 Pedagog scolar II SSD 2,337 3,834104 Pedagog scolar III SSD 2,322 3,395105 Pedagog scolar IA M 2,262 3,028106 Pedagog scolar I M 2,220 2,711107 Pedagog scolar II M 2,197108 Analist, programator, inginer sistem; IA S 3,126 5,959109 Analist, programator, inginer sistem; I S 2,820 5,644110 Analist, programator, inginer sistem; II S 2,555 4,940111 Analist, programator, inginer sistem; III S 2,483 4,247112 Analist, programator, inginer sistem; IV S 2,415 3,779113 Analist, programator, inginer sistem; deb. S 2,368114 Analist (programator) ajutor; IA M 2,388 3,954115 Analist (programator) ajutor; I M 2,347 3,603116 Analist (programator) ajutor; II M 2,305 3,192117 Analist (programator) ajutor; III M 2,262 2,860118 Analist (programator) ajutor; debutant M 2,217119 Operator, controlor date; I M 2,388 3,666120 Operator, controlor date; II M 2,347 3,250121 Operator, controlor date; III M 2,305 2,913122 Operator, controlor date; IV M 2,262 2,589123 Operator, controlor date; debutant M 2,217124 Maestru (balet-dans,corepetit.), dirij.cor; I S 3,026 6,053125 Maestru (balet-dans,corepetit.), dirij.cor; II S 2,522 5,043126 Maestru (balet-dans,corepetit.), dirij.cor; III S 2,368 4,284127 Comandant S 2,439 5,661128 Şef mecanic S 2,316 4,576129 Ofiţer punte, ofiţer mecanic, ofiţer electrician S 2,316 3,644130 Căpitan M 2,168 3,394131 Şef mecanic M 2,168 3,320132 Ofiţer punte M 2,168 3,094133 Ofiţer mecanic, ofiţer electrician M 2,168 3,017134 Şef echipaj M 2,168 3,169135 Conducător şalupă, şef timonier, ajutor ofiţer mecanic M 2,168 2,205136 Inginer gradul IA S 2,552 4,934137 Inginer gradul I S 2,495 4,628138 Inginer gradul II S 2,461 4,243139 Inginer gradul III S 2,415 3,848140 Inginer gradul debutant S 2,368141 Subinginer gradul I SSD 2,403 4,241142 Subinginer gradul II SSD 2,392 3,924143 Subinginer gradul III SSD 2,368 3,463144 Subinginer debutant SSD 2,322145 Medic primar S 3,080 6,163146 Medic specialist S 2,967 5,657147 Medic S 2,659 5,320148 Medic stagiar S 2,368149 Farmacist primar S 3,080 6,163150 Farmacist specialist S 2,686 5,374151 Farmacist S 2,415 4,480152 Farmacist stagiar S 2,368153 Dentist principal SSD 2,349 4,166154 Dentist SSD 2,337 3,834155 Dentist debutant SSD 2,322156 Tehnician dentar principal M 2,262 3,746157 Tehnician dentar M 2,220 3,410158 Tehnician dentar debutant M 2,197159 Biolog, biochimist, chimist, fizician principal S 3,080 6,163160 Biolog, biochimist, chimist, fizician specialist S 2,686 5,374161 Biolog, biochimist, chimist, fizician S 2,415 4,480162 Biolog, biochimist, chimist, fizician, debutant S 2,368163 Psiholog, sociolog principal S 2,637 5,277164 Psiholog, sociolog S 2,428 4,695165 Psiholog, sociolog debutant S 2,368166 Cercetător ştiintific principal I S 3,080 6,163167 Cercetător ştiintific principal II S 2,967 5,657168 Cercetător ştiintific principal III S 2,659 5,320169 Cercetător ştiintific S 2,413 4,665170 Asistent de cercetare ştiintifică S 2,372 4,401171 Asistent de cercetare ştiintifică stagiar S 2,326172 Asistent I M 2,325 3,851173 Asistent II M 2,283 3,506174 Asistent III M 2,241 3,105175 Asistent stagiar M 2,217176 Regizor artistic, pictor, scenograf, coregraf, consultant artistic I S 3,245 6,493177 Regizor artistic, pictor, scenograf, coregraf, consultant artistic II S 3,117 5,942178 Regizor artistic, pictor, scenograf, coregraf, consultant artistic III S 2,759 5,522179 Regizor artistic, pictor, scenograf, coregraf, consultant artistic IV S 2,531 4,893180 Regizor artistic, pictor, scenograf, coregraf, consultant artistic V S 2,415 4,129181 Regizor artistic, pictor, scenograf, coregraf, consultant artistic debutant S 2,368182 Maestru de studii (balet, canto, secretar literar muzical), operator imagine sunet I S 3,047 5,808183 Maestru de studii (balet, canto, secretar literar muzical), operator imagine, sunet II S 2,747 5,496184 Maestru de studii (balet, canto, secretar literar muzical), operator imagine, sunet III S 2,509 4,851185 Maestru de studii (balet, canto, secretar literar muzical), operator imagine, sunet IV S 2,415 4,129186 Maestru de studii (balet, canto, secretar literar muzical), operator imagine, sunet debutant S 2,368187 Maestru (balet - dans, corepetitor), maestru de studii balet; I 2,207 3,319188 Maestru (balet - dans, corepetitor), maestru de studii balet; II 2,186 2,872189 Maestru (balet - dans, corepetitor), maestru de studii balet; III 2,165 2,554190 Maestru (balet - dans, corepetitor), maestru de studii balet; debutant 2,054191 Artist plastic, machior, peruchier, monteur imagine, editor imagine I S 2,580 5,162192 Artist plastic, machior, peruchier, monteur imagine, editor imagine II S 2,439 4,414193 Artist plastic, machior, peruchier, monteur imagine, editor imagine III S 2,415 4,129194 Artist plastic, machior, peruchier, monteur imagine, editor imagine debutant S 2,368195 Artist plastic, machior, peruchier, monteur imagine, editor imagine I 2,325 3,851196 Artist plastic, mechior, peruchier, monteur imagine, editor imagine II 2,283 3,506197 Artist plastic, machior, peruchier, monteur imagine, editor imagine III 2,241 3,105198 Artist plastic, machior, peruchier, monteur imagine, editor imagine debutant 2,217199 Secretar tehnic de redacţie, traducător, tehnoredactor, corector, desenator artistic I S 2,580 5,162200 Secretar tehnic de redacţie, traducător, tehnoredactor, corector, desenator artistic II S 2,439 4,525201 Secretar tehnic de redacţie, traducător, tehnoredactor, corector, desenator artistic III S 2,415 4,371202 Secretar tehnic de redacţie, traducător, tehnoredactor, corector, desenator artistic debutant S 2,368203 Muzeograf, bibliograf I SSD 2,403 4,241204 Muzeograf, bibliograf II SSD 2,392 3,924205 Muzeograf, bibliograf III SSD 2,368 3,463206 Muzeograf, bibliograf debutant SSD 2,322207 Secretar de redacţie, tehnoredactor IA M 2,325 3,851208 Secretar de redacţie, tehnoredactor I M 2,283 3,506209 Secretar de redacţie, tehnoredactor II M 2,241 3,105210 Secretar de redacţie, tehnoredactor debutant M 2,217211 Regizor scenă (culise) I M 2,325 3,851212 Regizor scenă (culise) II M 2,283 3,506213 Regizor scenă (culise) III M 2,241 3,105214 Regizor scenă (culise) debutant M 2,217215 Căpitan secund, şef electrician, şef mecanic secund S 2,372 4,293216 Ofiţer aspirant S 2,326217 Şef staţie RTG M 2,168 3,590218 Ofiţer RTG I M 2,290 3,133219 Ofiţer RTG II M 2,262 2,860220 Ofiţer punte, ofiţer mecanic, ofiţer, dragor, aspirant M 2,168221 Medic veterinar I S 2,966 5,656222 Medic veterinar II S 2,487 4,808223 Medic veterinar III S 2,415 4,129224 Medic veterinar debutant S 2,368225 Inginer agronom, zootehnist, pedolog I S 2,486 4,805226 Inginer agronom, zootehnist, pedolog II S 2,439 4,205227 Inginer agronom, zootehnist, pedolog III S 2,415 4,129228 Inginer agronom, zootehnist, pedolog debutant S 2,368229 Conservator, restaurator, muzeograf, bibliograf IA S 3,080 6,163230 Conservator, restaurator, muzeograf, bibliograf I S 2,487 4,821231 Conservator, restaurator, muzeograf, bibliograf II S 2,415 4,371232 Conservator, restaurator, muzeograf, bibliograf debutant S 2,368233 Conservator, restaurator I SSD 2,418 4,241234 Conservator, restaurator II SSD 2,392 3,924235 Conservator, restaurator III SSD 2,368 3,463236 Conservator, restaurator debutant SSD 2,322237 Conservator, restaurator, custode sală I M 2,325 3,851238 Conservator, restaurator, custode sală II M 2,283 3,506239 Conservator, restaurator, custode sală III M 2,241 3,105240 Conservator, restaurator, custode sală debutant M 2,217241 Mânuitor carte M/G 2,168 2,422242 Administrator financiar (patrimoniu) grad I*******) S 2,730 5,387243 Administrator financiar grad I - director gen. adm. al univ. S 5,460 10,775244 Administrator financiar (patrimoniu) grad II*******) S 2,682 4,310245 Administrator financiar (patrimoniu) grad III*******) S 2,607 3,966246 Administrator financiar (patrimoniu) debutant*******) S 2,368247 Administrator financiar (patrimoniu) grad I*******) SSD 2,418 4,241248 Administrator financiar (patrimoniu) grad II*******) SSD 2,392 3,924249 Administrator financiar (patrimoniu) grad III*******) SSD 2,368 3,463250 Administrator financiar (patrimoniu) debutant*******) SSD 2,322251 Administrator financiar (patrimoniu) treapta I*******) M 2,609 3,628252 Administrator financiar (patrimoniu) treapta II*******) M 2,515 3,463253 Administrator financiar (patrimoniu) treapta III*******) M 2,425 2,862254 Administrator financiar (patrimoniu) debutant *******) M 2,217255 Antrenor categoria I 2,695 5,388256 Antrenor categoria II 2,410 4,532257 Antrenor categoria III 2,368 4,281258 Antrenor categoria IV 2,326 3,889259 Antrenor categoria V 2,282 3,402260 Antrenor debutant 2,238261 Şef atelier-scoală I M 2,477 2,871262 Şef atelier-scoală II M 2,442 2,767263 Şef atelier-scoală III M 2,432 2,582264 Instructor I M 2,476 2,688265 Instructor II M 2,454 2,550266 Model I M 2,476 2,582267 Model II M 2,454 2,550268 Supraveghetor noapte G 2,374 2,467269 Medic primar învăţământ special S 3,600 7,096270 Medic specialist învăţământ special S 2,967 5,657271 Medic învăţământ special S 2,659 5,320272 Medic stagiar învăţământ special S 2,368273 Asistent medical principal învăţământ special SSD 2,523 4,127274 Asistent medical învăţământ special SSD 2,337 3,694275 Asistent medical debutant învăţământ special SSD 2,322276 Asistent medical I învăţământ special PL/M 2,545 4,070277 Asistent medical II învăţământ special PL/M 2,283 3,636278 Asistent medical debutant învăţământ special PL/M 2,217279 Infirmieră învăţământ special G 2,168 2,422280 Mediator şcolar I M/G 2,241 2,422281 Mediator şcolar II M/G 2,217 2,351282 Mediator şcolar debutant M/G 2,168 Notă
──────────
*) Ministerul Educaţiei şi Cercetării în colaborare cu Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, este autorizat ca în funcţie de dinamica învăţământului să stabilească noi funcţii didactice auxiliare.
**) Alte cerinţe pentru ocuparea funcţiilor didactice auxiliare din învăţământul preuniversitar sunt cele prevazute la art. 8 din Legea nr. 128/1997
privind Statutul personalului didactic, cu modificările şi completările ulterioare.
***) Se poate utiliza numai la bibliotecile universitare.
****) Se utilizeaza numai pentru secretar şef de universitate
*****) Se poate utiliza în cadrul laboratoarelor şi al atelierelor-scoală.
******) Se utilizeza şi pentru funcţia de secretar prevăzută în Hotărârea Guvernului nr. 1251/2005
.
*******) Se utilizeza şi pentru funcţiile: economist, inginer, referent, tehnician, merceolog, contabil, administrator şi functionar prevăzute în Hotărârea Guvernului nr. 1251/2005
.
Notă: Sporul de stabilitate nu este cuprins în coeficienţii de multiplicare, acesta urmând a se acorda la salariul de bază personalului din prezenta anexă.
──────────----------Anexa 3a a fost introdusă de pct. 11 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 151 din 10 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 759 din 11 noiembrie 2008, având conţinutul anexei 3a din acelaşi act normativ. + Anexa 3bValoarea coeficientului de multiplicare 1,000 septembrie-decembrie 2009 = 299,933 leiCoeficienţi de multiplicare pentru funcţiile didactice auxiliare din învăţământ*)──────────────────────────────────────────────────────────┬────────┬──────┬─────Nr. Funcţia │Nivelul │minim │maximcrt. │studii- ├──────┼───── │lor**) │ │──────────────────────────────────────────────────────────┴────────┴──────┴───── Funcţii de executie pe grade si trepte profesionale 1 Bibliotecar, documentarist, redactor gradul IA***) S 3,914 5,594 2 Bibliotecar, documentarist, redactor gradul I S 3,511 5,433 3 Bibliotecar, documentarist, redactor gradul II S 2,940 5,216 4 Bibliotecar, documentarist, redactor gradul III S 2,831 4,050 5 Bibliotecar, documentarist, redactor debutant S 2,726 6 Bibliotecar, documentarist, redactor gradul I SSD 3,329 4,716 7 Bibliotecar, documentarist, redactor gradul II SSD 2,890 4,273 8 Bibliotecar, documentarist, redactor gradul III SSD 2,828 3,746 9 Bibliotecar, documentarist, redactor debutant SSD 2,614 10 Informatician gradul IA S 4,130 5,687 11 Informatician gradul I S 3,716 5,577 12 Informatician gradul II S 3,274 5,314 13 Informatician gradul III S 2,787 4,167 14 Informatician gradul IV S 2,726 3,771 15 Informatician debutant S 2,726 16 Informatician gradul I SSD 3,165 4,716 17 Informatician gradul II SSD 2,936 4,273 18 Informatician gradul III SSD 2,648 3,746 19 Informatician debutant SSD 2,614 20 Instructor-animator gradul I S 3,024 4,008 21 Instructor-animator gradul II S 2,736 3,507 22 Instructor-animator gradul III S 2,726 3,237 23 Instructor-animator debutant S 2,726 24 Instructor-animator gradul I SSD 2,864 3,690 25 Instructor-animator gradul II SSD 2,677 3,239 26 Instructor-animator gradul III SSD 2,619 2,886 27 Instructor-animator debutant SSD 2,614 28 Asistent social gradul I S 3,296 4,329 29 Asistent social gradul II S 2,776 3,633 30 Asistent social gradul III S 2,726 3,257 31 Asistent social debutant S 2,726 32 Asistent social gradul I SSD 2,776 3,622 33 Asistent social gradul II SSD 2,603 3,194 34 Asistent social debutant SSD 2,603 35 Corepetitor gradul I S 3,024 4,008 36 Corepetitor gradul II S 2,736 3,507 37 Corepetitor gradul III S 2,726 3,237 38 Corepetitor debutant S 2,726 39 Corepetitor gradul I SSD 2,864 3,690 40 Corepetitor gradul II SSD 2,677 3,239 41 Corepetitor gradul III SSD 2,619 2,985 42 Corepetitor debutant SSD 2,614 43 Secretar IA ****) S 4,015 5,687 44 Secretar I ******) S 3,604 5,577 45 Secretar II ******) S 3,107 5,314 46 Secretar III ******) S 2,787 4,167 47 Secretar IV ******) S 2,726 3,771 48 Secretar debutant ******) S 2,726 49 Secretar I ******) SSD 2,901 4,842 50 Secretar II ******) SSD 2,747 4,372 51 Secretar III ******) SSD 2,659 3,820 52 Secretar IV ******) SSD 2,608 3,176 53 Secretar debutant ******) SSD 2,603 54 Secretar I A******) M 2,630 4,191 55 Secretar I ******) M 2,605 3,820 56 Secretar II ******) M 2,561 3,418 57 Secretar III ******) M 2,513 3,089 58 Secretar debutant ******) M 2,483 59 Bibliotecar, documentarist, redactor IA PL/M 2,583 4,085 60 Bibliotecar, documentarist, redactor I PL/M 2,535 3,718 61 Bibliotecar, documentarist, redactor II PL/M 2,491 3,325 62 Bibliotecar, documentarist, redactor debutant PL/M 2,483 63 Informatician IA PL/M 2,630 4,191 64 Informatician I PL/M 2,605 3,820 65 Informatician II PL/M 2,561 3,418 66 Informatician III PL/M 2,513 3,089 67 Informatician debutant PL/M 2,483 68 Instructor-animator IA M 2,583 3,237 69 Instructor-animator I M 2,535 2,835 70 Instructor-animator II M 2,491 2,573 71 Instructor-animator debutant M 2,483 72 Instructor de educaţie extraşcolară IA M 2,630 3,293 73 Instructor de educaţie extraşcolară I M 2,605 3,050 74 Instructor de educaţie extraşcolară II M 2,561 2,700 75 Instructor de educaţie extraşcolară III M 2,513 2,566 76 Instructor de educaţie extraşcolară debutant M 2,483 77 Asistent social I PL/M 2,802 3,654 78 Asistent social II PL/M 2,535 3,180 79 Asistent social III PL/M 2,491 2,733 80 Asistent social debutant PL/M 2,483 81 Corepetitor I M 2,583 2,886 82 Corepetitor II M 2,535 2,620 83 Corepetitor III M 2,491 2,540 84 Corepetitor debutant M 2,483 85 Tehnician IA*****) M 2,630 3,849 86 Tehnician I*****) M 2,605 3,672 87 Tehnician II*****) M 2,561 3,364 88 Tehnician III*****) M 2,513 3,162 89 Tehnician debutant*****) M 2,483 90 Laborant IA S 3,745 4,940 91 Laborant I S 3,352 4,492 92 Laborant II S 2,853 4,128 93 Laborant I SSD 2,609 4,418 94 Laborant II SSD 2,594 4,064 95 Laborant III SSD 2,579 3,601 96 Laborant I PL/M 2,513 3,464 97 Laborant II PL/M 2,465 3,104 98 Laborant debutant PL/M 2,461 99 Pedagog scolar IA S 3,745 4,940100 Pedagog scolar I S 3,352 4,492101 Pedagog scolar II S 2,853 4,128102 Pedagog scolar I SSD 2,609 4,418103 Pedagog scolar II SSD 2,594 4,064104 Pedagog scolar III SSD 2,579 3,601105 Pedagog scolar IA M 2,513 3,243106 Pedagog scolar I M 2,465 2,931107 Pedagog scolar II M 2,461108 Analist, programator, inginer sistem; IA S 3,378 6,200109 Analist, programator, inginer sistem; I S 3,074 5,870110 Analist, programator, inginer sistem; II S 2,813 5,188111 Analist, programator, inginer sistem; III S 2,732 4,502112 Analist, programator, inginer sistem; IV S 2,726 4,008113 Analist, programator, inginer sistem; deb. S 2,726114 Analist (programator) ajutor; IA M 2,630 4,191115 Analist (programator) ajutor; I M 2,605 3,820116 Analist (programator) ajutor; II M 2,561 3,418117 Analist (programator) ajutor; III M 2,513 3,089118 Analist (programator) ajutor; debutant M 2,483119 Operator, controlor date; I M 2,630 3,888120 Operator, controlor date; II M 2,605 3,478121 Operator, controlor date; III M 2,561 3,147122 Operator, controlor date; IV M 2,513 2,824123 Operator, controlor date; debutant M 2,483124 Maestru (balet-dans,corepetit.), dirij.cor; I S 3,300 6,297125 Maestru (balet-dans,corepetit.), dirij.cor; II S 2,776 5,297126 Maestru (balet-dans,corepetit.), dirij.cor; III S 2,608 4,499127 Comandant S 2,685 5,888128 Şef mecanic S 2,572 4,807129 Ofiţer punte, ofiţer mecanic, ofiţer electrician S 2,572 3,863130 Căpitan M 2,409 3,598131 Şef mecanic M 2,409 3,553132 Ofiţer punte M 2,409 3,411133 Ofiţer mecanic, ofiţer electrician M 2,409 3,329134 Şef echipaj M 2,409 3,293135 Conducător şalupă, şef timonier, ajutor ofiţer mecanic M 2,409 3,283136 Inginer gradul IA S 2,809 5,181137 Inginer gradul I S 2,747 4,863138 Inginer gradul II S 2,732 4,499139 Inginer gradul III S 2,726 4,082140 Inginer gradul debutant S 2,726141 Subinginer gradul I SSD 2,644 4,499142 Subinginer gradul II SSD 2,633 4,160143 Subinginer gradul III SSD 2,608 3,672144 Subinginer debutant SSD 2,603145 Medic primar S 3,327 6,411146 Medic specialist S 3,234 5,884147 Medic S 2,900 5,587148 Medic stagiar S 2,726149 Farmacist primar S 3,327 6,411150 Farmacist specialist S 2,929 5,643151 Farmacist S 2,726 4,705152 Farmacist stagiar S 2,726153 Dentist principal SSD 2,609 4,418154 Dentist SSD 2,603 4,064155 Dentist debutant SSD 2,603156 Tehnician dentar principal M 2,513 3,972157 Tehnician dentar M 2,465 3,615158 Tehnician dentar debutant M 2,461159 Biolog, biochimist, chimist, fizician principal S 3,327 6,411160 Biolog, biochimist, chimist, fizician specialist S 2,929 5,643161 Biolog, biochimist, chimist, fizician S 2,726 4,705162 Biolog, biochimist, chimist, fizician, debutant S 2,726163 Psiholog, sociolog principal S 2,901 5,542164 Psiholog, sociolog S 2,726 4,933165 Psiholog, sociolog debutant S 2,726166 Cercetător ştiintific principal I S 3,327 6,411167 Cercetător ştiintific principal II S 3,234 5,884168 Cercetător ştiintific principal III S 2,900 5,587169 Cercetător ştiintific S 2,655 4,901170 Asistent de cercetare ştiintifică S 2,676 4,625171 Asistent de cercetare ştiintifică stagiar S 2,676172 Asistent I M 2,583 4,085173 Asistent II M 2,535 3,718174 Asistent III M 2,491 3,325175 Asistent stagiar M 2,483176 Regizor artistic, pictor, scenograf, coregraf, consultant artistic I S 3,507 6,755177 Regizor artistic, pictor, scenograf, coregraf, consultant artistic II S 3,367 6,182178 Regizor artistic, pictor, scenograf, coregraf, consultant artistic III S 3,009 5,746179 Regizor artistic, pictor, scenograf, coregraf, consultant artistic IV S 2,787 5,139180 Regizor artistic, pictor, scenograf, coregraf, consultant artistic V S 2,726 4,379181 Regizor artistic, pictor, scenograf, coregraf, consultant artistic debutant S 2,726182 Maestru de studii (balet, canto, secretar literar muzical), operator imagine sunet I S 3,322 6,044183 Maestru de studii (balet, canto, secretar literar muzical), operator imagine, sunet II S 2,995 5,718184 Maestru de studii (balet, canto, secretar literar muzical), operator imagine, sunet III S 2,762 5,094185 Maestru de studii (balet, canto, secretar literar muzical), operator imagine, sunet IV S 2,726 4,379186 Maestru de studii (balet, canto, secretar literar muzical), operator imagine, sunet debutant S 2,726187 Maestru (balet - dans, corepetitor), maestru de studii balet; I 2,450 3,553188 Maestru (balet - dans, corepetitor), maestru de studii balet; II 2,428 3,104189 Maestru (balet - dans, corepetitor), maestru de studii balet; III 2,406 2,787190 Maestru (balet - dans, corepetitor), maestru de studii balet; debutant 2,283191 Artist plastic, machior, peruchier, monteur imagine, editor imagine I S 2,839 5,423192 Artist plastic, machior, peruchier, monteur imagine, editor imagine II S 2,787 4,635193 Artist plastic, machior, peruchier, monteur imagine, editor imagine III S 2,732 4,379194 Artist plastic, machior, peruchier, monteur imagine, editor imagine debutant S 2,726195 Artist plastic, machior, peruchier, monteur imagine, editor imagine I 2,583 4,085196 Artist plastic, mechior, peruchier, monteur imagine, editor imagine II 2,535 3,718197 Artist plastic, machior, peruchier, monteur imagine, editor imagine III 2,491 3,325198 Artist plastic, machior, peruchier, monteur imagine, editor imagine debutant 2,483199 Secretar tehnic de redacţie, traducător, tehnoredactor, corector, desenator artistic I S 2,839 5,423200 Secretar tehnic de redacţie, traducător, tehnoredactor, corector, desenator artistic II S 2,787 4,754201 Secretar tehnic de redacţie, traducător, tehnoredactor, corector, desenator artistic III S 2,732 4,593202 Secretar tehnic de redacţie, traducător, tehnoredactor, corector, desenator artistic debutant S 2,726203 Muzeograf, bibliograf I SSD 2,644 4,499204 Muzeograf, bibliograf II SSD 2,633 4,160205 Muzeograf, bibliograf III SSD 2,608 3,672206 Muzeograf, bibliograf debutant SSD 2,603207 Secretar de redacţie, tehnoredactor IA M 2,583 4,085208 Secretar de redacţie, tehnoredactor I M 2,535 3,718209 Secretar de redacţie, tehnoredactor II M 2,491 3,325210 Secretar de redacţie, tehnoredactor debutant M 2,483211 Regizor scenă (culise) I M 2,583 4,085212 Regizor scenă (culise) II M 2,535 3,718213 Regizor scenă (culise) III M 2,491 3,325214 Regizor scenă (culise) debutant M 2,483215 Căpitan secund, şef electrician, şef mecanic secund S 2,676 4,509216 Ofiţer aspirant S 2,676217 Şef staţie RTG M 2,409 3,806218 Ofiţer RTG I M 2,542 3,353219 Ofiţer RTG II M 2,513 3,089220 Ofiţer punte, ofiţer mecanic, ofiţer, dragor, aspirant M 2,431221 Medic veterinar I S 3,234 5,884222 Medic veterinar II S 2,736 5,052223 Medic veterinar III S 2,726 4,379224 Medic veterinar debutant S 2,726225 Inginer agronom, zootehnist, pedolog I S 2,839 5,048226 Inginer agronom, zootehnist, pedolog II S 2,787 4,460227 Inginer agronom, zootehnist, pedolog III S 2,732 4,379228 Inginer agronom, zootehnist, pedolog debutant S 2,726229 Conservator, restaurator, muzeograf, bibliograf IA S 3,327 6,411230 Conservator, restaurator, muzeograf, bibliograf I S 2,736 5,062231 Conservator, restaurator, muzeograf, bibliograf II S 2,726 4,593232 Conservator, restaurator, muzeograf, bibliograf debutant S 2,726233 Conservator, restaurator I SSD 2,663 4,499234 Conservator, restaurator II SSD 2,633 4,160235 Conservator, restaurator III SSD 2,608 3,672236 Conservator, restaurator debutant SSD 2,603237 Conservator, restaurator, custode sală I M 2,583 4,085238 Conservator, restaurator, custode sală II M 2,535 3,718239 Conservator, restaurator, custode sală III M 2,491 3,325240 Conservator, restaurator, custode sală debutant M 2,483241 Mânuitor carte M/G 2,409 2,642242 Administrator financiar (patrimoniu) grad I*******) S 2,976 5,657243 Administrator financiar grad I - director gen. adm. al univ. S 5,789 10,776244 Administrator financiar (patrimoniu) grad II*******) S 2,925 4,527245 Administrator financiar (patrimoniu) grad III*******) S 2,868 4,206246 Administrator financiar (patrimoniu) debutant*******) S 2,726247 Administrator financiar (patrimoniu) grad I*******) SSD 2,663 4,499248 Administrator financiar (patrimoniu) grad II*******) SSD 2,633 4,160249 Administrator financiar (patrimoniu) grad III*******) SSD 2,608 3,672250 Administrator financiar (patrimoniu) debutant*******) SSD 2,603251 Administrator financiar (patrimoniu) treapta I*******) M 2,872 3,849252 Administrator financiar (patrimoniu) treapta II*******) M 2,769 3,672253 Administrator financiar (patrimoniu) treapta III*******) M 2,670 3,093254 Administrator financiar (patrimoniu) debutant *******) M 2,483255 Antrenor categoria I 2,940 5,661256 Antrenor categoria II 2,652 4,761257 Antrenor categoria III 2,608 4,499258 Antrenor categoria IV 2,583 4,124259 Antrenor categoria V 2,535 3,608260 Antrenor debutant 2,509261 Şef atelier-scoală I M 2,725 3,104262 Şef atelier-scoală II M 2,688 2,989263 Şef atelier-scoală III M 2,677 2,816264 Instructor I M 2,725 2,906265 Instructor II M 2,703 2,780266 Model I M 2,725 2,816267 Model II M 2,703 2,780268 Supraveghetor noapte G 2,615 2,689269 Medic primar învăţământ special S 3,889 7,382270 Medic specialist învăţământ special S 3,234 5,884271 Medic învăţământ special S 2,900 5,587272 Medic stagiar învăţământ special S 2,726273 Asistent medical principal învăţământ special SSD 2,776 4,375274 Asistent medical învăţământ special SSD 2,603 3,916275 Asistent medical debutant învăţământ special SSD 2,603276 Asistent medical I învăţământ special PL/M 2,802 4,315277 Asistent medical II învăţământ special PL/M 2,535 3,856278 Asistent medical debutant învăţământ special PL/M 2,483279 Infirmieră învăţământ special G 2,409 2,642280 Mediator şcolar I M/G 2,491 2,642281 Mediator şcolar II M/G 2,461 2,566282 Mediator şcolar debutant M/G 2,431 Notă

──────────----------Anexa 3b a fost introdusă de pct. 11 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 151 din 10 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 759 din 11 noiembrie 2008, având conţinutul anexei 3b din acelaşi act normativ.-------
EMITENT |