LEGE nr. 182 din 19 iunie 2013
privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe
EMITENT
  • PARLAMENTUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 369 din 20 iunie 2013



    Parlamentul României adoptă prezenta lege.

    Articolul 1

    În temeiul art. 115 alin. (1) din Constituţia României, republicată, Guvernul este abilitat ca, de la data intrării în vigoare a prezentei legi, dar nu înainte de încheierea primei sesiuni ordinare a anului 2013, şi până la reluarea lucrărilor Parlamentului în cea de-a doua sesiune ordinară a anului 2013, să emită ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice, după cum urmează:
    I. Finanţe publice şi economie:
    1. rectificarea bugetului de stat pe anul 2013;
    2. rectificarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2013;
    3. reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare;
    4. măsuri pentru îmbunătăţirea activităţii structurilor de administrare fiscală, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative;
    5. măsuri privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici;
    6. modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare;
    7. modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
    8. modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 41/1994 privind autorizarea plăţii cotizaţiilor la organizaţiile internaţionale interguvernamentale la care România este parte, aprobată prin Legea nr. 126/1994, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi aprobarea plăţii unor contribuţii financiare la organisme internaţionale;
    9. modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 24/1992 privind stabilirea serviciilor consulare şi a taxelor percepute pentru prestarea acestora, aprobată cu modificări prin Legea nr. 89/1993, cu modificările şi completările ulterioare;
    10. măsuri privind suplimentarea bugetului Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale privind reîntregirea Fondului European pentru Pescuit;
    11. modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale şi utilizarea acestora pentru obiectivul convergenţă, aprobată cu modificări prin Legea nr. 362/2009, cu modificările şi completările ulterioare;
    12. măsuri pentru diminuarea arieratelor bugetare ale unor operatori economici din industria de apărare;
    13. modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 6/2011 pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii tineri, aprobată cu modificări prin Legea nr. 301/2011;
    14. modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 60/2011 privind aprobarea Programului Mihail Kogălniceanu pentru întreprinderi mici şi mijlocii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 218/2012;
    15. modificarea şi completarea Legii nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi completările ulterioare;
    16. modificarea şi completarea Legii nr. 1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei, cu modificările şi completările ulterioare;
    17. măsuri privind plata obligaţiilor financiare ale Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare la organismele şi organizaţiile internaţionale.
    II. Dezvoltare regională, administraţie publică şi afaceri interne:
    1. modificarea şi completarea Legii nr. 105/2011 privind gestionarea şi utilizarea fondurilor externe nerambursabile şi a cofinanţării publice naţionale, pentru obiectivul "Cooperare teritorială europeană";
    2. modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 53/2002 privind Statutul-cadru al unităţii administrativ-teritoriale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 96/2003;
    3. reglementări privind crearea cadrului instituţional necesar în vederea funcţionării Centrului Sud-Est European de Aplicare a Legii;
    4. modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 4/2010 privind instituirea Infrastructurii naţionale pentru informaţii spaţiale în România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 190/2010, cu modificările şi completările ulterioare.
    III. Transporturi, infrastructură şi investiţii de interes naţional:
    1. modificarea şi completarea Legii nr. 55/2006 privind siguranţa feroviară, cu modificările şi completările ulterioare;
    2. modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 95/1998 privind înfiinţarea unor instituţii publice în subordinea Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei, aprobată cu modificări prin Legea nr. 3/2002, cu modificările şi completările ulterioare;
    3. modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 61/2011 pentru reglementarea unor măsuri privind finanţarea regiilor autonome aeroportuare cu specific deosebit, de interes local, aprobată cu modificări prin Legea nr. 78/2013;
    4. modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 64/1999 pentru aprobarea Programului strategic de dezvoltare a infrastructurii aeroportuare la Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Bucureşti, aprobată cu modificări prin Legea nr. 220/2002, cu modificările şi completările ulterioare;
    5. modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 84/2003 pentru înfiinţarea Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. prin reorganizarea Regiei Autonome "Administraţia Naţională a Drumurilor din România", aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 47/2004, cu modificările ulterioare;
    6. modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările şi completările ulterioare;
    7. modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 16/1999 pentru aprobarea Programului prioritar de construcţie a autostrăzilor şi a drumurilor naţionale cu patru benzi de circulaţie, aprobată cu modificări prin Legea nr. 1/2002, cu modificările ulterioare, precum şi a altor acte normative aplicabile construcţiei de autostrăzi;
    8. măsuri în domeniul investiţiilor de interes naţional;
    9. înfiinţarea Agenţiei Naţionale de Autostrăzi din România;
    10. măsuri financiare pentru stimularea gradului de absorbţie a fondurilor structurale din sectorul transporturi;
    11. înfiinţarea Agenţiei Naţionale de Monitorizare a Proiectelor de Infrastructură în Domeniul Transporturilor;
    12. înfiinţarea Fondului Naţional de Infrastructură în Domeniul Transporturi şi reglementarea unor măsuri pentru implementarea proiectelor majore de infrastructură.
    IV. Societatea informaţională:
    - modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul comunicaţiilor electronice, serviciilor societăţii informaţionale, serviciilor poştale şi criminalităţii informatice.
    V. Protecţie şi incluziune socială:
    1. modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 70/2011 privind măsurile de protecţie socială în perioada sezonului rece, aprobată prin Legea nr. 92/2012;
    2. reglementări privind formarea Reţelei Naţionale a Experţilor Locali Romi, mecanism de sprijin în implementarea măsurilor de incluziune socială a romilor, grup vulnerabil supus excluziunii sociale.
    VI. Educaţie şi cercetare:
    1. reglementarea unor probleme de conţinut pentru învăţământul preuniversitar;
    2. reglementări în domeniul cercetării ştiinţifice şi al învăţământului superior;
    3. reglementări privind organizarea şi funcţionarea unor structuri din subordinea şi coordonarea Ministerului Educaţiei Naţionale;
    4. reglementări privind asigurarea calităţii în învăţământul superior;
    5. reglementări privind invenţiile de serviciu.
    VII. Mediu:
    1. modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare;
    2. modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 49/2011;
    3. modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 317/2009, cu modificările şi completările ulterioare.
    VIII. Achiziţii publice:
    1. modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 337/2006, cu modificările şi completările ulterioare;
    2. modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 30/2006 privind funcţia de verificare a aspectelor procedurale aferente procesului de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 228/2007, cu modificările şi completările ulterioare;
    3. modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 74/2005 privind înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice, aprobată cu modificări prin Legea nr. 111/2006, cu modificările ulterioare.
    IX. Fonduri externe nerambursabile:
    - reglementarea unor măsuri necesare derulării proiectelor cu finanţare nerambursabilă.
    X. Prorogarea sau modificarea unor termene prevăzute în acte normative cu putere de lege


    Articolul 2

    În conformitate cu dispoziţiile art. 115 alin. (3) din Constituţia României, republicată, ordonanţele emise de Guvern în temeiul art. 1 vor fi înaintate spre aprobare Parlamentului, potrivit procedurii legislative, până la reluarea lucrărilor Parlamentului în cea de-a doua sesiune ordinară a anului 2013. Nerespectarea termenului atrage încetarea efectelor ordonanţei.
    Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.
    p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,
    MIRON TUDOR MITREA
    PREŞEDINTELE SENATULUI
    GEORGE-CRIN LAURENŢIU ANTONESCU
    Bucureşti, 19 iunie 2013.
    Nr. 182.
    -------