HOTĂRÂRE nr. 925 din 1 septembrie 2010
privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Energie - ICEMENERG Bucureşti
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 648 din 17 septembrie 2010



    În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 18 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările şi completările ulterioare,
    Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

    Articolul 1

    (1) Se înfiinţează Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Energie - ICEMENERG Bucureşti, în coordonarea Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, prin reorganizarea Societăţii Comerciale Filiala "Institutul de Cercetări şi Modernizări Energetice - ICEMENERG" - S.A. Bucureşti din cadrul Companiei Naţionale de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" - S.A., care se desfiinţează.
    (2) Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Energie - ICEMENERG Bucureşti este persoană juridică română care funcţionează potrivit prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale regulamentului de organizare şi funcţionare prevăzut în anexa nr. 1.
    (3) Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Energie - ICEMENERG Bucureşti are sediul în municipiul Bucureşti, Bd. Energeticienilor nr. 8, sectorul 3.
    (4) Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Energie - ICEMENERG are în structură şi un centru fără personalitate juridică, cu denumirea de ICEMENERG Craiova, care îşi desfăşoară activitatea în str. Bibescu nr. 1, municipiul Craiova, judeţul Dolj.
    (5) Structura organizatorică a Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Energie - ICEMENERG Bucureşti se aprobă prin ordin al ministrului economiei, comerţului şi mediului de afaceri, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
    (6) Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Energie - ICEMENERG Bucureşti poate înfiinţa subunităţi, cu sau fără personalitate juridică, departamente, secţii, laboratoare şi alte structuri organizatorice necesare realizării obiectului său de activitate, cu respectarea prevederilor legale.
    (7) Capitalul social subscris şi vărsat al Companiei Naţionale de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" - S.A. se va diminua cu suma de 1.084.610 lei, reprezentând capitalul social subscris şi vărsat al Societăţii Comerciale Filiala "Institutul de Cercetări şi Modernizări Energetice - ICEMENERG" - S.A. Bucureşti.


    Articolul 2

    Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Energie - ICEMENERG Bucureşti are ca obiect principal de activitate cercetarea-dezvoltarea în alte ştiinţe naturale şi inginerie, cod CAEN 7219, şi anume cercetarea-dezvoltarea în domeniul energiei.


    Articolul 3

    Regulamentul de organizare şi funcţionare a Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Energie - ICEMENERG Bucureşti este prevăzut în anexa nr. 1.


    Articolul 4

    (1) Patrimoniul Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Energie - ICEMENERG Bucureşti, evaluat potrivit reglementărilor legale în vigoare, este de 18.685.591 lei şi se constituie prin preluarea elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii de la Societatea Comercială Filiala "Institutul de Cercetări şi Modernizări Energetice - ICEMENERG" - S.A. Bucureşti pe bază de protocol de predare-preluare, conform situaţiilor financiare la data de 31 decembrie 2009.
    (2) Bunurile proprii ale Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Energie - ICEMENERG Bucureşti sunt cele prevăzute în anexa nr. 2.


    Articolul 5

    Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Energie - ICEMENERG Bucureşti preia toate drepturile şi este ţinut de toate obligaţiile aferente Societăţii Comerciale Filiala "Institutul de Cercetări şi Modernizări Energetice - ICEMENERG" - S.A. Bucureşti şi se subrogă în toate drepturile şi obligaţiile ce decurg din raporturile juridice ale acestei societăţi comerciale cu terţii, inclusiv în litigiile în curs la care Societatea Comercială Filiala "Institutul de Cercetări şi Modernizări Energetice - ICEMENERG" - S.A. Bucureşti este parte.


    Articolul 6

    (1) Personalul Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Energie - ICEMENERG Bucureşti se preia prin transfer de la Societatea Comercială Filiala "Institutul de Cercetări şi Modernizări Energetice - ICEMENERG" - S.A. Bucureşti şi îşi păstrează toate drepturile şi obligaţiile potrivit contractului colectiv de muncă în vigoare, până la negocierea unui nou contract colectiv de muncă.
    (2) Noul contract colectiv de muncă va fi negociat şi înregistrat la Direcţia Generală de Muncă şi Solidaritate Socială a Municipiului Bucureşti în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.


    Articolul 7

    (1) Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Energie - ICEMENERG Bucureşti este finanţat din venituri proprii şi este sprijinit financiar de la bugetul de stat pentru realizarea unor investiţii, dotări cu aparatură, echipamente şi instalaţii potrivit legii.
    (2) Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, în calitate de minister coordonator, cuprinde în bugetul de venituri şi cheltuieli fondurile necesare Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Energie - ICEMENERG Bucureşti pentru realizarea de investiţii, dotări, aparatură, echipamente şi instalaţii.
    (3) Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Energie - ICEMENERG Bucureşti deţine numai bunurile proprii dobândite în condiţiile legii sau realizate din venituri proprii, potrivit anexei nr. 2. Institutul Naţional nu deţine bunuri proprietate publică şi privată a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale.


    Articolul 8

    În anexa nr. 2 "Unităţile aflate în subordinea, în coordonarea sau sub autoritatea Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, precum şi în coordonarea ministrului economiei, comerţului şi mediului de afaceri" la Hotărârea Guvernului nr. 1.634/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 3 din 4 ianuarie 2010, cu modificările ulterioare, la litera D "Unităţi care funcţionează sub autoritatea Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri", după poziţia 64 se introduce o nouă poziţie, poziţia 65, cu următorul cuprins:
    "65 - Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Energie - ICEMENERG Bucureşti.


    Articolul 9

    Anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 1.065/2003 privind reorganizarea Companiei Naţionale de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" - S.A. şi a Societăţii Comerciale "Institutul de Cercetări şi Modernizări Energetice - ICEMENERG" - S.A. Bucureşti pe calea fuziunii prin absorbţie, precum şi înfiinţarea Societăţii Comerciale Filiala "Institutul de Cercetări şi Modernizări Energetice - ICEMENERG" - S.A. Bucureşti, ca filială a Companiei Naţionale de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" - S.A, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 655 din 16 septembrie 2003, cu modificările ulterioare, se abrogă la data radierii Societăţii Comerciale Filiala "Institutul de Cercetări şi Modernizări Energetice - ICEMENERG" - S.A. Bucureşti din registrul comerţului.


    Articolul 10

    Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
    PRIM-MINISTRU
    EMIL BOC
    Contrasemnează:
    ---------------
    Ministrul economiei,
    comerţului şi mediului de afaceri,
    Adriean Videanu
    Ministrul educaţiei,
    cercetării, tineretului şi sportului,
    Daniel Petru Funeriu
    Ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale,
    Mihai Constantin Şeitan
    Ministrul finanţelor publice,
    Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu
    Bucureşti, 1 septembrie 2010.
    Nr. 925.


    Anexa 1
    REGULAMENT
    de organizare şi funcţionare a Institutului Naţional de
    Cercetare-Dezvoltare pentru Energie - ICEMENERG Bucureşti

    Capitolul I Dispoziţii generale


    Articolul 1

    (1) Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Energie - ICEMENERG Bucureşti, denumit în continuare INCDE - ICEMENERG, este persoană juridică română aflată în coordonarea Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri.
    (2) INCDE - ICEMENERG funcţionează pe bază de gestiune economică şi autonomie financiară, organizează şi conduce contabilitatea potrivit Legii contabilităţii nr. 82/1991, republicată, şi reglementărilor contabile aplicabile şi îşi desfăşoară activitatea potrivit prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale prezentului regulament.


    Articolul 2

    (1) INCDE - ICEMENERG este înfiinţat în scopul desfăşurării activităţii de cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică în domeniul energiei.
    (2) INCDE - ICEMENERG contribuie la elaborarea strategiei de dezvoltare a domeniului energiei în România, prin fundamentarea studiilor de elaborare a politicilor energetice, şi la realizarea cu prioritate a obiectivelor ştiinţifice şi tehnologice stabilite prin programele naţionale de cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică.


    Capitolul II Obiectul de activitate


    Articolul 3

    (1) Obiectul principal de activitate al INCDE - ICEMENERG cuprinde:
    A. Activităţi de cercetare-dezvoltare în alte ştiinţe naturale şi inginerie - cod CAEN 7219, şi anume cercetare-dezvoltare în domeniul energiei:
    a) cercetări privind tehnologii avansate de producere a energiei;
    b) cercetări privind tehnologii noi pentru arderea combustibililor fosili cu emisii acceptabile de gaze cu efect de seră;
    c) cercetări privind tehnologii curate de producere a energiei electrice şi termice, inclusiv combustibili pentru acestea;
    d) cercetări privind tehnologii de captare şi stocare a dioxidului de carbon;
    e) cercetări în domeniul sistemelor de producere a energiei din surse regenerabile;
    f) cercetări privind surse regenerabile de energie (eoliană, hidraulică, fotovoltaică, solar-termală, biomasă, biocombustibili, geotermală, pompe de căldură şi altele);
    g) cercetări şi servicii specifice dezvoltării producţiei de energie din surse regenerabile de energie;
    h) cercetări privind integrarea surselor regenerabile în cadrul sistemului energetic;
    i) cercetări privind soluţii de creştere a eficienţei energetice;
    j) cercetări privind creşterea eficienţei energetice pe tot lanţul producţiei, transportului, distribuţiei, furnizării şi utilizării energiei sub toate formele sale;
    k) concepţia şi implementarea proiectelor demonstrative de eficienţă energetică, tehnologii noi pentru dezvoltarea sustenabilă a sistemului energetic;
    l) cercetări privind tehnologii şi materiale pentru creşterea eficienţei utilizării energiei în industrie, locuinţe şi în sectorul terţiar;
    m) cercetări privind tehnologii avansate de conservare a energiei;
    n) cercetări privind tehnologii de stocare a energiei pe termen scurt, mediu şi lung;
    o) cercetări privind tehnologii ecologice de protecţie a mediului în energie;
    p) cercetări privind tehnologii pentru reducerea impactului negativ asupra mediului;
    q) cercetări privind compatibilitatea electromagnetică;
    r) cercetări privind tehnologii de tratare şi valorificare a deşeurilor nenucleare din industria energiei electrice şi termice;
    s) cercetări în domeniul apelor tehnice din energie, noxelor în energie, reabilitării factorilor de mediu;
    ş) cercetări privind securitatea energetică şi infrastructuri asociate;
    t) cercetări privind dezvoltarea conceptelor "producţie distribuită" şi "reţele electrice inteligente";
    ţ) cercetări privind tehnologii şi metode de mentenanţă predictivă şi diagnoză a instalaţiilor energetice;
    u) cercetări privind calitatea energiei la producerea, transportul şi consumul energiei electrice;
    v) studii şi cercetări aplicative în vederea retehnologizării şi modernizării echipamentelor energetice;
    w) sisteme informatice de proces şi management energetic;
    x) elaborarea de modele de analiză şi decizie pentru modificări structurale, tehnologice şi de management în sectorul energiei electrice şi termice, în vederea unei dezvoltări economice şi sociale durabile;
    y) cercetări privind sisteme avansate de management al proceselor din domeniul energiei;
    z) fundamentarea strategiilor şi politicilor energetice;
    aa) cercetări şi studii de fundamentare a măsurilor de politică energetică la nivel naţional;
    bb) studii şi cercetări privind dezvoltarea durabilă a sectorului energetic din România;
    cc) studii de fundamentare a strategiilor de eficienţă energetică şi de promovare a surselor regenerabile de energie;
    dd) cercetări privind indicatorii sintetici caracteristici sectorului energetic;
    ee) realizarea de baze de date privind resursele, producţia şi consumul de energie, preţuri şi tarife pentru energie;
    ff) studii, strategii şi prognoze privind dezvoltarea domeniului ştiinţei şi tehnologiei energiei;
    gg) realizarea de modele şi studii de planificare integrată a resurselor de energie la nivel naţional şi local;
    hh) cercetări şi transfer tehnologic de materiale avansate pentru dezvoltare durabilă în energie;
    îi) cercetări aplicative pentru noi materiale performante cu caracteristici superioare izolante, magnetice, electrice, de temperatură;
    jj) elaborarea de tehnologii şi materiale pentru reabilitarea şi protejarea echipamentului şi a construcţiilor din sistemele de alimentare cu energie.
    B. Activităţi conexe activităţii de cercetare-dezvoltare:
    a) participarea la îndeplinirea obligaţiilor României, care decurg din tratatele şi convenţiile semnate în domeniul energiei;
    b) participarea ca membru în organizaţiile ştiinţifice internaţionale de interes deosebit pentru România;
    c) organizarea manifestărilor tehnico-ştiinţifice de interes naţional în domeniul energiei;
    d) elaborarea de normative tehnice şi economice de interes naţional privind asigurarea cerinţelor fundamentale din domeniul energiei electrice şi termice;
    e) activităţi de inginerie şi consultanţă din domeniul energiei;
    f) efectuarea de probe şi măsurători pentru echipamente energetice şi puneri în funcţiune;
    g) efectuarea de diagnoze, măsurători, teste, încercări, monitorizări;
    h) efectuarea de studii de impact, bilanţuri de mediu, bilanţuri energetice;
    i) analize de avarii, expertize;
    j) activităţi de formare şi specializare de cercetători, personal tehnic de specialitate din industrie şi din serviciile în domeniul energiei;
    k) activităţi de informare-documentare, editare şi tipărire a publicaţiilor de specialitate;
    l) activităţi de transfer tehnologic al rezultatelor cercetării către alte unităţi de cercetare interesate sau către operatori economici;
    m) activităţi de valorificare a rezultatelor cercetărilor din domeniul energiei prin implementarea în industrie şi în alte unităţi interesate.
    (2) Activităţile prevăzute la alin. (1) pot fi efectuate:
    a) în cadrul Planului naţional de cercetare-dezvoltare şi inovare, al planurilor sectoriale şi al programelor-nucleu;
    b) în cadrul programelor internaţionale de cercetare-dezvoltare şi inovare;
    c) în cadrul planurilor de studii şi de cercetare ale companiilor din domeniul energiei;
    d) în cadrul unor contracte directe interne sau externe.
    (3) Obiectul secundar de activitate cuprinde:
    a) activităţi de testări şi analize tehnice, cod CAEN 7120;
    b) producţia de energie electrică, cod CAEN 3511;
    c) distribuţia energiei electrice, cod CAEN 3513;
    d) comercializarea energiei electrice, cod CAEN 3514;
    e) activităţi de realizare a softului, cod CAEN 6201;
    f) activităţi de consultanţă în tehnologia informaţiei, cod CAEN 6202;
    g) activităţi de management (gestiune şi exploatare) a mijloacelor de calcul, cod CAEN 6203;
    h) alte activităţi de servicii privind tehnologia informaţiei, cod CAEN 6209;
    i) activităţi de editare a cărţilor, cod CAEN 5811;
    j) activităţi de editare de ghiduri, compendii, liste de adrese şi similare, cod CAEN 5812;
    k) activitate de editare a revistelor şi periodicelor, cod CAEN 5814;
    l) alte activităţi de editare, cod CAEN 5819;
    m) alte activităţi de tipărire, cod CAEN 1812;
    n) servicii pregătitoare pentru pretipărire, cod CAEN 1813;
    o) legătorie şi servicii conexe, cod CAEN 1814;
    p) reproducerea înregistrărilor (cu caracter informatic), cod CAEN 1820;
    q) repararea calculatoarelor şi a echipamentelor periferice, cod CAEN 9511;
    r) activităţi de arhitectură, cod CAEN 7111;
    s) activităţi de inginerie şi servicii de consultanţă tehnică legate de acestea, cod CAEN 7112;
    ş) lucrări de construcţii ale clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale, cod CAEN 4120;
    t) construcţii hidrotehnice, cod CAEN 4291;
    ţ) lucrări de construcţii ale altor proiecte inginereşti, cod CAEN 4299;
    u) lucrări de instalaţii electrice, cod CAEN 4321;
    v) lucrări de instalaţii sanitare, de încălzire şi de aer condiţionat, cod CAEN 4322;
    w) alte lucrări de instalaţii pentru construcţii, cod CAEN 4329;
    x) demontarea (dezasamblarea) maşinilor şi a echipamentelor scoase din uz (din activitatea proprie) pentru recuperarea materialelor, cod CAEN 3831;
    y) recuperarea materialelor reciclabile (rezultate din activitatea proprie), cod CAEN 3832;
    z) fabricarea de instrumente şi dispozitive pentru măsură, verificare, control (unicate, serie mică), cod CAEN 2651;
    aa) repararea echipamentelor electronice şi optice, cod CAEN 3313;
    bb) repararea echipamentelor electrice, cod CAEN 3314;
    cc) instalarea maşinilor şi echipamentelor industriale, cod CAEN 3320;
    dd) activităţi recreative şi distractive, cod CAEN 9329;
    ee) alte activităţi sportive, cod CAEN 9319;
    ff) activităţi de traducere scrisă şi orală, cod CAEN 7430;
    gg) învăţământ superior nonuniversitar, cod CAEN 8541;
    hh) alte forme de învăţământ n.c.a., cod CAEN 8559;
    îi) activităţi de servicii suport pentru învăţământ, cod CAEN 8560;
    jj) activităţi de organizare a expoziţiilor, târgurilor şi congreselor, cod CAEN 8230;
    kk) activităţi de studiere a pieţei şi de sondare a opiniei publice, cod CAEN 7320;
    ll) activităţi fotografice, cod CAEN 7481;
    mm) alte activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice, cod CAEN 7490;
    nn) activităţi ale organizaţiilor profesionale, cod CAEN 9412;
    oo) închirierea şi subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate, cod CAEN 6820;
    pp) administrarea imobilelor pe bază de comision sau contract, cod CAEN 6832;
    qq) alte transporturi terestre de călători, cod CAEN 4939;
    rr) transporturi rutiere de mărfuri, cod CAEN 4941;
    ss) comerţ cu ridicata al calculatoarelor, echipamentelor periferice şi software-lui, cod CAEN 4651;
    şş) comerţ cu ridicata de componente şi echipamente electronice şi de telecomunicaţii, cod CAEN 4652;
    tt) intermedieri în comerţul cu combustibili, minereuri, metale şi produse chimice pentru industrie, cod CAEN 4612;
    ţţ) intermedieri în comerţul cu maşini şi echipamente industriale, cod CAEN 4614;
    uu) intermedieri în comerţul cu mobila, articole de menaj şi de fierărie, cod CAEN 4615;
    vv) intermedieri în comerţul cu produse diverse, cod CAEN 4619;
    ww) comerţ cu ridicata al aparatelor electrice de uz gospodăresc, al aparatelor de radio şi televizoarelor, cod CAEN 4643;
    xx) comerţ cu ridicata al maşinilor-unelte, cod CAEN 4662;
    yy) comerţ cu ridicata al altor maşini şi echipamente, cod CAEN 4669;
    zz) comerţ cu ridicata al combustibililor solizi, lichizi şi gazoşi şi al produselor derivate, cod CAEN 4671;
    aaa) comerţ cu ridicata al produselor chimice, cod CAEN 4675;
    bbb) comerţ cu ridicata al deşeurilor şi resturilor, cod CAEN 4677;
    ccc) comerţ cu ridicata nespecializat, cod CAEN 4690.
    (4) În cadrul obiectului său de activitate, INCDE - ICEMENERG poate colabora şi la realizarea activităţilor de cercetare-dezvoltare privind domeniile strategice şi de apărare naţională sau poate desfăşura şi alte activităţi conexe, cu aprobarea ministerului coordonator şi cu avizul autorităţii de stat pentru cercetare-dezvoltare.


    Capitolul III Patrimoniul


    Articolul 4

    (1) Patrimoniul INCDE - ICEMENERG, stabilit pe baza situaţiilor financiare la data de 31 decembrie 2009, întocmite de Societatea Comercială Filiala "Institutul de Cercetări şi Modernizări Energetice - ICEMENERG" - S.A. Bucureşti, este de 18.685.591 lei, din care imobilizări corporale şi necorporale 12.153.990 lei şi active circulante 6.517.398 lei.
    (2) Elementele de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii se preiau pe bază de protocol de predare-preluare de către INCDE - ICEMENERG în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
    (3) Rezultatele cercetărilor obţinute în baza derulării unui contract finanţat din fonduri publice aparţin INCDE - ICEMENERG, în calitate de persoană juridică executantă, şi ordonatorului principal de credite, în egală măsură, dacă prin contract nu s-a prevăzut altfel. Administrarea, înstrăinarea, închirierea sau concesionarea şi cedarea rezultatelor cercetărilor obţinute în baza derulării unui contract finanţat din fonduri publice se fac potrivit prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 57/2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările şi completările ulterioare.
    (4) În exercitarea drepturilor sale, INCDE - ICEMENERG posedă şi foloseşte bunurile aflate în patrimoniul său şi, după caz, dispune de acestea în condiţiile legii, în scopul realizării obiectului său de activitate.
    (5) INCDE - ICEMENERG poate realiza servicii sau activităţi de microproducţie prin asociere în participaţiune, în scopul stimulării valorificării rezultatelor cercetării, cu aprobarea ministerului coordonator şi a autorităţii de stat pentru cercetare-dezvoltare.


    Articolul 5

    INCDE - ICEMENERG deţine în proprietate terenurile şi construcţiile prevăzute în anexa nr. 2.


    Capitolul IV Structura organizatorică şi funcţională


    Articolul 6

    INCDE - ICEMENERG are în structură un centru sub denumirea de ICEMENERG Craiova, precum şi departamente/centre, secţii, laboratoare şi alte structuri organizatorice necesare realizării obiectului său de activitate. ICEMENERG Craiova îşi desfăşoară activitatea la adresa prevăzută în hotărârea de înfiinţare a INCDE - ICEMENERG.


    Articolul 7

    În funcţie de specificul activităţii, prin decizie a directorului general, cu aprobarea consiliului de administraţie, se pot organiza colective specializate sau colective interdisciplinare proprii ori în colaborare cu alte unităţi din ţară sau din străinătate.


    Capitolul V Organele de conducere


    Articolul 8

    Conducerea INCDE - ICEMENERG este asigurată de:
    a) consiliul de administraţie;
    b) directorul general;
    c) comitetul de direcţie.


    Articolul 9

    Orientarea şi coordonarea activităţii tehnico-ştiinţifice din INCDE - ICEMENERG sunt asigurate de consiliul ştiinţific.


    Articolul 10

    (1) Relaţiile dintre subunităţile aflate în structura INCDE - ICEMENERG, precum şi relaţiile acestora cu terţii sunt stabilite de directorul general, care poate acorda împuterniciri de reprezentare în numele INCDE - ICEMENERG, cu avizul consiliului de administraţie.
    (2) Conducătorii subunităţilor din structura INCDE - ICEMENERG răspund în faţa consiliului de administraţie şi a directorului general de îndeplinirea tuturor atribuţiilor, responsabilităţilor şi competenţelor încredinţate de aceştia.
    Consiliul de administraţie


    Articolul 11

    (1) Consiliul de administraţie este format din 7 membri, cetăţeni români, numiţi prin ordin al ministrului economiei, comerţului şi mediului de afaceri, cu avizul autorităţii de stat pentru cercetare-dezvoltare, la propunerea conducerii autorităţii de la care aceştia provin, pentru un mandat de 4 ani care poate fi reînnoit.
    (2) Din consiliul de administraţie fac parte în mod obligatoriu:
    a) directorul general al INCDE - ICEMENERG, care este preşedintele consiliului de administraţie;
    b) preşedintele consiliului ştiinţific al INCDE - ICEMENERG;
    c) un reprezentant al autorităţii de stat pentru cercetare-dezvoltare;
    d) un reprezentant al Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri;
    e) un reprezentant al Ministerului Finanţelor Publice;
    f) un reprezentant al Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.
    (3) Ceilalţi membri ai consiliului de administraţie sunt specialişti din domeniu, propuşi de Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri.
    (4) Revocarea membrilor consiliului de administraţie se face de acelaşi organ care a făcut numirea.


    Articolul 12

    (1) Membrii consiliului de administraţie îşi păstrează calitatea de angajaţi la instituţia sau unitatea de la care provin, precum şi toate drepturile şi obligaţiile care derivă din această calitate.
    (2) Pentru activitatea desfăşurată, în calitatea de membri ai consiliului de administraţie, aceştia beneficiază de o indemnizaţie lunară stabilită de consiliul de administraţie, dar nu mai mult de 20% din salariul de bază al directorului general al INCDE - ICEMENERG.
    (3) Persoanele numite ca membri ai consiliului de administraţie nu pot face parte din mai mult de două consilii de administraţie ale institutelor naţionale şi nu pot participa la alte unităţi cu care INCDE - ICEMENERG are relaţii contractuale sau interese concurente.
    (4) Sunt incompatibili cu calitatea de membru al consiliului de administraţie cei care personal, soţul/soţia ori rudele până la gradul al doilea inclusiv sunt în acelaşi timp administratori unici sau asociaţi la alte unităţi cu acelaşi profil ori cu care INCDE - ICEMENERG se află în relaţii comerciale directe.


    Articolul 13

    (1) Consiliul de administraţie are, în principal, următoarele atribuţii:
    a) aprobă, la propunerea consiliului ştiinţific, strategia şi programele concrete de dezvoltare a INCDE - ICEMENERG, de introducere a unor tehnologii de vârf şi de modernizare a celor existente, în concordanţă cu strategia generală a domeniului propriu de activitate;
    b) propune modificarea structurii organizatorice şi funcţionale a INCDE - ICEMENERG, înfiinţarea, desfiinţarea şi comasarea de subunităţi din structura acestuia;
    c) analizează şi avizează proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli, care se depune la ministerul coordonator în vederea aprobării conform reglementărilor legale;
    d) analizează şi avizează situaţiile financiare anuale, pe care le supune spre aprobare Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, şi aprobă raportul de gestiune asupra activităţii desfăşurate de INCDE - ICEMENERG în anul precedent;
    e) analizează realizarea criteriilor şi obiectivelor de performanţă, asigură raportarea periodică a acestora la Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri şi aprobă măsuri pentru desfăşurarea acesteia în condiţii de echilibru ale bugetului de venituri şi cheltuieli;
    f) analizează, aprobă sau, după caz, propune spre aprobare, potrivit prevederilor legale, investiţiile care urmează a fi realizate de INCDE - ICEMENERG;
    g) propune spre aprobare majorarea sau diminuarea patrimoniului, precum şi concesionarea ori închirierea unor bunuri din patrimoniul INCDE - ICEMENERG, în condiţiile legii;
    h) aprobă valorificarea bunurilor proprii dobândite, cu respectarea prevederilor legale;
    i) aprobă volumul creditelor bancare prevăzute la art. 30 şi stabileşte modul de rambursare a acestora;
    j) aprobă utilizarea disponibilităţilor în valută, cu respectarea prevederilor legale în vigoare referitoare la efectuarea operaţiunilor valutare;
    k) aprobă mandatul pentru negocierea contractului colectiv de muncă;
    l) aprobă criteriile şi comisiile de concurs pentru ocuparea posturilor vacante din cadrul INCDE - ICEMENERG.
    (2) Consiliul de administraţie exercită orice alte atribuţii stabilite, potrivit prevederilor legale.


    Articolul 14

    Consiliul de administraţie îşi desfăşoară activitatea pe baza regulamentului propriu de organizare şi funcţionare, avizat de Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri. Acesta hotărăşte în problemele privind activitatea INCDE - ICEMENERG, cu excepţia celor care, potrivit legii, sunt date în competenţa altor organe.


    Articolul 15

    (1) Consiliul de administraţie se întruneşte de regulă o dată pe lună sau ori de câte ori interesele INCDE - ICEMENERG o cer, la convocarea preşedintelui ori la solicitarea unei treimi din numărul membrilor consiliului de administraţie.
    (2) Dezbaterile consiliului de administraţie sunt conduse de preşedintele consiliului, iar în lipsa acestuia, de către vicepreşedintele ales de către membrii acestuia.


    Articolul 16

    (1) Consiliul de administraţie îşi desfăşoară activitatea în prezenţa a cel puţin 5 membri. Dacă nu este îndeplinită această condiţie, şedinţa consiliului de administraţie poate fi reprogramată într-un interval de cel mult 15 zile, având aceeaşi ordine de zi.
    (2) Hotărârile consiliului de administraţie se iau cu majoritatea voturilor membrilor prezenţi, dar nu mai puţin de jumătate plus unu din numărul total al membrilor, adică cu voturile a cel puţin 4 membri.


    Articolul 17

    La şedinţele consiliului de administraţie participă, în calitate de invitat permanent, un reprezentant al sindicatului reprezentativ al INCDE - ICEMENERG.


    Articolul 18

    Pentru luarea unor decizii vizând probleme complexe, consiliul de administraţie poate atrage în activitatea de analiză consilieri şi consultanţi din diferite sectoare de activitate. Activitatea acestora va fi remunerată conform prevederilor legale.


    Articolul 19

    (1) Membrii consiliului de administraţie sunt răspunzători, în condiţiile legii, pentru îndeplinirea atribuţiilor ce le revin şi răspund solidar pentru gestionarea patrimoniului INCDE - ICEMENERG.
    (2) Membrii consiliului de administraţie care s-au abţinut ori s-au împotrivit luării unei decizii ce s-a dovedit păgubitoare pentru INCDE - ICEMENERG nu răspund dacă au consemnat expres punctul lor de vedere în registrul de şedinţe al consiliului de administraţie şi dacă au anunţat în scris despre aceasta Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri în termen de 15 zile.
    (3) Membrii consiliului de administraţie care nu respectă prevederile art. 12 alin. (3) şi (4) răspund, potrivit legii, pentru daunele cauzate INCDE - ICEMENERG ca urmare a acestui fapt.


    Articolul 20

    În primul trimestru al fiecărui an, consiliul de administraţie prezintă ministerului coordonator un raport asupra activităţii desfăşurate în anul precedent şi asupra programului de activitate pentru anul în curs.


    Articolul 21

    Secretariatul consiliului de administraţie este asigurat de INCDE - ICEMENERG. Atribuţiile secretariatului sunt prevăzute în regulamentul de organizare şi funcţionare a consiliului de administraţie.
    Directorul general


    Articolul 22

    (1) Activitatea curentă a INCDE - ICEMENERG este condusă de directorul general, numit pentru o perioadă de 4 ani pe baza rezultatului concursului de selecţie organizat conform metodologiei prevăzute în Hotărârea Guvernului nr. 91/2003 privind aprobarea Metodologiei de concurs pentru ocuparea funcţiei de director general la institutele naţionale de cercetare-dezvoltare. La expirarea acestui termen, în funcţie de performanţele realizate, mandatul directorului general poate fi reînnoit pentru încă o perioadă de cel mult 4 ani.
    (2) Numirea şi eliberarea din funcţie a directorului general se fac prin ordin al ministrului economiei, comerţului şi mediului de afaceri, în condiţiile legii.


    Articolul 23

    Directorul general are, în principal, următoarele atribuţii şi responsabilităţi:
    a) stabileşte acţiunile concrete pentru realizarea strategiei şi a programelor de dezvoltare, a programului anual de cercetare-dezvoltare, a bugetului de venituri şi cheltuieli, a programului de investiţii, a sistemului de asigurare a calităţii;
    b) reprezintă, personal sau prin delegat, interesele INCDE - ICEMENERG în relaţiile cu celelalte organe, organizaţii şi operatori economici, precum şi cu persoane fizice din ţară şi din străinătate;
    c) stabileşte atribuţiile, competenţele şi relaţiile la nivelul subunităţilor şi departamentelor INCDE - ICEMENERG, precum şi relaţiile acestora cu terţii, cu avizul consiliului de administraţie;
    d) propune consiliului de administraţie modificarea structurii organizatorice şi funcţionale a INCDE - ICEMENERG;
    e) numeşte directorii şi conducătorii compartimentelor din structura organizatorică a INCDE - ICEMENERG, în urma concursului organizat pe baza criteriilor propuse de comitetul de direcţie şi cu avizul consiliului de administraţie;
    f) angajează şi concediază personalul INCDE - ICEMENERG, conform prevederilor legale şi ale contractului colectiv de muncă;
    g) asigură negocierea contractului colectiv de muncă la nivelul INCDE - ICEMENERG şi a salariilor personalului acestuia; aprobă salariile rezultate din negocierea directă; h) răspunde de administrarea întregului patrimoniu, cu respectarea prevederilor legale;
    i) adoptă măsuri şi urmăreşte realizarea operaţiunilor de comerţ interior şi de import-export, prin compartimentele proprii specializate;
    j) analizează lunar stadiul valorificării rezultatelor cercetării, inclusiv activitatea compartimentului de marketing;
    k) are atribuţii şi răspunderi similare unui ordonator de credite pentru sumele alocate institutului de la bugetul de stat;
    l) poate delega, în condiţiile legii, o parte din atribuţiile sale celorlalte persoane din conducerea INCDE - ICEMENERG;
    m) exercită orice alte atribuţii ce îi sunt delegate de consiliul de administraţie.
    Comitetul de direcţie


    Articolul 24

    (1) Conducerea operativă a institutului naţional este asigurată de comitetul de direcţie, format din directorul general, secretarul ştiinţific/directorul ştiinţific şi conducătorii principalelor compartimente din structura organizatorică a institutului naţional.
    (2) La şedinţele comitetului de direcţie participă, în calitate de invitat permanent, un reprezentat al sindicatului reprezentativ din INCDE - ICEMENERG sau un reprezentant al salariaţilor, în cazul în care aceştia nu sunt constituiţi în sindicat.
    (3) Comitetul de direcţie stabileşte acţiunile concrete necesare pentru realizarea obiectivelor rezultate din:
    a) strategia de dezvoltare a institutului naţional;
    b) programele de cercetare-dezvoltare;
    c) bugetul de venituri şi cheltuieli;
    d) programul de investiţii;
    e) sistemul de asigurare a calităţii;
    f) alte obligaţii.
    (4) Comitetul de direcţie se întruneşte săptămânal şi ori de câte ori interesele institutului naţional o impun.
    Consiliul ştiinţific


    Articolul 25

    (1) Consiliul ştiinţific este format din minimum 13 membri, reprezentând principalele compartimente din cadrul INCDE - ICEMENERG care desfăşoară activităţi de cercetare-dezvoltare, după cum urmează:
    a) consiliul ştiinţific este alcătuit din cercetători cu realizări deosebite în domeniu, salariaţi ai INCDE - ICEMENERG, aleşi pe 4 ani prin vot secret de către cadrele cu studii superioare din institut;
    b) din consiliul ştiinţific fac parte, de drept, directorul general şi secretarul ştiinţific/directorul ştiinţific al INCDE - ICEMENERG;
    c) consiliul ştiinţific este condus de un preşedinte şi un vicepreşedinte, aleşi prin vot secret de către membrii consiliului ştiinţific;
    d) consiliul ştiinţific se organizează şi funcţionează în conformitate cu regulamentul propriu, aprobat de consiliul de administraţie.
    (2) Atribuţiile principale ale consiliului ştiinţific sunt următoarele:
    a) participă la elaborarea strategiei de dezvoltare a activităţii de cercetare-dezvoltare a domeniului şi la elaborarea planurilor proprii de cercetare-dezvoltare;
    b) analizează, avizează şi urmăreşte realizarea lucrărilor de cercetare ştiinţifică;
    c) propune spre aprobare consiliului de administraţie programul anual de cercetare-dezvoltare şi inovare al INCDE - ICEMENERG;
    d) avizează hotărârile consiliului de administraţie care implică politica de cercetare a INCDE - ICEMENERG şi a ramurii;
    e) propune măsuri pentru perfecţionarea profesională, încadrarea personalului de cercetare în grade profesionale;
    f) organizează şi coordonează desfăşurarea manifestărilor cu caracter ştiinţific;
    g) avizează acţiunile de cooperare, interne şi internaţionale, cu scop ştiinţific;
    h) avizează acordarea de burse de studii şi stagii de perfecţionare în ţară şi în străinătate.


    Capitolul VI Bugetul de venituri şi cheltuieli şi execuţia acestuia. Relaţii financiare


    Articolul 26

    (1) INCDE - ICEMENERG întocmeşte anual situaţii financiare anuale, potrivit reglementărilor contabile aplicabile, şi bugetul de venituri şi cheltuieli, potrivit normelor metodologice elaborate de Ministerul Finanţelor Publice.
    (2) Situaţiile financiare anuale se aprobă de către Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, în condiţiile legii.


    Articolul 27

    (1) Veniturile şi cheltuielile INCDE - ICEMENERG se stabilesc prin buget pentru fiecare exerciţiu financiar.
    (2) Bugetul de venituri şi cheltuieli se întocmeşte pe baza indicatorilor de performanţă stabiliţi de Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri şi se aprobă prin ordin al ministrului economiei, comerţului şi mediului de afaceri, cu avizul Ministerului Finanţelor Publice şi al Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.


    Articolul 28

    INCDE - ICEMENERG determină anual volumul de venituri de realizat şi de cheltuieli totale de efectuat, corelat cu contractele încheiate pentru activitatea programată.


    Articolul 29

    (1) Salariile individuale ale personalului se stabilesc prin negociere, conform reglementărilor legale şi prevederilor contractului colectiv de muncă, în limita fondului total destinat plăţii salariilor, prevăzut în bugetul de venituri şi cheltuieli stabilit, potrivit legii.
    (2) Salariul de bază al directorului general se stabileşte prin ordin al ministrului economiei, comerţului şi mediului de afaceri, potrivit reglementărilor legale în vigoare.


    Articolul 30

    (1) Pentru acoperirea cheltuielilor curente, în situaţia în care, în cursul unui an, resursele financiare ale INCDE - ICEMENERG nu sunt suficiente, acesta poate contracta credite bancare în valoare de cel mult 20% din veniturile brute realizate în anul precedent.
    (2) Contractarea de credite peste plafonul stabilit se efectuează cu aprobarea Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri şi pe baza avizului prealabil al Ministerului Finanţelor Publice.


    Articolul 31

    (1) INCDE - ICEMENERG hotărăşte cu privire la investiţiile ce urmează a fi realizate, potrivit obiectului său de activitate, finanţarea efectuându-se din surse proprii şi din credite bancare, precum şi din surse bugetare, prin ministerul coordonator, potrivit legii.
    (2) Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri va cuprinde în bugetul său de venituri şi cheltuieli fondurile necesare realizării unor investiţii şi dotări, achiziţionării de aparatură, echipamente şi instalaţii de către INCDE - ICEMENERG.
    (3) Execuţia investiţiilor prevăzute la alin. (1) şi (2) se adjudecă potrivit legii.


    Articolul 32

    (1) Operaţiunile de încasări şi plăţi ale INCDE - ICEMENERG se efectuează prin conturi deschise la bănci comerciale cu sediul în România şi unităţi ale Trezoreriei Statului, după caz.
    (2) INCDE - ICEMENERG poate efectua operaţiuni de încasări şi plăţi în lei şi în valută, prin casieria proprie, cu respectarea nivelului plafonului de casă şi a normativelor de disciplină financiar-valutare stabilite prin actele normative în vigoare.
    (3) INCDE - ICEMENERG poate efectua operaţiuni de comerţ exterior, aferente obiectului său de activitate, potrivit legii. Operaţiunile de încasări şi plăţi cu străinătatea se vor efectua prin conturi bancare deschise la unităţi bancare specializate cu sediul în România.


    Articolul 33

    INCDE - ICEMENERG îşi va organiza controlul financiar preventiv propriu, auditul şi controlul financiar de gestiune, potrivit legii.


    Capitolul VII Reglementarea litigiilor


    Articolul 34

    Litigiile INCDE - ICEMENERG cu persoane fizice sau persoane juridice, nesoluţionate pe cale amiabilă, sunt supuse spre rezolvare instanţelor judecătoreşti române de drept comun.


    Capitolul VIII Dispoziţii finale


    Articolul 35

    Statutul de institut naţional se reînnoieşte periodic prin reacreditare, care are loc într-un interval de maximum 5 ani, sau la modificarea obiectului de activitate al institutului naţional.


    Anexa 2
    LISTA
    bunurilor aflate în proprietatea Societăţii Comerciale
    Filiala "Institutul de Cercetări şi Modernizări
    Energetice - ICEMENERG" - S.A. Bucureşti şi care trec
    în proprietatea Institutului Naţional de
    Cercetare-Dezvoltare pentru Energie - ICEMENERG Bucureşti
    Bunuri proprii:
    1. Terenuri - valoare: 2.849.981 lei
    *Font 8*
    Nr. crt Denumirea Tipul Descrierea tehnică Adresa Anul do- bân- di- rii Valoarea rămasă - lei - (HG nr. 500/1994 *1) Baza legală Situaţia juridică
    1. Teren sediu Bucureşti Teren Suprafaţa = 32.924,96 mý Municipiul Bucureşti, Bd. Energeticienilor nr. 8, sectorul 3 1969 2.391.798 Certificat seria M03 nr. 7.755 proprietate
    2. Teren bază Hidro Teren Suprafaţa = 6.932,95 mý Municipiul Bucureşti, Bd. Energeticienilor nr. 8, sectorul 3 1969 456.300 Certificat seria M03 nr. 7.758 proprietate
    3. Teren sediu Craiova Teren Suprafaţa = 2.819,54 mý Municipiul Craiova, str. Bibescu nr. 1, judeţul Dolj 1969 725 Certificat seria M03 nr. 7.757 proprietate
    4. Teren ateliere Craiova Teren Suprafaţa = 1.505,42 mý Municipiul Craiova, str. Elena Teodorini nr. 100, judeţul Dolj 1969 1.158 Certificat seria M03 nr. 7.755 proprietate
    Total terenuri 2.849.981

    ---------
    *1) Hotărârea Guvernului nr. 500/1994 privind reevaluarea imobilizărilor corporale şi modificarea capitalului social, cu modificările şi completările ulterioare.
    Construcţii - valoare: 4.962.573 lei
    *Font 8*
    Nr. crt Denumirea Tipul Descrierea tehnică Adresa Anul do- bân- di- rii Valoarea rămasă - lei - (HG nr. 500/1994 *1) Baza legală Situaţia juridică
    0 1 2 3 4 5 6 7 8
    1. Bloc administrativ imobil Clădire p + 5 etaje S = 409,57 mý Municipiul Bucureşti, Bd. Energeticienilor nr. 8, sectorul 3 1969 1.582.676 Certificat seria M03 nr. 7.755 proprietate
    2. Corp laboratoare imobil Clădire p + 2 etaje S = 1.331,61 mý Municipiul Bucureşti, Bd. Energeticienilor nr. 8, sectorul 3 1969 1.536.809 Certificat seria M03 nr. 7.755 proprietate
    3. Corp clădire şcolarizare imobil Clădire p S = 393,66 mý Municipiul Bucureşti, Bd. Energeticienilor nr. 8, sectorul 3 1969 168.854 Certificat seria M03 nr. 7.755 proprietate
    4. Hală încercări staţia 600 kV imobil Clădire S = 716,44 mý Municipiul Bucureşti, Bd. Energeticienilor nr. 8, sectorul 3 1972 119.285 Certificat seria M03 nr. 7.755 proprietate
    5. Hală încercări electrice imobil Clădire S = 151,78 mý Municipiul Bucureşti, Bd. Energeticienilor nr. 8, sectorul 3 1971 69.038 Certificat seria M03 nr. 7.758 proprietate
    6. Stand arderi cabluri imobil Clădire S = 152,24 mý Municipiul Bucureşti, Bd. Energeticienilor nr. 8, sectorul 3 1971 2.700 Certificat seria M03 nr. 7.758 proprietate
    7. Bază turnuri răcire imobil Construcţie S = 324,87 mý Municipiul Bucureşti, Bd. Energeticienilor nr. 8, sectorul 3 1971 21.272 Certificat seria M03 nr. 7.758 proprietate
    8. Camera de comandă staţie imobil Clădire S = 433,50 mý Municipiul Bucureşti, Bd. Energeticienilor nr. 8, sectorul 3 1973 13.444 Certificat seria M03 nr. 7.755 proprietate
    9. Hală încercări experimentale 400 kV imobil Clădire S = 1.559,44 mý Municipiul Bucureşti, Bd. Energeticienilor nr. 8, sectorul 3 1975 351.116 Certificat seria M03 nr. 7.755 proprietate
    10. Hală laboratoare medie tensiune imobil Clădire S = 580,13 mý Municipiul Bucureşti, Bd. Energeticienilor nr. 8, sectorul 3 1972 98.590 Certificat seria M03 nr. 7.755 proprietate
    11. Stand experimental imobil Clădire S = 89,32 mý Municipiul Bucureşti, Bd. Energeticienilor nr. 8, sectorul 3 1973 8.726 Certificat seria M03 nr. 7.755 proprietate
    12. Clădire energetică principală imobil Clădire S = 199,79 mý Municipiul Bucureşti, Bd. Energeticienilor nr. 8, sectorul 3 1972 195.520 Certificat seria M03 nr. 7.755 proprietate
    13. Clădire energetică imobil Clădire S = 732,52 mý Municipiul Bucureşti, Bd. Energeticienilor nr. 8, sectorul 3 1972 8.600 Certificat seria M03 nr. 7.755 proprietate
    14. Clădire stand 220 kV imobil Clădire S = 902,81 mý Municipiul Bucureşti, Bd. Energeticienilor nr. 8, sectorul 3 1981 42.500 Certificat seria M03 nr. 7.755 proprietate
    15. Construcţie energetică imobil Clădire S = 8,35 mý Municipiul Bucureşti, Bd. Energeticienilor nr. 8, sectorul 3 1981 50 Certificat seria M03 nr. 7.755 proprietate
    16. Clădire corp laboratoare imobil Clădire p Municipiul Craiova, bd. Bibescu nr. 1 1977 484.899 Certificat seria M03 nr. 7.757 proprietate
    17. Clădire ateliere imobil Clădire p Municipiul Craiova, str. Elena Teodorini nr. 100 1969 22.708 Certificat seria M03 nr. 7.756 proprietate
    18. Cabină poartă anexă Construcţie S = 4,62 mý Municipiul Bucureşti, Bd. Energeticienilor nr. 8, sectorul 3 1971 992 Certificat seria M03 nr. 7.758 proprietate
    19. Conductă pentru canalizare anexă Construcţie Municipiul Bucureşti, Bd. Energeticienilor nr. 8, sectorul 3 1971 160 Certificat seria M03 nr. 7.758 proprietate
    20. Conductă pentru canalizare anexă Construcţie Municipiul Bucureşti, Bd. Energeticienilor nr. 8, sectorul 3 1969 74 Certificat seria M03 nr. 7.758 proprietate
    21. Hală, corp laboratoare, răcire anexă Construcţie Municipiul Bucureşti, Bd. Energeticienilor nr. 8, sectorul 3 1971 142.488 Certificat seria M03 nr. 7.758 proprietate
    22. Construcţie energetică staţie anexă Construcţie Municipiul Bucureşti, Bd. Energeticienilor nr. 8, sectorul 3 1983 10 Certificat seria M03 nr. 7.755 proprietate
    23. Drumuri alei, trotuare anexă Construcţie Municipiul Bucureşti, Bd. Energeticienilor nr. 8, sectorul 3 1977 180 Certificat seria M03 nr. 7.755 proprietate
    24. Drumuri anexă Construcţie Municipiul Bucureşti, Bd. Energeticienilor nr. 8, sectorul 3 1980 75 Certificat seria M03 nr. 7.755 proprietate
    25. Drumuri în incintă anexă Construcţie Municipiul Bucureşti, Bd. Energeticienilor nr. 8, sectorul 3 1980 910 Certificat seria M03 nr. 7.755 proprietate
    26. Instalaţie electrică anexă Construcţie Municipiul Bucureşti, Bd. Energeticienilor nr. 8, sectorul 3 1998 245 Certificat seria M03 nr. 7.755 proprietate
    27. Instalaţie energie termică (modul termic) anexă Construcţie Municipiul Bucureşti, Bd. Energeticienilor nr. 8, sectorul 3 2006 55.748 Certificat seria M03 nr. 7.755 proprietate
    28. Gard anexă Construcţie Municipiul Bucureşti, Bd. Energeticienilor nr. 8, sectorul 3 2005 31.149 Certificat seria M03 nr. 7.755 proprietate
    29. Racord canalizare anexă Construcţie Municipiul Bucureşti, Bd. Energeticienilor nr. 8, sectorul 3 1982 130 Certificat seria M03 nr. 7.755 proprietate
    30. Reţele exterioare anexă Construcţie Municipiul Bucureşti, Bd. Energeticienilor nr. 8, sectorul 3 1975 205 Certificat seria M03 nr. 7.755 proprietate
    31. Rezervoare apă 2x150 mc anexă Construcţie Municipiul Bucureşti, Bd. Energeticienilor nr. 8, sectorul 3 1983 1.020 Certificat seria M03 nr. 7.755 proprietate
    Total imobile 4.962.573

    -----------
    *1) Hotărârea Guvernului nr. 500/1994 privind reevaluarea imobilizărilor corporale şi modificarea capitalului social, cu modificările şi completările ulterioare.
    3. Echipamente, aparatură, mijloace de transport şi birotică - valoare: 4.233.649 lei
    Nr. crt. Grupa Denumirea Valoarea rămasă Situaţia juridică
    1. 208 Imobilizări necorporale 35.458 proprietate
    2. 2131 Echipamente tehnologice 1.999.077 proprietate
    3. 2132 Aparate de măsură şi control 1.539.310 proprietate
    4. 2133 Mijloace de transport 431.976 proprietate
    5. 214 Mobilier, aparatură de birotică 227.828 proprietate

    NOTĂ:
    Titlurile de proprietate pentru terenuri şi clădiri: seriile M03 nr. 7.755, 7.756, 7.757, 7.759 au fost emise la 19 iulie 2002 de Ministerul Industriei şi Resurselor.
    -------