LEGE nr. 54 din 10 aprilie 2017pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 28/2008 privind registrul agricol
EMITENT
  • PARLAMENTUL ROMÂNIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 253 din 12 aprilie 2017
    Parlamentul României adoptă prezenta lege.

    Articolul I

    Ordonanţa Guvernului nr. 28/2008 privind registrul agricol, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 628 din 29 august 2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 98/2009, cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. La articolul 1, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

    Articolul 1
    (1) În scopul asigurării unei evidenţe unitare cu privire la categoriile de folosinţă a terenurilor, a mijloacelor de producţie agricolă şi a efectivelor de animale care contribuie la dezvoltarea agriculturii şi buna utilizare a resurselor locale, autorităţile administraţiei publice locale ale comunelor, ale oraşelor şi ale municipiilor organizează întocmirea şi ţinerea la zi a registrului agricol.
    2. La articolul 1, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins: (1^1) Registrul agricol naţional (RAN) reprezintă sistemul informatic centralizat care gestionează conţinutul în format electronic al registrelor agricole de la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale, fiind implementat, dezvoltat şi administrat de către Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară.3. La articolul 1, după alineatul (3) se introduc patru noi alineate, alineatele (4)-(7), cu următorul cuprins: (4) Formularele registrului agricol se aprobă prin hotărâre a Guvernului.(5) Registrul agricol se întocmeşte în format electronic, pe fiecare localitate componentă a unităţii administrativ-teritoriale, cu obligaţia de a se interconecta cu Registrul agricol naţional (RAN), în vederea raportării unitare către instituţiile interesate a datelor gestionate de către acesta. În cazul unităţilor administrativ-teritoriale unde nu s-a trecut la gestionarea registrului agricol în format electronic, acesta se poate întocmi pe suport hârtie.(6) Consiliul local, la propunerea primarului, aprobă prin hotărâre modul de întocmire a registrului agricol, pe suport hârtie sau în format electronic, potrivit capacităţii administrative de care dispune.(7) Începând cu data de 1 ianuarie 2018, registrul agricol se întocmeşte şi se ţine la zi în format electronic.4. La articolul 3 alineatul (1), literele b), d) şi g) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    b) terenurile pe care le deţin în proprietate sau în folosinţă pe categorii de folosinţă şi pe destinaţie a terenului, intravilan/extravilan, suprafeţe cultivate cu principalele culturi şi numărul de pomi, pe specii;
    .................................................................................................
    d) clădirile existente la începutul anului pe raza localităţii;
    ..................................................................................................
    g) orice alte echipamente, utilaje şi instalaţii/agregate pentru agricultură şi silvicultură.
    5. La articolul 3, alineatele (2), (4) şi (5) se modifică şi vor avea următorul cuprins: (2) Fiecare imobil situat în intravilanul localităţilor se identifică, potrivit nomenclaturii stradale, prin adresa acestuia, individualizată prin denumirea străzii şi numărul administrativ, atribuite de către autorităţile administraţiei publice locale şi, după caz, după numărul cadastral.
    ..................................................................................................(4) Fiecare proprietate situată în extravilanul localităţilor, atât în cazul clădirilor, cât şi în cel al terenurilor, cu sau fără construcţii, se identifică prin denumirea parcelei, numărul topografic al parcelei/tarlalei/solei sau prin denumirea locului, potrivit toponimiei/denumirii specifice zonei respective, astfel cum este cunoscută de localnici.(5) Terenurile, cu sau fără construcţii, situate în intravilanul localităţilor sau în extravilan, care sunt înscrise în cartea funciară, se înscriu în registrul agricol, identificându-se prin numărul cadastral sau topografic şi numărul de carte funciară, după caz, potrivit prevederilor Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
    6. La articolul 4, litera c) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    c) efectivele de animale, pe specii şi categorii, precum şi ale familiilor de albine la începutul fiecărui an şi evoluţia anuală a acestor efective.
    7. La articolul 6, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins: (2) Registrul agricol pe suport hârtie, având caracterul unui document oficial care constituie o sursă importantă de informaţii, va fi numerotat, parafat şi sigilat, filele necesitând a fi cusute pentru evitarea desprinderii acestora, ca urmare a utilizării îndelungate a registrului agricol, precum şi înregistrat în registrul de intrare-ieşire de la nivelul autorităţii executive a administraţiei publice locale respective. Informaţiile conţinute în baza de date a registrului agricol gestionat în format electronic sunt informaţii oficiale şi sunt supuse reglementărilor legale privind securitatea, integritatea şi funcţionalitatea sistemelor informatice. Documentele eliberate pe suport hârtie în baza informaţiilor existente în baza de date electronică privind registrul agricol se supun aceloraşi prevederi legale ca în cazul în care registrul agricol este gestionat numai pe suport hârtie.8. La articolul 6, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (3^1), cu următorul cuprins: (3^1) Registrul agricol naţional (RAN) are suportul grafic realizat pe baza datelor din infrastructura naţională de informaţii spaţiale.9. La articolul 6 alineatul (6), după litera b) se introduce o nouă literă, litera b^1), cu următorul cuprins:
    b^1) bază de date pentru emiterea documentelor doveditoare privind utilizarea suprafeţelor de teren şi de evidenţă a efectivelor de animale, respectiv a familiilor de albine, în vederea solicitării de plăţi în cadrul schemelor şi măsurilor de sprijin pentru fermieri - plăţi directe, ajutoare naţionale tranzitorii din domeniul vegetal şi zootehnic, inclusiv în sectorul apicol, sprijin pentru dezvoltare rurală, măsuri de piaţă, precum şi alte forme de sprijin finanţate din fonduri europene şi din bugetul naţional;
    10. La articolul 6 alineatul (6), litera c) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    c) sursă administrativă de date pentru sistemul informaţional statistic, pentru pregătirea şi organizarea recensămintelor, pentru organizarea unui sistem de anchete prin sondaj, pentru actualizarea Registrului statistic al exploataţiilor agricole şi altele asemenea.
    11. La articolul 7, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins: (2) Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, Ministerul Finanţelor Publice, Institutul Naţional de Statistică, Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară şi Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor asigură, prin acţiuni comune, elaborarea actelor normative pentru îndrumarea şi controlul lucrărilor privind întocmirea şi ţinerea la zi a registrului agricol. De asemenea, la solicitarea instituţiei prefectului, pot participa la acţiunile comune de îndrumare şi control privind întocmirea şi ţinerea la zi a registrului agricol persoane desemnate de către conducerea acestor instituţii publice.12. La articolul 8, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

    Articolul 8
    (1) Înscrierea datelor în registrul agricol în a cărui rază administrativ-teritorială îşi are domiciliul capul gospodăriei se face pe baza declaraţiei date pe propria răspundere sau pe bază de documente, de capul gospodăriei sau, în lipsa acestuia, de un alt membru major al gospodăriei care dispune de capacitate deplină de exerciţiu. Pentru persoanele juridice datele se înscriu în registrul agricol pe baza declaraţiilor date de reprezentantul legal respectiv, însoţite de documente.
    13. La articolul 9, alineatele (1) şi (2) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

    Articolul 9
    (1) Înscrierea datelor în registrul agricol se face la comune, oraşe, municipii şi sectoare ale municipiului Bucureşti de către persoanele cărora le revine, prin dispoziţie a primarului respectiv, obligaţia completării, ţinerii la zi a registrului agricol atât pe suport hârtie, cât şi în format electronic, precum şi a centralizării şi transmiterii datelor către Registrul agricol naţional (RAN). (2) Secretarul comunei, oraşului, municipiului şi al sectorului municipiului Bucureşti, după caz, coordonează, verifică şi răspunde de modul de completare şi ţinere la zi a registrului agricol şi de transmitere a datelor către Registrul agricol naţional (RAN).
    14. La articolul 10, alineatele (1) şi (4) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

    Articolul 10
    (1) Datele scrise în registrul agricol privind efectivele de animale sunt puse de acord cu evidenţele sanitar-veterinare. Medicii veterinari de liberă practică împuterniciţi să efectueze unele activităţi sanitar-veterinare publice şi reprezentanţii Agenţiei Naţionale pentru Zootehnie «Prof. Dr. G. K. Constantinescu» au obligaţia punerii la dispoziţia primarilor a informaţiilor privind efectivele de animale deţinute de persoanele fizice sau juridice.
    ..................................................................................................(4) După interconectarea Registrului agricol naţional (RAN) cu sistemul integrat de cadastru şi carte funciară, furnizarea de date către unităţile administrativ-teritoriale se realizează prin grija Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară.
    15. Articolul 11 se modifică şi va avea următorul cuprins:

    Articolul 11
    (1) Termenele la care persoanele fizice şi juridice au obligaţia să declare datele pentru înscrierea în registrul agricol sunt următoarele:
    a) între 5 ianuarie şi ultima zi lucrătoare a lunii februarie, pentru datele anuale privind membrii gospodăriei, terenul aflat în proprietate/folosinţă, clădirile şi mijloacele de transport cu tracţiune animală şi mecanică, maşinile, utilajele şi instalaţiile pentru agricultură şi silvicultură, efectivele de animale existente în gospodărie/unitatea cu personalitate juridică la începutul fiecărui an, precum şi modificările intervenite în cursul anului precedent în efectivele de animale pe care le deţin, ca urmare a vânzării-cumpărării, a produşilor obţinuţi, a morţii sau a sacrificării animalelor ori a altor intrări-ieşiri;
    b) între 1 şi ultima zi lucrătoare a lunii mai, pentru datele privind categoria de folosinţă a terenului, suprafeţele cultivate, numărul pomilor în anul agricol respectiv;
    c) persoanele fizice şi juridice au obligaţia să declare date, pentru a fi înscrise în registrul agricol, şi în afara termenelor prevăzute la lit. a) şi b), în termen de 30 de zile de la apariţia oricărei modificări.
    (2) În cazul în care persoanele fizice sau cele juridice nu fac declaraţiile la termenele prevăzute la alin. (1), se consideră că nu au intervenit niciun fel de modificări, fapt pentru care în registrul agricol se reportează din oficiu datele din anul precedent, cu menţiunea «report din oficiu» la rubrica «semnătura declarantului».(3) Modelele declaraţiilor privind înregistrarea/modificarea datelor în registrul agricol, precum şi a notelor de constatare întocmite de persoanele prevăzute la art. 9 alin. (1), cu prilejul verificărilor privind situaţia reală, se stabilesc prin normele tehnice privind modul de completare a registrului agricol.(4) Atât în cazul clădirilor, cât şi al terenurilor, dacă se constată diferenţe între suprafeţele înscrise în actele de proprietate şi situaţia reală rezultată din măsurătorile executate în condiţiile Legii nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în registrele agricole se înscriu suprafeţele care corespund realităţii, dovedite prin lucrări tehnice de cadastru.(5) În cazul în care, într-un act de proprietate, un teren are consemnată o altă categorie de folosinţă decât situaţia reală, în registrul agricol se înscrie categoria de folosinţă care corespunde realităţii, pe baza declaraţiei depuse de persoana care are această obligaţie, potrivit prezentei ordonanţe. În mod similar se procedează şi în cazul în care, într-un act de proprietate, un teren este consemnat că figurează în intravilan/extravilan, iar acesta, potrivit planurilor urbanistice generale ori planurilor urbanistice zonale, este situat în extravilan/intravilan.(6) În cazul în care o clădire este în stare avansată de degradare ca urmare a unui dezastru natural, radierea din registrul agricol se face pe baza autorizaţiei de desfiinţare, emisă potrivit legii.
    16. Articolul 12 se modifică şi va avea următorul cuprins:

    Articolul 12

    Centralizarea datelor pe comună, oraş, municipiu şi sector al municipiului Bucureşti se va face în următoarele perioade:
    a) până la 15 aprilie, pentru datele privind efectivele de animale în gospodării/unităţi cu personalitate juridică la începutul fiecărui an şi evoluţia efectivelor de animale pe întregul an precedent, producţia animală obţinută de gospodării/unităţi cu personalitate juridică pe anul precedent, precum şi pentru datele privind clădirile noi şi cele la care au fost efectuate lucrări care privesc modificarea obligaţiilor fiscale locale, terenurile, mijloacele de transport, echipamentele, utilajele şi instalaţiile/agregatele pentru agricultură şi silvicultură;
    b) până la 30 iunie, pentru datele privind categoria de folosinţă a terenului, suprafeţele cultivate şi numărul pomilor pentru anul agricol.
    17. La articolul 13, alineatele (1) şi (2) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

    Articolul 13
    (1) În perioada de înscriere a datelor în registrul agricol se colectează informaţii prin sondaj de la gospodării şi unităţi cu personalitate juridică cu privire la producţia vegetală, animală, precum şi cu privire la producţia apicolă.(2) Metodologia sondajului se reglementează prin normele tehnice privind modul de completare a registrului agricol.
    18. Articolul 15 se modifică şi va avea următorul cuprins:

    Articolul 15

    Obligaţiile cu privire la registrul agricol se aduc la cunoştinţa persoanelor fizice, precum şi a celor juridice, prin grija secretarului comunei, oraşului, municipiului şi al sectorului municipiului Bucureşti, după caz, după cum urmează:
    a) prin publicarea pe pagina de internet a unităţii/subdiviziunii administrativ-teritoriale;
    b) prin înştiinţări individuale, în cazul în care această modalitate se stabileşte prin hotărâre a autorităţii deliberative, la iniţiativa autorităţii executive.
    19. La articolul 16, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

    Articolul 16
    (1) Datele centralizate pe comune, oraşe, municipii şi sectoare ale municipiului Bucureşti se comunică de către secretarii comunelor, oraşelor, municipiilor şi sectoarelor municipiului Bucureşti şi se trimit, după caz, atât direcţiilor teritoriale de statistică, cât şi direcţiilor pentru agricultură judeţene şi a municipiului Bucureşti, în format electronic, la termenele prevăzute în normele tehnice privind modul de completare a registrului agricol.
    20. Articolul 17 se modifică şi va avea următorul cuprins:

    Articolul 17

    Direcţiile teritoriale de statistică, în colaborare cu direcţiile pentru agricultură judeţene şi a municipiului Bucureşti verifică şi centralizează pe judeţe şi, respectiv, pe municipiul Bucureşti, datele primite şi le transmit Institutului Naţional de Statistică, instituţiei prefectului şi Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, la termenele stabilite în sistemul informaţional statistic.
    21. La articolul 18, după primul alineat, se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu următorul cuprins: (2) Înscrierea elementelor de identificare a persoanelor fizice se face prin interogarea bazei de date prevăzute la art. 6 alin. (7).22. Articolul 20 se modifică şi va avea următorul cuprins:

    Articolul 20
    (1) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 100 lei la 500 lei, în cazul persoanelor fizice, respectiv cu amendă de la 300 lei la 1.500 lei, în cazul persoanelor juridice, următoarele fapte:
    a) refuzul de a prezenta primarului sau persoanelor împuternicite de acesta documentele şi a evidenţele necesare în vederea verificării realităţii datelor;
    b) refuzul privind asigurarea accesului persoanelor împuternicite de către primar de a constata la faţa locului situaţia reală, în vederea verificării concordanţei dintre aceasta şi datele din registrul agricol;
    c) nedeclararea, la termenele şi în forma stabilite de prezenta ordonanţă sau de normele tehnice prevăzute la art. 7 alin. (3), după caz, a datelor care fac obiectul registrului agricol;
    d) refuzul de a prezenta primarului informaţiile, potrivit prevederilor art. 10 alin. (1).
    (2) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 50 lei la 250 lei următoarele fapte:
    a) neîndeplinirea de către personalul din aparatul de specialitate al primarului cu atribuţii în domeniu a obligaţiilor ce decurg din prezenta ordonanţă;
    b) neurmărirea de către secretarul comunei, oraşului, municipiului şi al sectorului municipiului Bucureşti, după caz, a modului cum îşi îndeplinesc atribuţiile persoanele cărora le revin, prin dispoziţie a primarului, sarcina completării, ţinerii la zi a registrului agricol, atât pe suport hârtie, cât şi în format electronic, precum şi a centralizării datelor din registrul agricol sau a modului de păstrare a acestuia;
    c) nerealizarea de către secretarul comunei, oraşului, municipiului şi al sectorului municipiului Bucureşti, după caz, a obligaţiei prevăzute la art. 15.
    (3) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de către:
    a) primar sau persoanele împuternicite de acesta, pentru contravenţiile prevăzute la alin. (1);
    b) prefect sau persoanele împuternicite de prefect, în cazul personalului din aparatul de specialitate al primarului cu atribuţii în domeniul completării registrului agricol.
    23. Articolul 24 se abrogă.


    Articolul II

    În termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, prin ordin comun al conducătorilor instituţiilor publice prevăzute la art. 7 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 28/2008 privind registrul agricol, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 98/2009, cu modificările ulterioare, astfel cum aceasta a fost modificată şi completată prin prezenta lege, se aprobă normele tehnice privind modul de completare a registrului agricol, la elaborarea cărora sunt consultate Asociaţia Comunelor din România, Asociaţia Oraşelor din România şi Asociaţia Municipiilor din România.


    Articolul III

    În tot cuprinsul actelor normative în vigoare, referitoare la registrul agricol, următoarele expresii şi denumiri se înlocuiesc după cum urmează:
    a) „clădirile cu destinaţie de locuinţă şi construcţii-anexe“ se înlocuieşte cu „clădirile existente la începutul anului pe raza localităţii“;
    b) „orice instalaţii pentru agricultură şi silvicultură“ se înlocuieşte cu „orice alte echipamente, utilaje şi instalaţii agregate pentru agricultură şi silvicultură“.


    Articolul IV

    Ordonanţa Guvernului nr. 28/2008 privind registrul agricol, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 628 din 29 august 2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 98/2009, cu modificările ulterioare, precum şi cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.

    Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.
    PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
    NICOLAE-LIVIU DRAGNEA
    PREŞEDINTELE SENATULUI
    CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU

    Bucureşti, 10 aprilie 2017.
    Nr. 54.
    -----