DECIZIE nr. 685 din 28 iunie 2012
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 alin. (2) teza finală din anexa nr. VI - Familia ocupaţională de funcţii bugetare "Justiţie" la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 470 din 11 iulie 2012



    Augustin Zegrean - preşedinte
    Acsinte Gaspar - judecător
    Petre Lăzăroiu - judecător
    Mircea Ştefan Minea - judecător
    Iulia Antoanella Motoc - judecător
    Ion Predescu - judecător
    Tudorel Toader - judecător
    Puskas Valentin Zoltan - judecător
    Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent
    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.
    Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 alin. (2) din anexa nr. VI - Familia ocupaţională de funcţii bugetare "Justiţie" la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, excepţie ridicată de Maria Dalina Oancea în Dosarul nr. 6.872/2/2011 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 11D/2012.
    La apelul nominal se constată lipsa părţilor.
    Magistratul-asistent referă asupra faptului că dovada de îndeplinire a procedurii de citare a autorului excepţiei s-a întors cu menţiunea că destinatarul nu se află la adresa menţionată în dosar şi aleasă ca domiciliu pentru comunicarea actelor de procedură.
    Preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public cu privire la acest incident procedural.
    Reprezentantul Ministerului Public, invocând dispoziţiile art. 98 din Codul de procedură civilă, consideră că procedura de citare este legal îndeplinită.
    Curtea, deliberând, reţine că, în temeiul dispoziţiilor art. 98 din Codul de procedură civilă, procedura de citare este legal îndeplinită.
    Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate. Astfel, arată că, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională s-a pronunţat în sensul constituţionalităţii dispoziţiilor art. 36 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, dispoziţii care aveau un conţinut asemănător textului de lege criticat în prezenta excepţie de neconstituţionalitate. În acest sens, invocă Decizia nr. 709/2007. Consideră însă că au intervenit elemente noi, care impun schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale. Astfel, spre deosebire de reglementarea anterioară, asupra căreia s-a pronunţat Curtea Constituţională, în prezent, salarizarea personalului din justiţie se face prin Legea-cadru nr. 284/2010, după criterii asemănătoare tuturor celorlalte categorii de personal salarizate din fonduri publice. Toate aceste categorii de personal beneficiază de un dublu grad de jurisdicţie în litigiile privind drepturile salariale, excepţie făcând doar personalul din justiţie. Or, o asemenea diferenţă de tratament juridic nu este justificată obiectiv şi rezonabil, întrucât natura dreptului disputat şi tipul litigiului sunt aceleaşi, indiferent de categoria socio-profesională avută în vedere.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    Prin Sentinţa civilă nr. 7.183 din 30 noiembrie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 6.872/2/2011, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 alin. (2) din anexa nr. VI - Familia ocupaţională de funcţii bugetare "Justiţie" la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.
    Excepţia a fost ridicată de Maria Dalina Oancea cu prilejul soluţionării unei acţiuni în contencios administrativ, având ca obiect anularea unui act administrativ de încadrare.
    În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia arată, în esenţă, că prevederile de lege criticate sunt discriminatorii, întrucât nu prevăd o cale de atac a hotărârilor pronunţate de instanţele judecătoreşti cu privire la plângerile vizând hotărârile de stabilire a drepturilor salariale, aşa cum se prevede în cazul tuturor celorlalte categorii socio-profesionale.
    Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, textul de lege criticat contravenind prevederilor Legii fundamentale referitoare la egalitatea în drepturi a cetăţenilor.
    În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
    Avocatul Poporului consideră că prevederile de lege criticate sunt constituţionale. În acest sens, arată că, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, competenţa instanţelor de judecată şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege. Astfel, legiuitorul este singurul abilitat să reglementeze prin lege competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată, fără alte restricţii decât cele rezultate din dispoziţiile constituţionale sau din actele normative internaţionale. Constituţia nu prevede obligativitatea instituirii unor căi de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti. De asemenea, nu se poate susţine încălcarea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, întrucât magistraţii sunt supuşi unui statut profesional diferit de cel al altor categorii profesionale, ceea ce justifică instituirea unui tratament juridic diferit.
    Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele de vedere solicitate asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    Potrivit încheierii de sesizare, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 7 alin. (2) din anexa nr. VI - Familia ocupaţională de funcţii bugetare "Justiţie" la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 28 decembrie 2010, dispoziţii potrivit cărora "Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru hotărârile Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sau, după caz, a Curţii de Apel Bucureşti, pentru celelalte hotărâri. Hotărârile pronunţate sunt irevocabile."
    Din analiza motivării excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea constată însă că autorul excepţiei nu critică prevederile de lege care stabilesc termenul şi competenţa instanţelor de judecată de a soluţiona litigiile privind drepturile salariale, ci doar pe acelea care prevăd caracterul irevocabil al hotărârilor pronunţate de instanţele de judecată şi care exclud un al doilea grad de jurisdicţie, respectiv prevederile ultimei teze a art. 7 alin. (2) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 284/2010. Prin urmare, Curtea Constituţională urmează să se pronunţe doar cu privire la constituţionalitatea acestor prevederi de lege.
    Autorul excepţiei consideră că acest text de lege contravine următoarelor dispoziţii din Constituţie: art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi a cetăţenilor şi art. 129 referitor la folosirea căilor de atac.
    Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, în jurisprudenţa sa, s-a mai pronunţat cu privire la constituţionalitatea unor prevederi de lege având un conţinut asemănător celor invocate în prezenta cauză. Astfel, prin Decizia nr. 709 din 11 septembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 727 din 26 octombrie 2007, şi Decizia nr. 407 din 10 aprilie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 381 din 20 mai 2008, Curtea a constat că dispoziţiile art. 36 alin. (2) teza a doua din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 314 din 7 aprilie 2006, sunt constituţionale. În acest sens a reţinut că judecătorii, procurorii şi celelalte categorii de personal din sistemul justiţiei se află într-o situaţie obiectiv diferită, motiv pentru care legiuitorul a reglementat salarizarea şi alte drepturi ale lor printr-un act normativ special, prin care a prevăzut reguli speciale de contestare a modului de stabilire a drepturilor salariale, precum şi cu privire la exercitarea căilor de atac.
    De asemenea, Curtea a reţinut că, potrivit prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, competenţa şi procedura de judecată se stabilesc numai prin lege. Legiuitorul, prin urmare, este în drept ca, în considerarea unor situaţii deosebite, să stabilească reguli diferite, derogatorii de la normele dreptului comun.
    Ulterior pronunţării acestor decizii, reglementarea privind salarizarea personalului din justiţie a fost încadrată în contextul mai larg al Legii-cadru nr. 284/2010, care, în art. 5, a stabilit criterii unice de realizare a ierarhiei salariilor de bază, a soldelor funcţiilor de bază/salariilor funcţiilor de bază şi a indemnizaţiilor lunare de încadrare pentru toate categoriile de personal plătit din fonduri publice. Totodată, art. 10 şi 11 din aceeaşi lege au stabilit un tabel unic al coeficienţilor de ierarhizare, precum şi tranşe de vechime aplicabile tuturor acestor categorii de personal.
    Referindu-se, de asemenea, la toate categoriile de personal, art. 30 din Legea-cadru nr. 284/2010 prevede că "(1) Soluţionarea contestaţiilor în legătură cu stabilirea salariilor de bază individuale, a sporurilor, a premiilor şi a altor drepturi care se acordă potrivit prevederilor prezentei legi este de competenţa ordonatorilor de credite.
    (2) Contestaţia poate fi depusă în termen de 15 zile lucrătoare de la data luării la cunoştinţă a actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la sediul ordonatorului de credite.
    (3) Ordonatorii de credite vor soluţiona contestaţiile în termen de 10 zile lucrătoare.
    (4) Împotriva măsurilor dispuse potrivit prevederilor alin. (1) persoana nemulţumită se poate adresa instanţei de contencios administrativ sau, după caz, instanţei judecătoreşti competente potrivit legii, în termen de 30 de zile calendaristice de la data comunicării soluţionării contestaţiei în scris."
    Acest text de lege consacră, aşadar, atât o procedură prealabilă, de contestare a actelor administrative de stabilire a drepturilor salariale la ordonatorul de credite, cât şi o procedură jurisdicţională, ce se desfăşoară în faţa instanţelor de judecată. Art. 30 din Legea-cadru nr. 284/2010 nu detaliază cu privire la căile de atac ale hotărârilor pronunţate de instanţele de judecată, aplicându-se astfel prevederile dreptului comun, respectiv dispoziţiile art. 274 şi art. 275 din Codul muncii, respectiv cele ale art. 377 alin. 1 pct. 1 din Codul de procedură civilă. Din interpretarea coroborată a acestor texte de lege, rezultă că hotărârile judecătoreşti pronunţate în primă instanţă în cauze având ca obiect drepturi salariale pot fi atacate în recurs.
    Printr-o reglementare distinctă, dispoziţiile art. 7 din anexa nr. VI din aceeaşi lege prevăd că personalul din justiţie nemulţumit de modul de stabilire a drepturilor salariale "poate face contestaţie, în termen de 15 zile de la data comunicării actului administrativ al ordonatorului de credite, la organele de conducere ale Ministerului Justiţiei, Consiliului Superior al Magistraturii, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, la colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ori, după caz, la colegiile de conducere ale curţilor de apel sau parchetelor de pe lângă acestea. Contestaţiile se soluţionează în termen de cel mult 30 de zile." În mod asemănător celor prevăzute în art. 30 din Legea-cadru nr. 284/2010, această procedură administrativă este urmată de posibilitatea atacării hotărârilor pronunţate cu prilejul soluţionării contestaţiilor la instanţele de judecată, aşa cum se stabileşte în alin. (2) al aceluiaşi articol, potrivit căruia "împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru hotărârile Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sau, după caz, a Curţii de Apel Bucureşti, pentru celelalte hotărâri". Spre deosebire însă de dispoziţiile art. 30 din Legea-cadru nr. 284/2010, ultima teză a art. 7 alin. (2) din anexa nr. VI la aceeaşi lege stabileşte că "hotărârile pronunţate sunt irevocabile", consecinţa fiind aceea a imposibilităţii supunerii acestor hotărâri unui al doilea grad de jurisdicţie, respectiv recursului.
    Curtea constată că, în contextul avut în vedere, respectiv cel al reglementării unitare a Legii-cadru nr. 284/2010, se impune a fi analizat dacă diferenţa de tratament juridic dintre personalul din justiţie şi celelalte categorii de personal mai poate fi considerată ca fiind în acord cu dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie.
    În acest sens, Curtea reţine că interpretarea pe care Curtea Constituţională a dat-o principiului egalităţii în drepturi a cetăţenilor în jurisprudenţa sa a fost îndeaproape legată de sensul pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului l-a dat principiului nediscriminării. În acest sens, prin Decizia nr. 82 din 7 februarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 250 din 13 aprilie 2012, instanţa de contencios constituţional a reţinut că "violarea principiului egalităţii şi nediscriminării există atunci când se aplică tratament diferenţiat unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă şi rezonabilă sau dacă există o disproporţie între scopul urmărit prin tratamentul inegal şi mijloacele folosite".
    Raportat la aceste criterii, precum şi la materia avută în vedere, respectiv salarizarea şi drepturile ce decurg din aceasta, Curtea apreciază că, în prezent, diferenţa de tratament juridic dintre personalul din justiţie şi celelalte categorii salarizate din fonduri publice nu mai este justificată în mod obiectiv şi raţional. Astfel, deşi supus unui statut aparte sub aspectul drepturilor şi îndatoririlor profesionale, personalul din justiţie este, potrivit Legii-cadru nr. 284/2010, salarizat după criterii asemănătoare tuturor celorlalte persoane salarizate din fondurile publice. Aşa fiind, interdicţia acestora de a apela la un al doilea grad de jurisdicţie în litigiile privind drepturile salariale este lipsită de un temei obiectiv şi rezonabil care să justifice diferenţa de tratament juridic.
    Curtea constată, aşadar, că nu orice situaţie diferită în care se află diverse persoane poate fi considerată ca justificând instituirea unui tratament juridic diferenţiat, ci doar acel criteriu determinant pentru textul de lege în discuţie, respectiv cel care face obiectul reglementării, iar privit din această perspectivă, art. 7 alin. (2) teza finală din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 284/2010 este contrar prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie.
    Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Maria Dalina Oancea în Dosarul nr. 6.872/2/2011 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că art. 7 alin. (2) teza finală din anexa nr. VI - Familia ocupaţională de funcţii bugetare "Justiţie" la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, teză potrivit căreia "Hotărârile pronunţate sunt irevocabile", este neconstituţională.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi primului-ministru şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa publică din data de 28 iunie 2012.
    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
    AUGUSTIN ZEGREAN
    Magistrat-asistent,
    Patricia Marilena Ionea
    ------