ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 148 din 4 noiembrie 2008
pentru modificarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 765 din 13 noiembrie 2008



    Având în vedere că operaţiunea de predare-primire a carnetelor de muncă de către inspectoratele teritoriale de muncă la casele teritoriale de pensii în scopul preluării datelor din carnetele de muncă, precum şi de scanare a acestora este în curs de derulare, neputând fi finalizată până la data expirării termenelor prevăzute în cuprinsul art. 296 şi art. 298 alin. (3) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la dovedirea vechimii în muncă pe baza înscrierilor în carnetele de muncă şi, respectiv, la data de la care urmează a se abroga Decretul nr. 92/1976 privind carnetul de muncă, cu modificările ulterioare, se impune adoptarea de măsuri imediate pentru prelungirea cu 2 ani a termenelor sus-menţionate.
    Ţinând cont de faptul că elementele sus-menţionate se referă la o situaţie extraordinară, iar neadoptarea de măsuri imediate în sensul celor preconizate, prin utilizarea procedurii de legiferare prin ordonanţă de urgenţă, determină consecinţe negative, în sensul afectării unui interes public, respectiv al salariaţilor care, în situaţia în care angajatorul omite să depună declaraţiile privind contribuţiile de asigurări sociale prevăzute de lege, ar întâmpina obstacole majore pentru a face dovada perioadelor necesare stabilirii drepturilor cu caracter social,
    în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
    Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

    Articolul UNIC

    Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
    1. Articolul 296 va avea următorul cuprins:
    "Art. 296. - (1) Vechimea în muncă stabilită până la data de 31 decembrie 2010 se probează cu carnetul de muncă.
    (2) După data abrogării Decretului nr. 92/1976 privind carnetul de muncă, cu modificările ulterioare, vechimea în muncă stabilită până la data de 31 decembrie 2010 se reconstituie, la cererea persoanei care nu posedă carnet de muncă, de către instanţa judecătorească competentă să soluţioneze conflictele de muncă, pe baza înscrisurilor sau a altor probe din care să rezulte existenţa raporturilor de muncă. Cererile de reconstituire formulate anterior datei abrogării Decretului nr. 92/1976, cu modificările ulterioare, se vor soluţiona potrivit dispoziţiilor acestui act normativ.
    (3) Angajatorii care păstrează şi completează carnetele de muncă le vor elibera titularilor în mod eşalonat, până la data de 30 iunie 2011, pe bază de proces-verbal individual de predare-primire.
    (4) Inspectoratele teritoriale de muncă ce deţin carnetele de muncă ale salariaţilor le vor elibera până la data prevăzută la alin. (3), în condiţiile stabilite prin ordin al ministrului muncii, familiei şi egalităţii de şanse."
    2. La articolul 298, alineatul (3) va avea următorul cuprins:
    "(3) Pe data de 1 ianuarie 2011 se abrogă dispoziţiile Decretului nr. 92/1976 privind carnetul de muncă, publicat în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 37 din 26 aprilie 1976, cu modificările ulterioare."
    PRIM-MINISTRU
    CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
    Contrasemnează:
    --------------
    Ministrul muncii, familiei
    şi egalităţii de şanse,
    Mariana Câmpeanu
    Ministrul economiei şi finanţelor,
    Varujan Vosganian
    Bucureşti, 4 noiembrie 2008.
    Nr. 148.
    ---------